Decizie 575/2021
Decizie CNSC2021_575_2021_Decizie_575.pdf, BO2021_575_2021_BO2021_575.pdf
Document CNSC
HELINICK SRL în contradictoriu cu ACADEMIA ROMÂNĂ
Decizia CNSC nr. 575/C7/292 din 22.03.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare, montare/instalare și punere în funcțiune a unor instalații automate de detecție alarmare și stingere a incendiilor”, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 emisă de autoritatea contractantă ACADEMIA ROMÂNĂ, a Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii, precum şi a tuturor eventualelor documente emise ulterior adresei de comunicare a rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reanalizarea ofertei depusă de S.C. HELINICK S.R.L., cu luarea în considerare a aspectelor învederate în cadrul prezentei contestații şi la desemnarea ofertei câştigătoare, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în vederea formulării contestaţiei, precum și studierea dosarului achiziţiei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. HELINICK S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Eraclie Arion, nr. 4, sector 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ACADEMIA ROMÂNĂ, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 125, sector 1. Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 380/03.02.2021, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 386/04.02.2021 privind rezultatul procedurii. Obligă ACADEMIA ROMÂNĂ ca, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire prin reevaluarea propunerii tehnice depusă de către S.C. HELINICK S.R.L., pentru considerentele din motivare, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației aplicabile privind achizițiile publice și a Deciziei CNSC nr. 120/C7/2917 din data de 18.01.2021. Admite cererea S.C. HELINICK S.R.L., de suportare a …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_575_2021_Decizie_575.pdf, BO2021_575_2021_BO2021_575.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 575/C7/292 Data: 22.03.2021 Prin contestația nr. 21/12.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7120/12.02.2021, formulată de către S.C. HELINICK S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Eraclie Arion, nr. 4, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/8/04.01.1991, având CIF RO 1593623, reprezentată legal prin domnul Ioan Marius RETEGAN, în calitate de Administrator şi convenţional prin avocat Gabriel Mihai DUMITRU, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 386/04.02.2021, emisă de ACADEMIA ROMÂNĂ, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 125, sector 1, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări/proiectare și executare, având ca obiect „Proiectare, montare/instalare și punere în funcțiune a unor instalații automate de detecție alarmare și stingere a incendiilor”, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 emisă de autoritatea contractantă ACADEMIA ROMÂNĂ, a Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii, precum şi a tuturor eventualelor documente emise ulterior adresei de comunicare a rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reanalizarea ofertei depusă de S.C. HELINICK S.R.L., cu luarea în considerare a aspectelor învederate în cadrul prezentei contestații şi la desemnarea ofertei câştigătoare, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în vederea formulării contestaţiei, precum și studierea dosarului achiziţiei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, 1
în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. HELINICK S.R.L., cu sediul în Bucureşti, Str. Eraclie Arion, nr. 4, sector 1, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ACADEMIA ROMÂNĂ, cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 125, sector 1. Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 380/03.02.2021, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 386/04.02.2021 privind rezultatul procedurii. Obligă ACADEMIA ROMÂNĂ ca, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire prin reevaluarea propunerii tehnice depusă de către S.C. HELINICK S.R.L., pentru considerentele din motivare, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației aplicabile privind achizițiile publice și a Deciziei CNSC nr. 120/C7/2917 din data de 18.01.2021. Admite cererea S.C. HELINICK S.R.L., de suportare a cheltuielilor prilejuite de soluționarea contestației și obligă ACADEMIA ROMÂNĂ la plata către S.C. HELINICK S.R.L., a sumei de 1.706,11 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de aceasta pentru soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 21/12.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7120/12.02.2021, formulată de către ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentată legal ... şi convenţional prin ..., împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 386/04.02.2021, emisă de ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări/proiectare și executare, având ca obiect „Proiectare, montare/instalare și punere în funcțiune a unor instalații automate de detecție alarmare și stingere a incendiilor”, se solicită anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 emisă de autoritatea contractantă ..., a Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, a tuturor documentelor ce au stat la baza emiterii actului de comunicare a rezultatului procedurii, precum şi a tuturor eventualelor documente emise ulterior adresei de comunicare a rezultatului procedurii, obligarea autorității contractante la reluarea procedurii prin reanalizarea ofertei depusă de ..., cu luarea în considerare a aspectelor învederate în cadrul prezentei contestații şi la desemnarea ofertei câştigătoare, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată efectuate în vederea formulării contestaţiei, precum și studierea dosarului achiziţiei. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 21/12.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 7120/12.02.2021, ... contestă
rezultatul procedurii de atribuire în cauză, solicitând cele evocate în preambulul prezentei decizii. Contestatorul învederează că a depus o ofertă conformă şi acceptabilă (fiind singurul ofertant), iar ulterior a răspuns, în mod complet şi cu maximă celeritate, tuturor întrebărilor adresate de către autoritatea contractantă, însă, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4965/21.12.2020 şi prin Raportul procedurii nr. 4964/21.12.2020, ... i-a adus la cunoştinţă că apreciază oferta sa ca fiind inacceptabilă în baza art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 şi că a decis anularea procedurii de atribuire, în baza art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. În considerarea acestei situații, ... s-a adresat Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor pentru a proteja drepturile și interesele sale legitime, formulând contestația care a făcut obiectul dosarului nr. 2917/2020. Prin Decizia nr. 120/C7/2017 din data de 18.01.2021, C.N.S.C. a admis contestația și a constatat nelegalitatea modului în care a acționat autoritatea contractantă, în sensul că Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4965/21.12.2020 și Raportul procedurii nr. 4964/21.12.2020 nu cuprind motivele clare, concrete, pentru măsura luată de .... Contestatoarea învederează că, la data de 05.02.2021, autoritatea contractantă i-a comunicat Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 şi Raportul procedurii nr. 380/03.02.2021 și a luat cunoştinţă de faptul că ... a considerat, din nou, oferta sa ca fiind inacceptabilă în baza art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 şi că a decis anularea procedurii de atribuire în baza art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016. Contestatoarea precizează că, în urma lecturării Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 şi a Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, a constatat că ... persistă într-o conduită nelegală şi alege să încalce, în mod vădit, legislaţia din materia achiziţiilor publice, motiv pentru care a formulat prezenta contestaţie. Contestatoarea prezintă motivele pentru care se impune admiterea prezentei contestaţii, astfel: 1. Autoritatea contractantă se foloseşte de acte declarate nule pentru a justifica o măsură abuzivă. Se arată că autoritatea contractantă eludează, în mod direct, fără nicio reţinere, Decizia nr. ... din data de 18.01.2021 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Astfel, prin dispozitivul Deciziei nr. ... din data de 18.01.2021, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus: „Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, în secţiunea privind evaluarea propunerii tehnice, inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice şi Adresa de comunicare nr. 4965/21.12.2020 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei.”
Aşadar, prin Decizia mai sus menţionată au fost anulate „actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice”. Ţinând seama de faptul că Decizia nr. ... din data de 18.01.2021 nu a fost contestată de către ... în termenul legal, aceasta a dobândit caracter definitiv, fiind obligatorie pentru toate părţile cauzei. Pe cale de consecinţă, toate actele care au stat la baza emiterii Raportului nr. 4964/21.12.2020, referitoare la evaluarea propunerii tehnice sunt nule, inclusiv: - Analiza finală a ofertei tehnice depusă de ... S.R.L. nr. 2942/02.12.2020; - Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020; - Procesul - verbal nr. 748/14.12.2020. Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă încalcă, în mod grav, dispoziţiile legale şi Decizia anterior menţionată în încercarea abuzivă de a justifica o măsură nelegală şi invocă înscrisuri declarate nule chiar de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Astfel, la pagina 16 din cuprinsul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 şi la pagina 19 din cuprinsul Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, autoritatea contractantă face referire la Analiza finală a ofertei tehnice depusă de ... S.R.L. nr. 2942/02.12.2020 pentru a justifica o pretinsă neîndeplinire a unor cerinţe minime. Mai mult, atât în Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 cât şi în Raportul procedurii nr. 380/03.02.2021, autoritatea contractantă invocă, în mod direct, Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020 sub o altă denumire - „Observaţii ale comisiei de experţi cooptaţi”. Aceste pretinse observaţii sunt identice cu cele cuprinse în Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020, în condiţiile în care acest document a fost anulat de Consiliul National de Soluţionare a Contestațiilor. 2. Autoritatea contractantă tergiversează procedura pentru a crea motive artificiale de anulare Potrivit art. 146 alin. 2 din H.G. 395/2016, „Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege.” Aşadar, legislaţia este clară în sensul că o întârziere nejustificată a procedurii cauzată de autoritatea contractantă constituie o încălcare gravă a principiului asumării răspunderii. Anunţul de participare simplificat nr. SCN 1066662 a fost iniţiat de către ... încă de la data de 13.04.2020, deci au trecut 10 luni de zile, în condiţiile în care a fost depusă o singură ofertă. Mai mult, în toată această perioadă, autoritatea contractantă a solicitat un număr record de clarificări, de cele mai multe ori documente sau informaţii care se regăseau în oferta iniţială. Cu toate acestea, dând dovadă de bună - credinţă şi dorinţă de respectare deplină a autorităţii contractante şi a
legislaţiei în domeniu, contestatoarea a retransmis respectivele documente şi informaţii. În plus, în contextul în care, prin Decizia nr. ... din data de 18.01.2021, organul administrativ-jurisdicţional a obligat autoritatea contractantă să emită o adresă de comunicare a rezultatului procedurii care să respecte conţinutul prevăzut de art. 215 din Legea nr. 98/2016, iar ... înţelege să prezinte aceleaşi chestiuni confuze, generice și formale, este indubitabil că se încearcă anularea procedurii prin crearea unor circumstanţe nelegale şi artificiale. Acest comportament constituie o încălcare a principiului asumării răspunderii, prevăzut de art. 2 alin. 2 lit. f) din Legea nr. 98/2016, iar în acelaşi sens Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a reţinut că „autoritatea contractantă nu-şi poate invoca propria culpă, potrivit principiului de drept „nemo auditor propriam turpitudinem allegans", izvorâtă din întârzieri în implementarea contractului, după o perioadă lungă de timp înăuntrul căreia s-au consumat etape importante ale procedurii.” 3. Oferta depusă de ... este conformă şi acceptabilă A. Nu sunt incidente dispoziţiile art. 134 alin. 6 din H.G. nr. 395/2016 Cu titlu prealabil, contestatoarea subliniază faptul că, astfel cum rezultă din cuprinsul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021, autoritatea contractantă precizează drept temei legal prevederile art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, considerând, în mod total greşit, că s-ar fi adus modificări ofertei tehnice prin răspunsurile din data de 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate de către autoritatea contractantă la data de 23.11.2020. Orice alte chestiuni invocate de autoritatea contractantă referitoare pretinse neconformităţi ale ofertei nu pot forma obiectul analizei şi nu pot constitui motive juste pentru o descalificare abuzivă a ofertei. Prin urmare, subiectul analizei și verificărilor care trebuie realizate vor viza obţinerea unui răspuns la întrebarea dacă a modificat ... S.R.L. oferta tehnică prin răspunsurile din data de 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate de către autoritatea contractantă la data de 23.11.2020. Contestatoarea subliniază că nu există modificări ale ofertei tehnice, toate răspunsurile fiind lămuriri/confirmări, în conformitate cu dispoziţiile legale. Contestatoarea învederează că aşa-zisele motive pentru care autoritatea contractantă a decis descalificarea ofertei sale sunt identice cu cele precizate în Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 4965/21.12.2020, constatată nelegală şi anulată de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, cu menţiunea că de această sunt prezentate cosmetizat (sub formă de tabel) şi în cadrul unui document în care este inclusă o parte din documentaţia de atribuire şi o parte din oferta depusă de ..., cu scopul de a da senzaţia unui act motivat, justificat şi cuprinzător. Astfel, ... a construit un document extins, prin includerea în cuprinsul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr.
386/04.02.2021 a unei părţi din documentaţia de atribuire si a unei părţi din oferta depusă de ..., doar pentru a crea o aparenţă de justificare şi motivare a măsurii luate. Se arată că pretinsele motive din cadrul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021, sunt formulate sub forma „cantităţi diferite”/„cantităţi inexacte”/„caracteristici diferite”, fară să se precizeze, în niciun mod, care sunt aceste cantităţi sau caracteristici. Raţiunea pentru care autoritatea contractantă procedează în această manieră constă în imposibilitatea de a prezenta motive legale, juste şi concrete pentru descalificarea ofertei, din simplu motiv că nu există astfel de motive. De asemenea, prin Decizia C.N.S.C. ... din data de 18.01.2021 au fost anulate „actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice”. Contestatoarea precizează că autoritatea contractantă interpretează eronat situaţia existentă, aspect confirmat şi de documentele existente la dosarul achziţiei, întrucât nu există o modificare a ofertei iniţiale, aceasta fiind în continuare asumată de către ..., chestiune care rezultă din simpla analiză a Răspunsurilor sale din data de 26.11.2020: • Clarificarea suplimentară 1: Prin intermediul acestei clarificări suplimentare, autoritatea contractantă a solicitat mai multe informaţii şi documente traduse, datate, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul societății. Contestatoarea a dat curs solicitării autorităţii contractante şi a transmis informaţiile cerute, precum şi documentele cu respectarea formalităţilor impuse. • Clarificarea suplimentară 2: Prin această clarificare suplimentară, autoritatea contractantă i-a cerut să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video), cantităţile de lucrări şi echipamente minimale orientative la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3mp, 149,5 mp, 410 mp şi dacă aceste echipamente sunt diferite. În răspunsul la această solicitare, ... S.R.L. a furnizat autorităţii contractante informaţiile cerute şi a precizat foarte clar la pagina 3: „cantităţile de lucrări şi echipamente minimale orientive la depozitele cu suprafeţele de 314,5 mp, 86,3mp, 149,5 mp, 410 mp.” De asemenea, la pagina 8, contestatoarea a precizat că „listele finale cu cantitățile aferente fiecărui spaţiu protejat vor fi predate beneficiarului după realizarea etapei de întocmire a proiectului tehnic.” • Clarificarea suplimentară 3: Prin această clarificare autoritatea contractantă i-a solicitat să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video), modul de funcţionare şi componența tehnică a acestora, respectând cerinţele prevăzute în Fişa de date cap. IV, 4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice - punctele 1, 3 și 4 şi în Caietul de sarcini - specificaţii tehnice, punctul 5.
Respectând în totalitate documentaţia de atribuire, ... S.R.L. a răspuns solicitării, prezentând detaliat toate chestiunile cerute de .... • Clarificarea suplimentară 4: La această clarificare autoritatea contractantă a menţionat: „Ca răspuns la clarificarea nr. 4 aţi ataşat documente (2 pag., 3 pag., 4 pag., 10 pag. etc.). Vă rugăm să prezentaţi Fişele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru echipamentele menţionate în Anexa 1 din răspunsul la Clarificarea 1, datate, semnate şi confirmate de reprezentantul ....” Contestatoarea precizează că a transmis documentele cu respectarea formalităţilor impuse (datare, semnare, etc.) • Clarificarea suplimentară 5: Solicitarea autorităţii contractante: „Ca răspuns la clarificarea nr. 5, aţi propus pentru Sistemele de ventilare ale spaţiilor protejate care utilizează agentul de stingere NOVEC 1520 ca „ventilarea spaţiilor protejate se va realiza prin ventilare naturală (deschiderea manuală a ferestrelor)”. Vă rugăm să prezentaţi procedura de „deschidere manuală a ferestrelor" după orice refulare de agent de stingere, mai ales că propunerea prezentată implică montarea buteliilor în spațiile în care sunt prezente persoane”. Răspuns ... „După orice refulare a agentului de stingere (accidentală sau urmare a unui început de incendiu), după trecerea unui timp minim de 10 minute de la momentul deversării (cerinţă obligatorie conform standardului ISO 14520-5), personalul instruit al beneficiarului va pătrunde în spaţiul protejat şi va acţiona manual, prin intermediul cremonului, ferestrele prevăzute cu deschidere.” Contestatoarea învederează că, și de această dată a răspuns solicitării, fără a aduce o modificare ofertei tehnice iniţiale. • Clarificarea suplimentară 6: Solicitarea autorităţii contractante: „Vă rugăm ca Fişele tehnice ataşate la răspunsul de la Clarificarea 6 să fie datate, semnate şi confirmate de reprezentantul ....” Răspuns ...: „Regăsiţi ataşate documentele solicitate, datate, semnate şi confirmate de reprezentantul ... (FT şi conf usi siferestre.pdf).” Aşadar, o altă clarificare care are ca obiect exclusiv chestiuni privitoare la forma documentelor, deci fără nicio influenţă asupra conţinutului ofertei. • Clarificarea suplimentară 9: Solicitarea autorităţii contractante: „Vă rugăm să menţionaţi dacă fiecare etapă, în cronologia prezentată în răspunsul la Clarificarea 9 (pentru dezafectare sistem existent conţinând gaz FM 200, etapele de la 1 la 8, iar pentru sistemul de stingere cu apă - etapele de la 1 la 7), se va realiza în conformitate cu Clauza 17 - Programul de execuţie, Clauza 58 -
Teste la terminare si Clauza 60 - Recepţie la terminarea lucrărilor, din Contractul de achiziţie lucrări anexa la documentaţia de licitație.” Răspuns ...: „Prin prezenta confirmăm realizarea etapelor mai sus menționate, în cronologia prezentată, conform modelului de Contract de achiziţie lucrări, anexa la documentaţia de licitație.” Contestatoarea subliniază că răspunsul său este o confirmare a respectării documentaţiei de atribuire. • Clarificarea suplimentară 11: Solicitarea autorităţii contractante: „Prin informaţiile puse la dispoziţie de ... (Carte tehnică, vizite, răspuns la clarificări) aveţi toate informaţiile necesare calculării cantităților și poziţionarea echipamentelor pentru sistemele de detecție la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video. Vă rugăm să prezentați planşe în care să se descrie planul Sistemului de detecție și stingere NOVEC la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp.” Răspuns ...: „Regăsiţi ataşate planşele cu Sistemelor de detectie si stingere cu gaz NOVEC 1230 (FK- 5-1-12) si supraveghere video, pentru depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp (Plan camera S=86.30mp.pdf Plan camera S=149.50mp.pdf, Plan camera S=319.40mp.pdf si Plan camera S=410mp.pdf).” Se arată că nu este o modificare a ofertei tehnice. • Clarificarea suplimentară 12: Solicitarea autorităţii contractante: „Prin informaţiile puse la dispoziţie de ... (Carte tehnică, vizite, răspuns la clarificări) aveţi toate informaţiile necesare calculării cantităților și poziţionarea echipamentelor pentru sistemele de detecție la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video. Vă rugăm să prezentați descrierea tehnică (funcţionarea) Sistemului de detecție și stingere NOVEC la depozitele cu suprafețele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp.” ... arată că a prezentat, pe larg, detaliat, modul de funcţionare al Sistemului de detecție și stingere NOVEC, răspunzând întocmai cerinţei autorităţii contractante. Contestatoarea concluzionează că toate răspunsurile transmise se încadrează în limitele solicitate chiar de către autoritatea contractantă şi reprezintă confirmări, lămuriri, detalieri ale conţinutului ofertei tehnice, fără a fi modificată oferta tehnică iniţială asumată de ... Contestatoarea invocă dispoziţiile art. 134 alin. (7) din H.G. nr. 395/2016 și ale art. 135 alin. (3) din același act normativ, precizând că datarea, numerotarea sau semnarea unor documente care se aflau ab initio în oferta tehnică iniţială constituie exclusiv aspecte formale, vicii de formă în sensul art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016.
Referitor la suţinerea autorităţii contractante potrivit căreia „se aduc modificări substanţiale la oferta tehnică iniţială”, contestatoarea precizează că textul legal de mai sus nu este incident, întrucât ... nu a modificat, în niciun fel, propunerea tehnică sau propunerea financiară, ci a înţeles să dea curs solicitărilor autorităţii contractante şi să confirme sau lămurească toate aspectele cerute chiar de către .... Autoritatea contractantă a încercat prin intermediul solicitărilor de clarificări să obţină detalierea componentei tehnice a ofertei, însă acest lucru este posibil numai după efectuarea proiectării. Toate elementele prezentate în cuprinsul răspunsurilor se regăsesc în oferta tehnică si au fost retransmise în clarificarea Nr. 847/06.11.2020. În următoarea solicitare de clarificare a ..., intitulată „solicitarea nr. 640/29.10.2020, răspunsuri înregistrate la ... cu nr. 847 din 06.11.2020, stabilite ca urmare a şedinţei Comisiei de evalare oferte din data de 17.11.2020 nr. 2922/23.11.2020 și B.A.P nr. 714/23.11.2020”, au fost solicitate, din nou, aceleaşi informaţii. Se arată că, pentru a oferi cât mai multe informaţii autorităţii contractante, s-au detaliat și mai mult cele solicitate, fiind elocvent Răspunsul nr. 887/25.11.2020. ... concluzionează că nu a modificat, în nicun fel, oferta tehnică iniţială, răspunsurile transmise având rol de clarificare, lămurire şi detaliere. În ceea ce priveşte suţinerea autorităţii contractante potrivit căreia „se prezintă cantităţi diferite faţă de oferta tehnică iniţială”, se arată că acest pretins motiv de respingere a ofertei nu face decât să confirme lacune majore ale autorităţii contractante în privinţa unor noţiuni elementare referitoare la organizarea şi derularea unei proceduri pentru atribuirea unui contract cu asemenea obiect. Astfel cum rezultă chiar din titlul procedurii, aceasta vizează activităţi de „PROIECTARE, LIVRARE, MONTARE/INSTALARE ȘI PUNERE ÎN FUNCŢIUNE A UNOR INSTALAȚII AUTOMATE DE DETECȚIE, ALARMARE ȘI STINGERE A INCENDIILOR”. Contestatoarea invocă dispozițiile art. 1 alin. 1 din H.G. nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, respectiv: „Prezenta hotărâre reglementează etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice pentru realizarea obiectivelor/ proiectelor noi de investiţii în domeniul construcţiilor, a lucrărilor de intervenţii la construcţii existente şi a altor lucrări de investiţii, denumite în continuare obiective de investiţii, ale căror cheltuieli, destinate realizării de active fixe de natura domeniului public şi/sau privat al statului/unităţii administrativ-teritoriale ori de natura domeniului privat al persoanelor fizice şi/sau juridice, se finanţează total sau parţial din fonduri publice, respectiv din bugetele prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art.
1 alin. (2) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.” La art. 1 alin. 2 din H.G. nr. 907/2016 se prevede: „Documentaţiile prevăzute la alin. (1) se elaborează, pe etape, astfel: a) în etapa I: (i) nota conceptuală; (ii) tema de proiectare; b) în etapa a II-a: (i) studiul de prefezabilitate, după caz; (ii) studiul de fezabilitate sau documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii, după caz; c) în etapa a III-a: (i) proiect pentru autorizarea/desfiinţarea executării lucrărilor; d) în etapa a IV-a: (i) proiectul tehnic de execuţie”. Prin urmare, activitatea de proiectare - proiectul tehnic de execuţie se realizeză în etapa IV, ceea ce înseamnă că este imposibilă prezentarea de cantităţi în faza de ofertare. De altfel, din acest motiv oferta depusă de ... nu conţine cantităţi de lucrări şi echipamente, urmând ca acestea să rezulte în urma realizării proiectului tehnic. Se arată că, prin solicitările de clarificări, autoritatea contractantă a cerut să se ofere cantităţi minimale/orientative, precum şi planşe de amplasare (componente ale proiectului tehnic de execuţie), iar ofertanta a transmis informaţiile prin răspunsurile nr. 847/06.11.2020 și nr. 887/25.11.2020. Toate cerinţele formulate de ..., referitor la cantităţi au fost sub sintagma „cantităţi minimale/orientative”. În consecinţă, prin răspunsul nr. 847/06.11.2020, ofertanta a răspuns orientativ cu cantitate minimă, la fel cum a precizat şi ulterior, Lot cantităţi minimale/orientative. Mai mult, în anexa 2 la răspunsul la clarificarea 847/06.11.2020, a specificat: „Tabelul de mai jos conţine cantităţile de lucrări şi echipamentele minimale aferente sistemelor de detecţie incendiu, stingere incendiu şi televiziune cu circuit inchis, raportate la o singură camera din cele 64. Menţionăm că listele finale cu cantităţile aferente fiecărui spaţiu protejat vor fi predate beneficiarului după realizarea proiectului tehnic.” În ceea ce priveşte suţinerea autorităţii contractante potrivit căreia „se prezintă cantităţi inexacte faţă de oferta tehnică iniţială”, se arată că, din nou, autoritatea contractantă este în eroare, deoarece oferta tehnică depusă nu conţine cantităţi, pentru simplul fapt că acestea se obţin, vor fi cunoscute, în urma proiectării. În oferta tehnică este precizat: „Sistemele oferta vor fi livrate „la cheie” complet funcţionale şi avizate conform reglementărilor în vigoare.” Totodată, în oferta tehnică, la capitolul 6. Servicii Oferite, pct a reprezintă Proiectare şi avizare proiect conform legislaţiei din România. În ceea ce priveşte suţinerea autorităţii contractante potrivit căreia „se prezintă caracteristice diferite faţă de oferta tehnică iniţială”, și acest pretins motiv invocat de către autoritatea contractantă reprezintă o simplă
alegaţie fără suport real. În cadrul ofertei tehnice au fost depuse fişele tehnice ale echipamentelor principale. Prin solicitarea de clarificare, ... a cerut fişele tehnice ale echipamentelor, structurate pe sisteme, iar contestatoarea le-a transmis în răspunsul nr. 847/06.11.2020. Ulterior, autoritatea contractantă a solicitat din nou aceste documente, semnate, ştampilate, datate de reprezentatul legal, iar ... s-a conformat solicitării şi a transmis documentele în răspunsul nr. 887/25.11.2020. Prin urmare, cele patru așa-zise motive analizate mai sus sunt simple speculaţii și nu sunt susţinute de documentele existente la dosarul achizţiei, deci nu poate fi vorba, în niciun caz, despre o modificare a ofertei tehnice iniţiale. Se arată că un alt pretins motiv invocat de autoritatea contractantă pentru justificarea descalificării ofertei depuse de ... S.R.L. se referă la neasumarea verificării documentelor în vederea obţinerii avizului I.S.U. Contestatoarea precizează că are în portofoliu peste 2.500 de sisteme de stingere dintre cele mai mari, la instituţii şi societăţi recunoscute, precum Biblioteca Naţională, Reţeaua Orange, Reţeaua Banca Transilvania, Reţeaua BRD Societe Generale sau Orange Moldova. În ceea ce priveşte Serviciile oferite, în cadrul ofertei tehnice, la capitolul 6 punctul a), s-a specificat „Proiectare și avizare proiect confom cu legislaţia din România” - „Proiectarea se va realiza respectând cerinţele legale din România, aplicaţie software pentru calcul hidraulic avizată VDS Germania, avizarea proiectului de către verificator MLPAT (specialităţile IE și IS). După avizarea MLPAT proiectul se va supune avizării de către ISU Bucureşti.” Contestatoarea subliniază că, prin intermediul Adresei BAP nr. 266/08.05.2020, Clarificările 5 şi respectiv 6, însăşi autoritatea contractantă a comunicat următoarele răspunsuri: SOLICITARE DE CLARIFICĂRI 5 „Vă rugăm să precizaţi dacă proiectarea şi execuţia se finalizează cu obţinerea avizului şi/sau Autorizaţiei de securitate la incendiu?” RĂSPUNS 5 „Conform caietului de sarcini punctul 6 - Scopul contractului şi descrierea serviciilor solicitate îl reprezintă „Proiectarea şi execuţia lucrărilor de montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte, denumite în continuare „Proiectare şi lucrări" la clădirea situată în Calea Victoriei nr. 125 sector 1 Bucureşti la depozitele de arhivă din cadrul Bibliotecii .... În propunerea tehnică punctul A - Proiectare a fost solicitată „verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi si avizarea proiectului de către ISU Bucureşti.” SOLICITARE DE CLARIFICĂRI 6
„Având în vedere că destinaţia clădirii este mixtă - Arhivă + Birouri, vă rugăm să precizaţi dacă se obţine avizul/autorizaţia pentru întreaga clădire?” RĂSPUNS 6 „Conform caietului de sarcini punctul 6 - Scopul contractului şi descrierea serviciilor solicitate îl reprezintă „Proiectarea şi execuţia lucrărilor de montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte, denumite în continuare „Proiectare şi lucrări" la clădirea situată în Calea Victoriei nr. 125 sector 1 Bucureşti la depozitele de arhivă din cadrul Biblioteci .... În propunerea tehnică punctul A - Proiectare a fost solicitată „verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi si avizarea proiectului de către ISU Bucureşti.” Cu toate acestea, prin Solicitarea de clarificare nr. 14, autoritatea contractantă a cerut: „Vă rugăm să precizaţi dacă veţi include/preda în documentaţia tehnică ce face obiectul achiziţiei şi documentele prevăzute de anexa 2 la norme - O.M.A.I. 129/2016.” Contestatoarea arată că, prin Răspunsul nr. 847 din data de 06.11.2020 a transmis următoarele: „Având în vedere: - scopul contractului şi descrierea serviciilor solicitate „Proiectarea si execuţia lucrărilor de montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte ", - răspunsul dumneavoastră prin adresa B.A.P. 266/08.05.2020 (clarificarea 5 si clarificarea 6), respectiv „în propunerea tehnica punctul A - Proiectare a fost solicitata „verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestati si avizarea proiectului de către ISU Bucureşti", vă comunicăm că obţinerea de către ... S.R.L. a avizului de securitate la incendiu, respectiv includerea documentaţiei prevăzute de anexa 2 la norme — O.M.A.I. 129/2016, nu face obiectul prezentei achiziţii. Cele 64 de proiecte aferente celor 64 de camere ce urmează a se proteja cu sisteme automate de detectie, alarmare și stingere a incendiului, vor fi avizate de către verificatori de proiect avizaţi MLPDA (specialitățile Ie și Is) și se vor depune la ISU Bucureşti pentru avizare.” Se precizează că, prin Adresa nr. 833/02.11.2020, ... a solicitat un punct de vedere către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la posibilitatea avizării/autorizării proiectelor sistemelor de stingere care fac obiectul procedurii în discuţie. Prin Adresa nr. 75082/24.11.2020 - Anexa nr. 5, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a transmis că nu se poate emite aviz/autorizaţie de securitate la incendiu doar pentru instalaţiile de stingere. Aşadar, documentaţia este asumată, fiind clar precizat că se va proceda la o verificare de către „verificatori de proiect avizaţi MLPDA
(specialitățile Ie și Is)”. Inclusiv în cuprinsul Graficului de execuţie anexat ofertei tehnice s-au menţionat activităţile de avizare MLPAT şi ISU Bucureşti. Contestatoarea învederează că, în ceea ce priveşte susţinerea autorităţii contractante privind pretinsa neîndeplinire a cerinţei referitoare la experienţa similară, rolul cerinţei experienţei similare este de a dovedi faptul că operatorii economici participanţi au experienţă în domeniul lucrărilor similare cu ceea ce urmează a fi executat în urma încheierii contractului care face obiectul acestei proceduri. Din simpla verificare a documentelor existente la dosar se poate concluziona că autoritatea contractantă reţine, în mod total eronat, că ofertanta nu ar îndeplini cerinţa privind experienţa similară. Astfel, în răspunsul ... nr. nr. 887/25.11.2020, la clarificarea nr. 13, s-a transmis documentul centralizator însoţit de documente justificative clare şi elocvente (copii ale contractelor, procese-verbale semnate de beneficiari), care atestă îndeplinirea cerinţei fară putinţă de tăgadă. Fişierul este intitulat Experienţa similară - Anexa nr. 6, datate, numerotate şi confirmate de reprezentantul legal. La pagina nr. 3 din Raportul procedurii nr. 380/03.02.2021, la pct. 3.1.1. Calificarea ofertanţilor, precizează că ofertantul ... S.R.L. îndeplineşte condiţiile de participare şi cerinţele minime asociate, după analizarea informaţiilor din DUAE care conţine la capitolul C: Capacitatea tehnică și profesională, experienţa similară a ofertantului ... În probațiune, contestatoarea prezintă un extras din fişierul cu Experienţa similară. În ceea ce priveşte „Evaluarea informaţiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerinţa minima solicitată în Caietul de sarcini, Fişa de date şi Clarificări” - paginile 15 şi 16 din Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021, se arată că autoritatea contractantă furnizează un amalgam de informaţii confuze, generice, lipsite de relevanţă. Cu privire la proiectare, autoritatea contractantă este în eroare atunci când apreciază că oferta ar fi neconformă. În cadrul ofertei, la punctul 6 lit. a coroborat cu 3. SOLUŢIA PROPUSĂ, cerinţe legislative, sunt prezentate standardele de proiectare. În plus, precizează: „Standardele prezentate reprezintă o selecţie minimă a standardelor care se vor folosi la proiectare. Vor fi luate în considerare și alte reglementari si cerinţe ale autoritatilor competente, sub a căror jurisdicţie intră sistemele.” Contestatoarea învederează că a prezentat în SICAP, la capitolul 3.Documente Oferta Tehnică/Tehnic/Planul Calității/Plan calitate/Anexa 3_PCCVI.pdf), în PCCVI (Planul de control calitate, verificări şi încercări) detaliat, etapele de implementare a proiectului de la primirea frontului de lucru, efectuarea probelor funcţionale, instruirea personalului până la Convocarea comisiei de receptţe la terminarea lucrărilor. De asemenea, documentul Plan calitate (care se regăseşte tot în cap. 3.Documente Oferta Tehnică/Tehnic/Planul Calității/Plan calitate/PO-10-01 Plan calitate.pdf)
descrie principiile şi obiectivele sistemului de management al calităţii realizat pentru activităţile sale de proiectare şi de instalare a sistemelor de curenţi slabi. Nu în ultimul rând, în graficul GANTT (de derulare a contractului) este precizată clar operaţiunea de proiectare cu termen conform Caietului de sarcini. Cu privire la livrarea de echipamente şi materiale, conform Caietului de sarcini a fost solicitat: „Prezentarea planului de aprovizionare care va include toate instalaţiile electrice şi mecanice, echipamentele de control, cilindrii pentru depozitarea agentului de stingere, echipamente de declanşare a sistemului, ţevi, materiale auxiliare (duze, fitinguri, etc.), dispozitive auxiliare, echipamente de semnalizare optică şi acustică, detectori de fum, cablaje, etc.” ... învederează că a răspuns foarte clar: „Livrarea echipamentelor se va face în 3 etape: livrare echipamente electronice (centrale detecție și stingere, detectoare, sirene, butoane, camere video, înregistratoare), livrare echipamente mecanice (recipiente cu gaz, acţionări mecanice, furtune) și livrare materiale conexe (uși, ferestre).” În plus, în graficul GANTT (de derulare a contractului) este precizat graficul de achiziţie. Se arată că, referitor la execuţia lucrării, autoritatea contractantă consideră eronat că oferta ar fi neadecvată. Astfel, în fişierul depus, denumit „Grafic Biblioteca ...” sunt prezentate toate etapele de realizare a proiectului. Cu privire la punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate, din nou, ... este în eroare considerând că oferta ar fi neadecvată. În caietul de sarcini, la pct. 12, lit. D s-a solicitat: „Punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate. Se vor efectua probe, iar recepţia sistemelor instalate se va finaliza prin comisie numită de către Beneficiar.” În propunerea tehnică depusă se specifică: „Punerea în funcţiune și programarea Punerea în funcţiune presupune alimentarea echipamentelor și efectuarea de reglaje. Se realizează programarea aplicaţiei software ATS 8600 prin întocmirea hărţilor de localizare a sistemelor/echipamentelor în teren și configurarea alarmelor pe fiecare cameră. Aplicaţia software va fi în limba română. În cazul producerii unui eveniment în oricare din camerele protejate, sistemul va semnaliza acustic (buzzer) și visual (alarmă pe monitor și pop-up cameră video din spaţiul protejat).” În plus, etapa de punere în funcţiune este precizată şi în Graficul Gantt. Totodată, la Cap. 6 Servicii Oferite, Pct. C se menţionează: „Recepţia calitativă a lucrărilor se va face pe baza Normativului de recepţie a instalaţiilor aferente contrucțiilor C56-2002. Alimentarea echipamentelor se va face local, din reţeaua existentă.” În ceea ce priveşte lit. H., I şi J, se arată că autoritatea contractantă nu precizează motivul pentru care oferta ar fi neconformă, limitându-se la a copia Punctele I şi J din ofertă, iar acestea descriu exact procesele de dezafectare a sistemelor de stingere existente cu apă și cu gaz FM200.
Cu privire la demontarea detectoarelor de fum existente, ... nu precizează motivul pentru care oferta ar fi neconformă, ba dimpotrivă, copiază Punctul K din Ofertă, care confirmă îndeplinirea cerinţei, precizând că întreaga etapă de demontare va fi executată respectând întocmai Legile şi Normativele din România, lucrări ce vor fi executate cu personal certificat CNCAN. Cu privire la revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor, autoritatea contractantă nu indică motivul pentru care oferta ar fi neconformă. Contestatoarea invocă răspunsurile sale la clarificările adresate de ... pe această temă. Cu privire la efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme, autoritatea contractantă nu precizează motivul pentru care oferta ar fi neconformă. Contestatoarea invocă răspunsurile sale la clarificările adresate de ... pe această temă. Referitor la revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare, contestatoarea precizează că, potrivit clarificării nr. 7 cu numărul de înregistrare 309/26.05.2020: SOLICITARE DE CLARIFICĂRI 4 „Avem rugămintea să precizaţi la ce se referă menţiunile din caietul de sarcini de la pag. 7: - revizuire instalaţie electrică şi de semnalizare; - revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) şi înlocuirea acestora, unde este cazul.” RĂSPUNS 4 „În caietul de sarcini scopul contractului este proiectarea, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte, fără obţinerea avizului /autorizaţiei de securitate la incendiu. Prin urmare, cerinţa din caietul de sarcini „revizuire instalaţie electrică şi de semnalizare” se referă la instalaţiile electrice şi de semnalizare existente în încăperile prevăzute în Anexa 1 la caietul de sarcini. În cazul în care după dezafectarea sistemului existent sunt necesare intervenţii la instalaţia electrică şi de semnalizare este necesară această revizuire, costurile sunt incluse în „dezafectare sistem existent” cu o valoare minimă estimată 71.622,00 lei fără T.V.A. şi o valoare maximă estimată de 95.496 lei fără T.V.A. În caietul de sarcini la secţiunea propunere financiară etapa de „revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) şi înlocuirea acestora, unde este cazul”, se referă la constatarea îndeplinirii/ neîndeplinirii cerinţelor de siguranţă la incendiu a sistemului de închidere existent (uşi şi ferestre) pentru a determina etanşeitatea spaţiului unde va fi montat sistemul, cu respectarea prevederilor din Normativul PI 18-99.” Contestatoarea precizează că, în conformitate cu răspunsul ..., costurile cu revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare (Pct 5 din Caietul de sarcini) au fost incluse în „dezafectare sistem existent” din Propunerea financiară.
Contestatoarea concluzionează că toate aceste pretinse neconformităţi invocate de către autoritatea contractantă sunt simple speculaţii fară acoperire şi fără suport probatoriu. Contestatoarea subliniază că, în ceea ce priveşte aşa-zisele „Observaţii ale comisiei de experţi”, acestea sunt preluate din Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020, act care a fost anulat de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor prin Decizia nr. ... din data de 18.01.2021. Nici în cadrul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 şi nici în cuprinsul Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021 nu se menţionează un document scris intitulat „Observaţii ale comisiei de experţi” care să fie asumat, semnat sau ștampilat de către experți. Contestatoarea răspunde punctual „observaţiilor” Comisiei de Experţi, astfel: - În ceea ce priveşte 1. Detecție incendiu: 1.1. Centrala de detecţie Referitor la faptul că Nu se precizează tipul centralei. Fisa tehnica propusa este pentru centrala UTC 2X-F2-XX care este o centrală de alarmă adresabilă cu 2 bucle, cu Fire routing și comenzi de protecție la incendiu și imprimantă internă (a se vedea fișa tehnică), contestatoarea arată că, potrivit celor precizate în oferta tehnică depusă de ..., la CAP. 3, Pct c. Implicaţii legislative „Echipamentele de detecție a incendiului trebuie să fie certificate conform standardului EN 54;”. Contestatoarea subliniază că, în calitate de firmă autorizată de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu sub nr. A-0686/22.02.2011, are obligaţia să furnizeze echipamente/sisteme de detecţie şi avertizare şi limitare a incendiului care corespund întocmai cerinţelor legislative din România. Totodată, oferta tehnică depusă prevede faptul că „Sistemele ofertate vor fi livrate "la cheie" complet funcţionale și avizate conform reglementărilor în vigoare”. Contestatoarea arată că, referitor la pretinsa abatere potrivit căreia nu se precizează dacă limba de afişare este limba Română, potrivit Normativului PI 18-3/2015 actualizat prin Ordinul nr. 6025/2018 pentru modificarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a III-a - Instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare”, indicativ P 118/3-2015, aprobată prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 364/2015, la Cap. 3.3.6. se prevede: „În cazul utilizării unui echipament de control şi semnalizare, vor fi asigurate următoarele: (…) Pct. c) ECS trebuie să dispună de afişaj de semnalizare sinoptic, iar cele cu afişaj alfanumeric, cu posibilitatea afişării mesajelor şi în limba română. Memoria de evenimente va putea fi descărcată sau citită pe afişajul local.”
Prin urmare, există o obligaţie legală, expresă, în sarcina ofertantului în acest sens, iar conformarea este explicită în cadrul ofertei depuse: Oferta tehnică prevede faptul că „Sistemele din ofertă vor fi livrate "la cheie" complet funcţionale și avizate conform reglementărilor în vigoare”. Pe cale de consecinţă, ... va livra ehipamente care îndeplinesc toate cerinţele de reglementare aplicabile în România, inclusiv afişarea mesajelor şi în limba română. Referitor la faptul că Nu se precizează anul de fabricaţie, contestatoarea subliniază că în Caietul de Sarcini nu sunt cuprinse cerinţe privind prezentarea anului de fabricaţie al echipamentelor. Cu toate acestea, în cadrul Ofertei tehnice la Cap. 3 pct. d., Consideraţii în alegerea soluţiei, s-au precizat următoarele: „După analiza funcţională efectuată de ... (vânzare, responsabil produs, proiectare, calitate şi mediu) a rezultat o soluţie „customizată” pe care o consideră optimă şi care beneficiază de un mix de tehnologii și de produse de ultimă generaţie care respectă şi depăşesc solicitările .... Soluţia oferită de ... este una customizată, iar pentru implementarea acesteia,
centrala
de
detecţie
va
fi
comandată
la producător/importator/distribuitor în etapa de Achiziţii din cadrul proiectului (conform grafic Gantt, ID Activitate A1050, ataşat la Oferta Tehnică).” 1.2 Detector de fum optic Seria 65 Cu privire la faptul că nu se precizează numărul minim și maxim care ar putea fi montați într-un spaţiu, contestatoarea învederează că, reglementând etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, H.G. nr. 907/2016 stabilește la art. 1 alin. 1 și alin 2 că proiectul tehnic de execuţie se realizează în etapa a IV-a, ceea ce înseamnă că este imposibilă prezentarea de cantităţi în faza de ofertare. Mai mult, în anexa 2 la răspunsul la clarificarea nr. 847/06.11.2020, ... S.R.L. a specificat: „Tabelul de mai jos conţine cantităţile de lucrări şi echipamentele minimale aferente sistemelor de detecţie incendiu, stingere incendiu şi televiziune cu circuit inchis, raportate la o singură cameră din cele 64. Menţionăm că listele finale cu cantităţile aferente fiecărui spaţiu protejat vor fi predate beneficiarului după realizarea proiectului tehnic.” Contestatoarea subliniază că aceste consideraţii sunt valabile şi pentru pretinsele abateri de la punctele 1.3. Detectorul de fum prin aspiraţie; 1.4. Butoanele de incendiu; 1.5. Panouri de semnalizare; 1.6. Clopote de alarmă, întrucât listele finale cu cantităţile aferente fiecărui spaţiu protejat pot fi stabilite după realizarea proiectului tehnic. Referitor la pct. 1.7. Cabluri, accesorii, respectiv faptul că „Nu sunt prezentate date tehnice și cantități”, contestatoarea arată că sunt valabile consideraţiile de mai sus referitoare la imposibilitatea prezentării unor cantităţi finale în această fază, ci doar după întocmirea proiectului tehnic și reiterează că, în calitate de firmă autorizată de către Inspectoratul General
pentru Situaţii de Urgenţă pentru proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu (nr. A- 0686/22.02.2011), proiectarea sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor (nr. A- 0691/22.02.2011), Instalare şi intreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de limitare şi stingere a incendiilor, cu excepţia celor care conţin anumite gaze fluorurate cu efect de seră (nr. A- 0690/22.02.2011), instalare şi întreţinere a sistemelor şi instalaţiilor de semnalizare, alarmare şi alertare în caz de incendiu (nr. A- 0689/22.02.2011), are obligaţia legală să furnizeze echipamente/sisteme care corespund întocmai cerinţelor legislative din România, inclusiv cablu rezistent la foc conform specificaţiilor Normativelor PI 18-2/2013 şi PI 18- 3/2015, actualizate. Mai mult, oferta tehnică depusă de ... S.R.L. prevede clar faptul că „Sistemele oferta vor fi livrate „la cheie” complet funcţionale şi avizate conform reglementărilor în vigoare”, ceea ce înseamnă că vor fi respectate întocmai atât normele legale cât şi cerinţele documentaţiei de atribuire. În ceea ce priveşte punctul 2. Stingere incendiu, rspectiv: 2.1. Panou automat de stingere a gazului cu trei zone Contestatoarea învederează că, pretinsa abatere este că „nu se precizează dacă conține una din opțiunile din fișa tehnică”. Contestatoarea menţionează că Fișele tehnice au caracter general şi prezintă toate accesoriile care pot fi conectate la echipament, iar necesitatea utilizării vreunei opţiuni va rezulta în cadrul realizării proiectului tehnic. Referitor la abaterea potrivit căreia „Nu se precizează dacă după perioada de garanţie Beneficiarul are acces la softul din centrală, situație ce implică ca service-ul să se realizeze numai cu Ofertantul”, se arată că în Caietul de Sarcini nu sunt cuprinse cerinţe privind accesul la softul din centrale. În Normativul PI 18-3-2015, Capitolul 5, prevederi generale privind executarea şi exploatarea instalaţiilor de detectare, semnalizare şi alarmare a incendiilor în construcţii, sunt precizate obligaţiile Executantului, respectiv: „5.4.8. Persoana responsabilă cu configurarea trebuie să furnizeze comisiei de recepţie instrucţiuni adecvate de exploatare, întreţinere şi testare a instalaţiei şi un document care să ateste efectuarea configurării.” Referitor la abaterea potrivit căreia „Nu se precizează dacă limba de afişare este limba Română”, contestatoarea învederează că, potrivit Normativului PI 18-3/2015 actualizat prin Ordinul nr. 6025/2018 pentru modificarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a III-a - Instalaţii de detectare, semnalizare şi avertizare”, indicativ P 118/3-2015, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 364/2015, la Cap. 3.3.6.: „În cazul utilizării unui echipament de control şi semnalizare, vor fi asigurate următoarele:
Pct. c) ECS trebuie să dispună de afişaj de semnalizare sinoptic, iar cele cu afişaj alfanumeric, cu posibilitatea afişării mesajelor şi în limba română. Memoria de evenimente va putea fi descărcată sau citită pe afişajul local.” Prin urmare, există o obligaţie legală, expresă, în sarcina ofertantului în acest sens, iar conformarea sa este explicită în cadrul ofertei, care prevede faptul că „Sistemele oferta vor fi livrate "la cheie" complet funcţionale și avizate conform reglementărilor în vigoare”. Se arată că ... S.R.L. va livra ehipamente care îndeplinesc toate cerinţele de reglementare aplicabile în Romania, inclusiv afişarea mesajelor și în limba română. Referitor la faptul că „nu se precizează anul de fabricaţie”, contestatoarea arată că în Caietul de Sarcini nu sunt cuprinse cerinţe privind prezentarea anului de fabricaţie al echipamentelor. Cu toate acestea, în cadrul Ofertei tehnice la Cap. 3 pct d., Consideraţii în alegerea soluţiei, s-au precizat următoarele: „După analiza funcţională efectuată de ... (vânzare, responsabil produs, proiectare, calitate şi mediu) a rezultat o soluţie "customizată" pe care o considerăm optimă şi care beneficiază de un mix de tehnologii şi de produse de ultimă generaţie care respectă şi depăşesc solicitările .... Soluţia oferită de ... este una customizată, iar pentru implementarea acesteia,
centrala
de
detecţie
va
fi
comandată
la producător/importator/distribuitor în etapa de Achiziţii din cadrul proiectului (conform grafic Gantt, ID Activitate A1050, ataşat la Oferta Tehnică).” 2.2. Agentul de stingere Novcc 1230 Referitor la faptul că „Nu se precizează cantitatea pentru o instalație”, contestatoarea arată că, reglementând etapele de elaborare şi conţinutul- cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, H.G. nr. 907/2016 stabileşte la art. 1 alin. 1 şi alin 2 că proiectul tehnic de execuţie se realizează în etapa a IV-a, ceea ce înseamnă că este imposibilă prezentarea de cantităţi în faza de ofertare. Mai mult, în anexa 2 la răspunsul la clarificarea 847/06.11.2020, ... a specificat: „Tabelul de mai jos conţine cantităţile de lucrări şi echipamentele minimale aferente sistemelor de detecţie incendiu, stingere incendiu şi televiziune cu circuit inchis, raportate la o singură cameră din cele 64. Menţionăm că listele finale cu cantităţile aferente fiecărui spaţiu protejat vor fi predate beneficiarului după realizarea proiectului tehnic.” 2.3. Ansamblu recipienți și accesorii Cu privire la faptul că „Nu se precizează volumul și cantitatea de recipienți din ansamblul pentru un spaţiu - Nu se precizează tipul de accesorii și cantitatea”, contestatoarea reiterează explicația de la punctul anterior. Referitor la supravegherea video, contestatoarea arată următoarele:
3.1. Camere video Cu privire la observația „Nu am identificat ce cameră se montează. În documentul de Clarificare 1 se face trimitere la camera video tip DOME, fișele se referă la camera IR. Din cele prezentate în fișe nu am identificat de care se montează cu lentile fixe TVD 56 (01, 02, 03) sau cu lentile varifocale motorizate TVD 56 (04, 05, 06) ?”, contestatoarea precizează că în răspunsul său nr. 887/25.11.2020, la pagina nr. 2, se regăsește la pct. b, tipul camerei video propus: „b) Sistemul/sistemele de supraveghere video: - tipul centralei - sistemul de supraveghere video este format din camere videosi înregistrator. - Camera video IP, model TVD-5601.” Referitor la observația potrivit căreia „Nu se precizează anul de fabricație”, contestatoarea subliniază că în Caietul de Sarcini nu sunt cuprinse cerinţe privind prezentarea anului de fabricaţie al echipamentelor. Cu toate acestea, în cadrul Ofertei tehnice la Cap. 3 pct d., Consideraţii în alegerea soluţiei, s-au precizat următoarele: „După analiza funcţională efectuată de ... (vânzare, responsabil produs, proiectare, calitate şi mediu) a rezultat o soluţie "customizată" pe care o considerăm optimă şi care beneficiază de un mix de tehnologii și de produse de ultimă generaţie care respectă şi depăşesc solicitările ....” 3.2. Recorderul Tru Vision TVN-2264P-8T Cu privire la observația potrivit căreia „Nu se precizează anul de fabricaţie”, explicația contestatoarei este identică cu cea de la punctul anterior. Referitor la observația autorității contractante de la punctul 3.3. „Nu s-au făcut precizări asupra tipului de cabluri de semnal și a cantităților aproximate care vor fi puse în operă pentru un spațiu”, se arată că, consideraţiile de mai sus referitoare la imposibilitatea prezentării unor cantităţi finale în această fază, ci doar după întocmirea proiectului tehnic sunt valabile și pentru această pretinsă abatere. În ceea ce priveşte pretinsa obţinere a autorizării ISU de către ofertant, contestatoarea reiterează faptul că experţii au analizat exclusiv Caietul de sarciri, oferta tehnică depusă de ... S.R.L. și clarificările, informaţiile suplimentare transmise, fără a fi avute în vedere şi răspunsurile trasmise de autoritatea contractantă la clarificările solicitate de participanţi anterior depunerii ofertei. În acest mod, se poate explica concluzia eronată în sensul că ... S.R.L. ar avea obligaţia obţinerii autorizării ISU. În cuprinsul Adresei BAP nr. 266/08.05.2020, autoritatea contractantă a precizat, în mod expres, prin Clarificările 5 şi respectiv 6: „În propunerea tehnică punctul A - Proiectare a fost solicitată verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi și avizarea proiectului de către ISU Bucureşti.” Contestatoarea subliniază că a confirmat, în repetate rânduri, îndeplinirea acestei cerinţe.
Se arată că, la pagina 2 din Procesul verbal final de analizare a propunerii tehnice depuse nr. 748/14.12.2020 se regăseşte următoarea menţiune: „Preşedintele comisiei de evaluare reaminteşte celor prezenţi că nu s- a solicitat obţinerea avizului în Caietul de Sarcini, iar ofertantul trebuie să respecte cerinţele acestuia, aşa cum, de altfel s-a răspuns si !a solicitările de clarificări în acest sens.” În același sens, contestatoarea precizează că, în cadrul solicitării de clarificări nr. 2 din adresa BAP 266 din 08.05.2020, autoritatea contractantă subliniază urmatoarele: SOLICITARE DE CLARIFICĂRI 2 „Având în vedere că pentru obţinerea avizului/autorizaţiei de securitate la incendiu sunt necesare servicii/lucrări de instalaţii electrice de joasă tensiune pentru care este necesar autorizaţie ANRE tip B - instalaţii iluminat de siguranţă pentru evacuare, tablouri electrice secundare pe fiecare nivel al clădirii, tablou electric general pentru alimentarea consumatorilor vitali (grup de pompare hidranţi interiori), vă rugăm să precizaţi dacă au fost prevăzute în bugetul prezentei Achiziţii.” RĂSPUNS 2 „În caietul de sarcini scopul contractului este proiectarea, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte, fără obţinerea avizului /autorizaţiei de securitate la incendiu. Prin urmare, cerinţa din caietul de sarcini „revizuire instalaţiei electrică şi de semnalizare” se referă la instalaţiile electrice şi de semnalizare existente în încăperile prevăzute în Anexa 1 la caietul de sarcini. În cazul în care după dezafectarea sistemului existent sunt necesare intervenţii la instalaţia electrică şi de semnalizare este necesară această revizuire, costurile sunt incluse în „dezafectare sistem existent” cu o valoare minimă estimată 71.622,00 lei fară T.V.A. şi o valoare maximă estimată de 95.496 lei fară T.V.A.”. Se arată că, în cuprinsul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021, la pagina 20, apare un comentariu prin care este invocat faptul că nu au fost prezentate certificările firmei necesare proiectării şi instalării sistemelor propuse şi certificatele personalului de specialitate inclusiv ANRE și CNCAN, însă documentele în discuţie au fost prezentate chiar în SICAP (a se vedea capitolul 3.Documente Oferta Tehnica/Certificari .../IGSU ...-nedeterminata.pdf și 3.Documente Oferta Tehnica/Personal Propus). Contestatoarea învederează că experții cooptați nu au expertiza necesară în raport de obiectul concret al contractului supus atribuirii - „Proiectare, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte”. Membrii comisiei de experţi sunt specializaţi în domeniul stingerii incendiilor cu apă, care reprezintă un „mecanism” complet diferit de stingere și detecţie şi care este supus altor standarde.
Contestatoarea concluzionează că aceste pretinse abateri tehnice pot fi grupate în 3 categorii: - aspecte tehnice care sunt, în mod automat şi obligatoriu, îndeplinite de către ... S.R.L., întrucât sunt prevăzute şi ca obligaţii legale şi ţin de livrarea la cheie a sistemului, evident, cu respectarea deplină a normelor legale în materie si a documentaţiei de atribuire; - aspecte referitoare la prezentarea de cantităţi în etapa de ofertare, în condiţiile în care cantităţile vor rezulta în etapa a IV-a când va fi realizat proiectul tehnic; - aspecte care nu se regăsesc în Caietul de sarcini şi a căror îndeplinire nu poate fi cerută/imputată ofertantului, ... S.R.L. respectând integral documentaţia de atribuire. Se arată că documentaţia de atribuire este obligatorie nu numai pentru ofertanţi, dar şi pentru comisia de evaluare a ofertelor, care are obligaţia de verificare a acestora în raport cu cerinţele impuse (art. 127 alin. (2) lit. f) din H.G. nr. 395/2016), iar nu prin raportare la unele care exced documentaţiei de atribuire, aşa cum este cazul de faţă. În acest context, este exclusă incidenţa dispoziţiilor art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, oferta fiind conformă si acceptabilă, îndeplinind cerinţele documentaţiei de atribuire și satisfăcând necesităţile autorităţii contractante. Contestatoarea invocă Raportul tehnic din data de 09.02.2021 întocmit de domnul inginer ..., Expert instalaţii de detecție și stingere în cadrul Asociaţiei Române pentru Tehnica de Securitate (ARTS), Lector şi titular de curs la centrul de formare ARTS - Instalaţii de stingere cu gaz, raport în care se precizează următoarele: „Prin clarificările furnizate Oferta nu este modificată, nu se schimbă soluţia tehnică și nici arhitectura sistemului sau conceptul global. Nu există cantităţi modificate, sistemele ne fiind proiectate încă, implicit nedimensionate la nivel de detaliu.” Se arată că, la pagina nr. 9 din cuprinsul Raportului tehnic, domnul expert subliniază: „Nu există motive reale de descalificare din punct de vedere tehnic.” Urmare celor antemenționate, contestatoarea solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. În drept, contestatoarea invocă dispozițiile art. 2 alin. (1) și art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, Legea nr. 98/2016, H.G. nr. 395/2016. Prin adresa nr. 639/19.02.2021, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 8565/19.02.2021, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestație, în care precizează că își menţine concluziile formulate în urma evaluării ofertei depusă în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Proiectare, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte” - procedură simplificată - Anunţ de participare simplificat SCN 1066662/13.04.2020,
Cod CPV: 45343000-3 „Lucrări de instalare de dispozitive de prevenire a incendiilor”, respectiv: respingerea ofertei tehnice depusă de ..., ca inacceptabilă, în baza art. 134 alin. (6) din H.G. 395/2016, conform punctului de vedere întocmit anterior - nr. 5012/29.12.2020, depus la C.N.S.C. cu nr. 57975/29.12.2020. Autoritatea contractantă motivează punctul de vedere prin următoarele consideraţii: 1. Evaluarea informaţiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerinţa minimă solicitată în Caietul de sarcini, Fişa de date şi clarificări (Adr. DP 2746/08.10.2020): A. Cu privire la proiectare - Ofertă neconformă, deoarece nu prezintă informaţii cu privire la proiectare, prezintă un comentariu cu privire la proiectare şi avizare, prezintă doar graficul privind termenul de realizare a serviciilor de proiectare (pct. 6 litera a) din Oferta tehnică). B. Cu privire la livrarea de echipamente şi materiale - în consideraţiile privind alegerea soluţiei, ofertantul prezintă priorităţile pe care le enumeră, dar fără a face referire la depozite. C. Cu privire la execuţia lucrării - Ofertă neadecvată, deoarece prezintă o etapizare privind livrarea echipamentelor în 3 etape, fără a respecta cerinţele din Caietul de sarcini - (pct. 6 litera B din Oferta tehnică), prezintă sistem unificat de detecţie alarmare, supraveghere video şi stingere sub forma unei descrieri a componentelor platforma software, de gestiune şi monitorizare, arhitectura sistemului unificat, reprezentare model aplicaţie ATS 8600, sub forma unor planşe fără alte explicaţii privind livrarea, montarea/instalarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor pentru depozitele situate în cele 8 corpuri din clădirea Bibliotecii ... prezentate în Anexa 1 la Caietul de sarcini (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date, pct. 6 litera b) din Oferta tehnică, pct. 3 litera f) din Oferta tehnică, pct. 7 literele {a- h} din Oferta tehnică). D. Cu privire la punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate - Ofertă neadecvată, deoarece prezintă un comentariu cu privire la programarea aplicaţiei software ATS 8600, fără a prezenta o descriere detaliată privind punerea în funcţiune şi programarea instalaţiilor automate de detecţie alarmare si stingere a incendiilor în depozitele situate în cele 8 corpuri din clădirea Bibliotecii ... prezentate în Anexa 1 la Caietul de sarcini (pct. 6 litera d) din Oferta tehnică). E. Cu privire la şcolarizarea personalului - Ofertă conformă, deoarece îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fișa de date (pct. 6 litera e) din Oferta tehnică). F. Cu privire la perioada de garanţie acordată lucrărilor - Ofertă conformă, deoarece îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fișa de date (pct. 6 litera g) din Oferta tehnică). G. Cu privire La perioada de garanţie tehnică acordată produselor livrate - Ofertă conformă, deoarece îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fișa de date (pct. 6 litera g) din Oferta tehnică).
H. Cu privire la dezafectarea sistemului de stingere existent, fie cu apă, fie cu gaz FM 200 (F. în Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece: Lit. I și J din Ofertă: I. Dezafectarea sistemului de stingere cu apă: Conform solicitărilor beneficiarilor, instalaţia de stingere cu apă existentă în locaţie se va dezafecta. Acest lucru va presupune golirea parţială a instalaţiei de apă, tăierea ţevilor, eliminarea acestora din clădire şi predarea acestora către centre de valorificare. Ulterior se va realiza etanşeizarea camerelor prin umplerea golurilor cu materiale de etanşare rezistente la foc. J. Dezafectarea sistemelor de stingere cu FM 200: Echipamentele, detectoarele de fum cu camera de ionizare, gazul FM200 şi celelalte materiale rezultate din operaţiunile de dezafectare, se vor prelua de către ... în baza autorizaţiilor deţinute. La data instalării, sistemele erau de actualitate şi respectau cerinţele impuse de normativele specific sistemelor de detecţie şi stingere în vigoare, precum şi Normelor CNCAN. La data prezentei, recipientele cu gaz necesită efectuarea verificărilor tehnice periodice specifice recipientelor sub presiune transportabile. Toate operaţiunile de dezafectare a sistemelor existente se vor realiza după punerea în funcţiune a sistemelor noi de detecţie şi stingere. K. Cu privire la demontarea detectoarelor de fum existente (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece, potrivit lit. K din Ofertă: Operaţie realizată cu personal autorizat CNCAN Nivel 1 şi Nivel 2, pe baza autorizaţiei de Manipulare, conform normelor CNCAN. Detectoarele uzate sunt preluate în vederea depozitării temporare şi eliminării sigure prin entităţi autorizate CNCAN sau la producător. Operaţiunile se vor efectua în paralel cu operaţiunile de dezafectare. L. Cu privire la revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece, potrivit lit. H. din Ofertă: cu privire la repararea uşilor şi ferestrelor: Pentru toate spaţiile protejate este prevăzută montarea de uşi rezistente la foc 60 de minute, echipate cu sisteme de autoînchidere. Cu precizarea că s-a luat în considerare repararea/înlocuirea ferestrelor, iar tipul de tâmplărie/ fereastră va fi cel prevăzut în memoriul pentru avizul de securitate la incendiu. Se precizează, totodată, că înlocuirea ferestrelor care nu corespund normativului PI 18/99 se va face în fiecare cameră cel puţin o fereastră cu deschidere la fiecare patru ferestre montate şi repararea ferestrelor care nu oferă etanşarea corespunzătoare. M. Cu privire la efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece, potrivit lit. I din Ofertă: Oferta financiară cuprinde realizarea de lucrări de reparare/zugrăvire a zonelor afectate de lucrările de execuţie şi dezafectare a sistemelor. N. Cu privire la revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece aceste lucrări nu au fost ofertate.
2. Cerinţe minime neîndeplinite - conform analizei finale a ofertei tehnce depusă de ... în data de 10.08.2020, a răspunsurilor la clarificări, a răspunsurilor la clarificările suplimentare şi a documentelor privind experienţa similară nr. 2942/02.12.2020, respectiv: 1. Cu privire la propunerea tehnică Analizând caietul de sarcini şi fişa de date achiziţiei prezentate de achizitor - ..., precum şi oferta tehnică, răspunsurile la clarificări şi răspunsurile la clarificările suplimentare prezentate de ... - ofertant, pentru propunerea tehnică, au rezultat următoarele: Cerinţe beneficiar În caietul de sarcini Propunerea tehnică cuprinde: -situaţia existentă a depozitelor situate în cele 8 corpuri de clădiri -cerinţe/caracteristici tehnice pentru sistemul de detecţie, alarmare şi stingere incendiu ce urmează a se achiziţiona -descrierea/cronologia etapelor necesare intervenţiilor la încăperile situate în cele 8 corpuri de clădiri (dezafectarea sistemului existent de stingere cu apă/gaz FM 200, lucrări de reparaţii locale/totale, lucrări de zugrăveli, etanşeitate, revizuire sisteme de închidere, înlocuire uşi/ ferestre, etc.) În fişa de date (Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date): Propunerea tehnică se va redacta în strictă conformitate cu cerinţele caietului de sarcini. Referitor la Oferta tehnică a ... din 10.08.2020, autoritatea contractantă precizează că aceasta prezintă abateri tehnice şi neclarităţi privind documentele depuse pentru care au fost necesare clarificări şi clarificări suplimentare pentru evaluarea acesteia. Autoritatea contractantă învederează că a solicitat clarificări în data de 29.10.2020 la oferta tehnică a ... din 10.08.2020, respectiv au fost solicitate prin clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12 - să prezinte pentru sistemele propuse (sistem de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video): detalierea părţilor componente, cantităţile ce lucrări şi echipamentele minimale orientative care vor fi folosite, modul de funţionare şi componenta tehnică a acestora, fişele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru componentele sistemelor şi materialele care vor fi montate, descrierea tehnică (funcţionarea), câte una pentru fiecare corp şi încăpere. Autoritatea contractantă prezintă concluziile la răspunsul la clarificări date de ofertant în data de 06.11.2020, respectiv: - cu privire la prezentarea ofertei tehnice - atât în oferta tehnică, cât şi prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, propunerea tehnică nu a fost redactată conform cerinţelor din Caietul de sarcini, nu au fost prezentate toate informaţiile necesare, astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a specificaţiilor tehnice din Caietul de sarcini;
- cu privire la oferta tehnică - prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, din analiza acestora reiese faptul că acestea nu satisfac în totalitate cerinţele din Caietul de sarcini şi sunt lipsite de relevanţă faţă de obiectul contractului; - cu privire la informaţii care să probeze că produsele/materialele/utilajele/ echipamentele/tehnologiile care fac parte din instalaţia automată de alarmare şi stingere a incendiilor - atât în oferta tehnică, cât şi prin clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, fişele tehnice nu sunt actualizate, nu sunt însoţite de specificaţiile tehnice ale producătorului şi nu sunt corelate cu soluţia propusă de ofertant; - cu privire la răspunsurile la clarificări - prin răspunsurile şi completările date de ofertant, în clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12 inclusiv documentele anexate, acestea nu sunt concludente şi nici nu pot fi considerate omisiuni/ abateri din propunerea tehnică. Autoritatea contractantă prezintă Clarificările suplimentare solicitate în data 23.11.2020 la răspunsurile date de ofertantul ... în data de 06.11.2020, astfel: Au fost solicitate clarificări suplimentare: • la Răspunsul 1 (06.11.2020) pentru Clarificarea 1 (29.10.2020): - să prezinte detaliat părţile componente pentru: a) Sistemul/sistemele de detecţie la incendiu: - tipul centralei, - număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România / UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul ... b) Sistemul / sistemele de supraveghere video: - tipul centralei, - număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România / UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul ... c) Sistemul / sistemele de detecţie şi stingere NOVEC: - tipul centralei, număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România / UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul SC ... SRL. • la Răspunsul 2 (06.11.2020) pentru Clarificarea 2 (29.10.2020): Să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video) cantităţile de lucrări şi
echipamente minimale orientive la depozitele cu suprafeţele de 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp şi dacă aceste echipamente sunt diferite, deoarece în anexa 1 la Răspunsul 2 au fost prezentate „cantităţile de lucrări şi echipamentele minimale aferente sistemelor de detecţie incendiu, stingere incendiu şi televizuiune cu circuit închis, raportate la o singură cameră din cele 64” (corect supraveghere video), în condiţiile în care aria camerelor este diferită potrivit anexei 1 la Caietul de sarcini. • la Răspunsul 3 (06.11.2020) pentru Clarificarea 3 (29.10.2020): Să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video), modul de funcţionare şi componenţa tehnică a acestora respectând cerinţele prevăzute în fişa de date cap. IV, 4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice - punctele 1, 3 şi 4. şi în Caietul de sarcini - specifcicaţii tehnice, punctul 5. deoarece ca răspuns la clarificarea nr. 3 a retransmis „capitolul 3 - soluţia propusă” punctele f-1, aşa cum a fost prezentată în propunerea tehnică. • la Răspunsul 4 (06.11.2020) pentru Clarificarea 4 (29.10.2020): Să prezinte fişele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru echipamentele menţionate în Anexa 1 din răspunsul la Clarificarea 1, datate, semnate şi conformate de reprezentantul ..., deoarece ca răspuns la clarificarea nr. 4 au fost ataşate documente în copie xerox (2 pag., 3 pag., 4 pag., 10 pag. etc.) fară a fi corelate şi certificate de reprezentantul ofertantului; • la Răsunsul 5 (06.11.2020) pentru Clarificarea 5 (29.10.2020): Să prezinte procedura de „deschidere manuală a ferestrelor” după orice refulare de agent de stingere, mai ales că propunerea prezentată implică montarea buteliilor în spaţiile în care sunt prezente persoane, deoarece a propus pentru Sistemele de ventilare ale spaţiilor protejate care utilizează agentul de stingere NOVEC 1520 că „ventilarea spaţiilor protejate se va realiza prin ventilare naturală (deschiderea manuală a ferestrelor)”; • la Răspunsul 6 (06.11.2020) pentru Clarificarea 6 (29.10.2020): Să prezinte Fişele tehnice ataşate la răspunsul de la Clarificarea 6 datate, semnate şi conformate de reprezentanţii ... pentru uşi şi ferestre, deoarece au fost prezentate doar pentru uși; • la Răspunsul 9 (06.11.2020) pentru Clarificarea 9 (29.10.2020): Să prezinte dacă fiecare etapă, în cronologia prezentată în răspunsul la Clarificarea 9 (pentru dezafectare sistem existent conţinând gaz FM 200, etapele de la 1 la 8, iar pentru sistemul de stingere cu apă - etapele de la 1 la 7), se va realiza în conformitate cu Clauza 17 - Programul de execuţie, Clauza 58 - Teste la terminare şi Clauza 60 - Recepţie la terminarea lucrărilor, din Contractul de achiziţie lucrări - anexă la documentaţia de atribuire, deoarece în Caietul de sarcini, pentru realizarea sistemului nou au fost prezentate etapizarea intervenţiilor după cum urmează: - dezafectarea sistemelor de stingere existente cu apă/cu gaz FM 200, - demontarea detectoarelor de fum existente,
- reviziuirea sistemelor de închidere ale încăperilor (uşi, ferestre) şi înlocuirea acestora unde este cazul, - efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme, - revizuirea instalaţiei electrice şi de semnalizare; • la Răspunsul 11 (06.11.2020) pentru Clarificarea 11 (29.10.2020): Să prezinte planşe în care să se descrie planul Sistemului de detecţie şi stingere NOVEC la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp, deoarece ... a pus la dispoziţie toate informaţiile din Cartea tehnică, a permis vizite şi a răspuns la clarificări, pentru ca ofertantul să cunoască informaţiile necesare calculării cantităţilor şi poziţionarea echipamentelor pentru sistemele de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video, pentru că oferta tehnică din 10.08.2020 nu conţine nicio planşă cu aceste informaţii; • la Răspunsul 12 (06.11.2020) pentru Clarificarea 12 (29.10.2020): Să prezinte descrierea tehnică (funcţionarea) Sistemului de detecţie şi stingere NOVEC la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp, deoarece prin informaţiile puse la dispoziţie de ... (Carte tehnică, vizite, răspuns la clarificări) reprezentanţii ... au avut acces la toate informaţiile necesare calculării cantităţilor şi poziţionării echipamentelor pentru sistemele de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video. Referitor la răspunsurile ... din data de 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate în data 23.11.2020, se arată că, prin Răspunsul 1 la Clarificarea suplimentară 1, Răspunsul 2 la Clarificarea suplimentară 2, Răspunsul 3 la Clarificarea suplimentară 3, Răspunsul 4 la Clarificarea suplimentară 4, Răspunsul 5 la Clarificarea suplimentară 5, Răspunsul 6 la Clarificarea suplimentară 6, Răspunsul 9 la Clarificarea suplimentară 9, Răspunsul 11 la Clarificarea suplimentară 11, Răspunsul 12 la Clarificarea suplimentară 12, ofertantul ... aduce modificări substanţiale la oferta tehnică din 10.08.2020, prezintă cantităţi diferite faţă de oferta tehnică din 10.08.2020, prezintă cantităţi inexacte faţă de oferta tehnică din 10.08.2020, precum și caracteristici tehnice diferite faţă de oferta tehnică din 10.08.2020. Autoritatea contractantă concluzionează că propunerea tehnică a ofertantului ... din data de 10.08.2020 este modificată substanțial și prezintă în mod neuniform soluţia tehnică prin răspunsurile date în 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate în 23.11.2020 şi constituie o ofertă alternativă. 2. Cu privire la experienţa similară, autoritatea contractantă arată că, analizând caietul de sarcini şi fişa de date a achiziţiei (DUAE) prezentate de achizitor, precum şi documentele justificative, răspunsurile la clarificări şi răspunsurile la clarificările suplimentare prezentate de ..., au rezultat următoarele: Prin Răspunsul 13 la clarificarea suplimentară 13, aceleaşi documente au fost prezentate din nou, dar numerotate de la 000001 la 000023 şi nu
reprezintă, în totalitate, documente, relevante care să confirme execuţia lucrărilor similare. Ofertantul întocmeşte un tabel în care centralizează date şi cifre care nu corespund, în totalitate, cu datele din documentele anexate și, în concluzie, documentele justificative şi explicaţiile prezentate de ofertantul ... prin răspunsul la clarificarea suplimentară 13 nu dovedesc executarea în ultimii 5 ani de lucrări similare în valoare de 4.774.800 lei. 3. Autoritatea contractantă prezintă observaţiile comisiei de experţi cooptaţi la propunerea tehnică iniţială, însușite de membrii comisiei de evaluare, respectiv: Soluţiile tehnice ale sistemelor ofertate se pretează cerinţelor din caietul de sarcini şi necesităţilor din spaţiile beneficiarului, însă amploarea, dezvoltarea şi acoperirea necesităţilor acestor soluţii nu sunt prezentate în detaliu, adică nu s-au identificat în oferta tehnică listele de cantități de lucrări/echipamente minimale sau orientative, şi nici preţul unitar defalcat măcar pe structura instalaţiilor necesare: a. Sistemul sau sistemele de detecție la incendiu: Echipamentele de control şi semnalizare - ECS (centralele de detecţie la incendiu); Număr de interfeţe adresabile, care preiau diverse semnale de monitorizare şi transmit comenzi în funcţie de scenariile de acţiune; Număr de sirene de alarmare (dacă este cazul); Cantitate de cablu utilizat; Sistemul de pozare (tubulaturi/pat de cablu etc.); Licenţa pentru softul de integrare/ monitorizare; Număr de stații de lucru; b. Sistemele de stingere cu gaze inerte: Numărul şi tipul centralelor de detecţie şi stingere; Număr de detectori de fum/temperatură şi tipul acestora, declanşatoare manuale, conectate la centralele de detecţie şi stingere; Număr de indicatoare paralele (pentru detectori montaţi deasupra unor tavane false/în pardoseli tehnice); Număr de unităţi de aspiraţie (ASD - aspiration smoke detection) şi module de detecţie utilizate pentru detecţie prin aspiraţie; Interfeţe adresabile pentru intrări/ieşiri; Cantitate de tubulatură pentru aspiraţie, accesorii; Cantitate de cablu utlizat; Sistemul de pozare (tubulaturi/pat de cablu etc.); Număr de butelii de gaz pentru fiecare locaţie; Lungimi conducte pentru distributie gaz in incintele protejate; Număr duze pentru deversare gaz; Număr de sirene de alarmare (dacă este cazul); Număr butoane de întârziere / anulare deversare gaz; Accesorii (robineţi, furtune, clapete etc.); c. Sistemul sau sistemele de supraveghere video: Numărul şi tipul camerelor de video (model, caracteristici tehnice); Număr NVR-uri (capacităţi de stocare informaţii), switch-uri, patchpanel-uri; Număr de rack-uri in care sunt montate NVR-urile + Switch-urile; Cantitate de cablu + tip cablu utilizat; Sistemul de pozare (tubulaturi / pat de cablu etc.); d. Sistemul de detecţie şi stingere NOVEC d 1 - Sistemul de stingere: Sistemul NOVEC (Cilindru cu valvă şi brăţări prindere, manometru cu senzor de presiune, actuator manual şi actuator electric, etc); Agentul de stingere NOVEC 1230 - litri....?; Duze deversare 1230, 360 de grade, DN ...?; Contact supervizor al descărcării; Dispozitiv afişare; Tubulatura dispersie;
d 2 - Sistemul de detecţie: Modul de eliberare agent de stingere; Acumulatori; Unitate de detecţie fum; Detector de fum optic; Butoane de semnalizare; Sirene; Lămpi de semnalizare; Cablaj; Tub de protecţie; Tubulatură prelevare aer. Autoritatea contractantă subliniază că nu s-au identificat în ofertă integral pentru sistemele propuse Fişele tehnice ale următoarelor componente: a. Pentru echipamentele de detectie, semnalizare si alarmare la incendiu: Echipamentul de control si semnalizare; Detectori/declanşatoare Manuale; Interfete adresabile, sirene; Stații de lucru; b. Pentru instalaţiile de detecție și stingere: Centrala de detecție și stingere; Detectori; Unități de detecție prin aspiraţie + module de detecție; Interfețe adresabile pentru intrări/ieșiri; Buteliile de gaz; Butoane întârziere/anulare deversare gaz; c. Pentru sistemul de supraveghere: Camerele video; NVR-uri; Switch-uri; d. Pentru sistemul de detecţie şi stingere NOVEC: Sistemul NOVEC; Dispozitiv afişare; Detectori. Se arată că propunerea tehnică prezentată de S.C. ... S.R.L. tratează strict instalaţiile de stingere şi cele de detecţie aferente spațiilor supuse amenajării, şi nu îşi asumă realizarea completă a documentaţiei necesare obţinerii avizului şi autorizaţiei conform Ordinului MAI nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, în vigoare de la 01.09.2016, precum şi a Ordinului MAI nr. 66/2020 din mai 2020, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, aprobate prin Ordinul MAI nr. 129/2016. Autoritatea contractantă prezintă un extras din oferta S.C. ... S.R.L., respectiv: „În cazul în care documentaţia depusă în vederea obţinerii avizului ISU necesită completare cu documente și informaţii care nu fac obiectul achiziţiei, ... nu îşi asumă răspunderea completării acestora”. Neimplicarea S.C. ... S.R.L. în proiectarea, realizarea documentaţiei tehnice pentru avizarea şi autorizarea ISU prezintă riscuri majore privind posibilitatea obţinerii avizului şi autorizaţiei de funcţionare numai de către beneficiar. Se precizează că nu sunt prezentate certificările firmei necesare proiectării şi instalării sistemelor propuse conform Ordinului nr. 87 din 6 aprilie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor completat cu Ordinul nr. 112 din 16 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010 şi certificatele personalului de specialitate inclusiv ANRE şi CNCAN.
4. Autoritatea contractantă prezintă observaţiile comisiei de experţi cooptaţi în urma răspunsurilor la clarificări - însușite de membrii comisiei de evaluare, astfel: „1. Detecție incendiu 1.1. Centrala de detecţie - În fişa tehnică propusă se face referire la centrala 2X-F2-FB2-XX. Comisia a identificat că această centrală este produsă de UTC CCS Manufacturing Polska. - Nu se precizează dacă tipul centralei 2X-F2-FB2-XX este: 2X-F2-FB2-(-S) care este o centrală de alarmă adresabilă cu două bucle, cu Fire routing şi comenzi de protecţie la incendiu sau 2X-F2-FB2-PRT care este o centrală de alarmă adresabilă cu două bucle, cu Fire routing şi comenzi de protecţie la incendiu şi imprimantă internă. De preferat ar fi să fie cea de a doua. - Nu se precizează dacă limba de afişaj este Limba Română. - Nu se precizează anul de fabricaţie. 1.2. Detectorul de fum optic Seria 65 - Producător Apollo Fire Detectors Limited England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montaţi într- un spaţiu. 1.3. Detectorul de fum cu aspiraţie ASD 535 - Producător Schrack Seconet AG - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montaţi într- un spaţiu. 1.4. Butoanele de incendiu - Producător KAC Alarm Company Limited England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într- un spaţiu. 1.5. Panouri de semnalizare - Producător UTC Fire&Security Olanda - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într- un spaţiu şi spaţiile adiacente. 1.6. Clopote de alarmă - Producător Vimpex Ltd -England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într- un spaţiu. 1.7. Cabluri, accesorii - nu sunt precizate date tehnice despre ele şi cantităţi. 2. Stingere Incendiu 2.1. Panou automat de stingere a gazului cu trei zone - seria EX -3000 Producător Advanced Electronics LTD England - Nu se precizează dacă cuprinde una din opţiunile din fişa tehnică. - Nu se precizează dacă după perioada de garanţie Beneficiarul are acces la softul din centrală situaţie ce implica ca service-ul să se realizeze numai cu Ofertantul. - Nu se precizează anul de fabricaţie. - Nu se precizează dacă limba de afişaj este Limba Română. 2.2. Agentul de stingere NOVEC 1230 -Nu se precizează cantitatea pentru o instalaţie.
2.3. Ansamblul recipienţi şi accesorii - Nu se precizează volumul şi cantitatea de recipienţi din ansamblul pentru un spaţiu. - Nu se precizează tipul de accesorii şi cantitatea. 3. Supraveghere Video 3.1. Camere video - Nu am identificat ce camere se montează. - În documentul de Clarificare 1 se face trimitere la camera video tip DOME, fişele se referă la camere IR. Din cele prezentate în fişe nu am identificat de care se montează cu lentile fixe TVD 56 ( 01, 02, 03) sau cu lentile varifocale motorizate TVD 56 ( 04, 05, 06) ? - Nu se precizează anul de fabricaţie. 3.2. Recorderul Tru Vision TVN-2264P-8T Producător UTC Fire & Security - Olanda - Nu se precizează anul de fabricaţie. 3.3. Nu s-au făcut precizări asupra tipului de cabluri de semnal şi a cantităţilor aproximate care vor fi puse în operă pentru un spaţiu. 4. Alte precizări 4.1. Documentul Clarificare 1 trebuia să precizeze că sistemele la care se face referire sunt cele din fişele tehnice. 4.2. Documentul Clarificare 1 face trimitere la 4 tipuri de spaţii. Apreciem că schematic soluţiile propuse şi identificate în planşe pentru toate sistemele ar putea să fie corecte şi specifice necesităţilor. 4.3. Documentul Clarificare 2 are la coloana cantităţi indiferent de unitatea de măsură - buc, ml, kg, pentru un spaţiu cifra 1. Comisia nu poate aprecia cantităţile aproximative care vor fi puse în operă decât dacă extrage ea cantităţile din cele 4 tipuri de spaţii identificate în planşele anexate. Nu înţelegem de ce ofertantul nu a pus la dispoziţie aceste cantităţi dacă tot au fost stabilite în piesele desenate prin urmare nu răspunde în totalitate la prevederile din Caietul de Sarcini.” Autoritatea contractantă învederează că S.C. ... S.R.L. nu răspunde la observaţiile formulate de comisia de experţi privind obţinerea avizelor și autorizaţiilor care să ateste obligaţia acesteia de a obţine autorizarea clădirilor la cerinţa securitate la incendiu. Mai mult decât atât, societatea specifică în adresa nr. 847 din data de 06.11.2020 emisă de S.C. ... S.R.L., în clarificarea nr. 14, se subliniază foarte clar că „obţinerea de către S.C. ... S.R.L. a avizului de securitate la incendiu respectiv includerea documentaţiei prevăzute in Anexa 2 la OMAI 129/2016 nu face obiectul prezentei achiziţii.” Se arată că propunerea tehnică completata a S.C. ... S.R.L. nu răspunde în totalitate necesităţilor Beneficiarului. Ţinând cont de legislaţia actuală privind proiectarea și avizarea ISU, autoritatea contractantă consideră că oferta este din start incompletă, cu riscuri majore privind posibilitatea obţinerii ulterior numai de către Beneficiar a avizelor necesare proiectării şi autorizaţiilor de funcţionare. Neasumarea de către Ofertant, care este specializat în asemenea tipuri de lucrări, sau oferirea unor
garanţii că în baza proiectelor realizate şi a lucrărilor executate se pot obţine fară probleme, avizul şi autorizaţia ISU ridică mari semne de întrebare. A realiza asemenea lucrări de amploare, la valori mari, care nu au finalitatea integral scontată reprezintă un mare risc. Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 11024/05.03.2021, contestatoarea a transmis „Concluzii scrise” în urma studierii dosarului cauzei la Consiliu, în care precizează că, în urma lecturării Punctului de vedere şi a documentelor însoţitoare depuse către autoritatea contractantă, s-au confirmat susținerile sale referitoare la modul nelegal în care a acționat ..., precum și susținerile privitoare la faptul că oferta sa este conformă și acceptabilă. Se arată că autoritatea contractantă nu a făcut dovada existenței pretinselor modificări ale ofertei tehnice prin răspunsurile din data de 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate de către autoritatea contractantă la data de 23.11.2020. Autoritatea contractantă a realizat o analiză superficială, neprofesionistă și selectivă a documentelor depuse, iar toate aspectele invocate de ... reprezintă chestiuni confuze, generice, nelegale și artificiale și nu pot constitui motive întemeiate pentru aplicarea dispozițiilor art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016. În sprijinul afirmației sale cu privire la modul neprofesionist și nelegal în care a acționat autoritatea contractantă, contestatoarea reiterează, cu titlu de exemplu, că inclusiv la acest moment ... susține că ... S.R.L. ar avea obligația obținerii avizului ISU, în condițiile în care autoritatea contractantă a precizat, în mod expres, prin Clarificările 5 și respectiv 6: „În propunerea tehnică punctul A - Proiectare a fost solicitată «verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestați și avizarea proiectului de către ISU București».” Mai mult, chiar în cadrul documentelor întocmite de autoritatea contractantă se menționează: „Președintele comisiei de evaluare reamintește celor prezenți că nu s-a solicitat obținerea avizului în Caietul de Sarcini, iar ofertantul trebuie să respecte cerințele acestuia, așa cum, de altfel s-a răspuns și la solicitările de clarificări în acest sens.” Contestatoarea subliniază faptul că nu există o modificare a ofertei inițiale, toate răspunsurile transmise se încadrează în limitele solicitate chiar de către autoritatea contractantă și reprezintă confirmări, lămuriri, detalieri ale conținutului ofertei tehnice, fără a fi modificată oferta tehnică inițială asumată de ... S.R.L. Toate motivele din cadrul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021, sunt formulate sub forma „cantităţi diferite”/„cantităţi inexacte”/„caracteristici diferite”, fără să se precizeze, în niciun mod, care sunt aceste cantități sau caracteristici. Ținând seama de prevederile art. 134 alin. (7) și art. 135 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 și observând răspunsurile contestatorului din data de 26.11.2020, rezultă că datarea, numerotarea sau semnarea unor documente care se aflau ab initio în oferta tehnică inițială constituie exclusiv aspecte formale, vicii de formă în sensul dispozițiilor legale anterior menționate.
Contestatoarea invocă Raportul tehnic din data de 09.02.2021 întocmit de domnul inginer ..., Expert instalații de detecție și stingere în cadrul Asociației Române pentru Tehnica de Securitate (ARTS), Lector și titular de curs la centrul de formare ARTS, care a formulat următoarele concluzii: „Prin clarificările furnizate Oferta nu este modificată, nu se schimbă soluția tehnică și nici arhitectura sistemului sau conceptul global. Nu există cantități modificate, sistemele ne fiind proiectate încă, implicit nedimensionate la nivel de detaliu”. Se arată că, potrivit art. 127 alin. (1) lit. f) din H.G. nr. 395/20016, „În raport cu sarcinile și responsabilitățile, comisia de evaluare are, in ansamblu, următoarele atribuții: f) verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini”. Așadar, analiza pe care trebuie să o realizeze autoritatea contractantă trebuie să se raporteze la caietul de sarcini, la documentația de atribuire și nu la cerințe care exced documentației de atribuire, așa cum este cazul de față. Potrivit art. 49 din Legea nr. 98/2016, „Autoritățile contractante au obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională”. Contestatoarea este de părere că autoritatea contractantă a încălcat inclusiv principiile proporționalității și asumării răspunderii, prin modul nelegal în care a decis să acționeze. Contestatoarea concluzionează că, în acest lumina tuturor aspectelor prezentate și raportat la probele elocvente existente la dosarul cauzei, este exclusă incidența dispozițiilor art. 134 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016 și are convingerea că oferta sa este conformă și acceptabilă, îndeplinește cerințele documentației de atribuire și satisface pe deplin necesitățile autorității contractante, motiv pentru care solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ... a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări/proiectare și executare, având ca obiect „Proiectare, montare/ instalare și punere în funcțiune a unor instalații automate de detecție alarmare și stingere a incendiilor”, cod CPV 45343000-3 – Lucrări de instalare de dispozitive de prevenire a incendiilor (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .... Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 13.876.790,33 RON, fără TVA, iar criteriul de atribuire ales este „cel mai bun raport calitate-preț”. La această procedură a depus ofertă doar un singur ofertant, în speță ..., contestatoarea din prezenta cauză. Pe rolul Consiliului s-a aflat dosarul nr. 2917/2020, în cadrul aceleiași proceduri.
Soluționând cauza, Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție publică, ..., formulând critici cu privire la modalitatea în care achizitoarea a pus în executare cele dispuse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin Decizia CNSC nr. ... din 18.01.2021, contestatorul apreciind că maniera în care a procedat achizitoarea a fost una nelegală, cu încălcarea dispoziților Deciziei CNSC și a prevederilor legislației achizițiilor publice. Preliminar, Consiliul are în vedere că în prezenta procedură de atribuire, anterior, a mai fost pronunțată și Decizia nr. ... din 18.01.2021, prin care, Consiliul a dispus următoarele: „Admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 4965/21.12.2020 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei. Obligă ... la refacerea raportului procedurii şi la emiterea unei comunicări privind rezultatul procedurii, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Admite cererea contestatoarei de suportare a cheltuielilor prilejuite de soluționarea contestației și obligă ... la plata către ..., a sumei de 1.500 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de aceasta pentru soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.” Totodată, Consiliul are în vedere faptul că împotriva Deciziei C.N.S.C. nr. ... din 18.01.2021, nu a fost formulată plângere, această decizie consolidându-și astfel caracterul definitiv și obligatoriu. Pornind de la această subliniere, Consiliul are în vedere că, raportat la criticile aduse de către ..., se impune verificarea modului în care autoritatea contractantă a pus în executare Decizia nr. .../18.01.2021, în condițiile în care, astfel cum s-a punctat anterior, niciuna dintre părți nu a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC, însușindu-și astfel, întru-totul, cele dispuse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Așadar, pentru a efectua verificarea, Consiliul va reda aspectele relevante ce trebuiau avute în vedere, de către achizitoare, în reevaluarea dispusă prin Decizie, precum și limitele acestei reevaluări vizavi de oferta depusă de către ... În aceste sens, sunt pertinente în cauză următoarele considerente: „Relativ la informaţiile din comunicarea privind rezultatul procedurii transmis contestatoarei, Consiliul stabileşte că ele nu sunt suficiente pentru a determina în concret motivele care au stat la baza respingerii ofertei depuse de ... Indicarea la modul general a unor pretinse neconformități /modificări/ cantități inexacte/caracteristici tehnice nu echivalează cu o informare concretă și
explicită, contestatoarea fiind pusă în situația de a nu putea să își construiască o motivare judicioasă și corespunzătoare în favoarea admisibilității ofertei depuse. În acelaşi timp a fost afectat şi principiul transparenţei procedurii de atribuire, informaţiile esenţiale pentru analizarea corectitudinii evaluării ofertei depuse nefiind aduse la cunoştinţa sa. Actul administrativ produce efecte juridice doar de la comunicare, astfel încât, în lipsa comunicării către contestatoare a deciziei privind motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de ..., nu se poate aprecia temeinicia/netemeinicia criticilor formulate de autoarea contestației.(...) Mai mult, analizând conținutului Raportului procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, Consiliul reține că aceleași informații la modul general, vizând pretinsele modificări substanțiale /cantități diferite/inexacte/caracteristici tehnice diferite se regăsesc precizate în mod identic.(...) Trecând peste acest aspect, respectiv faptul că nici în cuprinsul actului de comunicare și al raportului procedurii nu reies motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei depuse de ..., Consiliul determină că nici în cuprinsul documentului atașat adresei de comunicare a rezultatului, respectiv Analiză finală a ofertei tehnice depuse S.C. ... S.R.L în data de 10.08.2020, a răspunsurilor la clarificări, a răspunsurilor la clarificările suplimentare și a documentelor privind experiența similară” nr. 2942/02.12.2020 nu rezultă cu claritate care sunt motivele concrete, fiind precizate considerații la modul general, în cuprinsul documentului se regăsește consemnată activitatea derulată de membrii comisiei de evaluare, astfel cum rezultă din cele mai jos redate, cu titlu de exemplu: ”Clarificări solicitate de beneficiar în data de 29.10.2020 la oferta tehnică ... din 10.08.2020 Au fost solicitate prin clarificările 1,2,3,4 şi 12 să prezinte pentru sistemele propuse, (sistem de detecție la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video): - detalierea părților componente, - cantitățile de lucrări și echipamentele minimale orientative care vor fi folosite, - modul de funcționare și componenta tehnică a acestora, - fișele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru componente sistemelor și materialele care vor fi montate, - descrierea tehnică (funcționarea), câte una pentru fiecare corp și încăpere. Concluzii la răspuns clarificări date de ofertant în data de 06.11.2020 - cu privire la prezentarea ofertei tehnice - atât în oferta tehnică, cât și prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 și 12, propunerea tehnică nu a fost redactată conform cerințelor din Caietul de sarcini, nu au fost prezentate toate informațiile necesare, astfel încât să permită identificarea cu ușurință a specificațiilor tehnice din Caietul de sarcini. - cu privire la oferta tehnică - prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 și 12, din analiza acestora, reiese că nu satisfac în totalitate cerințele din Caietul de sarcini și sunt lipsite de relevanță față de obiectul contractului. - cu privire la informații care să probeze că produsele/materialele/ utilajele/echipamentele/tehnologiile care fac parte din instalația automată de alarmare și stingere a incendiilor - atât în oferta tehnică, cât și prin clarificările 1,
2, 3, 4 și 12, fișele tehnice nu sunt actualizate, nu sunt însoțite de specificațiile tehnice ale producătorului și nu sunt corelate cu soluția propusă de ofertant. - cu privire la răspunsurile la clarificări - prin răspunsurile și completările date de ofertant, în clarificările 1, 2, 3, 4 și 12 inclusiv documentele anexate, acestea nu sunt concludente și nici nu pot fi considerate omisiuni/abateri din propunerea tehnică.” Iar în cuprinsul Procesului-verbal final de analizare a propunrilor tehnice depuse nr. 748/14.12.2020, despre care se precizează în raport, (respectiv rezultatul evaluării finale a propunerii tehnice de regăseşte în procesul verbal final având număr de înregistrare 748/14.12.2020. care este parte a dosarului achiziţiei) se regăsesc informații vizavi de desfășurarea procedurii, reluându-se etapele derulate: solicitare clarificări, răspunsuri clarificări, documentele întocmite de experții cooptați și membrii comisiei, punctele de vedere ale membrilor comisei vizavi de documentele elaborate. Jurisprudenţa Consiliului este constantă, în sensul că orice decizie a autorității contractante trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia și pe probe concludente, iar nu pe simple aprecieri ale membrilor comisiei de evaluare.(...) În lipsa comunicării tuturor informaţiilor potrivit dispoziţiilor art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, trimiterile autorității contractante la Analiza finală a ofertei tehnice depuse S.C. ... S.R.L în data de 10.08.2020, a răspunsurilor la clarificări, a răspunsurilor la clarificările suplimentare și a documentelor privind experiența similară", - nr. 2942/02.12.2020 nu pot fi reţinute de Consiliu ca fiind relevante având în vedere că nici în cuprinsul acestui înscris nu sunt precizate motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale, așa cum a fost anterior reținut.(...) Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... şi anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 4965/21.12.2020 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei. Obligă ... la refacerea raportului procedurii şi la emiterea unei comunicări privind rezultatul procedurii, potrivit dispozițiilor art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice.” Așadar, din cele redate anterior, reiese că reevaluarea dispusă de către Consiliu a fost punctuală și a vizat reevaluarea propunerii tehnice a singurului ofertant care a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire în cauză, în speță ... Cu alte cuvinte, trebuia reluat, de către achizitoare, procesul de evaluare a ofertei depusă de către ..., în condițiile în care Consiliul a anulat toată evaluarea efectuată de către comisia de evaluare, această dispoziție reieșind fără putere de tăgadă atât din considerente Deciziei nr. ... din
18.01.2021 cât și din dispozitivul acesteia, unde s-au indicat, în mod clar, actele administrative care au fost anulate, respectiv, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 4965/21.12.2020 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei. Or, în condițiile în care, astfel cum s-a punctat anterior, Consiliul a anulat inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice a ofertantului ..., trimiterile la care a făcut referire achizitoarea prin noua adresă de comunicare nr. 386/04.02.2021, la unele acte administrative nule este un demers nelegal și lipsit de eficiență juridică, impunându-se anularea adresei nr. 386/04.02.2021 și reluarea procedurii, cu reverificarea propunerii tehnice a ofertantului în discuție. Acest aspect reieșea, fără dubiu, din cele dispuse de către Consiliu prin Decizia nr. ... din 18.01.2021, subliniindu-se, încă o dată, că niciuna dintre părți nu a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC, însușindu-și astfel, întru-totul, cele dispuse de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, decizia consolidându-și caracterul definitiv și obligatoriu. Or, verificând demersurile achizitoarei, Consiliul constată că aceasta nu a luat în considerare cele dispuse de către Consiliu ci, în mod total în contradicție cu cele dispuse prin Decizia anterior pronunțată, nu a înțeles să reevalueze propunerea tehnică, așadar să reia această analiză a propunerii tehnice a ... ci a redat, pe un număr impresionat de pagini, toată evaluarea anterioară-anulată de către Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor-făcând trimitere la acte administrative anulate. Pentru certificarea celor susținute anterior, Consiliul va reda in integrum conținutul adresei nr. 386/04.02.2021, privind comunicarea rezultatului procedurii,și anume: „Prin prezenta vă facem cunoscut că în urma evaluării ofertelor/ candidaturilor depuse în cadrul procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Proiectare, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte" - procedură simplificată - Anunţ de participare simplificat ..., Cod CPV: 45343000-3 „Lucrări de instalare de dispozitive de prevenire a incendiilor", oferta dumneavoastră a fost respinsă ca inacceptabilă în baza art. 134, alin. 6 din H.G. 395/2016, deoarece prin răspunsurile dvs. postate în S.I.C.A.P. în data de 26.11.2020, la clarificările suplimentare solicitate de ... prin intermediul S.I.C.A.P. în data de 23.11.2020: - se aduc modificări substanţiale la oferta tehnică iniţială; - se prezintă cantităţi diferite faţă de oferta tehnică iniţială; - se prezintă cantităţi inexacte faţă de oferta tehnică iniţială; - se prezintă caracteristici tehnice diferite faţă de oferta tehnică iniţială; - nu este asumată verificarea documentelor în vederea obţinerii avizului I.S.U. În urma Deciziei nr. .../18.01.2021, primită la ... în data de 27.01.2021 şi înregistrată cu nr. 263/27.01.2021, şi refacerii Raportului Procedurii, vă
înştiinţăm că obligaţiile dvs. încetează şi argumentam decizia de mai sus a comisiei de evaluare a ofertelor după cum urmează: Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 5. SPECIFICAŢII TEHNICE: Alegerea soluţiei tehnice va avea în vedere compatibilitatea dintre substanţele de stingere utilizate şi mediul combustibil, eficienţa de stingere a substanţelor utilizate, siguranţa utilizatorului spaţiului protejat, precum şi efecte asupra mediului. Având în vedere bunurile din depozite pentru care se doreşte achiziţionarea acestui sistem de stingere, nu se admite utilizarea soluţiilor de stingere pe bază de apă, respectiv splinkere, spumă, abur, apă pulverizată, ceaţă de apă, pulbere sau aerosoli. Singura soluţie admisă este instalaţia de stingere cu gaze inerte care este recomandată pentru stingerea incendiilor la muzee, biblioteci, galerii de artă, tezaure, colecţii, arhive, depozite şi care asigură siguranţă din punct de vedere tehnic condiţiile de stingere şi siguranţă în exploatare. Principii - Asigurarea condiţiilor de prevenire şi intervenţie la colecţiile din depozitele ...; - Alegea unei soluţii tehnice competitive de detecţie şi stingere a incendiilor şi crearea unui sistem unificat prin comunicare în/la fiecare spaţiu protejat; - Garanţia sistemelor, a mentenanţei preventive şi corective pe o perioadă egală minim de funcţionarea acordată de producător; - Transparenţa privind analiza existentă a spaţiilor ce necesită protecţie coroborat cu analiza de piaţă efectuată cu firme de specialitate; - Estimare financiară bazată pe cercetarea pieţei. Caracteristici tehnice ale sistemului de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte: - Proiectare şi avizare proiect de către ISU Bucureşti; - Achiziţionarea de echipamente şi materiale; - Execuţia şi realizarea sistemelor; - Punerea în funcţiune; - Recepţia sistemului; - Instruirea personalului. Toate cele prezentate mai sus reprezintă sistemul integrat de detecţie şi stingere unificat pe care dorim să-l achiziţionăm, care va fi prezentat sub forma unei arhitecturi generale, ca o soluţie de detecţie şi stingere performantă şi sigură prin implementarea unui sistem de detecţie şi stingere simplu, sigur şi eficient. Instalaţiile de detectare, semnalizare şi alarmare la incendiu trebuie să detecteze incendiul la momentul iniţierii, prin detectarea parametrilor fizici şi/sau chimici asociaţi incendiului - fum, flăcări şi/sau căldură -, şi să transfere un semnal sonor şi/sau vizual la un echipament de control şi semnalizare/centrală de detectare, alarmare şi comandă astfel încât să se genereze un semnal de alarmă şi, după caz, să se acţioneze dispozitivele pentru evacuarea persoanelor, alertarea forţelor de intervenţie, deversarea automată a substanţei de stingere, etc. Sistemul trebuie să fie fiabil, bazat pe o administrare şi utilizare uşoară şi unitară, ce permite integrarea şi monitorizarea tuturor sistemelor de detecţie şi avertizare din toate încăperile instalate.
Soluţia va fi certificată şi avizată cu costuri de întreţinere scăzute fără a face compromisuri tehnologice sau funcţionale. întregul sistem trebuie să asigure funcţionarea unificată pentru detecţie, stingere şi supraveghere video. Echipamentul de control şi semnalizare trebuie să asigure interpretarea semnalelor primite de la detectoare, pentru identificarea zonei de unde s-a transmis orice fel de semnal sau a avertizărilor greşite şi pentru iniţierea acţiunilor necesare. Instalaţiile cu acţionare manuală de alarmare la incendiu trebuie să dea posibilitatea ca un utilizator să iniţieze şi să transfere un semnal de alarmă la incendiu la un echipament de control şi semnalizare, astfel încât să fie posibilă iniţierea diferitelor acţiuni planificate (iniţiere şi anulare secvenţa stingere). Substanţa de stingere va fi de tip gaz inert cu inundare totală. Instalaţiile de stingere cu gaze trebuie să îndeplinească criteriile de performanţă privind capacitatea de a fi activate manual sau automat, deversarea uniformă a produsului de stingere în incintă într-o cantitate determinată prin calcul hidraulic cu software de specialitate, pentru a stabili şi menţine concentraţia proiectată pe durata de timp normată, potrivit prevederilor reglementărilor tehnice specifice. Instalaţiile automate pentru stingerea incendiilor cu gaze trebuie prevăzute cu dispozitive de avertizare a utilizatorilor din spaţiul protejat, optice şi acustice, pentru semnalizarea intrării acestora în funcţiune. Semnalele optice şi acustice produse de dispozitivele de avertizare trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: a) să fie inactive în starea de aşteptare; b) să indice starea de alarmă la toate căile de intrare în zonele de stingere; c) să poată fi clar identificate şi percepute cu tonalităţi diferite pentru starea de pre-alarmă şi starea de alarmă; d) să nu poată fi oprite înainte de expirarea timpului de funcţionare a instalaţiei de stingere; e) să fie în concordanţă cu capacităţile psihomotorii şi senzoriale ale utilizatorilor. Pentru realizarea sistemului este necesar ca încăperile să fie supuse următoarelor intervenţii: • dezafectare sistemelor de stingere existente, fie cu apă fie cu gaz FM 200; • demontarea detectoarelor de fum existente; • revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (nşi/ferestre); • efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli, etc. la încăperile unde se vor monta aceste sisteme; • revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare. Întocmire documentaţie carte tehnică şi predarea acesteia > proiectare > execuţie > recepţie. Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 6.: CAPACITATEA PROFESIONALĂ: Proiectarea şi execuţia lucrărilor de montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte, denumite în continuare „Proiectare şi lucrări" la clădirea situată în Calea Victoriei nr. 125 sector 1 Bucureşti la depozitele de arhivă din cadrul Bibliotecii ....
Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 7.: ACTIVITĂŢI CE SE VOR ÎNTREPRINDE ÎN URMA PRESTĂRII SERVICIILOR DE PROIECTARE: Execuţia lucrărilor de montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie, alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte. Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 8.: ALTE CERINŢE Ofertantul trebuie să deţină: • Autorizaţie ANRE tip A1 şi B • Autorizaţie CNCAN pentru manipularea (dezafectarea sistemelor existente) detectoarelor de stingere incendiu cu FM 200, conform Regulamentului 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră. • Autorizaţii IGSU pentru proiectare sisteme de detecţie, proiectare sisteme stingere, instalare şi mentenanţă sisteme detecţie, instalare şi mentenanţă sisteme stingere. Ofertantul trebuie să asigure o echipă formată din specialişti, pe domenii, respectiv: • proiectant sisteme de securitate - stingere şi desfumare: minim 2; • proiectant sisteme de securitate - efracţie şi detecţie incendiu: minim 2; • responsabil lucrare/şef de şantier: 1; • tehnicieni stingere incendiu: minim 2; • personal autorizat pentru dezafectarea sistemului existent de tip FM200: minim 2; Pentru specialiştii atestaţi/autorizaţi vor prezenta atestate/ autorizaţii. Pentru susţinerea capacităţii profesionale se vor prezenta diplome de studii, contracte de muncă/extras REVISAL, contracte de colaborare, angajamente/ declaraţii de disponibilitate. CV Europass. Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 9.: DURATA DE ELABORARE PROIECT Durata de elaborare a documentaţiei de proiectare şi avizare este de minim 20 zile şi maxim 30 zile de la atribuirea contractului. Cerinţa minimă din Caietul de Sarcini CAP. 10.: DURATA DE EXECUŢIE LUCRĂRI Durata de execuţie a instalaţiilor/sistemelor, lucrări de zugrăvire şi/sau reparaţii, inclusiv revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) este de minim 6 luni şi maxim 36 de luni de la atribuirea contractului şi în funcţie de alocarea bugetară. Cerinţa minimă din Caietul de sarcini CAP. 12.: PROPUNEREA TEHNICĂ Propunerea tehnică va fi elaborată în aşa fel încât aceasta să respecte cerinţele impuse prin caietul de sarcini. Propunerea tehnică va cuprinde: A. Proiectare: • Execuţie proiect tehnic (piese desenate şi piese scrise) pentru instalaţiile automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte ce vor fi instalate şi obţinerea referatelor de verificare, conform prevederilor legale; • Verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi şi avizarea proiectului de către ISU Bucureşti; • Caiete de sarcini, liste de cantităţi şi fişe tehnice ale instalaţiei/echipamentelor. B. Livrare de echipamente şi materiale:
• Prezentarea planului de aprovizionare care va include toate instalaţiile electrice şi mecanice, echipamentele de control, cilindrii pentru depozitarea agentului de stingere, echipamente de declanşare a sistemului, ţevi, materiale auxiliare (duze, fitinguri, etc), dispozitive auxiliare, echipamente de semnalizare optică şi acustică, detectori de fum, cablaje, etc. C. Execuţie lucrări: • Programul de execuţie detaliat al tuturor categoriilor de lucrări care urmează a fi executate în cadrul contractului; • Planul de asigurare al calităţii pentru executarea lucrărilor care urmează a fi executate în cadrul contractului trebuie să cuprindă cel puţin: ■ prezentarea generală a lucrării; ■ descrierea sistemului calităţii; ■ organigrama/descrierea echipei, incluzând activităţile concrete pentru personalul implicat în îndeplinirea contractului; ■ plan control calitate, verificări şi inspecţii; ■ procedurile tehnice de execuţie a tuturor categoriilor de lucrări care urmez să fie aplicate în cadrul obiectivului de investiţii; ■ recepţia la terminarea lucrărilor/recepţia finală. • Se vor respecta condiţiile de muncă pe toată durata de execuţie a lucrărilor, se va prezenta o declaraţie pc propria răspundere în acest sens; • Modelul de contract acceptat; • Planul de organizare de şantier. • Planul de Securitate şi Sănătate în Muncă. • Planul de management de mediului aplicat la lucrare. • Fişele tehnice ale instalaţiei/echipamentelor. • Graficul Gantt şi drumul critic. D. Punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate. Se vor efectua probe, iar recepţia sistemelor instalate se va finaliza prin comisie numită de către Beneficiar. E. Şcolarizarea personalului. Se va efectua pe sistemele instalate, funcţionale şi va cuprinde un program cu două sesiuni una teoretică şi una practică, cu o durată de minim 5 zile. F. Perioada de garanţie acordată lucrărilor va fi de minim 3 (trei) ani, se va exprima global, pentru întreg obiectivul de investiţii - în luni calendaristice de la data întocmirii şi semnării procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Ofertantul va include în perioada de garanţie şi 3 revizii complete ale sistemului cu verificarea integrală a tuturor elementelor sistemului şi efectuarea tuturor operaţiunilor de întreţinere specifice unei revizii generale. G. Perioada de garanţie tehnică minimă pentru toate produsele livrate va fi cel puţin egală cu cea prevăzută de actele normative în vigoare la data prezentării ofertei - minimum 24 de luni. În timpul perioadei de garanţie, ofertantul va remedia defecţiunile echipamentelor instalate în termen de 24 de ore de la anunţarea defecţiunii de către Beneficiar, pe cheltuiala sa. în cazul în care reparaţia nu se poate efectua la sediul beneficiarului, ofertantul va înlocui produsul defect luat spre reparare, cu un produs similar, pentru perioada reparaţiei. H. Dezafectarea sistemului de stingere existent (cu apă cu gaz). Se va efectua în baza unui plan care va prezenta succesiunea lucrărilor de dezafectare/demontare, incluşii degajarea acestora din clădire.
Completarea Cerinţelor din caietul de sarcini şi Fişa de date conform răspunsurilor la clarificările solicitate de ofertanţi până la data limită de deschidere a ofertelor (Adr. DP 2746/08.10.2020). A. Cu privire la proiectare • Propunerea tehnică va cuprinde : - execuţie proiect tehnic (piese desenate şi piese scrise) pentru instalaţiile automate de detective alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte ce vor fi instalate şi obţinerea referatelor de verificare, conform prevederilor legale; - verificarea proiectului tehnic de către verificatori atestaţi şi avizarea proiectului de către ISU Bucureşti; - caietele de sarcini, liste de cantităţi si fişele tehnice ale instalaţiei/echipamentelor (pct.12 lit. A din Caietul de sarcini) • Prin răspunsurile de la clarificările nr.: - 4/30.04.2020, (răspuns 2), 5/05.05.2020, (răspuns 5), 3/03.03.2020 (răspuns 6), 5/05.05.2020, (răspuns 7), 6/15.05.2020, 7/26.05.2020, (răspuns 1), 7/26.05.2020, (răspuns 2), 7/26.05.2020, (răspuns 5),8/05.06.2020, (răspuns 5),9/09.06.2020,10/09.06.2020,11/09.06.2020,12/17.07.2020,13/21.07.2020, (răspuns 2),13/21.07.2020, (răspuns 4),14/21.07.2020, (răspuns 1), s-a răspuns la întrebările cu privire la proiectare, răspunsuri care completează Caietul de sarcini. • Propunerea tehnică se va redacta în strictă conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, va prezenta graficul de prestare a serviciilor de proiectare şi va conţine descrierea detaliată a serviciilor / lucrărilor, (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). B. Cu privire la livrarea de echipamente şi materiale • Prezentarea planului de aprovizionare caie va include toate instalaţiile electrice şi mecanice, echipamente de control, echipamente de declanşare a sistemului, echipamente de semnalizare optică şi acustică, detectori de fum, cablaje, etc. (pct.12 litera B din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine descrierea detaliată a serviciilor/lucrărilor, conform caietului de sarcini, precum şi angajamentul ofertantu/ui de a- şi însuşi clauzele contractuale. C. Cu privire la execuţia lucrării • A fost prezentată situaţia existentă a depozitelor situate în cele 8 corpuri cu înălţimi variabile cuprinse între demisol şi etajul 10, pe categorii de depozite (documente istorice, manuscrise, piese numismatice, gravure, stampe, fotografii, desene, cărţi, periodice, precum şi colecţii de artă decorativă, artă populară, lucrări de pictură, sculptură, grafică, icoane, mobilier. Descrierea depozitelor (arie, înălţime, volum, uşi, ferestre) sunt prezentate în Anexa 1 la Caietul de sarcini. • Au fost prezentate caracteristicile tehnice ale sistemului de detecţie alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte. • Au fost descrise etapele necesare intervenţiilor la încăperile situate în depozitele din corpurile de clădire din incinta Bibliotecii Academici Române şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească sistemele de detecţie alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte. • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a corespondenţei cu specificaţiile tehnice minime din Caietul de sarcini, (specificaţiile tehnice ale utilajelor,
echipamentelor, fişele tehnice ale utilajelor, echipamentelor, etc. (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). D. Cu privire la punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate • Pentru punerea în funcţiune se vor realiza probe, iar recepţia sistemelor instalate se va finaliza prin comisie numită către Beneficiar, (pct. 12 lit. D din Caietul de sarcini) • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate, (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). E. Cu privire la şcolarizarea personalului • Şcolarizarea personalului se va efectua pe sistemele instalate, funcţionale şi va cuprinde un program cu două sesiuni, una teoretică şi una practică, cu o durată de minim 5 zile. (Pct. 12, lit. E din Caietul de sarcini) • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită şcolarizarea corespunzătoare a personalului (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). F. Cu privire la perioada de garanţie acordată lucrărilor • Perioada de garanţie acordată lucrărilor va fi de minim trei ani, ce va exprima global, pentru întreg obiectivul de investiţii - în luni calendaristice de la data întocmirii şi semnării procesului verbal de recepţie la terminarea lucrărilor. Ofertantul va include în perioada de garanţie şi trei revizii complete ale sistemului cu verificarea integrală a tuturor elementelor sistemului și efectuarea tuturor operațiunilor de întreţinere specifice unei revizii generale. (Pct. 12, lit. F din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a cerinţelor privitoare la perioada de garanţie acordată lucrărilor (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). G. Cu privire La perioada de garanţie tehnică acordată produselor livrate • Perioada de garanţie tehnică minimă pentru toate produsele livrate va fi cel puţin egală cu cea prevăzută de actele normative în vigoare la data prezentării ofertei - minimum 24 de luni. În timpul perioadei de garanţie, ofertantul va remedia defecţiunile echipamentelor instalate în termen de 24 de ore de la anunţarea defecţiunii de către Beneficiar, pe cheltuiala sa. În cazul în care reparaţia nu se poate efectua la sediul beneficiarului, ofertantul va înlocui produsul defect luat spre reparare, cu un produs similar, pentru perioada reparaţiei. (Pct. 12, lit. G din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a cerinţelor privitoare la perioada de garanţie tehnică acordată produselor livrate (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). H. Cu privire la dezafectarea sistemului de stingere existent, fie cu apă, fie cu gaz FM 200 (F. în Caietul de sarcini). • Dezafectarea sistemului de stingere existent (cu apă cu gaz) se va efectua în baza unui plan care va prezenta succesiunea lucrărilor de dezafectare/ demontare, inclusiv degajarea acestora din clădire. (Pct. 12, Lit. F din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a cerinţelor privite are la dezafectarea
sistemuui de stingere existent, fie cu apă, fie cu gaz FM 200 (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). K. Cu privire la demontarea detectoarelor de fum existente (pct. 5 din Caietul de sarcini). • Pentru realizarea sistemului de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte, este necesar ca încăperile să fie supuse următoarelor intervenţii (Pct. 5 din Caietul de sarcini): - Dezafectarea sistemelor de stingere existente, fie cu apă, fie cu gaz FM 200; - Demontarea detectoarelor de fum existente; - Revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) - Efectuarea de reparaţii locale/totale, zugărveli etc. la încăperile unde se vor monta aceste sisteme; - Revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare. • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a cerinţelor privitoare la demontarea detectoarelor de fum existente (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). L. Cu privire Ia revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (pct. 5 din Caietul de sarcini). • Pentru realizarea sistemului de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte, este necesar ca încăperile să fie supuse următoarelor intervenţii: - Dezafectarea sistemelor de stingere existente, fie cu apă, fie cu gaz FM 200; - Demontarea detectoarelor de fum existente; - Revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre); - Efectuarea de reparaţii locale/totale, zugărveli etc. la încăperile unde se vor monta aceste sisteme; - Revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare. (Pct. 5 din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşur.nţă a cerinţelor privitoare la revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). M. Cu privire la efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme (pct. 5 din Caietul de sarcini) • Pentru realizarea sistemului de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte, este necesar ca înccăperile să fie supuse următoarelor intervenţii: - Dezafectarea sistemelor de stingere existente, fie cu apă, fie cu gaz FM 200; - Demontarea detectoarelor de fum existente; Revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) - Efectuarea de reparaţii locale/totale, zugărveli etc. la încăperile unde se vor monta aceste sisteme; - Revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare. (Pct. 5 din Caietul de sarcini). • Propunerea tehnică va conţine toate informaţiile necesare astfel încât să permită identificarea cu uşurinţă a cerinţelor privitoare la efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli Ia încăperile unde se vor monta aceste sisteme (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). N. Cu privire la revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare (pct. 5 din Caietul de sarcini) • Pentru realizarea sistemului de detecţie, alarmare şi stingere a incendiului cu gaze inerte, este necesar ca înccăperile să fie supuse următoarelor intervenţii: - Dezafectarea sistemelor de stingere existente, fie cu apă, fie cu gaz FM 200;
- Demontarea detectoarelor de fum existente; - Revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (uşi/ferestre) - Efectuarea de reparaţii locale/totale, zugărveli etc. la încăperile unde se vor monta aceste sisteme; - Revizia instalaţiei electrice si de semnalizare. (Pct. S din Caietul de sarcini). PROPUNEREA TEHNICĂ ... (înregistrată la ... cu nr. 504/07.09.2020) În alegerea celei mai competitive soluţii tehnice care să corespundă cerinţelor ..., ... a folosit experienţa de 30 de ani în realizarea sistemelor de detecție, alarmare și stingere a incendiilor și a ales o soluţie tehnică avansată, utilizând tehnologii și echipamente de la: • UTC Fire&Security (former General Electric) lider mondial în soluţii de detecție și supraveghere video; • Johnson Controls - Tyco, lider mondial în soluţii de stingere pentru spații închise; • Xtralis Vesda/Schrack lideri mondiali în soluţii pentru detectarea timpurie și fiabilă a fumului. Alegerea soluţiei tehnice a sistemului unificat s-a realizat în baza documentaţiei puse la dispoziţie de Academia Româna (volume și dimensiuni spații) și ca urmare a vizitării amplasamentului, având în vedere următoarele: - spaţiul limitat pentru depozitarea recipientelor cu gaz (amprenta la sol cât mai mică); - tipul de materiale care necesită protecție/stingere; - gradul de importanță a materialelor care necesită stingere; - prezenta umană în interiorul spațiilor protejate. Centralele de detecție și stingere se vor instala local, în fiecare spaţiu protejat. Acestea vor comunica cu maxim 2 centrale de detectie „master” montată(e) într-o cameră dedicată, indicate de dumneavoastră. Poziţionarea centralei(lor) se va face pe perete iar afişarea evenimentelor se va realiza atât la nivel de centrală cât și în aplicaţia de vizualizare și management ATS 8600. Există neclarități referitoare la nivelul de etanșeitate al camerelor care prevăd sisteme de stingere, dar opţional s-au evaluat elementele necesare. Sistemele ofertă vor fi livrate „la cheie” complet funcţionale și avizate conform reglementărilor în vigoare. Termenul de garanţie a lucrării este de 3 ani de la realizarea proceselor de recepţie. Termenul de garanţie pentru echipamente/dotări este de 3 ani de la realizarea proceselor de recepţie. Oferta include mentantanța preventivă a sistemului pentru o perioadă de 10 ani de la realizarea proceselor de recepţie. ... S.R.L. a realizat prezenta ofertă în baza Documentației de licitație publicată în SICAP de autoritatea contractantă și pe baza experienţei noastre de 30 de ani în această industrie. Oferta prezintă fazele de realizare, tipul de tehnologie și de echipamente, licenţele software dar și operaţiunile de proiectare, instalare, montare, punere în funcţiune și implementare aplicaţie funcţională (commissioning), verificările funcţionale, dezafectarea sistemelor existente și procedurile de recepţie a sistemelor ofertate și de asemenea, fazele de proiectare AsBuild. ... S.R.L. este unul dintre cei mai mari integratori de sisteme de securitate și siguranţă din România cu o experianță de 30 ani.
Suntem într-o poziţie unică să afişăm aceleaşi valori profesionale și de etică încă de la înfiinţare și suntem siguri că oferim cele mai bune servicii și cele mai avansate tehnologii clienţilor noştri. Cu o capacitate financiară robustă, cu un istoric fără incidente financiare sau de etică profesională și validat de mari companii de audit Bradstreet și PwC, cu o poliţă de asigurare profesională de 4 milioane de Euro la dispoziţia clienţilor săi, ... S.R.L. dispune de peste 60 de ingineri, 7 proiectanți de specialitate, 50 de tehnicieni și 30 de angajaţi pentru administrarea departamentelor Service & Mentenanță, Financiar/ Contabil, ERP, IT, HR, QHSE, Marketing și Administrativ. Nu suntem legaţi de un furnizor și putem oferi cea mai optimă soluţie de Siguranţă de la cei mai importanţi furnizori de tehnologie: JCI/Tyco, Bosch Security Systems, Apollo Fire Detectors, UTC Fire & Security etc. Beneficiind de un program propriu de investiții coerente, ... S.R.L. dispune de cele mai noi tehnologii de realizare a serviciilor pentru proiectele de mari dimensiuni dar și pentru activitățile de Service & Mentenanță, ERP, AutoCAD, Primavera, T-Call Center (24/7/365), Ticketing, verificarea și umplerea recipientelor cu gaze destinate stingerii incendiilor și o flotă de peste 75 de autovehicule. Avem o excelentă acoperire a teritoriului României reuşind să asigurăm servicii pentru mai mult de 1000 de locaţii unde sunt instalate sisteme de securitate și siguranţă. În ultimii 5 ani avem și o prezență regională și operăm în țări din regiune: Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Serbia fiind certificate Microsoft Security Service Provider pentru regiunea Central și Est Europeană. 3. SOLUŢIA PROPUSĂ a. Condiţii existente Biblioteca ... are în exploatare un sistem stingere cu apă care prezintă riscuri foarte mari pentru materialele protejate. Deversarea de apă poate produce distrugerea irecuperabilă a unor documente și manuscrise cu valoare inestimabilă. Totodată, în locaţie sunt instalate și 10 sisteme de detecție și stingere automată a incediului care utilizează gaz FM200 (HFC227) în amestec cu azot, stocat la o presiune de 25 de bari și detectoare de fum cu cameră de ionizare conținând material radioactiv Americiu 241. Sistemul de stingere cu apă, sistemele de stingere cu FM 200 / HFC227ea cât și detectoarele de fum cu cameră de ionizare, vor fi dezafectate. b. Cerinţe legislative - Legea nr. 307/2006 privind apararea împotriva incendiilor; - Legea 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare; - Legea 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții; - Normativ C56/2002 pentru verificarea calității și recepţia lucrărilor de instalații aferente construcţiilor; - Legea 111/1996 republicată, privind desfășurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea și controlul activităților nucleare; - Ordinul nr. 176/2017 privind aprobarea cerinţelor de autorizare a activității de manipulare a instalaţiilor radiologice;
- OMAI 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă modificat de Ordinul nr. 66/2020 pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și protecție civilă, aprobate prin Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 129/2016; - OMAI 163/2007 pentru Aprobarea Normelor Generale de Apărare împotriva Incendiului; - Normativ P118/1999 Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor; - Normativ P118-3/2015 privind securitatea la incendiu a construcţiilor Partea a III-a - Instalații de detectare, semnalizare și avertizare la incendiu; - Ordinul nr. 6025/2018 pentru modificarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a III-a - Instalații de detectare, semnalizare și avertizare", indicativ P118/3-2015; - Normativ P118-2/2013 privind securitatea la incendiu a construcţiilor partea a II-a. Instalații de stingere; - Ordinul nr. 6026/2018 pentru modificarea reglementării tehnice „Normativ privind securitatea la incendiu a construcţiilor, Partea a II-a - Instalații de stingere", indicativ P118/2-2013; - Ordinul nr. 87/2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărarii împotriva incendiilor; - Ordinul nr. 112/2014 pentru modificarea și completarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor; - Regulamentul (UE) nr. 517/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 16 aprilie 2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră; - PT ISCIR C5/2003: Cerinţe tehnice privind utilizarea recipientelor butelii pentru gaze comprimate, lichefiate sau dizolvate sub presiune; - SR EN 15004-1: Instalații de stingere a incendiilor. Instalații de stingere cu gaz. Partea 1: proiectare, instalare și mentenanță; - SR EN 54: Sisteme de detectare și de alarmare la incendiu; - SR EN 12094: Sisteme fixe de luptă împotriva incendiilor. Componente pentru sisteme de stingere cu gaz; - Normativ 17/2011 Normativ pentru proiectarea, execuţia și exploatarea instalaţiilor electrice aferente clădirilor; - Hotărârea nr. 668/2017 privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea produselor pentru construcții; - Hotărârea nr. 742/2018 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare și expertizare tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor și a construcțiilor. Standardele prezentate reprezintă o selecţie minimă a standardelor care se vor folosi la proiectare. Vor fi luate în considerare și alte reglementări și cerinţe ale autorităților competente, sub a căror jurisdicţie intră sistemele. c. Implicaţii legislative - Este impusă de normativele și legislaţia în vigoare, utilizare de conductori rezistenți la foc; - Timpul de funcţionare în cazul căderii tensiunii de alimentare principal 220Vca: 30h; - Sirenele să poată genera un nivel de minim 60 de db în orice spaţiu protejat; - Recipienții cu agent de stingere trebuie să aibă marcaj TPED;
- Echipamentele de detecție a incendiului trebuie să fie certificate conform standardului EN 54; - Centrala de stingere trebuie să fie certificată conform standardelor EN 54 și EN 12094-1; - Centrala de detecție master trebuie să fie certificată EN54; - Manipularea detectoarelor de fum cu cameră de ionizare Apollo Seria 65, existente la sistemele care se vor dezafecta, trebuie să se realizeze cu societăți Autorizate CNCAN pentru Manipulare detectoare de fum cu cameră de ionizare, tip Apollo S65. d. Consideraţii în alegerea soluţiei După analiza funcţională efectuată de ... (vânzare, responsabil produs, proiectare, calitate și mediu) a rezultat o soluție "customizată" pe care o considerăm optimă și care beneficiază de un mix de tehnologii și de produse de ultimă generaţie care respectă și depășesc solicitările .... În alegerea acestei soluţii am considerat ca priorități: - nivelul ridicat de siguranţă în funcţionare (fiabilitate); - asigurarea redundanței și autonomiei funcţionale pentru sistemele de stingere și care să nu poată fi afectată în cazul unor manevre accidentale sau a unor situații de avarie la centrala de detecție sau la centralele de stingere; - alegerea celor mai potrivite soluţii de detecție inclusiv detecția prin aspiraţie; - o administare și utilizare uşoară unitară; - implementarea unei soluţii centralizate de monitorizare video la nivel de cameră protejată, integrată într-o platformă dedicată de supreveghere; - soluţie locală (64 de sisteme de stingere, unificate); - soluţia de monitorizare prin intermediul aplicaţiei ATS 8600 permite integrarea și monitorizarea live a sistemelor de detecție, avertizare și suprevaghere video din toate corpurile protejate ale bibliotecii ...; - o soluţie care să fie 100% certificată și avizată pentru a fi utilizată în România; - o optimizare a costurilor legate cu investiția iniţială fără a face compromisuri tehnologice sau funcţionale; - costuri de întreținere scăzute pentru client cu posibilitatea conectării sistemelor pentru monitorizare tehnică și T-Call center ... (24/24, 7/7, 365/365); - costuri reduse de reumplere și rapiditate (max. 24-48 ore) pentru recipiente în cazul deversării acestora, prin intermediul stației proprii certificate ISCIR și TYCO pentru verificarea tehnică periodică și umplerea recipientelor. e. Analiza condiţiilor în alegerea soluţiei - Spaţiu disponibil pentru montarea recipientelor cu gaz - foarte limitat. Nu există spații dedicate plasării recipientelor. S-a ales o soluţie cu dispunere a recipientelor în toată zona protejată și tubulatură cât mai scurtă. - valoarea / tipul materialelor protejate - documente în format hârtie/ carton cu valoarea inestimabilă. Necesar detecție tipurie a fumului/focului. Se vor utiliza centrale Vesda cu tubulatura la nivelul tavanului. - personal disponibil pentru monitorizarea sistemelor - în număr limitat. Necesar unificare sisteme și centralizare alarme la nivel de aplicaţie software de vizualizare. - personal uman permanent în spațiile protejate - alegere soluţie cu risc minim pentru personal. Presiune mică, concentraţie redusă, zgomot redus și gaz fără riscuri pentru personalul uman.
f. Sistem unificat de detecție, alarmare, supraveghere video și stingere. Soluţia propusă de ... este una customizată, având un nucleu funcţional (detecție, alarmare, supraveghere video și stingere) centralizate într-un spaţiu desemnat de beneficiar. Monitorizarea sistemelor se face în sistem unificat (centrala master montată pe perete). Utilizarea aplicației software ATS 8600 va permite o exploatare uşoară și ergonomică a sistemelor de stingere și a sistemului de supraveghere video. ... propune o soluţie realizată cu ajutorul echipamentelor de la producători globali: - UTC Fire&Security - pentru platforma de administrare grafică, seria ATS-8600; - UTC Fire&Security - pentru sistemele de detecție și avertizare început incendii centrală din seria 2X, centrală care va fi echipată pentru 4 bucle; - UTC Fire&Security - pentru sistemul de televiziune cu circuit închis, înregistrator și cameră video (cameră video, network video recorder (NVR) echipat cu spaţiu de stocare pentru 10 zile și switch-uri de comunicaţie); - ADVANCED pentru centralele de detecție și stingere incendii, proiectate și certificate ca sisteme autonome și independente de stingere a incendiilor; - Johnson Control - TYCO pentru partea de mecanice și hidraulice a sistemelor de stingere inclusiv agent de stingere inert și ecologic Novec 1230. Centrale de detecție și stingere EX-3001, producător Advance Co. certificată conform standardului European de detecție EN54 și standardului EN12094-1. Fiecare spaţiu protejat va avea montată o centrală de detecție și stingere. Centrala de detectie 2X pentru integrarea centralelor de detecție și stingere - producător UTC Fire & Security, centrală în versiune rack-abilă, certificată conform standardului European de detecție EN54. Va asigura integrarea celor 64 de sisteme de stingere. Detectoare de fum convenţionale - producător Apollo Fire Detectors, certificate conform standardului European de detecție EN54. Detectoare de fum prin aspiraţie- Vesda Xtralis by Honneywell / Scheck seria ASLI, certificate conform standardului European de detecție EN54. Sisteme mecanice și hidraulice pentru stocarea și eliberarea controlată a gazului de stingere - producător JCI/Tyco, lider mondial în soluţii de stingere pentru spații închise, presiune de lucru 25 sau 42 bar. Camere video de supraveghere aferente fiecărui spaţiu protejat - producător UTC Fire & Security. Vor permite monitorizarea zonelor protejate, atât în cazul producerii unui eveniment cât și la solicitare din aplicaţia ATS 8600. Înregistratoare video în reţea pentru centralizarea camerelor video și stocarea imaginilor pentru cel puţin 10 zile - producător UTC Fire & Security. Platforma software de integrare ATS 8600, instalată pe o stație client - producător UTC Fire & Security. Realizează integrarea sistemului video cu sistemele de detecție, alarmare și stingere și permite vizualizarea imaginilor live la cerere cât și în fereastra de tip "pop-up" la eveniment. Permite crearea și operarea unificată a sistemelor de detecție, alarmare, stingere și supraveghere video prin intermediul planşelor grafice. Se oferă o soluție integială cu autonomie funcțională și cu inteligență distribuită pentru fiecare spațiu protejat. Centrala de detectie 2X realizează monitorizarea de la distanță a subsistemelor de stingere integrate. În acest fel se realizează o siguranţă mai mare în exploatare și asigură 2 nivele de autonomie:
- La nivel de încăpere de stingere: centrala cu autonomie funcţională independent de centrala de detecție dar care raportează centralei de detecție locale; la nivel de încăpere de stingere detecția se face autonom, sunt 2 surse de alimentare (220Vca și back-up pe UPS integrat în centrala cu acumulatori de 12Vdc/12A. - La nivel local: sistem autonom de detecție dar care monitorizează în detaliu starea centralelor de stingere permițând vizualizarea dar și executarea unor comenzi specific (luare la cunoștință, Anulare Sonoră, Reset). Istoricul de evenimente al centralei permite înregistrarea tuturor evenimentelor atât tehnice cât și de funcţionare ale întregului sistem. Sistemul de televiziune cu circuit închis este compus din camere video montate în spațiile protejate (1 cameră video montată în fiecare spaţiu protejat), interconectate prin intermediul NVR-urilor cu platforma ATS 8600. Avantaje: - vizualizarea imaginilor din zonele protejate, în timp real (în cazul alarmei de incendiu se afișează automat imaginea din camera respectivă) sau manual prin accesarea camerei; - posibilitatea analizei post-eveniment; - monitorizarea accesului persoanelor în spațiile protejate. O arhitectură de sistem integrat pe 3 nivele de operare și administare: - Nivel central: platforma ATS 8600 constituită într-o reţea proprie ...; - Nivel Zonal: o reţea de centrale de detecție care funcționează unitar având inteligență și autonomie distribuită și care minimizează cantitățile de cabluri; asigură un nivel ridicat de siguranţă în funcţionare și elimină riscul unor declanșări nedorite în cazuri unor operaţiuni de Service și Mentenanță sau alte activități neprevăzute. În cazul reviziei sistemului de detecție toate subsistemele de stingere funcționează independent și autonom; - Nivel camera de stingere: un subsistem de detecție și stingere complet funcţional, independent și imun la orice defect apărut în sistemul zonal de detecție sau în buclele de detecție și o cameră video conectată intrus sisteme de televiziune cu circuit închis, propriu Acamediei Române. În plus, sistemul zonal permite o legătură cu T-Call center ... unde se pot trimite mesaje de tip sms cu alerte tehnice, alerte de detecție incendiu, sau operaţii de revizie (opţional). h. Soluţia de detecție și stingere (Advanced EX3001 conectate impreună cu centrala de detecție din seria 2X). Subsistem de detecție și stingere bazat pe seria de centrală Ex-GO model EX3001 cu afișaj LCD, ceas de timp real, memorie de evenimente, buton de operare Manual/Automat, buton de declanşare manuală a deversării de Novec 1230 conform standarului EN 12094-1. i. Sistemele de detecție și stingere Sistemul va fi un sistem cu gaz inert ecologic, folosind ca agent de stingere FK-5-1-12 (Novec 1230), conform standard european ISO 14520-1, ISO 14520- 5 și normativului P118-2/2013. Sistemul de stingere a fost conceput cu o concentraţie necesară stingerii incendiului în toate zonele și/sau spațiile protejate dar și pentru protejarea personalului aflat la interior. Sistemul de stingere permite prezența umană la momentul deversării. Sistemul este complet și va include toate instalaţiile electrice și mecanice, toate echipamentele de control, cilindrii pentru depozitarea agentului, agentul de
stingere, echipamentele de declanşare a sistemului, duzele de descarcare, țevi și fiting-uri, dispozitive de descărcare manuală/anulare, echipamente de semnalizare optică și acustică, dispozitive auxiliare, interfețe, afişe de informare/ avertizare, verificare funcţională, pregatirea personalului și toate celelalte operaţiuni necesare pentru un sistem cu gaze ecologice complet funcţional. Sistemul va fi activat de o combinaţie de echipamente, detectori de fum și detecție prin aspiraţie, instalate conform reglementărilor în vigoare. Cablarea echipamentelor se va face în așa fel încât să permită declanşarea sistemului prin îndeplinirea unor condiţii duale de detecție. Funcţionarea automată pentru fiecare zonă protejată va urma paşii indicaţi în continuare: 1) Activarea unui (1) detector din sistem va: a) aprinde indicatorul optic "ALARMA" de pe centrala de detecție și semnalizare. b) activa clopotul de incendiu și/sau un indicator optic opţional. c) acţiona unul sau mai multe relee care pot efectua funcţii auxiliare, cum ar fi: 1. Acționează dispozitivele automate de închidere a uşilor. 2. Transmite un semnal unui sistem de alarmare în caz de incendiu. d) Acționează un indicator luminos individual sau un panou de semnalizare. 2) Activarea unui al doilea detector din sistem va: a) Aprinde indicatorul optic "PRE-DESCĂRCARE" pe centrala de detecție și semnalizare. b) Acţiona o sirenă sau combinaţie sirenă/flash care indică pre- descarcarea. d) începe perioada de întârziere a descărcării (recomandat standard 30 secunde), e) Procedura de anulare a descărcării va fi disponibilă pe toată această perioada. f) Acționează un indicator luminos individual sau un panou de semnalizare. 3) După terminarea perioadei de întârziere, sistemul de stingere cu gaz ecologic va fi acționat și vor avea loc următoarele: a) Se va aprinde indicatorul optic "DESCĂRCARE" de pe centrala de detecție și semnalizare. b) Se va activa un indicator optic în afara spaţiului în care a avut loc descărcarea. c) Se va activa un dispozitiv acustic de semnalizare a descărcării. 4) Sistemul va putea fi acționat manual prin dispozitive amplasate lângă căile de evacuare din fiecare zonă protejată. Acţionarea manuală trebuie să efectueze aceleaşi operaţiuni descrise mai sus, cu excepţia perioadei de întârziere și a funcţiei de anulare. Dispozitivele de acţionare manuală vor fi electrice și vor fi monitorizate de centrala de control și semnalizare. 5) Sistemul va fi capabil să ofere o stare de "PRE-ALARMĂ" care poate avertiza din timp asupra unor posibile condiţii de incendiu. 4. RESURSELE ALOCATE EXECUŢIEI PROIECTULUI ... S.R.L. dispune de personal tehnic certificat conform legislaţiei locale (IGSU, ANRE, CNCAN) și cu competente validate de furnizorii de echipamente
JCI/Tyeo, Apollo Fire IVtertnrs, UTC Fire & Security precum și alte componente solicitate. Vom utiliza în fazele preliminare o structură de personal: - 1 responsabil vânzare; - 1 inginer din departamentul tehnic; - 2 ingineri proiectant sisteme de stingere; - 2 ingineri proiectant sisteme de detecție; - 2 ingineri autorizaţi conform Regulamentului (UE) NR. 517/2014 (F- GAS); - 3 tehnicieni sisteme de limitare și stingere; - 1 Manager de Proiect; - 1 persoană pentru logistică; - 1 persoană responsabilă de controlul calității (CQ & SSM); - 2 echipe proprii de instalatori; - 2 tehnicieni de la departamentul S&M. În funcţie de derularea proiectului personalul de execuţie va putea fi extins. Tot personalul propus pentru derularea proiectului este experimentat și a executat cel puţin 10 lucrări similare (lucrări prezentate în CV-urile solicitate în cadrul procesului de achiziţie). 5. ECHIPA TEHNICĂ PENTRU IMPLEMENTAREA SOLUŢIEI Toate persoanele care vor participa la faza de implementare a soluţiei tehnice, a funcţiilor de integrare și a verificărilor de programări specifice proiectului, sunt persoane cu minimum 5 ani experiență și certificaţi conform standardelor profesionale și de legislaţie locală. În plus aceştia îndeplinesc următoarele criterii: - Certificați cu tehnologia, echipamentele și elementele software instalate; - Cunosc legislaţia și Normativele P118, cerinţele ISU sau IGSU specifice; - Programează și verifică funcţiile implementate; - Vor acţiona proactiv și vor corecta toate posibilele divergențe apărute în procesul de implementare pentru a nu periclita realizarea fazei de recepţie; - Vor pune la dipoziția Managerului de Proiect listele de funcţii și de teste necesare pentru realizarea în bune condiţii a recepţiei. 6. SERVICIILE OFERITE a. Proiectare și avizare proiect confom cu legislaţia din România Proiectarea se va realiza respectând cerinţele legale din România, aplicaţie software pentru calcul hidraulic avizată VDS Germania, avizarea proiectului de către verificator MLPAT (specialitatile IE și IS). După avizarea MLPAT proiectul se va supune avizării de către ISU Bucureşti. În cazul în care documentaţia depusă în vederea obţinerii avizului ISU necesită completare cu documente și informaţii care nu fac obiectul achiziţiei, ... nu își asumă răspunderea completării acestora. b. Livrarea de echipamente și materiale Livrarea echipamentelor se va face în 3 etape: livrare echipamente electronice (centrale detecție și stingere, detectoare, sirene, butoane, camere video, înregistratoare), livrare echipamente mecanice (recipiente cu gaz, acţionari mecanice, furtune) și livrare materiale conexe (uși, ferestre).
c. Execuţia lucrărilor la sistemele de stingere și supraveghere video. Estimăm lucrul în paralel cu 2 echipe a câte 4 oameni. Se vor efectua lucrări în maxim 4 camere simultan. Program de lucru 8.00-17.00, o oră pauză de masă. Recepţia calitativă a lucrărilor se va face pe baza Normativului de recepţie a instalaţiilor aferente contrucțiilor C56-2002. Alimentarea echipamentelor se va face local, din reţeaua existentă. d. Punerea în funcţiune și programarea Punerea în funcţiune presupune alimentarea echipamentelor și efectuarea de reglaje. Se realizează programarea aplicaţiei software ATS 8600 prin întocmirea hărţilor de localizare a sistemelor / echipamentelor în teren și configurarea alarmelor pe fiecare cameră. Aplicaţia software va fi în limba româna. În cazul producerii unui eveniment în oricare din camerele protejate, sistemul va semnaliza acustic (buzzer) și visual (alarma pe monitor și pop-up camera video din spaţiul protejat). e. Şcolarizarea personalului Şcolarizarea se va derula pe o perioadă estimată la 7 zile și nu este condiţionată de numărul maxim de persoane participante. Instruirea se va face în locaţia beneficiarului, pe sistemele instalate și funcţionale. Instruirea se va realiza pe baza unui program de Instruire avizat de beneficiar și va cuprinde componente de instruire teoretică și practică. f. Recepţia sistemelor instalate Recepţia lucrărilor se va realiza în baza H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, modificat prin H.G. nr. 343/2017. g. Garanţie și servicii de mentenanță - garanţie inclusă pentru sistemele instalate - 3 ani de la realizarea proceselor de recepţie; - garanţie inclusă pentru echipamente - 3 ani de la realizarea proceselor de recepţie; - mentenanță preventivă indusă - 10 ani de la realizarea proceselor de recepţie. h. Repararea / înlocuirea uşilor și ferestrelor Pentru toate spațiile protejate este prevăzută montarea de uși rezistente la foc 60 minute, echipate cu sisteme de autoînchidere. În cadrul prezentei oferte s-a luat în considerare repararea / înlocuirea ferestrelor astfel încât să fie îndeplinite cerinţele de etanşeitate a camerelor și respectarea cerinţelor din Avizul de securitate la incendiu. Menţionăm că tipul de tâmplărie / fereastră va fi cel prevăzut în memoriul avizului de securitate la incendiu, strict pentru obiectul licitației (proiectare, montare / instalare și punere în funcţiune a unor instalații automate de detecție, alarmare și stingere a incendiilor în cadrul Bibliotecii ...). Propunerea financiară cuprinde înlocuirea ferestrelor care nu corespund Normativului P118/99 prin montarea în fiecare cameră a cel puţin o fereastră cu deschidere la fiecare 4 ferestre montate și repararea ferestrelor care nu oferă etanșarea corespunzătoare. i. Dezafectarea sistemului de stingere cu apă Conform solicitărilor beneficiarului instalația de stingere cu apă existentă în locaţie se va dezafecta. Acest lucru va presupune golirea parţială a instalației de apă, tăierea ţevilor, eliminarea acestora din clădire și predarea acestora către
centre de valorificare. Ulterior se va realiza etanșeizarea camerelor prin umplerea golurilor cu materiale de etanșare rezistente la foc. j. Dezafectarea sistemelor de stingere cu FM200 Operaţie realizată cu personal autorizat, conform regulamentului 517/2014 privind gazele fluorurate cu efect de seră (Articolul 10 Formarea și certificarea). Echipamentele, detectoarele de fum cu cameră de ionizare, gazul FM200 și celelalte materiale rezultate din operaţiunile de dezafectare, se vor prelua de către ... în baza autorizaţiilor deținute. La data instalării, sistemele erau de actualitate și respectau cerinţele impuse de normativele specifice sistemelor de detecție și stingere în vigoare precum și Normelor CNCAN. La data prezentei recipientele cu gaz necesită efectuarea verificărilor tehnice periodice specifice recipientelor sub presiune transportabile. Toate operaţiunile de dezafectare a sistemelor existente se va realiza după punerea în funcţiune a sistemelor noi de detecție și stingere. k. Demontare și preluare detectori de fum cu cameră de ionizare Apollo Fire Detectors Seria 65 conţinând radionuclid 241Am. Operaţie realizată cu personal autorizat CNCAN Nivel 1 și Nivel 2, pe baza autorizaţiei de Manipulare, conform normelor CNCAN. Detectoarele uzate sunt preluate în vederea depozitării temporare și eliminării sigure prin entități autorizate CNCAN sau la producător. Operaţiunile se vor efectua în paralel cu operaţiunile de dezafectare. 1. Reparaţii / zugrăveli Oferta financiară cuprinde realizarea de lucrări de reparare / zugrăvire a zonelor afectate de lucrările de execuţie și dezafectare a sistemelor. Estimarea de timp aferentă activităților este prezentată în graficul Gantt (ataşat prezentei propuneri). Durata totală proiect: 12 luni. 7. DOCUMENTE SI FISE TEHNICE a. Soluţia de gestiune și monitorizare ATS 8600 (...) - Permite integrarea sistemelor de detecție și stingere a incendiilor, - Permite integrarea sistemelor de supraveghere video; - o singură interfață pentru a vizualiza semnalele provenite de la toate sistemele de stingere a incendiilor; - Interfața de utilizator este intuitivă. b. Centrala de detecție a incendiului (UTC Fire & Security) (...) c. Centrala de detecție și stingere Advanced EXGo (...) d. Detecție ultarapidă Vesda (Xtralis) (...) Seria Vesda VLF 250/ Schrack seria ADS e. Detecție optică a fumului, punctiformă, convenţională, pentru sistemul de stingere (Apollo Fire Detectors) Detector optic de fum seria 65 f. Sistem de stingere a incendiului (Johnson Controls / TYCO) Sistem cu inundare totală, 25 bar și 42 bar g. Soluţie customizată (...)
h. Supraveghere video IP, în fiecare cameră protejată (posibilitatea verificării vizuale de la distanță în cazul unei alarme de incendiu). (...) i. Stocarea imaginilor în vederea analizării ulterioare a evenimentelor. (...) Anexe: - Grafic Gantt - estimare de timp aferentă activităților - Platforma de gestiune și monitorizare ATS 8600 - Arhitectura sistemului unificat (detecție, alarmare, stingere și supraveghere) - Reprezentare model aplicație ATS 8600 (Advisor Integrated Security Management Software) Referinţa din propunerea tehnică unde sunt reflectate informaţiile Evaluarea informaţiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerinţa minimă solicitată în Caietul de sarcini, Fişa de date şi clarificări (Adr. DP 2746/08.10.2020) A. Cu privire la proiectare - Ofertă neconformă, deoarece: - Nu prezintă informaţii cu privire la proiectare; - Prezintă un comentariu cu privire la proiectare şi avizare, - Prezintă doar graficul privind termenul de realizare a serviciilor de proiectare, (pct. 6 litera a) din Oferta tehnică). B. Cu privire la livrarea de echipamente şi materiale - în consideraţiile privind alegerea soluţiei, ofertantul prezintă priorităţile pe care le enumeră, dar fără a face referire la depozite. C. Cu privire la execuţia lucrării - Ofertă neadecvată, deoarece: Prezintă o etapizare privind livrarea echipamentelor în 3 etape, fără a respecta cerinţele din Caietul de sarcini, (pct. 6 litera B din Oferta tehnică). Prezintă: - sistem unificat de detecţie alarmare, supraveghere video şi stingere sub forma unei descrieri a componentelor - platforma software, de gestiune şi monitorizare, - arhitectura sistemului unificat, - reprezentare model aplicație ATS 8600, sub forma unor planșe fără alte explicaţii privind livrarea, montarea/instalarea şi punerea în funcţiune a instalaţiei automate de detecţie alarmare şi stingere a Incendiilor pentru depozitele situate în cele 8 corpuri din clădirea Bibliotecii ... prezentate în Anexa 1 la Caietul de sarcini, (secţiunea IV.4.1- Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date, pct. 6 litera h) din Oferta tehnică, pct. 3 litera t) din Oferta tehnică, pct. 7 literele {a- h} din Oferta tehnică). D. Cu privire la punerea în funcţiune şi recepţia sistemelor instalate- Ofertă neadecvală, deoarece: Prezintă un comentariu cu privire la programarea aplicaţiei software ATS 8600, fără a prezenta o descriere detaliată privind punerea în funcţiune şi programarea instalaţiilor automate de detecţie alarmare și stingere a incendiilor în depozitele situate în cele 8 corpuri din clădirea Bibliotecii ... prezentate în Anexa 1 la Caietul de sarcini, (pct. 6 litera d) din Oferta tehnică). E. Cu privire la şcolarizarea personalului-Ofertă conformă, deoarece: - îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fisa de date. (pct. 6 litera e din Oferta tehnică).
F. Cu privire la perioada de garanţie acordată lucrărilor - Ofertă conformă, deoarece: - îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fișa de date. (pct. 6 litera g din Oferta tehnică). G. Cu privire la perioada de garanţie tehnică acordată produselor livrate - Ofertă conformă, deoarece: - îndeplineşte cerinţele din Caietul de sarcini şi Fisa de date. (pct. 6 litera g din Oferta tehnică). H. Cu privire la dezafectarea sistemului de stingere existent, fie cu apă, fie cu gaz FM 200 (F. în Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece: - LIT. I ŞI J din Ofertă: I. Dezafectarea sistemului de stingere cu apă: Conform solicitărilor beneficiarilor instalaţia de stingere cu apă existent în locaţie se va dezafecta. Acest lucru va presupune golirea parţială a instalaţiei de apă, tăerea ţevilor, eliminarea acestora din clădire şi predarea acestora către centre de valorificare. Ulterior se va realiza etanşeizarea camerelor prin umplerea golurilor cu material de etanşare rezistente la foc. J. Dezafectarea sistemelor de stingere cu FM 200: Echipamentele, detectoarele tectoarele de fum cu cameră de ionizare, gazul FM200 şi celelalte materiale rezultate din operaşiunile de dezafectare, se vor prelua de către ... în baza autorizaţiilor deţinute. La data instalării, sistemele erau de actualitate şi respectau cerinţele impuse de normativele specific sistemelor de detecţie şi stingere în vigoare, precum şi Normelor CNCAN. La data prezentei, recipientele cu gaz necesită efectuarea verificărilor tehnice periodoce specific recipientelor sub presiune transportabile. Toate operaţiunile de dezafectare a sistemelor existente se va realiza după punerea în funcţiunc a sistemelor noi de detecţie şi stingere. K. Cu privire la demontarea detectoarelor de fum existente (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece: - Lit. K din Ofertă: Operaţie realizată cu personal autorizat CNCAN Nivel I şi Nivel 2, pe baza autorizaţiei de Manipulare, conform normelor CNCAN. Detectoarele uzate sunt preluate în vederea depozitării temporare şi eliminării sigure prin entităţi autorizate CNCAN sau la producător. Operaţiunile se vor efectua în paralel cu operaţiunile de dezafectare. L. Cu privire la revizuirea sistemelor de închidere al încăperilor (pct. 5 din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece: - Lit. H. din Ofertă: - cu privire la repararea uşilor şi ferestrelor: Pentru toate spaţiile protejate este prevăzută montarea de uşi rezistente la foc 60 de minute, echipate cu sisteme de autoînchidere. Cu precizarea că s-a luat în considerare repararea/înlocuirea ferestrelor, iar tipul de tâmplărie/fereastră va fi cel prevăzut în memoriul pentru avizul de securitate la incendiu. Se precizează, totodată, că înlocuirea ferestrelor care nu corespunde normativului P118/99 se va face în fiecare cameră cel puţin o fereastră cu deschidere la fiecare patru ferestre montate şi repararea ferestrelor care nu oferă etanşarea corespunzătoare. M. Cu privire la efectuarea de reparaţii locale/totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme (pct. 5 cin Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece:
- Lit. I din Ofertă: Oferta financiară cuprinde realizarea de lucrări de reparare/zugrăvire a zonelor afectate de lucrările de execuţie şi dezafectare a sistemelor. N. Cu privire la revizia instalaţiei electrice şi de semnalizare (pct. S din Caietul de sarcini) - Ofertă neconformă, deoarece: - Aceste lucrări nu au fost ofertate. REZULTATUL EVALUĂRII CERINŢE MINIME NEINDEPLINITE: conform ANALIZA FINALĂ A OFERTEI TEHNICE DEPUSE DE FIRMA ... ÎN DATA DE 10.08.2020, A RĂSPUNSURILOR LA CLARIFICĂRI, A RĂSPUNSURILOR LA CLARIFICĂRILE SUPLIMENTARE ȘI A DOCUMENTELOR PRIVIND EXPERIENŢA SIMILARĂ Nr. 2942/02.12.2020: 1. Cu privire la propunerea tehnică Analizând caietul de sarcini şi fişa de date achiziţiei prezentate de achizitor- ..., precum şi oferta tehnică, răspunsurile la clarificări şi răspunsurile la clarificările suplimentare prezentate de firma ... - ofertant, pentru propunerea tehnică, au rezultat următoarele: Cerinţe beneficiar > în caietul de sarcini Propunerea tehnică cuprinde: -situaţia existentă a depozitelor situate în cele 8 corpuri de clădiri -cerinţe/caracteristici tehnice pentru sistemul de detecţie, alarmare şi stingere incendiu ce urmează a se achiziţiona -descrierea/cronologia etapelor necesare intervenţiilor la încăperile situate în cele 8 corpuri de clădiri (dezafectarea sistemului existent de stingere cu apă/gaz FM 200,lucrări de reparaţii locale/totale, lucrări de zugrăveli, etanşeitate, revizuire sisteme de închidere, înlocuire uşi/ferestre,etc.) > în fişa de date (Modul de prezentare al propunerii tehnice din Fişa de date). Propunerea tehnică se va redacta în strictă conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, Ofertă tehnică ... - (10.08.2020) Oferta tehnică prezintă abateri tehnice şi neclarităţi privind documentele depuse pentru care au fost necesare clarificări şi clarificări suplimentare pentru evaluarea acesteia. Clarificări solicitate de beneficiar în data de 29.10.2020 la oferta tehnică a ... din 10.08.2020. Au fost solicitate prin clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12 să prezinte pentru sistemele propuse, (sistem de detecţie ia incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video): - detalierea părţilor componente, - cantităţile ce lucrări şi echipamentele minimale orientative care vor fi folosite, - modul de funţionare şi componenta tehnică a acestora, - fişele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru componentele sistemelor şi materialele care vor fi montate, - descrierea tehnica (funcţionarea), câte una pentru fiecare corp şi încăpere. Concluzii la răspuns clarificări date de ofertant în data de 06.11.2020
- cu privire la prezentarea ofertei tehnice - atât în oferta tehnică, cât şi prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, propunerea tehnică nu a fost redactată conform cerinţelor din Caietul de sarcini, nu au fost prezentate toate informaţiile necesare, astfel încât să permit identificarea cu uşurinţă a specificaţiilor tehnice din Caietul de sarcini. - cu privire la oferta tehnică - prin răspunsul la clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, din analiza acestora, reiese că nu satisfac în totalitate cerinţele din Caietul de sarcini şi sunt lipsite de relevanţă faţă de obiectul contractului. - cu privire la informaţii care să probeze că produsele / materialele / utilajele / echipamentele / tehnologiile care fac parte din instalaţia automată de alarmare şi stingere a incendiilor - atât în oferta tehnică, cât şi prin clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12, fişele tehnice nu sunt actualizate, nu sunt însoţite de specificaţiile tehnice ale producătorului şi nu sunt corelate cu soluţia propusă de ofertant. - cu privire la răspunsurile la clarificări - prin răspunsurile şi completările date de ofertant, în clarificările 1, 2, 3, 4 şi 12 inclusiv documentele anexate, acestea nu sunt concludente şi nici nu pot fi considerate omisiuni / abateri din propunerea tehnică. Clarificări suplimentare solicitate în data 23.11.2020 la răspunsurile date de ofertantul ... în data de 06.11.2020 Au fost solicitate clarificări suplimentare astfel: • la Răspunsul 1. (06.11.2020) pentru Clarificarea 1 (29.10.2020) - să prezinte detaliat părţile componente pentru: a) Sistemul / sistemele de detecție la incendiu; - tipul centralei, - număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România / UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul ... b) Sistemul / sistemele de supraveghere video: - tipul centralei, - număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România / UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul ... c) Sistemul / sistemele de detecţie şi stingere NOVEC: - tipul centralei, număr staţii de lucru, - licenţă pentru softul de funcţionare, - fişa tehnică a produsului, - autorizaţie / certificare / conformitate a centralei pentru punere pe piaţa din România/UE, traduse, semnate şi conformate în limba română, de reprezentantul SC ... SRL. • la Răspunsul 2 (06.11.2020) pentru Clarificarea 2 (29.10.2020) Să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video), cantităţile de lucrări şi echipamente minimale orientative la depozitele cu suprafeţele de 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp şi dacă aceste echipamente sunt diferite, deoarece în
anexa 1 la Răspunsul 2 au fost prezentate „cantităţile de lucrări şi echipamentele minimale aferente sistemelor de detecţie incendiu, stingere incendiu şi televiziune cu circuit închis, raportate la o singură cameră din cele 64" (corect supraveghere video), în condiţiile în care aria camerelor este diferită potrivit anexei 1 Ia Caietul de sarcini. • la Răspunsul 3 (06.11.2020) pentru Clarificarea 3 (29.10.2020) Să prezinte detaliat pentru fiecare sistem (de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video), modul de funcţionare şi componenţa tehnică a acestora respectând cerinţele prevăzute în fişa de date cap. IV, 4.1 - Modul de prezentare al propunerii tehnice - punctele 1,3 şi 4. şi în Caietul de sarcini - specificaţii tehnice, punctul 5. deoarece ca răspuns la clarificarea nr. 3 a retransmis „capitolul 3 - soluţia propusă" punctele f-1, aşa cum a fost prezentată în propunerea tehnică. • la Răspunsul 4 (06.11.2020) pentru Clarificarea 4 (29.10.2020) Să prezinte fişele tehnice, certificate de conformitate, agremente tehnice, referate tehnice pentru echipamentele menţionate în Anexa 1 din răspunsul la Clarificarea 1, datate, semnate şi conformate de reprezentantul SC ... SRL, deoarece ca răspuns la clarificarea nr.4 au fost ataşate documente în popie xerox (2 pag.. 3 pag., 4 pag., 10 pag, etc.) fără a fi corelate şi certificate de reprezentantul ofertantului. • la Răsunsul 5 (06.11.2020) pentru Clarificarea 5 (29.10.2020) Să prezinte procedura de „deschidere manuală a ferestrelor" după orice refulare de agent de stingere, mai ales că propunerea prezentată implică montarea buteliilor în spaţiile în care sunt prezente persoane, deoarece a propus pentru Sistemele de ventilare ale spaţiilor protejate care utilizează agentul de stingere NOVEC 1520 că „ventilarea spaţiilor protejate se va realiza prin ventilare naturală (deschiderea manuală a ferestrelor)". • la Răspunsul 6 (06.11.2020) pentru Clarificarea 6 (29.10.2020) Să prezinte Fişele tehnice ataşate la răspunsul de Ia Clarificarea 6 datate, semnate şi conformate de reprezentanţii ... pentru uşi şi ferestre, deoarece au fost prezentate doar pentru uşi. • la Răspunsul 9 (06.11.2020) pentru Clarificarea 9 (29.10.2020) Să prezinte dacă fiecare etapă, în cronologia prezentată în răspunsul la Clarificarea 9 (pentru dezafectare oiotom oitiotont oonţinflnd gnz FM 200, etapele de In 1 In 8, inr pentru pirtnmul do r.tingRre cu apă - etapele de la 1 la 7), se va realiza în conformitate cu Clauza 17 - Programul de execuţie, Clauza 58 - Teste la terminare şi Clauza 60 - Recepţie Ia terminarea lucrărilor, din Contractul de achiziţie lucrări anexă la documentaţia de atribuire, deoarece în Caietul de sarcini, pentru realizarea sistemului nou au fost prezentate etapizarea intervenţiilor după cum urmează: - dezafectarea sistemelor de stingere existente cu apă / cu gaz FM 200, - demontarea detectoarelor de fum existente, - reviziuirea sistemelor de închidere ale încăperilor (uşi, ferestre) şi înlocuirea acestora unde este cazul, - efectuarea de reparaţii locale / totale, zugrăveli la încăperile unde se vor monta aceste sisteme, - revizuirea instalaţiei electrice şi de semnalizare, • la Răspunsul 11 (06.11.2020) pentru Clarificarea 11 (29.10.2020)
Să prezinte planşe în care să se descrie planul Sistemului de detecţie şi stingere NOVEC la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp, deoarece ... a pus la dispoziţie toate informaţiile din Cartea tehnică, a permis vizite, şi a răspuns la clarificări, pentru ca ofertantul să cunoască informaţiile necesare calculării cantităţilor şi poziţionarea echipamentelor pentru sistemele de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video, pentru că oferta tehnică din 10.08.2020 nu conţine nicio planşă cu aceste informaţii. • la Răspunsul 12 (06.11.2020) pentru Clarificarea 12 (29.10.2020) Să prezinte descrierea tehnică (funcţionarea) Sistemului de detecţie şi stingere NOVEC la depozitele cu suprafeţele de: 314,5 mp, 86,3 mp, 149,5 mp, 410 mp, deoarece prin informaţiile puse la dispoziţie de ... (Carte tehnică, vizite, răspuns la clarificări) reprezentanţii ... au avut acces la toate informaţiile necesare calculării cantităţilor şi poziţionării echipamentelor pentru sistemele de detecţie la incendiu, de stingere cu gaze inerte, de supraveghere video. Răspunsurile ofertantului ... din data de 26.11.2020 la clarificările suplimentare solicitate în data 23.11.2020: Prin Răspunsul 1 la Clarificarea suplimentară 1, Răspunsul 2 la Clarificarea suplimentară 2, Răspunsul 3 la Clarificarea suplimentară 3, Răspunsul 4 la Clarificarea suplimentară 4, Răspunsul 5 la Clarificarea suplimentară 5, Răspunsul 6 la Clarificarea suplimentară 6, Răspunsul 9 la Clarificarea suplimentară 9, Răspunsul 11 la Clarificarea suplimentară 11, Răspunsul 12 la Clarificarea suplimentară 12, ofertantul ...: - aduce modificări substanţiale la oferta tehnică din 10.08.2020, - prezintă cantităţi diferite faţă de oferta tehnică din 10.08.2020, - prezintă cantităţi inexacte, faţă de oferta tehnică din 10.08.2020, - prezintă caracteristici tehnice diferite faţă de oferta tehnică din 10.08.2020. Concluzie: propunerea tehnică a ofertantului ... din data de 10.08.2020 este modificată substanțial, prezintă în mod neuniform soluţia tehnică, prin răspunsurile date în 26.11.2020, la clarificările suplimentare solicitate în 23.11.2020 şi constituie o ofertă alternativă. 2. Cu privire la experienţa similară Analizând caietul de sarcini şi fişa de date a achiziţiei (DUAE) prezentate de achizitor - ..., precum şi, documentele justificative, răspunsurile la clarificări şi răspunsurile la clarificările suplimentare prezentate de ... - ofertant, pentru experienţa similară, au rezultat următoarele: - prin Răspunsul 13 la clarificarea suplimentară 13, aceleaşi documente au fost prezentate din nou, dar, numerotate de la 000001 la 000023 şi nu reprezintă, în totalitate, documente relevante care să confirme execuţia lucrărilor similare; - întocmeşte un tabel în care centralizează date şi cifre care nu corespund, în totalitate, cu datele din documentele anexate. Concluzie: documentele justificative şi explicaţiile prezentate de ofertantul ... prin răspunsul la clarificarea suplimentară 13 nu dovedesc executarea în ultimii 5 ani de lucrări similare în valoare de 4.774.800 lei. OBSERVAȚIILE COMISIEI DE EXPERȚI COOPTAȚI LA PROPUNEREA TEHNICĂ INIȚIALĂ Soluţiile tehnice ale sistemelor ofertate se pretează cerinţelor din caietul de sarcini şi necesităţilor din spaţiile beneficiarului, însă amploarea, dezvoltarea şi
acoperirea necesităţilor acestor soluţii nu sunt prezentate în detaliu, adică, nu s- au identificat în oferta tehnică listele de cantitati de lucrări / echipamente minimale sau orientative, şi nici preţul unitar defalcat măcar pe structura instalaţiilor necesare: a. Sistemul sau sistemele de detecţie la incendiu: - Echipamentele de control şi semnalizare - ECS (centralele de detecţie la incendiu); - Număr de interfeţe adresabile, care preiau diverse semnale de monitorizare şi transmit comenzi în funcţie de scenariile de acţiune; - Număr de sirene de alarmare (dacă este cazul); - Cantitate de cablu utilizat; - Sistemul de pozare (tubulaturi / pat de cablu etc.); - Licenţa pentru softul de integrare/monitorizare, - Număr de staţii de lucru; b. Sistemele de stingere cu gaze inerte: - Numărul şi tipul centralelor de detecţie şi stingere; - Număr de detectori de fum / temperatură şi tipul acestora, declanşatoare manuale, conectate la centralele de detecţie şi stingere; - Număr de indicatoare paralele (pentru detectori montaţi deasupra unor tavane false/în pardoseli tehnice); - Număr de unităţi de aspiraţie (ASD - aspiration smokc dctcction) şi module de detecţie utilizate pentru detecţie prin aspiraţie; - Interfeţe adresabile pentru intrări / ieşiri; - Cantitate de tubulatura pentru aspiraţie, accesorii; - Cantitate de cablu utlizat; - Sistemul de pozare (tubulaturi / pat de cablu etc.); - Număr de butelii de gaz pentru flecare locaţie; - Lungimi conducte pentru distributie gaz in incintele protejate; - Număr duze pentru deversare gaz; - Număr de sirene de alarmare (dacă este cazul); - Număr butoane de întârziere / anulare deversare gaz; - Accesorii (robineţi, furtune, clapete etc.); c. Sistemul sau sistemele de supraveghere video: - Numărul şi tipul camerelor de video (model, caracteristici tehnice); - Număr NVR-uri (capacităţi de stocare informaţii), switch-uri, patchpanel- uri; - Număr de rack-uri in care sunt montate NVR-urile + Switch-urile; - Cantitate de cablu + tip cablu utilizat; - Sistemul de pozare (tubulaturi / pat de cablu etc.); d. Sistemul de detecţic şi stingere NOVEC: d 1- Sistemul de stingere - Sistemul NOVEC (Cilindru cu valvă şi brăţări prindere, manometru cu senzor de presiune, actuator manual și actuator electric, etc); - Agentul dc stingere NOVEC 1230 - litri - Duze deversare 1230, 360 dc grade. DN ...?: - Contact supervizor al descărcării; - Dispozitiv afişare; - Tubulatură dispersie. d 2 - Sistemul de detecţie: - Modul de eliberare agent de stingere;
- Acumulatori; - Unitate de detecţie fum; - Detector de fum optic; - Butoane de semnalizare; - Sirene; - Lămpi de semnalizare; - Cablaj; - Tub de protecţie; - Tubulatură prelevare aer; Nu s-au identificat în ofertă integral pentru sistemele propuse Fişele tehnice ale următoarelor componente: a. Pentru echipamentele de detectie, semnalizare și alarmare la incendiu: - Echipamentul de control și semnalizare; - Detectori / declanşatoare Manuale; - Interfețe adresabile, sirene; - Stații de lucru; b. Pentru instalaţiile de detecție și stingere: - Centrala de detecție și stingere; - Detectori; - Unități de detecție prin aspiraţie + module de detecție; - Interfețe adresabile pentru intrări/ieșiri; - Buteliile de gaz; - Butoane întârziere / anulare deversare gaz; c. Pentru sistemul de supraveghere: - Camerele video; - NVR-uri; - Switch-uri; d. Pentru sistemul de detecţie şi stingere NOVEC: - Sistemul NOVEC; - Dispozitiv afişare; - Detectori; Propunerea tehnică prezentată de S.C. .... S.R.L. tratează strict instalaţiile de stingere şi cele de detecţie aferente spatiilor supuse amenajării, şi nu îşi asumă realizarea completă a documentaţiei necesare obţinerii avizului şi autorizaţiei conform Ordinului MAI nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, în vigoare de la 01.09.2016 precum şi a Ordinului MAI 66/2020 din mai 2020, pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă, aprobate prin Ordinul MAI nr. 129/2016. Extras din oferta S.C. ... S.R.L.: „În cazul în care documentația depusă în vederea obţinerii avizului ISU necesită completare cu documente și informații care nu fac obiectul achiziţiei, ... nu îşi asumă răspunderea completării acestora". Neimplicarea S.C. ... S.R.L. în proiectarea, realizarea documentaţiei tehnice pentru avizarea şi autorizarea ISU prezintă riscuri majore privind posibilitatea obţinerii avizului şi autorizaţiei de funcţionare numai de către beneficiar.
Nu sunt prezentate certificările firmei necesare proiectării şi instalării sistemelor propuse conform ORDIN Nr. 87 din 6 aprilie 2010 pentru aprobarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor completat cu ORDIN Nr. 112 din 16 iulie 2014 pentru modificarea şi completarea Metodologiei de autorizare a persoanelor care efectuează lucrări în domeniul apărării împotriva incendiilor, aprobată prin Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 87/2010 şi certificatele personalului de specialitate inclusiv ANRE şi CNCAN. OBSERVAŢIILE COMISIEI DE EXPERŢI COOPTAŢI în URMA RĂSPUNSURILOR LA CLARIFICĂRI 1. Detecţie incendiu 1.1. Centrala de detecţie - În fişa tehnică propusă se face referire la centrala 2X-F2-FB2-XX. Comisia a identificat că această centrală este produsă de UTC CCS Manufacturing Polska. - Nu se precizează dacă tipul centralei 2X-F2-FB2-XX este: 2X-F2-FB2-(-S) care este o centrală de alarmă adresabilă cu doua bucle, cu Fire routing şi comenzi de protecţie la incendiu sau 2X-F2-FB2-PRT care este o centrală de alarmă adresabilă cu doua bucle, cu Fire routing şi comenzi de protecţie la incendiu şi imprimantă internă. De preferat ar fi să fie cea de a doua. - Nu se precizează dacă limba de afişaj este Limba Română. - Nu se precizează anul de fabricaţie. 1.2. Detectorul de fum optic Seria 65 - Producător Apollo Fire Detectors Limited England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montaţi într-un spaţiu 1.3. Detectorul de fum cu aspiraţie ASD 535 - Producător Schrack Seconet AG - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montaţi într-un spaţiu. 1.4. Butoanele de incendiu - Producător KAC Alarm Company Limited England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într-un spaţiu 1.5. Panouri de semnalizare - Producător UTC Fire&Security Olanda - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într-un spaţiu şi spaţiile adiacente 1.6. Clopote de alarmă - Producător Vimpex Ltd -England - Nu se precizează numărul minim şi maxim care ar putea fi montate într-un spaţiu 1.7. Cabluri, accesorii - nu sunt precizate date tehnice despre ele şi cantităţi 2. Stingere Incendiu 2.1. Panou automat de stingere a gazului cu trei zone - seria EX -3000 - Producător Advanced Electronics LTD England: - Nu se precizează dacă cuprinde una din opţiunile din fişa tehnică - Nu se precizcază dacă după perioada de garanţie Beneficiarul are acces la softul din centrală situaţie ce implioa oa oorvioo ul oă oo roalizeze numai cu Ofirtantul. - Nu se precizează anul de fabricaţie. - Nu se precizează dacă limba de afişaj este Limba Română.
2.2. Agentul de stingere NOVEC 1230 - Nu se precizează cantitatea pentru o instalaţie. 2.3. Ansamblul recipienţi şi accesorii - Nu se precizează volumul şi cantitatea de recipienţi din ansamblul pentru un spaţiu - Nu se precizează tipul de accesorii şi cantitatea. 3. Supraveghere Video 3.1. Camere video - Nu am identificat ce camere se montează. - În documentul de Clarificare 1 se face trimitere la camera video tip DOME, fişele se referă la camere IR. Din cele prezentate în fişe nu am identificat de care se montează cu lentile fixe TVD 56 ( 01, 02, 03) sau cu lentile varifocale motorizate TVD 56 ( 04, 05, 06) ? - Nu se precizează anul de fabricaţie. 3.2. Recorderul Tru Vision TVN-2264P-8T - Producător UTC Fire & Security - Olanda - Nu se precizează anul de fabricaţie. 3.3. Nu s-au făcut precizări asupra tipului de cabluri de semnal şi a cantităţilor aproximate care vor fi puse în operă pentru un spaţiu. 4. Alte precizări 4.1. Documentul Clarificare 1 trebuia să precizeze că sistemele la care se face referire sunt cele din fişele tehnice. 4.2. Documentul Clarifiare 1 face trimitere la 4 tipuri de spaţii. Apreciem că schematic soluţiile propuse şi identificate în planşe pentru toate sistemele ar putea să fie corecte şi specifice necesităţilor. 4.3. Documentul Clarificare 2 are la coloana cantităţi indiferent de unitatea de măsură - buc, ml, kg. pentru un spaţiu cifra 1. Comisia nu poate aprecia cantităţile aproximative care vor fi puse în operă decât dacă extrage ea cantităţile din cele 4 tipuri de spaţii identificate în planşele anexate. Nu înţelegem de ce ofertantul nu a pus la dispoziţie aceste cantităţi dacă tot au fost stabilite în piesele desenate prin urmare nu răspunde în totalitate la prevederile din Caietul de Sarcini. Societatea ... nu răspunde la observaţiile formulate de comisia de experţi privind obţinerea avizelor și autorizaţiilor care să ateste obligaţia acesteia de a obţine autorizarea clădirilor la cerinţa securitate la incendiu. Mai mult decât atât, societatea specifică în adresa Nr. 847 din data de 06.11.2020 emisă de S.C. ... S.R.L., în clarificarea nr. 14, se subliniază foarte clar că „obţinerea de către S.C. ... S.R.L. a avizului de securitate la incendiu respectiv includerea documentaţiei prevăzute in Anexa 2 la OMAI 129/2016 nu face obiectul prezentei achiziţii.” Propunerea tehnică completată a S.C. ... S.R.L. nu răspunde în totalitate necesităţilor Beneficiarului. Ţinând cont de legislaţia actuală privind proiectarea și avizarea ISU, considerăm că oferta este din start incompletă, cu riscuri majore privind posibilitatea obţinerii ulterior numai de către Beneficiar a avizelor necesare proiectării şi autorizaţiilor de funcţionare. Neasumarea de către Ofertant, care este specializat în asemenea tipuri de lucrări, s-au oferirea unor garanţii că în baza proiectelor realizate şi a lucrărilor executate se pot obţine fără probleme avizul şi au autorizaţia ISU ridică mari semne de întrebare. A realiza asemenea lucrări de amploare, la valori mari, care nu au finalitatea integral scontată reprezintă un mare risc.
CONCLUZII Cu unanimitate de voturi, Comisia de evaluare decide, în urma discuţiilor purtate, respingerea ca inacceptabilă a propunerii tehnice depuse de ... în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Proiectare, livrare, montare/instalare şi punere în funcţiune a unor instalaţii automate de detecţie alarmare şi stingere a incendiilor cu gaze inerte" - procedură simplificată - Anunţ de participare simplificat ..., conform art. 134, alin. 6 din H.G. 395/2016: În cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispoziţiilor alin. (1) conţinutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.” Așadar, din cele redate anterior, reiese că reevaluarea dispusă de către Consiliu viza reluarea procedurii de atribuire de la etapa de verificare a conformității propunerii tehnice a ofertantului ... iar nu o simplă formalitate, de a înșira într-o informare privind rezultatul procedurii de atribuire toate solicitările de clarificări adresate ofertantului și răspunsurile furnizate de acesta, cu trimiteri nelegale la acte administrative anulate anterior, prin dispozitivul Deciziei nr. ... din data de 18.01.2021. În acest sens, sunt pertinente susținerile contestatorului, motiv pentru care Consiliul le va reține în soluționare, conform cărora „Autoritatea contractantă se foloseşte de acte declarate nule pentru a justifica o măsură abuzivă. (...) autoritatea contractantă eludează, în mod direct, fără nicio reţinere, Decizia nr. ... din data de 18.01.2021 pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Astfel, prin dispozitivul Deciziei nr. ... din data de 18.01.2021, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus: „Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 4964/21.12.2020, în secţiunea privind evaluarea propunerii tehnice, inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice şi Adresa de comunicare nr. 4965/21.12.2020 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei.” Aşadar, prin Decizia mai sus menţionată au fost anulate „actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice”. Ţinând seama de faptul că Decizia nr. ... din data de 18.01.2021 nu a fost contestată de către ... în termenul legal, aceasta a dobândit caracter definitiv, fiind obligatorie pentru toate părţile cauzei. Pe cale de consecinţă, toate actele care au stat la baza emiterii Raportului nr. 4964/21.12.2020, referitoare la evaluarea propunerii tehnice sunt nule, inclusiv: - Analiza finală a ofertei tehnice depusă de ... S.R.L. nr. 2942/02.12.2020; - Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020; - Procesul - verbal nr. 748/14.12.2020. Autoritatea contractantă încalcă, în mod grav, dispoziţiile legale şi Decizia anterior menţionată în încercarea abuzivă de a justifica o măsură nelegală şi invocă înscrisuri declarate nule chiar de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Astfel, la pagina 16 din cuprinsul Adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 şi la pagina 19 din cuprinsul Raportului procedurii nr. 380/03.02.2021, autoritatea contractantă face referire la Analiza finală a ofertei tehnice depusă de ... S.R.L. nr. 2942/02.12.2020 pentru a justifica o
pretinsă neîndeplinire a unor cerinţe minime. Mai mult, atât în Adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 386/04.02.2021 cât şi în Raportul procedurii nr. 380/03.02.2021, autoritatea contractantă invocă, în mod direct, Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020 sub o altă denumire - „Observaţii ale comisiei de experţi cooptaţi”. Aceste pretinse observaţii sunt identice cu cele cuprinse în Raportul final al Comisiei de Experţi Cooptaţi - nr. 741/09.02.2020, în condiţiile în care acest document a fost anulat de Consiliul National de Soluţionare a Contestațiilor.” Așadar, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, Consiliul a anulat inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice a ofertantului ..., se impunea ca la punerea în executare a Deciziei nr. ... achizitoarea să reia procedura de atribuire de la etapa de verificare a conformității propunerii tehnice a ofertantului ..., iar nu să facă trimitere la acte administrative anulate. Într-o atare situație, Consiliul constată că susținerile contestatorului sub acest aspect sunt pertinente, impunându-se reluarea procedurii, motiv pentru care, prin prezenta decizie, nu se vor analiza aspectele conținute la punctul 3 din contestație (a se vedea pagina 8 și următoarele din contestația nr. 21/12.02.2021, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 7120/12.02.2021), unde se face trimitere la acte administrative anulate anterior de către Consiliu. Legat de sublinierile contestatorului (pct. 2 din contestație) conform cărora autoritatea contractantă tergiversează procedura pentru a crea motive artificiale de anulare, în conctradicție cu prevederile art. 146 alin. 2 din H.G. 395/2016, conform cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul să adopte nicio măsură cu scopul de a întârzia nejustificat procesul de evaluare a ofertelor, sau de a crea circumstanţe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege”, în condițiile în care, susține ..., anunţul de participare simplificat nr. SCN 1066662 a fost iniţiat de către ... încă de la data de 13.04.2020, deci au trecut 10 luni de zile, în condiţiile în care a fost depusă o singură ofertă, precum și în ceea ce privește aspectele legate de solicitarea de către achizitoare a unui număr record de clarificări, de cele mai multe ori documente sau informaţii care se regăseau în oferta iniţială, Consiliul constată caracterul neîntemeiiat al acestora. Astfel, vizavi de durata de derulare a procedurii de atribuire în cauză Consiliul nu reține criticile aduse de către ... atât timp cât legislația în materia achizițiilor publice nu instituie un termen de derulare a acestora, ținând seama totodată și de faptul că, pentru edificarea conformității unei oferte/ofertelor (nefiind un argument pertinent faptul că în prezenta procedură de atribuire s-a depus o singură ofertă), activitatea comisiei de evaluare nu este limitată de un anumit număr de solicitări de clarificări pe care le poate adresa unui ofertant. Într-adevăr, nu poate fi exercitat acest drept de către achizitoare, într-un mod abuziv, dar afirmațiile contestatorului conform cărora „autoritatea contractantă a solicitat un număr record de clarificări, de cele mai multe ori documente sau informaţii care se regăseau în oferta iniţială” nu pot fi
luate în considerare de către Consiliu în condițiile în care, dacă aprecia că aceste clarificări erau excesive și neconcludente, raportat la conținutul ofertei sale, depuse în cadrul procedurii, ... avea pârghia legală de a contesta aceste solicitări de clarificări în termenul legal, susținerile contestatorului fiind nefondate. În considerarea celor de mai sus, Consiliul constată că achizitoarea nu a pus în executare Decizia nr. ... din data de 18.01.2021, neefectuând o reevaluare a propunerii tehnice depusă de către ..., motiv pentru care obligă autoritatea contractantă ... să pună în executare cele dispuse de către Consiliul Național de Soluționare a Conterstațiilor, prin Decizia pronunțată anterior în procedura de atribuire. În contextul descris mai sus, raportat la dispozițiile art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 380/03.02.2021, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 386/044.02.2021 privind rezultatul procedurii transmisă contestatoarei. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire prin reevaluarea propunerii tehnice depusă de către ..., pentru considerentele din motivare, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației aplicabile privind achizițiile publice și a Deciziei C.N.S.C. nr. ... din data de 18.01.2021. Cu privire la cererea contestatorului de suportare a cheltuielilor prilejuite de soluționarea contestației (servicii avocațiale), ea este supusă dispozițiilor art. 26 alin. (9) din lege, conform cărora „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației.” Probatoriul cauzei a relevat că autoritatea contractantă s-a aflat în culpă procesuală, și astfel, se impune ca achizitoarea să suporte cheltuielile efectuate de reclamantă. Cheltuielile reclamate sunt în sumă de 1706,11 lei și reprezintă onorariu avocațial pentru Cabinetul de Avocat „...”, facturat cu nr. 4/23.02.2021 ( Factura Seria DGM nr. 4 din 23.02.2021, în valoare de 350 euro, respectiv 1.706,11 lei) și achitat de societatea contestatorului prin tranzacție interbancară la 23.02.2021 (extras bancar nr. 11/23.02.2021), potrivit actelor depuse la dosarul cauzei. Pentru aceste considerente, Consiliul apreciază că se impune plata onorariului în sumă de 1.706,11, fiind în concordanță cu complexitatea cauzei, având în vedere calitatea de autoritate publică a autorității contractante, și, nu în ultimul rând, munca depusă de avocat, în condițiile art. 451 C.p.c., contestatorul fiind îndreptățit să solicite cheltuielile de judecată, obligând autoritatea contractantă, în temeiul art. 453 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, la plata acestei sume.
Dispoziția art. 451 C.p.c. care reglementează posibilitatea părții căreia i s-a admis cererea să solicite părții în culpă cheltuielile de judecată, sunt în concordanță și cu jurisprudența CEDO conform căreia un reclamant poate obține rambursarea cheltuielilor sale de judecată în măsura în care li s-au stabilit realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, Raportul procedurii de atribuire nr. 380/03.02.2021, în secțiunea privind evaluarea propunerii tehnice (inclusiv actele care au stat la baza emiterii raportului, referitoare la evaluarea propunerii tehnice) şi Adresa de comunicare nr. 386/04.02.2021 privind rezultatul procedurii. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, să reia procedura de atribuire prin reevaluarea propunerii tehnice depusă de către ..., pentru considerentele din motivare, cu respectarea documentației de atribuire, a legislației aplicabile privind achizițiile publice și a Deciziei CNSC nr. ... din data de 18.01.2021. Admite cererea ..., de suportare a cheltuielilor prilejuite de soluționarea contestației și obligă ... la plata către ..., a sumei de 1.706,11 lei, reprezentând cheltuieli efectuate de aceasta pentru soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.