Decizie 557/2021
Decizie CNSC2021_557_2021_Decizie_557.pdf, BO2021_557_2021_BO2021_557.pdf
Document CNSC
VIAROM CONSTRUCT SRL | CONSAL SRL | GEIGER TRANSILVANIA SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL FĂGĂRAȘ (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAȘ)
Decizia CNSC nr. 557/C3/200,201,202 din 18.03.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul Făgăraș”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1027846, publicat în SEAP la 22.01.2021, s-a solicitat remedierea documentației de atribuire, precum și 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Conexează cele trei contestații. Admite contestațiile formulate de VIAROM CONSTRUCT SRL, CONSAL SRL și GEIGER TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu autoritateaVerifică pasajul în context →
studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului, reiterând solicitările sale din cuprinsul contestației. După conexarea celor trei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea anunțului de participare nr. CN1027846, la data de 22.01.2021. Nemulțumite de conținutul documentației de atribuire, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL au formulat contestațiile de față, solicitând remedierea documentației de atribuire, precum și prelungirea perioadei de elaborare a ofertelor, iar în situația în care nu este posibilă re…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_557_2021_Decizie_557.pdf, BO2021_557_2021_BO2021_557.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 557/C3/200,201,202 Data: 18.03.2021 Prin contestațiile nr. 128/01.02.2021, respectiv fără numere de înregistrare la emitenți, înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5201/01.02.2021, nr. 5227/02.02.2021 și nr. 5252/02.02.2021, înaintate de 1) VIAROM CONSTRUCT SRL, cu sediul în București, str. Intr. Glucozei nr. 37-39, bl. Tronson 1, parter, sector 2, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J40/2286/2001, având CUI 13743074, reprezentată de Marius Daniel Bădina, director general 2) CONSAL SRL, cu sediul în Brașov, Calea Feldioarei nr. 75E, județul Brașov, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J08/1181/2002, având CUI 14873188, reprezentată de Laszlo Nagy, administrator, și convențional de avocat Adela-Maria Dancu, cu sediul profesional în Brașov, b-dul Mihail Kogălniceanu nr. 11, bl. C1, et. 7, județul Brașov (sediu ales pentru comunicarea actelor procedurale) și de 3) GEIGER TRANSILVANIA SRL, cu sediul în comuna Cristești, sat Cristești, str. Geiger nr. 1E, județul Mureș, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J26/1142/2004, având CUI 8844358, reprezentată de Lorand Pal Fabian, administrator, și convențional de avocat Mihalache Victor Daniel, cu sediul profesional în București, str. Nicolae Constantinescu nr. 10, bl. 11A, sc. 2, ap. 24, sector 1, formulate împotriva documentației de atribuire întocmite de autoritatea contractantă MUNICIPIUL FĂGĂRAȘ (PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAȘ), cu sediul în Făgăraș, str. Republicii nr. 3, cp 505200, județul Brașov, în procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul Făgăraș”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1027846, publicat în SEAP la 22.01.2021, s-a solicitat remedierea documentației de atribuire, precum și 1
prelungirea perioadei de elaborare a ofertelor, iar în situația în care nu este posibilă remedierea, anularea procedurii de atribuire, dar și suspendarea ei, până la soluționarea contestațiilor pe fond. Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele trei contestații. Admite contestațiile formulate de VIAROM CONSTRUCT SRL, CONSAL SRL și GEIGER TRANSILVANIA SRL, în contradictoriu cu autoritatea
contractantă
MUNICIPIUL
FĂGĂRAȘ
(PRIMĂRIA MUNICIPIULUI FĂGĂRAȘ), și dispune anularea procedurii de atribuire inițiată prin anunțul de participare CN1027846/22.01.2021. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 557/C3/200,201,202 Data: 18.03.2021 Prin contestațiile nr. 128/01.02.2021, respectiv fără numere de înregistrare la emitenți, înregistrate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5201/01.02.2021, nr. 5227/02.02.2021 și nr. 5252/02.02.2021, înaintate de 1) ......... SRL, cu sediul în ........., ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată de ........., director general 2) ......... SRL, cu sediul în ........., județul ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată de ........., administrator, și convențional de avocat ........., cu sediul profesional în ......... (sediu ales pentru comunicarea actelor procedurale) și de 3) ......... SRL, cu sediul în ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată de ........., administrator, și convențional de avocat ........., cu sediul profesional în ........., str. ......., formulate împotriva documentației de atribuire întocmite de autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în procedura de licitație deschisă organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul .........”, inițiată cu anunțul de participare nr. CN1027846, publicat în SEAP la 22.01.2021, s-a solicitat .......... Contestațiile vor fi conexate în condițiile prevăzute de art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzelor de față, constată următoarele: 1
Prin contestația nr. 128/01.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5201/01.02.2021, ......... SRL atacă documentația de atribuire, întocmite de ........., în calitate de autoritate contractantă, în procedura de atribuire mai sus amintită, care, în opinia contestatorului, ar conține prevederi neclare și nelegale. Contestatorul precizează că, în documentația de atribuire, nu s-a prezentat modelul de contract ce urmează a fi încheiat de ofertantul declarat câștigător și, mai mult, lipsește modelul de acord contractual, conform HG nr. 1/2018 și anexa de la punctul 5 din modelul de acord contractual prevăzut în HG nr. 1/2018. ......... SRL consideră că este necesară adoptarea unor măsuri de remediere în sensul lămuriri și completării documentației de atribuire, după cum urmează: -stabilirea că modelul de contract aplicabil procedurii de atribuire este cel prevăzut în Anexa nr. 2 la HG nr. 1/2018; -completarea documentației de atribuire, în ceea ce privește condițiile contractuale, prin prezentarea condițiilor generale și specifice a acordului contractual conform prevederilor din HG nr. 1/2018. Referitor la termenul de predare PAC/DTAC însoțit de avize, stabilit în documentația de atribuire ca fiind de 15 zile de la ordinul de începere, ......... SRL arată că acesta nu este unul realist și proporțional. Astfel, în situația în care trebuie revizuită Decizia etapei de încadrare din Avizul de mediu, perioada de 15 zile impusă de către autoritatea contractantă pentru obținerea avizelor, conform Certificatului de urbanism, este insuficientă, situație ce pune executantul în ipoteza de a fi penalizat pentru întârziere în predarea PAC/DTAC. De asemenea, ......... SRL menționează că, potrivit Legii nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului (art. 10 și 11), sunt 20 zile de analiză și apoi de avizare în Comisia CAT (Comisia de analiză tehnică), iar din situațiile întâlnite până în momentul de față, cu greu se obține un răspuns în mai puțin de 30 zile. În plus, după cele 20 zile de verificare și consultare a documentației, se adaugă încă 10 zile, timp în care se fac anunțurile conform procedurii reglementate tot de Legea nr. 292/2018, art. 11 (publicare anunț pe site-ul APM, la sediile instituțiilor implicate și anunț în presă). Citând prevederile art. 10 și 11 din Legea nr. 292/2018, ......... SRL susține că este evident că se va depăși termenul impus. În plus, în Decizia etapei de încadrare se condiționează realizarea proiectului de respectarea condițiilor impuse de următoarele avize: a) Avizul de gospodărire a Apelor nr. 202 din 09.11.2016 emis de SGA .........; b) Avizul favorabil nr. 408/08.12.2016 emis de Administrația Târnava Mare - Hârtibaciu, Societatea "Progresul Silvic" Sibiu;
c) Punctul de vedere favorabil nr. 3444/05.12.2016 emis de Biroul CFM din cadrul AOM .......... Referitor la avizele enumerate, ......... SRL arată că acestea nu sunt puse la dispoziție de către Beneficiar în cadrul documentației de atribuire. Totodată, în avizul condiționat al SDEE Transilvania Sud, este solicitată întocmirea studiului de coexistență între obiectivele propuse instalațiile electrice din gestiunea .......și sunt menționate următoarele etape: «La comanda și pe cheltuiala solicitantului, se va întocmi un studiu de coexistență de către o firmă atestată ANRE în termen de 10 zile de la semnarea Contractului angajament; se va aviza Studiul de coexistență în comisia CTA a SDEE .........». Or, toate aceste etape necesare, descrise în Avizul condiționat amintit, depășesc cu mult termenul solicitat de autoritatea contractantă. În consecință, ......... SRL consideră că se impune revizuirea cerinței referitoare la termenul de predare PAC/DTAC în sensul stabilirii unui termen rezonabil de predare care să ia în considerare toate termenele intermediare necesare, termene ce nu se află sub controlul executantului. O propunere rezonabilă și acoperitoare a cerinței ar fi: I. Elaborare documentație pentru actualizare avize expirate - 15 zile de la emiterea Ordinului de începere; II. Termen pentru obținerea/reînnoirea avizelor expirate - 15 zile (estimat); III. Elaborare DTAC - 30 zile de la obținerea tuturor avizelor reînnoite; IV.Elaborare PT Detalii de execuție - 60 zile de la obținerea Autorizației de construire; V. Avizare PT de beneficiar - 30 zile; Total perioadă de proiectare 150 zile (5 luni). În continuare, ......... SRL susține că obiectul procedurii de atribuire este neclar, incomplet și imprecis deoarece există diferențe semnificative (în privința indicatorilor tehnico-economici ce trebuie realizați) între Cerințele Beneficiarului, caietul de sarcini, respectiv Studiul de fezabilitate, puse la dispoziție de autoritatea contractantă, față de cele prezentate în Decizia etapei de încadrare nr. 61/20.02.2017, menționată în Acordul de mediu nr. 10313/15.07.2020. Diferențele între cele două tipuri de documente: Cerințele Beneficiarului și Acordul de mediu, pot fi tratate din punct de vedere al respectării Cerințelor Beneficiarului astfel: i. fie prin respectarea cerințelor Beneficiarului, respectiv a Studiului de fezabilitate - caz în care lucrările explicitate prin Decizia etapei de încadrare nr. 61/20.02.2017, respectiv nr. 10313/15.07.2020 nu mai sunt aplicabile - și trebuie parcursă de la zero întreaga procedură de obținere a unui nou Acord de mediu, demers care nu se poate încadra
în termenele impuse de către autoritatea contractantă pentru serviciile de proiectare de 15 zile; ii. fie prin respectarea elementelor descrise în Decizia etapei de încadrare nr. 61/20.02.2017, respectiv nr. 10313/15.07.2020, și atunci Cerințele Beneficiarului, respectiv Studiul de fezabilitate pus la dispoziție ofertanților pentru întocmirea ofertelor, nu mai sunt aplicabile. ......... SRL arată că, în situația de la punctul (i) trebuie obținut din nou Acordul de mediu, perioada de 15 zile impusă de către autoritatea contractantă pentru această activitate fiind insuficientă. De asemenea, ......... SRL precizează că, în același interval de 15 zile, trebuie realizată și implementarea soluțiilor impuse de autoritatea de mediu la nivel de PAC, termen care nu are acoperire din punct de vedere tehnic și legal. ......... SRL susține că, în situația de la punctul (ii), fiind vorba de modificări substanțiale ale caracteristicilor sistemului rutier, ale sistemului de scurgere a apelor, ale amenajărilor hidrotehnice, ale lucrărilor de utilități, și ale structurilor, practic afectând din punct de vedere al structurii toate tipurile de lucrări proiectate, valoarea estimată a procedurii de atribuire nu este corectă, aceasta fiind calculată pe baza soluțiilor din Studiul de fezabilitate. În continuare, ......... SRL prezintă tabelar exemple de diferențe substanțiale între lucrările descrise în cerințele Beneficiarului (respectiv Studiul de fezabilitate) și mențiunile din Acordul de mediu. ......... SRL precizează că în Avizul de mediu se condiționează realizarea proiectului de respectarea condițiilor interdicțiilor impuse de următoarele avize: • Avizul de gospodărire a Apelor nr. 202 din 09.11.2016 emis de SGA .........; • Avizul favorabil nr. 408/08.12.2016 emis de Administrația Târnava Mare - Hârtibaciu, Societatea "Progresul Silvic" Sibiu; • Punctul de vedere favorabil nr. 3444/05.12.2016 emis de Biroul CFM din cadrul AOM .......... Referitor la avizele enumerate, obținute în faza SF, ......... SRL menționează că acestea nu sunt puse la dispoziție de către Beneficiar în cadrul documentației de atribuire. Astfel, coroborând cele menționate, rezultă clar și fără echivoc că nu sunt prezentate datele deținute de către Beneficiar referitoare la acest tip de lucrări din cadrul contractului, deși relevanța lor este semnificativă, atât la întocmirea ofertelor, cât și în realizarea unei evaluări corecte. ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la adoptarea următoarelor măsuri: (1) să completeze documentația de atribuire cu toate avizele, documentele în care sunt prezentate condițiile și impunerile indicate de către autoritățile competente și să prezinte, clar și concis, care sunt
tipurile de lucrările și soluțiile tehnice aferente ce vor fi aplicate pentru fiecare element/activitate în parte din cuprinsul proiectului; (2) să coreleze obiectivele proiectului între Studiul de fezabilitate, Acordul de mediu și caietul de sarcini și să completeze documentația de atribuire cu planșele/specificațiile tehnice necesare întocmirii unei oferte complete, corecte și competitive care să cuprindă toate elementele solicitate și să corespundă necesităților autorității contractante; (3) să revizuiască valoarea estimată a investiției și perioada de proiectare și cea de execuție în consecință, în cazul în care modificările documentației de atribuire au impact asupra acestor informații. Referitor la rețelele de utilități, ......... SRL susține că, potrivit documentației publicate, volumul Parte scrisă, la cap. 3.15 Situația utilităților tehnico-edilitare existente este precizat: În urma avizelor obținute la faza DALI sunt afectate o serie de utilități precum: Rețeaua de gaze; Rețea de fibră optică; Rețeaua Telekom; Rețeaua ANIF; Rețeaua de apă canal; Rețeaua electrică aeriană și subterană. Soluțiile de relocare/protejare vor fi în conformitate cu prevederile din avizele obținute. Soluțiile tehnice se vor detalia și aproba la deținători de utilități la următoarea fază de proiectare. ......... SRL arată că, în avizul obținut pentru rețeaua de gaze, avizul de la SNTGN Transgaz nr. 36343/1057/01.07.2020, datele/informațiile sunt insuficiente pentru a evalua lucrările de relocare/protejare necesare. Nu se menționează câte intersecții sunt, ce dimensiuni au conductele etc. și, în plus, acest aviz nu are planșă atașată. Astfel, nu poate evalua costurile pentru ofertarea lucrărilor de relocare/protejare. De asemenea, ......... SRL menționează că, în avizul obținut pentru rețeaua electrică și aeriana LEA și LES de la .......nr. 70102035845/26.06.2020, nu sunt date/informații suficiente pentru a evalua lucrările de relocare/protejare (nu se menționează câte intersecții sunt, ce dimensiuni au rețelele etc.). Totodată, în avizul pentru rețeaua de la .......nr. 289 BV/29.05.2020 nu sunt informații suficiente pentru a evalua lucrările de relocare/protejare, iar avizul .......din data de 25.05.2020 nu este complet, în acesta menționându-se că este valabil doar însoțit de condițiile tehnice emise de ......., însă nu s-au prezentat de către autoritatea contractantă aceste condiții tehnice, care aparent ar fi anexate la avizul ........ ......... SRL menționează că doar proiectantul care a întocmit studiul de fezabilitate cunoaște situația exactă cu relocările de utilități (câte rețele sunt, unde sunt amplasate, pe ce distanță, ce dimensiuni au, unde pot fi relocate etc).
Or, pentru ca oferta întocmită de participanții la procedură să fie considerată conformă cu cerințele proiectantului SF și ale autorității contractante, consideră că se impune stabilirea, împreună cu proiectantul de la Studiul de Fezabilitate, a unei sume forfetare, valabilă pentru toți ofertanții, din care să poată fi decontate eventualele relocări de rețele, astfel încât toți potențialii ofertanți să se raporteze, în mod unitar, la aceleași cerințe și să poată fi evaluați tot în mod unitar. ......... SRL susține că, în cadrul studiului de fezabilitate, nu sunt indicate
și
nici
tratate
soluțiile
necesare
pentru relocările/devierile/protejările de utilități, deși prin avizele obținute este clar că sunt necesare aceste tipuri de lucrări. Se menționează doar că există, fără a exista detalii cu privire la ofertarea acestora, cuantificare valorică și cantitativă. ......... SRL concluzionează că studiul de fezabilitate este incomplet și nu respectă conținutul cadru impus pentru acest tip de documentație prin HG nr. 907/2016. Față de cele menționate, ......... SRL solicită obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere constând în stabilirea unei sume forfetare pentru relocarea de utilități la care să se raporteze în mod egal toți ofertanții și, totodată, să completeze documentația aferentă Avizelor cu toate planurile și toate informațiile deținute (amplasare, cantități, dimensiuni, număr, etc). În continuare, ......... SRL susține că, în cadrul studiului de fezabilitate, în parte desenată, elementele constructive prezentate nu conțin informații/cote suficiente pentru a putea evalua cantitățile de lucrări necesare în vederea întocmirii ofertelor, exemplificând că pofilele transversale tip nu conțin aplicabilitatea lor, elementele podurilor nu sunt cotate suficient de detaliat pentru a putea extrage volumele elementelor componente, în planuri podețele sunt prezentate dalate cu D=2.00m, iar în detaliu sunt prezentate ca podețe din elemente prefabricate tip P2, lungimile de podeț, precum și modul de amenajare amonte/aval nu sunt indicate pentru fiecare podeț în parte etc. Astfel, ......... SRL arată că ofertanții nu știu ce cantități să oferteze, solicitând obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere constând în completarea documentației de atribuire cu planuri și elemente scrise în care să fie precizate toate elementele necesare pentru evaluarea cantităților de lucrări de către ofertanți. În caz contrar, ......... SRL solicită să se pună la dispoziția ofertanților listele de cantități pe baza cărora s-a făcut evaluarea investiției, așa cum este ea cuantificată în devizul general, urmând ca aceasta să fie utilizată de toți ofertanții la întocmirea ofertelor, caz în care autoritatea contractantă va putea evalua ofertele în mod unitar pentru toți participanții la procedură. ......... SRL susține că, în documentația transmisă, nu sunt prezentați indicatorii tehnico-economici solicitați și, în vederea întocmirii unei oferte care să poată răspunde în mod concludent cerințelor
autorității contractante, consideră că se impune obligarea autorității contractante la publicarea indicatorilor tehnico-economici stabiliți și aprobați pentru acest obiectiv. Deși în documentația transmisă, volum Parte scrisă, este menționat, ca anexă, Devizul General al Investiție, acesta nu se regăsește în documentația de atribuire, considerând că se impune obligarea autorității contractante să pună la dispoziția ofertanților Devizul General al investiției. De asemenea contestatorul solicită să se precizeze clar, concis fără echivoc, ce elemente din cadrul documentației de atribuire sunt luate în calcul în estimarea Devizului General, cu indicarea valorii lor defalcat pe fiecare categorie din devizul general, astfel încât participanții la procedură să cunoască limitele ofertării. Referitor la Lista de prețuri, Anexa 2 la formularul de ofertă, din capitolul Formulare, contestatorul precizează că sunt prezentate 14 categorii de lucrări care trebuie ofertate. Conform acestui formular nu este clar dacă se vor oferta relocările de utilități și, în caz afirmativ, la care categorie de activități, impunându-se ca autoritatea contractantă să clarifice informațiile. Totodată, nu este clar unde se va oferta iluminatul girațiilor, la care dintre categorii (categoria 5 sau 8), impunându-se ca autoritatea contractantă să clarifice informațiile. Mai mult, cheltuielile pentru asigurarea utilităților necesare obiectivului, în capitolul 5.2 Necesarul de utilități rezultate, nu sunt prezentate detalii/cerințe, impunându-se să se precizeze ce anume se va oferta la acest capitol, având în vedere că, în documentație, nu a identificat informații referitoare la acest capitol. Referitor la condițiile de solicitare a plăților intermediare în cadrul contractului, definite în caietul de sarcini la paginile 35 și 36, contestatorul susține că mențiunile cu privire la decontare sunt abuzive și încalcă principiile proporționalității și asumării răspunderii reglementate de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, executantul fiind în situația de a susține din surse proprii realizarea proiectului, aspect ce nu poate fi primit. În opinia contestatorului, obținerea unui rezultat intermediar, așa cum este definit în caietul de sarcini - 10 categorii de lucrări cu subactivități componente, impactează negativ cashflow-ul contractului. În plus, nu sunt precizate în mod clar activitățile, ce ar presupune realizarea lucrărilor la acostamente și ce anume ar însemna finalizarea lucrărilor la acostamente, fiecare fiind părți ale altor rezultate intermediare fără a se defini în mod clar o diferență între ele, adică ce înseamnă realizarea și ce anume înseamnă finalizarea. Toate aceste rezultate intermediare, așa cum sunt definite, coroborate cu prevederile din Partea scrisă referitoare la managementul de trafic care prevede: ”În cea mai mare parte lucrările de reabilitare a drumului se vor executa sub circulație, pe jumătate de cale, pe
tronsoane bine stabilite" presupun doar posibilitatea de a deconta la finalul contractului, situație ce nu poate fi primită, acest fapt reprezentând o încălcare a principiilor proporționalității și asumării răspunderii, precum și a prevederilor art. 319 alin. (16) din Codul Fiscal. Apreciază contestatorul că, facturarea lunară a situațiilor de lucrări este obligatorie pentru a fi plătit TVA-ul lunar și impozitul pe profit trimestrial, făcând trimitere, în acest sens și la prevederile 41 alin. (1) și art. 307 din Codul fiscal cu privire la exigibilitatea plății TVA și data de la care încep să curgă accesoriile. Prevederile documentației de atribuire și ale HG nr. 1/2018 (modelul de contract aplicabil procedurii în discuție) nu reglementează varianta finanțării de către executant a contractului, situație ce afectează în mod nemijlocit interesele comerciale ale executantului, acesta fiind în situația disproporționate a finanțării contractului, fapt ce ar putea crea dezechilibre, atât în buna desfășurare a contractului, cât și în activitatea curentă a executantului. Finanțarea lucrărilor de către executant intră totodată, în contradicție cu obligația autorității contractante de a-și executa obligațiile de plată, așa cum a fost aceasta stabilită prin dispozițiile Legii nr. 72/2013. Raportându-se la cele menționate mai sus, contestatorul consideră că se impune ca autoritatea contractantă să fie obligată să adopte măsuri de remediere în sensul de a clarifica dacă cele 10 categorii de lucrări, așa cum sunt ele definite în caietul de sarcini la paginile 35 și 36, trebuie realizate pe întreaga lucrare sau se pot înainta situații de lucrări intermediare, pe tronsoane stabilite anterior de comun acord cu beneficiarul, astfel încât prevederile legale enunțate să fie respectate. Referitor la cerința din Fișa de date - Cap III.1.3.a) - Capacitatea tehnică și/sau profesională, contestatorul precizează că, având în vedere obiectul achiziției - “Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări, iar stațiile de biciclete sunt doar o dotare, respectiv, o activitate secundară care nu generează nefuncționalitatea, obiectivului având o valoare nesemnificativă în economia lucrărilor, consideră cerința privind experiența similară, atât pentru activitatea de proiectare, cât și pentru activitatea de execuție, ca fiind abuzivă și disproporționată. În plus, funcționalitatea acestor stații de biciclete este legată de un alt proiect/obiectiv (distinct față de prezentul) pentru realizarea pistelor de biciclete în afara amplasamentului variantei de ocolire, așa cum rezultă din planșele privind partea desenată. În opinia contestatorului, această dotare solicitată nu are niciun fel de relevantă pentru obiectivul prezentei proceduri, fiind semnificativ disproporționată în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit, iar impunerea de a prezenta experiență similară pentru acest obiect al contractului este abuzivă/excesivă.
Consideră contestatorul că cerința este și restrictivă, atât pentru activitatea de proiectare, cât și pentru activitatea de execuție în ceea ce privește amenajarea de tip bike-sharing. De asemenea, apreciază contestatorul trebuie avut în vedere și art. 5 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, motiv pentru care solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la adoptarea unor măsuri de remediere în sensul eliminării cerinței privind experiența similară pentru proiectarea și pentru proiectarea și realizarea unei stații de biciclete. Referitor la cerința din fișa de date - Cap. 11.2.5 - Criterii de atribuire - Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice (durata, succesiunea activităților și interrelaționarea acestora, inclusiv drumul critic, identificarea punctelor cheie de control - punctaj maxim factor 25% - pentru obținerea unui punctaj maxim Fb/Excepțional aferent pentru punctajul maxim se precizează: "toate activitățile principale sunt incluse în GGRIP, sunt detaliate în subactivități, graficul general de realizare a investiției publice poate fi utilizat cum e prezentat ca dată de intrare în cadrul ședințelor de monitorizare a progresului în cadrul contractului. Succesiunea activ în GGRIP este foarte bine stabilită prin raportare la metodologia de execuție a lucrărilor, durata activităților și perioadele de derulare a acestora sunt în totalitate corespunzătoare activităților (modalitate de realizare, date de intrare, date de ieșire...." Invocând natura procedurii (proiectare și execuție), contestatorul consideră că, deoarece prin documentația de atribuire nu au fost transmise liste de cantități (acestea urmând a fi realizate în etapa de proiectare) și că acest factor de evaluare este unul abuziv, care nu are legătură cu natura și obiectul contractului, solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la adoptarea unor masuri de remediere în sensul: 1. fie de a renunța la cerință de a detalia subactivitățile, iar acest grafic să poată fi utilizat ca dată de intrare în cadrul ședințelor de monitorizare a progresului; 2. fie să pună la dispoziția ofertanților listele de cantități detaliate în activități și subactivități. Consideră contestatorul că îndeplinirea cerinței pentru un punctaj maxim nu este adecvată și nici realizabilă la acest moment deoarece graficul cu detalierea subactivităților se va face în baza listelor de cantități elaborate în cadrul etapei de proiectare conform prevederilor Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice . Referitor la stațiile de bike sharing și bicicletele, contestatorul precizează că în Anexa 1 la partea scrisă sunt prezentate caracteristicile generale pentru stațiile de biciclete, pentru biciclete software și platforma tranzacționare.
Apreciază contestatorul, caracteristicile descriu în mod amănunțit/extrem de detaliat o soluție specifică unui singur producător și că aceste detalii sunt restrictive în sensul art. 31 alin. (1) din HG nr. 395/2016, ale art. 155 alin. (6) și ale art. 156 din Legea nr. 98/2016. În vederea unei libere concurențe, consideră contestatorul că se impune ca autoritatea contractantă să descrie doar funcționalitățile solicitate, cerințele clientului, și să elimine cerințele restrictive aferente doar unei singure soluții ale unui singur producător, contestatorul prezentând 31 de caracteristici tehnice. Autoritatea contractantă, în opinia contestatorului, trebuie să precizeze dacă dimensiunile indicate sunt fixe sau care pot suporta modificări de gabarit, în funcție de soluția propusă. Precizarea milimetrică a dimensiunilor este restrictivă, având în vedere că pot diferi de la producător la producător profilele structurii și designul. Consideră contestatorul că este descrisă o soluție predefinită, iar specificațiile tehnice pot fi generalizate și nu să se impună exact un sistem de închidere în trei puncte cu trei bolțuri. Documentația de atribuire este restrictivă, de natură să restricționeze participarea operatorilor economici la procedură. Impunerea unui anumit produs pentru bike sharing și a unor specificații ce aparțin unui sistem predefinit împiedică participarea la procedură a unor operatori economici care ar putea oferta alte produse echivalente, cu specificații minime echivalente sau chiar superioare. În concluzie, ......... SRL solicită Consiliului măsuri de remediere constând în obligarea autorității contractante la modificarea documentației de atribuire și prelungirea termenului de depunere, iar în măsura în care la data soluționării contestației nu se vor putea dispune măsuri de remediere pe motiv că ofertele ar fi deschise/depuse, anularea procedurii de atribuire a contractului din speță. În aceeași procedură a fost înaintată și contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5227/02.02.2021, prin care ......... SRL critică documentația de atribuire, susținând că aceasta încalcă prevederile legale privind achizițiile publice. Contestatoarea învederează, în prealabil faptul că această procedură de atribuire a fost organizată inițial de către Primăria Municipiului ......... la data de 06.11.2020, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1025953 la 06.11.2020, cu o valoare estimată de 47.448.645,47 lei, procedura fiind supusă controlului ex ante exercitat de ANAP. Documentația de atribuire a fost identificată de către reprezentanții ANAP ca având numeroase abateri de regularitate si de calitate. S-au identificat abateri față de toate aspectele esențiale ale unei achiziții și anume: cerințele de natură tehnică, profesională, formularele, modelul
de contract, caietul de sarcini, cerințele beneficiarului, strategia de contractare. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a publicat în SEAP documentația de atribuire, împreună cu avizul condiționat emis de ANAP, fără însă să implementeze efectiv măsurile dispuse de ANAP. Analizând documentație de atribuire, contestatoarea susține că a constatat o serie de nereguli și abateri serioase de la prevederile legale în materie de achiziții publice, precum și faptul că autoritatea contractantă nu a luat nicio măsură, în sensul implementării măsurilor dispuse de ANAP, motiv pentru care a adresat autorității contractante două solicitări de clarificare. Obiectul acestora a fost cu privire la cerințele achiziției, cât și lămurirea cu privire la măsurile dispuse de ANAP și încă neimplementate. Primăria Municipiului ......... nu a dat curs solicitărilor de clarificare, însă a procedat la anularea procedurii în SEAP, la data de 07.12.2020, în temeiul art. 212 alin. (1) litera c), existând abateri grave de la prevederile legislative. Ulterior, procedura a fost reorganizată, cu același obiect și aceeași valoare estimată, fără a mai fi supusă controlului de legalitate exercitat de ANAP, într-o formă mai restrictivă decât cea inițială. La data de 22.01.2021, Primăria Municipiului ......... a publicat anunțul de participare nr. CN1027846, în vederea atribuirii contractului de achiziții publică având ca și obiect "Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții "Varianta de ocolire municipiul .........", prin procedura de licitație deschisă, data depunerii ofertelor fiind 24.02.2021. Valoarea estimată a achiziției este de 47.448.645,47 lei, iar codul CPV principal este “Lucrări de construcții drumuri”. La coduri CPV secundare, autoritatea contractantă a listat codurile CPV 45221111 – 3 - Lucrări de construcții de poduri rutiere, 71322000 – 1 - Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice și 71356200 – 0 - Servicii de asistență tehnică. Precizează contestatoarea că, în urma analizării documentației de atribuire, a constatat că aceasta încalcă prevederile legale privind achizițiile publice, fapt care îi prejudiciază interesul legitim de a participa la procedura de atribuire, prin depunerea unei oferte eligibile și competitive. În concret, în cadrul acestei proceduri de atribuire al cărei obiect îl constituie proiectarea și execuția variantei de ocolire a municipiului ........., respectiv un drum expres, în lungime de aproape 6 km, autoritatea contractantă solicita îndeplinirea unor criterii privitoare la experiența similara a ofertanților - atât în ceea ce privește parte de proiectare, cât și în ceea ce privește partea de execuție, după cum urmează: "Ofertantul trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani lucrări de construcție nouă și/sau lărgire și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau reparații capitale de drumuri clasa tehnică III, II sau I, în valoare cumulată de minim 43.000.000 lei fără TVA la nivelul a
maxim 5 contracte. Ofertantul va face dovada că a executat în cadrul contractelor invocate ca experiență similară: un pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 30 m lungime; minim o amenajare de tip bike sharing; minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene.” Contestatorul învederează următoarele: 1. Raportat la cerința de a prezenta experiență similară în proiectarea și execuția de amenajare de tip bike sharing, sistemul de bike sharing reprezintă, în fapt, o extensie a transportului public în comun al unui municipiu, fiind un sistem public de transport bazat pe biciclete care sunt depozitate în apropierea stațiilor de transport public local. De obicei, sistemul face parte din rețeaua publică de transport local și se poate conecta cu celelalte mijloace de transport în comun precum tramvai, troleibuz, autobuz. Cu un card de acces, un utilizator poate ridica sau lăsa o bicicletă din orice stație disponibilă de pe traseu. Pentru operarea rastelurilor computerizate de biciclete, sistemul este compus din echipamente hardware, echipate cu o soluție software specifică. Având în vedere natura și funcționalitatea acestui sistem, în opinia contestatoarei, este evident faptul că aceste sisteme se amenajează în zonele preponderent urbane, unde există piste de biciclete pe care se poate circula, iar traficul nu se desfășoară în condiții de mare viteză și au fost implementate doar în ......... și în Cluj. Apreciază contestatoarea că ceea ce solicită autoritatea contractantă ca experiență similară este o cerință care excede, în mod vădit, obiectului contractului și nu respectă prescripțiile legale în materie. În susținerea celor menționate mai sus, contestatoarea invocă prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și ale art. 31 din HG nr. 395/2016, considerând că, prin instituirea acestor condiții negative, legiuitorul a dorit să asigure concordanța dintre criteriile de calificare alese de autoritatea contractantă și specificul contractului ce urmează a se atribui. În aprecierea contestatoarei, solicitarea experienței similare într-un domeniu care excede obiectului supus achiziției reprezintă o restricționare a participării la procedura, fiind de natură să afecteze concurența reală între participanți și să favorizeze anumiți colaboratori ai autorității contractante. Având în vedere că proiectarea și executarea sistemelor de bike sharing reprezintă un domeniu relativ nou pe piața din România, există foarte puține societăți pe piața de profil care sunt abilitate a executa astfel de sisteme. Modul în care sunt concepute cerințele acestui sistem conduce către o anumită societate comercială, singura care poate executa acest tip de amenajare, în condițiile documentației de atribuire, în contradicție cu prevederile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016.
Concluzionează contestatoarea că, la momentul inițierii primei proceduri, fiind incident controlul ex ante, autoritatea contractantă nu a inclus o astfel de cerință privitoare la experiența similară. Mai precizează contestatoarea că a solicitat clarificări, formulând 36 întrebări, în cadrul cărora a propus atât soluții mai eficiente, mai ușor de utilizat și mai ieftine față de solicitările autorității contractante, însă autoritatea contractantă nu a răspuns, procedând direct la anularea procedurii și la reluarea acesteia prin includerea cerinței de a prezenta și experiența similară în proiectarea și execuția unei astfel de amenajări. 2. Raportat la cerința de a prezenta experiență similară în proiectarea și execuția de amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene, contestatorul arată că sensurile giratorii sunt intersecții amenajate în jurul unei insule centrale, fiind, în mod uzual, amenajate pentru a fluidiza traficul în zonele în care traficul este predispus la congestii, deci în zonele preponderent urbane. Amenajarea unui sens giratoriu pe un drum de mare viteză, cum este o variantă ocolitoare, reprezintă, în opinia contestatoarei, un non sens, o fractură de logică a autorității contractante. Prin definiție, o ocolitoare este un drum de mare viteză, traficul fiind fluid, fără congestii și, prin urmare, în cazul în care un alt drum județean/național/european intersectează un drum de mare viteză, traficul nu se va secționa prin amenajarea unui sens giratoriu, ci se va amenaja un nod rutier, respectiv o intersecție mult mai complexă și care permite preluarea traficului de mare viteză, fără a crea impedimente participanților la trafic. În același sens, sunt și prescripțiile legale în acest domeniu, în speță Normativul AND 600/2015 pentru amenajarea intersecțiilor la nivel de drumuri publice, care împarte arterele de circulație, în trei categorii, în funcție de traficul care se desfășoară pe acestea (a se vedea art. 2.2. din normativ, intitulat "Funcția arterelor de circulație"). Normativul indică clar faptul că, în cazul drumurilor de CLASA I, așa cum este varianta ocolitoare, se amenajează noduri rutiere sau intersecții denivelate de mare capacitate, nicidecum sensuri giratorii. În cazul achiziției care face obiectul prezentei, pe varianta ocolitoare a municipiului ........., se vor amenaja, conform documentației de atribuire, 3 girații, respectiv: - la ieșirea din DN 1, km 0+015; - la intersecția cu DJ 104 D, km 2+440; - la intrarea în DN 1, km 5+937. Drept urmare, cerința autorității contractante este, în opinia contestatoarei, neavenită în cazul achiziției de față, fiind imposibil de realizat. Prin urmare, solicitarea autorității contractantă privind experiența similară în proiectarea și execuția unui sens giratoriu în cadrul unei proceduri de achiziție pentru construcția unui drum nou, este lipsită de suport legal, de rațiune și logică elementară, fiind evident, la un studiu
sumar al normativului în domeniu, că astfel de lucrări nu se pot executa și, prin urmare, nu se pot proba prin experiență similară, decât în zonele urbane, precizează contestatoarea. Mai mult, un operator economic cu experiență în construcție de drumuri naționale și autostrăzi, lucrări ce includ și execuția unor noduri rutiere (lucrări de complexitate superioară față de un sens giratoriu) este, în mod evident, mai mult decât capabil să execute un sens giratoriu. Chiar dacă ar fi ignorate normativele în domeniu și s-ar insista în a amplasa un sens giratoriu pe un drum de mare viteză, așa cum este o variantă ocolitoare, a solicita experiență similară în amenajarea unui sens giratoriu în cadrul unei astfel de lucrări apare ca hilar și ridicol pentru un constructor cu experiență, acest tip de lucrări fiind executat în mod uzual în cadrul contractelor de anvergură și complexitate redusă față de cel supus achiziției. 3. În ceea ce privește estimarea valorii achiziției În cadrul documentației tehnice inițiale s-a regăsit documentul de avizare
pentru
“Actualizare
S.F.-Varianta
de
ocolire
a municipiului .........”, nr. 78/541/21.08.2020, emis de CNAIR SA prin DRDP ........., care specifică următoarele “la documentația depusă de dumneavoastră (...) vă comunicăm avizul favorabil pentru Actualizarea S.F.-”Varianta de ocolire a municipiului .........” în următoarele condiții impuse și de CNAIR SA prin avizul nr. 92/81350/20.10.2017” (...) se va asigura iluminatul public în zona intersecțiilor”. Deși acest document este datat august 2020, nu face nicio referire la faptul că, pentru girații, se va asigura iluminatul public și, mai mult, aceste lucrări nu erau cotate nici în cadrul Anexei nr. 2 la Formularul de ofertă. Ulterior, după reinițierea procedurii de achiziție, având același obiect și aceeași valoare estimată, analizând documentația tehnică contestatoarea susține că a constatat că, de această dată, documentația tehnică conține modificări substanțiale față de cea încărcată anterior. Modificările constau în suplimentarea lucrărilor prevăzute în proiectul inițial, cu proiectare și execuția lucrărilor de: iluminat public aferent celor 3 girații, fapt care însumează proiectarea și execuția aferente montării unui număr de 47 stâlpi de iluminat, aparate de iluminat cu led, precum și rețea de alimentare pe o lungime de 555 m; relocarea canalului ANIF de la km 232+310 de pe DN1, respectiv realizarea unui canal având lățimea de 2.00 m și taluze cu înclinarea de 2:3, lungimea canalului relocat fiind de 100 m, montarea de panouri antifonice pe o lungime de 500 m. În cazul celei actuale, se poate constata apariția unor lucrări suplimentare, a căror cuantificare este de natură să impacteze considerabil valoarea estimată a investiției și, cu toate acestea,
autoritatea contractantă menține aceeași valoare estimată, ca și în cazul procedurii anterioare. În acest sens, contestatoarea invocă art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016: "(1) Autoritatea contractantă calculează valoarea estimată a unei achiziții având în vedere valoarea totală de plată, fără TVA, estimată de autoritatea contractantă, luând în considerare orice eventuale forme de opțiuni și prelungiri ale contractului menționate în mod explicit în documentele achiziției". Conform prescripțiilor din materia achizițiilor publice, la momentul inițierii acesteia, autoritatea contractantă este obligată să calculeze și să determine cu precizie valoarea estimată a achiziției, ținând cont și de eventualele prelungiri ale contractului care ar putea surveni. Totodată, autorității contractante îi este interzisă utilizarea de diferite manevre/operațiuni care să conducă la subevaluarea valorii estimate a achiziției. Or, în cazul procedurii de față, autoritatea contractantă include o serie de lucrări noi, respectiv iluminarea a trei sensuri giratorii noi, prin montarea a 47 stâlpi iluminat, aparate de iluminat cu led, montare de panouri antifonice pe o lungime de 500 m, relocare canal ANIF, respectiv realizarea unui canal având lățimea de 2.00 m și taluze cu înclinarea de 2:3, însă nu modifică valoarea estimată, păstrând-o tot pe cea inițială, care nu cuprindea aceste lucrări. Mai mult, stabilirea valorii estimate s-a efectuat la nivelul indicatorilor tehnico-economici cunoscuți la momentul anterior, astfel că nu s-au luat în calcul creșterile prețurilor la resursele utilizate în cadrul proiectului aferente materiilor prime, materialelor, resurselor umane și implicit a utilajelor și echipamentelor necesare execuției proiectului, fiind evident faptul că, la momentul actual, valoarea investiției este subevaluată, fiind incluse în aceeași valoare o serie de lucrări care reprezintă 10% din valoarea inițial estimată. Referitor la această critică contestatoarea concluzionează că, în mod evident, odată cu apariția de lucrări suplimentare și devizul general urmează să sufere modificări în plus față de cel anterior, mai ales în condițiile în care costurile suplimentare implică proiectarea, asistență tehnică și execuția lucrărilor nou apărute, totodată fiind necesar a se avea in vedere și creșterea prețurilor la resursele necesare realizării investiției. Astfel, valoarea estimată ar fi trebuit majorată în vederea acoperirii costurilor aferente lucrărilor nou introduse, în prezent valoarea estimată a achiziției fiind subevaluată. Apreciază contestatoarea că, se află în prezența unei abateri grave de la prevederile legislative, autoritatea contractantă neavând posibilitatea de a majora valoarea estimată a achiziției in conformitate cu noile lucrări, fără a afecta principiul nediscriminării, al tratamentului egal și al proporționalității și că pentru aceste motive, se impune cu
precădere ca autoritatea contractantă să procedeze la anularea acestei proceduri de atribuire, aceasta fiind viciată, dincolo de orice remediere. Opinează contestatoarea că este absolut necesară refacerea documentației tehnice, existând, în continuare, numeroase neconcordanțe și discrepanțe între studiul de fezabilitate, caietul de sarcini, avizele și acordurile emise, care, deși au fost sesizate în cadrul procedurii anterioare, autoritatea contractantă nu a înțeles că trebuie să le remedieze, cu toate că a apelat la actualizarea studiului de fezabilitate. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 5252/02.02.2021, ......... SRL critică documentația de atribuire, considerând-o nelegală și netemeinică. În susținere, contestatoarea învederează că autoritatea contractantă a mai organizat această procedură, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1025953 la 06.11.2020, apoi a anulat-o după o lună, în data de 07.12.2020, pentru grave abateri de la prevederile legislative. Pentru licitația anterioară, ANAP a emis un Aviz conform condiționat nr. 10647/8086/05.10.2020, prin care a identificat numeroase abateri de la prevederile legale, incidente în materia achizițiilor publice, multe dintre abaterile semnalate prin Avizul ANAP regăsindu-se și în noua documentație de atribuire. În opinia contestatoarei, din moment ce prima licitatei a fost anulată, tocmai pentru grave abateri de la lege, autoritatea contractantă trebuia să ia toate masurile pentru eliminarea tuturor cerințelor restrictive și pentru a asigura libera concurență a operatorilor economici și transparența procedurii de atribuire. Însă, documentația actuală prezintă și mai multe vicii de fond și de formă, care fac imposibilă depunerea unei oferte competitive. Raportându-se la criticile privind necesitatea modificării documentației de atribuire, contestatoarea apreciază că se impune, în mod imperativ și prelungirea duratei pentru pregătirea ofertei. Precizează contestatoarea că, în procedura anulată prin avizul ANAP (condiționat), s-a solicitat definirea anumitor termeni din cadrul factorilor de evaluare precum și limitarea ponderii factorilor de evaluare aferente componentei calitative la 30%, astfel: "Totodată, în vederea asigurării unei concurențe reale între potențiali ofertanți, precum și evidențierea acelor prevederi/mecanisme care să ofere posibilitatea verificării aplicabilității, în termeni reali, atât de către membrii comisiei de evaluare, cât și de potențialii ofertanți, în calitate de participanți la procedură, acelor avantaje economice și/sau tehnice, cuantificabile și care pot fi urmărite atât în derularea procedurii cât și în executarea contractului, conform prevederilor art. 32 alin. (2) din HG nr. 395/2016, coroborat cu prevederile art. 189 alin. (2) din Legea nr.98/2016. Astfel:
a) Definiți acele activități considerate principale ce vor sta la baza definirea jaloanelor/punctelor critice; b) Care acțiuni sunt considerate sub-activități ce conduc la îndeplinirea activităților principale; c) Definirea jaloanelor/punctelor critice considerate repere în determinarea termenelor ce asigură cuantificarea în timp realizării activităților și a subactivităților asumate la nivelul „Graficului de execuție al lucrărilor", ca document referință pentru întocmirea „Programului de execuție al lucrărilor"; d) Detalierea sub-factorului referitor la modalitatea de cuantificare a „optimizării resurselor alocate", precum și „Planificarea activităților permite flexibilitate pentru situații neprevăzute", având în vedere că cerințele în cauză se raportează doar la nivelul unor situații de fapt și nu la ipoteze; e) Definirea acelor abateri considerate minore sau majore, în raport de „Graficul general de realizare al obiectivului de investiții “și resursele alocate, deși documentul în cauză nu este publicat la nivelul documentației de atribuire, acestea fiind un document de reper doar pentru Entitatea Contractantă în raport cu Finanțatorul, nu și față de viitorul ofertant. În vederea asigurării evitării distorsionării rezultatului procedurii, conform prevederilor art. 32 alin. (9) din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, ponderea factorilor de evaluare aferente componentei calitative nu va depăși în general (30%). În drept: Art. 154, Art. 189 din Legea nr.98/2016, Art. 20 alin. (3), Art. 32 alin. (2), Art. 32 alin. (8) și (9) din HG nr.395/2016 Abateri de Regularitate". Consideră contestatoarea că aceste aspecte nu au fost detaliate clar. a) Cu privire la factorul de evaluare definit ca Demonstrarea unei abordări și a unei metodologii corespunzătoare pentru realizarea activităților și obținerea rezultatelor în cadrul Contractului, apreciază contestatoarea că există o contradicție din partea autorității contractante, care o pune în imposibilitatea de a realiza o oferta conformă. În definirea algoritmului de calcul pentru acordarea punctajului se menționează următoarele: „Foarte bine/Excepțional -10 pct.- Ofertantul are o excelentă înțelegere a relației dintre obiectivele ce trebuie atinse și rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini și cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: 1. abordarea propusă și metodologia prezentată pentru realizarea activităților din Caietul de sarcini este prezentată în detaliu și se bazează în mare măsură pe o serie de metodologii, metode și/sau instrumente testate recunoscute 2. abordarea propusă și metodologia prezentată sunt adaptate la specificul Contractului
3. aspectele importante sunt abordate într-un mod inovator și eficient: Propunerea Tehnică detaliază la capitolul Abordarea și metodologia modalității de îmbunătățire a rezultatelor și a nivelului calitativ asociat prin utilizarea de modalității efective de realizare a activității profesionale și cunoștințe/informații de dată recentă în domeniu." Ca urmare, ofertantul poate primi un punctaj maxim în cadrul acestui factor de evaluare, dacă prezintă aspecte tehnice într-un mod inovator și eficient, utilizând cunoștințe/informații de dată recentă în domeniu dar, în același timp, poate fi descalificat pentru că nu respectă soluțiile tehnice din cadrul caietului de sarcini (documentația de atribuire), contestatoarea dând un exemplu în acest sens. Documentația de atribuire face trimitere la o soluție tehnică învechită pentru realizarea zidului de sprijin, pentru care contestatoarea, nu poate oferta o soluție mai bună și anume: Din cauza amplasamentului (distanța mică dintre piciorul digului de la râul Olt și marginea canalului) s-au prevăzut ziduri de sprijin de greutate tip „L" amplasate la marginea canalului pentru a susține platforma drumului. Aceste ziduri de sprijin sunt amplasate la următoarele poziții kilometrice: > km 1+280 - km 1+320, partea stânga > km 1+460 - km 1+580, partea stânga > km 1+980 - km 2+090, partea stânga > km 2+810 - km 2+960, partea stânga > km 3+230 - km 4+430, partea stânga > km 4+530 - km 4+580, partea stânga Prin amplasarea acestor ziduri nu este afectată secțiunea de scurgere a canalului (...). Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata in privinta documentelor ofertei, in raport cu documentatia de atribuire, caietul de sarcini ori cu prevederile legislatiei in vigoare va conduce la respingerea ofertei. Prin urmare, in cazul lipsei unui document aferent propunerii tehnice si/sau completarea gresita a unui document or neprezentarea acestuia in forma solicitata, sunt incidente prevederile de mai sus. Apreciază contestatoarea, cerințele menționate mai sus sunt contrare dispozițiilor legale, încălcând astfel prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, precum și prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016 referitoare la evaluarea ofertelor și solicitarea clarificărilor și cere eliminarea acestora din caietul de sarcini. În cadrul documentului "02 Parte desenată, la pagina 27-47", se regăsește Profil transversal TIP 10 - Zid de sprijin de greutate. În opinia contestatoarei, acesta este o soluție învechită și se pot realiza alte soluții tehnice gen zid de sprijin tip cornier sau piloți forați cu grindă pe ei, sau alte soluții noi, gen palplanșe (care este o soluție
inovatoare), însă nu poate fi punctată, având în vedere condițiile caietului de sarcini care sunt soluțiile constructive obligatorii. Tot prin caietul de sarcini se solicită proiectarea și construirea unui „podeț nou dalat D=2.00 m, amplasat în conformitate cu planul de situație". Nici cu privire la acest podeț, consideră contestatoarea, ofertanții nu pot prezenta alte soluții tehnice inovatoare. În ceea ce privește experiența similară contestatoarea învederează următoarele: Atât pentru experiența aferentă contractelor de achiziție lucrări cât și pentru contractele de achiziție servicii, autoritatea contractantă solicită cerințe pentru experiența similară exagerate. „Ofertantul trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit în ultimii 5 ani, lucrări de construcție nouă și/sau lărgire și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau reparații capitale de drumuri clasa tehnică III, II sau I în valoare cumulată de minim 43.000.000 lei fără TVA la nivelul a maxim 5 contracte. Ofertantul va face dovada că a executat în cadrul contractelor invocate ca experiență similară: - un pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 30 m lungime; - minim o amenajare de tip bike-sharing; - minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/ europene. În opinia contestatoarei, aceste cerințe depășesc cu mult cerințele aplicate de către C.N.A.I.R. pentru proiecte similare (variante ocolitoare) sau superioare ca importanță (clasă tehnică/valoare). Comparativ cu vechea fișă de date, la Cap. III.1.3.a) autoritatea contractantă restricționează și mai mult participarea la procedura de licitație, având în vedere că în cadrul celor 5 contracte de lucrări construcție nouă și/sau lărgire și/sau modernizare și/sau reabilitare și/sau reparații capitale de drumuri clasa tehnică I, II sau III, ofertanții trebuie să îndeplinească acum încă două condiție suplimentare, în cadrul celor 5 contracte. Referitor la cerința de a avea minim o amenajare de tip bike- sharing, contestatoarea specifică că nu există asemenea lucrări în cadrul unor lucrări de construcții/modernizare/reabilitare drumuri de categorie I, II sau III. Sub formă tabelară contestatoarea prezintă clasificarea drumurilor publice în conformitate cu Normele tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice din 30.08.2017, publicate în Monitorul Oficial, Partea I nr. 727 din 07 septembrie 2017. Conform prevederilor art. 74 alin. (1) din OUG nr. 195/2002, circulația bicicletelor este interzisă pe autostradă. Pe un DN sau autostradă nu exista piste de biciclete și, cu atât mai mult, nu există amenajări de tip bike - sharing în cadrul unor asemenea
contracte realizate de CNAIR care implementează lucrările de construcții rutiere pentru drumuri naționale și autostrăzi, exact tipurile de drum care sunt solicitate pentru experiența similară în prezenta procedură. Cerințele solicitate de autoritatea contractantă sunt lucrări specifice pentru soluții de mobilitatea urbană, care nu au nicio legătură cu proiectarea și construirea unui centuri rutiere, care este un drum destinat ocolirii orașului, pe care circulă de regulă camioanele de marfă (traficul greu) și alte autovehicule care se îndreaptă spre alte localități. Mai mult decât atât, valoarea aferentă amenajării tip bike-sharing, inclusiv cele 20 de biciclete care trebuie achiziționate, nu poate depăși 1% din valoarea estimată a contractului de proiectare și execuție. Astfel, în opinia contestatoarei, cerința este în mod categoric restrictivă. Lucrările de construcții pentru un sens giratoriu sunt lucrări de valoare redusă și se execută, de regulă, în orașe pentru fluidizarea traficului, iar pe drumurile naționale sunt foarte puține sensuri giratorii executate în ultimi 5 ani. Invocând art. 5 alin. (1) al Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017, contestatoarea apreciază că aceste cerințe sunt restrictive. Potrivit textului reglementării menționate mai sus: "nu se poate solicita demonstrarea experienței similare prin furnizarea de produse/prestarea de servicii/execuția de lucrări identice cu cele care fac obiectul contractului de achiziție publică/de achiziție sectorială/acordului- cadru care urmează a se atribui, pentru a nu se restrânge competiția, fiind necesar să fie permise și cele similare sau superioare din punctul de vedere al complexității și/sau scopului". Contestatoarea face o analiză comparativă a unor anunțuri de participare pentru lucrări similare și subliniază faptul că, cerințele autorității contractante sunt restrictive, exagerate și disproporționate raportat la cu cerințele CNAIR pentru lucrări și proiecte similare. În ceea ce privește cerințele privind personalul, contestatoarea precizează că, prin caietul de sarcini, autoritatea contractantă a solicitat completarea cerințelor privind personalul în formularul DUAE, deși nu constituie cerință de calificare prevăzută prin fișa de date. Mai mult decât atât, se face referire în caietul de sarcini (pag. 38), la o terță susținere pentru modalitatea de îndeplinire. Pentru îndeplinirea acestor cerințe ofertantul trebuie să prezinte documentele doar în propunerea tehnică, fără a le completa în DUAE și a le furniza, conform art. 196 din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste considerente, contestatoarea consideră că, autoritatea contractantă nu a corelat cerințele caietului de sarcini cu cerințele fișei de date. În Caietul de sarcini, cap. 4.8 - Personalul Contractantului sunt solicitate următoarele: - Experți principali: proiectanți de specialitate, RTE, specialist SSM cu atestat în termen de valabilitate..., alți specialiști".
Adițional, se solicită și personal cheie care va realiza efectiv activitățile, și anume: manager proiect, șef echipă proiectare, proiectant de specialitate CFDP, expert coordonare automatizare, specialist în domeniul protecției mediului, inginer asigurarea calității. Se prezintă modalitatea de îndeplinire și se solicită documente suport, ca și cum aceste cerințe există în fișa de date, la criterii de selecție/calificare: - 4.8.2: Experții secundari - se definesc ca fiind toți experții care vor avea un rol în îndeplinirea activităților contractului, în legătură directă cu obiectivele acestuia. Deși denumirea generică utilizată în caietul de sarcini este de secundari, sau non-cheie, aceștia au deseori un rol crucial în derularea contractului. Deși se consideră ca au un rol crucial în derularea contractului, autoritatea contractantă nu precizează care sunt aceștia, ce activități trebuie să îndeplinească, însă, ofertanții trebuie să evidențieze modalitatea de acces la experții non-cheie și modul de gestionare a activității acestora. În procedura anulată, prin scrisoarea de clarificări din data de 16.11.2020, pct. 1, contestatoarea precizează că a solicitat eliminarea cerințelor privind personalul din fișa de date, cu privire la experți, pe baza recomandărilor din Avizului conform condiționat ANAP. În prezenta procedură, autoritatea contractantă a eliminat aceste cerințe din fișa de date a achiziției, dar, se regăsesc, însă, într-un mod amestecat, fără nicio logică în caietul de sarcini (experți principali, personal cheie, experți secundari, alt personal calificat), adăugând astfel cerințe noi, chiar și exagerate. Consideră contestatoarea că, chiar dacă procedura a fost anulată, autoritatea contractantă avea obligația să respecte recomandările din Avizul ANAP, pentru a se evita denaturarea și/sau restrângere artificială a concurenței. Pentru proiectantul de specialitate CFDP, în procedura anulată nu exista restricția tipurilor de drumuri în demonstrarea celor 5 ani de experiență specifică, dar acum, acestea trebuie să fie încadrate doar în clasa
tehnică minim
III
și
doar pentru
lucrări
de construire/extindere/modernizare/reabilitare. Pentru expertul coordonator automatizare, se mărește experiența profesională de la 5 la 10 ani și se adaugă cerințe contrare avizului ANAP, precum: • cunoștințe specifice de software Project management (Prince2 sau similar) dovedite prin cursuri, specializări, diplome, etc, absolvent al unui curs de calificare cod COR 242101 ( ocupația manager proiect) sau echivalent; • experiență profesională specifică de minim 10 ani în participarea de contracte ce au presupus implementări de sisteme automate în domeniul transporturilor la nivel de orașe/țări.
Rolul expertului este definirea arhitecturii de automatizare a soluției livrate și coordonarea echipei de dezvoltare/implementare, rol responsabil de definirea principiilor și a arhitecturii interfeței utilizator, rol de a asigura o experiență utilizator cât mai intuitivă, consistentă și eficientă dar și rolul de a implementa aceste arhitecturi. Astfel cum s-a menționat și prin Avizul ANAP, aceste cerințe sunt disproporționate cu valoarea și complexitatea obiectului procedurii de atribuire, nefiind necesară impunerea acestora, respectiv: •5 ani pentru șeful echipei de proiectanți; •5 ani experiență specifică pentru proiectantul de specialitate CFDP; •10 ani experiență specifică pentru expert coordonator automatizare, precum și a modalității de îndeplinire. De asemenea, ANAP a subliniat și următoarele aspecte, care pot conduce către o denaturare și/sau restrângere artificială a concurenței: pentru expertul „Manager de proiect"- completați cerința aferentă experienței într-o poziție/funcție similară prin raportare la contracte de lucrări (execuție pe baza proiectului tehnic elaborat de Beneficiar și/sau proiectare și execuție) sau lucrări, conform prevederilor art. 3 alin. (1) lit. m) din Legea nr.98/2016, de reabilitare și/sau modernizare și/sau extindere și/sau reparații capitale ; pentru expertul „coordonator automatizare"- eliminați cerințele referitoare la „cunoștințe specifice de software Project management (Prince2 sau similar) dovedite prin cursuri, specializări, diplome, etc, absolvent al unui curs de calificare cod COR 242101 sau echivalent", având în vedere că acestea sunt specifice personalului de coordonare și/sau conducere în sensul prevederilor art. 2 din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017, și nu personalul specializat care într-o proporție minoră ca efort depus din punctul de vedere al volumului de muncă, dar cu un impact major asupra esenței rezultatului respectivei activități și/sau a întregului contract (de exemplu, în situația în care rezultatul muncii sale este stabilirea soluției tehnice ce face obiectul contractului, celelalte activități ale acestuia având doar rolul de a clarifica/detalia aspectele ce descriu respectiva soluție și/sau modul de implementare a sa, conform prevederilor art. 3 alin. (2) pct. II) din același act normativ terțiar. Referitor la durata de proiectare, contestatoarea învederează că, prin caietul de sarcini, art. 8 - Durata contractului, se menționează: “Autoritatea contractantă intenționează începerea activităților imediat după semnarea Contractului. Semnarea Contractului este planificată, la momentul lansării procedurii de atribuire, ca fiind luna ianuarie 2021. Durata prestării serviciilor este de 30 zile + 30 zile sarcini autoritate contractantă + maxim 24 luni perioada de execuție a lucrărilor și este stabilită de autoritatea contractantă cu toate etapele necesare finalizării obiectivului de investiții, respectiv fiecare etapă de elaborare a documentaților tehnico-economice include și perioada necesară pentru
avizarea de către autoritatea contractantă a documentaților tehnico- economice aferente etapei respective. Susține contestatoarea că, în cadrul acestui articol, este prezentat și un tabel exemplificativ care conține informații contradictorii și pe care îl redă. Totodată, precizează contestatoarea, termenele avansate de autoritatea contractantă sunt nerealiste și necorelate cu legislația care reglementează întocmirea „Documentației tehnice pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții". La întocmirea Proiectului pentru Autorizația lucrărilor de Construire, orice ofertant care, prin câștigarea licitației, devine contractant/ antreprenorul general, este obligat să respecte HG nr. 907/2016, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico- economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Prin Anexa nr. 9 se detaliază conținutul cadru al Proiectului pentru Autorizația lucrărilor de Construire, iar la articolul 2.5.1 se cere a fi prezentat (în aceasta fază a proiectării, și anume PAC), Studiul Geotehnic. Studiul geotehnic trebuie realizat de către antreprenor, respectând impunerile formulate de Normativul NP 074/2014 (ce reglementează numărul de foraje minim necesar pentru lucrările de artă și frecvența forajelor pentru lucrările de drum, dar și probele de laborator necesar a fi efectuate la fiecare foraj în parte). Comparând studiul de fezabilitate cu cerințele normativului NP 07/2014, precizează contestatoarea că a constat următoarele: - pe traseul variantei de ocolire a municipiului ........., pentru aliniament (drum și sistem rutier), s-au realizat la nivel de studiu de fezabilitate, 33 de sondaje, la o distanță variind între 45 și 240 m cu adâncimi cuprinse între 1.70 m - 2.50 m, acestea fiind în concordanță cu normativul NP 074/2014, cu mici diferențe. - pentru cele 2 poduri, s-a realizat la nivel de studiu de fezabilitate câte un foraj pentru fiecare structură în parte (cu adâncimea de 25 m la podul peste râul Berivoi și respectiv 7 m la podul peste râul Racovița incluzând și o dezvelire de fundație la culee); considerând că podurile se vor funda indirect, sunt necesare investigații suplimentare față de cele realizate. - nu există, la nivel de studiu de fezabilitate, investigații geotehnice pentru lucrările de consolidare (ziduri de sprijin) așa cum sunt prezentate în memoriu tehnic, pentru o lungime totală de 1,67 km; - nu există investigații pentru podețe. Conform memoriului tehnic sunt descrise 15 podețe dar, la nivel de studiu de fezabilitate, nu au fost făcute pentru aceste lucrări de artă niciun fel de investigație geotehnică.
- în studiul geotehnic nu se regăsesc buletinele de analiza de la laborator. - nu există clasificarea calității pământului folosit la terasamente (1a-4f), conform STAS 2914/84. - nu există analize chimice ale apei subterane (agresivitate apei subterane față de betoane și metal). Consideră contestatoarea că, pentru respectarea impunerilor specificate în Normativul NP 074/2014, suplimentar față de ceea ce s-a realizat la nivel de studiu de fezabilitate cu privire la investigațiile geotehnice, sunt necesare următoarele: - 36 de foraje având in total aproximativ 232 ml; - 11 penetrări dinamice super grele (DPSH), având în total aproximativ 110 ml. Aceste investigați din teren trebuie completate cu aproximativ 357 analize de laborator cum ar fi: distribuție granulometrică, limită de plasticitate, umflare liberă, umiditate naturală, materie organică, carbonat de calciu, încercare în edometru: compresiune și consolidare atât în stare naturala cât și în stare inundată, forfecare directă (consolidată ne drenată, consolidată drenată) în stare naturală cât și în stare inundată, agresivitatea apei față de betoane și metale. Pe lângă investigațiile din teren și analizele de laborator ce trebuie realizate, mai este necesară și întocmirea Raportului Geo-tehnicianului cu privire la studiului geotehnic realizat, sens în care contestatoarea estimează că: durata investigațiilor geotehnice în teren durează aproximativ 20 zile lucrătoare, încercările de laborator aproximativ 20 zile lucrătoare iar analiza datelor, interpretarea lor și redactarea studiului geotehnic 7 zile lucrătoare, durata însumată totală fiind de 52 de zile lucrătoare ținând cont de faptul că laboratorul poate să analize primele probe aproximativ la 5 zile lucrătoare de la începutul investigațiilor în teren (după forarea, prelevarea și transportul în laborator a primelor probe). Acest număr total de zile poate fi diminuat prin implicarea unui număr mare de utilaje de forat și respectiv a unui număr mare de laboratoare, dar în niciun caz nu se poate realiza într-o perioada de 15 zile calendaristice așa cum solicită autoritatea contractantă. În caietul de sarcini, la capitolul 4.7 - Rezultate ce trebuie obținute de contractant (pag. 31 Tabelul nr. 7 pct. 1), este prevăzut faptul că, în termen de maxim 15 zile de la emiterea ordinului administrativ de începere a serviciilor, contractantul va prezenta: „Proiectul pentru autorizarea executării/desființării lucrărilor (PAC/DTAC) verificat în condițiile Legii nr. 10/1991, însoțit de avizele solicitate prin Certificatul de Urbanism și de Proiectul de organizare a execuției lucrărilor (POE/DTOE) pentru obținerea Autorizației de construire (PAC/DTAC)." În cadrul aceluiași document este specificat la capitolul 8 - Durata Contractului, (pag, 48 Tabelul 10), este prevăzut că, în etapa de
elaborare a proiectului tehnic pentru autorizarea executării lucrărilor de construire și a proiectului de organizare a execuției lucrărilor, durează maxim 15 zile de la momentul semnării contractului. În opinia contestatoarei, acest fapt creează confuzie datorită faptului că se face referire la două termene de referință diferite. Opinează contestatoarea că acest termen este insuficient ținând cont și de faptul că, trebuie obținute/reînnoite, avizele deținătorilor de utilități prevăzute în Certificatul de Urbanism (doar obținerea avizelor în mod obișnuit durează mai mult de 30 zile). Un alt argument care susține afirmația de mai sus este faptul că, elaborarea unui Proiect Tehnic bun de execuție este condiționată de elaborarea proiectelor tehnice/studiilor, de coexistența pentru relocarea/ protejarea utilităților prezente pe amplasamentul lucrării, fapt ce duce la imposibilitatea respectării termenului indiferent dacă acesta este de 15 zile sau 30 de zile de la emiterea ordinului de începere a serviciilor/semnarea contractului. Cu ocazia verificării documentației de atribuire anterioare, a avizului conform condiționat nr. 10647/8086/05.10.2020, ANAP a stabilit următoarele: “În fapt: la nivelul documentației de atribuire AC prezintă o serie de avize, acorduri și autorizații obținute în faza de studiu de fezabilitate fără a fi subliniate rolul, efectele și utilitatea acestora, în raport de obiectul contractului, de proiectare și execuție. Măsuri de remediere: Completați la nivelul caietului de sarcini al achiziției cerințele beneficiarului, respectiv acele informații referitoare la rolul, efectul și utilitatea avizelor, ale acordurilor și ale autorizațiilor obținute la faza de studiu de fezabilitate (și nu DALI), așa cum sunt indicate de informațiile de la nivelul capitolul 3.1.5, pag. 17 - „Situația utilităților tehnico-edilitare existente" din cadrul Memoriului Tehnic din cadrul caietului de sarcini - proiectare, luând in considerare ca una dintre obligațiile principale ale viitorului antreprenor fiind aceea de elaborare a documentațiilor tehnice în vederea obținerii avizelor, acordurilor și autorizațiilor care stau la baza obținerii autorizației de construire pentru lucrările permanente și provizorii, element considerat punct critic/jalon cu efect pecuniar asupra executării contractului”, însă autoritatea contractantă nu a ținut cont de aceste recomandări. Contestatoarea aduce critici privind nelegalitatea unor prevederi din fișa de date. La secțiunea IV.4.3 „Modul de prezentare al ofertei" - autoritatea contractantă introduce următoarele condiționări suplimentare, în opinia contestatoarei, contrare prevederilor legale care reglementează evaluarea ofertelor: „În evaluarea Ofertelor, se aplică următoarele definiții: a. "Abaterea" este o deviere de la cerințele specificate în Documentația de Atribuire, b. "Neconformitatea" este stabilirea unor condiție limitative sau neacceptarea cerințelor specificate în Documentația de Atribuire și
c. "Omiterea" este neprezentarea unei părți sau a tuturor informațiilor și documentelor solicitate în Documentația de Atribuire. Determinarea de către comisia de evaluare a gradului în care o ofertă răspunde cerințelor se bazează pe conținutul ofertei în sine. O ofertă admisibilă este aceea care îndeplinește cerințele prevăzute de Documentația de Atribuire, fără abateri, neconformități sau omisiuni materiale. În cazul în care o ofertă nu este substanțial corespunzătoare cu cerințele din Documentația de Atribuire, aceasta va fi respinsă de către autoritatea contractantă și nu va se va putea ca, ulterior, să fie făcută corespunzătoare prin corectarea abaterii, a neconformității, sau a omisiunii materiale. Autoritatea Contractantă examinează aspectele tehnice ale ofertei prezentate, în special pentru a confirma faptul că toate cerințele din caietul de sarcini au fost îndeplinite, fără nicio abatere, neconformitate sau omisiune materială. În cazul în care o ofertă este substanțial corespunzătoare, autoritatea contractantă poate neglija orice rezervă făcută în ofertă, care nu constituie o abatere, neconformitate sau omisiune. În cazul în care o ofertă este substanțial corespunzătoare, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului să prezinte documentele sau informațiile necesare, acordând ofertanților un termen rezonabil pentru clarificarea diverselor aspecte din ofertă. Nerespectarea de către ofertant a cerințelor solicitate poate conduce la respingerea ofertei sale." În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă adaugă la lege, făcând ineficiente și golite de conținut prevederile imperative ale art. 209 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 134 din H.G. nr. 395/2016 referitoare la evaluarea ofertelor și solicitarea clarificărilor. Contestatoarea solicită eliminarea acestor prevederi nelegale din Fisa de date. Față de cererea de prelungire a duratei pentru pregătirea ofertei, arată că sunt necesare clarificări pentru o serie de aspecte din partea autorității contractante, totodată fiind necesară prezentarea de documente suplimentare pentru a fi posibilă pregătirea acesteia. Pentru întocmirea ofertei, autoritatea contractantă trebuie să pună la dispoziția posibililor ofertanți o ridicare topografică a amplasamentului în format dwg (în coordonate x, y, z) și, totodată, trebuie să comunice culoarul de expropriere (în coordonate x, y, z) sau culoarul avut în vedere pentru realizarea investiției. Pentru a putea completa formularul "Formular nr. 4 Anexa nr. 2 - Lista de preturi" cu sume forfetare, trebuie să se realizeze o minimă proiectare pentru a calcula cantitățile. Fără aceste ridicări topografice în format dwg, este imposibilă cuantificarea lucrărilor necesar a fi realizate. În cadrul procedurii precedente, precizează contestatoarea că a solicitat clarificarea aspectelor legate de relocările de utilități.
În urma vizitei de amplasament au fost identificate o serie de rețele de utilități (................. etc.). În cadrul documentației de atribuire există o serie de avize și acorduri, care subliniază existența unor utilități ce ar trebuie relocate și/sau protejate. Aceste avize și acorduri nu sunt detaliate iar, la acest moment, respectiv în această etapă, nu pot fi cuantificate toate utilitățile și costurile necesare pentru relocare și/sau protejarea utilităților. Autoritatea contractantă, prin noua documentație, nu clarifică modalitatea de tratare/cuantificare a lucrărilor de relocare/protejare a utilităților. Clarificările solicitate în cadrul procedurii anulate la care autoritatea Contestatoarea solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să publice în SEAP în ridicări topografice în format dwg. Concluzionează contestatoarea că, în virtutea respectării principiului transparenței și al asigurării egalității de tratament a ofertanților, autoritatea contractantă are obligația de a furniza operatorilor economici toate informațiile, în mod complet, corect și precis, pentru a le permite acestora prezentarea unor oferte conforme, astfel încât, orice ofertant interesat și care deține capabilități reale de executare a contractului, să aibă șanse egale de a accede la adjudecarea acestuia. Prin adresa nr. 5343/08.02.2021, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 6410/09.02.2021, autoritatea contractantă a transmis, prin e-mail, punctul său de vedere față de contestațiile formulate de ......... SRL, de ......... SRL și de ......... SRL, prin care solicită respingerea lor, ca nelegale și nefondate, precum și menținerea tuturor actelor efectuate de ea în procedura de atribuire. I.Referitor la contestația ......... SRL, autoritatea contractantă formulează următoarele apărări: Cu privire la critica ce vizează experiența similară solicitată, autoritatea contractantă învederează că, potrivit fișei de date a achiziției, capitolul II.2.4 - Descrierea achiziției publice, este interesată de realizarea unui obiectiv de investiții eficient, în vederea respectării unor angajamente asumate de România în cadrul Uniunii Europene (Acordul de parteneriat semnat de Romania 2014R016M8PA001.1.2) și de implementarea strategiei de dezvoltare locală. De asemenea, autoritatea contractantă a specificat „Caracteristicile geometrice ale traseului în plan oferă condiții pentru realizarea lucrărilor, prin suprapunere pe traseul existent, ținând cont de condițiile cerute prin caietul de sarcini și cu respectarea prevederilor STAS 863-85." Prin caietul de sarcini pus la dispoziția tuturor potențialilor ofertanți, inclusiv anexele acestuia (ex. studiul de fezabilitate), autoritatea contractantă a stabilit obiectivul investiției ca fiind serviciile de proiectare (faza PAC + POE + PTE), asistență tehnică și execuție
lucrări pentru Varianta de ocolire municipiul .......... Pentru realizarea acestui obiectiv au fost stabilite mai multe obiecte componente (Capitol 4.4 Caiet de sarcini - Descrierea lucrărilor aferente proiectului), respectiv: a) Lucrări de drum b) Intersecții giratorii c) Amenajări pentru scurgerea apelor d) Intersecții cu drumuri laterale e) Panouri antifonice f) Relocare canal ANIF g) Lucrări de iluminat h) Lucrări de artă (poduri) i) Montare stații de biciclete Aceste categorii de lucrări au fost stabilite în baza soluției tehnice furnizate de proiectantul de specialitate in cadrul studiului de fezabilitate, parte integrantă a caietului de sarcini. De asemenea, în preambulul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a specificat: „Această secțiune a documentației de atribuire include ansamblul cerințelor pe baza cărora fiecare ofertant va elabora Oferta (Propunerea Tehnică și Propunerea Financiară) pentru proiectarea și executarea lucrărilor care fac obiectul Contractului ce rezultă din aceasta procedură. Pentru scopul prezentei secțiuni a documentației de atribuire, orice activitate descrisă într-un anumit capitol din caietul de sarcini și nespecificată explicit în alt capitol trebuie interpretată ca fiind menționată în toate capitolele unde se consideră de către ofertant că aceasta trebuia menționată pentru asigurarea îndeplinirii obiectului contractului. Orice anexă, aferentă vreunui capitol din prezentul Caiet de Sarcini. reprezintă parte integrantă a acelui capitol și implicit a Documentației de atribuire. Ofertanții trebuie să răspundă integral cerințelor minime incluse în acest caiet de sarcini și fără a limita funcționalitățile ofertate." Autoritatea contractantă precizează că premisele de la care a pornit în formularea cerinței privind experiența similară au fost: cuantumul valoric, ce se încadrează in limita valorii estimate stabilite pentru fiecare din cele două componente (proiectare și execuție); numărul de ani solicitat pentru fiecare component este cel recomandat de ANAP. Printre lucrările care fac obiectul viitorului contract, se includ: • Lucrări de drum - pentru care a fost solicitată experiența similară în termeni valorici • Intersecții giratorii - pentru care a fost solicitată experiența similară în termeni de indicatori • Amenajări pentru scurgerea apelor (aferente lucrărilor de drum) • Intersecții cu drumuri laterale (aferente lucrărilor de drum)
• Panouri antifonice (aferente lucrărilor de drum, a fost considerat obiect secundar, nu este necesară solicitarea de experiență similară) • Relocare canal ANIF - s-au solicitat atestatele de specialitate (deținerea acestora presupune în subsidiar și deținerea de experiență similară) • Lucrări de iluminat - s-au solicitat atestatele de specialitate (deținerea acestora presupune în subsidiar și deținerea de experiență similară) • Lucrări de artă (poduri) - pentru care a fost solicitată experiență similară în termeni de indicatori • Montare stații de biciclete - pentru care a fost solicitată experiență similară în termeni de indicatori. Concluzionează autoritatea contractantă că a stabilit cerința vizând experiența similară cu luarea în considerare a naturii, complexității contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit, activitățile menționate în cuprinsul acesteia, cu privire la care ofertanții trebuie să facă dovada implementării/dezvoltării acestora în ultimii 5 ani/3 ani în cadrul unor lucrări de drumuri, fiind in concordanță cu obiectul contractului descris la cap. II.2.4) din fișa de date a achiziției, precum și cu scopul, dar și obiectivele proiectului, descris la cap. 4.4 din caietul de sarcini. Cu privire la experiența similară solicitată pentru sistemul de bike- sharing, autoritatea contractantă precizează că are în acest moment, în desfășurare trei proiecte de mobilitate urbană care presupun și stații de bike-sharing. Aceste două stații, care fac obiectul prezentului proiect, sunt complementare celor 3 sisteme ingrate și deservesc zone de acces în municipiu. Amplasarea stațiilor este în așa fel propusă ca persoanele să poată accesa municipiul cu bicicleta, nu pentru a circula cu bicicleta pe varianta de ocolire. Apreciază autoritatea contractantă că cerința sa este întemeiată, deoarece potențialii ofertanți interesați de participarea la prezenta achiziție trebuie sa aibă în vedere dovada experienței sau să fi avut experiență similară în acest domeniu al mobilității și evident specialiști pentru implementare. Astfel, importanța și necesitatea cerinței rezidă în obiectivele strategice ale autorității contractante și nu în cuantificarea monetară a acestei operațiuni. În cadrul proiectului nu sunt prevăzute piste de biciclete în lungul drumului, ci doar două bike sharing, care vor face parte din cadrul proiectului de mobilitate urbană a Municipiului .......... Realizarea celor două bike sharing, în această fază, va fi utilă în realizarea proiectului de mobilitate. De asemenea, apreciază autoritatea contractantă că, în cazul în care nu se vor realiza cele două bike sharing în această etapă și se vor realiza ulterior realizării variantei de ocolire va produce perturbarea traficului pe variantă și va duce la restricții de circulație.
Susține autoritatea contractantă, criticile contestatorului privind realizarea/construcția de autostradă sau drum de mare viteză în cadrul proiectului privind varianta de ocolire a Municipiului ......... sunt nefondate și denotă o analiza superficială a proiectului și o lipsă de profesionalism ingineresc. Experiența similară solicitată pentru realizarea de sisteme de bike sharing nu a limitat prezentarea de contracte care să fi avut ca obiect aceste lucrări pe drumuri naționale, autostrăzi, mediul urban sau rural, ci doar realizarea de astfel de sisteme. Contrar afirmațiilor contestatorului, că astfel de sisteme au fost realizate doar în ......... și în Cluj, la o simpla căutare în sistemul electronic SEAP, în secțiunea “Anunțuri de atribuire”, se poate constata că proiectele cu componente de mobilitate și care au ca scop implementarea Planurilor Durabile de Mobilitate Urbană se realizează în majoritatea orașelor și municipiilor din România. Cu privire la critica contestatorului potrivit căreia se direcționează achiziția spre un anumit furnizor, autoritatea contractantă precizează că, nu poate reține și nici să răspundă unei asemenea critici, întrucât nu sunt suficiente argumente pertinente și dovezi concrete în acest sens, care să conducă la concluzia exprimată de către contestator și care să îi permită să contracareze afirmațiile acestuia. De asemenea, cu privire la remarcile contestatorului cu privire la faptul că autoritatea contractantă ar fi restricționat participarea ofertanților, comparativ cu varianta inițială a documentației de atribuire, pe motiv că aceasta nu a mai fost supusă controlului ex-ante exercitat de ANAP, autoritatea contractantă precizează că, la momentul transmiterii documentației de atribuire, nu are certitudini sau informații cu privire la exercitarea acestui control. Deși contestatorul afirmă că circulația bicicletelor ar fi interzisă pe autostrăzi, citând în acest sens prevederile OUG nr. 195/2002, fapt pentru care sistemul nu ar fi justificat, consideră autoritatea contractantă că aceasta este o alegație lipsită de obiect din moment ce, conform prevederilor studiului de fezabilitate, în conformitate cu Ordinul nr. 1296 din 30 august 2017, clasa tehnică a drumului este III, având 2 benzi de circulație cu lățimea de 3,50 m, încadrată de acostamente cu lățimea de 1.00 m. Drumul este altfel încadrat ca drum național, nicidecum ca autostradă sau drum expres. Mai precizează autoritatea contractantă că România nu are un cod rutier al bicicliștilor și, prin urmare participanții la trafic pe biciclete/mopede se supun circulației conform codului rutier general, iar în consecință, circulația bicicletelor nu are o condiție necesară circulația pe pista de biciclete. Cu privire la experiența similară solicitată pentru intersecții giratorii, autoritatea contractantă precizează că, din cele expuse mai sus, respectiv faptul că drumul a fost considerat de către contestator ca fiind autostradă, remarcă că, de aceasta dată, acesta se încadrează ca
drum județean, reiterând faptul că, în conformitate cu Ordinul nr. 1296 din 30 august 2017, clasa tehnică a drumului este III, având 2 benzi de circulație cu lățimea de 3,50 m încadrată de acostamente cu lățimea de 1.00 m, fiind încadrat ca drum național. Consideră autoritatea contractantă, operatorul economic contestator alege să critice, în fapt, soluțiile tehnice impuse prin studiul de fezabilitate, cu privire la amenajarea intersecțiilor giratorii, drept pentru care aduce următoarele precizări: Prin adresa nr. 7678/09.06.2020, emisă de ..... s-au transmis datele de trafic rezultate din recensământul de circulație din anul 2015, pentru două sectoare de drum național, respectiv DN1 km 220+010 - km 232+600 (DN73, localitatea Șercaia - Mun. .........) și km 236+100 -km 258+618 (Mun. ......... DJ105C, localitatea Ucea de Jos). Datele de trafic menționate mai sus, sunt prezentate într-un format tabelar cuprins în punctul de vedere al autorității contractante. Din analiza datelor de trafic se observă că municipiul ......... generează trafic local dar are și un trafic de tranzit. Blocajele actuale de trafic se datorează faptului că traficul de tranzit se desfășoară prin municipiu și este îngreunat de trecerile de pietoni și intersecțiile semaforizate. Autoritatea contractantă mai precizează faptul că Normativul AND 600/2015 pentru amenajarea intersecțiilor la nivel de drumuri publice, la care face referință contestatorul, nu este aprobat de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, normativul în vigoare fiind „Normativ pentru amenajarea intersecțiilor la nivel pe drumuri publice" AND 600- 2010, aprobat din decizia directorului general al CNAIR nr. 989 din data de 11.11.2020 si publicat in Buletinul Tehnic Rutier nr. 4/2010. Conform AND 600/2010, la punctul 2.2.2, se precizează: „Actualele încadrări administrative ale drumurilor din România se clasifică în trei categorii funcționale". Totuși, în anumite situații există părți ale unor drumuri europene și drumuri naționale principale care traversează pe lungimi mari zone construite din localități sau în drumul lor sunt dispuse localități la distanțe relativ mici și atunci ponderea tracicului local crește și apare nevoia de a amenaja intersecții dese cu acces, cu viraj stânga și, in acest caz aceste drumuri nu mai pot funcționa ca drumuri de tranzit. Din analiza datelor de trafic se observă că traficul greu, generat de următoarele categorii de vehicule: autocamioane și derivate cu două axe, autocamioane și derivate cu trei sau patra axe, autovehicule articulate (tip TIR), remorchere cu trailer, vehicule, autobuze și autocare, tractoare cu/fără remorci, vehicule speciale, autocamioane cu 2, 3 sau 4 axe cu remorci (tren rutier) pe sectoarele de drum este: • 24% sector km 220+010 - km 232+600 (DN73, localitatea Șercaia - mun. .........)
• 16% sector km 236+100 -km 258+618 (mun. ......... DJ105C, localitatea Ucea de Jos). Pentru a fluidiza traficul și pentru a elimina blocajele de la intrarea în municipiului ........., s-a propus realizarea unei variante de ocolire, pe partea de nord a municipiului. Varianta se desprinde din DN1 la km 232+324 și se include in DN 1 la km 236+263. Viteza de proiectare se încadrează în 50 km/h și 80 km/h. Legătura rutieră cu DN1 este asigurată prin realizarea a două intersecții giratorii, având în vedere prevederile AND 600/2010, punctul 6.1.1. “Intersecțiile de tip giratoriu se clasifică în funcție de raza cercului interior în trei categorii". Avizul favorabil emis de DRDP ........., aflat în subordinea CNAIR, (emitentul actului normativ AND 600/2010), în calitate de administrator al drumului, confirmă soluția tehnică de amenajare a intersecției dintre varianta de ocolire și drumul național DN1, adică realizarea unui sens giratoriu. În opinia contestatorului, orice afirmație făcută în baza normativelor neaprobate, fără studierea datelor de trafic și o analiza detaliată a proiectului, sunt nefondate și rău intenționate. Cu privire la criticarea la modul de stabilire a valorii estimate referitor la așa zisele lucrări suplimentare, care nu au fost prinse în cadrul devizului, autoritatea contractantă apreciază că sunt eronate. Relocarea canalului ANIF a fost și în soluția tehnică din august 2020 cât și în cea revizuită. În cadrul devizului au fost prinse valoric lucrările privind, relocarea canalului ANIF, iluminatul giratoriilor, montarea panourilor fonice, realizarea drumurilor tehnologice. Autoritatea contractantă prezintă două imagini cu relocarea canalului ANIF din care rezultă că această relocare a fost prinsă în ambele variante ale proiectului. Autoritatea contractantă precizează că a calculat valoarea estimată în conformitate cu prevederile art. 9-18 din Legea nr. 98/2016 și ale art. 16-17 din HG nr. 395/2016. Valoarea estimată a avut la bază devizul general elaborat de proiectant în cadrul Studiului de fezabilitate și care a înglobat toate operațiunile aferente proiectului. Varianta actualizată a Studiului de fezabilitate nu a adus elemente de preț noi în cadrul evaluării economice, ci a detaliat o serie de soluții care fuseseră prevăzute și cuantificate monetar și în varianta inițială. Considerente generale cu privire la bike-sharing: prezentul proiect face parte din strategia de mobilitate a municipiului ......... având ca obiectiv descongestionarea traficului și tranziția către un sistem de mobilitate în care efectele emisiilor de carbon să fie minimizate. Achiziția include serviciile de proiectare, ofertanții urmând a definitiva soluția tehnică de detaliu cu respectarea prevederilor legale.
Amplasamentul și tipul de proiect ce urmează a fi implementat permite amplasarea corespunzătoare a stațiilor de bike-sharing, acestea fiind niște puncte intermodale, necesare infrastructurii de acest tip ce urmează a fi implementată în municipiu. Afirmația contestatorului potrivit căreia documentația de atribuire ar impune deplasarea cu bicicleta pe tronsonul ocolitoarei, în opinia autorității contractante este atât nefondată cât și neadevărată. Deplasarea dinspre și către stații se realezează pe infrastructura existentă a municipiului. Apreciază autoritatea contractantă că, din critica contestatorului, reiese clar caracterul speculativ al contestației încercând să inducă o idee falsă și anume impunerea deplasărilor bicicletelor pe varianta ocolitoare. Documentația de atribuire prezintă caracteristici obiective ale stațiilor de bike sharing, fără a impune un anumit producător sau o anumită marcă. Consideră autoritatea contractantă că afirmația contestatorului referitoare la restrângerea competiției este neargumentată, acesta limitându-se la speculații. În opinia autorității contractante, contestatarii nu au căderea legală de a impune sau de a critica la CNSC oportunitatea proiectelor pe care UAT a decis să le implementeze, mai ales că aceste proiecte sunt finanțate din fonduri europene și au parcurs un traseu judicios al aprobărilor până la nivelul contractului de finanțare. Experiența similară solicitată este în deplină conformitate cu legislația și prevederile ANAP, fiind intenționată a asigura acel nivel minim de calificare al ofertanților potențial în raport cu specificul prezentei achiziții. Astfel s-a considerat că solicitarea unei experiențe similare în realizarea de piste de biciclete nu este necesară în contextul prezentării unei experiențe similare în categorii de drumuri superioare. Experiența în amenajarea unui sistem de bike-sharing, în opinia autorității contractante, este necesară, acesta fiind unul din obiectivele proiectului care presupune competente diferite față de cele implicate în realizarea drumurilor. Pentru a nu restricționa participarea ofertanților, autoritatea contractantă susține că nu a impus un anume nivel valoric sau cantitativ acestei experiențe. Experiența similara solicitată este în deplină conformitate cu legislația și prevederile ANAP, fiind intenționată să asigure acel nivel minim de calificare al ofertanților, în raport cu specificul achiziției. Astfel s-a considerat că solicitarea unei experiențe similare în realizarea de piste de biciclete nu este necesară în contextul prezentării unei experiențe similare în categorii de drumuri superioare. II. Față de criticile formulate de către ......... SRL, autoritatea contractantă formulează următoarele apărări:
Cu privire la limitarea ponderii factorilor de evaluare componentă tehnică la 30%, contestatorul își fundamentează contestația pe o recomandare ANAP, inclusă în Avizul condiționat emis pentru o procedură anterioară, fără să argumenteze cu prevederi legale care să inducă obligativitatea față de libertatea autorității contractante de a dimensiona ponderea punctajului acordat componentei tehnice în deplină corelare cu specificul și complexitatea contractului. De asemenea, contestatorul nu are cunoștință de corespondența purtată de autoritatea contractantă cu ANAP, privitoare la Avizul conform condiționat emis și nici despre concluziile acestei corespondențe și eventualele măsuri de conciliere convenite. În lipsa invocării unui temei legal care să constrângă autoritatea contractantă la respectarea unor anumite ponderi minime sau maxime în stabilirea factorilor de evaluare, autoritatea contractantă consideră această cerere ca nefondată. În stabilirea criteriului de atribuire și al factorilor de evaluare, precizează autoritatea contractantă, a avut în vedere prevederile art. 187, ale art. 188, ale art. 189 și ale art. 190 din Legea nr. 98/2016, precum și prevederile art. 32 din HG nr. 395/2016. De asemenea, având în vedere că specificul contractului este unul de proiectare și execuție, incluzând și servicii intelectuale, concomitent cu faptul că proiectul are o complexitate ridicată, au fost considerate incidente și prevederile art. 32, alin. (6) din HG nr. 395/2016. Justificările și oportunitatea alegerii criteriului de atribuire, precum și ponderea factorilor de evaluare sunt descrise în detaliu, în cadrul Strategiei de contractare. Astfel, în lipsa unei prevederi legale care să limiteze ponderea factorilor de evaluare - componenta tehnică, precum și pe baza propriilor determinări descrise în strategia de contractare, precizează autoritatea contractantă, aceasta a stabilit ponderea factorului preț la 50%, iar a componentei tehnice la 50%. De asemenea, specificul contractului care urmează a fi atribuit este de proiectare și execuție, iar în acest caz sunt determinante și indicațiile ANAP, cuprinse în Notificarea privind bunele practici în realizarea achizițiilor
aferente
contractelor
de
lucrări
pentru construcția/modernizarea obiectivelor de investiții. Astfel, în opinia autorității contractante, elementul principal care trebuie avut în vedere când elaborează caietul de sarcini al achiziției, respectiv specificațiile tehnice, este că acestea nu pot fi la fel de detaliate în comparație cu un proiect tehnic, ci trebuie axate pe rezultatele urmărite (specificații de performanță și/sau de calitate). Cu privire la punctajul acordat factorului de evaluare metodologie: notificarea anterior menționată precizează și că: “În cazul utilizării acestei abordări pentru construcția obiectivului de investiții - prin atribuirea unui contract ce include proiectarea și execuția lucrărilor, trebuie pornit de la premisa că elaborarea proiectului tehnic, respectiv
stabilirea soluției tehnice a metodologiei de execuție a lucrărilor, alături de metodele de lucru, precum și selectarea materialelor și a echipamentelor care vor fi încorporate în lucrare și se numără printre responsabilitățile contractantului. Astfel, aceste elemente nu sunt cunoscute în totalitate de către operatorii economici la momentul elaborării ofertelor, motiv pentru care este foarte important ca autoritatea contractantă să solicite acestora să explice prin propunerile lor tehnice, în primul rând, cum vor îndeplini cerințele de performanță, prin prezentarea metodelor de lucru și resurselor pe care le vor utiliza pentru implementarea contractului, alături de graficul de execuție”. Astfel, în acest context, abordarea contractului și metodologia aplicate de către ofertantul devenit contractant și pe care acesta le descrie în cadrul propunerii sale tehnice devin de o importanță deosebită pentru reușita proiectului și asigurarea autorității contractante că această reușită va fi posibilă. Cât privește referințele la caracterul inovator al propunerii tehnice, acesta trebuie privit în ansamblul și nu trebuie redus la o singură subcomponentă. În primul rând, apreciază autoritatea contractantă, se pare că operatorul economic uită cu desăvârșire că, acest contract are și o componentă de proiectare, referințele sale regăsindu-se strict la nivel de execuție. Adiacent, conceptul de inovare este redus la o exemplificare care nu reușește să lămurească asupra imposibilității de a introduce metode noi sau inovative în proiectare sau în execuție, specificațiile Studiului de fezabilitate și ale Caietului de sarcini fiind unele minimale. În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) din HG nr. 907/2016, proiectul tehnic de execuție constituie documentația prin care proiectantul dezvoltă, detaliază și, după caz, optimizează, prin propuneri tehnice, scenariul/opțiunea aprobat(ă) în cadrul studiului de fezabilitate/documentației de avizare a lucrărilor de intervenții; componenta tehnologică a soluției tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiții, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuție, în condițiile respectării indicatorilor tehnico-economici aprobați și ale autorizației de construire/desființare și astfel, nu se restrânge în niciun mod posibilitatea ca ofertantul devenit contractant să propună și să aplice metode de dezvoltare și optimizare a soluțiilor Studiului de fezabilitate. Soluțiile tehnice prezentate în cadrul proiectului sunt soluții tehnice economice care nu au nevoie de utilaje speciale în realizarea lucrărilor și a amenajărilor de platforme de lucru a utilajelor. Consideră autoritatea contractantă că “soluțiile moderne" de acum 50-60 ani care se folosesc, în special la fundarea podurilor și la lucrările de consolidare a versanților și drumurilor, nu se pot aplica în cadrul
proiectului la realizarea zidurilor de sprijin, având în vedere că nu este vorba despre lucrări de consolidare a drumului, iar diferența de nivel între cota platformei proiectate și cota terenului natural este de 1.50 - 2.00 m. Zidul de sprijin tip „L" a fost folosit pe zonele unde taluzul variantei de ocolire afectează canalul de contra fugă, de lângă variata de ocolire. Podețele cu deschiderea de 2.00 m pot fi realizate din prefabricate sau monolite. Autoritatea contractantă specifică că, ținând cont de noile tendințe în execuția drumurilor a optat pentru varianta prefabricatelor. La realizarea podețelor cu prefabricate se pot folosi elemente tip P, cadre prefabricate, etc, în conformitate cu normativul PI9/2003 - „Normativ privind adoptarea pe teren a proiectelor tip de podețe pentru drumuri". Autoritatea contractantă specifică că, în cadrul proiectului a optat pentru elementele tip „P", pentru că au o înălțime de construcție mai mică și în acest mod profilul longitudinal al drumului nu trebuie ridicat mai mult decât este necesar. Cu privire la experiența similară autoritatea contractantă arată că a fost solicitată în conformitate cu legislația și prevederile ANAP, intenționând să asigure acel nivel minim de calificare al potențialilor ofertanți, în raport cu specificul achiziției. Astfel s-a considerat că solicitarea unei experiențe similare în realizarea pistelor de biciclete nu este necesară în contextul prezentării unei experiențe similare în categorii de drumuri superioare. Experiența în amenajarea unui sistem de bike-sharing este necesară, acesta fiind unui din obiectivele proiectului, și care presupune competențe diferite față de cele implicate în realizarea drumurilor. Pentru a nu restricționa participarea, precizează autoritatea contractantă, nu a impus un anume nivel valoric sau cantitativ acestei experiențe. Critica contestatorului privind inexistența în cadrul "contractelor realizate de CNAIR" a amenajărilor de bike sharing este, în opinia autorității contractante, irelevantă în contextul în care legislativă nu impune raportarea la proiectele CNAIR. Totodată, apreciază autoritatea contractantă, critica demonstrează o înțelegere precară a contextului achiziției care presupune modernizarea, în ansamblu, a opțiunilor de mobilitate din municipiu, centrat pe obiectivul reducerii efectelor emisiilor gazelor cu efect de seră. Cu privire la personal, experiența similară solicitată experților cheie, în termeni de ani vechime, în specialitate, trebuie să asigure autoritatea contractantă că personalul impus pentru îndeplinirea contractului posedă cunoștințele și experiența necesare finalizării și implementării în bune condiții a contractului. În urma avizului conform condiționat al ANAP, emis în procedura precedentă, și atât de invocat de către contestator, autorității
contractante i s-a recomandat includerea cerințelor privind personalul în caietul de sarcini, sens in care documentația a fost revizuită. Precizează autoritatea contractantă, personalul și experiența acestuia nu au fost utilizate ca factor de evaluare, concomitent cu definirea unor cerințe de calificare iar în acest sens nici nu a considerat relevant să includ calitatea personalului în sistemul de punctaj al criteriului de atribuire, atâta timp cât contractul nu vizează exclusiv servicii intelectuale. În ceea ce privește criticile formulate de contestator cu privire la cerințele impuse pentru expertul coordonator automatizare, acestea sunt necesare, deoarece achiziția din cauză include proiectarea și realizarea unor sisteme electronice de transporturi. Cerințele formulate intenționează să asigure un nivel minim de competență, având un caracter permisiv și general. Cerința minimală formulată în cazul expertului se referă la sisteme automate în domeniul transporturilor. În ceea ce privește susținerea contestatorului cu privire la o listă de achiziții publice derulate în prezent, în SEAP, autoritatea contractantă apreciază că acesta este irelevantă pentru susținerea contestației, nedemonstrând niciunul dintre punctele criticate. Cu privire la durata de prestare, autoritatea contractantă precizează că termenele prevăzute în documentația de atribuire sunt rezonabile, ele decurgând din momentul emiterii ordinului de începere. Dintr-o eroare materială, care va fi remediată prin intermediul unei clarificări, termenele se vor raporta la data de începere a contractului, aceasta fiind data emiterii Ordinului de începere a serviciilor de proiectare. La baza elaborării studiului de fezabilitate a stat un studiu geotehnic, elaborat de prestatorul de servicii și verificat în privința cerințelor de calitate, conform legii. Opinează autoritatea contractantă că, în măsura în care un ofertant considera că, în aplicarea propriilor soluție tehnice, are nevoie de completarea/actualizarea/detalierea studiilor efectuate, acesta va putea să le realizeze, dar respectând condițiile privind termenele și bugetul impuse de autoritatea contractantă. Cu privire la durata de depunere a ofertelor, autoritatea contractantă apreciază că, nu numai că a respectat termenele minime impuse de legislația în vigoare, dar având în vedere complexitatea documentației, acestea au fost suplimentate, drept pentru care nu consideră necesară prelungirea acestora. III. Referitor la contestația înaintată de ......... SRL, autoritatea contractantă a formulat următoarele: Cu privire la modelul de contract, autoritatea contractantă precizează că, dintr-o eroare materială, nu a încărcat modelul de contract. Contractul a fost aprobat în cadrul documentației de atribuire
de către conducătorul instituției și este contractul cadrul prevăzut de HG nr. 1/2018. Consideră autoritatea contractantă că, așa cum, la solicitarea unui ofertant, a încărcat în sistemul SEAP acordul contractual și modelul de contract poate fi încărcat și pus la dispoziția ofertanților din oficiu sau ca urmare a unei solicitări de clarificări, nefiind necesară o contestație întemeiată pe acest motiv. Referitor la durata de prestare, autoritatea contractantă face trimitere la apărarea formulată în contradictoriu cu ......... SRL. Cu privire la diferențele din Studiul de fezabilitate - Acord de mediu/ rețele utilități, la cantități - Deviz general/avize, autoritatea contractantă precizează că a pus la dispoziția ofertanților toate informațiile necesare alcătuirii ofertei cuprinse în studiul de fezabilitate. Au fost prezentate toate avizele obținute la faza studiului de fezabilitate, precum și studiul geo, dar și expertizele tehnice. De asemenea, în partea scrisă a studiului de fezabilitate se regăsesc toți indicatorii tehnico-economici necesari elaborării unei oferte în bune condiții (pag. 69). Cu privire la prezentarea Devizului general, autoritatea contractantă precizează că nu a oferit și nu va oferi detalii privitoare la modul de alcătuire a valorii estimate a investiției și a corespondenței acesteia cu devizul general sau Anexa la Formularul de ofertă, pentru a nu se înțelege că impune ca fiecare activitate să se încadreze în valoarea estimată precizată pentru fiecare linie bugetară, ceea ce nu este în concordanță cu prevederile legale în materia achizițiilor publice. Propunerile financiare care se compară în vederea stabilirii ofertantului câștigător vor fi cele aferente întregului obiect al contractului, iar autoritatea contractantă nu va declara o oferta inacceptabilă în cazul în care prețurile din propunerea financiară aferente componentelor activităților cuprinse în obiectul contractului depășesc valorile estimate pe componente, ci doar dacă prețul din oferta financiară (rezultat prin însumarea prețurilor componentelor) depășește valoarea estimată totală a contractului. Cu privire la Lista de prețuri, autoritatea contractantă consideră că, cele formulate de către contestator reprezintă solicitări de clarificări cărora se poate răspunde punctual, în termenele asumate prin Fișa de date a achiziției. Cu privire la Plăți intermediare, autoritatea contractantă precizează că a elaborat caietul de sarcini în concordanță cu prevederile legale și pe baza modelelor cadru puse la dispoziție de ANAP. Consideră autoritatea contractantă că este în interesul tuturor ca, în derularea contractului, să se procedeze la efectuarea unor plăti intermediare. Astfel, acestea au fost condiționate de finalizarea anumitor faze de execuție, în așa fel încât să poată recepționa parțial lucrările executate, în conformitate cu prevederile HG nr. 343/2017 pentru modificarea HG
nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalațiile aferente acestora. Autoritatea contractantă specifică că a urmărit ca decontările să aibă în vedere funcționalitatea, cel puțin parțială, a obiectivelor și au fost astfel definite încât să nu existe condiționalități între punctele intermediare, de genul celor care ar putea determina o singură decontare la finalul contractului. Contractantul poate solicita o plata intermediară, așa cum este prevăzut în contract, doar după ce a finalizat toate activitățile și cerințele aferente rezultatului intermediar în cauză și numai atunci când autoritatea contractantă a acceptat rezultatul/stadiul definit în propunerea tehnică ca jalon/punct de reper intermediar, ca fiind un stadiu al activităților pentru care se poate efectua o plată. În practica, consideră autoritatea contractantă, ce a solicitat nu este lipsit de sens și nici nu conduce la impactarea financiară negativă a constructorului. Astfel, niciunul dintre rezultatele intermediare nu a fost solicitat a fi aplicat pentru toata suprafața. Impunerea acestor puncte intermediare a condus, pe de o parte la stabilirea unor puncte de reper/jaloane ale proiectului, iar pe de altă parte conferă siguranță autorității contractante că decontările de vor face pe etape în cadrul cărora vor exista și documente de calitate și procese verbale întocmite și vizate de supervizorul lucrării. Punctele intermediare urmăresc întocmai fluxul tehnologic normal al lucrării. În ceea ce privește critica privind experiența similară, autoritatea contractantă face trimitere la apărarea făcută privitor la această critică în contradictoriu cu ......... SRL. În plus, în ceea ce privește această critică, autoritatea contractantă mai precizează, critica potrivit căreia documentația de atribuire include "o soluție specifică unui singur furnizor" este, în opinia sa, incorectă și neargumentată. Toate specificațiile incluse în documentația de atribuire nu fac nicio referire la un anumit producător sau model, fiind doar specificații tehnice de ordin general. Referitor la stațiile de bike-sharing, ofertanții au posibilitatea de a oferta orice produs îndeplinește cerințele minimale, fiind acceptate chiar și produse superioare, documentația precizând clar că, orice mențiune la o anumită marcă sau model va fi interpretată coroborat cu mențiunea "sau echivalent". Referitor la Graficul de execuție, autoritatea contractantă consideră că elaborarea unui grafic de execuție nu poate fi în nicio situație condiționat de existența unor liste de cantități. Graficul se raportează la activitățile contractantului și nicidecum la articolele de deviz pe care acesta le pune în operă și precizează autoritatea contractantă că înțelege că este mai facilă și lipsită de riscuri generarea unui grafic dintr-un
program de elaborare devize, însă aceasta modalitate nu concordă cu cerințele sale. Graficul Gantt este definit pe baza activităților și sub activităților, conform metodologiei de execuție și nu pe baza devizelor/listelor de cantități. Referitor la bike sharing, critica potrivit căreia documentația de atribuire include "o soluție specifică unui singur furnizor" este, în opinia autorității contractante, incorectă și neargumentată. Toate specificațiile incluse în documentația de atribuire nu fac nicio referire la un anumit producător sau model, fiind, doar specificații tehnice de ordin general, în conformitate cu specificațiile stabilite, referitor la stațiile de bike sharing, în studiul de fezabilitate. Autoritatea contractantă apreciază că, contestatorul nu demonstrează, în niciun fel, afirmația "cerințe restrictive aferente doar unei singure soluție ale unui singur producător" rezumându-se doar la a o enunța. Specifică autoritatea contractantă că, referitor la criticile asupra specificațiilor tehnice privind bike sharing, solicită Consiliului să constate că acestea nu au fost adresate sub formă de întrebări prin adrese de clarificări, fiind introduse în contestație pentru a-i da aparența uneia consistente. Pentru toate aceste considerente, autoritatea contractantă solicită respingerea contestațiilor, ca nelegale și nefondate, precum și menținerea tuturor actelor emise de către aceasta în cadrul acestei proceduri de atribuire. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 7149/12.02.2021, ......... SRL a transmis Concluzii raportat la punctul de vedere al autorității contractante, învederând faptul că acesta nu a fost semnat de primar și reiterând faptul că își menține în integralitate criticile expuse în contestație. Prin adresa nr. 232/18.02.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 8286/18.02.2021, ......... SRL a transmis Concluzii scrise ca urmare a punctului de vedere al autorității contractante, reiterând că își menține toate criticile menționate în contestație, solicitând admiterea ei și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere în conformitate cu dispozițiile legale în materie. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 8654/19.02.2021, ......... SRL a transmis Concluzii scrise ca urmare a punctului de vedere al autorității contractante, reiterând că își menține toate criticile menționate în contestație și care nu au fost combătute de autoritatea contractantă. Totodată, ......... SRL solicită admiterea contestațiilor conexate, formulate de ......... SRL și ......... SRL. Prin adresa nr. 265/25.02.2021, înregistrată la CNSC sub nr. 9591/25.02.2021, ......... SRL a transmis Concluzii scrise ca urmare a
studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului, reiterând solicitările sale din cuprinsul contestației. După conexarea celor trei contestații, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, analizând susținerile părților și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Proiectare, asistență tehnică din partea proiectantului și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, prin publicarea anunțului de participare nr. CN1027846, la data de 22.01.2021. Nemulțumite de conținutul documentației de atribuire, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL au formulat contestațiile de față, solicitând remedierea documentației de atribuire, precum și prelungirea perioadei de elaborare a ofertelor, iar în situația în care nu este posibilă remedierea, anularea procedurii de atribuire. De asemenea, aceștia au solicitat și suspendarea ei, până la soluționarea contestațiilor pe fond. Pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatorii au depus recipise de consemnare a cauțiunii, astfel: - ......... SRL, recipisa nr. 206808175/1, în valoare de 220000 lei, emisă de CEC Bank – Sucursala Piața Victoriei, în data de 03.02.2021; - ......... SRL, recipisa nr. 1 din data de 29.01.2021, în valoare de 220000 lei, emisă de Raiffeisen Bank .........; - ......... SRL, recipisa nr. 1 din data de 02.02.2021, în valoare de 220000 lei, emisă de Raiffeisen Bank .......... Referitor la cererile de suspendare a procedurii de atribuire formulate de cei trei contestatori, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. 279/C3/200,201,202/04.02.2021, în sensul respingerii lor, ca rămase fără obiect. Din cuprinsul celor 3 contestații, Consiliul constată că o parte din critici sunt comune. Una dintre criticile comune celor 3 contestații este îndreptată împotriva modului de stabilire a lucrărilor ce urmează a fi proiectate și executate, implicit a necuprinderii în valoarea estimată a tuturor costurilor aferente acestora. Referitor la această problemă, ....... SRL reclamă faptul că există diferențe între informațiile tehnice aferente lucrărilor, cuprinse în Caietul de sarcini, respectiv Studiul de fezabilitate și informațiile din Decizia etapei de încadrare nr. 61/20.02.2017 (menționată în Acordul de mediu nr. 10313/15.07.2020). De asemenea, reclamă necuprinderea în valoarea estimată a sumelor necesare relocării utilităților și a celor pentru iluminatul giratoriilor. ......... SRL arată că în valoarea estimată nu sunt cuprinse costurile pentru: lucrările de iluminat public aferent celor 3 girații (pentru
proiectarea și montare a 47 stâlpi de iluminat, aparate de iluminat cu led, rețeaua de alimentare pe o lungime de 555 m), relocarea canalului ANIF de la km 232+310 de pe DN1; montarea de panouri antifonice pe o lungime de 500 m. De asemenea, reclamă faptul că stabilirea valorii estimate s-a efectuat la nivelul indicatorilor tehnico-economici cunoscuți la momentul anterior, astfel că nu s-au luat in calcul creșterile prețurilor la resursele utilizate în cadrul proiectului aferente materiilor prime, a materialelor, resurselor umane si implicit a utilajelor si echipamentelor necesare execuției proiectului. La momentul actual, valoarea investiției este subevaluata, fiind incluse în aceeași valoare o serie de lucrări care reprezintă 10% din valoarea inițial estimată. De asemenea, și ......... SRL reclamă necuantificarea lucrărilor de relocare/protejare utilități. Analizând documentele de la dosarele cauzelor Consiliul constată că autoritatea contractantă a mai supus atribuirii același contract (valoarea estimată fiind de 47.448.645,47 lei), prin publicarea anunțului de participare nr. CN1025953/06.11.2020, anulată în 07.12.2020, cu motivarea: Abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire sau este imposibila incheierea contractului. Decizia de anulare nr. 54961/07.12.2020 în conformitate cu art. 212, alin. 1, lit. c din Legea 98/2016 privind achizitiile publice. Documentația de atribuire a procedurii anulate (caietul de sarcini și studiul de fezabilitate) nu cuprindea nici lucrările de iluminat în cele 3 girații și nici pe cele de montare a panourilor antifonice. La prezenta procedură, achizitorul a adăugat cele două categorii de lucrări reclamate, însă a păstrat valoarea estimată, de 47.448.645,47 lei. Față de critica privind existența unor diferențe între diverse informații (referitoare la cote lucrări, materiale, tipuri de lucrări) Consiliul constată că, prin Decizia etapei de încadrare nr. 61/20.02.2017, anexată Acordului de mediu nr. 10313/15.07.2020 (documente incluse în prezenta procedură), au fost stabilite anumite date tehnice. Însă, acestea fie nu se regăsesc în caietul de sarcini ori studiul de fezabilitate, fie au alte valori (de exemplu, în studiul de fezabilitate, pag. 62, structura stratului de uzură este diferită de cea din decizia nr. 61/2017). Conform mențiunilor din studiul de fezabilitate, la elaborarea lui, s- au luat în considerare informațiile din acordul de mediu și decizia de încadrare: 7.4 Actul administrativ al autorității competente pentru protecția mediului, masuri de diminuare a impactului, măsuri de compensare, modalitatea de integrare a prevederilor acordului de mediu, de principiu, în documentația tehnico-economică Documentația pentru acordul de Mediu a primit decizia etapei de evaluare inițiala, înregistrata cu nr. 10313 din data de 15.07.2020,
menține Decizia Etapei de încadrare nr 61 din 20.02.2017 emisa de APM .......... 7.5 Avize, acorduri si studii specifice, care pot condiționa soluțiile tehnice Conform avizelor anexate. Privitor la criticile de mai sus, autoritatea contractantă a răspuns, în punctul de vedere, că nu au fost introduse lucrări noi (contrar informațiilor din documentele aferente procedurii anulate și a celei actuale), iar valoarea estimată a înglobat toate operațiunile aferente proiectului, fără să probeze identitatea de lucrări, între cele două proceduri. Achizitorul nu a formulat apărări nici față de costurile pentru relocarea de utilități, dar nici față de diferențele de informații tehnice dintre studiu de fezabilitate, caietul de sarcini și acordul de mediu, contrar obligației ce-i revine, în temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 101/2016: Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite informațiile care le sunt cunoscute. Văzând toate cele de mai sus, Consiliul constată că se impune corectarea studiului de fezabilitate și a caietului de sarcini, pe baza informațiilor din acordul de mediu, privitoare la lucrările ce urmează a fi proiectate și executate, implicit cu includerea costurilor aferente lucrărilor în valoarea estimată. De asemenea, autoritatea contractantă va trebui să ia în considerare și costurile pentru relocare utilități, cele pentru iluminat la cele 3 girații și montare panouri antifonice. Față de durata de predare a PAC/DTAC, ......... SRL și ......... SRL critică insuficiența termenului de 30 de zile, solicitând prelungirea lui. Corelativ, ......... SRL consideră necesară prelungirea duratei contractului cu perioada reală necesară proiectării și obținerii autorizațiilor necesare executării lucrărilor. În soluționarea cererii, Consiliul reține precizările din caietul de sarcini: Termenul maxim de elaborare a documentațiilor tehnico- economice fazele PAC + POE + PTE este de 30 de zile, la care se adaugă 30 de zile pentru activitățile care cad în sarcina Autorității Contractante, rezultând un termen maxim de 60 de zile la finele căruia proiectul tehnic de execuție va fi recepționat, iar ordinul de începere a lucrărilor va fi emis. De asemenea, Consiliul constată că, pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice, proiectantul are obligația respectării condițiilor din diverse avize, de exemplu cele din Decizia etapei de încadrare nr. 61 din 20.02.2017: Condițiile de realizare a proiectului: 1) Se vor respecta condițiile impuse de ceilalți avizatori prin avizele obtinute si proiectul înaintat spre avizare; 2) Se vor respecta prevederile Ordonanței de Urgentă a Guvernului nr. 195/2005 aprobată prin Legea nr. 265/2006 cu modificările si completările ulterioare, privind protectia mediului;
3) Se vor respecta in integralitate condițiile din Avizul de gospodărire a apelor nr. 202 din 09.11.2016 emis de SGA .........; 4) Se vor respecta condițiile impuse prin Avizul favorabil nr. 408/08.12.2016 emis de Administrația Tarnava Mare - Hartibaciu, Societatea "Progresul Silvic" Sibiu; 5) In varianta in care la întocmirea DTAC apar modificări fata de proiectul (studiu de fezabilitate) pentru care s-a emis prezenta decizie se va depune o noua solicitare împreuna cu proiectul modificat in vederea obținerii unui nou acord de mediu; 6) Se vor respecta prevederile O.U.G. nr. 57/2007 privind regimul anilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, cu modificările și completările ulterioare; 7) Se vor respecta urmatoarele condiții si interdictii impuse prin punctul de vedere favorabil nr. 3444/05.12.2016 emis de Biroul CFM din cadrul APM .......... Însă, respectarea tuturor condițiilor de mai sus nu sunt sub controlul proiectantului, ci a diverșilor avizatori, care au anumite termene de îndeplinire/avizare. De asemenea, proiectantul trebuie să ia în considerare și termenele prevăzute de Legea nr. Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, unde se prevăd diverse termene, între 5 și 30 de zile, pentru activitățile de verificare ori avizare. Așadar, pentru respectarea tuturor termenelor necesare obținerii/refacerii avizelor, Consiliul constată că durata de 30 de zile (menționată în caietul de sarcini) este insuficientă pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice fazele PAC + POE + PTE. În consecință, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să stabilească un termen rezonabil pentru elaborarea documentațiilor tehnico-economice fazele PAC + POE + PTE. Implicit, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să prelungească durata contractului, cu perioada aferentă elaborării documentațiilor tehnico-economice fazele PAC + POE + PTE. Întrucât modificarea valorii estimate va influența indicatorii tehnico-economici ai investiției, implicit informațiile din studiul de fezabilitate și devizul general, întreaga documentației tehnico-economice trebuie refăcută și reluată procedura aprobare a noilor indicatori, conform prevederilor de la art. 7 alin 4-6 din HG nr. 907/2016: (4) Indicatorii tehnico-economici prevăzuți la alin. (2) lit. b) cuprind: a) indicatori maximali, respectiv valoarea totală a obiectului de investiții, exprimată în lei, cu TVA și, respectiv, fără TVA, din care construcții-montaj (C+M) în conformitate cu devizul general; b) indicatori minimali, respectiv indicatori de performanță - elemente fizice/capacități fizice care să indice atingerea țintei obiectivului de investiții - și, după caz, calitativi, în conformitate cu standardele, normativele și reglementările tehnice în vigoare;
c) indicatori financiari, socioeconomici, de impact, de rezultat/operare, stabiliți în funcție de specificul și ținta fiecărui obiectiv de investiții; d) durata estimată de execuție a obiectivului de investiții, exprimată în luni. (5) Pentru indicatorii tehnico-economici prevăzuți la alin. (4) lit. c), proiectantul indică, în cadrul studiului de fezabilitate, valorile admisibile și intervalele în care se pot încadra acestea, în funcție de specificul obiectivului de investiții și în conformitate cu normele și reglementările tehnice în vigoare. (6) În situația în care, după aprobarea indicatorilor tehnico- economici, apar schimbări care determină modificarea în plus a valorilor maximale și/sau modificarea în minus a valorilor minimale ale indicatorilor tehnico-economici aprobați ori depășirea intervalelor prevăzute la alin. (5), sunt necesare refacerea corespunzătoare a documentației tehnico-economice aprobate și reluarea procedurii de aprobare a noilor indicatori, cu excepția situațiilor de actualizare a acestora prevăzute în Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere că la momentul inițierii licitației deschise valoarea estimată a contractului nu a fost calculată corect, așa cum impune art. 12 din Legea nr. 98/2016 [Valoarea estimată a achiziției se determină înainte de inițierea procedurii de atribuire și este valabilă la momentul inițierii procedurii de atribuire], iar documentația tehnico-economică trebuie reaprobată, Consiliul constată că aceste măsuri de remediere au impact semnificativ asupra întregii proceduri de atribuire și va obliga autoritatea contractantă să anuleze prezenta licitație deschisă. În ceea ce privește criticile formulate de ......... SRL și ......... SRL față de nelegalitatea factorilor de evaluare, Consiliul constată temeinicia lor. ......... SRL consideră a fi abuziv și fără legătură cu natura și obiectul contractului factorul de evaluare Gradul de adecvare al graficului general de realizare a investiției publice (durata, succesiunea activităților și interrelaționarea acestora, inclusiv drumul critic, identificarea punctelor cheie de control - punctaj maxim factor 25%, solicitând modificarea algoritmul de calcul aplicabil acestui factor de evaluare, pentru acordarea punctajului maxim FB/Excepțional-25pct- i.toate activitățile princip sunt incluse în GGRIP, sunt detaliate în subactivități, graficul gen de realiz a investiției publice poate fi utilizat cum e prez ca dată de intrare în cadrul ședințelor de monit a progresului în cadrul Contractului, astfel: 1. fie de a renunța la cerință de a detalia subactivitățile, iar acest grafic să poată fi utilizat ca dată de intrare în cadrul ședințelor de monitorizare a progresului; 2. fie să pună la dispoziția ofertanților listele de cantități detaliate în activități și subactivități.
Din modul de acordare a punctajului, se observă că, în propunerea tehnică, ar trebui prezentate, în mod detaliat, activitățile ce urmează a fi executate, drumul critic, progresul activităților. Însă, obiectul contractului supus atribuire se referă la proiectare și execuție, deci, la momentul ofertării nu se cunosc nici cantitățile de lucrări, nici cantitățile de resurse materiale și umane. Abia după realizare proiectului tehnic, se poate stabili crononologia și durata fiecărei activități, precum și subactivitățile, se poate configura un grafic riguros de realizare a investiției, drumul critic. Astfel, prin utilizarea factorului de evaluare, mai sus menționat, care nu are legătură cu natura și obiectul contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, autoritatea contractantă s-a abătut de la prevederile art. 32 alin. (8) din HG nr. 395/2016. În consecință, din modul de acordare a punctajului maxim, trebuie eliminată sintagma sunt detaliate în subactivități. ......... SRL reclamă nelegalitatea factorului de evaluare Demonstrarea unei abordari si a unei metodologii corespunzatoare pentru realizarea activitatilor si obtinerea rezultatelor in cadrul Contractului, considerând a fi subiectiv modul de acordare a maxim de 10 puncte "foarte bune/exceptional", respectiv cea de a treia abordare, prezentată în algoritmul de calcul: Foarte bine/ Excepțional-10pct-Ofertantul are o excelentă înțelegere a relației dintre obiectivele ce trebuie atinse și rezultatele ce urmează a fi obținute în contextul descris în Caietul de sarcini și cu ipotezele și riscurile asociate întrucât: 1. abordarea propusă și metodologia prezentată pentru realizarea activităților din Caietul de sarcini este prezentată în detaliu și se bazează în mare măsură pe o serie de metodologii, metode și/sau instrumente testate recunoscute 2. abordarea propusă și metodologia prezentată sunt adaptate la specificul Contractului 3. aspectele importante sunt abordate într-un mod inovator și eficient: Propunerea Tehnică detaliază la capitolul Abordarea si metodologia modalități de îmbunătățire a rezultatelor și a nivelului calitativ asociat prin utilizarea de modalități efective de realizare a activității profesionale și cunoștințe/informații de dată recentă în domeniu. Contestatorul susține că ofertantul poate primi un punctaj maxim dacă prezintă aspecte tehnice într-un mod inovator și eficient, utilizând cunoștințe/informații de dată recentă în domeniu dar, în același timp, poate fi descalificat pentru ca nu respectă soluțiile tehnice din cadrul Caietului de sarcini. Consiliul constată că aplicarea pct.3 lasă la latitudinea comisiei de evaluare modul de aplicare, întrucât nu se face nicio precizare la întinderea, în timp, a sintagmei dată recentă, dar nici la definirea caracterului inovator al unor aspecte din propunerea tehnică.
Pe de altă parte, deși în baza studiului de fezabilitate ofertantul va realiza proiectul și va propune propriile metodologii de execuție, totuși în SF sunt stabilite informații de exactitate referitoare la modul de executare a anumitor lucrări (de exemplu, cele referitoare la zidurile de sprijin), ofertanții neavând dreptul să se abate de la prescripțiile din caietul de sarcini (în fișa de date a achiziției, IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, ofertanții sunt atenționați asupra sancțiunilor aplicabile: Orice necorelare, omisiune ori neconformitate constatata în privința documentelor ofertei, în raport cu documentatia de atribuire, caietul de sarcini ori cu prevederile legislației în vigoare va conduce la respingerea ofertei.) Astfel, nefiind permisă propunerea altor metodologii față de cele din caietul de sarcini, nu se poate oferta o tehnologie inovatoare, din contră oferta în cauză fiind supusă respingerii pentru abatere de la documentația de atribuire. În consecință, modul de formulare a pct. 3 din factorul de evaluare, încalcă prevederile art. 32 alin. (2) din HG nr. 395/2016, întrucât lasă loc de interpretări în etapa de evaluare a ofertei [Factorii de evaluare a ofertelor, precum și algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar și detaliat în cadrul documentației de atribuire și vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice și financiare prezentate de ofertanți și trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali și să poată fi urmăriți în cadrul procesului de evaluare a ofertelor și aplicare a criteriului de atribuire]. Așadar, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să elimine pct. 3 din cadrul factorului de evaluare Demonstrarea unei abordari si a unei metodologii corespunzatoare pentru realizarea activitatilor si obtinerea rezultatelor in cadrul Contractului. Privitor la criteriul de calificare capacitatea tehnică și/sau profesională, ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL solicită eliminarea dovedirii experienței similare pentru proiectarea și realizarea unei stații de biciclete. ......... SRL și ......... SRL solicită și eliminarea cerinței de prezentare a experientei similare în proiectarea și execuția de amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene Consiliul reține că, prin anunțul de participare, au fost stabilite următoarele cerințe: (...) Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat Ofertantul trebuie sa demonstreze ca a dus la bun sfarsit* in ultimii 5 ani** lucrari de constructie noua si/sau largire si/sau modernizare si/sau reabilitare si/sau reparații capitale de drumuri clasa tehnică III, II sau I in valoare cumulata de minim 43.000.000 Lei fara TVA la nivelul a maxim 5 contracte. (...) Ofertantul va face dovada că a executat în cadrul contractelor invocate ca experiență similară:
- un pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 30 m lungime - minim o amenajare de tip bike-sharing - minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale / europene (...) Ofertantul trebuie sa demonstreze ca a dus la bun sfarsit* in ultimii 3 ani** servicii de elaborare si/ sau actualizare si/sau revizuire si/sau completare de DALI / Studii de Fezabilitate si/ sau Proiecte Tehnice si/ sau [Proiecte Tehnice si Detalii de Executie]*** pentru lucrari de constructie noua si/sau largire si/sau modernizare si/sau reabilitare si/sau reparatii capitale de drumuri clasa tehnică III, II sau I in valoare cumulata de minim 1.300.000 lei la nivelul a maxim 3 contracte. (...) Pentru contractele de achizitie de servicii: executarea de servicii de tipul specificat Ofertantul va face dovada că, în cadrul contractelor invocate ca experiență similară, a proiectat: - un pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 30 m lungime - minim o amenajare de tip bike-sharing - minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene. Contrar prevederilor art. 9 alin. (3) lit. f) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă a justifica parțial, în strategia de contractare, aceste cerințe de calificare, ci s-a limitat doar la următoarele: Criteriul permite selectarea unui operator economic care deține suficientă experiență specifică în domeniu, reducându-se astfel riscul de neîndeplinire sau îndeplinire defectuoasă a contractului si in termenele de execuție scurte impuse de contractul de finanțare. Având în vedere că obiectul investiției il reprezintă o construcție cu specific distinct, se solicită experiență în domeniul constructie/modernizare/reabilitare infrastructură rutieră - drumuri minim clasa tehnică III sau superioare. Este necesar ca ofertantul să demonstreze că a realizat și proiectat lucrări de acest gen deoarece trebuie relevată capacitatea de a deține și coordona specialitățile în contextul încadrării în normele legislative care reglementează construcțiile de acest gen. Valoarea impusă pentru demonstrarea experienței similare este cu puțin mai mică față de valoarea estimată a achiziției. Se respectă prevederile art. 9, alin. (3) din HG 395/2016. Justificarea privește doar necesitatea dovedirii unei experiențe similare pentru drumuri minim clasa tehnică III sau superioare, fără referire la pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar, amenajare de tip bike-sharing, amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene
În fapt, autoritatea contractantă nu a motivat necesitatea impunerii cerințelor privitoare la amenajare de tip bike-sharing și sensurile giratorii pe drumuri naționale / europene. Din modul de formulare a cerinței de calificare pentru lucrări, respectiv servicii, se înțelege că, în cadrul contractelor invocate drept experiență similară, trebuie să se regăsească și lucrări/servicii, de realizare/proiectare: un pod/pasaj/viaduct rutier sau de transport feroviar de cel puțin 30 m lungime, minim o amenajare de tip bike- sharing, minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene (...). Conform cerințelor din anunțul de participare, ofertanții au dreptul să opteze, în demonstrarea experienței de proiectare și a celei de execuție, în prezentarea de contracte ce fac referire la lucrări/proiecte pentru oricare dintre drumuri clasa tehnică III, II sau I. În opinia Consiliului, impunerea dovedirii experienței similare pentru proiectarea și execuția de drumuri ce cuprind amenajării de tip bike-sharing constituie o cerință care nu are legătură cu obiectul contractului – proiectare și execuție lucrări pentru obiectivul de investiții Varianta de ocolire municipiul .......... Din detaliile stabilite în studiul de fezabilitate, secțiunea 5.1.2.1.11 Platforma statii biciclete (BIKE SHARING), aceste platforme/amenajări sunt dotări ce pot fi realizate independent de executarea centurii de ocolire a municipiului, cum de altfel se deduce și din punctul de vedere al autorității contractante. Din niciun document anexat anunțului de participare nu rezultă relevanța, importanța acestei activități asupra contractului supus atribuire. Nici în punctul de vedere autoritatea contractantă nu oferă justificări pertinente, aceasta făcând referire la trei proiecte de mobilitate. Din contră, din susținerile autorității contractante se deduce că amenajarea stațiilor de tip bike-sharing ar putea fi realizată separat de procedura în cauză. Pe de altă parte, cerința este restrictivă, întrucât numărul operatorilor care au realizat lucrările de drumuri cu amenajări de tip bike-sharing este redus. Mai mult, cerința, în cuprinsul ei cuprinde necorelări, luând în considerare definițiile drumurilor de clasă I, II și III, din Normele tehnice privind stabilirea clasei tehnice a drumurilor publice (aprobate prin Ordinul nr. 1295/2017, emis de Ministerul Transporturilor), care definesc categoriile de drumuri: - clasa I- Autostrăzi sau drumuri expres; - clasa II- Drumuri expres sau drumuri cu patru benzi de circulație; - clasa III- Drumuri cu două benzi de circulație. Dacă un operator economic a realizat o autostradă (superioară unei variante de ocolire), în principiu, acesta nu poate îndeplini cerința referitoare la amenajări bike-sharing, întrucât pe autostrăzi nu este
permisă o astfel de lucrare (autostrăzile sunt rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, deci interzisă circulația bicicletelor). Referitor la condițiile de amenajare a sensurilor giratorii, Consiliul ia act de următoarele prevederi din normele tehnice antemenționate: 2.2. Din punct de vedere funcțional și administrativ, drumurile publice se împart, în ordinea importanței, astfel: a) autostrăzi: drumuri publice de interes național, rezervate exclusiv circulației autovehiculelor, care nu deservesc proprietățile riverane, prevăzute cu două căi unidirecționale (separate printr-o zonă mediană), având cel puțin două benzi de circulație pe sens și o bandă de staționare de urgență, cu intersecții denivelate și accese limitate, intrarea și ieșirea autovehiculelor fiind permise numai în locuri special amenajate; b) drumuri expres: drumuri publice de interes național accesibile numai prin noduri sau intersecții reglementate, care pot fi interzise anumitor categorii de vehicule și pe care oprirea voluntară și staționarea pe partea carosabilă sunt interzise; c) drumuri naționale europene (E): drumuri deschise traficului internațional, a căror încadrare ca drumuri (E) se stabilește în conformitate cu prevederile Acordului european asupra marilor drumuri de circulație internațională (AGR); ele pot fi și autostrăzi sau drumuri expres; d) drumuri naționale principale: drumuri publice de interes național care asigură legătura capitalei țării cu orașele reședință de județ, legăturile dintre acestea, precum și cu punctele de control pentru trecerea frontierei de stat a României; e) drumuri naționale secundare - restul drumurilor naționale care nu se încadrează în categoriile prevăzute la lit. a)-d); 4.2 Intersecțiile autostrăzilor și drumurilor expres cu alte drumuri se fac denivelat. 4.3. Amenajarea intersecțiilor la același nivel între două drumuri se va realiza numai pe baza unui calcul de capacitate a intersecției, luându- se în considerare traficul orar de perspectivă, corespunzător celei de-a 30-a ore, în conformitate cu reglementările în vigoare. În cazul depășirii capacității pentru o intersecție la nivel cu circulația reglementată prin indicatoare rutiere se poate avea în vedere soluția semaforizării intersecțiilor situate în localități. În afara localităților, în asemenea situații, se va prevedea sens giratoriu sau intersecție denivelată. Potrivit normelor de mai sus, intersecțiile autostrăzilor și drumurilor expres cu alte drumuri se fac denivelat. Deci pot să nu cuprindă sensuri giratorii. Ofertantul care a participat la astfel de contracte, deși va prezenta pentru procedura în cauză un contract din clasa I, va fi descalificat pentru lipsa experienței în proiectare și execuție sensuri giratorii. Cerința este restrictivă, dar și disproporționată raportat la obiectul contractului,
dacă este condiționată de proiectare și execuție sensuri giratorii doar în contracte de drumuri naționale/europene. Argumentele autorității contractante, formulate din punctul de vedere, fac referire, în principal, la necesitatea realizării variantei de ocolire, nu la riscurile nedovedirii experienței în executarea de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene. Pentru argumentele de mai sus, Consiliul va obliga achizitorul să remedieze din documentația de atribuire criteriile de calificare referitoarea la lucrări și servicii ce cuprind: - minim o amenajare de tip bike-sharing - minim o amenajare de sensuri giratorii pe drumuri naționale/europene (...), întrucât au fost stabilite cu încălcarea prevederilor art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 [Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziției cerințe privind capacitatea tehnică și profesională care sunt necesare și adecvate pentru a se asigura că operatorii economici dețin resursele umane și tehnice și experiența necesare pentru a executa contractul de achiziție publică/acordul-cadru la un standard de calitate corespunzător.], precum și a celor de la art. 31 alin. (1) din HG nr. 395/2016 [Autoritatea contractantă nu are dreptul de a restricționa participarea la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică prin introducerea unor criteriile minime de calificare, care: a) nu prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează să fie atribuit; b) sunt disproporționate în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urmează a fi atribuit.] Cât privește critica formulată de ......... SRL, împotriva includerii în caietul de sarcini a unor cerințe cu privire la experiența profesionala a personalului, Consiliul o consideră întemeiată, întrucât acestea reprezintă veritabile criterii de calificare, ce ar trebui să se regăsească în anunțul de participare. Astfel, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să elimine din caietul de sarcini prevederile referitoare la experiența profesională a personalului. Referitor la criticile formulate de ......... SRL împotriva specificațiilor tehnice pentru stațiile de bike-sharing și biciclete (stabilite în Anexa 1 a studiul de fezabilitate), Consiliul constată că acestea sunt informații de precizie, detalii de execuție (de exemplu, Echipamentul, în totem, are un display interactiv, de 15 inch, Diagonală: 15 inch, LED ........ Rezoluție: 800*480, Unghi de vizualizare: 160° /160, Consum: 3,7 W, Contrast: 1000, Culori: 16,2 M, Luminozitate: 400 cd/m2) și nu soluții funcționale. Or, prin procedura în cauză se urmărește tocmai contractarea serviciilor de proiectare și execuție, deci inclusiv pentru amenajarea stațiilor bike-sharing, cu toate componentele
ei. Totuși, achizitorul a stabilit anumite variante constructive, fără a existe posibilitate proiectării. Conform prevederilor art. 7 din HG nr. 907/2016, studiul de fezabilitate cuprinde soluții tehnice, scenarii, nu elemente de precizie asupra dotărilor ce urmează a fi incluse în lucrare: (1) Studiul de fezabilitate este documentația tehnico-economică prin care proiectantul, fără a se limita la datele și informațiile cuprinse în nota conceptuală și în tema de proiectare și, după caz, în studiul de prefezabilitate, analizează, fundamentează și propune minimum două scenarii/opțiuni tehnico-economice diferite, recomandând, justificat și documentat, scenariul/opțiunea tehnico-economic(ă) optim(ă) pentru realizarea obiectivului de investiții. (2)Scenariul/Opțiunea
tehnico-economic(ă)
optim(ă), recomandat(ă) potrivit alin. (1), cuprinde: a) soluția tehnică; b) principalii indicatori tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții; c) certificatul de urbanism, avizele conforme pentru asigurarea utilităților, precum și avize, acorduri și studii specifice, după caz, în funcție de specificul obiectivului de investiții; d) strategia de implementare, exploatare/operare și de întreținere a investiției. (3) În cazul obiectivelor de investiții a căror funcționare implică procese tehnologice specifice, componenta tehnologică a soluției tehnice poate fi definitivată ori adaptată tehnologiilor adecvate aplicabile pentru realizarea obiectivului de investiții, la faza de proiectare - proiect tehnic de execuție, în condițiile art. 12 alin. (1). Dacă s-ar considera că obiectivului de investiții în cauză îi sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. (3), precitat, proiectarea amenajării bike-sharing (cu toate elementele componente) se definitivează ori se adaptează la faza de proiectare - proiect tehnic de execuție. Or, prin modul de întocmire a Anexei 1, achizitorul restrânge adaptarea, el menționând caracteristici precise. Deși autoritatea contractantă a inclus în Caietul de sarcini, nota: Orice posibilă denumire de marcă, de fabrică sau comerț, origine, sursă, producție, procedeu special, brevet de invenție, licență de fabricație etc. menționate în Caietul de sarcini sau în anexele acestuia trebuie citite cu mențiunea „sau echivalent", această observație nu se poate aplica informațiilor de precizie de la stația de biciclete. Pentru exemplele de mai sus, nu există valori echivalente pentru culori: 16,2 M, display 15 inch, consum de 3,7 W etc. În concluzie, pentru a nu se ajunge la îngrădirea participării la competiție din cauza acestor specificații extrem de detaliate, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să revizuiască cerințele pentru stația de biciclete (cu toate componentele ei).
Cei trei contestatori reclamă lipsa din documentația de atribuire a devizului general, neincluderea tuturor planșelor, schițelor, nepunerea la dispoziție operatorilor economici a tuturor avize (de exemplu, Avizul de gospodărire a Apelor nr. 202 din 09.11.2016 emis de SGA .........; Avizul favorabil nr. 408/08.12.2016 emis de Administrația Târnava Mare - Hârtibaciu, Societatea "Progresul Silvic" Sibiu; și a Punctul de vedere favorabil nr. 3444/05.12.2016 emis de Biroul CFM din cadrul AOM .........). Deși achizitorul susține în punctul de vedere că a pus la dispoziția ofertanților toate informațiile necesare alcătuirii ofertei și cuprinse in Studiul de fezabilitate, că au fost prezentate toate avizele obținute la faza studiu de fezabilitate, precum și studiul geo si expertizele tehnice, Consiliul constată contrariul. Drept pentru care, Consiliul va obliga achizitorul să completeze documentația de atribuire cu toate avizele, documentele în care sunt prezentate condițiile și impunerile indicate de către autoritățile competente și să prezinte tipurile de lucrările și soluțiile tehnice aferente ce vor fi aplicate pentru fiecare element/activitate în parte din cuprinsul proiectului. Întrucât procedura de atribuire este afectată de viciile arătate, ce nu ar putea fi remediate, urmând a fi anulată, Consiliul consideră de prisos a mai analiza, punctual, celelalte critici. În eventualitatea refacerii documentației de atribuire, autoritatea contractantă va avea în vedere și criticile asupra cărora Consiliul nu s-a pronunțat. Conform art. 26 alin. (2) și (7) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestațiile formulate de ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... și va dispune anularea procedurii de atribuire inițiată prin anunțul de participare CN1027846/22.01.2021. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele trei contestații. Admite contestațiile formulate de ......... SRL, ......... SRL și ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ........., și dispune anularea procedurii de atribuire inițiată prin anunțul de participare CN1027846/22.01.2021. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016.
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, .......... .......... ........ Redactat .............eciziei, Magdalena Niță ...........................
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.