Decizie 370/2021
Decizie CNSC2021_370_2021_Decizie_370.pdf, BO2021_370_2021_BO2021_370.pdf
Document CNSC
S.C. EUSKADI S.R.L. în contradictoriu cu COMPANIA DE APA OLTENIA S.A.
Decizia CNSC nr. 370/C7/151 din 22.02.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „DJCL18 – Extindere conductă aducțiune Isvarna – Craiova fir II Tronson II”, se solicită admiterea contestației, anularea adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, în parte, în ceea ce privește desemnarea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., cu respectarea legislației aplicabile și a considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată și continuarea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 5980/05.01.2021, S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 103-105, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1726/1991, având CUI RO1556820, reprezentată convențional de SCA …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. EUSKADI S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 11, județul Timiș, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 15, județul Timiș, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, str. Brestei nr. 133, județul Dolj. Anulează procesul verbal nr. 441/11.01.2021, privind evaluarea documentelor de calificare prezentate de S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 445/11.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare de către S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Obligă COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A. ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea modului în care S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. îneplinește cerința de calificare privind experiența similară, cu…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_370_2021_Decizie_370.pdf, BO2021_370_2021_BO2021_370.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 370/C7/151 Data: 22.02.2021 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3981/25.01.2021, formulată de către S.C. EUSKADI S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 11, județul Timiș, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J35/3692/2004, având CUI RO17021083, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 15, județul Timiș, împotriva adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, emise de către COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, str. Brestei nr. 133, județul Dolj, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „DJCL18 – Extindere conductă aducțiune Isvarna – Craiova fir II Tronson II”, se solicită admiterea contestației, anularea adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, în parte, în ceea ce privește desemnarea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., cu respectarea legislației aplicabile și a considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată și continuarea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 5980/05.01.2021, S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 103-105, sectorul 1, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1726/1991, având CUI RO1556820, reprezentată convențional de SCA Popovici Nițu Stoica & Asociații, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București, 1
Calea Dorobanților nr. 239, etaj 6, sectorul 1, a formulat cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației S.C. EUSKADI S.R.L. ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii, precum și accesul la dosarul achiziției publice, în vederea studierii acestuia. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: ............................................................................................ Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către S.C. EUSKADI S.R.L., cu sediul în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 11, județul Timiș, reprezentată convențional prin Avocat Radu Simionovici, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în Timișoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 12, ap. 15, județul Timiș, în contradictoriu cu COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A., cu sediul în Craiova, str. Brestei nr. 133, județul Dolj. Anulează procesul verbal nr. 441/11.01.2021, privind evaluarea documentelor de calificare prezentate de S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 445/11.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare de către S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. Obligă COMPANIA DE APĂ OLTENIA S.A. ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea modului în care S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A. îneplinește cerința de calificare privind experiența similară, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de către S.C. HIDROCONSTRUCŢIA S.A., cu sediul în București, Calea Dorobanților nr. 103-105, sectorul 1, reprezentată convențional de SCA Popovici Nițu Stoica & Asociații, cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în București, Calea Dorobanților nr. 239, etaj 6, sectorul 1, cu privire la contestația formulată de către S.C. EUSKADI S.R.L. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: .... Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 3981/25.01.2021, formulată de către ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., împotriva adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, emise de către ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, se solicită admiterea contestației, anularea adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, în parte, în ceea ce privește desemnarea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei ..., obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ..., cu respectarea legislației aplicabile și a considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată și continuarea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 5980/05.01.2021, ..., cu sediul în ..., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată convențional de ..., cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în ..., a formulat cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii, precum și accesul la dosarul achiziției publice, în vederea studierii acestuia. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) C. proc. civ. 1
Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică decizia entității contractante de declarare a ofertei ... drept admisibilă și câștigătoare. Contestatorul arată că prin adresa nr. 898/14.01.2021, oferta sa a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, ocupând locul 2 în clasament și consideră că evaluarea ofertei ... (declarată câștigătoare) s-a realizat cu încălcarea prevederilor legale incidente, după cum urmează: 1. Ofertantul nu îndeplinește criteriul de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională, context în care oferta sa ar fi trebuit respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 228 alin. (4) din Legea cu nr. 99/2015 și în temeiul art. 143 alin. (2) lit. b) din H.G. 394/2016. Potrivit, pct. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției, „ofertantul trebuie să demonstreze că în ultimii 5 ani, împliniți la data termenului limită de depunere a ofertelor, a executat în conformitate cu normele profesionale în domeniu și a dus la bun sfârșit lucrări de infrastructură de apă/ apă uzată similare celor care fac obiectul contractului, în valoare cumulată de minim 90.000.000 lei, la nivelul a maximum 3 contracte”. În susținerea îndeplinirii acestei cerințe, ofertantul câștigător a invocat în D.U.A.E. două contracte, respectiv: - Contractul nr. 15/31.07.2013 - CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota, având ca beneficiar pe ... și o valoare declarată de 62.117.651,55 lei, precum și - Contractul nr. 55/16.03.2015 - CL 6 - ..., având ca beneficiar pe ... și o valoare declarată de ...lei. Contestatorul precizează că valoarea însumată a celor două contracte ar fi de 104.059.461,25 lei, numai că, în calcul nu se poate include toată valoarea contractului nr. 15/31.07.2013, deoarece o mare parte din lucrările acestui contract au fost executate în afara perioadei impuse de fișa de date (26.03.2015 - 26.03.2020). În acest sens, contestatorul observă că cerința din fișa de date este ca lucrările invocate drept experiență similară să fi fost executate în ultimii 5 ani, raportați la data limită de depunere a ofertelor (data limită inițială fiind 26.03.2020), deci puteau fi invocate doar lucrări executate în perioada 26.03.2015 – 26.03.2020. Așa cum a declarat și ofertantul câștigător în D.U.A.E. depus, lucrările Contractului nr. 15/31.07.2013 au început la data de 11.09.2013 și au fost complet finalizate la data de 30.12.2016, după cum atestă Procesul-verbal de recepție finală nr. 8947/08.06.2019. Astfel, în condițiile în care durata totală de execuție a fost de aproape 39 de luni, este imposibil ca ... să fi executat lucrări în valoare de 48.058.190,30 lei (cât ar mai avea nevoie pentru a atinge pragul de 90.000.000 lei), deci, de circa 77% din valoarea 2
totală a contractului, în ultimele 21 de luni din contract (26.03.2015 - 30.12.2016), singura perioadă care poate fi luată în considerare, raportat la data limită inițială de depunere a ofertelor. Astfel, este absolut neverosimil ca ofertantul să fi executat 77% din valoarea contractului în ultimii 53% din durata de execuție, aspect ce ar fi trebuit clarificat cu ofertantul și cu beneficiarul lucrărilor. În acest sens, contestatorul subliniază că este irelevantă data emiterii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, în condițiile în care cerința din fișa de date este clară, acesta stabilind că ofertanții trebuie să fi executat efectiv lucrările în limita valorică impusă în perioada precizată, iar nu că este suficient ca lucrările să fi fost recepționate în acea perioadă. Pentru a se stabili acest aspect, contestatorul apreciază că este necesar a se verifica la beneficiarul, ..., care a fost valoarea exactă a lucrărilor realizate în perioada 26.03.2015 - 30.12.2016, prin analiza atât a situațiilor de lucrări depuse și a facturilor acceptate în respectiva perioadă, dar mai ales, prin analiza rapoartelor lunare de progres depuse de executant - realizate în conformitate cu clauza 4.21 din Condițiile Generale de Contract, aceste rapoarte fiind singurele care atestă neîndoielnic perioadele de execuție, având în vedere că, de regulă, atât situațiile de lucrări, cât și facturile sunt emise la o durată destul de mare (necesară verificării cantităților real executate) de la finalizarea efectivă a lucrărilor în cauză. Prin urmare, în măsura în care, din verificările făcute va reieși că ... a executat, în cadrul Contractului nr. 15/31.07.2013, lucrări în valoare de peste 14.059.461,25 lei în perioada 11.09.2013 - 26.03.2015, aceasta nu îndeplinește cerința de calificare, oferta sa impunându-se a fi respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2015 și în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016. 2. Ofertantul și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziție publică, context în care oferta sa ar fi trebuit exclusă potrivit art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. De asemenea, ofertantul se face vinovat de transmiterea de informații false în scopul evitării verificării motivelor de excludere, context în care oferta sa ar fi trebuit exclusă potrivit art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016. Cu ocazia executării anterioare a unor contracte de achiziție publică, contestatorul susține că ofertantul și-a încălcat în mod repetat obligațiile, după cum atestă următoarele documente constatatoare: - documentul nr. 25170/14.06.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a respectat termenele contractuale; - documentul nr. 38107/06.12.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a îndeplinit în mod corespunzător contractul, deoarece au fost sesizate numeroase neconformități, neconcordante, defecte și deficiențe care sunt de natură să afecteze utilizarea construcției; - documentul nr. 1822/12.12.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a respectat termenele contractuale de executare a lucrărilor, motiv pentru care i s-au imputat penalități de întârziere în valoare de 187.748,61 lei. 3
Prin urmare, existând cel puțin 3 certificate constatatoare aflate în termen de valabilitate, care atestă că ... nu și-a respectat obligațiile contractuale, aceasta se află în situația de excludere prevăzută de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. De asemenea, pentru a evita ca entitatea contractă să verifice aceste aspecte și, posibil, să-l excludă din procedură, ofertantul a răspuns NU atât la întrebarea privind comiterea unor abateri profesionale, cât și la cea privind aplicarea de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile, din cadrul D.U.A.E., deși avea cunoștință de abaterile pe care le-a săvârșit și daunele ce i-au fost imputate. Astfel, ofertantul a dat declarații false în conținutul informațiilor transmise în scopul verificării absenței motivelor de excludere, context în care este incident motivul de excludere prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016, în acest sens fiind și practica C.N.S.C. în materie. 3. În ceea ce privește planșa care demonstrează că oferta este adecvată la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării, solicitată prin Formularul nr. 9 din documentația de atribuire, ofertantul nu a respectat cerințele impuse, planșa neconținând elementele necesare. Conform pct. A.1 din Formularul nr. 9: „Ofertantul va furniza cel puțin următoarele informații minime: a) Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament: Ofertantul va demonstra că oferta sa este adecvată constrângerilor fizice impuse de amplasamentul lucrării, prin elaborarea unei planșe care să prezinte, în special, următoarele: Limitele instalațiilor, Clădiri, Zone de depozitare, Acces în șantier, Lucrări temporare. Planșa va include dimensiuni și etichete. b) Aspecte de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute (acolo unde este cazul). Ofertantul va demonstra că facilitățile ce trebuie menținute în funcțiune vor rămâne în operare pe durata execuției Lucrărilor propuse. Pentru demonstrare se va utiliza text descriptiv, însoțit de planșe și/sau diagrame. Va fi prezentat Planul pentru toate Lucrările Temporare necesare pentru păstrarea funcțiunilor lucrărilor existente.” Astfel, contestatorul precizează că ofertantul câștigător nu a demonstrat adecvarea la constrângerile impuse de amplasamentul lucrării, deoarece documentele depuse de acesta nu conțin limitele instalațiilor, clădirile, lucrările temporare, dimensiuni și etichete. De asemenea, nu s-a demonstrat că facilitățile/instalațiile ce trebuie menținute vor rămâne în operare în timp ce lucrările propuse se vor afla în execuție, prin utilizarea de text descriptiv, însoțit de planșe și/sau diagrame. În aceste condiții, contestatorul apreciază că oferta trebuia respinsă ca neconformă în temeiul art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și al art. 143 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 394/2016, în acest sens fiind și practica judiciară în materie (Sentința Civilă nr. 35/CA/18.03.2020 a Curții de Apel Constanța). 4. Graficul de execuție a lucrărilor prezentat de ofertant nu respectă cerințele documentației de atribuire, iar autoritatea contractantă a permis ofertantului să-și modifice/completeze oferta. 4
Contestatorul citează pct. B din Formularul nr. 9 și evocă ceea ce ar fi trebuit să prezinte ofertanții și arată că, așa cum reiese din Procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 19304/29.09.2020, ofertantul câștigător nu a evidențiat, în programul de execuție prezentat, perioadele cu restricții de execuție și nici rezervele de timp pentru situații neprevăzute, situație în care oferta ar fi trebuit respinsă ca neconformă în temeiul art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și al art. 143 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 394/2016. Cu toate acestea, entitatea contractantă a transmis ofertantului solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020, în vederea lămuririi chestiunii. Ofertantul a răspuns prin adresa nr. 22/83/20.08.2020, însă nu a lămurit situația (răspunsul său fiind neconcludent așa cum se va arăta în cele ce urmează), ci a redepus Programul de execuție corectat. În acest context, ne aflăm în ipoteza modificării propunerii tehnice prin răspunsul la o solicitare de clarificare, astfel că oferta ar fi trebuit respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 140 alin. (5) din H.G. nr. 394/2016. 5. Ofertantul nu a prezentat informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract. Contestatorul citează pct. D din Formularul nr. 9 și evocă ceea ce ar fi trebuit să prezinte ofertanții și arată că, așa cum reiese din Procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 19304/29.09.2020, ofertantul nu a prezentat informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract, context în care oferta ar fi trebuit respinsă ca neconformă în temeiul art. 228 alin. (5) din Legea nr. 99/2016 și al art. 143 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 394/2016. Cu toate acestea, entitatea contractantă a transmis ofertantului solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020, în vederea lămuririi chestiunii, la care, acesta a răspuns prin adresa nr. 22/83/20.08.2020, precizând că anumite documente au fost prezentate în oferta sa, dar, în ceea ce privește informațiile despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract, acestea au fost prezentate în Anexa nr. 2 a răspunsului, ca o completare a ofertei. Astfel cum reiese din Procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 19304/29.09.2020, entitatea contractantă a stabilit conformitatea ofertei pe baza înscrisurilor suplimentare prezentate în completarea ofertei sale. Față de această situație, contestatorul menționează că entitatea contractantă ar fi trebuit să fie consecventă cu propriile cerințe și să nu permită ca ofertantul să-și modifice/completeze oferta prin răspunsurile la clarificare, ci aceasta ar fi trebuit respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 140 alin. (5) din H.G. nr. 394/2016. Prin acceptarea unei oferte care nu conținea toate elementele solicitate și permiterea ca ofertantul să o completeze pe calea răspunsurilor la solicitările de clarificări, entitatea contractantă a creat un avantaj clar în 5
favoarea ..., cu încălcarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016, în raport cu ..., care a depus o ofertă completă și conformă de la bun început, deoarece a permis ofertantului să-și transforme oferta din neconformă în admisibilă. 6. Ofertantul a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020. Contestatorul arată că, prin solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020, entitatea contractantă a cerut ofertantului câștigător următoarele lămuriri: „Vă solicităm să clarificați dacă graficul Gantt include rezerve de timp pentru situații neprevăzute și cum sunt evidențiate perioadele cu restricții (condiții climatice nefavorabile, etc) în execuția unor activități. Referitor la D MANAGEMENTUL CONTRACTULUI Prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul Conform cerințelor documentației de atribuire, Fișa de date, Secțiunea IV.4 1) Modul de prezentare a propunerii tehnice Formular nr. 9 - Propunere tehnică, cap. D Managementul contractului, oferta trebuie să includă: Prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest Contract este supus verificărilor de către o terță parte - se vor include aici informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract. Vă rugăm să specificați unde anume în oferta dvs. se regăsesc informațiile menționate mai sus.” În ceea ce privește rezervele de timp, ofertantul a răspuns că activitățile au durate mai mari de timp pentru că ar fi inclus în cadrul acestora rezervele de timp și că randamentele și „productivităţile” normale pentru fiecare activitate au fost reduse pentru a crea rezerve de timp. Pe de-o parte, aceste afirmații sunt pure speculații, în condițiile în care nu au fost însoțite de niciun fel de dovezi sau calcule. A accepta asemenea afirmații, fără niciun fel de dovadă, ar însemna să nu se mai poată stabili în nicio situație dacă s-a respectat sau nu cerința din documentația de atribuire, respectiv, dacă ofertanții chiar au preconizat rezerve de timp. Pe de altă parte, cerința a fost aceea de a prezenta în cadrul programului de execuție inclusiv rezervele de timp, privite ca perioade distincte față de duratele activităților, deci, oricum răspunsul ofertantului nu este concludent, deoarece tinde spre validarea unui mod de prezentare a programului de execuție, ce nu satisface cerințele documentației de atribuire. Totodată, contestatorul precizează faptul că răspunsul este neconcludent este atestat de împrejurarea că, în anexa nr. 1 a răspunsului la solicitarea de clarificări, ofertantul a prezentat programul de execuție cu 6
evidențierea distinctă a rezervelor dc timp, deci, dacă într-adevăr ar fi prevăzut rezerve de timp de la bun început, ofertantul nu avea de ce să redepună documentul corectat cu adăugarea rezervelor de timp. Referitor la perioadele cu restricții în executarea activităților, ofertantul câștigător susține nefondat că acestea ar fi fost evidențiate în programul de execuție, dar, cu toate acestea, depune în anexa nr. 1 răspunsului, programul de execuție modificat, cu evidențierea distinctă a perioadelor de restricții. De altfel, așa cum reiese din Procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 19304/29.09.2020, entitatea contractantă a stabilit expres că, contrar afirmațiilor ofertantului, perioadele de timp friguros nu sunt evidențiate în programul de execuție, dar, totuși, a acceptat răspunsul neconcludent al ofertantului. Raportat la aceste aspecte, contestatorul apreciază că entitatea contractantă nu ar fi trebuit să accepte răspunsurile neconcludente ale ofertantului, ci trebuia să-i respingă oferta ca inacceptabilă în temeiul art. 140 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, anularea adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021 de comunicare a rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, în parte, în ceea ce privește desemnarea drept admisibilă și câștigătoare a ofertei ..., obligarea entității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ..., cu respectarea legislației aplicabile și a considerentelor deciziei ce urmează a fi pronunțată și continuarea procedurii de atribuire, precum și accesul la dosarul achiziției publice, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin punctul de vedere nr. 2139/29.01.2021, înregistrat la C.N.S.C. cu nr. 4853/29.01.2021, ... solicită respingerea contestației ... ca netemeinică și lipsită de fundament legal și, pe cale de consecință, menținerea actelor și măsurilor comisiei de evaluare criticate de către contestator, având în vedere respectarea dispozițiilor legale aplicabile în materia achizițiilor publice. 1. Referitor la solicitarea privind anularea raportului procedurii nr. 796/13.01.01.2021, a adreselor nr. 898/14.01.2021 și nr. 901/14.01.2021, precum și a tuturor actelor subsecvente Prin adresa respectivă, entitatea contractantă arată că a comunicat contestatorului faptul că, în urma analizării ofertelor depuse în cadrul procedurii și a aplicării criteriului de atribuire detaliat în documentația de atribuire, oferta sa a fost admisă, însă nu a fost declarată câștigătoare, întrunind un punctaj inferior celui obținut de oferta declarată câștigătoare, conform dispozițiilor art. 219 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 145 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare. Entitatea contractantă arată că își menține punctul de vedere exprimat prin adresa sus menționată, considerând că toate ofertele prezentate în cadrul procedurii, cât și clarificările furnizate ulterior de ofertanți, la solicitarea comisiei de evaluare, au fost analizate cu toată diligența 7
necesară, iar deciziile acesteia au fost luate în deplină conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare. 2. Referitor la solicitarea privind reevaluarea ofertei prezentate de ..., cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare în materia achizițiilor publice Entitatea contractantă arată că își menține punctul de vedere exprimat în raportul procedurii nr. 796/13.01.2021 și adresa nr. 901/14.01.2021, privind declararea ofertei depuse de ... ca fiind admisibilă și câștigătoare, conform dispozițiilor art. 219 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 145 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare. 3. Referitor la fondul contestației 3.1 Cu privire la argumentația contestatorului, respectiv la modul în care acesta înțelege să își susțină demersul, entitatea contractantă consideră necesar să învedereze Consiliului faptul că tezele preliminare ale contestației vădesc faptul că susținerile se întemeiază pe o interpretare vădit superficială a prevederilor legale aplicabile în materia achizițiilor sectoriale. Astfel: 3.1.1 În cuprinsul tezei 1 din contestație, referindu-se la ..., contestatorul opinează că acesta „nu îndeplinește criteriul de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională”, întemeindu-și argumentația pe faptul că unul dintre contractele prezentate de ofertant pentru demonstrarea experienței similare, respectiv contractul nr. 15/31.07.2013 - „CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota”, a fost executat parțial „În afara perioadei impuse de fișa de date (26.03.2015 - 26.03.2020)”. Ori, în evaluarea modului de îndeplinire, de către ofertanți, a cerințelor de calificare, comisia de evaluare a avut în vedere atât dispozițiile legale aplicabile în vigoare în materia achizițiilor sectoriale, cât și prevederile art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea nr. 2/2017 emisă de Agenția Națională pentru Achiziții Publice în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, respectiv: „În cazul contractelor de servicii/lucrări, comisia de evaluare are obligația ca, odată ce a fost prezentat documentul care confirmă recepționarea respectivelor servicii/lucrări În perioada de referință, să ia în calcul toată valoarea/cantitatea care face obiectul respectivului document, în condițiile în care acestea sunt integrate într-un livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă, fără a se elimina din calcul, în mod artificial, valori/cantități de servicii/lucrări aferente lunilor/anilor ce nu se încadrează în intervalul de timp urmărit.” Prin urmare, în cazul contractului nr. 15/31.07.2013 - „CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota”, în faza de evaluare a eligibilității pe baza informațiilor detaliate furnizate de ofertant în D.U.A.E., comisia de evaluare a luat în considerare întreaga valoare a contractului, urmând ca, ulterior, în cazul în care, în urma 8
evaluării propunerilor tehnice și financiare și a aplicării criteriului de atribuire, oferta respectivă s-ar fi clasat pe primul loc, entitatea contractantă să procedeze conform dispozițiilor art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, solicitând ofertantului să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, respectiv documentele justificative menționate de ofertant în DUAE: Contract nr. 15/31.07.2013; Proces verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019; Certificat de recepție finală nr. 9177 din 10.05.2019; Recomandare nr. UIP POIM 259/21.02.2020; Scrisoare de recomandare nr. UIP POIM 260/21.02.2020. Totodată, entitatea contractantă face precizarea că procesul-verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019, pe care contestatorul însuși îl anexează, se referă la întreaga lucrare („Obiectul: CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare În Ineu, Șiria și Pâncota”), reieșind astfel că Beneficiarul ... a considerat că lucrările executate în cadrul contractului sunt integrate într-un obiect de construcție cu funcționalitate independentă, pe care a înțeles să îl recepționeze ca atare, în ansamblu. În concluzie, entitatea contractantă precizează că își menține punctul de vedere privind evaluarea, la nivelul DUAE, a modului de îndeplinire de către ofertantul ... a cerinței de calificare privind experiența similară, considerând că prevederile art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2/2017 sunt întrutotul aplicabile. Totodată, se face mențiunea că, întrucât natura informațiilor incluse în DUAE este aceea de declarație pe propria răspundere, asumată ca atare de ofertant, entitatea contractantă va proceda conform dispozițiilor art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, solicitând ofertantului clasat pe primul loc, în urma aplicării criteriului de atribuire, să prezinte documente justificative prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE. 3.1.2 În cuprinsul tezei 2 din contestație, referindu-se la ofertantul ..., contestatorul opinează că acesta „și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziție publică” și anexează o serie de documente constatatoare emise de beneficiari cu privire la contracte executate de operatorul economic sus menționat (anexele 6, 7, 8 la contestație). Ori, așa cum se arată în continuare, conținutul documentelor prezentate de contestator relevă, fără echivoc, neîncadrarea în situația de excludere descrisă la art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016 („operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile”), precum și, mai mult, aplicabilitatea dispozițiilor art. 184 alin. (5) lit. b) din același act normativ „În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanțe de judecată măsura interdicției de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziție/acord-cadru sau a unui 9
contract de concesiune pentru o anumită perioadă, situațiile de excludere prevăzute la art. 177 și 180 nu sunt aplicabile: (..) b) dacă, în cazul situațiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 180 a trecut o perioadă de 3 ani de la data la care s-a produs situația, fapta sau evenimentul relevant.” Astfel, entitatea contractantă evocă următoarele: 3.1.2.1 Din documentul nr. 25170/14.06.2017, emis de ... în legătură cu contractul „VL-CL-11 - Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Bălcești”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 28.04.2014 – 27.11.2015. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, respectiv cu cel puțin 4 ani și 5 luni înaintea datei la care ... a participat cu ofertă în cadrul acestei proceduri. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Beneficiarul atestă, cu privire la modul de îndeplinire a contractului de către Antreprenorul ..., că: „Nu au fost constatate abateri de la calitatea lucrărilor; Documentele necesare derulării contractului au fost întocmite în mod corespunzător; Nu au fost costuri adiționale la contractul inițial; Colaborarea și comunicarea cu antreprenorul au fost bune; Toate celelalte clauze contractuale au fost îndeplinite corespunzător de către antreprenor; Nu au fost aduse prejudicii autorității contractante pe perioada derulării contractului.” Faptul că, pe de altă parte, „termenele contractuale nu au fost respectate”, se poate datora unor situații de care antreprenorul poate fi sau nu responsabil, toate cele de mai sus stând, însă, mărturie faptului că, per ansamblu, beneficiarul a apreciat pozitiv modul în care antreprenorul a îndeplinit contractul și că, în niciun caz nu poate fi vorba despre încălcări în mod grav sau repetat ale obligațiilor principale ce reveneau antreprenorului în cadrul contractului, așa cum în mod vădit forțat încearcă să acrediteze contestatorul. 3.1.2.2 Din documentul nr. 38107/06.12.2017 emis de ... în legătură cu contractul „Modernizare stradă Ion Creangă, ...”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 03.06.2015 - 09.07.2017. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, iar la data emiterii raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, moment în care entitatea contractantă ar putea proceda conform dispozițiilor art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, solicitând ofertantului clasat pe primul loc, în urma aplicării criteriului de 10
atribuire, să prezinte documente actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, s-a scurs o perioadă de cel puțin 3 ani și 6 luni de la data la care ar fi putut avea loc orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g). Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Deși la pct. 13 se menționează îndeplinirea necorespunzătoare a contractului, motivată prin sesizarea, de către comisia de recepție la terminarea lucrărilor, a existenței unor neconformități, neconcordanțe, defecte ori deficiențe care sunt de natură să afecteze utilizarea construcției conform destinației sale, și a căror remediere a fost dispusă de comisia de recepție, beneficiarul atestă, pe de altă parte, lipsa oricăror prejudicii care au fost sau care ar fi putut fi aduse Municipiului Sebeș pe perioada derulării contractului (pct. 14), astfel că situațiile semnalate de comisia de recepție nu au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune- interese sau alte sancțiuni comparabile, caz în care ar fi devenit incidente dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. 3.1.2.3 Din documentul nr. 1822/12.12.2017 emis de ... în legătură cu contractul „Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare apă uzată din aglomerarea Călărași - CL 8”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 12.01.2015 - 21.11.2016. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, respectiv cu cel puțin 3 ani și 6 luni înaintea datei la care ... a participat cu ofertă în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Beneficiarul atestă, cu privire la modul de îndeplinire a contractului de către Antreprenorul ..., că: „Nu au existat abateri de la calitatea lucrărilor; Documentele au fost întocmite în mod corespunzător pe parcursul execuției contractului; Nu au existat modificări ale prețului contractului, costuri adiționale la contractul inițial; Executantul a îndeplinit clauzele contractuale referitoare la documentele necesare recepției lucrărilor contractate Colaborarea și comunicarea cu contractantul au fost bune; Nu au existat abateri de la respectarea normelor de securitate și sănătatea muncii, PSI, legislația privind protecția mediului; Nu s-a constatat îndeplinirea necorespunzătoare/defectuoasă de către contractant a altor clauze contractuale.” Faptul că, pe de altă parte, „termenele contractuale de executare lucrări nu au fost respectate”, motiv pentru care beneficiarul a formulat o 11
revendicare pentru suma de 187.748,61 lei, reprezentând penalități de întârziere, reflectă o situație care, în opinia entității contractante, nu poate fi asimilată, în mod rezonabil, unor încălcări în mod grav sau repetat ale obligațiilor principale ce reveneau antreprenorului în cadrul contractului. Totodată, așa cum s-a arătat la pct. (i) de mai sus, situațiile care au generat aplicarea de penalități au avut loc anterior perioadei de trei ani pentru care ar fi fost incidente dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din același act normativ. 3.1.3 Tezele 3, 4 și 5 din cuprinsul contestației se referă la aspecte aferente evaluării propunerii tehnice prezentate de ofertantul ..., astfel: 3.1.3.1 Teza 3 se referă la modul de prezentare a unui element constitutiv al propunerii tehnice, respectiv organizarea lucrărilor, în particular ilustrarea adecvării la constrângerile fizice impuse de amplasament, solicitată la pct. A.1 din Formularul nr. 9 - Propunere tehnică. Așa cum se menționează atât în raportul procedurii, cât și în raportul tehnic de specialitate întocmit de expertul tehnic cooptat în condițiile art. 132 alin. (3) și art. 134 din H.G. nr. 394/2016, propunerea tehnică prezentată de ... conține, la pag. 8, subpunctul: a) Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament, ofertantul demonstrând că oferta sa este adecvată constrângerilor fizice impuse de amplasament, prin detalierea aspectelor solicitate în Formularul nr. 9, după cum urmează: Limitele instalațiilor - pag. 13, Clădiri - pag. 16, Amenajarea spațiilor de depozitare - pag. 21, Accese în șantier - pag. 22, Lucrări temporare -pag. 23, Modul de amplasare a obiectelor din incinta organizării de șantier - pag. 17. Chiar dacă desenul prezentat de către ofertant la pag. 17 (incinta organizării de șantier) nu conține dimensiuni, acestea sunt evidențiate în textul descriptiv, la pag. 13, 17, 18 și 19. De asemenea, trebuie avut în vedere că este vorba de un contract de tip „execuție”, în cazul căruia proiectul tehnic și detaliile de execuție au fost întocmite încă din faza de elaborare a documentației de atribuire, astfel că limitele instalațiilor, clădirile etc, sunt deja evidențiate în planurile de situație anexate caietului de sarcini - Planșe, din cadrul documentației de atribuire puse la dispoziția ofertanților. Pe aceste planuri se regăsesc lucrările ce urmează a se executa și poziționarea acestora față de structurile existente. Astfel, comisia de evaluare a concluzionat că, referitor la cerințele legate de adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament, ofertantul ... prezintă în oferta sa toate informațiile necesare, făcând dovada îndeplinirii cerințelor din documentația de atribuire. În ceea ce privește subpunctul b) Aspecte de ordin operațional ce trebuie menținute (acolo unde este cazul), entitatea contractantă menționează că propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... include acest capitol la pag. 31, utilizând text descriptiv și desene. De asemenea, începând cu pag. 26, propunerea tehnică în cauză descrie măsurile propuse în vederea asigurării accesului riveranilor la 12
proprietăți, menținerii condițiilor de trafic în zonă, pe timpul lucrărilor, inclusiv curățirea străzii în timpul lucrărilor și organizarea desfășurării circulației, semnalizarea rutieră temporară, etc., iar la pag. 16 se regăsește capitolul „Devierile și protejările de utilități afectate”. Pe baza informațiilor detaliate mai sus, comisia de evaluare a concluzionat că informațiile prezentate în propunerea tehnică de către ofertantul ..., cu privire la aspecte de ordin operațional ce trebuie menținute (acolo unde este cazul), corespund pe deplin cerințelor documentației de atribuire. 3.1.3.2 Teza 4 se referă la modul de prezentare a unui element constitutiv al propunerii tehnice, respectiv Graficul de execuție a lucrărilor, solicitat la pct. B. din Formularul nr. 9 - Propunere tehnică. În fapt, ofertantul ... prezintă Graficul de execuție a lucrărilor la pag. 473 din propunerea sa tehnică. Conform pct. B din Formularul 9, graficul de execuție propus trebuie să includă: „- Denumirea activităților și sub-activităților aferente, perioadele de desfășurare, succesiunea și durata acestora (inclusiv rezervele de timp pentru situații neprevăzute), cu evidențierea momentelor cheie în execuția contractului. Se vor evidenția și perioadele cu restricții în execuția unor activități. și - să utilizeze o scală de planificare a duratei/ duratelor activităților/subactivităţilor pe baza unui calendar lunar, și care să poată prezenta perioadele cu restricții de execuție (ex. perioada de iarnă, sărbători legale, etc.).” Așa cum se menționează atât în raportul procedurii, cât și în raportul tehnic de specialitate întocmit de expertul tehnic cooptat în condițiile art. 132 alin. (3) și art. 134 din H.G. nr. 394/2016, graficul de execuție prezentat în propunerea tehnică a ofertantului ... este întocmit pe baza unui calendar lunar, conform cerințelor caietului de sarcini, însă nu sunt evidențiate perioadele cu restricții de execuție și nici rezervele de timp pentru situații neprevăzute. Comisia de evaluare a solicitat ofertantului să clarifice aceste aspecte. În răspunsul la solicitarea de clarificare (la care se referă teza 6 din contestație), ofertantul a menționat că pentru activitățile prevăzute în cadrul contractului au fost propuse durate de timp mari, tocmai ca o rezultantă a prevederilor de rezerve de timp pentru situații neprevăzute. De asemenea, a menționat că randamentele și productivităţile normale pentru fiecare activitate au fost afectate cu o reducere pentru a crea o rezervă de timp la nivelul fiecărei activități. Ofertantul a explicat faptul că în perioada decembrie - februarie nu se execută lucrări de bază, ci doar aprovizionare cu materiale și întreținerea căilor de acces, iar perioadele de restricții pentru activitățile din timpul anului sunt înglobate în durata fiecărei activități. De asemenea, a făcut trimitere la pag. 33 din propunerea sa tehnică, unde se precizează că la execuția lucrărilor se vor respecta prevederile „Normativului CI 6-84 - 13
realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente”. Totodată, ofertantul a menționat că a avut în vedere, ca perioade de restricții, și zilele libere naționale, stabilite prin lege (acestea fiind excepții luate în considerare în mod automat de software-ul de specialitate folosit pentru întocmirea graficului de execuție, respectiv Spider Project). Întrucât prin caietul de sarcini nu se impune în mod explicit prevederea unei anumite rezerve de timp (de o anumită durată), în procesul de evaluare s-a considerat că fiecare ofertant poate avea propria metodologie de organizare a activităților, astfel încât execuția lucrărilor să se efectueze în limitele duratei totale de execuție impuse prin contract. Astfel, în urma evaluării resurselor prezentate de către ofertant în propunerea sa tehnică (personal, utilaje și echipamente), entitatea contractantă a constatat faptul că într-adevăr acestea sunt dimensionate cu rezerve, conform clarificărilor transmise de ofertant. De asemenea, în procesul de evaluare s-a avut în vedere și faptul că proiectul prevede un front de lucru semnificativ, cu peste 28 km de conducte, constructorul putând executa lucrările pe tronsoane independente, astfel încât, în ipoteza apariției unei situații neprevăzute care l-ar împiedica să lucreze într-o anumită zonă, acesta să poată continua lucrările într-o altă zonă. Prin prisma celor de mai sus, comisia de evaluare a concluzionat că răspunsul transmis de ofertant la solicitarea de clarificare nu se constituie într-o o modificare a ofertei depuse inițial, întrucât acesta nu face decât să detalieze informații deja incluse în propunerea sa tehnică, detalieri susținute și de informații care se regăsesc în alte documente din cuprinsul propunerii tehnice (descrierea lucrărilor realizate pe timp friguros conform normativului Cl 6-84, etc), listele cu resursele alocate (personal, utilaje și echipamente). Ținând cont de aspectele detaliate în paragrafele precedente și procedând în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare, comisia de evaluare a concluzionat că răspunsul transmis de ofertantul ..., în urma solicitării de clarificare, este concludent și demonstrează îndeplinirea cerințelor documentației de atribuire, neexistând niciun temei rezonabil, din punct de vedere legal, pentru a-i declara oferta neconformă sau inacceptabilă, conform dispozițiilor H.G. nr. 394/2016, cu modificările și completările ulterioare. 3.1.3.3 Teza 5 se referă la modul de prezentare a unui element constitutiv al propunerii tehnice, respectiv modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate, solicitate la pct. D. din Formularul nr. 9 - Propunere tehnică. Conform cerințelor documentației de atribuire, fișa de date, Secțiunea IV.4.1) Modul de prezentare a propunerii tehnice, Formular nr. 9 - Propunere tehnică, cap. D Managementul contractului, propunerea tehnică trebuie să includă: „Prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest Contract este supus verificărilor de către o terță parte - se vor include 14
aici informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract.” În cursul evaluării, în propunerea tehnică prezentată de ofertantul ..., entitatea contractantă susține că nu au putut fi identificate informațiile sus menționate, motiv pentru care comisia de evaluare a solicitat ofertantului clarificări privind aceste aspecte. În răspunsul la solicitarea de clarificare, ofertantul a precizat următoarele: „În Propunerea Tehnică depusă am prezentat toate documentele solicitate prin Documentația de Atribuire la punctul D. Astfel, la paginile 850-861 am prezentat Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului contract, la paginile 862-889 am prezentat Managementul riscurilor, la paginile 890-892 am prezentat Modalitatea de efectuare a înregistrărilor și înregistrările efectuate, iar acestea cuprind inclusiv modalitatea de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest contract este supus verificărilor de către o terță parte. Totodată, sunt incluse și informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract. În detalierea documentelor menționate mai sus, introduse în oferta depusă și care răspund cerințelor Documentației de Atribuire, în Anexa 2 la prezenta găsiți: - Activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului; - Fluxul financiar; - Modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate, documente pe care intenționăm să le supunem aprobării reprezentanților Inginerului și Beneficiarului, după semnarea Contractului.” Verificând informațiile transmise de ofertant, la paginile din propunerea tehnică indicate, entitatea contractantă face precizarea că au fost identificate documentele și informațiile menționate de către acesta. Pe de altă parte, în anexa 2 a răspunsului la solicitarea de clarificare, ofertantul detaliază corespunzător activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului, fluxul financiar și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate. Ținând cont de faptul că informațiile prezentate în cuprinsul răspunsului la solicitarea de clarificare constituie, în fapt, detalierea unor informații care se regăsesc deja în propunerea tehnică, comisia de evaluare a concluzionat că oferta prezentată de ... răspunde cerințelor minime ale documentației de atribuire și nu se justifică încadrarea în situația prevăzută la art. 140 alin. (5) din H.G. nr. 394/2016. În concluzie, ... arată că își menține punctul de vedere exprimat prin raportul procedurii nr. 796/13.01.2021, considerând că toate ofertele prezentate în cadrul procedurii, cât și clarificările furnizate ulterior de ofertanți, la solicitarea comisiei de evaluare, au fost analizate cu toată diligența necesară, iar deciziile acesteia au fost luate în deplină conformitate 15
cu dispozițiile legale aplicabile în vigoare, și, prin urmare, solicită C.N.S.C. respingerea contestației formulate de ..., ca nefondată. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 5980/05.01.2021, ..., a formulat cerere de intervenție, prin care solicită respingerea contestației ... ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii, precum și accesul la dosarul achiziției publice, în vederea studierii acestuia. 1. Scurtă prezentare a situației de fapt. Precizări preliminare În etapa finală a procedurii, au depus oferte patru operatori economici, respectiv ..., ..., ... și ... Urmare verificării îndeplinirii condițiilor de participare și a cerințelor minime asociate, doar oferta depusă de contestator și cea a intervenientului au fost declarate admisibile. În data de 17.08.2020, prin adresa nr. 16238, entitatea contractantă a solicitat intervenientului clarificarea anumitor aspecte din oferta tehnică. Acesta arată că a răspuns în mod clar, complet și neechivoc solicitării de clarificare, lămurind pe deplin conformitatea ofertei sale, prin adresa nr. 22/83/20.08.2020. Ca urmare a aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate – preț” asupra celor două oferte declarate admisibile, clasamentul procedurii a fost următorul: ..., cu o ofertă financiară de ...lei, a ocupat locul I, iar ..., cu o ofertă financiară de ...lei, a ocupat locul II. În data de 25.01.2021, entitatea contractantă a publicat în SEAP contestația nr. 1765, prin care se solicită, în esență, anularea rezultatului procedurii sub aspectul evaluării ofertei câștigătoare, susținând (în mod neîntemeiat) că această ofertă ar fi neconformă. Având în vedere că, prin contestație, se urmărește anularea rezultatului procedurii în ceea ce privește evaluarea ofertei ..., formulându- se critici atât cu privire la îndeplinirea condițiilor de participare, cât și cu privire la conformitatea ofertei, aceasta a formulat prezenta cerere de intervenție. 2. Considerații privind admisibilitatea și calificarea cererii de intervenție În ceea ce privește admisibilitatea cererii de intervenție, ... solicită Consiliului să rețină că aceasta este admisibilă în principiu, fiind întemeiată pe art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care recunoaște legitimitate procesuală oricărui operator economic interesat de participarea la procedură sau care este participant la procedura de atribuire. Singurele condiții pe care art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 le reglementează cu privire la cererea de intervenție, sunt îndeplinite în cauză. Intervenientul solicită admiterea cererii sale voluntare formulată în temeiul art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, pe care o califică, în principal, ca cerere de intervenție voluntară sui-generis. Această calificare respectă atât prevederile Codului de procedură civilă, cât și dispozițiile art. 17 alin. (3) și art. 68 din Legea nr. 101/2016. În măsura în care Consiliul va aprecia că cererea nu poate fi calificată ca o cerere de intervenție sui generis, se solicită, în subsidiar, calificarea 16
acesteia ca fiind cerere de intervenție principală, în sensul art. 61 alin. (2) din Codul de procedură civilă, dreptul dedus judecății de către contestator fiind în strânsă legătură cu dreptul deținut la acest moment de intervenient de a încheia contractul de achiziție publică, în calitate de câștigător al procedurii, și într-un al doilea subsidiar, ca fiind cerere de intervenție accesorie în interesul entității contractante. 3. Netemeinicia contestației 3.1. Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire a criteriului de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională sunt neîntemeiate În susținerea acestei critici, în esență, contestatorul invocă o pretinsă obligație a entității contractante de a reanaliza documentele justificative depuse de intervenient în demonstrarea experienței similare cu privire la Contractul nr. 15/31.07.2013, prin eliminarea din calculul valorii lucrărilor a căror finalizare e atestată de aceste documente, a acelor lucrări executate anterior perioadei de 5 ani relevante pentru experiența similară solicitată. Intervenientul susține că interpretarea contestatorului este eronată, fiind în mod clar și neechivoc înlăturată de prevederile legale exprese are stabilesc modalitatea de determinare a valorii lucrărilor invocate drept experiență similară. În acest sens, se arată că, în practică, modalitatea de determinare a valorii lucrărilor invocate drept experiență similară a fost supusă mai multor interpretări. Tocmai în scopul asigurării unei „abordări unitare de către principalii actori implicați în situațiile în care devine incidență aplicarea prevederilor legale mai sus menționate și necesitatea emiterii unei îndrumări cu privire la modalitatea de formulare a cerințelor de calificare ce vizează capacitatea tehnică și/sau profesională privind experiența similară”, ANAP a emis Instrucțiunea 2/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 178 și art. 179 lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 și art. 192 lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale și se citează art. 13 alin. (2) din Instrucțiunea nr. 2/2017: „În cazul contractelor de servicii/lucrări, comisia de evaluare are obligația ca, odată ce a fost prezentat documentul care confirmă recepționarea respectivelor servicii/lucrări în perioada de referință, să ia în calcul toată valoarea/cantitatea care face obiectul respectivului document, în condițiile în care acestea sunt integrate într-un livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă, fără a se elimina din calcul, în mod artificial, valori/cantități de servicii/lucrări aferente lunilor/anilor ce nu se încadrează în intervalul de timp urmărit.” Raportând aceste prevederi legale clare, exprese și neechivoce la situația de fapt incidență în cauză, intervenientul solicită Consiliului să rețină următoarele: (i) a prezentat documente justificative care confirmă recepția lucrărilor invocate drept experiență similară în perioada de referință stabilită pentru experiența similară solicitată, respectiv procesul-verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019, acest aspect fiind necontestat de ...; 17
(ii) lucrările ce fac obiectul procesului-verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019 sunt integrate într-un livrabil, respectiv obiectul de construcție independent „CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota”. Astfel, valoarea acestor lucrări nu ar putea fi separată decât în mod artificial și irelevant pentru experiența similară pe care o atestă (respectiv „lucrări de construire / reabilitare / modernizare / extindere rețele de apă/ canalizare”). În acest context, contrar susținerilor contestatorului, data emiterii procesului-verbal de recepție este relevantă, atât prin raportare la prevederile legale mai sus expuse, dar și prin raportare la prevederile fișei de date a achiziției. Astfel, entitatea contractantă a solicitat experiența similară în: (i)
lucrări
similare,
respectiv
„lucrări
de construire/reabilitare/modernizare/extindere rețele de apă / canalizare și/sau aducțiuni de apă și/sau rețele de fluide / rețele tehnice edilitare supraterane/subterane”, care (ii) au fost „duse la bun sfârșit”, respectiv „lucrări recepționate pe obiecte, însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului, sau lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție finală.” Prin urmare, din moment ce nu este contestat caracterul similar al lucrărilor ce fac obiectul Contractului nr. 15/31.07.2013, este evident că procesul-verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019 atestă îndeplinirea condiției ca lucrările să fie „duse la bun sfârșit”, astfel cum aceasta a fost definită prin documentația de atribuire. Astfel, din moment ce ambele condiții stabilite prin documentația de atribuire sunt îndeplinite, în ceea ce privește Contractul nr. 15/31.07.2013, rezultă că oferta intervenientului este admisibilă și sub acest aspect. Pentru toate argumentele mai sus expuse, ... solicită Consiliului să respingă criticile contestatorului cu privire la pretinsa neîndeplinire a criteriului de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională, ca neîntemeiate. 3.2. Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa incidență a art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016 sunt neîntemeiate Cu titlu preliminar, intervenientul precizează că ... extrage speculativ documente constatatoare publicate în SEAP și interpretează fragmentat și distorsionat prevederile legale relevante, într-o tentativă de a discredita imaginea ... În realitate, după cum se arată în continuare, niciunul dintre documentele constatatoare invocate speculativ de contestator nu conține informații de natură să susțină o pretinsă încălcare gravă sau repetată a obligațiilor contractuale, nefiind incidente prevederile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, și cu atât mai puțin prevederile art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din același act normativ. 18
(i) în acest sens, intervenientul solicită Consiliului să rețină faptul că incidența art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016 este exclusă raportat la art. 184 alin. (5) lit. b) din același act normativ, pe care îl citează. Raportând aceste prevederi legale la situația de fapt dedusă controlului de legalitate al Consiliului, intervenientul arătă că: • Documentul constatator nr. 25170/14.06.2017 atestă modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale în perioada 28.04.2014 -27.11.2015: „4. Durată contract: 28 aprilie 2014 - 27 noiembrie 2015”. • Documentul constatator nr. 38107/06.12.2017 atestă modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale în perioada 03.06.2015 -09.07.2017: „12. Informații privind data începerii lucrărilor și încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor: - data începerii: 03.06.2015 - data finalizării: 09.07.2017 - numărul și data procesului verbal de recepție la terminarea lucrărilor: 36216/27.11.2017”. • Documentul constatator nr. 1822/12.12.2017 atestă modalitatea de îndeplinire a obligațiilor contractuale în perioada 12.01.2015 - 21.11.2016. Rezultă astfel că toate aceste documente constatatoare privesc situații, fapte și evenimente care s-au petrecut cu mai mult de 3 ani anterior datei finalizării evaluării ofertelor (12.01.2021). Astfel, aceste documente constatatoare (care oricum nu ar atrage incidența art. 180 lit. g) din Legea nr. 99/2016) nu sunt relevante pentru evaluarea ofertei intervenientului, pentru simplul motiv că situațiile consemnate de acestea nu mai au vocația de a atrage excluderea din procedura de atribuire. În ceea ce privește pretinsa aplicabilitate a art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016, faptul că evenimentele relevante s-au petrecut în afara termenului relevant pentru aplicarea unui caz de excludere, atrage totodată lipsa obligației de declarare a acestora (dacă acestea s-ar încadra în tipul situațiilor ce fac obiectul raportării în DUAE). Scopul DUAE și al sancțiunii reglementate de art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016 nu este acela de a obține o listă de informații nerelevante cu privire la activitatea operatorilor economici, ci de a asigura declararea și verificarea situațiilor relevante pentru analiza incidenței unui caz de excludere din procedură. Nu se poate astfel extinde interpretarea acestui text pentru a impune declararea oricăror situații, indiferent de perioada de producere a acestora sau relevanța lor pentru verificarea credibilității operatorului economic. Cu alte cuvinte, acest text nu impune ca intervenientul, operator economic cu o perioadă de activitate de peste 70 de ani, să includă în DUAE detalii despre toate contractele implementate. Pentru toate argumentele expuse mai sus, intervenientul solicită Consiliului să rețină că, împlinirea termenului prevăzut de art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016 atrage înlăturarea analizei incidenței prevederilor art. art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016. 19
(ii) Oricum, documentele constatatoare invocate nu ar avea vocația de a atrage incidența art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016, nici dacă perioada reglementată de art. 184 alin. (5) lit. b) nu ar fi expirată Preliminar, intervenientul arătă că în mod distorsionat încearcă contestatorul să inducă ideea că (pretinsa) incidență a unor abateri contractuale în contracte diferite ar constitui o încălcare repetată a obligațiilor contractuale în sensul art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. În realitate, situația de excludere reglementată de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016 are în vedere în mod expres, clar și neechivoc, abaterile contractuale săvârșite în cadrul aceluiași contract: „operatorul economic și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziții publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile.” Prin urmare, nu sunt relevante abaterile minore care se repetă în cadrul mai multor contracte de achiziție publică, sectoriale sau de concesiune, ci săvârșirea unor abateri grave sau repetate în cadrul aceluiași contract anterior, abateri care au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancțiuni comparabile. Astfel, cazul de excludere invocat de contestator nu urmărește excluderea operatorilor economici pentru orice abatere, chiar repetată în mai multe contracte, ci numai pentru acele abateri cu un grav ridicat de gravitate, fie prin natura lor fie prin caracterul repetat, și care au avut consecințe grave asupra derulării unui anumit contract, astfel încât să conducă la pierderea încrederii autorității/entității contractante în capacitatea profesională a respectivului operator economic. Raportând acest context legal la situația de fapt incidentă în cauză, intervenientul precizează că în niciunul dintre documentele constatatoare invocate nu sunt consemnate abateri grave sau repetate de la îndeplinirea obligațiilor contractuale și cu atât mai puțin abateri care să conducă la consecințele descrise în art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. În concret: • Documentul constatator nr. 25170/14.06.2017 atestă în mod expres că intervenientul a îndeplinit contractul în mod corespunzător: „7. Evaluare a modului de îndeplinire a contractului: Nu au fost constatate abateri de la calitatea lucrărilor; Termenele contractuale nu au fost respectate; Documentele necesare derulării contractului au fost întocmite în mod corespunzător; Nu au fost costuri adiționale la contractul inițial; Colaborarea și comunicarea cu antreprenorul au fost bune; Toate celelalte clauze contractuale au fost Îndeplinite corespunzător de către antreprenor; Nu au fost aduse prejudicii autorității contractante pe perioada derulării contractului.” 20
Împrejurarea că acest document menționează o nerespectare a termenelor contractuale nu poate fi interpretată ca atestând o abatere de tipul celor relevante pentru aplicabilitatea art. 180 alin. (1) lit. g), termenele contractuale fiind influențate de situațiile particulare survenite pe perioada derulării contractului. • Documentul constatator nr. 38107/06.12.2017 reprezintă un document constatator primar. Deși acesta consemnează „Nu” cu privire la îndeplinirea corespunzătoare a contractului, din analiza motivelor expuse de autoritatea contractantă se poate lesne observa că acestea privesc observații uzuale la recepția lucrărilor, observații care au fost rezolvate de intervenient, după cum rezultă din Documentul constatator final nr. 1/5280/14.07.2020, în care se consemnează îndeplinirea corespunzătoare a contractului (anexat). • Documentul constatator nr. 1822/12.12.2017 atestă, fără dubiu, îndeplinirea corespunzătoare a contractului de către intervenient. Împrejurarea că acesta consemnează o acțiune în revendicare pentru penalități de întârziere care au fost chiar reținute din suma de plată, nu poate atrage nici măcar analizarea incidenței prevederilor art. 180 alin. (1) lit. g) din moment ce nu sunt consemnate abateri grave sau repetate care să fi atras consecințele stabilite de acest text de lege. În acest sens, se atașează, în anexă, adresa emisă de beneficiarul emitent al acestui document constatator, în care acesta reafirmă îndeplinirea corespunzătoare a contractului și lipsa oricăror prejudicii. Sintetizând cele mai sus expuse, chiar dacă nu ar fi expirat termenul legal pentru incidența cazului de excludere, oricum toate contractele la care fac referire documente constatatoare invocate de entitatea contractantă au fost corespunzător îndeplinite, nefiind incidente situații care să atragă aplicabilitatea prevederilor art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. Oricum, chiar dacă nu este incidență o situație dintre cele reglementate de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, intervenientul arată că a inclus în DUAE o informare cu caracter general în care a arătat că există incidente contractuale care nu se încadrează în situațiile reglementate de art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, asigurând deplină transparență față de entitatea contractantă și față de situația sa. Pentru toate cele mai sus expuse, ... solicită Consiliului să rețină că, indiferent de aplicabilitatea termenului prevăzut de art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016, situațiile invocate de constatator nu atrag incidența art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016. (iii) Oricum, principiul proporționalității se opune interpretării distorsionate date de contestator prevederilor art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016 Intervenientul citează preambul 106 și 107 al Directivei 2014/25, precum și interpretarea Curții de Justiție a Uniunii Europene (Hotărârea din 3 octombrie 2019 pronunțată în cauza C0267/18). Mai mult, după cum rezultă din dispozitivul Hotărârii din 3 octombrie 2019 pronunțată în cauza C0267/18, aprecierea fiabilității operatorului 21
economic aflat într-un potențial caz de excludere este atributul exclusiv al entității contractante. Pentru toate cele mai sus expuse, intervenientul solicită Consiliului să respingă criticile contestatorului cu privire la pretinsa incidență a art. 180 alin. (1) lit. g) și h) din Legea nr. 99/2016, ca neîntemeiate. 3.3. Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neconformitate a ofertei intervenientului sunt neîntemeiate 3.3.1. În ceea ce privește cerința referitoare la planșa care demonstrează că oferta este adecvată la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării, solicitată prin Formularul nr. 9 Contrar susținerilor tendențioase ale contestatorului, intervenientul face mențiunea că informațiile solicitate prin punctul A.1. din Formularul nr. 9 există în cadrul ofertei sale, iar acestea sunt: (i) Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament - această cerință este demonstrată prin informațiile prezentate în propunerea sa tehnică, la pag. 3-13; (ii) Planșa trebuie să includă: • Limitele instalațiilor - acestea se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 13-16; • Clădiri - acestea se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 16-21; • Zone de depozitare - acestea se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 21-22; • Acces în șantier - acesta se regăsește, astfel cum a fost solicitat prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 22-23; • Lucrări temporare - acestea se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 23-31; • Dimensiuni și etichete - acestea se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 17, 19, 20, 34, 35, 42-45. (iii) „Aspecte de ordin operațional ale lucrărilor existente ce trebuie menținute (acolo unde este cazul); Ofertantul va demonstra că facilitățile ce trebuie menținute în funcțiune vor rămâne în operare pe durata execuției Lucrărilor propuse. Pentru demonstrare se va utiliza text descriptiv, însoțit de planșe și/sau diagrame. Va fi prezentat Planul pentru toate Lucrările Temporare necesare pentru păstrarea funcțiunilor lucrărilor existente” - toate aceste informații se regăsesc, astfel cum au fost solicitate prin documentație, în cadrul propunerii tehnice, la pag. 31-55. Se impune să se noteze că acest contract, pe care entitatea contractantă dorește să îl încheie, presupune executarea unor lucrări, aproximativ în integralitatea acestora, pe câmpuri/ terenuri agricole, întrucât tronsonul vizat constituie, în fapt, o lucrare de extindere, deci se urmărește obținerea unui tronson nou, care nu există în prealabil, și nu reabilitarea unui tronson deja existent. În încercarea contestatorului de a induce în eroare Consiliul, acesta prezintă în Anexa nr. 11 o hotărâre anterioară a Curții de Apel Constanța dintr-o procedură distinctă de achiziție de lucrări, cu situație de fapt diferită 22
și obiect diferit, acea procedură urmărind reabilitarea unor conducte („Reabilitare conducte aducțiune și magistrale”), iar nu extinderea acestora. Astfel, susținerea contestației, invocând o hotărâre anterioară dintr-un context total diferit ce implică, cel puțin, o propunere tehnică și un contract diferite - care se execută integral într-un oraș cu peste 300.000 locuitori în cadrul căruia constrângerile fizice impuse de amplasament sunt cu totul distincte (există multiple rețele de apă, canalizare, refulare, cabluri electrice, rețele de gaze, accese la proprietăți, mașini parcate, vegetație etc.) - nu poate constitui decât un demers tendențios, incorect și abuziv, doar cu scopul de a induce în eroare Consiliul. Intervenientul reiterează faptul că, în prezenta procedură, lucrarea se va executa într-o proporție substanțială, aproape integral, asupra unor terenuri libere, ceea ce demonstrează faptul că propunerea sa tehnică este perfect adaptată la realitatea din teren a viitoarelor lucrări. Față de cele anterior expuse, se impune să se observe maniera tendențioasă și de rea-credință a contestatorului, care formulează simple speculații, nesusținute și nedovedite, cu unicul scop de a denatura situația de fapt și realitatea în prezenta procedură de atribuire, pentru a induce în eroare Consiliul. 3.3.2. În ceea ce privește cerința referitoare la graficul de execuție a lucrărilor Cerința minimă obligatorie impusă prin documentația de atribuire a cărei îndeplinire este contestată, este următoarea: „B. Graficul de execuție a lucrărilor (în format Gantt), descriind succint principalele activități, care să prezinte succesiunea și programul propus pentru execuția Lucrărilor. Ofertantul va prezenta graficul propus pentru execuția contractului (pe stadii fizice), ilustrând ordinea și derularea în timp a activităților pe care propune să le îndeplinească pentru realizarea Lucrărilor. Graficul trebuie să fie în concordanță cu metodologia de execuție a lucrărilor și durata de execuție stabilită prin Contract, prezentând, în special, următoarele: • Etapele de construcție. • Lucrări permanente și temporare ce urmează a fi executate. • Activități de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora, după caz. • Denumirea activităților și sub-activităților aferente, perioadele de desfășurare, succesiunea și durata acestora (inclusiv rezervele de timp pentru situații neprevăzute), cu evidențierea momentelor cheie în execuția contractului. Se vor evidenția și perioadele cu restricții în execuția unor activități. • Resursele alocate fiecărei activități, incluzând necesarul de personal pe categorii și numărul de utilaje necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări. • Secvenţierea, derularea în timp și durata testelor cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului. • Drumul critic clar identificat în planificarea activităților.” 23
Având în vedere solicitările exprese ale entității contractante, intervenientul susține că a cuprins în cadrul propunerii sale tehnice, următoarele documente ce atestă conformitatea ofertei cu documentația de atribuire: (i) la pag. 473-489 se regăsește Graficul Gantt care cuprinde toate informațiile enumerate în cadrul documentației de atribuire, informații obligatorii în cazul unui astfel de grafic, respectiv: - etapele de construcție; - lucrările permanente și temporare ce urmează a fi executate; - activități de interfațare cu lucrările existente și operarea acestora; - denumirea activităților și sub-activităților aferente; - perioadele de desfășurare, succesiunea și durata acestora (inclusiv rezervele de timp pentru situații neprevăzute) cu evidențierea momentelor cheie în execuția contractului, inclusiv perioadele cu restricții în execuția unor activități; - secvenţierea, derularea în timp și durata testelor cu evidențierea clară a activităților incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calității, conform legislației specifice corespunzătoare obiectului contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităților. (ii) la pag. 490-693 se regăsesc resursele alocate fiecărei activități; (iii) la pag. 694-761 se regăsește alocarea necesarului de personal pe categorii și orele de utilaje /tone transport necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări; (iv) la pag. 694-761 se regăsește alocarea necesarului de personal pe categorii (număr/bucăți) și numărul de utilaje și transport necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări. Astfel, toate informațiile incluse în propunerea tehnică demonstrează pe deplin îndeplinirea integrală a cerințelor documentației de atribuire, criticile expuse de contestator neputând fi decât consecința neînțelegerii documentației tehnice prezentate de intervenient. Mai mult, intervenientul face precizarea că a clarificat suplimentar prevederile propunerii sale tehnice. Astfel, în răspunsul la solicitarea de clarificare, a dat explicații amănunțite - referitoare la Programul de Execuție al Lucrărilor (regăsit la pag. 490-829) și la evidențierea distinctă a rezervelor de timp pentru situații neprevăzute și a perioadelor de restricții - menite să reitereze și să confirme ceea ce era deja cuprins în propunerea tehnică depusă, din care se citează. Astfel, aceste rezerve de timp create după cum s-a arătat anterior, sunt de natură a genera confort și flexibilitate în executarea contractului, fără a fi afectat Programul de Execuție, beneficii de care se bucură atât antreprenorul, cât și entitatea contractantă, interesată să recepționeze lucrările conform documentației de atribuire și contractului. De asemenea, perioadele de restricții, inclusiv cele pentru timpul friguros au fost evidențiate în Programul de Execuție cuprins în ofertă, după cum urmează: - în lunile decembrie-februarie ale fiecărui an nu se execută lucrări de bază, ci doar aprovizionare cu materiale și întreținerea căilor de acces; 24
- perioadele de restricții pentru activitățile din timpul anului sunt înglobate în durata fiecărei activități; și - perioadele de restricții avute în vedere includ și sărbătorile legale naționale din anul curent, astfel cum acestea sunt definite prin legislația în vigoare (acestea fiind excepțiile avute în vedere de softul de specialitate folosit, respectiv Spider Project). Oricum, în același sens, la pag. 33 din propunerea tehnică a intervenientului, se regăsește declarația expresă conform căreia pe parcursul execuției lucrărilor vor fi luate în considerare și respectate întocmai prevederile „Normativului C16-84 - realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente”. Contrar susținerilor tendențioase ale contestatorului, intervenientul menționează că răspunsul său la clarificări nu face altceva decât să explice, clar și în detaliu, unde anume se regăsesc informațiile solicitate prin documentația de atribuire în cadrul propunerii tehnice, fără a modifica, completa sau adăuga la informațiile cuprinse în aceasta. Simplele susțineri ale contestatorului relevă confuzia clară între termenii utilizați chiar de acesta, fapt ce dovedește că susținerile acestuia sunt simple speculații tendențioase formulate doar cu scopul de a denatura realitatea. Astfel, pe de o parte, contestatorul susține neconcludenţa răspunsului și apreciază că oferta ar fi trebuit respinsă tocmai ca urmare a răspunsului neconcludent la clarificări. Pe de altă parte, acesta susține contrariul, și anume, faptul că prin răspunsul la clarificări, s-a modificat propunerea tehnică și, prin urmare, apreciază că oferta intervenientului ar fi trebuit respinsă. În continuare, intervenientul evocă interpretarea, cu valoare de izvor de drept, dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza 157/96, din care citează. Prin urmare, intervenientul solicită Consiliului să rețină că în mod temeinic și legal, și cu aplicarea corectă a principiului proporționalității a solicitat entitatea contractantă clarificarea ofertei, iar răspunsurile sale au fost concludente, în sensul reconfirmării conformității ofertei, fără a aduce modificări sau completări acesteia, și, în consecință, să respingă și aceste critici ca neîntemeiate. 3.3.3. În ceea ce privește cerința referitoare la prezentarea informațiilor despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate Intervenientul arată că prin documentația de atribuire s-a solicitat: „Prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest Contract este supus verificărilor de către o terță parte - se vor include aici informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract”. În acest context, intervenientul susține că a cuprins, în cadrul propunerii tehnice, următoarele: 25
(i) la pag. 890-892, Modalitatea de efectuare a înregistrărilor și înregistrările efectuate, ce cuprind inclusiv modalitatea de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul; (ii) la pag. 850-861, Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului Contract; (iii) la pag. 862-889, Managementul riscurilor. În acest sens, intervenientul susține că a clarificat suplimentar prevederile propunerii sale tehnice. Astfel, în răspunsul la solicitarea de clarificare, a oferit explicații amănunțite care să faciliteze înțelegerea ofertei, menite să reitereze și să confirme ceea ce era deja cuprins în propunerea tehnică depusă și redă astfel cuprinsul răspunsului la clarificări, pentru a ilustra - dincolo de orice echivoc - simplele explicații oferite ce reiterau și confirmau cuprinsul ofertei: „În Propunerea Tehnică depusă am prezentat toate documentele solicitate prin Documentația de Atribuire la punctul D. Astfel, la paginile 850-861 am prezentat Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului contract, la paginile 862-889 am prezentat Managementul riscurilor, la paginile 890-892 am prezentat Modalitatea de efectuare a înregistrărilor și înregistrările efectuate, iar acestea cuprind inclusiv modalitatea de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest contract este supus verificărilor de către o terță parte. Totodată, sunt incluse și informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract. În detalierea documentelor menționate mai sus, introduse în oferta depusă și care răspund cerințelor Documentației de Atribuire, în Anexa 2 la prezenta găsiți: - Activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului; - Fluxul financiar; - Modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate, documente pe care intenționăm să le supunem aprobării reprezentanților Inginerului și Beneficiarului, după semnarea Contractului.” Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației ... ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliu cu nr. 6834/11.02.2021, ... transmite Concluzii Scrise, prin care arată că apărările din punctul de vedere transmis de entitatea contractantă, precum și cele din cererea de intervenție, sunt lipsite de sustenabilitate, impunându-se admiterea contestației astfel cum a fost formulată, raportat la următoarele argumente sintetizate: 1. Motivul referitor la faptul că ofertantul nu îndeplinește criteriul de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională: Contestatorul susține că, așa cum a arătat, nu se poate lua în considerare întreaga valoare a contractului nr. 15/31.07.2013 invocat drept 26
experiență similară, deoarece o mare parte din lucrările acestui contract au fost executate în afara perioadei de referință (26.03.2015 - 26:03.2020). Concret, lucrările au început la data de 11.09.2013 și au fost complet finalizate la data de 30.12.2016, după cum atestă procesul-verbal de recepție finală nr. 8947/08.06.2019. Astfel, în condițiile în care durata totală de execuție a fost de aproape 39 de luni, este imposibil ca ... să fi executat lucrări în valoare de 48.058.190,3 lei (cât ar mai avea nevoie pentru a atinge pragul de 90.000.000 lei), deci, de circa 77% din valoarea totală a contractului, în ultimele 21 de luni din contract (26.03.2015 - 30.12.2016) - 53% din durata de execuție. Nici autoritatea contractantă și nici intervenientul nu contestă această situație (deși intervenientul ar fi putut depune dovezi care să combată susținerile contestatorului, dacă acestea nu ar fi adevărate), ci, ambele fac trimitere la art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017, susținând că, în cazul prezentării unui document ce atestă recepționarea lucrărilor, autoritățile contractante au obligația de a lua în considerare întreaga valoare indicată în respectivul document. Contestatorul apreciază această afirmație ca fiind falsă. Art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017, prevede: „În cazul contractelor de servicii/lucrări, comisia de evaluare are obligația ca, odată ce a fost prezentat documentul care confirmă recepționarea respectivelor servicii/lucrări în perioada de referință, să ia în calcul toată valoarea/cantitatea care face obiectul respectivului document, în condițiile în care acestea sunt integrate într-un livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă, fără a se elimina din calcul, în mod artificial, valori/cantități de servicii/lucrări aferente lunilor/anilor ce nu se încadrează în intervalul de timp urmărit”. Prin urmare, este evident că, pentru a se putea invoca întreaga valoare a contractului, este necesar să fie vorba despre un livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă. Or, în cazul de față contractul are ca obiect reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota, deci, contrar opiniei entității contractante, nu este vorba despre un livrabil sau un obiect de construcție cu funcționalitate independentă, astfel că nu ne aflăm în ipoteza prevăzută de art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017. De altfel, nici intervenientul nu susține că ar fi vorba despre un livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă. Un livrabil, în cazul de față, ar fi o stație de epurare, o stație de tratare, etc., în timp ce un obiect cu funcționalitate independentă ar putea fi reprezentat de o rețea recepționată ca obiect independent. Deci, contestatorul apreciază că nu orice contract se poate încadra în cele stabilite prin interpretarea dată de A.N.A.P., ci doar anumite tipuri de lucrări, altfel, fiind lipsit de conținut însăși art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017, al cărui rol este tocmai acela de a clarifica situația unor lucrări particulare. Per a contrario, dacă s-ar admite punctul de vedere, ar însemna că orice lucrare se consideră a fi în perioada de referință dacă a fost recepționată în această perioadă, deci, s-ar lăsă fără aplicabilitate 27
instrucțiunea A.N.A.P., deoarece aceasta se referă limitativ la livrabile sau obiecte de construcție cu funcționalitate independentă. Mai mult, acest art. 13 alin. (3) din instrucțiunea A.N.A.P. nr. 2/2017 trebuie interpretat în strânsă corelare cu art. 11 alin. (3) din aceeași instrucțiune, în sensul că pentru a fi acceptat ca dovadă a experienței similare, din documentul prezentat de operatorul economic trebuie să rezulte că lucrările cele mai importante au fost realizate într-o perioadă care acoperă cel mult ultimii 5 ani, calculată pană la data limită de depunere a ofertelor. De altfel, întocmai acesta este și punctul de vedere al A.N.A.P., exprimat în speța nr. 1004 (anexa nr. 1): „Doar faptul că procesul-verbal de recepție finală a fost întocmit în perioada de referință nu poate fi considerat ca suficient în demonstrarea experienței similare în condițiile prevăzute la art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, dacă din documentul depus nu rezultă faptul că lucrările cele mai importante au fost executate în perioada de referință”. În continuare, contestatorul evocă o speță similară, în care a solicitat A.N.A.P. să comunice ce se înțelege prin sintagma „livrabil/obiect de construcție cu funcționalitate independentă”, menționată la art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea nr. 2/2017, respectiv, dacă un contract având ca obiect extindere alimentare cu apă și rețele de canalizare se încadrează în sfera acestei noțiuni și dacă poate fi reținută drept experiență similară întreaga sa valoare. A.N.A.P. a transmis contestatorului adresa nr. 9462/28.09.2020 (anexa nr. 2), prin care clarifică faptul că obiectele cu funcționalitate independentă sunt „doar în situația întocmirii unor procese-verbale de recepție pentru părți separate ale lucrării, nu și în cazul în care ofertantul prezintă un proces-verbal de recepție pentru toată lucrarea”. De altfel, A.N.A.P. arată expres că, „pentru a fi acceptat ca dovadă a experienței similare, din documentul prezentat de operatorul economic trebuie să rezulte că lucrările cele mai importante au fost realizate într-o perioadă care acoperă cel mult 5 ani, calculată până la data limită de depunere a ofertelor. Prin urmare, doar faptul că procesul-verbal a fost întocmit în perioada de referință și cca 90% din cantitățile de lucrări au fost executate anterior perioadei de referință, nu poate fi considerat ca suficient în demonstrarea experienței similare în condițiile prevăzute la art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, dacă din documentul depus nu rezultă faptul că lucrările cele mai importante au fost executate în perioada de referință”. Prin urmare, în măsura în care, din verificările făcute va reieși că ... a executat, în cadrul contractului nr. 15/31.07.2013, lucrări în valoare de peste 14.059.461,25 lei în perioada 11.09.2013 - 26.03.2015, aceasta nu îndeplinește cerința de calificare, oferta sa impunându-se a fi respinsă ca inacceptabilă în temeiul art. 215 alin. (4) din Legea nr. 98/2015 și în temeiul art. 137 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 395/2016. 2. Motivul referitor la faptul că ofertantul și-a încălcat în mod repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziție 28
publică și că se face vinovat de transmiterea de informații false în scopul evitării verificării motivelor de excludere: Contestatorul reiterează faptul că diferite autorități contractante au emis certificate constatatoare ce atestă că ... a înregistrat abateri repetate în cadrul execuției unor contracte de lucrări publice. Atât entitatea contractantă, cât și intervenientul susțin că respectivele documente nu pot fi avute în vedere deoarece lucrările în privința cărora s- au constatat abateri ar avea o vechime mai mare de 3 ani. În lipsa unor dovezi clare în privința datelor efective la care au avut loc abaterile, contestatorul apreciază că trebuie avute în vedere datele la care acestea au fost constatate, respectiv, datele documentelor constatatoare, care se încadrează în perioada de 3 ani. În orice caz, ceea ce e important de observat este faptul că, pentru a împiedica entitatea contractantă să verifice în ce măsură abaterile profesionale se încadrează în termenul de 3 ani și sunt grave și/sau repetate, ofertantul a dat declarații false în cadrul D.U.A.E., incident fiind motivul de excludere prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016. Astfel, ofertantul avea obligația să declare în D.U.A.E. certificatele constatatoare în discuție, iar ulterior, putea da toate explicațiile și dovezile necesare entității contractante, pentru a demonstra dacă se află sau nu într- o situație de excludere. Analiza pe care o face entitatea contractantă în cuprinsul punctului de vedere cu privire la documentele constatatoare ar fi trebuit să aibă loc cu ocazia verificării ofertelor, or, aceasta nu s-a întâmplat tocmai din cauza conduitei lipsite de onestitate a ofertantului, care a dat declarații false în cadrul D.U.A.E. 3. Motivul referitor la faptul că nu s-a prezentat planșa solicitată pentru demonstrarea că oferta este adecvată la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării: Contestatorul reiterează faptul că, potrivit pct. A.1. din Formularul nr. 9, fiecare ofertant avea obligația de a demonstra că oferta sa „este adecvată constrângerilor fizice impuse de amplasamentul lucrării, prin elaborarea unei planșe care să prezinte, în special, limitele instalațiilor, clădiri, zone de depozitare, acces în șantier și lucrări temporare. Planșa va include dimensiuni și etichete, iar ofertantul va demonstra că facilitățile ce trebuie menținute în funcțiune vor rămâne în operare pe durata execuției lucrărilor propuse. Pentru demonstrare se va utiliza text descriptiv, însoțit de planșe și/sau diagrame.” Contestatorul menționează că, atât entitatea contractantă, cât și intervenientul susțin că s-ar fi respectat cerințele documentației de atribuire, sens în care ambele fac trimitere la anumite pagini din oferta câștigătoare, unde s-ar fi prezentat informațiile cerute. Acest fapt este eronat în aprecierea contestatorului, deoarece documentația de atribuire a impus, în mod clar, prezentarea unei planșe a amplasamentului lucrării, care să includă o serie de elemente (limitele 29
instalațiilor, clădiri, zone de depozitare, acces în șantier, lucrări temporare) și să conțină dimensiuni și etichete. Or, ofertantul, efectiv, nu a depus o asemenea planșă, ci a depus, la pag. nr. 17, un desen cu organizarea de șantier (care nu conține dimensiuni și etichete) și a prezentat alte câteva informații dispersate, astfel că cerința nu a fost respectată. Astfel, organizarea de șantier nu constituie amplasamentul lucrării. Amplasamentul lucrării este reprezentat de traseul conductelor ce fac obiectul contractului. Organizarea de șantier este un simplu spațiu în care sunt amenajate birouri și grupuri sanitare pentru muncitori și locuri de depozitare pentru materiale și utilaje. În organizarea de șantier nu se execută lucrările ce fac obiectul contractului. Mai mult, ofertantul nu prezintă limitele instalațiilor ori clădirile care se află în vecinătatea lucrărilor și pot crea dificultăți sau influența execuția, cerința fiind aceasta, iar nu prezentarea unor aspecte generaliste, care nu fac dovada că ofertantul a înțeles constrângerile fizice impuse de amplasament. Cu privire la această chestiune, intervenientul susține că nu s-ar fi impus prezentarea acestor aspecte pentru că lucrarea privește construcția unui tronson nou de conductă, care se va realiza aproape în totalitate pe câmpuri/terenuri agricole, unde nu există constrângeri. Dincolo de faptul că asemenea aprecieri cu privire la necesitatea elaborării unui document impus de documentația de atribuire sunt inadmisibile la acest moment (câtă vreme documentația de atribuire nu a fost contestată), ceea ce trebuie observat este că afirmațiile intervenientului sunt false. Astfel, documentația de atribuire conține o serie de avize (anexa nr. 3) emise de diverși deținători de utilități (Transelectrica, Gaz Vest, Transgaz, Telekom, Ministerul Apărării Naționale; etc.), care atestă că lucrările ce se vor executa întâlnesc diferite alte rețele/obiective. Mai mult, în listele de cantități apar inclusiv lucrări de subtraversare, fapt ce atestă că există o serie de constrângeri fizice pe care executantul trebuie să le aibă în vedere. Astfel, contrar susținerilor intervenientului, aceasta efectiv nu a prezentat planșa impusă de entitatea contractantă. Relevantă în acest sens este sentința civilă nr. 35/CA, pronunțată în ședința publică din data de 18.03.2020, de către Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 85/36/2020, în care, în cazul aceluiași ofertant, ..., instanța a constatat că acesta a prezentat doar o planșă cu organizarea de șantier și unele informații generaliste, fără să evidențieze limitele instalațiilor, clădirile, lucrările temporare, etc., astfel cum a solicitat entitatea contractantă. Chiar dacă este vorba de proceduri de atribuire diferite, cerința privind prezentarea planșei este identică, prin urmare, și în cazul de față se poate constata că ofertantul a continuat să își elaboreze oferta în același mod eronat, cu privire la care Curtea de Apel Constanța a stabilit deja, cu putere de lucru judecat, că nu corespunde cerințelor documentației de atribuire. Pe de altă parte, contestatorul solicită Consiliului să analizeze planșa prezentată de acesta, care prezintă efectiv amplasamentul conductei ce face 30
obiectul contractului și conține toate elemente impuse de formularul nr. 9. Astfel, din moment ce planșa sa a fost acceptată de comisia de evaluarea ca fiind conformă cerințelor documentației de atribuire, nu avea cum să fie acceptată și planșa din oferta ... deoarece aceasta nu prezintă niciun element comun cu planșa sa. Or, este imposibil ca aceste documente diferite prezentate de fiecare ofertant să corespundă aceleiași cerințe. Referitor la modul de elaborare a planșei privind constrângerile amplasamentului, contestatorul face precizarea că practica Consiliului este constantă în a aprecia că în lipsa unui document care să corespundă cerințelor documentației de atribuire, comisia de evaluare nu are sarcina de a extrage diverse informații din diferite părți ale ofertei și de a le corela/integra/interpreta în mod global pentru a deduce ea însăși elementele ofertei, pe baza unor informații insuficiente/nerelevante, rolul comisiei de evaluare fiind doar acela de a verifica dacă ofertele corespund cerințelor documentației de atribuire. 4. Motivul referitor la faptul că graficul de execuție a lucrărilor prezentat de ofertant nu respectă cerințele documentației de atribuire, iar entitatea contractantă a permis ofertantului să-și modifice/completeze oferta: După cum a arătat contestatorul, conform pct. B din formularul nr. 9, ofertanții ar fi trebuit să prezinte graficul de execuție a lucrărilor (în format Gantt), care să includă inclusiv rezerve de timp pentru situații neprevăzute și să țină cont de perioadele cu restricții de execuție (perioada de iarnă, sărbători legale, etc.). Ofertantul nu a evidențiat, în programul de execuție prezentat, perioadele cu restricții de execuție și nici rezervele de timp pentru situații neprevăzute, aspect recunoscut de entitatea contractantă inclusiv în punctul de vedere transmis. Cu toate acestea, entitatea contractantă susține că a ținut cont de răspunsul ofertantului cum că activitățile au durate mai mari de timp pentru că s-ar fi inclus în cadrul acestora rezervele de timp și că randamentele și „productivităţile” normale pentru fiecare activitate au fost reduse pentru a crea rezerve de timp. Contestatorul apreciază aceste afirmații pure speculații, în condițiile în care nu au fost însoțite de nicio dovadă, iar, în documentele de evaluare a ofertelor, nu se face nicio analiză a acestui aspect. Pe de altă parte, cerința a fost aceea de a prezenta în cadrul programului de execuție inclusiv rezervele de timp, privite ca perioade distincte față de duratele activităților, deci, oricum răspunsul ofertantului nu este concludent, deoarece tinde spre validarea unui mod de prezentare a programului de execuție, ce nu satisface cerințele documentației de atribuire. Faptul că răspunsul este neconcludent, este atestat de împrejurarea că, în Anexa nr. 1 a răspunsului la solicitarea de clarificări, ofertantul a prezentat programul de execuție cu evidențierea distinctă a rezervelor de timp, deci, dacă într-adevăr ar fi prevăzut rezerve de timp de la bun început, ofertantul nu avea de ce să redepună documentul corectat cu adăugarea rezervelor de timp. 31
Pe de altă parte, prin răspunsul la solicitarea de clarificări, ofertantul a redepus programul de execuție corectat. Entitatea contractantă nu avea dreptul să accepte modificarea ofertei în acest mod, deoarece art. 140 alin. (5) din H.G. nr. 394/2016 stabilește că în cazul în care ofertantul modifică prin răspunsurile pe care le prezintă comisiei de evaluare potrivit dispozițiilor alin. (1), conținutul propunerii tehnice sau propunerii financiare, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Art. 221 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 prevede că entitatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat, or prin acceptarea ca ofertantul să-și completeze oferta pe calea răspunsurilor la solicitările de clarificări, s-a creat un avantaj clar ofertantului câștigător [cu încălcarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 99/2016]. De altfel, chiar și în graficul redepus continuă să fie menționate lucrări în perioada de iarnă (de exemplu tronsonul N408-N446 care are ca dată de început 19.10.2021, iar ca dată de sfârșit 23.10.2022). 5. Motivul referitor ia faptul că ofertantul nu a prezentat informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în contract: Conform pct. D din formularul nr. 9, ofertanții ar fi trebuit să prezinte informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor și accesul la informații arhivate. Inițial, ofertantul nu a prezentat aceste informații, ci și-a completat oferta prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020. Contrar opiniei entității contractante și a intervenientului, nu este vorba despre detalierea unor informații existente în ofertă, ci de prezentarea unor documente noi, al căror conținut nu se regăsește nicăieri în ofertă. Concret, este vorba despre activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului, fluxul financiar și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate. Or, din analiza ofertei se poate observa că aceasta efectiv nu conține informații legate de aceste aspecte, ci ele au fost prezentate pentru prima dată pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări. De altfel, contrar susținerilor intervenientului, contestatorul precizează că niciunde în condițiile contractuale generale sau specifice, nu se menționează că antreprenorul va transmite cele trei documente spre aprobarea inginerului, ci acestea trebuiau prezentate de la bun început în ofertă, pentru a se face dovada că ofertantul cunoaște aceste aspecte. Prin urmare, entitatea contractantă ar fi trebuit să fie consecventă cu propriile-i cerințe și să nu permită ca ofertantul să-și completeze oferta prin răspunsul la clarificare, deoarece, prin acceptarea unei oferte care nu conținea toate elementele solicitate și permiterea ca ofertantul să o completeze pe calea răspunsurilor la solicitările de clarificări, s-a creat un avantaj clar în favoarea ... [cu încălcarea principiilor nediscriminării și tratamentului egal, prevăzute de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 32
99/2016] în raport cu contestatorul, care a depus o ofertă completă și conformă de la început. 6. Referitor la faptul că ofertantul a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020: Contestatorul susține că, în ceea ce privește rezervele de timp, ofertantul a răspuns că activitățile au durate mai mari de timp pentru că ar fi inclus în cadrul acestora rezervele de timp și că randamentele și „productivităţile” normale pentru fiecare activitate au fost reduse pentru a crea rezerve de timp. Așa cum s-a arătat și mai sus, aceste afirmații sunt pure speculații, în condițiile în care nu au fost însoțite de niciun fel de dovezi sau calcule. Pe de altă parte, cerința a fost aceea de a prezenta în cadrul programului de execuție inclusiv rezervele de timp, privite ca perioade distincte față de duratele activităților, deci, oricum răspunsul ofertantului nu este concludent, deoarece tinde spre validarea unui mod de prezentare a programului de execuție, ce nu satisface cerințele documentației de atribuire. De altfel, dacă într-adevăr ar fi prevăzut rezerve de timp de la bun început, ofertantul nu avea de ce să redepună graficul corectat cu adăugarea rezervelor de timp. Referitor la perioadele cu restricții în executarea activităților, ofertantul susține nefondat că acestea ar fi fost evidențiate în programul de execuție, însă, atât în procesul-verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 19304/29.09.2020, cât și în punctul de vedere, entitatea contractantă a observat că perioadele de timp friguros nu sunt evidențiate în programul de execuție, dar a acceptat răspunsul neconcludent al ofertantului. Concluzionând, ... solicită C.N.S.C. admiterea contestației, așa cum a fost formulată și anexează speța A.N.A.P. nr. 1004, adresa A.N.A.P. nr. 9462/28.09.2020 și avize din documentație. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu cu nr. 7238/12.02.2021, ... transmite Completare la concluzii scrise, în susținerea argumentului său privind neîndeplinirea criteriului de calificare al experienței similare de către ... și depune răspunsul primit la data de 12.02.2021, de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, potrivit căruia, până în luna februarie 2015, în cadrul Contractului nr. 15/31.07.2013 - CZ 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota, stadiul fizic de execuție a lucrărilor, conform determinărilor supervizorului, a fost de 39,24%. Raportând acest procent la valoarea totală a contractului, rezultă că ... a realizat, în afara perioadei de referință, lucrări în valoare de 24.374.966,48 lei (39,24% X 62.117.651,55 = 24.374.966,48), deci, din valoarea totală, de 62.117.651,55 lei a Contractului nr. 15/31.07.2013, numai 37.742.686,07 lei se încadrează în perioada de referință. Prin urmare, valoarea totală a lucrărilor ce puteau fi invocate ca experiență similară este de 79.684.494,77 lei (37.742.686,07 lei + ...- 79.684.494,77), deci, cu 10.315.505,23 lei mai puțin decât pragul necesar, de 90.000.000 lei. 33
În acest sens, contestatorul subliniază că nu are relevanță când au fost încasate lucrările, ci data lor de execuție efectivă, astfel că, executantul nu a realizat suficiente lucrări în perioada de referință pentru a atinge nivelul solicitat în fișa de date a achiziției. Contestatorul atașează e-mail-ul primit de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Prin adresa fără număr de înregistrare la emitent și nedatată, înregistrată la Consiliu cu nr. 7244/12.02.2021, ... transmite Concluzii Scrise, formulate în replică față de concluziile scrise și completările contestatorului și solicită respingerea acestora, pentru următoarele motive: (i) susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire a criteriului de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională sunt neîntemeiate Cu titlu preliminar, se subliniază că, în contradicție cu afirmațiile contestatorului, s-a arătat în mod clar și expres în cererea de intervenție faptul că lucrările ce fac obiectul Procesului-verbal de recepție finală nr. 8947/08.06.2019 sunt integrate într-un livrabil, respectiv obiectul de construcție, independent „CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota”, justificând, prin raportare la art. 13 alin. (2) din Instrucțiunile nr. 2/2017, că, valoarea acestor lucrări nu ar putea fi separată decât în mod artificial și irelevant pentru experiența similară pe care o atestă (respectiv „lucrări de construire / reabilitare / modernizare / extindere rețele de apă / canalizare”). Pentru eliminarea oricărui dubiu și pentru a înlătura tentativele contestatorului de a crea confuzie cu privire la obiectul Contractului nr. 15/31.07.2013, se arată că, potrivit documentației de atribuire a acestuia, obiectul de construcție „CL 7 - Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota” a fost definit ca fiind un obiectiv unic, a cărui funcționalitate putea fi determinată doar la finalizarea lucrărilor. Astfel, atât prevederile contractuale uzuale în domeniu, cât și legislația relevantă aplicabilă acestui tip de contracte, în vigoare la data derulării contractului, permiteau recepționarea lucrărilor pe obiecte, sub condiția ca acestea să fie independente din punct de vedere fizic și funcțional. În acest sens, se indică Subclauza 1.1.5.6 [Sector] din Condiții Speciale Obligatorii, Subclauza 10.1 [Recepția Lucrărilor și a Sectoarelor] din Condiții Speciale Obligatorii, Subclauza 10.2 [Recepția unor părți ale Lucrărilor] din Condiții Speciale Obligatorii, art. 31 din HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora și art. 23 lit. (i) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții. Or, în cazul Contractului nr. 15/31.07.2013, lucrările nu au fost supuse procedurii de recepție ca obiecte independente din punct de vedere fizic și funcțional, deoarece lucrările nu au fost sectorizate, întregul contract fiind calificat de beneficiar drept un singur livrabil. Raportând concluziile intervenientului la situația de fapt concretă din prezenta cauză, se notează că, și dacă s-ar admite, în scop pur argumentativ și prin reducere la absurd, interpretarea contestatorului cu 34
privire la raportarea gradului de execuție a Contractului, acesta tot ar îndeplini cerința de experiență similară pentru motivele expuse în continuare. Preliminar, se arată că, din chiar estimările artificiale efectuate de contestator, 53% din perioada de execuție a Contractului s-a realizat în perioada de referință. Prin urmare, în aceeași logică, cel puțin 53% din lucrări (în realitate, în practică, în prima parte a perioadei de execuție se realizează un procent mai mic de lucrări, respectiv, cea mai importantă parte a acestora, după cum consiliază ANAP, s-a realizat în perioada de referință. Se impune astfel, fără analizarea oricărui alt document justificativ, concluzia că procesul-verbal de recepție finală invocat, trebuie luat în considerare la analizarea experienței similare, deoarece acesta reflectă realizarea celei mai importante părți a lucrărilor, iar, potrivit art. 13 alin. (2) din Instrucțiunile nr. 2/2017, entitatea contractantă este obligată să ia în considerare întreaga valoare a lucrărilor consemnate în acesta. Totodată, pentru eliminarea oricărui dubiu cu privire la lucrările realizate de intervenient în cadrul Contractului referit, în perioada de referință pentru stabilirea experienței similare, potrivit Certificatului Interimar de plată nr. 11, emis la data de 09.04.2015, deci chiar imediat după începerea perioadei de referință, lucrările din cadrul Contractului erau apreciate ca realizate (acceptate) în proporție de 23,27%, fiind evident că „cele mai importante lucrări” nu erau încă realizate, fiind realizate în perioada de referință. Mai mult, chiar dacă, prin absurd, s-ar admite interpretarea contestatorului potrivit căreia doar anumite obiecte de lucrare - chiar dacă nu sunt livrabile-obiecte independente - ar putea fi luate în considerare, se poate observa din cadrul aceluiași document că majoritatea covârșitoare a acestor obiecte erau în stadii incipiente de realizare - respectiv, chiar dacă s-ar fragmenta artificial analiza (în scop argumentativ), cele mai importante lucrări au fost realizate în perioada de referință. În ceea ce privește completările aduse de contestator, în data de 12.02.2021, ora 14.39, la concluziile sale scrise, prin care atașează un email emis de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, sub rezerva formulării de concluzii suplimentare (cu respectarea principiului contradictorialității, având în vedere că se aduc documente noi, după termenul de contestație), acesta privește informații în relația dintre entitatea contractantă și AM POS Mediu. În acest sens, intervenientul arată că, sumele pe care Ministerul Fondurilor Europene declară că le-a decontat beneficiarului în luna februarie sunt diferite față de cele efectiv încasate de intervenient o lună mai târziu. Oricum, chiar dacă s-ar lua în considerare stadiul fizic de execuție a lucrărilor de 39,24% indicat de Ministerul Fondurilor Europene, rezultă „cele mai importante lucrări” nu erau încă realizate, fiind realizate în perioada de referință. Este evident, pentru orice profesionist în domeniu, că la acest grad de execuție, obiectivul nu ar putea fi funcțional și cu atât mai puțin independent. 35
Pentru toate argumentele expuse anterior și în cadrul cererii de intervenție, se solicită Consiliului respingerea criticilor contestatorului cu privire la pretinsa neîndeplinire a criteriului de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională ca neîntemeiate. (ii) Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire a obligațiilor contractuale și incidența unui pretins caz de excludere din procedură sunt neîntemeiate Preliminar, se notează că ... achiesează la susținerile intervenientului și ale entității contractante față de inaplicabilitatea oricărui potențial motiv de excludere cu privire la documentele constatatoare indicate de aceasta. Prin urmare, aceste critici ale contestatorului urmează a fi respinse ca neîntemeiate. Raționamentul contestatorului trebuie înlăturat pentru că: (i) în niciun mod nu a fost entitatea contractantă să verifice încadrarea documentelor constatatoare în termenul de incidență al cazurilor de excludere, din moment ce acestea sunt disponibile pe SEAP, portal de pe care chiar contestatorul le-a verificat; (ii) după cum s-a arătat și în cererea de intervenție, pe de o parte, respectivele documente constatatoare nu consemnează situații ce ar fi trebuit să facă obiectul raportării în DUAE, iar pe de altă parte, întinderea obligației de raportare a fost interpretată, cu valoare de izvor de drept de CJUE (paragraful 34 și punctul 53 din Hotărârea pronunțată în cauza C - 267/2018). Pentru toate argumentele mai sus expuse, intervenientul solicită respingerea criticilor contestatorului și în această privință, ca neîntemeiate. (iii) Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire a cerinței referitoare la planșa care demonstrează că oferta este adecvată la constrângerile fizice impuse de amplasamentul lucrării, solicitată prin Formularul nr. 9, sunt neîntemeiate Intervenientul menționează că a luat în considerare existența avizelor la elaborarea ofertei sale și le-a tratat corespunzător. În concret, având în vedere că, în Listele de cantități publicate de entitatea contractantă, există distinct lucrări de subtraversări gaze, râuri, viroage, cale ferată, etc., în propunerea sa tehnică, la pag. 9-13, în cadrul capitolului a) Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasamentul în cauză, au fost descrise aceste lucrări. Tot în cadrul propunerii tehnice, s-a prezentat detaliat: - la pag. 16 în cadrul capitolului Devierile și protejările de utilități afectate, s-a descris „Respectarea distanțelor, în plan orizontal și vertical, va fi conform STAS 8591-1997”; - la pag. 34, 35, 42-45 se regăsesc detalii de realizare a acestor tipuri de lucrări, respectând și invocând inclusiv STAS-urile în vigoare. - în același sens, la pag. 33 se regăsește declarația expresă conform căreia, pe parcursul execuției lucrărilor, vor fi luate în considerare și respectate întocmai prevederile „Normativului C16-84-realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente”. 36
Astfel, propunerea tehnică tratează și prezintă aceste constrângeri, ca urmare a unui efort de preîntâmpinare a oricărei situații care ar putea apărea în contextul executării propriu-zise a lucrărilor din partea personalului responsabil cu întocmirea acestor documente din cadrul intervenientului, personal cu experiență vastă în domeniu, conținând toate informațiile solicitate prin caietul de sarcini și atestând conformitatea ofertei sale. Intervenientul reiterează că, în prezenta procedură, lucrarea se va executa într-o proporție substanțială, aproape integral, asupra unor terenuri libere, ceea ce demonstrează faptul că propunerea sa tehnică este perfect adaptată la realitatea din teren a viitoarelor lucrări. Față de cele anterior expuse, se impune să se observe maniera tendențioasă și de rea-credință a contestatorului, care formulează simple speculații, nesusținute și nedovedite, cu unicul scop de a denatura situația de fapt și realitatea în prezenta procedură, pentru a induce în eroare Consiliul. (iv) Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire a cerinței referitoare la graficul de execuție a lucrărilor și pretinsa neconcludenţă a răspunsului la solicitarea de clarificări cu privire la această cerință sunt neîntemeiate Astfel cum intervenientul a precizat anterior, la calculul duratei de timp a fiecărei activități au fost prevăzute rezerve de timp pentru situații neprevăzute, așa cum se observă din Programul de Execuție prezentat în propunerea tehnică (pag. 473-489), iar activitățile au durate de timp mari, tocmai ca o rezultantă a prevederilor acestor rezerve de timp pentru situații neprevăzute. Chiar exemplul dat de contestator confirmă cele descrise mai sus, respectiv, în cazul Tronsonului 11: N408 - N446, având o lungime relativ mare (1060m), în durata sa (de ~ 11 luni) este inclusă inclusiv perioada de iarnă în care nu se lucrează, rezerva de timp pentru situații neprevăzute și zilele libere legale. în perioada de iarnă se fac totuși aprovizionări cu materiale, se întrețin drumurile, etc. Astfel, rezervele de timp pentru situații neprevăzute au fost prezentate de la început în propunerea tehnică depusă, iar, prin răspunsul la clarificare, intervenientul arată că nu a modificat durate de execuție, nici condiționări între activități, nici ordinea activităților etc. Astfel, contrar susținerilor contestatorului, răspunsul la solicitarea de clarificare a ofertei este susținut de informațiile deja existente în cadrul acesteia, neconstituind nicio completare și nicio modificare a acesteia, fiind pe deplin concludent. Prin urmare, în acord cu jurisprudența europeană cu valoare de izvor de drept (Hotărârea Tideland Signal/Comisia, punctul 56 de mai sus, punctul 43) referită în cererea de intervenție, principiul proporționalității chiar obligă entitatea contractantă să solicite clarificarea ofertei, fiind disproporționată respingerea acesteia. (v) Susținerile contestatorului referitoare la pretinsa neîndeplinire referitoare la prezentarea informațiilor despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, sunt neîntemeiate 37
Astfel, referitor la Activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului, intervenientul susține că în propunerea tehnică, la pag. 850- 861 a prezentat Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului contract, care descrie în amănunt activitățile,4 deciziile și responsabilitățile în derularea contractului, inclusiv diagramele de comunicare. Activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului sunt descrise și în Descrierea rolurilor și responsabilităților personalului cheie implicat în îndeplinirea contractului (pag. 830-833 din propunerea tehnică). Mai mult decât atât, tot în propunerea tehnică, la pag. 299, se prezintă și Anexa 1. Lista procedurilor de sistem aplicabile la lucrare, unde, la punctul 4, este expres indicată procedura aplicabilă prezentului contract, respectiv Comunicare PG-05. În mod similar, referitor la Fluxul Financiar, în propunerea tehnică, la pag. 850-861, s-a prezentat Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului contract, care descrie inclusiv fluxul financiar al contractului, atât în relația Antreprenorului cu Beneficiarul/Inginerul, cât și în cadrul propriei companii. Tot aici se prezintă și Grafic 1: Diagrama comunicării referitoare la aspecte tehnice/calitative, încadrarea în termene - și la aspecte financiare/contractuale. Mai mult decât atât, Fluxul financiar este prezentat și în Descrierea rolurilor și responsabilităților personalului cheie implicat în îndeplinirea contractului (pag. 830-833 din propunerea tehnică). În completarea celor de mai sus, în propunerea tehnică la pag. 868-869 se prezintă Riscuri Economico-Financiare în derularea contractului. Referitor la Modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate, intervenientul face precizarea că în propunerea tehnică, la pag. 275, prezintă următoarele informații: „... a stabilit o instrucțiune de lucru IL 4.2.3-03 Primirea, înregistrarea, difuzarea, păstrarea și arhivarea documentațiilor tehnice de execuție. Documentația tehnică de execuție primită de la client este înregistrată în Registru de evidență a documentațiilor tehnice de execuție, care trebuie să conțină cel puțin elementele: [...]” Tot în propunerea tehnică, la pag. 278, se prezintă și: „Capitolul 6. Controlul înregistrărilor. Pentru identificarea, depozitarea, protejarea / păstrarea, regăsirea, durata de arhivare și eliminare a înregistrărilor ... a elaborat procedura PG 01 Informații documentație [...]”. Mai mult decât atât, în propunerea tehnică, la pag. 299, se prezintă și Anexa 1. Lista procedurilor de sistem aplicabile la lucrare, unde la punctul 25. Primirea, înregistrarea, difuzarea, păstrarea, retragerea și arhivarea documentelor tehnice de execuție, este specificată procedura IL 4.2.3-03. Prin urmare, contrar susținerilor contestatorului, astfel cum reiese în mod echivoc chiar din cuprinsul răspunsului la clarificări, prin acesta, intervenientul arată că doar a procedat la detalierea informațiilor deja cuprinse în ofertă, tocmai pentru a lămuri entitatea contractantă și a evita orice risc de înțelegere trunchiată/neînțelegere pe deplin a propunerii sale tehnice. 38
Pentru toate argumentele expuse în intervenție, ... solicită C.N.S.C. respingerea contestației și admiterea cererii sale, astfel cum aceasta a fost formulată. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de entitate contractantă, ... a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, cod CPV ... (Rev.2), prin publicarea în S.E.A.P. a anunțului de participare nr. .... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului de lucrări este de ...lei, fără TVA. În cuprinsul procesului-verbal nr. 12966/07.07.2020 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, precum și îndeplinirea cerințelor de calificare, s-a consemnat faptul că 4 operatori economici au depus oferte, dintre aceștia fiind ..., contestatorul din prezenta cauză. Potrivit raportului procedurii nr. 796/14.01.2021, oferta ... a fost declarată câștigătoare, cu un punctaj de 100% și o propunere financiară în sumă de ...lei fără TVA. Comunicarea privind rezultatul procedurii, a fost transmisă de entitatea contractantă către ... prin adresa nr. 898/14.01.2021. Consiliul are în vedere că după depunerea contestației de către ..., s-a formulat cerere de intervenție de către ..., prin care s-a solicitat respingerea contestației ... ca neîntemeiată și menținerea rezultatului procedurii. Cu privire la admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de către ..., având în vedere faptul că interesul acestui ofertant, este evident, ofertantul intervenient urmărind conservarea dreptului de câștigător al procedurii, Consiliul o va admite în principiu și, în condițiile în care intervenția vizează modul în care au fost evaluate ofertele de către ..., o califică drept cerere de intervenție în interesul entității contractante, în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (3) din Codul de Procedură Civilă. Procedând la soluționarea pe fond a contestației formulate de ..., Consiliul constată că aceasta vizează rezultatul procedurii de achiziție sectorială organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având ca obiect „...”, fiind formulate critici cu privire la oferta declarată câștigătoare, depusă de ..., critici referitoare la următoarele aspecte: 1. Ofertantul ... nu îndeplinește criteriul de calificare privind capacitatea tehnică și/sau profesională, respectiv cerința privind experiența similară; 2. Ofertantul ... și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziție publică, context în care oferta sa ar fi trebuit exclusă potrivit art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016; 3. Ofertantul ... nu a respectat cerința de la punctul A.1 din Formularul nr. 9; 39
4. Graficul de execuție a lucrărilor prezentat de ... nu respectă cerințele documentației de atribuire, iar autoritatea contractantă a permis ofertantului să-și modifice/completeze oferta; 5. Ofertantul ... nu a prezentat informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract; 6. Ofertantul ... a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020. Procedând la soluționarea criticilor formulate de ..., prin raportare la prevederile documentației de atribuire, la prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor sectoriale și la susținerile părților, Consiliul are în vedere următoarele aspecte. 1. În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care entitatea contractantă a analizat documentele prezentate de ... în vederea îndeplinirii cerinței privind experiența similară, Consiliul are în vedere că la punctul III.1.3.a) „Capacitatea tehnică și/sau profesională” din fișa de date a achiziției este prevăzut că „Ofertantul trebuie să demonstreze că în ultimii 5 ani, împliniți la data termenului limită de depunere a ofertelor, a executat în conformitate cu normele profesionale în domeniu și a dus la bun sfârșit lucrări de infrastructură de apă / apă uzată similare celor care fac obiectul contractului, în valoare cumulată de minim 90.000.000 lei, la nivelul a maximum 3 contracte. Prin ”lucrări similare” se intelege: lucrări de construire / reabilitare / modernizare / extindere rețele de apă / canalizare și/sau aducțiuni de apă și/sau rețele de fluide / rețele tehnice edilitare supraterane/subterane. Nota: Prin sintagma „dus la bun sfârșit” se intelege: - lucrări recepționate pe obiecte, însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale și tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului, sau - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau - lucrări recepționate, însoțite de proces-verbal de recepție finală. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii participanți la procedură vor completa, cu informațiile aferente situației lor, și prezenta DUAE - "Criterii de selecție" - Secțiunea C. Capacitatea tehnică si profesională, rubrica „Pentru contractele de achiziție de lucrări: executarea de lucrări de tipul specificat”. La nivelul DUAE ofertanții vor preciza informații cum ar fi: numărul și data contractului invocat drept experiență similară, obiectul contractului, beneficiarul contractului și datele sale de contact, calitatea pe care a deținut-o ăn contractul invocat (lider, asociat), caracteristicile lucrărilor realizate pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, data și numărul documentului de recepție, ponderea și activitățile pentru care a fost responsabil, împreună cu valoarea acestora, fără TVA. La solicitarea entității contractante, ofertantul situat pe primul loc în clasamentul intermediar realizat după evaluarea ofertelor depuse, conform criteriului de atribuire, va prezenta, în vederea probării celor asumate prin completarea DUAE, următoarele documente doveditoare: - copii ale unor părți relevante ale contractelor / recomandări / procese- verbale de recepție finală / certificări de bună execuție /documente constatatoare / orice tip de certificat sau document de bună execuție, datate, semnate şi parafate de beneficiar (autoritate contractantă sau beneficiar privat), 40
care să ateste faptul că lucrările similare au fost executate și duse la bun sfârsit; din documentele prezentate trebuie să reiasă: beneficiarul, perioada de derulare (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor, tipul și cantitățile de lucrări similare executate. Documentele doveditoare vor fi prezentate în original/copie legalizată/copie lizibilă cu mențiunea “conform cu originalul” și vor fi însoțite, dacă este cazul, de traducerea autorizată în limba română”. Analizând oferta prezentată de ..., Consiliul constată că în cuprinsul DUAE prezentat de acest ofertant sunt menționate două contracte în care a avut calitatea de contractant unic, respectiv: - contract nr. 15/31.07.2013, încheiat între ... și ..., având ca obiect „Reabilitare și extindere rețele apă și rețele de canalizare în Ineu, Șiria și Pâncota”, derulat în perioada 11.09.2013 – 03.04.2018, cu o valoare declarată de 62.117.651,55 lei, și - Contractul nr. 55/16.03.2015, încheiat între ... și ..., având ca obiect „...”, derulat în perioada 03.04.2015 – 01.07.2016 și o valoare declarată de ...lei. Se reține că ofertantul în cauză a menționat ca documente doveditoare contractele în cauză, procesul verbal de recepție finală nr. 8947/08.05.2019, certificatul de recepție finală nr. 9177/10.05.2019, recomandări nr. 3629/259/21.02.2020 și nr. 3630/260/21.02.2020 emise de ..., proces verbal de recepție la terminarea lucrărilor din 01.07.2016, proces verbal de recepție finală din 07.08.2017 și recomandări nr. 4260/29.05.2017 și 4261/29.05.2017 emise de .... În soluționarea criticilor formulate de contestator cu privire la faptul că în mod eronat entitatea contractantă a apreciat că toate lucrările aferente contractului nr. 15/31.07.2013 au fost realizate în perioada impusă prin fișa de date, Consiliul are în vedere precizările ANAP din cuprinsul adresei nr. 9462/28.09.2020, prezentată de ..., în cuprinsul căreia, referitor la aplicarea prevederilor art. 13 alin. (3) din Instrucțiunea ANAP nr. 2 din 19.04.2017, emisă în aplicarea prevederilor art. 178 şi art. 179 lit. a) şi b) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu completările ulterioare, respectiv a prevederilor art. 191 şi art. 192 lit. a) şi b) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, se arată că „pentru a fi acceptat ca dovadă a experienței similare, din documentul prezentat de operatorul economic trebuie să rezulte că lucrările cele mai importante au fost realizate într-o perioadă care acoperă cel mult 5 ani, calculată până la data limită de depunere a ofertelor. Prin urmare, doar faptul că procesul-verbal a fost întocmit în perioada de referință și cca 90% din cantitățile de lucrări au fost executate anterior perioadei de referință, nu poate fi considerat ca suficient în demonstrarea experienței similare în condițiile prevăzute la art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, dacă din documentul depus nu rezultă faptul că lucrările cele mai importante au fost executate în perioada de referință”. Raportat la acest aspect, Consiliul reține în soluționare susținerile contestatorului exprimate în cuprinsul documentului intitulat „Concluzii scrise”, înregistrat cu nr. 6834/11.02.2021, potrivit cărora „pentru a se putea invoca întreaga valoarea a contractului este necesar să fie vorba despre un livrabil/obiect de construcţie cu funcţionalitate independentă. Or, în cazul de faţă contractul are ca obiect reabilitare şi extindere reţele apă şi reţele de canalizare în 41
Ineu, Șiria şi Pâncota deci, contrar opiniei autorităţii contractante, nu este vorba despre un livrabil, sau un obiect de construcţie cu funcţionalitate independentă”. Totodată, se reține că în cuprinsul procesului verbal de recepție nr. 8947/08.05.2019 se precizează, între altele, că „Imobilul care face obiectul investiției se identifică după cum urmează: - rețele de apă și canalizare (inclusiv stații de pompare apă uzată) aflate în intravilanul cât și în extravilanul localităților : Ineu, Pâncota, Șiria și Galșa, identificate prin planuri de situație”, fără însă a fi făcute referiri la perioada în care au fost executate lucrările ce au făcut obiectul contractului nr. 15/31.07.2013. Pe de altă parte, Consiliul are în vedere că ... avea la dispoziție și alte instrumente pentru demonstrarea valorii lucrărilor executate în perioada de referință, în fișa de date fiind precizat că ofertanții pot prezenta „orice tip de certificat sau document de bună execuție, datate, semnate şi parafate de beneficiar (autoritate contractantă sau beneficiar privat), care să ateste faptul că lucrările similare au fost executate și duse la bun sfârsit; din documentele prezentate trebuie să reiasă: beneficiarul, perioada de derulare (inclusiv data încheierii contractului) și locul execuției lucrărilor, tipul și cantitățile de lucrări similare executate”. Prin urmare, Consiliul constată că, în condițiile în care din documentele prezentate nu reiese în mod clar valoarea lucrărilor executate în perioada de referință, înainte de a declara că cerința privind experiența similară este îndeplinită de către ofertantul ..., se impunea ca autoritatea contractantă să solicite documente suplimentare din care să reiasă, fără echivoc, că lucrărilor ce au făcut obiectul contractului nr. 15/31.07.2013 au fost realizate în perioada de referință, respectiv centralizatoare valorice și/sau situații de plată, contrasemnate/acceptate de beneficiar din care să rezulte cuantumul lucrărilor executate în perioada respectivă. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate de contestator sub acest aspect, impunându-se anularea procesului verbal privind evaluarea documentelor de calificare nr. 441/11.01.2021, anularea, în parte, a raportului procedurii nr. 445/11.01.2021 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv a mențiunilor referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare de către ... și reluarea procedurii de calificare prin reanalizarea modului în care acest oferant îndeplinește cerința privind experiența similară. 2. Referitor la criticile formulate de contestator cu privire la faptul că Ofertantul ... și-a încălcat în mod grav sau repetat obligațiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziție publică, context în care oferta sa ar fi trebuit exclusă potrivit art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, Consiliul are în vedere că ... invocă emiterea de către diferite autorități/entități contractante a următoarelor documente constatatoare: - documentul nr. 25170/14.06.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a respectat termenele contractuale; - documentul nr. 38107/06.12.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a îndeplinit în mod corespunzător contractul, deoarece au fost sesizate 42
numeroase neconformități, neconcordante, defecte și deficiențe care sunt de natură să afecteze utilizarea construcției; - documentul nr. 1822/12.12.2017 emis de ..., ce atestă că ... nu a respectat termenele contractuale de executare a lucrărilor, motiv pentru care i s-au imputat penalități de întârziere în valoare de 187.748,61 lei. Astfel, raportat la data data emiterii fiecărui document constatator în parte, precum și la data limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri de atribuire (18.05.2020), Consiliul are în vedere prevederile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016 potrivit cărora „În cazul în care operatorului economic nu i-a fost aplicată prin hotărâre definitivă a unei instanţe de judecată măsura interdicţiei de a participa la proceduri de atribuire a unui contract de achiziţie/acord-cadru sau a unui contract de concesiune pentru o anumită perioadă, situaţiile de excludere prevăzute la art. 177 şi 180 nu sunt aplicabile: (...) b) dacă, în cazul situaţiilor, faptelor sau evenimentelor prevăzute la art. 180 a trecut o perioadă de 3 ani de la data la care s-a produs situaţia, fapta sau evenimentul relevant” și constată că de la data la care s-au petrecut faptele sau evenimentele invocate în cuprinsul documentelor constatatoare anterior citate a trecut o perioadă mai mare de 3 ani, motiv pentru care situația invocată de contestator, respectiv aplicarea prevederilor art. 180 alin. (1) lit.g) din Legea nr. 99/2016 nu este aplicabilă în acest caz. Sub acest aspect, Consiliul reține ca fiind relevante în soluționare susținerile entității contractante din cuprinsul punctului de vedere nr. 4853/29.01.2021 potrivit cărora „Din documentul nr. 25170/14.06.2017, emis de ... în legătură cu contractul „VL-CL-11 - Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în Bălcești”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 28.04.2014 – 27.11.2015. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, respectiv cu cel puțin 4 ani și 5 luni înaintea datei la care ... a participat cu ofertă în cadrul acestei proceduri. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Beneficiarul atestă, cu privire la modul de îndeplinire a contractului de către Antreprenorul ..., că: „Nu au fost constatate abateri de la calitatea lucrărilor; Documentele necesare derulării contractului au fost întocmite în mod corespunzător; Nu au fost costuri adiționale la contractul inițial; Colaborarea și comunicarea cu antreprenorul au fost bune; Toate celelalte clauze contractuale au fost îndeplinite corespunzător de către antreprenor; Nu au fost aduse prejudicii autorității contractante pe perioada derulării contractului.” Faptul că, pe de altă parte, „termenele contractuale nu au fost respectate”, se poate datora unor situații de care antreprenorul poate fi sau nu responsabil, 43
toate cele de mai sus stând, însă, mărturie faptului că, per ansamblu, beneficiarul a apreciat pozitiv modul în care antreprenorul a îndeplinit contractul și că, în niciun caz nu poate fi vorba despre încălcări în mod grav sau repetat ale obligațiilor principale ce reveneau antreprenorului în cadrul contractului, așa cum în mod vădit forțat încearcă să acrediteze contestatorul. 3.1.2.2 Din documentul nr. 38107/06.12.2017 emis de ... în legătură cu contractul „Modernizare stradă Ion Creangă, ...”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 03.06.2015 - 09.07.2017. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri de atribuire, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, iar la data emiterii raportului procedurii nr. 796/13.01.2021, moment în care entitatea contractantă ar putea proceda conform dispozițiilor art. 205 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, solicitând ofertantului clasat pe primul loc, în urma aplicării criteriului de atribuire, să prezinte documente actualizate prin care să demonstreze îndeplinirea cerinței de calificare, în conformitate cu informațiile cuprinse în DUAE, s-a scurs o perioadă de cel puțin 3 ani și 6 luni de la data la care ar fi putut avea loc orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g). Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Deși la pct. 13 se menționează îndeplinirea necorespunzătoare a contractului, motivată prin sesizarea, de către comisia de recepție la terminarea lucrărilor, a existenței unor neconformități, neconcordanțe, defecte ori deficiențe care sunt de natură să afecteze utilizarea construcției conform destinației sale, și a căror remediere a fost dispusă de comisia de recepție, beneficiarul atestă, pe de altă parte, lipsa oricăror prejudicii care au fost sau care ar fi putut fi aduse Municipiului Sebeș pe perioada derulării contractului (pct. 14), astfel că situațiile semnalate de comisia de recepție nu au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune- interese sau alte sancțiuni comparabile, caz în care ar fi devenit incidente dispozițiile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016. 3.1.2.3 Din documentul nr. 1822/12.12.2017 emis de ... în legătură cu contractul „Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare apă uzată din aglomerarea Călărași - CL 8”, reies următoarele: (i) contractul s-a derulat în perioada 12.01.2015 - 21.11.2016. Ori, termenul limită de depunere a ofertelor în cadrul prezentei proceduri, a fost 18.05.2020. Astfel, orice eventuale situații, fapte sau evenimente prevăzute la art. 180 lit. g) nu ar fi putut avea loc decât în interiorul perioadei de derulare a contractului, respectiv cu cel puțin 3 ani și 6 luni înaintea datei la care ... a participat cu ofertă în cadrul prezentei proceduri de atribuire. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016. (ii) Beneficiarul atestă, cu privire la modul de îndeplinire a contractului de către Antreprenorul ..., că: „Nu au existat abateri de la calitatea lucrărilor; Documentele au fost întocmite în mod corespunzător pe parcursul execuției contractului; Nu au existat modificări ale prețului contractului, costuri adiționale la contractul inițial; 44
Executantul a îndeplinit clauzele contractuale referitoare la documentele necesare recepției lucrărilor contractate Colaborarea și comunicarea cu contractantul au fost bune; Nu au existat abateri de la respectarea normelor de securitate și sănătatea muncii, PSI, legislația privind protecția mediului; Nu s-a constatat îndeplinirea necorespunzătoare/defectuoasă de către contractant a altor clauze contractuale.” Faptul că, pe de altă parte, „termenele contractuale de executare lucrări nu au fost respectate”, motiv pentru care beneficiarul a formulat o revendicare pentru suma de 187.748,61 lei, reprezentând penalități de întârziere, reflectă o situație care, în opinia entității contractante, nu poate fi asimilată, în mod rezonabil, unor încălcări în mod grav sau repetat ale obligațiilor principale ce reveneau antreprenorului în cadrul contractului”. Astfel, Consiliul constată că lucrările aferente contractelor executate de ... ce au generat emiterea unor documente constatatoare au fost finalizate cu mai mult de 3 ani, astfel că, în conformitate cu prevederile art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016, situațiile de excludere de la art. 180 alin. 91) lit. g) invocate de contestator, nu sunt aplicabile. Cu privire la faptul că ofertantul declarat câștigător ar fi furnizat informații false în scopul evitării verificării motivelor de excludere, context în care oferta sa ar fi trebuit exclusă potrivit art. 180 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 99/2016, Consiliul are în vedere că în condițiile în care de la data producerii faptelor sau evenimentelor indicate în cuprinsul documentelor constatatoare menționate de contestator, fapte și evenimente prevăzute la art. 180 din actul normativ invocat, a trecut o perioadă mai mare de 3 ani, precizarea de către ... din cuprinsul DUAE, respectiv că nu se regăsește în situația de încetare anticipată, daune interese sau alte sancțiuni comparabile, nu este de natură a împiedeca entitatea contractantă în verificarea existenței situațiilor de excludere prevăzute la art. 180 din Legea nr. 99/2016. În ceea ce privește faptul că entitatea contractantă nu a verificat documentele constatatoare emise pe numele ... ci a făcut o analiză a conținutului acestora doar cu ocazia formulării punctului de vedere, Consiliul are în vedere că în măsura în care situația prezentată se circumscrie prevederilor art. 184 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 99/2016, obligarea autorității contractante la reanalizarea documentelor constatatoare ar reprezenta un aspect pur formal. Prin urmare, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor formulate de ... cu privire la faptul că oferta ... se încadrează în prevederile art. 180 alin. (1) lit g) și h) din Legea nr. 99/2016, motiv pentru care procedează la respingerea, ca nefondate, a acestora. 3. În ceea ce privește faptul că Ofertantul ... nu a respectat cerința de la punctul A.1 din Formularul nr. 9, Consiliul are în vedere că prin formularul în cauză, parte integrantă a documentației de atribuire, este indicat modul de întocmire a propunerilor tehnice de către ofertanții participanți la prezenta procedură de atribuire, în cuprinsul acestuia fiind precizat, între altele, că „Propunerea Tehnică a ofertantului va include următoarele capitole, fără a se limita, însă, la acestea: 45
A.METODOLOGIA DE EXECUTARE A LUCRĂRILOR Ofertantul va descrie abordarea generală şi metodologia de realizare a Lucrărilor, prin raportare la informațiile tehnice privind lucrarea de excutat și la cerințele tehnice, economice și tehnologice ale Beneficiarului, așa cum sunt acestea incluse în părțile scrise și părțile desenate ale Caietului de Sarcini. Se va descrie modul în care Ofertantul intenționează să execute toate activitățile necesare pentru îndeplinirea contractului, astfel încât să se asigure condițiile ca Lucrările să fie realizate la parametrii calitativi solicitați și să fie finalizate în termenul contractual. Se vor prezenta, ca minim, următoarele: A.1 Organizarea lucrărilor. Ofertantul va furniza cel putin urmatoarele informatii minime: a) Adecvarea la constrangerile fizice impuse de amplasament: Ofertantul va demonstra ca oferta sa este adecvata constrangerilor fizice impuse de amplasamentul lucrarii, prin elaborarea unei planse care sa prezinte, în special, urmatoarele: Limitele instalatiilor Cladiri Zone de depozitare Acces in santier Lucrari temporare Plansa va include dimensiuni şi etichete. b) Aspecte de ordin operational ale lucrarilor existente ce trebuie mentinute (acolo unde este cazul) Ofertantul va demonstra că facilitatiile ce trebuie mentinute in functiune vor ramane in operare pe durata execuției Lucrărilor propuse. Pentru demonstrare se va utiliza text descriptiv, insotit de planse si/sau diagrame. Va fi prezentat Planul pentru toate Lucrarile Temporare necesare pentru pastrarea functiunilor lucrarilor existente”. Astfel, Consiliul constată că autoritatea contractantă a impus ofertanților să prezinte în cadrul propunerilor tehnice informații cu privire la limitele instalațiilor, clădirile existente, zonele de depozitare, accesul în șantier și lucrările temporare prin indicarea dimensiunilor și etichetelor, precum și informații cu privire la facilitățile ce trebuie menținute pe perioada de derulare a contractului prin utilizarea unui text descriptiv, însoțit de planșe și/sau diagrame. Analizând conținutul propunerii tehnice prezentate de ..., Consiliul constată că ofertantul în cauză a prezentat aspectele solicitate în cuprinsul Formularul nr. 9, respectiv „Adecvarea la constrângerile fizice impuse de amplasament” după cum urmează: Limitele instalaţiior - pag. 13; Clădirile - pag. 16; Amenajarea spaţiilor de depozitare - pag. 21; Accese în şantier - pag. 22 și Lucrări temporare - pag. 23. Astfel, sub acest aspect, Consiliul constată că în cuprinsul propunerii tehnice prezentate de ..., se precizează că, în ceea ce privește „Limitele instalațiilor”, se va face localizarea tuturor utilităților existente, în limitele lucrărilor de constructii propuse, se vor trasa rețelele ce urmează a se executa și pozitionarea acestora fata de structurile existente și vor fi respectate distanțele minime stabilite prin SR 8591:1997 – „Rețele edilitare subterane. Conditii de amplasare”, pentru rețelele de canalizare și 46
alimentare cu apă, conductele de canalizare, rețelele de alimentare cu energie electrică, iar pentru rețelele de gaze natural vor fi respectate prevederile din Normativul Departamental nr. 3915-94 privind proiectarea si construirea conductelor colectoare și de transport gaze naturale, intrat în vigoare la 01.01.1996 și prevederile NTPEE-2008 „Norme tehnice pentru proiectarea, executarea si exploatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale”. În ceea ce privește devierile și protejările de utilități afectate, se precizează că „Respectarea distantelor, in plan orizontal si vertical, va fi conform STAS 8591-1997”. Referitor la amplasarea clădirilor, se precizează că „Cladirile pentru birouri de santier se vor prevedea la o locatie agreata de catre Beneficiar. Cladirile din cadrul organizarii de santier vor fi amenajate in containere prefabricate cu structura metalica si panouri tip sandwich, echipate in conformitate cu activitatile ce urmeaza a se desfasura. Toate cladirile vor fi prevazute cu aer conditionat, instalatii electrice, apa potabila si retea canalizare. Containerele vor fi amplasate in sistem parter pentru toate obiectele. Amenajarea platformelor pentru amplasarea obiectelor de organizare se va realiza prin lucrari de nivelare cu ajutorul buldozerului, saparea stratului de pamant vegetal tot cu ajutorul buldozerului si depozitarea in incinta organizarii, aducerea de balast cu autobasculante si descarcarea in gramezi, imprastierea si nivelarea cu ajutorul buldozerului sau autogrederului si compactarea cu vibrocompactorul pe pneuri. Transportul containerelor se va realiza cu ajutorul autotrailerelor, iar manevrarea lor se va efectua cu o macara cu brat telescopic cu sarcina corespunzatoare. Containerele se vor monta in ordinea si aranjamentul prezentat in plansa organizarii de santier. Manevrarea acestora se va face cu multa atentie, pentru a nu le deteriora prin montarea alipita. Pentru containerele care cuprind grupuri sanitare se va realiza anticipat sapatura si plasarea tuburilor de canalizare si a conductei de alimentare cu apa potabila (prin metode de lucru prezentate in oferta). In incinta organizarii de santier se vor amenaja drumuri si platforme balastate”, fiind detaliat modul de organizare a șantierului, respectiv lucrările necesare, amenajarea birourilor și dotările necesare, modelele de containere utilizate, asigurarea postului sanitar de prim ajutor și a posturilor telefonice de urgență, precum și a punctului de prevenire și stingere a incendiilor. Cu privire la amenajarea spațiilor de depozitare, la pag. 21 – 22 se arată că se va amenaja o platformă de depozitare împrejmuită și acoperită (șopron) pentru materialele care nu sunt influențate de condițiile atmosferice și o magazie de materiale, iar în cee ace privește depozitarea deșeurilor se precizează că „ Pe toata durata santierului, incinta acestuia, constructiile de organizare, cat si acelea care fac parte din contract, vor fi tinute in mod permanent in stare de curatenie in scopul asigurarii unui climat de ordine in desfasurarea lucrarilor. Deseurile menajere rezultate in urma activitatii desfasurate, dupa darea in functiune a obiectivului vor fi colectate, transportate si neutralizate, de catre societatea de salubrizare in baza unui contract incheiat intre parti. Deseurile vor fi depozitate numai in recipienti tip amplasati in locuri special amenajate. 47
Inlaturarea deseurilor de pe santier se vor conforma cu regulamentele locale si nationale referitoare la transport si evacuare. Golirea tomberoanelor cu gunoiul menajer va fi asigurata in permanenta. Daca accesul masinilor utilitare nu se poate face datorita lucrarilor in curs de realizare, se va asigura tranportul acestora in zonele de unde pot fi accesate de transporturile utilitare pentru toate imobilele afectate de lucrari”, precum și că „ Deseurile rezultate din activitatea proprie a fiecarui antrepenor si subantreprenor al acestuia se vor colecta din frontul de lucru, se vor transporta si depozita temporar la punctul de colectare propriu din incinta santierului. Activitatea se va organiza si desfasura controlat si sub supraveghere, astfel incat cantitatea de deseuri in zona de lucru sa fie permanent minima pentru a nu induce factori suplimentari de risc din punct de vedere al securitatii si sanatatii muncii . Evacuarea deseurilor din incinta santierului se va face numai cu mijloace de transport adecvate si numai la gropi de gunoi autorizate. Fiecare antreprenor raspunde pentru sine si subantreprenorii sai care genereaza deseuri, fie acestea de natura industriala sau manajera si este obligat sa asigure gestiunea, evacuarea si eliminarea/valorificarea acestora in conformitate cu prevederile legale . In acest sens se va prezenta beneficiarului lista deseurilor identificate - generate in procesele si activitatile desfasurate, modalitatea de gestionare si control a acstora, in special a celor periculoase, precum si modul de interventie in caz de accident de mediu. Zonele de depozitare intermediara/temporara a deseurilor vor fi amenajate corespunzator, delimitate, imprejmuite si asigurate impotriva patrunderii neautorizate si dotate cu containere /recipienti / pubele adecvate de colectare, de capacitate suficienta si corespunzatoare din punct de vedere al protectiei mediului.Conform prevederilor legale se va asigura colectarea selectiva a deseurilor pentru care se impune acest lucru”. Referitor la căile de acces, Consiliul reține că la pag. 24 se precizează, între altele că „Accesul la lucrari se va face astfel: In UAT Calnic si UAT Telesti accesul la amplasamentul lucrarilor se poate face din drumul judetean DJ 673 C, iar in UAT Rovinari din drumul national DN66. In UAT Balteni, accesul se poate face din drumul national DN66 si drumul judetean DJ674. Cai de acces: Avand in vedere ca lucrarile vor fi amplasate atat in interiorul localitatilor (cat si in exteriorul acestora se vor folosi drept cai de acces strazile interioare localitatilor si drumurile comunale/judetene/nationale. Accesul auto la proprietati in zona unde se executa lucrari de terasamente va fi asigurat de catre executantul lucrarii prin montarea de podete auto provizorii. Locurile de trecere pentru oameni peste gropi si santuri se amenajeaza cu podete, avand o latime de cel putin 0,8 m, cu balustrade cu inaltimea de 1,0 m pe ambele parti si cu scanduri pe margine de cel putin 10 cm latime. Pe perioada executiei lucrarilor, caile de acces pe santier se vor limita strict la caile pietonale, rutiere (asfaltate sau neasfaltate) si la caile ferate din zona. Se vor respecta toate regulile generale de utilizare a acestora precum si prevederile avizelor si altor reglementari emise de administratorii drumurilor respective. Folosirea arterelor de circulatie se va face cu aprobarea autoritatilor locale iar restrangerea si redirijarea circulatiei se va face cu aprobarea serviciului Politie Rutiere in conformitate cu legislatia in vigoare”. De asemenea, în ceea ce privește lucrările temporare, ... precizează că „Lucrarile temporare din cadrul contractului sunt urmatoarele : 48
- Construirea organizarii de santier (imprejmuire, cladiri temporare, spatii depozitare, etc.) si asigurarea cu utilitati a acesteia (apa, canalizare, telefonie, internet, energie electrica); - Instalare panouri de publicitate si prezentare; - Asigurarea accesului riveranilor la proprietati pe perioada executiei lucrarilor prin amenajare de podete/rampe de acces prevazute cu balustrade pentru protectie; - Semnalizarea temporara a excavatiilor pe toata lungimea santului cu panouri, benzi, indicatoare, semnale luminoase pe timp de noapte; - Sprijinirea excavatiilor; - Lucrari de mentinere a serviciilor de furnizare a apei potabile prin executia de provizorate, cuplari la reteaua existenta dupa executia noului tronson de conducte in prezenta si cu asistenta celor de autoritatea detinatoare de utilitati, protejarea retelelor subterane intalnite in executie prin sprijiniri si alte procedee, etc.; - Lucrari de mentinere a traficului din zona prin aplicarea prevederilor planului de management al traficului aprobat de Politia Rutiera, prin instalarea de indicatoare si semne rutiere temporare, jaloane, bariere luminoase, instalatii de semaforizare, marcaje temporare, amenajare cai de trecere alternative in cazul devierilor de trafic, etc”. Cu privire la susținerile contestatorului, exprimate prin documentul intitulat „Concluzii scrise”, referitoare la forma în care au fost prezentate informațiile solicitate prin documentația de atribuire, Consiliul are în vedere că deși entitatea contractantă a precizat că se va elabora o planșă, nu a prevăzut, în mod concret, la ce scară va fi elaborată aceasta, astfel că prezintă interes informațiile indicate, în condițiile în care, așa cum precizează și entitatea contractantă în cuprinsul punctului de vedere nr. 4853/29.01.2021, „detaliile de execuţie au fost întocmite încă din faza de elaborare a documentaţiei de atribuire, astfel că limitele instalaţiilor, clădirile etc., sunt deja evidenţiate în planurile de situaţie anexate Caietului de Sarcini - Planşe, din cadrul Documentaţiei de Atribuire puse la dispoziţia ofertanţilor. Pe aceste planuri se regăsesc lucrările ce urmează a se executa şi poziţionarea acestora faţă de structurile existente”. În ceea ce privește punctul b) „Aspecte de ordin operaţional ce trebuie mentinute (acolo unde este cazul)", începând cu pag. 26 este prezentat modul de asigurare a accesului riveranilor la proprietăți, menținerea condițiilor de trafic în zonă pe timpul lucrărilor, inclusiv curățirea străzilor și semnalizarea rutieră temporară, precum și devierile și protejările de utilități afectate. Într-o atare situație, Consiliul constată că, în mod întemeiat, membrii comisiei de evaluare au apreciat în cuprinsul procesului verbal privind evaluarea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, înregistrat cu nr. 19304/29.09.2020, faptul că ofertantul ... a prezentat în cadrul propunerii sale tehnice toate informaţiile solicitate la punctul A.1 „Organizarea lucrărilor” din cuprinsul Formularului 9, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. 4. În ceea ce privește criticile referitoare la modul în care ... a prezentat graficul de execuție a lucrărilor, respectiv că ofertantul în cauză nu a evidenţiat, în programul de execuţie prezentat, perioadele cu restricţii de execuţie şi nici rezervele de timp pentru situaţii neprevăzute, Consiliul reține 49
că în cuprinsul Formularului 9 se precizează că „B. GRAFICUL DE EXECUŢIE A LUCRĂRILOR (în format Gantt), descriind succint principalele activităţi, care să prezinte succesiunea şi programul propus pentru execuţia Lucrărilor. Ofertantul va prezenta graficul propus pentru execuția contractului (pe stadii fizice), ilustrând ordinea şi derularea în timp a activităţilor pe care propune să le îndeplinească pentru realizarea Lucrărilor.Graficul trebuie să fie în concordanță cu metodologia de execuție a lucrărilor si durata de execuție stabilită prin Contract, prezentând, în special, următoarele: Etapele de construcţie. Lucrari permanente si temporare ce urmeaza a fi executate. Activitati de interfatare cu lucrarile existente si operarea acestora, dupa caz. Denumirea activitătilor si sub-activitătilor aferente, perioadele de desfășurare, succesiunea și durata acestora (inclusiv
rezervele de timp pentru situații neprevăzute), cu evidentierea momentelor cheie în executia contractului. Se vor evidenția și
perioadele cu restricții în execuția unor activități. Resursele alocate fiecărei activități, incluzând necesarul de personal pe categorii și numărul de utilaje necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări. Secventierea, derularea in timp si durata testelor cu evidentierea clară a activitătilor incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calitătii, conform legislatiei specifice corespunzătoare obiectului contractului. Drumul critic clar identificat în planificarea activităților. Notă: Se acceptă și prezentarea mai multor grafice și/ sau formate diferite (de exemplu: unul care prezintă activitățile, respectiv unul care prezintă resursele), cu condiția ca acestea să conțină elemente comune astfel încât să poată fi analizate simultan. În partea narativă a Propunerii Tehnice, Ofertantul va prezenta informațiile care au stat la baza elaborării Graficului de execuție, principalele etape de execuție a Lucrărilor, activitățile principale cu succesiunea și interrelaționarea lor, corelarea cu metodologia de execuție propusă, resursele necesare activităților (personal, utilaje, etc.), punctele de reper relevante, analiza drumului critic, etc. Graficul de execuție propus trebuie: • să conțină resursele planificate pentru realizarea contractului • să aibă corespondent în informațiile incluse în Caietul de Sarcini, atât la nivelul pieselor scrise, cât și al pieselor desenate • să demonstrezeabilitatea de a transpune informațiile din piesele scrise și piesele desenate într-un Grafic de execuție fezabil, astfel încât să se asigure finalizarea Lucrărilor în termenul specificat în documentația de atribuire; • să fie realizat utilizând un software de planificare a timpului, care să permită, dacă va fi cazul, actualizarea ulterioară pe parcursul derulării Contractului; • să utilizeze o scală de planificare a duratei/ duratelor activităților/ subactivităților pe baza unui calendar lunar, și care să poată prezenta perioadele cu restricții de execuție (ex. perioada de iarnă, sărbători legale, etc.)”. Analizând propunerea tehnică prezentată de ofertantul ..., Consiliul constată că la pag. 473-489 se regăsește Graficul de execuţie care cuprinde toate informaţiile enumerate în cadrul documentaţiei de atribuire, respectiv: - etapele de construcţie; - lucrările permanente şi temporare ce urmează a fi executate; 50
- activitati de interfațare cu lucrările existente şi operarea acestora; - denumirea activităţilor şi sub-activităţilor aferente; - perioadele de desfăşurare, succesiunea şi durata acestora cu evidenţierea momentelor cheie în execuţia contractului, inclusiv perioadele cu restricţii în execuţia unor activităţi; - secventierea, derularea in timp şi durata testelor cu evidenţierea clară a activitătilor incluse în procesele de asigurare, respectiv de control al calitătii, conform legislaţiei specifice corespunzătoare obiectului contractului; - drumul critic clar identificat în planificarea activităţilor. De asemenea, se constată că la pag. 490-693 se regăsesc resursele alocate fiecărei activităţi, la pag. 694-761 se regăseşte alocarea necesarului de personal pe categorii şi orele de utilaje /tone transport necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări, iar la pag. 694-761 se regăseşte alocarea necesarului de personal pe categorii (numar/bucati) şi numărul de utilaje si transport necesare pentru realizarea fiecărei etape principale de lucrări. Consiliul are în vedere că, urmare a solicitării de clarificări transmisă de entitatea contractantă prin adresa nr. 16238/17.08.2020, prin care s-a solicitat acestui ofertant să clarifice dacă graficul Gantt include rezerve de timp pentru situații neprevăzute și cum sunt evidențiate perioadele cu restricții (condiții climatice nefavorabile, etc.) în execuția unor activități, ... a răspuns prin adresa nr. 22/83/20.08.2020, înregistrată la entitatea contractantă cu nr. 16447/20.08.2020, în cuprinsul căreia a precizat că la calculul fiecărei activități au fost prevăzute rezerve de timp pentru situații neprevăzute (în cadrul Programului de execuție – pag. 473-489 din propunerea tehnică) iar activitățile au durate de timp mari, ca o rezultantă a prevederilor acestor rezerve de timp pentru situații neprevăzute. De asemenea, se reține că ofertantul în cauză a evidențiat faptul că la pag. 33 din propunerea tehnică a precizat că la execuția lucrărilor vor fi respectate prevederile Normativului C16-84 – realizarea pe timp friguros a lucrărilor de construcții și a instalațiilor aferente și, pentru o mai uşoara verificare a transmis, anexat, Programul de Execuţie cu evidenţierea distincta a rezervelor de timp pentru situatii neprevăzute. Astfel, raportat la faptul că entitatea contractantă a permis ofertantului în cauză să-și modifice propunerea tehnică, Consiliul reține ca fiind relevante prevederile art. 221 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 potrivit cărora „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei”, rezultând că legislația aplicabilă în materia achizițiilor sectoriale permite ca, în situaţia în care lipsesc anumite documente sau informații, entitatea contractantă să poată solicita într-un anumit termen, completări ale documentelor prezentate, (chiar şi în sensul de a fi prezentate noi 51
documente, şi nu doar în sensul de a fi îndreptate vicii de formă din cuprinsul documentelor deja existente la dosarul achiziţiei), singura condiție fiind ca prin solicitarea formulată să nu se încalce principiile tratamentului egal și transparenței, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din același act normativ. Or, sub acest aspect, Consiliul are în vedere că, în măsura în care în cuprinsul propunerii tehnice prezentate inițial au existat informații cu privire la perioadele cu restricţii de execuţie şi rezervele de timp pentru situaţii neprevăzute, membrii comisiei de evaluare au procedat în mod corect acceptând explicațiile suplimentare prezentate prin răspunsul la solicitarea de clarificări de ... Relevante sub acest aspect sunt reținute și susținerile entității contractante din cuprinsul punctului de vedere nr. 4853/29.01.2021 potrivit cărora „Întrucât prin Caietul de sarcini nu se impune în mod explicit prevederea unei anumite rezerve de timp (de o anumită durată), în procesul de evaluare s-a considerat că fiecare ofertant poate avea propria metodologie de organizare a activităţilor, astfel încât execuţia lucrărilor să se efectueze în limitele duratei totale de execuţie impuse prin contract. Astfel, în urma evaluării resurselor prezentate de către ofertant în propunerea sa tehnică (personal, utilaje şi echipamente), s-a constatat faptul că într-adevăr acestea sunt dimensionate cu rezerve, conform clarificărilor transmise de ofertant. De asemenea, în procesul de evaluare s-a avut în vedere şi faptul că proiectul prevede un front de lucru semnificativ, cu peste 28 km de conducte, constructorul putând executa lucrările pe tronsoane independente, astfel încât, în ipoteza apariţiei unei situaţii neprevăzute care l-ar împiedica să lucreze într-o anumită zonă, acesta să poată continua lucrările într-o alta zonă”. Astfel, se constată că acceptarea prezentării unui grafic detaliat, în cuprinsul căruia au fost evidenţiate distinct rezervele de timp pentru situații neprevăzute reprezintă cel mult o corectare a unor vicii de formă, respectiv o corectare a unor omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare are rol de confirmare și este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în alte documente prezentate de ofertant, așa cum acestea sunt definite la art. 141 alin. (3) din H.G. nr. 394/2016, fără ca prin acest mod să se producă un avantaj ofertantului în cauză. Prin urmare, Consiliul constată că prezentarea unui Grafic de execuție a lucrărilor detaliat de către ... se încadrează în categoria excepțiilor prevăzute de art. 140 alin. (6) lit. a) din H.G. nr. 394/2016, motiv pentru care respinge, ca nefondate, criticile formulate sub acest aspect. 5. Cu privire la faptul că ofertantul ... nu a prezentat informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract, Consiliul reține că la punctul D. „MANAGEMENTUL CONTRACTULUI” din cadrul Formularului 9 se precizează că „Această secțiune se va corela cu celelalte informații prezentate în propunerea tehnică (metodologia de execuție, planul de asigurare a calității, graficul de alocare a resurselor, etc.).În acest capitol se vor prezenta, cel puțin, următoarele informații: 52
• Prezentarea abordării pentru organizarea și gestionarea activităților în cadrul Contractului, în cazul unei asocieri (dacă este cazul) – se vor include informații despre modalitatea de alocare și coordonare a resurselor stabilite prin metodologia de execuție a Contractului: • Abordarea privind managementul activității subcontractanților în cadrul activităților din Contract și următoarele informații (în cazul în care Ofertantul va utiliza subcontractanți pentru anumite activități din Contract): o identificarea lucrărilor realizate de subcontractanți o modalitatea în care se va asigura coordonarea activităților subcontractanților o modalitatea de efectuare a plăților către subcontractanți în cadrul Contractului (inclusiv detalii privind utilizarea opțiunii de plată directă) • Abordarea propusă pentru gestionarea relației cu Beneficiarul, prin raportare la informațiile furnizate și cerințele cuprinse în Caietul de Sarcini la cerințe specifice privind managementul Contractului, respectiv: o prezentarea metodelor și a planurilor de management utilizate pentru planificarea și monitorizarea derulării activităților din Contract, pentru planificarea și monitorizarea costurilor în cadrul Contractului, pentru planificarea și monitorizarea relațiilor cu factorii interesați identificați ca fiind relevanți în cadrul Caietului de Sarcini; o descrierea modului de realizare a comunicării cu Beneficiarul pe durata derulării Contractului. • Abordarea propusă pentru managementul riscurilor în cadrul Contractului, cu luarea în considerare a cerințelor incluse în Caietul de Sarcini. • Prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în cazul în care acest Contract este supus verificărilor de către o terță parte – se vor include aici informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract. • Dacă este cazul, prezentarea modului de realizare a comunicării dintre Ofertant și terț/ terți susținători în legătură cu executarea Contractului – în această situație se vor prezenta informații despre modalitatea de realizare a comunicării cu terțul/terții susținători în ceea ce privește monitorizarea performanței în cadrul contractului și în special în situația în care riscul de dificultăți în implementarea contractului se materializează (chiar daca acest risc este considerat ipotetic de către Ofertant)”. Se reține că entitatea contractantă a solicitat ofertantului ..., prin întrebarea nr. 2 din adresa nr. 16238/17.08.2020, să specifice unde anume în oferta sa se regăsesc informațiile referitoare la prezentarea modului de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informațional și financiar în legătură cu Contractul, iar prin adresa nr. 22/83/20.08.2020, înregistrată la entitatea contractantă cu nr. 16547/20.08.2020, ofertantul în cauză a precizat că „În propunerea tehnică depusă (…) la pag. 850-861 am prezentat Planul de comunicare propus pentru execuția prezentului contract, la pag. 862-889 am prezentat Managementul riscurilor, la paginile 890-892 am prezentat Modalitatea de efectuare a înregistrărilor și înregistrările effectuate, iar acestea cuprind inclusive modalitatea de realizare a înregistrărilor privind activitățile, deciziile și fluxul informational și financiar în legătură cu Contractul, astfel încât să se asigure trasabilitatea deciziilor în 53
cazul în care acest contract este supus verificărilor de către o terță parte. Totodată sunt incluse și informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informațiile arhivate prin raprtare la cerințele incluse în Contract”, la răspunsul formulat fiind anexată o detaliere privind activitățile, deciziile și responsabilitățile în derularea contractului, fluxul financiar și modalitatea de arhivare a informațiilor și accesul la informațiile arhivate, aspect verificate și de către Consiliu. Astfel, Consiliul constată că prin răspunsul formulat, ... indică în mod clar unde anume în cuprinsul propunerii tehnice se regăsesc informațiile menționate de către entitatea contractantă, iar în urma verificării paginilor indicate de ofertantul în cauză, membrii comisiei de evaluare au identificat documentele și informațiile solicitate, așa cum reiese din cuprinsul procesului verbal nr. 19304/29.09.2020, privind evaluarea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini. Prin urmare, Consiliul constată că, în mod contrar celor susținute de contestator, ... a cuprins în cadrul propunerii tehnice prezentate inițial informații despre modalitatea de realizare a înregistrărilor și modalitatea de arhivare a informațiilor, accesul la informații arhivate prin raportare la cerințele incluse în Contract, motiv pentru care respinge, ca nefondate, crticile formulate în acest sens. 6. Referitor la faptul că Ofertantul ... a răspuns neconcludent la solicitarea de clarificări nr. 16238/17.08.2020, Consiliul are în vedere că raportat la modul în care au fost formulate solicitările de clarificări răspunsurile formulate de ofertantul în cauză au fost, în mod corect, considerate concludente. Astfel, Consiliul are în vedere că ... a precizat, în mod clar, în cuprinsul celor două răspunsuri unde anume în cadrul propunerii sale tehnice prezentate inițial în cadrul prezentei proceduri de atribuire se regăsesc informațiile menționate de membrii comisiei de evaluare și apoi a procedat la detalierea acestora, în concordanță cu prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor sectoriale. Prin urmare, Consiliul constată că în măsura în care a oferit clarificări și a detaliat informațiile prezentate inițial în cadrul propunerii tehnice, nu se justifică încadrarea răspunsurilor formulate de ofertantul în cauză la solicitările entității contractante în categoria răspunsurilor neconcludente, nefiind incidente prevederile art. 140 alin. (4) din H.G. nr. 394/2016. De altfel, analizând modul în care membrii comisiei de evaluare au analizat propunerile tehnice prezentate de ofertanți, Consiliul constată că și solicitările de clarificări adresate ofertantului ... au vizat clarificarea informațiilor prezentate inițial, respectiv indicarea unde în cuprinsul propunerii tehnice se regăsesc informațiile menționate în adresa de solicitare de clarificări, find respectate principiile tratamentului egal și transparenței. Acestea fiind, în contextul de fapt și de drept anterior expus, având în vedere că una dintre criticile formulate de contestator s-a dovedit a fi întemeiată, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 54
101/2016, Consiliul admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu ... Anulează procesul verbal nr. 441/11.01.2021, privind evaluarea documentelor de calificare prezentate de ... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 445/11.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare de către ... Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea modului în care ... îneplinește cerința de calificare privind experiența similară, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pe cale de consecință, dată fiind soluția pronunțată pe fondul cauzei, Consiliul respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de către ... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional prin ..., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în ..., în contradictoriu cu ..., cu sediul în .... Anulează procesul verbal nr. 441/11.01.2021, privind evaluarea documentelor de calificare prezentate de ... Anulează, în parte, raportul procedurii nr. 445/11.01.2021 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la îndeplinirea cerințelor de calificare de către ... Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea modului în care ... îneplinește cerința de calificare privind experiența similară, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Respinge, ca nefondată, cererea de intervenție formulată de către ..., cu sediul în ..., reprezentată convențional de ..., cu sediul pentru comunicarea actelor de procedură în ..., cu privire la contestația formulată de către ... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. 55
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.