Decizie 3091/2025
Decizie CNSC2025_3091_2025_Decizie_3091.pdf, BO2025_3091_2025_BO2025_3091.pdf
Document CNSC
GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENTA PENTRU COPII
Decizia CNSC nr. 3091/C5/3628 din 15.10.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «„M.S. Curie – Digital: Investitii în tehnologie și infrastructura digitala” finantat prin Planul National de Redresare și Rezilienta», s-a solicitat obligarea autoritatii contractante la eliminarea din caietul de sarcini a cerinţelor tehnice referitoare la solicitarea către prestator ca „depozitul trebuie să fie dotat cu instalaţie automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte şi sprinklere cu apă", respectiv la solicitarea potrivit căreia „prestatorul va deţine un depozit secundar, situat în altă locaţie faţă de depozitul primar, ..." şi să adopte măsuri de remediere necesare restabilirii legalităţii. Prin Încheierea nr. 3401/C5/3628 din data de 25.09.2025, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru lotul 1, formulata de GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL prin contestatie. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „Maria Sklodowska Curie”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2Verifică pasajul în context →
Cu privire la deținerea unui depozit secundar (prin deținere, închiriere sau subcontractare) menționează că dacă toate documentele se păstrează într-un depozit unic care va fi afectat "... în caz de incendiu, cutremur sau altă calamitate ... ", existența unui depozit secundar este inutilă, întrucât documentele din arhivă pot fi nu doar parțial, ci integral distruse, neavând ce să mai salvezi/depozitezi și cum să mai continui activitatea în depozitul secundar. Acest lucru ar putea fi făcut însă dacă arhiva/documentele ar fi păstrate în 2 sau mai multe depozite fie situate la aceeași locație (dar independente funcțional și la o distanță acceptabilă unele de altele (din punct de vedere al normativelor ISU și privind construcțiile depozitelor/ depozitelor de arhivă), autorizate ISU și de Arhivele Naționale sau în locații diferite, dispersate geografic (pentru a preîntâmpina probleme ce pot fi create de cutremure resimțite diferit, geografic, în funcție de epicentru acestuia), cu aceleași a…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_3091_2025_Decizie_3091.pdf, BO2025_3091_2025_BO2025_3091.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3091/C5/3628 Data: 15.10.2025 Prin contestația nr. 27/15.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 64203/15.09.2025, formulată de GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL, cu sediul în București, Șos. Morarilor nr. 2B, parter, camera 14, sectorul 2, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2006020873406, având CUI RO 19834651, reprezentată legal prin administrator Ștefan Ecxarcu-Harfas, împotriva documentației de atribuire, elaborată de SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „Maria Sklodowska Curie”, cu sediul în București, B-dul Constantin Brâncoveanu nr. 20, sectorul 4, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «„M.S. Curie – Digital: Investitii în tehnologie și infrastructura digitala” finantat prin Planul National de Redresare și Rezilienta», s-a solicitat obligarea autoritatii contractante la eliminarea din caietul de sarcini a cerinţelor tehnice referitoare la solicitarea către prestator ca „depozitul trebuie să fie dotat cu instalaţie automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte şi sprinklere cu apă", respectiv la solicitarea potrivit căreia „prestatorul va deţine un depozit secundar, situat în altă locaţie faţă de depozitul primar, ..." şi să adopte măsuri de remediere necesare restabilirii legalităţii. Prin Încheierea nr. 3401/C5/3628 din data de 25.09.2025, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru lotul 1, formulata de GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL prin contestatie. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 1 din 2
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de GLOBAL ARCHIVE MANAGEMENT SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „Maria Sklodowska Curie”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3091/C5/3628 Data: 15.10.2025 Prin contestația nr. 27/15.09.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 64203/15.09.2025, formulată de ...SRL, cu sediul în Bu., Șos., sectorul ., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..3406, având CUI RO 19834651, reprezentată legal prin administrator .., împotriva documentației de atribuire, elaborată de SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „..”, cu sediul în București, .., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect «„M.S. Curie – Digital: Investitii în tehnologie și infrastructura digitala” finantat prin Planul National de Redresare și Rezilienta», s-a solicitat obligarea autoritatii contractante la eliminarea din caietul de sarcini a cerinţelor tehnice referitoare la solicitarea către prestator ca „depozitul trebuie să fie dotat cu instalaţie automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte şi sprinklere cu apă", respectiv la solicitarea potrivit căreia „prestatorul va deţine un depozit secundar, situat în altă locaţie faţă de depozitul primar, ..." şi să adopte măsuri de remediere necesare restabilirii legalităţii. Prin Încheierea nr. 3401/C5/3628 din data de 25.09.2025, Consiliul a admis cererea de suspendare a procedurii de atribuire, pentru lotul 1, formulata de ...SRL prin contestatie. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația nr. Pagina 1 din 14
27/15.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 64203/15.09.2025, prin care ...SRL solicită cele menționate în partea introductivă a deciziei. La pagina 32 a caietului de sarcini, la titlul "Depozitarea temporară a documentelor", subtitlul "Elemente constructive și funcționale", alineatul 7, autoritatea contractantă a inserat cerința potrivit căreia „depozitul trebuie să fie dotat cu instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă", cerință a cărei formulare face subiectul prezentei contestații. La pagina 33 a caietului de sarcini, La titlul „depozitarea temporară a documentelor", subtitlul "Elemente constructive și funcționale", paragraful 1 din pagină, autoritatea contractantă a inserat cerința potrivit căreia „prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar, ..." , cerință a cărei formulare face, de asemenea, subiectul prezentei contestații. Critică faptul că autoritatea contractantă a ales sa insereze în caietul de sarcini cerințele „depozitul trebuie să fie dotat cu instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă", respectiv „prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar, ...", cerințe pe care le consideră restrictive din următoarele considerente: 1. Impunerea dotării simultane a depozitelor de arhivă cu 2 sisteme de stingere a incendiilor funcționând pe principii diferite, respectiv cu gaze inerte și sprinklere cu apă, încalcă principiile nediscriminării și tratamentului egal consacrate de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, în speță cerința fiind exhaustivă prevederilor legale în domeniu, respectiv Normativului privind caracteristicile tehnico-funcționale ale spațiilor și echipamentelor de depozitare și conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publici și privați de arhivă, aprobat prin Ordinul de Zi pe Unitate al Directorului Arhivelor Naționale nr. 235/05.07.1996 modificat și completat cu Dispozițiile Zilnice ale Directorului Arhivelor Naționale nr. 39 din 26.02.2015 și nr. 131/14.07.2020, sens în care face trimitere la capitolul 3 "Clădiri și compartimente de arhivă", punctul 3.1, paragraful al 10-lea (ultimul de pe pag. 2 a Normativului). Subliniază că cerința criticată ridică o problemă gravă de legalitate, în condițiile în care impune existența simultană a 2 tipuri de sisteme de stingere, în timp ce legislația prevede existența doar a minim unuia din tipurile de sisteme de stingere a incendiilor enumerate între paranteze. Faptul că tipurile de sisteme de stingere a incendiilor pe care un depozit de arhivă trebuie să le dețină, au fost puse de legiuitor, în cadrul textului prevederii legale, între paranteze și au fost despărțite prin virgule, precum și prezența sintagmei "etc." de la finalul parantezei, indică clar faptul că un depozit de arhivă trebuie să dețină obligatoriu un sistem de stingere a incendiilor acreditat, care poate fi dintre cele enumerate sau alt tip autorizat. 2
Mai mult decât atât, sistemul cu "sprinklere cu apă" nu este printre cele menționate expres de legiuitor, intrând astfel în categoria celor mai puțin importante, dar care pot exista (în categoria "etc.", cunoscut fiind rolul distructiv pe care apa îl poate avea asupra hârtiei din componența documentelor din arhivă. De asemenea, tot conform Normativului privind caracteristicile tehnico-funcționale ale spațiilor și echipamentelor de depozitare și conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publici și privați de arhivă, aprobat prin Ordinul de Zi pe Unitate al Directorului Arhivelor Naționale nr. 235/05.07.1996 modificat si completat cu Dispozițiile Zilnice ale Directorului Arhivelor Naționale nr. 39 din 26.02.2015 si nr. 131/14.07.2020, se prevede la capitolul 3 "Clădiri și compartimente de arhivă", punctul 3.13 "Principalele elemente constructive și funcționale", subpunctul 3.3.7., faptul că "Depozitele de arhivă vor fi dotate cu instalații automate de stingere a incendiilor care nu afectează materialul arhivistic și sunt dimensionate corespunzător. Sunt obligatorii instalațiile de stingere automată a incendiilor cu gaze inerte în camerele tezaur." Ori, având în vedere faptul că potrivit aceluiași Normativ "Camerele tezaur - sunt secțiuni în construcțiile cu destinație funcțională depozit de arhivă, destinate a adăposti în situații de calamitate cele mai importante documente. Aceste compartimente se realizează de regulă la nivelul cel mai de jos al construcției cu o rezistență la șoc sporită față de restul ansamblului luându-se măsurile necesare pentru a nu fi inundate în cazul prăbușirii imobilului. Se dotează cu instalații de stingere automată a incendiului cu gaze inerte." Astfel, consideră că dacă legiuitorul a instituit prin normative tehnic faptul că pentru cea mai importantă încăpere a unei arhive este suficientă dotarea cu o instalație de stingere automată a incendiului cu gaze inerte, cerința autorității contractante de a avea și o instalație cu sprinklere de apă este cel puțin absurdă, în condițiile această modalitate nu este printre cele recomandate, "(stingătoare cu gaze inerte, CO2 și praf inert, zăpadă carbonică etc.)", așa cum a arătat mai sus (în paragraful precedent). Potrivit Normativului cu indicativ P118/2-2013 "Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, PARTEA a II-a - Instalații de stingere", aprobat prin Ordinul nr. 2.463 din 8 august 2013 al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice - Anexa nr. 19, punctul 13 "Se recomandă utilizarea substanței IG - 541 pentru stingerea incendiilor la: ... - incinte cu valori: (tezaure, muzee, biblioteci, galerii de artă, colecții, arhive, depozite etc.)" (ultima liniuță din enumerare). Tot potrivit aceluiași Normativ, la punctul 7 "Instalații de stingere a incendiilor cu sprinklere", subpunctul 7.3 "Nu se prevăd instalații automate de stingere tip sprinkler în cazurile în care apa nu este indicată ca substanță de stingere sau când stingerea incendiului se asigură cu alte substanțe: gaze, pulbere, spumă, aerosoli, abur etc. ". Pagina 3 din 14
Subliniază că această metodă nu este recomandată nici de către legiuitor. Menționează că autoritatea contractantă trebuie să pună accentul pe capacitatea de prestare a serviciului de arhivare și depozitare, pe existența avizelor și autorizațiilor impuse de lege, iar nu pe a impune condiții suplimentare celor legale, acestea nefiind nici în spiritul și nici în litera legii și putând aduce grave probleme de legalitate a achiziției și/sau de împiedicare a concurenței legale între prestatorii aceluiași tip de servicii pentru care se realizează achiziția. În continuare arată că impunerea cerinței "prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar, ..." încalcă principiile nediscriminării și tratamentului egal consacrate de art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 98/2016, în speță cerința fiind inutilă pentru îndeplinirea scopului urmărit de către autoritatea contractantă, așa cum este explicat acesta în continuarea respectivei cerințe "... depozit ce va asigura continuitatea prestării serviciilor în caz de avarie. Ofertanții vor prezenta un plan de continuitate a activității. În cazul întreruperii funcționării centrului primar, centrul de depozitare alternativ va asigura reluarea activității într-un interval de timp foarte scurt, care să nu perturbe activitatea serviciilor curente întreprinse în cadrul procesului. Se va asigura continuitatea operării tuturor proceselor critice existente. Mecanismul utilizate este de replicare a proceselor între cele două locații astfel încât în ambele centre să se poată îndeplini în siguranță contractul." Existența unui depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar nu este prevăzută de legislația privind organizarea și funcționarea spațiilor cu destinație de arhivă și nu conduce automat la asigurarea continuității prestării serviciilor în caz de avarie, continuitatea putând fi asigurată și într-un alt depozit situat la aceeași locație dar diferit de depozitul principal, în condițiile în care accesul la documente este in continuare posibil si permis, atâta timp cât depozitul secundar respectă toate normele de autorizare și funcționare impuse de legislația în vigoare, respectiv Legea arhivelor Naționale - legea nr. 16/1996, Ordinul nr. 151 din 26 septembrie 2023 emis de Ministerul Afacerilor Interne și Normativul menționat mai sus. Astfel, consideră că este greu de crezut că cerința „prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar..." este îndeplinită de multe societăți prestatoare de astfel de servicii de arhivare, așa cum autoritatea contractantă o impune. Apreciază însă faptul că scopul cerinței autorității contractante de a se asigura continuitatea prestării serviciilor în caz de avarie ar putea fi îndeplinit prin includerea de către operatorul economic, în planul de continuare a activității, a modalității concrete prin care se propune realizarea acestei cerințe (un depozit secundar propriu care poate fi în 4
aceeași locație cu cel principal, un depozit închiriat care să respecte toate normele legale de autorizare etc.). Prin impunerea cerințelor amintite autoritatea a restricționat în mod nepermis aria operatorilor economici care pot deveni contractanți, excluzând practic de la procedură pe acei operatori care, deși au capacitatea de a îndeplini corespunzător contractul în discuție, nu au un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar și nici nu îndeplinesc condiția (neimpusă de lege) deținerii a 2 sisteme de stingere a incendiilor diferite, respectiv să fie dotat cu instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă. Cu alte cuvinte, cerințele reclamate sunt restrictive și nelegale, prin prisma impunerii unor condiții suplimentare celor impuse de normele legale, fără nicio justificare veridică. Raportat la dispozițiile legale enumerate apreciem că cerințele invocate îngrădesc accesul la procedură a tuturor operatorilor economici care au potențialul necesar îndeplinirii contractului în condiții corespunzătoare, dovedită prin experiența in prestarea de servicii de prelucrare și depozitare (cel puțin la nivel de București/județe limitrofe) care, însă nu îndeplinesc cerințele referitoare la existența unui depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar și a deținerii a 2 sisteme de stingere a incendiilor diferite, respectiv instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă. Solicită să se dispună reformularea cerințelor din caietul de sarcini, după cum urmează: „depozitul trebuie să fie dotat cu instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă”, respectiv „prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar, ...". În probațiune, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 27/24.09.2025, înregistrată la Consiliu cu nr. 66960/25.09.2025, contestatoarea a formulat o cerere precizatoare a contestației și a indicat că a contestat lotul 1 al achiziției publice. Punctul de vedere nr. 47702/01.10.2025, a fost înregistrat la CNSC cu nr. 68504/01.10.2025. Prin punctul de vedere, SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „..” a solicitat respingerea contestației formulată de ...SRL, în temeiul art. 26 aliniat (6) din Legea 101/2016, pentru următoarele motive: Cu privire la cerința privind instalațiile de stingere arată că Normele aplicabile stabilesc un nivel minim, nu maximal. Normativul aprobat prin Ordinul Arhivelor Naționale nr. 235/1996 (modificat prin Dispozițiile nr. 39/2015 și 131/2020) prevede că depozitele „vor fi dotate cu mijloace inițiale de stingere (...) și, după caz, cu instalații automate de stingere". Aceste dispoziții stabilesc un standard minim. Autoritatea contractantă are dreptul, conform jurisprudenței constante a CNSC și a Curții de Justiție a Uniunii Europene (cauza C-195/21, Simonsen & Weei), să stabilească cerințe mai ridicate, dacă acestea sunt justificate de obiectul contractului. Pagina 5 din 14
Prezintă justificarea tehnică a cerinței, în sensul că documentele arhivate privesc date medicale cu caracter personal (art. 9 CJDPR), inclusiv date medico-legale. Pierderea sau distrugerea acestora ar genera prejudicii ireparabile și răspunderi patrimoniale și penale pentru spital. Sistemul cu gaze inerte protejează documentele (materiale sensibile la apă), iar sistemul cu sprinklere cu apă protejează integritatea clădirii și siguranța persoanelor, conform Normativului PI 18/2-2013 privind securitatea la incendiu a construcțiilor (art. 7 și 13). Cele două sisteme sunt complementare, nu redundante, răspunzând unor riscuri diferite. Susține legalitatea și proporționalitatea. Subliniază că, condiția nu este restrictivă, ci proporțională, întrucât toți operatorii economici pot: deține propriile instalații sau utiliza spații subcontractate/închiriate autorizate (art. 182 alin. (2) din Legea 98/2016 privind susținerea capacității de către terți). Cu privire la cerința existenței unui depozit secundar arată că este o cerință de rezultat, nu de proprietate. Formularea din caietul de sarcini nu obligă operatorul să dețină în proprietate spațiul, ci doar să asigure redundanța prin două locații distincte, ambele autorizate de Arhivele Naționale. Modalitatea poate fi: deținere, închiriere sau subcontractare. Menționează că Spitalul este unitate de urgență pediatrică națională. În caz de incendiu, cutremur sau altă calamitate, lipsa accesului la documente ar afecta continuitatea serviciilor medicale. Existența unui depozit secundar în alt perimetru de risc este o cerință proporțională, conform standardelor de tip Disaster Recovery Plan (DRP) și Business Continuițy Plan (BCP), aplicabile instituțiilor ce gestionează date critice. Subliniază că Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale și Ordinul MAI nr. 151/2023 stabilesc doar cerințele de autorizare a spațiilor. Ele nu interzic existența a două locații, iar art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea 98/2016 permite autorității contractante să impună cerințe suplimentare, proporționale cu obiectul contractului. Subliniază că cerințele se aplică uniform tuturor ofertanților, fără discriminare. Proporționalitatea cerințelor sunt justificate de specificul serviciului - arhivarea documentelor medicale sensibile - și nu depășesc ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor de securitate și continuitate. Protecția datelor cu caracter personal: art. 32 și art. 9 GDPR impun adoptarea de măsuri tehnice și organizatorice adecvate, ceea ce presupune inclusiv logarea accesului, redundanță și control asupra locațiilor de stocare. 6
În susținerea contestației, prin adresa nr. 103/10.10.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 71200/13.10.2025, ...SRL formulează „Întâmpinare” la punctul de vedere exprimat în cauză de autoritatea contractantă, precizând, pe lângă aspectele deja prezentate, următoarele: Cu privire la instalațiile de stingere a incendiilor, menționează următoarele aspecte: Principiul de funcționare a sistemelor de stingere cu gaz inert este reducerea nivelului de oxigen astfel încât procesul de combustie să fie oprit și să fie diminuat riscul de distrugere a documentelor din arhivă (prin foc din cauza incendiului sau apă folosită pentru alte sisteme de stingere a incendiilor). În reglementarea tehnică din 8 august 2013 "Normativ privind securitatea la incendiu a construcțiilor, partea a II-a Instalații de stingere" - indicativ P118/2-2013, emisă/aprobată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice prin Ordinul nr. 2.463 - Anexa nr. 19, proprietățile substanței de stingere IG-541, este prevăzut mecanismul de stingere a incendiilor cu IG-541 (produs de stingere - gaz inert) care este un gaz nepoluant, ecologic, nu atacă stratul de ozon și nu este toxic, având printre domeniile recomandate incinte cu valori, precum arhive, depozite etc. Deținătorul depozitelor este permanent obligat să păstreze în stare perfectă de funcționare utilajele și materialele de prevenire și stingere a incendiilor, conform normelor de dotare și să le controleze (și să certifice) periodic existența și starea de funcționare a acestora, conform prevederilor legale. Depozitul trebuie să aibă asigurată în permanență pază și personalul de pază este obligat să asigure inviolabilitatea depozitului, să dispună și să știe să întrebuințeze mijloacele și instalațiile de alarmare și de intervenție. Principiul de funcționare a sistemelor de sprinklere cu apă este utilizarea apei pentru stingerea/diminuare incendiului și, așa cum invocă și autoritatea contractantă, în punctul de vedere întocmit ca răspuns la contestația noastră "sistemul de sprinklere cu apă protejează integritatea clădirii și siguranța persoanelor", în timp ce sistemul cu gaz inert "protejează documentele (materialele sensibile la apă)". Așa cum a arătat și în contestația nr. 64203/15.09.2025, potrivit aceluiași Normativ menționat anterior, la punctul 7 "Instalații de stingere a incendiilor cu sprinklere", subpunctul 7.3 "Nu se prevăd instalații automate de stingere tip sprinkler în cazurile în care apa nu este indicată ca substanță de stingere sau când stingerea incendiului se asigură cu alte substanțe: gaze, pulbere, spumă, aerosoli, abur etc. ". Este evident faptul că nu pot fi excluși de la participarea la procedura de achiziție, operatorii economici care nu dețin sisteme de stingere cu sprinklere cu apă, având în vedere faptul că legiuitorul nu obligă la deținerea acestora și asta deoarece sistemele cu gaz inert protejează nu doar documentele/arhiva (pentru care sunt recomandate), ci Pagina 7 din 14
protejează și spațiile (clădirile în care se depozitează arhiva și nu numai, clădirile de birouri etc.) și oamenii care își desfășoară activitatea în incintele respective. Subliniază că nu există nicio prevedere legislativă care să spună că sistemul cu gaz inert nu protejează clădirile și oamenii, ci strict arhiva (hârtia, documentele). Din acest motiv, consideră restrictivă măsura prevăzută în caietul de sarcini de către autoritatea contractantă, având rolul de a elimina de la procedură operatori economici. O prevedere superioară privind protecția la incendii raportat la obiectul contractului (depozitarea temporară a arhivei în vederea prelucrării / scanării acesteia) nu este asigurată prin soluția instalației cu sprinklere cu apă, așa cum susține autoritatea contractantă, deoarece potrivit punctului 7 "Instalații de stingere a incendiilor cu sprinklere", subpunctul 7.46 "Instalații în derivație cu apă pulverizată", din Normativul anterior menționat (indicativ P118/2-2013 / Ordinul nr. 2.463 din 8 august 2013), alin.(1) este specificat principiul funcționării acestor instalații, astfel: "Instalațiile cu sprinklere în derivație cu apă pulverizată utilizează sprinklere deschise (drencere) sau pulverizatoare, conectate la o instalație cu sprinklere având propriul robinet de comandă (robinet cu inundare sau comandă multiplă) acționat de către o instalație de semnalizare a incendiilor", iar la alin. (3) se menționează că "Aceste instalații sunt montate în zone în care se preconizează incendii violente cu o propagare rapidă sau se dorește inundarea rapidă cu apă a unei zone determinate în care se așteaptă originea incendiului". Contestatoarea subliniază că de ce s-ar dori inundarea rapidă cu apă a unei arhive sau stingerea unui incendiu cu apă, care poate duce la deteriorarea ireversibilă și chiar pierderea parțială/totală arhivei, ceea ce poate angaja răspunderea chiar penală a celor vinovați sau chiar a autorității contractante, având în vedere faptul că au solicitat astfel de condiții, deși datele arhivei se supuneau art. 9 GDPR invocate în punctul de vedere nr. 47702/01.10.2025. O prevedere superioară privind protecția la incendii în cazul arhivelor și nu numai, ar trebui să diminueze pagubele și nu să instaleze premisa creșterii acestora. Arată că a solicitat un punct de vedere IGSU cu privire la aspectele invocate de autoritatea contractantă atât prin solicitările din caietul de sarcini, cât și prin punctul de vedere emis cu privire la contestația sa. Consideră că IGSU este autoritatea legală în măsură a explica spiritul unor prevederi legale emise cu privire la protecția personalului, bunurilor mobile și imobile în caz de incendiu și nu doar litera legii. 8
Cu privire la deținerea unui depozit secundar (prin deținere, închiriere sau subcontractare) menționează că dacă toate documentele se păstrează într-un depozit unic care va fi afectat "... în caz de incendiu, cutremur sau altă calamitate ... ", existența unui depozit secundar este inutilă, întrucât documentele din arhivă pot fi nu doar parțial, ci integral distruse, neavând ce să mai salvezi/depozitezi și cum să mai continui activitatea în depozitul secundar. Acest lucru ar putea fi făcut însă dacă arhiva/documentele ar fi păstrate în 2 sau mai multe depozite fie situate la aceeași locație (dar independente funcțional și la o distanță acceptabilă unele de altele (din punct de vedere al normativelor ISU și privind construcțiile depozitelor/ depozitelor de arhivă), autorizate ISU și de Arhivele Naționale sau în locații diferite, dispersate geografic (pentru a preîntâmpina probleme ce pot fi create de cutremure resimțite diferit, geografic, în funcție de epicentru acestuia), cu aceleași autorizări legale. Pentru aceste motive, solicită reformularea cerințelor din caietul de sarcini, după cum urmează: „depozitul trebuie să fie dotat cu instalație automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apă", respectiv "prestatorul va deține un depozit secundar, situat în altă locație față de depozitul primar, ...". ...SRL a constituit cauțiunea în sumă de 75.922,72 lei, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă recipisa de consemnare nr. 211682788/1 din 19.09.2025, eliberată de CEC BANK SA – Sucursala Piața Alba Iulia. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „..” a inițiat o licitație deschisă în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «„M.S. Curie – Digital: Investitii în tehnologie și infrastructura digitala” finantat prin Planul National de Redresare și Rezilienta», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN 1085235 din 05.09.2025, valoarea estimată a contractului de furnizare fiind de 4.783.935,86 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire aplicat fiind „cel mai bun raport calitate-preț”. Documentația de atribuire a fost publicata în SEAP odată cu anunțul de participare. Împotriva documentației de atribuire pentru lotul 1, ...SRL a depus contestația în analiza, solicitând obligarea autoritatii contractante la eliminarea din caietul de sarcini a cerinţelor tehnice referitoare la solicitarea către prestator ca „depozitul trebuie să fie dotat cu instalaţie automată de stingere a incendiilor cu gaze inerte şi sprinklere cu apă", respectiv la solicitarea potrivit căreia „prestatorul va deţine un depozit secundar, situat în altă locaţie faţă de depozitul primar, ..." şi să adopte măsuri de remediere necesare restabilirii legalităţii. Dată fiind natura litigiului, actul atacat și solicitările adresate Consiliului cu privire la acesta, se reține necesitatea examinării Pagina 9 din 14
contestației primite prin raportare la următoarele dispoziții ale legislației privind achizițiile publice: - art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante.” - art. 154 din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire.” - art. 155 din Legea nr. 98/2016: „(1) Specificaţiile tehnice sunt stabilite prin documentaţia de atribuire şi definesc caracteristicile solicitate privind lucrarea, serviciul sau produsele care fac obiectul achiziţiei.”; „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici.” Așadar, regula o reprezintă situația în care necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul autorității contractante [art. 2 alin. (3) lit. b) și art. 12 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016]. Singura limitare a acestui drept al autorității contractante este determinată de introducerea, de către aceasta, a unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici, în sfera unei astfel de posibilități aflându-se și situația impunerii unor specificații și condiții care nu au legătură cu nevoia de achiziție a autorității. În consecință, pentru a cenzura caracteristicile tehnice stabilite de autoritatea contractantă, așa cum solicită petenta în prezenta cauză, este necesară stabilirea existenței, prin ele, a unor condiții restrictive, nejustificate și nelegale ce împiedică o concurență efectivă între operatorii economici, precum și a existenței unor specificații care nu contribuie la descrierea, în mod obiectiv, a produselor astfel încât să corespundă necesităţii achizitoarei. Prin urmare, contestatorul în susținerea demersului său la Consiliu are obligația de a proba caracterul restrictiv al cerințelor criticate, prin prezentarea unor mijloace de proba pertinente și concludente, fiind pe deplin aplicabile în acest caz prevederile art. 249 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „cel care face o susținere în cursul 10
procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Raționamentul se circumscrie faptului că nu se regăsesc în legislația achizițiilor publice prevederi care să permită operatorilor economici să ceară modificarea documentației de atribuire și, cu atât mai mult, să oblige autoritatea contractantă să modifice documentația de atribuire după cum solicită fiecare operator economic care apreciază că este necorespunzător întocmită, doar pe considerentul neplierii cerințelor autorității pe caracteristicile existente în portofoliul respectivei entități economice. Astfel fiind, autoritatea contractantă nu are vreo obligație legală de a modifica documentația de atribuire după voința operatorului economic care a formulat contestație, iar Consiliul nu o poate obliga la o astfel de conduită, decât în măsura în care se face dovada încălcării reale și obiective a dispozițiilor legale ce împiedică restrângerea nejustificată a concurenței. Acestei obligații a contestatorului, de a face proba afirmațiilor sale, îi corespunde obligația autorității contractante de a proba și justifica oportunitatea conținutului caietului de sarcini, respectiv faptul că el descrie obiectul achiziției, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității sale, orice abatere de la acest scop putând fi cenzurată. În consecință, în evaluarea temeiniciei cererilor adresate Consiliului, acesta va avea în vedere faptul că ele trebuie justificate și probate obiectiv, cu dovada fermă a caracterului restrictiv, simpla pretindere a necesitații modificării lor și simpla afirmație că restricționează concurența nefiind suficiente pentru a conchide asupra nelegalității actului atacat. În egală măsură, în stabilirea legalității actului atacat al autorității contractante va fi avută în vedere și proba pe care achizitoarea o realizează cu privire la legătura obiectivă de cauzalitate și dependență dintre specificația criticată și nevoia sa de achiziție. Prin urmare, Consiliul va analiza aspectele reclamate prin prisma acestor considerații generale. Astfel, o prima solicitare formulata de ...SRL vizează eliminarea din caietul de sarcini pentru lotul 1 a cerinței „depozitul trebuie sa fie dotat cu instalatie automata de stingere a incendiilor cu gaze inerte și sprinklere cu apa”. În susținerea pretentiei sale, contestatoarea invoca „Normativul privind caracteristicile tehnico-functionale ale spatiilor și echipamentelor de depozitare și conservare a arhivelor aflate în administrarea creatorilor publici și privati de arhiva” care la Capitolul 3 . CLADIRI și COMPARTIMENTE DE ARHIVA, punctul 3.1. prevede și urmatoarele: „Depozitele mai sunt dotate cu aparatura de masura și control microclimat (termometre, higrometre, termohigrometre etc.), materiale pentru evacuare (saci, containere etc.), mijloace initiale de Pagina 11 din 14
stingere (stingatoare cu gaze inerte, CO2 și praf inert, zapada carbonica etc.), instalatiile de alarmare și antiincendiu și dupa caz instalatii automate de stingere.” Așa cum rezulta din acest normativ, depozitele sunt dotate cu mijloace inițiale de stingere și, după caz, cu instalații automate de stingere. Printre mijloacele inițiale de stingere, normativul indica și stingătoare cu gaze inerte. Prin urmare, solicitarea autorităţii contractante nu încalcă aceasta prevedere a normativului, de vreme ce instalația cu gaze inerte este prevăzută ca mijloc inițial de stingere pentru protecția documentelor, iar instalația automata de stingere a incendiilor cu sprinklere cu apa este prevăzută pentru protecția clădirii și a persoanelor, așa cum arata achizitoarea în punctul de vedere la contestație. Consiliul constata ca cerința criticata nu încalcă normativul, ci prevede masuri complementare de stingere a incendiilor, justificate de către autoritate. În plan alăturat, Consiliul constata ca societatea contestatoare nu probează caracterul restrictiv al cerinței, masurile solicitate de autoritate având rolul de a satisface nevoia sa de achiziție. Nimic nu se opune ca autoritatea contractanta sa prevadă masuri consistente de protecție, în cauza nefiind făcută proba ca o astfel de conduita restrânge în mod artificial concurenta. Prin urmare, Consiliul va respinge aceasta prima cerere a contestatoarei. Următoarea solicitare vizează eliminarea cerinței pentru lotul 1 potrivit căreia „prestatorul va detine un depozit secundar, situat în alta locatie fata de depozitul primar”. O prima observație de reținut este a autorităţii contractante care arata ca formularea caietului de sarcini nu obliga operatorul sa dețină în proprietate spațiul, ci doar sa asigure redundanta prin doua locații distincte, ambele autorizate de Arhivele Naționale, modalitatea de deținere putând fi, alături de proprietate, și închiriere sau subcontractare. Contestatoarea arata ca asigurarea continuității prestării serviciilor în caz de avarie se poate realiza și într-un alt depozit situat în aceeași locație, dar diferit de depozitul primar. În replica, achizitoarea precizează ca existența unui depozit secundar în alt perimetru de risc este o cerință proporțională pentru cazuri de incendiu, cutremur sau alta calamitate, lipsa accesului la documente putând afecta continuitatea serviciilor medicale. Așadar, fiind lămurită chestiunea deținerii spațiului ce reprezintă depozitul secundar, în sensul în care aceasta nu implica dreptul de proprietate, ci doar drept de folosință obținut pe cale legala, Consiliul 12
va analiza daca se impune ca depozitul secundar sa fie situat în alta locație fata de depozitul primar, sau poate fi în aceeași locație, dar diferit de acesta. În lămurirea acestui aspect, este de reținut faptul ca depozitul primar poate fi afectat și de evenimente care sa facă improprie funcționarii întreaga locație (cutremur, explozie, inundație), ceea ce va afecta și depozitul secundar, situație în care este pe deplin justificat ca depozitul secundar sa fie necesar a fi organizat în alta locație decât depozitul primar. În asemenea ipoteza, Consiliul găsește întemeiată solicitarea autorităţii contractante și va respinge cererea contestatoarei de eliminare a cerinței amintite. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul urmează să respingă ca nefondată contestația depusă de ...SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de ...SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENȚĂ PENTRU COPII „...”. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 13 din 14
Redactată în 4 exemplare, conține 13 pagini. Redactată practicaua deciziei ... 14
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.