AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 216/2021

MEDIST SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU

Decizia CNSC nr. 216/C1/2828 din 29.01.2021

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 216/C1/2828 din 29.01.2021

Data din document
2021-01-29
Complet
C1

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Achiziționarea unui sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale în cadrul proiectului consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU” Cod CPV: 33191000-5, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente procedurii, criticate prin prezenta contestație. - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestația depusă de SC MEDIST SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire conform prevederilor legale în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 216/2021

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 55349Data înregistrării: 2020-12-15
ContestatorMEDIST SRLCUI 6705884
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIUCUI 11411672

2021_216_2020_Decizie_216.pdf, BO2021_216_2020_BO2021_216.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.393 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 216/C1/2828 Data: 29.01.2021 Prin contestația nr. 5/2254/19.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55349/15.12.2020, formulată de SC MEDIST SRL înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/25806/1994, având cod unic de înregistrare RO6705884, cu sediul social în strada Ion Urdăreanu, nr. 34A, sector 5, București, reprezentată convențional de SCA Popovici Nițu Stoica & Asociații, cu sediul în București, Calea Dorobanți, nr. 239, etaj. 6, sector 1, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în strada Pompeiu Onofreiu, nr. 2-4, Sibiu, pentru organizarea procedurii licitație deschisă, având ca obiect: „Achiziționarea unui sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale în cadrul proiectului consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU” Cod CPV: 33191000-5, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente procedurii, criticate prin prezenta contestație. - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. 1

§ 2

- în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, având ca obiect: „Achiziționarea unui sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU” Cod CPV: 33191000-5, prin publicarea în SEAP, a anunțului de participare nr. CN1026680/05.12.2020, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 605.437,50 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. DECIDE: Admite contestația depusă de SC MEDIST SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă SPITALUL CLINIC DE PEDIATRIE SIBIU iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire conform prevederilor legale în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 107.215 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 216/C1/2828 Data: 29.01. 2021 Prin contestația nr. 5/2254/19.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 55349/15.12.2020, formulată de SC ......... SRL înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., cu sediul social în strada ......, ........., ........., reprezentată convențional de ........., cu sediul în ........., Calea Dorobanți, nr. 239, etaj. 6, sector 1, împotriva documentației de atribuire, elaborată de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, ........., pentru organizarea procedurii licitație deschisă, având ca obiect: „Achiziționarea unui sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale în cadrul proiectului consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către .........” Cod CPV: 33191000-5, s-a solicitat: - obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente procedurii, criticate prin prezenta contestație. - în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. - în temeiul art. 19 din Legea nr. 101/2016, accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: 1

§ 2

SC ......... SRL precizează că analizând prevederile documentației de atribuire aferente Procedurii, a constatat că acestea încalcă principiile proporționalității și tratamentului egal, precum și prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, conținând specificații tehnice restrictive și discriminatorii, de natură a bloca nejustificat accesul la procedură. Prin urmare, arată în continuare specificațiile tehnice restrictive impuse de autoritatea contractantă în definirea cerințelor minime obligatorii aferente procedurii: 1. Referitor la cerința nr. 4 „Capacitate procesare lichide minim 24 litri/ciclu”, SC ......... SRL susține că această cerință nu reprezintă decât o preluare a specificațiilor tehnice prezentate de sistemul STERIPLUS 80 al producătorului Tesalys, având în vedere că acest sistem al Tesalys permite o capacitate de procesare a lichidelor de 24 de litri per ciclu, fapt ce reiese din broșura tehnică a acestuia: „MAX QUANTITY OF UQUID RECOMMENDED PER 24 L CYCLE (4)”. Față de cerințele anterioare referitoare la capacitatea sistemului de neutralizare a deșeurilor, se observă că aceasta face o distincție, solicitând separat o capacitate anume pentru procesarea lichidelor pentru fiecare ciclu. Această cerință specifică de impunere a unei anumite capacități de procesare a lichidelor nu se justifică în raport de principiile de funcționare a unui sistem de neutralizare a deșeurilor, întrucât, în procesul de neutralizare, echipamentele destinate neutralizării deșeurilor medicale solide existente pe piață tratează, în același timp, și lichidele conținute de acestea, însă fără a le separa în prealabil. Or, tratarea deșeurilor solide și a lichidelor conținute de acestea realizându-se concomitent, fără a fi separate înaintea procesului de neutralizare, cerință impusă de autoritatea contractantă nu se justifică, întrucât nu răspunde niciunei nevoi obiective și reale a Spitalului, având singurul rol de a favoriza producătorul Tesalys și de a limita concurența în Procedură. 2

§ 3

SC ......... SRL apreciază că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanta menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 2. Cu privire la cerința nr. 7 „Echipamentul trebuie să aibă dispozitiv de mărunțire înainte de decontaminare”, SC ......... SRL consideră că reprezintă o nouă reluare în cadrul caietului de sarcini a specificațiilor tehnice ale sistemului Tesalys, în specificațiile dispozitivului medical acesta fiind descris ca: „Este un sterilizator (autoclavă) cu o tocătoare integrată, care toacă mai întâi deșeurile înainte de a efectua un ciclu de autoclavă cu abur la 135° C/275° F.” (it is a sterilizer (autoclave) with an integrated shredder, which first shreds the waste hefore performing an autoclave cycle with steam al 135° C/275° F). Susține că cerința prezintă caracter restrictiv chiar prin însuși obiectul acesteia, aceasta având are în vedere procesarea deșeurilor prin mărunțirea acestora înainte de procesul de decontaminare. Această solicitare nu își găsește justificarea, nefiind bazată pe o nevoie reală și obiectivă a spitalului, având în vedere faptul că mărunțirea deșeurilor înainte de neutralizarea acestora nu face decât să adauge o etapă suplimentară în cadrul procesului de decontaminare, etapă ce mărește considerabil timpul de tratare a deșeurilor. Această cerință reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs, în acest caz STERIPLUS 80 - și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității contractante. Mai mult, prin solicitarea unei caracteristici funcționale specifice unui anumit produs este în mod obiectiv imposibilă ofertarea unei soluții echivalente. Astfel, apreciază că se impune obligarea autorități contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 3. În ceea ce privește cerința nr. 8 „Echipamentul trebuie să poată detecta nivelul deșeurilor în timpul mărunțirii”, SC ......... SRL consideră că reprezintă o reluare literală a specificațiilor tehnice ale dispozitivului Tesalys, după cum se observă din compararea acesteia cu broșura tehnică a sistemului STERIPLUS 80: „Sistem de alimentare a tocătorului: complet sigilat și automat, cu detectarea nivelului de deșeuri” (3- Shredder feed system: Fully sealed and automatic, with waste level detection). Față de faptul că se cunoaște capacitatea de tratare a echipamentului medical, această capacitate constituind obiectul unor cerințe anterioare impuse prin caietul de sarcini, solicitarea de detectare și afișare a nivelului deșeurilor în plin proces de neutralizare nu este necesară întrucât această informație nu deservește personalul medical 3

§ 4

sau spitalul și nici nu optimizează procesul de decontaminare a deșeurilor, neavând niciun efect asupra rezultatului final. Astfel, în momentul încărcării deșeurilor și umplerii cuvei, un echipament generic de neutralizare a deșeurilor este construit astfel încât acesta să declanșeze automat ciclul de procesare și tratare a deșeurilor și, în același mod, să elimine deșeurile medicale neutralizate în urma ciclului efectuat. Din acest motiv, detectarea nivelului deșeurilor în timpul neutralizării acestora este lipsită de utilitate, nefiind o specificație tehnică funcțională cu impact asupra randamentului echipamentului și neconstituind un avantaj pentru sistemul Tesalys, singurul echipament de neutralizare a deșeurilor existent pe piață prevăzut cu această particularitate. Prin urmare, consideră că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acesteia, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 4. Și în ceea ce privește cerința nr. 11 „Ciclul de decontaminare prin sterilizarea cu abur saturat la 135° C (3,2 bar abs) să aibă timp de cel puțin 10 min. cu un ciclu de vid / presiune”, SC ......... SRL precizează că această cerință reia literal specificațiile produsului Tesalys, fapt relevat chiar de broșura acestuia: „Este un sterilizator (autoclavă) cu o tocătoare integrată, care toacă mai întâi deșeurile înainte de a efectua un ciclu de autoclavă cu abur la 135°C/275° F”. „Sterilizarea cu abur (autoclavare) la 135 ° C” (It is a sterilizer (autoclave) with an integrated shredden which first shreds the waste before performing an autoclave cycle wîth steam at 135 °C/275 °F). Prin această cerință autoritatea contractantă solicită îndeplinirea cumulativă a două condiții: (i) decontaminarea să se realizeze prin sterilizare cu abur saturat la temperatura exactă de 135° C; 4

§ 5

(ii) fiecare ciclu de decontaminare să mențină vid pentru o perioadă minimă de 10 minute. Prin detalierea excesivă a principiului de funcționare a sistemului de neutralizare a deșeurilor, autoritatea contractantă a blocat total accesul în procedură, impunând un anumit mod specific de realizare a decontaminării, fără a tine cont de celelalte soluții tehnice existente în piață care ar îndeplini nevoia obiectivă primară a spitalului, decontaminarea deșeurilor medicale - la același nivel de performanță și calitate. SC ......... SRL precizează că alte sisteme de neutralizare a deșeurilor existente în piață efectuează ciclul de decontaminare prin sterilizarea deșeurilor la temperaturi mult mai ridicate decât cea solicitată de autoritatea contractantă prin cerința criticată și fără menținerea unui vid pentru o perioadă de timp. Aceste diferențe se explică prin faptul că soluțiile tehnice adoptate sunt distincte în funcție de fiecare producător, dar acestea nu alterează și nici nu au niciun efect asupra rezultatului final de decontaminare totală a deșeurilor medicale și eliminarea acestora. Această cerință reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs, în acest caz STERIPLUS 80 și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității contractante. Mai mult, prin solicitarea unei caracteristici funcționale specifice unui anumit produs este în mod obiectiv imposibilă ofertarea unei soluții echivalente. Prin urmare, apreciază că se impune obligarea autorități contractante la eliminarea acestei cerințe. 5. În ceea ce privește cerința nr. 12 „Eficacitatea dovedită a ciclului de decontaminare de către un laborator independent pe următoarele microorganisme: Sporii bacterieni (reducerea a cel puțin 8log.10); bacterii vegetative; virusuri; ciuperci; paraziți”, SC ......... SRL susține că este copierea efectivă a specificațiilor produsului Tesalys în demersul de definire a cerințelor minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească sistemul ofertat, după cum rezultă din broșura acestuia: „Microbiological efficacy of the decontamination cycie: reduced to 8log.10, 1- Reduces contamination by 6 log.10 with an autoclaving cycle of steam at 135 °C/275 °F (reduces bacterial spores by 8log.10). Prin impunerea acestei cerințe excesiv de detaliate, autoritatea contractantă neglijează celelalte sisteme de neutralizare a deșeurilor existente pe piață care ar satisface nevoile acesteia la același nivel de calitate și performanță, favorizând vădit producătorul Tesalys. Această cerință nu prezintă relevanță întrucât, potrivit art. 40-44 din Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1279/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase, sunt solicitate exclusiv 5

§ 6

buletinele de analiză a deșeurilor tratate, a apei uzate, a sporilor și a indicatorului PM 10. Astfel, Ordinului Ministrului Sănătății nr. 1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase prevede în art. 33 și 34 obligativitatea îndeplinirii nivelului IV de inactivare și nu unor cerințe funcționale, precum cele solicitate de autoritatea contractantă. Prin urmare, consideră că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat și în acest caz, art. 155 din Legea nr. 98/2016. 6. În ceea ce privește cerința nr. 21 „Camera de încărcare și camera de decontaminare să fie din oțel inoxidabil”, SC ......... SRL susține că autoritatea contractantă solicită ca sistemul de neutralizare a deșeurilor ofertat să fie prevăzut cu o camera de încărcare distinctă de camera de decontaminare, iar ambele să fie fabricate din oțel inoxidabil. Caracter restrictiv acestei cerințe fiind solicitarea existenței a două camere diferite pentru încărcarea și decontaminarea deșeurilor, însă, sistemul de neutralizare al producătorului Tesalys fiind unicul sistem de acest gen existent pe piață prevăzut cu două astfel de camere. Celelalte echipamente medicale destinate neutralizării deșeurilor existente pe piața concurențială dispun de o singură cameră, fabricată din oțel inoxidabil, ce deservește toate operațiunile - încărcare, tocare și decontaminare. Această cerință nu este relevantă întrucât existența unei singure cuve/incinte poate prezenta un avantaj tehnico-financiar pentru autoritatea contractantă. Tratarea deșeurilor într-o singură cuvă este mai eficientă și mai sigură, fără a implica mai multe echipamente legate în serie și multiple componente diferite în procesul de tratare. 6

§ 7

Astfel, această cerință reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs - în acest caz STERIPLUS 80 - și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității contractante. Mai mult, prin solicitarea unei caracteristici funcționale specifice unui anumit produs este în mod obiectiv imposibilă ofertarea unei soluții echivalente. Astfel, consideră că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 7. În ceea ce privește cerința nr. 22 „Camera de încărcare trebuie să fie acoperită cu un PTFE (polifuorotetraetilen) sau cu o acoperire similară antiaderentă”, reprezintă tot o preluare cuvânt cu cuvânt a specificațiilor produsului Tesalys, astfel cum se poate observa din compararea cerinței cu broșura de prezentare a acestuia. Această cerință reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs, în acest caz STERIPLUS 80, și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității contractante. În acest context, fiind coroborată cu ansamblul cerințelor caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 8. În ceea ce privește cerința nr. 23 „Cilindrii concasorului trebuie să fie confecționați din oțel dur, rezistent la abraziune”, SC ......... SRL susține că și această cerință se înscrie în categoria celor definite prin traducerea și preluarea exactă a specificațiilor produsului Tesalys, fapt evidențiat prin simpla citire a broșurii sistemului STERIPLUS 80. Cerința impune anumite condiții de confecționare a concasorului ceea ce presupune, implicit, existența unui concasor, solicitare ce conferă un vădit caracter restrictiv acestei cerințe minime obligatorii, întrucât, echipamentul STERIPLUS 80 este singurul dispozitiv medical existent pe piață prevăzut cu un astfel de concasor - rolul acestuia fiind să împingă deșeurile către lame pentru a fi tocate și mărunțite. Prin urmare, consideră că se impune și eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 9. În ceea ce privește cerința nr. 25 „Uși protejate cu izolație și carcasă de material plastic ușor de curățat”, această cerință impune anumite specificații tehnice restrictive care nu pot fi justificate în raport cu nevoile Spitalului și care sunt total lipsite de relevanță. Această cerință nu doar că nu prezintă un avantaj, ci, în practică, este chiar contraindicată o asemenea carcasă de plastic din cauza impregnării diverselor substanțe, cum ar fi sângele, sau a impregnării mirosului neplăcut în acest tip de material plastic, care nu poate fi dezinfectat cu 7

§ 8

orice fel de substanță cu grad înalt de dezinfecție sau în orice concentrație deoarece se poate deteriora cu ușurință. Astfel, este de notorietate faptul că materialele din care sunt confecționate astfel de sisteme de neutralizare a deșeurilor trebuie să permită dezinfecția cu soluții în concentrații puternice, cu grad înalt de dezinfecție, tocmai pentru a asigura curățarea integrală și eficientă a acestora, fără deteriorarea materialelor acestora sau alterarea aspectului echipamentului medical. În acest context, fiind coroborată cu ansamblul cerințelor restrictive ale caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 10. În ceea ce privește cerința nr. 26 „Tablou electric ventilat”, SC ......... SRL susține că și în acest caz, autoritatea contractantă a copiat specificațiile produsului Tesalys în demersul de definire a cerințelor minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească sistemul ofertat, după cum rezultă din broșura acestuia. Singurul echipament de neutralizare a deșeurilor prevăzut cu un astfel de tablou electric ventilat este cel produs de Tesalys. Oricum, această specificație tehnică nu privește direct funcția primară și de interes de decontaminare a deșeurilor, ci se referă la o caracteristică privitoare la modul tehnic de funcționare a acestui echipament Astfel, cerința care impune existența unui tablou electric ventilat nu poate fi relevantă întrucât nu reprezintă decât un detaliu tehnic al unei componente de siguranță specific echipamentului Tesalys ce necesită ventilarea sistemului de protecție, nefiind corelat în niciun mod cu procesul de sterilizare. Această specificație tehnică regăsită exclusiv în portofoliul producătorului Tesalys nu reprezintă un avantaj și nu are niciun efect asupra procesului de neutralizare a deșeurilor. Prin urmare, se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o 8

§ 9

necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 11. Referitor la cerința nr. 30 „Consum apă maxim 15 litri/ciclu”, SC ......... SRL precizează că din nou, s-a copiat specificațiile produsului Tesalys în demersul de definire a cerințelor minime obligatorii pe care trebuie să le îndeplinească sistemul ofertat, echipamentul Tesalys fiind singurul care poate îndeplini această cerință restrictivă, după cum rezultă din broșura acestuia. Faptul că celelalte sisteme avansate de neutralizare a deșeurilor existente pe piață necesită o cantitate mai mare de apă per ciclu nu constituie un dezavantaj, ci reflectă doar diferența de soluție tehnică adoptată pentru decontaminarea deșeurilor medicale. De aceea, această cerință nu prezintă relevanță din perspectiva procesului eficient de neutralizare a deșeurilor, ci are doar scopul de a favoriza producătorul Tesalys. în acest context, fiind coroborată cu ansamblul cerințelor caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 12. Referitor la cerința nr. 33 „Nivel de zgomot redus (sub 60dB)”, SC ......... SRL consideră că și această cerință privește tot o particularitate de funcționare tehnică a sistemului de neutralizare a deșeurilor fără nicio legătură și niciun impact asupra funcției primare și de interes a acestui sistem - aceea de decontaminare a deșeurilor medicale. Fiind o caracteristică funcțională colaterală ce nu influențează nivelul de calitate și performanță a sistemului de neutralizare a deșeurilor, această cerință nu poate fi justificată, nerăspunzând niciunei nevoi specifice a autorității contractante. În acest context, fiind coroborată cu ansamblul cerințelor caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 13. În ceea ce privește cerința nr. 35 „Generator de abur”, SC ......... SRL precizează că și această cerință se înscrie în categoria celor definite prin traducerea și preluarea exactă a specificațiilor produsului Tesalys, fapt evidențiat prin simpla citire a broșurii sistemului STERIPLUS 80.

§ 10

Deși această cerință poate fi îndeplinită punctual și de către alte sisteme de neutralizare a deșeurilor ale altor producători, acestea nu ar putea oricum fi ofertate cu succes în procedură întrucât nu pot îndeplini restul de cerințe minime obligatorii cu caracter restrictiv ce favorizează vădit producătorul Tesalys. Or, cerința este irelevantă din punct de vedere tehnic pentru că există sisteme care funcționează fără producerea aburului și fără a lucra sub presiune. Generatorul de abur este indispensabil doar în cazul echipamentelor care lucrează sub presiune, fiind un sistem de preparare 9

§ 11

a aburului necesar funcționării unor astfel de sisteme, cum este și cel produs de Tesalys. Fiind un echipament care funcționează sub presiune, pentru producerea aburului necesar este nevoie și de autorizare ISCIR, cât și de autorizarea personalului operator pentru exploatarea echipamentului sub presiune, acestea constituind demersuri suplimentare în sarcina furnizorilor unor astfel de echipamente. Pe piață, există echipamente ce nu necesită echiparea cu un astfel de generator de abur pentru procesul de decontaminare, cerința trădând astfel conduita nelegală a autorității contractante de definire a specificațiilor tehnice în mod restrictiv astfel încât acestea să asigure exclusiv ofertarea echipamentului Tesalys. Fiind coroborată cu ansamblul cerințelor caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 14. în ceea ce privește cerința nr. 36 „Sistem de pre-filtrare a apei”, SC ......... SRL consideră că și această cerință se înscrie în categoria celor definite prin traducerea și preluarea exactă a specificațiilor produsului Tesalys, fapt evidențiat prin simpla citire a broșurii sistemului STERIPLUS Similar cerinței criticate anterior, și aceasta poate fi îndeplinită punctual și de către alte sisteme de neutralizare a deșeurilor ale altor producători, dar acestea nu ar putea oricum fi ofertate cu succes în procedură întrucât nu pot îndeplini restul de cerințe minime obligatorii cu caracter restrictiv ce favorizează vădit producătorul Tesalys. Și în acest caz, echiparea cu sistem de pre-filtrare a apei nu se impune cu stringență în cazul dispozitivelor medicale de acest gen, întrucât acesta nu este indispensabil procesului de decontaminare a deșeurilor, iar impunerea unei astfel de cerințe nu poate avea decât rolul de limitare a liberei concurențe, având în vedere că unele dintre echipamentele de decontaminare a deșeurilor existente pe piață nu sunt prevăzute cu acest sistem de pre-filtrare a apei, nefiind necesar pentru funcționarea optimă a acestora. 10

§ 12

În acest context, fiind coroborată cu ansamblul cerințelor caietului de sarcini, se impune remedierea acestei cerințe prin eliminarea acestei specificații tehnice restrictive. 15. În ceea ce privește cerința nr. 37 „Sistem de dedurizare a apei și pompă de presurizare a apei” și cerința nr. 39 „Pompă de vid”, și acestea se înscriu în categoria celor definite prin traducerea și preluarea exactă a specificațiilor produsului Tesalys. Nici sistemul de dedurizare a apei și nici pompa de vid nu sunt indispensabile echipamentului pentru obținerea efectului maxim de decontaminare a deșeurilor, acestea fiind sau nu prevăzute în cadrul echipamentelor de acest gen doar în funcție de principiul de funcționare utilizat. Existența acestora nu este necesară în cazul sistemelor de neutralizare a deșeurilor medicale care utilizează alimentarea cu apă a orașului și nu funcționează sub presiune pentru a fi nevoie de o pompă de vid. În acest sens, echipamentele care funcționează sub presiune au nevoie de o acreditare suplimentară din partea ISCIR, iar operatorii trebuie să susțină periodic cursuri în vederea autorizării activității lor ce include folosirea unor asemenea echipamente. Această cerință nu răspunde niciunei nevoi concrete și obiective a Spitalului, ci chiar îngreunează demersurile pe care trebuie să le efectueze operatorii economici pentru a furniza astfel de echipamente. Aceasta reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs, STERIPLUS 80, și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității contractante. Mai mult, prin solicitarea unei caracteristici funcționale specifice unui anumit produs este în mod obiectiv imposibilă ofertarea unei soluții echivalente. Pentru motivele mai sus expuse, apreciază că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe - care reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 16. În ceea ce privește cerința nr. 40 „Echipamentul trebuie să se încadreze într-un spațiu redus, amprenta maximă: 160 cm x 200 cm”, contestatorul susține că și aceasta este preluată din specificațiile produsului Tesalys, acesta fiind singurul echipament existent pe piață ce poate îndeplini această cerință referitoare strict la dimensiunile produsului. Sistemul STERIPLUS 80 este prezentat ca un simplu dispozitiv medical, similar unei lăzi frigorifice pe roți, fără alte accesorii și, prin urmare, este unicul echipament ce poate îndeplini această cerință tehnică restrictivă a caietului de sarcini. Și în acest caz susține că această cerință reflectă o caracteristică funcțională a unui anumit produs, STERIPLUS 80 și nu o cerință de performanță care ar urma să satisfacă o necesitate obiectivă a autorității 11

§ 13

contractante și prin se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, ce reflectă strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016. 17. Referitor la cerința nr. 41 „Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu roți blocabile”, SC ......... SRL reiterează faptul că cerința este o preluare a specificațiilor produsului Tesalys, acesta fiind singurul astfel de echipament existent pe piață prevăzut cu astfel de roți blocabile, și de limitare a ofertării strict la produsul amintit anterior. În cazul altor sisteme de neutralizare a deșeurilor existente pe piață aceste roți sunt inexistente, ele fiind dotate cu picioare pneumatice cu rolul de a asigura o stabilitate și poziționare fixe în timpul funcționării sistemului, eliminând riscul de deplasare a acestuia pe perioada funcționării ca urmare a unei eventuale omisiuni de blocare a roților de către personalul medical care îl utilizează. SC ......... SRL consideră că se impune obligarea autorității contractante la eliminarea acestei cerințe, fiind strict o caracteristică funcțională a unui anumit produs și nu o cerință de performanță menită să satisfacă o necesitate obiectivă a acestei, fiind încălcat astfel art. 155 din Legea nr. 98/2016 Contestatorul precizează că autoritatea contractantă stipulează în caietul de sarcini nevoia stringentă de a achiziționa un sistem avansat de neutralizare a deșeurilor medicale, mai ales în contextul crizei sanitare provocate de răspândirea virusului Sars-CoV-2, aceasta fiind suport, spital de faza a II-a care asigură asistență medicală pacienților suspecți sau confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV- 2. Prin modalitatea de formulare a cerințelor minime obligatorii rezultă că autoritatea contractantă limitează concurența și încălcă inclusiv principiul eficienței utilizării fondurilor publice prin limitarea ofertării exclusiv la echipamentul STERIPLUS 80 Tesalys, în detrimentul altor astfel de echipamente de ultimă generație care ar satisface nevoile 12

§ 14

obiective ale autorității contractante la același nivel de calitate și performanță. Pentru toate considerentele mai sus expuse, solicită Consiliului să constate că autoritatea contractantă a încălcat grav principiile nediscriminării, proporționalității și egalității de tratament atunci când a stabilit specificațiile funcționale aferente acestei proceduri, precum și prevederile art. 155 din Legea nr. 98/2016, și să dispună remedierea corespunzătoare a documentației de atribuire. În susținerea celor arătate, invocă prevederile art. 8, 19 și 26 din Legea nr. 101/2016, art. 2 și 155 din Legea nr. 98/2016, considerentul (74) al Directivei 24/2014 și jurisprudența Curții Europene de Justiție. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 55624/16.12.2020, contestatorul depune recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206702598/1, tranzacția nr. 1037795021/1817813738 din data de 14.12.2020, eliberată de CEC Bank, sucursala Victoria, în valoare de 12.109,00 Ron constituită pe seama și la dispoziția Consiliului. Prin adresa nr. 8625/21.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 56835/22.12.2020, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la prezenta contestație solicitând respingerea ei. Autoritatea contractantă susține că a întocmit caietul de sarcini cu respectarea atât a prevederilor art. 155 din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 3 lit. rr) din același act normativ cât și cu respectarea principiilor stabilite prin art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 în ceea ce privește respectarea principiilor nediscriminării, transparentei și tratamentului egal. Astfel, în cadrul proiectului având codul SMIS 139478 cu titlul „Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid 19 de către .........” s-a prevăzut necesitatea achiziționării, printre altele, a unui „sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale”, în vederea îndeplinirii scopului declarat al proiectului. Scopul achiziției acestui echipament dar și ce se dorește a se realiza de către acesta se regăsesc înscrise în cadrul cererii de finanțare dar și în nota de fundamentare pentru echipamentul în speța care a stat la baza obținerii avizului favorabil din partea Ministerului Sănătății pentru includerea echipamentelor în finanțarea asigurată prin POIM – în baza Ordinului MS nr. 1108/2020 privind aprobarea metodologiei de lucru a comisiei de analiza și verificare a necesitații și oportunității dotării unităților sanitare publice în procesul de evaluare a cererilor de finanțare care vor fi depuse în cadrul apelului de proiecte pentru Consolidarea capacitații sistemului medical public de gestionare a situației de urgență cauzată de criza COVID 19, Axa prioritară 9, obiectiv specific 9.1. Caietul de sarcini întocmit corespunde, necesitații reale, raportată la scopul achiziției și la spațiul limitat unde va fi montat acest echipament. 13

§ 15

1. Astfel, cu privire la cerința nr. 4 „ Capacitate procesare lichide minim 24litri/ciclu”, susține că a solicitat un echipament ce are capacitatea de a neutraliza separat atât deșeuri solide cât și lichide întrucât din spital rezultă și astfel de deșeuri lichide precum pungi cu urină, pungi cu sânge, alte lichide corporale, soluții de prelucrare a analizelor medicale de laborator, etc. Autoritatea contractantă indică, nota de fundamentare nr. 4316/23.06.2020 anexată, de unde rezultă în opinia sa, în mod clar că sistemul a fost gândit să neutralizeze toate tipurile de deșeuri rezultate din activitatea spitalului, lichide sau solide. Consideră că este important ca neutralizarea lichidelor să fie o procedura distinctă și că trebuie specificată separat în documentația echipamentului. Lipsa acestei caracteristici din caietul de sarcini ar duce la neîndeplinirea scopului pentru care acest echipament a fost solicitat spre finanțare și achiziționare. Solicitarea a fost redactată astfel încât să permită operatorilor economici un echipament cu o capacitate de procesare a minim 24 litri/ciclu. Cerința a fost formulată „minim 24 litri/ciclu” și nu maxim 24/litri /ciclu cum apare specificat de contestator că s-ar regăsi la sistemul Steriplus 80 „Max quantity of liquid recommented per cycle – 24 l”. Autoritate contractantă subliniază că la nivelul spitalului rezultă în mod direct, deșeuri medicale lichide (cu titlu de exemplu: soluții folosite în activitatea de laborator de analize, substanțe de curățenie și dezinfecție deteriorate cu termen de valabilitate depășit, deșeuri farmaceutice lichide, etc) nu doar deșeuri solide care pot avea în componența lor sânge, alte fluide. Prin urmare, apreciază ca utilă funcția de separare a acestor deșeuri. 2. Cu privire la cerința nr. 7 „Echipamentul trebuie să aibă dispozitiv de mărunțire înainte de decontaminare”, autoritatea 14

§ 16

contractantă precizează că mărunțirea deșeurilor este o nevoie reală și obiectivă a spitalului întrucât aceasta înlesnește expunerea încărcăturii mărunțite la abur saturat mărind astfel eficiența neutralizării tuturor microorganismelor și sporilor. În susținere invocă art. 8 din OMS nr. 1279/2012 privind aprobarea Criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase, ce stabilește cel mai mare nivel de inactivare microbiană, respectiv „nivelul IV - inactivarea formelor vegetative ale bacteriilor, fungilor, virusurilor lipofilice/hidrofilice, paraziților, micobacteriilor se sporilor de Bacillus stearothermophilus și a sporilor de Bacillus subtilis printr-o reducere de 6 log10 sau mai mult”. Inactivarea deșeurilor la acest nivel este foarte importantă pentru siguranța personalului operator, a personalului spitalicesc, a mediului înconjurător având în vedere că se neutralizează lichide biologice cu un grad mare de contaminare, mai ales în contextul crizei sanitare COVID 19. Mărunțirea este necesară pentru a distruge orice fel de obiecte înțepătoare sau tăioase pentru ca acestea să nu mai reprezinte un pericol de înțepare sau taiere pentru personalul manipulant. Totodată, invocă art. 23 din OMS nr. 1279/2012 privind aprobarea criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase statuează „Echipamentul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase trebuie să includă în mod obligatoriu dispozitive de procesare mecanică a deșeurilor în vederea minimizării volumului de deșeuri și să asigure pătrunderea corespunzătoare a agentului decontaminant în toată masa deșeului și neutralizarea fluidelor rezultate din proces” ceea ce atrage, în interpretarea sa obligativitatea mărunțirii deșeurilor anterior decontaminării. Prin urmare, apreciază că cerința nu corespunde doar unei necesitați obiective a autorității contractante ci și necesitați legale, impusă de art. 23 din ordinul anterior menționat. 3. Cu privire la cerința nr. 8 „Echipamentul trebuie să poată detecta nivelul deșeurilor în timpul mărunțirii”, precizează că detectarea nivelului de deșeuri în timpul mărunțirii asigură mărunțirea integrală a încărcăturii de decontaminat și prin urmare asigură neutralizarea integrală a încărcăturii, considerând că aceasta reprezintă o măsura de siguranță pentru personalul operator și pentru procesul de neutralizare în întregul lui. 4. Cu privire la cerința nr. 11 „Ciclul de decontaminare prin sterilizarea cu abur saturat la 135° C (3,2 bar abs) să aibă timp de cel puțin 10 min. cu un ciclu de vid / presiune”, precizează că pe plan 15

§ 17

mondial, este de notorietate faptul că sterilizarea cu abur este cea mai eficientă în distrugerea microorganismelor. În susținere indică Manualul de sterilizare, Practici de decontaminare a dispozitivelor medicale, Editura Caiete Silvane, Zalău, 2017, autori Ramona Marincaș, George Tâmpu, Alexandru Coman Cosmin Ungurașu. Astfel, dacă la nivelul sterilizării dispozitivelor medicale în spitale tehnica absolută este cea a sterilizării prin abur, consideră că și la nivelul neutralizării deșeurilor, metoda prin abur este cea mai eficientă. Susține că temperatura înaltă nu este suficientă pentru distrugerea eficientă a tuturor microorganismelor, utilizarea aburului saturat la temperatura de 135oC și a presiunii de 3.2 bar abs. realizează cea mai eficientă modalitate de sterilizare a deșeurilor infecțioase, aceasta fiind folosită pe scara largă. Ca în orice sistem de sterilizare cu abur pentru eficiență maximă, este necesar un ciclu de vid urmat de unul de presiune cu abur la 3.2 bar presiune absoluta. Precizează că scopul acestei achiziții este dotarea spitalului cu un echipament performant și funcțional care să asigure respectarea integrală a normelor impuse prin OMS nr. 1279/2012, reiterând faptul că doar o neutralizare eficientă protejează personalul spitalului și mediul înconjurător.

§ 18

5. Referitor la cerința nr. 12 „Eficacitatea dovedită a ciclului de decontaminare de către un laborator independent pe următoarele microorganisme: Sporii bacterieni (reducerea a cel puțin 8log10); bacterii vegetative; virusuri; ciuperci; paraziți”, precizează este important ca nivelul de decontaminare să fie unul sporit, de minim 8log10, fapt permis de legislația în vigoare. OMS nr. 1279/2012, prin art. 8, stabilește cel mai mare nivel de inactivare microbiană, respectiv „nivelul IV - inactivarea formelor vegetative ale bacteriilor, fungilor, virusurilor lipofilice/hidrofilice, 16

§ 19

paraziților, microbacteriilor și sporilor de Bacillus stearothermophilus și a sporilor de Bacillus subtilis printr-o reducere de 6 log10 sau mai mult”.» Autoritatea contractanta precizează că dorește achiziționarea unui echipament performant, de ultimă generație și nu restrânge accesul la procedura prin solicitarea unei recomandări a unui laborator independent. Solicitarea unor valori ridicate de eficiență pentru un produs ce urmează a fi achiziționat este atributul autorității contractante și nu se acceptă specificații inferioare, doar superioare. Consideră că aceasta nu este o cerință restrictivă deoarece orice ofertant/producător poate solicita testarea produsului și astfel poate prezenta recomandări documentate. 6. Referitor la cerință 21. „Camera de încărcare și camera de decontaminare să fie din oțel inoxidabil”, autoritatea contractată menționează că dorește un echipament cu o durată de viață îndelungată, acesta fiind motivul pentru care a solicitat ca atât camera de încărcare cât și cea de decontaminare să fie din otel inoxidabil. Totodată, precizează că indiferent de tipul echipamentului ofertat în cadrul acestei proceduri sau a oricărei alteia având ca obiect echipamente, în cazul unei defecțiuni, se sistează orice funcționare a acestora până la remediere. 7. Referitor la cerință 22 „Camera de încărcare trebuie să fie acoperită cu un PTFE (polifuorotetraetilen) sau cu o acoperire similară antiaderentă”, autoritatea contractantă arată că pentru a împiedica aderarea diverselor materiale la suprafețele interioare și pentru o curățare ușoară, aceasta cerință este foarte importantă, fiind menționată clar solicitarea de a avea o acoperire similară antiaderenta. 8. Referitor la cerința 23 „2.8. Cilindrii concasorului trebuie sa fie confecționați din oțel dur, rezistent la abraziune”, arată că concasorul este sistemul care mărunțește deșeurile medicale, caracteristică prin care se cere ca cilindrii concasorului să fie confecționați din oțel dur rezistent la abraziune, prin urmare, este justificată întrucât nu necesită intervenții service pe o perioada îndelungată de timp. Totodată, precizează că se dorește o metodă de neutralizare a deșeurilor la temperaturi joase, și nu la o temperatură ridicată – pentru a evita poluarea mediului înconjurător și nu numai. Sistemul de decontaminare la temperatură joasă, cu abur, evită combustia și emisia de substanțe nocive (dioxine). Precizează că nu se dorește ca prin procesul de ardere a deșeurilor să se elibereze dioxine în atmosferă, cu atât mai mult cu cât sistemul va fi montat lângă clădirea spitalului, sub geamurile saloanelor unde sunt internați copii, iar în imediata vecinătate (zid în zid) aflându-se Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” ......... (cu o capacitatea de 45 de locuri pentru copiii cu dizabilități și 50 de locuri 17

§ 20

pentru asigurarea de servicii de recuperare pentru copii cu dizabilități din comunitate). Procesul de ardere eliberează în atmosfera dioxine – fiind unii din cei mai periculoși poluanți organici, indicând în acest sens site-ul https://grants.ulbsibiu.ro/sidpop/ro/informații-utile/dioxinele/index.html. 9. Cu privire la cerința 25 „Uși protejate cu izolație și carcasă de material plastic ușor de curățat”, arată că un echipament cu ușile protejate cu izolație și cu o carcasă din material de plastic ar permite dezinfectarea cu substanțe cu un grad înalt de dezinfecție. 10. Referitor la cerința 26 „Tablou electric ventilat”, autoritatea contractantă susține că pentru o durată de viată îndelungată a componentelor electronice ale tabloului electric este necesară ventilația acestuia, aceasta asigurând funcționarea echipamentului în condiții de temperaturi scăzute, reprezentând un avantaj ca echipamentul nu de defectează datorită supraîncălzirii acestuia. De asemenea, această ventilație ar fi cost eficiență în ceea ce privește intervențiile de service asupra echipamentului. 11. Cu privire la cerința 30 „Consum apă maxim 15 litri/ciclu”, autoritatea contractantă precizează că consumul scăzut de apă este un avantaj în funcționarea neutralizatorului deoarece se conformează cerințelor actuale privind reducerea consumului de apă și energie electrică pentru protejarea mediului înconjurător iar pe termen lung aduce un avantaj financiar și prin scăderea costurilor mentenanței sistemelor de filtrare. 12. Cu privire la cerința 33 „Nivel de zgomot redus (sub 60 dB)”, autoritatea contractantă arată că locația unde se va monta sistemul este situată la sediul spitalului din ........., Str. Transilvaniei nr. 2-4, unde funcționează Secția Boli Infecțioase. Clădirea spitalului este înconjurată de case iar în imediata vecinătate, reiterează că se Centrul de Plasament pentru Copilul cu Dizabilități „Speranța” ........., fiind practic „zid în zid” cu spitalul, în susținere atașând imagini ale locației. 13. Referitor la cerința 35 „Generator de abur”, reiterează faptul că 18

§ 21

se dorește un echipament care să asigure cele mai bune valori de neutralizare, neutralizarea la o temperatura de minim 135oC și presiune de 3.2 bar abs. oferind nivelul de eficiență acceptat, căldura umedă (aburul) fiind mai penetrantă și mai bună în neutralizarea deșeurilor. 14. Referitor la cerința 36 „Sistem de pre-filtrare a apei”, autoritatea contractantă precizează că sistemul de pre-filtrare a apei este o necesitate pentru funcționarea întregului echipament și nu poate fi eliminat. În susținerea afirmațiilor invocă art. 40 al OMS nr. 1279/2012. 15. Cu privire la cerința 37 și 39 „Sistem de dedurizare a apei și pompă de presurizare a apei; Pompă de vid”, precizează că sistemul de dedurizare a apei, pompa de presurizare a apei precum și pompa de vid sunt o necesitate pentru funcționarea neutralizatorului de deșeuri infecțioase și nu pot fi eliminate. 16. Referitor la cerința 40 „Echipamentul trebuie să se încadreze într-un spațiu redus, amprenta maximă: 160 cm x 200 cm”, susține că întrucât spațiul unde se va instala echipamentul este limitat, se dorește un echipament compact care să se încadreze în dimensiunile indicate în caietul de sarcini, spitalul nedispunând de o încăpere/spațiu de 10m2 ce poate fi dedicată echipamentului de neutralizare așa cum solicita operatorul economic. Sistemul va fi montat în curtea sediului spitalului de pe Str. Transilvaniei nr. 2-4, în locul containerului ce poate fi văzut în imaginea 1 atașata. Precizează că se va amenaja un spațiu limitat, asigurându-se, pe lângă spațiul necesar sistemului de neutralizare (maxim 160*200 cm), și locuri de depozitare (înainte și după neutralizarea deseurilor), precum și alimentarea cu curent electric și apa. Totodată, arată că este singurul loc din cele 3 locații ale spitalului (spitalul funcționează în sistem pavilionare, la 3 locații diferite în Mun. .........) unde poate fi montat acest sistem, asigurându-se atât alimentarea cu curent cât și sistemul de canalizare, imaginea 2 atașată. Cele 3 locații au spatii extrem de limitate fiind clădiri ridicate la începutul secolului XX sau chiar mai devreme, toate fiind înghesuite în zona centrului orașului, toate spatiile disponibile (în afara clădirilor) fiind în prezent

§ 22

ocupate

§ 23

(generatoare,

§ 24

containere,

§ 25

spații

§ 26

deșeuri spitalicești/menajere, etc) sau asigurând un minim acces al ambulantelor și mașinilor spitalului. Spațiul asigurat pentru montare la această locație nu poate fi mai mare având în vedere că trebuie asigurat pe lângă acesta și calea de acces pentru vehiculele spitalului, ale angajaților și ale ambulantei. 17. Cu privire la cerința 41 „Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu roți blocabile”, autoritatea contractantă precizează că s-au solicitat roți pentru echipament pentru a facilita operațiunea de montaj, 19

§ 27

mentenanță și de decontaminare exterioară. Blocarea roților este necesară pentru fixarea echipamentului în timpul funcționării acestuia. Prin urmare, autoritatea contractantă susține că echipamentul solicitat acoperă nevoia sa de a gestiona eficient și la timp efectele crizei generate de SARS-Cov2 în rândul pacienților pediatrici din ......... și județele învecinate. Deșeurile biologice, inclusiv cele contaminate cu SARS CoV2, vor putea fi neutralizate în cadrul unității sanitare reducând riscul de contaminare generat de transport și scăzând costurile de prelucrare deoarece după neutralizare acestea pot fi valorificate ca și deșeuri menajere, cum este menționat și în caietul de sarcini. Prin adresa nr. 5/2268/06.01.2021, înregistrată la Consiliu sub nr. 601/06.01.2020, SC ......... SRL depune concluzii scrise față de punctul de vedere al autorității contractante prin care precizează că apărările autorității contractante din punctul său de vedere față de contestație confirmă criticile sale de nelegalitate, motiv pentru care se impune admiterea contestației. Totodată, precizează că renunță la solicitarea de studiere a dosarului achiziției. SC ......... SRL susține că autoritatea contractantă nu a răspuns direct criticilor adresate prin contestație, ci a înțeles să extragă din context anumite pasaje din contestație, față de care a dat răspunsuri parțiale, care nu adresează esența criticilor, probabil într-o încercare de a disimula nelegalitatea documentației de atribuire. Astfel, în ceea ce privește apărările formulate pentru cerința nr. 4, susține că autoritatea contractantă încearcă să inducă în eroare Consiliul susținând pretinsa legalitate a cerinței prin invocarea unei necesități nejustificate. Autoritatea contractantă argumentează caracterul rezonabil al cerinței prin faptul că aceasta stipulează „minim 24 litri/ciclu”, iar nu „maxim 24 litri/ciclu” cum este specificat în broșura tehnică a produsului Tesalys. Cu toate acestea, acest mod de redactare a cerinței permite în 20

§ 28

toate cazurile ofertarea doar a produsului Tesalys - singurul care poate îndeplini totalitatea cerințelor impuse prin caietul de sarcini. Referitor la funcția de neutralizare separată solicitată, SC ......... SRL precizează că potrivit art. 2 din Ordinul nr. 1279/2012, numai anumite tipuri de deșeuri pot fi prelucrate cu neutralizatoarele de deșeuri medicale, respectiv: „Art. 2. - Categoriile de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, în conformitate cu Ordinul ministrului sănătății nr. 1.226/2012 și cu lista deșeurilor prevăzută în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidenta gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare, care pot fi supuse proceselor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, sunt fără excepție doar următoarele categorii: a) deșeuri infecțioase conform codului 18 01 03; b) deșeuri înțepătoare-tăietoare conform codului 18 01 01”. Prin urmare, dacă la nivelul spitalului rezultă și alte tipuri de deșeuri medicale, acestea nu pot (în mod legal) fi tratate cu acest tip de echipament datorită faptului că legislația specială prevede pentru acestea alte coduri de încadrare și în mod obligatoriu altă metodă de tratare, după cum urmează: chimice organice și anorganice nepericuloase (care nu necesita etichetare specifica), dezinfectând (hipoclorit de sodiu slab concentrat, substanțe de curățare etc.), soluții antiseptice, deșeuri de la aparatele de diagnoză cu concentrație scăzută de substanțe chimice periculoase etc., care nu se încadrează la 18 01 06 - aceste deșeuri sunt eliminate prin stații de neutralizare sau prin incinerare; • deșeuri farmaceutice lichide - având cod 180108* - deșeuri de medicamente citotoxice și citostatice - sunt acele deșeuri rezultate în urma aplicării tratamentelor cu citotoxice și citostatice, inclusiv medicamente expirate de acest tip. Ex. recipiente originali, resturi de tablete/ comprimate, medicamente expirate în ambalajul original, corpuri de seringă cu sau fără ac folosite, sticle și sisteme de perfuzie, materiale moi contaminate, echipament individual de protecție contaminat, materiale ce au avut contact cu medicamentele citotoxice-citostatice. 180109 - deșeuri de medicamente, altele decât cele specificate la 180108* - acestea se elimină prin incinerare; • deșeurile având cod 180110* - deșeuri de amalgam de la tratamentele stomatologice reprezentate de capsule sau resturi de amalgam (mercur), dinți extrași care au obturații de amalgam, coroane dentare, punți dentare, materiale compozite fotopolimerizabile, ciment glasionomer - se elimină prin incinerare. Pentru toate aceste coduri, legiuitorul a reglementat modalitatea de tratare/eliminare, respectiv prin stațiile de incinerare sau stații de tratare 21

§ 29

deșeuri lichide care sunt obligate la finalul tratării prezentării buletinelor de analize conform legislației europene . SC ......... SRL susține că autoritatea contractantă confirmă expres favorizarea unui singur producător și limitarea concurenței în procedură, susținând că există pe piață un astfel de sistem, totuși, concurența nu poate fi liberă într-o procedură în care poate fi ofertat cu succes un singur produs dintr-o piață mult mai vastă de același gen de produse. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 7, SC ......... SRL susține că în încercarea de a menține aparența de legalitate a cerinței, autoritatea contractantă se folosește de art. 23 din Ordinul Ministrului Sănătății nr. 1279/2012 și interpretează dispozițiile acestuia în mod tendențios astfel încât să își poată atinge scopul de favorizare a producătorului Tesalys, acesta fiind singurul echipament de pe piață care mărunțește deșeurile înaintea decontaminării. Prin cerința nr 7 sunt impuși anumiți pași utilizați în modalitatea de tratare a deșeurilor medicale de către un anumit echipament, potrivit propriei soluții constructive. Mențiunea „Echipamentul trebuie să aibă dispozitiv de mărunțire înainte de decontaminare” impune etape în procesul de tratare, conform specificațiilor constructive ale echipamentului Tesalys, etape care nu influențează rezultatul final al procesului. Această cerință nu are astfel decât rolul de a elimina alte soluții constructive, fără a avea nicio relevanță pentru autoritatea contractantă, fiind astfel eliminată ofertarea oricăror alte echipamente care respectă criteriile aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 și permit obținerea unui rezultat la finele procesului de tratare conform legislației în vigoare. SC ......... SRL precizează că potrivit Ordinului nr. 1279/2012, nu este specificat în cadrul dispozițiilor art. 23 că mărunțirea deșeurilor trebuie să se realizeze înaintea decontaminării, ci doar că echipamentul: (i) trebuie să permită mărunțirea deșeurilor și (ii) trebuie să asigure pătrunderea corespunzătoare a agentului decontaminant în toată masa deșeului și neutralizarea fluidelor. 22

§ 30

Prin urmare, consideră că apărările autorității contractante nu înlătură caracterul restrictiv al cerinței criticate, aceasta urmărind să arate de ce este importantă mărunțirea deșeurilor (fapt necontestat, toate echipamentele realizând mărunțirea deșeurilor), iar nu mărunțirea acestora înaintea decontaminării (soluție constructivă specifică produselor Tesalys). Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 8, SC ......... SRL consideră că autoritatea contractantă în punctul său de vedere că detectarea nivelului de deșeuri în timpul mărunțirii este importantă pentru a asigura neutralizarea integrală a încărcăturii. Însă simpla detectare a nivelului de deșeuri nu poate avea nicio consecință asupra mărunțirii complete a acestora, toate echipamentele de acest gen fiind proiectate și construite astfel încât procesarea deșeurilor să asigure întotdeauna tocarea completă a acestora. Prin urmare, „detectarea nivelului deșeurilor în timpul mărunțirii” nu poate asigura operațiunea de mărunțire integrală a încărcăturii ce urmează a fi decontaminată, și nici nu poate asigura neutralizarea integrală a încărcăturii. Totodată, aceasta nu poate fi numită o măsura de siguranță pentru personalul operator și nici pentru procesul de neutralizare în întregul lui, după cum în mod neîntemeiat susține autoritatea contractantă. Simplul fapt că personalul medical operator va putea să vadă ce nivel de deșeuri a fost deja tocat în timpul procesului de mărunțire și cât a mai rămas de tocat din acestea nu protejează în niciun mod acest personal având în vedere că un echipament care nu ar asigură în absolut toate cazurile mărunțirea integrală a deșeurilor nu ar fi conform și ar fi exclus din procedură, astfel că riscul prezentat de spital este doar aparent și iluzoriu. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 11, SC ......... SRL precizează că, din punct de vedere tehnic, sterilizarea prin abur saturat sub

§ 31

presiune,

§ 32

este

§ 33

o

§ 34

metodă

§ 35

clasică,

§ 36

învechită,

§ 37

de sterilizare/neutralizare, care are un minus comparativ cu alte metode moderne existente pe piață, cum ar fi metoda utilizată de produsele comercializate de SC ......... SRL. Datorită presiunii și temperaturii la care funcționează echipamentul, în cazul unei defecțiuni, sau a unui defect de material (garnitură capac defectă, fisuri ale materialului cuvei, sau alte componente ale sistemului în care se păstrează presiune, temperatura poate să cedeze în timpul ciclului de sterilizare, etc) aburul, lichidele, deșeurile și alte substanțe din interiorul echipamentului (fierbinți la 135°C și presiune de 3,2 bar) vor fi evacuate cu viteză (erupe, împroșcare, năvălire) în exterior și pot accidenta operatorul grav. Prin urmare, cerința 11 doar restricționează ofertarea echipamentelor care utilizează alte metode de sterilizare/neutralizare. SC ......... SRL susține că pe piață sunt echipamente autorizate care tratează deșeurile la temperaturi mai mari, fără presiune și ciclu de vid. 23

§ 38

Asemenea echipamente ating temperaturi de până la 177°C, care lucrează la presiune atmosferică, deci fără presiune, fără abur, etc, și asigură o tratare corespunzătoare, chiar superioară metodei solicitate. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 12, SC ......... SRL consideră că atât timp cât un echipament îndeplinește cel mai înalt nivel de inactivare microbiană, respectiv nivelul IV care presupune inactivare printr-o reducere de 6log10 sau mai mult, acesta asigură eficiența neutralizării deșeurilor, fiind de ultimă generație, astfel că impunerea unei reduceri de 8 log10 prin caietul de sarcini dobândește caracter restrictiv. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 21, SC ......... SRL precizează că nu a combătut cerința de fabricare a camerelor din oțel inoxidabil, ci existenta a două camere distincte pentru încărcare și decontaminare, sistemul de neutralizare al producătorului Tesalvs fiind unicul sistem de acest gen existent pe piață prevăzut cu două astfel de camere. Iar în ceea ce privește apariția unei defecțiuni, afirmă că sistarea funcționării echipamentului până la remediere, este inevitabilă, însă, reparația unui sistem cu o singură cameră pentru toate operațiunile este facilă și rapidă, și prin urmare, solicitarea a celor două camere distincte nu reprezintă nicidecum un avantaj pentru spital. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 22, SC ......... SRL precizează că stipularea de către autoritatea contractantă a faptului că aceasta acceptă și „o acoperire similară aderentă” are doar scopul de crea o aparență de rezonabilitate și bună-credință a autorității contractante, făcând ca, în acest mod, cerința să fie, doar în aparență, mai laxă. Totuși, echipamentul Tesalys este singurul de pe piață cu o astfel de acoperire antiaderentă, ceea ce implică faptul că mențiunea acceptării și unei opțiuni echivalente este tendențioasă și înșelătoare, fiind oricum imposibilă ofertarea unui echipament cu o acoperire antiaderentă echivalentă din moment ce un astfel de echipament nu există. 24

§ 39

Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 23, autoritatea contractantă încearcă să inducă ideea că un echipament care realizează o tratare la temperatură mai mare de 135°C ar emite gaze toxice și ar pune în pericol sănătatea pacienților și a personalului său. SC ......... SRL precizează că intervalul de temperatură în care pot fi tratate în siguranță deșeurile medicale prin decontaminare termică la temperaturi scăzute este stabilit prin art. 3 și 4 din criteriile aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 a fi între 105°C-177°C. Prin urmare, s-a stabilit, prin normative tehnice aprobate prin acte administrative normative că toate echipamentele de tratare care se încadrează în acest interval de temperatură realizează „decontaminare termică la temperaturi scăzute”, și nu doar cele sub 135°C, cum în mod arbitrar a stabilit autoritatea contractantă. Tehnologiile alternative, neincinerate care sunt autorizate să opereze în România utilizează procesele termice la temperatură scăzută (+105°C-+177°C). Aceste procese utilizează energia termică pentru inactivarea deșeurilor. Există trei categorii de procese termice la temperatură scăzută: a) dezinfecția cu aer cald; în dezinfecția cu aer cald, se utilizează căldura uscată pentru inactivarea deșeului încălzit în cuptoare în mod natural, prin conducție sau prin convecție; b) dezinfecția cu căldura umedă (abur); în dezinfecția cu căldura umedă, se utilizează aburul pentru inactivarea deșeurilor și se face în mod curent în autoclavă; și c) dezinfecția cu microunde; în dezinfecția cu microunde, deșeul este stropit cu apă și dezinfecția se produce prin acțiunea căldurii umede și a aburului generat de energia microundelor. Toate aceste tehnologii sunt autorizate în România și utilizează procesele termice la temperatură scăzută, respectiv răspund necesității autorității contractante. Contrar susținerilor autorității contractante, SC ......... SRL precizează că nu a propus o tratare prin ardere la temperatură de 1155°C de ardere, care ar genera dioxină, ci a solicitat ca autoritatea contractantă să permită ofertarea tuturor tehnologiilor de ardere la temperatură scăzută, respectiv și a tehnologiilor care utilizează o temperatură mai ridicată decât cea utilizată de echipamentele Tesalys, dar care se încadrează în intervalul stabilit de criteriile aprobate prin Ordinul nr. 1279/2012 pentru decontaminare termică la temperaturi scăzute. Subliniază că astfel echipament este însoțit de un referat tehnic și microbiologic, conform prevederilor Ordinului 1279/2012, asigurând orice utilizator, de deplina siguranță a procesului de tratare. Referitor la solicitarea concasorului, reiterează că acesta reflectă doar o caracteristică de construcție, și nu de performanță, a echipamentelor Tesalys și nu reflectă o necesitate obiectivă a autorității contractante. 25

§ 40

Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 25, apărările autorității contractante nu combat susținerile din contestație și nici nu demonstrează nevoia Spitalului ca ușile să fie prevăzute cu o carcasă din plastic. Aceasta se rezumă să susțină că un echipament care ar îndeplini cerința criticată permite dezinfectare cu substanțe cu un grad înalt de dezinfecție, lucru permis și de alte echipamente fabricate din oțel inoxidabil care nu sunt prevăzute cu o carcasă din plastic, confirmând astfel caracterul restrictiv al cerinței criticate. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 26, SC ......... SRL susține că din apărările invocate deduce că cerința privind ventilația este necesară deoarece componentele electronice din tablou sunt subdimensionate și ar necesita ventilație suplimentară, situație de fapt gravă, ce impune luarea de măsuri pentru remedierea acesteia și nu justifică impunerea de restricții pentru participarea la procedură. Astfel, temperatura scăzută pentru decontaminarea deșeurilor nu are nicio legătură cu tabloul electric. Tabloul electric asigură protecția echipamentului din punct de vedere al alimentării cu energie electrică și nu este influențat de temperatura de procesare a deșeurilor. Din susținerile autorității contractante deduce că aceasta a subdimensionat sau proiectat greșit componentele din tabloul electric și a solicitat astfel ventilația pentru a nu se interveni în mod repetat la schimbarea acestor componente. Or, această justificare nu poate fi invocată pentru impunerea unei cerințe ¡relevante și care restricționează accesul la procedură al multor altor soluții existente pe piață. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 30, SC ......... SRL precizează că reducerea consumului de apă și protejarea mediului înconjurător nu poate înlătura caracterul restrictiv al cerinței minime obligatorii criticate având în vedere că echipamentul Tesalys este singurul care poate îndeplini această cerință restrictivă a caietului de sarcini. 26

§ 41

SC ......... SRL precizează că prin contestație a arătat că există și alte soluții pe piață care au un consum mai mare de apă dar au alte soluții constructive care eficientizează consumul de apă. Astfel, autoritatea contractantă ignoră modul de funcționare a altor echipamente de tratare a deșeurilor medicale în afara celui expres descris în caietul de sarcini și care, repetă reprezintă soluția constructivă a unui anumit producător favorizat. Susține că există echipamente care folosesc sistemele de recirculare a apei, care i-ar putea asigura o economie mult mai mare cu privire la calculul L de apă/kg de deșeu tratat. De asemenea, există inclusiv echipamente care nu utilizează în procesul tratării apei deloc ex - STERIGERMS. Acestea procesează și transformă deșeurile medicale/ infecțioase sau deșeurile biologice periculoase în deșeuri inofensive, într- un proces ce durează doar o oră și nu necesită apă sau substanțe chimice pentru a încapsula deșeurile infecțioase. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 33, SC ......... SRL precizează că invocarea bunei vecinătăți nu este de natură a înlătura caracterul restrictiv al cerinței și, cu respectarea principiului proporționalității, nu poate fi invocată pentru a justifica limitarea accesului la procedură către un singur produs. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 35, apărările autorității contractante relevă faptul că aceasta își neglijează obligația legală de a asigura și stimula libera concurență în procedură, susținând că, în opinia sa, necesitatea existenței unei autorizații suplimentare din partea ISCIR nu reprezintă un impediment pentru spital și nici pentru vreun furnizor. Totuși, aceasta ignoră faptul că aceste demersuri suplimentare sunt de natură a limita concurența, favorizând un singur producător. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 36, SC ......... SRL precizează că dotarea echipamentului cu sistem de prefiltrare a apei înainte de finalizarea procesului de tratare a deșeurilor medicale nu are nicio legătură cu filtrarea și tratarea apei utilizată în procesul de tratare a deșeului ci cu buna funcționare a generatorului de abur. Echiparea cu sistem de pre-filtrare a apei nu se impune cu stringență în cazul dispozitivelor medicale de acest gen, întrucât acesta nu este indispensabil procesului de decontaminare a deșeurilor, fiind utilizate alte soluții constructive. Astfel, impunerea unei astfel de cerințe nu poate avea decât rolul de limitare a liberei concurențe, având în vedere că unele dintre echipamentele de decontaminare a deșeurilor existente pe piață nu sunt prevăzute cu acest sistem de pre-filtrare a apei, nefiind necesar pentru funcționarea optimă a acestora. Referitor la apărările formulate pentru cerințele nr. 37 și 39, apărările autorității contractante se rezumă la faptul că sistemul de dedurizare a apei, pompa de presurizare și pompa de vid sunt necesare și nu pot fi eliminate, fără a oferi nicio explicație pentru justificarea 27

§ 42

caracterului restrictiv al celor două cerințe, deși prin impunerea existenței acestora se limitează în mod neechivoc libera concurență în procedură. Astfel, susținerile autorității contractante nu pot înlătura nelegalitatea documentației de atribuire. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 40, SC ......... SRL susține că din apărările autorității contractante reiese, în mod neechivoc, faptul că spitalul a ales acest echipament al Tesalys prealabil redactării caietului de sarcini din considerente de spațiu, iar apoi a definit majoritatea cerințelor minime obligatorii astfel încât acestea să conducă și să asigure exclusiv ofertarea acestui produs, fapt ce reprezintă o încălcare flagrantă a dispozițiilor legale din materia achizițiilor publice. Autoritatea contractantă a impus drept cerințe minime obligatorii caracteristici funcționale, constructive, ale unui anumit produs determinat de pe piață, caracteristici care nu răspund unei necesități obiective a acesteia, ci au doar efectul eliminării oricăror alte produse, blocând nejustificat accesul în Procedură. Referitor la apărările formulate pentru cerința nr. 41, apreciază interesul autorității contractante cu privire la modul de montaj, instalare, mentenanță și decontaminare, însă în contestația a arătat că dotarea cu roți a echipamentului reprezintă o soluție restrictivă, care oricum nu răspunde unei necesități obiective iar toate operațiunile descrise de autoritatea contractantă se pot realiza și fără ca echipamentul să fie dotat cu roți. Mai mult, riscurile indicate de autoritatea contractantă sunt mai ridicate în cazul echipamentelor dotate cu roți deoarece chiar și cu sistem de blocare a acestor roți, nu poate fi eliminat riscul producerii de accidente în cazul în care în timpul funcționării, de la minime vibrații în timp, sau atingere/decuplare accidentală, se poate rupe sau debloca una sau două roți, exemplificând situații de urgenta precum calamități naturale, (cutremur) când echipamentul se poate mișca chiar cu roțile blocate putând cauza un accident de muncă mortal a personalului operator. 28

§ 43

Față de cele menționate, solicită Consiliului să rețină că apărările din punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă confirmă temeinicia criticilor sale din contestație. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, având ca obiect: „Achiziționarea unui sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare COVID 19 de către .........” Cod CPV: 33191000-5, prin publicarea în SEAP, a anunțului de participare nr. CN1026680/05.12.2020, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 605.437,50 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Societatea contestatoare este nemulțumită de faptul că autoritatea contractantă a elaborat caietul de sarcini prin impunerea unor specificații tehnice a căror îndeplinire cumulată conduce spre un anumit produs. Din verificarea dosarului cauzei, Consiliul reține că necesitatea autorității contractante expres detaliată în cadrul Notei de fundamentare nr. 4316/23.06.2020 (aflată la fila 150 depusă ca anexă la punctul de vedere nr. 8625/25.12.2020 înregistrat la CNSC sub nr. 57335/ 23.12.2020) constă în achiziționarea unui „echipament pentru mărunțire, decontaminare, dezinfecție, sterilizare și neutralizare deșeuri medicale și substanțe biocontaminate. (...) Categoriile de deșeuri ce pot fi tratate: - culturi microbiene, culturi de celule, deșeuri tăietoare-înțepătoare, materiale contaminate cu sânge și fluide ale corpului uman, deșeuri din secțiile de chirurgie, terapie intensivă, deșeuri de la laboratoare de analize medicale (cu excepția deșeurilor chimice, anatomo-patologice și radioactive), materiale sanitare rezultate din îngrijirea bolnavilor (fese, bandaje, lenjerie, etc.)”. Conform art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016, autoritatea contractantă avea obligația de a elabora un caiet de sarcini care să conțină, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante. În speță, autoritatea contractantă a elaborat un caiet de sarcini pentru achiziționarea unui „sistem avansat pentru neutralizarea deșeurilor medicale” în care a prevăzut ca și cerințe minime obligatorii următoarele specificații tehnice:  Capacitate: minim 80 litri  Capacitate procesare minim 20 kg/oră  Capacitate procesare lichide minim 24 litri/ciclu  Încărcarea și mărunțirea deșeurilor să se facă într-un mediu închis, de deasupra 29

§ 44

 Ușa de încărcare sa poată fi acționată automat (mâini libere)  Echipamentul trebuie să aibă dispozitiv de mărunțire înainte de decontaminare  Echipamentul trebuie să poată detecta nivelul deșeurilor în timpul mărunțirii  Echipamentul trebuie să fie capabil să proceseze tot felul de materiale (nețesute, cauciuc, plastic, metal, sticlă, lichide, etc.) în saci, cutii de înțepătoare, containere, etc.  Tăierea trebuie să modifice complet aspectul deșeurilor infecțioase (fragmentare în bucăți mai mici de 15 mm)  Ciclul de decontaminare prin sterilizarea cu abur saturat la 135 ° C (3,2 bar abs) să aibă timp de cel puțin 10 min. cu un ciclu de vid / presiune  Eficacitatea dovedită a ciclului de decontaminare de către un laborator independent pe următoarele microorganisme: o Sporii bacterieni (reducerea a cel puțin 8log10) o bacterii vegetative o virusuri o ciuperci o paraziți Se va prezenta declarația de conformitate emisă de producător sau alt document care sa dovedească îndeplinirea cerinței  Lichidele și efluenții trebuie decontaminate înainte de eliberare, absența următoarelor microorganisme trebuie dovedită de către un laborator independent: o E.coli o Enterococci sp. o Staphylococci sp. Se va prezenta declarația de conformitate emisă de producător sau alt document care să dovedească îndeplinirea cerinței 30

§ 45

 Extracția de aer filtrată cu un filtru microbiologic de maxim 0,2 microni, absența contaminării aerobe în jurul unității trebuie dovedită de un laborator independent.  Se va prezenta declarația de conformitate emisă de producător sau alt document care sa dovedească îndeplinirea cerinței  Camera de încărcare și tocătorul trebuie să se decontamineze automat la fiecare ciclu.  Acces facil pentru descărcarea deșeurilor solide  Camera de decontaminare trebuie să fie ușor de curățat  Ciclu complet automat, control prin PLC (programmabil logic controler) și ecran tactil color  Imprimată internă pentru imprimarea datelor de neutralizare și trasabilitatea ciclului  Durata maximă a unui ciclu de funcționare maxim 35 minute.  Camera de încărcare și camera de decontaminare să fie din oțel inoxidabil  Camera de încărcare trebuie să fie acoperită cu un PTFE (polifuorotetraetilen) sau cu o acoperire similară antiaderentă  Cilindrii concasorului trebuie să fie confecționați din oțel dur, rezistent la abraziune  Carcasă exterioară din oțel vopsit, ușor de curățat  Uși protejate cu izolație și carcasă de material plastic ușor de curățat  Tablou electric ventilat  Minim un port USB accesibil pe partea din față a mașinii pentru a exporta cu ușurință datele ciclulurilor efectuate  Conexiune la apă, electricitate și canalizare  Aparatul sa se incadreze la urmatoarele consumuri de apa si energie electrica:  Consum apa maxim 15litri/ciclu  Consum electricitate maxim 8kWh/ciclu  Putere maxima 20kW  Nivel de zgomot redus (sub 60 dB)  Echipamentul trebuie să fie echipat cu: o Generator de aburi o Sistem de pre-filtrare a apei o Sistem de dedurizare a apei și pompă de presurizare a apei o Compresor de aer o Pompă de vid  Echipamentul trebuie să se încadreze într-un spațiu redus, amprenta maximă: 160 cm x 200 cm  Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu roți blocabile. Din analiza acestor specificații rezultă fără putință de tăgadă faptul că autoritatea contractantă a detaliat sistemul avansat prin stabilirea 31

§ 46

unor specificații tehnice foarte precise și exacte ale produsului care urmează a fi achiziționat, detaliere care încalcă în mod evident următoarele prevederi legale: - art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”; - art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016 care dispune în mod expres că „specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici” - art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016: „Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse”. Mai mult, caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice rezultă și din faptul că în cadrul caietului de sarcini sunt menționate în mod expres și imperativ următoarele aspecte: - cap. 1. Introducere, al doilea paragraf: „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice. Acestea definesc, după caz și fără a se limita la cele ce urmează, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, dimensiuni, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologie, simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare, condițiile pentru certificarea conformității cu standarde relevante sau altele asemenea” 32

§ 47

- cap. 8. Modul de completare a propunerii tehnice: „1. Propunerea tehnică va fi elaborată respectând forma și specificațiile tehnice solicitate astfel încât să corespundă cu cerințele caietului de sarcini și fișei de date a achiziției. 2. Propunerea tehnică trebuie să reflecte asumarea de către ofertant a tuturor obligațiilor prevăzute în Caietul de sarcini și fișa de date a achiziției. 3. Propunerea tehnică va cuprinde toate lucrările, operațiunile, consumurile de resurse de orice fel, așa cum rezultă din caietul de sarcini elaborat de beneficiar, astfel încât echipamentele să fie funcționale la recepția finală a acestora. În acest sens furnizorul este obligat să asigure toate dispozitivele, utilajele și sculele necesare instalării pe poziție și punerii în funcțiune a echipamentelor, precum și toate accesoriile și consumabilele necesare la punerea în funcțiune pentru probarea atingerii parametrilor funcționali ofertați. 4. Propunerea tehnica trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini, conform art. 133 al. (2) din HG nr.395/2016. (...) 13. Propunerea tehnică încărcată de ofertant în SEAP, până la Termenul- limită pentru primirea Ofertelor va cuprinde, obligatoriu, următoarele elemente: 1. Oferta tehnică – completată în așa fel încât să reflecte asumarea de către ofertant a TUTUROR cerințelor / obligațiilor prevăzute în Caietul de sarcini și Fișa de date a achiziției - (a se vedea formularul nr. 9 din Secțiunea V „Formulare și modele de documente” a documentației de atribuire) (...)”; - atenționarea de la finalul caietului de sarcini: „1. Caietul de sarcini face parte integrantă din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei și constituie ansamblul cerințelor pe baza cărora se elaborează de către ofertant propunerea tehnică. 2. Cerințele impuse în caietul de sarcini vor fi considerate ca fiind minimale. În acest sens, orice oferta de bază prezentată, care se abate de la prevederile caietului de sarcini, va fi luată în considerare, dar numai în măsura în care propunerea tehnică presupune asigurarea unui nivel calitativ superior cerințelor minimale din caietul de sarcini. 3. Neîndeplinirea TUTUROR cerințelor minimale menționate în caietul de sarcini atrage declararea ca „neconformă” a ofertei, în conformitate cu prevederile art. 137 al. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 - produsul ofertat „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini” și respingerea ofertei”, coroborat cu criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” ales de către autoritatea contractantă pentru a fi aplicat în stabilirea ofertantului câștigător. În încercarea autorității contractante de a justifica în cadrul punctului de vedere cele 17 specificații tehnice criticate din totalul de 41 specificații tehnice impuse în cadrul caietului de sarcini ca fiind minime obligatorii, aceasta susține următoarele: - pentru a justifica cerința nr. 4 „Capacitate procesare lichide minim 24 litri/ciclu” autoritatea contractantă în cadrul punctului său de vedere își modifică necesitatea în sensul că „fiind o procedură foarte importantă pentru spital din motive de siguranță a eficienței neutralizării 33

§ 48

și exploatării am solicitat ca echipamentul să fie capabil să neutralizeze atât deșeuri amestecate, solide și lichide, și nu doar lichide” în condițiile în care în Nota de fundamentare nr. 4316/23.06.2020 nu se menționează această categorie de deșeuri lichide care ar trebui tratate cu neutralizatorul ce urmează a fi achiziționat; mai mult, în cadrul caietului de sarcini nu se menționează categoriile de deșeuri care urmează a fi tratate, operatorii economici fiind doar înștiințați cu privire la caracteristicile extrem de fixe/clare/rigide ale viitorului produs în funcție de care aceștia ar trebui în eventualitatea ofertării unui produs cu caracteristici superioare să prezume categoriile de deșeuri ce vor urma a fi tratate. În aceste condiții se impune ca autoritatea contractantă să clarifice care este necesitatea sa, cea detaliată în cadrul Notei de fundamentare nr. 4316/23.06.2020 sau cea din cadrul punctului de vedere la prezenta contestație; - pentru justificarea cerinței 7 „Echipamentul trebuie să aibă dispozitiv de mărunțire înainte de decontaminare”, cerinței nr. 11. ”Ciclul de decontaminare prin sterilizarea cu abur saturat la 135 ° C (3,2 bar abs) să aibă timp de cel puțin 10 min. cu un ciclu de vid / presiune”, cerinței 12 „Eficacitatea dovedită a ciclului de decontaminare de către un laborator independent pe următoarele microorganisme: Sporii bacterieni (reducerea a cel puțin 8log10), bacterii vegetative, virusuri, ciuperci, paraziți. Se va prezenta declarația de conformitate emisă de producător sau alt document care să dovedească îndeplinirea cerinței” și cerinței 36 „Echipamentul trebuie să fie echipat cu: (...) Sistem de pre-filtrare a apei” autoritatea contractantă invocă trunchiat prevederile Ordinului nr. 1279/2012 în sensul că:  prevederile art. 23 din ordin dispun într-adevăr că „echipamentul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase trebuie să includă în mod obligatoriu dispozitive de procesare mecanică a deșeurilor” însă nu prevede în mod expres ca dispozitivul de mărunțire să fie înainte de decontaminare ci doar precizează 34

§ 49

scopul impunerii acestei obligativități respectiv „în vederea minimizării volumului de deșeuri și să asigure pătrunderea corespunzătoare a agentului decontaminant în toată masa deșeului și neutralizarea fluidelor rezultate din proces”;  în stabilirea specificațiilor tehnice autoritatea contractantă impune anumite valori fixe în condițiile în care prevederile legale, respectiv art. 3 din ordin dispun „Procesarea termică a deșeurilor medicale periculoase la temperaturi scăzute se realizează în intervalul 105°C-177°C, prin căldură umedă (abur) sau căldură uscată (aer cald), corelate cu alți factori care intervin în proces (timpul, presiunea, temperatura)” iar art. 8 din același act normativ dispune că „Nivelurile de inactivare microbiană, conform organizației din Statele Unite ale Americii „Asociația de Stat și Teritorială pentru Tehnologii Alternative de Tratament”, denumită în continuare STAATT, sunt următoarele: (...) d) nivelul IV - inactivarea formelor vegetative ale bacteriilor, fungilor, virusurilor lipofilice/hidrofilice, paraziților,

§ 50

micobacteriilor

§ 51

și

§ 52

sporilor

§ 53

de

§ 54

Bacillus stearothermophilus și a sporilor de Bacillus subtilis printr-o reducere de 6 log10 sau mai mult”;  de asemenea în stabilirea cerințelor autoritatea contractantă nu a ținut cont de faptul că prevederile art. 40 din ordin impun doar obligația ca „deținătorul echipamentului de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase trebuie să monitorizeze parametrii specificați în protocolul privind emisiile în mediu sau cel puțin: (...) c) apa uzată evacuată din echipament - lunar (conform Hotărârii Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare). Apa de proces (tehnologică) trebuie dezinfectată înainte de a fi evacuată în sistemul de canalizare. În cazul în care obiectivul dispune de stație proprie de epurare a apelor uzate, atunci nu este necesară dezinfecția apei de proces” neimpunând modalitatea de dezinfectare a apei de proces; - în justificarea cerinței 8 „Echipamentul trebuie să poată detecta nivelul deșeurilor în timpul mărunțirii”, cerinței 21 „Camera de încărcare și camera de decontaminare să fie din oțel inoxidabil”, cerinței 22 „Camera de încărcare trebuie să fie acoperită cu un PTFE (polifuorotetraetilen) sau cu o acoperire similară antiaderentă”, cerinței 23 „Cilindrii concasorului trebuie sa fie confecționați din oțel dur, rezistent la abraziune”, Cerinței 25 „Uși protejate cu izolație și carcasă de material plastic ușor de curățat”, cerinței 26 „Tablou electric ventilat”, cerinței 35 „Echipamentul trebuie să fie echipat cu: Generator de aburi”, cerinței 37 „Echipamentul trebuie să fie echipat cu: (...) 35

§ 55

Sistem de dedurizare a apei și pompă de presurizare a apei”, cerinței 39 „Echipamentul trebuie să fie echipat cu: (...) Pompă de vid” și cerinței 41 „Echipamentul trebuie să fie prevăzut cu roți blocabile” autoritatea contractantă nici în cadrul documentației și nici în cadrul punctului de vedere nu justifică în vreun fel necesitatea impunerii acestor cerințe tehnice fără de care produsul ofertat nu ar putea corespunde necesității sale. Astfel Consiliul nu poate reține în soluționare justificarea autorității contractante potrivit căreia echipamentul trebuie să poată detecta nivelul deșeurilor în timpul mărunțirii deoarece „se asigură neutralizarea integrală a încărcăturii și consideră că reprezintă o măsură de siguranță pentru personalul operator și pentru procesul de neutralizare a întregului lui” având în vedere că potrivit prevederilor art. 25 din Ordinul nr. 1279/2012 prevede că „Echipamentul de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase trebuie să fie automatizat, astfel încât operatorul să nu vină în contact cu deșeurile medicale periculoase contaminate, dotat cu un panou de control ce afișează parametrii de funcționare specifici procesului de tratare (temperatură, presiune, durata fiecărui ciclu), precum și cu un sistem de avertizare în situația apariției unor deficiențe în timpul desfășurării procesului. Echipamentul trebuie să fie conectat la un calculator, astfel încât să fie posibilă înregistrarea automată și arhivarea (pe suport hârtie și în format electronic) pentru monitorizarea atât a procesului de tratare, cât și a parametrilor de funcționare specifici” astfel că detectarea nivelului deșeurilor în timpul mărunțirii de către personalul operator nu îi oferă nicio informație fără de care un alt produs care nu o ofertă nu va fi capabil să neutralizeze deșeurile corespunzător. De asemenea, autoritatea contractantă nu a fost în măsură să justifice de ce un neutralizator care are două camere respectiv una de încărcare și una de decontaminare corespunde necesității sale în timp ce un neutralizator cu o singură cameră nu ar corespunde necesității. 36

§ 56

Simpla dorință a autorității contractante de a achiziționa un produs cu două camere nu poate constitui un motiv suficient pentru a impune cerințe specifice unui anumit produs. Același raționament este aplicabil și în situația cerințelor ca echipamentul să dispună de un generator de abur și sistem de dedurizare a apei și pompă de presiune și pompă de vid și tablou electric ventilat. Simpla susținere că cerința referitoare la camera de încărcare să fie acoperită cu PTFE sau cu o acoperire antiderentă ar fi foarte importantă motivat de faptul că se solicita pentru a împiedica aderarea diverselor materiale la suprafețele interioare nu reprezintă o justificare obiectivă în impunerea acestei caracteristici ca și cerință minimă obligatorie a cărei nerespectare să conducă la respingerea ofertelor. Același raționament este aplicabil și cerinței ca ușile să fie protejate cu izolație și carcasă de material plastic ușor de curățat. De asemenea impunerea sistemului care mărunțește deșeurile medicale, respectiv „cilindru concasor” este restrictivă având în vedere că prevederile Ordinului nr. 1279/2012 așa cum s-a reținut anterior impune ca orice echipament de tratare prin decontaminare termică să dispună de dispozitive de procesare mecanică a deșeurilor indiferent de sistem/ dispozitiv/tehnologie. Justificările cu privire la cerințele referitoare la consumul de apă și nivelul de zgomot de protejare a mediului sunt lăudabile însă impunerea acestor specificații ca și cerințe minime obligatorii specifice unui singur produs sunt restrictive. Dacă într-adevăr autoritatea contractantă dorea că achiziționeze produse cu impact redus asupra mediului ar fi ales cu siguranță un alt criteriu de evaluare și nu prețul cel mai scăzut, ar fi elaborat caietul de sarcini conform prevederilor legale și nu atât de rigid și de fix încât doar un singur produs să poată fi considerat conform și ar fi stabilit factori de evaluare prin care să puncteze aspectele calitative, de mediu care să îi aducă un real avantaj. Referitor la cerința cu privire la amprenta maximă de 160 cm x 220 cm, cerința este evident nejustificată și restrictivă având în vedere faptul că în cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă recunoaște că „spitalul nu dispune de o încăpere/spațiu de 10m2 (...) se va amenaja un spațiu limitat”. Este evident că autoritatea contractantă nu dispune de un spațiu deja amenajat astfel că impunerea acestei amprente maxime pe care doar un singur produs o îndeplinește este restrictivă. Cerința ca echipamentul să fie prevăzut cu roți blocabile, este și aceasta la rândul său restrictivă, Consiliul neputând reține în soluționare justificarea autorității contractante „au solicitat roți pentru echipament pentru a facilita operațiunea de montaj, mentenanță și de decontaminare exterioară” având în vedere că potrivit caietului de sarcini pct. 3.1.4.1 și 3.1.4.3 instalarea, punerea în funcțiune și mentenanța sunt în sarcina operatorului economic declarat câștigător și nu a autorității contractante. Modul de elaborare al caietului de sarcini trebuie 37

§ 57

elaborat cu respectarea prevederilor legale și nu pentru a descrie un anumit produs. Trebuie subliniat faptul că în cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă a invocat în susținerea justificării unora dintre specificațiile tehnice prevederile Ordinului nr. 1279/2012 de aprobarea Criteriilor de evaluare, a condițiilor de funcționare și monitorizare a echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale periculoase și care prevede la art. 2 „Categoriile de deșeuri periculoase rezultate din activitatea medicală, în conformitate cu Ordinul ministrului sănătății nr. 1.226/2012 și cu lista deșeurilor prevăzută în anexa nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, inclusiv deșeurile periculoase, cu completările ulterioare, care pot fi supuse proceselor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute, sunt fără excepție doar următoarele categorii: a) deșeuri infecțioase conform codului 18 01 03*; b) deșeuri înțepătoare-tăietoare conform codului 18 01 01”, de unde rezultă că dorește un echipament de decontaminare termică la temperaturi scăzute pentru deșeuri infecțioase și înțepătoare – tăietoare. Cu toate acestea în cadrul punctului de vedere autoritatea contractantă revine asupra necesității și justifică impunerea unei specificații tehnice obligatorie susținând că necesitatea sa va consta în neutralizarea deșeurilor lichide, categorie de deșeuri căreia nu îi sunt aplicabile prevederile Ordinului nr. 1279/2012. Evident identificarea greșită a necesității la momentul inițierii unei proceduri, va conduce la stabilirea greșită a specificațiilor tehnice, la elaborarea unui caiet de sarcini eronat și implicit la achiziționarea unui produs ineficient și o cheltuire a banului public neoportună cu atât mai mult cu cât în speță sursa de finanțare este din fonduri ale Uniunii Europene. 38

§ 58

Consiliul reține că impunerea unor specificații tehnice detaliate a căror îndeplinire cumulativă conduce spre un anumit produs este excesivă, având ca efect restricționarea nejustificată a participării la procedura de atribuire în cauză, contrar principiilor care stau la baza achizițiilor publice stipulate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, îndeosebi cel al tratamentului egal și al nediscriminării. În absența unor explicații concludente pe care să se fundamenteze specificațiile tehnice minime obligatorii, Consiliul apreciază că respectivele specificații îngrădesc participarea la achiziție a operatorilor economici furnizori de echipamente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale care sunt autorizate legal și corespund utilității urmărite de aceasta. Într-adevăr, după cum a statuat și Curtea de Apel ........., Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 2762 din 11 decembrie 2008, raportat la nevoile sale, autoritatea este singura în măsură să decidă asupra acestora și asupra modalității de satisfacere a lor, însă această decizie nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Deoarece autoritatea contractantă nu a prezentat niciun argument concret și relevant și, cu atât mai puțin, documente care să îi acorde dreptul de a interzice participarea furnizorilor ale căror echipamente de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale au alte specificații tehnice/tehnologice însă acoperă necesitatea pe care o urmărește autoritatea, prin aceste cerințe a încălcat și prescripțiile art. 2 alin. (2) lit. a) și b) din legea achizițiilor publice. Scopul noii legislații privind achizițiile publice este de promovare a concurenței între operatorii economici, inclusiv prin eliminarea obstacolelor nejustificate, cum este cerința expusă în cauza de față. A fost restrâns în acest fel numărul operatorilor economici care pot participa la procedură. Din perspectiva legii privind achizițiile publice, prin nediscriminare se înțelege asigurarea condițiilor de manifestare a concurenței reale pentru ca oricare operator economic, indiferent de naționalitate, să poată participa la procedura de atribuire și să aibă șansa de a deveni contractant, iar prin tratament egal se înțelege stabilirea și aplicarea, oricând pe parcursul procedurii de atribuire, de reguli, cerințe și criterii identice pentru toți operatorii economici, astfel încât aceștia să beneficieze de șanse egale de a deveni contractanți. Neacceptarea echipamentelor de tratare prin decontaminare termică la temperaturi scăzute a deșeurilor medicale autorizate pentru utilizare în unitățile spitalicești reprezintă, în mod evident, un obstacol nejustificat, în cauza de față. În contextul în care conformitatea tehnică 39

§ 59

și calitatea echipamentului nu este legată în mod implicit de existența sau nu a multitudinii de cerințe anterior menționate, Consiliul va obliga autoritatea contractantă să remedieze documentația de atribuire în sensul eliminării cerințelor restrictive din caietul de sarcini. Față de cele de mai sus, Consiliul reține incidența în speță a prevederilor art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse” deoarece prin specificațiile tehnice din caietul de sarcini, autoritatea contractantă a descris în fapt un anumit produsul, favorizând astfel operatorii economici care furnizează acest produs în defavoarea tuturor celorlalți. Norma juridică anterior menționată transpune în dreptul național prevederile art. 42 alin. (4) din Directiva 2014/24/UE potrivit cărora „Cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic, și nici nu se referă la o marcă, la un brevet, la un tip, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor întreprinderi sau produse. Această mențiune sau trimitere este autorizată, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibilă o descriere suficient de exactă și de inteligibilă a obiectului contractului în conformitate cu alineatul (3). Mențiunea sau trimiterea respectivă este însoțită de cuvintele «sau echivalent»”. Scopul reglementărilor anterior menționate se regăsește în cadrul considerentului 74 al Directivei 2014/24/UE, potrivit căruia „Specificațiile tehnice stabilite de achizitorii publici trebuie să permită ca achizițiile 40

§ 60

publice să fie deschise concurenței și să îndeplinească obiectivele de sustenabilitate. În acest scop, ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață, inclusiv a celor definite pe baza criteriilor de performanță legate de ciclul de viață și de sustenabilitatea procesului de producție a lucrărilor, a produselor și a serviciilor. Prin urmare, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Elaborarea specificațiilor tehnice în termeni de cerințe de performanță și funcționale permite, în general, îndeplinirea acestui obiectiv în cel mai bun mod posibil. Cerințele funcționale și de performanță sunt, de asemenea, mijloace adecvate de favorizare a inovării în achizițiile publice și ar trebui să fie utilizate la o scară cât mai largă cu putință. În cazul în care se face trimitere la un standard european sau, în absența acestuia, la un standard național, ofertele care au la bază soluții echivalente ar trebui să fie luate în considerare de către autoritățile contractante. Responsabilitatea de a face dovada echivalenței cu eticheta solicitată ar trebui să revină operatorului economic”. În cauza C-417/17 CJUE a declarat că „Articolele 18 și 42 din Directiva 2014/24/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 februarie 2014 privind achizițiile publice și de abrogare a Directivei 2004/18/CE trebuie interpretate în sensul că nu impun autorității contractante, la stabilirea specificațiilor tehnice ale unei cereri de ofertă având ca obiect achiziționarea de produse medicale, să acorde prevalență, de principiu, fie importanței caracteristicilor individuale ale aparatelor medicale, fie importanței rezultatului funcționării acestor aparate, ci impun ca specificațiile tehnice, în ansamblul lor, să respecte principiile egalității de tratament și proporționalității. Revine instanței de trimitere sarcina de a aprecia dacă, în cauza cu care este sesizată, specificațiile tehnice în cauză corespund acestor cerințe” având în vedere considerentele: „35. În plus, se precizează la articolul 18 alineatul (1) al doilea paragraf din Directiva 2014/24 că o achiziție nu poate fi concepută cu intenția de excludere a acesteia din domeniul de aplicare al directivei menționate sau de restrângere artificială a concurenței și că se consideră că se restrânge artificial concurența în cazul în care achiziția este concepută cu intenția favorizării sau a dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici. 36. În aceeași ordine de idei, considerentul (74) al Directivei 2014/24 enunță că specificațiile tehnice ar trebui „elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau 41

§ 61

caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic”. Astfel, tot potrivit acestui considerent, „ar trebui să fie posibilă prezentarea unor oferte care să reflecte diversitatea soluțiilor tehnice, a standardelor și a specificațiilor tehnice de pe piață”. 37. Respectarea acestor cerințe este cu atât mai importantă atunci când, precum în speță, specificațiile tehnice care figurează în caietul de sarcini al unui contract de achiziții sunt formulate în mod deosebit de detaliat. Astfel, cu cât specificațiile tehnice sunt mai detaliate, cu atât este mai important riscul ca produsele unui anumit producător să fie favorizate. 38. Desigur, după cum rezultă din articolul 42 alineatul (4) din Directiva 2014/24, este posibil, cu titlu excepțional, în cazul în care nu este posibil să se furnizeze o descriere suficient de precisă și de inteligibilă a obiectului contractului de achiziții publice în conformitate cu articolul 42 alineatul (3) din această directivă, să se facă referire la un anumit producător, la o anumită origine sau la un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic ori la o marcă sau la un brevet, în măsura în care obiectul contractului justifică acest lucru, iar condițiile stabilite în acest scop de Directiva 2014/24 sunt respectate, în special ca o astfel de referire să fie însoțită, în documentele contractului de achiziții publice, de termenii „sau echivalent”. Cu toate acestea, având în vedere natura derogatorie a acestei dispoziții, condițiile în care autoritatea contractantă poate utiliza o asemenea posibilitate trebuie să facă obiectul unei interpretări stricte. 39. Astfel, potrivit jurisprudenței în domeniul contractelor de achiziții publice de bunuri, faptul de a nu adăuga mențiunea „sau echivalent” după desemnarea, în caietul de sarcini, a unui produs determinat poate nu numai să descurajeze operatorii economici care utilizează sisteme similare acestui produs să participe la cererea de ofertă, ci și să împiedice fluxul de importuri în comerțul transfrontalier în Uniune, rezervând piața doar acelor furnizori care își propun să utilizeze produsul 42

§ 62

indicat în mod specific (a se vedea în acest sens Ordonanța din 3 decembrie 2001, Vestergaard, C- 59/00, EU:C:2001:654, punctul 22 și jurisprudența citată). 40. Având în vedere elementele care precedă, revine instanței de trimitere sarcina de a verifica dacă, ținând seama de marja de apreciere de care dispune autoritatea contractantă pentru a stabili specificațiile tehnice potrivit cerințelor calitative în funcție de obiectul contractului în cauză, caracterul deosebit de detaliat al specificațiilor tehnice în discuție în litigiul principal nu conduce la favorizarea în mod indirect a unui ofertant. 41. De asemenea, este important ca gradul de detaliere a specificațiilor tehnice să respecte principiul proporționalității, ceea ce implică în special o analiză a aspectului dacă acest grad de detaliere este necesar în vederea realizării obiectivelor urmărite.” Consiliul reține că asigurarea concurenței este unul din principiile legislației din domeniul achizițiilor publice, aspect subliniat la art. 18 din Directiva 2014/24/UE prin sintagma „Conceptul achiziției nu se poate face cu intenția de excludere a acesteia din domeniul de aplicare al prezentei directive sau restrângerea artificială a concurenței. Se consideră că se restrânge artificial concurența în cazul în care conceptul achiziției este făcut cu intenția favorizării sau dezavantajării nejustificate a anumitor operatori economici”. În cauza C-296/15 CJUE a reținut în considerentele 82-83 următoarele „82. Potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, pentru aprecierea respectării de către un stat membru a principiului proporționalității în domeniul sănătății publice, trebuie să se țină seama de faptul că sănătatea și viața persoanelor ocupă primul loc între bunurile și interesele protejate de Tratatul FUE și că revine statelor membre sarcina de a decide cu privire la nivelul la care înțeleg să asigure protecția sănătății publice, precum și cu privire la modul în care acest nivel trebuie atins. Întrucât nivelul menționat poate varia de la un stat membru la altul, este necesar să se recunoască statelor membre o marjă de apreciere (a se vedea în special Hotărârea din 11 septembrie 43

§ 63

2008, Comisia/Germania, C- 141/07, EU:C:2008:492, punctul 51, Hotărârea din 19 mai 2009, Apothekerkammer des Saarlandes și alții, C- 171/07 și C- 172/07, EU:C:2009:316, punctul 19, Hotărârea din 21 iunie 2012, Susisalo și alții, C- 84/11, EU:C:2012:374, punctul 28, Hotărârea din 5 decembrie 2013, Venturini și alții, C- 159/12-C- 161/12, EU:C:2013:791, punctul 59, și Hotărârea din 19 octombrie 2016, Deutsche Parkinson Vereinigung, C- 148/15, EU:C:2016:776, punctul 30). 83. Rezultă însă tot din jurisprudența Curții că o reglementare care este de natură să restrângă o libertate fundamentală garantată prin Tratatul FUE, cum este libera circulație a mărfurilor, poate fi justificată în mod valabil numai dacă este de natură să asigure realizarea obiectivului legitim urmărit și nu depășește ceea ce este necesar pentru ca acesta să fie atins (a se vedea în acest sens, în domeniul sănătății publice, Hotărârea din 11 44

§ 64

septembrie 2008, Comisia/Germania, C- 141/07, EU:C:2008:492, punctul 48, și Hotărârea din 9 decembrie 2010, Humanplasma, C- 421/09, EU:C:2010:760, punctul 34).” Din analiza prevederilor legale anterior menționate, Consiliul reține că restrângerea concurenței prin favorizarea nejustificată a anumitor operatori economici este interzisă cu desăvârșire, fiind permisă în schimb indicarea produselor comercializate de către un anumit operator economic doar dacă acest lucru este justificat de obiectul contractului. Raționamentul anterior se regăsește și în considerentele Hotărârii nr. 144/27.02.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. 70/57/2020. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire conform prevederilor legale în termen de 10 zile de la comunicare. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă ......... iar, pe cale de consecință, obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire conform prevederilor legale în termen de 10 zile de la comunicare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: . Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 37 (treizecișișapte) pagini 45

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.