Decizie 16/2021
Decizie CNSC2021_16_2020_Decizie_16.pdf, BO2021_16_2020_BO2021_16.pdf
Document CNSC
ORANGE ROMANIA SA în contradictoriu cu INSPECTORATUL SCOLAR JUDETEAN OLT
Decizia CNSC nr. 16/C1/2697 din 05.01.2021
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „«Tablete PC + Servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 luni» în cadrul Programului național «Educația în siguranță»” Cod CPV: 30213200-7, s-a solicitat: - în principal, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 15391/18.11.2020, anularea raportului procedurii de atribuire nr. 15398/18.11.2020 prin care oferta SC Vodafone Romania SA a fost declarată drept admisibilă și câștigătoare, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, cu consecința emiterii unui nou raport al procedurii și declarării ca fiind câștigătoare a ofertei SC ORANGE ROMANIA SA și atribuirii contractului ce face obiectul procedurii de atribuire, in temeiul art. 26 alin. 10 din Legea nr. 101/2016, - în subsidiar, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al 1Verifică pasajul în context →
DECIDE: Admite în parte contestația formulată de SC ORANGE ROMÂNIA SA în contradictoriu cu INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN OLT iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca inadmisibilă solicitarea contestatorului de a-i fi atribuit contractul de achiziție publică și ca nedovedită solicitarea de acordare a cheltuielilor de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
aceasta a stabilit specificațiile tehnice aferente tabletelor care urmează a fi furnizate, relevante fiind următoarele precizări de la secțiunea/capitolul „4. specificații tehnice minime solicitate”: „Ecran: Touchscreen capacitiv, IPS/TFT, capacitate minim 16M culori, rezoluție 1280 x 800 pixeli, raport 16:10, dimensiune între 10” si 11”, raportul dintre ecran și corpul tabletei minim 80%; (...) Greutate: maxim 500g fără husă de protecție”. Precizările anterior menționate privind raportul minim acceptat între ecran și corpul tabletei și cu privire la greutatea maximă admisă sunt completate de cele din partea introductivă a caietului de sarcini, în cadrul căruia autoritatea contractantă a precizat faptul că „Propunerea tehnică trebuie să îndeplinească cerințele și condițiile din caietul de sarcini, acestea fiind considerate minime și obligatorii. În situația nerespectării acestor cerințe și condiții, oferta va fi considerată neconformă”. Totodată, Consiliul reține că, la secțiunea „IV.…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2021_16_2020_Decizie_16.pdf, BO2021_16_2020_BO2021_16.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 16/C1/2697 Data: 05.01.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53067/03.12.2020, formulată de SC ORANGE ROMÂNIA SA înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. J40/10178/1996, având cod unic de înregistrare 9010105, cu sediul social în bulevardul Lascăr Catargiu, nr. 47-53, sector 1, București, împotriva comunicării nr. 15391/18.11.2020 și a raportului procedurii nr. 15398/18.11.2020, emis de către INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN OLT, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în strada Teodoroiu Ecaterina, nr. 8B, Slatina, județul Olt, în cadrul procedurii licitație deschisă, având ca obiect: „«Tablete PC + Servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 luni» în cadrul Programului național «Educația în siguranță»” Cod CPV: 30213200-7, s-a solicitat: - în principal, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 15391/18.11.2020, anularea raportului procedurii de atribuire nr. 15398/18.11.2020 prin care oferta SC Vodafone Romania SA a fost declarată drept admisibilă și câștigătoare, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, cu consecința emiterii unui nou raport al procedurii și declarării ca fiind câștigătoare a ofertei SC ORANGE ROMANIA SA și atribuirii contractului ce face obiectul procedurii de atribuire, in temeiul art. 26 alin. 10 din Legea nr. 101/2016, - în subsidiar, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al 1
procedurii de atribuire, cu respectarea, considerentelor expuse în motivarea deciziei CNSC, - studierea dosarului achiziției,
- obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite în parte contestația formulată de SC ORANGE ROMÂNIA SA în contradictoriu cu INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN OLT iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca inadmisibilă solicitarea contestatorului de a-i fi atribuit contractul de achiziție publică și ca nedovedită solicitarea de acordare a cheltuielilor de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 16/C1/2697 Data: 05.01.2021 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 53067/03.12.2020, formulată de SC ......... SA înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr. ........., având cod unic de înregistrare ........., cu sediul social în bulevardul ............. împotriva comunicării nr. 15391/18.11.2020 și a raportului procedurii nr. 15398/18.11.2020, emis de către ........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ..........., în cadrul procedurii licitație deschisă, având ca obiect: „«Tablete PC + Servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 luni» în cadrul Programului național «Educația în siguranță»” Cod CPV: 30213200-7, s-a solicitat: - în principal, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 101/2016, anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 15391/18.11.2020, anularea raportului procedurii de atribuire nr. 15398/18.11.2020 prin care oferta SC ...................... Romania SA a fost declarată drept admisibilă și câștigătoare, precum și anularea tuturor actelor subsecvente, cu consecința emiterii unui nou raport al procedurii și declarării ca fiind câștigătoare a ofertei SC ......... SA și atribuirii contractului ce face obiectul procedurii de atribuire, in temeiul art. 26 alin. 10 din Legea nr. 101/2016, - în subsidiar, obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii și la emiterea unui nou raport al procedurii de atribuire, cu respectarea, considerentelor expuse în motivarea deciziei CNSC, 1
- studierea dosarului achiziției,
- obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Contestatorul critică decizia autorității contractante consemnată în raportul procedurii nr. 15398/18.11.2020, prin care a fost declarată câștigătoare în procedura „«Tablete PC + Servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 luni» în cadrul Programului național «Educația în siguranță»”, oferta SC ...................... SA, oferta sa fiind declarată admisibilă însă nu câștigătoare. În acest sens, SC ......... SA susține că autoritatea contractantă a stabilit în mod eronat admisibilitatea ofertei SC ...................... Romania SA având în vedere faptul că aceasta ar fi trebuit respinsă ca neconformă, în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016 „oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Ulterior comunicării rezultatului procedurii nr. 15391/18.11.2020, contestatorul precizează că a solicitat autorității contractante studierea dosarului, aceasta transmițându-i prin adresa nr. 14432/20.11.2020 o serie de înscrisuri, acestea fiind anexate contestației. Conform informațiilor din procesul – verbal nr. 15137/10.11.2020, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări cu prevederile caietului de sarcini, produsul
ofertat de către SC ...................... Romania SA este tableta „Allview ...................... ”. SC ......... SA susține că tableta ...................... , ofertată de către SC ...................... Romania SA nu respectă dispozițiile caietului de sarcini în ceea ce privește greutatea maximă. Potrivit cerințelor caietului de sarcini elaborat de autoritatea contractantă, greutatea maximă a tabletei era: „Maxim 500g fără husă de protecție” 2
Conform fișei tehnice a produsului ...................... , comunicat de către producătorul tabletei, SC Visual Fan SRL, fișă tehnica care formează anexa nr. 3 la contestație, greutatea acesteia este de 536g și excede valorii maxime de 500g impusă prin caietul de sarcini. Prin urmare, SC ......... SA consideră că cerința impusă prin caietul de sarcini privind greutatea produsului, nu a fost îndeplinită impunându-se respingerea acestei ofertei drept neconformă. Totodată, afirmă că deține fișa produsului ofertat de către operatorul economic desemnat câștigător, fișă tehnică semnată de producătorul SC Visual Fan SRL întrucât produsul ofertat de SC ...................... SA face parte și din portofoliul Orange specificațiile tehnice ale acestuia regăsindu- se și pe site-ul: https://www.orange.ro/magazin-online/tablete/allview- viva-h1003 lte-pro-32gb-black, de unde reiese clar că greutatea acesteia depășește greutatea maximă impusă prin caietul de sarcini. SC ......... SA susține că pentru a demonstra conformitatea produsului ofertat în raport cu cerințele documentației de atribuire, respectiv ale art. 4 din cadrul caietului de sarcini, ofertantul SC ...................... Romania SA a depus o fișă tehnică incompletă a produsului „ ...................... ”, fișă în care se prevedea greutatea doar în ceea ce privește display-ul tabletei, fiind astfel nedovedită îndeplinirea acestei cerințe.
Având în vedere că informația prevăzută în fișa tehnică era diferită și neelocventă față de cerința prevăzută în caietul de sarcini, SC ......... SA consideră că autoritatea contractantă avea obligația de a clarifica acest aspect prin solicitarea informațiilor pentru verificarea îndeplinirii condițiilor în raport de cerințele menționate în caietul de sarcini.
Prin raportare doar la greutatea ecranului tabletei, fără a ține cont de cerința prevăzută în caietul de sarcini ce prevede ca greutatea totală a tabletei să nu depășească 500g, SC ......... SA susține că decizia de a declara oferta SC ...................... SA câștigătoare este nelegală și atrage consecința anularii raportului procedurii, întrucât ofertarea de produse cu caracteristici tehnice ce nu corespund caracteristicilor tehnice prevăzute în caietul de sarcini atrage respingerea ofertei ca neconformă. O altă critică adusă produsului ofertat de SC ...................... SA privește raportul dintre ecran și corpul tabletei.
Potrivit dispozițiilor art. 4. specificații Tehnice Minime Solicitate, ecranul tabletei trebuie să îndeplinească următoarele caracteristici: Touchscreen capacitiv, IPS/TFT, capacitate minim 16M culori, rezoluție 1280 x 800 pixeli, raport 16:10, dimensiune între 10” si 11”, raportul dintre ecran și corpul tabletei minim 80%. Conform fișei de date a produsului ofertat, tableta ...................... , raportul real dintre ecran și corpul tabletei este de 70,8%, astfel încât nici această cerință a caietului de sarcini nu a fost îndeplinită în mod corespunzător de către ofertantul declarat câștigător. 3
Fișa tehnică a produsului ...................... , depusă de către ofertantul declarat câștigător nu conține niciun fel de informații privind raportul dintre ecran și corpul tabletei. Și în acest caz, SC ......... SA susține că autoritatea contractantă avea obligația de solicita clarificări operatorului în cauză și de a nu o califica până când nu se considera lămurită cu privire la conformitatea sau neconformitatea ofertei. Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată exclusiv pe o evaluarea temeinică a acesteia, sub toate aspectele, și, mai ales, pe probe concludente, iar nu pe elemente care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. În consecință, având în vedere faptul că produsul ...................... nu respectă nici aceasta cerință privind raportul dintre ecran și corpul tabletei, SC ......... SA consideră că oferta SC ...................... Romania SA ar fi trebuit respinsă ca neconformă. Invocând art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, SC ......... SA consideră că autoritatea contractanta a încălcat dispozițiile propriului caiet de sarcini cât și dispozițiile legale în domeniul achizițiilor publice, declarând drept câștigătoare o ofertă vădit neconformă. Autoritatea contractantă nu a efectuat o analiză temeinică asupra ofertei SC ...................... SA, clasată pe primul loc și a calificat-o în mod eronat ca fiind conformă deși se impunea a fi respinsă ca neconformă. Susține că singura decizie acceptabilă a autorității contractante ar fi fost aceea de a respinge oferta SC ...................... SA în temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016. Având în vedere caracterul neconform al ofertei SC ...................... SA deși a fost declarată câștigătoare, apreciază că nu este necesară o nouă etapă de reevaluare, SC ......... SA fiind singura care a depus o ofertă conformă în cadrul prezentei proceduri, ulterior anularii actelor atacate, devenind incidente dispozițiile art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016, fiind temeinică solicitarea de atribuire a contractului de achiziție publică către SC ......... SA. 4
Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 53341/04.12.2020, contestatorul transmite recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206671851/1, tranzacția nr. 1032056234/1810550195 din data de 25.11.2020, în valoare de 36.470,59 Ron, constituită pe seama și la dispoziția Consiliului, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016, pentru soluționarea dosarului nr. 2697/2020. Prin adresa nr. 15731/07.12.2020, înregistrată la Consiliu sub nr. 53815/07.12.2020, ......... transmite punctul de vedere cu privire la contestația formulată de SC ......... SA prin care susține că evaluarea s-a făcut în conformitate cu prevederile legale în materie, iar oferta prezentată de SC ...................... SA satisface în mod corespunzător prevederile documentației de atribuire. Precizează că la procedură au depus oferta SC ......... SA și SC ...................... Romania SA. Evaluarea conformității propunerilor tehnice s-a realizat în data de 10.11.2020, informațiile fiind consemnate în procesul verbal nr. 15137/10.11.2020, privind evaluarea conformității propunerilor tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări cu prevederile caietului de sarcini, comunicările privind evaluare propunerilor tehnice fiind transmise operatorilor economici în data de 10.11.2020, pe adresele de e-mail declarate în DUAE. Evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice s-a realizat în data de 16.11.2020, informațiile fiind consemnate în procesul-verbal nr. 15319/16.11.2020, privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, propunerile financiare fiind următoarele:
- SC ......... cu o ofertă în valoare de 1.514.169,72 RON fără TVA și - SC ...................... Romania SA cu o ofertă în valoare de 1.429.025,22 RON fără TVA. În urma aplicării criteriului de atribuire, prețul cel mai scăzut, pe primul loc s-a clasat operatorul economic SC ...................... Romania SA. Referitor la motivele contestației autoritatea contractantă precizează că prin caietul de sarcini s-au solicitat următoarele specificații tehnice, considerate minimale pentru produsul tablete PC : - ecran Touchscreen capacitiv, IPS /TFT, capacitate minim 16M culori, rezoluție 1280 x 800 pixels, raport 16:10, dimensiune intre 10” și 11”, raportul dintre ecran și corpul tabletei minim 80%. - greutate Maxim 500g fără husă de protecție. Prin propunerea tehnică ofertată, SC ...................... SA, a declarat, semnat și ștampilat următoarele: - la „cerințe caiet de sarcini - caracteristici tehnice minime” a menționat „conformitate ...................... ROMANIA” 5
- la „Ecran: Touchscreen capacitiv, IPS/TFT, capacitate minim 16M culori, rezoluție 1280 x 800 pixels, raport 16:10, dimensiune intre 10" si 11", raportul dintre ecran si corpul tabletei minim 80%” a precizat „conform” - la „greutate: Maxim 500g fără husă de protecție” a precizat „conform 498 grame fără husa de protecție”. Având în vedere faptul că, în baza prevederilor art. 127 alin. (1) lit. f) din Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, printre atribuțiile comisiei de evaluare a ofertelor se enumera : „f) verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini”, autoritatea contractantă consideră că în baza propunerii tehnice declarată de SC ...................... Romania SA, operatorul economic și-a asumat conformitatea produsului ofertat cu cerințele stabilite în caietul de sarcini, acesta prezentând și fișa tehnică de la producătorul SC Visual Pan SRL Brașov. Autoritatea contractantă afirmă că specificația tehnică „raportul dintre ecran și corpul tabletei minim 80%” nu a fost înscrisă în fișa tehnică de la producătorul SC Visual Pan SRL Brașov, însă conformitatea produsului în ceea ce privește această cerință tehnică a fost declarată în propunerea tehnică de către SC ...................... Romania SA sub sintagma „Răspuns ...................... Romania: conform”. Specificația tehnică „Greutate: Maxim 500g fără husă de protecție” este înscrisă în fișa tehnică de la producătorul SC Visual Pan SRL Brașov la poziția Display greutate 498g, însă conformitatea produsului în ceea ce privește această cerință tehnică a fost declarată în propunerea tehnică de către SC ...................... Romania SA sub sintagma „Răspuns ...................... Romania: conform 498 grame fără husa de protecție”. Autoritatea contractantă mai adaugă faptul că desemnarea ofertei câștigătoare s-a făcut în urma unui proces de evaluare care s-a realizat corect, fără încălcarea principiilor care guvernează achizițiile publice, în 6
conformitate cu prevederile legislației în vigoare respectiv Legea nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016. Totodată aduce la cunoștință Consiliului că a suspendat derularea procedurii până la soluționarea contestației depuse de SC ......... SA. Având în vedere că SC ......... SA, a solicitat studierea dosarului, prin adresa nr. 58049/C1/2697/29.12.2020, Consiliul comunică acestuia termenul de studiu și implicit de depunere a concluziilor scrise. Urmare a studierii dosarului în data de 30.12.2020, SC ......... SA, depune concluzii scrise înregistrate ca CNSC sub nr. 58644/31.12.2020. Astfel, contestatorul susține în continuare neconformitatea ofertei câștigătoare, reiterând criticile aduse produsului ofertat de SC ...................... SA, cu privire la greutatea produsului și raportul dintre ecran si corpul tabletei. În susținere, invocă jurisprudența Consiliului. Totodată, reiterează solicitarea de atribuire a contractului, având în vedere caracterul neconform al ofertei depuse de către SC ...................... Romania SA, apreciind că nu este necesară o nouă etapă de reevaluare, SC ......... SA fiind singura care a depus o ofertă conformă în cadrul prezentei proceduri și că, ulterior anulării actelor atacate, devin incidente dispozițiile art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura licitație deschisă, având ca obiect: „«Tablete PC + Servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 luni» în cadrul Programului național «Educația în siguranț㻓 Cod CPV: 30213200-7, prin publicarea în SEAP, a anunțului de participare nr. CN1025640/28.10.2020, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 1.823.529,41 lei fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „prețul cel mai scăzut”. Prin contestația care face obiectul prezentei, SC ......... SA este nemulțumit de modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă oferta desemnată câștigătoare, aparținând SC ...................... Romania SA, despre care susține că ar fi trebuit respinsă ca neconformă deoarece nu îndeplinește specificațiile din caietul de sarcini. Având în vedere criticile din contestația formulată de SC ......... SA, Consiliul va reține că, potrivit prevederilor secțiunii II.1 din anunțul de participare, obiectul procedurii în cadrul căreia a fost formulată contestația care face obiectul prezentei constă în achiziționarea unor tablete PC împreună cu servicii de conexiune la internet pentru o perioadă de cel puțin 24 de luni. În cadrul caietului de sarcini, înscris care potrivit art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 reprezintă necesitatea autorității contractante, 7
aceasta a stabilit specificațiile tehnice aferente tabletelor care urmează a fi furnizate, relevante fiind următoarele precizări de la secțiunea/capitolul „4. specificații tehnice minime solicitate”: „Ecran: Touchscreen capacitiv, IPS/TFT, capacitate minim 16M culori, rezoluție 1280 x 800 pixeli, raport 16:10, dimensiune între 10” si 11”, raportul dintre ecran și corpul tabletei minim 80%; (...) Greutate: maxim 500g fără husă de protecție”. Precizările anterior menționate privind raportul minim acceptat între ecran și corpul tabletei și cu privire la greutatea maximă admisă sunt completate de cele din partea introductivă a caietului de sarcini, în cadrul căruia autoritatea contractantă a precizat faptul că „Propunerea tehnică trebuie să îndeplinească cerințele și condițiile din caietul de sarcini, acestea fiind considerate minime și obligatorii. În situația nerespectării acestor cerințe și condiții, oferta va fi considerată neconformă”. Totodată, Consiliul reține că, la secțiunea „IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice” din instrucțiunile pentru ofertanți publicate în SEAP în anexa anunțului de participare, sub identificatorul „[CN1025640/00002] FisaDate_DF1098383.pdf”, intitulate generic „fișa de date”, autoritatea contractantă a impus următoarele condiții: „Propunerea tehnică va fi întocmită în așa fel încât să asigure posibilitatea verificării corespondenței acesteia cu specificațiile tehnice prevăzute în caietul de sarcini. Propunerea tehnică va respecta în totalitate cerințele din caietul de sarcini, în caz contrar oferta va fi declarată neconformă”. Precizările anterior menționate din fișa de date cu privire la modalitatea de elaborare a propunerii tehnice sunt completate, la rândul lor, atât de cele aflate în cadrul capitolului 3 din caietul de sarcini „Ofertantul are obligația de a prezenta în cadrul propunerii tehnice documente pentru demonstrarea conformității produselor ofertate cu caracteristicile tehnice din prezentul caiet de sarcini” și cele de la capitolul 5 al aceluiași document: „Propunerea tehnică se va elabora astfel încât să 8
se ofere posibilitatea verificării corespondenței acesteia cu cerințele prevăzute în caietul de sarcini și în anexele acestuia atașate în SEAP la anunțul de participare în secțiunea „Documente și clarificări”, prezentându-se și completându-se toate cerințele solicitate. Propunerea tehnică se va prezenta paginată. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini conform art. 133 din HG nr. 395/2016 și se va corela cu propunerea financiară sub sancțiunea respingerii ofertei ca neconformă în baza art. 137 alin. (3) lit. d) din HG nr. 395/2016”. Din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că operatorii economici trebuiau să întreprindă anumite demersuri și să depună anumite documente/înscrisuri, care să probeze toate cerințele mai sus menționate. În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligația de a elabora oferta [art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică a ofertantului este parte a ofertei și se elaborează pe baza cerințelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini] în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Potrivit cerințelor din fișa de date a achiziției coroborat cu cele din cadrul caietului de sarcini, operatorii economici participanți aveau obligația să depună în cadrul propunerii tehnice documente prin care să demonstreze conformitatea caracteristicilor tabletelor ofertate cu toate specificațiile din caietul de sarcini. Cerințele din fișa de date a achiziție și cele din caietul de sarcini cu privire la modul de elaborare a propunerii tehnice și cu privire la specificațiile tehnice sunt obligatorii, și nu formale, înscrisurile elaborate de autoritatea contractantă nefiind contestate de către niciun operator economic interesat. Mai mult, ofertanții nu au formulat obiecții cu privire la modul în care autoritatea contractantă a solicitat elaborarea și depunerea ofertei, prin urmare și-au însușit atât obligația de a demonstra conformitatea produselor ofertate prin depunerea de înscrisuri în cadrul propunerii tehnice cât și riscurile care decurg din nerespectarea acestor cerințe. Din verificarea dosarului cauzei, Consiliul reține că, la capitolul 3 intitulat „conformitate cu cerințele tehnice” din oferta SC ...................... Romania SA (pag. 281-284 din dosarul achiziției aflate în vol. 2 al dosarului cauzei) SC ...................... Romania SA a reprodus specificațiile tehnice din caietul de sarcini aferente ecranului (inclusiv cerința cu privire la raportul dintre ecran și corpul tabletei de minim 80%) 9
și a completat coloana „conformitate ...................... România” cu sintagma „Răspuns ...................... România: Conform”. Cu privire la cerința din caietul de sarcini potrivit căreia greutatea tabletei ofertate trebuia să fie de maxim 500g, SC ...................... Romania SA a menționat în același tabel „Răspuns ...................... România: Conform. 498 grame fără husă de protecție”. Totodată, Consiliul reține că în propunerea tehnică depusă de SC ...................... Romania SA (la pag. 286 din dosarul achiziției, aflată în vol. 2 al dosarului cauzei) se regăsește un tabel ștampilat de SC Visual Fan SRL în calitate de producător, conținând caracteristicile tehnice ale tabletei ...................... . Pe parcursul evaluării ofertelor, autoritatea contractantă a încheiat procesul verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 15137/10.11.2020 (pag. 262-266 din dosarul achiziției, aflate în vol. 2 al dosarului cauzei), în care a consemnat referitor la oferta SC ...................... Romania SA „în urma evaluării informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în caietul de sarcini, comisia de evaluare declară că informațiile sunt admisibile” și concluzionează „cerința minimă îndeplinită”. Verificând, la rândul său, propunerea tehnică depusă de SC ...................... Romania SA raportat la prevederile exprese ale documentației de atribuire, Consiliul reține cu privire la cerința din caietul de sarcini ca tabletele ofertate să aibă maxim 500g fără husă, că SC ...................... Romania SA a menționat în tabelul de conformitate din propunerea sa tehnică faptul că greutatea tabletei ofertate ar fi de 498 grame fără husă însă potrivit fișei tehnice ștampilată de producătorul SC Visual Fan SRL depusă de SC ...................... Romania SA în propunerea sa tehnică (pag. 286 din dosarul achiziției, vol. 2 al dosarului cauzei), greutatea de 498 de grame nu este a întregii tablete ofertate, ci doar a display-ului. Ori, întrucât tableta este compusă pe lângă display și din alte componente (procesor, memorie, circuit imprimat, baterie de acumulatori, carcasă, antenă, conector audio, conector de alimentare, camere video 10
etc), a căror greutate depășește cu certitudine cele 2 grame (diferența dintre limita de maxim 500 de grame stabilită prin caietul de sarcini și greutatea display-ului tabletei ofertate de SC ...................... Romania SA), Consiliul apreciază că autoritatea contractantă nu ar fi trebuit să desemneze drept admisibilă și câștigătoare oferta acestuia, ci ar fi trebuit să-i solicite înscrisuri din care să rezulte greutatea reală a tabletei. Totodată, Consiliul reține că, în anexa contestației, SC ......... SA a transmis la dosarul cauzei o fișă tehnică emisă de tot de SC Visual Fan SRL (producătorul tabletei ofertată de SC ...................... Romania SA), în care este menționată atât greutatea de 498 grame a display-ului cât și greutatea totală a tabletei, aceasta fiind de 536 de grame. Mai mult, Consiliul reține că greutatea de 536 de grame este menționată și în specificațiile tehnice aflate la pag. 20 din manualul tabletei Allview ...................... , disponibil spre descărcare și consultare pe pagina internet a producătorului, la adresa https://www.allview.ro/ lanotattachments/download/file/id/1407/store/4/um_viva_h1003lte_pro_ 20201027.pdf sau prin accesarea secțiunii „descărcări” de la pagina internet https://www.allview.ro/viva-h1003lte-pro.html. În cadrul Hotărârii din 10 octombrie 2013, CJUE s-a pronunțat în cauza C-336/12 astfel: „31 Principiul egalității de tratament și obligația de transparență se opun oricărei negocieri între autoritatea contractantă și un ofertant în cadrul unei proceduri de atribuire a unor contracte de achiziții publice, ceea ce implică faptul că, în principiu, o ofertă nu poate fi modificată după depunerea sa nici la inițiativa autorității contractante, nici la cea a ofertantului. În consecință, autoritatea contractantă nu poate solicita lămuriri unui ofertant a cărui ofertă apreciază că este imprecisă sau neconformă cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini (a se vedea în acest sens Hotărârea din 29 martie 2012, SAG ELV Slovensko și alții, C 599/10, punctele 36 și 37). 32 Curtea a precizat însă că articolul 2 din Directiva 2004/18 nu se opune ca datele referitoare la ofertă să poată fi corectate sau completate punctual, în special întrucât necesită în mod vădit o simplă clarificare sau pentru a înlătura erori materiale evidente (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 33 Curtea a formulat în această hotărâre anumite cerințe care delimitează această posibilitate de a solicita în scris ofertanților o clarificare a ofertei lor. 34 Mai întâi, o cerere de clarificare a unei oferte, care poate interveni numai după ce autoritatea contractantă a luat cunoștință de ansamblul ofertelor, trebuie, în principiu, adresată în mod echivalent tuturor ofertanților care se află în aceeași situație (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctele 42 și 43). 11
35 În continuare, cererea trebuie să privească toate punctele ofertei care impun o clarificare (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 44). 36 În plus, această cerere nu poate conduce la prezentarea de către un anumit ofertant a ceea ce în realitate ar fi o nouă ofertă (a se vedea în acest sens Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 40). 37 În sfârșit, în general, în cadrul exercitării puterii de apreciere de care dispune în ceea ce privește posibilitatea de a solicita candidaților să își clarifice oferta, autoritatea contractantă trebuie să trateze candidații în mod egal și loial, astfel încât să nu se poată considera, la finalizarea procedurii de selecție a ofertelor și în raport cu rezultatul acesteia, că solicitarea de clarificare a favorizat sau a defavorizat nejustificat candidatul sau candidații cărora le a fost adresată (Hotărârea SAG ELV Slovensko și alții, citată anterior, punctul 41)”. Referitor la cerința din caietul de sarcini ca raportul între ecran și corpul tabletei să fie de minim 80%, în oferta SC ...................... Romania SA se regăsește doar mențiunea din tabelul de conformitate „Răspuns ...................... România: Conform” însă nu și documentele doveditoare solicitate în mod expres și repetat la capitolul 3 și capitolul 5 din caietul de sarcini, motiv pentru care Consiliul reține ca fiind pe deplin justificată critica contestatorului privind modalitatea superficială de evaluare a ofertei SC ...................... Romania SA. Mai mult, Consiliul constată că în fișa tehnică a tabletei Allview ...................... depusă de contestator la dosarul cauzei se menționează un raport între ecranul și corpul tabletei de 70,8%, acesta fiind inferior pragului de minim 80% stabilit de autoritatea contractantă în caietul de sarcini. Din analiza ofertei depusă de către SC ...................... Romania SA nu rezultă că acest ofertant și-ar fi asumat responsabilitatea de a furniza tablete PC cu respectarea tuturor caracteristicile stabilite de către autoritatea contractantă în cadrul caietului de sarcini. 12
Prin depunerea ofertei, SC ...................... Romania SA și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul caietului de sarcini, astfel că potrivit art. 123 din Legea nr. 98/2016, avea obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire și deci implicit cu cerințele impuse în cadrul caietului de sarcini. În cazul în care prevederile documentației de atribuire erau considerate ca fiind contradictorii/eronate/ambiguu formulate, abuzive sau imposibil de îndeplinit, SC ...................... Romania SA avea dreptul de a le contesta, în termenul legal potrivit Legii nr. 101/2016. Consiliul va reține că riscul întocmirii ofertelor cade în sarcina operatorului economic, el neputând să își invoce propria culpă ca motiv al ofertării unor tablete care nu respectă specificațiile tehnice din caietul de sarcini potrivit principiului „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, în condițiile în care autoritatea contractantă a menționat în mod expres, în cadrul documentației de atribuire, care sunt specificațiile tehnice minime acceptate și modalitatea de dovedire. Modul de elaborare a propunerii tehnice nu a fost contestat de participanții la procedură, iar prin depunerea ofertelor pentru procedura în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă. Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire (inclusiv instrucțiunile pentru ofertanți intitulate generic „fișa de date” și caietul de sarcini) devine obligatorie atât pentru autoritate, cât și pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai. Prin depunerea ofertelor, SC ...................... Romania SA și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și conținutul fișei de date a achiziției și al caietului de sarcini, motiv pentru care avea obligația, potrivit art. 123 din HG nr. 395/2016 de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire. Față de aceste aspecte, Consiliul reține faptul că prin oferta depusă, SC ...................... Romania SA nu a făcut dovada conformității specificațiilor tehnice oferite cu cerințele minimale obligatorii stabilite în caietul de sarcini și care reprezintă necesitatea / exigențele autorității contractante. Legislația în domeniu prevede că în cazul în care o ofertă nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini este considerată, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, o ofertă neconformă, iar potrivit alin. (4) și (5) din același articol, doar „ofertele care nu au fost respinse de comisia de evaluare în urma verificării și evaluării reprezintă oferte admisibile. Comisia de evaluare are obligația de a stabili oferta câștigătoare dintre ofertele admisibile”. Orice decizie a autorității privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate 13
aspectele acesteia, și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte sau a unei decizii comerciale - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. 14
Față de cele de mai sus, Consiliul reține discrepanța dintre modul laborios, riguros și detaliat în care a elaborat autoritatea contractantă specificațiile din caietul de sarcini prin precizarea intervalelor în care să se încadreze caracteristicile tehnice ale tabletelor ofertate și modul permisiv în care a evaluat comisia de evaluare oferta desemnată câștigătoare, aceasta limitându-se să consemneze în procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice faptul că oferta SC ...................... Romania SA ar fi conformă fără să sesizeze că în oferta acestuia nu se regăsește niciun înscris prin care să demonstreze greutatea reală a tabletei ofertată și raportul dintre ecranul și corpul acesteia. Raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, critica contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei câștigătoare este justificată, urmând să fie admisă. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, va admite în parte contestația formulată de SC ......... SA în contradictoriu cu ......... iar, pe cale de consecință, va anula raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca inadmisibilă solicitarea contestatorului de „atribuire a contractului de achiziție publică către subscrisa”, acesta fiind atributul exclusiv al autorității contractante stabilit la art. 127 alin. (1) lit. m) din HG nr. 395/2016 iar dispozițiile art. 26 alin. (10) din Legea nr. 101/2016 interzic Consiliului pronunțarea de decizii privind atribuirea contractului către un anumit operator economic, situația de excepție prevăzută de aceeași normă juridică nefiind aplicabilă în speță, deoarece SC ......... SA nu a fost desemnat de autoritatea contractantă câștigător iar din informațiile cuprinse în dosarul de soluționare a contestației nu rezultă calitatea sa de ofertant câștigător, așa cum este prevăzut la alin. (10) al art. 26 din Legea nr. 101/2016. Referitor la solicitarea contestatorului SC ......... SA privind obligarea autorității contractante la plata de cheltuieli de judecată, Consiliul va reține că, potrivit art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care 15
trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Ori, întrucât contestatorul nu a depus documente doveditoare din care să rezulte cuantumul și detalierea cheltuielilor efectuate, Consiliul va respinge ca nedovedită solicitarea acestuia privind obligarea autorității contractante la plata de cheltuieli de judecată. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite în parte contestația formulată de SC ......... SA în contradictoriu cu ......... iar, pe cale de consecință, anulează raportul procedurii de atribuire și actele subsecvente și obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor documentației de atribuire, a legislației incidente și a motivării aferentă prezentei în termen de 10 zile de la comunicare. Respinge ca inadmisibilă solicitarea contestatorului de a-i fi atribuit contractul de achiziție publică și ca nedovedită solicitarea de acordare a cheltuielilor de soluționare. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.