AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2333/2020

ARDESIGN CO SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL PIATRA NEAMT

Decizia CNSC nr. 2333/C9/2695 din 16.12.2020

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2333/C9/2695 din 16.12.2020

Data din document
2020-12-16
Complet
C9

Obiectul procedurii

având ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la faza de Proiect Tehnic (PT, DTAC, DTOE, CS, DE), asistență tehnică din partea proiectantului, pentru proiectul: ”Reabilitarea, modernizarea unui Centru Multifuncțional în zona Subdărmănești – Cinematograful Cozia”, cod SMIS 128040, cod CPV 71322000-1 Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice (Rev. 2), contestatoarea a solicitat constatarea caracterului nelegal al deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și/sau de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către Lemar Industries SRL, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu continuarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016.  1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respinge, ca nefondată, contestația depusă de ARDESIGN CO SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2333/2020

Decizie CNSC
An dosar: 2020Înregistrare: 53043Data înregistrării: 2020-12-03
ContestatorARDESIGN CO SRLCUI 15443880
Autoritate contractantăMUNICIPIUL PIATRA NEAMTCUI 2612790

2020_2333_2020_Decizie_2333.pdf, BO2020_2333_2020_BO2020_2333.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.097 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2333 / C9 / 2695 Data: 16.12.2020 Prin contestația nr. 56/02.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53043/03.12.2020, depusă de ARDESIGN CO SRL, cu sediul în Voluntari, str. Erou Iancu Nicolae nr. 11-19, vila 21, parter, județul Ilfov, reprezentată legal prin administrator Roescu Oana Alina, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J23/2096/2010, având CUI RO 15443880, privind procedura simplificată, online, organizată de MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ, cu sediul în Piatra Neamț, str. Ștefan cel Mare nr. 6-8, județul Neamț, în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la faza de Proiect Tehnic (PT, DTAC, DTOE, CS, DE), asistență tehnică din partea proiectantului, pentru proiectul: ”Reabilitarea, modernizarea unui Centru Multifuncțional în zona Subdărmănești – Cinematograful Cozia”, cod SMIS 128040, cod CPV 71322000-1 Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice (Rev. 2), contestatoarea a solicitat constatarea caracterului nelegal al deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și/sau de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către Lemar Industries SRL, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu continuarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016.  1

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respinge, ca nefondată, contestația depusă de ARDESIGN CO SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 31.792 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……….. Data: ………………….. Prin contestația nr. 56/02.12.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 53043/03.12.2020, depusă de ......... SRL, cu sediul ……….. județul ........., reprezentată legal prin administrator ........., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., privind procedura simplificată, online, organizată de ........., cu sediul în ........., …………dețul ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la faza de Proiect Tehnic (PT, DTAC, DTOE, CS, DE), asistență tehnică din partea proiectantului, pentru proiectul: ”Reabilitarea, modernizarea unui Centru Multifuncțional în zona Subdărmănești – Cinematograful Cozia”, cod SMIS 128040, cod CPV 71322000-1 Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice (Rev. 2), contestatoarea a solicitat constatarea caracterului nelegal al deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale și/sau de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ...................... SRL, precum și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor cu continuarea procedurii, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016.  1

§ 2

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ......... SRL critică decizia autorității contractante, pe de o parte, de respingere a ofertei sale, iar pe de altă parte, de declarare câștigătoare a ofertei depuse de ...................... SRL. Contestația depusă de ......... SRL vizează demonstrarea încălcării prevederilor legislației în vigoare privind achizițiile publice de către autoritatea contractantă. Consideră că are un interes legitim în promovarea contestației, în condițiile în care oferta sa a fost respinsă în mod nelegal. Pe de altă parte, consideră că și oferta depusă de ...................... SRL a fost în mod nelegal declarată admisibilă și câștigătoare, iar în cazul în care se confirmă una dintre aceste situații, fie va fi declarată câștigătoare oferta sa, fie se va anula procedura. Contestatoarea face trimitere la jurisprudența Consiliului și a instanțelor de judecată, dând mai multe exemple în acest sens cu privire la modul de soluționare, unitar, al spețelor din perspectiva interesului legitim și al prejudiciului. În fapt, contestatoarea precizează că a participat, în calitate de ofertant la procedura de achiziție publică în cauză, iar în data de 23.11.2020, a recepționat, prin intermediul SEAP, adresa nr. 32960/23.11.2020, prin care i s-a comunicat respingerea, ca neconformă și inacceptabilă a ofertei, pentru motive pe care le redă. Pe aceeași dată, respectiv 23.11.2020, a fost publicat în SEAP și raportul procedurii nr. 32954/23.11.2020, în cuprinsul căruia au fost menționate următoarele: ”Ofertantul ......................

§ 3

SRL a

§ 4

declarat

§ 5

ca

§ 6

fiind confidențiale/clasificate/protejate de un drept de proprietate intelectuală documentele de calificare și clarificările ulterioare; propunerea tehnică și propunerea financiară. 4. Conflict de interese Pe durata derulării procedurii de atribuire nu au fost identificate situații de conflict de interese. 5. Concluzii și semnături Membrii comisiei de evaluare desemnează oferta prezentată de ofertantul S.C. ...................... S.R.L. ca ofertă câștigătoare pentru această procedură de atribuire, ofertă care a fost clasată pe primul loc în clasamentul rezultat după aplicarea criteriului de atribuire și verificarea documentelor suport aferente probării informațiilor prezentate în DUAE, obținând un punctaj de 94 puncte. Ofertantul nu a declarat subcontractanți”. În privința primului motiv de respingere, contestatoarea susține că nicăieri, în cuprinsul caietului de sarcini, nu au fost solicitate respectivele autorizări, iar raportat la cerința din cuprinsul fișei de date a achiziției referitoare la capacitatea de exercitare a activității profesionale, prin depunerea ofertei și-a asumat în integralitate cerințele documentației de 2

§ 7

atribuire, inclusiv elaborarea proiectului în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Pe de altă parte, raportat la faptul că actuala legislație în materia achizițiilor publice permite inclusiv introducerea unor noi subcontractanți pe

§ 8

parcursul

§ 9

executării

§ 10

contractului,

§ 11

implicit

§ 12

schimbarea subcontractanților existenți, contestatoarea apreciază că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale nu se justifică. Totodată, contestatoarea susține că, în urma consultării site-urilor oficiale ale instituțiilor care eliberează autorizațiile în discuție, a constatat faptul că ...................... SRL nu se regăsește printre operatorii economici autorizați, dar cu toate acestea oferta sa a fost declarată admisibilă și câștigătoare a procedurii. Astfel, autoritatea contractantă avea obligația de a respinge oferta ...................... SRL, în temeiul acelorași considerente pentru care a procedat la respingerea ofertei sale și de a anula procedura, nicidecum de a declara în mod nelegal admisibilă și câștigătoare a procedurii, cu atât mai mult cu cât ...................... SRL nu a declarat subcontractanți. Un alt aspect criticat de contestatoare este faptul că ofertanta câștigătoare a declarat confidențiale toate documentele depuse, inclusiv cele de calificare, deși legislația în vigoare permite declararea drept confidențiale doar a anumitor părți din oferta tehnică și financiară, făcând trimitere la prevederile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016. În acest context achizitoarea nu a publicat în raportul procedurii prețul din oferta câștigătoare, astfel că nu se poate verifica dacă este sau nu unul de ”dumping”, ceea ce ar reprezenta un motiv suplimentar pentru respingerea acestei oferte. În privința celui de-al doilea motiv de respingere, respectiv acela că nu ar fi prezentat o declarație pe proprie răspundere prin care să se oblige ca, în cazul câștigării licitației, ulterior semnării contractului de achiziție publică și înainte de emiterea ordinului de începere a serviciilor, să încheie și să prezinte autorității contractante o asigurare de risc profesional cu valabilitate pe perioada exercitării atribuțiilor contractuale, conform art. 291 din Legea nr. 177/2015, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, contestatoarea susține că a demonstrat îndeplinirea cerinței respective prin depunerea formularului nr. 11, intitulat Anexă confidențialitate. La pct. 2 din formularul amintit sunt precizate următoarele: ”Subscrisa, ........., reprezentant împuternicit al ......... SRL, declar că voi obține și voi menține în vigoare, pe toată perioada de derulare a contractului o asigurare de răspundere civilă profesională care va acoperi riscul unei neglijențe profesionale în proiectare a lucrărilor”, fiind astfel îndeplinită cerinței în discuție, contrar celor susținute de achizitoare. Prin adresa nr. 34267/07.12.2020, înregistrată la Consiliu cu nr. 53893/08.12.2020, ......... a transmis punct de vedere cu privire la 3

§ 13

contestația depusă de ......... SRL, solicitând respingerea acesteia ca nelegală și netemeinică și menținerea tuturor actelor întocmite în cadrul acestei proceduri. Referitor la primul punct criticat de contestatoare, autoritatea contractantă precizează că, în caietul de sarcini, s-a solicitat prezentarea de către ofertanți a atestatelor ANRE și autorizației/certificatului de calificare care să dovedească competența prestatorului pentru desfășurarea activităților de proiectare pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente: energie electrică, gaz, apă/canal, conform normativelor în vigoare. În etapa de evaluare s-a solicitat ofertantei ......... SRL, prin adresa de clarificări nr. 30310.1/28.10.2020, prezentarea acestor documente. Ofertanta a răspuns în data de 02.11.2020, precizând următoarele: "Așa cum rezultă și din acordul de subcontractare depus, Ardesign va subcontracta partea de proiectare pentru instalații (electrice, curenți slabi, HVAC, sanitare și gaz). Conform acordului de subcontractare, Smart Gaz va realiza lucrările de proiectare pentru instalații, prin personalul prezentat, ce deține competentele necesare, astfel: - instalații sanitare prin Dragomir Petre, ce deține autorizație ANRE PGIB; - instalații electrice prin Bucur Octavian ce deține ANRE IIA, IIB; - curenți slabi prin Ciocsirescu Roxana ce deține, certificat de competențe profesionale privind proiectarea pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu. Conform ordinului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 45 din 7 septembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalații electrice: Un operator economic care are, potrivit legii, calitatea de antreprenor general, în baza unui contract de antrepriză încheiat cu un beneficiar și care nu deține un atestat acordat de ANRE, are dreptul de a subcontracta lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalații electrice care, prin contractul încheiat cu beneficiarul investiției, sunt în sarcina sa, numai către operatori economici atestați conform regulamentului și numai cu acordul beneficiarului." Autoritatea contractantă menționează faptul că, în cadrul ofertei tehnice depuse de contestatoare au fost identificate următoarele documente referitoare la capacitatea legală de desfășurare a activității de proiectare a sistemelor de instalații de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente: energie electrică, gaz, apa/canal: - Ing. ……………..: Certificat de absolvire proiectant sisteme de securitate/Modul II (pag.83) și Certificat de absolvire proiectant sisteme de securitate/Modul I (pag.86) - ………….: Certificat de absolvire proiectant sisteme de securitate/Modul I - Ing. …………….: Extras din Lista oficială a instalatorilor autorizați din domeniile gazelor naturale, în domeniile PGIU, EGIU, PGD. 4

§ 14

Raportat la conținutul documentației de atribuire și la legislația în vigoare, autoritatea contractantă face precizarea că ......... SRL a încheiat contract de subcontractare pentru aceste servicii, însă nu a prezentat autorizarea firmei subcontractante, ci doar a personalului acesteia. În cadrul documentației de atribuire s-au impus cerințe exprese referitoare la necesitatea deținerii de atestate ANRE si autorizație/ certificat de calificare pentru elaborarea documentațiilor tehnice privind securitatea la incendiu atât pentru personalul implicat în derularea contractului, cât și pentru operatorul economic, ca persoană juridică implicată în contract. ......... SRL a depus documente care atestă că subcontractantul implicat în prestarea serviciilor are capacitatea profesională de proiectare cu personal specializat, însă nu a depus niciun document/înscris suport care să dovedească capacitatea profesională de proiectare a sistemelor de semnalizare și alarmare în caz de incendiu, instalații electrice, instalații de stingere incendiu, instalații de gaz prevăzute în proiectul tehnic pentru subcontractant, ca persoană juridică implicată în contract. Față de afirmația contestatoarei că ofertanta ...................... SRL este în aceeași situație, autoritatea contractantă indică documentele prezentate de aceasta, raportat la cerințele documentației de atribuire: - Atestat ANRE nr. 11672/08.02.2016 de tip B pentru „Proiectare și executare instalații electrice exterioare/interioare, pentru construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterană, la tensiunea nominală de 0,4 KV" (pag. 159) pentru ...................... SRL cu valabilitate până la 08.02.2021; - Autorizație seria A nr. 7542/06.11.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru ...................... SRL pentru „Proiectare a sistemelor si instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor” (pag. 160) valabil pe durată nedeterminată; - Autorizație seria A nr. 7541/06.11.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru ...................... SRL pentru „Proiectare a sistemelor și instalațiilor de semnalizare, limitare a incendiilor” (pag. 161) valabil pe durata nedeterminată. Referitor la cea de-a doua critică a contestatoarei, autoritatea contractantă afirmă că pe parcursul evaluării ofertei, nu a identificat declarația din care să rezulte faptul că ofertanta se obligă ca, în cazul câștigării licitației, ulterior semnării contractului de achiziție publică și înainte de emiterea ordinului de începere a serviciilor, să încheie și să prezinte autorității contractante o asigurare de risc profesional cu valabilitate pe perioada exercitării atribuțiilor contractuale. Ulterior, a solicitat clarificări, prin adresa 30310.1/28.10.2020, la care contestatoarea a răspuns în data de 02.11.2020. 5

§ 15

În opinia autorității contractante, răspunsul dat a fost neconcludent, contestatoarea indicând faptul că a atașat la propunerea tehnică declarația pentru garanția de bună execuție, fără a face vreo mențiune despre ceea ce autoritatea contractantă a solicitat a fi clarificat și anume, depunerea unei declarații pe proprie răspundere pentru încheierea unei asigurări de risc profesional. Prin adresa înregistrată la Consiliu cu nr. 54275/09.12.2020, autoritatea contractantă a transmis dosarul achiziției. În data de 11.12.2020, înregistrate la Consiliu sub nr. 54961/11.12.2020, societatea contestatoare a transmis concluzii scrise, reiterând argumentele din cuprinsul contestației, prezentând totodată și critici suplimentare celor din contestație în privința ofertei câștigătoare. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de elaborare a documentației tehnico-economice la faza de Proiect Tehnic (PT, DTAC, DTOE, CS, DE), asistență tehnică din partea proiectantului, pentru proiectul: ”Reabilitarea, modernizarea unui Centru Multifuncțional în zona Subdărmănești – Cinematograful Cozia”, cod SMIS 128040, cod CPV 71322000-1 Servicii de proiectare tehnică pentru construcția de lucrări publice (Rev. 2), ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1076268/05.10.2020. Din informațiile anunțului de participare simplificat, s-a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii este de 115.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 19.10.2020, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii, respectiv de faptul că oferta sa a fost respinsă, iar câștigătoare a fost declarată oferta depusă de ...................... SRL, ......... SRL a depus contestația în analiză, sens în care a constituit cauțiunea în sumă de 2.300,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 206685732/1 eliberată de …………., la data de 04.12.2020. În ceea ce privește criticile contestatoarei în legătură cu rezultatul procedurii, respectiv în referire la respingerea ofertei sale, este de reținut că, prin adresa nr. 32960/23.11.2020, i s-au comunicat ofertantei motivele care au determinat o astfel de finalitate: ”1. Având în vedere faptul că prin caietul de sarcini s-a solicitat autorizarea firmei pentru dovedirea capacității legale de prestare a activităților de proiectare pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente: energie electrică, gaz, apă/canal, iar ofertantul nu a prezentat acest document în propunerea tehnică, am solicitat acest lucru prin adresa de clarificări nr. 30310.1/28.10.2020. S-a solicitat autorizarea firmei pentru dovedirea capacității legale de prestare a activităților de proiectare pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, 6

§ 16

branșamente: energie electrică, gaz, apa/canal, conform normativelor în vigoare pentru proiectare și anume: - instalații electrice, autorizație de tip B, conform Ordin 45/2016, art. 7, cap. II; - instalații sisteme de semnalizare și alarmare în caz de incendii, conform OMAI 87/2015; - instalații de stingere incendiu; - instalații de gaz. Dumneavoastră ați încheiat contract de subcontractare pentru aceste servicii însă nu ați prezentat autorizarea firmei subcontractante ci doar a personalului acesteia. Drept pentru care, cerința este neîndeplinită și conform prevederilor art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 actualizată, propunerea tehnică este neconformă … . 2. Conform prevederilor fișei de date și a caietului de sarcini ofertantul avea obligația să depună: Declarație pe proprie răspundere prin care ofertantul se obliga ca în cazul câștigării licitației, ulterior semnării contractului de achiziție publică și înainte de emiterea ordinului de începere a serviciilor, să încheie și să prezinte autorității contractante (înainte de constituirea garanției de bună execuție și începerea executării propriu-zise a contractului) o asigurare de risc profesional pe perioada exercitării atribuțiilor contractuale în conformitate cu prevederile art. 291 din Legea nr. 177/2015 pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții cu modificările și completările ulterioare. Prin adresa de clarificări nr. 30310.1/28.10.2020, am solicitat prezentarea acestei declarații. Prin răspunsul dat, nu ați prezentat declarația solicitată prin care să vă asumați faptul că veți încheia o asigurare de risc profesional cu valabilitate pe perioada exercitării atribuțiilor contractuale, conform cerinței de clarificare. Cadrul legal: art. 134 (5) din HG nr. 395/2016 actualizată – În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Totodată, se reține că, în caietul de sarcini, pct. 8 Personalul prestatorului, s-au solicitat următoarele: ”Prestatorul serviciului de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului trebuie să prezinte, autorizarea firmei si a personalului (ce este nominalizat in structura de personal a Prestatorului) prin care să dovedească capacitatea legală de prestare a activităților de proiectare pentru instalațiile de detective, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente: energie electrică, gaz, apă/canal”. Având în vedere cerința caietului de sarcini, prin adresa nr. 310310.17/28.10.2020, autoritatea contractantă a solicitat societății contestatoare ”… pentru dovedirea capacității legale de prestare a activităților de proiectare pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente: energie electrică, gaz, apă/canal, aceasta nu a fost prezentată. Vă solicităm să prezentați Autorizarea firmei pentru dovedirea capacității legale de prestare a activităților de proiectare pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu, branșamente, energie electrică, gaz/canal”. Acestei solicitări, societatea contestatoare i-a răspuns prin adresa din 28.10.2020, aducând următoarele explicații: ”Așa cum rezultă și din acordul de subcontractare depus, …………. va subcontracta partea de proiectare pentru instalații (electrice, curenți slabi, HVAC, sanitare și gaz). Conform acordului de 7

§ 17

subcontractare …………. va realiza lucrările de proiectare pentru instalații, prin personalul prezentat, ce deține competențele necesare, astfel:  Instalații sanitare prin , ce deține autorizație ANRE, PGIB;  Instalații electrice prin ……………. ce deține ANRE IIA, IIB;  Curenți slabi prin …………… ce deține certificat de competențe profesionale privind proiectarea pentru instalațiile de detecție, semnalizare, avertizare în caz de incendiu, instalații de stingere incendiu. Conform Ordinului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 45 din 7 septembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalațiile electrice: Un operator economic care are, potrivit legii, calitatea de antreprenor general, în baza unui contract de antrepriză încheiat cu un beneficiar și care nu deține un atestat acordat de ANRE, are dreptul de a subcontracta lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalații electrice care, prin contractul încheiat cu beneficiarul investiției, sunt în sarcina sa, numai către operatori economici atestați conform regulamentului și numai cu acordul beneficiarului”. Având în vedere răspunsul ofertantei, se constată că nu a prezentat pentru subcontractantul declarat ………….., care va presta serviciile de proiectare pentru instalații (electrice, curenți slabi, HVAC, sanitare și gaz), documente privind autorizarea societății, astfel cum i s- a solicitat. În condițiile în care cerința privind autorizarea societății care va presta serviciile de proiectare pentru instalații era explicit prevăzută în documentația de atribuire, respectiv în caietul de sarcini (pag. 29), se impunea ca ofertanta să prezinte oferta având în vedere și aceste documente. Dacă avea neclarități în privința cerinței în discuție putea să solicite autorității contractante clarificări în condițiile prevederilor art. 160 din Legea nr. 98/2016, iar dacă aprecia că aceasta este nelegală, societatea contestatoare avea posibilitatea de a formula contestație în condițiile cap. III din Legea nr. 101/2016. Având în vedere că nu a uzat de niciuna dintre aceste căi, se consideră că societatea contestatoare și-a asumat riscul ca oferta depusă să fie respinsă. În fapt, se constată că, prin răspunsul de clarificare oferit achizitoare, ofertanta cunoștea cum anume se execută în condiții de legalitate proiectarea instalațiilor electrice în cazul în care antreprenorul subcontractează aceste servicii ”Conform Ordinului Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei nr. 45 din 7 septembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută și verifică instalațiile electrice: Un operator economic care are, potrivit legii, calitatea de antreprenor general, în baza unui contract de antrepriză încheiat cu un beneficiar și care nu deține un atestat acordat de ANRE, are dreptul de a subcontracta lucrările de proiectare, executare sau verificare de instalații electrice care, prin contractul încheiat cu beneficiarul investiției, sunt în sarcina sa, numai către operatori economici atestați conform regulamentului și numai cu acordul beneficiarului”. 8

§ 18

Pe de altă parte, contrar celor susținute de societatea contestatoare, actuala legislație în materia achizițiilor publice permite schimbarea subcontractanților existenți pe parcursul execuției contractului, având în vedere că autoritatea contractantă verifică oferta raportat la cerințele impuse și la obiectul contractului începând cu documentul DUAE care trebuie prezentat de către fiecare societate implicată în realizarea contractului. Nu se poate accepta ca, pentru părți din obiectul contractului pe care ofertanții nu le pot realiza în condiții de legalitate să declare asociați/subcontractanți pe parcursul execuției contractului, în condițiile în care ar rezulta că autoritatea contractantă nu cunoaște și nu poate verifica oferta pentru întreg obiectul contractului. De aici, s-ar ajunge la situația în care autoritatea contractantă ar putea declara admisibilă și chiar câștigătoare o ofertă pentru care nu cunoaște cine va realiza întreg obiectul contractului, ceea ce raportat la legislația în materie, o astfel de situație nu poate fi acceptată. Prin urmare, respingerea din acest punct de vedere se consideră întemeiată, critica fiind astfel nefondată. În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei depuse de societatea contestatoare, în referire la Declarația pe proprie răspundere prezentată, se reține că, prin aceeași adresă nr. 3030.1/28.10.2020, s-a solicitat următoarea clarificare: ”9. Având în vedere faptul că, prin caietul de sarcini s-a solicitat includerea în cadrul propunerii tehnice a unei declarații pe proprie răspundere prin care ofertantul se obligă ca în cazul câștigării licitației, ulterior semnării contractului de achiziție publică și înainte de emiterea ordinului de începere a serviciilor, să încheie și să prezinte autorității contractante (înainte de constituirea garanției de bună execuție și începerea executării propriu-zise a contractului) o asigurare de risc profesional cu valabilitate pe perioada exercitării atribuțiilor contractuale, în conformitate cu prevederile art. 291 din Legea nr. 177/2015, pentru modificarea și completarea Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, vă solicităm transmiterea acestei declarații”. Față de această solicitare, prin adresa din 28.10.2020, societatea contestatoare a prezentat următorul răspuns: ”9. ……….. a atașat în cadrul propunerii tehnice declarația pentru garanția de bună execuție, denumirea fișierului este: 12 Anexa garanție bună execuție, atașat îl găsiți și prezentului răspuns”. Din verificarea declarației Angajament privind garanția de bună execuție, depuse și în cadrul propunerii tehnice și prin răspunsul de clarificare, se constată că ofertanta a precizat: ”… declar că … în conformitate cu prevederile cuprinse în documentația … menționată, ne angajăm în cazul câștigării licitației, ulterior semnării contractului de achiziție publică și înainte de emiterea ordinului de începere vom încheia și vom prezenta autorității contractante garanția de bună execuție. Declarăm că am parcurs caietului de sarcini, că ne asumăm toate cerințele din acesta și că am luat cunoștință că acesta este parte integrantă a contractului de servicii”. Având în vedere că cerința caietului de sarcini este de prezentare a unei declarații pe proprie răspundere prin care ofertanta se obligă ca, 9

§ 19

ulterior semnării contractului, să încheie și să prezinte achizitoarei o asigurare de risc profesional (pag. 32), se consideră că documentul Angajament privind garanția de bună execuție prezentat trebuia să fie avut în vedere de autoritatea contractantă. Câtă vreme s-a solicitat doar prezentarea unei declarații pe proprie răspundere, iar ofertanta a declarat prin angajamentul amintit că își asumă toate cerințele din caietul de sarcini, acesta fiind parte integrantă a contractului de servicii care se va atribui, răspunsul acesteia nu trebuia considerat neconcludent. Mai mult, după cum a arătat prin contestație, în cadrul Formularului 11 Declarație privind oferta depusă, la pct. 2, a indicat: ”… declar că voi obține și voi menține în vigoare, pe toată perioada de derulare a contractului o asigurare de răspundere civilă profesională care va acoperi riscul unei neglijențe profesionale în proiectare a lucrărilor”. Din acest punct de vedere critica contestatoarei este întemeiată, cel de-al doilea motiv de respingere fiind în mod eronat reținut. Cu toate că al doilea motiv de respingere este incorect reținut, primul motiv de respingere fiind corect, Consiliul nu va mai dispune nicio remediere cu privire la această ofertă, finalitatea evaluării acesteia neputând fi modificată. Cât privește critica contestatoarei împotriva ofertei depuse de ...................... SRL, declarate câștigătoare, față de care apreciază că ar fi trebuit respinsă, având în vedere că s-ar afla în aceeași situație în care a fost încadrată oferta sa, sub aspectul autorizării societății pentru dovedirea capacității legale de prestare a activităților de proiectare pentru instalații, se reține că ofertanta a depus în cadrul propunerii tehnice următoarele documente pentru societate: - Atestat ANRE nr. 11672/08.02.2016 de tip B pentru „Proiectare și executare instalații electrice exterioare/interioare, pentru construcții civile și industriale, branșamente aeriene și subterană, la tensiunea nominală de 0,4 KV” (pag. 159) cu valabilitate până la 08.02.2021; - Autorizație seria A nr. 7542/06.11.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru „Proiectare a sistemelor și instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor” (pag. 160) valabil pe durată nedeterminată; - Autorizație seria A nr. 7541/06.11.2017 emisă de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență pentru „Proiectare a sistemelor și instalațiilor de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu” (pag. 161) valabil pe durată nedeterminată. Prin urmare, se constată că ofertanta câștigătoare nu se regăsește în aceeași situație în care a fost încadrată oferta contestatoarei pentru lipsa autorizării societății pentru serviciile de proiectare. Criticile din concluziile scrise, suplimentare celor din contestație, se vor respinge ca inadmisibile, potrivit prevederilor art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. 10

§ 20

Față de cele reținute, criticile contestatoarei față de respingerea ofertei sale și față de declararea ofertei ...................... SRL fiind considerate nefondate, Consiliul consideră lipsite de relevanță în soluționarea cauzei aspectele legate de faptul că nu a fost înscris în raportul procedurii prețul ofertei câștigătoare. În considerarea celor constatate, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, respinge, ca nefondată, contestația depusă de ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.