Decizie 2084/2020
Decizie CNSC2020_2084_2020_Decizie_2084.pdf, BO2020_2084_2020_BO2020_2084.pdf
Document CNSC
SC URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TIMISOARA
Decizia CNSC nr. 2084/C1/2296 din 12.11.2020
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Contract lucrări (proiectare și execuție) aferente obiectivului de investiții: Extindere iluminat public în Parcul Botanic, cod SMIS 126909”, cod CPV 45316110-9, s-a solicitat: obligarea autorității contractante la anularea adresei prin care oferta depusă de SC URBIOLED SRL a fost declarată neconformă; anularea tuturor actelor de evaluare care au stat la baza emiterii deciziei de respingere a ofertei, precum și a actelor subsecvente, inclusiv a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. SC2020- 23.767/12.10.2020; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depuse de SC URBIOLED SRL și la comunicarea rezultatului procedurii, cu respectarea art. 215 din Legea nr. 98/2016. DECIDE: 1Verifică pasajul în context →
Respinge ca nefondată contestația formulată de SC URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TIMIȘOARA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2Verifică pasajul în context →
conformă; menționează de asemenea că, comisia de evaluare nu are dreptul ca prin solicitările de clarificări (art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 coroborat cu prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016), să sugereze ofertantului modificarea tipului de corp de iluminat, așa cum este prevăzut în scenariului recomandat în Studiul de fezabilitate pag. 62 - „Concluzie”, întrucât acest lucru ar fi condus la încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) din Legea 98/2016 și s-ar fi creat un avantaj ofertantului contestator, raportat la ceilalți 4 (patru) ofertanți, care au depus ofertele conform cerințelor documentației de atribuire. În final, autoritatea contractantă solicită Consiliului, respingerea ca nefondată a contestației. Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 46726/2296-C1/26.10.2020, Consiliul îi comunică acestuia data în care poate studia dosarul și implicit de a depune concluzii scrise; contestatorul s-a prezentat la sediul CNSC în …Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2020_2084_2020_Decizie_2084.pdf, BO2020_2084_2020_BO2020_2084.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2084/C1/2296 Data: 12.11.2020 Prin contestația nr. 1665/19.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45497/20.10.2020, formulată de SC URBIOLED SRL cu sediul în Iași, Șoseaua Națională, nr. 178-180, camera 9, județul Iași, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1956/2016, având CUI RO 32614831, reprezentată convențional prin SCA „Ceparu și Irimia”, cu sediul ales pentru comunicarea corespondenței în București, str. Ștefan Mihăileanu, nr. 11, sector 2, împotriva rezultatului procedurii emis de către MUNICIPIUL TIMIȘOARA, cu sediul Timișoara, B-dul C. D. Loga, nr. 1, județul Timiș, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Contract lucrări (proiectare și execuție) aferente obiectivului de investiții: Extindere iluminat public în Parcul Botanic, cod SMIS 126909”, cod CPV 45316110-9, s-a solicitat: obligarea autorității contractante la anularea adresei prin care oferta depusă de SC URBIOLED SRL a fost declarată neconformă; anularea tuturor actelor de evaluare care au stat la baza emiterii deciziei de respingere a ofertei, precum și a actelor subsecvente, inclusiv a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. SC2020- 23.767/12.10.2020; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depuse de SC URBIOLED SRL și la comunicarea rezultatului procedurii, cu respectarea art. 215 din Legea nr. 98/2016. DECIDE: 1
Respinge ca nefondată contestația formulată de SC URBIOLED SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL TIMIȘOARA. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2084/C1/2296 Data: 12.11.2020 Prin contestația nr. 1665/19.10.2020, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 45497/20.10.2020, formulată de SC ......... SRL cu sediul în ........., înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ..., reprezentată convențional prin SCA „...”, cu sediul ales pentru comunicarea corespondenței în ........., împotriva rezultatului procedurii emis de către ........., cu sediul, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Contract lucrări (proiectare și execuție) aferente obiectivului de investiții: Extindere iluminat public în ..., cod SMIS 126909”, cod CPV 45316110-9, s-a solicitat: obligarea autorității contractante la anularea adresei prin care oferta depusă de SC ......... SRL a fost declarată neconformă; anularea tuturor actelor de evaluare care au stat la baza emiterii deciziei de respingere a ofertei, precum și a actelor subsecvente, inclusiv a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. SC2020- 23.767/12.10.2020; obligarea autorității contractante la reluarea procedurii și reevaluarea ofertei depuse de SC ......... SRL și la comunicarea rezultatului procedurii, cu respectarea art. 215 din Legea nr. 98/2016. În luarea deciziei CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În fapt, SC ......... SRL precizează că prin adresa nr. SC2020- 23.767/12.10.2020, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa este respinsă ca neconformă, în baza art. 137 alin. (3) din HG 1
nr. 395/2016, motivat de faptul că: „în urma evaluării informațiilor prezentate în propunerea tehnică, se constată că ofertantul nu respectă cerințele din studiul de fezabilitate unde la pag. 62 se specifică clar faptul că scenariul 1 este recomandat (a se vedea fișier postat în SEAP sub denumirea „I. SF_Botanic_partea 1”), lucru susținut și de Aviz 122/Z/ 15.05.2018 eliberat de Ministerul culturii și identității naționale prin Direcția pentru cultură a județului ........., document postat în SEAP sub denumirea //14.SF_Botanic_aviz Ministerul Culturii, unde, pe soluția de iluminat acceptată este pusă ștampila „AVIZATĂ SPRE NESCHIMBARE”, iar în cadrul avizului la pag. 1 se specifică în mod clar „AVIZ FAVORABIL pentru (...) cu condiția ca: Corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”. În prealabil, contestatorul arată că interesul său este determinat de calitatea sa de ofertant și de faptul că în situația în care se va admite contestația și se va dispune reevaluarea ofertei, poate fi declarat câștigător al procedurii. În ceea ce privește adresa de comunicare a rezultatului procedurii, contestatorul apreciază că aceasta este nemotivată. Astfel, arată că în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă se limitează a menționa că nu s-a respectat soluția de iluminat, varianta 3, însă, comisia de evaluare nu arată, în concret, care cerințe ale documentației de atribuire au fost încălcate, respectiv ce specificații tehnice nu s-au respectat, conduită care încalcă grav legislația achizițiilor publice și, în special, principiul transparenței. În acest sens, invocă prevederile art. 215 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 98/2016, art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, precum și cele ale art. 31 alin. (2) din Constituția României. În susținerea celor de mai sus, invocă jurisprudența CJUE. Având în vedere caracterul în opinia sa incomplet, imprecis și neclar al conținutului adresei de comunicare a deciziei de respingere a ofertei, apreciază că se impune anularea acestui act și a celor pe care se întemeiază, și obligarea autorității contractante să comunice în mod coerent motivarea deciziei adoptate, astfel încât să permită exercitarea dreptului SC ......... SRL la formularea unei contestații în cunoștință de cauză. Contestatorul consideră de asemenea că, respingerea ofertei depuse este nelegală. Astfel, în subsidiar, dacă se va aprecia că nu se impune obligarea autorității contractante la comunicarea rezultatului procedurii de atribuire cu respectarea exigenței legale de motivare, contestatorul solicită Consiliului să țină cont de faptul că decizia adoptată este nefondată și întemeiată pe o analiză insuficientă a documentelor și informațiilor prezentate de SC ......... SRL prin ofertă. Cu privire la invocarea faptului că în cauză nu s-a respectat o condiționare inclusă în Avizul nr. 122/Z/15.05.2018 eliberat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Direcția pentru cultură, document 2
postat în SEAP sub denumirea „14.SF_Botanic_aviz Ministerul Culturii”, respectiv condiția conform căreia „Corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”, contestatorul consideră că o astfel de pretinsă cerință nu poate reprezenta un temei valabil pentru evaluarea și respingerea unei oferte, în condițiile în care aceasta nu este formulată clar, precis și lipsit de echivoc. În susținere, invocă prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016, precum și jurisprudența CJUE. Arată de asemenea că, în cauză, mențiunea din cuprinsul Avizului emis de Ministerul Culturii conform căreia „Corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3” nu respectă exigențele de claritate impuse de legislația și principiile achizițiilor publice. Astfel, nu este specificat în mod precis o obligație a ofertanților de a respecta anumite specificații/cerințe aferente unei anume soluții tehnice de iluminat, soluție care, de altfel, nu este evidențiată și descrisă corespunzător în documentația de atribuire. În subsidiar, inclusiv în ipoteza în care ar fi identificată o obligație clară și precisă de respectare a soluției de iluminat varianta 3, contestatorul solicită Consiliului să constate că s-a omis de către autoritatea contractantă mențiunea următoare cuprinsă în Avizul în discuție: „în faza următoare de proiectare PAC/PT/DDE se va reveni în CZMI-12, în vederea analizării și verificării”. Această precizare a emitentului avizului demonstrează caracterul provizoriu și imprecis al condiției privind soluția de iluminat varianta 3, fapt care confirmă nelegalitatea invocării presupusei cerințe pentru respingerea ofertei depuse de SC ......... SRL. Totodată solicită Consiliului să constate că nelegalitatea deciziei de respingere a ofertei rezultă și din lipsa de incidență a dispozițiilor legale invocate în cuprinsul adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, subliniind faptul că nu sunt aplicabile prevederile art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, în condițiile în care, care se invocă de către autoritatea contractantă o pretinsă nerespectare a unor cerințe din studiul de fezabilitate, document distinct de caietul de sarcini vizat de art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016. În final, solicită Consiliului obligarea autorității contractante la anularea actelor criticate și la reevaluarea ofertei depuse și continuarea procedurii, prin aplicarea regulilor stabilite în documentația de atribuire și în legislația incidență. De asemenea, solicită accesul la dosarul cauzei. Prin adresa înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 46595/26.10.2020, contestatorul depune în original recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 206595881/1 din data de 23.10.2020, tranzacția nr. 1021684341/1796586309, emisă de CEC Bank Unitatea: sucursala ........., în valoare de 56.821,99 lei, aferentă dosarului în cauză, conform art. 611 din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. SC2020-24902/23.10.2020, înregistrată la CNSC sub nr. 46496/26.10.2020, autoritatea contractantă transmite dosarul achiziției publice, precum și punctul de vedere cu privire la contestația în cauză. 3
În ceea ce privește critica contestatorului referitoare la faptul că adresa de comunicare a rezultatului procedurii nu cuprinde motivele pentru care oferta acestuia a fost respinsă, autoritatea contractantă precizează că aceasta conține prezentarea motivului concret din care rezultă, nerespectarea variantei nr. 3 a soluției de iluminat, respectiv: „În urma evaluării informațiilor prezentate în propunerea tehnică, se constată că ofertantul nu respectă cerințele din studiul de fezabilitate unde la pag. 62 se specifică clar faptul că scenariul 1 este RECOMANDAT (a se vedea fișier postat în SEAP sub denumirea „1.SF_Botanic_partea 1”), lucru susținut și de Aviz 122/Z/15.05.2018 eliberat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Direcția pentru Cultura a județului ........., document postat pe SEAP sub denumirea „14.SF_Botanic_aviz Ministerul Culturii”, unde, pe soluția de iluminat acceptată este pusă ștampila „AVIZAT SPRE NESCHIMBARE” iar în cadrul avizului la pag. 1 se specifică în mod clar „AVIZ FAVORABIL pentru (...) cu condiția ca: Corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”. În susținere, arată că prin prevederile art. 215 din Legea nr. 98/2016 nu se impune obligația autorității contractante de a localiza, în concret, unde anume se află în cuprinsul documentației de atribuire, cerința neîndeplinită de către ofertant. Raportat la cele mai sus menționate, autoritatea contractantă apreciază că ofertantul nu are cunoștință de conținutul documentației de atribuire și nici de conținutul răspunsului consolidat postat în SEAP la data de 03.08.2020, unde, la solicitarea 2: „2. Referitor la solicitarea de clarificări nr. AP2020-606/ 30.07.2020, întrebare: În cadrul documentației publicate pentru atribuirea contractului: „Extindere iluminat public ...” există 3 variante de soluții solicitate pentru ofertare: Rev. 1 sunt 219 aparate în variante de funcționare 100% și 70%; Rev. 2 sunt 438 buc. aparate cu variante de funcționare de 100% și 70%; Rev. 3 cu 219 buc. aparate ELBA AVIS 02 70 W HST a căror putere depășește valoarea indicată în caietul de sarcini de 40W”. Conform caietului de sarcini, nici unul dintre aparate nu îndeplinește solicitarea, deoarece în caietul de sarcini, puterea maximă este 40W unde Rev. 1 și Rev. 2 avem 42,2 W iar Rev.3 85 W; fluxul luminos la Rev. 1 și Rev. 2 este de 3757 lm iar fluxul cerut în caietul de sarcini ca fiind minim, este de 4000 lm. Având în vedere cele menționate în cele de mai sus vă rugăm să ne precizați care este varianta care trebuie ofertată pentru a îndeplini documentația.” Autoritatea contractantă a răspuns: „Reviziile la care faceți referire mai sus nu se găsesc în Studiul de fezabilitate, prin urmare oferta se întocmește în baza scenariului recomandat în Studiul de fezabilitate, pag. 62 – «Concluzie» ( a se vedea pag. 139-144)”. Astfel, așa cum rezultă din răspunsul de mai sus, autoritatea contractantă consideră că a precizat în mod clar și fără echivoc faptul că, oferta se întocmește în baza scenariului recomandat în Studiul de 4
fezabilitate. De asemenea, arată că în cadrul anunțului de participare, la secțiunea II. 1.4) „Descrierea succintă” și respectiv secțiunea II.2.4) „Descrierea achiziției publice (natura și cantitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor sau o mențiune privind nevoile și cerințele”, se precizează clar faptul că: „(...) Activitățile aferente prezentei documentații, vor fi realizate în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, a informațiilor cuprinse în SF-ul atașat prezentului anunț și a legislației în vigoare (a se vedea pag. 108 -109) și (pag. 116-118)”. Cu privire la afirmațiile contestatorului din cadrul contestației, referitoare la „motivarea actului administrativ” și „controlul judecătoresc al actelor administrative”, autoritatea contractantă menționează că documentul criticat, este o adresă prin care se comunică neconformitatea ofertei depuse și motivele care au stat la baza respingerii acesteia, fapt demonstrat și constatat ca urmare a evaluării propunerii tehnice depuse, cu prevederile caietului de sarcini și a informațiilor cuprinse în SF-ul atașat, acesta nefiind un act care să genereze efectele juridice avute în vedere de prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, arată că legiuitorul a inclus în categoria actelor administrative doar contractele care au ca obiect achizițiile publice, nu și toate actele premergătoare emise în cadrul derulării procedurii de achiziție. În ceea ce privește susținerea contestatorului, potrivit căreia, decizia de respingere a ofertei este nefondată și întemeiată pe o analiză insuficienta a documentelor și informațiilor prezentate în oferta, autoritatea contractantă precizează că SC ......... SRL a ales să nu întocmească și să nu prezinte oferta în conformitate cu cerințele prevăzute în documentele achiziției și a informațiilor cuprinse în SF-ul atașat anunțului de participare. În acest sens, invocă prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016, precum și cele ale art. 133 din HG nr. 395/2016. Raportat la cele evocate, arată că în conformitate cu prevederile HG nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, a fost întocmit Studiul de fezabilitate „Extindere iluminat public în ...”. Astfel, întrucât ... este situat în centrul Timișoarei în imediata vecinătate a fostei cetăți a Timișoarei, tratat mai mult ca o gradină publică, iar sistemul de iluminat propus vizează latura decorativă și estetică a iluminatului și siguranța pietonilor, autoritatea contractantă precizează că a fost solicitat și emis, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, Avizul nr. 122/Z/ 15.05.2018 emis de către Ministerul Culturii și Identității Naționale - Direcția pentru Cultura a Județului ........., conform căruia „corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”, varianta ștampilată „Avizat spre neschimbare” de către Direcția Județeană pentru Cultura .......... 5
Totodată, arată că în cuprinsul SF - pag. 62 este evidențiat Scenariul 1, recomandat ca fiind optim, din cele 2 variante prezentate, ambele respectând recomandările din punct de vedere tehnic estetic emise de DJCT - Comisia de monumente. Studiul de fezabilitate constituie anexa la documentația de atribuire și a fost postat în SEAP la data de 09.07.2020. Mai mult, au fost publicate în SEAP și JOUE informațiile minime necesare în vederea elaborării și prezentării ofertei, după cum urmează: - secțiunea II. 1.4) Descrierea succintă și respectiv secțiunea II.2.4) Descrierea achiziției publice (natura și cantitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor sau o mențiune privind nevoile și cerințele, se precizează clar faptul că: „activitățile aferente prezentei documentații, vor fi realizate în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, a informațiilor cuprinse în SF-ul atașat prezentului anunț și a legislației în vigoare (a se vedea pag. 108 -109) și (pag. 116- 118)”; - în cadrul fișei de date, la secțiunea IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice (pag. 102), la punctul 1 este precizat: „Propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât să rezulte că sunt îndeplinite și asumate în totalitate cerințele tehnice din documentația de atribuire. Ofertantul are obligația de a face dovada conformității propunerii tehnice cu cerințele impuse în Caietul de sarcini cu anexe și eventualele clarificări/răspunsuri la clarificări, atașate anunțului de participare publicat în SEAP. Orice referire din caietul de sarcini cu privire la o anumită origine, procedeu, marcă, brevet, tipuri, sau producție specifică, se consideră a fi însoțită de sintagma „sau echivalent”. În vederea demonstrării celor anterior menționate, ofertanții vor elabora și prezenta oferta conform modelului atașat în secțiunea formulare - formular 6.” Astfel, prin informațiile mai sus precizate, publicate și în SEAP, autoritatea contractantă apreciază că se demonstrează respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică privind nediscriminarea și tratamentul egal, fiind urmate de răspunsul consolidat la clarificări, postat în SEAP în data de 03.08.2020 (a se vedea pag. 139-144), la care s-a făcut referire mai sus. Autoritatea contractantă menționează că, din examinarea ofertei depuse, se poate observa că modelul ofertat nu corespunde cu varianta 3 din avizul de mai sus și planșa desenată anexata acestuia, fiind astfel incidente prevederile art. 75 din Legea nr. 98/2016. Astfel, arată că motivul pentru care autoritatea contractantă a considerat că oferta SC ......... SRL este neconformă, constituie tocmai nerespectarea condiției primordiale impuse prin Studiul de fezabilitate și avizul în cauză. În consecință, autoritatea contractantă precizează că pentru aceste considerente, în mod corect oferta contestatorului nu a mai fost analizată și prin prisma celorlalte cerințe impuse prin caietul de sarcini, respectiv date tehnice, informații electrice și informații optice ale corpului de iluminat, întrucât acest lucru nu ar fi condus la declararea ofertei ca fiind 6
conformă; menționează de asemenea că, comisia de evaluare nu are dreptul ca prin solicitările de clarificări (art. 134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 coroborat cu prevederile art. 209 alin. (1) din Legea nr. 98/2016), să sugereze ofertantului modificarea tipului de corp de iluminat, așa cum este prevăzut în scenariului recomandat în Studiul de fezabilitate pag. 62 - „Concluzie”, întrucât acest lucru ar fi condus la încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) din Legea 98/2016 și s-ar fi creat un avantaj ofertantului contestator, raportat la ceilalți 4 (patru) ofertanți, care au depus ofertele conform cerințelor documentației de atribuire. În final, autoritatea contractantă solicită Consiliului, respingerea ca nefondată a contestației. Întrucât contestatorul a solicitat accesul la dosarul cauzei, prin adresa nr. 46726/2296-C1/26.10.2020, Consiliul îi comunică acestuia data în care poate studia dosarul și implicit de a depune concluzii scrise; contestatorul s-a prezentat la sediul CNSC în data de 27.10.2020. Până la emiterea prezentei, contestatorul nu a depus concluzii scrise urmare a studierii dosarului cauzei. Analizând solicitările contestatorului, CONSILIUL reține următoarele: ........., în calitate de autoritate contractantă a organizat procedura licitație deschisă online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Contract lucrări (proiectare și execuție) aferente obiectivului de investiții: Extindere iluminat public în ..., cod SMIS 126909”, cod CPV 45316110-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând, în SEAP, anunțul de participare nr. CN1022535/09.07.2020, conform căruia valoarea estimată a procedurii este de: 2.841.099,7 lei. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate – preț”. Având în vedere că obiectul contestației formulate îl constituie respingerea ofertei contestatorului ca neconformă (a se vedea adresa comunicare a rezultatului procedurii nr. 23767/12.10.2020, pag. 457 din dosarul achiziției) deoarece nu a respectat cerințele din studiul de fezabilitate unde la pag. 62 se specifica faptul că scenariul 1 este cel recomandat și condiția potrivit căreia corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3 precizată în avizul 122/Z/15.05.2018, Consiliul va analiza acest aspect prin raportare atât la cerințele documentației de atribuire cât și legislația aplicabilă în materie. Astfel, prin instrucțiunile pentru ofertanți publicate în SEAP, în anexa anunțului de participare, sub identificatorul „[CN1022535/00029] FisaDate_DF1088301.pdf” denumite generic „fișa de date”, la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice, autoritatea contractantă a precizat următoarele aspecte: „Propunerea tehnică va fi elaborată astfel încât să rezulte că sunt îndeplinite și asumate în totalitate cerințele tehnice din documentația de 7
atribuire. Ofertantul are obligația de a face dovada conformității propunerii tehnice cu cerințele impuse în Caietul de sarcini cu anexe și eventualele clarificări/răspunsuri la clarificări, atașate anunțului de participare publicat în SEAP. Orice referire din caietul de sarcini cu privire la o anumită origine, procedeu, marcă, brevet, tipuri, sau producție specifică, se consideră a fi însoțită de sintagma „sau echivalent”. În vederea demonstrării celor anterior menționate, ofertanții vor elabora și prezenta oferta conform modelului atașat în secțiunea formulare - formular 6”. La punctul 3.1 „Elaborare Proiect Tehnic, Caiete de Sarcini, Detalii de Execuție, Documentație Tehnică pentru obținerea Autorizației de Construire” din caietul de sarcini (fila 23 din vol. 2 al dosarului cauzei), autoritatea contractantă a precizat: „Proiectul tehnic se va întocmi conform HG nr. 907/2016, actualizată, privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice. Proiectul tehnic se elaborează pe baza studiului de fezabilitate, aprobat prin HCL nr. 470/13.09.2018, modificată și completată prin HCL nr. 330/14.06.2019, etapă în care s-au aprobat indicatorii tehnico-economici, elementele și soluțiile principale ale lucrării, cât și în baza Raportului de Audit Energetic și Luminotehnic, în conformitate cu prevederile legale în vigoare”. Totodată, Consiliul reține că în cadrul studiului de fezabilitate au fost propuse două scenarii pentru realizarea obiectivului de investiție ce face obiectul prezentei proceduri. După analiza celor două scenarii avansate, realizată de proiectant din punct de vedere tehnic, economic, financiar, al sustenabilității și riscurilor (pag. 60-62 din partea scrisă a studiului de fezabilitate publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare sub identificatorul „[CN1022535/00002] 1. SF_Botanic_partea 1.pdf.p7s”) s-a concluzionat că scenariul 1 este cel „RECOMANDAT” (a se vedea sintagma de la pag. 62 din studiul de fezabilitate anterior menționat, transmis de autoritatea contractantă în copie pe CD la dosarul cauzei, potrivit căreia „Atât din punct de vedere tehnic cat si din punct de vedere economic Scenariul 1 RECOMANDAT se dovedește a fi cel optim”). Conform aceluiași studiu de fezabilitate (pag. 34), scenariul 1 „(...) se referă la lucrarea „Extindere iluminat public în ...” și constă în realizarea următoarelor lucrări: Realizarea unei rețele electrice subterane trifazate în lungime de 3400m; Montarea a 219 buc stâlpi metalici ornamentali, cu flanșă pe fundații de beton, Montarea a 219 buc aparate de iluminat ornamentale cu LED-uri, IP65, IK08 cu LED- uri cu putere nominala 42.2W; 8
Instalarea unui sistem de telegestiune cu componentele: 219 module electronice la nivel de punct luminos, doua module electronice pentru punctele de aprindere si partea de server si program dedicat acestui tip de aplicație”. La pag. 69 din studiul de fezabilitate, în cadrul capitolului 5.4.2, autoritatea contractantă a precizat pentru scenariul 1 recomandat „condițiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească elementele materiale care intră în această lucrare”, relevante în soluționarea contestației formulată de SC ......... SRL fiind caracteristicile aparatelor de iluminat impuse la paragrafului 5.4.2.1 „sistem de iluminat public”, punctul „A”: „Descriere: • Forma felinar cu 4 fețe, • Dimensiuni de gabarit: 600x400x400 • Suprafața expunere la vânt: max. 0.1 mp • Masa: max. 5.5kg • Produsul are un sistem de management termic, format dintr-un radiator pasiv, pentru a asigura durata lunga de viață. • Sistemul optic, conceput pentru iluminat pietonal si ornamental cuprinde LED- uri de putere si sistemul de orientare a fluxului luminos, oferă si posibilitatea înlocuirii modulelor LED. • Aparataj (driver electronic) inclus în produs si executat în conformitate cu normativele specifice. • Material carcasa: aluminiu extrudat • Reglaj de flux (dimming) (DIM) analogic 0-10V • Protecție la suprasarcina (trăsnet): 9kV”. Totodată, Consiliul reține că, prin avizul nr. 122/Z/15.05.2020 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Județului ......... (înscris publicat în SEAP, în anexa anunțului de participare, sub identificatorul „[CN1022535/00014] 14. SF_Botanic_aviz Ministerul Culturii.pdf.p7s”) se precizează: „Aviz favorabil (......) cu condiția că corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”. În anexa avizului anterior se regăsește memoriul de specialitate și planșe cu 6 variante de corpuri de iluminat, fiind aplicată ștampila cu textul „vizată spre neschimbare” pe prima pagină a memoriului și pe varianta 3 de planșă, conținând corpurile de iluminat având formă de felinar cu 4 fețe. Prin clarificarea postată în SEAP la data de 03.08.2020 ora 11.16, sub identificatorul „[CN1022535/00033] Raspuns consolidat lucrari proiect ....pdf.p7s”, ca răspuns la întrebarea unui operator economic interesat, autoritatea contractantă a precizat următoarele aspecte: „Întrebare: În cadrul documentației publicate pentru atribuirea contractului „Extindere iluminat public în ...” exista 3 variante de soluții solicitate pentru ofertare: 9
1. Rev.1 sunt 219 buc. aparate în varianta de funcționare 100% și 70%, 2. Rev.2 sunt 438 buc. aparate, cu variante de funcționare 100% și 70%, 3. Rev. 3 cu 219 buc. aparate ELBA AVIS 02 70 W HST a căror putere depășește valoarea indicată în caietul de sarcini de 40W. Conform caietului de sarcini nici unul dintre aparate nu îndeplinește solicitarea, deoarece în caietul de sarcini puterea maximă este de 40W unde Rev.1 și Rev.2 avem 42.2W, iar Rev.3 85W; fluxul luminos la Rev.1 și Rev.2 este de 3756 lm iar fluxul cerut în caietul de sarcini ca fiind minim este de 4000 lm. Având în vedere cele menționate în cele de mai sus vă rog să ne precizați care este varianta care trebuie ofertată pentru a îndeplini documentația. Răspuns: Reviziile la care faceți referire mai sus nu se regăsesc în Studiul de fezabilitate, prin urmare oferta se întocmește în baza scenariului recomandat în Studiul de fezabilitate pag. 62 – „Concluzie”. Din economia celor mai sus redate rezultă în mod clar că operatorii economici trebuiau să întreprindă anumite demersuri și să depună anumite documente/înscrisuri, care să probeze toate cerințele mai sus menționate. În soluționarea contestației, Consiliul reține că potrivit prevederilor art. 123 din HG nr. 395/2016 operatorii economici au obligația de a elabora oferta [art. 3 lit. hh) din Legea nr. 98/2016 prevede că propunerea tehnică a ofertantului este parte a ofertei și se elaborează pe baza cerințelor din caietul de sarcini. Propunerea tehnică reprezintă modalitatea concretă pe care ofertantul o recomandă autorității contractante în vederea îndeplinirii cerințelor sale tehnice stabilite în caietul de sarcini] în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Potrivit prevederilor art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 coroborat cu art. 155 din Legea nr. 98/2016, forma în vigoare la momentul inițierii procedurii de atribuire, caietul de sarcini trebuie să conțină în mod obligatoriu cerințele, prescripțiile, specificațiile tehnice care să permită produselor ce fac obiectul contractului să fie descrise în mod obiectiv, în așa manieră încât să corespundă necesităților autorității contractante și să permită oricărui ofertant accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate de natură să restrângă concurența între operatorii economici. Potrivit cerințelor din fișa de date coroborat cu cele din cadrul caietului de sarcini, operatorii economici participanți aveau obligația să respecte la întocmirea propunerii tehnice cerințele studiului de fezabilitate, respectiv scenariul 1 recomandat și să demonstreze modalitatea de îndeplinire a tuturor cerințelor obligatorii prevăzute în caietul de sarcini. 10
Atât cerințele din fișa de date cu privire la modul de elaborare a propunerii tehnice cât și cele din caietul de sarcini și studiul de fezabilitate cu privire la scenariul recomandat/specificațiile tehnice sunt obligatorii și nu formale, înscrisurile elaborate de autoritatea contractantă nefiind contestate de către niciun operator economic interesat. Mai mult, contestatorul nu a formulat obiecții cu privire la modul în care autoritatea contractantă a solicitat elaborarea și depunerea ofertei, prin urmare și-a însușit atât obligația de a demonstra prin înscrisurile depuse conformitatea acesteia cu soluția prevăzută în studiul de fezabilitate cât și riscurile nedepunerii acestor informații în propunerea tehnică, până la data limită stabilită în anunțul de participare. Ulterior evaluării ofertelor depuse, autoritatea contractantă a întocmit procesul verbal nr. 3 privind evaluarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini și cu factorii de evaluare nr. SC2020-23767/12.10.2020 (pag. 255-453 din vol. 2 al dosarului cauzei) prin care a declarat neconformă oferta depusă de SC ......... SRL. Verificând, la rândul său propunerea tehnică depusă de SC ......... SRL raportat la prevederile documentației de atribuire, în limitele investirii prin contestația care face obiectul prezentei, Consiliul va reține că, referitor la solicitarea autorității contractante ca la întocmirea propunerii tehnice să se respecte scenariul 1 recomandat iar corpurile de iluminat să fie cele din varianta 3, SC ......... SRL a făcut o prezentare generală a etapelor de proiectare a obiectivului de execuție conform HG nr. 907/2016. Trecând la descrierea fazei de execuție a obiectivului de investiție, contestatorul precizează la punct. 4 Montarea aparatelor de iluminat pietonal (pag. 19 din Vol. 4 al dosarului cauzei): „Montarea corpurilor de iluminat public implică următoarele etape: - introducerea în stâlpul de iluminat a cablului de alimentare al corpului; - realizarea legăturilor prin cleme la baza stâlpului al cablului de alimentare; - montarea consolei duble cu aparatele de iluminat preinstalate; - (.......)”. De asemenea, conform „fișei tehnice nr. 1 Aparat de iluminat” (fila 61 din vol. 4 al dosarului cauzei), contestatorul ofertează un aparat de iluminat tip „AVENIDA LENS LED DALI 35W 4450lm 3000K IP 66 020” – pentru zone pietonale grafit II, al producătorului LUG Light Factory Ltd, a cărui broșură/pagină de catalog se regăsește în limba engleză și traducere în limba română la filele 62-63 din vol. 4 al dosarului cauzei. Din analiza propunerii tehnice depusă de SC ......... SRL rezultă că acesta a avut în vedere la întocmirea propunerii tehnice scenariul 2 deoarece la punctul 4 cu privire la montarea corpurilor de iluminat din propunerea tehnică (pag. 19 din vol. 4 al dosarului cauzei), descrie operația de „montare a consolei duble cu aparatele de iluminat preinstalate”. În 11
scenariul 1 recomandat, pe fiecare stâlp se montează un corp de iluminat, pe când în scenariul 2 se montează pe fiecare stâlp câte două aparate de iluminat motiv pentru care este necesară consola ce se montează pe stâlp. Pe de altă parte, prin studiul de fezabilitate pentru scenariul 1 recomandat s-a impus ca toate corpurile de iluminat să aibă forma de felinar cu 4 fețe. Același tip de aparat de iluminat rezultă și din avizul nr. 122/Z/15.05.2020 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Județului ......... în care se precizează: „Aviz favorabil (......) cu condiția că corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”. Planșa vizată spre neschimbare din anexa avizului prezintă același tip de corp de iluminat cu forma de felinar cu 4 fețe, în contradicție cu forma corpului de iluminat ofertat de contestator care are forma tronconică cu baza un cerc (a se vedea imaginile de la filele 62, 63 și 83 verso din vol. 4 al dosarului cauzei). Consiliul reține că atât modul de elaborare a propunerii tehnice cât și cerințele exprese din caietul de sarcini nu au fost contestate de participanții la achiziție, iar prin depunerea ofertelor pentru achiziția în cauză, operatorii economici au acceptat condițiile impuse de autoritatea contractantă. Nemodificată anterior datei limită de depunere a ofertelor, documentația de atribuire (inclusiv anunțul publicitate și caietul de sarcini) devine obligatorie atât pentru ofertanți care trebuie să o respecte întocmai, cât și pentru autoritate în procesul de evaluare a ofertelor. La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C- 336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C- 42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)” 12
iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s- a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractantă are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le- a stabilit” și a precizat că „această considerație este cu atât mai importantă cu cât miza este excluderea din procedură”. Conținutul documentației de atribuire, așa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatoriu atât pentru operatorii economici participanți la procedură, cât și pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca în desfășurarea achiziției să respecte atât dispozițiile legale aplicabile în acest domeniu, cât și prevederile propriei documentații de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de ambele părți în derularea procesului competitiv. În cauza C 396/14, CJUE s-a pronunțat astfel: „37 În această privință, trebuie amintit că principiul egalității de tratament și obligația de transparență au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă și constituie temeiul normelor Uniunii privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (a se vedea în acest sens Hotărârea din 16 decembrie 2008, Michaniki, C 213/07, EU:C:2008:731, punctul 45 și jurisprudența citată). 38 Principiul egalității de tratament între ofertanți, care are ca obiectiv favorizarea dezvoltării unei concurențe corecte și efective între întreprinderile participante la o procedură de achiziții publice, impune ca toți ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea termenilor ofertelor lor și implică, așadar, ca acestea să fie supuse acelorași condiții pentru toți concurenții (Hotărârea din 29 aprilie 2004, Comisia/CAS Succhi di Frutta, C 496/99 P, EU:C:2004:236, punctul 110, și Hotărârea din 12 martie 2015, eVigilo, C 538/13, EU:C:2015:166, punctul 33)”. Referitor la susținerile contestatorului cu privire la pretinsa nemotivare a deciziei de respingere a ofertei sale, Consiliul va reține incidența următoarelor prevederi legale: - art. 215 alin. (2) și (5) din Legea nr. 98/2016: „(2) În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligația de a cuprinde: (...) b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale; 13
(......) (5) Oferta este considerată neconformă dacă nu respectă cerințele prezentate în documentele achiziției, a fost primită cu întârziere, prezintă indicii de înțelegeri anticoncurențiale sau corupție sau a fost considerată de autoritatea contractantă ca fiind neobișnuit de scăzută”. - art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, „În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: a) nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini”. Totodată, Consiliul reține că, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. SC2020- 23767/12.10.2020, autoritatea contractantă a comunicat contestatorului următoarele: „Motivație În urma evaluării informațiilor prezentate în propunerea tehnică, se constată că ofertantul nu respectă cerințele din studiul de fezabilitate unde la pag. 62 se specifică clar faptul că scenariul 1 este RECOMANDAT (a se vedea fișier postat în SEAP sub denumirea „1.SF_Botanic_partea 1”), lucru susținut și de Aviz 122/2715.05.2018 eliberat de Ministerul culturii și identității naționale prin Direcția pentru cultură a județului ........., document postat în SEAP sub denumirea „14.SF_Botanic_aviz Ministerul Culturii”, unde pe soluția de iluminat acceptată este pusă ștampila” AVIZATA SPRE NESCHIMBARE”, iar în cadrul avizului la pag. 1 se specifică în mod clar „AVIZ FAVORABIL pentru (...) cu condiția ca: Corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3” . Pe cale de consecință, oferta va fi declarată neconformă (temei art. 137 alin. (3) lit. a) din HG 395/2016, întrucât oferta depusă nu satisface cerințele documentației de atribuire”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că adresa de comunicare a rezultatului procedurii a fost clară și a indicat motivele de neconformitate a propunerii tehnice prezentate de contestator, constând în nerespectarea scenariului 1 recomandat din studiul de fezabilitate, și a soluției de iluminat var. 3 din avizul condiționat nr. 122/Z/15.05.2020 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Județului ......... în care se precizează condiția „corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”, criticile contestatorului privind modalitatea de întocmire și gradul de detaliere a adresei de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire urmând a fi respinse ca nefondate. De asemenea, nefondate sunt și susținerile contestatorului potrivit cărora condiția din avizul nr. 122/Z/15.05.2020 emis de Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Județului ......... în care se precizează condiția „corpurile de iluminat se vor realiza conform soluției de iluminat var. 3”, nu ar putea constitui motiv de respingere a ofertei sale deoarece această condiție/cerință este formulată clar și fără echivoc în avizul anterior menționat anexat la 14
anunțul de participare ca parte a documentației de atribuire, fiind detaliată în planșa anexă vizată spre neschimbare care reprezintă varianta 3 din care rezultă că trebuie ofertați stâlpi cu un singur corp de iluminat cu forma de felinar cu 4 fețe. Aceste detalii se regăsesc și în partea scrisă a studiului de fezabilitate, anexă a caietului de sarcini, în descrierea scenariului 1 recomandat. În cazul în care prevederile documentației de atribuire erau considerate ca fiind contradictorii/eronate/ambiguu formulate sau abuzive sau imposibil de îndeplinit, SC ......... SRL avea dreptul de a le contesta, potrivit prevederilor legale de la momentul luării la cunoștință a acestora, respectiv de la data publicării în SEAP a caietului de sarcini, studiului și avizelor anexate, în anexa anunțului de participare. Prin depunerea ofertei, SC ......... SRL și-a însușit conținutul întregii documentații de atribuire, deci implicit și cerințele expres detaliate în cadrul studiului de fezabilitate, astfel că potrivit precizărilor exprese din fișa de date, avea obligația de a elabora oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire și deci implicit cu cerințele impuse în cadrul studiului de fezabilitate și condițiile impuse la avizare de către Ministerul Culturii și Identității Naționale – Direcția pentru Cultură a Județului .......... Totodată, susținerile contestatorului potrivit cărora studiul de fezabilitate ar fi document distinct de caietul de sarcini și cu privire la pretinsa invocare eronată a dispozițiilor art. 137 alin. (3) din HG nr. 395/2016, urmează a fi respinse ca nefondate deoarece studiul de fezabilitate reprezintă în prezenta procedură de atribuire o anexă la caietul de sarcini, constituind împreună cu toate înscrisurile anexate (certificat de urbanism, deviz general, avize, audit energetic etc.) un tot unitar, în care sunt formalizate cerințele minime obligatorii pentru întocmirea propunerii tehnice. Având în vedere considerentele mai sus menționate, Consiliul constată că, în lipsa unei propuneri tehnice întocmite conform cerințelor din cadrul documentației de atribuire, oferta contestatorului nu putea fi declarată conformă și după caz câștigătoare a procedurii, motiv pentru care raportat la cele evocate și ținând seama că printre atribuțiile comisiei de evaluare sunt și cele de verificare a propunerilor tehnice prezentate de ofertanți, așa cum este prevăzut la art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că această verificare s-a făcut, în cazul ofertei SC ......... SRL cu rigurozitatea impusă de legislația în domeniu și, pe cale de consecință, criticile acestuia privind nelegalitatea evaluării propriei sale oferte sunt nefondate, urmând să fie respinse. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .......... 15
Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de SC ......... SRL în contradictoriu cu .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare ... PREȘEDINTE ... Consilier de soluționare ... Redactat practicaua în Redactat practicaua încheierii
... Laura Constantinescu Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 15 (cincisprezece) pagini. 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.