AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2215/2019

DRUMEȚUL TOMIS SRL în contradictoriu cu COMUNA GRĂDINARI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRĂDINARI)

Decizia CNSC nr. 2215/C3/2415 din 06.12.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2215/C3/2415 din 06.12.2019

Data din document
2019-12-06
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Modernizare prin asfaltare străzi în comuna Grădinari, județul Giurgiu”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1055500, publicat în SEAP la 11.10.2019, s-a solicitat Consiliului admiterea în totalitate a contestației, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a acesteia, adoptarea măsurilor de remediere, dacă este posibil, sau anularea procedurii simplificate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC DRUMEȚUL TOMIS SRL, în contradictoriu cu COMUNA GRĂDINARI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRĂDINARI). Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Verifică pasajul în context →

Considerente, din document

întocmirea ofertei, iar răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificari este depus în termen, conform legislației. Autoritatea contractantă precizează că, prin răspunsul consolidate, a dat curs tuturor solicitărilor de clarificări trasmise de către operatorii economici înscriși la procedură. Prin adresa nr. 821/06.12.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 50113/06.12.2019, ulterior studierii dosarului cauzei, contestatoarea a formulat concluzii, prin care reiterează aspectele menționate în cadrul contestației. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Modernizare prin asfaltare străzi în comuna ........., județul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1055500 la 11.10.2019 și documentația de atribuire aferentă. Îm…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2215/2019

Decizie CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 45828Data înregistrării: 2019-11-11
ContestatorDRUMEȚUL TOMIS SRLCUI 33874112
Autoritate contractantăCOMUNA GRĂDINARI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRĂDINARI)

2019_2215_2019_Decizie_2215.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.313 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro

§ 2

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2215/C3/2415 Data: 06.12.2019 Prin contestația nr. 764/11.11.2019, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a contestațiilor sub nr. 45828/11.11.2019, înaintată de SC DRUMEȚUL TOMIS SRL, cu sediul în Bolintin Vale, str. Republicii nr. 110, județul Giurgiu, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J52/556/2014, având CUI 33874112, reprezentată legal prin Dobre Raluca – administrator, formulată împotriva răspunsului din 08.11.2019 la documentația de atribuire elaborat de autoritatea contractantă COMUNA GRĂDINARI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRĂDINARI), cu sediul în Grădinari, str. Argeșului nr. 338, județul Giurgiu, în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Modernizare prin asfaltare străzi în comuna Grădinari, județul Giurgiu”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1055500, publicat în SEAP la 11.10.2019, s-a solicitat Consiliului admiterea în totalitate a contestației, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a acesteia, adoptarea măsurilor de remediere, dacă este posibil, sau anularea procedurii simplificate. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1

§ 3

CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC DRUMEȚUL TOMIS SRL, în contradictoriu cu COMUNA GRĂDINARI (CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRĂDINARI). Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016.

§ 4

2

Motivare · BO2019_11292

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 18.467 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro

§ 2

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2215/C3/2415 Data: 06.12.2019 Prin contestația nr. 764/11.11.2019, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a contestațiilor sub nr. 45828/11.11.2019, înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., județul ........., înregistrată în registrul comerțului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – administrator, formulată împotriva răspunsului din 08.11.2019 la documentația de atribuire elaborat de autoritatea contractantă ........., cu sediul în ........., ........., județul ........., în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Modernizare prin asfaltare străzi în comuna ........., județul .........”, inițiată cu anunț de participare simplificat nr. SCN1055500, publicat în SEAP la 11.10.2019, s- a solicitat Consiliului ......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de fată, constată următoarele: Prin contestația nr. 764/11.11.2019, înregistrată la Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 45828/11.11.2019, SC ......... SRL atacă răspunsul din 08.11.2019 la documentația de atribuire elaborat de ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura amintită, respectiv împotriva răspunsului, din data de 08.11.2019, referitor la solicitările de clarificări primite cu 3 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor. Contestatoarea arată că, ținând cont de prevederile Secțiunii II 2.4. din fișa de date, la data de 21.10.2019, a solicitat autorității clarificări, 1

§ 3

dar aceasta, din oficiu și fără a justifica sau a fundamenta decizia, a publicat erata nr. EN1013794/22.10.2019 prin care s-a decalat, „în mod automat”, data de depunere a ofertelor din 28.10.2019, în 31.10.2019. De asemenea, contestatoarea arată că, ulterior, a apărut o nouă decalare de termen prin erata nr. EN1013932/28.10.2019, din „31.10.2019 în 31.10.2019”, contrar mențiunilor din HG nr. 395/2016, unde scrie clar modalitatea și termenele prin care pot fi decalate datele limită de depunere a ofertelor. Contestatoarea susține că, în data de 08.11.2019, cu 3 zile înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, s-a publicat răspunsul consolidat al autorității contractante referitor la solicitările de clarificări primite, dar acesta nu conține puncte de vedere pentru toate cererile sale, fiind publicat nu cu minim 6 zile, așa cum se specifică în anunțul de participare simplificat, ci doar cu 3 zile, ceea ce dovedește viciu de procedură, nepermițând tuturor operatorilor economici să-și elaboreze o ofertă conformă cu nevoile autorității contractante, ținând cont că, prin răspunsul publicat, se modifică/completează documentația de atribuire. În continuare, contestatoarea prezintă tabelar solicitările de clarificări și răspunsurile la acestea, iar ca urmare a răspunsurilor primite, arată că, la data de 11.11.2019, a solicitat autorității contractante decalarea termenului, în vederea elaborării unei oferte conforme. Conform datelor din SEAP, contestatoarea menționează că procedura a fost decalată, din nou fără justificare, până în data de 19.11.2019 din 12.11.2019, fără a respecta prevederile HG nr. 395/2016, respectiv art. 27 și art. 55, pe care le citează. Contestatoarea precizează că, în consecință, contestația sa are ca obiect răspunsul consolidat al autorității contractante publicat în SEAP, în data de 08.11.2019, și nu întreaga documentație de atribuire și posibilele vicii de procedură sesizate cu privire la decalările de termen nejustificate și cu nerespectarea legislației în vigoare, respectiv a publicării tardive a unui răspuns consolidat. Contestatoarea solicită „remedierea” posibilelor vicii de procedură semnalate, conform informațiilor invocate la începutul contestației, inclusiv în anexa 1, reprezentată de prima solicitare de clarificări. În plus, contestatoarea arată că, în anunțul de participare simplificat se face vorbire de "clauza suspensivă" și de sursa de finanțare (...), fără a se preciza și a se face dovada diligențelor primăriei cu privire la obținerea finanțării, dat fiind faptul că o astfel de precizare poate însemna o limitare a accesului la prezenta procedură, întrucât există riscuri mari în ceea ce privește derularea viitorului contract, inclusiv imposibilitatea recuperării costurilor cu ofertarea, deplasările în teren, necesare elaborării unei oferte competitive. Consideră contestatoarea că neprecizarea clară a sursei de finanțare, a specificității cheltuielilor eligibile aferente sursei, care poate 2

§ 4

avea un impact major, atât în etapa de ofertare, cât mai ales în etapa de derulare a contractului, contravine principiilor statuate în Legea nr. 98/2016. Contestatoarea mai arată că un argument în susținerea lipsei de transparență a autorității contractante îl reprezintă informațiile de pe site- ul http://www.cnp.ro/ro/fonduldezvoltareinvestitii, conform căruia acest obiectiv de investiții este pe lista proiectelor eligibile pentru finanțare din FDI. Referitor la anularea procedurii, contestatoarea susține că procedura conține multe vicii procedurale și, în cazul în care nu se pot lua măsuri de "remediere", se impune anularea ei și reluarea acesteia prin publicarea documentației de atribuire, cu menționarea clară și legală a serviciilor ce se solicită, a stabilirii în mod corect și proporțional a cerințelor, prin corelarea tuturor elementelor documentației de atribuire și prin postarea tuturor componentelor obligatorii ale unei documentații de atribuire, așa cum se menționează în Ordinul ANAP, respectiv prin publicarea Instrucțiunilor pentru ofertanți, care inițial nu au fost puse la dispoziția ofertanților și a precizării transparente a informațiilor legate de sursa de finanțare, precum și a respectării termenelor legale în materie de derulare procedură, conform Legii nr. 98/2016, coroborate cu cele ale HG nr. 395/2016 și a Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. 6729/13.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 46195/13.11.2019, autoritatea contractantă susține că nu a fost primită și nici înregistrată la sediul său contestație din partea operatorului economic SC ......... SRL, astfel că, în temeiul art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, solicită respingerea contestației, ca tardivă. Atașat e-mailului din data de 13.11.2019, înregistrat la CNSC sub nr. 46261, SC ......... SRL a transmis dovada comunicării contestației către autoritatea contractantă, prin poștă, la data de 11.11.2019, respectiv factura nr. DIV00003755/11.11.2019, emisă de CN Poșta Română SA. Prin adresa nr. 767/13.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 46348/13.11.2019, SC ......... SRL a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 205872892/1 din data de 13.11.2019, emisă de CEC Bank – Unitatea ........., în valoare de 35.000,00 lei. Totodată, contestatoarea susține că, în contradicție cu prevederile art. 16 din Legea nr. 101/2016, autoritatea contractantă nu a publicat în SICAP contestația sa. Prin adresa nr. 6784/15.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 46664/15.11.2019, autoritatea contractantă a transmis Consiliului 3

§ 5

punctul de vedere la cererea de suspendare a procedurii, formulată de SC ......... SRL, solicitând respingerea ei, ca nefondată. Prin adresa nr. 772/15.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 46891/18.11.2019, SC ......... SRL a răspuns la punctul de vedere al autorității contractante privind suspendarea procedurii, reiterând că se impune suspendarea, având în vedere viciile procedurale sesizate. De asemenea, contestatoarea solicită accesul la dosarul achiziției publice. Prin adresa nr. 772/15.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 46891/18.11.2019, SC ......... SRL reiterează faptul că autoritatea contractantă nu a postat în SEAP contestația sa, precum și faptul că nu a transmis punct de vedere pe fondul contestației sale.

§ 6

Prin adresa nr. 7020/27.11.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 48844/28.11.2019, autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere la contestația înaintată de SC ......... SRL, prin e-mail și ulterior prin poștă (la data de 02.12.2019, înregistrat la CNSC sub nr. 49203), împreună cu copia dosarului achiziției publice. Prin punctul său de vedere, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca nefondată. Autoritatea contractantă consideră netemeinică solicitarea de suspendare a procedurii formulate de SC ......... SRL, având în vedere că, în data de 21.10.2019, contestatoarea a solicitat o serie de clarificări, prin SICAP, fără a respecta termenul de 10 zile anterior depunerii ofertelor (termenul de depunere inițial a fost în data de 28.10.2019). De asemenea, autoritatea contractantă precizează că a dat dovadă de bună credință și înțelegere și a răspuns la solicitările de clarificări postate tardiv de către contestatoare, ba mai mult, a decalat termenul de depunere cu 3 zile, pentru a nu îngrădi posibilii ofertanți în a depune ofertă conformă. Referitor la critica contestatoarei potrivit căreia s-a hotărât decalarea termenului de depunere a ofertelor, fără justificare sau fundamentare, autoritatea contractantă precizează că tocmai aceasta a solicitat decalarea termenului de depunere. Mai mult decât atât, prevederile legale în materie de achiziții publice stipulează că decalarea termenului de depunere a ofertelor se face înainte cu 3 zile, printr-o erată generată automat de către sistemul electronic SICAP, ceea ce autoritatea contractantă a respectat. Totodată, autoritatea contractantă arată că, deși, contestatoarea a invocat existența unor vicii procedurale, a participat la procedură, depunând ofertă, în termenul limită de depunere, respectiv 19.11.2019, ceea ce conduce la faptul că SC ......... SRL a avut timp suficient pentru 4

§ 7

întocmirea ofertei, iar răspunsul autorității contractante la solicitările de clarificari este depus în termen, conform legislației. Autoritatea contractantă precizează că, prin răspunsul consolidate, a dat curs tuturor solicitărilor de clarificări trasmise de către operatorii economici înscriși la procedură. Prin adresa nr. 821/06.12.2019, înregistrată la Consiliu sub nr. 50113/06.12.2019, ulterior studierii dosarului cauzei, contestatoarea a formulat concluzii, prin care reiterează aspectele menționate în cadrul contestației. Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având ca obiect „Modernizare prin asfaltare străzi în comuna ........., județul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, publicând în SEAP anunțul de participare simplificat nr. SCN1055500 la 11.10.2019 și documentația de atribuire aferentă. Împotriva răspunsului la documentația de atribuire, publicat în SEAP la data de 08.11.2019, SC ......... SRL a înaintat prezenta contestație, solicitând admiterea ei, în totalitate, suspendarea procedurii până la soluționarea pe fond a acesteia, adoptarea măsurilor de remediere, dacă este posibil, sau anularea procedurii simplificate. Consiliul a luat act de faptul că SC ......... SRL a făcut dovada îndeplinirii procedurii stabilite la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, în sensul depunerii unei cauțiuni, conform celor consemnate prin Recipisa de consemnare nr. 205872892/1 din data de 13.11.2019, emisă de CEC Bank – Unitatea ........., în valoare de 35.000,00 lei. Referitor la cererea de suspendare a procedurii, Consiliul s-a pronunțat prin Încheierea nr. .../.../... din data de 14.11.2019, în sensul respingerii ei, ca nefondată. Analizând prezenta contestație, Consiliul reține că actul atacat este răspunsul autorității contractante, postat în SEAP la data de 08.11.2019, care, în opinia contestatoarei „... nu conține puncte de vedere pentru toate solicitările companiei ...” vizând documentația de atribuire. Consiliul urmează a examina legalitatea acestuia raportat la prevederile care reglementează instituția clarificării documentației de atribuire. Astfel, Consiliul reține dispozițiile art. 160 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: “(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs. (2) 5

§ 8

Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/ de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege. (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei, indicată potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective”. Or, potrivit textului citat, raportat la conținutul documentației de atribuire, înainte de depunerea ofertelor, orice operator economic interesat de participarea la procedură are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare. Pe de altă parte, legiuitorul a stabilit în sarcina autorității contractante următoarele obligații, la primirea unei solicitări de clarificare a documentației de atribuire: - să răspundă în mod clar şi complet; - să răspundă în termenul-limită stabilit prin anunţul de participare; - să publice răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei; - să ia măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare. Văzând răspunsul autorității contractante din data de 08.11.2019, la solicitarea contestatoarei (adresa nr. 679 din 21.10.2019) și a altor operatori economici interesați de participarea la procedură, Consiliul stabilește că acesta respectă rigorile amintite. De altfel, deși răspunsul din 08.11.2019 este actul împotriva căruia este îndreptat demersul de contestare, contestatoarea nu reclamă nicio încălcare a legii prin elaborarea lui, singura critică fiind aceea că „... nu conține puncte de vedere pentru toate solicitările companiei ...”. Verificând cererile adresate de contestatoare, prin raportare la răspunsul autorității contractante din data de 08.11.2019, contrar susținerilor acesteia, Consiliul constată că toate întrebările au primit răspuns din partea autorității contractante, respectiv: întrebarea nr. 1 a primit răspuns la poziția nr. 5; întrebarea nr. 2 a primit răspuns la poziția nr. 6; întrebarea nr. 3 a primit răspuns la poziția nr. 7; întrebarea nr. 4 a primit răspuns la poziția nr. 8; întrebarea nr. 5 a primit răspuns la poziția nr. 9; întrebarea nr. 6 a primit răspuns la poziția nr. 10; întrebarea nr. 7 a primit răspuns la poziția nr. 11; întrebarea nr. 8 a primit răspuns la poziția nr. 12; întrebarea nr. 9 a primit răspuns la poziția nr. 13. Totodată, întrucât prezenta procedură nu a fost suspendată nici de CNSC, nici de autoritatea contractantă, Consiliul constată că, în cadrul prezentului anunț de participare, au intervenit 3 decalări ale termenului de depunere a ofertelor, două înainte de a transmite răspunsul contestat 6

§ 9

și una după transmiterea acestuia, respectiv: erata EN1013794/ 22.10.2019: în loc de 28.10.2019 se va citi 31.10.2019; erata EN1013932/ 28.10.2019: în loc de 31.10.2019 se va citi 12.11.2019; erata EN1014413/ 11.11.2019: în loc de 12.11.2019 se va citi 19.11.2019. Pentru a produce efecte răspunsurile la solicitările de clarificare a documentației de atribuire, autoritatea contractantă a luat măsuri conforme cu următoarele dispoziții legale: - art. 153 alin. (1) din Legea nr. 98/2016: „Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: [...] b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei”; - art. 55 alin. (1) din HG nr. 395/2016: „În cazul în care, după publicarea unui anunţ, intervin anumite modificări faţă de informaţiile deja existente în acesta, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare un anunţ de tip erată la anunţul iniţial, care trebuie să fie publicat nu mai târziu de 3 zile lucrătoare înainte de data stabilită pentru depunerea ofertelor sau cererilor de participare”. De asemenea, potrivit informațiilor din dosarul cauzei, contestatoarea a prezentat ofertă în cadrul acestei proceduri. Având în vedere cele expuse, Consiliul reține caracterul nefondat al contestației depuse de SC ......... SRL împotriva adresei autorității contractante din 08.11.2019. În mod subsecvent, și cererea vizând anularea procedurii va fi respinsă ca nefondată, în cauză nefiind identificate motive care să fi condus la concluzia că întreaga procedură a fost viciată și care să atragă necesitatea luării acestei măsuri extreme de anulare a procedurii de achiziție publică. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația depusă de SC ......... SRL, în contradictoriu cu .......... Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile lucrătoare, conform prevederilor art. 28 alin. (1) și art. 29 din Legea nr. 101/2016. 7

§ 10

PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ......... ....... ............. 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.