Decizie 482/2019
Decizie CNSC2019_482_2019_Decizie_482.pdf
Document CNSC
SIGMA FOREST SRL în contradictoriu cu REGIA NATIONALA A PADURILOR - ROMSILVA RA
Decizia CNSC nr. 482/C10/250 din 29.03.2019
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Servicii silvice pentru silvicultură, DS Alba”, cod CPV 77200000-2, s-au solicitat următoarele: - anularea actului contestat, prin care oferta SIGMA FOREST SRL a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, clasându-se pe locul 2; - anularea procesului-verbal de evaluare/raportului procedurii/ raportului intermediar al procedurii (având în vedere că autoritatea contractantă a considerat că se regăsește în etapa intermediară, raportat la comunicarea contestată), întocmite de autoritatea contractantă – pentru lotul 1 Ocolul Silvic Aiud și care au stat la baza comunicării contestate; - reluarea evaluării ofertei clasate pe primul loc - pentru lotul 1, respectiv reevaluarea ofertei depuse de către ASOCIEREA SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin prisma criticilor formulate. 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SIGMA FOREST SRL în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA. Dispune anularea procesului-verbal nr. 1182/08.02.2019, a raportului procedurii nr. 1442/18.02.2019 și a actelor subsecvente acestora, în partea privind oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin solicitarea de clarificări potrivit celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2019_482_2019_Decizie_482.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 482 /C10/250 Data: 29.03.2019 Prin contestația nr. 21/15.02.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6176/19.02.2018, formulată de SIGMA FOREST SRL, cu sediul în Comuna Almas, sat Almas nr. 619, jud. Arad, înregistrată la ORC sub nr. J2/994/2002, având CIF RO 15038399, reprezentantă legal prin Precup Marius Cosmin, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 10311/ B.Gh.D/08.02.2019 – lot 1, transmisă prin intermediul SICAP în data de 11.02.2019, emisă de către REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Alba Iulia, Str. Basarabiei nr. 9, jud. Alba, cod poștal 511615, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii silvice pentru silvicultură, DS Alba”, cod CPV 77200000-2, s-au solicitat următoarele: - anularea actului contestat, prin care oferta SIGMA FOREST SRL a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, clasându-se pe locul 2; - anularea procesului-verbal de evaluare/raportului procedurii/ raportului intermediar al procedurii (având în vedere că autoritatea contractantă a considerat că se regăsește în etapa intermediară, raportat la comunicarea contestată), întocmite de autoritatea contractantă – pentru lotul 1 Ocolul Silvic Aiud și care au stat la baza comunicării contestate; - reluarea evaluării ofertei clasate pe primul loc - pentru lotul 1, respectiv reevaluarea ofertei depuse de către ASOCIEREA SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin prisma criticilor formulate. 1
CONSILIUL DECIDE: În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SIGMA FOREST SRL în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA. Dispune anularea procesului-verbal nr. 1182/08.02.2019, a raportului procedurii nr. 1442/18.02.2019 și a actelor subsecvente acestora, în partea privind oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin solicitarea de clarificări potrivit celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 482 /C10/250 Data: 29.03.2019 Prin contestația nr. 21/15.02.2019, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6176/19.02.2018, formulată de SIGMA FOREST SRL, cu sediul în Comuna Almas, sat Almas nr. 619, jud. Arad, înregistrată la ORC sub nr. J2/994/2002, având CIF RO 15038399, reprezentantă legal prin Precup Marius Cosmin, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 10311/ B.Gh.D/08.02.2019 – lot 1, transmisă prin intermediul SICAP în data de 11.02.2019, emisă de către REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Alba Iulia, Str. Basarabiei nr. 9, jud. Alba, cod poștal 511615, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii silvice pentru silvicultură, DS Alba”, cod CPV 77200000-2, s-au solicitat următoarele: - anularea actului contestat, prin care oferta SIGMA FOREST SRL a fost declarată admisibilă, însă necâștigătoare, clasându-se pe locul 2; - anularea procesului-verbal de evaluare/raportului procedurii/ raportului intermediar al procedurii (având în vedere că autoritatea contractantă a considerat că se regăsește în etapa intermediară, raportat la comunicarea contestată), întocmite de autoritatea contractantă – pentru lotul 1 Ocolul Silvic Aiud și care au stat la baza comunicării contestate; - reluarea evaluării ofertei clasate pe primul loc - pentru lotul 1, respectiv reevaluarea ofertei depuse de către ASOCIEREA SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin prisma criticilor formulate. 1
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SIGMA FOREST SRL reclamă decizia autorității contractante privind declararea ofertei sale admisibilă, dar necâștigătoare, acesta fiind clasată pe locul 2, în referire la lotul 1. În fapt, contestatorul arată că, prin adresa nr. 10311/B.Gh.D/ 08.02.2019 - lot 1, autoritatea contractantă i-a comunicat faptul că oferta sa, deși admisibilă, a fost declarată necâștigătoare, situându-se pe locul al 2 – lea. Ulterior, contestatorul arată că, deși, prin adresa nr. 53/13.02.2019 (înregistrată la Direcția Silvică Alba sub nr. 1335/13.02.2019) a solicitat studierea dosarului achiziției, autoritatea contractantă, răspunzând, prin adresa nr. 10386/14.02.2019, i-a comunicat faptul că: „...nu a finalizat procedura de atribuire inițiată [...] iar conform ar. 217 alin. 4 din Legea nr. 98/2016 dosarul achiziției are caracter public doar după finalizarea procedurii de atribuire”, refuzându-i astfel studierea dosarului, contrar a ceea ce rezultă din comunicările emise - pentru toate cele 5 loturi, la care a depus ofertă. Așadar, raportat la comunicarea primită și având în vedere rezultatul evaluării și prețul ofertat de către Asocierea declarată câștigătoare, contestatorul consideră nelegală decizia autorității contractante, iar rezultatul, anulabil. În ceea ce privește propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător, contestatorul susține că aceasta nu este reală și sustenabilă, fiind întocmită „în scopul unic de câștigare a licitației”. Raportându-se la categoriile de lucrări care trebuie realizate, comparativ cu costurile impuse de realizarea acestora, contestatorul consideră că, oferta declarată câștigătoare nu reflectă în mod riguros și real totalul costurilor/tarifelor serviciilor impuse prin caietul de sarcini, precum și că aceasta nu respectă tarifele orare de manoperă, raportat la categoria de lucrări și cantitatea acestora, în vederea respectării normei de deviz și a salariului minim impus de legislație. Astfel, chiar dacă autoritatea contractantă a solicitat clarificări/ justificări de preț operatorului desemnat câștigător, contestatorul apreciază că aceasta a realizat o verificare superficială a prețului ofertat de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL - pentru Lotul 1 - O.S. Aiud, acesta nefiind justificat corespunzător din punct de vedere al consumurilor de resurse (umane, materiale și utilaje). De asemenea, autorul contestației consideră că, se impunea ca autoritatea contractantă să verifice dacă ofertantul a luat în calcul la stabilirea tarifului final toate cheltuielile necesare ducerii la îndeplinire a contractului de achiziție publică, inclusiv a celor de personal, cum ar fi 2
spre exemplu: salariile brute lunare, cheltuielile rezultate din prevederile Codului Muncii referitor la ore suplimentare, spor de noapte, spor de sărbători legale, spor de repaus săptămânal, contribuții privind plățile salariale - asigurări sociale, asigurări sociale de sănătate, asigurări de șomaj, fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, contribuții pentru concediile și indemnizații de asigurări sociale de sănătate, cheltuieli directe, costuri de medicina muncii, protecția și securitatea în muncă, cheltuieli indirecte, profit, costuri transport, combustibil etc., cu atât mai mult cu cât, oferta depusă de către Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL - pentru lot 1, reprezintă 52,10 % din valoarea estimată, astfel, devenind incidente prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016, respectiv propunere financiară are o valoare aparent neobișnuit de scăzută. Mai mult, contestatorul arată că situația este aceiași și pentru propunerile financiare depuse pentru celelalte loturi la care ofertantul a depus ofertă, respectiv la lot 4, valoarea ofertei este de 73,56% din valoarea estimată, iar la lot 6 este de 51,64% din valoarea estimată, apreciind că, comisia de evaluare ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă rigurozitate în aprecierea justificărilor de preț solicitate. În situația în care tariful ofertat de SIGMA FOREST SRL este îndreptat către media acestuia, practic și real sustenabilă și realizabilă, cu încadrarea în normele orare minim acceptate legal, în opinia contestatorului, este obiectiv imposibil ca totalul ofertat de Asocierea câștigătoare să fie atât de mic. Totodată, contestatorul precizează faptul că, motivele sale privesc, în principal, următoarele: 1. Prețul extrem de scăzut pentru manoperă, la toate categoriile de lucrări, pe care le apreciază ca fiind, sub 50% din valoarea estimată. 2. Preț extrem de scăzut la celelalte consumuri/resurse (utilaje/transport), pentru toate categoriile de lucrări. Față de criticile expuse, contestatorul concluzionează că autoritatea contractantă, cu superficialitate, a acceptat justificările de preț aduse de societatea câștigătoare, clarificări care, în opinia sa, nu sunt de natură a crea convingerea că aceasta va presta serviciile în condițiile prescrise/ optime. Necesitatea aplecării cu seriozitate asupra ofertei financiare și importanța clarificărilor impuse de legiuitor cu privire la aceasta își are sorgintea, în opinia contestatorului, nu doar în principiul tratamentului egal care ar trebui să caracterizeze orice procedură, ci și în determinarea câștigătorului, raportat, pe de o parte, la seriozitatea lui - gradul său de responsabilitate față de banul public (constituirea neserioasă a ofertei financiare se traduce în suplimentarea bugetului lucrărilor sau respectiv în blocarea acestora), iar pe de altă parte, raportat la riscurile pe care acest câștigător le atrage contractului în sine, în condițiile în care posibilitățile obiective de finalizare a serviciilor 3
(având în vedere că va trebui să execute lucrări la cel puțin 3 Ocoale silvice - Aiud, Cugir și Valea Arieșului - la Blaj și posibil, în paralel, într- un an de la semnarea contractului – fără a cunoaște situația OS Blaj - nefiind participanți), care, pot fi temeinic apreciate din analizarea ofertei - corecta și completa determinare a tuturor costurilor pe care prestarea serviciilor/categoriilor de lucrări le presupune, într-un interval de 10 luni - durata contractului. Contestatorul apreciază că nu poate fi considerat satisfăcător un răspuns la solicitarea de clarificare, în lipsa așezării răspunsului în contextul general al contractului, adică în lipsa verificării cu rigoare a tuturor elementelor - reper: materiale, manoperă, utilaje, transport, etc. Mai mult, autoritatea contractantă are obligația de a verifica, nu doar formal, ci în mod real, dacă prețul ofertat este unul sustenabil. În susținere, se invocă practica C.N.S.C., respectiv Decizia nr. 94/C9/2519, 2528/22.01.2016. Totodată, contestatorul învederează faptul că atribuirea contractelor de achiziție publică trebuie să se realizeze doar cu ofertanți ale căror oferte sunt admisibile, ca urmare a verificării tuturor elementelor ofertei, inclusiv ale ofertei financiare. Concluzionând, SIGMA FOREST SRL consideră că autoritatea contractantă a făcut o aplicare eronată a prevederilor legale incidente, care se abate de la principiile procedurii de achiziţie publică. Astfel contestatorul susține că, în absența unor verificări amănunțite, conduita autorității încalcă scopurile şi principiile legislației în materia achizițiilor publice, respectiv garantarea tratamentului egal, nediscriminarea operatorilor economici și asigurarea transparenţei. Se arată că motivarea completă a contestației în cauză poate fi realizată doar după studiul dosarului achizitiei publice, în prezent, contestatorul bazându-se pe propriile aprecieri (cunoscând categoriile de lucrări care vor trebui prestate și tarifele orare/normativele pentru acestea), întrucât, nu i s-a permis consultarea documentelor aflate la dosarul achiziției. Mai mult, contestatorul învederează faptul că, o opinie contrară posibilității dezvoltării motivelor de contestație ar încălca dispozițiile legale care instituie că, scopul Legii nr. 98/2016 îl constituie asigurarea transparenței și integrității procesului de achiziție publică, precum și al transparenței și al egalității de tratament și că, în condițiile în care nu s- ar permite completarea/dezvoltarea contestației în urma studierii dosarului achiziției publice, s-ar restricționa însăși dreptul de a contesta în esența sa. De asemenea, contestatorul apreciază că, contestația în cauză respectă exigențele art. 10 din Legea nr. 101/2016, fiind motivată în fapt - arătându-se concret spre ce aspecte se îndreaptă criticile sale și reclamând caracterul neconform al ofertei câștigătoare – și, în drept, indicându-se articolele de lege corespunzătoare. 4
Astfel, contestatorul precizează că, ulterior studierii dosarului cauzei, nu va aduce o nouă motivare, ci va detalia, punctual, elementele care susțin faptul că ofertantul câștigător nu poate justifica prețul neobișnuit de scăzut ofertat, respectând dispozițiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Se subliniază faptul că, principalul motiv, de fapt, îl reprezintă nejustificarea de către ofertantul desemnat câștigător a prețului neobișnuit de scăzut. Cu privire la mijloacele de probă, contestatorul arată că textul legal conține mențiunea „în măsura în care este posibil”, reglementând tocmai situația dată, iar indicarea exactă a înscrisurilor pe care se întemeiază criticile sale va putea fi realizată abia după studierea dosarului la CNSC, nefiind posibilă o indicare anticipată a acestora, întrucât modul de derulare a procedurii a creat astfel de circumstanțe. Legislația în materia achizițiilor publice nu permite accesul operatorilor economici participanți la procedură la actele elaborate de autoritate în cursul procesului de evaluare, eventuale solicitări de clarificări și comunicarea rezultatului procedurii. Or, în cauză, își găsesc justificarea prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016 care permit contestatorului accesul la dosarul achiziției publice, necondiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă. În opinia contestatorului este inadmisibilă o restricționare a dreptului de acces în justiție, în condițiile în care a depus toate diligențele necesare pentru a-și apăra interese, în caz contrar încălcându-i-se dreptul la o protecție jurisdicțională efectivă în ceea ce-l privește. În temeiul art. 9 alin. 1 din Legea nr. 101/2016, contestatorul solicită „autorității să adopte măsurile de remediere adecvate raportat la contestația formulată”, iar în subsidiar, admiterea contestației, respectiv a capetelor de cerere formulate. Prin adresa nr. 10479/B.Gh.D./25.02.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 7129/25.02.2019, REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de SIGMA FOREST SRL, prin care a solicitat respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă prezintă un scurt istoric al procedurii și arată că, potrivit raportului procedurii nr. 1442/B.Gh.D./18.02.2019, pentru lotul 1 – OS Aiud, oferta depusă de Asocierea dintre Silv Kostin 2015 și Birtoc Claudiu Dănuț s-a clasat pe locul 1, desemnarea câștigătorului fiind amânată până la soluționarea contestației în cauză. Se arată că, potrivit normelor procedurale interne care au guvernat desfășurarea prezentei proceduri care respectă legislația privind achizițiile publice, s-a respectat criteriul de atribuire ales, precum și cerințele din caietul de sarcini și fișa de date. 5
Totodată, autoritatea arată faptul că, la data inițierii procedurii, a fundamentat valoarea estimată conform normelor de timp și producție unificate pentru servicii silvice, respectându-se articolele de deviz necesare, aplicând un procent de 25% pentru cheltuieli indirecte și 5% pentru profit. Oferta clasată pe locul I în clasamentul intermediar respectă articolele de deviz solicitate, listele de cantități publicate și asigură salariul minim conform Hotărârii nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, aplicând un procent de 0,25% pentru cheltuielile indirecte și 0,25% pentru profit. Astfel, în temeiul art. 200 alin. 1 și 2 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare a solicitat Asocierii dintre Silv Kostin 2015 și Birtoc Claudiu Dănuț clarificări privind procentul scăzut aplicat cheltuielilor indirecte și profit, la care acesta a răspuns concludent, în termen. Așadar, în condițiile în care oferta depusă de Asocierea Silv Kostin 2015 - Birtoc Claudiu Dănuț, pentru lotul 1, a îndeplinit cerințele solicitate în caietul de sarcini și fișa de date, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare a declarat oferta admisibilă, prin aplicarea criteriului de atribuire, aceasta clasându-se pe primul loc în clasament intermediar. Având în vedere aspectele prezentate, autoritatea contractantă apreciază criticile contestatorului nefondate. Cu adresa nr. 29/26.02.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 7559/28.02.2019, SIGMA FOREST SRL arată că, ulterior primirii adresei nr. 10418/B.GH.D/19.02.2019 i s-a permis accesul la dosarul cauzei, sens în care, a precizat faptul că, deși „înțelege și dorește” să conteste și această adresă (nr. 10418/B.Gh.D/19.02.2019) „nu doar comunicarea nr. 10311/B.Gh.D/08.02.2019/Raportul intermediar, cât și Raportul final care a stat la baza emiterii acesteia, însă, se găsește în imposibilitatea de a proceda astfel, întrucât, în realitate, prin adresa nr. 10418/ B.Gh.D/19.02.2019 nu i se comunică rezultatul procedurii la lotul 1”, autoritatea contractantă comunicându-i faptul că desemnarea câștigătorului pentru lotul 1 a fost amânată până la soluționarea contestației în cauză. Prin urmare, contestatorul a înțeles să formuleze „Note de ședință”, prin care a detaliat criticile cu privire la modul în care a fost evaluată de către comisia de evaluare oferta clasată pe locul 1 în clasamentul intermediar. Astfel, raportat la documentația tehnică și tarifele ofertate de către Asocierea clasată pe locul 1 în clasamentul intermediar, contestatorul învederează următoarele: - La formularul C5 „Deviz oferta pentru Cultura-refacere RNP 2019”, acesta a oferta un preț unitar, astfel: Nr.crt. Indicativ norma denumire preț unitar A.C. preț unitar ofertat cantitate 6
1 C.58.I.b Descoplesiri 16,27 lei/ar 11 lei/ar 9110 ari 3 C.51.I.b.2 Mobiliz. solului 320,44 lei/mie buc 15 91,6 mb 4 C.51.II.a.2 Mobiliz. solului 259,75 lei/mie buc 50 78,1 mb în condițiile în care, după cum se arată, prețul unitar se obține: norma de timp (ore-om/ar sau buc) x grila salarizare (lei/ora). -C58 descopleșirea speciilor forestiere de specii ierboase și specii lemnoase, reprezintă, după cum se arată, norma de muncă, care cuprinde: tăierea cu secera sau cosorul a ierburilor, zmeurișurilor, afinișurilor, tăierea de jos cu toporul a speciilor lemnoase copleșitoare (lăstărișuri, semințișuri neutilizabile și specii fără valoare economică sau culturală) de pe toată suprafața sau numai în jurul puieților, în vetre (pe suprafețe minime de 0,5 mp), strângerea materialului rezultat și așezarea lui în mănunchiuri pe spațiile dintre puieți sau pe vetre în jurul puieților și deplasarea în cadrul locului de muncă (de la un puiet la altul), cu precizare că, condițiile de lucru se stabilesc în funcție de panta terenului și gradul de copleșire. Se menționează faptul că, din total servicii care se vor presta în baza contractului, ponderea acestora este reprezentată de lucrările de descopleșiri (influență manoperă/salariu minim). -C.51 mobilizarea manuală a solului în jurul puieților în plantații, semănături directe și regenerări naturale, reprezintă norma de muncă, care cuprinde: mobilizarea solului în jurul puieților cu sapa agricolă, sapa de munte sau târnăcopul pe o suprafață circulară cu diametrul de minim 70 cm sau dreptunghiulară cu dimensiunile de 60/80 cm, spargerea bulgărilor, înlăturarea pietrelor și rădăcinilor, smulgerea buruienilor din jurul puieților și ruperea sau tăierea lăstarilor de pe vatră, cu precizarea că, condițiile de lucru se stabilesc în funcție de textura solului, gradul de îmburuienire, textura și umiditatea solului pentru terenurile plane. Astfel, chiar dacă autoritatea contractantă a solicitat clarificări/ justificări de preț cu privire la prețul deosebit de scăzut și la cheltuielile indirecte și echipamentele de protecție, contestatorul consideră că aceasta a realizat o verificare superficială a prețului ofertat de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL - pentru Lotul 1 - O.S. Aiud, „tocmai cu privire la costurile cu adevărat importante și semnificative în realizarea contractului”, costuri nejustificate corespunzător, în opinia sa, din punct de vedere a consumurilor de resurse (umane, materiale și utilaje). Contestatorul arată că, prin detalierile prezentate, nu a adus ulterior studierii dosarului achiziției publice o nouă motivare a contestației formulate, ci doar a dezvoltat motivele din contestația depusă, motive care au vizat, în principal, prețul extrem de scăzut practicat pentru manoperă, la toate categoriile de lucrări, subliniind 7
nejustificarea de către ofertantul desemnat câștigător a prețului neobișnuit de scăzut. Prin adresa nr. 59/15.03.2019, înregistrată la CNSC sub nr. 9911/18.03.20019, SIGMA FOREST SRL a formulat „Concluzii scrise”, prin care a reiterat criticile privind modul de evaluare a ofertei clasate pe locul 1, subliniind, totodată faptul că, detalierile prezentate ca urmare a studierii dosarului cauzei la autoritatea contractantă nu reprezintă o nouă motivare a contestației formulate, ci doar o dezvoltare/detaliere mai complexă a motivelor/criticilor deja enunțate/aduse prin contestația depusă, motive/critici care s-au canalizat de la început, și în principal, spre prețul extrem de scăzut la manoperă, la toate categoriile de lucrări, reiterând solicitarea privind admiterea capetelor de cerere, astfel cum au fost formulate, cu dispunerea reevaluării ofertei clasate pe locul 1. Cu toate că, prin adresa nr. 8927/250/C10/11.03.2019, retransmisă în data de 13.03.2019, Consiliul a informat contestatorul că poate studia dosarul cauzei, prin adresa nr. 34/19.03.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 10235/19.03.2019, SIGMA FOREST SRL a arătat că renunță la solicitarea privind studierea dosarului. Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA, în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de licitație deschisă, organizată pe loturi, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii silvice pentru silvicultură, DS Alba”, cod CPV 77200000-2. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr. CN1007782/19.12.2018, criteriul de atribuire stabilit fiind „prețul cel mai scăzut”. În cadrul procedurii au fost depuse în SEAP, pentru lotul 1, 3 oferte, ce au fost accesate în data de 23.01.2019, ora 15.00, aspecte consemnate în cadrul procesului-verbal nr. 692/25.01.2019. Potrivit procesului-verbal nr. 1182/08.02.2019 al ședinței de evaluare a răspunsurilor de clarificări pentru propunerilor financiare, autoritatea contractantă a întocmit clasamentul ofertanților, prin aplicarea criteriului de atribuire ales, oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL - pentru Lotul 1 - O.S. Aiud, clasându-se pe locul I, cu o valoare de 202.768,37 lei fără TVA (52% din valoarea estimată) oferta contestatorului situându-se pe locul al II- lea, cu o valoare de 278.071,20 lei fără TVA (71% din valoarea estimată). Împotriva rezultatului comunicat prin adresa nr. 10311/B.Gh.D/ 08.02.2019 – lot 1, transmisă prin intermediul SICAP în data de 11.02.2019, SIGMA FOREST SRL a formulat contestația ce formează obiectul dosarului nr. 250/2019. 8
Prin raportul procedurii nr. 1442/18.02.2019, autoritatea contractantă a decis amânarea desemnării câștigătorului, pentru lotul 1, până la soluționarea contestației în cauză. Împotriva adresei de comunicare nr. 10311/B.Gh.D/ 08.02.2019 – lot 1, SIGMA FOREST SRL a formulat prezenta contestație, prin care susține că în mod nelegal autoritatea contractantă a stabilit că oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL se situează pe locul I în clasament, la lotul I, având în vedere că acesta nu și-a justificat în mod corespunzător propunerea financiară. Se reține în soluționare că, în vederea evaluării propunerii financiare depusă de ofertantul situat pe locul I, Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări prin adresa nr. 10252/01.02.2019, după cum urmează: „Vă rugăm să justificați cum puteți să acoperiți din procentul de 0,25% aplicat cotelor indirecte, pentru formularele C5: Cultură și refacere, pepiniere, semințe și degajări, deoarece cotele indirecte implică cheltuielile societății cu medicamente și asigurarea uneltelor pentru prestarea serviciilor; Vă rugăm să ne transmiteți dovada achiziționării echipamentului de protecție pentru muncitori, deoarece oferta înaintată de dvs. este la nivelul salariului minim pe economie”. Cu privire la prima întrebare, privind cotele de cheltuieli indirecte, Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL a precizat că, în ceea ce îl privește, consideră că „detalierea cheltuielilor indirecte este improprie și inutilă” și că procentul de cheltuieli indirecte este stabilit de fiecare operator economic în parte pe baza propriilor analize. De asemenea, referitor la cea de a doua întrebare, privind echipamentele de protecție, acesta a menționat că a depus în acest sens declarația privind sănătatea și securitatea în muncă și declarația privind respectarea art. 51 din Legea nr. 98/2016 (care vizează cerințele obligatorii din documentația de atribuire în domeniile mediului, social şi al relaţiilor de muncă, stabilite prin legislaţia în vigoare). În opinia Consiliului, solicitările de clarificare ale autorității contractante cu privire la prețul neobișnuit de scăzut ofertat de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL (52% din valoarea estimată a lotului I) nu au fost complete, acestea limitându-se la formularea unei întrebări legate doar de procentul de 0,25% cheltuieli indirecte. Potrivit dispozițiilor art. 210 din Legea nr. 98/2016, „(1) În cazul unei propuneri financiare aparent neobişnuit de scăzută în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului de achiziţie publică/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costurile propuse în respectiva ofertă. (2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: 9
a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 51 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 218; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat”. De asemenea, potrivit art. 210 alin. (3) din Legea nr. 98/2016, „ Autoritatea contractantă evaluează informaţiile şi documentele furnizate de ofertantul a cărui ofertă are un preţ aparent neobişnuit de scăzut şi respinge respectiva ofertă numai atunci când dovezile furnizate nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, ţinând seama de elementele menţionate la alin. (2)”. Deci, potrivit legii, autoritatea contractantă avea obligația de a verifica nu doar formal, ci în mod real, dacă prețul ofertat de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL este unul sustenabil întocmit cu respectarea prevederilor legale aplicabile, de a stabili măsura în care tariful ofertat asigură prestarea serviciilor silvice în condiţiile stipulate de caietul de sarcini. De asemenea, este necesar ca ofertantul să justifice oferta financiară corespunzător din punct de vedere al consumurilor de resurse umane, materiale și utilaje, iar autoritatea contractantă să verifice dacă ofertantul a luat în calcul la stabilirea tarifului final toate cheltuielile necesare ducerii la îndeplinire a contractului de achiziție publică – materiale, utilaje, transport și dacă au fost respectate dispozițiile Codului muncii și ale legislației în vigoare cu privire la salarizarea personalului (manoperă). În cazul de față, solicitarea de clarificare nr. 10252/01.02.2019, formulată de autoritatea contractantă este nerelevantă sub aspectul prețului total ofertat și se referă, practic, doar la procentul de cheltuieli indirecte. Față de cele expuse anterior, Consiliul apreciază că sunt întemeiate criticile contestatorului și că autoritatea contractantă nu a efectuat o verificare temeinică a ofertei depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL așa cum prevăd dispozițiile legale menționate anterior. Prin urmare, se impune ca aceasta să-i solicite ofertantului Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL clarificări suplimentare privind fundamentarea economică a modului de formare a preţului, potrivit dispozițiilor art. 210 alin. (1) și (2) din Legea nr. 98/2016, cu privire la toate elementele componente ale propunerii financiare. 10
În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SIGMA FOREST SRL în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA, va dispune anularea procesului-verbal nr. 1182/08.02.2019, a raportului procedurii nr. 1442/18.02.2019 și a actelor subsecvente acestora, în partea privind oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin solicitarea de clarificări potrivit celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În consecință, luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. a) și b) din Legea nr. 101/2016, admite contestația formulată de SIGMA FOREST SRL în contradictoriu cu REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR – ROMSILVA RA, prin DIRECȚIA SILVICĂ ALBA. Dispune anularea procesului-verbal nr. 1182/08.02.2019, a raportului procedurii nr. 1442/18.02.2019 și a actelor subsecvente acestora, în partea privind oferta depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de Asocierea SILV KOSTIN 2015 SRL & BIRTOC CLAUDIU SRL, prin solicitarea de clarificări potrivit celor precizate în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, CĂTĂLIN POPESCU FELICIA COSTEA MIHAELA ENACHE 11
Redactată în 4 (patru) exemplare, conține unsprezece (11) pagini. 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.