AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2380/2025

EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI CAMPULUNG MOLDOVENESC

Decizia CNSC nr. 2380/C6/1642/2274 din 14.08.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2380/C6/1642/2274 din 14.08.2025

Data din document
2025-08-14
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Execuția lucrărilor în vederea realizării obiectivului de investiție «Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Câmpulung Moldovenesc»”, cod CPV 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1156857/06.12.2024, s-au solicitat următoarele: „anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei contestatoarei și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ELBI ENERGY PROJECTS SRL, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; În subsidiar: În situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii; permiterea accesului contestatoar…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea ELBI ENERGY PROJECTS SRL (dosar nr. 2274/2025). Respinge excepția lipsei de interes invocată de către intervenientă în ceea ce privește dosarul nr. 2274/2025. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL (dosar nr. 1642/2025), în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC, inclusiv solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură”. Admite contestația depusă de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL (dosar nr. 2274/2025), în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC și obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, precum și a tuturor actelor subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei aparținând societății ELBI ENERGY PRO…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2380/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 29300, 40782Data înregistrării: 2025-05-07
ContestatorEURO AUDIT SERVICE SRLCUI 16869469
Autoritate contractantăPRIMARIA MUNICIPIULUI CAMPULUNG MOLDOVENESC

2025_2380_2025_Decizie_2380.pdf, BO2025_2380_2025_BO2025_2380.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 7.967 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 2380/C6/1642/2274 Data: 14.08.2025 I. Prin contestația nr. 378/06.05.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 29300/07.05.2025 (dosar nr. 1642/2025), formulată de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J15/954/2004, având CIF RO 16869469, reprezentat de Alexandru Cârlig – administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 13884/29.04.2025 și a raportului procedurii de atribuire nr. 13878/ 29.04.2025, acte emise de PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu sediul în localitatea Câmpulung Moldovenesc, str. 22 Decembrie nr. 2, județul Suceava, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Execuția lucrărilor în vederea realizării obiectivului de investiție «Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Câmpulung Moldovenesc»”, cod CPV 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. SCN1156857/06.12.2024, s-au solicitat următoarele: „anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei contestatoarei și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ELBI ENERGY PROJECTS SRL, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; În subsidiar: În situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii; permiterea accesului contestatoarei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care contestatoarea urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat, în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile alin. Pagina 1 din 4

§ 2

(1) al art. 186 din Codul de Procedură Civilă; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. II. Prin contestația nr. 516/18.06.2025, înregistrată la C.N.S.C sub nr. 40782/19.06.2025 (dosar nr. 2274/2025) formulată de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu datele de identificare de mai sus, împotriva adresei nr. 13884/29.04.2025, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, acte emise de către PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC, cu datele de identificare de mai sus, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, s-au solicitat următoarele: „anularea deciziei autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ELBI ENERGY PROJECTS SRL, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 43928/01.07.2025, formulată de către societatea ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în municipiul București, Șos. Alexandriei nr. 203A, sector 5, cu sediul procesual ales la Hedeș Andreea-Ioana – Cabinet de Avocat din localitatea Bistrița, cartier Unirea, str. Henri Coandă nr. 10, județul Bistrița-Năsăud, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J40/6842/2019, având CUI 41166842, reprezentată legal prin administrator Năstase Andra Ioana, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului următoarele: „admiterea excepției lipsei de interes, respectiv respingerea criticilor formulate de către EURO-AUDIT SERVICE SRL cu privire la oferta ELBI ENERGY PROJECTS SRL ca fiind lipsite de interes; respingerea contestației formulate de EURO-AUDIT SERVICE SRL ca neîntemeiată sub aspectul criticilor ce vizează oferta depusă de ELBI ENERGY PROJECTS SRL; menținerea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii; obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată”. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Pagina 2 din 4

§ 3

Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează dosarele cu nr. 1642/2025, și nr. 2274/2025, care vor fi soluționate împreună. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea ELBI ENERGY PROJECTS SRL (dosar nr. 2274/2025). Respinge excepția lipsei de interes invocată de către intervenientă în ceea ce privește dosarul nr. 2274/2025. Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL (dosar nr. 1642/2025), în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC, inclusiv solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură”. Admite contestația depusă de către societatea EURO-AUDIT SERVICE SRL (dosar nr. 2274/2025), în contradictoriu cu autoritatea contractantă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI CÂMPULUNG MOLDOVENESC și obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, precum și a tuturor actelor subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei aparținând societății ELBI ENERGY PROJECTS SRL. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei aparținând societății ELBI ENERGY PROJECTS SRL, conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/01.07.2025, formulată față de contestația care face obiectul dosarului nr. 2274/2025, inclusiv cererea de obligarea contestatoarei la „suportarea cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar”. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei, în ceea ce privește contestația care face obiectul dosarului nr. 2274/2025. Pagina 3 din 4

§ 4

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ.

§ 5

Pagina 4 din 4

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 314.436 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 14.08.2025 I. Prin contestația nr. 378/06.05.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 29300/07.05.2025 (dosar nr. ...), formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF RO ..., reprezentat de ... – administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 13884/29.04.2025 și a raportului procedurii de atribuire nr. 13878/ 29.04.2025, acte emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Execuția lucrărilor în vederea realizării obiectivului de investiție «Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul ...»”, cod CPV 45316110-9 (Rev. 2), anunț de participare simplificat nr. .../06.12.2024, s-au solicitat următoarele: „anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei contestatoarei și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ..., precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; În subsidiar: În situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii; permiterea accesului contestatoarei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care contestatoarea urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat, în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 186 din Codul de Procedură Civilă; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Pagina 1 din 105

§ 2

II. Prin contestația nr. 516/18.06.2025, înregistrată la C.N.S.C sub nr. 40782/19.06.2025 (dosar nr. ...) formulată de către societatea ..., cu datele de identificare de mai sus, împotriva adresei nr. 13884/29.04.2025, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și a raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, acte emise de către ..., cu datele de identificare de mai sus, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiași proceduri, s-au solicitat următoarele: „anularea deciziei autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ..., precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acesteia; obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată”. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 43928/01.07.2025, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., cu sediul procesual ales la ... – Cabinet de Avocat din ..., înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin administrator ..., în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, s-a solicitat Consiliului următoarele: „admiterea excepției lipsei de interes, respectiv respingerea criticilor formulate de către ... cu privire la oferta ... ca fiind lipsite de interes; respingerea contestației formulate de ... ca neîntemeiată sub aspectul criticilor ce vizează oferta depusă de ...; menținerea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii; obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată”. Contestațiile și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 din Legea nr. 101/2016 și art. 66 alin. (1), art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) Cod procedură civilă. Conform dispozițiilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „În fiecare etapă, contestațiile formulate în cadrul aceleiași proceduri sunt conexate”, Consiliul conexează dosarele cu nr. ..., și nr. ..., care vor fi soluționate împreună. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pagina 2 din 105

§ 3

I. Prin contestația nr. 378/06.05.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 29300/07.05.2025 (dosar nr. ...), societatea ... critică rezultatul procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Referitor la interesul său în formularea contestației, invocă prevederile art. 2 alin. (1) și art. 3 lit. f) din Legea nr. 101/2016, și consideră că toate condițiile sunt îndeplinite. Pe fond, precizează că prin adresa nr. 13884/29.04.2025, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii i s-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, precum și faptul că oferta desemnată câștigătoare este oferta depusă de către ..., cu prețul de 3.578.971,16, reprezentând 90,16% din valoarea estimată a procedurii. În altă ordine de idei, ... menționează că pe data de 30.04.2025, prin intermediul adresei nr. 364/30.04.2025 a solicitat, în temeiul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, acces la dosarul achiziției și eliberarea de copii în format electronic după documentele conținute de acesta. Pe data de 05.05.2025, autoritatea contractantă a răspuns solicitării sale, prin intermediul adresei nr. 14005/05.05.2025 comunicându-i, în esență, faptul că nu-i permite acces la niciun document din cadrul dosarului achiziției, nici măcar la procesele-verbale de evaluare a ofertelor și la documentele depuse în vederea demonstrării celor declarate în DUAE din cauza faptului că ar conține informații confidențiale și/sau date cu caracter personal, apreciind, în mod eronat, faptul că au fost respectate în totalitate prevederile alin. (6) al art. 217 din Legea nr. 98/2016 prin publicarea raportului procedurii, document ce include toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior. Prin urmare, ... solicită CNSC permiterea accesului la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care societatea sa urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat, în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă. Contestatoarea susține că decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale este nelegală, aceasta din urmă având obligația de a realiza evaluarea ofertelor strict prin raportare la cerințele documentației de atribuire, nu prin raportare la altele, diminuate sau majorate. Prin urmare, autorității contractante îi incumbă obligația de a le solicita ofertanților doar acele documente pentru care în fișa tehnică există obligația explicită de depunere a lor odată cu oferta. În același timp, autoritatea contractantă are obligația de a respecta dreptul fiecărui ofertant de a depune în oferta sa doar documentele care au fost solicitate, în mod expres prin fișa tehnică F5 a fi depuse și în niciun caz Pagina 3 din 105

§ 4

solicitarea de documente justificative pentru cerințe pentru care acestea nu au fost solicitate la depunerea ofertei. Menționează că prevederile art. 209 din Legea nr. 98/2016, prin care se conferă comisiei de evaluare a ofertelor dreptul de a solicita unui candidat/ofertant clarificări sau completări ale documentelor prezentate în oferta depusă, nu se referă în niciun caz la dreptul autorității contractante de a solicita demonstrarea unor cerințe pe baza de documente dacă aceasta nu a fost prevăzută în mod expres și explicit în oricare parte a documentației de atribuire din care fac parte și fișele tehnice. Nu orice cerință a autorității contractante este urmată în mod automat de demonstrație sau depunerea de documente provenite de la terți dacă acest lucru nu a fost prevăzut, în mod expres și explicit în lege. Autorității contractante nu-i este permis un comportament abuziv și discreționar doar în virtutea faptului că aceasta „poate”, legea protejează ofertanții punându-i pe picior de egalitate cu autoritatea contractantă. A1 - Cu privire la primul motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 1, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, contestatoarea învederează următoarele: La pag. 1 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf” se regăsește fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal AIL1, în care la rd.6.6 col.2 se specifică îndeplinirea cerinței astfel: „Declarație de conformitate cu Directiva de compatibilitate Electromagnetica (EMC) cu nr. LCSB12083012E pag 155”. Certificatul de conformitate CE depus de către ... la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf a fost emis de către laboratorul acreditat Shenzhen Southern LCS Compliance Testing Laboratory Ltd. în baza standardelor EN IEC 55015:2019+A11:2020; EN IEC 61000-3- 2:2019+A1:2021; EN 61000-3-3:2013+A1:2019+A2:2021; EN IEC 61547:2023, solicitate de către autoritatea contractantă. De asemenea, arată că, certificarea CE este o cerință obligatorie de siguranță a UE care indică faptul că un produs a trecut anumite teste și înseamnă că poate fi vândut legal oriunde în UE și în Spațiul Economic European. Certificatul de conformitate CE in conformitate cu Directiva de compatibilitate electromagnetica (EMC) se obține în urma testării aparatului de iluminat și a eliberării Raportului de testare EMC care conține și raportul de testare Măsurători Electrice. Raportul de testare EMC care nu este însoțit de Certificatul de conformitate CE pentru produsele supuse testării sau a Declarației de conformitate pentru produsele pentru care producătorul își asuma responsabilitatea nu este valabil. În schimb Certificatul de conformitate CE-EMC este valabil și fără a fi însoțit de raportul de testare mai sus menționat. Faptul că în propunerea tehnică ... a fost depus doar Certificatul de conformitate CE - EMC fără a fi însoțit de Raportul de testare - EMC (care conține și Pagina 4 din 105

§ 5

Raportul pentru Măsurători Electrice) reprezintă o simplă eroare de redactare a ofertei încadrabilă în categoria viciilor de formă/abaterilor tehnice minore a căror corectare este permisă de prevederile legale, remediată prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări adresată de către comisia de evaluare, ocazie cu care a fost transmis și raportul de testare EMC (care conține și raportul pentru Măsurători Electrice) care a stat la baza emiterii Certificatului de conformitate CE - EMC depus în Propunerea tehnică la pag.155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1pdf”. În egală măsură raportul de testare Măsurători Electrice este parte a raportului de testare EMC, fiind transmis cu ocazia răspunsului la solicitarea de clarificări. Contrar alegațiilor neîntemeiate ale autorității contractante, prezentarea raportului de testare EMC cu ocazia răspunsului la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare nu a fost de natură a- i crea contestatoarei vreun avantaj nelegal, în condițiile în care în cuprinsul ofertei depuse inițial se regăsește certificatul de conformitate, document ce are la bază raportul respectiv și fără de care nu ar fi putut fi emis. În susținere, invocă art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 și afirmă că corectarea acesteia nu ar fi determinat încălcarea prevederilor art. 209 din Legea nr. 98/2016 - determinarea apariției unui avantaj evident în favoarea unui ofertant și / sau nu ar fi condus la depunerea unei noi oferte. În susținere, invocă jurisprudență națională și europeană. De asemenea, contestatoarea susține că raportul termic, astfel cum acesta a fost solicitat prin fișa tehnică F5 nr.1 rd.6.10 se află în fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”, ca parte a raportului de testare CE-LVD cu nr. LCSB061022021S emis de către laboratorul acreditat Shenzhen Southern LCS Compliance Testing Laboratory Ltd în baza standardului EN 60598- 2-3, la pag. nr. 28 a raportului la rd. 3.12 (12.4), pag. 272 din fișier aflându-se Testul termal pentru funcționare normală a aparatului de iluminat ofertat cu indicativul „P” (Passed - a trecut). Totodată, la pag. 376 din fișierul antemenționat a fost depus și testul pentru temperatura înaltă și joasă efectuat potrivit EN 60068-2-14. A2 - Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 2, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, ... învederează următoarele: Susținerile sale de la capătul de cerere A1 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia, înțelegând să le mențină în integralitate. A3 - Cu privire la cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și Pagina 5 din 105

§ 6

solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 3. la pct. 6.6. 6.9 și 6.10. ... învederează următoarele: În propunerea sa tehnică au fost depuse toate documentele solicitate de către autoritatea contractantă, după cum urmează: Certificatul de conformitate CE - EMC ce se regăsește la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf” care este emis în baza Raportului de testare EMC. Raportul de testare EMC a fost transmis prin intermediul Adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, și 3; Raportul de testare Măsurători Electrice care a fost solicitat drept cerința la rd. 6.9 din fișa tehnică F5 nr. 1, 2, 3 este parte a Raportului de testare EMC și a fost transmis prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul Fiselor tehnice F5 nr. 1, 2, și 3; Raportul termic, astfel cum acesta a fost solicitat prin fișele tehnice F5 nr. 1, 2 și 3 rd.6.10 se află în fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”, ca parte a Raportul de testare CE-LVD cu nr. LCSB061022021S emis de către laboratorul acreditat Shenzhen Southern LCS Compliance Testing Laboratory Ltd în baza standardului EN 60598-2-3, la pag. nr. 28 a raportului la rd. 3.12 (12.4), pag. 272 din fișier aflându-se Testul termal pentru funcționare normală a aparatului de iluminat ofertat cu indicativul „P” (Passed - a trecut). Totodată la pag. 376 din fișierul antemenționat a fost depus și testul pentru temperatura înaltă și joasă efectuat potrivit EN 60068-2-14. Contestatoarea arată că susținerile sale de la capătul de cerere A1 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia, înțelegând să le mențină în integralitate. A4 - Cu privire la cel de-al patrulea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la temperatura de culoare TC=2200-3000k solicitată pentru AIL 4, contestatoarea învederează următoarele: Temperatura de culoare pentru aparatul de iluminat care face obiectul fișei tehnice nr. 4 Aparat de iluminat tip LED AIL4, astfel cum rezultă cu claritate de la rd. 2.9, col.2 din fișa tehnică nr. 4 însușită de către producător prin semnătura olografă este de 3000K. Mai mult la rd. 5.6, col. 2 din fișa tehnică nr. 4 semnată de către producător prin semnătură are înscris codul QR al producătorului pentru aparatul de iluminat ofertat, cod QR conține toate informațiile individualizate despre aparatul de iluminat ofertat, în urma simplei scanări a căruia putându-se constata cu claritate faptul că temperatura de culoare a acestuia este 3000K, nu de 4000K, cum în mod eronat și cu vădită rea-credință susține autoritatea contractantă. Înscrierea în Specificația tehnică a Pagina 6 din 105

§ 7

aparatului de iluminat de la pag. 7 a fișierului „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 2.pdf a temperaturii de culoare 4000K, reprezintă o eroare tehnică minoră, care este susținută de alte documente (Fișa tehnică nr. 4 semnată de către producător și codul QR pus la dispoziție, Certificatele ENEC și ENEC PLUS ce se regăsesc în Propunerea tehnică), astfel cum s-a arătat și prin intermediul Adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, prin care contestatoarea a reconfirmat temperatura de culoare de 3000K. ... opinează că motivația autorității contractante privind eliminarea ofertei sale ca urmare a unor simple speculații, atât în ceea ce privește temperatura de culoare, cât și cu privire la faptul că ar fi fost ofertat un aparat de iluminat codificat EA-LD-030-SS3-R11610, pentru care aceasta consideră că nu a fost depusă o fișă tehnică, este total eronată și abuzivă, întrucât temperatura de culoare a aparatului de iluminat poate fi constatată cu ușurință atât din fișă tehnică nr. 1 semnată olograf de către producător, cât și prin citirea codului QR al producătorului pentru aparatul de iluminat ofertat, codificarea aparatului de iluminat fiind strict o problemă internă a producătorului pentru uz propriu, întrucât prin cod acesta urmărește o serie de caracteristici tehnice și funcționale ale aparatului de iluminat produs, pe care autoritatea contractantă nu le-a avut în vedere și nu au fost solicitate, în mod expres, prin fișă tehnică F5 pentru aparatul de iluminat. În această situație, ofertantul are obligația îndeplinirii cerințelor minime solicitate de către autoritatea contractantă, iar caracteristicile superioare nu pot fi contestate de către aceasta. Contestatoarea susține că aparatul de iluminat ofertat de societatea sa, potrivit fișei tehnice semnate de către producător îndeplinește toate cerințele minime solicitate, astfel că autoritatea contractantă nu poate elimina ... din cauza faptului că nu înțelege codificarea aparatului de iluminat ofertat. Ori, în cazul în care autoritatea contractantă dorea cu adevărat să înțeleagă codificarea aparatului de iluminat ofertat avea obligația de a-i solicita contestatoarei clarificări în acest sens și numai în situația în care în urma prezentării răspunsului constată o neîndeplinire a unei cerințe avea dreptul de proceda la respingerea ofertei sale. În modalitatea în care a procedat autoritatea contractantă a dat dovadă de comportament abuziv și incalificabil care se impune a fi sancționat fără rezerve. Prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, la întrebarea nr. 7 ..., inclusiv prin capturi de ecran din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - Calcul luminotehnic.pdf” a făcut dovada temperaturii de culoare de 3000K pentru corpurile de iluminat ce fac obiectul fișei tehnice F5 nr. 4 ce vor fi montate în sistemul de iluminat public din orașul .... În susținere, invocă jurisprundeță națională. Pagina 7 din 105

§ 8

A5 - Cu privire la cel de-al cincilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare pentru caracteristicile solicitate prin fișă tehnică nr. 4 - formular F5 (certificate și rapoarte de testări), ... învederează următoarele: În contradicție cu interpretarea abuzivă a autorității contractante, care are drept finalitate emiterea unor alegații neîntemeiate, documentele invocate de către contestatoare prin intermediul Adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul său la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, la răspunsul nr. 8, sunt emise exclusiv de către laboratoare de testare autorizate și se referă în totalitate la aparatele de iluminat ce fac obiectul fișei tehnice F5 nr. 4 Aparat de iluminat cu LED AIL4. Codificarea pentru aparatul de iluminat cu model EA-LD-026-S3 semnifică faptul că aparatul de iluminat este produs pentru ofertantul EURO AUDIT (EA), cu LED (LD), 026 (putere electrică 26W) și S3 (aparat de iluminat stradal 3). Pentru toate cele 4 modele de aparate de iluminat ornamentale codificarea generală a modelelor este EA-LD-xxx-Ax, EA- LD-xxx-Bx, EA-LD-xxx-Cx, EA-LD-xxx-Dx, în care „xxx” înseamnă puterea electrică individuală a aparatului de iluminat iar „x” înseamnă pentru fiecare model în parte. Toate cele 4 modele de aparate de iluminat fac parte din aceeași familie de aparate de iluminat stradal ornamental, motiv pentru care laboratorul de testare care a emis Certificatele de conformitate CE și Rapoartele de testare a înscris în documentele de testare codificarea producătorului pentru fiecare model în parte. Autoritatea contractantă nu este în măsură să cenzureze capabilitatea unui laborator de testare independent privind modul în care acesta înscrie în documentele emise codurile producătorului pentru modelele testate și astfel să considere că „caracteristicile acestui tip de aparat de iluminat ofertat nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire”. ... solicită CNSC să constate faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat prin fișa tehnică F5 nr. 4, rd. 1.5 „Dimensiuni aparat de iluminat: formă circulară tronconică fi x H: 500mm/450mm(± 10%)”, un aparat de iluminat cu un anumit cod (model), astfel încât în evaluarea ofertei contestatoarei să considere că modelul ofertat de societatea sa nu respectă cerințele documentației de atribuire. Or, după cum se poate constata cu ușurință din fotografiile ce însoțesc aparatele de iluminat ofertate din raportul de testare EMC ce se regăsește la pag. 245 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 2.pdf, emis de către un laborator acreditat, modelul EA-LD-xxx-Ax îndeplinește cerințele autorității contractante, având forma circulară și dimensiunile solicitate prin fișă tehnică. Având în vedere aceste dovezi clare, ... solicită CNSC să constate faptul că oferta sa este conformă și să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea sa strict prin raportare la documentele Pagina 8 din 105

§ 9

existente în cadrul ofertei și nu prin interpretări eronate și subiective care nu au niciun corespondent în realitate. A6 - Cu privire la cel de-al șaselea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la presupusa neîndeplinire a cerinței solicitate la pct. 2.1 din fișă tehnică nr. 5, respectiv „distribuția luminoasă va fi de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni”, ... învederează următoarele: În contradicție cu alegațiile neîntemeiate ale autorității contractante răspunsul la întrebarea nr. 10 formulat de către contestatoarea prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, este unul mai mult decât concludent, întrucât, așa cum se poate observa din calculele luminotehnice din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - Calcul luminotehnic.pdf”, pag. 680 efectuate pentru str. ... - E85 - Trecere de pietoni (poz. 1 din Anexa centralizatoare) cu aparatul de iluminat cod EA-LD-110-S3-RXP acesta are o distribuție luminoasă asimetrică X-Y care este specifică trecerilor de pietoni. ... menționează că iluminatul stradal cuprinde: iluminatul arterelor de circulație auto, iluminatul sensurilor giratorii, iluminatul pietonal al trotuarelor și iluminatul trecerilor de pietoni. În fișa tehnică F5 nr. 5 Aparat de iluminat stradal cu LED AIL5, la rd. 2.1, col. 2, semnată și însușită de producător s-a asumat cerința privind „Distribuția luminoasă este de tip stradal și nu este influențată de apariția unor defecte asupra unora dintre LED-uri; fiecare dintre LED-uri având asociată același tip de lentilă specifică, care reproduce distribuția luminoasă completă a aparatului de iluminat. Conform fișă tehnică AIL pag. 41 Conform instrucțiuni de montaj pag120”. Ca atare pentru dovedirea îndeplinirii cerinței, din calculul luminotehnic efectuat cu aparatul de iluminat ofertat se poate constata îndeplinirea indicatorilor luminotehnici specifici trecerilor de pietoni, iar prin fișă tehnică a AIL5 și Specificațiile tehnice, precum și prin instrucțiunile de instalare ale aparatului de iluminat, semnate și însușite de producător se poate constata că aparatele de iluminat ofertate îndeplinesc această cerință. Contestatoarea afirmă că autoritatea contractantă a ignorat cu bună știință, atât calculele luminotehnice prezentate, care reprezintă dovada supremă a faptului că aparatul de iluminat ofertat are o „distribuție luminoasă de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni”, cât și specificații tehnice (fișă tehnică) și instrucțiuni de instalare de la producător, preferând să elimine, în mod nelegal oferta sa. Contestatoarea solicită CNSC să constate comportamentul abuziv al autorității contractante, în ceea ce privește evaluarea ofertei sale cu privire la acest motiv și să o oblige la reevaluarea acesteia cu luarea în considerare a calculelor luminotehnice care demonstrează fără putință de tăgadă îndeplinirea cerinței de către aparatul de iluminat ofertat model EA-LD-110-S3-RXP din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - Calcul Pagina 9 din 105

§ 10

luminotehnic.pdf”, pag. 680 efectuate pentru str. ... - E85 - Trecere de pietoni (poz. 1 din Anexa centralizatoare). A7 - Cu privire la cel de-al șaptelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișă tehnică nr. 5, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, ... învederează următoarele: Aparatele de iluminat ce fac obiectul Fișei tehnice F5 nr. 5 fac parte din familia aparatelor de iluminat stradal. Contestatoarea menționează că iluminatul stradal cuprinde: iluminatul arterelor de circulație auto, iluminatul sensurilor giratorii, iluminatul pietonal al trotuarelor și iluminatul trecerilor de pietoni. Având în vedere acest aspect toate Rapoartele de testare eliberate de laboratoare acreditate sunt valabile pentru oricare dintre aparatele de iluminat care fac parte din familia aparatelor de iluminat stradal, emiterea rapoartelor realizându-se pentru întreaga familie a aparatelor de iluminat stradal și nu în mod individual pentru fiecare dintre tipurile de iluminat stradal. În contradicție cu alegațiile autorității pentru întrebarea de la pct. 11 răspunsul ... a fost unul mai mult decât concludent, în sensul că în oferta sa nu se regăsesc documentele solicitate după cum urmează: Certificatul de conformitate CE - EMC ce se regăsește la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf” care este emis în baza Raportului de testare EMC. Raportul de testare EMC a fost transmis prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentand răspunsul contestatoarei la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3 și 5; Raportul de testare Măsurători Electrice care a fost solicitat drept cerință la rd. 6.9 din Fișă tehnică F5 nr. 1, 2, 3 este parte a Raportului de testare EMC și a fost transmis prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3 și 5; Raportul termic, astfel cum acesta a fost solicitat prin Fișele tehnice F5 nr. 1, 2 și 3 rd.6.10 se află în fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea l.pdf, ca parte a raportul de testare CE - LVD cu nr. LCSB061022021S emis de către laboratorul acreditat Shenzhen Southern LCS Compliance Testing Laboratory Ltd în baza standardului EN 60598-2-3, la pag. nr. 28 a raportului la rd. 3.12 (12.4), pag. 272 din fișier aflându-se Testul termal pentru funcționare normală a aparatului de iluminat ofertat cu indicativul „P” (Passed - a trecut). Totodată, la pag. 376 din fișierul antementionat a fost depus și testul pentru temperatură înaltă și joasă efectuat potrivit EN 60068-2-14. Contestatoarea precizează că susținerile sale de la capătul de cerere A1 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia, înțelegând să le mențină în integralitate. Pagina 10 din 105

§ 11

A8 - Cu privire la cel de-al optulea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișă tehnică nr. 6, la pct. 3.4, contestatoarea învederează următoarele: Cerința formulată de către autoritatea contractantă la rd. 3.4 din fișa tehnică nr. 6 Sistem de telegestiune „Aplicația permite prin protocoalele standardizate folosite afișarea imaginilor în timp real de la camerele video, informațiilor de la punctele de aprindere etc. Se va prezenta captura de ecran”. Modalitatea în care a fost formulată cerința, respectiv că imaginile de la camerele video să fie afișate în timp real, iar în vederea dovedirii acesteia ofertanții să prezinte o captură de ecran, fără a se specifica în mod clar ce imagini trebuie să conțină captura de ecran, astfel încât să se demonstreze îndeplinirea cerinței de „afișare a imaginilor în timp real” nu poate constitui în niciun caz un motiv de respingere a ofertei depuse de către .... De asemenea, precizează că în propunerea tehnică depusă de către societatea sa la rd. 3.4, col. 2 din fișă tehnică F5 nr. 6 (pag. 9 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3") a indicat pentru îndeplinirea cerinței pag. 215 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf”, la care a fost depusă o captură de ecran cu următoarea explicație: „Sistemul de telegestiune permite configurarea de calendare de funcționare și salvare a acestora la nivel de echipament din teren”. Captura de ecran ofertanta arată în mod clar posibilitatea sistemului de telegestiune de a integra orice echipament de câmp (inclusiv camere video) care să fie integrate fie în regim de transmisie a informațiilor online (sistem real), fie integrat în calendare de funcționare cu posibilitatea de salvare a informațiilor transmise de camerele video, astfel încât să poată fi stocate și utilizate oricând. Prin adresa nr. 10390/ 28.03.2025 autoritatea contractantă a solicitat explicații în legătura cu captura de ecran depusă de către societatea sa, făcând, în mod eronat, afirmația că aceasta nu îndeplinește cerința. Contestatoarea reiterează faptul că autoritatea contractantă nu a menționat ce imagini să conțină captura de ecran, prin indicarea anumitor imagini, condiții în care, în mod evident nu avea dreptul de a concluziona faptul că oferta ... este neconformă. Contestatoarea arată că, prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul său la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, la pag.137, a pus la dispoziția autorității contractante o altă captură de ecran care, în mod suplimentar față de cea existentă în oferta inițială, are indicată camera video și o imagine, ceea ce demonstrează o continuitate a capturii inițiale. Nemulțumită de răspunsul ... la solicitarea de clarificări autoritatea contractantă, fără o motivație temeinică, în mod nelegal, a considerat răspunsul ca fiind o completare nepermisă a ofertei și a respins în mod Pagina 11 din 105

§ 12

abuziv oferta. Solicită să se constate, atât existența în propunerea tehnică la pag. 215 indicată clar și la rd. 3.4 din fișă tehnică F5 nr. 6 a capturii de ecran în concordanță cu cerința autorității contractante, cât și captura de ecran transmisă cu ocazia răspunsului la solicitarea de clarificări, ambele demonstrând îndeplinirea cerinței. A9 - Cu privire la cel de-al nouălea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea schemelor electrice solicitate prin fișă tehnică nr. 6. la pct. 2.6. contestatoarea învederează următoarele: În propunerea tehnică depusă de către ... la pag. 26 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3” se află Manualul de utilizare și întreținere a sistemului de telegestiune ofertat al producătorului în care sunt detaliate „Schemele electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune și care prezintă dispozitivele electrice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal între acestea, precum și indicarea tipului de alimentare și semnal folosite pe întregul traseu. Transmisia comenzii de la aparatul de iluminat echipat cu senzor către celelalte aparate se face direct de la aparat la aparat prin rețele locale ce vor asigura o reacție instantanee”, după cum urmează: Pct. 2.6.3 Tipuri de obiecte (pag. 6 din Manual): în care sunt definite tipurile de echipamente ce pot fi integrate în sistemul de telegestiune printre care și senzorii de mediu sau senzorii de temperatură; Pct. 3.2 Componentele hardware (pag. 15 din Manual): în care sunt prezentate toate echipamentele electrice și electronice (componentele) necesare sistemului de telegestiune și unde sunt prezentate schemele electrice detaliate de comandă și integrare echipamente (inclusiv senzorii de mediu sau senzorii de temperatură), legăturile electrice și de semnal între acestea, cu indicarea tipului de alimentare și semnal pentru întreg traseul; Pct. 4 Comunicații (pag. 21 din Manual): în care sunt prezentate modalitățile de configurare a rețelei de comunicații între echipamentele din teren (inclusiv senzorii de mediu sau senzorii de temperature) și serverul de control și date; Pct. 5.4 Configurare echipamente - Conexiuni electrice (pag. 25 din Manual): în care sunt prezentate schemele electrice de conexiune între echipamentele (componentele funcționale ale sistemului de telegestiune, inclusiv senzorii de mediu sau senzorii de temperatură) și cele de semnal de la echipamentele din teren și serverul de control și date. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că autoritatea contractantă, fără a analiza complet și corect oferta sa și fără a lua în considerare răspunsul la solicitarea de clarificări la întrebarea nr. 15, a procedat la respingerea acesteia sub pretextul că oferta prezentată de societatea sa „nu conține documente doveditoare solicitate (schemele electrice din cadrul fișei tehnice nr. 6)”, cu toate că un efort minim din partea acesteia ar fi fost de ajuns să cerceteze cu mai multă atenție documentul Manualul de utilizare și întreținere a sistemului de Pagina 12 din 105

§ 13

telegestiune, în care ar fi găsit cu siguranță răspunsul căutat fără a mai fi nevoită la un efort suplimentar de formulare de clarificare pentru această chestiune. De asemenea, contestatoarea opinează că autoritatea contractantă ar fi avut posibilitatea să verifice în cadrul propunerii tehnice depusă de societatea sa pag. 319-320, respectiv 325, unde ar fi putut să identifice schemele electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, însă aceasta a preferat să respingă, în mod abuziv, oferta sa. A10 - Cu privire la cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișă tehnică nr. 6, la pct. 2.13, contestatoarea învederează următoarele: Astfel cum se poate constata cu ușurință din Fișă tehnică F5 nr. 6 Sistem de telegestiune rd. 2.13 „Posibilitatea ca utilizatorilor definiți să li se permită accesul doar la o anumită parte dintre aparatele integrate. De exemplu, un utilizator responsabil pentru gestionarea unei anumite străzi/zone, va avea acces doar la aparatele ce deservesc acea stradă/zonă și le va vedea în interfața doar pe acestea, fără să îi fie afișate și restul aparatelor din sistemul de telegestiune. Interfața utilizator permite definirea de utilizatori în funcție de rolurile alocate de către administratorul sistemului, minim pentru 5 nivele predefinite. Preferabil, administratorul poate crea roluri suplimentare cu funcții de acces adaptate la nevoile utilizatorului și alese de către administrator”, nu s-a stabilit în sarcina ofertanților dovedirea îndeplinirii cerinței, altfel decât asumarea acesteia prin fișă tehnică semnată de către producător. Cu toate că nici prin întrebarea nr. 16 de clarificări din adresa nr. 10390/28.03.2025 autoritatea contractantă nu i-a solicitat ... să indice capturile de ecran pentru dovedirea cerinței și nici nu a solicitat prin clarificări depunerea acestora, în motivația din comunicarea rezultatului procedurii nr. 13884/29.04.2025 se contestatoarei „faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (capturi de ecran din cadrul fișei tehnice nr. 6)”, când în realitate acestea nu au fost solicitate și totuși prin abuz de putere autoritatea contractantă a respins oferta depusă de .... Or, în condițiile în care autoritatea contractantă ar fi fost preocupată cu adevărat de modalitatea de demonstrare a îndeplinirii cerinței de la rd.2.13 din fișă tehnică F5 nr. 6 aceasta avea cel puțin două modalități distincte de a o face, respectiv: prima era legată de includerea în cerința fișei tehnice de la rd.2.13 a obligativității ofertanților de a depune în oferta lor capturi de ecran care să facă dovada îndeplinirii cerinței, iar a doua modalitate era legată de faptul că putea și trebuia să îi solicite contestatoarei depunerea capturilor de ecran necesare evaluării, un astfel de demers nefiind de natură a-i produce vreun avantaj nelegal societății .... În opinia contestatoarei, autoritatea contractantă s-a limitat însă la verificarea sumară a ofertei sale și a răspunsului de clarificări, adăugând nepermis documentației de Pagina 13 din 105

§ 14

atribuire cerințe noi, motiv pentru care solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă la evaluarea ofertei sale strict prin prisma cerințelor existente în documentația de atribuire. A11 - Cu privire la cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișă tehnică nr. 6, la pct. 2.17, contestatoarea învederează următoarele: Cerința impusă la rd. 2.17 din fișă tehnică F5 nr. 6 este „Interfața Utilizator va afișa vizual, diferențiat prin culori, minim următoarele: tipurile de aparate de iluminat în funcție de puterea instalată a acestora (sortarea să se poată face pe valori fixe, definite, sau intervale de valori: ex: între 0W și 40W, între 41W și 80W, între 81 și 160W, peste 161W); tipurile de aparate în funcție de producător; tipurile de aparate în funcție de numărul de leduri; tipurile de calendare alocate aparatelor de iluminat; tipuri de aparate clasificate pe funcțiuni: stradal, treceri de pietoni, pietonal; punctele de aprindere și aparatele care sunt deservite de acestea; aparatele de iluminat a căror tensiune de alimentare depășește 230 V” a fost îndeplinită de societatea sa, întrucât cerința din fișa tehnică F5 nr. 6, rd.2.17, col. 2 a fost asumată de producătorul sistemului de telegestiune prin semnarea olografă a fișei tehnice. Nicăieri în formularea cerinței de la rd.2.13 din fișă tehnică autoritatea contractantă nu a solicitat alte dovezi pentru îndeplinirea cerinței în afara fișei tehnice semnate de producător. Fără ca prin formularea cerinței autoritatea contractantă să solicite alte dovezi decât cele impuse prin cerință, aceasta a respins oferta ... cu motivația nelegală din comunicarea rezultatului procedurii transmis cu adresa nr. 13884/29.04.2025 în care consemnează „se constată faptul că nu a depus/nu a prezentat documente doveditoare/capturi de ecran pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței solicitate la rd. 2.17 din fișă tehnică F5 nr. 6”. Or, autoritatea contractantă are obligația atunci când formulează o cerință, aceasta să fie lipsită de ambiguități, clară și pe înțelesul ofertanților, cu indicarea tipului și emitentului documentului justificativ solicitat dacă acesta se impune. În vederea susținerii faptului că ofertanții sunt obligați să depună documente doveditoare doar acolo unde autoritatea contractantă a menționat expres acest lucru, prin indicarea atât a documentului necesar a fi prezentat, cât și a emitentului acestuia, contestatoarea invocă Decizia CNSC nr. 3482/C4/3855; 3861; 3886 / 09.12.2024, rămasă definitivă prin Hotărârea nr. 36/29.01.2025 pronunțată de către Curtea de Apel București în Dosarul 8084/2/2024 ca urmare a contestațiilor formulate de către ..., ... și ... în cadrul procedurii simplificate având ca obiect „proiectare, inclusiv asistență tehnică din partea proiectantului pe durata execuției lucrărilor și execuția lucrărilor pentru obiectul de investiții numit «Modernizare iluminat AIHCB», conform caietului de sarcini care include documentația de avizare a lucrărilor de intervenție Pagina 14 din 105

§ 15

pentru instalații de iluminat exterior pt. drumurile de acces pe AIHCB”, organizată de către entitatea contractantă ..., inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. .../08.04.2024 07:17, împotriva deciziei entității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei ..., în cuprinsul căreia Consiliul, ca urmare a respingerii pe fond a celor trei contestații formulate și a admiterii cererilor de intervenție formulate de către ..., a statuat următoarele: „[...] Consiliul nu identifică în fișa tehnică nr. 1 faptul se solicită demonstrarea acestei specificații tehnice prin anumite documente. La pct. 2.2 Condiții privind conformitatea cu standardele relevante din fișa tehnică nr. 1 este prevăzută demonstrarea respectării unor standarde, precum și prezentarea anumitor documente pentru unele specificații tehnice, însă niciunul dintre documente nu face referire la specificația tehnică privind durata minimă de 100.000 ore de funcționare și fluxul luminos de 90%. Consiliul constată, contrar celor susținute în contestație, că SC ... a prezentat Fișa tehnică nr. 1, asumată prin semnătură reprezentantului său și ștampilă de producătorul aparatului de iluminat stradal cu LED, Shenzen Bbier Lighting Co., Ltd. Consiliul consideră că entitatea contractantă a precizat în mod corect că prin Fișa tehnică nr. 1 semnată de ofertant și de producător, s-a făcut dovada îndeplinirii tuturor cerințelor acesteia, inclusiv a cerinței de la pct. «Durata de viața minim 100.000 ore de funcționare cu păstrarea a 90% din fluxul luminos inițial». Cerința de la rd. 2.17 din Fișă tehnică F5 nr. 6 nu indică nici tipul documentului și nici emitentul acestuia pentru justificarea cerinței. Autoritatea contractantă nu se poate utiliza pentru respingerea ofertanților formulări de tip general incluse în caietul de sarcini (cap.4.6), precum cele invocate în motivarea de la pct. 11 al comunicării: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative”. Autoritatea contractantă are obligația indicării în concret a documentelor justificative solicitate, precum și emitentul acestora, astfel încât să fie respectat principiul tratamentului egal la evaluarea ofertelor tuturor ofertanților, care trebuie să cunoască încă din faza de depunere a ofertelor care sunt în concret documentele solicitate pentru demonstrarea fiecărei cerințe. În mod concret, contestatoarea menționează că pentru demonstrarea cerinței de la rd.2.17 din fișa tehnică F5 nr. 6 a depus la pag. 1 din Propunerea tehnică în fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf” Fișă tehnică nr. 6 Sistem de telegestiune semnată olograf de producătorul sistemului de telegestiune ofertat, în care la rd.2.17, col. 2 cerința este asumată de acesta. Ori, faptul că autoritatea contractantă nu a definit, în clar, niciun document și niciun emitent al acestuia pentru demonstrarea cerinței de la rd.2.17 din Fișă tehnică F5, în baza unui text general formulat în caietul de sarcini la cap. 4.6 i-a permis acesteia, în mod nelegal, să Pagina 15 din 105

§ 16

respingă oferta ... cu toate că documentul justificativ invocat de producător la rd.2.17 din Fișă tehnică nr. 6 era clar înscris în aceasta. Contestatoarea solicită CNSC să constate lipsa indicării oricărui document justificativ opozabil în egala măsură tuturor ofertanților, precum și a emitentului acestuia și să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei ... strict prin prisma cerințelor clare și concrete din documentația de atribuire. A12 - Cu privire la cel de-al doisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea acordului scris al producătorului sistemului de telegestiune privind furnizarea de produse în cadrul proiectului, ... învederează următoarele: Conform cap.6.4 din caietul de sarcini: „Ofertanții trebuie să emită și să prezinte declarația privind garanția lucrărilor executate și să prezinte declarația producătorului privind garanția aparatelor de iluminat și sistemului de management și control prin telegestiune, care va conține în mod obligatoriu produsele ofertate, cantitatea, numele proiectului pentru care a fost emisă, precum și acordul scris privind furnizarea de produse în cadrul proiectului”. Este cât se poate de clar din formularea acestui text, că este vorba despre un singur document emis de către producătorul sistemului de telegestiune denumit „Declarația producătorului privind garanția acordată sistemului de telegestiune” care conține o serie de informații, precum produsele ofertate, cantitatea, numele proiectului și acordul scris privind furnizarea de produse în cadrul proiectului. Contestatoarea menționează faptul că în cadrul documentației de atribuire în cadrul secțiunii Formulare autoritatea contractantă nu a publicat un anume model de formular cum ar fi fost necesar, lăsând la latitudinea ofertanților modelul acestui formular. În cadrul propunerii tehnice depuse, la pag. 318 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3” societatea sa a depus formularul Declarație de conformitate - Certificat de garanție în care a nominalizat titlul proiectului și perioada de garanție pentru sistemul de telegestiune ofertat. Pe acest aspect, afirmă că autoritatea contractantă nu cunoaște conținutul documentelor solicitate, respingând oferta ... pe motiv că în propunerea tehnică nu a identificat un anume document pe care aceasta nu l-a solicitat, așa numitul document fiind o informație din documentul numit „Declarația producătorului privind garanția acordată sistemului de telegestiune” , ce se regăsește la pag. 318 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf”. Mai mult, prin intermediul adresei nr. 288/02.04.2025, reprezentând răspunsul ... la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare, la întrebarea nr. 18 contestatoarea a transmis și un document independent cu denumirea de „Acord de furnizare echipamente de tip hardware și software”, care însă a fost considerat, în mod nelegal de către autoritatea contractantă ca fiind o completare a Pagina 16 din 105

§ 17

ofertei ... și, pe cale de consecință, aceasta a procedat la respingerea sa. Contestatoarea solicită CNSC să oblige autoritatea contractantă să reevalueze oferta sa în spiritul strict al documentației de atribuire și al răspunsului la clarificări transmis. A13 - Cu privire la cel de-al treisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea calculelor luminotehnice conform cerințelor solicitate prin documentația de atribuire/caietul de sarcini, contestatoarea învederează următoarele: În fapt autoritatea contractantă a obținut finanțarea lucrării cu denumirea de „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul ...” în baza Proiectului Tehnic de Execuție (PTE), nr. 24 din 19.01.2024 din fonduri ale Guvernului României prin Agenția Națională de Protecție a Mediului, Programul privind creșterea eficienței energetice a iluminatului public. În documentația de atribuire este indicat un folder ce conține datele de intrare pentru efectuarea calculelor luminotehnice „Anexa 1 Situația propusă a sistemului de iluminat public.pdf” în fapt prin deschiderea fișierului apare Anexa nr. 3 din PTE privind datele de intrare pentru efectuarea calculelor luminotehnice „Anexa nr. 3 - Situația propusă a sistemului de iluminat public, ...”, diferita ca denumire față de Anexa nr. 1 din titlul fișierului din Documentația de atribuire. În urma verificării datelor de intrare pentru calculele luminotehnice din Anexa nr. 1 inexistentă (în realitate Anexa nr. 3), ... a constatat că în aceasta nu sunt cuprinse nici clasele de iluminat și nici datele de intrare pentru calculele luminotehnice aferente trotuarelor. Pentru a suplini această neglijență, autoritatea contractantă la solicitarea de clarificări a unui ofertant, prin răspunsul consolidat cu nr. 5897/20.01.2025 pct. 26 precizează clasele de iluminat aferente trotuarelor, fără însă a indica, în mod obligatoriu și datele de intrare pentru trotuare, astfel: solicitarea nr. 26: Vă rugăm să specificați în care din clase sunt încadrate trotuarele din anexa 1 (EX: P2, P3, P4?). Răspuns la solicitarea nr. 26: Pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat este M3 trotuarele vor avea clasa de iluminat P2, pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat a străzii este M4 trotuarele vor avea clasa de iluminat P3 sau P4, pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat a străzii este M5 trotuarele vor 11 avea clasa de iluminat P4 sau P5. Pe același profil de stradă nu se acceptă clase de iluminat diferite pentru trotuare, ambele trotuare vor avea aceeași clasă de iluminat. Prin urmare, nici prin Anexa nr. 1 (în fapt Anexa nr. 3) și nici prin răspunsul la solicitarea de clarificări la întrebarea nr. 26 autoritatea contractantă nu a prevăzut date de intrare pentru clasele iluminare P2 - P5 specifice trotuarelor, astfel încât ofertanții să poată elabora calculele luminotehnice în așa fel încât să poată respecta cerința impusă de autoritatea contractantă prin răspunsul de clarificări „Pe același profil de stradă nu se acceptă clase de iluminat diferite pentru trotuare, ambele Pagina 17 din 105

§ 18

trotuare vor avea aceeași clasă de iluminat.”, cerința care nu este prevăzută în PTE aprobat de Agenția Națională de Protecția mediului care este finanțatorul lucrării. În cazul în care se modifica PTE, solicitând ofertanților ca pe același profil de stradă să fie aceeași clasă de iluminat pentru ambele trotuare ale străzii, avea obligația ca prin răspunsul la clarificarea nr. 26 să transmită ofertanților și datele de intrare pentru trotuare (lățime, material acoperire, distanță față de stâlpul de iluminat, etc.), astfel încât calculele luminotehnice solicitate să poată fi realizate pe date de intrare reale puse la dispoziția ofertanților. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că a efectuat calculele luminotehnice depuse în propunerea tehnică, cu respectarea cerințelor PTE și a solicitării de clarificări, utilizând date de intrare culese din teren. Motivația din adresa nr. 13884/29.04.2025 de comunicare a rezultatului procedurii în ce privesc calculele luminotehnice depuse de contestatoare în fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - Calcul luminotehnic.pdf”, pentru trotuare, este nefundamentată, astfel cum s-a arătat și prin răspunsul de clarificări cu nr. 288/02.04.2025, după cum urmează: Pentru străzile nr. 1-156 din Anexa nr. 1 ..., ... și ... clasa de iluminare ofertată P1 este superioară clasei de iluminare P2, astfel că cerința este indeplinită. Contestatoarea menționează că în conditiile în care a îndeplinit cerințele de putere pentru aparatele de iluminat ofertate, ofertarea unui clase de iluminare superioare clasei solicitate reprezintă un beneficiu pentru autoritatea contractantă și nu un motiv de natură a conduce la respingerea ofertei sale. Mai mult, ... precizează că așa cum a arătat și prin răspunsul la clarificarea cu nr. 19 prin reducerea puterii aparatelor de iluminat montate pe străzile nr. 1-15 se obține clasa de iluminare P2 pentru trotuare; Pentru celelate străzi cu nr. 16-30 din Anexa nr. 1 prevăzute cu trotuare bilaterale, fiind lipsite de date de intare care trebuiau furnizate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire, astfel cum ... a arătat prin răspunsul la clarificări diferența de iluminare între un trotuar și altul al aceleași străzi este de maxim o clasă de iluminare. Acest lucru se datorează faptului că stâlpii de iluminat pe care se montează aparatele de iluminat sunt dispusi pe o singură parte a străzii, astfel că întotdeauna se urmăreste obținerea indicatorilor luminotehnici pentru artera de circulație auto și apoi pentru iluminarea trotuarelor potrivit standardului SR EN 13201. În acest sens în calculul luminotehnic, ... era obligată să țină cont de datele de intrare existente din Anexa nr. 1 pentru clasele de iluminat specifice străzilor cu circulație auto și după obținerea indicatorilor luminotehnici pentru drum, se asigură iluminarea trotuarelor cu lumină reziduală a aceluiași aparat de iluminat. Ca urmare a unor date de intrare obligatorii existente în Anexa nr.1 pentru drum (lățime, înălțime de montaj, retragere stâlp, lungime consolă, unghi de înclinare consolă) care sunt date de intrare obligatorii ce trebuie respectate și faptul că pentru trotuare nu au fost furnizate date de intrare (cu excepția formulării Pagina 18 din 105

§ 19

forțate a cerinței ca pentru cele două trotuare situate bilateral clasă de iluminare P să fie aceeași), din calculele luminotehnice au rezultat diferențe de 1 clasă de iluminare între un trotuar și celălalt. Acest aspect poate fi remediat, astfel cum a arătat ... și prin răspunsul la clarificarea nr. 19, prin reglarea unghiului de inclinare a corpului de iluminat în tipul montarii acestuia cu 5˚, în plus față de inclinarea existentă. Astfel cum a arătat contestatoarea și în răspunsul său de clarificari la întrebarea nr. 19 există importante inadvertențe produse de autoritatea contractantă între datele de intare din Anexa nr. 1 și situațiile martor ale calculelor luminotehnice din PTE, dovada că nici măcar proiectantul nu a rezolvat această problemă prin PTE. A14 - Cu privire la cel de-al paisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea declarației de conformitate pentru aparatele de iluminat ofertate EA-LD-080-S3, EA- LD-045-S3, EA-LD-26-S3, EA-LD-110-S3, cerința solicitată la pct. 6.3 din fișele tehnice - formularele f5, ... învederează următoarele: Declarația de conformitate CE pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3 și 4, ca urmare a unei erori umane nu a fost depusă în propunerea tehnică. Aceasta a fost transmisă prin răspunsul de clarificări cu nr. 288/02.04.2025. Cu toate că autoritatea contractantă a putut constata cu ușurință că Declarația de conformitate CE a producătorului corpurilor de iluminat avea ca data de emitere 28.10.2022, deci cu mult anterioară datei de depunere a ofertei, încălcând principiul proporționalității a preferat respingerea ofertei ... în loc să considere eroarea umană drept abatere tehnică minoră, care nu este de natură să creeze avantaje nejustificate ofertei contestatoarei față de ceilalți participanți. Mai mult, ... susține că în oferta sa sunt o serie de Certificate de conformitate CE și Rapoarte de testare emise de laboratoare autorizate, care atestă calitatea și siguranța în exploatare a aparatelor de iluminat ofertate de societatea sa, rol pe care îl are și Declarația de conformitate CE. Declarația de conformitate CE este emisă pe propria răspundere a producătorului și are rolul de a confirma siguranța în funcționare a aparatelor de iluminat în lipsa Certificatelor de conformitate CE și a Rapoartelor de testare. Or, atâta timp cât în oferta contestatoarei se regăsesc o serie de certificări și rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, autoritatea contractantă avea obligația să constate existență în propunerea tehnică a unor informații care suplinesc lipsa Declarației de conformitate CE fără a respinge oferta .... A15 - Cu privire la cel de-al cincisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la utilizarea fișelor tehnice - formularele F5 solicitate prin documentația de atribuire, ... învederează următoarele: Contrar motivației autorității contractante din adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 13884/29.04.2025 pct. 15 societatea sa, astfel după cum se poate constata cu ușurință din fișierele „480.07 Pagina 19 din 105

§ 20

Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”, „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 2.pdf” și „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf”, în care se regăsesc fișele tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8 și 9, a completat pentru toate cerințele prin: descrierea acestora; indicarea documentelor care susțin îndeplinirea acestora acolo unde autoritatea contractantă a indicat, în mod expres, tipul documentului și emitentul acestuia; pagina din propunerea tehnică (fișier) la care acestea pot fi identificate, în conformitate cu cap. 4.6 din caietul de sarcini. Contestatoarea susține că autoritatea contractantă în evaluarea ofertei sale s-a prelevat, în mod nejustificat, de cerința proprie impusă la cap. 4.6 din caietul de sarcini, formulate la modul general: „Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a complete formularele F5, fișele tehnice (anexate la caietul de sarcini). Ofertele, ale căror Formulare F5 nu conțin descrierea complete sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate, precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme”, fără să țină seama că în cuprinsul Formularelor F5 - Fișe tehnice aceasta nu a indicat pentru toate cerințele tipul documentului solicitat pentru îndeplinirea acesteia și nici emitentul documentului solicitat, astfel cum a procedat în cazul altor cerințe din aceleași fișe tehnice. Autoritatea contractantă nu se poate preleva de propria culpă în formularea cerințelor din fișele tehnice F5 pentru echipamentele solicitate a fi ofertate, astfel încât toți ofertanții în mod egal, cu respectarea principiilor transparenței și tratamentului egal din legea achizițiilor publice, să oferteze același tip de documente emise de un organism de certificare autorizat, astfel încât să beneficieze, în mod egal în evaluarea ofertei lor de un tratament egal. Precizează că pentru cerințele din fișele tehnice F5 pentru care autoritatea contractantă nu a solicitat, în mod concret, tipul documentului și emitentul acestuia pentru justificarea îndeplinirii lor, a completat Formularele F5 cu descrierea completă a cerinței, astfel cum aceasta se regăsește pentru echipamentul ofertat de societatea sa cu respectarea cerinței autorității contractante, indicându-se acolo unde a considerat necesar documentul producătorului echipamentului. Or, atâta timp cât autoritatea contractantă nu a indicat, în mod concret, tipul și emitentul documentului prin care aceasta dorește dovada îndeplinirii cerințelor pentru echipamentele descrise în Formularele F5 nu poate în evaluarea ofertei contestatoarei să aplice prevederile formulate la modul teoretic general impuse la pct.4.6 din caietul de sarcini „Ofertele, ale căror Formulare F5 nu conțin descrierea complete sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate, precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme” și astfel să respingă oferta ... în mod complet abuziv. Pagina 20 din 105

§ 21

În motivarea respingerii ofertei sale, la pct.15 din comunicarea rezultatului procedurii, autoritatea contractantă nu indică niciun document solicitat, în mod concret, de aceasta care să lipsească din propunerea tehnică prezentată de societatea sa, motiv pentru care, solicită CNSC să constate comportamentul abuziv al autorității contractante. În susținere, invocă jurisprundență națională. Cu privire la decizia autorității contractante de declarare admisibilă și câștigătoare a ofertei ..., ... își rezervă dreptul de a-și completa motivele de contestație pe baza informațiilor cu privire la care societatea sa urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă i-a refuzat, în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile art. 186 alin. (1) din Codul de Procedură Civilă, care reglementează repunerea în termen. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 79.392,8 lei. Prin corespondența înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 30109/09.05.2025, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 211285364/1 din 08.05.2025, în valoare de 79.393,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Victoria. Prin adresa nr. 15507/14.05.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 31591/14.05.2025, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere, arătând următoarele: Cu privire la solicitarea contestatoarei, referitoare la anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei ... și de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ..., precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora, ... prezintă istoricul procedurii, învederând următoarele: După evaluarea răspunsului la solicitările de clarificări transmise de ofertantul ..., autoritatea contractantă a declarat oferta acestuia ca neconformă și inacceptabilă din următoarele motive: 1. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 1. la pct. 6.6., 6.9 și 6.10. În evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin Caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor Pagina 21 din 105

§ 22

minime ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme". În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... a constatat următoarele: Raportul de testare pentru Directiva de compatibilitate Electromagnetică (EMC), care va confirma respectarea standardelor EN55015, EN 61000-3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 1 - Formular F5, la pct. 6.6.; Raportul de testare măsurători electrice care va confirma respectarea standardului IEC 61000- 3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 1 - Formular F5, la pct. 6.9.; Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 1 - Formular F5, la pct. 6.10., nu se regăsesc în cadrul propunerii tehnice depuse de ofertant. Conform anexelor prezentate de ... la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu Raport de Testare EMC - Nr. raport: LCSB12083012E (55 de pagini), ofertantul motivând că lipsa acestuia se datorează „din cauza unei erori de tehnoredactare și a programului Adobe nu a fost uploadat și raportul EMC pentru aparatul de iluminat cu led deoarece avea o dimensiune ce depășea 50 Mb împreuna cu traducerea autorizată, însă cu toate acestea a fost depus certificatul EMC." Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (Rapoartele de testare solicitate la pct. 6.6. și 6.9. din cadrul Fișei Tehnice nr. 1), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată, ținând cont de prevederile documentației de atribuire. Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 indicat prin răspunsul la clarificări (la pag. 376) nu reprezintă un Raport termic de testarea în baza standardului EN 60598-2-3. În concluzie, autoritatea contractantă susține că erorile enunțate de către ofertant (erori de tehnoredactare și a programului Adobe) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât omisiuni reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 2. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 2, la pct. 6.6., 6.9 și 6.10. Autoritatea contractantă menționează că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care Pagina 22 din 105

§ 23

justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate, precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... a constatat următoarele: Raportul de testare pentru Directiva de compatibilitate Electromagnetică (EMC), care va confirma respectarea standardelor EN55015, EN 61000-3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 2 - Formular F5, la pct. 6.6.; Raportul de testare măsurători electrice care va confirma respectarea standardului IEC 61000- 3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 2 - Formular F5, la pct. 6.9.; Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 2 - Formular F5, la pct. 6.10., nu se regăsesc în cadrul propunerii tehnice depuse de .... Conform anexelor prezentate de contestatoare la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu Raport de Testare EMC - Nr. raport: LCSB12083012E (55 de pagini), ofertantul motivând că lipsa acestuia se datorează „din cauza unei erori de tehnoredactare și a programului Adobe nu a fost uploadat și raportul EMC pentru aparatul de iluminat cu led, deoarece avea o dimensiune ce depășea 50 Mb împreuna cu traducerea autorizată, însă cu toate acestea a fost depus certificatul EMC.” Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă de ... nu conține documentele doveditoare solicitate (Rapoartele de testare solicitate la pct. 6.6. și 6.9. din cadrul fișei tehnice nr. 2), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată, ținând cont de prevederile documentației de atribuire. Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 indicat prin răspunsul la clarificări (la pag. 376) nu reprezintă un Raport termic de testarea în baza standardului EN 60598-2-3. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (erori de tehnoredactare și a programului Adobe) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât omisiuni reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. Pagina 23 din 105

§ 24

3. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 3 la pct. 6.6., 6.9 și 6.10. Autoritatea contractantă precizează că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... a constatat următoarele: Raportul de testare pentru Directiva de compatibilitate Electromagnetică (EMC), care va confirma respectarea standardelor EN55015, EN 61000-3-2-solicitat prin Fișa Tehnică nr. 3 - Formular F5, la pct. 6.6.; Raportul de testare măsurători electrice care va confirma respectarea standardului IEC 61000- 3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 3 - Formular F5, la pct. 6.9.; Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 3 - Formular F5, la pct. 6.10., nu se regăsesc în cadrul propunerii tehnice depuse de ofertant. Conform anexelor prezentate de ofertant la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu Raport de Testare EMC - Nr. raport: LCSB12083012E (55 de pagini), ... motivând că lipsa acestuia se datorează „din cauza unei erori de tehnoredactare și a programului Adobe nu a fost uploadat și raportul EMC pentru aparatul de iluminat cu led, deoarece avea o dimensiune ce depășea 50 Mb împreuna cu traducerea autorizată însă cu toate acestea a fost depus certificatul EMC.” Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă de contestatoare nu conține documentele doveditoare solicitate (Rapoartele de testare solicitate la pct. 6.6. și 6.9. din cadrul Fișei Tehnice nr. 3), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată ținând cont de prevederile documentației de atribuire. Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 indicat prin răspunsul la clarificări (la pag. 376) nu reprezintă un Raport termic de testarea în baza standardului EN 60598-2-3. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (erori de tehnoredactare și a programului Adobe) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât omisiuni Pagina 24 din 105

§ 25

reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 4. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește „temperatura de culoare Tc= 2200- 3000K” solicitată pentru AIL 4: Autoritatea contractantă susține că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini: Cap. 4.3.1. Calcule luminotehnice, conform cărora: „Aparatul de iluminat folosit în calculul luminotehnic va fi același cu cel ofertat, pentru care sunt prezentate certificările și rapoartele de testare, având aceleași caracteristici constructive (ex: dimensiuni, greutate, nr. de leduri, tipul de fixare, etc.), electrice și luminotehnice. Necorelarea între aparatul folosit în calculul luminotehnic cu cel ofertat și/sau neîndeplinirea condițiilor luminotehnice de mai sus, duce automat la declararea ofertei ca neconforma"; Cap. 4.6. și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Ofertanții sunt obligați să atașeze fișele tehnice / paginile de catalog ale producătorului și să demonstreze corespondența cu cerințele tehnice. Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că fișa tehnică de produs aferentă Aparatului de iluminat EA- LD-026-S3 ofertat (la pag. 7) are temperatura de culoare 4000K. De asemenea, acest lucru este confirmat și de faptul că în completarea Fișei Tehnice nr. 4 - Formular F5 s-a menționat că documentul doveditor este „Conf. Fișă Tehnice ail pag. 7”. Raportat la aceste, Fișa Tehnică de produs (documentul doveditor) nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire. Totodată, legat de aparatele de iluminat regăsite în cadrul calculelor luminotehnice prezentate pt. acest tip de aparat, se constată că acesta este diferit față de Aparatului de iluminat EA-LD-026-S3 ofertat (conf. fișei tehnice de produs de la pag. 7), respectiv are următoarele codificație diferită: EA-LD-030- SS3-R11610 (ex. Str. ...), aceasta fiind o codificație pentru care nu s-a prezentat o fișă tehnică de produs și Pagina 25 din 105

§ 26

documente doveditoare aferente. În concluzie, aparatul de iluminat ofertat cu codificația EA-LD-026-S3 nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, respectiv cele aferente „temperaturii de culoare Tc= 2200- 3000K” și nu au fost prezentate calcule luminotehnice pt. acest tip de aparat de iluminat ofertat. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 5. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare pt. caracteristicile solicitate prin Fișa Tehnică nr. 4 - Formular F5 (Certificate și Rapoarte de testări): Autoritatea contractantă arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini: Cap. 4.3.1. Calcule luminotehnice, conform cărora: „Aparatul de iluminat folosit în calculul luminotehnic va fi același cu cel ofertat, pentru care sunt prezentate clarificările și rapoartele de testare, având aceleași caracteristici constructive (ex: dimensiuni, greutate, nr. de leduri, tipul de fixare, etc.), electrice și luminotehnice. Necorelarea între aparatul folosit în calculul luminotehnic cu cel ofertat și/sau neîndeplinirea condițiilor luminotehnice de mai sus, duce automat la declararea ofertei ca neconformă”; Cap. 4.6. și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Ofertanții sunt obligați să atașeze fișele tehnice/paginile de catalog ale producătorului și să demonstreze corespondența cu cerințele tehnice. Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că pentru Aparatul de iluminat ofertat EA-LD-026-S3 (AIL4), nu s-au prezentat în cadrul propunerii tehnice depuse următoarele documente doveditoare: Certificat ENEC ce va confirma respectarea a minim următoarelor standarde: EN 60598-2- 3:2003/Al:2011, EN 60598- 1:2015, EPR:2018; declarație RoHS care va confirma respectarea standardului EN 63000:2019 - Raport de testare a gradului de etanșeitate IP ce va confirma îndeplinirea valorii minime solicitate; Raport de testare a rezistentei la impact IK; Raport de testare măsurători electrice ce va confirma respectarea standardului IEC 61000- Pagina 26 din 105

§ 27

3-2 - Raport de compatibilitate electromagnetică ce va confirma respectarea următoarelor standarde: EN 55015, EN 61547; Raport termic ce va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 - Raport de rezistență la vibrații; Raport de rezistență aerodinamică; Diagrama polară a intensității luminoase și curbele K pentru aparatul de iluminat propus Referitor la documentele indicate prin răspunsul la clarificări, acestea nu sunt aferente Aparatului de iluminat ofertat EA-LD-026-S3 (AIL 4), aceste fiind documente aferente următoare tipuri de aparate/ produse: EA-LD-xxx-Ax, EA-LD-xxx-Bx, EA-LD-xxx-Cx și EA-LD-xxx-Dx. În niciun document din cele prezentate în cadrul ofertei nu se regăsește codificația Aparatul de iluminat ofertat EA-LD-026-S3. Raportat la acestea, caracteristicile acestui tip de aparat de iluminat ofertat nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire. În concluzie, Aparatul de iluminat ofertat cu codificația EA-LD- 026-S3 nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, respectiv nu se prezintă documente doveditoare pt. caracteristicile solicitate prin Fișa Tehnică nr. 4 - Formular F5 (Certificate și Rapoarte de testări). Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 6. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește cerința solicitată la pct. 2.1. din Fisa Tehnică nr. 5, respectiv „Distribuția luminoasă va fi de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni”: Autoritatea contractantă susține că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini: Cap. 4.3.1. Calcule luminotehnice, conform cărora: „Aparatul de iluminat folosit în calculul luminotehnic va fi același cu cel ofertat, pentru care sunt prezentate cerificările și rapoartele de testare, având aceleași caracteristici constructive (ex: dimensiuni, greutate, nr. de leduri, tipul de fixare, etc.), electrice și luminotehnice. Necorelarea între aparatul folosit în calculul luminotehnic cu cel ofertat și/sau neîndeplinirea condițiilor luminotehnice de mai sus, duce automat la declararea ofertei ca neconformă”; Cap. 4.6. și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Ofertanții sunt obligați să atașeze fișele tehnice / paginile de catalog ale producătorului și să demonstreze corespondența cu cerințele tehnice. Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor Pagina 27 din 105

§ 28

minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin Formularului F5 Fisa tehnica nr. 5 punctul 2.1: a fost solicitat „Distribuția luminoasă va fi de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni”, în urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, se constată faptul că conform fișei tehnice de produs ale Aparatul de iluminat ofertat EA-LD-110-S3 (AIL 5), acesta are o distribuție de tip stradal și nu o „Distribuție luminoasă de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni”. Acest lucru este confirmat și de Formularul F5 - Fișa Tehnică nr. 5, unde ofertantul a precizat faptul că „distribuția luminoasă este de tip stradal... (conform fișă tehnică AIL pag. 41)” Referitor la clarificările aduse prin răspunsul la solicitarea de clarificări, acestea nu corespund cu documentele și informațiile prezentate în cadrul propunerii tehnice depuse. În plus, pentru demonstrarea cerinței solicitate la pct. 2.1. din Fișa Tehnică nr. 5 - Formular F5, a fost solicitat „Se vor prezenta documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj pentru demonstrarea cerinței”, însă din documentele doveditoare prezentate nu reiese faptul că distribuția luminoasă a acestui tip de aparat de iluminat ofertat este de tip asimetrică, specializată pentru trecerile de pietoni, ci faptul că este de tip stradal. Raportat la acestea, caracteristicile acestui tip de aparat de iluminat ofertat nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire. În concluzie, Aparatul de iluminat ofertat cu codificația EA-LD- 110-S3 nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, respectiv nu se prezintă documente doveditoare pentru caracteristicile solicitate prin Fișa Tehnică nr. 5 - Formular F5 (documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj pentru demonstrarea cerinței), iar răspunsul la solicitarea de clarificări fiind unul neconcludent. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 7. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 5, la pct. 6.6., 6.9 și 6.10. Autoritatea contractantă arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor a avut în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care Pagina 28 din 105

§ 29

justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată următoarele: Raportul de testare pentru Directiva de compatibilitate Electromagnetică (EMC), care va confirma respectarea standardelor EN55015, EN 61000- 3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 5 - Formular F5, la pct. 6.6.; Raportul de testare măsurători electrice care va confirma respectarea standardului IEC 61000- 3-2 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 5 - Formular F5, la pct. 6.9.; Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 - solicitat prin Fișa Tehnică nr. 5 - Formular F5, la pct. 6.10., nu se regăsesc în cadrul propunerii tehnice depuse de ofertant. Conform anexelor prezentate de ofertant la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu Raport de Testare EMC - Nr. raport: LCSB12083012E (55 de pagini), ofertantul motivând că lipsa acestuia se datorează „din cauza unei erori de tehnoredactare și a programului Adobe nu a fost uploadat și raportul EMC pentru aparatul de iluminat cu led, deoarece avea o dimensiune ce depășea 50 Mb împreuna cu traducerea autorizată însă cu toate acestea a fost depus certificatul EMC." Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (Rapoartele de testare solicitate la pct. 6.6. și 6.9. din cadrul Fișei Tehnice nr. 5), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată, ținând cont de prevederile documentației de atribuire. Raportul termic, care va confirma respectarea standardului EN 60598-2-3 indicat prin răspunsul la clarificări (la pag. 376) nu reprezintă un Raport termic de testarea în baza standardului EN 60598-2-3. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (erori de tehnoredactare și a programului Adobe) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât omisiuni reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. Pagina 29 din 105

§ 30

8. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 6, la pct. 3.4. Autoritatea contractantă arată că în urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, se constată faptul că în cadrul propunerii tehnice nu au fost depusă captura de ecran din care să reiasă îndeplinirea cerinței privind afișarea imaginilor în timp real de la camerele video, informațiilor de la punctele de aprindere ETC. Conform anexelor prezentate de ofertant la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu o captură de ecran (la pag. 137 a documentului .pdf), ofertantul motivând că lipsa acestuia se datorează „În urma unei erori de tehnoredactare și de combinare a fișierului PDF partea 3, nu a fost încărcată captura de ecran conform cerinței3.4.”, însă din această captură de ecran nu se regăsește „afișarea imaginilor în timp real de la camerele video, informațiilor de la punctele de aprindere etc.” în vederea demonstrării îndeplinirii cerinței de la pct. 3.4. din Fișa Tehnică nr. 6 - Formular F5. Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (captura de ecran conform cerinței 3.4), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată ținând cont de prevederile documentației de atribuire. În concluzie, eroarea enunțată de către ofertant (În urma unei erori de tehnoredactare și de combinare a fișierului PDF partea 3) nu se poate reține a fi un viciu de formă sau o abatere tehnică minoră, întrucât această omisiune reprezintă o neconformitate categorică și nu poate fi corectată prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 9. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea schemelor electrice solicitate prin Fișa Tehnică nr. 6, la pct. 2.6. Autoritatea contractantă susține că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin: Caietul de sarcini (Cap. 4.3.2.), conform cărora: (...) - Descrierea detaliată a modului de funcționare a sistemului, cu indicarea modalității de îndeplinire a cerințelor funcționale solicitate. Pentru fiecare cerință descrisă se vor prezenta capturi de ecran care să dovedească îndeplinirea funcționalității solicitate. Caietul de sarcini (Cap. 4.6.), conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, Pagina 30 din 105

§ 31

iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme"; Fișele Tehnice - Formularele F5 - Fișa Tehnică nr. 6, pct. 2.6., conform cărora: „Aparatele vor putea funcționa pe baza unor comenzi primite de la senzori de ploaie conectați fizic la aceștia. Sistemul permite controlul creșterii fluxului luminos pe baza acestora. Prin intermediul sistemului de control, comanda unui senzor poate fi transmisă și unui aparat din vecinătate. De exemplu, un senzor de ploaie montat la primul aparat de iluminat dintr-un șir va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate. Se vor prezenta scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, în care se vor prezenta dispozitivele electrice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal între acestea și indicarea tipului de alimentare și semnal folosite pe întreg traseul. (...)”. În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că acesta nu a depus / nu a prezentat scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, în care se vor prezenta dispozitivele electrice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal între acestea și indicarea tipului de alimentare și semnal folosite pe întreg traseul, în cadrul propunerii tehnice depuse. De asemenea, autoritatea contractantă menționează că potrivit răspunsului prezentat în urma solicitărilor de clarificări, ofertantul nu consideră că trebuie să probeze îndeplinirea cerinței la momentul ofertării, ba mai mult menționează faptul că „Respectarea acestei cerințe se va putea verifica in execuție.”, însă această modalitate contravine cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, întrucât ofertanții au obligația ca dovedirea respectării cerințelor solicitate să fie demonstrată prin propunerea tehnică depusă/ la momentul depunerii ofertei. Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (schemele electrice din cadrul Fișei Tehnice nr. 6), iar răspunsul prezentat de ofertant nu demonstrează îndeplinire cerinței, fiind un răspuns neconcludent. În concluzie, nu se poate reține ca demonstrarea/verificarea îndeplinirii cerințelor să fie realizată doar în momentul execuției lucrărilor care fac obiectul prezentei proceduri, întrucât acest lucru ar reprezenta o neconformitate categorică și nu pot fi corectate în timpul execuției contractului. Sistemul de telegestiune ofertat nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire (Fișa Tehnică nr. 6 - pct. 2.6.), în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea Pagina 31 din 105

§ 32

cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 10. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 6, la pct. 2.13. Autoritatea contractantă arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin: Caietul de sarcini (Cap. 4.3.2.), conform cărora: (...) - Descrierea detaliată a modului de funcționare a sistemului, cu indicarea modalității de îndeplinire a cerințelor funcționale solicitate. Pentru fiecare cerință descrisă se vor prezenta capturi de ecran care să dovedească îndeplinirea funcționalității solicitate. Caietul de sarcini (Cap. 4.6.), conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme"; Fișele Tehnice - Formularele F5 - Fișa Tehnică nr. 6, pct. 2.13., conform cărora: „Posibilitatea ca utilizatorilor definiți să li se permită accesul doar la o anumită parte dintre aparatele integrate. De exemplu, un utilizator responsabil pentru gestionarea unei anumite străzi/zone, va avea acces doar la aparatele ce deservesc acea stradă/zonă și le va vedea în interfața doar pe acestea, fără să îi fie afișate și restul aparatelor din sistemul de telegestiune.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că acesta nu a depus / nu a prezentat documente doveditoare / capturi de ecran pt. demonstrarea îndeplinirii cerinței solicitate la pct. 2.13. din Fișa Tehnică nr. 6, respectiv „Posibilitatea ca utilizatorilor definiți să li se permită accesul doar la o anumită parte dintre aparatele integrate. (...)”, în cadrul propunerii tehnice depuse. Totodată, autoritatea contractantă precizează că potrivit răspunsului prezentat în urma solicitărilor de clarificări, ofertantul nu consideră că trebuie să probeze îndeplinirea cerinței la momentul ofertării, ba mai mult menționează faptul că „Respectarea acestei cerințe se va putea verifica în execuție.”, însă această modalitate contravine cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, întrucât ofertanții au obligația ca dovedirea respectării cerințelor solicitate să fie demonstrată prin propunerea tehnică depusă / la momentul depunerii ofertei. Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (capturi de ecran Pagina 32 din 105

§ 33

din cadrul Fișei Tehnice nr. 6), iar răspunsul prezentat de ofertant nu demonstrează îndeplinire cerinței, fiind un răspuns neconcludent. În concluzie, nu se poate reține că demonstrarea / verificarea îndeplinirii cerințelor să fie realizată doar în momentul execuției lucrărilor care fac obiectul prezentei proceduri, întrucât acest lucru ar reprezenta o neconformitate categorică și nu pot fi corectate în timpul execuției contractului. Sistemul de telegestiune ofertat nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire (Fișa tehnică nr. 6 - pct. 2.13.), în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 11. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin Fișa Tehnică nr. 6. la pct. 2.17. Autoritatea contractantă arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin: Caietul de sarcini (Cap. 4.3.2.), conform cărora: (...) - Descrierea detaliată a modului de funcționare a sistemului, cu indicarea modalității de îndeplinire a cerințelor funcționale solicitate. Pentru fiecare cerință descrisă se vor prezenta capturi de ecran care să dovedească îndeplinirea funcționalității solicitate. Caietul de sarcini (Cap. 4.6.), conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitatea ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme”; Fișele Tehnice - Formularele F5 - Fișa Tehnică nr. 6, pct. 2.13., conform cărora: „Posibilitatea ca utilizatorilor definiți să li se permită accesul doar la o anumită parte dintre aparatele integrate. De exemplu, un utilizator responsabil pentru gestionarea unei anumite străzi/zone, va avea acces doar la aparatele ce deservesc acea stradă/zonă și le va vedea în interfața doar pe acestea, fără să îi fie afișate și restul aparatelor din sistemul de telegestiune.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că acesta nu a depus / nu a prezentat documente doveditoare / capturi de ecran pt. demonstrarea îndeplinirea cerinței solicitate la pct. 2.17. din Fișa Tehnică nr. 6, respectiv „Interfața Utilizator va afișa vizual, diferențiat prin culori, minim următoarele: - tipurile de aparate de iluminat în funcție de puterea instalată a acestora (sortarea să se poată face pe valori fixe, definite, sau intervale de valori: ex: între 0W și 40W, Pagina 33 din 105

§ 34

între 41W și 80W, între 81 și 160W, peste 161W). - tipurile de aparate în funcție de producător - tipurile de aparate în funcție de numărul de leduri - tipurile de calendare alocate aparatelor de iluminat - tipuri de aparate clasificate pe funcțiuni: stradal, treceri de pietoni, pietonal. - punctele de aprindere și aparatele care sunt deservite de acestea - aparatele de iluminat a căror tensiune de alimentare depășește 230V. Respectarea solicitărilor se va putea verifica la proba practică în cadrul propunerii tehnice depuse. Conform răspunsului prezentat în urma solicitărilor de clarificări, ofertantul nu consideră că trebuie să probeze îndeplinirea cerinței la momentul ofertării, ba mai mult menționează faptul că „Respectarea acestei cerințe se va putea verifica in execuție.”, însă această modalitate contravine cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, întrucât ofertanții au obligația ca dovedirea respectării cerințelor solicitate să fie demonstrată prin propunerea tehnică depusă / la momentul depunerii ofertei. Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (capturi de ecran din cadrul Fișei Tehnice nr. 6), iar răspunsul prezentat de ofertant nu demonstrează îndeplinire cerinței, fiind un răspuns neconcludent. În concluzie, nu se poate reține că demonstrarea / verificarea îndeplinirii cerințelor să fie realizată doar în momentul execuției lucrărilor care fac obiectul prezentei proceduri, întrucât acest lucru ar reprezenta o neconformitate categorică și nu pot fi corectate în timpul execuției contractului. Sistemul de telegestiune ofertat nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire (Fișa Tehnică nr. 6 - pct. 2.17.), în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 12. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea acordul scris al producătorului sistemului de telegestiune privind furnizarea de produse în cadrul proiectului. Autoritatea contractantă susține că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 6.4.), conform cărora: „Ofertanții trebuie să emită și să prezinte declarația privind garanția lucrărilor executate și să prezinte declarația producătorului privind garanția acordată aparatelor de iluminat și sistemului de management și control prin telegestiune, care va conține în mod obligatoriu produsele ofertate, cantitatea, numele proiectului pentru care a fost emisă, precum și acordul scris privind furnizarea de produse în cadrul proiectului. Termenele de garanție solicitate sunt: pentru lucrări: minim 3 ani; pentru aparatele de iluminat și sistemul de telegestiune: minim 5 ani; pentru stâlpii de aluminiu: minim 10 ani. Termenii și condițiile contractului includ garanții pentru execuția lucrărilor, a echipamentelor de minim 5 ani de la recepția finală la terminarea lucrărilor, efectuată în conformitate cu prevederile HG nr. Pagina 34 din 105

§ 35

343/2017 privind modificarea HG nr. 273/1994 pentru aprobarea Regulamentului de recepție la terminarea lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora. Termenele de garanție vor fi prezentate atât în fișele tehnice ale produselor, cât și în declarația care va conține toate elementele prezentate mai sus. Neprezentarea declarațiilor în forma solicitată va duce la declararea ofertei ca neconformă." În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că în cadrul propunerii tehnice depuse nu se regăsește acordul scris privind furnizarea de produse în cadrul proiectului, din parte producătorului sistemului de telegestiune. Conform anexelor prezentate de ofertant la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu Acord de furnizare echipamente de tip hardware și software (1 Pag.) din partea producătorului ..., ofertantul motivând că lipsa acestuia este înlocuită de „Fișele tehnice corespunzătoare sistemului de telegestiune (software cât și echipamente hardware) sunt asumate (semnătură și ștampilă) de către producătorul acestuia, .... Fișele tehnice sunt personalizate având denumirea exactă a proiectului pentru care au fost asumate. Considerăm că acesta este acordul scris al producătorului sistemului de telegestiune privind furnizare echipamentelor pentru lucrare «Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul ...»". Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (Acordul scris privind furnizarea de produse în cadrul proiectului), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată, ținând cont de prevederile documentației de atribuire. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (prezentarea unor fișe tehnice în locul acordului din partea producătorului) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât aceste omisiuni reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 13. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea Calculelor luminotehnice conform cerințelor solicitate prin documentația de atribuire/ caietul de sarcini. Autoritatea contractantă arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin: Caietul de sarcini (Cap. 4.3.1. Calcule luminotehnice), conform cărora: - Pentru trotuare (după caz) care fac parte din configurația străzilor regimul de funcționare este definit astfel: Clasa sistemului de referință Kred1 Clasa de iluminat la care se reduce în prima treaptă Kred 2 Clasa

§ 36

de iluminat la care se reduce în treapta 2 Pagina 35 din 105

§ 37

P1 0,75 P2 0,5 P3 P2 0,75 P3 0,5 P4 P3 0,67 P4 0,4 P5 P4 0,6 P5 0,45 P6 (...) Aparatele de iluminat ofertate trebuie să respecte puterea nominală maxim admisă pe fiecare tip. Pentru efectuarea calculelor luminotehnice, se vor respecta datele de intrare pentru fiecare stradă / profil, așa cum se regăsesc în Anexa Nr. 1. Din calculele luminotehnice prezentate, trebuie să reiasă îndeplinirea parametrilor conform standardului SR EN13201/2015. (...) Aparatele de iluminat ofertate trebuie să respecte puterea nominală maxim admisă pe fiecare tip. Pentru efectuarea calculelor lumintehnice, se vor respecta cu strictețe datele de intrare pentru fiecare stradă / zonă / profil de drum, așa cum se regăsesc în Anexa Nr. 1 și în mod special clasele de iluminat aferente căilor de circulație rutieră și pietonala ale căror parametrii minimi sunt impuși prin standardului SR EN 13201/2015. (...) Ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnici pentru datele de intrare din Anexa Nr. 1, vor fi declarate neconforme, din punct de vedere tehnic. Dacă calculele luminotehnice nu sunt prezentate într-o variantă care să permită reluarea și verificarea, oferta va fi declarată neconformă, din punct de vedere tehnic. Nerespectarea modului de prezentare al calculelor luminotehnice descris mai sus duce la declararea ofertei ca neconformă. Nerespectarea întocmai a profilelor de drum din Anexa nr. 1 și a tuturor parametrilor luminotehnici specifici claselor de iluminat solicitate, impuse prin standard pentru tipologiile de drum conform datelor de intrare din Anexa nr. 1, vor fi declarate neconforme din punct de vedere tehnic. În cazul în care în cadrul analizei ofertelor se vor identifica calcule luminotehnice trucate, oferta va fi declarată neconformă. (...) Ofertele care nu demonstrează îndeplinirea tuturor parametrilor luminotehnici pentru datele de intrare din Anexa Nr. 1, vor fi declarate automat ca neconforme, din punct de vedere tehnic; Răspunsului consolidat la solicitările de clarificări nr. 5897/20.01.2025, conform cărora: Solicitarea nr. 26: Vă rugăm să specificați în care din clase sunt încadrate trotuarele din anexa 1 (EX: P2, P3, P4?). Răspuns la solicitarea nr. 26: Pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat este M3 trotuarele vor avea clasa de iluminat P2, pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat a străzii este M4 trotuarele vor avea clasa de iluminat P3 sau P4, pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat a străzii este M5 trotuarele vor avea clasa de iluminat P4 sau P5. Pe același profil de stradă nu se acceptă clase de iluminat diferite pentru trotuare, ambele trotuare vor avea aceeași clasă de iluminat. În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată următoarele: calculele luminotehnice prezentate pentru următoarele profile de străzi: Pagina 36 din 105

§ 38

nr. crt. 1 - ..., ..., str. ..., având clasa de iluminat M3 pentru stradă, nu îndeplinesc clasa de iluminat solicitată pentru trotuare, și anume P2, contrar cerinței ca pentru profilele de stradă unde clasa de iluminat este M3 trotuarele vor avea clasa de iluminat P2; restul calculelor luminotehnice prezentate pentru următoarele profile de străzi: nr. crt. 2 ..., nr. crt. 3 ..., nr. crt. 4 ..., nr. crt. 7 ..., nr. crt. 8 ..., nr. crt. 9 ..., nr. crt. 10 ..., nr. crt. 11 ..., nr. crt. 12 ..., nr. crt. 13. ..., nr. crt. 14 ..., nr. crt. 15 ..., nr. crt. 18 ... - ..., nr. crt. 21 ..., nr. crt. 23 ..., nr. crt. 26 ..., nr. crt. 28 ... ..., nr. crt. 29 ..., clasele de iluminat aferente trotuarelor sunt diferite, contrar cerinței ca ambele trotuare să aibă aceeași clasă de iluminat. Conform răspunsului prezentat de ofertant, acesta menționează faptul că pentru îndeplinirea cerințelor solicitate, respectiv clasele de iluminat impuse pentru trotuare, sunt necesare modificări ale calculelor luminotehnice, respectiv: diminuarea puterii de la 80W la 70W, respectiv 65W rezolvă adecvarea iluminatului pe trotuare la P2 sau reglarea cu o treaptă de reglaj (5°) a înclinării corpului de iluminat, rezolvă uniformizarea claselor de iluminat pe cele două trotuare, însă aceste nu sunt confirmate de către calculele luminotehnice prezentate de ofertant în cadrul propunerii tehnice depuse. Totodată, ofertantul nu poate pune în sarcina autorității contractante / nu poate solicita autorității contractante să realizeze aceste modificări în cadrul calculelor luminotehnice depuse, astfel încât să se dovedească conformitatea ofertei, întrucât prezentarea calculelor luminotehnice conforme este în obligația ofertanților în demonstrarea îndeplinirii cerințelor solicitate și nu a autorității contractante (acest lucru fiind contract prevederilor legale în materia achizițiilor publice). Mai mult, modificarea puterii aparatelor de iluminat ofertate, duce automat și la modificarea factorului de evaluare „Eficiența energetică a proiectului - P2”. În același considerent, reglarea cu o treaptă de reglaj (5°) a înclinării corpului/ aparatului de iluminat duce automat și la modificare calculelor luminotehnice pentru treptele de dimming și cele aferente cerinței speciale pentru Clasa de iluminat M5. Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu prezintă calcule luminotehnice care să îndeplinească cerințele impuse pentru următoarele profile de străzi: nr. crt. 1 - ..., ..., str. ... (având clasa de iluminat M3 pentru stradă, nu îndeplinesc clasa de iluminat solicitată pentru trotuare, și anume P2); Nr. crt. 2 ..., nr. crt. 3 ..., nr. crt. 4 ..., nr. crt. 7 ..., nr. crt. 8 ..., nr. crt. 9 ..., nr. crt. 10 ..., nr. crt. 11 ..., nr. crt. 12 Gării, nr. crt. 13. ..., nr. crt. 14 ..., nr. crt. 15 ..., nr. crt. 18 ... - ..., nr. crt. 21 ..., nr. crt. 23 ..., nr. crt. 26 ..., nr. crt. 28 ... ..., nr. crt. 29 ... (clasele de iluminat aferente trotuarelor sunt diferite). Pagina 37 din 105

§ 39

În concluzie, calculele luminotehnice prezente de ofertant în cadrul propunerii tehnice sunt neconforme, iar erorile regăsite în cadrul acestora nu pot fi reținute ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât aceste omisiuni reprezintă neconformități categorice, care nu demonstrează posibilitatea de realizare a contractului cu respectarea cerințelor impuse, respectiv parametrii luminotehnici impuși trotuarelor prin documentația de atribuire. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 14. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește prezentarea Declarației de conformitate CE pentru aparatele de iluminat ofertate EA-LD-080-S3, EA-LD-045-S3, EA-LP-026-S3, EA-LD-110-S3, cerință solicitată la pct. 6.3. din Fișele Tehnice - Formularele F5: În evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin: Caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme”; Caietul de sarcini (Cap. 4.10. Execuția de lucrări - pct. 3. Caracteristici tehnice ale ofertei privind execuția de lucrări:), conform cărora: „în cadrul acestui capitol, ofertantul va prezenta în detaliu caracteristicile tehnice ale ofertei și va demonstra că toate etapele propuse în oferta sa, sunt corelate pentru îndeplinirea contractului, cu respectarea cerințelor din fișa de date a achiziției, caietul de sarcini, care va prezenta detaliat și în scris cel puțin următoarele informații minime: (...) 3.9. Declarații / certificate de conformitate / calitate a tuturor materialelor folosite”; Fișele Tehnice - Formularele F5: „pct. 6.3. Se va prezenta declarație de conformitate CE”. În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată faptul că în cadrul propunerii tehnice depuse nu se regăsește declarația de conformitate pentru aparatele de iluminat ofertate EA-LD-080-S3, EA- LD-045-S3, EA-LD-026-S3, EA-LD-110-S3. Conform anexelor prezentate de ofertant la răspunsul la clarificări, se completează oferta cu declarația de conformitate pentru aparatele de iluminat ofertate (1 Pag. în limba engleză 1 Pag în limba română), ofertantul motivând că lipsa acesteia reprezintă o eroare de tehnoredactare, respectiv omisiunea de prezentare a declarației de conformitate pentru aparatele de iluminat LED. Pagina 38 din 105

§ 40

Raportat la cele menționate mai sus, se demonstrează faptul că oferta depusă nu conține documentele doveditoare solicitate (declarația de conformitate pentru aparatele de iluminat ofertate EA-LD-080-S3, EA- LD-045-S3, EA-LD-026-S3, EA-LD-110-S3), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată ținând cont de prevederile documentației de atribuire. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (neprezentarea documentelor doveditoare) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât aceste omisiuni reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. 15. Cerință neîndeplinită în ceea ce privește utilizarea Fișelor Tehnice - Formularele F5 solicitate prin documentația de atribuire: Autoritatea contractantă susține că în evaluarea îndeplinirii cerințelor se au în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5, fisele tehnice (anexate la caietul de sarcini); Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme.” În urma evaluării propunerii tehnice și a răspunsurilor la solicitările de clarificări prezentate de către acest ofertant, ... constată că Fișele Tehnice - Formularele F5 prezentate nu respectă forma solicitată (fișele tehnice corectate în urma măsurilor de remediere rezultate în urma Deciziei CNSC nr. ... din 20.01.2025), prezentând cerințe diferite față de cele solicitate, rezultând astfel neîndeplinirea cerințelor rămase definitive în urma remedierilor. Conform răspunsului prezentat de ofertant, acesta menționează faptul că „Utilizarea fișelor tehnice inițial depuse în clarificări s-a făcut dintr-o eroare materială, autoritatea contractantă modificând de nenumărate ori documentația”, însă acest răspuns nu clarifică îndeplinirea cerințelor referitoare la modul de prezentare și completare a Formularelor F5 - Fișele Tehnice. Totodată, opinează că mențiunea ofertantului „Subliniem că ne asumăm că toate produsele ofertate și care vor fi livrate în cazul în care oferta noastră va fi desemnată câștigătoare îndeplinesc în totalitate cerințele solicitate de AC conform ultimelor fișe tehnice depuse în clarificări”, nu poate fi reținută, întrucât aceste erori nu reprezintă vicii de formă sau abateri tehnice minore, ci reprezintă neconformități categorice, care nu demonstrează îndeplinirea cerințelor, astfel cum s-a solicitat prin prevederile documentației de atribuire. Răspuns neconcludent. Oferta neconformă. Cerință neîndeplinită. Raportat la motivele de respingere / neconformitate a ofertei depuse de ..., se reține faptul că solicitarea documentelor a fost prevăzută prin Pagina 39 din 105

§ 41

cerințele documentației de atribuire a prezentei proceduri, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Execuția lucrărilor aferente obiectivului de investiție: „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în Municipiul ...”, tocmai pentru a nu se încălca principiul transparenței se rețin incidența următoarelor prevederi legale: art. 154 alin (1) din Legea 98/2016; art. 20 alin (1) din HG 395/2016. În aceeași ordine de idei, ... subliniază că documentația de atribuire a fost elaborată în conformitate cu prevederile legale în vigoare, având în componență caietului de sarcini, iar conform prevederilor HG nr. 395/2016 cu modificările și completările ulterioare, art. 20 alin. (10) „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante.”, iar astfel s-a procedat la evaluarea ofertelor în conformitate cu prevedere art. 65 alin. (2) din HG 395/2016 „(2) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică.”, coroborate cu cele ale art. 133 alin. (1) și (2) din HG 395/2016 „(1) Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. (2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.”, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, ... consideră că omisiunea de prezentare, în cadrul ofertei depuse, a unor documente din propunerea tehnică trebuie analizată în raport cu dispozițiile art. 209 din Legea nr. 98/2016 „în cazul în care informațiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanților/candidaților clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal și transparenței.” în acest scop au fost solicitate clarificări. Raportat la cerințele solicitate prin documentația de atribuire, documentele în cauză au fost solicitate prin caietul de sarcini și fișa de date a achiziției, tocmai pentru a nu se încălca principiul transparenței, reținându-se astfel incidența prevederilor art. 154 din Legea 98/2016 și a art. 20 din HG nr. 395/2016 (menționate mai sus). În consecință, operatorii economici ofertanți au obligația de a depune o ofertă, care conform art. 3, lit. hh) din Legea nr. 98/2016 „hh) ofertă - actul juridic prin care operatorul economic își manifestă voința de a se angaja din punct de vedere juridic într-un contract de achiziție publică. Oferta cuprinde propunerea financiară, propunerea tehnică, Pagina 40 din 105

§ 42

precum și alte documente stabilite prin documentația de atribuire;” iar propunerea tehnică și documentele aferente acesteia reprezintă modalitatea concretă prin care ofertantul demonstrează îndeplinirea cerințelor solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire. Față de cele de mai sus, autoritatea contractantă precizează că în urma evaluării propunerilor tehnice, a răspunsului la solicitările de clarificări și pe baza informațiilor prezentate de ofertantul ..., a concluzionat următoarele: - se înțelege că propunerea tehnică inclusiv elementele / documentele lipsă depuse pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări, puteau fi întocmite, având în vedere și respectând cerințele care se regăsesc în documentația de atribuire / caietul de sarcini; - ofertantul avea obligația de a include informațiile și documentele doveditoare care fac obiectul prezentei proceduri (conform condițiilor prevăzute la secțiunea IV din fișa de date a achiziției), însă în lipsa prezentării tuturor informațiilor și documentelor care demonstrează concret îndeplinirea cerințelor solicitate pentru produsele / materialele ofertate (a se vedea motivele enunțate mai sus), intervine imposibilitatea de a accepta propunerea tehnică depusă de către ofertant; - prin răspunsul prezentat, precum și prin propunerea tehnică depusă inițial, ofertantul demonstrează că nu cunoaște care erau datele concrete pe care trebuia să le furnizeze în conținutul propunerii tehnice și care trebuia să le furnizeze pe calea răspunsului la clarificări și nici care sunt informațiile clare, concrete și verificabile care să corespundă cerințelor din fișa de date a achiziției / caietul de sarcini și care nu au fost cuprinse în propunerea tehnică depusă; - totodată, se constată că ofertantul nu a adus clarificări concludente față de cele prezentate în propunerea tehnică inițial depusă, astfel neclaritățile semnalate prin solicitarea de clarificări nu au fost clarificate, iar oferta nu cuprinde informațiile / datele / documentele doveditoare, care să răspundă la cerințele fișei de date a achiziției / caietului de sarcini în ceea ce privește produsele / materialele ofertate, astfel cum s- a solicitat prin documentația de atribuire, Față de toate aceste aspecte detaliate în cadrul paragrafelor prezentate mai sus, ... constată faptul că informațiile / datele / documentele din cadrul propunerii tehnice prezentate, în fapt nu cuprinde integral modul concret în care ofertantul a înțeles să respecte cerințele din cadrul documentației de atribuire, ci este incompletă, fără elementele obligatorii asumate, rezultând astfel că ofertantul nu a depus toate diligențele pentru a întocmi o ofertă conformă, încălcând astfel prevederile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 „(1) Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 57 alin. (4) din Lege.” Pagina 41 din 105

§ 43

În concluzie, ... constată neconformitatea ofertei depuse de către ... în cadrul prezentei proceduri - Anunțul de participare simplificat ... din 06.12.2024, deoarece răspunsurile prezentate sunt neconcludente și ca atare oferta nu satisface, în mod corespunzător, cerințele documentației de atribuire, iar în raport cu prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice intervine obligativitatea respingerii ofertei ca neconformă și inacceptabilă, astfel cum prevăd următoarele articole: art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016; art. 134 alin. (6) din HG 395/2016 - având în vedere că prin răspunsurile la clarificări depuse de ofertant în urma solicitărilor de clarificări ale comisiei de evaluare, s-au transmis documente care lipseau din propunerea tehnică depusă inițial în cadrul procedurii (fișierul „480.08 Răspuns clarificare ..._02_04_2025” în cuantum total de 137 de pagini); art. 137 alin. (1) și alin (3) din HG 395/2016 - întrucât oferta depusă nu respectă cerințele solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (conform aspectelor dezvoltate în paragrafele de mai sus). Astfel, în conformitate cu art. 137, alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a respinge ofertele inacceptabile și neconforme. Referitor la susținerea contestatoarei, că oferta sa a fost considerată inacceptabilă, în mod incorect, autoritatea contractantă afirmă că, așa cum s-a arătat, atât la nivelul procesului-verbal de evaluare tehnică, cât și în cadrul raportului procedurii, pe durata evaluării tehnice a ofertelor, comisia de evaluare a transmis o serie de clarificări ca urmare a unor informații lipsă/neclare, dar și ca urmare a suspiciunii (rezultate din informațiile și documentele prezentate) că produsele ofertate îndeplinesc doar „afirmativ” cerințele tehnice minimale, în realitate acestea neîndeplinindu-le. Autoritatea contractantă învederează că răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări a fost aproape identic la toate întrebările adresate. În acest sens, autoritatea contractantă prezintă un extras din răspunsul la solicitarea de clarificare a ofertantului ... (răspunsul 1, 2, 3, 4, 5 și 6). Mai arată că în evaluarea îndeplinirii cerințelor s-au avut în vedere cerințele solicitate prin caietul de sarcini (Cap. 4.6.) și Fișele Tehnice - Formularele F5, conform cărora: „Toate cerințele formulate în Formular F5 vor fi dovedite prin prezentarea de documente justificative. În cadrul Formularelor F5 se vor indica documentele care justifică îndeplinirea cerinței și pagina la care acestea se regăsesc. Simpla completare a Formularului F5 nu dovedește conformitate ofertei, iar neprezentarea documentelor doveditoare ale îndeplinirii fiecărei cerințe în partea (prevăzute prin Formularele F5) va duce automat la declararea ofertei ca neconformă. Ofertele, ale căror formulare F5 nu conțin descrierea completă sau nu răspund cerințelor minim ale echipamentelor solicitate precum și a modului de completare, vor fi declarate neconforme.” Pagina 42 din 105

§ 44

În acest sens, ... susține că oferta depusă de ... nu conține documentele doveditoare solicitate (certificate, declarații, rapoartele de testare, capturi de ecran), iar completarea propunerii tehnice prin răspunsul la solicitarea de clarificări nu poate fi acceptată, ținând cont de prevederile documentației de atribuire. Referitor la clarificările aduse prin răspunsul la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă precizează că acestea nu corespund cu documentele și informațiile prezentate în cadrul propunerii tehnice depuse. Menționează că calculele luminotehnice prezente de ofertant în cadrul propunerii tehnice sunt neconforme, iar erorile regăsite în cadrul acestora nu pot fi reținute ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât aceste omisiuni reprezintă neconformități categorice, care nu demonstrează posibilitatea de realizare a contractului cu respectarea cerințelor impuse, respectiv parametrii luminotehnici impuși trotuarelor prin documentația de atribuire. Drept urmare, aparatele de iluminat nu corespund cerințelor din caietul de sarcini. În concluzie, erorile enunțate de către ofertant (erori de tehnoredactare și a programului Adobe) nu se pot reține ca vicii de formă sau abateri tehnice minore, întrucât omisiunile reprezintă neconformități categorice și nu pot fi corectate prin răspunsul depus în urma solicitărilor de clarificări adresate. Produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice solicitate prin documentația de atribuire, în consecință contractul nu ar putea fi executat cu îndeplinirea cerințelor și a indicatorilor de rezultat al proiectului. Concluzionând, având la bază procesul de evaluare al ofertelor și incluzând cele enumerate anterior, comisia de evaluare a stabilit atribuirea contractului către .... După evaluarea propunerilor tehnice, comisia de evaluare a trecut la evaluarea propunerii financiare a ofertantului ..., a cărui ofertă a fost declarată conformă și admisă la etapa anterioară. Autoritatea contractantă menționează că din evaluarea propunerii financiare depusă de ... au rezultat următoarele concluzii: a. Propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică; b. în cadrul propunerii financiare nu au fost identificate erori aritmetice; c. Propunerea financiară se încadrează în valoarea estimată; d. Propunerea financiară prezentată de ... în sumă de 3.578.971,16 lei, fără TVA, se încadrează în valoarea estimată, de 3.969.640 lei, fără TVA, fiind în procent de 90,15% din valoarea estimată a contractului de achiziție, nereprezentând o propunere financiară aparent neobișnuit de scăzută în raport cu lucrările, care constituie obiectul contractului de achiziție publică care urmează a fi atribuit/încheiat. Un alt aspect subliniat de autoritatea contractantă este că ofertantul ... a depus propunerea financiară în conformitate cu cerințele cuprinse în documentația de atribuire. Propunerea financiară va fi menținută pentru 6 luni, respectiv până la data de 29.08.2025, nu Pagina 43 din 105

§ 45

depune ofertă alternativă. În urma analizării propunerilor financiare nu a fost respinsă nici o ofertă. În ceea ce privește aplicarea criteriului de atribuire, ... arată următoarele: Criteriul de atribuire aplicat pentru stabilirea câștigătorului este „cel mai bun raport calitate-preț”. În urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” conform fișei de date și al corelării factorului de evaluare aferent componentei financiare - Prețul ofertei - clasamentul ofertelor se prezintă astfel: ...-40 puncte. Punctajul total obținut de fiecare ofertă admisibilă și clasamentul intermediar: Centralizatorul privind punctajele acordate în urma aplicării factorilor de evaluare de natură tehnică si financiara este reflectat în tabelul de mai jos, astfel: Factor de evaluare Ofertant 1 ... 1. Prețul ofertei 40% (max. 40 puncte) Punctaj acordat: 40,00 puncte 2. Eficiență energetică 30% (max. 30 puncte) Punctaj acordat: 30,00 puncte 3. Criterii tehnice 30% (max. 30 puncte) Punctaj acordat: 30,00 puncte Total: Total punctaj acordat: 100,00 puncte Clasamentul ofertanților care au prezentat oferte admisibile la această etapă este următorul: Nr. crt. Ofertant Total lei, fără TVA 0 1 2 1 ... ofertant 3.578.971,16 1 Având în vedere cele prezentate mai sus, comisia de evaluare a ofertelor declară admisibilă oferta depusă de ofertant, astfel: Nr. crt. Ofertant Total lei, fără TVA % din valoarea estimată

§ 46

col. 1/3.969.640 0 1 2 1 ... ofertant 3.578.971,16 90,15 Din cele prezentate anterior se observă că autoritatea contractantă a respectat prevederile legale în materia achizițiilor publice. Ulterior aprobării raportului procedurii cu nr. 13878 din 29.04.2025 s-a comunicat ofertanților participanți la procedură, rezultatul procedurii de atribuire, prin Adresa cu nr. 13884 din 29.04.2025 (...) și Adresa cu nr. 13882 din 29.04.2025 (...). Comunicările fiind transmise în SEAP prin intermediul Secțiunii disponibile „Comunicări” în data de 29.04.2025, în acest fel fiind respectate de către autoritatea contractantă prevederile art. 215 alin. (1) din Legea nr 98/2016: „(1) Autoritatea contractantă informează fiecare Pagina 44 din 105

§ 47

candidat/ofertant cu privire la deciziile luate în ceea ce privește rezultatul selecției, rezultatul procedurii, respectiv atribuirea/încheierea contractului de achiziție publică/acordului-cadru sau admiterea într-un sistem dinamic de achiziții, inclusiv cu privire la motivele care stau la baza oricărei decizii de a nu atribui un contract, de a nu încheia un acord-cadru, de a nu implementa un sistem dinamic de achiziții ori de a relua procedura de atribuire, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 3 zile de la emiterea deciziilor respective.” Raportul procedurii a fost pus la dispoziția ofertanților odată cu transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii, respectiv a fost încărcat în SEAP la data de 29.04.2025, fără să fie necesară solicitarea acestuia de către ofertanți, fiind respectate de către autoritatea contractantă prevederile art. 216, alin. (1^1) din Legea nr 98/2016: „Raportul intermediar și raportul procedurii se publică în SEAP, semnate cu semnătură electronică calificată, în aceeași zi cu transmiterea comunicării prevăzute la art. 215 alin. (1), fără referire la informațiile pe care operatorul economic le precizează și probează ca fiind confidențiale sau protejate de un drept de proprietate intelectuală” și ale art. 66 alin. (4) din HG. nr. 395/2016 „Raportul procedurii se introduce în SEAP în secțiunile specifice disponibile în sistemul informatic, semnat cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat.” Nemulțumit de toate acestea, ofertantul ... a solicitat acces la dosarul achiziției, fiind singurul dintre ofertanți care a solicitat acces. Ulterior, la data de 06.05.2025, acesta a transmis prin e-mail contestația nr. 378/ 06.04.2025 . Referitor la rezultatul procedurii, autoritatea contractantă susține că a constatat neconformitatea ofertei depuse de către ... în cadrul prezentei proceduri - Anunțul de participare simplificat ... din 06.12.2024, deoarece răspunsurile prezentate sunt neconcludente și ca atare oferta nu satisface, în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire, iar în raport cu prevederile legale aplicabile în materia achizițiilor publice intervine obligativitatea respingerii ofertei ca neconformă și inacceptabilă, astfel cum prevăd următoarele articole: art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016; art. 134 alin. (6) din HG 395/2016 - având în vedere că prin răspunsurile la clarificări depuse de ofertant în urma solicitărilor de clarificări ale comisiei de evaluare, s-au transmis documente care lipseau din propunerea tehnică depusă inițial în cadrul procedurii (fișierul „480.08 Răspuns clarificare ..._02_04_2025” în cuantum total de 137 de pagini), art. 137 alin. (1) și alin. (3) din HG nr. 395/2016 - întrucât oferta depusă nu respectă cerințele solicitate de autoritatea contractantă prin documentația de atribuire (conform aspectelor dezvoltate în paragrafele de mai sus). Cu privire la solicitarea contestatoarei referitoare la obligarea autorității contractante la reevaluarea acestora și la continuarea Pagina 45 din 105

§ 48

procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016, ... învederează că și-a îndeplinit atribuțiile, în conformitate cu dispozițiile art. 65 din HG nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare, sens în care punctajele au fost acordate în conformitate cu factorii de evaluare, propunerile tehnice și financiare, fiind în concordanță cu documentele prezentate de ofertanți. Prin urmare, decizia de excludere a contestatoarei pentru motivele expuse în comunicare este legală și bazată pe o analiză temeinică a ofertei depuse, precum și a răspunsului la clarificări. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei, potrivit căreia „În subsidiar, în situația în care se va constata faptul că au fost depuse numai oferte inadmisibile, anularea procedurii”, autoritatea contractantă solicită respingerea acesteia deoarece este „nemotivată, neîntemeiată și nedovedită”, nici un argument din cuprinsul acesteia nedemonstrând pretinsa nelegalitate a actului atacat, în sensul că societatea contestatoare nu a invocat nicio critică efectivă și nu a probat în vreun fel realitatea susținerilor astfel formulate, nefiind îndeplinite rigorile de motivare prevăzute de art. 10 lit. f) din Legea nr. 101/2016. Cu privire la solicitarea contestatoarei, potrivit căreia „Permiterea accesului subscrisei la integralitatea documentelor dosarului achiziției publice și repunerea în termenul de completare a motivelor de contestație întemeiate pe informațiile cu privire la care subscrisa urmează să ia cunoștință odată cu studierea dosarului, cu privire la care autoritatea contractantă ne-a refuzat în mod nelegal accesul, în conformitate cu prevederile alin. (1) al art. 186 din Codul de Procedură Civilă”, precizează că nici pe acest aspect, contestatoarea nu a invocat nicio critică efectivă și nu a probat în vreun fel realitatea susținerilor astfel formulate. În ceea ce privește accesul la dosar, autoritatea contractantă arată că a procedat la analizarea solicitării de acces formulate de contestatoare și a constatat că documentele solicitate conțin informații clasificate ca fiind confidențiale de către ofertantul câștigător, respectiv elemente de natură tehnică a soluției propuse, care sunt protejate de dispozițiile legale. În consecință, a permis accesul la documentele relevante pentru exercitarea dreptului la apărare, dar a limitat accesul la acele informații ce intră sub incidența reglementărilor privind protecția secretului comercial și concurența loială. Pe fondul criticii privind declararea câștigătoare a ofertei ..., subliniază că oferta acestui operator a fost evaluată în deplină concordanță cu cerințele documentației de atribuire și cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare. Ofertantul câștigător a îndeplinit toate cerințele de calificare și selecție și a prezentat o propunere tehnică conformă cu specificațiile Pagina 46 din 105

§ 49

solicitate, iar oferta sa a fost declarată câștigătoare ca urmare a aplicării criteriului de atribuire stabilit în documentația de atribuire. Cu privire la solicitarea contestatoarei referitoare la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației, afirmă că paguba ar fi numai în sarcina autorității contractante și ar fi cauzată de pierderea fondurilor nerambursabile. Pe acest aspect, afirmă că prezenta contestație reprezintă o încercare de tergiversare artificială a procedurii de atribuire și o modalitate prin care operatorul economic să obțină o sumă de bani drept cheltuieli de judecată. Prin adresa nr. 15569/14.05.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 32508/19.05.2025, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Conform solicitării din cadrul contestației nr. 378/06.05.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 29300/07.05.2025, prin adresa nr. ..., Consiliul a transmis contestatoarei invitația de a studia dosarul constituit la C.N.S.C. Delegatul contestatoarei s-a prezentat în data de 26.05.2025 la sediul instituției și, în urma studierii dosarului cauzei, a obținut și fotocopiile dorite, astfel cum rezultă din documentele aferente dosarului cauzei. Prin adresa nr. 500/16.06.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 39726/16.06.2025, ... a înaintat concluzii scrise. A. Cu privire la decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale, ... învederează următoarele: A1 - Referitor la primul motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 1, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, contestatoarea arată următoarele: 1. În propunerea sa tehnică la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf a fost depus Certificatul de conformitate CE EMC care conține standardele impuse prin Fișa tehnică F5 nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED rd. 6.6, emis de un laborator acreditat. 2. Prin răspunsul de clarificări la întrebarea cu nr. 4 a fost transmis de către ... cu adresa nr. 288/02.04.2025 Raportul de testare EMC, care conține standardele solicitate, cu explicația unei erori de tehnoredactare a ofertei sale. 3. În propunerea sa tehnică inițială a fost depus Certificatul de conformitate CE EMC care se eliberează în baza Raportului de testare EMC. În condițiile în care ... nu ar fi fost în posesia Raportului de testare EMC la depunerea ofertei, nu s-ar fi putut depune nici Certificatul de conformitate CE EMC, întrucât acesta nu se poate elibera fără existența Raportului de testare EMC. Pagina 47 din 105

§ 50

4. În aceste condiții, este cât se poate de clar că lipsa depunerii și a Raportului de testare EMC în propunerea tehnică este o eroare de tehnoredactare a ofertei și face parte din categoria viciilor de formă / abaterilor tehnice minore. 5. Raportul de testare pentru Măsurători electrice respectă standardul solicitat la rd. 6.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED, are la bază același Certificat de conformitate CE EMC și este parte integrantă a Raportului de testare EMC depus pe cale de clarificări pentru motivele invocate mai sus. 6. Raportul termic solicitat la rd. 6.10 din Fișa tehnică F5 nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED face parte integrantă, din Raportul de testare LVD, pag. 28, rd. 3.12, care se regăsește la pag. 376 din fișierul „480.07 Propunerea tehnica ... EA - F.T. și documente echipamente PARTEA 1.pdf”. 7. ... solicită Consiliului să constate că depunerea pe cale de clarificări a Raportului de testare EMC nu a creat niciun avantaj nelegal societății sale, fiind o eroare de tehnoredactare a ofertei, fără consecințe în evaluarea propunerii tehnice. 8. Respingerea ofertei depusă de ... pentru acest motiv atestă faptul că autoritatea contractantă, în loc să urmărească eficiența utilizării banilor publici, este mânată de identificarea cu orice preț a unor erori încadrabile în categoria viciilor de formă/abaterilor tehnice minore, avantajând în mod nejustificat ofertantul declarat câștigător. A2 - Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 2, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, ... învederează următoarele: 9. Afirmația autorității contractante din punctul de vedere exprimat la pct. 2 este eronată și nu respectă realitatea, întrucât în propunerea tehnică prezentată și prin răspunsul de clarificări au fost depuse următoarele documente: Certificatul de conformitate CE EMC depus în propunerea tehnică inițială la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf, emis în baza Raportului de testare EMC care a fost depus prin Răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu adresa nr. 288/02.04.2025 la solicitarea autorității contractante. ... menționează că standardele solicitate de autoritatea contractantă prin fișa tehnică F5 nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED de la rd. 6.6 sunt înscrise deopotrivă în cele două documente; Raportul de testare Măsurători electrice prevăzut la rd. 6.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1 - Aparat de iluminat stradal cu LED are la bază același Certificat de conformitate CE EMC depus în Propunerea tehnică inițială la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnica ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf” și este parte integrantă a Raportului de testare EMC care a fost depus prin Răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu adresa nr. 288/02.04.2025 la solicitarea Pagina 48 din 105

§ 51

autorității contractante; Raportul termic prevăzut la rd. 6.10 din Fișa tehnică F5 nr.1 - Aparat de iluminat stradal cu LED, a fost depus în Propunerea tehnică inițială și face parte integrantă din Raportul de testare LVD, pag. 28, rd. 3.12, care se regăsește la pag. 376 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”. Afirmația autorității contractante din punctul de vedere, în sensul că Raportul Termic conținut în Raportul LVD indicat la pag. 376 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf (pag. 28, rd. 3.12 din Raportul de testare LVD), este total incorectă, iar decizia de respingere a ofertei ... este abuzivă, întrucât testarea termică a aparatului de iluminat ofertat este parte a Raportului de testare LVD în care se indică, în mod clar, standardul EN 60598-2-3 în baza căruia s-a efectuat testarea termică. A3 - Cu privire la cel de-al treilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 3, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, ... învederează următoarele: 11. Susținerile sale de la capătul de cerere A1 de mai sus sunt aplicabile în integralitate și în cazul acestui capăt de cerere, motiv pentru care nu le mai reia, înțelegând să le mențină în integralitate. A4 - Cu privire la cel de-al patrulea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la temperatura de culoare TC=2200-3000k solicitată pentru AIL 4, ... învederează următoarele: Autoritatea contractantă nu a indicat prin fișa tehnică niciun document și niciun emitent al acestuia prin care ofertanții să fie obligați să facă dovada temperaturii de culoare a aparatelor de iluminat ofertate. Chiar și în acest caz, autoritatea contractantă, dacă efectua o evaluare corectă a propunerii tehnice ..., putea să constate din Certificatul ENEC+ depus în propunerea tehnică la pag. 44 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA- F.T. și documente echipamente Partea 2.pdf”, precum și din alte rapoarte de testare conținute în ofertă, că temperatura de culoare pentru aparatul de iluminat tip AIL4 este de 3000K. A5 - Cu privire la cel de-al cincilea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare pentru caracteristicile solicitate prin fișa tehnică nr. 4 - formular F5 (certificate și rapoarte de testări), ... învederează următoarele: 13. Aparatul de iluminat ofertat de societatea sa EA-LD-026-S3 este cel cu caracteristicile solicitate de autoritatea contractantă prin caietul de sarcini Fișa tehnică F5 nr. 4 Aparat de iluminat cu LED tip AIL4, adică un aparat de iluminat de tip stradal cu putere nominală de 26W. Semnificația codificării aparatului de iluminat ofertat EA-LD-026-S3 este: EA-LD = EURO AUDIT - LED; 026 = 26W; S3 = tip de lentilă nr. 3, pe care autoritatea contractantă dacă era interesată de oferta depusă de ... putea să o lămurească printr-o simplă solicitare de clarificare. În Certificatele de conformitate CE și Rapoartele de testare invocate de Pagina 49 din 105

§ 52

autoritatea contractantă în punctul de vedere aceasta motivează respingerea ofertei ... ca urmare a neconcordanței dintre codificarea aparatelor de iluminat din documentele respective EA-LD-xxx-Ax, EA-LD- xxx-Bx, EA-LD-xxx-Cx, EA-LD-xxx-Dx și codul produsului ofertat EA-LD- 026-S3, în care semnificația literelor din codificarea aparatelor de iluminat din documentele eliberate de laboratoarele de testare acreditate este similară cu codificarea aparatului de iluminat ofertat, după cum urmează: EA-LD = EURO AUDIT - LED; xxx = puterea electrică a aparatului de iluminat (în cazul de față 026W); Ax, Bx, Cx, Dx = modelul aparatului de iluminat și tipul de lentilă (în cazul ... 3). Autoritatea contractantă, în loc să se informeze printr-o simplă întrebare adresată ..., în situația în care codificarea respectivă era complicată pentru înțelegerea sa, a preferat să respingă, în mod abuziv, oferta sa și să declare câștigătoare oferta concurentă la un procent reprezentând 90,16% din valoarea estimată a procedurii. A6 – 14. Cu privire la cel de-al șaselea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la presupusa neîndeplinire a cerinței solicitate la pct. 2.1 din fișa tehnică nr. 5, respectiv „distribuția luminoasă va fi de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni” ... învederează că argumentația autorității contractante din punctul de vedere este incorectă, atâta timp cât prin răspunsul la clarificări transmis cu adresa nr. 288/02.04.2025, ... a arătat, în mod cât se poate de clar, că atât prin Fișa tehnică F5 nr. 5 semnată olograf de producător și ofertant, rd. 2.1 col. 2, pag. 41, cât și prin Calculul luminotehnic efectuat pentru strada ... - E85 - Trecere de pietoni (poziția 1 din Anexa centralizatoare, pag. 680 cu aparatul de iluminat cod EA-LD-110-S3-RXP pentru treceri de pietoni cu distribuție asimetrică), precum și Instrucțiunile de montaj, pag. 120 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA- F.T. și documente echipamente Partea1.pdf”, ... a indicat, în mod clar, că distribuția luminoasă a aparatului de iluminat este o distribuție asimetrică, astfel cum este cerința impusă prin Formularul F5 pentru AIL5. A7 - Cu privire la cel de-al șaptelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare și solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 5, la pct. 6.6, 6.9 și 6.10, ... învederează următoarele: 15. Raportul de testare EMC prevăzut la rd. 6.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED a fost depus prin Răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu adresa nr. 288/02.04.2025 și care a stat la baza emiterii Certificatului de conformitate CE EMC depus în Propunerea tehnică inițială la pag. 155 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”; Raportul de testare Măsurători electrice prevăzut la rd. 6.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED are la bază același Certificat de conformitate CE EMC depus în Propunerea tehnică inițială la pag. 155 din Pagina 50 din 105

§ 53

fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf” și este parte integrantă a Raportului de testare EMC care a fost depus prin Răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu adresa nr. 288/02.04.2025 la solicitarea autorității contractante; Raportul termic prevăzut la rd. 6.10 din Fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED, a fost depus în propunerea tehnică inițială și face parte integrantă din Raportul de testare LVD, pag. 28, rd. 3.12 care se regăsește la pag. 376 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 1.pdf”, denotă preocuparea deosebită a autorității contractante pentru respingerea cu orice preț a ofertei ... și interesul crescut pentru promovarea ofertei concurente la un procent reprezentând 90,16% din valoarea estimată a procedurii. Acest comportament este în totală contradicție cu obligația legală a autorității contractante de administrare cu maximă responsabilitate a banilor publici. A8 - Cu privire la cel de-al optulea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnica nr. 6, la pct. 3.4, ... învederează următoarele: 16. Captura de ecran depusă în Propunerea tehnică la pag. 215 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf”, arată, în mod clar posibilitatea sistemului de telegestiune ofertat de a configura calendare de funcționare și de salvare a acestora la oricare dintre echipamentele de teren folosite, printre care și camerele video. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu nr. 288/02.04.2025 privind explicațiile solicitate în legătură cu captura de ecran depusă în oferta sa, alături de acestea, ... a transmis și o altă captură de ecran care conține și pictograma camerei video, astfel că autoritatea contractantă să înțeleagă că printre echipamentele de teren despre care face precizare captura de ecran depusă inițial în ofertă, este afișată și camera video. A9 - Cu privire la cel de-al nouălea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea schemelor electrice solicitate prin fișa tehnică nr. 6, la pct. 2.6, ... învederează următoarele: 17. În propunerea tehnică inițială sunt depuse schemele electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune, iar prin răspunsul de clarificări a indicat, în clar, locul în care acestea se regăsesc în oferta sa. A10 - Cu privire la cel de-al zecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnica nr. 6, la pct. 2.13, ... învederează următoarele: 18. Cerința impusă la rd. 2.13, col.1 din Fișa tehnică F5 nr. 6 prevede doar faptul că verificarea cerinței va putea fi făcută cu ocazia Pagina 51 din 105

§ 54

verificării la momentul efectuării probei practice și nu prin depunerea de documente. A11 - cu privire la cel de-al unsprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectivcel referitor la prezentarea documentelor doveditoare solicitate pentru îndeplinirea cerințelor solicitate prin fișa tehnică nr. 6, la pct. 2.17, ... învederează următoarele: 19. A depus pentru demonstrarea cerinței din Fișa tehnică F5 nr. 6, rd. 2.17 în propunerea tehnică inițială atât Fișa tehnică F5 nr. 6 semnată olograf de către producător și ofertant, cât și Fișa tehnică semnată olograf și însușită de producător prin care acesta își asumă îndeplinirea cerinței. A12 - Cu privire la cel de-al doisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea acordului scris al producătorului sistemului de telegestiune privind furnizarea de produse în cadrul proiectului, ... învederează următoarele: 20. Autoritatea contractantă la stabilirea cerinței de la rd. 6.4 din Fișa tehnică F5 nr. 6, după cum se poate constata cu claritate, a solicitat ofertantului să emită și să prezinte Declarația privind garanția acordată lucrărilor executate, pe de o parte și Declarația producătorului privind sistemul de management și control prin telegestiune, pe de altă parte. 21. Declarația privind garanția acordată lucrărilor executate este asumată de executantul lucrărilor care fac obiectul procedurii, a cărui declarație de garanție se regăsește în Propunerea tehnică pag. 2 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA- Declarații, Certificate ȘI ATESTĂRI.pdf”. 22. Declarația producătorului privind sistemul de management și control prin telegestiune este asumată de producătorul sistemului de management și control prin telegestiune, care este firma ... și se regăsește la pag. 318 din fișierul „480.07 Propunerea tehnică ... EA - F.T. și documente echipamente Partea 3.pdf”. 23. Acordul de furnizare echipamente de tip hardware și software transmis prin răspunsul la solicitarea de clarificări cu nr. 288/02.04.2025 este o denumire inventată de autoritatea contractantă, care i-a fost solicitată prin clarificări contestatoarei, cu toate că în oferta sa inițială, la paginile mai sus indicate, se regăseau documentele prevăzute prin cerința de la rd.6.4 din Fișa tehnică F5 nr.6. A13 - Cu privire la cel de-al treisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea calculelor luminotehnice conform cerințelor solicitate prin documentația de atribuire/caietul de sarcini, ... învederează următoarele: 24. Autoritatea contractantă avea obligația ca prin documentația de atribuire, în speță prin Anexa nr. 3 Situația propusă a sistemului de iluminat public din Proiectul Tehnic de Execuție (în viziunea autorității contractante Anexa nr. 1), să pună la dispoziția ofertanților datele de Pagina 52 din 105

§ 55

intrare complete pentru iluminarea trotuarelor, în mod identic, precum pentru iluminatul străzilor. 25. După cum se poate observa prin Anexa nr. 3 (Anexa nr. 1), pentru trotuare nu există date de intrare și nici măcar indicate clasele de iluminare ale trotuarelor. Nici măcar prin răspunsul consolidat nr. 5897/20.01.2025 de clarificări autoritatea contractantă nu a indicat datele de intrare pentru realizarea conform cerințelor a trotuarelor. 26. În efectuarea calculelor luminotehnice pentru iluminatul trotuarelor pentru care se utilizează aceleași aparate de iluminat, pentru care era obligatorie respectarea datelor de intrare impuse pentru drum (carosabil), ... respectând datele de intrare (obligatorii) pentru obținerea clasei de iluminare a carosabilului, a efectuat și calculele luminotehnice pentru trotuare, obținând pentru trotuarele corespunzătoare străzilor 1 - 15 din Anexa nr. 1 clasa de iluminare P1, care este superioară clasei P2, iar pentru străzile nr. 16-30 există un decalaj de 1 clasă de iluminare între cele 2 trotuare. 27. Acest aspect este imputabil în exclusivitate autorității contractante, care nu a pus la dispoziția ofertanților date de intrare pentru calculul luminotehnic al trotuarelor, fapt confirmat și de calculele luminotehnice martor, existente în Proiectul Tehnic de Execuție, pentru care clasa de iluminare pentru cele două trotuare este diferită de la un trotuar la altul. 28. În punctul de vedere exprimat de autoritatea contractantă, aceasta nici măcar nu amintește de lipsa punerii la dispoziție prin documentația de atribuire a datelor de intrare pentru efectuarea calculelor pentru trotuare în mod similar celor pentru calculele luminotehnice pentru suprafața carosabilă, astfel respectând principiul tratamentului egal ca toți ofertanții să beneficieze, în mod egal, de datele respective. 29. Autoritatea contractantă, a preferat respingerea ofertei ... și declararea drept câștigătoare a ofertei concurente la un procent reprezentând 90,16% din valoarea estimată a procedurii. A14 - Cu privire la cel de-al paisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la prezentarea declarației de conformitate CE pentru aparatele de iluminat ofertate EA-LD-080-S3, EA-LD-045-S3, EA-LD-26-S3, EA-LD-110-S3, cerința solicitată la pct. 6.3 din fișele tehnice - formularele F5, ... învederează următoarele: 30. Declarația de conformitate CE pentru aparatele de iluminat ce fac obiectul Fișelor tehnice F5 nr. 1-4, potrivit rd. 6.3, a fost transmisă prin răspunsul de clarificări nr. 288/02.04.2025 reprezintă o eroare de redactare a ofertei .... 31. ... a făcut dovada unei erori umane în nedepunerea Declarației de conformitate CE, aceasta fiind susținută în oferta sa de mai multe documente de la laboratoare acreditate. Pagina 53 din 105

§ 56

A15 - Cu privire la cel de-al cincisprezecelea motiv de respingere a ofertei sale, respectiv cel referitor la utilizarea fișelor tehnice - formularele F5 solicitate prin documentația de atribuire, ... învederează următoarele: 32. Fișele tehnice F5 depuse îndeplinesc toate cerințele autorității contractante și sunt completate pentru fiecare rând cu indicarea documentelor care dovedesc îndeplinirea cerinței și cu indicarea paginii din fișierele propunerii tehnice la care se găsesc aceste documente. 33. Autoritatea contractantă nu poate justifica respingerea ofertei ... pe baza formulării unei cerințe cu caracter general în caietul de sarcini la cap. 4.6 pag. 29, prin care impune ca justificarea cerințelor din Formularele F5 să se facă prin indicarea documentelor care justifică îndeplinirea cerinței și a paginii la care acestea se regăsesc. II. Prin contestația nr. 516/18.06.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 40782/19.06.2025 (dosar nr. ...), societatea ... critică oferta desemnată câștigătoare, ca urmare a studierii dosarelor cauzei la sediul C.N.S.C., solicitând cele menționate în parte introductivă. Față de cele de mai sus, arată că prin adresa nr. 13884/29.04.2025, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii i s- a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă, precum și faptul că oferta desemnată câștigătoare este oferta depusă de către ..., cu prețul de 3.578.971,16, reprezentând 90,16% din valoarea estimată a procedurii. În altă ordine de idei, ... menționează că pe data de 30.04.2025, prin intermediul adresei nr. 364/30.04.2025 a solicitat, în temeiul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, acces la dosarul achiziției și eliberarea de copii în format electronic după documentele conținute de acesta. De asemenea, precizează că pe data de 05.05.2025, autoritatea contractantă a răspuns solicitării sale, prin intermediul adresei nr. 14005/05.05.2025 comunicându-i, în esență, faptul că nu-i permite acces la niciun document din cadrul dosarului achiziției, nici măcar la procesele-verbale de evaluare a ofertelor și la documentele depuse în vederea demonstrării celor declarate în DUAE din cauza faptului că ar conține informații confidențiale și/sau date cu caracter personal, apreciind, în mod eronat, faptul că au fost respectate în totalitate prevederile alin. (6) al art. 217 din Legea nr. 98/2016 prin publicarea raportului procedurii, document ce include toate informațiile prevăzute de dispozițiile legale menționate anterior. Menționează că în data de 11.06.2025, o reprezentantă a societății sale s-a deplasat la sediul Consiliului, fiind permis accesul la dosarul achiziției publice, fiind pusă la dispoziție, în format electronic o parte din acesta. Prin raportare la data de 11.06.2025, data la care a avut acces la dosarul achiziției publice, la tipul contractului și la valoarea estimată a procedurii, contestația este formulată în termenul legal de 7 zile prevăzut de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. Pagina 54 din 105

§ 57

Contestatoarea susține că decizia autorității contractante de a declara drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ... este nelegală, motivele de inadmisibilitate a acesteia fiind detaliate în cele ce urmează: 1 - ... nu a prezentat lista principalelor lucrări similare executate și duse la bun sfârșit, în ultimii 5 ani calculați până la data limită de depunere a ofertelor în conformitate cu cerința de la Cap. III.1.3.a) din cuprinsul Fișei de date a achiziției. În susținerea afirmației sale, contestatoarea învederează următoarele: Potrivit cap. III.1.3.a) din fișa de date a achiziției ofertanții aveau obligația să facă dovada experienței similare la data depunerii ofertei prin prezentarea unui Liste cu principalele executări de lucrări similare duse la bun sfârșit în ultimii 5 ani calculați până la data limită de depunere a ofertelor în conformitate cu art. 179 lit. a) din Legea nr. 98/2016, în valoare cumulată de 2.471.600,00 lei din maxim 3 contracte. Astfel cum prevede Fișa de date DUAE se prezintă în conformitate cu art. 193 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 și va trebui să indice: a) obiectul lucrării, astfel încât să fie furnizate toate informațiile solicitate și necesare pentru a se verifica îndeplinirea cerinței privind experiența similară: b) beneficiarii, indiferent dacă aceștia sunt autorități contractante sau client privat; c) valoarea în lei, fără TVA; d) perioada, mai exact intervalul (data de început și data de finalizare) în care s-a executat contractul; e) locul execuției lucrărilor; f) precizări dacă au fost executate în conformitate cu normele profesionale în domeniu și dacă au fost duse la bun sfârșit. În DUAE depus de către ofertantul ... și nici în alt document anexat DUAE nu se regăsește lista cu principalele lucrări executate și nici indicațiile obligatorii prevăzute în fișa de date a achiziției, astfel încât la evaluarea ofertelor comisia de evaluare să poată constata respectarea de către ofertanți a cerințelor fișei de date și să hotărască asupra îndeplinirii criteriilor de selecție în funcție de documentele și informațiile depuse de ofertanți. 2. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.7/3.8 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la existența unui dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „Deschis”. În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Cerința antemenționată prevede existența unui dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „deschis” pe întreaga perioada de efectuare a intervențiilor de menținere-întreținere cu utilizarea ambelor mâini de către electricienii de întreținere. Dovada existenței dispozitivului trebuia dovedită de către ofertanți prin depunerea de documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj din care să reiasă cu claritate echiparea aparatului de iluminat cu un astfel de dispozitiv. Aparatele de iluminat de tip AIL 1, 2, 3, 5 ofertate de către ... sunt identice ca formă constructivă și nu sunt echipate cu un Pagina 55 din 105

§ 58

astfel de dispozitiv de menținere a capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „deschis” pe perioada efectuării operațiilor de întreținere-menținere. Imaginea prezentată de către ofertantul ... la pag. 790 din oferta sa și ulterior imaginile din răspunsul de clarificări nr. 2840/31.03.2025 nu reflectă existența dispozitivului, cele două cabluri flexibile ce se observă la unul din aparatele de iluminat din răspunsul la clarificări nu reprezintă un dispozitiv de menținere a capacului compartimentului accesorii în poziția „deschis”, ci reprezintă o măsură de siguranță ca acesta să nu lovească la deschidere geamul și placa optică de la compartimentul optic (întrucât se deschide în partea de jos). În imaginea prezentată în propunerea tehnică la pag. 790 se poate constata cu ușurință că dispozitivul indicat de săgeata (culoare albă) reprezintă placa optică cu LED-uri a aparatului de iluminat și în niciun caz un dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „deschis” cu toata strădania ofertantului. Prin răspunsul de clarificări transmis cu adresa nr. 2840/31.03.2025 ofertantul își modifică poziția față de cea de la pag. 790 din propunerea tehnică, în sensul că dispozitivul de menținere a capacului compartimentului accesorii în poziția „deschis” nu mai este reprezentat printr-o săgeata către placa optică a aparatului de iluminat, fiind explicat printr-o clemă specială de protecție, care însă nu este dovedită decât prin teorie (clema nefiind vizibilă nicăieri). Ceea ce sugerează ofertantul că ar fi o clemă specială de protecție este în fond una din balamalele laterale de prindere a capacului compartimentului accesorii electrice de corpul de iluminat propriu-zis, fără nicio legătură cu dispozitivul solicitat drept cerință la rd. 3.7 din fișa tehnică F5 pentru aparatul de iluminat și fără ca ofertantul să depună dovezile solicitate: documente, fișa tehnică dispozitiv și instrucțiuni de montare dispozitiv. În mod logic producătorul nu a echipat corpurile de iluminat de tip AIL 1, 2, 3, 5 cu dispozitiv de menținere a aparatului de iluminat în poziția „deschis”, tocmai pentru motivul ca capacul accesorii electrice al acestora se deschide în partea de jos, iar producătorul probabil a considerat că acesta rămâne în această poziție ca urmare a inerției. În această situație ... avea obligația să solicite clarificări sau să conteste cerința, în caz contrar fiind obligat să o respecte. Spre deosebire de aparatele de iluminat AIL 1, 2, 3 și 5 aparatul de iluminat AIL 4 are prezentat la pag. 999 din Propunerea tehnică dispozitivul de menținere a compartimentului accesorii electrice în poziția „deschis” care este reprezentat printr-o tijă metalică, ca urmare a deschiderii capacului în partea de sus. Explicațiile ofertantului din răspunsul la clarificări nr. 2840/31.03.2025 fără nicio dovadă clară privind existența dispozitivului nu pot fi luate în considerare. Dovezile impuse drept cerință de către autoritatea contractantă „documente, fișă tehnică dispozitiv și instrucțiuni de montare dispozitiv” sunt obligatorii și nu se regăsesc în propunerea tehnică a ofertantului și nici în răspunsul la Pagina 56 din 105

§ 59

solicitările de clarificări. ... solicită CNSC să constate nerespectarea de către ofertantul ... a cerinței de la rd.3.7 din Fișa tehnică F5 pentru aparatele de iluminat AIL 1, 2, 3, 5 în sensul lipsei dispozitivului și a documentelor, fișei tehnice a dispozitivului și a instrucțiunilor de montaj a acestuia și a documentelor, fișei tehnice a dispozitivului și a instrucțiunilor de montaj, privind menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „deschis” pe întreaga perioadă a efectuării lucrărilor de intervenție pentru aparatul de iluminat de tip AIL 4, și să oblige autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei declarată câștigătoare în conformitate cu aspectele antemenționate. Referitor la solicitările de clarificări, privind menținerea în poziție deschis a capacului corpului de iluminat montat pe stâlp conform solicitărilor obligatorii cerute de autoritatea contractantă, în fișa tehnică nr. 1, 2, 3, 5, pct. 3.7, ofertantul ... indică în răspunsul său o fotografie care demonstrează exact contrariul. Sunt prezentate 4 imagini, în care în partea stângă, la imaginea 1 stânga este prevăzut cu o șufă (element metalic flexibil ce nu este rigid) montată opțional. Or, în poziția de funcționare, în poziția capac deschis, pe consolă, capacul poate să se balanseze și să se închidă accidental în caz de împingere accidentală, rafale de vânt, ducând la rănirea manipulantului. Astfel, chiar ofertantul demonstrează neîndeplinirea cerinței obligatorii de la punctul 3.7, oferta sa impunându-se a fi declarată neconformă. ... menționează faptul că în celelalte fotografii nu este inclus nici măcar elementul opțional. Pe de altă parte, în primele 2 fotografii este indicat un element metalic de tip dinte care are rolul de ghidare și nicidecum de menținere în poziția deschis (element care nu se mai regăsește în fotografiile 3 și 4). Nu în ultimul rând în PV PT final se indică poza din propunerea tehnică de la pagina 790 în care se vede, în mod evident, cum se pot provoca accidente de la manevrarea defectuoasă, accidentală sau la rafale bruște de vânt, condiții în care neconformitatea ofertei este vădită. În vederea demonstrării neconformității ofertei ... din cauza acestui motiv, ... invocă Decizia civilă nr. ..., pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. ... având ca obiect plângerile formulate de către ... și ... împotriva Deciziei nr. ... din data de 03.01.2025 pronunțate în cadrul procedurii simplificate având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul Proiectului: Reabilitarea, modernizarea sistemului de iluminat public în orașul ...-etapa 2”, organizată de către autoritatea contractantă ..., inițiată prin publicarea anunțului de participare simplificat nr. .../15.07.2024 18:18, în cuprinsul căreia a fost statuată în mod definitiv neconformitatea ofertei depuse de către ... cu referire la cerința „Compartimentul accesorii electrice va fi prevăzut cu un dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția «deschis» pe durata realizării intervențiilor”. 3. Oferta depusa de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.12 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la Pagina 57 din 105

§ 60

comunicația între modulele de telegestiune, care trebuie să se realizeze, în mod direct prin cel puțin două căi de comunicație, respectiv de tip GSM/LT-IoT și de tip RF. În susținerea afirmației sale, contestatoarea învederează următoarele: Prin impunerea cerinței de la rd. 1.12 din fișa tehnică F5 nr. 6 Sistem de telegestiune autoritatea contractantă s-a asigurat de faptul că comunicația între modulele de telegestiune se va face, în mod direct, prin cel puțin două căi de comunicație, prima de tip GSM/LT-IoT, iar a doua de tip RF, care vor asigura totodată calea redundantă de comunicație cu serverul de control și date. În acest sens autoritatea contractantă a impus ofertanților atât precizarea protocolului de comunicare în rețeaua RF, cât și prezentarea unei scheme detaliate a sistemului de comunicație, prin care să se ilustreze pentru ambele tipuri de comunicație (GSM/LT-IoT și RF) în mod evident componentele, legăturile electrice între acestea, rețelele de transmisie de date cu elementele și protocoalele acestora, tipul de semnal sau alimentare pentru legătură electrică, astfel încât să se asigure prin comunicarea RF calea redundantă de comunicare cu serverul. Subliniază că s-a impus drept cerință, atunci când unui modul de telegestiune i se întrerupe comunicația directă cu serverul un alt modul va prelua toate datele și informațiile celui defect prin rețeaua de comunicație pe orizontală și le va transmite prin propria rețea de comunicație pe verticală către serverul de control și date, iar defecțiunea va fi vizibilă în interfața utilizator. Afirmația ofertantei ... din răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu Adresa nr. 2840/31.03.2025 referitoare la faptul că în fișa tehnică de produs se regăsesc ambele tipuri de comunicație (GSM/LT-IoT și RF) nu poate fi luată în considerare, atâta timp cât la pag. 1152 indicată prin răspunsul la clarificări cele două tipuri de comunicație nu sunt reprezentate în schema detaliată a sistemului de comunicație, astfel încât să respecte cerința de la rd.1.12 din Fișa tehnică F5 nr. 6. Prin schema detaliată privind sistemul de comunicație ce se regăsește la pag. 1152 din propunerea tehnică ofertantul avea obligația să ilustreze, în mod clar „componentele, legăturile electrice între acestea, rețelele de transmisie de date cu elementele și protocoalele acestora, tipul de semnal sau alimentare pentru legătura electrică" pentru fiecare tip de comunicație în parte (GSM/LT-IoT și RF), precum și protocoalele de comunicație pentru fiecare tip de comunicație. Din schema prezentată la pag. 1152 din propunerea tehnică nu reiese sub nicio formă asigurarea de către rețeaua RF a căii redundante de comunicare cu serverul de control și date. Nici cerința privind solicitarea autorității contractante potrivit căreia, în cazul în care unui modul de telegestiune i se va întrerupe comunicația directă cu serverul, un alt modul va prelua datele acestuia prin rețeaua de comunicație pe orizontală și vor fi transmise către server prin rețeaua de comunicație pe verticală, astfel încât să fie vizibilă în interfața utilizator, nu este ilustrată de către ... prin schema prezentată. Pagina 58 din 105

§ 61

Contestatoarea menționează că prin răspunsul la clarificări transmis cu adresa nr. 2840/31.03.2025 ... s-a limitat la a indica pag. 1152 la care se regăsește fișa tehnică de produs, fără a ilustra, în mod convingător, astfel cum este impus de autoritatea contractantă prin cerința de la rd.1.12 din Fișa tehnică F5 nr. 6. Răspunsul la solicitarea de clarificări transmis cu adresa nr. 2840/31.03.2025 din păcate a fost considerat de comisia de evaluare ca fiind concludent, aceasta, în mod cu totul surprinzător a realizat în procesul-verbal final nr. 12573/15.04.2025 un copy-paste din răspunsul la clarificări nr. 2840/31.03.2025 al ..., iar oferta a fost declarată, în mod nelegal, câștigătoare. ... solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă să reevalueze oferta strict prin prisma respectării cerinței de la rd.1.12 din fișa tehnică F5 nr. 6 cu consecința respingerii sale ca neconformă. În vederea demonstrării neconformității ofertei ... din cauza acestui motiv, invocă Decizia Civilă nr. ..., pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. ..., având ca obiect plângerile formulate de către ... și ... împotriva Deciziei nr. ... din data de 03.01.2025 pronunțate în cadrul procedurii simplificate având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul Proiectului: Reabilitarea, modernizarea sistemului de iluminat public în orașul ...-Etapa 2”. 4.Contestatoarea susține că oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.2 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la autentificarea în doi pași. În acest sens, ... învederează următoarele: Prin adresa nr. 10402/28.03.2025 i s- a solicitat ofertantului ... ... să clarifice îndeplinirea cerinței de la rd. 2.2 din Fișa tehnică F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în ceea ce privește autentificarea în doi pași, întrucât din captura de ecran depusă în propunerea tehnică la pag. 1186 nu reiese îndeplinirea cerinței. Prin intermediul adresei nr. 2840/31.03. 2025, reprezentând răspunsul la solicitările de clarificări adresate de către autoritatea contractantă ofertantul ... ... indică pag. 1186 din propunerea tehnică depusă, fără a demonstra în vreun fel îndeplinirea cerinței referitoare la autentificarea în doi pași. Autentificarea în doi pași presupune că în primul pas logarea să se realizeze pe baza userului și parolei deținute de către utilizatorul sistemului de telegestiune, iar pasul doi presupune că după introducerea userului și parolei în fereastra corespunzătoare din aplicația de telegestiune, aceasta să genereze, în mod automat, un cod SMS care va fi transmis pe telefonul mobil al utilizatorului definit în aplicație, care va fi introdus în aplicație într-o fereastră corespunzătoare. Din captura de ecran depusă în propunerea tehnică la pag. 1186 nu reiese îndeplinirea cerinței, astfel cum aceasta este stabilită, întrucât nu rezultă nici modalitatea de transmitere a codului SMS și nici modalitatea de introducere a acestuia în aplicație prin deschiderea unei ferestre în interfața utilizator. Contul demo indicat la pag. 1171, astfel cum se poate observa, se accesează, în mod direct doar prin user și parolă indicate de Pagina 59 din 105

§ 62

ofertant și nu și prin SMS, astfel că autentificarea în doi pași nu este disponibilă, astfel cum susține, în mod nereal, ofertantul. Adresa nr. 2840/31.03. 2025, reprezentând răspunsul la solicitările de clarificări adresate de către autoritatea contractantă din păcate a fost considerat de comisia de evaluare ca fiind concludentă și aceasta, în mod cu totul surprinzător, a realizat în procesul-verbal Final nr. 12573/15.04.2025 un copy-paste din răspunsul la clarificări nr. 2840/31.03.2025 al ofertantului, pe cale de consecință oferta fiind, în mod nelegal, declarată câștigătoare. ... solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă sa reevalueze oferta strict prin prisma respectării cerinței de la rd.2.2 din Fișa tehnică F5 nr. 6 cu consecința respingerii sale ca neconformă. În vederea demonstrării neconformității ofertei ... din cauza acestui motiv, contestatoarea invocă Decizia civilă nr. ..., pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. ... având ca obiect plângerile formulate de către ... și ... împotriva Deciziei nr. ... din data de 03.01.2025. 5. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.13 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat existente în sistemul de iluminat public. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: Cerința impusă la rd. 2.13 din Fișa tehnică F5 nr. 6 prevede, în mod clar, accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat existente în sistemul de iluminat public. Captura de ecran cu nr. 2.21 de la pag. 1205 din propunerea tehnică, indicată de către ofertant pentru îndeplinirea cerinței, astfel cum reiese din răspunsul de clarificări transmis cu adresa nr. 2840/31.03.2025, nu demonstrează îndeplinirea cerinței. Faptul că în captura de ecran există în meniu poziția de „roluri și permisiuni” nu însemnă demonstrarea cerinței. Captura de ecran care trebuia depusă pentru demonstrarea cerinței trebuia să se refere la aparatele de iluminat care sunt montate pe un tronson/stradă/cartier împreună cu modalitatea de acces a utilizatorului doar la acest grup de aparate de iluminat. Definirea dreptului de acces al unui utilizator doar la o anumită parte din sistemul de telegestiune trebuia ilustrat printr-o captură de ecran care să demonstreze acest drept. Faptul că aplicația de telegestiune conține în meniu și poziția „roluri și permisiuni” nu este echivalentă în niciun caz cu demonstrarea îndeplinirii cerinței. Adresa nr. 2840/31.03. 2025, reprezentând răspunsul la solicitările de clarificări adresate de către autoritatea contractantă a fost considerat de comisia de evaluare ca fiind concludentă, în mod nelegal. 6. Oferta depusa de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.1 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la obligația de a depune documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj, care să demonstreze faptul că fiecare dintre LED-uri trebuie să aibă asociată același tip de lentilă specifică care să reproducă distribuția luminoasă completă a Pagina 60 din 105

§ 63

corpului de iluminat. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: La rd.2.1 din Fișa tehnică F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 a AIL 1, AIL2, AIL3, AIL4 și AIL5 s-a impus drept cerință că fiecare dintre LED-uri să aibă asociată același tip de lentilă specifică care să reproducă distribuția luminoasă completă a corpului de iluminat, pentru care ofertanții aveau obligația să depună în propunerea tehnică documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj din care să reiasă cu claritate îndeplinirea cerinței. Din înscrisurile depuse în propunerea tehnică de către ofertantul ... nu reiese îndeplinirea cerinței în sensul solicitat, respectiv că distribuția luminoasă a LED-urilor să fie de tip stradal, respectiv de tip asimetric specializat pentru trecerile de pietoni (pentru AIL5) să nu fie influențată de apariția unor defecte asupra LED-urilor, iar acestea să aibă asociată același tip de lentilă care să reproducă distribuția luminoasă a aparatului de iluminat. 7. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.4 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea fixării plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: Cerința din fișa tehnică F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5 pentru AIL1, AIL2, AIL3, AIL4, AIL5 de la rd. 2.4 privind demonstrarea fixării plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat nu este îndeplinită de către ofertantul ..., din documentele, fișa tehnică și instrucțiunile de montaj depuse în propunerea tehnică nerezultând îndeplinirea cerinței. 8. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea deschiderii compartimentului optic într-un interval scurt de timp. În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Cerința de la rd. 3.4 impune ca compartimentul optic să fie deschis într-un interval scurt de timp. Având în vedere că aparatele de iluminat ofertate de către ... au compartimentul optic ermetic, închis în patru puncta, prin intermediul unor șuruburi, ofertantul prin documentele, fișele tehnice și instrucțiunile de montaj nu dovedește modalitatea de deschidere a compartimentului optic într-un interval scurt de timp. În nicio parte a propunerii sale tehnice ofertantul nu descrie modalitatea de deschidere a compartimentului optic al corpului de iluminat ofertat într-un interval scurt de timp, astfel încât să poată fi efectuate operațiunile de mentenanță (cu atât mai mult cu cât capacul compartimentului optic este fixat în șuruburi spre deosebire de capacul compartimentului accesorii, care este fixat cu cleme de închidere). 9. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la montarea corpului de iluminat în cap de stâlp cu o înclinație de -10° - +30°. În susținerea Pagina 61 din 105

§ 64

afirmației sale, ... învederează următoarele: Demonstrarea îndeplinirii cerinței de la rd. 2.8 din Fișa tehnică F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5 pentru AIL1, AIL2, AIL3, AIL4, AIL5, care prevede montarea aparatului de iluminat în vârf de stâlp cu o înclinație de -10° - + 30° este obligatoriu să fie realizată prin prezentarea de documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj. Din înscrisurile depuse de către ofertantul ... în propunerea tehnică nu se poate determina cum aparatul de iluminat montat în cap de stâlp poate fi inclinat la -10°, având în vedere axa orizontală, întrucât în această situație s-ar produce doar iluminarea trotuarelor și eventual a curților. De asemenea, în calculele luminotehnice depuse de către ofertant la pag. 214-505 nu se face dovada unui unghi de iluminare de -10° - +30° pentru aparatul de iluminat montat în cap de stâlp, condiții în care cerința nu este îndeplinită, iar oferta este neconformă, pe cale de consecință impunându-se respingerea sa. 10.Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 4.7 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la faptul că fluxul luminos nu trebuie să se deprecieze cu mai mult de 10% - aparatele vor fi echipate cu sistem CLO (Constant Lumen Output). În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Din documentele, fișele tehnice și instrucțiunile de montaj depuse de către ofertantul ... în propunerea tehnică nu reiese îndeplinirea cerinței de la rd. 4.7 din Fișele tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5 pentru aparatele de iluminat AIL1, AIL2, AIL3, AIL4, AIL5 ofertate. Pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței privind menținerea fluxului luminos al corpului de iluminat la o valoare de cel puțin 90% (L90) din valoarea fluxului luminos inițial, adică o depreciere de maxim 10%, ofertantul avea obligația de a prezenta un raport de testare privind menținerea fluxului luminos la împlinirea unei durate de funcționare de 100.000 ore. În oferta depusă de către ... nu se regăsește un astfel de raport de testare și nicio alta dovadă pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței. 11. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerințele de la rd. 6.6 - 6.11 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la rapoartele solicitate. În susținerea afirmației sale, contestatoarea învederează următoarele: Cerințele de la rd. 6.6, 6.7, 6.8, 6.9, 6.10, 6.11 din Fișele tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5 pentru AIL1, AIL2, AIL3, AIL4, AIL5 nu sunt îndeplinite de către ofertantul ..., întrucât rapoartele și certificările nu sunt emise pentru toate puterile electrice ofertate. Lipsa certificărilor și a rapoartelor de testare pentru fiecare putere electrică a aparatelor de iluminat ofertate reprezintă o neîndeplinire a cerinței care determină neconformitatea ofertei. 12. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.3 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la modalitatea de autoconfigurare a modulului de telegestiune. În acest Pagina 62 din 105

§ 65

sens, ... învederează următoarele: Ofertantul ... nu a explicat în propunerea tehnică, respectiv nu a demonstrat modalitatea de îndeplinire a cerinței de la rd. 1.3 din Fișa tehnică nr. 6 Sistem de telegestiune, respectiv modul de autoconfigurare a modulului de telegestiune, în ceea ce privește următoarele informații despre ansamblul de iluminat: producător aparat de iluminat; tip aparat de iluminat; numărul LED-urilor; culoarea aparatului de iluminat, întrucât aceste informații sunt disponibile ulterior instalării modulului de telegestiune după introducerea manuală a acestora în serverul de control și date. Ofertantul avea obligația să explice autoconfigurarea modulului de telegestiune cu date și informații imposibil de recunoscut, în mod automat la momentul instalării de către acesta, astfel încât modulul să se poată autoconfigura și cu aceste informații. 13. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.9 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la prezentarea detaliată a schemei de control care să dovedească faptul că modulul de control poate controla prin protocolul DALI/DALI2 cel puțin două dispozitive. În susținerea afirmației sale, ... învederează că în propunerea tehnică depusă de către ofertantul ... nu se regăsește schema detaliată a sistemului de control care să ilustreze componentele, legăturile electrice între acestea, tipul de semnal sau alimentare pentru fiecare legătura electrică, astfel încât să se facă dovada că modulul de control poate controla în același timp prin protocol DALI/DALI2 cel puțin două dispozitive (drivere electronice, relee DALI, etc.), potrivit cerinței de la rd. 1.9 din fișa tehnică F5 nr. 6 Sistem de telegestiune. Schema existentă în propunerea tehnică a ofertantului nu dovedește îndeplinirea cerinței, astfel cum aceasta a fost solicitată, caz în care neconformitatea ofertei este vădită. 14. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.6 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune, în sensul că nu a demonstrat faptul că un senzor de ploaie montat la un aparat de iluminat va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate. În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Cerința de la rd. 2.6 din Fișa tehnică F5 nr. 6 nu este îndeplinită de către ofertantul ..., întrucât acesta nu a demonstrat prin propunerea tehnică depusă faptul că un senzor de ploaie montat la un aparat de iluminat va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate. În propunerea tehnică depusă nu se regăsesc scheme electrice detaliate de comandă și integrare senzori în sistemul de telegestiune din care să rezulte dispozitivele electrice necesare procesului, legăturile electrice și de semnal între acestea și indicarea tipului de alimentare și semnal folosite pe întreg traseul, astfel încât să se facă dovada faptului că transmiterea comenzii de la aparatul de Pagina 63 din 105

§ 66

iluminat echipat cu senzor către celelalte aparate de iluminat se face, în mod direct, prin relee locale, cu asigurarea unei reacții instantanee. 15. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței ca interfața să afișeze în aceeași fereastră, în timp real pe măsura creării profilului, procentul de reducere a consumului față de funcționare 100%. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: Captura de ecran depusă de către ofertantul ... în propunerea tehnică în vederea încercării de a demonstra îndeplinirea cerinței de la rd. 2.8 din Fișa tehnică F5 nr. 6 nu face această demonstrație, întrucât nu afișează în timp real în aceeași interfață utilizator în cadrul profilului de dimming setat, procentul de reducere a consumului față de nivelul de funcționare de 100%. 16. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței. În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Cerința de la rd. 3.4 din Fișa tehnică nr. 6 nu este îndeplinită de către ofertantul ..., întrucât captura de ecran depusă în propunerea tehnică nu reflectă o imagine în timp real preluată de sistemul de telegestiune ofertat de la camerele video instalate în sistemul de iluminat public, informații de la punctele de aprindere, etc. Captura de ecran trebuie să conțină cel puțin o imagine reală (din exterior) transmisă de o cameră video cu interfața cu sistemul de telegestiune ofertat, instalată pe un anumit stâlp de iluminat public. 17. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința din nota de subsol din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 - „Pentru demonstrarea îndeplinirii fiecărei cerințe din Formularul F5 se vor prezenta (broșuri, instrucțiuni de montaj poze, rapoarte de testare, fișe tehnice etc.) cu indicarea paragrafului, numărului de pagină, respectiv a tipului de document din care rezultă îndeplinirea cerinței. Fără prezentarea acestei corespondențe cerința va rezulta ca fiind neîndeplinită și duce la descalificarea ofertantului”. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: Fișele tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 nu respectă cerința din nota de subsol și din caietul de sarcini, în sensul că pentru îndeplinirea fiecărei cerințe ofertantul avea obligația să depună broșuri, instrucțiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fișe tehnice, etc. și să indice pentru fiecare cerință în parte următoarele: numărul paginii la care se regăsesc documentele doveditoare ale îndeplinirii cerinței, numărul paragrafului din document carte atestă îndeplinirea cerinței, tipul de document din care rezultă îndeplinirea cerinței, motiv pentru care oferta depusă de ofertantul ... trebuie respinsă ca neconformă. În vederea demonstrării neconformității ofertei ... din cauza acestui motiv, contestatoarea invocă Decizia civilă nr. ..., pronunțată de către Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. ..., Pagina 64 din 105

§ 67

având ca obiect plângerile formulate de către ... și ... împotriva Deciziei nr. ... din data de 03.01.2025 pronunțate în cadrul procedurii simplificate, având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul Proiectului: Reabilitarea, modernizarea sistemului de iluminat public în orașul ... - Etapa 2”. 18. Oferta ... nu are calculele luminotehnice în forma solicitată. În acest sens, contestatoarea învederează următoarele: Prin intermediul Adresei nr. 7076/04.03.2025 autoritatea contractantă a solicitat ofertantului ... transmiterea fișierelor de calcul luminotehnic depuse în propunerea tehnică în format evo. ldt. care să poată fi accesate/citite de către autoritatea contractantă în vederea posibilității reluării calculelor luminotehnice pentru evaluarea acestora. Prin răspunsul transmis cu adresa nr. 2746/06.03.2025 ofertantul ... nu a răspuns solicitării autorității contractante, astfel cum a fost formulată, respectiv de a retransmite fișierele cu calculele luminotehnice în format evo. ldt. pentru a putea fi accesate de autoritatea contractantă în vederea reluării acestora de către comisia de evaluare, limitându-se la a indica varianta .pdf a calculelor luminotehnice ce se regăsesc în propunerea tehnică la pag. 267-505. Prin nedepunerea calculelor luminotehnice astfel cum s-a solicitat prin adresa de clarificări răspunsul transmis este neconcludent, iar oferta trebuie respinsă. 19. Prețul manoperei utilizat de către ... nu este suficient pentru plata personalului direct productiv declarat ca urmând a fi utilizat în executarea lucrărilor în cazul atribuirii contractului. În susținerea afirmației sale, ... învederează următoarele: În propunerea financiară prețul manoperei utilizat pentru formarea prețului ofertat cuprins în formularele de deviz F3 și C7 nu este acoperitor pentru plata personalului direct productiv declarat în lucrare, ceea ce pune în pericol posibilitatea de execuție a lucrării în termenii ofertați. Manopera orară ofertată este cu mult mai mică decât manopera existentă în contractele individuale de muncă care trebuie dovedită cu REVISAL, aceasta fiind singura modalitate de natură a demonstra acest aspect. Mai mult, față de manopera orară cuvenită personalului direct productiv ce se regăsește în REVISAL personalul de execuție mai are dreptul la plata indemnizației zilnice de deplasare, la plata cheltuielilor de transport, a cheltuielilor de cazare, a cheltuielilor cu facilitățile acordate pe timp de caniculă, etc. care toate împreună grevează manopera orară a lucrării. Având în vedere aceste aspect, ... solicită Consiliului să oblige autoritatea contractantă sa reevalueze oferta depusă de către ... ținând seama de cheltuielile orare efective plătite personalului direct productiv la nivelul celor din REVISAL, astfel încât să se formeze convingerea că personalul direct productiv va putea fi plătit din manopera ofertată a lucrării, astfel încât autoritatea contractantă să se asigure că execuția lucrării se va desfășura în condiții normale și la timp. Orice decizie a autorității contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte Pagina 65 din 105

§ 68

trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele, precum și pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente sau neclare, care nu creează premisa unei evaluări obiective. În egală măsură, în conformitate cu prevederile alin. (2) al art. 65 din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Noțiunea de „justificare” nu îmbracă un caracter formal, ci, pentru a conferi celorlalți participanți garanția respectării principiului care guvernează procedura, trebuie înțeleasă în sensul de „dovedire”. În concluzie, autoritatea contractantă a dat dovada, pe întreg parcursul derulării procedurii, de o conduită care a condus la avantajarea nelegală a ofertei depuse de către ..., deși aceasta este, în mod vădit neconformă și ar fi trebuit respinsă, creându-se aparența faptului că a avut loc o evaluare superficială a acesteia, impunându-se reevaluarea acesteia în temeiul argumentelor expuse în cuprinsul prezentei contestații. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 79.392,8 lei. Prin corespondența înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 41485/23.06.2025, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 211407691/1 din 19.06.2025, în valoare de 79.393,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Victoria. Prin adresa nr. 20063/26.06.2025, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 43275/27.06.2025, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea contractantă ... a transmis punctul de vedere, arătând următoarele: A. În ceea ce privește decizia autorității contractante de declarare ca fiind admisibilă și câștigătoare oferta depusă de către ..., ... învederează următoarele: A1 - Referitor la prezentarea listei cu principalele lucrări similare executate și duse la bun sfârșit, conform cerințelor de la Cap. III.1.3.a) din cuprinsul fișei de date a achiziției, autoritatea contractantă arată următoarele: În DUAE-ul configurat de către autoritatea contractantă s-a ales această modalitate privind alegerea de a limita informațiile solicitate cu privire la îndeplinirea de către operatorii economici a tuturor criteriilor de selecție impuse care se regăsesc la nivelul anunțului relevant și a documentației de atribuire la o singură întrebare, și anume da sau nu. Mai mult, având în vedere că prezenta procedură care este contestată este procedură simplificată, iar conform prevederilor art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, cu modificările și completările ulterioare: „în cadrul procedurii simplificate și al procedurii aplicate pentru atribuirea unui contract/acord-cadru finanțat din Planul național de redresare și reziliență, autoritățile contractante sunt obligate să selecteze în DUAE Pagina 66 din 105

§ 69

«a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție”, autoritatea contractantă avea obligația legală de a bifa în DUAE-ul configurat a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție. În acest sens, este o notificare ANAP privind generarea indicației globale - Notificarea nr. 1/2021 cu privire la posibilitatea de completare a DUAE conferită de Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2016/7 al Comisiei din 5 ianuarie 2016 de stabilire a formularului standard pentru documentul european de achiziție unic. Ofertanții au completat cu „Da” în DUAE „a: indicația globală pentru toate criteriile de selecție” - conform prevederilor art. 193 alin. (6) din Legea nr. 98/2016. Luând în considerare obiectivul DUAE de a reduce sarcinile administrative care decurg din necesitatea de a produce un număr semnificativ de certificate sau de alte documente legate de criteriile de excludere și de selecție, precum și faptul că în cadrul procesului de achiziție eventualele acțiuni suplimentare, cum ar fi solicitările de clarificări cu privire la completarea acestui document de către operatorii economici, sunt consumatoare de timp, în vederea reducerii efortului administrativ și a costurilor de participare s-a recomandat autorităților/entităților contractante, apelarea la indicația globală pentru toate criteriile de selecție. La faza de evaluare a ofertelor pentru documentele suport DUAE, ofertantul ..., fiind clasat pe locul I și la solicitarea autorității contractante a prezentat: Contract de lucrări nr. 4705 din 07.05.2021 privind Execuție lucrări pentru obiectivul „Proiectare și execuție pentru investiția: Modernizare iluminat public în ...”, în sumă de 6.601.041,25 lei fără TVA - PVRTL nr. 12328 din 15.11.2022, Valoarea finală recepționată fiind de 6.601.041,25 lei (fără TVA). Document constatator referitor la îndeplinirea obligațiilor contractuale emis de .... Dată început: 07/05/2021; Dată sfârșit: 14/09/2022; Beneficiar: ...; Total contracte: 6.601.041,25 lei, fără TVA. În concluzie, ofertantul ... prezintă documentele doveditoare de lucrări similare executate și duse la bun sfârșit, conform cerințelor de la Cap. III.1.3.a) din cuprinsul fișei de date a achiziției. A2 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 3.7./ 3.8 din cuprinsul Fișelor tehnic F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la existența unui dispozitiv pt. menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „Deschis”, ... precizează următoarele: În privința îndeplinirii acestei cerințe pentru produsele ofertate, autoritatea contractantă aduce în vedere că acestea au fost evaluate, întocmai în procesul de evaluare a propunerilor tehnice în raport cu cerințele impuse prin documentația de atribuire, evaluarea constând în analiza întocmai a documentelor prezentate în cadrul propunerii tehnice cât și explicațiile / clarificările aduse prin răspunsul la clarificările solicitate. Astfel, în cadrul procedurii de evaluare, ofertantului ... i s-au solicitat clarificări întocmai sub privința îndeplinirii acestei cerințe, prin adresa nr. 10402 din Pagina 67 din 105

§ 70

28.03.2025, respectiv solicitările nr. 1, 2, 3, și 6. Așa cum reiese din documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice depuse la pag. 790 și clarificat, în mod concludent, prin răspunsul nr. 2840 din 31.03.2025, AIL 1, 2, 3 și 5 ofertate sunt echipate cu o clemă (element constructiv) specială de protecție, integrată în capac, având rol funcțional esențial în procesul de mentenanță și intervenție. Această clemă acționează ca un mecanism de fixare, menținând capacul în poziție deschisă pentru a facilita accesul operatorului la componentele interne. Astfel, rezultă că produsele ofertate îndeplinesc cerința solicitată, cu ajutorul acestei cleme (dispozitiv), care blochează capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „Deschis”, prevenind astfel închiderea accidentală a capacului, care ar putea cauza deteriorări ale componentelor sau posibile accidente de muncă. Ofertantul a demonstrat întocmai posibilitatea menținerii capacului în poziție deschisă, doar cu ajutorul acestui mecanism, dar fără ajutorul altor mecanism, tocmai prin imagini clare, care demonstrează îndeplinirea acestei funcționalități. Analizând întocmai aceste imagini, reiese cu claritate faptul că deși capacul ar trebui să se închidă datorită forței gravitaționale, acesta se menține întocmai în poziția de deschis (la mai multe unghiuri), cu ajutorul dispozitivelor din echipare (clema specială de protecție integrată în capac). Tot din imaginile prezentate, rezultă faptul că aparatele de iluminat au suplimentar în dotare și o șufă metalică, ce permite detașarea totală a capacului și susținerea acestuia, pentru a avea la nevoie un acces total deschis la compartimentul accesorii electrice. Aparatele de iluminat ofertate pt. tipurile AIL 1, 2, 3 și 5 (IZYLUM) sunt echipate cu dispozitive mecanice care asigură stabilitatea capacului în poziția „Deschis”, ceea ce demonstrează că menținerea sa în poziție deschisă nu este întâmplătoare, ci rezultatul unei soluții constructive bine gândite și funcționale, îndeplinind astfel cerința impusă prin documentația de atribuire, drept pentru care nu pot fi reținute alegațiile contestatoarei cu privire la neîndeplinirea acestor cerințe (ex. „clema nefiind vizibilă nicăieri”, „fără ca ofertantul să depună dovezi” etc.). În privința AIL 4 ofertat, la fel ca și în cazul anterior, îndeplinirea cerinței reiese atât din documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice depuse la pag. 1090-109 și pag. 999, cât și din răspunsul clarificat, în mod concludent, prin răspunsul nr. 2840 din 31.03.2025, conform cărora rezultă că produsul este dotat cu un dispozitiv de menținere a capacului în poziția „deschis”. Așadar, documentele doveditoare și clarificările prezentate de către ofertant sunt cât se poate de clare în dovedirea îndeplinirii cerinței astfel cum au fost impuse prin documentația de atribuire și nu pot fi omise pe simple alegații și supoziții ale contestatorului. A3 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 1.12 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la comunicația între modulele de telegestiune, care trebuie să se realizeze, în mod direct, prin cel puțin două căi de comunicație, respectiv de tip Pagina 68 din 105

§ 71

GSM/LT-IoT și de tip RF, ... susține următoarele: Ofertantul ... a demonstrat îndeplinirea cerinței solicitate, atât prin documentele prezentate în cadrul propunerii tehnice depuse cât și explicațiile/clarificările aduse prin răspunsul la clarificările solicitate. Astfel cum reiese din fișa tehnică ale modulelor de telegestiune, regăsite la pag. 1152 din cadrul propunerii tehnice depuse, se prezintă, în mod punctual, tipurile de comunicație, respectiv: Radiofrecvență / RF (denumită rețea poligonală de curenți slabi); Și GSM (denumit Modem rețele mobile). Raportat la informațiile indicate și regăsite, rezultă faptul că pentru cele două tipuri de comunicații s-au prezentat și tipurile de rețele și frecvențe, din care reiese clar că sunt specifice acestor tipuri de comunicații solicitate, mai anume: Rețea RF / radiofrecvență (rețea poligonală de curenți slabi): IPv6, RPL, GLowPAN, MAC - IEEE 802.15.4e, PHY-IEEE 802.15.4.g, 2400 MHz la +10 dBm; Rețea GSM (Modem rețele mobile): GSM/EDGE: 900 MHz și 850 MHz/1800 MHz și 1900 MHz LTE-M și NB-IoT (Cat-NB2): B1 (2100 MHz) / B3 (1800 MHz) / B8 (900 MHz) / B5 (850 MHz) / B20 (800 MHz). Produsele ofertate îndeplinesc cerințele solicitate, respectiv comunicația între modulele de telegestiune, se realizează, în mod direct prin cel puțin două căi de comunicație, respectiv de tip GSM / LT-IoT și de tip RF, iar prin aceste canale asigurându-se întocmai și redundanța sistemului oferind mai multe canale de comunicare în funcție de cel mai bun semnal din zona de instalare. A4 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.2 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la autentificarea în doi pași, autoritatea contractantă menționează următoarele: Elementele care atestă respectarea cerinței referitoare la implementarea mecanismului de autentificare în doi pași sunt prezentate în cadrul propunerii tehnice, la paginile 1186-1187. În această secțiune sunt incluse dovezi relevante (capturi de ecran), constând în imagini din interfața sistemului și extrase din manualul de utilizare, care detaliază pașii necesari pentru activarea și utilizarea acestei funcționalități. Totodată, s-a indicat faptul că această funcționalitate poate fi verificată direct în contul demo furnizat, conform informațiilor regăsite la pag. 1171 din conținutul propunerii tehnice, unde se regăsește modalitatea de logare în contul demo, lucru care s-a efectuat la momentul evaluării, rezultând astfel concludența celor clarificate. În cadrul contului demo s-a regăsit și manualul de utilizare, în care exista un capitol dedicat setării autentificării în doi pași pentru accesarea sistemului de telegestiune. A5 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.13 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat existente în sistemul de iluminat public, autoritatea contractantă arată următoarele: Sistemul de telegestiune ofertat permite definirea utilizatorilor cu acces doar la o anumită parte dintre aparatele de Pagina 69 din 105

§ 72

iluminat, astfel cum rezultă din pagina 1205 din cadrul propunerii tehnice depuse, unde ofertantul a prezentat captura de ecran 2.21. Astfel, în captura de ecran se regăsește meniul roluri și permisiuni din care se pot selecta pentru un user ce acces să primească, astfel fiind posibilă selectarea punctul de lumină (adică aparatul de iluminat) care să primească acces. Totodată, în cadrul pag. 1171 din propunerea tehnică, ofertantul a indicat posibilitatea de acces în aplicație, pentru a permite o examinare detaliată a funcționalităților oferite. În mod particular, prin informațiile prezentate la pag. 1205 se poate observa mecanismul concret prin care se gestionează accesul în platformă. În acest context, accentul nu cade pe titulatura meniului respectiv, ci pe funcționalitățile disponibile în cadrul acestuia și pe granularitatea opțiunilor de configurare. Astfel, prin documentele furnizate a fost clar evidențiat modul în care se stabilesc drepturile de acces la anumite corpuri de iluminat, demonstrând respectarea cerințelor prevăzute în documentația de atribuire. A6 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.1 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la obligația de a depune documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj, care să demonstreze faptul că fiecare dintre LED-uri trebuie să aibă asociată același tip de lentilă specifică care să reproducă distribuția luminoasă completă a corpului de iluminat, ... învederează următoarele: Ofertantul ... prezintă în cadrul propunerii tehnice depuse, mai exact la pag. 558, unde sunt descrise tipurile de distribuții luminoase, fiind incluse imagini explicite care evidențiază faptul că fiecărui LED îi este alocată o lentilă de același tip, proiectată pentru a asigura distribuția luminoasă integrală a aparatului de iluminat. Se subliniază, totodată, că funcționarea sistemului nu este afectată de eventuale defecțiuni punctuale ale unor LED-uri, acestea neavând impact asupra uniformității distribuției luminoase a aparatului în ansamblu. În completare, la pag. 590-604 sunt prezentate caracteristicile distribuțiilor optice aferente aparatelor de iluminat, atât în variantele pentru iluminat stradal, cât și în cele cu distribuție asimetrică, destinate în mod special trecerilor pentru pietoni. Suplimentar, în paginile 904-907 este inclus un document din care rezultă, în mod clar, că echipamentul propus este configurat cu distribuția optică asimetrică special concepută pentru iluminarea trecerilor pentru pietoni. A7 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.4 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la demonstrarea fixării plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat, ... afirmă următoarele: Îndeplinirea acestei cerințe a fost demonstrată de către ofertant, iar informațiile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței privind montarea / fixarea plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat Pagina 70 din 105

§ 73

sunt prezentate în propunerea tehnică depusă, în paginile 642-648, precum și la pagina 771. A8 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 3.4 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la demonstrarea deschiderii compartimentului optic într-un interval scurt de timp, autoritatea contractantă subliniază următoarele: Demonstrarea deschiderii compartimentului optic, este clar detaliată în instrucțiunile de montaj incluse în propunerea tehnică a ..., mai exact la pag. 642-648. Conform detalierii, acestea specifică explicit instrumentele necesare pentru această operațiune, rezultând întocmai în acest sens faptul că procedura se poate realiza într-un interval de timp redus, cu un grad de dificultate scăzut. Deschiderea se efectuează prin deșurubarea a 4 șuruburi, procedură similară celei aplicate și în cazul echipamentelor ofertate de către contestatoare. A9 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.8 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la montarea corpului de iluminat în cap de stâlp cu o înclinație de -10° - +30P, ... învederează următoarele: Respectarea cerinței referitoare la reglarea unghiului de înclinare a aparatului de iluminat este evidențiată în propunerea tehnică depusă, la pag. 561. Documentul indică faptul că aparatul permite ajustarea unghiului de montaj în cap de stâlp într-un interval cuprins între -10° și +120°, asigurând astfel flexibilitatea necesară pentru adaptarea la diverse configurații de instalare, respectând în acest context cerințele impuse prin documentația de atribuire. A10 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 4.7 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la faptul că fluxul luminos nu trebuie să se deprecieze cu mai mult de 10% - aparatele vor fi echipate cu sistem CLO (Constant Lumen Output), ... precizează următoarele: Documentația de atribuire nu prevede obligația de a prezenta un raport de testare specific privind menținerea fluxului luminos, contrar celor afirmate de către .... Pentru îndeplinirea cerinței prevăzute la rândul 4.7 din Fișele tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5, conformitatea este demonstrată de către ... prin informațiile tehnice incluse în propunerea tehnică depusă, mai exact la pag. 568-569, 572-573, 575, 577, 579 și 582-583. În aceste secțiuni se precizează că aparatele de iluminat ofertate asigură menținerea fluxului luminos la un nivel de minimum 95% (L95) din valoarea inițială, confirmând astfel respectarea cerinței de durabilitate a performanței luminoase, aspect pentru care cerința se demonstrează a fi îndeplinită. A11 - În privința neîndeplinirii cerințelor referitoare la rd. 6.6-6.11 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 - Aparate de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5, referitoare la rapoartele solicitate, ... Pagina 71 din 105

§ 74

arată următoarele: În cadrul propunerii tehnice depuse ofertantul ... a inclus rapoarte de încercare și certificate de conformitate aferente tuturor tipurilor de aparate de iluminat ofertate. Aceste documente se regăsesc, în mod explicit, la paginile 605-1122 din cadrul propunerii tehnice și demonstrează respectarea cerințelor tehnice stabilite prin documentația de atribuire, inclusiv cele aferente rd. 6.6 - 6.11 din Fișele Tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 pt. AIL 1, AIL 2, AIL 3, AIL 4 și AIL 5. A12 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 1.3 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la modalitatea de autoconfigurare a modulului de telegestiune, ... învederează următoarele: Documentația de atribuire nu impune obligația explicită de a descrie mecanismul de autoconfigurare al modulului de telegestiune, ci solicită întocmai demonstrarea îndeplinirii cerinței prevăzute la rândul 1.3 din Fișa tehnică nr. 6. Astfel, această cerință a fost îndeplinită de către ofertantul ... prin informațiile furnizate în cadrul propunerii tehnice, la paginile 1177-1178, unde sunt prezentate datele generate automat în momentul instalării modulului, ca urmare a procesului de autoconfigurare. Printre aceste informații se regăsesc: localizarea vizuală a dispozitivului pe harta sistemului de telegestiune, detalii despre locație (coordonate GPS, localitate, stradă), date referitoare la echipamente (producătorul aparatului de iluminat, modelul acestuia, tipul conectorului, producătorul modulului de telegestiune), precum și informații suplimentare (tipul distribuției luminoase, temperatura de culoare, numărul LED-urilor, puterea nominală, fluxul luminos, culoarea aparatului). A13 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 1.9 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la prezentarea detaliată a schemei de control care să dovedească faptul că modulul de control poate controla prin protocolul DALI / DALI2 cel puțin două dispozitive, ... susține următoarele: Cerința de la rândul 1.9 din cuprinsul Fișei Tehnice F5 nr. 6, referitoare la furnizarea unei scheme detaliate a sistemului de control, este inclusă de către ofertant în conținutul propunerii tehnice depuse, la pag. 1179-1180. Contrar afirmațiilor formulate de ..., schema respectivă conține, în mod explicit, reprezentarea componentelor sistemului, conexiunile electrice dintre acestea, precum și informații referitoare la tipul de semnal și alimentare aferente fiecărei legături electrice. A14 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.6 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la nedemonstrarea faptului că un senzor de ploaie montat la un aparat de iluminat va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate, autoritatea contractantă specifică următoarele: Conformitatea cu cerința prevăzută la rândul 2.6 din Fișa tehnică F5 nr. 6, este demonstrată prin documentele incluse de către ofertant în propunerea tehnică la pag. 1190-1191. Astfel, Pagina 72 din 105

§ 75

materialele prezentate includ o reprezentare grafică din care reiese că cele cinci aparate de iluminat primesc semnalul de la senzorul montat pe primul aparat, acestea fiind evidențiate distinct pe planul sistemului de telegestiune. În plus, paginile menționate conțin și schema electrică detaliată privind integrarea sen... în cadrul sistemului, cu indicarea clară a componentelor implicate, a conexiunilor electrice și de semnal dintre acestea, precum și a tipului de alimentare și semnal utilizat. A15 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 2.8 din cuprinsul Fișei tehnic F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței ca interfața să afișeze în aceeași fereastră, în timp real pe măsura creării profilului, procentul de reducere a consumului fată de funcționare 100%, autoritatea contractantă afirmă următoarele: Aspectul contestat nu se bazează pe argumente tehnice și reprezintă o presupunere a ..., care nu are corespondență în conținutul propunerii tehnice depuse de către ofertantul .... La pag. 1192 din cadrul propunerii tehnice prezentate, prima imagine prezentată, redă interfața dedicată configurării profilului de dimming, în care este vizibil, în mod simultan, atât procentul de reducere a consumului de energie, cât și valoarea de referință corespunzătoare funcționării la 100% din capacitate. A16 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare la rd. 3.4 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 - Sistem de telegestiune, referitoare la captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței, autoritatea contractantă menționează următoarele: Captura de ecran prin care se prezintă afișarea imaginilor în timp real provenite de la camerele video este documentată în propunerea tehnică depusă, la pagina 1217, unde se denotă prezentarea unei capturi de ecran relevante. Aceasta ilustrează integrarea fluxului video în interfața sistemului de telegestiune ofertat. Contrar afirmațiilor formulate de către contestatorul ..., imaginile sunt vizibile direct în cadrul platformei, demonstrând astfel funcționalitatea solicitată. A17 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare din nota de subsol din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 - „Pentru demonstrarea îndeplinirii fiecărei cerințe din Formularul F5 se vor prezenta (broșuri, instrucțiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fișe tehnice, etc.) cu indicarea paragrafului, numărului de pagină, respectiv a tipului de document din care rezultă îndeplinirea cerinței. Fără prezentarea acestei corespondențe, cerința va rezulta ca fiind neîndeplinită și duce la descalificarea ofertantului”, autoritatea contractantă arată următoarele: În cadrul propunerii tehnice depuse de ofertantul ..., la pag. 521-555, se regăsesc Formularele F5 completate integral, cu respectarea cerințelor prevăzute în nota de subsol aferentă acestora (din cadrul documentației de atribuire). Astfel, în ultima coloană a fiecărui formular este indicată corespondența exactă cu paginile și Pagina 73 din 105

§ 76

documentele din propunerea tehnică în care sunt prezentate dovezile necesare pentru demonstrarea îndeplinirii fiecărei cerințe tehnice. A18 - În privința neîndeplinirii cerinței referitoare depunerea calculelor luminotehnice în forma solicitată, autoritatea contractantă învederează următoarele: Prin adresa de solicitare de clarificări nr. 7076/04.03.2025 s-a confirmat faptul că în propunerea tehnică au fost deja depuse fișierele în format .ltd și .evo, formate specifice software- urilor de calcul luminotehnic utilizate în domeniu (ex. Dialux Evo). Mai mult decât atât, în cadrul răspunsului transmis la solicitarea de clarificări, ofertantul ... a indicat, în mod expres, paginile din documentația / propunerea tehnică depusă în care se regăsesc calculele luminotehnice în format .pdf, respectiv paginile 267-505, fără a transmite noi documente, lucru confirmat întocmai de comisia de evaluare, în cadrul procesului de evaluare tehnică. A19 - În privința prețului manoperei utilizat de către ... - nu este suficient pentru plata personalului direct productiv declarat ca urmând a fi utilizat în executarea lucrărilor în cazul atribuirii contractului, autoritatea contractantă susține următoarele: Criticile ... privind așa-zisa neconformitate a valorii manoperei ofertate de către ... sunt neîntemeiate, formulate speculativ, lipsite de fundament și nu sunt susținute de dovezi obiective sau documente justificative relevante. Simpla enunțare a unei suspiciuni, fără elemente factuale, nu poate constitui temei pentru respingerea unei oferte ca inacceptabilă sau neconformă. Autoritatea contractantă susține că a analizat oferta depusă de ... în ansamblul său și a constatat că prețurile propuse sunt coerente, complete și în concordanță cu cerințele caietului de sarcini / documentației de atribuire. De asemenea, nu s-au identificat discrepanțe evidente sau anomalii care să determine aplicarea prevederilor art. 210 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 privind existența unor prețuri aparent neobișnuit de scăzute. Precizează că valoarea unitară a manoperei din devizele prezentate nu se confundă cu salariul brut/orar al unui angajat, ci reprezintă o valoare calculată la nivel de lucrare/unitate de măsură, influențată de mai mulți factori precum: productivitate, echipamente tehnologice, mod de organizare a execuției, durată, complexitate și politici comerciale ale ofertantului. Prin documentația de atribuire nu a fost prevăzut un tarif minim orar obligatoriu pentru componenta de manoperă, iar orice interpretare subiectivă cu privire la „prețuri prea mici” nu poate justifica excluderea unui ofertant, în lipsa unei analize obiective bazate pe dispozițiile legale incidente și pe probe clare. B. Referitor la obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016, autoritatea contractantă subliniază că declararea câștigătoare a Pagina 74 din 105

§ 77

ofertei ... a fost în deplină concordanță cu cerințele documentației de atribuire și cu prevederile Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Pe cale de consecință, ... solicită Consiliului să respingă ca neîntemeiate criticile formulate cu privire la decizia de declarare câștigătoare a ofertei ..., apreciind că procedura s-a desfășurat cu respectarea normelor incidente în materie. C. Referitor la obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației, autoritatea contractantă reiterează argumentele prezentate față de prima contestație. Prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 43928/01.07.2025, în temeiul dispozițiilor art. 17 alin. (3) și (4) din Legea nr. 101/2016, ... a solicitat Consiliului următoarele: admiterea excepției lipsei de interes, respectiv respingerea criticilor formulate de către ... cu privire la oferta ... ca fiind lipsite de interes; respingerea contestației formulate de ... ca neîntemeiată sub aspectul criticilor ce vizează oferta depusă de ...; menținerea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii; suportarea cheltuielilor de judecată. Cu privire la admisibilitatea cererii sale de intervenție, ... invocă art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și art. 61 alin. (1) și (2) din Codul de Procedură Civilă, subliniind calitatea sa de ofertant declarat câștigător. Cu privire la excepția lipsei de interes, intervenienta invocă și redă prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, precum și art. 32 alin. 1 lit. d) din C. proc. Civ. Și afirmă că deși ... prezintă, în debutul contestației, motivele pentru care consideră că justifică un interes actual și legitim de contestare a ofertei conforme depuse de către ..., în realitate argumentele sale nu dovedesc acest interes, ci dimpotrivă temporizează etapele procedurale. Astfel, dacă se va constata că oferta depusă de către ... este conformă, autoritatea contractantă va avea obligația de a reevalua ofertele, adică inclusiv oferta contestatoarei, însă dacă nu se va pronunța o soluție de admitere a contestației, este dovedită lipsa clară de interes cu privire la contestarea conformității ofertei .... ... susține că oferta sa este conformă. 1. În cele ce urmează, redă cerințele de la cap. III.1.3.a) Capacitatea tehnică și/sau profesională, subliniind că la nivelul DUAE i s- a oferit posibilitatea indicării globale, iar ulterior a depus toate documentele solicitate de autoritatea contractantă pentru a dovedi îndeplinirea cerinței. Această modalitatea de evaluarea adoptată de către autoritatea contractantă este în consonanță și cu Notificarea ANAP nr. 1/20218 unde se menționează în mod expres faptul că: 2. Opțiunea de a Pagina 75 din 105

§ 78

alege modalitatea prin care informațiile solicitate cu privire la criteriile de selecție impuse sunt vizualitate și la nivel de DUAE (nu doar la nivel de anunț și documentație de atribuire, iar operatorul economic are obligația de a completa toate informațiile referitoare la modalitatea de îndeplinire a cerințelor. Ca urmare a configurării de către autoritatea/entitatea contractantă a acestei modalități care presupune parcurgerea pașilor 1 și 2 prezentați anterior, la accesarea DUAE operatorul economic vizualizează criteriile de selecție impuse și are obligația de a completa informațiile cu privire la îndeplinirea acestora. Luând în considerare obiectivul DUAE de a reduce sarcinile administrative care decurg din necesitatea de a produce un număr semnificativ de certificate sau de alte documente legate de criteriile de excludere și de selecție, precum și faptul că în cadrul procesului de achiziție eventualele acțiuni suplimentare, cum ar fi solicitările de clarificări cu privire la completarea acestui document de către operatorii economici, sunt consumatoare de timp, în vederea reducerii efortului administrativ și a costurilor de participare recomandăm autorităților/entităților contractante, apelarea la indicația globală pentru toate criteriile de selecție, urmând pașii descriși la punctul 1 al prezentei notificări. Prin urmare, din perspectiva modalității de completare a DUAE, oferta sa este conformă și a dovedit îndeplinirea cerinței privind capacitatea tehnică și/sau profesională solicitată la punctul III.1.3.a. din fișa de date. 2. Cu privire la menținerea capacului în poziția „Deschis”, ... învederează următoarele: - Potrivit informațiilor care se regăsesc în propunerea tehnică, se poate observa că a prezentat o imagine cu aparatul de iluminat care are capacul accesorii în poziția „Deschis”. Mai mult, în urma răspunsului la solicitarea de clarificări, intervenienta a revenit imagini suplimentare cu aparatul de iluminat, având capacul accesorii în poziția „Deschis” și, pentru a contracara chiar o poziție în sensul în care acesta ar rămâne deschis datorită gravitației, a amplasat corpul de iluminat pe o suprafață plană, pe podea, tocmai pentru a demonstra faptul că acesta rămâne „Deschis” datorită dispozitivului, iar nu cu ajutorul gravitației (după cum în mod eronat a concluzionat autoritatea contractantă). - În cazul aparatelor de iluminat ofertate de către ..., soluția tehnică este cea evidențiată în cadrul propunerii tehnice, o soluție tehnică ce are la baza un dispozitiv format din clapete și dispozitiv de susținere este unul extrem de fiabil și indiferent de contextul climatico-atmosferic (vânt puternic) va permite menținerea capacului în poziția „deschis” pentru efectuarea intervențiilor. În concret, pentru a menține capacul în poziția „Deschis” pentru toate situațiile posibile, aparatul de iluminat este echipat atât cu: i. un cablu flexibil, al cărui rol este acela de a nu permite capacului să se desprindă de carcasă în momentul în care acesta este deschis la înălțime pe timp de vânt puternic; ii. Clema constructivă a aparatului, care asigură stabilitatea și siguranța în timpul intervențiilor, Pagina 76 din 105

§ 79

prevenind astfel închiderea accidentală a capacului. Aparatul de iluminat exterior este echipat cu o clapetă (element constructiv) specială de protecție, integrată în capac, având rol funcțional esențial în procesul de mentenanță și intervenție. Această clapetă acționează ca un mecanism de fixare, menținând capacul în poziție deschisă pentru a facilita accesul operatorului la componentele interne, prevenind închiderea accidentală a capacului, care ar putea cauza deteriorări ale componentelor sau posibile accidente de muncă. Menținerea capacului în poziție deschisă este clar evidențiată și demonstrată prin imaginile depuse. Având în vedere poziționarea aparatului, forța gravitațională nu permite în mod natural menținerea capacului în această poziție. Cu toate acestea, capacul aparatului rămâne ferm deschis datorită soluției constructive specifice, care include un mecanism de susținere și clapetă de menținere. Prin imaginile prezentate s-a dovedit, în mod neechivoc, faptul că acest capac dispune de un dispozitiv care asigură menținerea sa în poziția „Deschis”. 3. Cu privire la comunicația între modulele de telegestiune, ... învederează următoarele: Referitor la presupusa neconformitate ce vizează comunicația între modulele de telegestiune, intervenienta subliniază netemeinicia acestei critici, respectiv dovada îndeplinirii cerinței rezultă din analiza fișelor tehnice ale modulelor de telegestiune, care au fost depuse la pagina 1152 și în care sunt prezentate, în mod explicit, cele două tipuri de comunicație, respectiv atât GSM (denumit Modem rețele mobile), cât și radiofrecvență (denumită rețea poligonală de curenți slabi). Mai mult decât atât, pentru fiecare tip de rețea s-au specificat tipurile de rețele și frecvențe, aspect din care reiese, în mod clar, că există și sunt specificate cele două tipuri de comunicații solicitate: Rețea RF (rețea poligonală de curenți slabi): IPv6, RPL, 6LowPAN, MAC - IEEE 802.15.4e, PHY - IEEE 802.15.4.g, 2400 MHz la +10 dBm, iar GSM (Modem rețele mobile): GSM/EDGE: 900 MHz și 850 MHz / 1800 MHz și 1900 MHz LTE- M și NB-IoT (Cat-NB2) B1 (2100 MHz) / B3 (1800 MHz) / B8 (900 MHz) / B5 (850 MHz) / B20 (800 MHz). 4. Referitor la autentificarea în doi pași, intervenienta menționează următoarele: Din perspectiva criticii privind autentificarea în doi pași, ... precizează faptul că dovada îndeplinirii acestei cerințe se regăsește în propunerea tehnică la paginile 1186-1187, unde au fost anexate inclusiv extrase din manualul de utilizare, fiind de asemenea specificat faptul că îndeplinirea acestei cerințe poate fi verificată și prin accesarea contului demo pus la dispoziție. Faptul că pentru accesarea contului a fost „debifată” căsuța aferentă autentificării în doi pași, reprezintă un procedeu normal, tocmai pentru ca autoritatea contractantă să se poată loga cu credențialele sale, neavând de unde cunoaște numărul de telefon, care va fi setat pentru primirea codului prin SMS, ca fiind cea de-a doua etapă a autentificării în doi pași. A depus, în cuprinsul Pagina 77 din 105

§ 80

propunerii tehnice, inclusiv capturi de ecran care dovedesc modalitatea de accesare și utilizare a autentificării în doi pași, precum și extrase din manualul de utilizare privind setarea autentificării în doi pași. 5. Față de accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat configurate, intervenienta susține următoarele: Arată că dovada îndeplinirii cerinței de la pct. 2.13 din fișa tehnică nr. 6 se regăsește la pag. 1205 din propunerea tehnică, unde se poate observa posibilitatea setării accesului doar la o anumită parte dintre aparatele de iluminat, respectiv doar la acelea la care se dorește acordarea accesului. De asemenea, la pag. 1171 a fost conferit accesul în aplicație, tocmai pentru a se putea verifica cu mai multă exactitate faptul că prin setările din meniul prezentat la pag. 1205 se poate configura accesul doar la o anumită parte din aparatele de iluminat. Este evident că nu este relevantă denumirea meniului, ci acțiunile posibile prin accesarea acestuia, respectiv nivelul de setări care sunt permise, iar prin documentul prezentat ... a demonstrat de unde se setează configurarea permisiunii doar la anumite aparate de iluminat. 6. Cu privire la cerința de la pct. 2.1., intervenienta precizează următoarele: Dovada îndeplinirii acestei cerințe se regăsește în propunerea tehnică la pag. 558, unde pot fi identificate tipurile de distribuții luminoase și sunt prezentate imagini din care se poate constata faptul că fiecare LED are asociată același tip de lentilă specifică care reproduce distribuția luminoasă completă a aparatului de iluminat, precum și faptul că apariția unui defect asupra unora dintre LED-uri nu influențează distribuția completă a aparatului de iluminat. De asemenea, la pag. 590- 604 sunt prezentate distribuțiile aparatelor de iluminat, respectiv atât a celor stradale, cât și a celor asimetrice specializate pentru trecerile de pietoni. În plus, la paginile 904-907 se poate identifica documentul din care reiese echiparea aparatului ofertat cu distribuția din asimetric specializată pentru trecerile de pietoni. 7. Referitor la demonstrarea fixării plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat, ... subliniază următoarele: Dovada îndeplinirii cerinței privind fixarea plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat se regăsește în propunerea tehnică la pag. 642-648, precum și la pag. 771. Separat de opinia contestatoarei față de îndeplinirea cerinței, în propunerea tehnică au fost depuse documente care atestă îndeplinirea acesteia, context în care oferta depusă de către noi este una conformă. 8. Cu privire la demonstrarea îndeplinirii cerinței privind deschiderea compartimentului optic, intervenienta menționează următoarele: Din perspectiva cerinței privind deschiderea compartimentului optic într-un interval scurt de timp, ... arată că prin instrucțiunile de montaj depuse în cadrul propunerii tehnice la pag. 642-648 a dovedit Pagina 78 din 105

§ 81

îndeplinirea acestei cerinței, fiind chiar indicate uneltele care sunt necesare pentru deschiderea acestuia într-un interval scurt de timp. În concret, compartimentul optic se deschide prin deșurubarea celor 4 șuruburi de fixare, exact ca în cazul aparatelor de iluminat ofertate de contestatoare, context în care intervenienta nu înțelege cum în cazul ofertei sale deșurubarea a 4 șuruburi nu este un interval scurt de timp, iar în cazul ofertei depuse de către contestatoare ar fi. Dată fiind modalitatea concretă de deschidere a compartimentului optic prin deșurubarea a 4 șuruburi, ... consideră îndeplinită cerința privind deschiderea compartimentului optic într-un interval scurt de timp. 9. Referitor la montarea corpului de iluminat în cap de stâlp cu înclinație, intervenienta susține următoarele: Dovada îndeplinirii cerinței de la punctul 2.8 se poate identifica în cuprinsul propunerii tehnice la pagina 561 unde se poate observa faptul că aparatul are posibilitatea ca unghiul de înclinare în cap de stâlp să fie între -10° și + 120 °. Prin urmare, și cerința de la punctul 2.8. este pe deplin respectată de către .... 10. Față de deprecierea fluxului luminos, intervenienta afirmă următoarele: Prin documentația de atribuire nu s-a stabilit obligația depunerii unui raport de testare privind menținerea fluxului luminos, astfel cum în mod eronat susține contestatoarea, îndeplinirea cerinței de la rd. 4.7 din Fișa tehnică F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 se regăsește la paginile 568-569, 572- 573, 575, 577, 579, 582-583, unde se poate observa faptul că aparatele ofertate mențin fluxul luminos la o valoare de cel puțin 95% (L95) din valoarea fluxului luminos. 11. Cu privire la îndeplinirea cerințelor de la punctele 6.6 - 6.11, intervenienta subliniază următoarele: Învederează Consiliului faptul că în speță este vorba despre o simplă supoziție a contestatoarei, în sensul în care în cadrul propunerii tehnice au fost prezentate rapoarte și certificări pentru toate tipurile de aparate de iluminat ofertate, acestea regăsindu-se la paginile 605-1122. 12. Referitor la autoconfigurarea modulului de telegestiune, intervenienta arată următoarele: Din perspectiva acestei presupuse neconformități, ... arată că în documentația de atribuire nu se regăsește obligația de a explicita autoconfigurarea modului de telegestiune, ci s-a stabilit obligativitatea demonstrării cerinței de la rd. 1.3 din Fișa tehnică nr. 6. Această cerință a fost demonstrată prin documentele depuse la paginile 1177-1178 unde intervenienta a prezentat datele furnizate în momentul instalării modulului, respectiv care apar în urma autoconfigurării: poziționarea vizuală pe hartă a sistemului de telegestiune, datele despre locație (coordonate GPS, localitate, stradă), detalii despre ansamblu (producător aparat de iluminat, tip aparat de iluminat, tip conector, producător modul telegestiune), detalii suplimentare despre aparat (distribuția Pagina 79 din 105

§ 82

luminoasă, temperatura de culoare, numărul ledurilor, puterea nominală, fluxul luminos al aparatului, culoarea aparatului), toate aceste date putând fi observate prin analiza documentelor depuse. Astfel, și această critică a contestatoarei apare ca fiind nefondată. 13. Față de schema de control, intervenienta specifică următoarele: Schema detaliată a sistemului de control solicitată la pct. 1.9 se regăsește în cadrul propunerii tehnice la paginile 1179-1180. Contrar celor susținute de contestatoare, ... arată că sunt evidențiate componentele, legăturile electrice între acestea, tipul de semnal și alimentare pentru fiecare legătură electrică. Astfel, din perspectiva cerinței incluse în documentația de atribuire, oferta intervenientei este conformă. 14. Referitor la cerința de la punctul 2.6., ... învederează următoarele: Prin raportare la critica ce vizează cerința de la punctul 2.6., intervenienta arată că dovada îndeplinirii acesteia reiese din analiza documentelor depuse în propunerea tehnică la pag. 1190-1191. Astfel, prin analiza capturii de ecran se poate observa faptul că pe plan sunt marcate cu verde cele 5 aparate de iluminat care primesc semnalul de la senzorul montat la primul aparat de iluminat; de asemenea la paginile indicate se regăsește și schema electrică detaliată de integrare senzori în sistemul de telegestiune din care rezultă dispozitivele electrice, legăturile electrice și de semnal între acestea, cu indicarea tipului de alimentare și semnal. Prin urmare, și această cerință este îndeplinită de sistemului de telegestiune ofertat de .... 15. Cu privire la cerința de la punctul 2.8., intervenienta subliniază următoarele: Dovada îndepliniri cerinței de la punctul 2.8 se regăsește în propunerea tehnică la pagina 1192, în sensul în care captura de ecran ilustrează interfața creării profilului de dimming în care este afișat în același timp și procentul de reducere a consumului față de funcționarea 100%. Astfel, este indubitabil că s-a făcut dovada îndeplinirii cerinței de la punctul 2.8. 16. Față de cerința de la punctul 3.4., ... menționează următoarele: Dovada îndeplinirii cerinței de la punctul 3.4. este reprezentată de captura de ecran care ilustrează afișarea imaginilor în timp real de la camerele video și care se regăsește în cadrul propunerii tehnice la pagina 1217. Ori, se poate constata faptul că imaginile sunt afișate în interfața sistemului de telegestiune ofertat, contrar celor menționate de contestatorul .... 17. Referitor la nota de subsol, intervenienta arată următoarele: În cadrul propunerii tehnice, la pag. 521-555, se regăsesc Formularele F5 completate conform cerinței din Nota de subsol, în sensul în care pe ultima coloană sunt indicate paginile, documentele care atestă Pagina 80 din 105

§ 83

îndeplinirea cerinței și unde anume se regăsesc acestea în cuprinsul propunerii tehnice. Astfel, în mod evident, a îndeplinit această cerință. 18. Cu privire la calculele luminotehnice, intervenienta afirmă că acest motiv de contestație formulat de către ... este doar o încercare nereușită de a conferi un caracter neconform ofertei depuse de către ..., în sensul în care contrar celor susținute de aceasta, prin adresa nr. 7076/04.03.2025 autoritatea contractantă i-a solicitat fișierele de calcule luminotehnice în varianta .pdf, prin aceeași adresă autoritatea confirmând faptul că în propunerea tehnică au fost depuse fișierele cu extensie .ltd și .evo. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări au fost indicate paginile la care se regăsesc calculele luminotehnice în varianta .pdf , respectiv pag. 267-505. Reiterează faptul că prin solicitarea de clarificări nu au fost solicitate calculele în format .evo și .ltd, dat fiind că acestea erau deja depuse în cadrul ofertei, aspect confirmat chiar de către autoritatea contractantă în corpul solicitării de clarificări. 19. Față de prețul manoperei, intervenienta învederează că în ceea ce privește cuantificarea manoperei, explică valoarea componentei de manoperă pe categorii de personal (pentru manopera directă, utilaje, transport, cheltuieli indirecte, subcontractanți etc) și structura tarifelor aferente manoperei pentru fiecare tip de categorie de personal luat în calcul la realizarea propunerii tehnice și financiare, astfel: a) salariul brut conform contractelor de muncă; b) adaosuri (ex. indemnizația de concediu determinată conform legii); c) sporuri conform contractelor de muncă. Totodată, cuantumul aferent manoperei nu poate să fie inferior salariului minim brut în plată. În cazul de față, după cum reiese din cuprinsul ofertei depuse de ... și după cum a reținut inclusiv contestatoarea, intervenienta a dovedit îndeplinirea acestei cerințe. Arată că prețul pe care l-a ofertat reprezintă 90,16% din valoarea estimată a contractului, nefiind un preț neobișnuit de scăzut, ci un preț care asigură atât acoperirea tuturor costurilor cu manopera, utilajele, precum și alocarea cheltuielilor indirecte, fiind respectate toate dispozițiile legale în materie. Prin urmare, solicită Consiliului respingerea contestației în cauză. Conform solicitării din cadrul cererii de intervenție înregistrată la CNSC sub nr. 43928/01.07.2025, prin adresa nr. ..., Consiliul a transmis intervenientei invitația de a studia dosarul constituit la C.N.S.C. Delegatul intervenientei s-a prezentat în data de 14.07.2025 la sediul instituției și, în urma studierii dosarului cauzei, a obținut și fotocopiile dorite, astfel cum rezultă din documentele aferente dosarului cauzei. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 48518/17.07.2025, ... a depus adresa nr. 104/10.07.2025, emisă de către ..., producătorul corpurilor de iluminat ofertate de societatea sa și prin care se atestă faptul că aparatele de iluminat sunt prevăzute cu un dispozitiv care permite menținerea capacului deschis în poziția de service. Pagina 81 din 105

§ 84

Prin adresa nr. 638/18.07.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 49232/21.07.2025, ... a depus concluzii scrise. Cu privire la excepția lipsei de interes invocată de către intervenienta ..., contestatoarea solicită respingerea excepției lipsei de interes invocată de către ..., aceasta fiind, în mod vădit neîntemeiată. În acest sens, invocă prevederile alin. (3) al art. 3 din Legea nr. 101/2016 și susține că în condițiile în care, prin intermediul primei contestații formulate, a atacat inclusiv decizia de respingere a ofertei sale (Dosar ...), iar până la data prezentei Dosarul ... nu a fost soluționat, Consiliul urmând a pronunța o soluție unitară, ca urmare a conexării Dosarului ... la Dosarul ..., este mai mult decât evident faptul că oferta ... nu este respinsă definitiv de la procedură, pe cale de consecință este neîntemeiată și invocată cu vădită rea credință de către intervenienta excepția lipsei de interes a contestației. Contrar alegațiilor intervenientei, prin prima contestație formulată ... a atacat concomitent atât decizia de respingere a ofertei sale, cât și decizia de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei intervenientei, iar prin cea de-a doua contestație decizia de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei intervenientei, astfel ... dovedind că are un interes actual și legitim pentru contestarea conformității ofertei intervenientei. Cu privire la motivele de nelegalitate a deciziei autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ..., contestatoarea reiterează criticile din contestație, însoțite de motivările aferente: 1 - ... nu a prezentat lista principalelor lucrări similare executate și duse la bun sfârșit, în ultimii 5 ani calculați până la data limită de depunere a ofertelor în conformitate cu cerința de la Cap. III.1.3.a) din cuprinsul Fișei de date a achiziției. 2. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.7/3.8 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la existența unui dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția „Deschis”. 3. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.12 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la comunicația între modulele de telegestiune, care trebuie să se realizeze, în mod direct, prin cel puțin două căi de comunicație, respectiv de tip GSM/LT-IoT și de tip RF. 4. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.2 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la autentificarea în doi pași, cu mențiunea că accesarea sistemului de telegestiune ofertat în doi pași este o cerință prevăzută la rd. 2.2 din Fișa tehnică F5 nr. 6. 5. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.13 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la Pagina 82 din 105

§ 85

accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat existente în sistemul de iluminat public. 6. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.1 din cuprinsul Fiselor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la obligația de a depune documente, fișe tehnice și instrucțiuni de montaj care să demonstreze faptul că fiecare dintre LED-uri trebuie să aibă asociată același tip de lentilă specifică care să reproducă distribuția luminoasă completă a corpului de iluminat. 7. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.4 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea fixării plăcii LED direct pe carcasa aparatului de iluminat. 8. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea deschiderii compartimentului optic într-un interval scurt de timp. 9. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la montarea corpului de iluminat în cap de stâlp cu o înclinație de -10° - +30°. 10. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 4.7 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la faptul că fluxul luminos nu trebuie să se deprecieze cu mai mult de 10% - aparatele vor fi echipate cu sistem CLO (Constant Lumen Output). 11. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerințele de la rd. 6.6 - 6.11 din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la rapoartele solicitate deoarece la paginile indicate de către ... în cererea sa de intervenție nu se regăsesc Rapoarte de testare și certificate de conformitate pentru toate puterile ofertate potrivit Fișelor tehnice F5 nr. 1-5. 12. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.3 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la modalitatea de autoconfigurare a modulului de telegestiune pentru că în conformitate cu nota de subsol din Fișa tehnică F5 nr. 6 Sistem de telegestiune. 13. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 1.9 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la prezentarea detaliată a schemei de control care să dovedească faptul că modulul de control poate controla prin protocolul DALI/DALI2 cel puțin două dispozitive, având în vedere că schema detaliată a sistemului de control indicată de către ... în cererea sa de intervenție nu corespunde cerinței impuse la rd. 1.9 din Fișa tehnică F5 nr. 6. Pagina 83 din 105

§ 86

14. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.6 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că nu a demonstrat faptul că un senzor de ploaie montat la un aparat de iluminat va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate. 15. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței ca interfața să afișeze în aceeași fereastră, în timp real pe măsura creării profilului, procentul de reducere a consumului față de funcționare 100%. 16. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul Fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței. 17. Oferta depusă de către ... nu îndeplinește cerința din Nota de subsol din cuprinsul Fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9. 18. ... nu a depus calculele luminotehnice în forma solicitată. 19. Prețul manoperei utilizat de către ... nu este suficient pentru plata personalului direct productiv declarat ca urmând a fi utilizat în executarea lucrărilor în cazul atribuirii contractului. Prin adresa nr. ..., Consiliul a transmis autorității contractante că va face aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. 2) din Legea nr. 101/2016. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire „simplificată”, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „Execuția lucrărilor în vederea realizării obiectivului de investiție «Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul ...»”, cod CPV 45316110-9 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare simplificat nr. .../06.12.2024. La pct. II.1.5) din cadrul anunțului de participare de mai sus, se precizează că valoarea totală estimată este de 3.969.640 lei, fără T.V.A., iar conform mențiunii de la pct. II.2.5) din cadrul aceluiași document, a fost stabilit criteriul de atribuire: „cel mai bun raport calitate-preț”, factorii de evaluare și ponderea aferentă fiind: „prețul ofertei – 40%; eficiența energetică – 30%; criterii tehnice – 30%”. Referitor la procedura de atribuire în cauză, Consiliul are în vedere că, în urma luării la cunoștință a conținutului documentației de atribuire, prin contestația nr. 115/ADM/13.12.2024, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 80577/16.12.2024, formulată de către societatea ..., respectiv prin contestația înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 80596/16.12.2024, formulată de către societatea ..., s-a solicitat „modificarea prevederilor documentației de atribuire și eliminarea cerințelor restrictive”. Pagina 84 din 105

§ 87

Prin decizia nr. ..., Consiliul a soluționat contestațiile în cauză, în sensul admiterii acestora și obligării autorității contractante la remedierea documentației de atribuire. Ulterior, conform procesului – verbal nr. 10384/28.03.2025, pag. 1 – 68, în cadrul procedurii de atribuire în cauză au depus oferte 2 (doi) operatori economici: societatea ... și societatea .... Urmare evaluării ofertelor, potrivit celor consemnate în raportul procedurii nr. 13878/29.04.2025, pag. 1 – 10, oferta aparținând societății ... a fost desemnată câștigătoare, în timp ce oferta aparținând societății ... a fost respinsă ca inacceptabilă și neconformă. Decizia de mai sus a fost transmisă societății ... prin adresa nr. 13884/29.04.2025, pag. 1 – 20, emisă de către autoritatea contractantă. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, aceasta a formulat contestația dedusă soluționării, solicitând cele menționate în partea introductivă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 211285364/1 din 08.05.2025 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. ..., și recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 211407691/1 din 19.06.2025 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: În ceea ce privește dosarul nr. ..., prin raportare la dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 conform cărora „Până la soluţionarea contestaţiei de către Consiliu, operatorii economici interesaţi să participe la procedura de atribuire, respectiv, după caz, operatorii economici participanţi la procedura de atribuire pot formula cerere de intervenţie voluntară în litigiu, potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările ulterioare, în termen de 10 zile de la data publicării în SEAP a contestaţiei. În cazul procedurilor a căror iniţiere nu se realizează prin publicare în SEAP, termenul de 10 zile se calculează de la data comunicării contestaţiei”, Consiliul are în vedere că, prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/01.07.2025, societatea ... a formulat o cerere de intervenție prin care solicită respingerea contestației formulată de către societatea ... „în baza excepției lipsei de interes, respectiv ca neîntemeiată”. Prealabil aprecierii asupra admisibilității, în principiu, a acesteia, Consiliul ia act de faptul că, în calitate de societate a cărei ofertă a fost declarată câștigătoare, ... prezintă argumente în favoarea modului în care autoritatea contractantă a procedat la evaluarea ofertei sale, cu consecința menținerii acesteia ca fiind admisibilă și câștigătoare, respectiv la respingerea ofertei aparținând contestatoarei. Pagina 85 din 105

§ 88

Prin urmare, cererea de intervenție în discuție îmbracă elementele unei intervenții accesorii formulate în condițiile precizate la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Considerată de Consiliu admisibilă, în principiu, aceasta urmează a fi cercetată odată cu contestația aferentă, în condițiile impuse de dispozițiile coroborate ale art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și cele ale art. 64 și 67 din Codul de procedură civilă. În continuare, tot cu referire la dosarul nr. ..., prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „Consiliul se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi de fond (...) iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, Consiliul reține că, în ceea privește contestația formulată de către societatea ..., intervenienta solicită respingerea acesteia ca fiind lipsită de interes, deoarece „atât timp cât contestatoarea nu dovedește conformitatea propriei oferte prin pronunțarea unei soluții în acest sens (...) aceasta nu are un interes actual și legitim spre a contesta oferta subscrisei (...) în lipsa dovedirii conformității propriei oferte și a nelegalității soluției de respingere a acesteia ca inacceptabilă, contestatoarea nu are prerogativa de a câștiga procedura (...)”. Consiliul va respinge excepția în cauză, pornind de la dispozițiile art. alin. 1) lit. f) și alin. 3) din Legea nr. 101/2016, conform cărora „În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos semnifică, după cum urmează: f) persoană care se consideră vătămată - orice operator economic care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; şi (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice (…) 3) În sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat şi fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanţă, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac”. Or, chiar și în situația în care Consiliul ar respinge contestația aferentă dosarului nr. ..., prin care societatea ... critică respingerea propriei oferte, având în vedere norma juridică de mai sus, aceasta păstrează interesul în criticarea ofertei desemnate câștigătoare, respectiv o eventuală anulare a procedurii de atribuire în cauză și reluarea ulterioară a acesteia. Pe cale de consecință, Consiliul va respinge excepția lipsei de interes, invocată de către intervenientă. În continuare, referitor la ambele dosare ale cauzei (nr. ... și nr. ...), prin raportare la dispozițiile art. 19 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora ,,La cerere, părţile cauzei au acces la Pagina 86 din 105

§ 89

documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală’’, Consiliul are în vedere că prin adresa nr. ... (dosar nr. 1642/ 2025), respectiv adresa nr. ... (dosar nr. ...), a invitat atât contestatoarea, societatea ..., cât și intervenienta, societatea ..., la sediul său în vederea studierii dosarelor cauzei. Contestatoarea s-a prezentat în data de 11.06.2025 și ulterior a transmis adresa nr. 497/11.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 38800/12.06.2025, prin care precizează că „va formula o nouă contestație pe baza motivelor cu privire la care am luat la cunoștință pe data de 11.06.2025, dată la care Consiliul ne-a pus la dispoziție documente din dosarul achiziției publice”. Intervenienta s-a prezentat în data de 14.07.2025 și ulterior a transmis adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 48518/17.07.2025, conform căreia „depune la dosarul cauzei adresa nr. 104/10.07.2025, emisă de către ..., producătorul corpurilor de iluminat ofertate de subscrisa și prin care se atestă faptul că aparatele de iluminat sunt prevăzute cu un dispozitiv care permite menținerea capacului deschis în poziția de service”, În aceste condiții, având în vedere că ulterior societatea ... a transmis contestația care formează obiectul dosarului nr. ..., Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, solicitarea contestatoarei de „permitere a accesului la integralitatea documentelor achiziției publice”, cu mențiunea că, analizând declarația depusă de către societatea ..., pag. 1442 – 1446, reține că „informațiile din propunerea tehnică și propunerea financiară au caracter confidențial”. Conform regulilor și rigorilor impuse la art. 217 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, este avut în vedere și faptul că accesul persoanelor la aceste informații se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările privind liberul acces la informațiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii. De asemenea, în vederea permiterii accesului la dosarul cauzei, Consiliul, alături de conținutul declarațiilor ofertanților, are în vedere, la rândul său, restricționarea accesului la propunerile financiară și tehnică, în temeiul dispozițiilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, anterior citate, trebuind a ține seama de rigorile la care este supus, prin regulile precitate, conform art. 217 alin. (5) din Legea nr. 98/2016. Pagina 87 din 105

§ 90

În fața Consiliul, accesul persoanelor la aceste informații se realizează cu respectarea termenelor şi procedurilor prevăzute de reglementările privind liberul acces la informațiile de interes public şi nu poate fi restricţionat decât în măsura în care aceste informaţii sunt confidenţiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală, potrivit legii. Consiliul apreciază că, în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale, dreptul său la apărare nefiind mai presus de dreptul celorlalți ofertanți de a-și proteja propriile oferte, în limitele stabilite de legiuitor. Astfel, Consiliul a fost diligent și a asigurat o maximă celeritate atât în respectarea termenelor stabilite de legiuitor în sarcina sa, cât și în asigurarea dreptului la apărare și a contradictorialității, respectiv a tuturor principiilor prevăzute la art. 15 din Legea nr. 101/2016, luând act inclusiv de declarația de confidențialitate depusă de către contestatoare, cât și de cea depusă de către câștigătoare considerând relevante cele stabilite de Curtea de Apel București în Hotărârea nr. 6291/2018: «Prima instanță în mod corect si-a bazat decizia cu privire la neacordarea accesului la oferta tehnică nici chiar după finalizarea procedurii de atribuire, pe declarația de confidențialitate a contracandidatului, în conformitate cu art.231 alin.6 din Legea nr. 99/2016, potrivit căruia entitatea contractantă este obligată să permit accesul neîngrădit al ofertantului la raportul procedurii de atribuire sau la informații din documentele de calificare ori din cadrul propunerilor tehnice care nu au fost declarate de către ofertanți ca fiind confidențiale, clasificate sau protejate de un drept de proprietate intelectuală. Prin urmare, lege nu pretinde autorității contractante – și nici instanței - să verifice ea însăși în ce măsură este justificată sau nu declarația de confidențialitate. Soluția primei instanțe este conformă nu doar literei legii, dar și scopului acesteia. În considerentele Hotărârii CJUE din 14.02.2008, s-a reținut că menținerea unei concurențe loiale în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice reprezintă un interes public important, a cărui apărare este admisă în temeiul jurisprudenței CJUE, astfel încât, “în cadrul unei căi de atac formulate împotriva unei decizii luate de o autoritate contractantă referitoare la o procedură de atribuire a unui contract de achiziții publice, principiul contradictorialității nu implică faptul că părțile au un drept de acces nelimitat și absolut la toate informațiile referitoare la respectiva procedură de atribuire care au fost Pagina 88 din 105

§ 91

depuse la organismul responsabil cu calea de atac respectivă. Dimpotrivă, acest drept de acces trebuie pus în balanță cu dreptul altor operatori economici la protecția informațiilor confidențiale și a secretelor comerciale ale acestora». Prin urmare, Consiliul a pus, în data de 11.06.2025, la dispoziția contestatoarei doar acele documente care nu au fost declarate confidențiale de către ofertanți, conform art. 19 din Legea nr. 101/2016, luând act de existența și conținutul declarațiilor aferente. Preliminar analizării aspectelor de fond sesizate de către contestatoare în dosarul nr. ..., Consiliul apreciază că este de remarcat faptul că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în S.E.A.P., prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". Totodată, având în vedere dispozițiile art. 215 alin. 2) lit. b) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „În cadrul comunicării privind rezultatul procedurii prevăzute la alin. (1), autoritatea contractantă are obligaţia de a cuprinde: b) fiecărui ofertant respins, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere a ofertei sale”, Consiliul va lua în considerare că, potrivit adresei nr. 13884/29.04.2025 de comunicare a rezultatului procedurii, oferta contestatoarei ... a fost respinsă, „ca inacceptabilă și neconformă (...) deoarece răspunsurile prezentate sunt neconcludente și ca atare oferta nu satisface în mod corespunzător cerințele documentației de atribuire”, în cuprinsul actului în cauză regăsindu-se 15 (cincisprezece) motive de respingere. De asemenea, Consiliul reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate sau în cazul în care lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor sau solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor Pagina 89 din 105

§ 92

tratamentului egal şi transparenţei”, prin adresa nr.10390/28.03.2025, pag. 1 – 4, autoritatea contractantă a solicitat clarificări contestatoarei cu privire la propunerea tehnică a acesteia. La solicitările în cauză, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 288/02.04.2025, pag. 1 – 137, neconcludente fiind considerate de către autoritatea contractantă, răspunsurile contestatoarei la întrebările nr. 2, 4, 6, 7, 8, 10, 11, 13, 15, 16, 17, 18, 19, 21, 22. Prin raportare la cele de mai sus, Consiliul reține că potrivit comunicării rezultatului procedurii nr. 13884/29.04.2025, unul dintre motivele de respingere a propunerii tehnice a contestatoarei (pct. 4), l-a reprezentat faptul că „fișa tehnică de produs aferentă aparatului de iluminat EA-LD-026-S3 are temperatura de culoare de 4000K (...) nu corespunde cerințelor solicitate prin documentația de atribuire, respectiv cele aferente «temperaturii de culoare Tc=2200 – 3000K»”. Consiliul va lua în considerare că la pct. 4.2.1 Cerințe tehnice minimale aferente sistemului de iluminat din caietul de sarcini, pag. 15, se precizează următoarele: „(...) Aparatele de iluminat de tip LED AIL 4 vor îndeplini următoarele cerințe tehnice minime: (...) Sistem optic cu următoarele cerințe minime impuse: (...) Echipare cu sura luminoasă tip LED de mare putere (se va preciza modelul și producătorul): temperatura de culoare Tc = 2200 – 3000K”. De asemenea, la pct. 2.9 din Fișa tehnică nr. 4 - Aparat de iluminat tip LED AIL 4 din anexa caietului de sarcini s-au precizat următoarele: „temperatura de culoare Tc= 2200 - 3000K”. În același sens, Consiliul reține că la pct. 4.6 Fișele tehnice – Formular F5 din caietul de sarcini, pag. 29, s-a menționat că „Pentru fiecare tip de echipament, ofertanții au obligația de a completa formularele F5 – fișele tehnice anexate la caietul de sarcini (…) Ofertanții sunt obligați sî atașeze fișele tehnice/paginile de catalog ale producătorului și să demonstreze corespondența cu cerințele teghnice”. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei din adresa nr. 500/16.06.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 39726/16.06.2025, reprezentând concluzii scrise, potrivit cărora „autoritatea contractantă nu a indicat prin fișa tehnică niciun document și niciun emitent al acestuia prin care ofertanții să fie obligați să facă dovada temperaturii de culoare a aparatelor de ilimunat ofertate”, întrucât, din motivarea de mai sus rezultă în mod clar existența unei cerințe specifice privind «temperatura de culoare», precum și documentele prin care se probează îndeplinirea acesteia. Referitor la cerințele tehnice de mai sus, Consiliul stabilește că prin depunerea ofertei, se prezumă că societatea ... și-a însușit și asumat conținutul aferent, urmând a se conforma acestora, cu respectarea dispozițiilor art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 Pagina 90 din 105

§ 93

privind achiziţiile publice, conform cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”. Din analiza propunerii tehnice aparținând contestatoarei ..., pag. 1 – 455, rezultă că aceasta a ofertat aparat de iluminat tip LED AIL 4 – Bbier LED Street Light 003 – Model EA – LD – 026 – S3, iar la rubrica „Specificații tehnice” din fișa tehnică a producătorului SHENZHEN Bbier LIGHTING CO. LTD, menționându-se următoarele: „TVC (temperatura de culoare) = 4000K”, valoarea mai mare decât cea maximă prevăzută în Fișa tehnică nr. 4 - Aparat de iluminat tip LED AIL 4 din anexa caietului de sarcini, de «3000K»”. Față de cele de mai sus, Consiliul reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, anterior invocate, prin adresa nr. 10390/28.03.2025, autoritatea contractantă a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: „(…) 7. Vă solicităm să clarificați cum considerați îndeplinirea cerinței pentru AIL 4 «temperature de culoare Tc = 2200 – 3000K» având în vedere faptul că aparatul de iluminat ofertat EA-LD-026-S3 (AIL4) are temperature de culoare 4000K”. La solicitarea de mai sus, contestatoarea a răspuns prin adresa 288/02.04.2025, astfel: „Răspuns 7 - În Formularul F5 “Fisa tehnica nr. 4 AIL4” in coloana Corespondenta propunerii tehnice cu specificatiile tehnice impuse prin caietul de sarcini a fost mentionata temperatura de culoare de 3000K cu specificatia ca documentul ce sta la baza acestei cerinte ce demonstreaza si certifica temperatura de culoare a aparatului este certificatul ENEC+ NR. H+ 69291187. Acest document certifica aparatul de iluminat atat cu temperatura de 3000 K cat si cea de 4000K. Mai mult decat atat scanand codul QR al produsului ofertat se poate vedea clar ca temperatura de culoare a aparatului este 3000K (vezi print screen-urile de mai jos) Asadar CCT al corpului de iluminat ofertat si pus la dispozitia Autoritatii Contractante este de 3000K (…) Pe de altă parte cele 4 corpuri care echipează strada ... (poziția 39 în anexa centralizatoare) au codul EA – LD – 030 – SS3 – R11610 și au temperature de culoare TC = 3000 K (…) calculul luminotehnic pentru Str ... se regasesc mai jos”. Prin raportare la răspunsul contestatoarei, Consiliul constată că, prin actul respectiv, în loc să răspundă la întrebarea autorității contractante și să prezinte detalii pentru modelul ofertat, respectiv: EA – LD – 026 – S3, aferent aparatului de iluminat tip LED AIL 4, astfel cum rezultă din propunerea tehnică a contestatoarei, aceasta din urmă prezintă un alt model (EA – LD – 030 – SS3 – R11610) care nu numai că nu a fost propus pentru aparatul de iluminat tip LED AIL 4, dar nu are nici fișa tehnică a produsului, emisă de către producător. În acest sens, Consiliul consideră relevante mențiunile autorității contractante din cuprinsul adresei nr. 13884/ 29.04.2025, de comunicare a rezultatului procedurii, conform cărora „(...) aparatul de iluminat EA-LD-026-S3 Pagina 91 din 105

§ 94

ofertat, conform fișei tehnice de produs de la pag. 7 (...) are următoarea codificație diferită: EA-LD-030-SS3-R11610 (...) aceasta fiind o codificație pentru care nu s-a prezentat o fișă tehnică de produs și documente doveditoare aferente”. Prin urmare, având în vedere modul în care contestatoarea a răspuns la solicitarea autorității contractante, Consiliul constată că, față de propunerea tehnică a acesteia, sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi (...) clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Totodată, Consiliul va respinge, ca nefondate, afirmațiile contestatoarei potrivit cărora „motivația autorității contractante privind eliminarea ofertei noastre ca urmare a unor simple speculații, atât în ceea ce privește temperatura de culoare, cât și cu privire la faptul că ar fi fost ofertat un aparat de iluminat codificat EA-LD-030-SS3-R11610 pentru care aceasta consideră că nu a fost depusă o fișă tehnică (...) codificarea aparatului de iluminat fiind strict o problemă internă a producătorului”, deoarece prin documentația de atribuire s-a solicitat, în mod clar, precizarea modelului și a producătorului pentru fiecare tip de aparat de iluminat în parte, în condițiile în care, conform caietului de sarcini, este vorba despre executarea lucrărilor aferente pe un număr de 65 (șaizecișicinci) de străzi din municipiul .... De altfel, având în vedere complexitatea procedurii de atribuire în cauză, autoritatea contractantă a menționat la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției faptul că „Propunerea tehnică se întocmește astfel încât informațiile cuprinse în aceasta să permită identificarea facilă a corespondenței cu specificațiile tehnice minime din caietul de sarcini, facilitând procesul de evaluare a ofertelor”. Nici din această perspectivă, răspunsul contestatoarei la solicitarea de clarificări aferentă nu este concludent deoarece «strada ...», se regăsește la poziția 42, în timp ce la poziția 39 se află «strada ...», lucrările pentru fiecare stradă urmând să fie abordate diferit, respectiv „în integralitate sau anumite tronsoane”, conform proiectului tehnic. În aceste condiții, referitor la cerința în cauză, Consiliul constată că față de propunerea tehnică a contestatoarei sunt incidente și dispozițiile art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În mod corelativ, Consiliul reține că potrivit cerinței de la pct. 4.3.1 Calcule luminotehnice din caietul de sarcini, pag. 26, se precizează că „Aparatul de iluminat folosit în calculul luminotehnic va fi același cu cel ofertat, pentru care sunt prezentate certificările și rapoartele de testare Pagina 92 din 105

§ 95

având aceleași caracteristici constructive (…) electrice și luminotehnice. Necorelarea între aparatul folosit în calculul luminotehnic cu cel ofertat (…) duce automat la declararea ofertei ca neconformă”. Luând în considerare răspunsul contestatoarei, prin care aceasta prezintă două modele de echipament, aferente aparatului de iluminat tip LED AIL 4, respectiv modelul EA – LD – 026 – S3, prevăzut în propunerea tehnică și însoțit de fișa tehnică emisă de producător, având TC = 4000K și modelul EA – LD – 030 – SS3 – R11610, neprevăzut în propunerea tehnică, fără fișă tehnică emisă de producător, dar pentru care se prezintă calculul luminotehnic, Consiliul constată că și pe acest aspect propunerea tehnică a contestatoareai este neconformă, în temeiul art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, invocat mai sus. Nu în ultimul rând, Consiliul reține că propunerea tehnică a contestatoarei a fost respinsă și pentru modul în care aceasta a răspuns la întrebarea nr. 22 din adresa nr. 10390/28.03.2025, prin care s-a solicitat acesteia să clarifice „de ce nu a utilizat fișele tehnice corectate după măsurile de remediere rezultate în urma Deciziei CNSC nr. …”. Față de cele de mai sus, Consiliul are în vedere că prin decizia în cauză s-a dispus eliminarea cerințelor restrictive din cuprinsul fișelor tehice aferente caietului de sarcini, iar autoritatea contractantă a pus în aplicare decizia respectivă, conform măsurilor de remediere existente în adresa nr. 5897/20.01.2025, publicată în anexa anunțului de participare simplificat nr. .../06.12.2024, în data de 20.02.2025, sub indicativ [...]. În ceea ce privește conținutul aferent fișelor tehnice, anexă a caietului de sarcini, Consiliul reține că la pct. 4.6 Fișele tehice – Formular 5, pag. 29, s-a menționat că „Ofertele ale căror formulare F5 nu conțin descrierea complete sau nu răspund cerințelor minime ale echipamentelor solicitate precum și a modului lor de completare, vor fi declarate neconforme”. Prin urmare, și pe acest aspect, Consiliul constată că, prin depunerea ofertei, contestatoarea și-a însușit și acceptat cerințele de mai sus, urmând a se conforma acestora, față de oferta sa fiind incidente prevederile art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016, mai sus enunțate. În aceste condiții, Consiliul va respinge alegațiile contestatoarei potrivit cărora „în cuprinsul formularelor F5 – Fișe tehnice autoritatea contractantă nu a indicat toate cerințele tipului documentului solicitat”, având în vedere că, la acest moment, prin raportare la data luări la cunoștință a conținutului aferent, în data de 20.02.2025, respectiv prin aplicarea prevederilor art. 8 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, acestea sunt, în mod evident, tardive. De asemenea, Consiliul ține seama că la întrebarea autorității contractante din adresa nr. 10390/28.03.2025, prin care s-a cerut contestatoarei „22. (...) să explicați de ce ați utilizat fișele tehnice inițiale și nu pe cele corectare după măsurile de remediere rezultate în urma Deciziei CNSC nr. ...”, contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 288/02.04.2025, aceasta a răspuns că „In cadrul fiselor tehnice depuse Pagina 93 din 105

§ 96

s-au prezentat si asumat toate caracteristicile tehnice impuse de autoritatea contractanta. Utilizarea fiselor tehnice inial depuse in clarificari s-a facut dintr-o eroare materiala, autoritatea contractanta modificand de nenumarate ori documentatia. Subliniem ca ne asumam ca toate produsele ofertate si care vor fi livrate in cazul in care oferta nostra va fi desemnata castigatoatre indeplinesc in totatlitate cerintele solicitate de AC conform ultimelor fise tehnice depuse in clarificari”. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate susținerile contestatoarei potrivit cărora „faptul că subscrisa nu a depus «ultima variantă» a fișelor tehnice nu îi dădea dreptul autorității contractante de a respinge oferta subscrisei din cauza acestui motiv, în condițiile în care prin interemediul răspunsului la solicitările de clarificări subscrisa am declarat în mod expres faptul că «ne asumăm că toate produsele ofertate și care vor fi livrate în cauzul în care oferta noastră va fi desemnată câștigătoare îndeplinesc în totalitate cerințele solicitate de autoritatea contractantă conform ultimelor fișe tehnice depuse în clarificări»”, deoarece în situația în care nu a înțeles pe deplin conținutul documentației de atribuire în cauză pentru că „autoritatea contractantă a publicat în mai multe rânduri fișele tehnice”, aceasta din urmă fie putea solicita clarificări, în temeiul art. 160 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire (...)”, fie a formula contestație în termenul imperativ stipulat la art. 8 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. În lipsa unor asemenea demersuri, prin depunerea ofertei, se prezumă că societatea contestatoare are obligația de a depune fișele tehnice în formatul solicitat de autoritatea contractantă, consecința nerespectării acestei cerinței atrăgând incidența art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, mai sus invocat. Totodată, Consiliul constată că, și pe acest aspect, nu se poate considera ca fiind concludent răspunsul de mai sus al contestatoarei, motiv pentru care, în mod corect, autoritatea contractantă a respins propunerea tehnică a acesteia ca inacceptabilă în temeiul art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi (...) clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Cu titlu general, Consiliul va respinge și alegațiile contestatoarei cu privire la solicitarea suplimentară de clarificări, având în vedere caracterul imperativ al dispozițiilor art. 209 alin. 2) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariţia unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat”. Pagina 94 din 105

§ 97

În concluzie, Consiliul constată că, în mod corect, propunerea tehnică a contestatoarei a fost respinsă de către autoritatea contractantă, astfel cum este menționat în raportul procedurii nr. 13878/29.04.2025 și în adresa nr. 13884/29.04.2025, de comunicare a rezultatului procedurii. Stabilind această finalitate, Consiliul consideră de prisos a mai analiza și celelalte motive de respingere a ofertei contestatoarei deoarece, indiferent de rezultatul unei astfel de analize, caracterul inacceptabil și neconform al ofertei contestatoarei rămâne neschimbat. Prin urmare, în temeiul art. 26 alin. 6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (dosar nr. ...). Pe cale de consecință, va respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură”. În ceea ce privește contestația care formează obiectul dosarului nr. ..., Consiliul reține că aceasta vizează oferta desemnată câștigătoare, aparținând societății ..., și care a fost depusă de către societatea ... ulterior consultării dosarelor cauzei, la sediul C.N.S.C., în data de 11.06.2025. Potrivit contestatoarei, „decizia autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ... este nelegală”, în susținere, aceasta prezintă 19 (nouăsprezece) critici referitoare la conținutul ofertei în cauză, respectiv: -„1. nu a prezentat lista principalelor lucrări similare executate și duse la bun sfârșit, în ultimii 5 ani calculați până la data limită de depunere a ofertelor în conformitate cu cerința de la cap. III.1.3.a) din cuprinsul fișei de date a achiziției; - 2. nu îndeplinește cerința de la rd.3.7/3.8 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la existența unui dispozitiv pentru menținerea capacului compartimentului accesorii electrice în poziția «Deschis»; - 3. nu îndeplinește cerința de la rd. 112 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la comunicația între modulele de telegestiune, care trebuie să se realizeze în mod direct prin cel puțin două căi de comunicație, respectiv de tip GSM/LT-IoT și de tip RF; - 4. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.2 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la autentificarea în doi pași; - 5. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.13 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la accesul utilizatorului doar la o anumită parte din aparatele de iluminat existente în sistemul de iluminat public; - 6. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.1 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la obligația de a depune documente, fișe tehnice și Pagina 95 din 105

§ 98

instrucțiuni de montaj care să demonstreze faptul că fiecare dintre LED- uri trebuie să aibă asociată același tip de lentilă specifică care să reproducă distribuția luminoasă completă a corpului de iluminat; - 7. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.4 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea fixării plăcii LED direct de carcasa aparatului de iluminat; - 8. nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la demonstrarea deschiderii compartimentului optic într-un interval scurt de timp; - 9. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la montarea corpului de iluminat în cap de stâlp cu o înclinație de -10 - +30°; - 10. nu îndeplinește cerința de la rd. 4.7 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la faptul că fluxul luminos nu trebuie să se deprecieze cu mai mult de 10% - aparatele vor fi echipate cu sistem CLO (Constant Lumen Output); 11. nu îndeplinește cerința de la rd. 6.6 – 6.11 din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4 și 5 Aparat de iluminat stradal de tip AIL 1, 2, 3, 4 și 5 referitoare la rapoartele solicitate; - 12. nu îndeplinește cerința de la rd. 1.3 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune referitoare la modalitatea de autoconfigurare a modului de telegestiune; - 13. nu îndeplinește cerința de la rd. 1.9 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Ssistem de telegestiune referitoare la prezentarea detaliată a schemei de control care să dovedească faptul că modulul de control poate controla prin protocolul DALI/DALI2 cel puțin două dispozitive; - 14. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.6 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că nu a demonstrat faptul că un senzor de ploaie montat la un aparat de iluminat va controla prin intermediul sistemului de telegestiune încă minim 5 aparate de iluminat din vecinătate; - 15. nu îndeplinește cerința de la rd. 2.8 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței ca interfața să afișeze în aceeași fereastră, în timp real pe măsura creării profilului, procentul de reducere a consumului față de funcționare 100%; - 16. nu îndeplinește cerința de la rd. 3.4 din cuprinsul fișei tehnice F5 nr. 6 Sistem de telegestiune în sensul că din captura de ecran prezentată nu rezultă îndeplinirea cerinței; - 17. nu îndeplinește cerința din nota de subsol din cuprinsul fișelor tehnice F5 nr. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 – Pentru demonstrarea îndeplinirii Pagina 96 din 105

§ 99

fiecărei cerințe din formularul F5 se vor prezenta (broșuri, instrucțiuni de montaj, poze, rapoarte de testare, fișe tehnice, etc.) cu indicarea paragrafului, numărului de pagină, respectiv a tipului de document din care rezultă îndeplinirea acestei cerințe. Fără prezentarea acestei corespondențe cerința va rezulta ca fiind neîndeplinită și duce la descalificarea ofertantului; - 18. nu a depus calculele luminotehnice în forma solicitată; - 19. Prețul manoperei nu este suficient pentru plata personalului direct productiv declarat ca urmând a fi utilizat în executarea lucrărilor”. În ceea ce privește criticile de mai sus, Consiliul are în vedere că ultima dintre acestea privește sustenabilitatea prețului ofertei desemnate câștigătoare, celelalte, în majoritate covârșitoare, privesc propunerea tehnică aparținând societății ..., prin prisma modalității în care aceasta a răspuns la solicitarea de clarificări nr. 10402/28.03.2025, emisă de către autoritatea contractantă. Referitor la propunerea financiară, Consiliul reține că, potrivit raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, prețul ofertei desemnate câștigătoare, este de 3.578.971,16 lei fără T.V.A., reprezentând 90,15% din valoarea de estimare fără T.V.A., aferentă procedurii de atribuire în cauză, de 3.969.640 lei, astfel cum este precizat la pct. II.1.5) din anunțul de participare simplificat nr. .../06.12.2024. Pe acest aspect, Consiliul reține că potrivit art. 136 alin. 4) din H.G. nr. 395/2016, „(...) o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. Or, în situația în care propunerea financiară criticată nu are „un preț aparent neobișnuit de scăzut”, iar contestatoarea se limitează la a prezenta afirmații generice potrivit cărora „prețul manoperei utilizat pentru formarea prețului ofertat (...) nu este acoperitor pentru plata personalului direct productiv declarat în lucrare, ceea ce pune în pericol posibilitatea de execuția a lucrării în termenii ofertați”, Consiliul constată că aceasta din urmă nu a respectat dispozițiile art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Interpretarea normei juridice mai sus invocate are la bază raționamentul juridic potrivit căruia ,,Instanţa de judecată [în cazul de față CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR] nu se poate substitui părţilor şi nu poate proceda la îndreptarea unor acţiuni defectuos formulate (...) Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilităţii şi contradictorialităţii, tocmai în respectarea acestui echilibru judecătorul nu are posibilitatea de a se substituii părţii în invocarea unor apărări sau administrarea de probe Pagina 97 din 105

§ 100

(...)’’. În același sens, este și jurisprudența europeană (cauza C290/07), care subliniază importanța motivării acțiunii (în cazul de față al contestației deduse soluționării), astfel: ,,(...) Motivul se limitează în fapt la șase rânduri de text și nu conține niciun element nou față de cele deja prezentate în cadrul susținerii celorlalte motive. Este evident că un motiv formulat astfel nu poate fi admis, întrucât nu este susținut de niciun argument. Aceasta cu atât mai mult cu cât existența unei denaturări trebuie să fie demonstrată de recurent întrun mod destul de precis, indicânduse cu exactitate elementele care ar fi fost denaturate și dovedinduse erorile de evaluare pe care lear fi comis’. Pe acest aspect, Consiliul statuează că, în lipsa unor argumente pertinente care nu au fost formulate nici ulterior studierii dosarelor cauzei, cum este situația de față, simpla redare a unor decizii naționale sau europene, nu se poate substitui mijloacelor de probă aferente. Prin urmare, va respinge critica privind propunerea financiară din cadrul ofertei desemnate câștigătoare, ca nemotivată. Pe de altă parte, referitor la propunerea tehnică aparținând societății ..., a cărei ofertă a fost desemnată câștigătoare, Consiliul reține că, în aplicarea dispozițiilor art. 209 alin. 1) din Legea nr. 98/2016, anterior enunțate, prin adresa nr. 10402/28.03.2025, pag. 1 -2, autoritatea contractantă a solicitat ofertantului în cauză, următoarele clarificări: „(...) 1 – 5. Vă solicităm să clarificați de unde reiese îndeplinirea cerinței privind echiparea cu dispozitiv pentru menținerea capacului în poziția «Deschis» pentru aparatul de iluminat AIL 1 (...) AIL 2 (...) AIL 3 (...) AIL 4 (...) AIL 5 (...) 6. Vă solicităm să clarificați cum considerați îndeplinirea cerinței nr. 2.2 din Fișa tehnică nr. 6, având în vedere faptul că din captura de ecran depuse nu reiese îndeplinirea cerinței (...) 7. Conform Fișei tehnice nr. 6 Sistem de telegestiune punctul 1.12 ați declarat faptul că modulele de telegestiune au comunicație GSM și RF, vă solicităm să indicați de unde reiese și echiparea modulului cu ambele tipuri de comunicație (...) 8. Vă solicităm să clarificați cum considerați îndeplinirea cerinței nr. 2.13 din Fișa tehnică nr. 6, având în vedere că la pagina 12 indicată nu reiese îndeplinirea cerinței (...) 9. Conform caietului de sarcini a fost solicitat pentru sistemul de telegestiune acordul scris al producătorului privind furnizarea de produse în cadrul proiectului, vă solicităm să clarificați unde se regăsește acordul în cadrul propunerii tehnice (...) 10. Vă solicităm să indicați unde în propunerea tehnică se regăsesc recomandările pentru inginerul coordonator instalații electrice propus (...)”. La această solicitare, societatea ... a răspuns prin adresa nr. 2840/31.03.2025, pag. 1 – 4. Referitor la fondul cauzei, Consiliul va analiza modalitatea în care societatea ... a răspuns la solicitarea de clarificări „nr. 6. Vă solicităm să clarificați cum considerați îndeplinirea cerinței nr. 2.2 din Fișa tehnică nr. Pagina 98 din 105

§ 101

6, având în vedere faptul că din captura de ecran depuse nu reiese îndeplinirea cerinței”. Pe acest aspect, Consiliul reține că prin adresa nr. 2840/31.03.2025 societatea în cauză a răspuns astfel: „In cadrul propunerii tehnice la pagina 1186 se regaseste captura de ecran privind autentificarea in doi pasi. De asemenea la pagina 1171 se regaseste modalitatea de logare in contul demo pentru a verifica aceasta functionalitate, in cadrul contului demo se regaseste si manualul de utilizare in care exista un capitol dedicat setarii autentificarii in doi pasi pentru accesarea sistemului de telegestiune”. De asemenea, Consiliul va lua în considerare că la pct. 2.2 din Fișa tehnică nr. 6 – Sistem de telegestiune este precizată următoarea cerință: „Accesul in interfata web se face pe baza de nume Utilizator, Parola si autentificare in doi pasi cu generare cod de acces unic transmis prin email sau sms. Respectarea solicitarii se va putea verifica la proba practica”. Din analiza propunerii tehnice aparținând societății ..., Consiliul reține că la pag. 1186 sunt prezentate 2 (două) capturi de ecran însoțite de textul „Toata procedura de autentificare, se regaseste inclusiv in manualul de utilizare soft EXEDRA, care se poate verifica in contul demo, pus la dispozitia autoritatii contractante, si din a carui interfata prezentam si noi 2 capturi de ecran”, în timp ce la pag. 1171 se regăsesc următoarele informații: „Pagina ACCES CONT DEMO - Pentru verificarea corespondentei dintre oferta tehnica depusa si aplicatia de telegestiune Schreder EXEDRA va rugam sa accesati aplicatia web: Exedra™ Sign in (schreder-exedra.com). Accesul in aplicatie se face pe baza de utilizator si parola. Pentru a respecta politica de securitate a grupului Schreder va transmitem utilizatorul definit, iar activarea contului se va solicita in scris la adresa de email .... In solicitarea activarii contului demo va rugam sa precizati numele utilizatorului, rolul in procedura de achizitie, numarul de telefon si adresa de email. Contul demo este activ in perioada de valabilitate a propunerii tehnice, dupa solicitarea trimisa catre administratorul contului. Utilizator cont demo: ... Parola cont demo: EXEDRA2023”. Față de cele de mai sus, Consiliul constată că din oferta depusă de către societatea ..., inclusiv din capturile de ecran prezentate, reiese doar faptul că autentificarea se va face prin intermediul username-ului și al parolei, însă fără a se genera ulterior și un cod de acces unic. În aceste condiții, neconformitatea este vădită, nefiind îndeplinită cerința referitoare la autentificarea „în doi pași”, deoarece autentificarea nu se realizează în 2 pași, ci doar prin username și parolă, fără generare cod de acces. În acest sens, Consiliul are în vedere că inclusiv prin cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/01.07.2025, societatea Pagina 99 din 105

§ 102

... recunoaște că „pentru accesarea contului a fost debifată căsuța aferentă autentificării în doi pași”, inhibând astfel funcția de autentificare 2 (doi) pași, deși cerința privind accesul la interfața sistemului de gestiune era clară pe acest aspect. Referitor la cerința în cauză, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile intervenientei ... din cuprinsul adresei anterior precizată, conform cărora „debifarea căsuței aferente în doi pași reprezintă un procedeu normal”, întrucât prin depunerea ofertei, în mod automat, se prezumă și-a însușit și asumat cerința în cauză, urmând a se conforma acesteia, față de oferta sa fiind incidente dispozițiile art. 123 alin. 1) din H.G. nr. 395/2016 conform cărora „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire”. De asemenea, în situația în care societatea respectivă avea neclarități cu privire la modalitatea de îndeplinire a cerinței în discuție, fie putea să solicite clarificări, în temeiul art. 160 alin. 1) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, conform căruia „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”, fie putea să o conteste în termenul imperativ de la art. 8 alin. 1) lit. b) din Legea nr. 101/2016. De asemenea, Consiliul are în vedere că pe acest aspect, pentru a altă procedură de atribuire, s-a pronunțat și CURTEA DE APEL TIMIȘOARA – SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL, prin HOTĂRÂREA nr. ..., prin care a respins plângerea formulată de către societățile ... și ... împotriva deciziei C.N.S.C. nr. ..., statuând în mod definitiv că „În ceea ce privește petenta ... (...) constată că imaginea prezintă doar pasul 1 – respectiv accesul pe bază de Nume Uilizator și Parolă, fără a fi prezentat și pasul 2 – generare cod unic de acces (...) ceea ce conduce la concluzia că fie dovezile prezentate de petentă sunt incomplete, fie aplicația nu oferă autentificare în doi pași. În oricare dintre aceste situații, culpa îi aparține petentei și nu o poate invoca pentru a obține un avantaj”. În aceste condiții, Consiliul constată că având în vedere lipsa informațiilor respective, față de răspunsul aferent sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi (...) clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. Similar, și cu privire la modalitatea de îndeplinire de către societatea ... a cerinței de la pct. 2.6 din Fișa tehnică nr. 6 – Sistem de telegestiune, conform căreia „Aparatele vor putea functiona pe baza unor comenzi primite de la senzori de ploaie conectati fizic la acestia. Sistemul permite controlul creșterii fluxului luminous pe baza acestora. Prin intermediul sistemului de control, comanda unui senzor poate fi transmisa si unui apparat din vecinatate. De exemplu, un senzor de Pagina 100 din 105

§ 103

ploaie montat la primul aparat de iluminat dintr-un sir va controla prin intermediul sistemului de telegestiune inca minim 5 aparate de iluminat din vecinatate. Se vor prezenta scheme electrice detaliate de comanda si integrare senzori in sistemul de telegestiune, in care se vor prezenta dispozitivele electrice necesare procesului, legaturile electrice si de semnal intre acestea si indicarea tipului de alimentare si semnal folosite pe intreg traseul. Transmisia comenzii de la aparatul de iluminat echipat cu sensor catre celelalte aparate se face direct de la aparat la aparat prin retele locale ce vor asigura o reactie instantanee”, Consiliul constată că din analiza propunerii tehnice aparținând societății în cauză, pag. 1190 – 1191, nu rezultă modalitatea de îndeplinire a cerinței în cauză, captura generic de ecran prezentată fiind însoțită de mențiunea că „Se vor prezenta scheme electrice detaliate de comanda si integrare senzori in sistemul de telegestiune, in care se vor prezenta dispozitivele electrice si electonice necesare procesului, legaturile electrice si de semnal intre acestea si indicarea tipului de alimentare si semnal folosite pe intreg traseul”. Or, în condițiile în care în propunerea tehnică în cauză se menționează că schemele respective lipsesc deoarece vor fi prezentate „în viitor”, în mod evident, afirmația autorității contractante din punctul de vedere nr. 20663/26.06.2025, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 26.06.2025, potrivit căreia „schema respectivă conține în mod explicit reprezentarea componentelor sistemului, conexiunile electrice dintre acestea, precum și informații referitoare la tipul de semnal și alimentare aferente fiecărei legături electrice”, nu corespunde realității. Pe cale de consecință, în condițiile în care societatea ... nu a demonstrat respectarea cerinței în cauză, Consiliul constată că față de propunerea tehnică a acesteia sunt incidente prevederile art. 137 alin. 3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În condiţiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situaţii: a) nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În continuare, Consiliul va analiza modalitatea în care societatea ... a răspuns la solicitarea de clarificări „nr. 8. Vă solicităm să clarificați cum considerați îndeplinirea cerinței nr. 2.13 din Fișa tehnică nr. 6, având în vedere că la pagina 12 indicată nu reiese îndeplinirea cerinței”. Pe acest aspect, Consiliul reține că prin adresa nr. 2840/31.03.2025 societatea în cauză a răspuns astfel: „Raspuns clarificare punctul 8 - Sistemul de telegestiune ofertat permite definirea utilizatorilor cu acces doar la o anumita parte dintre aparatele de iluminat, astfel la pagina 1205 din propunerea tehnica am prezentat captura de ecran 2.21. In captura de ecran se regaseste meniul roluri si permisiuni din care se pot selecta pentru un user ce access sa primeasca astfel se poate selecta punctul de lumina (adica aparatul de iluminat) care sa primeasca acces”. De asemenea, Consiliul va lua în considerare că la pct. 2.13 din Fișa tehnică nr. 6 – Sistem de telegestiune este precizată următoarea Pagina 101 din 105

§ 104

cerință: „Posibilitatea ca utilizatorilor definiti sa li se permita accesul doar la o anumita parte dintre aparatele integrate. De exemplu, un utilizator responsabil pentru gestionarea unei anumite strazi/zone, va avea acces doar la aparatele ce deservesc acea strada/zona si le va vedea in interfata doar pe acestea, fara sa ii fie afisate si restul aparatelor din sistemul de telegestiune (…) Interfata utilizator permite definirea de utilizatori în funcție de rolurile alocate de către administratorul sistemului, minim pentru 5 nivele predefinite. Preferabil, administratorul poate crea roluri suplimentare cu functii de acces adaptate la nevoile uilizatorului si alese de catre administrator”. Similar, și pe acest, Consiliul reține că, din captura prezentată la pagina indicată de către societatea în cauză, nu rezultă modalitatea în care se realizează „accesul la aparatele care deservesc o anume stradă”, motiv pentru care față de răspunsul aferent sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. 5) din H.G. nr. 395/2016, conform cărora „În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi (...) clarificările/ completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă”. La stabilirea deciziei de mai sus, Consiliul ține seama că nici în punctul de vedere nr. 20663/26.06.2025, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 26.06.2025, autoritatea contractantă nu explică, în mod concret, cum anume se realizează accesul în cauză, limitându-se la a menționa că „accentul nu cade pe titulatura meniului respectiv, ci pe funcționalitățile disponibile în cadrul acestuia și pe granularitatea opțiunilor de configurare”. În concluzie, Consiliul constată că, în mod eronat, autoritatea contractantă a declarat oferta aparținând societății ... ca fiind admisibilă și ulterior, câștigătoare, conform raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, în condițiile în care aceasta trebuia respinsă, astfel cum rezultă din motivarea anterioară. Față de această finalitate, Consiliul consideră de prisos a mai analiza și celelalte critici ale ofertei aparținând societății în cauză, deoarece la acest moment, indiferent de rezultatul unei astfel de analize, caracterul neconform al acesteia rămâne neschimbat. Prin urmare, Consiliul va admite contestația în cauză și va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei aparținând societății ..., conform motivări de mai sus. Pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/ 01.07.2025, formulată de către societatea ..., inclusiv cererea acesteia de obligarea contestatoarei la „suportarea cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar”. Referitor la solicitarea contestatoarei cu privire la plata cheltuielilor ocazionate cu soluționarea contestației în cauză, prin raportare la dispozițiile art. 26 alin. 9) din Legea nr.101/2016, conform cărora „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor Pagina 102 din 105

§ 105

efectuate pentru soluţionarea contestaţiei. Cuantumul, detalierea şi documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei”, Consiliul are în vedere că societatea contestatoare a prezentat factura seria PDV nr. 025/06.05.2025, în cuantum de 7.140 lei. Pe de altă parte, Consiliul va lua în considerare și dispozițiile art. 451 alin. 2) din Codul de procedură civilă, conform cărora ,,Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său’’. Având în vedere cele de mai sus, Consiliul va diminua cuantumul prezentat de către contestatoare și va obliga autoritatea contractantă la plata către aceasta a sumei de 3.000 lei. Față de aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. 2), 5) și 6) din Legea nr. 101/2016, referitor la contestațiile formulate de către societatea ... în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., Consiliul se va pronunța astfel: - va respinge, ca nefondată, contestația care formează obiectul dosarului nr. ...; pe cale de consecință, va respinge și solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură”; - va admite contestația care formează obiectul dosarului nr. ... și va obliga autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, precum și a tuturor actelor subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei aparținând societății ...; - va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei aparținând societății ..., conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei; pe cale de consecință, va respinge cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/ 01.07.2025, formulată față de contestația care face obiectul dosarului nr. ..., inclusiv cererea de obligare a contestatoarei la „suportarea cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar”; va obliga autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei. Pentru cele constatate, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Încuviințează, în principiu, cererea de intervenție înaintată de către societatea ... (dosar nr. ...). Pagina 103 din 105

§ 106

Respinge excepția lipsei de interes invocată de către intervenientă în ceea ce privește dosarul nr. .... Respinge, ca nefondată, contestația depusă de către societatea ... (dosar nr. ...), în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..., inclusiv solicitarea contestatoarei de „obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta procedură”. Admite contestația depusă de către societatea ... (dosar nr. ...), în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și obligă autoritatea contractantă la anularea raportului procedurii nr. 13878/29.04.2025, precum și a tuturor actelor subsecvente, în partea care privește evaluarea ofertei aparținând societății .... Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei aparținând societății ..., conform motivării aferente, în termen de 15 (cincisprezece) zile de la primirea prezentei. Pe cale de consecință, respinge cererea de intervenție înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 43928/01.07.2025, formulată față de contestația care face obiectul dosarului nr. ..., inclusiv cererea de obligarea contestatoarei la „suportarea cheltuielilor ocazionate de prezentul demers judiciar”. Obligă autoritatea contractantă la plata către contestatoare a sumei de 3.000 lei, în ceea ce privește contestația care face obiectul dosarului nr. .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din același act normativ. Președinte, Membru, Membru, ...

§ 107

Pagina 104 din 105

§ 108

Redactată în 5 (cinci) exemplare originale, conține 98 (nouăzecișiopt) pagini Pagina 105 din 105

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.