Decizie 3383/2017
Decizie CNSC2017_3383_2017_Decizie_3383.pdf, BO2017_3383_2017_BO2017_3383.pdf
Document CNSC
SC UTI GRUP SA în contradictoriu cu COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA
Decizia CNSC nr. 3383/C3/4265 din 18.12.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziția de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru modernizarea sistemului de sonorizare din terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă precum și a serviciilor de întreținere pentru sistemul modernizat”, cu anunț de participare nr. 171842, publicat în SEAP la 29.11.2016, s-a solicitat Consiliului: - „anularea adresei nr. 3027/1.11.2017, emisă de entitatea contractantă şi publicată în SEAP la data de 7.11.2017, prin care oferta UTI a fost respinsă ca neconformă, iar procedura de atribuire a fost anulată; - anularea deciziei entității contractante prin care oferta UTI a fost declarată ca neconformă, a tuturor actelor entității care au stat la baza acestei decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; - anularea deciziei entității contractante de anulare a procedurii de atribuire, a tuturor actelor entității care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite contestația SC UTI GRUP SA împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 3027/01.11.2017, emis de COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, în procedura inițiată cu anunț de participare nr. 171842, publicat în SEAP la 29.11.2016. Anulează decizia de respingere a ofertei SC UTI GRUP SA, consemnată în raportul procedurii de atribuire nr. 45.13/01.11.2017 și în actele subsecvente acestuia. Anulează decizia entității contractante de anulare a procedurii de atribuire, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia, consemnată în același raport al procedurii. Obligă entitatea contractantă - COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA - la continuarea procedurii, în 15 zile, prin clarificarea aspectului de ne/conformitate a ofertei contestatoarei, privind redundanța controllerelor ofertate NIUTI 7. Respinge cererea de plată a ”cheltuielilor de judecată”, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_3383_2017_Decizie_3383.pdf, BO2017_3383_2017_BO2017_3383.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3383/C3/4265 Data: 18.12.2017 Prin contestația nr. 512/21.11.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 49486/22.11.2017, înaintată de SC UTI GRUP SA, cu sediul în București, str. Cernăuți nr. 27C, sectorul 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/1341/1994, având CUI RO 5394305, reprezentată legal prin Adrian Vasile Dragomir – Director și convențional prin SCPA Ceparu și Irimia, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, str. Dr. Grigore Romniceanu nr. 3C, sectorul 5, formulată împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 3027/01.11.2017, emis de COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, cu sediul în localitatea Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov, în calitate de entitate contractantă în cadrul procedurii, licitație deschisă cu etapă finală de licitație electronică, organizate în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Achiziția de servicii de proiectare și lucrări de execuție pentru modernizarea sistemului de sonorizare din terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă precum și a serviciilor de întreținere pentru sistemul modernizat”, cu anunț de participare nr. 171842, publicat în SEAP la 29.11.2016, s-a solicitat Consiliului: - „anularea adresei nr. 3027/1.11.2017, emisă de entitatea contractantă şi publicată în SEAP la data de 7.11.2017, prin care oferta UTI a fost respinsă ca neconformă, iar procedura de atribuire a fost anulată; - anularea deciziei entității contractante prin care oferta UTI a fost declarată ca neconformă, a tuturor actelor entității care au stat la baza acestei decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; - anularea deciziei entității contractante de anulare a procedurii de atribuire, a tuturor actelor entității care au stat la baza emiterii acestei decizii, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia; 1
- anularea
raportului
procedurii
de
atribuire
nr. 45.13/01.11.2017 și a tuturor actelor subsecvente acestuia; - obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire prin reevaluarea ofertei subscrisei de la etapa verificării admisibilității acesteia; - obligarea entității contractante la plata cheltuielilor de judecată”. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația SC UTI GRUP SA împotriva rezultatului procedurii ce i-a fost comunicat prin adresa nr. 3027/01.11.2017, emis de COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, în procedura inițiată cu anunț de participare nr. 171842, publicat în SEAP la 29.11.2016. Anulează decizia de respingere a ofertei SC UTI GRUP SA, consemnată în raportul procedurii de atribuire nr. 45.13/01.11.2017 și în actele subsecvente acestuia. Anulează decizia entității contractante de anulare a procedurii de atribuire, precum şi a tuturor actelor subsecvente acesteia, consemnată în același raport al procedurii. Obligă entitatea contractantă - COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA - la continuarea procedurii, în 15 zile, prin clarificarea aspectului de ne/conformitate a ofertei contestatoarei, privind redundanța controllerelor ofertate NIUTI 7. Respinge cererea de plată a ”cheltuielilor de judecată”, ca nefondată. Prezenta decizie este obligatorie, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) și art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. (...) Data: (...) Prin contestația nr. 145/14.04.2017, înregistrată la Consiliul sub nr. 14417/19.04.2017, formulată de SC (...)SRL, cu sediul în (...), înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. (...), având CIF RO (...), reprezentată legal prin dl. Ing. (...)- administrator, împotriva adreselor nr. 172/07.04.2017 și nr. 190/12.04.2017, emise de către ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...), cu sediul în localitatea Țăndărei, Șos. București nr. 3, județul (...), în calitate de organizator al procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Execuția instalațiilor de alimentare cu apă pentru irigații din cadrul proiectului «Modernizarea infrastructurii de irigații aferente plotului SPP 8 din cadrul OUAI (...), județul (...)»”, s-a solicitat, anularea adreselor nr. 172/07.04.2017 și nr. 190/12.04.2017 emise de OUAI (...). CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația nr. 145/14.04.2017, înregistrată la Consiliul sub nr. 14417/19.04.2017, formulată de SC (...)SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...), în calitate de organizator al procedurii de atribuire „simplificată”, într-o singură etapă, online, fără etapă finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Execuția instalațiilor de alimentare cu apă pentru irigații din cadrul proiectului «Modernizarea infrastructurii de irigații aferente plotului SPP 8 din cadrul OUAI (...), județul (...)»”, s-au 1
contestat adresele nr. 172/07.04.2017 și nr. 190/12.04.2017 și s-a solicitat anularea acestor documente emise de OUAI (...). SC (...)SRL precizează că, prin adresa nr. 172/07.04.2017, OUAI (...) i-a adus la cunoștință faptul că oferta sa a fost respinsă pe motiv că garanția acordată lucrării, de 24 de luni, este sub minimul prevăzut de Legea nr. 10/1995. În continuare, SC (...)SRL arată că adresa nr. 190/12.04.2017 emisă de către OUAI (...) reprezintă răspunsul acestei organizații la notificarea sa prealabilă și prezintă argumentele sale privind nelegalitatea deciziei autorității contractante. Prin adresa nr. 17186/1237 C5/05.05.2017, Consiliul a solicitat ORGANIZAȚIEI UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) să remită, până la data de 08.05.2017 ora 11:00, documentele care dovedesc calitatea acesteia de autoritate contractantă, în sensul dispozițiilor art. 4 și art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 și anume: statutul organizației, actul constitutiv, contractul de finanțare, detaliu anunț de participare simplificat cu rubrica „Observații” ANAP și orice alte documente pe care le consideră necesare. Totodată, în cazul în care nu este autoritate contractantă în raport de dispozițiile art. 6 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016, Consiliul i-a solicitat acesteia să transmită susţinerile sale referitoare la excepţia, invocată din oficiu, privind lipsa competenţei materiale a Consiliului în soluţionarea cauzei şi declinarea soluţionării acesteia către instanţa de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul (...) - Secţia Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal, având în vedere dispozițiile art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și luând în considerare faptul că valoarea estimată, fără TVA, a contractului ce urmează a fi atribuit, de 4.108.162,97 Ron este mai mică decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din același act normativ. Pentru respectarea principiului contradictorialității, CNSC i-a solicitat OUAI (...) ca răspunsul comunicat Consiliului să fie însoțit de dovada comunicării acestuia către contestatoare (inclusiv a documentelor solicitate la paragraful 1). Prin adresa nr. 17196/1237 C5/05.05.2017, Consiliul a solicitat contestatoarei să transmită, până la data de 08.05.2017 ora 11:00, susținerile sale referitoare la excepția, invocată din oficiu, privind lipsa competenței materiale a Consiliului în soluționarea cauzei şi declinarea soluționării acesteia către instanța de judecată competentă potrivit legii, însă până la data prezentei, contestatoarea nu a răspuns solicitării. Prin adresa nr. 238/08.05.2017, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 17383/08.05.2016, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) a răspuns solicitării Consiliului, precizând că nu este autoritate contractantă, în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 98/2016 iar valoarea contractului nu este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a) din același act normativ (condiție care ar intra sub incidența prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 98/2016). 2
ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) susține că, nu a identificat nicio prevedere a Legii nr. 101/2016, care să se raporteze la calitatea de autoritate contractantă a achizitorului, fapt ce a condus la concluzia că pachetul de legi, care include Legea nr. 98/2016 și Legea nr. 101/2016, reglementează achizițiile publice, cu posibilități permisive în situația valorilor mai mici decât pragurile prevăzute de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Pe de altă parte, se menționează că finanțarea lucrărilor se realizează de către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)/Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în calitate de autoritate contractantă, conform prevederilor art. 3 alin. (2) și art. 8 alin. (2), art. 8 alin. (6) și art. 9 alin. (5) din Contractul de finanțare nr. CO0430I000061582300069/06.10.2016. În sprijinul celor susținute, entitatea contractantă a atașat: statutul organizației, actul constitutiv, contractul de finanțare, precum și răspunsul ANAP transmis în momentul publicării Documentației de atribuire aferentă contractului în speță prin care se confirmă că OUAI (...) nu este autoritate contractantă, documentația postată nefiind prin urmare verificată. Referitor la „excepția, invocată din oficiu, privind lipsa competentei materiale a Consiliului în soluționarea prezentei cauze”, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) consideră Consiliul competent să soluționeze contestația formulată de SC (...)SRL, în egală măsură cu instanța judecătorească (tribunalul (...)), utilizarea căii administrativ jurisdicționale asigurând realizarea scopului Legii nr. 101/2016, așa cum este menționat la art. (1) alin. 3) „Scopul prezentei legi îl constituie asigurarea, la nivel național, a unor mecanisme şi proceduri efective, rapide şi eficiente de sesizare şi remediere a neregulilor, care să garanteze respectarea dispozițiilor legale privind atribuirea contractelor”. În susținerea considerațiilor sale privind competența Consiliului în soluționarea contestației ce face obiectul cauzei, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) precizează că, derularea achizițiilor finanțate în speța de față este reglementată de către AFIR/MADR, prin: „Instrucțiuni privind achizițiile publice pentru beneficiari PNDR/Manual de proceduri pentru atribuirea contractelor de achiziție publică pentru proiectele finanțate prin PNDR”, care se regăsesc publicate la
link-ul: https:
// portal.afir.info/informatii_generale_informatii_utile_proceduri_de_lucru_ pentru_pndr., poziția nr. 30. Totodată, se arată că, aceste Instrucțiuni au fost elaborate în conformitate și cu respectarea Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016 iar AFIR/MADR este autoritate contractantă în sensul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. Pe de altă parte, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) susține că, în situația de față, AFIR/MADR finanțează aceste lucrări din fonduri comunitare/UE (fonduri publice) și impune respectarea Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, situația fiind similară cu impunerea 3
legislativă aferentă achizițiilor publice ce intră sub incidența art. 113 din Legea nr. 98/2016. În altă ordine de idei, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) consideră că nu este relevant faptul că aceste lucrări au ca destinatar un beneficiar privat, prin prisma definiției statuate de prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016: „achiziție sau achiziție publică - achiziția de lucrări, de produse sau de servicii prin intermediul unui contract de achiziție publică de către una ori mai multe autorități contractante de la operatori economici desemnați de către acestea, indiferent dacă lucrările, produsele sau serviciile sunt destinate ori nu realizării unui interes public”. În cadrul e-mail-ului înregistrat la CNSC sub nr. 17383/08.05.2017, entitatea contractantă a făcut dovada înaintării adresei nr. 238/08.05.2017 și către contestatoare căreia i-a transmis în integralitate și documentele indicate ca fiind atașate în adresa nr. 238/08.05.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 17383/08.05.2017. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) (denumită în continuare OUAI (...)), în calitate de entitate juridică contractantă, a organizat procedura „simplificată” pentru atribuirea contractului de lucrări, având ca obiect „Execuția instalațiilor de alimentare cu apă pentru irigații din cadrul proiectului «Modernizarea infrastructurii de irigații aferente plotului SPP 8 din cadrul OUAI (...), județul (...)»”, cod CPV 45232120-9, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. 399199/26.01.2017, stabilind „data limită de depunere a ofertelor” la 15.02.2017 ora 15.00, criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut” și o valoare estimată de 4.108.162,97 lei, fără TVA. OUAI (...) a publicat în SEAP sub nr. 72/17.02.2017, documentul intitulat „DATE IDENTIFICARE OFERTANȚI”, printre aceștia la poziția 7, regăsindu-se și SC (...)SRL (actuala contestatoare). Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/ 2016, Consiliul urmează să se pronunţe cu prioritate asupra excepţiei invocată, din oficiu, privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea cauzei și declinarea soluționării acesteia către instanţa de judecată competentă potrivit legii, respectiv Tribunalul (...) - Secţia Civilă, Contencios Administrativ şi Fiscal. În vederea analizării excepției invocată din oficiu, Consiliul reține dispozițiile art. 4 și 6 din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: - Art. 4 - „(1) Au calitatea de autoritate contractantă în sensul prezentei legi: a) autorităţile şi instituţiile publice centrale sau locale, precum şi structurile din componenţa acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite şi care au stabilite competenţe în domeniul achiziţiilor publice; b) organismele de drept public; 4
c) asocierile care cuprind cel puţin o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. a) sau b). (2) Prin organisme de drept public în sensul alin. (1) lit. b) se înţelege orice entităţi, altele decât cele prevăzute la alin. (1) lit. a) care, indiferent de forma de constituire sau organizare, îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) sunt înfiinţate pentru a satisface nevoi de interes general, fără caracter comercial sau industrial; b) au personalitate juridică; c) sunt finanţate, în majoritate, de către entităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau de către alte organisme de drept public ori se află în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea ori controlul unei entităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) sau ale unui alt organism de drept public ori mai mult de jumătate din membrii consiliului de administraţie/organului de conducere sau de supraveghere sunt numiţi de către o entitate dintre cele prevăzute la alin. (1) lit. a) ori de către un alt organism de drept public”; - Art. 6 – „(1) Prezenta lege se aplică pentru atribuirea de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă a unui contract de lucrări, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) contractul este finanţat/subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50% din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă; b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a); c) contractul include una dintre activităţile menţionate la alin. (2). (2) Activităţile care fac obiectul alin. (1) lit. c) sunt următoarele: a) lucrări de geniu civil; b) lucrări de construcţie pentru spitale, facilităţi destinate activităţilor sportive, recreative şi de agrement, clădiri ale instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar şi clădiri de uz administrativ. (3) Prezenta lege se aplică pentru atribuirea de către o entitate juridică fără calitate de autoritate contractantă a unui contract de servicii, în cazul în care se îndeplinesc în mod cumulativ următoarele condiţii: a) contractul este finanţat/subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50% din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă; b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. b); c) contractul este în legătură cu un contract de lucrări care face obiectul alin. (1).
(4) Autorităţile contractante care finanţează/subvenţionează contractele menţionate la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a urmări respectarea dispoziţiilor prezentei legi atunci când nu atribuie ele însele 5
contractul finanţat/subvenţionat sau atunci când îl atribuie în numele şi pentru alte entităţi”; - Art. 7 - „(1) Procedurile de atribuire reglementate de prezenta lege se aplică în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică/acordurilor- cadru a căror valoare estimată, fără TVA, este egală sau mai mare decât următoarele praguri valorice: a) 23.227.215 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile- cadru de lucrări; b) 600.129 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de produse şi de servicii; c) 3.334.050 lei, pentru contractele de achiziţie publică/acordurile-cadru de servicii care au ca obiect servicii sociale şi alte servicii specifice, prevăzute în anexa nr. 2”. Procedând la analiza documentelor prezentate de către persoana juridică contractantă, Consiliul constată că ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...), este înființată în baza Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. Potrivit art. 7 din STATUTUL organizației „pot fi membre ale organizației orice persoane fizice sau juridice care dețin în proprietate suprafețe de teren situate pe teritoriul organizației sau care au, în condițiile legii, în administrare sau în folosință astfel de terenuri sau infrastructură de îmbunătățiri funciare aflate în proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale”. Verificând încadrarea ORGANIZAȚIEI UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) în categoria autorităților contractante, astfel cum sunt acestea definite la art. 4 din Legea nr. 98/2016, Consiliul reține că aceasta nu are nici calitatea de autoritate contractantă, OUAI (...) fiind beneficiarul Contractului de Finanțare Nr. CO0430I000061582300069/06.10.2016 pentru acordarea ajutorului financiar nerambursabil în condițiile Programului Național pentru Dezvoltare Rurală, încheiat cu AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE – ROMÂNIA. Conform Anexei 3b la Contractul de finanțare, Capitolul I, punctul 1.2 – intitulat - Autoritatea contractantă: „Au calitatea de autoritate contractantă în sensul art. 4 din Legea nr. 98/2016: (1) a) autoritățile și instituțiile publice centrale sau locale, precum și structurile din componența acestora care au delegată calitatea de ordonator de credite și care au stabilite competențe în domeniul achizițiilor publice; b) organismele de drept public; c) asocierile care cuprind cel puțin o autoritate contractantă dintre cele prevăzute la lit. a) sau b) (...)”. Consiliul constată că ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) a organizat o procedură utilizând SEAP ca mijloc electronic de aducere la cunoștință a derulării unei proceduri competitive, astfel cum rezultă din detaliul anunțului, depus la dosarul cauzei de către entitatea contractantă, la rubrica „Observații ANRMAP” (denumirea actuală - 6
ANAP) precizându-se următoarele: „Dispozițiile Legii nr. 98/2016 nu sunt
aplicabile
entităților
juridice
fără
calitatea
de autoritate/entitate contractantă, care nu se încadrează în prevederile art. 6 din același act normativ. Prin urmare, prezentul anunț de participare simplificat nu face obiectul verificării ANAP”. Însăși organizatoarea procedurii recunoaște, în cadrul adresei nr. 238/08.05.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 17383/08.05.2017, faptul că nu este autoritate contractantă în sensul dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 98/2016, așa cum a constatat și ANAP cu ocazia publicării anunțului de participare simplificat nr. 399199/26.01.2017. Verificând încadrarea ORGANIZAȚIEI UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) în dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, Consiliul constată că entitatea contractantă nu se încadrează nici în dispozițiile acestui text legal, întrucât cele trei condiții, și anume: „a) contractul este finanţat/subvenţionat în mod direct, în proporţie de mai mult de 50% din valoarea acestuia, de către o autoritate contractantă; b) valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a); c) contractul include una dintre activităţile menţionate la alin. (2)”, trebuie îndeplinite în mod cumulativ, iar în speță se constată că valoarea estimată de 4.108.162,97 lei, fără TVA, este mai mică decât pragul stipulat la art. 7 alin. (1) lit. a) din același act normativ, respectiv 23.227.215 lei fără TVA. În consecință, în speță nu este suficient, pentru a determina incidența dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, doar faptul că procedura în discuție este finanțată „integral” de către AGENȚIA PENTRU FINANȚAREA INVESTIȚIILOR RURALE, în calitate de autoritate contractată (așa cum se susține în adresele nr. 226/26.04.2017 și nr. 238/08.05.2017, înregistrate la CNSC sub nr. 16183/28.04.2017, respectiv sub nr. 17383/08.05.2017), de vreme ce nu este îndeplinită una dintre condițiile cumulative, și anume cea stipulată de art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016: „valoarea estimată, fără TVA, a contractului este egală sau mai mare decât pragul prevăzut la art. 7 alin. (1) lit. a)”. În acest context, Consiliul mai reține că în cadrul anunțului de participare simplificat nr. 399199/26.01.2017, la punctul VI.1) Mod de finanțare, se menționează următoarele: „VI.1.1) – Contractul se înscrie într-un proiect/program finanțat din fonduri comunitare: Nu; VI.1.2) – Tip de finanțare: Cofinanțare”. Față de cele menționate, Consiliul constată că, întrucât ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) nu se încadrează nici în categoria autorităților contractante reglementate de art. 4 din Legea nr. 98/2016 și nici nu îi sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din același act normativ, entitatea organizatoare nu avea posibilitatea să organizeze o procedură de atribuire în baza respectivelor norme legale, astfel că 7
soluționarea unor eventuale contestații să intre în sfera de competență a CNSC. Potrivit dispozițiilor art. 8 coroborat cu art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor este competent material să soluționeze contestații formulate de operatorii economici care se consideră vătămați prin acte ale autorității contractante, emise în cadrul procedurilor organizate în conformitate cu prevederile legale în materia achizițiilor publice, achizițiilor sectoriale și concesiunilor, iar în conformitate cu dispozițiile art. 12 alin. (1) din Legea 101/2016, „Consiliul este competent să soluționeze contestațiile cu privire la procedurile de atribuire a contractelor […]”, însă fiecare procedură de atribuire, ca etape care trebuie parcurse de către o entitate contractantă și de către ofertanți pentru ca acordul părților privind angajarea în contractul de achiziție publică/sectorial/ concesiuni să fie considerat valabil, este detaliată în cadrul normelor legale în vigoare. Referitor la procedura în cauză, folosirea platformei SEAP pentru aducerea la cunoștința operatorilor economici interesați nu îi conferă organizatoarei procedurii competitive ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) calitatea de autoritate contractantă în sensul Legii nr. 98/2016. Mai mult decât atât, Consiliul reține în soluționare și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Prezenta lege reglementează modul de realizare a achizițiilor publice, procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și de organizare a concursurilor de soluții, instrumentele și tehnicile specifice care pot fi utilizate pentru atribuirea contractelor de achiziție publică, precum și anumite aspecte specifice în legătură cu executarea contractelor de achiziție publică”. În speță, așa cum se poate observa, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) a organizat o procedură competitivă nefiind obligată potrivit legii să aplice Legea nr. 98/2016, drept urmare nici soluționarea contestațiilor nu poate fi invocată prin raportare la dispozițiile Legii nr. 101/2016. Față de aceste aspecte, nici entitatea juridică contractantă și nici participanții la procedură nu pot deroga de la prevederile legale, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea contestațiilor ce vizează proceduri unde legea nu obligă la aplicarea prevederilor legale în vigoare referitoare la achizițiile publice, iar entitatea juridică contractantă, în momentul organizării procedurii de atribuire a unui contract, nu este obligată să le aplice. Astfel, potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul este competent să soluționeze pe cale administrativ jurisdicțională doar contestațiile formulate împotriva unui act al autorității contractante, care conduce la încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice/ sectoriale/concesiuni și a procedurilor care intră în sfera de aplicare a dispozițiilor în materie de atribuire a contractelor achizițiilor publice/ sectoriale/concesiuni, după îndeplinirea procedurii prealabile a notificării, 8
sens în care poate solicita anularea actului, obligarea autorității contractante de a emite un act sau de a adopta măsuri de remediere, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei legii. Față de tipul de entitate juridică, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) nu poate fi încadrată la categoriile de autorități contractante enumerate la art. 4 din Legea nr. 98/2016. De asemenea, nu se poate încadra nici la prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 98/2016. În consecință, ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) nu are calitatea de autoritate contractantă în sensul prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice. Ținând cont de aceste aspecte rezultă că, în conformitate cu prevederile art. 3 lit. l) și m) din Legea nr. 98/2016, nici contractul de lucrări care urmează a se încheia ca urmare a derulării prezentei proceduri nu poate fi calificat ca fiind contract de achiziție publică, acest lucru presupunând calitatea de autoritate contractantă a achizitorului, contractul în cauză îmbrăcând forma unui contract comercial care se atribuie de o entitate juridică unei organizații înființate în baza Legii îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004. În consecință, raporturile juridice dintre entitatea juridică contractantă și ofertanți sunt reglementate de contractul comercial de lucrări, fiind astfel incidente dispozițiile de drept comun. În acest context, Consiliul apreciază că prevederile documentelor care stau la baza organizării procedurii nu pot acorda Consiliului competența de soluționare a contestațiilor formulate în cadrul procedurii sau în temeiul lor. Dat fiind că normele de competență „rațiune materie” sunt de ordine publică, părțile nu pot deroga de la acestea, în sensul extinderii competenței Consiliului la soluționarea de contestații ce vizează proceduri nereglementate sau exceptate de la prevederile legale în vigoare în domeniul achizițiilor publice/ sectoriale/concesiuni. Prin urmare, în cauză nefiind aplicabile prevederile Legii nr. 101/2016 privitor la soluționarea contestațiilor, competența materială aparține Tribunalului, conform prevederilor art. 95 pct. (1) din Codul de procedură civilă. Cele expuse mai sus formează convingerea Consiliului că soluționarea contestației de față nu intră în sfera de competență materială a acestuia și, constatând lipsa sa de competență în soluționarea contestației, urmează a face aplicarea art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. Drept pentru care, raportat la dispozițiile art. 68 din Legea nr. 101/2016, ce prevăd completarea dispozițiilor actului ante menționat cu cele de drept comun în lipsa unor dispoziții exprese, coroborate cu dispozițiile art. 131 din Codul de Procedură Civilă și cu art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, dată fiind excepția lipsei sale de competență materială în soluționarea contestației, invocată din oficiu urmează să transmită contestația, împreună cu dosarul constituit, instanței de judecată competente. 9
De altfel, în legătură cu faptul că ORGANIZAȚIA UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...) nu se încadrează nici în categoria autorităților contractante reglementate de art. 4 din Legea nr. 98/2016 și nici nu îi sunt aplicabile prevederile art. 6 alin. (1) din același act normativ, există deja practică, CNSC pronunțându-se într-o speță similară, prin Decizia nr. 256/C1/156,166 din 02.02.2017, iar Tribunalul (...) pronunțându-se pe fond prin decizia nr. 567/19.04.2017 (dosarul nr. 229/98/2017). Date fiind cele ce preced, Consiliul urmează a face aplicarea art. 95 pct. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 12 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 și va declina competența de soluționare a contestației formulată de SC (...)SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIEI UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...), către TRIBUNALUL (...). Fără pronunțare asupra fondului contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Admite excepția invocată, din oficiu, privind lipsa competenței materiale a CNSC în soluționarea cauzei și declină competența de soluționare a contestației formulată de SC (...)SRL, în contradictoriu cu ORGANIZAȚIEI UTILIZATORILOR DE APĂ PENTRU IRIGAȚII (...), către TRIBUNALUL (...). Dispune trimiterea de îndată a dosarului către TRIBUNALUL (...) conform art. 12 alin. (3) Legea nr. 101/2016. Fără cale de atac. PREŞEDINTE COMPLET (...) MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET (...) (...) Redactat în 4 exemplare originale, conține 10 pagini. 10
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.