AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3151/2017

SC LIBRO EVENTS SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD

Decizia CNSC nr. 3151/C3/3528-3737-3890 din 27.11.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3151/C3/3528-3737-3890 din 27.11.2017

Data din document
2017-11-27
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de curățenie și dezinfecție”, cu anunț de participare nr. 175036, publicat în SEAP la data de 29.04.2017, s-a solicitat Consiliului admiterea contestațiilor: - luarea măsurilor de remediere în sensul obligării autorității contractante la anularea Solicitării de clarificări nr. 26678/08.09.2017; - anularea tuturor actelor subsecvente solicitării de clarificări în discuție; - în situația în care sunt necesare lămuriri suplimentare, transmiterea unei solicitări de clarificări în conformitate cu prevederile legale și solicitările din documentație” (prima contestație); - luarea măsurilor de remediere în sensul obligării autorității contractante la anularea Comunicării intermediare de evaluare, înregistrată cu nr. 28030/21.09.2017; - anularea tuturor actelor subsecvente comunicării intermediare de evaluare; 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Conexează cele trei contestații. Admite în principiu cererile de intervenție formulate de SC CLEANING SOLUTION TOP SERV SRL. Admite contestațiile formulate de SC LIBRO EVENTS SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD, în partea ce privește evaluarea ofertanților, astfel: - prima contestație, în sensul anulării solicitării de clarificări nr. 26678/08.09.2017; - a doua contestație, în sensul anulării rezultatului procedurii consemnat în procesul-verbal nr. 28029/21.09.2017, adresa nr. 28030/21.09.2017 și actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, la reevaluarea ofertei SC LIBRO EVENTS SRL, din punct de vedere al propunerii financiare. - a treia contestație, în sensul anulării rezultatului procedurii consemnat în raportul procedurii nr. 28874/29.09.2017 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii și obligă autoritatea contractantă, în termen de 15 zile de la primir…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3151/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 41123, 43650, 45547Data înregistrării: 2017-10-02
ContestatorSC LIBRO EVENTS SRLCUI 2631716
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD

2017_3151_2017_Decizie_3151.pdf, BO2017_3151_2017_BO2017_3151.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.377 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3151/C3/3528-3737-3890 Data: 27.11.2017 Prin contestațiile nr. 391/29.09.2017, nr. 464/16.10.2017 și nr. 503/26.10.2017, înregistrate la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 41123/02.10.2017, nr. 43650/17.10.2017, respectiv sub nr. 45547/27.10.2017, înaintate de SC LIBRO EVENTS SRL, cu sediul în Bucureşti, Bd. Ferdinand I nr. 58, sc. C, et. 1, Biroul nr. 6, sectorul 2, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J23/2030/2013, având CUI RO2631716, reprezentată legal de Neagu Mihaela-Elena - Administrator, formulate împotriva solicitării de clarificări nr. 26678/08.09.2017, respectiv împotriva rezultatului intermediar și al celui final al procedurii, ce i-au fost comunicate prin adresele nr. 28030/21.09.2017, respectiv nr. 28876/29.09.2017, acte emise de SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD, cu sediul în Arad, str. Andreny Karoly nr. 2-4, județul Arad, în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de curățenie și dezinfecție”, cu anunț de participare nr. 175036, publicat în SEAP la data de 29.04.2017, s-a solicitat Consiliului admiterea contestațiilor: - luarea măsurilor de remediere în sensul obligării autorității contractante la anularea Solicitării de clarificări nr. 26678/08.09.2017; - anularea tuturor actelor subsecvente solicitării de clarificări în discuție; - în situația în care sunt necesare lămuriri suplimentare, transmiterea unei solicitări de clarificări în conformitate cu prevederile legale și solicitările din documentație” (prima contestație); - luarea măsurilor de remediere în sensul obligării autorității contractante la anularea Comunicării intermediare de evaluare, înregistrată cu nr. 28030/21.09.2017; - anularea tuturor actelor subsecvente comunicării intermediare de evaluare; 1

§ 2

- continuarea procesului de evaluare în conformitate cu prevederile legale în vigoare” (cea de-a doua contestație); - luarea măsurilor de remediere în sensul obligării autorității contractante la anularea comunicării privind rezultatul procedurii de evaluare, înregistrată cu nr. 28876/29.09.2017, a raportului procedurii, înregistrat cu nr. 28874/29.09.2017 și a tuturor actelor subsecvente; - continuarea procesului de evaluare în conformitate cu prevederile legale în vigoare” (cea de-a treia contestație). Prin adresele nr. 28/26.10.2017 și nr. 27/07.11.2017, înregistrate la CNSC sub nr. 45677/27.10.2017, respectiv sub nr. 47189/07.11.2017, SC CLEANING SOLUTION TOP SERV SRL, cu sediul în Arad, Bd. Iuliu Maniu nr. 45 ap. 2, județul Arad, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J02/19/2015, având CUI 33954491, reprezentată legal prin Neamț Aurel, a formulat două cereri de intervenție principale, solicitând respingerea contestațiilor nr. 464/16.10.2017 și nr. 503/26.10.2017, formulate de SC LIBRO EVENTS SRL, ca nefondate și neîntemeiate. Contestațiile și cererile de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Conexează cele trei contestații. Admite în principiu cererile de intervenție formulate de SC CLEANING SOLUTION TOP SERV SRL. Admite contestațiile formulate de SC LIBRO EVENTS SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ ARAD, în partea ce privește evaluarea ofertanților, astfel: - prima contestație, în sensul anulării solicitării de clarificări nr. 26678/08.09.2017; - a doua contestație, în sensul anulării rezultatului procedurii consemnat în procesul-verbal nr. 28029/21.09.2017, adresa nr. 28030/21.09.2017 și actele subsecvente acestora. Obligă autoritatea contractantă, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, la reevaluarea ofertei SC LIBRO EVENTS SRL, din punct de vedere al propunerii financiare. - a treia contestație, în sensul anulării rezultatului procedurii consemnat în raportul procedurii nr. 28874/29.09.2017 și adresele de comunicare a rezultatului procedurii și obligă autoritatea contractantă, în termen de 15 zile de la primirea prezentei decizii, la reevaluarea ofertei SC CLEANING SOLUTION TOP SERV SRL (din care să rezulte justificarea prețului ofertat) și stabilirea rezultatului procedurii, cu 2

§ 3

respectarea celor din motivare, a documentației de atribuire și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice. Respinge ca nefondate cererile de intervenție formulate de SC CLEANING SOLUTION TOP SERV SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 77.970 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./........., ........., ......... Data: ......... Prin contestaţia nr. ….. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., formulată de ......... S.R.L., cu sediul în ........., str. ……….., ........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CIF ........., atribut fiscal …., împotriva lipsei unui răspuns la notificarea prealabilă de remediere nr. ……./23.02.........., emis de ......... S.A., cu sediul în ........., ……., ........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul în cadrul procedurii de licitație deschisă, fără fază finală licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „.........”, coduri CPV 71322500-6 – Servicii de proiectare tehnică pentru infrastructura de transport (Rev.2), 71241000-9 – Studii de fezabilitate, servicii de consultanță, analize (Rev.2), s-a solicitat obligarea autorității contractante la revizuirea răspunsurilor la întrebările nr. 14 și nr. 15 din „clarificarea nr. 2/31.01..........”, transmiterea unui răspuns clar la cele 5 solicitări de clarificări postate în SEAP în perioada 06.02.......... – 09.02.........., revizuirea sau eliminarea răspunsurilor la întrebările nr. 8 și nr. 13 din „clarificarea nr. 5/14.02.........., eliminarea sau revizuirea răspunsului la întrebarea nr. 17 din „clarificare nr. 1/27.01.........., suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea prezentei contestații, revizuirea documentației de atribuire și republicarea acesteia, ca urmare a implementării tuturor măsurilor de remediere și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, prelungirea perioadei stabilite în anunțul de participare sau în documentele achiziției pentru primirea ofertelor precum și suspendarea procedurii. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., depusă de către ......... S.R.L., cu sediul în ........., str. ……., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... atribut fiscal ….., împotriva răspunsului la clarificarea nr. 9, postată în SEAP la data de 01.03.........., emisă de către de ......... 1/27

§ 2

S.A., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat: adoptarea unei măsuri de remediere, prin retragerea răspunsului la clarificarea nr. 9, postată în SEAP la data de 01.03.......... și la reformularea cerinței în sensul în care „în conformitate cu modalitatea de enunțare a descrierii factorului de evaluare și a algoritmului de calcul, punctajul aferent factorului de evaluare va fi acordat în funcție de numărul de proiecte care au avut ca obiect elaborare și/szau revizuire de studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice pentru construcție nouă și/sau modernizare de drumuri expres și/sau drumuri naționale și/sau autostrăzi și în care expertul a participat indiferent dacă aceste proiecte au făcut obiectul unuia sau mai multor contracte”. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. ........./........., depusă de către ......... S.R.L., cu sediul în ........., bd. ………., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având Cod Unic de Înregistrare ......... atribut fiscal ……., împotriva lipsei unui răspuns al autorității contractante la solicitările de clarificări din datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.......... și 22.02.........., emise de către ......... S.A., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat: furnizarea răspunsurilor din partea autorității contractante la solicitările de clarificări din datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.......... și 22.02.........., precum și suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluționarea fondului cauzei. Conform prevederilor art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, contestaţiile

§ 3

care

§ 4

fac

§ 5

obiectele

§ 6

dosarelor nr. ........./........., ........./......... și ........./........., au fost conexate, pentru a se pronunţa o soluţie unitară, deoarece acestea sunt formulate în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia nr. ……… ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., prin care ofertantul ......... S.R.L., critică lipsa unui răspuns la notificarea prealabilă de remediere nr. ……../23.02.........., organizată în vederea 2

§ 7

atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „.........”, solicitând cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Prin aceeaşi contestaţie, ......... S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire în cauză, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei sale. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză a fost respinsă ca ca nefondată prin Încheierea nr. ………/........./......... din 09.03........... Autoarea contestației susține că în data de 31.01.........., autoritatea contractantă a publicat în SEAP, în cadrul secţiunii „Documentaţie, clarificări și decizii” - Clarificarea nr. 2, răspunsul la întrebarea 14, indicând condițiile minime de autorizare a persoanelor fizice, pentru categoriile A și D, în vederea realizării şi verificării lucrărilor de specialitate în domeniul cadastrului, al geodeziei şi al cartografiei pe teritoriul României, conform Ordin A.N.C.P.I. nr. 107/2010. În același răspuns, autoritatea contractantă a precizat că se vor avea în vedere și prevederile Instrucțiunea nr. …../11.01.......... emisă de A.N.A.P., referitoare la ”dreptul autorității contractante de a impune în caietul de sarcini şi cerinţe referitoare la experienţa profesională a expertului/specialistului în cauză, ce trebuie îndeplinite la momentul evaluării ofertei tehnice”. Contestatorul învederează că activitățile specifice pentru determinarea elementelor caracteristice unui drum (parte carosabilă, zona de siguranţă a drumului, unghiuri și raze de curbură, platforma drumului, aliniamente şi curbe, linie roşie, acostament, banda de încadrare), nu se întreprind de către topografi în cadrul acestui contract deoarece, elementele descrise de autoritatea contractantă nu există fizic în teren pentru a putea fi studiate, nici nu fac obiectul unui proiect în faza de execuţie pentru a putea fi trasate, toate aceste elemente apărând ulterior efectuării studiilor topografice, în urma proiectării și execuţiei. În consecință, autoarea contestației susține că activitățile specifice menționate de autoritatea contractantă pentru a invoca prevederile art. 3 alin. (5) din Instrucţiunea nr. …./11.01.......... emisă de A.N.A.P. sunt nefondate, raportat la cerinţele din caietul de sarcini și a naturii proiectului, dispozițiile aplicabile regăsindu-se la art. 3 alin. (3) și (4) din aceleași instrucţiuni. Se menționează că nu există diferențe între rapoartele de evaluare pentru terenuri/construcții „aferente unor proiecte de infrastructură de transport rutier (drumuri naţionale/drumuri expres/autostrăzi)” și rapoartele de evaluare pentru terenuri, construcții aferente oricăror alte lucrări de expropriere indiferent de cauză, obiectul raportului fiind evaluarea terenurilor, clădirilor și nu natura obiectivului ce urmează a fi realizat. 3/27

§ 8

Mai mult, contestatorul arată că atât rapoartele de evaluare cât și studiile topografice, se întocmesc pentru situația existentă a terenurilor, construcțiilor și nu pe obiectul proiectării. Astfel, contestatorul solicită revizuirea răspunsului la întrebarea nr. 14 prin aplicarea unei măsuri de remediere și eliminarea cerinței expertului propus în calitate de topograf privind participarea în „minim 2 contracte similare cu obiectul contractului, respectiv de elaborare și/sau revizuire de studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice pentru construcție nouă și/sau modernizare de drumuri expres și/sau drumuri naționale și/sau autostrăzi”. Referitor la răspunsul autorității contractante nr. 15 din clarificarea nr. 2 postată în SEAP, contestatorul solicită revizuirea și retransmiterea răspunsului la întrebarea nr. 15, în sensul acceptării pentru dovedirea îndeplinirii cerințelor minime de calificare, aferente Expertului evaluatori imobile, „experiența deținută în calitate expert evaluator imobile – evaluări bunuri imobile în realizarea unor rapoarte de evaluare pentru terenuri/construcții aferente unor lucrări de expropiere indiferent de cauză”. În ceea ce privește solicitarea nr. 2 de remediere formulată de către contestator în cuprinsul notificării prealabile nr. 1304 din data de 23.02.........., societatea contestatoare critică întârzierile autorității în transmiterea răspunsurilor la solicitările de clarificări, aceasta din urmă încălcând frecvent prevederile art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Totodată, contestatorul învederează că până la data depunerii prezentei contestații, autoritatea contractantă nu a răspuns la solicitările de clarificări transmise de acesta în perioada 06.02..........-09.02.........., în acest interval ofertantul revenind cu solicitări de clarificări în scopul de a aduce mai multă claritate în cerințele minime solicitate în documentația de atribuire și chiar modificări ale acestora, astfel încât operatorii economici interesați să poată întocmi oferte corecte și competitive. Societatea contestatoare critică Clarificarea nr. 5 la întrebarea nr. 8, publicată de autoritatea contractantă în SEAP la data de 14.02.........., referitor la „acceptarea ca și experiență similară pentru experții cheie solicitați și experienţa în elaborarea și/sau revizuirea de studii de fezabilitate și/sau proiecte tehnice pentru construcție nouă și/sau modernizare și reabilitare de drumuri expres și/sau drumuri naţionale și/sau autostrăzi”, considerând că răspunsul la solicitarea de clarificări de mai sus a reprezentat o modificare majoră a criteriilor de atribuire și o restrângere semnificativă a consurenței, prin acceptarea dosr a proiectelor, contrcatelor care au inclus servicii prestate în cadrul unor contracte desfășurate în conformitate cu prevederile legale în vigoare și cu specificațiile, cerințele exprimate de către autoritatea contractantă. De asemenea, contestatorul consideră că, în pregătirea răspunsului la solicitarea de clarificări menționată mai sus, autoritatea contractantă a 4

§ 9

încălcat prevederile legale în vigoare în domeniul achiziţiilor publice, respectiv art. 32 alin. (2) H.G. nr. 395/2016. Față de cele menționate mai sus, contestatorul solicită revizuirea sau eliminarea răspunsului la întrebările nr. 8 și nr. 13 din „clarificare nr. …../14.02..........”. Contestatorul menționează că în data de 27.01.........., autoritatea contractantă a publicat în SEAP Clarificarea nr. 1 la întrebarea nr. 17, referitoare la art. 42.2 din modelul de contract, precizând că nu aduce modificări cerințelor prevăzute în acest articol. Din răspunsul dat, contestatorul reține că autoritatea contractantă refuză să precizeze în mod clar termenul în care va rambursa prestatorului cheltuielile efectuate de acesta cu plata taxelor, încălcând astfel prevederile legale în materia achizițiilor publice. În dovedirea contestaţiei sale, contestatorul ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri și îşi întemeiază contestaţia pe prevederile Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. ……/10.03.......... înregistrată la Consiliu sub nr. …../10.03.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţie, invocând excepția tardivității Notificării prealabile nr. ……./23.02.......... și a contestației. În conţinutul punctului de vedere, autoritatea contractantă, menţionează că de la data de 31.01.........., data publicării în SEAP a Clarificării nr. 2, până la data de 23.02.........., s-au scurs 13 zile după termenul legal de notificare și o perioadă de 23 zile de la publicarea în SEAP a Clarificării nr. 2. Mai mult, autoritatea contractantă motivează că ofertantul contestator avea dreptul să transmită o notificare prealabilă cu privire la conținutul documentației de atribuire în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în SEAP, respectiv ........., mai ales că prin răspunsurile la solicitările de clarificări nu s-au modificat cerințele incluse în documentația de atribuire, ci s-au adus lămuriri suplimentare. Totodată, autoritatea contractantă precizează că atât Clarificarea nr. 1 şi nr. 2 cât și Anunțul tip erată nr. ……./28.01.......... privind prelungirea termenului de depunere a ofertelor contestate, au reprezentat măsuri de remediere adoptate la Notificarea prealabilă transmisă de societatea contestatoare în data de 12.01........... În acest sens, rezultă că autoarea contestației nu a respectat termenul legal de 10 zile pentru a formula contestație împotriva măsurilor de remediere, Clarificarea nr. 1 fiind transmisă în data de 27.01..........; astfel termenul de contestare al Clarificării nr. 1 a fost depășit cu 28 zile,, la clarificarea nr. 2 a fost depăşit cu 24 de zile, iar termenul de contestare a Anunțului tip erată nr. ……../28.01.......... cu 27 zile, față de termenul legal de 10 zile. 5/27

§ 10

Pe cale de consecință, autoritatea contractantă solicită admiterea excepției tardivității Notificării prealabile și a contestației și respingerea lor ca fiind tardiv introduse. Prin adresa nr. ……/23.03.........., înregistrată la Consiliu cu nr. ……/23.03.........., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la fondul contestației, precizând că a comunicat ofertantului contestator, cu adresa nr. ……/18.01.........., faptul că va adopta măsuri de remediere în ceea ce priveşte publicarea în cel mai scurt timp a răspunsurilor la solicitările de clarificare și prelungirea termenului limită pentru primirea ofertelor, astfel cum a solicitat ofertantul prin Notificarea prealabilă nr. ……/23.02........... De asemenea, autoritatea contractantă învederează că a transmis contestatorului, cu adresa nr. ……./27.01.........., măsurile de remediere adoptate în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respectiv publicarea unor răspunsuri la clarificări (Clarificarea nr. 1 postată în SEAP în data de 27.01..........) și decalarea termenului pentru primirea ofertelor până în data de 23.02.......... (Anunţul tip erată nr. ……./28.01..........), ulterior acesta fiind prelungit până în data de 16.03.........., iar în prezent, până la data de 30.03........... Se arată că societatea contestatoare a formulat Notificarea prealabilă nr. ……./23.02.........., solicitând obligarea autorității contractante la adoptarea unor măsuri de remediere cu privire la o serie de răspunsuri publicate în SEAP de autoritatea contractantă în data de 27.01.........., în cadrul Clarificării nr. 1, și în data de 31.01.........., în cadrul Clarificării nr. 2, precum și prelungirea termenului de primire a ofertelor. Autoritatea contractantă subliniază că măsura de remediere postată în SEAP în data de 27.01.........., respectiv Clarificarea nr. 1, a vizat punerea în aplicare a răspunsului autorităţii la Notificarea Prealabilă transmisă de operatorul economic ......... SRL în data de 12.01........... Totodată, autoritatea contractantă menționează că nu a transmis un răspuns cu privire la Notificarea prealabilă nr. …. din 23.02.........., în virtutea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, care prevede posibilitatea autorității contractante de a nu transmite un răspuns în termenul prevăzut la art. 6 din acelaşi act normativ. Prin urmare, raportat la faptul că răspunsurile publicate în cadrul Clarificării nr. 1 au reprezentat măsuri de remediere în sensul art. 6 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, față de Notificarea Prealabilă transmisă de operatorul economic ......... SRL în data de 12.01.........., autoritatea contractantă consideră că operatorul economic ar fi avut posibilitatea să formuleze o contestație, în situația în care nu ar fi fost mulțumit de măsurile de remediere adoptate. Având în vedere că măsurile de remediere – Clarificarea nr. 1, s-au publicat în data de 27.01.........., autoritatea contractantă susține că 6

§ 11

termenul limită de depunere a unei eventuale contestații s-a împlinit în data de 06.02.........., drept pentru care invocă excepția tardivității Notificării prealabile transmise de contestator prin fax în data de 23.02.........., ora 12:50, precum și tardivitatea contestației transmise prin fax în data de ........., ora 14:12, referitor la aspectele reclamate cu privire la măsurile de remediere publicate de autoritatea contractantă în data de 27.01........... Se invocă faptul că demersul ofertantului de a contesta un Anunț tip erată care a stabilit un termen de primire a ofertelor ce a suferit ulterior modificări, este lipsit de obiect, mai ales că în funcţie de evoluţia procedurii de atribuire și până la publicarea tuturor răspunsurilor la clarificări, respectiv, soluţionarea prezentei contestații, va fi din nou modificat, în prezent termenul limită fiind stabilit pentru data de 30.03.........., conform Eratei nr. ……/10.03........... Privitor la răspunsul nr. 14 din Clarificarea nr. 2, autoritatea contractantă motivează că a indicat, în mod explicit că, autorizarea persoanelor fizice și juridice pentru categoriile A și D nu este suficientă pentru a confirma o experienţă anterioară a acestora în domeniul proiectării infrastructurii majore de transport rutier. Autoritatea contractantă face precizarea că prin această cerință inclusă în caietul de sarcini se dorește asigurarea faptului că experţii propuşi pentru poziţia de topografi dețin o experienţă specifică, relevantă cu obiectul achiziției, având expertiza necesară realizării studiului de traseu cu identificarea de variante de traseu care să asigure viabilitatea și siguranţa alegerii variantei de traseu fezabile din toate punctele de vedere. Se arată că această cerință a fost prevăzută în cadrul documentaţiei de atribuire de la momentul publicării acesteia în SEAP, respectiv în data de ........., motiv pentru care orice solicitare a contestatorului privind modificarea sau eliminarea acestei cerinţe este tardivă în opinia autorității contractante. Autoritatea contractantă afirmă că în răspunsul 14 din Clarificarea nr. 2, nu s-a precizat că topografii vor întreprinde activitățile specifice legate de „parte carosabilă, zona de siguranţă a drumului, unghiuri și raze de curbură, platforma drumului, aliniamente şi curbe, linie roşie, acostament, bandă de încadrare", ci faptul că activitățile specifice se referă la determinarea/culegerea/furnizarea datelor topografice ce vor fi utilizate ulterior în determinarea elementelor caracteristice drumului. De asemenea, autoritatea contractantă apreciază lipsită de obiect includerea de către contestator a observaţiilor privind rapoartele de evaluare a terenurilor/construcţiilor pentru justificarea solicitării de remediere a caietului de sarcini în raport cu cerinţele solicitate pentru topografi, întrucât în documentația de atribuire nu s-a solicitat ca 7/27

§ 12

topografii să realizeze astfel de rapoarte ori să îndeplinească unele cerinţe de experienţă similară în acest sens. În referire la Răspunsul nr. 15 din Clarificarea nr. 2, autoritatea contractantă susține că a răspuns unei întrebări punctuale privind acceptarea ca experienţă similară a experienţei în realizarea documentaţiilor de evaluare a imobilelor afectate de reabilitarea unei linii de cale ferată, cu toate că cerinţa din caietul de sarcini face trimitere la infrastructura de transport rutier. Se menționează faptul că procedura de expropriere trebuie să respecte Legea nr. 255/2010, însă acest fapt nu conduce în mod obligatoriu la concluzia că indiferent de tipul de infrastructură, activitățile expertului evaluator imobile sunt identice. Astfel, potrivit cerințelor din caietul de sarcini, cap. 2.4 – Obiectul Serviciilor, pentru activitatea de expropriere autoritatea contractantă a prevăzut, în mod succint atribuțiile Prestatorului, pe care acesta le va realiza cu personal specializat, în speță, Expert evaluator imobile. În consecință, autoritatea contractantă apreciază că utilizarea unui personal care deţine și o experienţă similară relevantă, nu doar autorizațiile/acreditările necesare desfășurării activității, reprezintă în primul rând o măsura de diminuare a riscurilor pentru care Prestatorul este direct răspunzător și care pot fi generatoare de prejudicii autorității contractante, dar și de întârzieri și blocaje în derularea contractului. Având în vedere că această cerință nu a fost modificată prin răspunsul la solicitările de clarificări, autoritatea contractantă consideră solicitarea ofertantului contestator de remediere a acesteia drept tardivă și neîntemeiată, acasta fiind prevăzută în documentația de atribuire de la momentul publicării acesteia în SEAP în data de .......... Se reține că autoritatea contractantă a primit un număr mare de solicitări de clarificări atât din partea ofertantului contestator, cât și din partea altor ofertanți, aceasta neputând răspunde exclusiv și cu prioritate întrebărilor adresate de un singur operator economic. Autoritatea contractantă, menționează că pe măsură ce va răspunde tuturor solicitărilor de clarificare adresate de operatorii economici, va asigura o perioada suficientă și adecvată pentru elaborarea ofertelor. În acest sens, termenul de primire a ofertelor a fost deja prelungit până în data de 30.03........... Astfel, autoritatea contractantă va răspunde tuturor solicitărilor de clarificări adresate de toți operatorii economici și va asigura totodată o perioadă suficientă și adecvată pentru elaborarea ofertelor, fără însă ca acest demers să conducă la defavorizarea altor operatori economici care au solicitat clarificări anterior operatorului economic ......... S.R.L sau în acelaşi timp cu acesta. Deopotrivă, autoritatea contractantă învederează că prin Răspunsurile nr. 8 și 13 din Clarificarea nr. 5, nu s-au modificat cerinţele de calificare/factorii de evaluare, ci s-au adus precizări suplimentare cu 8

§ 13

scopul de a clarifica modalitatea de îndeplinire a cerinţelor de calificare/de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare. Se arată că în scopul prevenirii unor interpretări diferite din partea operatorilor economici, autoritatea contractantă elimină paragraful „Proiectele Tehnice presupun realizarea proiectării pe baza unor Studii de Fezabilitate care au inclus activitățile mai sus mentionate", din Răspunsurile nr. 8 și 13 din Clarificarea nr. 5. Referitor la facturile aferente taxelor/costurilor echivalente obținerii acordurilor/avizelor, autoritatea contractantă susține că acestea vor fi emise în numele Beneficiarului (…….), cu menţiunea plătibile prin Prestator, iar contravaloarea lor va fi decontată ulterior de către Beneficiar, astfel că ofertantii nu vor include aceste costuri în propunerile lor financiare. În consecință, autoritatea contractantă apreciază că nu se impune revizuirea Răspunsului nr. 17 din Clarificarea nr. 1, publicată în SEAP în data de 27.01........... Concluzionând, autoritatea contractantă își menține observațiile formulate cu privire la excepția tardivității contestației și totodată, solicită respingerea pe fond a acesteia. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., formulată de ......... S.R.L., ofertant în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat cele menţionate în preambulul prezentei decizii. Contestatorul susţine că prin clarificarea nr. 9, postată în SEAP la data de 01.03.........., autoritatea contractantă, a încălcat prevederile art. 178 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, art. 32 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016 şi art. 12 din Nota Instrucţiunii ANAP nr. 1/........., reţinând faptul că punctajul aferent factorului de evaluare va fi acordat în funcţie de numărul de contracte. În opinia contestatorului, un expert elaborează proiecte şi nu contracte. Împrejurarea în care un contract cuprinde, din raţiuni irelevante în raport cu experienţa acumulată de personalul angajat în execuţia lucrărilor şi/sau prestarea serviciilor, mai multe proiecte distincte, fără elemente tehnico-economice comune şi cu identificare, caracteristici şi particularităţi proprii, apare evident că fiecare dintre aceste proiecte constituie un element separat de experienţa în evaluarea profesională a experţilor. Astfel, raţionamentul şi interpretarea autorităţii contractante au fost eronate în măsura în care aceasta a ignorat faptul că în cazul în care un contract include mai multe proiecte, din raţiuni evidente de eficienţă şi încadrare în termene, prestatorul organiza echipe pentru fiecare proiect. Aplicând acest raţionament greşit, ar rezulta ca în cazul unui contract în care s-a prevăzut elaborarea a două sau mai multe proiecte distincte, pentru obiective diferite, numai una dintre echipe, grupe de experţi ar putea beneficia de recunoaşterea experienţei profesionale. 9/27

§ 14

Autoarea contestaţiei arată că în clarificarea nr. ……/16.01.........., răspunsul nr. 7, cu referire la o situaţie similară, autoritatea contractantă a formulat un răspuns prin care a abordat o interpretare total diferită. Faţă de cele menţionate anterior, şi cunoscând noţiunile, termenii de contract şi proiect care sunt distincte, au înţelesuri diferite în contextul considerării experienţei profesionale pentru personalul implicat în procedurile de achiziţie publică din partea operatorilor economici, contestatorul solicită, în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 ........., postat în SEAP la data de 01.03.......... şi la reformularea acestuia. În dovedirea contestaţiei sale, contestatorul ......... S.R.L. a depus la dosarul cauzei, în copie, un set de înscrisuri și îşi întemeiază contestaţia pe prevederile Legii nr. 101/2016. Prin adresa nr. …./31.03.........., înregistrată la Consiliu sub nr. …./03.04.........., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţia formulată de ......... S.R.L., solicitând admiterea excepției contestației și respingerea pe fond a acesteia. Autoritatea contractantă, arată că contestatorul a formulat notificare prealabilă solicitând adoptarea unei măsuri de remediere prin retragerea răspunsului publicat în SEAP în data de 01.03.......... în cadrul Clarificării nr. 9. La această notificare prealabilă nu a fost formulat nici un răspuns, în virtutea art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Se precizează de către autoritatea contractantă faptul că a stabilit algoritmul de calcul al punctajului privind experienţa profesională deţinută pentru Coordonatorul de proiect, Inginerul Proiectant de Drumuri, Inginerul Proiectant de Poduri, Specialistul Analiză Cost Beneficiu și Modelare Financiară, prin punctarea numărului de contracte în cadrul cărora persoanele propuse în aceste poziţii au participat. Acest algoritm de calcul a fost enunțat clar și fără ambiguităţi în cuprinsul fișei de date a achiziţiei care, împreună cu anunţul de participare și cu toate documentele aferente documentaţiei de atribuire au fost publicate la data de ......... în SEAP și ulterior în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, precum și pe site-ul autorităţii contractante. Față de acest algoritm, până la data notificării prealabile transmise de contestator, niciun operator economic nu a formulat vreo obiecție sau contestație, în conformitate cu dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Operatorii economici aveau dreptul să transmită notificări prealabile cu privire la conținutul documentației de atribuire în termen de 10 zile de la data publicării acesteia în SEAP, cel mai târziu în data de 16.12.2016. Prin răspunsul contestat de autoarea contestației, publicat în cadrul clarificării nr. 9 în data de 01.03.........., autoritatea contractantă a confirmat algoritmul stabilit, pus la dispoziție tuturor operatorilor economici prin fișa de date a achiziției. Se menționează că algoritmul nu 10

§ 15

putea fi modificat fără ca această modificare să fi afectat principiile achizițiilor publice reglementate la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Autoritatea contractantă susține că obiectul contestației îl reprezintă în fapt algoritmul de calcul definit în documentația de atribuire. Având în vedere că documentația de atribuire a fost publicată în SEAP în data de ........., față de care termenul legal de 10 zile prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. a) s-a împlinit în data de 16.12.2016, autoritatea contractantă consideră că, atât notificarea prealabilă formulată de către ......... S.R.L. în data de 07.03.......... și implicit contestația transmisă în data de ......... și înregistrată sub nr. ……/......... sunt tardive. Cu privire la solicitarea de modificare a algoritmului de calcul, în sensul renunţării la punctarea numărului de contracte și respectiv la aprecierea numărului de proiecte în care personalul propus în poziţii cheie a dobândit experienţă, autoritatea contractantă arată că a stabilit modalitatea de evaluare a factorilor ce definesc experiența experților nominalizați în poziții cheie luând în considerare impactul semnificativ al acestora asupra bunei desfășurări a contractului de servicii, în conformitate cu art. 187 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 98/2016 și cu art. 32 alin. (3) din H.G nr. 395/2016. Acest algoritm reflectă o apreciere obiectivă a experienţei similare, raportată la obiectul și complexitatea contractului ce urmează să fie atribuit. Față de cele menționate mai sus, autoritatea contractantă consideră că această modalitate de impunere a unui algoritm de calcul în funcție de ceea ce un operator economic dispune în materie de experiența personalului și nu în funcție de necesitatea obiectivă a fost o dovadă de rea credință, întrucât afectează nu numai autoritatea contractantă dar și operatorii economici interesați de procedură, care vor fi dezavantajați în condițiile în care vor prezenta pentru puncare experiență dobândită pentru un singur obiectiv de investiție realizat în cadrul unui contract, în timp ce alți operatori economici, printr-un singur contract ar putea prezenta experiența pentru mai multe obiective, existând riscul ca activitățile desfășurate să nu fi avut aceeași complexitate. Concluzionând, autoritatea contractantă își menține observațiile formulate cu privire la excepția tardivității contestației și totodată, solicită respingerea pe fond a acesteia. Prin adresa nr. …../05.04.......... înregistrată la Consiliu sub nr. …./05.04.........., S.C. ......... S.R.L. a transmis „concluzii scrise” prin care şi-a menţinut solicitările formulate în contestația iniţială. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., formulată de ......... S.R.L., ofertant în cadrul aceleiaşi proceduri, s-a solicitat cele menţionate în preambulul prezentei decizii. 11/27

§ 16

Prin aceeaşi contestaţie, ......... S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire în cauză, până la soluţionarea pe fond a contestaţiei sale. Cererea de suspendare a procedurii de atribuire în cauză a fost respinsă ca ca nefondată prin Încheierea nr. ……./........./......... din 23.03........... Autoarea contestației susține că autoritatea contractantă nu a emis un răspuns la solicitările de clarificări menționate anterior, astfel că a revenit la acestea în data de 22.02........... Astfel, ofertantul contestator a transmis autorității contractante Notificarea prealabilă nr. …../08.03.........., solicitând acesteia să trimită răspunsurile la solicitările de clarificări transmise în perioada 20.01.......... - 22.02.........., însă autoritatea contractantă nu a dat curs acestei solicitări. În acest sens, societatea contestatoare apreciază că autoritatea contractantă avea obligația să asigure potențialilor operatori economici o informare completă și precisă în ceea ce privește cerințele procedurii de achiziție publică în conformitate cu art. 154 din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Prin adresa nr. ……/27.03.........., înregistrată la Consiliu cu nr. …../27.03.........., autoritatea contractantă formulează punct de vedere la contestație, precizând că nu a răspuns la Notificarea prealabilă nr. ……./08.03.......... transmisă acesteia de către ofertantul contestator, în virtutea prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 care prevede posibilitatea, autorității contractante de a nu transmite un răspuns în termenul prevăzut la art. 6 din acelaşi act normativ. Se menționează că ulterior Notificării prealabile a contestatorului din data de 08.03.........., autoritatea contractantă a procedat la prelungirea termenului de primire a ofertelor până în data de 30.03.........., prin Anunţul de tip Erată nr. …../10.03.........., această prelungire fiind justificată de numărul foarte mare de clarificări adresate de operatorii economici și de volumul de informaţii și lămuriri furnizate de autoritatea contractantă cu privire la documentaţia de atribuire. Autoritatea contractantă susține că pe măsura procesării tuturor informaţiilor și primirii solicitărilor de clarificări, au fost publicate răspunsuri în cadrul celor 11 Clarificări încărcate în SEAP până la data prezentei, inclusiv pentru o parte dintre solicitările adresate de contestatoarea ......... S.R.L. De asemenea, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de ......... (Răspunsul nr. 23), la solicitarea contestatoarei postată în SEAP în data de 20.01.........., ora 12:59 (1 întrebare), astfel, acest capăt de cerere din contestaţie este rămas fără obiect. Tot în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de ........., autoritatea contractantă a răspuns atât solicitării contestatorului din data de 06.02.........., ora 16:28 (1 întrebare) – Răspunsul nr. 35, cât și 12

§ 17

solicitării ofertantului din 06.02.........., ora 16:48 (1 întrebare) – Răspunsul nr. 37, astfel că aceste capete de cerere rămân fără obiect. Totodată, auoritatea contractantă arată că că a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de ......... la solicitarea de clarificări postată în data de 21.01.......... ora 16:17 (o întrebare), astfel, că acest capăt de cerere din contestaţie a rămas fără obiect. În referire la solicitările de prelungire a termenului de depunere a ofertelor postate de contestatoare în data de 22.02.........., ora 14:12, autoritatea contractantă învederează faptul că, prin Erata nr. ……./23.02.........., a prelungit termenul de primire a ofertelor cu 2 săptămâni, respectiv data de primire a ofertelor a devenit din 02.03..........-16.03.........., astfel că acest capăt de cerere din cuprinsul contestației este rămas fără obiect. Totodată, autoritatea contractantă precizează că prin Anunțul tip erată nr. ……../10.03.........., a prelungit termenul de primire a ofertelor până la data de 30.03.........., în prezent luând demersurile necesare prelungirii termenului până la data de 12.04........... Pentru solicitarea de clarificare adresată în data de 22.02.......... ora 14:12, autoritatea contractantă va răspunde acesteia în cel mai scurt timp posibil, astfel încât să asigure informarea completă și corectă a tuturor operatorilor economici. Astfel, autoritatea contractantă opinează că publicarea cu prioritate și într-un termen scurt a răspunsului la solicitările de clarificări adresate de contestator, ar încălca principiul tratamentului egal față de ceilalți operatori economici care au transmis clarificări anterior sau concomitent cu ......... S.R.L. Pe cale de consecință, autoritatea contractantă solicită respingerea pe fond a contestației formulată de operatorul economic ......... S.R.L. Din documentele depuse de părţi şi din susţinerile acestora, Consiliul constată următoarele: ......... S.A., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de licitație deschisă, fără fază finală licitație electronică, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de servicii având ca obiect „.........”, sens în care a publicat, în SEAP, invitația de participare nr. ........./.......... Valoarea estimată a contractului este cuprinsă între …….. si ……. RON, iar criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate-preț”. Nemulţumită de răspunsurile la întrebările 14 și 15 din „clarificarea nr. ……/31.01..........”, de lipsa transmiterii unui răspuns la 5 solicitări de clarificări postate în SEAP în perioada 06.02..........-09.02.........., de răspunsurile la întrebările nr. 8 și 13 din „clarificarea nr. ……/14.02..........”, de răspunsul la întrebarea nr. ……. din „clarificarea nr. 1/27.01..........”, ......... SRL a înaintat Consiliului contestaţia de faţă 13/27

§ 18

(îndeplinind procedura notificării prealabile stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând Consiliului obligarea autorității contractante la revizuirea răspunsurilor la întrebările 14 și 15 din „clarificarea nr. 2/31.01..........”, la transmiterea unui răspuns clar la cele 5 solicitări de clarificări postate în SEAP în perioada 06.02..........-09.02.........., obligarea autorității contractante la revizuirea sau eliminarea răspunsurilor la întrebările nr. 8 și 13 din „clarificarea nr. 5/14.02..........”, obligarea autorității contractante la revizuirea sau eliminarea răspunsului la întrebarea nr. 17 din „clarificarea nr. 1/27.01..........”, suspendarea procedurii de atribuire, revizuirea documentației de atribuire, ca urmare a implementării tuturor măsurilor de remediere și a răspunsurilor la solicitările de clarificări, prelungirea perioadei pentru primirea ofertelor. În referire la cererea privind suspendarea procedurii de atribuire, Consiliul s-a pronunţat prin Încheierea nr. ……./........./......... din data de 09.03.........., respingând-o. Cercetând cu întâietate, potrivit prevederilor art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepţia inadmisibilității criticilor 1 și 4 din contestaţia formulată de ......... SRL, invocată de autoritatea contractantă, în condiţiile în care notificarea nr. ……./23.02.......... către autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, a pretinsei încălcări a legislației privind achizițiile publice a fost formulată după 23 de zile de la publicarea în SEAP a clarificărilor contestate, respectiv în afara termenului prevăzut în art. 6 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac, se constată temeinicia acesteia. Astfel, având în vedere clarificările autorității contractante nr. …../27.01.......... și nr. …../31.01.........., publicate în SEAP în data de 27.01.......... și 31.01.........., contestatoarea a înțeles să formuleze notificarea prealabilă nr. ……./23.02.........., susținând că respectivele clarificări nu sunt corecte, încălcând prevederile Ordinului ANCPI nr. 107/2010 și legislația privind achizițiile publice. Se are în vedere că, prin notificarea mai sus menționată s-a solicitat revizuirea sau eliminarea răspunsurilor nr. 14, 15 și 17, la solicitările de clarificări ale operatorilor economici interesați, publicate cu nr. …../27.01.......... și nr. …../31.01........... Astfel, notificarea transmisă în data de 23.02.......... apare ca fiind tardiv adresată autorității contractante. Notificarea prealabilă nefiind formulată în termenul legal, având în vedere data publicării clarificărilor, operatorul economic nu a respectat prevederile art. 6 alin. (1) și (10) din Legea nr. 101/2016, „(1) Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în 14

§ 19

tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: a) 10 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii; (...) (10) Sesizarea Consiliului sau instanței, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă.” Potrivit art. 8 alin. (1) din același act normativ, „Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: a) 10 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este egală sau mai mare decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz;”. Rezultă, aşadar, din prevederile citate, că urmare a primirii răspunsului la notificarea prealabilă sau expirării termenului în care aceasta ar fi trebuit să formuleze un răspuns, contestatorul se poate adresa Consiliului. În prezenta cauză contestatorul a făcut dovada înaintării notificării către autoritatea contractantă (în data de 23.02..........), dar după aproximativ 23 de zile de la luarea la cunoștință despre conținutul clarificărilor publicate în SEAP în data de 27.01.........., respectiv 31.01.........., respectiv în afara termenului prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Cele de mai sus conduc la concluzia că autoarea contestaţiei nu a respectat normele art. 6 alin. (1) și (10) și art. 8 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, criticile 1 și 4 din contestaţie nefiind formulate în condițiile stabilite de legea în vigoare, ceea ce atrage sancţiunea respingerii lor ca inadmisibile. 15/27

§ 20

Vizavi de omisiunea transmiterii răspunsului la 5 întrebări solicitate în SEAP (despre care autoarea contestației susține că au fost solicitate în perioada 06.02.......... - 09.02..........), reclamată de autoarea contestației, Consiliul reține că la cele 5 întrebări menționate de contestatoare, autoritatea contractantă a publicat răspunsuri în SEAP după cum urmează: - pentru întrebările din solicitarea postată de contestatoare în data de 06.02.........., ora 15:07, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de .......... - pentru întrebarea din solicitarea postată de contestatoare în data de 06.02.........., ora 16:47, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de .......... - pentru întrebările din solicitarea postată de contestatoare în data de 09.02.........., ora 10:06, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de .......... - pentru întrebarea din solicitarea postată de contestatoare în data de 09.02.........., ora 12:17, autoritatea contractanta a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postata în SEAP în data de .......... - pentru întrebarea din solicitarea postată de contestatoare în data de 09.02.........., ora 12:58, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul Clarificării nr. 11 postată în SEAP în data de .......... Pe cale de consecință, Consiliul constată că prin publicarea răspunsurilor antemenționate, capătul de cerere privind transmiterea unui răspuns la 5 solicitări de clarificări a rămas fără obiect. Demn de reținut este faptul că pe parcursul contestației, vizavi de aceste răspunsuri nu sunt formulate critici cu privire la cele precizate de autoritatea contractantă prin intermediul acestora, ci doar cu privire la omisiunea de transmitere a răspunsurilor la solicitările operatorului economic. În continuare, Consiliul va analiza critica nr. 3, respectiv răspunsurile la întrebările nr. 8 și 13 din „clarificarea nr. 5/14.02..........”, reclamate de autoarea contestației. Astfel, autoritatea contractantă a comunicat, prin intermediul răspunsurilor 8 și 13, următoarele: „Autoritatea Contractanta va avea in vedere determinarea obiectului contractului prin raportare la activitatile desfasurate in cadrul acestuia, si nu doar prin titlul contractului sau denumirea lucrarilor. Serviciile de revizuire si/sau elaborare de Studii de Fezabilitate si/sau Proiecte tehnice si/sau [Proiecte Tehnice si Detalii de Executie] aferente reabilitarii pe existent a drumurilor expres si/sau drumurilor nationale si/sau autostrazilor se refera la acele servicii care au avut ca scop intocmirea unor documentatii tehnice (Studii de Fezabilitate/Proiecte Tehnice/Detalii de Executie) in vedere aducerii obiectivului (drum national/drum expres/autostrada) la parametrii tehnici initiali, spre exemplu, latimea platformei, latimea partii carosabile, latimea acostamentelor, viteza de proiectare, etc. 16

§ 21

Serviciile de revizuire si/sau elaborare de Studii de Fezabilitate si/sau Proiecte tehnice si/sau [Proiecte Tehnice si Detalii de Executie] pentru modernizarea drumurilor expres si/sau drumurilor nationale si/ sau autostrazilor au ca principal scop intocmirea unor documentatii tehnice (Studii de Fezabilitate /Proiecte Tehnice/ Detalii de Executie) in vedere imbunatatirii parametrilor tehnici initiali ai obiectivului (drum national/drum expres/autostrada), respectiv clasa de incarcare (cazul podurilor), clasa tehnica a drumului, viteza de proiectare, latimea platformei, latimea partii carosabile, latimea acostamentelor, etc. Exemple de lucrari de modernizare pot fi, fara a se limita la acestea: lucrari de supralargire, realizare casete, extinderea platformei, realizare banda a 3-a, reamenajare curbe si intersectii, modificare profil longitudinal, etc. Conform prevederilor legale in vigoare, revizuirea/elaborarea Studiilor de Fezabilitate presupune analiza de scenarii tehnico-economice diferite, analiza alternativelor de traseu, analiza multicriteriala, un concept de proiectare, precum si orice alte activitati prevazute de legislatia specifica in domeniu. Proiectele Tehnice presupun realizarea proiectarii pe baza unor Studii de Fezabilitate care au inclus activitatile mai sus mentionate. Ofertantii vor prezenta documente justificative in acest sens. Explicatiile de mai sus sunt valabile atat in vederea acordarii punctajului aferent factorilor de evaluare referitori la experienta profesionala a expertilor, cat si pentru demonstrarea indeplinirii cerintelor de calificare privind capacitatea tehnica. Referitor la afirmatia dvs conform careia prin factorii de evaluare stabiliti pentru experti Autoritatea Contractanta ar fi restrans posibilitatea de participare a ofertantilor la procedura, va rugam sa aveti in vedere ca experienta profesionala a expertilor cheie principali pentru care se acorda punctaj nu reprezinta cerinta minima de calificare si nici o conditie de conformitate a Propunerii tehnice, prin urmare obtinerea unui punctaj partial sau nepunctarea oricaruia dintre factori nu este de natura a afecta conformitatea ofertei depuse. In acest context, orice operator economic poate participa la procedura cu conditia: - de a asigura personalul minim solicitat prin Caietul de sarcini la cap. 7.1 Cerinte de personal. Programul personalului, - de a nominaliza expertii cheie principali in cadrul Formularului nr. 5, pct. VI. LISTA PERSONALULUI CHEIE IMPLICAT IN DERULAREA CONTRACTULUI si de a prezenta CV-urile pentru acestia; - de a nominaliza expertii cheie secundari in cadrul Formularului nr. 5, pct. VI. LISTA PERSONALULUI CHEIE IMPLICAT IN DERULAREA CONTRACTULUI si de a prezenta CV-urile pentru acestia, precum si documentele solicitate in Caietul de sarcini pentru Topografi si Expert evaluator imobile. In concluzie Autoritatea Contractanta isi mentine factorii de evaluare referitori la expertii cheie principali.” Contestatorul consideră că: „- prin afirmaţia „Proiectele Tehnice presupun realizarea proiectării pe baza unor Studii de Fezabilitate care au inclus activitatile mai sus menţionate", obliga ofertanţii sa prezinte DOAR Proiecte tehnice care au fost pregătite dupa realizarea unor studii de fezabilitate, studii care trebuie sa indeplineasca specificatiile precise ale Autoritatii Contractante din acest răspuns. 17/27

§ 22

- prin afirmaţia „Proiectele Tehnice presupun realizarea proiectării pe baza unor Studii de Fezabilitate care au inclus activitatile mai sus menţionate", obliga ofertanţii, ca pentru expertii nominalizati, sa prezinte DOAR contracte care au fost pregătite dupa realizarea unor studii de fezabilitate, studii care trebuie sa indeplineasca specificatiile precise ale Autoritatii Contractante din acest răspuns.” Și solicită: „obligarea autorității contractante la revizuirea sau eliminarea răspunsului la întrebările 8 și 13 din clarificarea nr. 5/14.02..........”. În punctul său de vedere, autoritatea contractantă precizează: Prin Răspunsurile nr. 8 si 13 din Clarificarea nr. 5, Autoritatea Contractata nu a modificat cerinţele de calificare/factorii de evaluare, ci a adus precizări suplimentare cu scopul de a clarifica modalitatea de indeplinire a cerinţelor de calificare/de acordare a punctajului aferent factorilor de evaluare. Pentru a nu se crea interpretări diferite din partea operatorilor economici, Autoritatea Contractanta elimina paragraful "Proiectele Tehnice presupun realizarea proiectării pe baza unor Studii de Fezabilitate care au inclus activitatile mai sus mentionate." Relativ la criticile contestatoarei, Consiliul stabilește că sintagma "orice alte activități prevăzute de legislaţia specifică în domeniu", reclamată de societatea contestatoare nu echivalează cu "orice alte activități

§ 23

prevăzute

§ 24

de

§ 25

legislaţia

§ 26

română

§ 27

specifică în domeniu", respectiv Hotărârea Guvernului nr. 28/2008. Așa cum afirmă și autoritatea contractantă, utilizarea acestei sintagme demonstrează faptul ca elementele indicate în cuprinsul răspunsului la clarificare sunt exemplificative și nu limitative. Observând că autoritatea contractantă a achiesat la solicitarea de revizuire a răspunsului la întrebările nr. 8 și 13, Consiliul va admite criticile cu privire la răspunsul respectiv și va obliga autoritatea contractantă la modificarea acestuia în sensul celor precizate de aceasta în cuprinsul punctului de vedere. În ceea ce privește solicitarea contestatoarei, respectiv „prelungirea perioadei stabilite în anunțul de participare sau în documentele achiziției pentru primirea ofertelor”, Consiliul are în vedere că termenul limită pentru primirea ofertelor a fost modificat prin anunțul din data de 27.03.........., fiind stabilit pentru 12.04.........., mai mult autoritatea contractantă angajându-se în a răspunde tuturor solicitărilor de clarificare, adresate de operatorii economici, și va asigura o perioadă suficientă și adecvată pentru elaborarea ofertelor. Privitor la prelungirea termenului, Consiliul stabilește incidența prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora durata prelungirii perioadei stabilită pentru depunerea ofertelor este proporțională cu volumul și complexitatea informațiilor transmise prin clarificări, a informațiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziției. 18

§ 28

Având în vedere, conform celor anterior menționate, că solicitările vizând anumite răspunsuri au fost apreciate ca fiind inadmisibile, că unele dintre solicitările contestatoarei au rămas fără obiect și ținând cont și de faptul că autoritatea contractantă a achiesat la unele solicitări de a se completa documentația de atribuire și totodată, s-a angajat că va răspunde la toate solicitările de clarificări adresate de societatea contestatoare, Consiliul va admite, în parte, contestația, în sensul obligării autorității contractante de a elabora și posta măsurile de remediere, în termen de 20 zile de la data primirii deciziei, conform dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016. Văzând volumul informațiilor de completare, Consiliul va obliga și la decalarea termenului de depunere a ofertelor cu o perioadă adecvată, în concordanță cu dispozițiile art. 152 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, ”autoritatea contractantă are obligaţia de a corela şi stabili perioada de depunere a ofertelor în funcţie de complexitatea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru şi de cerinţele specifice, astfel încât operatorii economici interesaţi să beneficieze de un interval de timp adecvat şi suficient pentru elaborarea ofertelor”. În continuare, Consiliul va analiza răspunsul la „clarificarea nr. 9/01.03..........”, reclamat de SC ......... SRL. Astfel, la solicitarea de modificare a modului de punctare privind experiența experților, adică să se puncteze în funcție de numărul de proiecte, nu de contracte, autoritatea contractantă a comunicat următoarele: In conformitate cu modalitatea de enuntare a descrierii factorului de evaluare si a algoritmului de calcul, punctajul aferent factorului de evaluare va fi acordat in functie de numarul de contracte care au avut ca obiect revizuire si/sau elaborare de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru constructie noua si/sau modernizare de drumuri expres si/sau drumuri nationale si/sau autostrazi si in care expertul a participat, si nu in functie de numarul de proiecte realizate in cadrul aceluiasi contract. Din analiza răspunsului din Clarificarea nr. 9 referitor la algoritmul de calcul, respectiv „Participarea expertului propus in cadrul unor contracte care au avut ca obiect elaborare si/sau revizuire de studii de fezabilitate si/sau proiecte tehnice pentru constructie noua si/sau modernizare* de drumuri expres si/sau drumuri nationale si/sau autostrazi se va puncta astfel: intre 1-2 contracte: 1 punct; intre 3-4 contracte: 2 puncte; mai mult de 4 contracte: 3 puncte”, Consiliul determină că prin intermediul acestuia, autoritatea contractantă a menținut algoritmul de calcul. Așadar, în baza explicațiilor furnizate, autoritatea contractantă și-a menținut modul de acordare a punctajului, despre care operatorul 19/27

§ 29

economic avea cunoștință de la data publicării documentației, respectiv de la data de .......... Drept consecință, întrucât prin răspunsul antemenționat, autoritatea contractantă nu a modificat algoritmul de calcul, Consiliul urmează să admită excepția tardivității reclamării răspunsului din conținutul „clarificării nr. 9/01.03..........”, invocată de autoritatea contractantă, exclusiv, cu privire la solicitarea contestatorului de înlocuire a numărului de contracte, cu numărul de proiecte. Aşadar, cerința îi era cunoscută contestatoarei din data de ........., iar în situaţia în care aprecia că se impunea modificarea cerinței din fișa de date, trebuia să manifeste o minimă diligență și să conteste documentaţia de atribuire (cuprinzând şi fișa de date) în termenul legal, nu să aştepte un răspuns la clarificări ce nu schimbă cu nimic respectiva cerință. ......... SRL a transmis Consiliului, contestația nr. ........./........., solicitând „furnizarea răspunsurilor din partea Autorității Contractante la solicitările de clarificări (...) din datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.........., 22.02.......... în vederea obținerii unei situații mai clare și mai precise a prevederilor cuprinse în prezenta procedură” și suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Prin Încheierea nr. 124/........./........./23.03.........., Consiliul a respins cererea de suspendare a procedurii de atribuire formulată de ......... SRL. În continuare, Consiliul procedează la analiza pe fond a contestației. Analizând contestația care formează obiectul prezentului dosar, Consiliul constată că ......... SRL critică faptul că autoritatea contractantă nu i-a răspuns la solicitările de clarificări pe care i le-a transmis în datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.........., 22.02........... Astfel, din documentele aflate la dosarul cauzei, rezultă că ......... SRL i-a transmis autorității contractante următoarele solicitări de clarificări: - în data de 20.01..........: „Având în vedere publicarea în Monitorul oficial nr. 1061 din data de 29.12.2016 a HG 907/2016 prin care se abrogă HG 28/2008, respectiv Ordinul 863/2008, precum și faptul că prevederile HG 907 vor intra în vigoare de la 26.02.........., vă rugăm să clarificați în baza căror legi se prezintă ofertele”; - în data de 06.02..........: Referitor la pct. III.2.2), Capacitate tehnică - Cerinţa 1 din Fișa de date prin care se solicită: «Ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii 3 ani servicii de Elaborare și/sau Revizuire de Studii de Fezabilitate și/sau Proiecte tehnice și/sau [Proiecte Tehnice și Detalii de Execuţie] pentru construcţie nouă și/sau modernizare de drumuri expres și/sau drumuri naţionale și/sau autostrăzi. (...)», vă rugăm să confirmaţi faptul că în îndeplinirea cerinţei se pot lua în considerare servicii de Elaborare și/sau Revizuire de Studii de Fezabilitate și/sau 20

§ 30

Proiecte tehnice și/sau [Proiecte Tehnice și Detalii de Execuţie] prestate în cadrul unui proiect de infrastructură rutieră având ca obiect realizarea unui pod care face parte dintr-un drum expres și/sau drum naţional și/sau autostradă. Întemeiem această solicitare în baza prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 43/1997, în speţă Art. 2 alin. (1), (2) și (3), conform cărora: «(1) Drumurile fac parte din sistemul naţional de transport. (2) Drumurile sunt căi de comunicaţie terestră special amenajate pentru circulaţia vehiculelor şi pietonilor. (3) Fac parte integrantă din drum: ampriza şi zonele de siguranţă, suprastructura şi infrastructura drumului, podurile, podeţele, şanţurile, rigolele, viaductele, pasajele denivelate, zonele de sub pasajele rutiere, tunelurile şi alte lucrări de artă, construcţiile de apărare, protecţie şi consolidare, trotuarele, pistele pentru ciclişti, locurile de parcare, oprire şi staţionare, staţiile de taxare, bretelele de acces, drumurile tehnologice amenajate pentru întreţinerea autostrăzilor, indicatoarele de semnalizare rutieră şi alte dotări pentru siguranţa circulaţiei, sistemele inteligente de transport şi instalaţiile aferente, spaţiile de serviciu sau control, spaţiile cuprinse în triunghiul de vizibilitate din intersecţii, spaţiile cuprinse între autostradă şi/sau drum şi bretelele de acces, sistemele pentru protecţia mediului, terenurile şi plantaţiile din zona drumului şi perdelele de protecţie, mai puţin zonele de protecţie»”; - în data de 06.02..........: „Cu referire la răspunsul Autoritatii Contractante publicat în cadrul Clarificării nr. 3 la Documentaţia de Atribuire pentru contractul «.........», în speţă răspunsul 7, unde se precizează: «Determinarea parametrilor geotehnici va respecta cerinţele din Caietul de Sarcini și se va realizea în conformitate cu NP 122/2010 și cu STAS 3300/1-85. De asemenea, se va ține seama și de prevederile Eurocod 7 (SR EN 1997:2004) ce vine în completarea celor două normative mai sus menționate, amandouă fiind în vigoare și completandu-se» vă adresam următoarea solicitare de clarificare: Metoda de determinare a parametrilor geotehnici de calcul este diferită în cadrul NP122/2010 de metoda prevăzută în cadrul STAS 3300/1-85. De altfel, prelucrarea statistică in conformitate cu NP122/2010, ce transpune prevederile EC7, furnizează valori caracteristice, în timp ce prelucrarea statistică în conformitate cu STAS 3300/1-85 furnizează valori normate. Aceşti termeni nu desemnează aceeaşi noţiune, valorile normate fiind diferite de cele caracteristice prin însăși metoda de determinare. Pe cale de consecinţă, nu se poate spune că cele doua normative se completează, acestea reglementând metode diferite de calcul. Pe cale de consecinţă, va rugăm să clarificaţi metoda de determinare a parametrilor geotehnici.” - în data de 21.02..........: Referitor la prevederile Formularul 6 conform carora "Ofertantii vor prezenta documente din care sa reiasa faptul ca dispun de echipamentele/laborator solicitate", avand in vedere prevederile Fisei de date, Cerinţele 3 si 4 conform carora certificatele/documentele care atesta îndeplinirea cerinţei vor fi prezentte de către ofertantul castigator, va rugam sa confirmaţi ca documentele solicitate prin Formularul 6 vor fi prezentate doar de către ofertantul castigator. - în data de 22.02..........: „A. Facem referire la procedurile de atribuire desfăşurate în prezent, mai exact la Anexa 4 la Propunerea Financiară și întrucât: 1. Modalitatea de decontare impusă de Beneficiar limitează adâncimea de investigare prin foraje geotehnice la 25.00 m. Astfel, potenţialii ofertanţi nu pot prevedea prețuri pentru eventualitatea în care, pe parcursul implementării contractului vor fi necesare foraje de adâncimi mai mari. Conform practicii curente în domeniu, prețul per metru liniar de foraj crește proporţional cu adâncimea, condiţie obiectiv impusă de caracteristicile utilajului, manoperă, echipamente auxiliare etc. Prin urmare, în ipoteza 21/27

§ 31

în care ofertantul declarant câştigător va efectua, din necesitate și în interesul proiectului, investigaţii la adâncimi mai mari, s-ar putea ajunge în situaţia în care acesta să nu mai acopere costurile ofertate. 2. Nu se pot estima la momentul întocmirii ofertelor numărul de probe ce vor fi testate în laborator și nici tipul acestora. Fiind în situaţia în care nu se poate estima numărul de încercări fizice sau numărul de încercări mecanice, iar preţul per metru liniar de foraj furnizat în cadrul Anexei 4 ar trebui să cuprindă și încercările de laborator, rezultatul anexei 4 va denatura realitatea ce va fi întâlnită pe amplasament, punând ulterior ofertantul declarant câştigător în situaţia de a nu putea deconta lucrările real executate sau a le deconta la prețuri mult mai mici. Acest lucru se datorează necesităţilor punctuale din punct de vedere al proiectării, ce nu pot fi estimate fără cunoaşterea terenului din amplasament. Cu titlu de exemplu, pentru aceeaşi probă se poate efectua în scopul determinării parametrilor rezistenței la forfecare fie o încercare de forfecare directă, fie o încercare de compresiune triaxială, diferenţa dintre acestea putând fi de ordinul a 500%. În scopul formulării unui preţ cât mai bun, prin formatul impus pentru Anexa 4, ofertanţii sunt descurajaţi să prevadă în ofertele lor încercări complexe, ale căror costuri sunt proporţionale cu calitatea și multitudinea informaţiilor pe care le pot oferi. 3. Impunerea de către Autoritatea Contractantă a tipurilor de investigaţii (foraje, geofizice, seismice) este de natură a descuraja efectuarea altor tipuri de investigaţii care sunt necesare conform normativelor în vigoare sau specificului proiectului (ex. CPT, Lugeon, LeFranc, presiometru etc.), dar care nu vor putea fi decontate în lipsa unui preț corespunzător în cadrul ofertei financiare 4. Neprecizarea prin oferta financiară a prețurilor unitare pentru încercări de laborator este de natură a crea dificultăţi în cazul decontării serviciilor întrucât testele de laborator se efectuează: funcţie de natura terenului, funcţie de tipul lucrării, funcţie de corelarea cu alte încercări executate în acelaşi strat etc, lucruri care nu pot fi cunoscute la momentul întocmirii ofertei. În acest sens, pentru a putea vorbi despre tratament egal în cazul tuturor ofertanţilor și posibilitatea evitării unor situaţii ce pot conduce ulterior operatorii economici la dificultăţi financiare, de natură să pună în pericol desfășurarea proiectelor, vă rugăm să creaţi premisele pentru următoarele: 1. Prezentarea, încă de la etapa de ofertă, a prețurilor unitare pentru fiecare categorie de adâncime de foraj și pentru toate tipurile de investigaţii de teren pe care operatorii economici le pot întrevedea în mod obiectiv ca fiind necesare pentru implementarea proiectului și furnizarea către Autoritatea Contractantă a unui studiu geotehnic care să îndeplinească cerinţele NP074-2014. În acest fel se pot evita problemele referitoare la decontarea cantităților real executate. 2. Prezentarea, încă de la etapa de ofertă, a prețurilor unitare pentru fiecare tip de analiză de laborator pe care operatorii economici le pot întrevedea în mod obiectiv ca fiind necesare pentru implementarea proiectului și furnizarea către Autoritatea Contractantă a unui studiu geotehnic care să îndeplinească cerinţele NP074-2014. În acest fel se pot evita problemele referitoare la decontarea cantităților real executate. 3. Specificarea în mod explicit în cadrul documentaţiei de atribuire a felului în care vor fi decontate investigaţiile de teren și de laborator pentru care nu este prevăzut un preț în cadrul anexei 4 la Propunerea Financiară. Având în vedere cele de mai sus, vă solicităm respectuos să transpuneți cele menţionate în cuprinsul documentaţiei de atribuire. B. De asemenea, având în vedere volumul foarte mare de clarificări furnizate de Autoritatea Contractantă și de asemenea, completările/revenirile la răspunsurile formulate anterior de către aceeaşi autoritate, în scopul parcurgerii acestora cu atenția cuvenită întocmirii unei oferte corecte, complete și conforme, precum și faptul 22

§ 32

că încă nu s-a răspuns la toate solicitările de clarificare, vă solicităm decalarea termenului de depunere a ofertelor cu 14 zile calendaristice”. În raport de criticile contestatoarei, Consiliul constată incidența în cauză a următoarelor dispoziții legale din Legea nr. 98/2016: - Art. 160 – „(1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a răspunde în mod clar şi complet, cât mai repede posibil, la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic. (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei, indicată potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective. (4) Dispoziţiile art. 150 alin. (3) - (6) sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce priveşte răspunsurile la solicitări de clarificări sau informaţii suplimentare”. - Art. 161 - „În măsura în care solicitările de clarificări sau informaţii suplimentare au fost adresate în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2), răspunsul autorităţii contractante la aceste solicitări trebuie să fie transmis cu cel puţin 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare”. - Art. 153 - „(1) Autoritatea contractantă prelungeşte perioada stabilită în anunţul de participare sau în documentele achiziţiei pentru depunerea ofertelor/solicitărilor de participare, în următoarele cazuri: a) în cazul în care, din orice motiv, informaţiile suplimentare sau răspunsul autorităţii contractante la solicitarea de clarificări nu sunt transmise în termenele prevăzute la art. 161, deşi clarificările sau informaţiile suplimentare au fost solicitate de operatorul economic în timp util, ţinând seama de termenul de răspuns al autorităţii contractante prevăzut la art. 160 alin. (2); b) în cazul în care se modifică semnificativ documentele achiziţiei. (2) Durata prelungirii perioadei stabilite potrivit alin. (1) este proporţională cu volumul şi complexitatea informaţiilor transmise prin clarificări, a informaţiilor suplimentare sau a modificărilor aduse documentelor achiziţiei. 23/27

§ 33

(3) Durata prelungirii perioadei prevăzute la alin. (2) nu poate fi mai mică de 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute de art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), termene care se calculează de la data transmiterii informaţiilor suplimentare şi până la termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare. (4) În cazul în care informaţiile suplimentare nu au fost transmise în timp util sau informaţiile transmise de autoritatea contractantă sunt nesemnificative în ceea ce priveşte elaborarea ofertelor, autoritatea contractantă nu are obligaţia de a prelungi perioada pentru depunerea ofertelor”. Analizând susținerile părților și verificând documentele aflate la dispoziția sa, Consiliul constată că ulterior primirii contestației autoritatea contractantă a publicat în SEAP, la data de ......... documentul intitulat „Clarificare 11 la documentația de atribuire”, în cuprinsul căruia a răspuns unora dintre solicitările de clarificări adresate de către contestatoare, precum și anunțul din 25.03.........., prin care „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” a fost decalat la data de 12.04........... Verificând documentul intitulat „Clarificarea 11 la documentația de atribuire”, publicat de către autoritatea contractantă în SEAP, la data de ........., Consiliul constată că la solicitarea de clarificări a contestatoarei din data de 20.01.......... ora 12:59, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul documentului în discuție, prin „Răspuns 23”, iar la solicitările de clarificări ale contestatoarei din data de 06.02.......... ora 16:28 și 06.02.......... ora 16:48, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul aceluiași document, prin „Răspuns 35” și „Răspuns 37”, iar la solicitarea de clarificări a contestatoarei din data de 21.02.......... ora 16:17, autoritatea contractantă a răspuns în cadrul documentului în discuție, prin „Răspuns 53”. În aceste condiții, solicitările contestatoarei de obligare a autorității contractante la furnizarea unor răspunsuri cu privire la cererile sale de clarificări din datele de 20.01.........., 06.02.......... și 21.02.......... sunt rămase fără obiect. În ceea ce privește solicitarea de clarificări a contestatoarei din data de 22.02.......... (punctul B) referitoare la decalarea „termenului de depunere a ofertelor” este rămasă fără obiect având în vedere că prin anunțul din 25.03.........., „termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare” a fost decalat la data de 12.04........... În ceea ce privește solicitarea de clarificări transmisă de către contestatoare autorității contractante în data de 22.02.......... ora 14:12 (punctul A), Consiliul constată că până la data emiterii prezentei decizii autoritatea contractantă nu a formulat niciun răspuns, iar în cadrul punctului de vedere înregistrat la CNSC sub nr. ……/28.03.........., ......... SA a menționat că va răspunde acestei solicitări de clarificări „în cel mai 24

§ 34

scurt timp posibil, astfel încât să asigure informarea completă și corectă a tuturor operatorilor economici”, învederând faptul că a primit numeroase solicitări de clarificări din partea unui număr mare de operatori economici, a răspuns la un număr aproximativ 325 întrebări și se află în etapa de analiză și formulare a răspunsului pentru un număr de încă aproximativ 40 de întrebări transmise atât de contestatoare cât și de alți operatori economici în perioada februarie – martie .......... Față de cele de mai sus, Consiliul apreciază că termenul menționat în art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 nu este un termen fix, ci este unul de recomandare. Textul de lege în discuție stipulează obligația autorității contractante de a răspunde în mod clar şi complet la orice solicitare de clarificări sau informaţii suplimentare „cât mai repede posibil”, „într-o perioadă care nu trebuie să depăşească, de regulă, 3 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări din partea unui operator economic”. Desigur, primirea de către autoritatea contractantă a unui număr considerabil de solicitări de clarificări din partea operatorilor economici interesați, constituie o împrejurare obiectivă de natură să o determine pe aceasta să depășească termenul de 3 zile stipulat la art. 160 alin. (2) din Legea nr. 98/2016. În raport de dispozițiile art. 161 din legea anterior menționată, răspunsul autorității contractante la aceste solicitări „trebuie să fie transmis cu cel puţin 6 zile, respectiv 4 zile în situaţiile de urgenţă demonstrate în mod corespunzător de autoritatea contractantă, prevăzute la art. 74 alin. (3) şi art. 79 alin. (5), înainte de termenul stabilit pentru depunerea ofertelor sau solicitărilor de participare”, termenele menționate în acest articol fiind exprese și urmând a fi respectate cu strictețe de către autoritatea contractantă. Luând în considerare cele mai sus menționate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr.101/2016, Consiliul va admite, în parte, contestația și va obliga autoritatea contractantă, ca în termen de 20 zile de la primirea deciziei, să răspundă la solicitările de clarificări pe care contestatoarea SC ......... SRL i le-a transmis în data de 22.02.......... (punctul A), cu asigurarea respectării termenului stipulat la art. 161 din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, vor fi respinse, ca rămase fără obiect, solicitările contestatoarei de obligare a autorității contractante la furnizarea unor răspunsuri cu privire la cererile sale din datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.......... și 22.02.......... (punctul B). Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 25/27

§ 35

În temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legeanr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, admite, în parte, contestaţiile formulate de ......... S.R.L. și ......... S.R.L., în contradictoriu cu ......... S.A. Obligă autoritatea contractantă la elaborarea măsurilor de remediere a procedurii, la care s-a angajat prin punctul de vedere transmis în referire la contestația formulată de ......... S.R.L., să răspundă solicitărilor de clarificări pe care contestatoarea ......... S.R.L. i le-a transmis în data de 22.02.......... (punctul A), și la publicarea în SEAP a acestora, în termen de 20 zile de la data primirii deciziei. Obligă autoritatea contractantă la stabilirea unui termen de depunere a ofertelor, adecvat și suficient pentru elaborarea ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 152 alin. (1) și art. 161 din Legea nr. 98/2016. Respinge ca inadmisibile criticile în referire la răspunsurile la întrebările 14 și 15 din cadrul „clarificării nr. 2/31.01..........” și la răspunsul la întrebarea nr. 17 din cadrul „clarificării nr.1/27.01..........” din contestația ......... S.R.L. Respinge ca rămase fără obiect criticile în referire la lipsa răspunsurilor la 5 întrebări solicitate în SEAP în perioada 06.02.......... - 09.02.......... din contestația ......... S.R.L. și la lipsa răspunsurilor la 4 întrebări solicitate în SEAP, în datele de 20.01.........., 06.02.........., 21.02.......... și 22.02.......... (punctul B), din contestația ......... S.R.L. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de S.C. ......... S.R.L., în contradictoriu cu ......... S.A. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. 1 din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ……… …… …… 26

§ 36

27/27

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.