AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2885/2017

MAS-ART DESIGN SRL în contradictoriu cu ORAS SLANIC

Decizia CNSC nr. 2885/C3/3200 din 02.11.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2885/C3/3200 din 02.11.2017

Data din document
2017-11-02
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Reactualizare PUG oraș Slănic”, cu anunț de participare simplificat nr. 408758, publicat în SEAP la 06.07.2017, s-a solicitat Consiliului anularea acestora, reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația SC MAS-ART DESIGN SRL, formulată împotriva respingerii ofertei sale, de către ORAȘ SLĂNIC, în procedura inițiată, de aceasta din urmă, prin anunț de participare simplificat nr. 408758, publicat în SEAP la 06.07.2017, ca nefondată. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația SC MAS-ART DESIGN SRL, formulată împotriva respingerii ofertei sale, de către ORAȘ SLĂNIC, în procedura inițiată, de aceasta din urmă, prin anunț de participare simplificat nr. 408758, publicat în SEAP la 06.07.2017, ca nefondată. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2885/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 37414Data înregistrării: 2017-09-06
ContestatorMAS-ART DESIGN SRLCUI 28921781
Autoritate contractantăORAS SLANICCUI 2843604

2017_2885_2017_Decizie_2885.pdf, BO2017_2885_2017_BO2017_2885.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.210 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2885/C3/3200 Data: 02.11.2017 Prin contestația nr. 77/05.09.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 37414/06.09.2017, înaintată de SC MAS-ART DESIGN SRL, cu sediul în Miercurea-Ciuc, str. Salcâm nr. 2, județul Harghita, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J19/361/2011, având CUI RO 28921781, reprezentată legal prin Ana Miron – Administrator, împotriva adresei nr. 10112 din 30.08.2017, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii și procesului-verbal de evaluare al ofertelor nr. 10111 din 30.08.2017, emise de ORAȘ SLĂNIC, cu sediul în Slănic, str. Alexandru Odobescu nr. 2, județul Prahova, în calitate de autoritate contractantă în procedura simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Reactualizare PUG oraș Slănic”, cu anunț de participare simplificat nr. 408758, publicat în SEAP la 06.07.2017, s-a solicitat Consiliului anularea acestora, reevaluarea ofertei sale și continuarea procedurii. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge contestația SC MAS-ART DESIGN SRL, formulată împotriva respingerii ofertei sale, de către ORAȘ SLĂNIC, în procedura inițiată, de aceasta din urmă, prin anunț de participare simplificat nr. 408758, publicat în SEAP la 06.07.2017, ca nefondată. 1

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, dar împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

§ 3

2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 23.730 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 6714/24.02.2017, depusă de ..., cu sediul în ..., str. ... nr. ..., județul ..., având CUI ... și număr de înregistrare în registrul comerţului ... privind procedura de licitație deschisă, organizată de ..., cu sediul în ..., b-dul ... nr. ..., sector ..., în calitate de entitate contractantă, în vederea încheierii, pe loturi, a acordului – cadru având ca obiect Servicii de reparații motoare electrice de tracțiune tip GDTM 533F, GDTM 533H, LJE 108-1 și ansamblu generator principal GCE 1100/10F – generator auxiliar GE 575/8F și alte servicii de reparații constatate în prezența Recepției CFR pe fluxul de reparație – împărțită în 4 loturi, s-a solicitat anularea înscrisurilor criticate, respectiv a adreselor nr. .../24.02.2017 reprezentând răspunsul la notificarea prealabilă, și nr. ../17.02.2017, privind comunicarea rezultatului procedurii, și a raportului procedurii și, pe cale de consecință, considerarea ca acceptabilă a ofertelor sale depuse pentru loturile 1, 3 și 4. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia formulată, ... a solicitat cele menţionate în partea introductivă a deciziei, criticând comunicarea rezultatului procedurii și răspunsul la notificarea prealabilă, ambele emise de .... Astfel, contestatoarea afirmă că situația sa este una specială, derogatorie de la dreptul comun, întrucât se află în procedura de insolvență la ..., dosarul nr. .../2015, și își desfășoară activitatea sub supravegherea administratorului judiciar. În situația sa, orice plată a creanțelor se suspendă, inclusiv cele fiscale, ele urmând a fi achitate conform Legii nr. 85/2014. 1

§ 2

Totodată, precizează că totalitatea creanțelor vor fi achitate conform planului de reorganizare în procedură sau în cadrul procedurii unui eventual faliment, dacă va fi cazul. Consideră că lipsa plății creanțelor este justificată de Legea nr. 85/2014, astfel că declararea ca inacceptabile a ofertelor sale motivat de încălcarea obligațiilor de plată la bugetul consolidat este nelegală. Arată că a depus către autoritatea contractantă tabelul preliminar de creanțe, neexistând la momentul formulării răspunsului un tabel definitiv de creanțe, date fiind contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, încă nesoluționate. S-a comunicat și adresa nr. 132/13.02.2017, prin care ..., în calitate de administrator judiciar, a comunicat că ... are un pasiv de 2.390.108 lei, care a fost evidențiat în tabelul preliminar al creanțelor. Creanțele datorate se vor achita conform planului de reorganizare judiciară, după ce se va aproba de judecătorul sindic. Planul de reorganizare va putea fi propus în termen de 30 zile de la data publicării tabelului definitiv de creanțe. Cum la data formulării contestației nu există încă tabel definitiv de creanțe, întocmirea și prezentarea spre aprobarea creditorilor a unui plan de reorganizare este prematură, iar din această cauză nu se pot prezenta alte date și alte documente decât cele deja comunicate, nefiind adevărată afirmația că nu a prezentat documente din care să reiasă că a adoptat măsuri necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil. A adăugat că, până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar, nu poate propune un plan de reorganizare din care să reiasă eșalonarea la plată a creanțelor datorate. Consideră nelegală declararea inacceptabilă a ofertei sale. Prin punctul de vedere nr. D71/5/28.02.2017, înregistrat la Consiliu cu nr. 6966/28.02.2017, ... solicită respingerea ca nefondată a contestației. Arată că, urmare reevaluării ofertelor, oferta depusă de ... pentru loturile 1, 3 și 4 a fost considerată inacceptabilă, în conformitate cu prevederile art. 143 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, coroborat cu art. 178, 179 și 180 din Legea nr. 99/2016, deoarece oferta depusă și documentele justificative transmise pentru loturile 1, 3 și 4, care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, nu conduc la concluzia că sunt îndeplinite criteriile de calificare, implicit faptul că ofertantul ar avea capacitatea de a executa acordul-cadru. ... nu a prezentat documente din care să reiasă că există o modalitate de plată a datoriilor aprobată în mod expres de către creditori și confirmată de către judectorul sindic și nu are un plan de reorganizare fezabil, ce ar permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activității curente raportat la capacitatea de a executa acordul-cadru. Societatea contestatoare se află în procedura insolvenței, respectiv în perioada de observație, perioadă în care se soluționează contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, dar cu termen de judecată la 2

§ 3

09.03.2017; raportat la art. 132 din Legea nr. 85/2014, debitorul, administratorul judiciar sau creditorii vor putea propune un plan de reorganizare în termen de 30 zile de la data publicării tabelului definitiv de creanțe; nu a prezentat documente din care să reiasă că a adoptat măsuri necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, iar până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar nu poate propune un plan de reorganizare din care să reiasă eșalonarea la plata creanțelor. Rezultă că ... nu se află în situația de excepție prevăzută de art. 180 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, încadrându-se astfel în motivul de excludere prevăzut la art. 180 alin. (1) lit. b) din lege. Dosarul achiziției și documentele necesare soluționării cauzei au fost înregistrate la Consiliu cu nr. 6966/28.02.2017. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de licitație deschisă, în vederea încheierii, pe loturi, a acordului – cadru având ca obiect Servicii de reparații motoare electrice de tracțiune tip GDTM 533F, GDTM 533H, LJE 108-1 și ansamblu generator principal GCE 1100/10F – generator auxiliar GE 575/8F și alte servicii de reparații constatate în prezența Recepției CFR pe fluxul de reparație – împărțită în 4 loturi, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. 170891/25.10.2016. Din informaţiile anunțului de participare se reţine că valoarea estimată a contractului este situată între 102.400 - 79.887.712,6 lei, fără TVA, criteriul de atribuire aplicat preţul cel mai scăzut, data limită pentru depunerea ofertelor 29.11.2016, ora 16:00. Nemulţumită de decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca inacceptabilă, pentru loturile 1, 3 și 4 și de răspunsul la notificarea prealabilă, ... a înaintat contestaţia înregistrată la Consiliu sub nr. 2391/19.01.2017, admisă în parte prin decizia nr. 296/C9/183 din 08.02.2017. S-a dispus anularea raportului procedurii de atribuire nr. D71/5/63/09.01.2017, în partea ce privește loturile 1, 3 și 4, și comunicările privind rezultatul procedurii aferente acestor loturi. Autoritatea contractantă a fost obligată la reevaluarea ofertelor contestatoarei depuse pentru cele trei loturi și la stabilirea rezultatului procedurii. Ulterior reevaluării ofertelor și comunicării noului rezultat al procedurii cu adresa nr. D71/5/474/17.02.2017, pentru motivele expuse, ... a depus contestația în analiză. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că, prin adresa amintită, s-a adus la cunoștința contestatoarei că, pentru loturile 1, 3 și 4, ofertele depuse de ea sunt respinse ca inacceptabile, în confomitate cu prevederile art. 143 alin. (2) lit. b) din Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, coroborat cu prevederile art. 178, 179 și 180 din Legea nr. 99/2016, deoarece oferta depusă și documentele transmise pentru loturile 1, 3 și 4, care probează îndeplinirea celor 3

§ 4

asumate prin completarea DUAE, nu îndeplinesc criteriile de calificare stabilite în documentația de atribuire. S-au reținut următoarele: ... nu a prezentat documente din care să reiasă că la acest moment există o modalitate de plată a datoriilor aprobată în mod expres de către creditori și confirmată de către judectorul sindic și nu are un plan de reorganizare fezabil. - ... se află în procedura insolvenței, respectiv în perioada de observație, perioadă în care se soluționează contestațiile la tabelul preliminar al creanțelor, dar cu termen de judecată la 09.03.2017, conform mențiunilor aplicației ecris a Tribunalului Dolj din dosarul nr. 10588/63/ 2015/a2; - Raportat la prevederile art. 132 din Legea nr. 85/2014, debitorul, administratorul judiciar sau creditorii vor putea propune un plan de reorganizare în termen de 30 zile de la data publicării tabelului definitiv de creanțe. Potrivit dispozițiilor art. 5 pct. 54 din Legea nr. 85/2014 procedura de reorganizare presupune întocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea și respectarea unui plan, numit plan de reorganizare. Conform prevederilor art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014 tabelul definitiv de creanțe este tabelul care cuprinde toate creanțele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii acceptate în tabelul preliminar și împotriva cărora nu s-au formulat contestații, precum și creanțele admise în urma soluționării contestațiilor; - ... nu a prezentat documente din care să reiasă că a adoptat măsuri necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, iar până la soluționarea contestațiilor formulate împotriva tabelului preliminar nu poate propune un plan de reorganizare din care să reiasă eșalonarea la plata creanțelor nedatorate de operatorul economic la bugetul general consolidat, rezultă că ... nu se regăsește în situația de excepție prevăzută de art. 180 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, încadrându-se astfel în motivul de excludere prevăzut de art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 99/2016. Totalul impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate la cea mai recentă dată scadentă nu se încadrează nici în excepția prevăzută de art. 179 din Legea nr. 99/2016. Prin decizia anterioară, Consiliul a reținut următoarele: Verificând documentele aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată că ofertanta a prezentat adresa nr. 826/28.12.2016, prin care ..., în calitate de administrator judiciar al ..., a informat entitatea contractantă că această societate își desfășoară activitatea sub supravegherea administratorului judiciar. Datoriile pe care ... le înregistrează către creditori urmează să se achite pe baza unui plan de reorganizare judiciară. În acest sens s-au luat măsurile necesare pentru a se întocmi planul de reorganizare judiciară. ... deține capacități de producție proprii, certificări conform legislației în vigoare și împreună cu personalul angajat calificat îi permit să-și execute obligațiile comerciale asumate prin acordul-cadru pe o perioadă de 36 luni. De asemenea, prin adresa nr. 828/28.12.2016, administratorul judiciar a informat că ... se află în faza de soluționare a contestațiilor la tabelul preliminar al creanțelor. Instanța de judecată a acordat termen la data de 09.02.2017. După soluționarea contestațiilor de către judecătorul sindic, debitoarea ... va depune planul de reorganizare judiciară a activității economice. Au fost purtate discuții preliminare cu creditorii și aceștia s-au manifestat în sensul aprobării planului de reorganizare judiciară ce se va depune. Având în vedere cele specificate de administratorul judiciar, anterior respingerii ofertei ca inacceptabilă, entitatea contractantă trebuia să facă aplicarea art. 140 din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016 [(1) Comisia 4

§ 5

de evaluare va stabili termenul-limită în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/ oferte. Termenul astfel stabilit va fi, de regulă, de minimum trei zile lucrătoare. (2) Comisia de evaluare va stabili termenul-limită la nivel de zile lucrătoare şi în funcţie de volumul şi complexitatea clarificărilor şi completărilor formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte. (3) Comunicarea transmisă în sensul alin. (1) către candidat/ofertant trebuie să fie clară şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. (4) În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant, în condiţiile art. 221 din Lege, clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.(...)] și să solicite ofertantei explicații și documente din care să rezulte situația datoriilor către bugetul general consolidat, dată fiind deschiderea procedurii insolvenței. Într-adevăr, astfel cum a susținut și achizitoarea, societatea contestatoare nu a făcut dovada că datoriile în discuție sunt suspendate, simplul fapt al deschiderii procedurii insolvenței nedeterminând această concluzie. Pe de altă parte, însă, nici entitatea contractantă nu a făcut demersuri pentru a obține informații suplimentare legate de sumele datorate, în condițiile în care administratorul judiciar a afirmat că datoriile pe care ... le înregistrează către creditori urmează să se achite pe baza unui plan de reorganizare judiciară. Numai în urma obținerii tuturor informațiilor și documentelor în referire la datoria din certificatul fiscal nr. 218707/28.12.2016, cu luarea în considerare a dispozițiilor aplicabile în caz de insolvență, ... putea stabili admisibilitatea sau inacceptabilitatea ofertei. Comisia de evaluare a făcut verificări sub aspectul existenței datoriei, însă nu și în ce privește modalitatea de plată a acestora în raport cu cele afirmate de administratorul judiciar și cu data deschiderii procedurii insolvenței. Câtă vreme entității contractante nu îi era cunoscut dacă sumele datorate bugetului de stat sunt înscrise la masa credală și, respectiv, în planul de reorganizare, dacă sunt suspendate, comisia de evaluare nu putea lua o decizie în consecință. Potrivit art. 178 din Legea nr. 99/2016 (1) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire orice operator economic despre care are cunoştinţă că şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat, iar acest lucru a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească sau decizie administrativă având caracter definitiv şi obligatoriu în conformitate cu legea statului în care respectivul operator economic este înfiinţat. (2) Entitatea contractantă exclude din procedura de atribuire un operator economic în cazul în care poate demonstra prin orice mijloace adecvate că respectivul operator economic şi-a încălcat obligaţiile privind plata impozitelor, taxelor sau a contribuţiilor la bugetul general consolidat. (3) Operatorul economic nu este exclus din procedura de atribuire dacă, anterior deciziei de excludere, îşi îndeplineşte obligaţiile prin plata impozitelor, taxelor sau contribuţiilor la bugetul general consolidat datorate ori prin alte modalităţi de stingere a acestora sau beneficiază, în condiţiile legii, de eşalonarea acestora ori de alte facilităţi în vederea plăţii acestora, inclusiv, după caz, a eventualelor dobânzi ori penalităţi de întârziere acumulate sau a amenzilor. Dată fiind situația ..., anterior efectuării unor verificări suplimentare, entitatea contractantă nu putea lua decizia respingerii ofertei. Pentru punerea în aplicare a deciziei Consiliului, prin adresa nr. D71/7/392/10.02.2017, comisia de evaluare a solicitat contestatoarei să prezinte cuantumul sumelor înscrise la masa credală și lista tuturor creanțelor născute în timpul procedurii de insolvență, explicații și documente din care să rezulte situația datoriilor către bugetul general 5

§ 6

consolidat, precum și modalitatea de plată aprobată în mod expres de către creditori. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 075/13.02.2017, în care a arătat că eșalonarea și modul de stingere a creanțelor vor face obiectul unui plan de reorganizarea însă după finalizarea tabelului definitiv de creanțe. A fost depusă adresa administratorul judiciar ... nr. 132/ 13.02.2017, în care s-a menționat că, la ..., ... înregistrează un pasiv de 2.390.108 lei ce a fost evidențiat în tabelul preliminar al creanțelor anexat. Creanțele datorate către bugetul de stat se vor achita conform planului de reorganizare judiciară, după ce se va aproba de judecătorul sindic. ... deține capacități de producție proprii, certificări conform legislației în vigoare și împreună cu personalul angajat calificat îi permit să-și execute obligațiile comerciale asumate prin acordul-cadru pe o perioadă de 36 luni. A fost atașat tabelul preliminar completat, din care rezultă total pasiv 2.390.108 lei. Potrivit art. 180 alin. (2) din Legea nr. 99/2016 ”Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (1) lit. b), entitatea contractantă nu exclude din procedura de atribuire un operator economic împotriva căruia s-a deschis procedura generală de insolvenţă şi care se află în perioada de observaţie atunci când, pe baza informaţiilor şi/sau documentelor prezentate de operatorul economic sau în orice alt mod, stabileşte că operatorul economic în cauză are capacitatea de a executa contractul sectorial/acordul-cadru, ţinând cont de măsurile adoptate de respectivul operator privind continuarea activităţii. Aceasta presupune că respectivul operator economic se află fie în faza de observaţie şi a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil, ce permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activităţii curente, fie este în cadrul procesului de reorganizare judiciară şi respectă integral graficul de implementare a planului de reorganizare aprobat de instanţă.” Așadar, pentru a nu fi exclus din procedură, operatorul economic care se află în faza de observație trebuie să demonstreze că a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil. După cum se poate observa de pe portalul Tribunalului Dolj, astfel cum a arătat și autoritatea contractactantă, pentru dosarul nr. .../2015/a2, având ca obiect contestații la tabelul preliminar, termenul de judecată este 09.03.2017. Potrivit art. 5 pct. 67 din Legea nr. 85/2014 tabelul definitiv de creanţe este tabelul care cuprinde toate creanţele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate în tabelul preliminar şi împotriva cărora nu s-au formulat contestaţii, precum şi creanţele admise în urma soluţionării contestaţiilor sau cele admise provizoriu de către judecătorul-sindic. În cazul procedurii simplificate, tabelul definitiv de creanţe cuprinde, pe lângă creanţele născute anterior deschiderii procedurii, şi creanţele născute în perioada de observaţie, ce au fost admise la masa credală. În acest tabel se arată suma solicitată, suma admisă şi rangul de prioritate al creanţei potrivit prevederilor art. 159 şi 161. 6

§ 7

În procedura de față, Consiliul, prin decizia anterioară, a obligat autoritatea contractantă să verifice modul în care societatea contestatoare își va plăti datoriile, având în vedere că se află în procedura insolvenței și operatorii economici care se află în această procedură au dreptul să participe la proceduri de atribuire. Comisia de evaluare a pus în aplicare decizia Consiliului și a verificat cele dispuse, solicitând documente din care să rezulte situația datoriilor și modul de plată. Analizând documentele depuse de ofertantă, se observă că aceasta nu a oferit nicio informație certă vizavi de modul de plată a datoriilor pe care le are. Într-adevăr, potrivit art. 77 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 debitorul aflat în procedura insolvenţei nu poate fi împiedicat să participe la licitaţii publice pentru motivul deschiderii procedurii, însă, în același timp, pentru a nu fi exclus din procedură, acesta trebuie să facă dovada că are capacitatea de a executa contractul sectorial/acordul- cadru, ţinând cont de măsurile adoptate de respectivul operator privind continuarea activităţii. Aceasta presupune că respectivul operator economic se află fie în faza de observaţie şi a adoptat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil ce permite continuarea, de o manieră sustenabilă, a activităţii curente (...). Autoritatea contractantă nu poate fi obligată să încheie un acord- cadru pe 36 luni cu un ofertant care se află în procedura insolvenței, are datorii la bugetul de stat și nu a demonstrat că are capacitatea de a executa acordul-cadru și că a luat măsurile necesare pentru a întocmi un plan de reorganizare fezabil. Simplul fapt că, la momentul derulării procedurii, nu este întocmit planul de reorganizare, nu înseamnă că ofertanta nu trebuie să asigure autoritatea contractantă asupra modului de plată a datoriilor pe care le are și, implicit, asupra modului de executare pe 36 luni a acordului-cadru. Pe baza documentelor depuse urmare solicitărilor comisiei de evaluare nu se poate ajunge la concluzia că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 180 alin. (2) din Legea nr. 99/2016, astfel încât contestatoarea să nu fie exclusă din procedură. Situația specială a procedurii insolvenței, invocată de ofertantă, care nu o împiedică să participe la proceduri de achiziție, nu îi asigură în mod automat și desemnarea admisibilă a ofertei sale, fiind necesară îndeplinirea anumitor condiții pentru a nu fi exclusă din procedura de achiziție, condiții pe care contestatoarea nu a demonstrat că le îndeplinește. Consiliul nu poate obliga autoritatea contractantă să încheie un acord-cadru pe 36 luni, pentru trei loturi, cu un ofertant care nu a depus informații și documente în cadrul procedurii care să permită o determinare clară a situației sale financiare și a măsurilor pe care le-a adoptat în perioada de observație pentru a permite continuarea activității într-o manieră sustenabilă. 7

§ 8

Față de cele constatate, singura soluție la îndemâna autorității contractante era cea de respingere a ofertei, astfel că și contestația va fi respinsă ca nefondată.

§ 9

Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ..., în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.