AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2786/2017

S.C. DEY BODYGUARD INTERNATIONAL 2012 S.R.L. în contradictoriu cu CONSILIUL JUDETEAN ARAD

Decizia CNSC nr. 2786/C7/3358 din 24.10.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2786/C7/3358 din 24.10.2017

Data din document
2017-10-24
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază permanentă pentru obiectivele de investiții aferente proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 14959/01.09.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii care a stat la baza emiterii acesteia, precum și reevaluarea ofertelor depuse de S.C. QUEEN SECURITY S.R.L. și S.C. THUG SECURITY S.R.L., cu luarea în considerare a prevederilor legale aplicabile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea prețului ofertat de acestea în legislația din domeniul muncii, în vigoare la data depunerii ofertelor. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de către S.C. DEY BODYGUARD INTERNAŢIONAL 2012 S.R.L., cu sediul în Arad, str. Mărășești nr. 40, ap. 1, județul Arad, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad. Anulează raportul procedurii nr. 14958/01.09.2017 şi actele subsecvente acestuia. Obligă CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de S.C. QUEEN SECURITY S.R.L. și S.C. THUG SECURITY S.R.L., pentru considerentele din motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2786/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 39127Data înregistrării: 2017-09-19
ContestatorS.C. DEY BODYGUARD INTERNATIONAL 2012 S.R.L.CUI 30889372
Autoritate contractantăCONSILIUL JUDETEAN ARAD

2017_2786_2017_Decizie_2786.pdf, BO2017_2786_2017_BO2017_2786.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.190 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2786/C7/3358 Data: 24.10.2017 Prin contestația nr. 1955/18.09.2017, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39127/19.09.2017, formulată de către S.C. DEY BODYGUARD INTERNAŢIONAL 2012 S.R.L., cu sediul în Arad, str. Mărășești nr. 40, ap. 1, județul Arad, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J02/1241/2012, având CUI RO 30889372, împotriva adresei nr. 14959/01.09.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate – într-o singură etapă, aplicată integral prin utilizarea mijloacelor electronice, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de pază permanentă pentru obiectivele de investiții aferente proiectului Sistem de management integrat al deșeurilor solide în județul Arad”, s-a solicitat admiterea contestației, anularea adresei nr. 14959/01.09.2017, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire și a raportului procedurii care a stat la baza emiterii acesteia, precum și reevaluarea ofertelor depuse de S.C. QUEEN SECURITY S.R.L. și S.C. THUG SECURITY S.R.L., cu luarea în considerare a prevederilor legale aplicabile, inclusiv în ceea ce privește încadrarea prețului ofertat de acestea în legislația din domeniul muncii, în vigoare la data depunerii ofertelor. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2

Admite contestația formulată de către S.C. DEY BODYGUARD INTERNAŢIONAL 2012 S.R.L., cu sediul în Arad, str. Mărășești nr. 40, ap. 1, județul Arad, în contradictoriu cu CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD, cu sediul în Arad, str. Corneliu Coposu nr. 22, județul Arad. Anulează raportul procedurii nr. 14958/01.09.2017 şi actele subsecvente acestuia. Obligă CONSILIUL JUDEŢEAN ARAD ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire și să reevalueze ofertele depuse de S.C. QUEEN SECURITY S.R.L. și S.C. THUG SECURITY S.R.L., pentru considerentele din motivare. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Bianca-Laura POPESCU Isabela-Maria GAVRILĂ Bogdan-Marius BOGHIU Redactat în 4 (patru) exemplare originale, conține 10 (zece) pagini. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 39.817 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: ......... Prin contestația nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ........./........., înaintată de SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........., având CUI RO ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator, împotriva prevederilor documentației de atribuire, elaborate de ........., cu sediul în ........., ........., în calitate de autoritate contractantă în cadrul procedurii, licitație deschisă online cu 2 faze de runde electronice, organizată în vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „.........”, defalcat pe loturi, cu anunț de participare nr. ......... din ........., s-a solicitat .......... CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care SC ......... SRL reclamă unele cerințe ale documentației de atribuire, elaborate de ........., în cadrul procedurii amintite, considerându-le restrictive. Contestatoarea arată că în urma analizării documentației de atribuire a constatat numeroase cerințe restrictive, în raport cu prevederile art. 31 din Normele metodologice din 02.06.2016 de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. 1

§ 2

În speță, față de solicitarea din caietul de sarcini a prezentării pentru toate computerele: b) cerințe mediu înconjurător: ... EPEAT Gold, contestatoarea o consideră restrictivă și de natură să distorsioneze concurența, întrucât standardul în discuție este de proveniență SUA, autoritatea de certificare fiind un organism privat, neavând vreo sucursală sau organism de certificare omolog în Europa. Din răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă, prin care se precizează că se acceptă certificate echivalente, contestatoarea a reținut că se acceptă certificate echivalente standardului EPEAT Gold, în contradictoriu cu cerința caietului de sarcini, însă nu a fost publicat în SEAP vreo erată în acest sens. Contestatoarea mai arată că în caietul de sarcini la pagina 4 se solicită ca software-ul să îndeplinească următoarea cerință: Sistem de operare Windows 10 Profesional 64 biți OEM (preinstalat și actualizat) cu posibilitatea de downgrade la versiunea Windows 7 Profesional 64 biți (versiunea care să permită compatibily Windows XP SP3). În opinia contestatoarei, solicitarea amintită aduce atingere principiului utilizării eficiente a fondurilor publice și este în contradicție cu cerința autorității contractante de la pagina 2 din caietul de sarcini, privind: III.1.1 Echipamentele furnizate vor fi în totalitate conforme cu detaliile tehnice specificate, vor fi noi și vor integra tehnologii de proiectare și materiale de ultimă generație. Față de cerința de la pagina 6 din caietul de sarcini prin care se solicită ca placa de bază să fie dezvoltată/fabricată/testată și garantată de producătorul computerului de birou, contestatoarea solicită eliminarea ei, întrucât nici chiar marii producători de echipamente de calcul, precum Dell, HP, Lenovo, etc. nu fabrică în propriile unități de producție aceste componente, ele fiind fabricate de marii producători de tip OEM, precum FoxConn, Asus, Clevo etc. În cuprinsul răspunsului la notificarea prealabilă, autoritatea contractantă afirmă că se poate asigura compatibilitatea cerând documente oficiale dedicate de la producătorii de componente, cerință care în opinia contestatoarei contravine Ordinului președintelui ANRMAP nr. 509/14.09.2011. Mai mult, în răspunsul său, printre alte cerințe solicitate care nu se regăsesc de altfel în documentația de atribuire și nici nu a fost publicată vreo erată în acest sens, autoritatea contractantă solicită ca placa de bază trebuie să beneficieze de un document oficial de la producătorul acesteia care dovedește că este compatibilă cu componenta sau componentele cu care se conectează fizic și că aceasta a fost testată corespunzător, rezultatul testelor fiind compatibilitate și suport 100%. La pagina 7 din caietul de sarcini s-a solicitat ca tastatura să fie certificată de către producătorul computerului de birou pentru funcționarea în condiții optime. Cerință considerată restrictivă de către contestatoare, întrucât nu prezintă niciun fel de relevanță tehnică sau funcțională. 2

§ 3

În opinia sa, contestatoarea consideră că tastatura solicitată nu are nevoie de drivere, ele fiind incluse în sistemul de operare ca Generic Keyboard Driver, exceptând tastatura multimedia. Prin urmare, cerința de față îngrădește participarea celorlalți producători/ofertanți a căror tastatură nu este certificată de către producătorul computerului de birou, solicitând pe această cale eliminarea ei. Contestatoarea mai scoate în evidență că prin răspunsul autorității contractante nr. A_APS 956/19.01.........., se aduc noi modificări documentației de atribuire, modificări care nu au fost publicate în SEAP, respectiv, că: tastatura trebuie să beneficieze de un document oficial de la producătorul acesteia care dovedește că este compatibilă cu componenta sau componentele cu care se conectează fizic și că aceasta a fost testată corespunzător, restul testelor fiind compatibilitate și suport 100%. De asemenea, și cerința privind mouse-ul trebuie să fie certificat de către producătorul computerului de birou pentru funcționarea în condiții optime, este considerată de contestatoarea ca fiind restrictivă solicitând eliminarea ei, motivat de faptul că nu are relevanță tehnică sau funcțională, fiind de natură a îngrădi participarea celorlalți producători/ofertanți al căror mouse nu este certificat de către producătorul computerului de birou. Mai mult, nicăieri în cadrul documentației de atribuire nu se specifică ce înțelege autoritatea contractantă prin sintagma ”condiții optime”. În concluzie, contestatoarea susține că orice mouse (precum cel solicitat de autoritatea contractantă) respectiv cu două taste și scroll, nu are nevoie de drivere de la producător, acestea fiind incluse în sistemul de operare ca Generic Mouse Driver, exceptând mouse-ul multimedia care nu este cerut de autoritatea contractantă în procedura de față. Justificarea din răspunsul autorității contractante precum că “mouse-ul trebuie să beneficieze de un document oficial de la producătorul acesteia care dovedește că este compatibil cu componența sau componentele cu care se conectează fizic și că aceasta a fost testată corespunzător, rezultatul testelor fiind compatibilitate și suport 100%” nu se regăsește în caietul de sarcini și nici nu a fost publicat o erată în acest sens. Mai mult, din lămurirea autorității contractante a sintagmei condiții optime, contestatoarea înțelege că autoritatea contractantă introduce cerințe suplimentare documentației de atribuire publicate inițial în SEAP cât și elemente subiective de necuantificat în procesul de evaluare. Și cerința de la pagina 8 din caietul de sarcini, respectiv: ”- software de monitorizare și management dezvoltat de producătorul computerului pentru: - furnizare informații despre procesor și memorie; - detectare defectare unitate de stocare; - monitorizare funcționalitatea sistem; - actualizare de la distanță (remote) pentru drivere și BIOS”, este considerată de contestatoare ca fiind restrictivă, întrucât exclude 3

§ 4

marii producători specializați de software precum Microsoft, care furnizează sisteme complexe de monitorizare perfect compatibile pe sistemele de operare Windows, cerute prin caietului de sarcini, acestea fiind capabile să ofere informații mult mai detaliate și complexe despre echipamentul pe care rulează. Justificarea acestei cerințe din răspunsul nr. A_APS 956/19.01.......... al autorității contractante, este considerată de contestatoarea ca non-sens, întrucât compatibilitatea componentelor hardware nu este determinată de software, ea rezultând din standardele utilizate (PCI, SATA, IDE etc.) precum și din transferul de date și tipul de conectare a diverselor componente. Justificarea conform căreia pachetul software trebuie să realizeze actualizarea de la distanță (remote) pentru drivere și BIOS cu precizarea că Microsoft nerealizând acest lucru, contestatoarea o consideră falsă, motivând în acest sens că Microsoft deține și oferă, stațiilor licențiate cu produse care fac obiectul acestei proceduri (în afara serviciilor sistemului de operare care îndeplinesc această cerință by default), produsul Microsoft System Center care asigură exact managementul infrastructurii hardware. Privind cerința de la pagina 9 a caietului de sarcini respectiv: Accesorii incluse: Un singur cablu pentru alimentarea cu energie electrică a computerului/echipamentului (cablu de alimentare compatibil românesc, standard CEE 7/4 sau CEE 7/7. Cablu de securitate Kensington. Pach cord UTP RJ45/RJ45 cat. 6 (cu conectori turnați) de lungime 5 m și toate accesoriile necesare instalării și punerii în funcțiune), contestatoarea solicită eliminarea sintagmei toate accesoriile necesare sau oferirea unei inventarierii exacte și cuantificabile a acestor accesorii, în vederea întocmirii unei oferte conforme cu documentația de atribuire. În ceea ce privește cerința de la pagina 9 din caietul de sarcini, privind pentru fiecare model de computer ofertat se solicită fișă tehnică de către producător contestatoarea solicită eliminarea ei, fiind contrar Ordinului președintelui ANRMAP nr. 509/14.09.2011. De asemenea și pentru cerința de la pagina 11, contestatoarea solicită eliminarea ei, întrucât se limitează participarea doar a celor ofertanți care se vor bucura de o autorizare a producătorului pentru a îndeplini serviciile de garanție. Justificarea din răspunsul autorității contractante nu este cuprinsă în documentația de atribuire și nici nu există o erată publicată pe SEAP în acest sens. Referitor la cerința de la pagina 12 din caietul de sarcini cu privire la persoanele responsabile cu reparația în garanție vor avea atestate valabile de depanator sau tehnician de service pentru echipamentele ofertate eliberate de producătorul echipamentelor, contestatoarea solicită eliminarea ei și a sintagmei din partea producătorului. De asemenea, și cerința geantă sau rucsac – inscripționat/ă cu emblema producătorului computerului portabil mouse inscripționat industrial cu emblema producătorul computerului portabil, 4

§ 5

contestatoarea o consideră restrictivă iar justificarea autorității contractante nu se regăsește și în documentația de atribuire. În consecință, având în vedere cerințele documentației de atribuire, contestatoarea apreciază că un singur laptop poate fi conform cu cerințele autorității contractante, respectiv Fujitzu Lifebook E556, solicitând astfel, eliminarea lor astfel încât să nu se restrângă concurența și respectarea prevederilor legale aplicabile în vigoare. În drept, contestatoarea își întemeiază cererea sa în baza dispozițiilor HG nr. 925/2016, ale OUG nr. 34/2016, ale Legii nr. 101/2016, cât și pe orice alte dispoziții ale dreptului pozitiv aplicabil. Prin adresa nr. A-PRD 314/02.02.2016, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 3978/02.02.........., autoritatea contractantă a transmis un punct de vedere la contestația formulată de SC ......... SRL și copii din dosarul achiziției publice, solicitând respingerea ei ca nefondată și lipsită de temei. În susținerea punctului de vedere, autoritatea contractantă precizează că prin răspunsul la notificarea prealabilă nr. A_APS 956/19.01.........., pentru cerința mediu înconjurător RoHS, EPEAT Gold, WEEE, a explicat contestatoarei raționamentul ei cu mențiunea că “specificațiile tehnice din prezentul proiect care indică o anumită origine, sursă, producție, un procedeu special, o marcă de fabrică sau de comerț, un brevet de invenție, o licență de fabricație vor fi însoțite de mențiunea sau echivalent, indiferent dacă această mențiune este prevăzută sau nu în prezentul document”. Cu privire la sistemul de operare, autoritatea contractantă reține că petenta nu solicită o modificare a cerinței ci doar face o precizare. Prin răspunsul la notificarea prealabilă se precizează că se vor respecta cerințele caietului de sarcini {- sistem de operare Windows 10 Professional 64 biţi OEM (preinstalat şi actualizat), cu posibilitatea de downgrade la versiunea Windows 7 Profesional 64 biţi (versiunea care să permită "compatibility Windows XP SP3”}. Referitor la cerința privind placa de bază, autoritatea contractantă susține că i s-a adus la cunoștință contestatoarei prin adresa A_APS 956/19.01.......... că se va respecta cerința în cauză. În ceea ce privește invocarea Ordinului nr. 509/2011 de către contestatoare, autoritatea contractantă amintește că acesta nu mai este de actualitate, întrucât actul a fost emis în baza OUG nr. 34/2006 și a HG nr. 925/2006, acte normative abrogate împreună cu orice prevederi contrare cuprinse în orice acte normative prin Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Invocând art. 15 și art. 569 din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă susține că poate solicita operatorilor economici rapoarte de încercare sau dosare tehnice ale producătorilor pentru a avea certitudinea achiziționării unor computere fiabile și de calitate. În ceea ce privește cerința privind tastatura să fie certificată de către producătorul computerului de birou pentru funcționarea în condiții optime, autoritatea contractantă invocând art. 158 și art. 159 din legea nr. 98/2016, precizează că este nevoie de testarea efectuată de o terță 5

§ 6

parte acreditată care să confirme în mod obiectiv, imparțial și nepărtinitor compatibilitatea și funcționalitatea a întreg computerului. În caietul de sarcini s-a mai solicitat software monitorizare și management dezvoltat de producătorul computerului pentru: - Furnizare informații despre procesor și memorie; - Detectare defectare unitate de stocare; - Monitorizare funcționalitate sistem; - Actualizare de la distanță (remote) pentru drivere și BIOS; Autoritatea contractantă precizează că aceste solicitări sunt în concordanță cu prevederile art. 158 și art. 159 din Legea nr. 98/2016. Mai mult, experiența producătorilor de software nu poate fi în niciun fel contrabalansată de teste efectuate de cei care doar asamblează componente hardware. Prin urmare, pseudo-producătorii nu au cum să cunoască detaliile de compatibilitate mai bine decât producătorii de software. De aceea, în opinia sa, autoritatea contractantă consideră că pentru cazurile în care implicarea producătorilor de software nu există, este nevoie de testarea efectuată de o terță parte acreditată, care să confirme în mod obiectiv, imparțial și nepărtinitor compatibilitatea și funcționalitatea computerului. Cu privire la accesoriile solicitate, autoritatea contractantă arată că prin răspunsul notificării prealabile a prezentat contestatoarei motivele concrete acestei cerințe, comunicându-i în prealabil că se vor respecta cerințele așa cum au fost stabilite în caietul de sarcini. De asemenea, cu privire la fișa tehnică semnată pentru fiecare model de computer din partea producătorului, autoritatea contractantă stabilește că aceste cerințe sunt în concordanță cu prevederile art. 158 și art. 159 din Legea 98/2016, iar în ceea ce privește încălcarea Ordinului ANRMAP 509/2011 nu intră în discuție întrucât a fost abrogat. Prin caietul de sarcini, s-a mai solicitat ca furnizorul/distribuitorul va face dovada că este autorizat de către producător să furnizeze serviciile de garanție menționate, prezentând în detaliu lista unităților autorizate pentru service (minim câte o unitate autorizată în fiecare reședință de județ). Invocând principiul nediscriminării și principiului tratamentului egal din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă arată că trebuie asigurată continuitatea procesului de suport și service în cazul în care operatorul economic câștigător dispare imediat după încasarea plății contractului, intră în insolvență pe perioada desfășurării contractului, respectiv nu mai există instrumentele legale care i-ar fi permis un nivel minim de control. Referitor la solicitarea pentru persoanele responsabile cu reparația în garanție vor avea atestate valabile de depanator sau tehnician de service pentru echipamentele ofertate, eliberate de producătorul echipamentelor, invocând principiul nediscriminării și principiului tratamentului egal, autoritatea contractantă precizează că trebuie asigurată continuitatea procesului de suport și service în cazul în care operatorul economic câștigător dispare imediat după încasarea plății 6

§ 7

contractului, intră în insolvență pe perioada desfășurării contractului, respectiv nu mai există instrumentele/pârghiile legale care i-ar fi permis un nivel minim de control. Privitor la solicitarea ca geanta sau rucsacul să fie inscripționate cu emblema producătorului computerului portabil, autoritatea contractantă precizează că cerința în cauză se regăsește doar în Anexa 1 (nu și în Anexa 2 așa cum precizează contestatoarea). ???? În ceea ce privește afirmația contestatoarei referitoare la faptul că un singur laptop poate fi conform cerințelor caietului de sarcini, autoritatea contractantă învederează că din studiul pieței privitor la acest aspect, reiese că sunt mai mulți producători pe piață. Invocarea prevederilor HG nr. 925/2016 ale OUG nr. 34/2006 de către contestatoare, autoritatea contractantă arată că aceste acte normative nu mai sunt de actualitate, fiind abrogate. Având în vedere cele precizate în punctul de vedere, autoritatea contractantă precizează că își menține toate specificațiile din caietul de sarcini, solicitând pe această cale respingerea contestației formulate de SC ......... SRL ca nefondată în conformitate cu prevederile art. 26 din Legea nr. 101/2016. Dosarul achiziției publice cuprinzând documentele necesare soluționării cauzei a fost înregistrat la Consiliu sub nr. 3978/02.02........... Față de susținerile părților și de documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În vederea încheierii unui acord-cadru având ca obiect „.........”, defalcat pe loturi, ......... (în calitate de autoritate contractantă) a inițiat procedura, licitație deschisă online, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ......... publicat în SEAP la data de ........., precum și a documentației de atribuire. Nemulțumită de prevederile documentației de atribuire și de răspunsul la notificarea prealabilă, transmis cu adresa nr. A_APS 956/9.01.........., SC ......... SRL a înaintat Consiliului prezenta contestație (îndeplinind procedura notificării prealabile stabilită la art. 6 din Legea nr. 101/2016), solicitând revizuirea ei. Referitor la susținerile contestatoarei vizând restrictivitatea cerinței din caietul de sarcini (pagina 2), de la pct. III. Cerințe tehnice generale – cerințe mediu înconjurător standard EPEAT GOLD, Consiliul constată că sunt întemeiate. În răspunsul la notificarea prealabilă, autoritatea contractantă a precizat că solicită prezentarea unor cerințe de mediu înconjurător, acordate de organisme de certificare acreditate, care atestă respectarea anumitor standarde acceptând certificate echivalente emise de organisme de certificare acreditate prin orice mijloc adecvat, concluzia finală fiind aceea că se vor respecta cerințele din caietul de sarcini. Or, în caietul de sarcini era precizat la cerințe mediu înconjurător standard EPEAT GOLD, care nu apare menționat în fișa de date a achiziției la pct. 7

§ 8

III.2.3.b) Standarde de asigurare a calității și de protecție a mediului, ceea ce fac incidente prevederile art. 30 alin. (4) și (6) din HG nr. 395/2016, respectiv: (4) Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie stabilite de autoritatea contractantă sunt incluse în fişa de date a achiziţiei, precum şi în anunţul de participare; alin. (6): Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie precizate de autoritatea contractantă în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în fişa de date a achiziţiei/anunţul de participare sunt considerate clauze nescrise. Referitor la susținerile contestatoarei vizând contradicția dintre cerințele din caietul de sarcini de la pct. III.2.1.17 Computere portabile (laptopuri) inclusiv licențe și accesorii – Software, (pagina 4) unde se solicită: Sistem de operare Windows 10 Profesional 64 biți OEM (preinstalat și actualizat) cu posibilitatea de downgrade la versiunea Windows 7 Profesional 64 biți (versiunea care să permită compatibily Windows XP SP3) și cea de la pct. III.1.1 Echipamentele furnizate vor fi în totalitate conforme cu detaliile tehnice specificate, vor fi noi și vor integra tehnologii de proiectare și materiale de ultimă generație, Consiliul constată că sunt neîntemeiate, aceasta neaducând niciun argument privitor la contradicția dintre cele două cerințe susmenționate, și mai ales cum pot aduce acestea atingere principiului utilizării eficiente a fondurilor publice, așa cum susține contestatoarea. Mai mult, cerința este justificată de către autoritatea contractantă având în vedere existența unui număr mare de versiuni de pachete software care necesită sistemul de operare solicitat prin caietul de sarcini, actuala dotare a autorității contractante necesitând asigurarea unui sistem de operare care să dea posibilitatea de downgrade la versiunea Windows 7 Profesional 64 biți (versiunea care să permită compatibily Windows XP SP3, așa cum a solicitat autoritatea contractantă. Referitor la susținerile contestatoarei vizând cerința, aparent restrictivă, din caietul de sarcini (pagina 6): III.2.2.2 Computere de birou (desktopuri), inclusiv licențe și accesorii – Placa de bază - dezvoltată/fabricată/testată și garantată de producătorul computerului de birou, Consiliul constată că sunt întemeiate. Astfel, prin răspunsul la notificarea prealabilă a contestatoarei, autoritatea contractantă nu a motivat în mod real această cerință, argumentând doar că: - placa de bază trebuie să beneficieze de un document oficial de la producătorul acesteia care dovedește că este compatibilă cu componenta sau componentele cu care se conectează fizic și că aceasta a fost testată corespunzător, rezultatul testelor fiind compatibilitate și suport 100 %. În sensul celor de mai sus, în speță apar ca fiind incidente dispozițiile art. 155, coroborate cu cele ale art. 158 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: - Art. 155 alin. (2): Cu excepţia cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificaţiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator 8

§ 9

economic şi nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producţie specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse; (6) În cazul prevăzut la alin. (5), ofertantul demonstrează în oferta sa, prin orice mijloace adecvate, inclusiv cele prevăzute la art. 158, că lucrările, produsele sau serviciile conforme standardului satisfac cerinţele de performanţă sau cerinţele funcţionale stabilite de autoritatea contractantă; - Art. 158 alin. (1): Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici să furnizeze un raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformităţii sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziţiei cu cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului; (2): În cazul prevăzut la alin. (1) în care autoritatea contractantă solicită prezentarea unor certificate emise de un anumit organism de evaluare a conformităţii, aceasta acceptă şi certificate echivalente emise de alte organisme de evaluare a conformităţii. În sensul celor de mai sus, se constată că, nici în cuprinsul documentației de atribuire publicate în SEAP și nici în răspunsul la notificarea prealabilă, autoritatea contractantă nu a prezentat un argument real/obiectiv pentru care dovada asigurării compatibilității componentei (placa de bază) cu celelalte componente ale computerului de birou nu poate fi susținută de orice document prezentat de producătorul componentei sau de furnizorul computerului de birou, chiar și printr-o declarație pe propria răspundere a acestuia din urmă. Referitor la susținerile contestatoarei vizând cerința, aparent restrictivă, din caietul de sarcini (pagina 7): III.2.2.8 Computere de birou (desktopuri), inclusiv licențe și accesorii – Tastatura:- ... va fi certificată de către producătorul computerului de birou pentru funcționarea în condiții optime, Consiliul constată că sunt întemeiate. Astfel, având în vedere că, în răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă a contestatoarei, se precizează aceleași motive/argumente generale, ca și la cerințele privind Placa de bază , .... Consiliul nu va mai relua motivarea de mai sus, menținându-și concluziile. Referitor la susținerile contestatoarei vizând cerința, aparent restrictivă, din caietul de sarcini (pagina 7): III.2.2.10 Computere de birou (desktopuri), inclusiv licențe și accesorii – Mouse: - ... va fi certificat de către producătorul computerului de birou pentru funcționarea în condiții optime, Consiliul constată că sunt întemeiate, menținându-și concluziile anterioare de la componentele: Placa de bază și Tastatura. Referitor la susținerile contestatoarei vizând cerința, aparent restrictivă, din caietul de sarcini (pagina 8): III.2.2.15 Software -software de monitorizare și management dezvoltat de producătorul computerului pentru: - furnizare informații despre procesor și memorie; 9

§ 10

- detectare defectare unitate de stocare; - monitorizare funcționalitatea sistem; - actualizare de la distanță (remote) pentru drivere și BIOS, Consiliul constată că sunt întemeiate. În acest sens, este de reținut că prin răspunsul la notificarea prealabilă a contestatoarei, autoritatea contractantă susține că, ”raționamentul” cerinței solicitate a fost: - pentru asigurarea compatibilității între componentele ce alcătuiesc computerul (procesor, BIOS, placa de bază, memorie, unitate de stocare, unitate optică, sursa de alimentare carcasa, senzori, periferice și accesorii), producătorii de computere furnizează soluții software integrate pentru managementul informațiilor despre procesor și memorie, eventualele defecte ale unităților de stocare, monitorizare funcționare sistem și actualizare la distanță în sistem automat pentru driverele și BIOS-ul hardware-ului folosit de producătorul computerului; - pachetul software trebuie să realizeze actualizarea de la distanță (remote) pentru drivere și BIOS (Microsoft nerealizând acest lucru). De asemenea, prin punctul său de vedere la contestația SC ......... SRL, autoritatea contractantă susține că: ... pentru cazuri în care implicarea producătorilor de software nu există, este nevoie de testarea efectuată de o terță parte acreditată, care să confirme în mod obiectiv, imparțial și nepărtinitor compatibilitatea și funcționalitatea computerului. În conformitate cu Legea nr. 98/2016, art. 158și art. 159, ANAF poate solicita operatorilor economici rapoarte de încercare sau dosare tehnice ale producătorilor (pentru a avea certitudinea achiziționării unui software total compatibil. Din aspectele mai sus reținute, se constată că, inițial, prin caietul de sarcini, publicat în SEAP, autoritatea contractantă a solicitat un software de monitorizare și management dezvoltat de producătorul computerului, iar ulterior, prin răspunsul la notificarea prealabilă, susține că cerința a fost impusă în scopul asigurării compatibilității între componentele ce alcătuiesc computerul, cu referire la componente hardware ale acestuia. Or, prin punctul de vedere la contestație, aceasta face referire la cazuri în care implicarea producătorilor de software nu există, este nevoie de testarea efectuată de o terță parte acreditată, care să confirme în mod obiectiv, imparțial și nepărtinitor compatibilitatea și funcționalitatea computerului. Cerințele astfel prezentate de autoritatea contractantă, prin punctul său de vedere, susmenționat, nu implică obligativitatea unui software de monitorizare și management dezvoltat de producătorul computerului, așa cum este precizat prin caietul de sarcini, publicat în SEAP, neexistând nicio erată, publicată în SEAP în acest sens, ceea ce contravine definiției de la art. 3 alin. (1) lit. z) din Legea nr. 98/2016, respectiv: documentaţia de atribuire - documentul achiziţiei care cuprinde cerinţele, criteriile, regulile şi alte informaţii necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi explicită cu privire la cerinţe sau elemente ale achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire, inclusiv specificaţiile tehnice ori documentul descriptiv, condiţiile contractuale propuse, formatele de prezentare a 10

§ 11

documentelor de către candidaţi/ofertanţi, informaţiile privind obligaţiile generale aplicabile. Referitor la susținerile contestatoarei vizând cerința din caietul de sarcini (pagina 9): III.2.2.17. Accesorii incluse: - un singur cablu pentru alimentarea cu energie electrică a computerului/echipamentului (cablu de alimentare compatibil românesc ..., cablu se securitate Kensington, patch cord ... și toate accesoriile necesare instalării și punerii în funcțiune, Consiliul constată că sunt neîntemeiate. Prin răspunsul la notificarea prealabilă, autoritatea contractantă a precizat, în mod corect, că cerința a fost astfel menționată, deoarece ANAF nu cunoaște posibilitățile de echipare a tuturor computerelor aflate pe piață, și astfel solicită, fără costuri adiționale ulterioare pentru ANAF, ca toate echipamentele ofertate să poată fi instalate și puse în funcțiune, în conformitate cu cerințele tehnice din caietul de sarcini. Astfel, este de la sine înțeles că fiecare ofertant va trebui să cuprindă în propunerea tehnică și financiară acele accesorii strict necesare instalării și punerii în funcțiune a computerelor din oferta lor. Referitor la susținerile contestatoarei vizând restrictivitatea cerinței din caietul de sarcini, de la pct. IV. Cerințe servicii – Cerințe generale: ... Pentru fiecare model de computer ofertat se solicită fișă tehnică semnată de către producător, Consiliul constată că sunt întemeiate. Astfel, prin răspunsul la notificarea prealabilă, autoritatea contractantă a menționat că cerința a fost astfel stabilită, ... pentru asigurarea posibilității upgradării sistemelor în concordanță cu planurile pe termen lung. Computerele trebuie să fie achiziționate astfel încât să asigure uniformitatea în ceea ce privește producătorul, deoarece o diversitate mare va implica costuri semnificative ulterioare garanției, respectiv întreținerea necesară pentru asigurarea funcționării acestora. În conformitate cu Legea 98/2016 art. 158 și art. 159, ANAF poate solicita operatorilor economici rapoarte de încercare sau dosare tehnice ale producătorilor. În sensul celor motivate de autoritatea contractantă, Consiliul constată că potrivit prevederilor: - art. 158 din Legea nr. 98/2016: alin. (1): Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita operatorilor economici să furnizeze un raport de încercare eliberat de un organism de evaluare a conformităţii sau un certificat emis de un astfel de organism drept mijloc de probă care să ateste conformitatea produselor, serviciilor sau lucrărilor care fac obiectul achiziţiei cu cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului; alin. (2): În cazul prevăzut la alin. (1) în care autoritatea contractantă solicită prezentarea unor certificate emise de un anumit organism de evaluare a conformităţii, aceasta acceptă şi certificate echivalente emise de alte organisme de evaluare a conformităţii; alin. (3): În sensul alin. (1) şi (2), un organism de evaluare a conformităţii este un organism care efectuează activităţi de evaluare a conformităţii, inclusiv etalonare, încercare, certificare şi inspecţie, acreditat în 11

§ 12

conformitate cu dispoziţiile Regulamentului (CE) nr. 765/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 iulie 2008 de stabilire a cerinţelor de acreditare şi de supraveghere a pieţei în ceea ce priveşte comercializarea produselor şi de abrogare a Regulamentului (CEE) nr. 339/93. - art. 159: În cazul în care un operator economic nu deţine certificatele sau rapoartele de încercare prevăzute la art. 158 alin. (1) sau nu are posibilitatea de a le obţine în termenele stabilite, pentru motive care nu îi sunt imputabile, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta şi alte mijloace de probă adecvate, cum ar fi un dosar tehnic al producătorului, în măsura în care astfel de mijloace de probă atestă faptul că lucrările, produsele sau serviciile executate/furnizate/prestate îndeplinesc cerinţele sau criteriile stabilite prin specificaţiile tehnice, factorii de evaluare sau condiţiile de executare a contractului. Din prevederile legale sus menționate, nu rezultă obligativitatea prezentării, pentru fiecare model de computer, a unei fișe tehnice semnate de către producător, așa cum este solicitat prin caietul de sarcini, și nici a unor rapoarte de încercare sau dosare tehnice ale producătorilor, aceste cerințe fiind alternative: În cazul în care un operator economic nu deţine certificatele sau rapoartele de încercare prevăzute la art. 158 alin. (1) sau nu are posibilitatea de a le obţine în termenele stabilite. Mai mult, cerința privind, rapoarte de încercare sau dosare tehnice ale producătorilor, nu se regăsește în cuprinsul documentației de atribuire, publicate în SEAP și nici în cadrul vreunei erate. Referitor la susținerile contestatoarei vizând restrictivitatea cerinței din caietul de sarcini, de la pct. IV.3.3 Cerințe de garanție tehnică – Furnizorul/distribuitorul va face dovada că este autorizat de către producător să furnizeze serviciile de garanție menționate prezentând în detaliu lista unităților autorizate pentru service (minim câte o unitate autorizată în fiecare reședință de județ, Consiliul constată că sunt întemeiate. Astfel, este de reținut că, potrivit prevederilor Legii nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, respectiv: art. 2 lit. d) Producător, este printre alții, și: 3. operatorul economic care îşi aplică denumirea, marca sau un alt semn distinctiv pe produs, sau, 6. reprezentantul înregistrat în România al unui operator economic care nu îşi are sediul în România sau, în cazul inexistenţei acestuia, importatorul produsului, ceea ce denotă faptul că oricare dintre operatorii economici aflați pe lanțul de distribuție a produselor pot autoriza furnizarea acestor servicii, aceștia având calitatea de producător în înţelesul legii (art. 2 lit. d) şi art. 19-22). Referitor la susținerile contestatoarei vizând restrictivitatea cerinței din caietul de sarcini (pagina 12), de la pct. IV.3.8 Cerințe de garanție tehnică – Persoanele responsabile cu reparații în garanție, vor avea atestate valabile de depanator sau tehnician de service pentru echipamentele ofertate eliberate de producătorul echipamentelor, 12

§ 13

Consiliul constată că sunt întemeiate, potrivit acelorași argumente, precum cele prezentate anterior. Referitor la susținerile contestatoarei vizând restrictivitatea cerințelor din caietul de sarcini, Anexa 1 și 2, vizând: geantă sau rucsac – inscripționat/ă cu emblema producătorului computerului portabil, mouse inscripționat industrial cu emblema producătorului computerului portabil, Consiliul constată că sunt întemeiate. În sensul celor de mai sus se reține că, din răspunsul autorității contractante la notificarea prealabilă a SC ......... SRL, respectiv: pentru asigurarea compatibilității dintre computerele portabile cu geanta sau rucsacul (compatibilitate privind mărimea/dimensiunile, greutatea suportată, protecția la șocuri mecanice și termice, buzunare pentru toate accesoriile furnizate etc.), nu rezultă motivul pentru care orice geantă sau rucsac cu destinație de păstrare/transport laptop, nu poate fi compatibilă cu laptopurile ofertate, decât dacă sunt inscripționate cu emblema producătorului computerului portabil. În același sens, se constată temeinicia susținerilor contestatoarei vizând mouse inscripționat industrial cu emblema producătorului computerului portabil, pentru care autoritatea contractantă nu a prezentat argumente concrete/reale vizând necesitatea acestei cerințe care astfel apare ca fiind restrictivă. Date fiind cele evocate, Consiliul stabilește că autoritatea contractantă încălcat dispozițiile art. 154 din Legea nr. 98/2016 conform cărora: Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire), precum și prevederile art. 155 alin. (6): Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici. Față de faptul ca autoarea contestației invocă existența, în cadrul documentației de atribuire/caiete de sarcini, a unor cerințe care contravin Ordinului ANRMAP nr. 509/14.09.2011, privind formularea criteriilor de calificare şi selecție, Consiliul a avut în vedere examinarea criticilor raportat la prevederile noii legislații aplicabile în materia achizițiilor publice, respectiv, în conformitate cu dispozițiile art. 238 din Legea nr. 98/2016 (în vigoare de la data de 26.05.2016), și a art. 2 din HG nr. 395/2016 (în vigoare de la data de 06.06.2016), acte normative care se aplică, in baza dispozițiilor art. 236 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, și actualei proceduri de achiziție publică, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ......... din .......... 13

§ 14

Având în vedere aspectele mai sus analizate, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) şi (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de SC ......... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de SC ......... SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ...... ......... ......... ...... 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.