Decizie 2026/2025
Decizie CNSC2025_2026_2025_Decizie_2026.pdf, BO2025_2026_2025_BO2025_2026.pdf
Document CNSC
VIVANI SALUBRITATE SA în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI SECTOR 6
Decizia CNSC nr. 2026/C9/2357 din 16.07.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport și de eliminare a deșeurilor spitalicești (Rev.2), contestatoarea a solicitat: admiterea contestaţiei; anularea raportului procedurii nr. D/8198/ 17.06.2025, precum şi a proceselor de evaluare şi a oricăror acte subsecvente sau conexe care au stat la baza emiterii raportului sau care au fost emise în baza raportului, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii; oligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi constatarea că aceasta este admisibilă şi conformă din punct de vedere financiar, cu consecinţa refacerii clasamentului ofertanţilor; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de soluţionare ocazionate de formularea contestaţiei, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii ș…Verifică pasajul în context →
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Vivani Salubritate SA, în contradictoriu cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Respinge solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_2026_2025_Decizie_2026.pdf, BO2025_2026_2025_BO2025_2026.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2026/C9/2357 Data: 16.07.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42228/25.06.2025, depusă de VIVANI SALUBRITATE SA, cu sediul în Slobozia, Tarlaua 327/4, Parcela 11, județul Ialomița, înregistrată la Registrului Comerțului sub nr. J21/219/ 2001, având CUI 14302998, reprezentată legal prin președintele Consiliului de Administrație, Kalman Petra Andrea și convențional prin SCA Comănac, Manea și Asociații, cu sediul în București, str. Murgeni nr. 14, bl. L26, sc. 2, et. 1, ap. 19, sector 3, privind procedura simplificată organizată de DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI SECTOR 6, cu sediul în București, str. Cernișoara nr. 38-40, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect Servicii de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport și de eliminare a deșeurilor spitalicești (Rev.2), contestatoarea a solicitat: admiterea contestaţiei; anularea raportului procedurii nr. D/8198/ 17.06.2025, precum şi a proceselor de evaluare şi a oricăror acte subsecvente sau conexe care au stat la baza emiterii raportului sau care au fost emise în baza raportului, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii; oligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi constatarea că aceasta este admisibilă şi conformă din punct de vedere financiar, cu consecinţa refacerii clasamentului ofertanţilor; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de soluţionare ocazionate de formularea contestaţiei, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Vivani Salubritate SA, în contradictoriu cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 6. Respinge solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 42228/25.06.2025, depusă de ... SA, cu sediul în ..., înregistrată la Registrului Comerțului sub nr. ..., având CUI ..., reprezentată legal prin președintele Consiliului de Administrație, ... și convențional prin ..., privind procedura simplificată organizată de ..., cu sediul în București, str. Cernișoara nr. 38-40, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect Servicii de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport și de eliminare a deșeurilor spitalicești (Rev.2), contestatoarea a solicitat: admiterea contestaţiei; anularea raportului procedurii nr. D/8198/ 17.06.2025, precum şi a proceselor de evaluare şi a oricăror acte subsecvente sau conexe care au stat la baza emiterii raportului sau care au fost emise în baza raportului, inclusiv adresele de comunicare a rezultatului procedurii; oligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei sale şi constatarea că aceasta este admisibilă şi conformă din punct de vedere financiar, cu consecinţa refacerii clasamentului ofertanţilor; obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de soluţionare ocazionate de formularea contestaţiei, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 coroborat cu art. 452 din Codul de procedură civilă. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SA critică rezultatul procedurii de atribuire. Pe fondul contestației, arată că, prin decizia nr. 1093/C9/1016/ 23.04.2025, Consiliul a dispus, printre altele, reevaluarea ofertei sale în ceea ce priveşte fundamentarea preţului, impunând autorităţii contractante să continue procesul de clarificare şi de solicitare de Pagina 1 din 12
informaţii suplimentare şi documente care să fundamenteze preţul pentru transport şi salarii, raportat la serviciile care urmau a fi prestate. Ca urmare a acestui fapt, prin solicitarea de clarificare nr. D/594912.05.2025, autoritatea contractantă a solicitat justificarea preţurilor ofertate din care să rezulte modul în care a fost construit preţul ofertat, cuprinzând detalierea suplimentară a costurilor pentru transport şi pentru salarii, raportat la serviciile care urmează a fi prestate. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1766/14.05.2025, contestatoarea susține că a precizat că serviciile vor fi prestate integral şi direct de către societatea sa, fără intermediari/subcontractanţi, transportul deşeurilor urmând a se face cu mijloacele de transport proprii, aflate în proprietate sa, indicând modul în care a fost construit preţul ofertat, cu detalierea costurilor pentru transport şi pentru salarii, raportat la serviciile care urmează a fi prestate. Sunt redate întrebarea adresată și răspunsul transmis. În urma finalizării reevaluării, prin comunicarea nr. D/8201/ 17.06.2025 şi prin raportul procedurii nr. D/8198/17.06.2025, autoritatea contractantă a respins oferta sa, ca inacceptabilă, în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, reţinând că răspunsul dat la solicitarea de clarificări nr. 1825/19.05.2025 este „neconcludent in sensul in care nu justifica costul ofertat pentru cheltuielile cu personalul, pentru cheltuielile cu forta de munca aferenta contractului, avand in vedere ca prestarea serviciului nu va fi executata concomitent cu 36 de angajati, iar calculatia oferita in clarificare, pornind de la un salariu mediu brut/salariat de 6.785,13 lei/luna pentru un numar de 36 de salariati si raportat la cantitatea de deseuri aferenta anului 2024 de 8.733 tone, este irelevant pentru procedura in speta. Comisia de evaluare considera ca justificarea pretului ofertat ar trebui sa cuprinda o calculatie raportata la cantitatea aferenta contractului nostru de 99.192 kg pentru numarul de persoane care va presta efectiv serviciile (un numar de persoane din cei 36 de angajati)." Având în vedere toate aceste aspecte învederate, contestatoarea apreciază că respingerea ofertei sale, ca inacceptabilă, este vădit nelegală şi nefondată, întrucât motivele reţinute de autoritatea contractantă nu se încadrează în situaţiile în care o ofertă poate fi considerată inacceptabilă. Astfel, situaţiile pentru care o ofertă poate fi declarată inacceptabilă sunt prevăzute în mod expres de lege, respectiv la art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 şi la art. 134 alin. (5), (6), (11), art. 135 alin. (2) şi art. 137 alin. (2) din HG nr. 395/2016. Contrar reţinerilor autorităţii contractante, prevederile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 nu sunt incidente/aplicabile în cazul de faţă, întrucât solicitarea de clarificare nr. D/6341/15.05.2025 nu a avut în vedere ipotezele de la art. 209 din Legea nr. 98/2016, la care face trimitere expresă art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, astfel că Pagina 2 din 12
autoritatea contractantă nu putea aprecia ca neconcludente clarificările transmise prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1825/19.05.2025. Din coroborarea textelor legale amintite rezultă că, în cazul în care informaţiile sau documentele prezentate sunt incomplete sau eronate ori lipsesc anumite documente, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări ofertantului, iar dacă acesta nu transmite în termen clarificările solicitate sau clarificările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă. Or, în speţă, autoritatea contractantă nu a solicitat clarificări pentru că informațiile sau documentele prezentate erau incomplete sau eronate ori lipseau anumite documente, ci aceasta, în aplicarea deciziei nr. 1093/C9/1016 din 23.04.2025, i-a solicitat „o justificare a preţului ofertat de 0,34 lei/kg, ce trebuie să includă o calculaţie din care să rezulte cheltuielile cu numărul de persoane ce vor fi implicate direct în derularea contractului", clarificare care priveşte preţul aparent neobişnuit de scăzut propus în ofertă şi care vizează ipotezele de la art. 210 din Legea nr. 98/2016 şi art. 136 din HG nr. 395/2016. Sub acest aspect, arată că, spre deosebire de scopul solicitărilor de clarificări potrivit dispoziţiilor art. 209 din Legea nr. 98/2016, solicitările de clarificări/explicaţii care au în vedere ipotezele prevăzute la art. 210 din Legea nr. 98/2016 şi la art. 136 din HG nr. 395/2016 au ca scop obţinerea de către autoritatea contractantă a informaţiilor şi/sau a documentelor pe care le-a solicitat, pentru a aprecia dacă ofertantul are posibilitatea îndeplinirii contractului în condiţiile impuse prin documentaţia de atribuire. În aceste condiţii, oferta sa putea fi respinsă doar ca neconformă, nicidecum ca inacceptabilă, şi numai în situaţia în care informaţiile solicitate de către autoritatea contractantă nu justificau în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului, astfel încât nu se putea asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini. În plus, motivele autorităţii contractante pentru care oferta i-a fost respinsă sunt, în sine, nefondate, deoarece acestea se bazează pe un fapt reţinut în cel mai pur discreţionar mod posibil, respectiv faptul că ofertantul nu va presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi. Astfel, toată construcţia argumentativă a autorităţii contractante are ca premisă faptul că societatea contestatoare nu va presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi avuţi în vedere la justificarea costului cu personalul, de 0,34 lei/kg, premisă reţinută cu totul discreţionar de către autoritatea contractantă, care nici măcar nu a afirmat, apoi să mai şi probeze/demonstreze, acele elemente factuale care i-au născut convingerea că nu va presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi avuţi în vedere la justificarea costului cu personalul. Mai mult decât atât, faptul reţinut este unul care exprimă viitorul şi, în condițiile în care autoritatea contractantă nu demonstrează că deţine Pagina 3 din 12
puterea de a cunoaşte viitorul, acest fapt este vădit nefondat şi, pentru că acesta se află la temelia motivelor de respingere a ofertei, acestea sunt, la rândul lor, nefondate. De altfel, inclusiv solicitarea de clarificare nr. D/6341/15.05.2025 are la bază aceeaşi premisă, deoarece autoritatea contractantă a solicitat „o justificare a preţului ofertat de 0,34 lei/kg, ce trebuie să includă o calculaţie din care să rezulte cheltuielile cu numărul de persoane ce vor fi implicate direct în derularea contractului", pentru că „este evident că (...) ofertantul nu va folosi în derularea contractului în speţă toţi cei 36 de angajaţi". Or, prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1825/19.05.2025 contestatoarea subliniază că a precizat că afirmaţia autorităţii contractante conform căreia ar fi evident că ofertantul nu va folosi în derularea contractului toţi cei 36 de angajaţi reprezintă o simplă supoziţie, întrucât ofertantul chiar va implica în derularea contractului pe toţi cei 36 de angajaţi, având în vedere că prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1766/14.05.2025 a precizat că nu există salariaţi dedicaţi exclusiv prestării serviciului din procedură, ci salariaţii săi prestează activitate pentru toate contractele aflate în derulare. De asemenea, a arătat că, întrucât nu vor exista salariaţi dedicaţi exclusiv prestării serviciului din procedură, va implica în derularea contractului, pe toată perioada acestuia, pe toţi cei 36 de salariaţi, acesta fiind numărul total de angajaţi care, pe toată perioada derulării contractului, vor fi implicaţi direct în derularea contractului, iar cheltuielile cu această forţă de muncă pentru derularea contractului este de 0,34 lei/Kg, fiind justificată în precedentul răspuns (răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1766/14.05.2025). În acest context, autoritatea contractantă a primit răspunsurile la solicitările de clarificări privind justificarea preţului aparent neobişnuit de scăzut, prin care a justificat temeinic oferta sa de preţ, depunând în acest sens şi documente doveditoare în susţinere. Astfel, lămuririle transmise prin răspunsurile la solicitările de clarificări sunt suficiente pentru autoritatea contractantă să poată aprecia dacă poate îndeplini contractul ce urmează a fi atribuit. Aşa cum a învederat şi autorităţii contractante, este un operator cu experienţă în domeniu, deţinând instalaţii proprii de mare capacitate, precum şi mijloace de transport proprii, astfel că poate asigura un preţ mai mic pe kg de deşeu, aceste informaţii referitoare la dotarea tehnică fiind concludente, astfel că rezultă cu prisosinţă că poate presta activitatea în preţul ofertat. Acest aspect a fost reţinut şi de către Consiliu, prin decizia nr. 2709/C5/2733, 2738/25.09.2024. De asemenea, salariaţii săi prestează activitate pentru toate contractele aflate în derulare, acesta fiind şi motivul pentru care a comunicat autorităţii contractante că preţul unitar de 0,34 lei/kg include salariul tuturor celor 36 de salariaţi implicaţi în activitatea de colectare/ Pagina 4 din 12
transport şi/sau incinerare/sterilizare, având în vedere că incineratorul funcţionează 24/24 h. Aşadar, faţă de toate aceste motive de fapt şi de drept arătate, rezultă că oferta sa nu putea fi respinsă, ca inacceptabilă, motiv pentru care solicită Consiliului să constate temeinicia contestaţiei şi să o admită, astfel cum a fost formulată. Documentele necesare soluționării cauzei au fost transmise prin adresa nr. D/8868/26.06.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 42794/ 26.06.2025. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. 44229/02.07.2025, ... SA transmite renunțare la cererea de studiere a dosarului nr. 2357/2025. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: În vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect Servicii de colectare, transport, tratare și eliminare a deșeurilor periculoase și nepericuloase, cod CPV 90524400-0 Servicii de colectare, de transport și de eliminare a deșeurilor spitalicești (Rev.2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura simplificată, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN.../ 21.02.2025. Din informațiile anunțului de participare simplificat amintit, s-a reținut că valoarea estimată a acordului-cadru de servicii este 342.212,40 lei, fără TVA, valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent fiind 28.514,25 lei, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 04.03.2025, ora 15:00. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, ... SA a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de 1.141,00 lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. 211423273/1, eliberată de CEC Bank – Sucursala Slobozia, la data de 25.06.2025. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că aceasta este îndreptată împotriva deciziei de respingere a ofertei ... SA, decizie apreciată nelegală. În cauză, autoritatea contractantă nu a formulat punct de vedere asupra contestației, aspect care nu împiedică soluționarea cauzei, raportat la prevederile art. 18 alin. (3) din legea nr. 101/2016 [Lipsa punctului de vedere nu împiedică soluţionarea contestaţiei, în măsura în care s- a făcut dovada comunicării acesteia către autoritatea contractantă. Lipsa punctului de vedere al autorităţii contractante atrage decăderea ei din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel]. În cadrul procedurii, a fost pronunțată anterior decizia nr. 1093/C9/ 1016 din 23.04.2025, prin care a fost admisă contestația formulată de ... Pagina 5 din 12
SRL, și anulat procesul-verbal nr. D/3368/13.03.2025 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare, în partea ce privește oferta ... SRL, procesul-verbal nr. D/3583/ 18.03.2025 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, în partea ce privește oferta ... SA, raportul procedurii de atribuire nr. D/3729/ 20.03.2025, în partea ce privește cele două oferte amintite, și comunicările privind rezultatul procedurii transmise operatorilor economici care au depus oferte admisibile. A fost obligată autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor ... SRL și ... SA. În decizie s-au reținut, între altele: În ceea ce privește justificarea transmisă de ... SA, Consiliul constată că, deși a fost atașată anexa 1 cuprinzând detalierea cheltuielilor pentru transport colectare deșeuri, salarii angajați, cheltuieli cu utilitățile, materiale, piese de schimb, cheltuieli neprevăzute, profit, nu au fost depuse justificări din care să rezulte modul în care a fost construit costul pentru transport și pentru salarii. Cum a arătat și contestatoarea, ținând seama că sediul societății este în Slobozia și serviciile vor fi prestate la locațiile autorității contractante din București, trebuia să se determine, raportat la frecvența de colectare, numărul de curse și costurile aferente, însoțite de documente în susținere. De asemenea, trebuiau depusă calculația din care rezultă cheltuielile cu personalul pornind de la salariul declarat de 5613 lei. În soluționare, Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, nefiindu-le permis să propună prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate, iar autoritățile contractante au obligația de a verifica dacă ofertele primite țin cont de toate actele normative incidente. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertantă în scopul realizării obiectului contractului, iar prețul nu este un element pur formal, realitatea și sustenabilitatea lui trebuie să fie verificate de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmate de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante. Justificarea prețului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a prețului și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final verificarea corectitudinii prețului ofertat, iar în cazul în care ofertantul nu a prezentat comisiei de evaluare informațiile solicitate sau răspunsurile pe care le prezintă nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețurilor sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inadmisibilă. […] Autoritatea contractantă și-a îndeplinit obligația de a solicita operatorului economic justificarea prețului, fără însă a proceda și la verificarea detaliată a fundamentării primite, pentru a decide în consecință asupra corectitudinii și realității prețului ofertat. Ținând seama de răspunsul transmis ca justificare a prețului, autoritatea contractantă trebuia să continue procesul de clarificare și să solicite informații Pagina 6 din 12
suplimentare și documente în susținere care să fundamenteze prețul pentru transport și salarii, raportat la serviciile care urmau a fi prestate. Contrar susținerilor intervenientei, faptul că nu va presta serviciile cu personal dedicat exclusiv contractului care va fi încheiat nu înseamnă că nu trebuie să cunoască și să justifice cheltuielile cu forța de muncă aferente contractului. De asemenea, complexitatea scăzută a contractului nu înlătură obligația de justificare a prețului aparent neobișnuit de scăzut, dispozițiile legale nefăcând distincție, pentru fundamentarea prețului, după cum servicii sunt de o anumită complexitate. Mai mult, cum s-a arătat anterior, prețurile ofertate trebuie să fie rezultatul liberei concurențe și să poată fi justificate, autoritatea contractantă având obligația respingerii ofertelor care conţin în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate (art. 137 alin. 3 lit. c din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016). Astfel fiind, constatându-se caracterul întemeiat al criticilor formulate de ... SRL vizavi de fundamentarea prețului transmisă de ... SA va fi dispusă reevaluarea acestei oferte, cu luarea în considerare a celor de mai sus. Pentru punerea în aplicare a deciziei Consiliului, prin adresa nr. D/5949/12.05.2025, autoritatea contractantă a solicitat ... SA, justificarea economică a prețurilor ofertate, în completarea răspunsului înregistrat la sediul autorității contractante sub nr. D/3458/14.03.2025, din care să rezulte modul în care a fost construit prețul ofertat, cuprinzând detalierea suplimentară a costurilor pentru transport și pentru salarii, raportat la serviciile care urmează a fi prestate. Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 1766/14.05.2025. Urmare analizării răspunsului primit, cu adresa nr. D/6341/ 15.05.2025, s-au solicitat ... SA următoarele: 1. Cu privire la modul de formare a prețului unitar aferent cheltuielilor cu personalul: a) Justificarea de 0,34 lei/kg are la bază un calcul fundamentat pe întreaga activitate a societății cuprinzând un număr de 36 salariați, un salariu mediu brut/salariat/lună de 6.785,13 lei pentru o activitate prestată în anul 2024 de 8.733 de tone de deșeuri incinerate; b) Este evident că, deși cum precizează ofertantul nu există salariați exclusivi prestării serviciilor din prezenta procedură, ofertantul nu va folosi în derularea contractului în speță toți cei 36 de angajați. Comisia solicită o justificare a prețului ofertat de 0,34 lei/kg, ce trebuie să includă o calculație din care să rezulte cheltuielile cu numărul de persoane ce vor fi implicate direct în derularea contractului, așa cum dispune și CNSC-ul în decizia nr. 1093/C9/2016/23.04.2025 – ”Contrar susținerilor intervenientei, faptul că nu va presta serviciile cu personalul dedicat exclusiv contractului care va fi încheiat nu înseamnă că nu trebuie să cunoască și să justifice cheltuielile cu forța de muncă aferente contractului”. 2. Urmare depunerii copiilor actelor adiționale și contractelor de muncă pentru doi angajați precizând salariile de bază lunar brut de 5.613 lei și respectiv 4.971 lei, se solicită clarificări cu privire la motivul atașării acestor două documente și relevanța lor în calculația cu privire la modul de formare a prețului unitar aferent cheltuielilor cu personalul. Pagina 7 din 12
Ofertanta a răspuns cu adresa nr. 1825/19.05.2025, astfel: Afirmaţia conform căreia ”este evident că (...) ofertantul nu va folosi în derularea contractului în speţă toţi cei 36 de angajaţi" reprezintă o simplă supoziţie a autorităţii contractante, întrucât subscrisa chiar va implica în derularea contractului pe toţi cei 36 de angajaţi, având în vedere că am precizat faptul că nu există salariaţi dedicaţi exclusiv prestării serviciului din prezenta procedură, ci salariaţii subscrisei prestează activitate pentru toate contractele aflate în derulare, Or, pentru că nu vor exista salariaţi dedicaţi exclusiv prestării serviciului din prezenta procedură, subscrisa va implica în derularea contractului, pe toată perioada acestuia, pe toţi cei 36 de salariaţii Ca atare, acesta este numărul total de angajaţi care, pe toată perioada derulării contractului, vor fi implicaţi direct în derularea contractului, iar cheltuielile cu această forţă de muncă pentru derularea contractului este de 0,34 lei/Kg, fiind justificată în precedentul răspuns. 2. Motivul ataşării a fost demonstrarea, cu titlu de exemplu, un nivel de salarizare al personalului subscrisei, iar relevanţa lor în calculaţia cu privire la modul de formare a preţului unitar aferent cheltuielilor cu personalul constă în faptul că au fost luate în considerare, împreună cu celelalte, la stabilirea sumei de 0,34 lei/Kg. În urma analizării răspunsului, în procesul-verbal nr. D/6868/ 26.05.2025 privind evaluarea propunerilor financiare, inclusiv verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice, s-au consemnat următoarele: Comisia de evaluare constata ca răspunsul ofertantului este neconcludent in sensul in care nu justifica costul ofertat pentru cheltuielile cu personalul, pentru cheltuielile cu forţa de munca aferenta contractului, avand in vedere ca prestarea serviciului nu va fi executata concomitent cu 36 de angajaţi, iar calculatia oferita in clarificare, pornind de la un salariu mediu brut/salariat de 6.785,13 lei/luna pentru un număr de 36 de salariaţi si raportat la cantitatea de deşeuri aferenta anului 2024 de 8.733 tone, este ¡relevant pentru procedura in speţa. Comisia de evaluare considera ca justificarea preţului ofertat ar trebui sa cuprindă o calculație raportata la cantitatea aferenta contractului nostru de 99.192 kg pentru numărul de persoane care va presta efectiv serviciile (un număr de persoane din cei 36 de angajaţi). Astfel, comisia de evaluare declara oferta oferta inacceptabila potrivit prevederile art. 134 alin 5 din HG 395/2016. Concluzia comisiei a fost comunicată contestatoarei cu adresa nr. D/8202/17.06.2025. În analiza criticilor aduse de ... SA deciziei de respingere a ofertei sale ca inacceptabile, Consiliul are în vedere că, în prima parte a contestației, sunt aduse critici motivării în drept invocată de autoritatea contractantă, respectiv trimiterea la art. 134 alin. (5) din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 [În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de acesta în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispoziţiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare Pagina 8 din 12
clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta sa va fi considerată inacceptabilă.], apreciind că, raportat la prevederile art. 210 din Legea nr. 98/2016 și art. 136 din norme, care au stat la baza solicitărilor de clarificări, oferta sa putea fi respinsă, ca neconformă, nu inacceptabilă. Față de cele criticate, deși este adevărat că, în cauză, ar fi trebuit aplicate prevederile art. 136 alin. (3) din norme [În cazul în care ofertantul nu prezintă comisiei de evaluare informaţiile şi/sau documentele solicitate sau acestea nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al preţului sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată neconformă.], și nu prevederile art. 134 alin. (5) din norme, o măsură de remediere a bazei legale invocate pentru respingerea ofertei nu se impune, dat fiind că, din cele expuse în contestație, rezultă că motivul respingerii ofertei i-a fost foarte clar operatorului economic. De altfel, nici nu este evidențiat prejudiciul care i-ar fi fost produs contestatoarei prin reținerea neconcludenței unui răspuns prin raportare la alte dispoziții decât cele vizând răspunsurile transmise în justificarea prețului ofertat. Astfel fiind, se constată caracterul nefondat al criticilor vizavi de motivarea în drept a măsurii de respingere a ofertei. În partea a doua a motivării, este criticată concluzia autorității contractante vizavi de faptul că nu ar fi fost justificat prețul ofertat, contestatoarea susținând că toată construcţia argumentativă a autorităţii contractante are ca premisă faptul că subscrisa nu voi presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi avuţi în vedere la justificarea costului cu personalul, de 0,34 lei/kg, premisă reţinută cu totul discreţionar de către autoritatea contractantă, care nici măcar nu a afirmat, apoi să mai şi probeze/demonstreze, acele elemente factuale care i-au născut convingerea că subscrisa nu voi presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi avuţi în vedere la justificarea costului cu personalul. Or, contrar susținerilor petentei, decizia achizitoarei a avut la bază că prestarea serviciului nu va fi executata concomitent cu 36 de angajaţi, iar calculatia oferita in clarificare, pornind de la un salariu mediu brut/salariat de 6.785,13 lei/luna pentru un număr de 36 de salariaţi si raportat la cantitatea de deşeuri aferenta anului 2024 de 8.733 tone, este ¡relevant pentru procedura in speţa. Comisia de evaluare considera ca justificarea preţului ofertat ar trebui sa cuprindă o calculație raportata la cantitatea aferenta contractului nostru de 99.192 kg pentru numărul de persoane care va presta efectiv serviciile (un număr de persoane din cei 36 de angajaţi). Așadar, elementele avute în vedere de autoritatea contractantă au fost, pe de o parte, faptul că prestarea serviciilor nu se va realiza concomitent cu cei 36 de salariați și, pe de altă parte, că ofertanta s-a raportat la cantitatea de deșeuri aferentă anului 2024 de 8733 tone, nerelevantă pentru procedura în cauză, cantitatea aferentă contractului care urmează a fi atribuit fiind 99.192 kg. Mai întâi, trebuie lămurit că solicitările de clarificări ale autorității contractante au fost determinate de necesitatea punerii în aplicare a deciziei nr. 1093/C9/1016 din 23.04.2025, în care s-a reținut expres că Pagina 9 din 12
deși a fost atașată anexa 1 cuprinzând detalierea cheltuielilor pentru transport colectare deșeuri, salarii angajați, cheltuieli cu utilitățile, materiale, piese de schimb, cheltuieli neprevăzute, profit, nu au fost depuse justificări din care să rezulte modul în care a fost construit costul pentru transport și pentru salarii. […] trebuia depusă calculația din care rezultă cheltuielile cu personalul pornind de la salariul declarat de 5613 lei. Mai mult, Consiliul a reținut în decizia anterioară: Contrar susținerilor intervenientei, faptul că nu va presta serviciile cu personal dedicat exclusiv contractului care va fi încheiat nu înseamnă că nu trebuie să cunoască și să justifice cheltuielile cu forța de muncă aferente contractului. Decizia Consiliului fiind definitivă prin neatacare, în mod corect, achizitoarea a solicitat clarificări vizavi de personalul implicat. De altfel, ... SA a fost parte în dosarul nr. 1016/2025, în calitate de intervenientă, și nu a atacat decizia Consiliului, astfel că îi erau cunoscut acesteia că trebuie să justifice cheltuielile cu forța de muncă și transportul. Ca răspuns la solicitării de clarificări transmise de achizitoare, în adresa nr. 1766/14.05.2025, ... SA a menționat următoarele: în ceea ce priveşte justificarea costului de 0,34 lei/kg reprezentând salarii angajaţi, subscrisa a avut în vedere următoarele elemente: • Număr salariaţi: 36 (25 salariaţi incinerare/sterilizare + 7 salariaţi TESA + 4 salariaţi şoferi) • Salariu mediu brut/salariat/lună: 6785,13 lei/lună • Cheltuieli cu salariile/an/36 salariaţi: 2.931.180 lei (6785,13 lei x 12 x 36 = 2.931.180 lei) • Cantitate deşeuri incinerate în perioada 01.01.2024 - 31.12.2024:8.733,000 kg/an • Total salarii angajaţi: 0,34 lei/kg (2.931.180 lei: 8.733.000 kg = 0,34 lei/kg). Așadar, operatorul economic a fost cel care a ales să justifice prețul prin raportare la numărul total de salariați și la o cantitate de deșeuri din anul 2024, nefiind culpa autorității contractante modul de construcție a fundamentării costurilor cu personalul în forma mai sus prezentată. Din analiza justificării depuse, Consiliul constată că sunt corecte cele reținute de comisia de evaluare, în sensul în care ceea ce a justificat operatorul economic au fost costurile cu cei 36 de salariați, iar raportarea s-a realizat la cantitatea de deșeuri incinerate în perioada 01.01.2024 - 31.12.2024. Faptul că societatea are experiență în domeniu și a prestat serviciile în anul 2024 nu înseamnă că nu trebuia fundamentat în mod corect prețul ofertat, cu luarea în considerare a elementelor din cadrul acordului-cadru ce urmează a se încheia. În primul rând, astfel cum a sesizat și autoritatea contractantă, fundamentarea trebuia să aibă în vedere cantitatea de deșeuri care face obiectul acordului-cadru și, în plus, să evidențieze cheltuielile cu personalul implicat în raport de serviciile prestate. Este adevărat că Pagina 10 din 12
nimic nu interzicea folosirea tuturor salariaților pentru toate contractele aflate în derulare, însă, separat de faptul că numărul salariaților declarați de contestatoare pentru incinerare/sterilizare este de 25, nu de 36, relevant era să se demonstreze că, pentru prestarea serviciilor, în raport de activitățile efectuate și numărul de ore necesar prestării, era necesară implicarea unui număr de 36 persoane cu norma întreagă, salariul folosit fiind 6785,13 lei/lună. Or, implicarea celor 36 de persoane nu a fost demonstrată nici în răspunsurile la clarificări și nici cel puțin în cadrul contestației, petenta făcând simple afirmații nedovedite. Consiliul nu poate trasa în sarcina achizitoarei transmiterea unor noi solicitări de clarificări, pentru fundamentarea costurilor cu personalul, dat fiind că în acest mod s-ar aduce atingere principiilor transparenței și tratamentului egal și, în plus, modul de construcție a justificării a fost alegerea ofertantei. De altfel, trebuie subliniat că, în cea de-a doua clarificare transmisă, nr. D/6341/15.05.2025, achizitoarea a explicat în clar operatorului economic că, deși cum precizează ofertantul nu există salariați exclusivi prestării serviciilor din prezenta procedură, ofertantul nu va folosi în derularea contractului în speță toți cei 36 de angajați. Comisia solicită o justificare a prețului ofertat de 0,34 lei/kg, ce trebuie să includă o calculație din care să rezulte cheltuielile cu numărul de persoane ce vor fi implicate direct în derularea contractului, așa cum dispune și CNSC-ul în decizia nr. 1093/C9/2016/23.04.2025 […]. ... SA aduce în discuție faptul că autoritatea contractantă nici măcar nu a afirmat, apoi să mai şi probeze/ demonstreze, acele elemente factuale care i-au născut convingerea că nu va presta serviciile cu toţi cei 36 de angajaţi avuţi în vedere la justificarea costului cu personalul, or, prestarea serviciilor cu numărul de personal indicat (36) raportat la salariul mediu utilizat trebuia demonstrată de ofertantă, nu de achizitoare. Cum s-a arătat și în decizia anterioară, prețurile ofertate trebuie să fie rezultatul liberei concurențe și să poată fi justificate, autoritatea contractantă având obligația respingerii ofertelor care conțin în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate (art. 137 alin. 3 lit. c din normele metodologice aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016). În raport de cele expuse, Consiliul apreciază că nu s-au înregistrat abateri de la cadrul legislativ în evaluarea efectuată, criticile contestatoarei fiind neîntemeiate. Astfel fiind, va fi respinsă, ca nefondată, contestația ... SA. Urmare respingerii contestației va fi respinsă solicitarea de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor de ocazionate de soluționarea contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, Pagina 11 din 12
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SA, în contradictoriu cu .... Respinge solicitarea de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de ocazionate de soluționarea contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, ... ... ...
Redactat Pagina 12 din 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.