AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1985/2025

DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ

Decizia CNSC nr. 1985/C5/2205 din 14.07.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1985/C5/2205 din 14.07.2025

Data din document
2025-07-14
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de dezinsecție și deratizare 2024”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1072946/ 06.09.2024, s-a solicitat: 1. Anularea Deciziei nr. 19533/30.05.2025, pe care o consideră nelegală și abuzivă, de anulare a procedurii de atribuire și continuarea acesteia cu respectarea prevederilor legale în vigoare 2. Plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, anulează decizia de anulare a procedurii și dispune continuarea Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, anulează decizia de anulare a procedurii și dispune continuarea Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1985/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 39363Data înregistrării: 2025-06-16
ContestatorDDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRLCUI 29210566
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC JUDETEAN DE URGENTA CLUJ

2025_1985_2025_Decizie_1985.pdf, BO2025_1985_2025_BO2025_1985.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.577 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1985/C5/2205 Data: 14.07.2025 Prin contestația nr. 1241/12.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39363/16.06.2025, formulată de către DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL, cu sediul social în București, str. Aleea Taifunului nr. 23, sector 3, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J40/12119/2011, având cod unic de înregistrare RO 29210566, reprezentată de dl. Gabriel Munteanu și convențional de Marius Gogescu, împotriva din deciziei nr. 19533/ 30.05.2025 de anulare a procedurii, emisă de către SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, cu sediul în str. Clinicilor nr. 3-5, Cluj- Napoca, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecție și deratizare 2024”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1072946/ 06.09.2024, s-a solicitat: 1. Anularea Deciziei nr. 19533/30.05.2025, pe care o consideră nelegală și abuzivă, de anulare a procedurii de atribuire și continuarea acesteia cu respectarea prevederilor legale în vigoare 2. Plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ CLUJ, anulează decizia de anulare a procedurii și dispune continuarea Pagina 1 din 2

§ 2

procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicare. Obliga autoritatea contractantă la plata sumei de 7.735 lei către societatea DDD CONSTANCE PERFECT CLEAN SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 58.398 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată de .... și convențional de ..., împotriva din deciziei nr. 19533/ 30.05.2025 de anulare a procedurii, emisă de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul licitației deschise, organizată în vederea încheierii acordului- cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecție și deratizare 2024”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat: 1. Anularea Deciziei nr. 19533/30.05.2025, pe care o consideră nelegală și abuzivă, de anulare a procedurii de atribuire și continuarea acesteia cu respectarea prevederilor legale în vigoare 2. Plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației, în baza dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL solicită cele redate în partea introductivă. Așa cum rezultă din Decizia nr. 19533/30.05.2025, motivul de anulare ar fi: „Prin Erata II Nr. 4391/07.02.2025 s-a modificat documentația de atribuire, în sensul modificării potrivit Anexei 1, a suprafețelor estimate asupra cărora se vor fi efectuat serviciile de dezinsecție și deratizare. Astfel: - pentru serviciul de dezinsecție, suprafața inițială a fost de 3.500.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit 2.565.474 mp; Pagina 1 din 22

§ 2

- pentru serviciul de deratizare, suprafața inițială a fost de 450.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit de 1.044.144 mp. Modificându-se suprafața estimată, a rezultat o nouă valoare estimată achiziției de 978.471,00 Lei, modificare care nu a fost preluată nici în SICAP, procedura figurând cu valoarea estimată inițială de 1.140.000,00 Lei. Având în vedere că această neregulă a fost sesizată în faza evaluării financiare a ofertelor, și că ne aflăm în faza în care este imposibil să mai remediem documentația de atribuire (valoarea estimată), am considerat că se impune anularea procedurii.” ...SRL apreciază că motivul de anulare este unul abuziv, autoritatea contractantă făcând trimitere la o erată („Erata II și Anexa 1 Servicii de dezinsecție și deratizare 2024” - Erata nr. 4391/07.02.2025) publicată în data 14.02.2025, adică anterior datei limite de depunere a ofertelor, respectiv 06.03.2025. Dacă motivul de anulare ar fi fost unul real, ce ar fi reprezentat, conform dispozițiilor art. 212 alin. (1) lit. c) coroborate cu cele ale art. 212 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, o încălcare a prevederilor legale, în sensul constatării unor erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă s- ar fi aflat în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor ce stau la baza achizițiilor publice, atunci autoritatea contractantă ar fi trebuit să anuleze procedura mai înainte de data limită de depunere a ofertelor și nu ulterior. Mai mult chiar, mărimile suprafețelor indicate în anexa 1 la erata II sunt identice cu cele indicate în anexa 1 la prima erată publicată, respectiv erata nr. 44207/18.11.2025: Cantități minime și maxime contract minim maxim subsecvent Dezinsecție interioară 450 81667 Dezinsecție exterioară 678 81259 Deratizare interioară 450 81667 Deratizare exterioară 678 81259 Erata nr. 4391/07.02.2025: Cantități minime și maxime contract subsecvent minim maxim Dezinsecție interioară 450 81667 Dezinsecție exterioară 678 81259 Deratizare interioară 132 27506 Deratizare exterioară 678 81259 De fapt, așa-zisul motiv de anulare este unul fals, vizibil „inventat” de către autoritatea contractantă în scopul de a-și anula propria procedură de atribuire. În erata nr. 4391/07.02.2025 autoritatea contractantă indică aceeași valoare estimată a procedurii, ne existând, de altfel, nici un motiv pentru care aceasta să fie modificată: „Erata II la D OCUMENTAȚIA DE ATRIBUIRE Pagina 2 din 22

§ 3

contractului de achiziție publică având ca obiect „Servicii de dezinsecție și deratizare 2024” Anunț de participare ...” Codări CPV 33141125-2 Valoarea estimată a procedurii: (Total fără TVA: 1.140.000,00 lei fără TVA Procedura aplicata: Licitație deschisă on line” Nici CNSC, nici Curtea de Apel Cluj nu au obligat autoritatea contractantă să modifice suprafețele estimate asupra cărora se vor efectua serviciile de dezinsecție și deratizare și, mai mult, în realitate, acestea nu sunt modificate și nici nu au cum să fie modificate, atâta vreme cât activitățile de dezinsecție și deratizare vor fi prestate în interiorul și exteriorul acelorași imobile.  Cu privire la suprafețele pe care ar urma să fie efectuate activitățile de dezinsecție, respectiv deratizare, noi nu am formulat critici cu privire la mărimea acestora, ci am solicitat defalcarea lor, respectiv indicarea suprafețelor, din totalul acestora indicat în caietul de sarcini, acolo unde autoritatea dorește prestarea activității de dezinsecție în prezența sau nu a oamenilor si detalierea suprafețelor exterioare unde va fi prestată activitatea de deratizare, în caietul de sarcini fiind indicată doar suprafața totală a acestora. Astfel, - Privitor la activitatea de dezinsecție ...SRL menționează că în contestația precedentă am criticat cerința de la pct. 6.1. din caietul de sarcini (ultimul alineat al acestui punct), în care autoritatea contractantă specifica: „Pentru spațiile în care sunt pacienți sau activitatea se desfășoară în flux continuu se va folosi un insecticid care poate fi utilizat în prezența personalului lucrător sau al beneficiarilor serviciilor medicale”, solicitând Consiliului fie să oblige autoritatea contractantă să înlăture această cerință, fie, „În măsura în care autoritatea contractantă dorește aplicarea unor insecticide nu prin metoda pulverizării, ci sub forma unor geluri, formă de condiționare mai puțin „agresivă” decât cea prin pulverizare, (...) solicităm Consiliului să oblige autoritatea contractantă să indice suprafețele pe care insecticidele vor fi astfel aplicate, prin defalcarea suprafețelor totale indicate în documentația de atribuire.” CNSC a admis această critică în Decizia nr. ... din 31.10.2024, arătând că: „Chiar dacă autoritatea contractantă susține că această cerință are legătură cu specificul activității sale - Spital județean de urgență cu paturi și foarte mulți pacienți care nu pot fi mutați sau transportați (cum ar fi, de exemplu, în Compartimentele de terapie intensivă), totuși Consiliul apreciază ca fiind pertinente argumentele prezentate de contestatar, respectiv (...) astfel că se impune ca autoritatea contractantă să indice suprafețele pe care insecticidele vor fi astfel Pagina 3 din 22

§ 4

aplicate, prin defalcarea suprafețelor totale indicate în documentația de atribuire.” Autoritatea contractantă a atacat decizia CNSC cu privire la admiterea acestei critici, însă Curtea de Apel Cluj a respins acest motiv al plângerii, arătând că: „Curtea apreciază că soluția pronunțată de Consiliu este temeinică și legală, având în vedere obiectivul urmărit de autoritatea contractantă prin demararea acestei licitații, respectiv acela de a combate o gamă largă de insecte, precum și faptul că acest obiectiv poate fi adus la îndeplinire prin folosirea unor substanțe insecticide care se aplică prin pulverizare. Or, acest tip de substanțe cu o eficientă ridicată, nu pot fi aplicate în prezența oamenilor conform indicațiilor de utilizare din avizele de punere pe piață. În acest context factual indicarea suprafețelor pe care insecticidele vor fi aplicate în prezența oamenilor, reprezintă o cerință importantă din perspectiva protecției sănătății publice, a conformității legale și a transparenței procesului de achiziție publică.” Prin urmare, autoritatea contractantă nu trebuia să modifice nici o suprafață, ci doar să le defalce, în sensul indicării exprese a suprafețelor pe care activitatea de dezinsecție va fi prestată în prezența oamenilor și cele în care dezinsecția va fi efectuată în absența acestora. Privitor la activitatea de deratizare, ...SRL menționează că a criticat în contestație faptul că autoritatea contractantă nu a precizat în anexa 1 a caietului de sarcini suprafețele exterioare clădirilor unde va fi prestată activitatea de deratizare. Prin Decizia nr. ... din 31.10.2024, a admis această critică cu motivarea: „În ceea ce privește faptul că autoritatea contractantă a precizat în punctul de vedere faptul că suprafața de 27.506 mp, prevăzută în caietul de sarcini pentru deratizare, reprezintă atât suprafețe interioare cât și exterioare, totalul general reprezentând cantitățile de lucrări necesare, interior și exterior, Consiliul apreciază că autoritatea contractantă trebuie să indice în documentația de atribuire suprafețele pe care se va presta serviciul de deratizare interioară si interioară, pentru a permite ofertanților să întocmească o propunere tehnică și financiară corectă și completă.” Obligația impusă de către CNSC autorității contractante nu a fost atacată în plângerea depusă la Curtea de Apel Cluj, drept urmare ea a rămas definitivă. Concluzionând, autoritatea contractantă nu și-a modificat nici o suprafață dintre cele prevăzute pentru prestarea activităților de dezinsecție și deratizare, ci a pus în aplicare decizia CNSC, defalcând și individualizând aceste suprafețe conform considerentelor CNSC, prin urmare motivul de anulare este unul nelegal și vădit abuziv. Pagina 4 din 22

§ 5

În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației. Autoritatea contractantă menționează că prin erata II nr. 4391/ 07.02.2025 s-a modificat documentația de atribuire în sensul celor dispuse de Curtea de Apel Cluj prin Decizia nr. ..., însă potrivit anexei I s-au modificat și suprafețele estimate pe care se vor desfășura serviciile, astfel: - pentru serviciul de dezinsecție, suprafața inițială a fost de 3.500.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit 2.565.474 mp;

§ 6

- pentru serviciul de deratizare, suprafața inițială a fost de 450.000 mp, iar în urma eratei suprafața a devenit de 1.044.144 mp. Modificându-se suprafața estimată, a rezultat o nouă valoare estimată a achiziției de 978.471,00 lei, modificare care nu a fost prelucrată nici în SICAP, procedura de atribuire figurând în continuare cu valoarea estimată inițială de 1.140.000,00 lei. Numai după evaluarea tehnică și DUAE a ofertelor, în faza de evaluare financiară a ofertelor s-a constatat că în privința valorii estimate a procedurii figura tot valoarea inițială de 1.140.000,00 lei, deși conform suprafețelor rezultate în urma eratei II nr. 4391/ 07.02.2025, valoarea estimată a procedurii ar fi trebuit să devină valoarea de 978.471,00 lei. Având în vedere că această neregulă a fost sesizată abia în momentul evaluării financiare a ofertelor, într-o fază în care era imposibil să se mai remedieze documentația de atribuire (valoarea estimată), s-a considerat că soluția cea mai corectă era anularea procedurii, în considerarea dispozițiilor art. 212 alin. (1) lit. c) și (2) din Legea nr. 98/2016. Nemulțumită fiind de decizia autorității contractante de anulare a procedurii de atribuire ...SRL a formulat contestația care face obiectul prezentului dosar. Autoritatea contractantă invocă excepția inadmisibilității contestației pentru nedepunerea cauțiunii. Autoritatea contractantă susține că argumentele contestatoarei nu fac decât să susțină caracterul întemeiat al deciziei de anulare a procedurii la care aceasta a recurs. Astfel, contestatoarea susține că decizia de anulare ar fi abuzivă, deoarece, potrivit acesteia, procedura de atribuire ar fi putut fi anulată până la termenul de depunere a ofertelor - data de 06.03.2025. Or, motivul anulării se pliază pe dispozițiile art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016, tocmai pentru că a fost incidența acea omisiune despre care face vorbire dispoziția normativă invocată. Neconcordanța dintre suprafețele indicate/modificate în urma eratei II și valoarea estimată a achiziției au fost sesizate abia în faza evaluării Pagina 5 din 22

§ 7

financiare a ofertelor când s-a verificat corespondența suprafețelor din licitație cu valoarea ofertelor și cu valoarea estimată a procedurii. De asemenea, contestatoarea corijează autoritatea contractantă pentru scurgerea unui termen de 3 luni de la data limită de depunere a ofertelor și până la luarea deciziei de anulare, însă omite necesitatea parcurgerii etapelor procedurii de licitație publică, respectiv că a fost necesară evaluarea tehnică a ofertelor și DUAE, având de a face cu un material voluminos de evaluat, de exemplu, numai oferta tehnică depusă de contestatoare însumând un număr de 227 pagini și oferta sa financiară de 6 pagini. În mod surprinzător în contestație se afirmă că nu ar fi fost cazul să se modifice valoarea estimată procedurii deoarece în erata nr. 4391/07.02.2025 este indicată aceeași valoare estimată a procedurii de 1.140.000,00 lei fără TVA. Rezultă din această afirmație că, ...SRL ori nu a înțeles motivul anulării procedurii de atribuire și obiectul contestației sale, ori încearcă inducerea în eroare. Motivul anulării procedurii de atribuire îl reprezintă tocmai neconcordanța dintre valoarea estimată menționată în documentele achiziției și valoarea care rezultă în urma aplicării tarifelor la suprafețele stabilite conform eratei nr. 4391/07.02.2025 care conține suprafețele finale. O astfel de neconcordanță, privitoare la un element esențial al procedurii de achiziție, respectiv valoarea estimată a procedurii care nu mai putea fi modificată nici în SEAP, constituie în mod evident un viciu, o neregulă care nu putea fi corectată la momentul respectiv decât prin anularea procedurii. Motivele anulării procedurii sunt clar indicate în cuprinsul deciziei contestate, care are la bază nota justificativă din partea comisiei de evaluare numită în cadrul procedurii care la rândul ei conține motivele ce au stat la baza propunerii de anulare a procedurii. Autoritatea contractantă susține că motivele invocate la punctul II c) din contestație exced obiectului cauzei, deoarece, până la depunerea ofertelor, autoritatea contractantă poate modifica documentația de atribuire inclusiv, în speță, în ceea ce privește suprafețele unde urmau să fie prestate serviciile de dezinsecție și deratizare. Prin eratele adoptate, autoritatea contractantă a pus în aplicare dispozițiile Consiliului și cele ale Curții de Apel Cluj și totodată conform anexei la erata II au fost modificate și suprafețele pe care se vor efectua serviciile de dezinsecție și deratizare. Dispozițiile Curții de Apel Cluj nu împiedicau autoritatea contractantă să recurgă la modificarea altor elemente ale documentației, în speță, suprafețele destinate serviciilor de dezinsecție și deratizare. Prin publicarea lor în SEAP Eratele au fost aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de licitație. Mai mult, oferta Pagina 6 din 22

§ 8

depusă de ...SRL a fost depusă în conformitate cu suprafețele indicate în erata nr. 4391/07.02.2025. În ceea ce privește cheltuielile de judecată ale contestatoarei, autoritatea contractantă solicită respingerea cestui capăt de cerere, ca nedovedit, iar în subsidiar, să se dispună reducerea onorariului avocațial, având în vedere că prezentul litigiu nu are un grad de complexitate ridicat și nu se va administra un probatoriu stufos, singura probă solicitată fiind cea proba cu înscrisurile. La 27.06.2025, ...SRL a transmis concluziile scrise nr. ..., înregistrate la Consiliu cu nr. .... Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...SRL a transmis recipisa de consemnare nr. ..., eliberată de ..., la data de 18.06.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 11.400 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: Autoritatea contractantă ... a inițiat procedura de licitație deschisă, în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Servicii de dezinsecție și deratizare 2024”, prin publicarea pe SEAP a anunțului de participare nr. .../06.09.2024, valoarea estimată a procedurii fiind de 1.140.000 lei fără TVA, criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. Ulterior deschiderii ofertelor (după cca. 3 luni de la deschidere), prin decizia nr. 19533 din 30.05.2025, autoritatea contractantă a anulat procedura de atribuire. Prin contestația care face obiectul prezentei, ...SRL este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă, ulterior depunerii ofertelor, a anulat procedura de atribuire, motivat de faptul că: „Prin Erata II Nr. 4391/07.02.2025 s-a modificat documentația de atribuire, în sensul modificării potrivit Anexei I, a suprafețelor estimate asupra cărora se vor fi efectuat serviciile de dezinsecție și deratizare. Astfel: - pentru serviciul de dezinsecție, suprafața inițială a fost de 3.500.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit 2.565.474 mp; - pentru serviciul de deratizare, suprafața inițiala a fost de 450.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit de 1.044.144 mp. Modificându-se suprafața estimată, a rezultat o nouă valoare estimată achiziției de 978.471,00Lei, modificare care nu a fost preluată nici în SICAP, procedura figurând cu valoarea estimată inițială de 1.140.000,00Lei. Având în vedere că această neregulă a fost sesizată în faza evaluării financiare a ofertelor, și că ne aflăm în faza în care este imposibil să mai remediem documentația de atribuire (valoarea estimată), am considerat că se impune anularea procedurii.” Potrivit mențiunilor de la secțiunea II.1.4) „Descrierea succintă” din anunțul de participare, prezenta procedură de atribuire a fost organizată Pagina 7 din 22

§ 9

în vederea încheierii unui acord cadrul pentru „servicii de dezinsecție și deratizare” - pe 48 luni În cadrul strategiei de contractare autoritatea contractantă menționează la cap. 1 Obiectul contractului următoarele: „Achiziția serviciilor este necesară pentru buna desfășurare a activității curente cât și pentru eliminarea sau prevenirea apariției unor focare de infecție, a unor epidemii, boli infecțioase ca urmare a proliferării în sediul ... a apariției rozătoarelor, a diferitelor specii de insecte și eliminarea apariției unor focare de infecție, a unor epidemii, boli infecțioase și daune materiale ca urmare a proliferării în spațiile ... - a insectelor, rozătoarelor, bacteriilor, germenilor microbieni specifici anumitor boli. Serviciile vor fi efectuate la solicitarea beneficiarului. Cerințele tehnice definite la nivelul anunțului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producător, la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție/ metoda specifica de fabricație/ prestare/execuție, vor fi înțelese ca fiind însoțite de mențiunea „sau echivalent". Serviciile solicitate trebuie să îndeplinească cerințele privitoare la funcționalitatea, eficiența, fiabilitatea în conformitate cu specificațiile producătorului pentru substanțele și produsele utilizate și garantate de acesta, astfel încât ca acestea să îndeplinească scopul declarat anterior. Se va urmări distrugerea insectelor dăunătoare și a celor parazite (țânțari, muște, gândaci de bucătărie, ploșnițe, purici, furnici, căpușe, etc.) utilizându-se insecticid, substanță chimică activă ce stă la baza insecticidului va trebui sa aibă un spectru larg de acțiune asupra întregii game de insecte specificate anterior. Dezinsecția: Dezinsecția va urmări distrugerea insectelor dăunătoare și acelor paraziți (țânțari, muște, gândaci de bucătărie, ploșnițe, purici, molii, furnici, căpușe, etc.) utilizându-se insecticide. Substanța chimică activă ce stă la baza insecticidului va trebui sa aibă un spectru larg de acțiune asupra întregii game de insecte specificate anterior. Deratizarea: Deratizare va urmări eliminarea prin otrăvire a rozătoarelor (șoarecilor și/sau șobolanilor). Substanțele biocide (raticide) folosite vor fi din categoria substanțelor și produselor care prezintă pericole pentru mediu. Se va atașa la ofertă lista produselor care vor fi folosite pentru dezinsecție, deratizare. Se vor prezenta în copie: Fișele tehnice cu date de securitate ale produselor, din care să rezulte inclusiv consumul specific pentru o infestare medie cu rozătoare, respectiv insecte. Documentele din care sa rezulte consumul specific pentru o infestare medie cu rozătoare/insecte: - aviz sanitar/certificatul de autorizare al produsului biocid. Vor fi acceptate doar oferte ale firmelor specializate, firme care au implementat un sistem de management al calității serviciilor, al mediului și respectiv securității în muncă , în conformitate cu standardele : SR EN ISO 9001:2000, ISO 14001:2005 si SR EN ISO 45001:2023 sau echivalent al acestora. Produsele ofertate (insecticide) pot fi autohtone sau din import, pot avea forma de prezentare specifica (lichidă, gel, praf sau alta forma fizică) și să facă Pagina 8 din 22

§ 10

parte din grupa principală 3 - Produse pentru combaterea dăunătorilor, tip de produs 18, avizate/autorizate de Ministerul Sănătății - Comisia națională pentru produse biocide, pentru profilaxia sanitar-umană. Insecticidul folosit trebuie să fie biodegradabil, să nu prezinte miros persistent, să nu denatureze suprafețele pe care se aplică, să prezinte eficiență în combaterea insectelor și să permită punerea rapidă în folosință a spațiilor tratate. Aplicarea se va face prin amplasare de substanță în puncte specifice sau pulverizare de soluție în încăperi și spații închise, pe pereți, în colțuri, pe plafoane și pe pardoseli utilizându-se pompe manuale sau pulverizatoare de mare presiune. Cerințe privind organizare serviciilor: Serviciile vor fi efectuate în prezența unui reprezentant al beneficiarului pentru fiecare locație. Serviciile pot avea caracter de regularitate și solicitări în caz de urgență. Serviciile vor fi prestate în locațiile prevăzute în Anexa 1, pe baza comenzilor transmise de către reprezentații ..., în scris, prin email, watsapp sau alte mijloace de comunicare electronică, conform graficului de execuție, în maxim 48 de ore de la anunțare astfel: -de 4 ori pe an în cazul operațiunii de dezinsecție interioara, la întreaga suprafața interioara a spitalului - 75382 mp -de 2 ori pe an in cazul operațiunii de dezinsecție exterioara, la întreaga suprafața exterioara a spitalului - 82000 mp -lunar in cazul operațiunii de dezinsecție pentru spatii vulnerabile (Clădire Administrativa + mașini alimente) - aprox. 2000 mp -Săptămânal în cazul operațiunilor de dezinsecție pentru spatii deosebite - aprox.4200 mp (UPU+ Bloc alimentar). -de 4 ori pe an în cazul operațiunii de deratizare care va include și montarea de stații de intoxicare, fără costuri suplimentare. În funcție de cerințele interne ale spitalului și de gradul de infestare, autoritatea contractanta poate modifica graficul, termenele de execuție și periodicitatea de execuție a lucrărilor de dezinsecție și deratizare, comunicând aceasta prestatorului. O prestație completă la nivelul ... se efectuează în maxim 5 zile. Dacă este nevoie (în cazul apariției unui număr mare de rozătoare sau insecte) se vor efectua suplimentar activități de dezinsecție și deratizare fără a se percepe costuri suplimentare. Acestea se vor efectua în maxim 48 ore de la data solicitării telefonice sau în scris de către autoritatea contractantă.” De asemenea în cadrul strategiei se regăsește valoare estimată la cap. 3 autoritatea contractantă menționând: „lot: 1.140.000,00 fără TVA din care: Sublot 1.1 – 1.050.000,00 lei fătă TVA Sublot 1.2 – 90.000 lei fără TVA” la rubrica 3.1.1. Justificare valoare estimată autoritate contractantă a menționat doar: „- cercetare de piață - Oferta preț”, iar la cap. 19 sunt indicate: „servicii de dezinsecție (interior+exterior) – 3.500.000 mp; preț estimat 0,3 lei (...) cantitate estimată maximă contract subsecvent 1 an (12 luni) 875.000 Pagina 9 din 22

§ 11

servicii de deratizare – 450.000 mp; preț estimat 0,2 lei (...) cantitate estimată maximă contract subsecvent 1 an (12 luni) 112.500” În cadrul caietului de sarcini autoritatea contractantă a menționat că „Serviciile vor fi prestate în locațiile prevăzute în Anexa 1, pe baza comenzilor transmise de către reprezentații ..., în scris, prin email, watsapp sau alte mijloace de comunicare electronică, conform graficului de execuție, în maxim 48 de ore de la anunțare astfel: - de 4 ori pe an în cazul operațiunii de dezinsecție interioara, la intreaga suprafața interioara a spitalului - 75382 mp - de 2 ori pe an in cazul operațiunii de dezinsecție exterioara, la întreaga suprafața exterioara a spitalului - 82000 mp - lunar în cazul operațiunii de dezinsecție pentru spatii vulnerabile (Clădire Administrativa + mașini alimente) - aprox. 2000 mp - Săptămânal in cazul operațiunilor de dezinsecție pentru spatii deosebite - aprox.4200 mp ( UPU+ Bloc alimentar) - de 4 ori pe an în cazul operațiunii de deratizare care va include si montarea de stații de intoxicare, fără costuri suplimentare (...) Dimensiunea suprafețelor pe care se vor aplica tratamente se regăsesc în Anexa 1 la prezentul Caiet de sarcini. Nr. Lot Denumire lot U.M. Cod CPV Cantitate estimată minimă/acord cadru Cantitate estimată maximă/acord cadru Cantitate estimată minimă/Contr. subsecvent Cantitate estimată minimă/ Contr. subsecvent 1 Servicii de dezinsecție, deratizare 1.1 Servicii de dezinsecție mp 90921000-9 437500 3500000 1 875000 1.2 Servicii de deratizare mp 90923000-3 56250 450000 1 112500 Total loturi : 1 Suprafețele interioare conform Anexei sunt suprafețe critice și vor fi luate în considerare în vederea aplicării capcanelor cu adeziv pentru operațiunea de deratizare. Având în vedere specificul instituției gradul de infestare poate fi considerată având grad mediu. (...)” iar în cadrul anexei 1 la caietul de sarcini se regăsește: - tabelul cu suprafețele autorității contractante detaliate pe denumirea clădirii, adresa amplasamentului, numărul de nivele/clădire, suprafața construită și suprafața dezinsecție, totalul final al suprafețelor fiind de 27.506 mp suprafață construită și 75.382 mp suprafață dezinsecție în interior - tabelul cu suprafețele exterioare ale autorității contractante detaliate pe denumirea clădirii, adresa amplasamentului și suprafața dezinfectată totalul suprafeței dezinfectate în exterior fiind de 82.000 mp totalul general al suprafeței deratizate fiind de 27.506 mp iar de dezinsecție fiind de 157.382 mp. Împotriva procedurii de atribuire s-a formulat anterior contestația nr. 1197/16.09.2024, înregistrată la Consiliul sub nr. 58786/ Pagina 10 din 22

§ 12

17.09.2024, depusă de ...SRL soluționată prin Decizia nr. .../31.10.2024 astfel: „În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ...obliga autoritatea contractantă la clarificarea/modificarea documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus, prin emiterea unui nou document/anunț tip erată, conform prevederilor art. 55 din HG nr. 395/2016, în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la primirea deciziei, precum și la stabilirea unui nou termen limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016.” În timpul soluționării contestației autoritatea contractantă a adoptat măsura de remediere nr. 3941/18.09.2024 postă în SEAP sub identificatorul „[.../00008] Masuri de remediere Dezinsectie si deratizare.rar.p7s” la data de 19.09.2024 astfel: „pct. 6.2. Deratizarea, din caietul de sarcini, se modifică astfel: „Deratizarea va urmări eliminarea rozătoarelor (...) Substanțele biocide (...) folosite vor fi din categoria substanțelor și produselor care nu prezintă pericole pentru mediu” Facem precizarea că suprafaț d 27.506 mp, prevăzută în caietul de sarcini pe d , reprezintă atât suprafețe interioare cât și exterioare. Totalul general prezintă cantitățile de lucrări necesare, interior și exterior” Punând în aplicarea decizia CNSC, autoritatea contractantă postează în SEAP în data de 21.11.2024 sub identificatorul „[.../00013] Erata,anexa-Serviciu de Dezinsectie si Deratizare 2024.rar.p7s” erata la documentația de atribuire nr. 44207/18.11.2024 la care anexează Anexa 1 – Suprafețe .... Procedând la verificarea Anexei 1 la caietul de sarcini și a Anexei 1 anexată la erata nr. 44207/18.11.2024 postă în SEAP la data de 21.11.2024 Consiliul reține următoarele: - Ambele

§ 13

anexe

§ 14

cuprind

§ 15

denumirea

§ 16

clădirii,

§ 17

adresa amplasamentului, numărul de nivele/clădire, suprafața construită și suprafața dezinsecție, totalul final al suprafeței construite fiind identic în ambele înscrisuri respectiv de 27.506 mp însă referitor la suprafața dezinsecție în interior se constată diferențe astfel, dacă în prima anexă suprafața totală era de 75.382 mp în interior în cea de a doua anexă postată suprafața este de 81.667 mp. Această diferență de 6.285 mp rezultă de la poziția „Palat nou” având adresa de amplasament str. Clinicilor nr. 4-6 cu o suprafață construită de 2.750 mp însă în cadrul primei anexe autoritatea contractantă a indicat că suprafața dezinfectată este de 1.300 mp însă în anexa depusă prin erată este menționată suprafața de 7.585 mp. - Referitor la suprafețele exterioare se observă că în cadrul anexei la caietul de sarcini acestea sunt indicate prin aproximare grosieră și rotunjire la nivelul miilor rezultând o suprafață totală de 82.000 mp iar în cadrul anexei atașată eratei autoritate Pagina 11 din 22

§ 18

contractantă a indicat suprafețele exacte rezultând o suprafață de 81.259 mp. Rezultă astfel că deși aparent suprafețele exterioare individuale ale clădirilor din cele două înscrisuri sunt diferite, diferența între totaluri este de doar 741 mp. - În finalul anexei la erata nr. 44207/18.11.2024 autoritatea contractantă indicând expres cantitățile minime și maxime ale contractelor subsecvente astfel: o Dezinsecție interioară – cantitate minim 450 – maxim 81.667 o Dezinsecție exterioară – cantitate minim 678 – maxim 81.259 o Deratizare interioară – cantitate minim 450 – maxim 81.667 o Deratizate exterioară – cantitate minim 678 – maxim 81.259 Cu toate că a luat măsuri de remediere urmare a deciziei CNSC, autoritate contractantă a formulat plângere împotriva deciziei la Curtea de Apel Cluj constituindu-se dosarul nr. 1030/33/2024 soluționată prin Hotărârea nr. ... în sensul: „Admite în parte plângerea formulată de autoritatea contractantă ...-NAPOCA împotriva Deciziei CNSC nr. ... din data de 31.10.2024, pe care o modifică în parte în sensul că: respinge contestația formulată de ...SRL cu privire la criticile privind pct. 6.1. lit. a) din Caietul de sarcini. Menține în rest dispozițiile deciziei atacate. Obligă autoritatea contractantă să plătească intimatei ...SRL suma de 7.022,36 lei reprezentând cheltuieli de judecată parțiale aferente plângerii.” Urmare a acestei decizii pronunțată de Curtea de Apel, autoritatea contractantă postează o nouă erată înregistrată sub nr. 4391/ 07.02.2025, sub identificatorul „[.../00017] Erata II si Anexa 1 Servicii de dezinsecție si deratizare 2024.rar.p7s” Procedând la verificarea Anexei 1 la erata nr. 44207/18.11.2024 și a Anexei 1 la erata nr. 4391/07.02.2025 Consiliul reține următoarele: - Ambele

§ 19

anexe

§ 20

cuprind

§ 21

denumirea

§ 22

clădirii,

§ 23

adresa amplasamentului, numărul de nivele/clădire, suprafața construită și suprafața dezinsecție, totalurile finale al suprafețelor construite și dezinsecție fiind identice în ambele înscrisuri respectiv de 27.506 mp și 81.667 mp. Elementul care apare în mod suplimentar în cadrul anexei la erata nr. 4391/ 07.02.2025 este suprafața în care tratamentul de dezinsecție se face în prezenta persoanelor de 70.286 mp. - Referitor la suprafețele exterioare în ambele înscrisuri valorile sunt identice respectiv suprafața de 81.259 mp. - Referitor la deratizare în cadrul anexei la erata nr. 4391/ 07.02.2025 apare menționată suprafața pentru deratizare Pagina 12 din 22

§ 24

interioară de 27.506 mp iar exterioară de 81.259 mp față de suprafețele din cadrul anexei la erata nr. nr. 44207/18.11.2024 în care sunt menționate următoarele suprafețe: pentru interior 81.667 iar pentru exterior 81.259 mp - În finalul anexei la erata 4391/07.02.2025 autoritatea contractantă indicând expres cantitățile minime și maxime ale contractelor subsecvente astfel: o Dezinsecție interioară – cantitate minim 450 – maxim 81.667 o Dezinsecție exterioară – cantitate minim 678 – maxim 81.259 o Deratizare interioară – cantitate minim 132 – maxim 27.506 o Deratizate exterioară – cantitate minim 678 – maxim 81.259 Totodată, se reține că în procesul verbal nr. 8113/07.03.2025 privind evaluarea garanției de participare, a informațiilor din DUAE și a documentelor care îl însoțesc, se menționează că au depus oferte, 3 operatori economici. În cadrul procesului verbal nr. 10812/27.03.2025 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și după caz cu factorii de evaluare toate cele 3 oferte sunt declarate admisibile. Prin decizia nr. 19533/30.05.2025 (după cca. 2 luni de la evaluarea celor 3 propunerii tehnice și declararea lor admisibile, cca. 3 luni de la depunerea ofertelor, cca. 6 luni de la postarea în SEAP a anexei nr. 1 cu indicarea clădirilor și a suprafețelor interioare și exterioare) autoritatea contractantă a decis anularea procedurii în baza art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016 motivând că „Prin Erata II Nr. 4391/07.02.2025 s-a modificat documentația de atribuire, în sensul modificării potrivit Anexei I, a suprafețelor estimate asupra cărora se vor fi efectuat serviciile de dezinsecție și deratizare. Astfel: - pentru serviciul de dezinsecție, suprafața inițială a fost de 3.500.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit 2.565.474 mp; - pentru serviciul de deratizare, suprafața inițiala a fost de 450.000 mp, iar în urma Eratei suprafața a devenit de 1.044.144 mp. Modificându-se suprafața estimată, a rezultat o nouă valoare estimată achiziției de 978.471,00Lei, modificare care nu a fost preluată nici în SICAP, procedura figurând cu valoarea estimată inițială de 1.140.000,00Lei. Având în vedere că această neregulă a fost sesizată în faza evaluării financiare a ofertelor, și că ne aflăm în faza în care este imposibil să mai remediem documentația de atribuire (valoarea estimată), am considerat că se impune anularea procedurii” Procedând la verificarea aspectelor invocate de autoritatea contractantă Consiliul reține: Pagina 13 din 22

§ 25

Autoritatea contractantă a decis în cadrul documentelor aferente procedurii să încheie un acord cadru pe 4 ani, fiind astfel obligată să stabilească cantitățile minime și maxime estimate și valoare estimată minimă și maximă a contractelor subsecvente. Potrivit art. 108 din Legea nr. 98/2016 autoritatea contractantă va atribui contractele subsecvente operatorului economic semnatar, ori de câte ori intenționează să achiziționeze serviciile care fac obiectul acestui acord-cadru, respectând condițiile esențiale stabilite la încheierea acestuia. Potrivit caietului de sarcini cap. 7. Propunerea financiară „oferta va conține tariful pentru fiecare tip de intervenție, exprimat în lei/mp. (...) Oferta va conține prețul în: - Lei/mp tratament dezinsecție - Lei/mp deratizare Prețurile trebuie să includă atât manopera cât și costul substanțelor care se folosesc la tratamente. Dacă prețul total, fără TVA , inclus în propunerea financiară de ofertant depășește valoarea estimată comunicată prin invitația de participare, atunci oferta este declarată inacceptabilă, conform prevederilor art. 137 alin. (2) lit. e) din HG nr. 395/2016. Prețurile unitare ofertate (lei/mp) trebuie să se încadreze în prețurile unitare estimate”. Suprafețele nu au fost postate în SEAP prima oară, prin anexa la erata 4391/07.02.2025, așa cum se susține eronat în decizia de anulare, ci acestea au fost postate inițial în SEAP și implicit cunoscute de operatorii economici interesați, prin publicarea anexei la erata nr. 44207/18.11.2024 (cu cca. 4 luni înainte de depunerea ofertelor), înscris în care autoritatea contractantă a menționat expres că valoarea estimată este de 1.140.000,00 lei fără TVA, valoare care se regăsește în toate înscrisurile emise de aceasta. Rezultă astfel, că aspectele invocate de autoritatea contractantă, în cadrul punctului de vedere, „numai după evaluarea tehnică și DUAE a ofertelor, în faza de evaluare financiară a ofertelor s-a constatat că în privința valorii estimate a procedurii figura tot valoarea inițială de 1.140.000 lei, deși conform suprafețelor rezultate în erata II nr. 4391/07.02.2025, valoarea estimată a procedurii ar fi trebuit să devină valoare de 978.471,00 lei” nu reprezintă aspecte de legalitate, cu alte cuvinte nu reprezintă încălcări ale prevederilor legale, ci reprezintă aspecte de oportunitate, constând în eliminarea unor suprafețe de la tratamentele pentru dezinsecția și adăugarea altor la tratamentele pentru deratizare și implicit la modificarea costurilor acestor servicii. Consiliul nu poate reține susținerile autorității contractante cu privire la modificările suprafețelor și implicit ale valorilor, având în vedere că în cadrul caietului de sarcini la pag. 3 sunt menționate în mod expres suprafețele interioare și exterioare ale spitalului și numărul de Pagina 14 din 22

§ 26

operațiuni de dezinsecție și deratizare valori care sunt apropiate celor din cadrul anexelor la eratele nr. 44207/18.11.2024 și nr. 4391/07.02.2025. Consiliul reține că semnificația sintagmei „încălcări ale prevederilor legale” din art. 212 alin. (1) lit. c) teza I din Legea nr. 98/2016 invocat de autoritatea contractantă pentru anularea procedurii respectiv „Autoritatea contractantă are obligația de a anula procedura de atribuire a contractului de achiziție publică/acordului-cadru în următoarele cazuri: (...) dacă încălcări ale prevederilor legale afectează procedura de atribuire” a fost definită în mod explicit la alin. (2) al aceleiași norme juridice, potrivit căruia „În sensul dispozițiilor alin. (1) lit. c), prin încălcări ale prevederilor legale se înțelege situația în care, pe parcursul procedurii de atribuire, se constată erori sau omisiuni, iar autoritatea contractantă se află în imposibilitatea de a adopta măsuri corective fără ca aceasta să conducă la încălcarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2)”. Ori, din analiza Deciziei de anulare nr. 19533/30.05.2025 rezultă ideea că autoritatea contractantă în stabilirea necesității și implicit a calculul valorilor estimate minime și maxime a acordului cadrul și respectiv a valorilor minime și maxime a contractelor subsecvente a luat în considerare suprafețe mai mari pentru serviciile de dezinsecția și mai mici pentru deratizare, în speță, nefiind vorba de o omisiune în documentația aferentă procedurii. Încheierea acordului cadrul nu implică în mod direct și cheltuirea banului public pentru cantitatea maximă luată în considerare la inițierea procedurii de atribuire, aceasta intervenind doar la apariția necesității autorității contractante finalizată cu încheierea contractului subsecvente. Prin urmare, nu se susțin afirmațiile autorității cu privire la pretinse erori sau omisiuni din documentația elaborată anterior, aceasta invocând modificarea valorii estimate urmare a modificării suprafețelor doar în scopul anulării procedurii de atribuire, cu încălcarea prevederilor art. 146 alin. (2) din HG nr. 395/2016, potrivit cărora „Autoritatea contractantă nu are dreptul (...) de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii de atribuire, o asemenea abordare fiind considerată o încălcare a principiului asumării răspunderii prevăzut la art. 2 alin. (2) din Lege.” Autoritatea contractantă a cunoscut încă de la momentul inițierii procedurii că necesitarea sa constă servicii de dezinsecție și de deratizare pe suprafețele interne și externe ale clădirilor sale însă a ales să nu le detalieze în documentele de atribuire fapt ce a condus la depunerea unei contestații. Urmare a admiterii contestației autoritatea contractantă a fost obligată să aducă la cunoștința operatorilor economici aceste suprafețe. Modul de stabilire a suprafețelor în funcție de care autoritatea contractantă a calculat valoarea estimată nu se regăsește în strategia de contractare, la pag. 8 regăsindu-se doar cantitățile estimate minime ale Pagina 15 din 22

§ 27

acordului cadrul pentru 6 luni, cantitățile estimate maxime ale acordului cadrul pentru 4 ani și cantitățile estimate maxime alte contractului subsecvent pentru 1 an. Având în vedere că oferta trebuia elaborată în lei/mp tratament dezinsecție și lei/mp deratizare coroborat cu faptul că autoritatea contractantă a inițiat o procedură în vederea încheierii unui acord cadru și nu atribuirea unui contract de achiziție, decizia autorității contractante de anulare a procedurii în această etapă este nelegală. Astfel, Consiliul reține că procedurile de atribuire reglementate de Legea nr. 98/2016, care transpune în dreptul național prevederile Directivei 2014/24/UE, au ca scop unic încheierea unui contract de achiziții publice/acord-cadru. Numai în mod excepțional, atunci când pe parcursul procedurii de atribuire survin circumstanțe care împiedică încheierea acordului cadru, este posibilă nefinalizarea procedurii de atribuire prin încheierea acestuia. Prin urmare, potrivit art. 1 alin. (1) și (2) din Directivă, încheierea contractului de achiziții publice/acordului cadru este scopul și rezultatul procedurii de atribuire, neputând fi concepută o procedură care să nu se finalizeze cu încheierea unui contract/acord cadru, cu excepția cazurilor în care acest lucru nu este posibil din motive independente de voința autorității contractante, aspect subliniat în legislația națională prin prevederile art. 143 alin. (1) din HG nr. 395/2016 care statuează regula conform căreia: „Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică/ acordul-cadru cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare”. Consiliul va reține că, prin excepție de la această regulă, potrivit art. art. 212 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă poate anula procedura de atribuire pentru cinci motive expres și limitativ prevăzute de lege printre acestea neregăsindu-se modificarea unor suprafețe urmare a punerii în aplicare unei decizii definitive care ar fi implicat reducerea valorii estimate cu cca. 14,17%. Modalitatea în care a înțeles autoritatea contractantă să anuleze procedura de atribuire a contractului se situează în afara prevederilor legale, urmând să se observe în principal, că atunci când se hotărăște organizarea unei proceduri de atribuire, autoritatea trebuie să aibă în vedere atât încadrarea contractului în bugetul său cât și stabilirea unor cerințe care să corespundă necesităților sale și care să nu restrângă concurența. În măsura în care a decis să poată asigura achiziționarea serviciilor și a publicat anunțul de participare împreună cu documentația de atribuire, nu mai este permis ca prin propria voință își schimbe necesitatea în etapa de evaluare a ofertelor. Faptul că art. 212 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 98/2016 prevede posibilitatea anulării procedurii de atribuire: „dacă încălcări ale prevederilor Pagina 16 din 22

§ 28

legale afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului” trebuie interpretat în contextul anterior invocat, în care anularea procedurii este o excepție de la regula generală, survenită din motive independente de voința autorității contractante, situație care nu este aplicabilă în speța dedusă soluționării deoarece anularea procedurii este consecința directă a acțiunilor autorității contractante care ulterior elaborării documentației de atribuire, postării unor măsuri de remediere urmare a depunerii unei contestații și a deciziilor pronunțate de CNSC și de Curtea de Apel Cluj și depunerii ofertelor, a constatat că valoarea estimată a procedurii este eronat calculată cu 14,17% urmare a postării în SEAP a suprafețelor interioare și exterioare detaliate pe clădiri și pe care urmează să se efectueze operațiunile de dezinsecție și deratizare. Autoritatea contractantă nu are opțiunea de a nu încheia acordul cadru în urma derulării procedurii de atribuire, de a amâna încheierea acestuia cu scopul de a crea circumstanțe artificiale de anulare a procedurii (a se vedea în acest sens prevederile art. 145 din HG nr. 395/2016) și nici de a stabili situații în care procedura ar fi anulată, și care ar depinde de acțiunea sau inacțiunea autorității contractante. În acest mod ar fi adăugate obstacole nejustificate pentru accesul operatorilor economici la procedurile de achiziții publice. Potrivit paragrafului 46 din hotărârea pronunțată de CJUE în cauza C-451/08 Herman Müller, „Noțiunea de contract este esențială în cadrul definiției domeniului de aplicare al Directivei 2004/18. După cum se menționează în considerentul (2) al directivei amintite, aceasta are ca obiect aplicarea normelor de drept ale Uniunii în cazul atribuirii contractelor încheiate în numele statului, al colectivităților teritoriale și al altor organisme de drept public”. Potrivit paragrafului 37 din hotărârea CJUE pronunțată în cauza C- 26/03 Stadt Halle, aplicarea dreptului unional de către autoritatea contractantă nu este opțională. Dacă scopul unic al organizării procedurii de atribuire este încheierea unui contract de achiziții publice/acord cadru, niciun element al acestei proceduri nu ar putea face încheierea contractului dependentă de acțiuni sau omisiuni ale entității contractante. Modalitatea în care a înțeles autoritatea contractantă să anuleze procedura de atribuire a contractului se situează în afara prevederilor legale, urmând să se observe în principal, că atunci când se hotărăște organizarea unei proceduri de atribuire, și a publicat anunțul de participare și documentația de atribuire aferentă nu mai este permis ca prin propria voință să realizeze alte priorități, chiar dacă justificate, prin anularea întregului demers de atribuire care apare pe de-o parte ca nelegală în raport de dispozițiile art. 212 din lege, dar și de natură să încalce drepturile recunoscute de același act normativ în beneficiul ofertanților participanți. Pagina 17 din 22

§ 29

Nefiind localizată o culpă în sarcina lor, ofertanții nu pot fi prejudiciați printr-o hotărâre arbitrară a autorității contractante. În subsidiar nu trebuie ignorat faptul că, în cauză, hotărârea de anulare a procedurii s-a făcut la cca. 3 luni de la data limită de depunere a ofertelor (după expirarea termenul maxim de evaluare a ofertelor, prevăzut la art. 214 alin. (3) din Legea nr. 98/2016 chiar și a prelungirii reglementată la alin. (5) din același act normativ), timp în care autoritatea contractantă s-a rezumat doar la descărcarea ofertelor din SEAP și verificarea garanțiilor de participare și evaluarea propunerilor tehnice pe care le-a considerat admisibile. Această manieră de a proceda a autorității contractante apare ca nelegală în raport de principiile prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, dar și de natură să încalce drepturile recunoscute de același act normativ în beneficiul ofertanților participanți. Prin urmare, anularea procedurii s-a făcut fără a avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv, ci este cauzat de culpa autorității contractante care a apreciat, în mod pur subiectiv, că se impune anularea procedurii. Consiliul reține că autoritatea contractantă nu-și poate invoca propria culpă, potrivit principiului de drept „nemo auditur propriam turpitudinem allegans”, izvorâtă din postarea în SEAP a unor informații incomplete care au condus la formularea unei contestații a cărei admitere a implicat publicarea suprafețelor pe care urmau a fi prestate serviciile de dezinsecție și deratizare în SEAP, impusă participanților la procedura de atribuire după o perioadă lungă de timp înăuntrul căreia s- au consumat în bună măsură etape importante ale procedurii (depunerea ofertelor, deschiderea ofertelor, evaluarea propunerilor tehnice). Conform art. 143 alin. (1) din HG nr. 395/2016, se instituie regula conform căreia autoritatea contractantă are obligația de a încheia acordul cadru cu ofertantul a cărui oferta a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă. De la această regulă, actul normativ precitat instituie mai multe excepții, printre acestea neregăsindu-se motivele invocate de autoritatea contractantă care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire în speță. Anularea procedurii s-a făcut fără a avea la bază un motiv concret, ferm, real, obiectiv, ci este cauzat de culpa autorității contractante care a apreciat, în mod pur subiectiv, că se impune anularea procedurii. Numai existența unor împrejurări total independente de voința autorității contractante pot justifica anularea procedurii de atribuire potrivit art. 212 din Legea nr. 98/2016, deoarece actul normativ vorbește despre o imposibilitate. Desigur că această imposibilitate nu poate consta în reducerea valorii estimate cu 14,17% urmare a postării în SEAP a suprafețelor detaliate pe care urmează a fi prestate serviciile de Pagina 18 din 22

§ 30

deratizare și dezinsecție cu cca. 4 luni anterior depunerii ofertelor, perioadă în care autoritate contractantă ar fi putut să remedieze valoarea estimată dacă considera că aceasta modificare afectează procedura de atribuire. Potrivit principiului de drept „ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus”, autoritatea contractantă nu poate adăuga la lege excepții de anulare a procedurii de atribuire. În soluționare, Consiliul reține că autoritatea contractantă nu a stabilit criterii de calificare prin raportare la valoarea estimată (cum ar fi cifra de afaceri sau experiența similară) astfel încât stabilirea acestea în mod eronat cu 14,17% să influențeze participare operatorilor economici. De asemenea, reducerea valorii estimate cu 14,17% nu ar fi influențat alegerea inițierii unei alte procedurii de atribuire, respectiv procedura simplificată, având în vedere prevederile art. 7 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 98/2016. De asemenea, cu privire la valoarea estimată și modul de evaluare a propunerilor financiare prevederile art. 137 alin. (2) lit. e) și f) și alin. (3) lit. c), d) și g) din HG nr. 395/2016 sunt clare astfel: „(2) În condițiile art. 215 alin. (4) din Lege, oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situații: e) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și nu există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv; f) prețul, fără TVA, inclus în propunerea financiară depășește valoarea estimată comunicată prin anunțul de participare și, deși există posibilitatea disponibilizării de fonduri suplimentare pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, se constată că acceptarea unei astfel de oferte ar conduce la modificarea substanțială în sensul depășirii procentelor de la art. 221 alin. (1) lit. f) pct. ii) din Lege; (...) (3) În condițiile art. 215 alin. (5) din Lege, oferta este considerată neconformă în următoarele situații: (...) c) conține în cadrul propunerii financiare prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate; d) propunerea financiară nu este corelată cu elementele propunerii tehnice ceea ce ar putea conduce la executarea defectuoasă a contractului, sau constituie o abatere de la legislația incidentă, alta decât cea în domeniul achizițiilor publice; g) în urma verificărilor prevăzute la art. 210 din Lege se constată că propunerea financiară are un preț sau conține costuri neobișnuit de scăzute în raport cu lucrările, produsele sau serviciile, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini” Pagina 19 din 22

§ 31

Astfel, în etapa de evaluare a propunerilor financiare autoritatea contractantă este obligată să verifice propunerile financiare prin raportare la valoarea estimată: - dacă se încadrează în aceasta sau - dacă acestea sunt sub 80% din valoarea estimată situație care implică obligarea de a solicita justificarea prețului și nu de a anula o procedură de atribuire. Potrivit prevederilor antecitate rezultă că autoritatea contractantă nu are posibilitatea să își anuleze procedura nici dacă propunerile financiare depășesc valoarea estimată deoarece anterior aceasta era obligată să verifice existența posibilității disponibilizării de fonduri suplimentare în limita procentelor de la art. 221 alin. (1) lit. f) pct. ii) din Legea Legea nr. 98/2016, ori în speță, este evident că autoritatea contractantă dispune de fonduri disponibile din moment ce procedura a fost inițiată în toate documentele achiziției fiind menționată valoarea estimată de 1.140.000 lei, autoritatea contractantă susținând că supraapreciat valoarea serviciilor de deratizare și dezinsecție cu 14,17%. Având în vedere toate aspectele de fapt și de drept mai sus evocate, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ..., va anula decizia de anulare a procedurii și va dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicare. Referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate de ...SRL, reprezentând onorariu avocat, Consiliul reține următoarele considerente: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului. (2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său. (3) Dispozițiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experților judiciari și a specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micșorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, precum și plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; Pagina 20 din 22

§ 32

- Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; - Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. (2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”. Pe de altă parte, art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 stipulează următoarele: „Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației”. Față de dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante, motiv pentru care apreciază că se impune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat. Față de aceste aspecte, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la plata sumei de 7.735 lei reprezentând onorariul de avocat potrivit facturii seria FR nr. ... emisă de Cabinet de avocat ..., achitată de societatea ...SRL potrivit OP .... Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu ..., anulează decizia de anulare a procedurii și dispune continuarea procedurii de atribuire cu respectarea prevederilor legale și a documentației de atribuire, în termen de 10 zile de la comunicare. Obliga autoritatea contractantă la plata sumei de 7.735 lei către societatea ...SRL. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 21 din 22

§ 33

… … … Redactat practicaua deciziei: ... Redactată în 4 exemplare originale, conține 21 (douăzecișiuna) pagini. Pagina 22 din 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.