Decizie 1967/2025
Decizie CNSC2025_1967_2025_Decizie_1967.pdf, BO2025_1967_2025_BO2025_1967.pdf
Document CNSC
TOBIMAR GROUP SRL în contradictoriu cu ORAȘUL CĂLAN
Decizia CNSC nr. 1967/C5/2188 din 10.07.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Modernizare sistem de iluminat public și realizare sistem de telegestiune a iluminatului public, în Orașul Călan și satele aparținătoare UAT Orașul Călan, județul Hunedoara»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN1158262/28.01.2025, s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025, precum și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii raportului, respectiv a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului, în ceea ce privește declararea ca neconformă a ofertei depuse de TOBIMAR GROUP SRL, ca netemeinice și nelegale; 2. Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin reevaluarea ofertei depuse de TOBIMAR GROUP SRL, de la etapa de analiză a propunerilor tehnice, cu respectarea prevederilor legale și ale documentației de atribuire; 3. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea au…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de TOBIMAR GROUP SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL CĂLAN. Admite cererea de intervenție formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL în contradictoriu cu TOBIMAR GROUP SRL. Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1967_2025_Decizie_1967.pdf, BO2025_1967_2025_BO2025_1967.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1967/C5/2188 Data: 10.07.2025 Prin contestația nr. 130/12.06.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 39043/13.06.2025, formulată de către TOBIMAR GROUP SRL, cu sediul social în sat Vințu de Jos, comuna Vințu de Jos, str. Mihai Eminescu nr. 58, județul Alba, înmatriculată la registrul comerțului cu nr. J01/246/2007, având cod unic de înregistrare RO 21171933, reprezentată de administrator Todor Camelia și convențional prin avocat Vlad Jinaru titular al Vlad Jinaru - Cabinet de avocat și avocat Radu Odangiu, cu punctul de lucru situat în București, Calea Dorobanți nr. 133, sector 1, sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor procedură, împotriva raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025, emis de către ORAȘUL CĂLAN, cu sediul în str. Gării nr. 1, județul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Modernizare sistem de iluminat public și realizare sistem de telegestiune a iluminatului public, în Orașul Călan și satele aparținătoare UAT Orașul Călan, județul Hunedoara»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. SCN1158262/28.01.2025, s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025, precum și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii raportului, respectiv a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului, în ceea ce privește declararea ca neconformă a ofertei depuse de TOBIMAR GROUP SRL, ca netemeinice și nelegale; 2. Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin reevaluarea ofertei depuse de TOBIMAR GROUP SRL, de la etapa de analiză a propunerilor tehnice, cu respectarea prevederilor legale și ale documentației de atribuire; 3. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. Pagina 1 din 2
La 26.06.2025, ELBI ENERGY PROJECTS SRL, cu sediul în București, șos. Alexandriei 203A, sector 5, CUI RO41166842, număr de înregistrare în registrul comerțului J40/6842/2019, reprezentată de administrator Năstase Andra Ioana și convențional prin Hedeş Andreea-Ioana - Cabinet de avocat, cu sediul în municipiul Bistrița, cartier Unirea, str. Henri Coandă nr. 10, județul Bistrița-Năsăud, a înaintat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 43118/27.06.2025, prin care solicită: 1. Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție și, în consecință: 2. Respingerea contestației formulate de TOBIMAR GROUP SRL ca neîntemeiată; 3. Menținerea raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025 ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii; 4. Obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de TOBIMAR GROUP SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ORAȘUL CĂLAN. Admite cererea de intervenție formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL în contradictoriu cu TOBIMAR GROUP SRL. Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de ELBI ENERGY PROJECTS SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ..., formulată de către ...SRL, cu sediul social în ..., înmatriculată la registrul comerțului cu nr. ..., având cod unic de înregistrare ..., reprezentată de administrator ... și convențional prin avocat ... titular al ... - Cabinet de avocat și avocat ..., cu punctul de lucru situat în ..., sediul ales în vederea comunicării tuturor actelor procedură, împotriva raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025, emis de către ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții «Modernizare sistem de iluminat public și realizare sistem de telegestiune a iluminatului public, în ... și satele aparținătoare UAT ..., județul ...»”, inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..., s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025, precum și a tuturor actelor ce au stat la baza emiterii raportului, respectiv a actelor subsecvente acestuia, inclusiv a adreselor de comunicare a rezultatului, în ceea ce privește declararea ca neconformă a ofertei depuse de ...SRL, ca netemeinice și nelegale; 2. Obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor de remediere prin reevaluarea ofertei depuse de ...SRL, de la etapa de analiză a propunerilor tehnice, cu respectarea prevederilor legale și ale documentației de atribuire; 3. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată. La 26.06.2025, ...SRL, cu sediul în București, ..., CUI ..., număr de înregistrare în registrul comerțului ..., reprezentată de administrator Năstase Andra Ioana și convențional prin ... - Cabinet de avocat, cu sediul în ..., a înaintat cererea de intervenție înregistrată la Consiliu cu nr. 43118/27.06.2025, prin care solicită: Pagina 1 din 23
1. Admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenție și, în consecință: 2. Respingerea contestației formulate de ...SRL ca neîntemeiată; 3. Menținerea raportului procedurii nr. 16374/04.05.2025 ca fiind legal și temeinic sub aspectul evaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii, respectiv menținerea adreselor privind comunicarea rezultatului procedurii; 4. Obligarea la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul demers judiciar. Contestația și cererea de intervenție vor fi soluționate împreună, având în vedere dispozițiile art. 67 alin. (1) și art. 123 alin. (1) din Codul de procedură civilă. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ...SRL solicită cele redate în partea introductivă. ...SRL arată că în raportul procedurii nr. 16374/ 04.05.2025, autoritatea contractantă nu a indicat motivele concrete pentru care oferta sa a fost declarata neconformă. Autoritatea s-a rezumat la a invoca facil decizia CNSC nr. ...și la a menționa că reevaluarea s-a realizat în baza acesteia - lipsind motivele de fapt și de drept pentru care se reține că oferta este neconformă. Cele menționate anterior, trebuie coroborate cu faptul că autoritatea contractantă nu a transmis/publicat în SEAP o adresă de comunicare a rezultatului, până la momentul formulării prezentei contestații. Se deduce astfel că raportul procedurii este viciat sub aspectul legalității sale, fiind lipsit de motivele pentru care a fost emis, în ceea ce privește soluția de respingere ca neconformă a ofertei ...SRL. Prin Decizia nr. ..., CNSC a stabilit că există dubii în ceea ce privește îndeplinirea de către ...SRL a unor cerințe tehnice cuprinse în documentația de atribuire. CNSC nu a stabilit caracterul neconform al ofertei ...SRL - fiind legal învestită numai cu verificarea modului în care comisia de evaluare și-a îndeplinit atribuțiile. În temeiul art. 134 alin. (1) din HG 395/2016, autoritatea contractantă era obligată, ca în procesul de reevaluare ulterior deciziei Pagina 2 din 23
CNSC din primul ciclu procesual, să procedeze la solicitarea de clarificări sub aspectul viciilor aparente constatate. Dacă autoritatea contractantă ar fi solicitat clarificări, ...SRL ar fi putut lămuri problemele observate de CNSC, în mod temeinic și cu respectarea principiului tratamentului egal, respectiv fără crearea unui avantaj injust în favoarea ...SRL și fără încălcarea interdicției de a nu permite modificarea/completarea ofertei după termenul limită de depunere. Prin Decizia nr. ..., CNSC a admis mai multe critici formulate de ...SRL în cadrul celor două contestații, care pot fi rezumate astfel: (a) lipsa instrucțiunilor de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere pentru sistemul de telegestiune și aparatele de iluminat; (b) lipsa procedurilor tehnice de execuție, a planului de control al calității, verificări și încercări (PCCVI); (c) lipsa certificării ENEC pentru aparatul LED de iluminat public de 20W. Astfel, mizând pe aceste pretinse vicii, CNSC a admis contestația ...SRL și a obligat ... la reevaluarea ofertei ...SRL. Prima critică admisă de CNSC se referă la cerința din fișele tehnice 1-5 pct. 5: „Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română.” Din cerința de mai sus, rezultă că ofertanții aveau obligația de a furniza echipamentele (aparatele de iluminat și sistemul de telegestiune) însoțite de instrucțiuni, în limba română. Astfel, această obligație privește etapa de executare a contractului, iar nu pe cea de ofertare. De altfel, este firească obligația de livra produsele însoțite concret de certificatele de garanție și conformitate, respectiv de instrucțiunile de montaj, operare și întreținere, iar nu de a depune aceste documente odată cu oferta inițială. Relevant este și faptul că în art. 5.3 din caietul de sarcini se prevede explicit, ca o obligația a executantului în materie de protecția mediului: „Pentru prevenirea și reducerea probabilității de manifestare a hazardului în mediu, inclusiv posibilitatea de deversare accidentală a materiilor în suspensie și a produselor petroliere se vor lua următoarele măsuri: - instruirea personalului angajat; Pagina 3 din 23
-respectarea instrucțiunilor de montaj și utilizare a echipamentelor, instalațiilor și mijloacelor auto;” Procedura are ca obiect două componente, în esență: furnizare de produse de iluminat public (4 tipuri de corpuri) și un sistem de telegestiune, respectiv executarea lucrărilor de montaj a corpurilor de iluminat furnizate, succesiv demontării corpurilor anterioare. În acest sens, în art. 1.3.2. Obiectivele proiectului din Caietul de sarcini pag. 3 se prevede: „Obiectivele specifice ale proiectului: 1. Lucrări de montare aparate de iluminat. Se vor demonta 1137 corpuri de iluminat vechi și se vor monta 1137 corpuri de iluminat public LED 2. Se va realiza un sistem de telegestiune.” Instrucțiunile de montaj, punere în funcțiune și exploatare/ întreținere sunt esențiale în momentul livrării și instalării. Mai mult, în contextul în care este evident că lucrărilor de montaj și punere în funcțiune vor fi executate de ofertant, este ilogică interpretarea că acestea ar trebui depuse în etapa de ofertare. În măsura în care s-ar fi apreciat că această obligație este una aferentă etapei de ofertare, ...SRL ar fi putut completa oferta cu înscrisurile reprezentând instrucțiunile de montaj/operare ale aparatelor de iluminat și sistemului de telegestiune. O asemenea completare ar fi avut rol de confirmare și nu ar fi încălcat limitele art. 209 din Legea 98/2016 sau ale art. 134 alin. (1) rap. la art. 135 alin. (1) și (3) din HG 395/2016. În cadrul ofertei ...SRL se precizează explicit la pct. 5 din fiecare dintre cele 4 fișe tehnice depuse pentru aparatele LED de iluminat public, pag. 284, 286, 288 și 290 din propunerea tehnică. Similar, în pct. 5, din fișa tehnică nr. 5 a sistemului de telegestiune (pag. 900 din propunerea tehnică), se arată explicit: „Produsele se vor livra cu certificate de garanție și certificate de conformitate/declarație de conformitate a calității. Atașat documentației depuse de către ofertant fisa tehnică, cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și explodare în limba română”. Dacă dintr-un viciu de formă aceste înscrisuri nu au fost atașate ofertei inițiale, dar ele au fost explicit indicate în propunerea tehnică, anexarea lor unui eventual răspuns la clarificări nu ar constituit o modificare a ofertei inițiale care să depășească limitele permise de art. 135 alin. (3) din HG 395/2016 sau să încalce interdicția din art. 209 din Legea nr. 98/2016. Pagina 4 din 23
Dimpotrivă, o astfel de completare ar viza un aspect neesențial al ofertei și ar avea strict rol de confirmare a informației deja prezente în propunerea tehnică. Alegând să elimine direct oferta ...SRL, autoritatea a încălcat și principiile tratamentului egal și al proporționalității, apelând la cea mai gravă măsură administrativă, deși avea posibilitatea de a lua și o altă măsură mai adecvată respectiv cea de a solicita clarificări sub aspectul precizat. Este adevărat că atât în cap. IV.4.1. din fișa de date, cât și în pag. 13 din caietul de sarcini se prevede că se solicită: „2-Programul de asigurare a calității, care trebuie să cuprindă: descrierea sistemului calității, inclusiv lista procedurilor aferente sistemului calității, aplicat la serviciile și lucrările/tehnologia prevăzută/propusă; lista procedurilor tehnice de execuție, aferente tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări, care urmează a fi aplicate la realizarea obiectivului de investiții, precum și procedurile tehnice de execuție, indicate în lista; planul de control al calității, verificări și încercări.” Dar în preambulul cap. IV.4.1. din fișa de date se arată: „Ofertantul va întocmi propunerea tehnica astfel încât să asigure posibilitatea verificării corespondentei acesteia cu cerințele/specificațiile tehnice prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul proiectului tehnic (PT) și caietelor de sarcini (CS). Propunerea tehnică se va întocmi într-o maniera organizata, astfel încât procesul de evaluare sa permită identificarea facila a corespondentei informațiilor cuprinse în aceasta cu cerințele PT și CS. Propunerea tehnică va cuprinde cel puțin următoarele secțiuni(...)”. Astfel, scopul detalierii procedurilor tehnice de execuție îl reprezintă posibilitatea verificării corespondentei acesteia cu cerințele tehnice ale documentației de atribuire. Or, așa cum se deduce și din propunerea tehnică a ...SRL, ofertantul a oferit suficiente detalii privind execuția lucrărilor pentru ca scopul amintit să poată fi atins. În concret, în pag. 2-14 din propunerea tehnică se regăsesc multiple detalii referitoare la procedurile tehnice de execuție a lucrărilor de montaj/demontaj și instalare a corpurilor de iluminat și a sistemului de telegestiune. Aceste mențiuni ar fi putut fi reformulate ca listă de proceduri, dacă s-ar fi solicitat acest formalism din partea autorității contractante. În pag. 2-14 se regăsește detalierea modului de executare a principalelor activități: lucrări de demontare a aparatelor de iluminat Pagina 5 din 23
existente, lucrări de montare a aparatelor de iluminat noi, implementare sistem de telegestiune; aceste proceduri descrise ar fi putut fi detaliate printr-un răspuns la clarificări, dacă s-ar fi apreciat că descrierea etapizată este insuficientă - atât timp cât mențiunile dintr-un eventual răspuns nu ar fi reprezentat o modificare concretă a ofertei inițiale. Astfel de mențiuni ar fi putut fi corelate inclusiv cu datele disponibile în oferta financiară, pentru a atesta că procedurile de execuție ar fi fost integrate în oferta inițială. Mai mult, în partea scrisă a documentației de atribuire, se regăsește Memoriul tehnic - Instalații electrice iluminat public, document care specifică procedurile tehnice de execuție. Aceste proceduri au fost asumate prin depunerea ofertei, respectiv prin descrierea tuturor etapelor, echipamentelor, utilajelor, instalațiilor și resurselor umane din în propunerea tehnică. În ceea ce privește planul de control al calității, verificări și încercări (PCCVI), subliniază că partea de execuție a lucrărilor care se realizează în baza unui proiect tehnic aprobat și verificat care obligatoriu conține un PCCVI, executantul având obligația de a respecta PCCVI-ul impus de către proiectant și vizat de către ISC. Astfel, chiar și eventuala lipsă a PCCVI din cadrul propunerii tehnice, nu are niciun efect asupra ofertei, executantul fiind obligat să respecte PCCVI-ul impus de către proiectant și vizat de ISC. Cu toate acestea, în propunerea tehnică a ...SRL și în ceea ce privește PCCVI a fost inclus un plan al calității (pag. 28-36 din propunerea tehnică) și au fost prezentate aspecte în pg. 14-15 din propunerea tehnică. Mai mult, în partea scrisă a documentației de atribuire, se regăsește programul de control al calității lucrărilor în execuție, document obligatoriu și asumat de ...SRL și care se află la pag. 170 din propunerea tehnică. Cerința privind certificarea ENEC și ENEC + a fost impusă prin pct. 3 din fișele tehnice 1-4 privind aparatele LED de iluminat. Referitor la critica privind certificarea ENEC/ENEC+, CNSC a reținut în decizia sa: „Rezultă astfel că modelul CHZ-GD01B-30W a fost testat și deține certificat ENEC+ însă acest echipament are puterea 30 W, și nu putere de 20W, astfel cum se regăsește în cadrul fișei tehnice depusă de ...SRL. ENEC și ENEC+ reprezintă o abreviere pentru „European Norms Electrical Certification”. Acesta este cel mai înalt standard european care certifica conformitatea produselor cu normele de siguranță și performanta europene, prin testarea produselor sau a familiilor de produse electrice. Pagina 6 din 23
Produsul ofertat de ...SRL pentru aparatul de iluminat de 20W are cod intern ST91147 Neptun LED și cod producător (STARKE) CHZ-GD1B- 30w. Este adevărat că acesta este certificat pentru puterea de 30W, însă acest produs este unul dimabil a cărui putere poate fi scăzută. La baza alegerii produselor ofertate a stat documentația de atribuire în întregime. Prin completarea formularelor F5, TOBIMAR și-a asumat eligibilitatea produselor ofertate în întregime. Pentru ca un corp de iluminat să poată fi considerat „Dimabil” acesta trebuie sa prezinte capacitatea de a scădea consumul de energie prin mijloace de telegestiune. În cazul corpurilor dimabile, certificările ENEC și ENEC+ se realizează pentru puterile maxime de intrare, pentru a stabili daca acestea prezinta caracteristici de siguranța și performanța conform normelor europene funcționând în sarcina de 100%. Atât în certificarea ENEC cat și ENEC+ se regăsesc aparatele de iluminat cu codul producătorului STARKE CHZ-GD1B-30w. La pagina 325 și 327 a propunerii tehnice sunt prezentate certificatele ENEC și ENEC+ aferente corpului de iluminat stradal cu codul intern ST91147 - NEPTUN LED 530/740 și codul de producător CHZ-GD01B-30W. Puterea aparatului de iluminat de 30W este puterea maxima la care acestea pot opera și îndeplinește în totalitate cerințele Ghidului de finanțare a programului privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public. Prin scăderea puterii aparatelor de iluminat fie prin sistemul de telegestiune fie direct din driverul intern de alimentare caracteristicile aparatelor de iluminat care se îmbunătățesc sunt următoarele: - Eficacitatea luminoasa (Im/W) a aparatului de iluminat ST81334 respectiv ST82634, și implicit eficacitatea luminoasa a LED-urior, acestea având curentul (A) scăzut la bornele de alimentare a acestuia. Eficacitate luminoasa care se regăsesc la pagina 852 din propunerea tehnica, respectiv pag. 13 din 55 din Raportul de testare ENEC+ - PD EPRS 003, Performanta aparatului de iluminat - Corpuri de iluminat cu LED-uri; - Reducerea consumului de energie și a CO2, acest lucru fiind relevant deoarece obiectul investiției este creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public; - Sporirea duratei de viață a ledurilor, respectiv a întregului aparat de iluminat; Alte caracteristici care rămân neschimbate: - Unghiul de dispersie a luminii respectiv diagramele polara a intensității luminoase și curbele K, acesta fiind asigurat prin lentilele special proiectate; Pagina 7 din 23
- Temperatura de culoare a luminii, aceasta neavând legătură cu puterea LED-urilor sau a aparatului de iluminat; - Indicele de redare a culorii, la fel acesta neavând legătură cu puterea led-urilor sau a aparatului de iluminat. În ofertă s-au inclusiv aparate de iluminat public LED produse STARKE și furnizate de ...SRL. Așa cum se deduce din certificatul ENEC (pg. 325 și urm.) și din certificatul ENEC+ (pg. 327 şi urm. respectiv din rapoartele de testare atașate, puterea de 30W reprezintă putere maximală. Astfel, produsele ofertate sunt superioare cerințelor minimale impuse prin fișa tehnică, dar propriu-zis îndeplinesc toate specificațiile tehnice prevăzute, având în vedere că sunt dimabile - adică au capacitatea de a scădea puterea și consumul de energie prin programarea driver- ului intern și/sau prin mijloace de telegestiune - inclusiv de a fi reduse la 20W. În concret, aparatul de iluminat LED dimabil cu driver intern și controlabil prin sistemul de telegestiune poate fi programat pentru a opera la o putere de la 1W la 30W (pentru modelul CHZ-GD1B-30w). Având capacitatea de a fi reduse ca și consum, dar prezentând posibilitatea puterii de intrare mai mare (max. 30W), produsul este superior celor cerute ca standard minim, prezentând următoarele
avantaje: eficacitatea luminoasa crescută (lm/W), reducerea consumului de energie și a CO2 sau sporirea duratei de viață. Este logic tehnic și firesc ca pentru aparatul de iluminat LED de 20W să se ia în considerare certificatele și rapoartele prezentate pentru modelul CHZ-GD1B-30w de putere maximală 30W (care poate fi redus la 20W prin programare driver-ului intern sau controlat din sistemul de telegestiune). Cerințele tehnice reprezintă standarde minimale care trebuiau îndeplinite de produsele ofertante, fiind permisă ofertarea unor aparate de iluminat public de putere maximă superioară (e.g. aparate de iluminat LED de 30W dimabile și care pot fi reduse la o putere de 20W). Toate cele menționate puteau face obiectul unei clarificări prin care să se fi dovedit și confirmat conformitatea propunerii tehnice a ...SRL. În punctul său de vedere nr. ... asupra contestației, înregistrat la Consiliu cu nr. ..., autoritatea contractantă solicită respingerea contestației. Având în vedere că ofertantul ...SRL nu a depus plângere la instanța de judecată competentă în conformitate cu prevederile art. 29 din Legea nr. 101/2016, comisia de evaluare a continuat reevaluarea ofertelor admisibile și a întocmit procesul-verbal al ședinței de reevaluare a Pagina 8 din 23
propunerii financiare nr. 16073/29.05.2025, procesul-verbal de evaluare a documentelor justificative DUAE nr. 16312/03.06.2025 și raportul procedurii 16374/04.06.2025 (dintr-o eroare de tehnoredactare sa scris 04.05.2025) publicat in SEAP în data de 05.06.2025. Autoritatea contractantă solicită respingerea contestației depuse de către ...SRL deoarece comisia de evaluare nu a făcut altceva decât să respecte decizia Consiliului. Contestația fiind tardivă având în vedere că în cazul în care ...SRL s-a considerat vătămat de decizia Consiliului, nu a atacat-o cu plângere. În cea ce privește solicitarea ...SRL privind plata cheltuielilor de judecată, autoritatea contractantă solicita Consiliului să ia în considerare și pierderile autorității contractante privind neimplementarea proiectului „Modernizare sistem de iluminat public și realizare sistem de telegestiune a iluminatului public, în ... și satele aparținătoare UAT ..., județul ...”, proiect finanțat prin AFM care prin implementarea lui ar scădea foarte mult consumul de energie electrică consumată și implicit și costurile. Prin cererea sa de intervenție, ...SRL solicită respingerea contestației ca neîntemeiată. Pe calea contestației formulate, se critică de către ...SRL raportul procedurii, pe de-o parte, din perspectiva caracterului nemotivat al acestuia și, pe de altă parte, prin raportare la modalitatea de evaluare adoptată de către autoritatea contractantă, în sensul în care ... nu a solicitat contestatoarei clarificări în etapa de reevaluare. În etapa de reevaluare, ca urmare a comunicării Deciziei CNSC nr. ..., autoritatea contractantă a procedat la reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare prin raportare la documentația de atribuire și la Decizia Consiliului. ...SRL nu a formulat plângere împotriva Deciziei CNSC nr. .... Astfel, referitor la critica privind caracterul presupus nemotivat al raportului procedurii, la pagina 27 se menționează în mod expres faptul că reevaluarea ofertei depuse de către contestatoare se regăsește în cuprinsul procesul verbal nr. 16072/29.05.2025 care, în mod evident, este parte integrată a raportului procedurii. Or, dat fiind caracterul de act preparator al procesului-verbal nr. 16072/2025, este evident că nu se poate reține o nemotivare efectivă a acestui act administrativ. Mai mult decât atât, pe calea contestației formulate nu s-a dovedit vătămarea cauzată contestatoarei prin această conduită a autorității. Este evident că o astfel de vătămare nu există, contestatoarea având posibilitatea efectivă de a-și contura contestația prin raportare la motivele efective de excludere reținute de către autoritatea contractantă. Pagina 9 din 23
Mai apoi, se impută autorității contractante netransmiterea unor solicitări de clarificări contestatorului în etapa de reevaluare, făcându-se referire la dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016, inducându-se ideea existenței unei obligativități. Însă, dispozițiile art. 134 din HG nr. 395/2016 impun în sarcina autorității contractante obligația de a formula solicitări de clarificări doar atunci când sunt necesare completări sau clarificări, or din perspectiva ofertei depuse și a Deciziei CNSC nr. ... este evident că autoritatea contractantă nu a considerat că este necesară transmiterea unor solicitări de clarificări, în etapa de soluționare a contestației în fața CNSC constatându-se efectiv lipsa unor documente justificative pentru dovedirea îndeplinirii unei cerințe conforme. În acest context, transmiterea unei solicitări de clarificări și acceptarea documentelor depuse pe această cale ar fi echivalat cu permiterea modificării ofertei prin răspunsul la solicitările de clarificări și, implicit, la încălcarea tratamentului egal între ofertanți. Analizând contestația formulată de ...SRL, intervenienta constată că în contestație, în secțiunile în care ...SRL încearcă să probeze că oferta sa ar fi conformă, aceasta, în realitate, formulează o veritabilă plângere împotriva Deciziei CNSC nr. .... ...SRL solicită Consiliul să constate că s-a reținut cu autoritate de lucru judecat faptul că oferta depusă de către ...SRL este incompletă și în neconcordanță cu documentația de atribuire, fapt ce nu putea decât să conducă la soluția respingerii acestei oferte ca fiind neconformă de către autoritatea contractantă. Faptul că ...SRL nu a înțeles să formuleze plângere împotriva Deciziei CNSC nr. ... reprezintă o conduită asumată și o conduită de confirmare față de existența lipsurilor și neconcordanțelor constatate de către CNSC prin Decizia CNSC nr. .... Prin răspunsul la solicitările de clarificări nr. 1988/04.02.2025, autoritatea contractantă a specificat în mod expres faptul că se vor respecta toate specificațiile tehnice din fișele tehnice. În propunerea tehnică depusă de către ...SRL nu se regăsesc instrucțiunile de montaj pentru sistemul de telegestiune, context în care oferta apare ca fiind neconformă pentru nerespectarea solicitărilor din fișa tehnică nr. 5 - Sistem de telegestiune. Se sutien de către contestatoare că aceste documente puteau fi depuse prin răspunsul la solicitarea de clarificări fiind vorba despre un viciu de formă. În concret, în ceea ce privește viciile de formă, în doctrină se reține că: „viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod Pagina 10 din 23
neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de completare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire”. În cazul de față, dată fiind lipsa efectivă a acestor documente, nu există o situație de clarificare sau confirmare a ofertei deja depuse, context în care depunerea acestor documente pe calea răspunsului la solicitarea de clarificări echivala cu o modificare nepermisă a ofertei. La paginile 13-14 din caietul de sarcini s-a solicitat, pe lângă descrierea sistemului calității și procedurile tehnice de execuție și planul de control al calității, verificări și încercări. În pofida acestei cerințe exprese, din propunerea tehnică depusă de ...SRL lipsesc atât procedurile tehnice de execuție, cât și planul de control al calității, verificări și încercări. Prin urmare, această deficiență a propunerii tehnice reprezintă un alt motiv de neconformitate a ofertei desemnate câștigătoare, fiind evidentă nerespectarea unei cerințe obligatorii și necontestate a documentației de atribuire. Din perspectiva apărărilor formulate sub acest aspect, descrierea etapelor de execuție a echipamentelor nu reprezintă o procedură tehnică de execuție, astfel cum a fost solicitat prin documentația de atribuire. Referitor la mențiunea contestatoarei de la punctul 59, în sensul în care PCCVI este impus de către proiectant și vizat de către ISC, ar părea că ...SRL face o confuzie majoră între programul pentru controlul calității lucrărilor de construcții, care se avizează de către ISC, și planul de control al calității, verificări și încercări (PCCVI). PCCVI este anexa la planul calității executanților, iar ISC nu avizează acest plan de control, ci programul pentru controlul calității lucrărilor care face parte din proiectul tehnic. Contrar teoriei create de către contestatoare, se dovedește faptul că lipsa PCCVI din cadrul propunerii tehnice are un efect asupra ofertei, reprezentând o neconformitate a ofertei, iar PCCVI-ul nu este impus de către proiectant și vizat de ISC. Prin documentația de atribuire autoritatea contractantă a solicitat prezentarea certificatelor ENEC și ENEC+ pentru toate aparatele de iluminat ofertate. Conform fișei tehnice nr. 4 Aparat de iluminat pietonal cu LED 20W, la punctul 3 s-a solicitat prezentarea certificatelor ENEC și ENEC+ , iar conform Precizărilor din fișa tehnică de la punctul 3, s-a solicitat documentul de certificare, în sensul în care modelul dispozitivului și producătorul acestuia trebuie să se regăsească în baza de date a produselor certificate ENEC și ENEC+. Pagina 11 din 23
Obligativitatea prezentării certificatelor ENEC și ENEC+ este confirmată și de răspunsul la solicitările de clarificări nr.1 înregistrate sub nr. 1988/04.02.2025, în care autoritatea contractantă a specificat faptul că se vor respecta specificațiile tehnice din fișele tehnice. Or, certificatele ENEC și ENEC+ constituie documente justificative esențiale care atestă conformitatea produselor ofertate cu standardele europene de siguranță și performanță. Cu toate acestea, din oferta depusa de ...SRL, reiese că certificatele ENEC pentru aparatul de iluminat Starke ST91147 NEPTUN LED 530/740 lipsesc. Având în vedere contestația formulată, contrar teoriei prezentate de ...SRL privind dimarea aparatelor de iluminat, precizăm că în cadrul certificatului ENEC este specificat foarte clar faptul că aparatul CHZ- GD1B-30W poate fi dimat doar între puteri de 25-150 W nicidecum la 20 W, așa cum susține aceasta. Astfel, documentele depuse de către ...SRL confirmă faptul că aparatul ST91147 NEPTUN LED 530/740-CHZ-GD01B-30W având puterea de 20W ofertată nu este certificat ENEC, ENEC+, conform cerințelor autorității publice. ...SRL a încercat să creeze aparența de conformitate prin ofertarea unui aparat de iluminat care fizic nu poate avea puterea de 20W, astfel dacă aceasta ar fi realizat execuția lucrărilor, s-ar fi ajuns efectuarea de consumuri de energie suplimentare autorității contractante, deoarece facturile ar fi fost mult mai mari din pricina faptului că ...SRL a încercat „mascarea” puterii reale ofertate. În realitate, conform certificatului ENEC se poate constata faptul că aparatul de iluminat ofertat nu poate funcționa la o putere de 20W, motiv pentru care este evident că oferta este neconformă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că ...SRL a transmis recipisa de consemnare nr. ..., eliberată de ...., la data de ...., din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 58.249 lei, pe seama și la dispoziția C.N.S.C., corespunzătoare dosarului nr. .... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect «Execuție lucrări pentru obiectivul de investiții „Modernizare sistem de iluminat public si realizare sistem de telegestiune a iluminatului public, în ... și satele aparținătoare UAT ..., județul ...”», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. .... Valoarea estimată a contractului de lucrări este de 2.912.437,90 lei, iar criteriul de atribuire „prețul cel mai scăzut”. Pagina 12 din 23
Ca urmare a publicării raportului procedurii nr. 5162/20.03.2025, a formulat o primă contestație ...SRL, criticând oferta câștigătoare depusă de ...SRL, iar în urma studierii dosarului la Consiliu, a mai formulat o contestație, ambele fiind soluționate prin Decizia nr. ..., dispunând următoarele: ,,Admite contestațiile formulate de ...SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și pe cale de consecință respinge ca nefondate cererile de intervenție formulate de ...SRL și obligă autoritatea contractantă ca în termen de 10 zile de la comunicare, să reevalueze oferta ...SRL conform prevederile legale, ale documentației de atribuire și prezentei motivări’’. În etapa de reevaluare, autoritatea contractantă a respins ca neconformă oferta ...SRL, declarând câștigătoare oferta ...SRL. Împotriva acestui rezultat, a formulat contestația în analiză ...SRL, criticând modalitatea de evaluare a ofertei sale. După depunerea contestației, a formulat cerere de intervenție ...SRL, invocând autoritatea de lucru judecat a deciziei anterioare a CNSC. Consiliul reține că autoritatea contractantă a publicat în SEAP contestația în data de 16.06.2025, iar intervenienta a transmis cererea sa de intervenție în data de 26.06.2025, cu respectarea termenului de 10 zile prevăzut la art. 17 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Având a se pronunța asupra admisibilității în principiu a cererii de intervenție formulată de ...SRL, Consiliul reține că această societate, în calitate de câștigătoare a rezultatului procedurii, are interes să stea în cauză în vederea menținerii actelor întocmite de autoritatea contractantă. Totodată, decizia nr. ...a fost tranșată de CNSC în favoarea sa, astfel că este interesată în punerea sa în aplicare. Prin urmare, având în vedere dispozițiile art. 63 din Codul de procedură civilă, Consiliul va admite în principiu cererea de intervenție ca intervenție accesorie. Pe fondul contestației formulată de ...SRL, Consiliul reține că această societate critică maniera în care autoritatea contractantă a pus în practică decizia anterioară a Consiliului, fără a-i solicita clarificări, reținând că raportul procedurii de atribuire este nemotivat în partea referitoare la respingerea ofertei sale, lipsind motivele de fapt și de drept pentru care se reține că oferta sa este neconformă. Mai susține contestatoarea că până la data depunerii contestației, nu a primit o adresă de comunicare a rezultatului procedurii. ,,Având a verifica temeinicia criticilor formulate de contestator, cu privire la faptul că ofertantul ...SRL nu a prezentat o ofertă conformă, Consiliul reține următoarele: În cadrul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „6.2. Propunerea tehnică pentru execuția lucrărilor Pagina 13 din 23
Ofertantul va întocmi propunerea tehnica astfel încât sa asigure posibilitatea verificării corespondentei acesteia cu cerințele/specificațiile tehnice prevăzute în cadrul prezentei secțiuni, respectiv cu cele prevăzute în cadrul proiectului tehnic (PT) și caietelor de sarcini (CS). Propunerea tehnica se va întocmi într-o maniera organizată, astfel încât procesul de evaluare să permită identificarea facilă a corespondentei informațiilor cuprinse în aceasta cu cerințele PT și CS. Propunerea tehnica va cuprinde cel puțin următoarele secțiuni: 1-Descrierea lucrărilor care se vor executa, trebuie sa conțină cel puțin următoarele: Reperele privind managementul, logistica și planificarea aplicata pentru realizarea contractului. În aceasta secțiune, ofertantul va face o prezentare detaliată privind aspectele organizaționale generale și specifice proiectului, planificarea activităților contractului, prin care ofertantul să indice toate etapele esențiale de realizare a activităților, metodele de lucru, echipamentele utilizate pentru execuția lucrărilor, personalul disponibil și ore de lucru alocate, surse de aprovizionare cu materiale și echipamente, metode de transport și depozitare a materialelor rezultate din desfaceri. 2-Programul de asigurare a calității, care trebuie să cuprindă: descrierea sistemului calității, inclusiv lista procedurilor aferente sistemului calității, aplicat la serviciile si lucrările/tehnologia prevăzută/propusă; lista procedurilor tehnice de execuție, aferente tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări, care urmează a fi aplicate la realizarea obiectivului de investiții, precum și procedurile tehnice de execuție, indicate in lista; planul de control al calității, verificări și încercări. 3-Graficul de execuție trebuie sa conțină toate activitățile și etapele din cadrul ofertei, întocmita in conformitate cu cerințele caietului de sarcini. Se impune de asemenea, descrierea lucrărilor și/sau activităților care se vor executa de către fiecare asociat si daca e cazul, de către fiecare subcontractant. Termenul de execuție va fi exprimat în luni calendaristice, termenele vor fi realiste și justificate (...)” În cadrul răspunsului la solicitările de clarificări nr. 1988/04.02.2025 postat în SEAP sub identificatorul „[.../00011] Raspuns Clarificare 1.pdf.p7s” autoritate contractantă a confirmat că se vor respecta specificațiile tehnice cu strictețe din cadrul fișelor tehnice. În cadrul fișei tehnice nr. 4 - Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT PIETONAL CU LED 20 W se regăsesc următoarele: „Parametrii tehnici si funcționali: Domeniu de utilizare: iluminatul căilor de circulație pietonale Grad de protecție: minimum IP65 Rezistența la impact a întregului aparat de iluminat: minimum IK08 Temperatura mediului ambiant: -40 +50 °C Tensiune de alimentare: 230V +/- 15% Frecvența nominală în rețea: 50Hz Putere: max. maxim 20W Flux luminos: 2811 lm Factor de putere: >0,95 Reglare flux luminos: Da, 1 -10 V/DALI/ DALI2/D4i/sau echivalent Sistem CLO (Constant Lumen Output): da Randamentul corpului de iluminat: 141 lm/W Temperatura de culoare: 4000 K Pagina 14 din 23
Indice de redare a culorilor: Ra >70 Protecție la supratensiune: 10kV/6kV diferențial Protecție la supratensiuni de comutație, supratensiuni permanente, suprasarcină, scurtcircuit, supraîncălzire; Priza pentru controler telegestiune: tip Zhaga/NEMA sau echivalent, cu montaj in partea inferioara/superioara a aparatului de iluminat - 2 buc. Material carcasa: Aluminiu Tip: Lampadar Durata de viată nominală: 50.000 h L90B10, certificată de producătorul aparatelor de iluminat (...) Condiții privind conformitatea cu standardele relevante: marcaj CE, Certificare ENEC și ENEC+ / Rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, de organisme de certificare europene care sa demonstreze conformitatea cu aceste standarde SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat (...) Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română. (...) Pentru certificarea ENEC și ENEC+ se va atașa documentul de certificare, iar modelul dispozitivului precum și producătorul acestuia trebuie să se regăsească în baza de date a produselor certificate ENEC și ENEC+.” În cadrul fișei tehnice nr. 1 – Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 80W se regăsesc următoarele specificații: „Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română. (...)” În cadrul fișei tehnice nr. 2 – Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 60W se regăsesc următoarele specificații: „Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română. (...)” În cadrul fișei tehnice nr. 3 – Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 30W se regăsesc următoarele specificații: „Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română. (...)” În cadrul fișei tehnice nr. 5 – Utilajul, echipamentul tehnologic: SISTEM DE TELEGESTIUNE se regăsesc următoarele specificații: „Alte condiții cu caracter tehnic: Pagina 15 din 23
Se vor livra cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Se va atașa cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română. (...)” Având în vedere prevederile art. 154 din Legea nr. 98/2016 care dispun în sarcina autorității contractante „obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, Consiliul reține că autoritatea contractantă a impus în mod expres în cadrul caietului de sarcini, fișele tehnice anexate și răspunsului la clarificări, care sunt specificațiile tehnice și înscrisurile pe care operatorii economici trebuie să le demonstreze a fi îndeplinite și înscrisurile care trebuie depuse în cadrul propunerilor tehnice. Procedând la verificarea specificațiilor tehnice criticate cu privire la aparatul de iluminat pietonal cu LED 20W ofertat de ...SRL Consiliul reține că la pag. 291 din cadrul propunerii tehnice depusă de ...SRL se regăsește fișa tehnică a corpului de iluminat ornamental cu LED ST91147 NEPTUN LED 530/740 – CHZ-GD01B-30W. În cadrul acestei fișe tehnice se regăsesc următoarele specificații tehnice: „Corp de iluminat ornamental cu LED, conceput pentru aplicații pietonale și rezidențiale cu carcasă robustă creată din aluminiu turnat sub presiune și difuzor din sticlă. Ușor de instalat, în același timp capacul poate fi îndepărtat pentru a permite accesul la balast atunci când sunt necesare lucrări de întreținere.” Corpul de iluminat este desenat în cadrul fișei tehnice depuse cu indicarea dimensiunilor, de unde se poate observa forma de lampadar a produsului ofertat. „putere maximă: 20 W” Față de aceste aspecte Consiliul urmează să respingă ca nefondată critica contestatorului cu privire la faptul că oferta depusă de ...SRL nu respectă specificațiile tehnice „aparat tip lampadar”. Referitor la criticile cu privire la lipsa instrucțiunilor de montaj pentru sistemul de telegestiune și aparatele de iluminat Consiliul reține următoarele: - În cadrul fișelor tehnice antemenționate, autoritatea contractantă a stabilit în mod expres că se va atașa în cadrul propunerii tehnice cartea tehnică, instrucțiunile de montaj, punere în funcțiune și exploatare în limba română, folosind aceeași sintagmă ca la specificația tehnică de atașare a documentului de certificare ENEC și ENEC+. - Procedând la verificarea paginilor indicate de intervenientul ...SRL în cadrul cererii sale de intervenție, Consiliul constată: o La pag. 6-13 din cadrul propunerii tehnice se regăsește cap. „Implementare sistem de telegestiune” în cadrul acestora existând câteva trimiteri sumare cu privire la instalarea controlerului de telegestiune; o La pag. 2-3 se regăsește cap. „Lucrări de montare a aparatelor de iluminat noi” în care sunt indicate străzile unde vor fi montate corpurile de iluminat și puterea acestora și nu instrucțiuni de montare și nici cărțile tehnice; o La pag. 291-304 se regăsesc doar fișele tehnice ale corpurilor de iluminat „ST91147 NEPTUN LED 530/740 - CHZ-GD01B-30W Telegestiune - 2 conectori zhaga”, „STARKE OLIMP LED 530/740 cod ST81334 Telegestiune - zhaga botom”, „STARKE OLIMP LED 560/740 cod ST82634 Telegestiune - zhaga Pagina 16 din 23
botom”, „STARKE OLIMP LED 5120/740 cod ST83234 Telegestiune - zhaga botom” care cuprind doar specificațiile tehnice fără informații/ instrucțiuni clare cu privire la montajul acestora. o În cadrul cap. „metodologie de execuție” – pag. 2 din propunerea tehnică se regăsește doar indicarea principalelor activități ce se vor executa și nu instrucțiuni de montare astfel cum au fost solicitate în cadrul fișelor tehnice. - Procedând la verificarea modului în care ...SRL a completat fișele tehnice puse la dispoziție de către autoritatea contractantă, Consiliul constată următoarele: o La pag. 283-284 se regăsește FISA TEHNICĂ NR. 1 - Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 80 W, în care este completat „Regăsiți atașat următoarele documente: - marcaj CE, - Certificare ENEC și ENEC+ / Rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, de organisme de certificare europene care sa demonstreze conformitatea cu aceste standarde - SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat (...) Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor fi livrate cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Va fi atașata cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română” o La pag. 285-286 se regăsește FISA TEHNICĂ NR. 2 Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 60 W, în care este completat „Regăsiți atașat următoarele documente: - marcaj CE, - Certificare ENEC și ENEC+ / Rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, de organisme de certificare europene care sa demonstreze conformitatea cu aceste standarde - SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat (...) Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor fi livrate cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Va fi atașata cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română” o La pag. 287-288 se regăsește NR. 3 Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT STRADAL CU LED 30 W, în care este completat „Regăsiți atașat următoarele documente: - marcaj CE, - Certificare ENEC și ENEC+ / Rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, de organisme de certificare europene care sa demonstreze conformitatea cu aceste standarde - SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat (...) Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor fi livrate cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Va fi atașata cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română” Pagina 17 din 23
o La pag. 288-289 se regăsește FISA TEHNICĂ NR. 4 Utilajul, echipamentul tehnologic: APARAT DE ILUMINAT PIETONAL CU LED 20 W, în care este completat „Regăsiți atașat următoarele documente: - marcaj CE, - Certificare ENEC și ENEC+ / Rapoarte de testare emise de laboratoare acreditate, de organisme de certificare europene care sa demonstreze conformitatea cu aceste standarde - SR EN 60598 pentru corpuri de iluminat (...) Alte condiții cu caracter tehnic: Se vor fi livrate cu certificat de garanție și certificat de conformitate/declarație de conformitate a calității. Va fi atașată cartea tehnică, instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/întreținere în limba română” Rezultă că în cadrul propunerii tehnice, ...SRL nu a depus/atașat instrucțiuni de montaj, punere în funcțiune și exploatare/ întreținere în limba română pentru niciunul din echipamentele ofertate cartea tehnică, ci că le va depune/atașa, fără a se preciza când și unde vor fi atașate. Față de aceste aspecte criticile contestatorului sunt întemeiate urmând a fi admise. Referitor la criticile cu privire la lipsa procedurilor tehnice de execuție, planul de control al calității, verificări și încercări Consiliul reține următoarele: - În cadrul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a indicat în mod expres ce trebuie să conțină propunerea tehnică, printre elementele indicate regăsindu-se și programul de asigurare a calității, care trebuie să cuprindă: descrierea sistemului calității, inclusiv lista procedurilor aferente sistemului calității, aplicat la serviciile si lucrările/tehnologia prevăzută/propusă; lista procedurilor tehnice de execuție, aferente tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări, care urmează a fi aplicate la realizarea obiectivului de investiții, precum și procedurile tehnice de execuție, indicate in lista; planul de control al calității, verificări și încercări. - Procedând la verificarea paginilor indicate de intervenientul ...SRL în cadrul cererii sale de intervenție, Consiliul constată: o La pag. 2-14 din cadrul propunerii tehnice se regăsesc: Detalierea modului de execuție a principalelor activități: lucrări de demontare a aparatelor de iluminat existente, lucrări de montare a aparatelor de iluminat noi, implementare sistem de telegestiune fără a fi indicate procedurile tehnice de execuție aferente tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări care urmează a fi aplicate la realizarea obiectivului de investiții și fără a atașa aceste proceduri; La pag. 14-15 se regăsește cap. „Probe și verificări” în cadrul căruia se menționează că „Probele și verificările se vor realiza conform planului de control al calității. Acestea includ fără a se limita la: (...)” La pag. 28-36 se regăsește planul calității având următoarele capitole: scop, domeniu de aplicare, definiție și prescurtări, documente de referință, responsabilități, prezentarea generală a lucrării contractante, documente contractuale, lista avizelor/certificatelor/autorizațiilor necesare pentru execuția lucrării, descrierea sumară a lucrărilor ce se vor executa, aprovizionarea, controlul produsului neconform, acțiuni corective și/sau preventive, modul de Pagina 18 din 23
lucru, responsabilitate, autoritate și comunicare, înregistrări, proceduri de sistem.
Rezultă că în cadrul propunerii tehnice ...SRL nu a depus nici lista procedurilor tehnice de execuție, aferente tuturor obiectivelor și categoriilor de lucrări, care urmează a fi aplicate la realizarea obiectivului de investiții, nici procedurile tehnice de execuție, indicate în lista și nici planul de control al calității, verificări și încercări (PCCVI). Față de aceste aspecte, Consiliul va admite aceste critici. În ceea ce privește restul criticilor sesizate de către contestator, cu privire la modalitatea de evaluare a ofertei financiare depusă de ...SRL, Consiliul nu mai analizează conformitatea acestora, atâta vreme cât din cauza motivelor antemenționate se constată că în etapa de evaluare a propunerii tehnice a intervenientului, autoritatea contractantă nu a ținut cont de propriile cerințe menționate în documentele achiziției. Referitor la susținerile autorității contractante din cadrul punctului de vedere nr. 13872/15.04.2025 înregistrat sub nr. 24767/15.04.2025 cu privire la nerespectarea termenului prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 de depunere a contestației înregistrată la CNSC sub nr. 24161/14.04.2025 ce constituie obiectul dosarului nr. 1282/2025, Consiliul urmează să le respingă ca nefondate, având în vedere următoarele aspecte: - La data de 24.03.2025 autoritatea contractantă a acordat contestatorului accesul la o serie de documente însă nu la dosarul procedurii din perspectiva ofertelor depuse și a răspunsului la solicitările de clarificări. - La data de 07.04.2025 contestatorul a studiat la CNSC dosarul constituit cu excepția ofertei tehnice și financiare și a documentelor cu caracter confidențial. - Contestația înregistrată la CNSC sub nr. 24161/14.04.2025 a fost formulată urmare a studiului dosarului constituit la CNSC în data de 07.04.2025 Referitor la criticile contestatorului cu privire la lipsa certificatului ENEC pentru aparatul de iluminat pietonal cu LED 20W, Consiliul reține următoarele: Așa cum s-a reținut anterior la pag. 291 din cadrul propunerii tehnice depusă de ...SRL se regăsește fișa tehnică a corpului de iluminat ornamental cu LED ST91147 NEPTUN LED 530/740 – CHZ-GD01B-30W, în cadrul căreia se regăsește indicată „putere maximă: 20 W” În cadrul certificatului U6 090367 0033 Rev. 00 – ENEC, aflat la pag. 325-326, rezultă că au fost testate modelele: „CHZ-ST29-aaaW, CHZ-ST30-bbbW, CHZ-ST34- cccW, CHZ-ST31-aaaW, CHZ-ST33-fffW,CHZ-ST35-fffW, CHZ-ST38-fffW,CHZ-ST39- aaaW, CHZ-GD30A-bbbW, CHZ-GD30B-bbbW, CHZ-GD30C-bbbW,CHZ-GD28-ddW, CHZ-GD32-bbbW, CHZ-GD01A-bbbW, CHZ-GD01B-bbbW, CHZ-GD29-bbbW, CHZ- GD33-bbbW, CHZ-GD34A-bbbW, CHZ-GD34B-bbbW,CHZ-GD34C-bbbW ‘aaa’ can be 25 to 200, with a step of 5W ‘bbb’ can be 25 to 150, with a step of 5W ‘ccc’ can be 60 to 300, with a step of 5W ‘fff’ can be 25 to 250, with a step of 5W ‘dd’ can be 30, 50, 60 or 80” Rezultă astfel că modelul CHZ-GD01B a fost testat și deține certificat ENEC pentru puteri cuprinse între 25 și 150 W cu pași de 5 W și nu pentru o putere de 20W astfel cum a ofertat ...SRL. În cadrul certificatului U6P 090367 0049 Rev. 00 – ENEC+ aflat la pag. 327-329, rezultă că au fost testate modelele „CHZ-ST29-40W, CHZ-ST29-60W, CHZ-ST29-100W, CHZ-ST29-150W, CHZ-ST33-40W, CHZ-ST33-60W, CHZ-ST33-100W, CHZ-ST33- Pagina 19 din 23
150W, CHZ-ST35-40W, CHZ-ST35-60W, CHZ-ST35-100W, CHZ-ST35-150W, CHZ- ST38-40W, CHZ-ST38-60W, CHZ-ST38-100W, CHZ-ST38-150W, CHZ-ST39-40W, CHZ- ST39-60W, CHZ-ST39-100W, CHZ-ST39-150W, CHZ-GD01B-30W, CHZ-GD01B-60W, CHZ-GD01B-100W, CHZ-GD30C-30W, CHZ-GD30C-60W, CHZ-GD30C-100W, CHZ- GD34C-30W, CHZ-GD34C-60W, CHZ-GD34C-100W” iar în tabelul denumit „Mode list” este indicat modelul „CHZ-GD01B-30W - Rated power (w) – 30W”. Rezultă astfel că modelul CHZ-GD01B-30W a fost testat și deține certificat ENEC+ însă acest echipament are puterea 30 W, și nu putere de 20W, astfel cum se regăsește în cadrul fișei tehnice depusă de ...SRL. Orice decizie a comisiei de evaluare privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare legală și temeinică, sub toate aspectele acesteia, având certitudinea că propunerile tehnice ofertate de operatorii economici sunt sustenabile, țin cont de toate prevederile legale în vigoare și cerințele documentației de atribuire, astfel încât rezultatul procedurii să nu fie viciat de aceștia prin simpla prezumție că urmare a declarării ca și câștigătoare a ofertei lor, vor găsi o modalitate prin care să se încadreze în cerințele impuse în caietul de sarcini. În soluționare Consiliul reține incidența următoarelor prevederi legale: - HG nr. 395/2016 o Art. 123 alin. (1) „Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, în condițiile art. 57 alin. (4) din Lege”. o Art. 125 „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă”. Astfel ofertantul ...SRL trebuia să depune oferta astfel cum a stabilit autoritatea contractantă în cadrul documentației de atribuire. Raportat la cele evocate și ținând seama de atribuțiile comisiei de evaluare prevăzute la art. 127 alin. (1) din HG nr. 395/2016, Consiliul constată că activitatea comisiei de evaluare nu s-a desfășurat cu rigurozitatea impusă de lege în ceea ce privește verificarea ofertei depusă de ...SRL, criticile urmând a fi admise. În soluționarea celor trei contestații Consiliul reține Cauza Cartiera dell’Adda SpA vs. CEM Ambiente SpA (C-42/13) considerentul 44 „Astfel, pe de o parte, principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență are ca scop să garanteze absența riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Aceasta implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și obișnuit de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea Comisia/CAS Succhi di Frutta, C- 496/99 P, EU:C:2004:236, punctele 108-111)”. Pagina 20 din 23
La punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că: „Astfel, conform unei jurisprudențe constante a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși lea stabilit (a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell’Adda, C42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43)”. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și alin. (5) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va admite contestațiile formulate de ...SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... și pe cale de consecință va respinge ca nefondate cererile de intervenție formulate de ...SRL și va obliga autoritatea contractantă ca în termen de 10 zile de la comunicare, să reevalueze oferta ...SRL conform prevederile legale, ale documentației de atribuire și prezentei motivări. Consiliul are în vedere că această decizie nu a fost atacată cu plângere, astfel că aceasta a rămas definitivă în forma emisă. În reevaluare, autoritatea contractantă a luat act de cele stabilite de Consiliu, reținând neconformitatea ofertei Tobimar. În contestația depusă, Tobimar arată că viciile ofertei sale erau apartente și puteau fi ușor lămurite pe cale a solicitării de clarificări, invocând, în acet sens, și o decizie recentă a Curții de apel Alba-Iulia, nerelevantă, însă, în speță, deoarece în cauza analizată de Curte nu era în discuție o reevaluare după o decizie definitivă a Consiliului, ci era în discuție modalitatea în care s-a desfășurat prima evaluare. Astfel, dacă ...SRL considera că oferta sa este conformă și admisibilă, iar decizia Consiliului este eronată, trebuia să formuleze plângere în termenul legal, și nu să formuleze contestație în etapa de reevaluare. A susține că decizia CNSC identifică pretinse vicii, ce puteau fi ușor corectate, prin clarificări, înseamnă că în fapt, ofertantul pune în discuție decizia definitivă a Consiliului, ori calea de urmat într-o atare situație era plângerea împotriva acesteia, și nu o contestație care să vizeze modul de interpretare a modalității de evaluare a ofertei, realizat de Consiliu. Astfel, Consiliul nu își poate analiza propria sa decizie, această atribuție revenind exclusiv instanței de control judiciar. Pagina 21 din 23
Consiliul mai reține că autoritatea contractantă nu a identificat, în noul Raport al procedurii nr. 16374/04.06.2025, alte neconformități făcând trimitere la cele indicate de Consiliu în decizia sa, în stabilirea neconformității făcând trimitere la acest act și la motivele reținute de Consiliu. Prin urmare, nu există niciun motiv a considera că raportul procedurii nu ar fi motivat. Pe de altă parte, Consiliul a identificat, în decizia sa, lipsa unor părți importante din propunerea tehnică, iar în prezenta contestație, societatea contestatoare susține că ar fi simple vicii de formă. De altfel, contestatoarea nici măcar nu combate cele susținute de Consiliu în decizia sa, ci arată, de pildă, că procedurile tehnice de execuție și PCCVI puteau fi depuse și pe calea răspunsurilor la solicitările de clarificări, ori practica Consiliului și a instanțelor nu a considerat că astfel de completări ar fi simple vicii de formă. Faptul că, la acest moment, tardiv, contestatoarea susține că PCCVI ar fi fost inclus în ofertă, nu poate fi acceptat pe calea unei noi contestații, deoarece, așa cum s-a arătat, Consiliul nu își poate reanaliza propria decizie. De altfel, în dosarul anterior aflat pe rolul Consiliului, ...SRL a avut calitatea de intervenient, astfel că apărările față de contestațiile formulate de ...SRL, printre care se regăseau și criticile admise de Consiliu, trebuiau combătute la acel moment, spre a se putea realiza o verificare completă. Consiliul mai reține că și cu privire la certificarea ENEC a aparatului LED de iluminat de 20 w, contestatoarea susține, la acest moment, că certificarea depusă, deși este pentru aparate mai mari de 30W, este valabil și pentru 20W, deoarece puterea aparatului poate fi scăzută prin sistemul de telegestiune. Astfel, deși în ofertă susține că a ofertat corp de iluminat de 20W, acum susține că a ofertat de 30W, așa cum este certificat ENEC, dar că din sistemul de telegestiune, acesta poate fi adus la 20W. Prin urmare, chiar susținerile din actuala contestație dovedesc neconformitatea ofertei, astfel că decizia autorității contractante este corectă. În ceea ce privește necomunicarea adresei de comunicare a rezultatului procedurii, Consiliul reține că, într-adevăr, în dosarul achiziției nu se regăsește un astfel de document. Cu toate acestea, contestatoarea a luat cunoștință de conținutul raportului procedurii de atribuire, având posibilitatea de a contesta acest rezultat. Prin urmare, chiar dacă s-ar dispune comunicarea acestui rezultat, în forma sa consemnată în Raportul procedurii nr. 16374/04.06.2025, acest lucru nu ar schimba cu nimic situația ofertei sale, astfel că această solicitare este lipsită de interes. Pagina 22 din 23
Având în vedere cele constatate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Pe cale de consecință, Consiliul va admite cererea de intervenție formulată de ...SRL. În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de intervenientă, Consiliul constată că la dosar nu se regăsesc dovezi ale acestora, astfel că cererea va fi respinsă ca nedovedită. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge ca nefondată contestația formulată de ...SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Admite cererea de intervenție formulată de ...SRL în contradictoriu cu ...SRL. Respinge ca nedovedită cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de ...SRL. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … …
Redactată în 5 exemplare originale, conține 21(douăzeci și una) pagini. Pagina 23 din 23
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.