Decizie 1704/2017
Decizie CNSC2017_1704_2017_Decizie_1704.pdf
Document CNSC
STRACO GRUP SRL | ASTALDI SPA în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A.
Decizia CNSC nr. 1704/C4/1637,1727 din 10.07.2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Proiectare şi execuţie «Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila»”, s-a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun ca urmare a neregulilor invocate în conţinutul contestaţiei, - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei.Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestaţia formulată de SC STRACO GRUP SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, respectiv capetele de cerere referitoare la: - modificarea clauzei 2.1.1 din Cerințele beneficiarului, în sensul coordonării cu clauza 8.4 din Condițiile speciale, astfel cum rezultă din motivare; -precizarea modalității de percepere a penalității de 60.000 lei din conținutul clauzei 14.7 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare; -eliminarea penalității de 1.000.000 lei/zi prevăzută la art. 14 din Anexa la ofertă; -precizarea motivului aplicării penalității de 0,1% din valoarea contractului, prevăzută la art. 4.3 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare; -modificarea penalității de 50.000,00 lei/ zi pentru nerespectarea dispozitiilor privind curatenia pe santier prevăzută la art. 4.3 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare;Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1704_2017_Decizie_1704.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1704/C4/1637,1727 Data: 10.07.2017 Prin contestaţia nr. 5282/16.05.2017, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 19101/16.05.2017, depusă de către SC STRACO GRUP SRL, cu sediul în Bucureşti, str. Bârlea nr. 5- 13, sector 5, având număr de înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J40/751/2003 şi Cod Unic de Înregistrare 15143718, formulată împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în calitate de autoritate contractantă cu sediul în Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, referitoare la procedura de licitaţie deschisă online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Proiectare şi execuţie «Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila»”, s-a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la adoptarea măsurilor de remediere ce se impun ca urmare a neregulilor invocate în conţinutul contestaţiei, - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei.
Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 20216/23.05.2017, depusă de către SC ASTALDI S.p.a, cu sediul în Roma, Via Giulio Vincenzo Bona nr. 65-00156, Italia, având număr de ordine în Registrul Comerţului din Roma 00398970582, reprezentată convenţinal de SCA „CEPARU ŞI IRIMIA” cu sediul ales în Bucureşti, str. Doctor Grigore Romniceanu nr. 3C, sector 5, formulată împotriva documentaţiei de atribuire elaborată de către COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, în calitate de autoritate contractantă cu sediul în Bucureşti, b-dul Dinicu Golescu nr. 38, sector 1, referitoare la procedura de licitaţie deschisă online, privind atribuirea contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „Proiectare şi execuţie «Pod suspendat peste Dunăre în zona Brăila»”, s-a solicitat: - obligarea autorităţii contractante la clarificarea/modificarea documentaţiei de atribuire, - suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea fondului cauzei, 1
- în subsidiar, obligarea autorităţii contractante de a prelungi perioada de elaborare şi de depunere a ofertelor cu minim 30 de zile din momentul modificării cerinţelor din documentaţia de atribuire. CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, admite în parte contestaţia formulată de SC STRACO GRUP SRL în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA, respectiv capetele de cerere referitoare la: - modificarea clauzei 2.1.1 din Cerințele beneficiarului, în sensul coordonării cu clauza 8.4 din Condițiile speciale, astfel cum rezultă din motivare; -precizarea modalității de percepere a penalității de 60.000 lei din conținutul clauzei 14.7 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare; -eliminarea penalității de 1.000.000 lei/zi prevăzută la art. 14 din Anexa la ofertă; -precizarea motivului aplicării penalității de 0,1% din valoarea contractului, prevăzută la art. 4.3 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare; -modificarea penalității de 50.000,00 lei/ zi pentru nerespectarea dispozitiilor privind curatenia pe santier prevăzută la art. 4.3 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare;
-modificarea penalității de 250.000,00 lei/eveniment pentru neprezentarea Declaratiei de Proiectare pe Sectoare/Sectiuni/Etape/ Porțiuni sau alte asemenea, în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, prevăzută la art. 8.6 din Anexa la ofertă, astfel cum rezultă din motivare; -completarea art. 18.1 din acordul contractual cu indicarea unui termen maxim până la care Inginerul să fie obligat să transmită antreprenorului Ordinul de începere a execuției lucrărilor; -completarea clauzei 7 din Condiții speciale cu sintagma ,,din motive ce exced culpei beneficiarului. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate restul capetelor de cerere. În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestaţia formulată de SC ASTALDI S.p.a. în contradictoriu cu COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE SA. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2