AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1474/2017

TIM GROUP SRL în contradictoriu cu COLEGIUL DE ARTA "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA

Decizia CNSC nr. 1474/C10/2035 din 16.06.2017

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1474/C10/2035 din 16.06.2017

Data din document
2017-06-16
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „TÂMPLĂRIE MASE PLASTICE CU GEAM TERMOPAN LA COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA”, cod CPV: 45421100-5 (Rev. 2), iniţiată de COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU", în calitate de autoritate contractată, cu sediul în Suceava, str. Curtea domneasca nr. 58, județul Suceava, s-a solicitat remedierea documentației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1474/2017

Decizie CNSC
An dosar: 2017Înregistrare: 23686Data înregistrării: 2017-06-14
ContestatorTIM GROUP SRLCUI 21344392
Autoritate contractantăCOLEGIUL DE ARTA "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA

2017_1474_2017_Decizie_1474.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.327 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1474/C10/2035 Data: 16.06.2017 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 23686/14.06.2017, formulată de SC TIM GROUP SRL, cu sediul în Suceava, str. Turturica nr. 9, județul Suceava, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J33/432/2007, având CUI RO21344392, reprezentată legal prin Timoficiuc Ilie Cristian în calitate de Administrator, privind atribuirea prin „cumpărare directă” a contractului de lucrări, având ca obiect „TÂMPLĂRIE MASE PLASTICE CU GEAM TERMOPAN LA COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA”, cod CPV: 45421100-5 (Rev. 2), iniţiată de COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU", în calitate de autoritate contractată, cu sediul în Suceava, str. Curtea domneasca nr. 58, județul Suceava, s-a solicitat remedierea documentației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1

§ 2

favoarea TRIBUNALULUI SUCEAVA - Secția Contencios Administrativ şi Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 exemplare originale, conţine 5 pagini. 2