Dosar 2035/2017
Dosar finalizatDeclinari instante
Dosar public
Declinari instante
Status: Dosar finalizat. Complet: C10.
Soluție consemnată: Declinari instante.
Decizia de fond menționată în registru: 1474, data 16.06.2017.
Istoricul cuprinde 4 evenimente, între 2017-06-14 și 2017-06-20. Sunt asociate 1 decizii și 0 încheieri.
Rezumat al câmpurilor din registru. Ultima observare: 2026-10-01T20:38:48.972Z.
Dosar CNSC 2035/2017
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „TÂMPLĂRIE MASE PLASTICE CU GEAM TERMOPAN LA COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA”, cod CPV: 45421100-5 (Rev. 2), iniţiată de COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU", în calitate de autoritate contractată, cu sediul în Suceava, str. Curtea domneasca nr. 58, județul Suceava, s-a solicitat remedierea documentației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2017_1474_2017_Decizie_1474.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1474/C10/2035 Data: 16.06.2017 Prin contestaţia înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 23686/14.06.2017, formulată de SC TIM GROUP SRL, cu sediul în Suceava, str. Turturica nr. 9, județul Suceava, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J33/432/2007, având CUI RO21344392, reprezentată legal prin Timoficiuc Ilie Cristian în calitate de Administrator, privind atribuirea prin „cumpărare directă” a contractului de lucrări, având ca obiect „TÂMPLĂRIE MASE PLASTICE CU GEAM TERMOPAN LA COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA”, cod CPV: 45421100-5 (Rev. 2), iniţiată de COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU", în calitate de autoritate contractată, cu sediul în Suceava, str. Curtea domneasca nr. 58, județul Suceava, s-a solicitat remedierea documentației. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispozițiilor art. 12 coroborate cu cele ale art. 68 din Legea nr. 101/2016 și cu prevederile art. 132 alin. (1) din noul Cod de procedură civilă, declină competența de soluționare a contestației formulată de către SC TIM GROUP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COLEGIUL DE ARTĂ "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA, în 1
favoarea TRIBUNALULUI SUCEAVA - Secția Contencios Administrativ şi Fiscal. Dispune trimiterea de îndată a dosarului către această instanță judecătorească, potrivit art. 132 alin. (3) din noul Cod de procedură civilă. Fără cale de atac. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 exemplare originale, conţine 5 pagini. 2
| Data | Înregistrare | Sens | Document | Expeditor | Descriere ieșire | Destinatar |
|---|---|---|---|---|---|---|
| 2017-06-20 | 24535 | Iesire | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | — | Adresa Tribunal/ Curte de Apel | TRIBUNALUL SUCEAVA |
| 2017-06-19 | 24311 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | TIM GROUP SRL |
| 2017-06-19 | 24316 | Iesire | Adresa transmitere decizie | — | Adresa transmitere decizie | COLEGIUL DE ARTA "CIPRIAN PORUMBESCU" SUCEAVA |
| 2017-06-14 | 23686 | Intrare | Contestatie | TIM GROUP SRL | — | — |
Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)Nu sunt alte dosare asociate în arhivă.
Vezi toate dosarele (1)