Decizie 1830/2025
Decizie CNSC2025_1830_2025_Decizie_1830.pdf, BO2025_1830_2025_BO2025_1830.pdf
Document CNSC
SC TRENCADIS CORP SRL în contradictoriu cu U.A.T JUDETUL CONSTANTA - CONSILIUL JUDETEAN CONSTANTA
Decizia CNSC nr. 1830/C4/1841 din 01.07.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect «Achiziţionare şi instalare Sistem Informatic Integrat (echipamente IT, echipamente pentru comunicaţii şi echipamente conexe, inclusiv licenţe), proiect „Dotarea cu echipamente specifice în vederea digitalizării Spitalului Clinic Judeţean Sfântul Apostol Andrei Constanța"», s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în privința evaluării drept neconformă și inacceptabilă a ofertei SC Trencadis Corp SRL pentru lotul 1 al procedurii de atribuire și în privinta anulării procedurii de atribuire pentru lotul 1; 2. Anularea tuturor deciziilor a actelor incidente, anterioare sau subsecvente raportului procedurii. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC Trencadis Corp SRL și la refacerea raportului procedurii, în sensul stabilirii ofertei drept conformă și admisibilă și, pe cale de consecință, Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC TRENCADIS CORP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UAT JUDEȚUL CONSTANȚA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1830_2025_Decizie_1830.pdf, BO2025_1830_2025_BO2025_1830.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1830/C4/1841 Data: 01.07.2025 Prin contestația nr. 89/22.05.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 33816/23.05.2025, formulată de SC TRENCADIS CORP SRL, cu sediul în București, strada Thomas Masaryk nr. 17, etaj 3, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2023019745401, CUI 20415754, reprezentată legal de Marian Murguleț - administrator/Director General, împotriva rezultatului procedurii cuprins în raportul procedurii nr. 17576/12.05.2025 și în adresa de comunicare nr. 17577/12.05.2025, emise de U.A.T. JUDEȚUL CONSTANȚA - CONSILIUL JUDEȚEAN CONSTANȚA, cu sediul în Constanța, str. Tomis nr. 51, jud. Constanța, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect «Achiziţionare şi instalare Sistem Informatic Integrat (echipamente IT, echipamente pentru comunicaţii şi echipamente conexe, inclusiv licenţe), proiect „Dotarea cu echipamente specifice în vederea digitalizării Spitalului Clinic Judeţean Sfântul Apostol Andrei Constanța"», s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în privința evaluării drept neconformă și inacceptabilă a ofertei SC Trencadis Corp SRL pentru lotul 1 al procedurii de atribuire și în privinta anulării procedurii de atribuire pentru lotul 1; 2. Anularea tuturor deciziilor a actelor incidente, anterioare sau subsecvente raportului procedurii. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei SC Trencadis Corp SRL și la refacerea raportului procedurii, în sensul stabilirii ofertei drept conformă și admisibilă și, pe cale de consecință, Pagina 1 din 2
câștigătoare a procedurii de atribuire, cu respectarea tuturor prevederilor legale și ale documentației de atribuire. 4. Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de SC TRENCADIS CORP SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă UAT JUDEȚUL CONSTANȚA. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare originale, conține 14 (paisprezece) pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .../.../... Data: ... Prin contestația nr..../...., înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. ...., formulată de ...., cu sediul în ..., strada ... ... nr. ..., etaj ..., sector . înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., CUI ..., reprezentată legal de ..... - administrator/Director General, împotriva rezultatului procedurii cuprins în raportul procedurii nr. ... și în adresa de comunicare nr. ...., emise de ....cu sediul în ..., str. ... nr. ... jud. ...în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin ... a contractului de achiziție publică având ca obiect «......», s-a solicitat: 1. Anularea raportului procedurii, a adresei de comunicare a rezultatului procedurii, în privința evaluării drept neconformă și inacceptabilă a ofertei .... pentru ... al procedurii de atribuire și în privinta anulării procedurii de atribuire pentru ....; 2. Anularea tuturor deciziilor a actelor incidente, anterioare sau subsecvente raportului procedurii. 3. Obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei .... și la refacerea raportului procedurii, în sensul stabilirii ofertei drept conformă și admisibilă și, pe cale de consecință, câștigătoare a procedurii de atribuire, cu respectarea tuturor prevederilor legale și ale documentației de atribuire. 4. Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor Pagina 1 din 14
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația formulată de ...., ce are ca obiect adoptarea măsurilor de remediere precizate mai sus. Contestatoarea consideră că oferta sa este conformă și admisibilă, astfel că trebuia declarată câștigătoare. Cu titlu prealabil, arată că autoritatea contractantă a introdus cerințe/criterii noi/suplimentare prin intermediul solicitărilor de clarificare, pe parcursul derulării procedurii, ceea ce contravine condițiilor de legalitate privind desfășurarea procedurilor de achiziție publică. Aceasta învederează Consiliul că oferta sa a fost declarată neconformă și inacceptabilă pentru așa-zisa lipsă a documentelor furnizate în legătură cu 5 dintre produsele ofertate, motiv pentru care expune critici punctuale cu privire la analiza legalității documentelor depuse pentru fiecare dintre aceste produse. 1. Pentru produsul .... PORT - 1 bucată, a ofertat modelul Router ...., cod produs: .... pentru care, în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini, s-a solicitat la Certificari doar „CE", respectiv ca produsul să aibă marcaj CE. În cadrul propunerii tehnice, s-a prezentat punctual, respectând modelul autorității contractante, matricea de conformitate pentru produsul Ofertat Router ..... depunând totodată următoarele documente; „1.1 Router_Fisa tehnică CCR2004-16G-2S_230300.pdf", „1.2 Router_Declarație
de
conformitate
ID183.1_CCR2004-16G-2S DOC_240601.pdf" – document ce atestă că produsul are marcaj CE, rezultând că cerințele din caietul de sarcini sunt îndeplinite. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a solicitat clarificări în sensul prezentării: Etichetei/certificării ecologice relevante (exemplu: Energy Star, TCA, Epeat, EU EcoLabel etc.) pentru echipamentele consumatoare de energie ofertate sau orice document ori justificare din care să reiasă că produsul ofertat a fost proiectat ecologic, astfel cum au fost solicitate prin cerințele minime obligatorii din caietul de sarcini. Prin răspunsul cu privire la modelul ofertat Router ..., cod produs: .... contestatoarea susține că a transmis autoritătii contractante declarații de conformitate ... emise de către producător, însoțite de traducerea în limba română realizată de către traducător autorizat. 2. În ceea ce privește cerința minimă din caietul de sarcini pentru produsul NET ROUTER 1000M 8P 2SFP+ incluse = 10 bucăți, petenta arată că a ofertat modelul Router Mikrotik, cod produs: CCR2004-16G- 2S+, pentru care s-a solicitat doar „CE", respectiv ca produsul să aibă marcaj CE, cerința fiind îndeplinită, iar răspunsul la solicitarea de clarificare concludent. Contestatoarea susține că a ofertat modelul Router Mikrotik, cod produs: CCR2004-16G-2S+ a prezentat Matricea de conformitate, depunând
totodată
următoarele
documente:
Router_Fisa tehnică_CCR2004-16G-2S_230300.pdf”, și Router_Declaratie de conformitate_ID183.1_CCR2004-16G-2S_DOC_240601.pdf”, document ce atestă că produsul are marcaj CE, rezultând astfel că cerințele din caietul de sarcini sunt îndeplinite. Pagina 2 din 14
Prin solicitarea de clarificare nr. ... din data de ...., autoritatea contractantă a solicitat clarificări în sensul prezentării Etichetei/certificării ecologice relevante (exemplu: Energy Star, TCA, Epeat, EU EcoLabel etc.) pentru echipamentele consumatoare de energie ofertate sau orice document ori justificare din care să reiasă că produsul ofertat a fost proiectat ecologic, astfel cum s-a solicitat prin cerințele minime obligatorii din caietul de sarcini Contestatoarea susține că prin răspunsul nr. 79 din data de 06.05.2025, cu privire la modelul ofertat Router Mikrotik, cod produs: CCR2004-16G-2S+, a transmis declarații de conformitate RoHS și SVHC/REACH emise de către producător, insoțite de traducerea în limba romană realizată de traducător autorizat, ceea ce demonstrează îndeplinirea cerinței privind certificarea CE. 3. Contestatoarea susține că cerința minimă din caietul de sarcini pentru produsul acces point-uri cu management centralizat — AP cu Quad core 4 core 710 MHz CPU=150 bucăți, model ofertat: Mikrotik cAPax, cod produs: cAPGi-5HaxD2HaxD, soft de management AP-uri inclus în sistemul de operare RouterOS 7 este îndeplinită, iar răspunsul la solicitarea de clarificare este concludent. Aceasta susține că a ofertat modelul Mikrotik cAPax, cod produs: cAPGi5HaxD2HaxD, soft de management AP-uri inclus în sistemul de operare RouterOS 7, pentru care s-a solicitat la Certificări doar „CE", respectiv ca produsul să aibă marcaj CE. Totodată susține că a prezentat punctual, respectând modelul autorității contractante, Matricea de conformitate pentru produsul ofertat Mikrotik cAPax, cod produs cAPGi-5HaxD2HaxD, soft de management AP-uri inclus în sistemul de operare RouterOS 7, depunând totodată următoarele documente: „3.1 AP_Fisa tehnica cAPax 240151.pdf", și „3.2 AP Declaratie de conformitate_ cAPGi-5HaxD2HaxD.pdf" document ce atestă că produsul are marcaj CE, rezultând astfel că cerințele din caietul de sarcini sunt îndeplinite. Autoritatea Contractanta a solicitat clarificări în sensul prezentării Etichetei/certificării ecologice relevante (exemplu: Energy Star, TCA, Epeat, EU EcoLabel etc.) pentru echipamentele consumatoare de energie ofertate sau orice document ori justificare din care să reiasă că produsul ofertat a fost proiectat ecologic, astfel cum au fost solicitate prin cerințele minime obligatorii din caietul de sarcini. Prin răspunsul la clarificări cu privire la modelul ofertat Mikrotik cAPax, cod produs: cAPGi-5HaxD2HaxD, soft de management AP-uri inclus în sistemul de operare RouterOS 7, petenta arată că a transmis declarații de conformitate RoHS SVHC/REACH emise de către producător, însoțite de traducerea în limba română realizată de către traducător autorizat, document care împreună cu fișa tehnică depusă în cadrul ofertei atestă îndeplinirea cerinței privind certificarea CE. 4. În ceea ce privește cerința minimă din caietul de sarcini pentru produsul Switch MANAGED 24-PORT Business, 24 10/100/1000 PoE+ ports, 4 10 Gigabit SFP+, internal power, EU, cu Pachet fibră optică — montaj MAGISTRALĂ DE DATE = 50 de bucăți, model ofertat: Managed Pagina 3 din 14
switch MikT0tik, cod produs: CRS328-24P-4S+RM, consideră că este îndeplinită, iar răspunsul la solicitarea de clarificare este concludent. Astfel, pentru produsul Switch MANAGED 24-PORT Business, 2410/100/1000 POE+ ports, 4 10 Gigabit SFP+, internal power, W, cu Pachet fibră optică - montaj = magistrala de date = 50 de bucăți, contestatoarea a ofertat modelul Managed switch Mikrotik, cod produs: CRS328-24P-4S+RM, pentru care, în conformitate cu cerința din caietul de sarcini Anexa 1, nu s-a solicitat niciun fel de certificare. În cadrul propunerii tehnice, contestatoarea a prezentat punctual, respectând modelul autorității contractante, Matricea de conformitate pentru produsul ofertat Managed switch Mikrotik CRS328-24P-4S+RM, depunând totodată următoarele documente „4,1 SwitchPoE_Fisa tehnica_CR328-24P-4SRM
211022.pdf",
„4.2
SwitchDeclaratie conformitate certificare”, care nu a fost solicitată, dar pe care a depus- o pentru a susține performanța tehnică și calitatea produsului ofertat, această declarație atestând că produsul are marcaj CE, rezultând astfel că cerințele din caietul de sarcini au fost îndeplinite. Autoritatea contractantă a solicitat clarificări în sensul prezentării etichetei/certificării ecologice relevante (exemplu: Energy Star, TCA, Epeat, EU EcoLabel etc.) pentru echipamentele consumatoare de energie ofertate sau orice document ori justificare din care să reiasă că produsul ofertat a fost proiectat ecologic, astfel cum au fost solicitate prin cerințele minime obligatorii din caietul de sarcini Prin răspunsul cu privire la modelul ofertat Managed switch Mikrotik, cod produs: CRS328-24P-4S+RM, petenta susține că a transmis autorității contractante declarații de conformitate RoHS SVHC/REACH emise de către producător, însoțite de traducerea în limba română realizată de către traducător autorizat, document împreună cu fișa tehnică depusă în ofertă atestă îndeplinirea cerinței privind certificarea CE, deși această certificare nu a fost solicitată. 5. În ceea ce privește cerința minimă din caietul de sarcini pentru produsul PDA și cititor RFID personal administrativ=2 bucăți, model ofertat: ZEBRA RFD90, conform Fișă tehnică: - RFD90 Ultra Rugged UHFRFID Sleds, petenta susține că este îndeplinită, iar răspunsul la solicitarea de clarificare concludent. Contestatoarea susține că pentru produsul PDA cititor RFID personal administrativ=2 bucăți, a ofertat modelul ZEBRA RFD90: RFD90 Ultra Rugged UHF RFID sleds, pentru care, în conformitate cu cerința din caietul de sarcini - Anexa 1, nu s-a solicitat niciun fel de certificare. În cadrul Matricei de Conformitate, aceasta susține că a răspuns că în cadrul propunerii tehnice, unde a prezentat punctual, respectând modelul autorității contractante, Matricea de conformitate pentru produsul ofertat ZEBRA RFD90, depunând totodată și următoarele documente „8.1 PDA tip pistol Fisa tehnica rfd90-spec-sheet-en-gb.pdf”, și „8.2 PDA rfd90 declarație de conformitate.pdf”, certificare care deși nu a fost solicitată, a depus-o pentru a susține performanța tehnică și calitatea produsului ofertat, declarația atestând că produsul are marcaj CE, rezultând astfel că cerințele din caietul de sarcini au fost îndeplinite. Pagina 4 din 14
Autoritatea contractanta a solicitat clarificări în sensul prezentării: etichetei/certificării ecologice relevante (exemplu: Energy Star, TCA, Epeat, EU EcoLabel etc) pentru echipamentele consumatoare de energie ofertate sau orice document ori justificare din care să reiasă că produsul ofertat a fost proiectat ecologic, astfel cum au fost solicitate prin cerințele minime obligatorii din caietul de sarcini Prin răspunsul nr.... din data de ... cu privire la modelul ofertat Managed switch Mikrotik, cod produs: .... aceasta susține că a transmis autorității contractante declarații de conformitate RoHS emise de către producător, însoțite de traducerea în limba română realizată de un traducător autorizat, document ce atestă îndeplinirea cerinței privind certificarea CE, deși această certificare nu a fost solicitată. În continuare, contestatoarea învederează că autoritatea contractantă a aplicat în mod eronat prevederile legale referitoare la solicitarea de clarificări, în sensul că nu poate solicita prin clarificări orice informații și/sau documente suplimentare, scopul acestora fiind bine determinat, respectiv demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare și selecție sau demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate prin documentația de atribuire. Totodată, subliniază că în practica Consiliului s-a stabilit în mod constant că autoritatea contractantă nu poate introduce cerințe noi sau condiții suplimentare care nu au fost prevăzute în documentația inițială. Solicitările de clarificare trebuie să fie limitate la aspecte de formă și clarificarea datelor deja depuse și nu pot conține modificări ale cerințelor de calificare sau selecție. Cu toate acestea, prin solicitările de clarificări autoritatea contractantă a cerut documente în dovedirea îndeplinirii unor cerințe minime obligatorii, neaplicabile echipamentelor pentru care oferta contestatoarei a fost declarată neconformă și inacceptabilă. Contestatoarea mai arată că, procedând astfel, autoritatea contractantă a adăugat pe parcursul etapei de evaluare și introdus în mod netransparent și imprevizibil cerințe noi, încălcând principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică, respectiv recunoașterea reciprocă, transparența și proporționalitatea. Ca ultimă critică de nelegalitate, reiterează că raportul procedurii supus controlului de legalitate în prezenta procedura este criticabil sub natura inconsecvenței motivării, în sensul că reține neîndeplinirea obligației de depunere a unor documente menționate în mod alternativ, în condițiile în care declarația de conformitate a fost depusă pentru toate produsele ofertate. În ceea ce privește contestația formulată de .... împotriva documentației de atribuire elaborată de ... ...., ce formează obiectul dosarului nr. ....., sintetizată mai sus, detalierea integrală a argumentelor prezentate în susținerea acesteia se regăsește în [CN1077669/00113]
CONTESTATIE_19294_22
MAI
2025- semnat.pdf.p7m, postat de către autoritate în SEAP la data de ...., în cadrul documentelor asociate anunțului simplificat ...../..., astfel că nu se justifică reproducerea acestora în integralitate în cuprinsul deciziei, din Pagina 5 din 14
moment ce acestea pot fi vizualizate liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Desigur, susținerile vor fi avute în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Pe de altă parte, constrângerile ce țin de celeritatea soluționării cauzelor de către Consiliu (art. 24 din legea remediilor), pe fondul suprapunerii pe rol a mai multor dosare, inclusiv de complexitate notabilă, nu permit alocarea unei perioade nelimitate de timp pentru sintetizarea și redarea concisă în considerente a tuturor susținerilor părților. Cu adresa nr. ... înregistrată la Consiliu sub nr. ...., autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere cu privire la contestație, prin care solicită respingerea acesteia ca nefondată. Aceasta consideră că, în esență, contestatia formulată de .... este nefondată, iar decizia de respingere a ofertei sale ca neconformă inacceptabilă este temeinică legală, având în vedere: 1. Nerespectarea cerințelor documentației de atribuire și încercarea obținerii unei interpretări contrare dispozițiilor clare și exprese ale documentației. 2. Obligația de a prezenta documente justificative privind certificarea proiectării ecologice, având în vedere că în documentația de atribuire se impune în mod explicit obligația de a prezenta o etichetă sau certificare ecologică pentru produsele ofertate. • Lipsa contestării cerinței în termen legal a documentației de atribuire, respectiv a depus ofertă asumându-și implicit obligația respectării cerințelor documentației; • că nu a contestat solicitarea de clarificări prin care i s-a cerut prezentarea documentelor justificative privind proiectarea ecologică. În consecință, orice critică adusă referitoare la aceste cerințe în acest moment este tardivă și inadmisibilă. 4. Nerespectarea cerinței privind certificarea ecologică, inclusiv documentele depuse de contestatoare, atât în cadrul ofertei, cât și ulterior, ca răspuns la solicitările de clarificări, nu fac dovada îndeplinirii cerinței privind certificarea ecologică. 5. Confuzia contestatoarei între declarația RoHS și certificarea ecologică conform HG 55/2011, respectiv confundă declarația de conformitate RoHS emisă de producător cu certificarea/etichetarea ecologică în conformitate cu Directiva 2009/125/CE, respectiv cu Declarație de conformitate CE în baza HG 55/2011, confuzie ce conduce la o înțelegere eronată a cerințelor aplicabile. • Declarația RoHS/REACH vizează prezența substanțelor periculoase într-un produs are ca temei Directiva 2011/65/UE și Regulamentul REACH, scopul acesteia fiind asigurarea absenței substanțelor interzise peste limitele admise. • În schimb, certificarea ecologică reglementată de Directiva 2009/125/CE, transpusă prin HG 55/2011, impune respectarea cerințelor minime privind eficiența energetică impactul asupra mediului, vizând proiectarea ecologică a produselor. Pagina 6 din 14
6. Contestatoarea nu a răspuns concludent solicitărilor de clarificări, lipsa documentelor privind proiectarea ecologică. Niciunul dintre documentele prezentate de contestatoare nu atestă conformitatea produselor ofertate cu Directiva 2009/125/CE privind proiectarea ecologică, respectiv cu HG nr. 55/2011, astfel că nu poate fi considerată îndeplinită cerința impusă prin documentația de atribuire. În ceea ce privește susținerea din contestație că autoritatea contractantă a aplicat în mod eronat prevederile legale referitoare la solicitarea de clarificări, autoritatea contractantă apreciază că sunt total nefondate a acționat în deplină conformitate cu prevederile art. 134 din HG nr. 395/2016, solicitând clarificări acolo unde informațiile prezentate inițial de ofertant erau incomplete sau ambigue. Solicitările nu au depășit limitele prevăzute de lege nu au vizat aspecte noi sau cerințe suplimentare față de cele stabilite inițial în documentația de atribuire. Etichetele/certificările ecologice au fost prevăzute expres în documentația de atribuire și în caietul de sarcini nr. ..., la punctul ... astfel că cerința de a depune documentele justificative pentru proiectarea ecologică nu a fost o solicitare lipsită de temei, ci a reflectat o cerință expresă, obligatorie, prevăzută în documentația de atribuire. Solicitările adresate ofertantului au avut ca scop verificarea conformității propunerii tehnice cu cerințele din caietul de sarcini, în concret cu privire la respectarea cerințelor privind proiectarea ecologică, în conformitate cu HG nr. 55/2011; Contestatoarea nu a transmis nici în ofertă, nici ulterior, documentele justificative solicitate, ci a formulat răspunsuri neconcludente, motiv pentru care autoritatea contractantă susține că nu avea posibilitatea legală de a reveni în mod repetat asupra acelorași cerințe. Afirmațiile privind „crearea artificială a premiselor respingerii" sunt apreciate ca fiind speculative și nefondate. Respingerea ofertei nu a fost rezultatul unei interpretări arbitrare, ci a decurs în mod obiectiv din neîndeplinirea unor cerințe obligatorii prevăzute în documentația de atribuire. Autoritatea contractantă învederează legalitatea deciziei de respingere a ofertei ...., având ca temei dispozițiile art. 137 alin. (3) lit. a) și art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Astfel, a procedat la verificarea și analizarea conformității propunerii tehnice cu prevederile caietului de sarcini, în acord cu dispozițiile art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016, actualizată, respectiv propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv. În baza celor constatate, comisia de evaluare a solicitat clarificări ofertantului ...., în vederea demonstrării îndeplinirii cerințelor caietului de sarcini. Aceasta subliniază că prin transmiterea de clarificări și revenirea la solicitări anterioare la care nu s-a răspuns concludent de către ofertant, comisia de evaluare și-a exercitat rolul activ cu respectarea principiilor care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică prevăzute la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, îndeosebi cel al nediscriminării și Pagina 7 din 14
al tratamentului egal, având în vedere că .... a fost singurul ofertant înscris în procedură și nicidecum nu a încercat să creeze premise pentru anularea procedurii. În acest context, arată că răspunsurile transmise de .... s-au dovedit neconcludente, iar în conformitate cu jurisprudența constantă în materia achizițiilor publice, autoritatea contractantă nu este obligată și nici nu are dreptul să solicite în mod repetat clarificări asupra acelorași aspecte. În acest sens, neconformitatea și inacceptabilitatea ofertei rezultă din neîndeplinirea obligației ofertantului de a susține prin documente justificative conformitatea propunerii sale. În replică, contestatoarea a formulat și depus concluzii scrise, prin care combate susținerile din punctul de vedere și solicită admiterea contestației astfel cum a fost formulată. După depunerea contestației, contestatoarea a depus dovada constituirii cauțiunii în cuantum de ... lei, prin consemnarea la ... – ... a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ... din ..., aferentă contestației formulată împotriva procedurii organizată de ..... Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: În calitate de autoritate contractantă, .... a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect «.....», prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..../...., împreună cu documentația de atribuire aferentă. Valoarea estimată totală a contractului este de.....lei, fără TVA, criteriul de atribuire fiind „cel mai bun raport calitate preț”. Conform declarației de participare publicată în SEAP în data de ...., pentru lotul 1 - „Sistem de colectare și procesare date medicale”, a fost depusă o singură ofertă, de către ...., contestatoarea din prezenta cauză. Potrivit raportului procedurii nr. .../..... oferta depusă de .... pentru lotul 1 a fost respinsă ca neconformă, în temeiul art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016, art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, şi inacceptabilă, în temeiul art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016. Totodată procedura de atribuire a fost anulată, în temeiul art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, întrucât nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. Împotriva acestui rezultat, .... a formulat prezenta contestație, în care critică decizia de respingere a ofertei sale pentru ... - „.....” Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamante, este de remarcat că documentația de atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de furnizare, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire, inclusiv pentru Preliminar analizării aspectelor sesizate de reclamante, este de remarcat că documentația de Pagina 8 din 14
atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de furnizare, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, drept care toate prevederile ei și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorul economic participant la procedura de atribuire, .... (relevantă, în acest sens, este, de pildă, decizia civilă nr..... din ... ... a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust de926443g). La acest moment, nu pot fi emise pretenții sau critici vizavi de prevederile documentației de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016 (a se vedea, cu titlu de exemplu, decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust 6287ed6e5, și decizia civilă nr. 77 din 7 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 39g63373e). „Conținutul documentației de atribuire, astfel cum a fost întocmită de entitatea contractantă, este obligatoriu atât pentru agenții economici participanți la procedură, care au obligația de a elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia, cât și pentru entitatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfășurarea procedurii de achiziție, să respecte atât legislația aplicabilă în domeniu, cât și propria sa documentație de atribuire care stabilește regulile ce trebuie respectate de părțile implicate în derularea procesului competitiv.” – sentința civilă nr. 113/CA din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Constanța, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 672e8757. În concluzie, documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 – ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile și cerințele prevăzute în documentele achiziției, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții și-au însușit documentația de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curții de Apel Craiova, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 4d27ede4, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust Pagina 9 din 14
g8e8223g8, decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239, și decizia civilă nr. 641 din 3 octombrie 2024 a Curții de Apel București, Secția a X-a contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, cod ReJust de79d856e). Cerințele riguroase în materie de achiziții publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentației de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achizițiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispozițiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puțin importantă (în această direcție s-au pronunțat, de pildă, Curtea de Apel București, în decizia nr. 692 din 23 octombrie 2024, precitată, Curtea de Apel Constanța, Secția de contencios administrativ și fiscal, în sentința civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2024, cod ReJust g8789d674, Curtea de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023, cod ReJust 39gd8e778, Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, în decizia civilă nr. 1589 din 12 august 2021, cod ReJust 736ee28e, în decizia nr. 1405 din 17 iunie 2021, cod ReJust 28993ed2, în decizia nr. 1754 din 8 octombrie 2020, cod ReJust 845de6d9, și în decizia civilă nr. 1417 din 9 septembrie 2020, cod ReJust gg2g5696, și Curtea de Apel Brașov, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 468/R din 16 mai 2017, cod ReJust 8988379e). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea și sancționarea încălcării dispozițiilor legale în materia procedurilor de achiziție publică, nu i se poate reproșa autorității contractante că a analizat ofertele participanților la procedură în raport de cerințele minime de participare necontestate, sancționând neîndeplinirea acestora (Curtea de Apel București, Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 828 din 1 aprilie 2021, cod ReJust 65ed4d74, și decizia civilă nr. 517 din 4 martie 2021, cod ReJust 65459455, și Curtea de Apel Cluj, Secția a III-a contencios administrativ și fiscal, decizia civilă nr. 2507 din 21 decembrie 2016, cod ReJust 27494445). Astfel cum a sesizat și Curtea de Apel Ploiești, Secția de contencios administrativ și fiscal, în decizia nr. 123 din 2 februarie 2023, cod ReJust 7239g5386, „rigorile impuse de legislația achizițiilor publice și de cerințele documentației de atribuire impun ca ofertanții să demonstreze că ofertele lor sunt apte să satisfacă nevoile licitației, iar nu să vină doar cu simple afirmații în acest sens”. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. La punctul 34 din Hotărârea din 13 iulie 2017, Ingsteel și Metrostav (C-76/16, EU:C:2017:549), Curtea a reamintit că „principiul egalității de tratament impune ca ofertanții să dispună de aceleași șanse în formularea ofertelor lor și implică, așadar, ca aceste oferte să fie supuse acelorași condiții pentru toți ofertanții. Pe de altă parte, obligația de transparență, care constituie corolarul principiului egalității de tratament, are ca scop să garanteze absența Pagina 10 din 14
riscului de favoritism și de arbitrar din partea autorității contractante. Această obligație implică formularea tuturor condițiilor și modalităților procedurii de atribuire în mod clar, precis și neechivoc în anunțul de participare sau în caietul de sarcini, astfel încât, în primul rând, să permită tuturor ofertanților informați în mod rezonabil și normal de diligenți să le înțeleagă conținutul exact și să le interpreteze în același mod și, în al doilea rând, să permită autorității contractante să verifice efectiv dacă ofertele prezentate de ofertanți corespund criteriilor care guvernează contractul în cauză (Hotărârea din 2 iunie 2016, Pizzo, C- 27/15, EU:C:2016:404, punctul 36, precum și jurisprudența citată)”. În cazul în care, în cadrul unei proceduri de „cerere de ofertă”, autoritatea contractantă definește condițiile pe care intenționează să le impună ofertanților, aceasta limitează exercitarea propriei puteri de apreciere și nu poate de altfel să se abată, față de vreun ofertant, de la condițiile pe care le-a definit astfel fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanți (Ordonanța președintelui Tribunalului Uniunii Europene din 4 decembrie 2014, Vanbreda Risk & Benefits/ Comisia, T- 199/14 R, EU:T:2014:1024, punctul 96, și Hotărârea Tribunalului Uniunii Europene din 20 martie 2013, Nexans France/ Entreprise commune Fusion for Energy, T-415/10, EU:T:2013:141, punctul 80). Și autorităților contractante le revine obligația de a garanta aplicarea dreptului Uniunii cu ocazia adoptării deciziilor lor și de a lăsa neaplicate, dacă este necesar, dispozițiile naționale care ar contraveni celor ale dreptului Uniunii care au efect direct (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 22 iunie 1989, Costanzo, 103/88, EU:C:1989:256, punctele 30-33, Hotărârea din 14 octombrie 2010, Fuß, C-243/09, EU:C:2010:609, punctele 61 și 63, Hotărârea din 4 decembrie 2018, Minister for Justice and Equality și Commissioner of An Garda Síochána, C-378/17, EU:C:2018:979, punctele 36 și 38, precum și Hotărârea din 21 ianuarie 2020, Banco de Santander, C-274/14, EU:C:2020:17, punctul 78). Depășind acest preambul de subliniere a importanței conformării întru totul la regulile impuse de autoritate în documentația de atribuire, conformare devenită o axiomă, un truism, și care reprezintă regula în sistemul de atribuire a contractelor de achiziție publică, asupra aspectelor sesizate de reclamanta ...., Consiliul are în vedere că în urma unor solicitări repetate de a prezenta documente sau justificări din care să reiasă că produsele ofertate prezintă etichete/certificări ecologice sau din care să reiasă că produsele ofertate au fost proiectate ecologic, .... nu a depus documentele solicitate pentru următoarele produse: 1) NET ROUTER 1000M 12PQRT = 1 buc. Model ofertat: Router Mikrotik, cod produs: CCR2004-16G-2S+; 2) NET ROUTER 1000M 8P 2SFP+ incluse = 10 bucăţi. Model ofertat: Router Mikrotik, cod produs: CCR2004-16G-2S+ 3) Access point-uri cu management centralizat - AP cu Quad core 4 Pagina 11 din 14
core 710 MHz CPU = 150 bucăţi. Model ofertat: Mikrotik cAPax, cod produs cAPGi-5HaxD2HaxD; 4) Switch MANAGED 24-PORT Business, 24 10/100/1000 PoE+ ports, 4 10 Gigabit SFP+ , internal power, EU, cu Pachet fibra optica - montaj = MAGISTRALA DE DATE = 50 bucăţi. Model ofertat: Managed switeh Mikrotik, cod de produs: CRS328-24P-4S+RM; 5) PDA si cititor RF1D personal administrativ - 2 bucăţi. Model ofertat: ZEBRA RFD90. Contestatoarea susține că „s-au solicitat documente alternative, etichete/certificări ecologice sau declarația de conformitate CE în baza HG nr. 55/2011”, iar .... a depus pentru produsele ofertate declarații de conformitate CE, care atestă marcajul CE, îndeplinind, astfel cerința solicitată. În soluționare, Consiliul are în vedere următoarele prevederi ale pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date și ale caietului de sarcini (pag. 7): «Ofertantul are obligația de a preciza în cadrul ofertei tehnice denumirea comercială a fiecărui produs ofertat, codul producătorului pentru produs / model, de a prezenta o descriere detaliată a modului în care este îndeplinită cerința solicitată și de a furniza documente justificative în susținerea îndeplinirii cerinței (care pot fi: un dosar tehnic/fișe tehnice/emis(e) de producător și/sau alte dovezi relevante), conform Formularului de propunere tehnică din fișierul Formulare. Produsele ofertate vor fi însoțite în mod obligatoriu de documentația tehnică, lista nefiind exhaustivă: fișă tehnică produs, manual de utilizare, manual de service (dacă este cazul), certificat/declarație de conformitate UE/CE (ce a stat la baza aplicării marcajului CE), certificat/declarație de garanție tehnică de la producător/furnizor/distribuitor, declarație REACH/ROHS, declarație de conformitate a producătorului, etichete/certificări ecologice relevante (ex: Energy Star, TCO, Epeat, EU EcoLabel etc.) pentru echipamente consumatoare de energie (pentru celelalte echipamente nu se solicită etichete/ certificari ecologice). - Ofertantul va prezenta declarația pentru preluarea ambalajelor de transport și gestionarea corespunzătoare a acestora. - Ofertantul va prezenta o declarație pe proprie răspundere cu privire la conformitatea DNSH - Formularul nr. 12. - Pentru a asigura controlul substanțelor periculoase, echipamentele trebuie să aibă Declarația REACH și/sau o etichetă ecologică relevantă. (nota Consiliului - sublinierile aparțin autorului documentației de atribuire) Potrivit acestor prevederi ale documentației de atribuire, ofertanții aveau obligația de a prezenta toate documentele respective, între care se regăsesc atât certificat/declarație de conformitate UE/CE (ce a stat la baza aplicării marcajului CE), cât și etichete/certificări ecologice relevante (ex: Energy Star, TCO, Epeat, EU EcoLabel etc.). Nu a fost nicicum prevăzută alternativa între etichete/certificări ecologice sau declarația de conformitate CE, ci între certificat de conformitate UE și declarația de conformitate CE, precum și între etichete și certificări ecologice relevante. Prin urmare, ofertanții erau obligați de a prezenta atât certificat/declarație de conformitate UE/CE, cât și etichete/certificări ecologice relevante. Acest aspect este lămurit pe deplin de autoritatea contractantă în nota de la finalul Formularului de propunere tehnică, în care se precizează: Notă: Ofertantul va descrie modul de îndeplinire a cerințelor minime privind protecția mediului pentru grupele de produse ce trebuie îndeplinite de ofertant, în conformitate cu ORDINUL nr. 1946 din 20 august 2024, având în vedere cerințele din Caietul de Sarcini. În Pagina 12 din 14
vederea respectării cerințelor minime privind protecția mediului, ofertanții au obligația de prezenta în cadrul propunerii tehnice toate documentele solicitate prin Caietul de Sarcini. (sublinierea aparține Consiliului). Consiliul constată că autoritatea contractantă a dat dovadă de multă diligență, solicitând în 3 rânduri depunerea documentelor lipsă, dar nici după aceste solicitări, .... nu a depus etichete/certificări ecologice relevante și nici nu a făcut dovada că cele 5 produse indicate mai sus (pag. 12 din prezenta decizie) au fost proiectate ecologic. Prin documentația de atribuire nu s-a solicitat doar declarația de conformitate CE, ci și documente justificative pentru proiectarea ecologică, așa cum sunt etichete/certificări ecologice relevante (ex: Energy Star, TCO, Epeat, EU EcoLabel etc.). Contestatoarea nu a solicitat clarificări cu privire la documentația de atribuire și nici nu a contestat prevederile acesteia sau solicitările de clarificări. În această situație, avea obligația de a întocmi oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și de a răspunde la clarificările solicitate. Referitor la faptul că autoritatea contractantă nu a luat în considerare Certificatul ISO 1400:2015, aparținând ...., Consiliul constată că autoritatea contractantă a procedat în mod corect, întrucât prin acesta se confirmă faptul că „Sistemul de Management de Mediu al .... a fost implementat si mentinut în mod adecvat în conformitate cu standardul ISO 14001: 2015 pentru următorul domeniu de activitate: Activităţi de realizare a softului la comandă (software orientat client), analiză, proiectare, dezvoltare, instalare, configurare, definire controale de securitate şi eficienta acestora, testare, comercializare, livrare şi suport/asistenţă tehnică pentru infrastructură hardware şi software, instruire utilizatori, activităţi de consultanţă şi servicii în tehnologia informaţiei.” Or, cerința care trebuia îndeplinită era de a prezenta documente cu privire la produsele ofertate, care nu sunt fabricate de .... și pentru care Certificatul ISO 14001 al ofertantului nu este opozabil. Pentru toate aceste motive, Consiliul constată că autoritatea contractantă a efectuat evaluarea ofertei depusă de .... în conformitate cu prevederile documentației de atribuire și a legislației incidente și a respins-o în mod corect, temeinic și legal. Prin urmare, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ...., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 13 din 14
În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ...., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 14 din 14
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.