AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 679/2026

AGROSEMCU SRL în contradictoriu cu COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALA DE ALIMENTE SECTOR 6

Decizia CNSC nr. 679/C10/434 din 09.03.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 679/C10/434 din 09.03.2026

Data din document
2026-03-09
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziție pâine și chifle”, se solicită: 1. anularea parțială a raportului procedurii nr. 234/03.02.2026 din punct de vedere al evaluării ofertei financiare depuse de AGROSEMCU SRL și a actelor subsecvente acestuia; 2. anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 235 din data de 03.02.2026; 3. anularea parțială a procesului verbal privind evaluarea propunerilor financiare cu D/81 din data de 22.01.2026, și reevaluarea ofertei prezentată de către AGROSEMCU SRL, deoarece propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică. 4. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de AGROSEMCU SRL, din punctul de vedere al modului de evaluare al propunerii financiare care a fost declarată neconformă în baza art. 137,alin.3, lit. d) din HG 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către AGROSEMCU S.R.L., în contradictoriu cu COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALĂ DE ALIMENTE SECTOR 6. Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 81/22.01.2026 și, în parte, raportul procedurii nr. 234/03.02.2026, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către AGROSEMCU S.R.L., inclusiv aplicarea criteriului de atribuire. Anulează toate actele subsecvente raportului procedurii nr. 234/03.02.2026. Obligă autoritatea contractantă COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALĂ DE ALIMENTE SECTOR 6 ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei decizii, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de către AGROSEMCU S.R.L., prin raportare la considerentele prezentei decizii și a prevederilor documentației de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respecti…
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 679/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 9231Data înregistrării: 2026-02-11
ContestatorAGROSEMCU SRLCUI 15501204
Autoritate contractantăCOMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALA DE ALIMENTE SECTOR 6CUI 50554290

2026_679_2026_Decizie_679.pdf, BO2026_679_2026_BO2026_679.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.595 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 679/C10/434 Data: 09.03.2026 Prin contestația nr. 5453/11.02.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 9231/11.02.2026, formulată de către AGROSEMCU SRL, cu sediul în localitatea Urlați, str. Independenței nr. 68, bl.68, et. P, ap.2, județul Prahova, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2003000957291, având CUI RO15501204, împotriva raportului procedurii nr. 234/03.02.2026, emis de către COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALĂ DE ALIMENTE SECTOR 6, cu sediul în București, str. Calea Giulești nr. 236, sectorul 6, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Achiziție pâine și chifle”, se solicită: 1. anularea parțială a raportului procedurii nr. 234/03.02.2026 din punct de vedere al evaluării ofertei financiare depuse de AGROSEMCU SRL și a actelor subsecvente acestuia; 2. anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 235 din data de 03.02.2026; 3. anularea parțială a procesului verbal privind evaluarea propunerilor financiare cu D/81 din data de 22.01.2026, și reevaluarea ofertei prezentată de către AGROSEMCU SRL, deoarece propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică. 4. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de AGROSEMCU SRL, din punctul de vedere al modului de evaluare al propunerii financiare care a fost declarată neconformă în baza art. 137,alin.3, lit. d) din HG 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, Pagina 1 din 3

§ 2

asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către AGROSEMCU S.R.L., în contradictoriu cu COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALĂ DE ALIMENTE SECTOR 6. Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 81/22.01.2026 și, în parte, raportul procedurii nr. 234/03.02.2026, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către AGROSEMCU S.R.L., inclusiv aplicarea criteriului de atribuire. Anulează toate actele subsecvente raportului procedurii nr. 234/03.02.2026. Obligă autoritatea contractantă COMPLEX DE SERVICII SOCIALE BANCA LOCALĂ DE ALIMENTE SECTOR 6 ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei decizii, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de către AGROSEMCU S.R.L., prin raportare la considerentele prezentei decizii și a prevederilor documentației de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat practicaua Deciziei, Denisa Voinea Pagina 2 din 3

§ 3

Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 29.437 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 679/C10/434 Data: 09.03.2026 Prin contestația nr. ............, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. ........., formulată de către .............. înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ............., având CUI ............ împotriva raportului procedurii nr. 234/03.02.2026, emis de către .................., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Achiziție pâine și chifle”, se solicită: 1. anularea parțială a raportului procedurii nr. 234/03.02.2026 din punct de vedere al evaluării ofertei financiare depuse de ................. și a actelor subsecvente acestuia; 2. anularea comunicării privind rezultatul procedurii nr. 235 din data de 03.02.2026; 3. anularea parțială a procesului verbal privind evaluarea propunerilor financiare cu D/81 din data de 22.01.2026, și reevaluarea ofertei prezentată de către .........................., deoarece propunerea financiară este corelată cu propunerea tehnică. 4. obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse de ................., din punctul de vedere al modului de evaluare al propunerii financiare care a fost declarată neconformă în baza art. 137,alin.3, lit. d) din HG 395/2016. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 11

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ............... critică decizia autorității contractante de respingere a ofertei sale ca neconformă pentru următoarele motive: În fapt, .................... a depus ofertă pentru procedura simplificată nr. anunț de participare ............... pentru atribuirea contractului de achiziție publica având ca obiect "Achiziție pâine și chifle", COD CPV PRINCIPAL: 15811100-7 Pâine (Rev.2). În data de 05.02.2026 autoritatea contractantă, a publicat în SEAP raportul procedurii și comunicarea privind rezultatul evaluării. Ținând cont de informațiile din raportul procedurii au participat următorii operatori economici: 1. ................. 2. ................ 3. ................ Conform raportului procedurii, autoritatea contractantă a desemnat ca ofertă câștigătoare, oferta depusă ....................., deoarece s-a clasat pe locul 1, în urma aplicării criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate- preț", cu o valoare a ofertei de 779.940,00 lei fără TVA. Contestatoarea susține că oferta sa a fost declarată neconformă, în baza art. 137, alin.3, lit. d) din HG nr. 395/2016, deoarece oferta financiară nu este corelată cu propunerea tehnică pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr, pentru motivul că oferta a fost pentru cantitatea de 55.000 buc în loc de 64.800 buc. În cadrul propunerii financiare, ................, arată că, dintr-o regretabilă eroare materială de tehnoredactare, a trecut pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr cantitatea de 55.000 bucăți în loc de 64.800 bucăți, fapt care a produs o eroare aritmetică în cadrul acesteia. În fapt, în cadrul propunerii tehnice, ................... și-a asumat în mod clar și fără echivoc faptul că pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr va furniza cantitatea de 64.800 bucăți.

§ 3

Din informațiile prezentate mai sus, contestatoarea susține că se constată faptul că și-a asumat în mod explicit cantitatea de 64.800 bucăți pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr. La evaluarea propunerii financiare, comisia de evaluare, în cazul în care a constatat la produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/- 10 gr că sunt diferențe între cantitatea ofertată în cadrul propunerii tehnice și cea înscrisă în oferta financiară, în vederea respectării principiului proporționalității pe de o parte și a respectării principiului tratamentului egal și al transparenței, avea obligația solicitării de clarificări referitoare la erorile constatate. Pagina 2 din 11

§ 4

Autoarea contestației subliniază faptul că membrii comisiei de evaluare au constatat în mod eronat faptul că propunerea financiară nu este corelată cu propunerea tehnică deoarece: - Produsele ofertate sunt cele solicitate de autoritatea contractantă; - Nu au fost ofertate alte produse cu o diminuare calitativă, față de cele menționate în propunerea tehnică. În fapt și drept necorelarea propunerii financiare cu propunerea tehnică reprezintă faptul să fie ofertate toate tipurile de produse solicitate, să fie produse diferite sau cu specificații tehnice diferite care ar fi dus la diminuarea calitativă și nicidecum nu se referă la cantitate, în cazul procedurilor de achiziție publică, care au ca obiect furnizarea de produse. Ofertarea unei cantități diferite în cadrul propunerii financiare față de propunerea tehnică, se încadrează în categoria erorilor aritmetice, așa cum este explicat și în îndrumarul ANAP, publicat pe site: AIMAP.GOV.RO - Agenția Națională pentru Achiziții Publice - Agenția Națională pentru Achiziții Publice ÎNDRUMARE privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore,

§ 5

viciilor de formă și a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor. Tot în cadrul îndrumarului se specifică că îndreptarea erorilor aritmetice se face indiferent de cuantumul modificării, fără a exista un anumit prag valoric maxim, precum cel prevăzut de legislație în cazul abaterilor tehnice minore. Completarea informațiilor cuprinse în ofertă prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări, nu este sancționabilă cu respingerea ofertei ca fiind neconformă. Contestatoarea subliniază faptul că în fișa de date, la pct. III.1.9) Legislația aplicabilă, autoritatea contractantă a comunicat faptul că pentru Pagina 3 din 11

§ 6

prezenta procedură, se respectă informațiile de pe site c) www.anap.gov.ro, pe cale de consecință, în procesul de evaluare, avea obligația respectării instrucțiunilor și îndrumărilor publicate pe site-ul oficial al ANAP. În conformitate cu art. 127, alin. (1) din HG. nr. 395/2016, comisia de evaluare avea obligația verificării aritmetice. „h)verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanți, inclusiv verificarea conformității cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică respectiv, precum și, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situația prevăzută la art. 210 din Lege"; În vederea respectării principiului proporționalității și al tratamentului egal, în procesul de evaluare al ofertei depuse de ....................., în cazul în care a constatat diferențe între cantitatea ofertată în propunerea tehnică față de propunerea financiară, pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/- 10 gr, avea obligația solicitării de clarificări referitoare la neconcordanțele constatate. Societatea contestatoare aduce la cunoștință, că prin îndreptarea erorii aritmetice, referitoare la cantitatea ofertată, nu se modifică clasamentul inițial și nu se produse un avantaj nejustificat, față de ceilalți ofertanți participanți la procedură. Contestatoarea arată că în tabelul de mai sus, nu a modificat prețul unitar ofertat în cadrul propunerii financiare, a îndreptat doar eroarea aritmetică referitoare la cantitatea ofertată pentru produsul pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr. Se constată în mod clar, ferm și fără echivoc, faptul că în urma îndreptării erorilor aritmetice, oferta depusă de .................... de 707.454,00 lei fără TVA este mai mică decât oferta declarată câștigătoare de către autoritatea contractantă, care are o valoare 779.940,00 lei fără TVA și clasamentul inițial nu se modifică. Menționează faptul că atât oferta depusă de societatea sa, cât și oferta depusă de ofertantul ...................., au obținut punctaj maxim de 60 puncte, în cadrul factorilor de evaluare tehnici. Societatea contestatoare susține că după declararea în mod abuziv, a ofertei depuse de către .................. care prin valoarea maximă ofertată ar fi trebuit să obțină punctaj de 40 puncte pentru factorul de evaluare „Prețul ofertei"(chiar și în urma îndreptării erorii aritmetice), ca fiind neconformă, autoritatea contractantă, a declarat câștigătoare oferta depusă de .................. Consideră că prin declararea ofertei sale ca fiind neconformă, membrii comisiei de evaluare i-au creat un prejudiciu evident și dovedit, deoarece autoritatea contractantă nu i-a acordat dreptul de a îndrepta viciile de formă și erorile aritmetice constatate. Eroarea constatată referitoare la cantitatea ofertată se încadrează la vicii de formă, așa cum sunt definite de art. 135 alin. (3) din HG nr.395/2016, deoarece cantitatea corectă de 64.800 buc pentru pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr, a fost asumată în 4 locuri distincte Pagina 4 din 11

§ 7

în propunerea tehnică, adică este susținută de conținutul altor informații existente inițial în cadrul ofertei depuse până la data și ora limită de depunere a ofertei: art. 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016 „(3) în sensul dispozițiilor alin. (1), viciile de formă reprezintă acele erori sau omisiuni din cadrul unui document a căror corectare/completare este susținută în mod neechivoc de sensul și de conținutul altor informații existente inițial în alte documente prezentate de ofertant sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare, nefiind susceptibile de a produce un avantaj incorect în raport cu ceilalți participanți la procedura de atribuire". Mai mult decât atât, în cadrul evaluării propunerii financiare depuse de ................., comisia de evaluare, prin declararea ofertei ca neconformă în mod direct, fără a transmite solicitări de clarificări referitoare la erorile aritmetice prin care să se acorde dreptul de a justifica neconcordanța constată, comisia de evaluare a încălcat și prevederile art. 134 alin. (10) HG nr. 395/2016 „(10) Prin excepție de la dispozițiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de prețul total al ofertei, prin refacerea calculelor aferente". Contestatoarea susține că membrii comisiei de evaluare, prin modul de evaluare au avantajat în mod direct oferta depusa de ............. SRL și au încălcat în mod direct prevederile art.2 alin(2) lit. b, privind principiul proporționalității, al tratamentului egal și al transparenței, aflându-se sub incidența art.133 alin. (1) și din HG nr. 395/2016 (1)Comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punct de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punct de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Și art.134 alin. (1) din HG nr. 395/2016 „(1)Comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte, precum și perioada de timp acordată pentru transmiterea acestora, termenul-limită neputând fi stabilit decât la nivel de zile lucrătoare, fără a fi precizată o oră anume în cadrul acestuia.” Autoarea contestației subliniază faptul că atribuțiile comisiei de evaluare sunt de a verifica și efectua cercetările de rigoare pentru demonstrarea conformității informațiilor și documentelor prezentate de un ofertant. În cazul prezentei proceduri, membrii comisiei s-au limitat doar la declara oferta depusă de ................... ca fiind neconformă, fără a ține cont în procesul de evaluare de informațiile prezentate în alte documente ale ofertei (propunere tehnică), de sarcinile și responsabilitățile pe care le au, așa cum sunt descrise la art.127 din HG nr. 395/2006. Sarcina comisiei de evaluare este de a verifica corectitudinea informațiilor prezentate de ofertanți, să solicite clarificări, rațiunea fiind necesitatea evitării situațiilor prezente, a solicita clarificări operatorului economic și de a verifica justificările primite, rațiunea textului fiind legată în mod evident de necesitatea evitării situațiilor similare situației prezente. Pagina 5 din 11

§ 8

Atât solicitarea informațiilor și a documentelor necesare, cât și verificarea acestora reprezintă etape esențiale și distincte în cazul procedurii de achiziție, în legătură cu respectarea principiilor ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică prevăzute de conform art.2, alin. (1) din Legea 98/2016, cu referire directă la principiul nediscriminării, tratamentului egal și transparenței iar dispozițiile ce instituie aceste obligații în sarcina autorității contractante, nu pot fi eludate prin declararea în mod direct a unei oferte ca fiind neconforme, fără a transmite solicitări de clarificări, în formularea contestației invocă înscrisurile din fișa de date pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare „Cu excepția erorilor aritmetice, astfel cum sunt acestea definite la art. 134 alin. (10) din Anexa la H.G. nr. 395/2016/ art. 140 alin. (9) din Anexa la H.G. nr. 394/2016, nu vor fi permise alte omisiuni, necorelări sau ajustări ale propunerii financiare". Adică, în fișa de date, autoritatea contractantă informează în mod clar că va accepta îndreptarea erorilor aritmetice, așa cum sunt definite la art. 134 alin. (10) din HG nr.395/2016, dar în fapt, a declarat în mod eronat oferta financiară neconformă, deoarece nu este corelată cu propunerea tehnică. În soluționarea contestației, contestatoarea invocă jurisprudența Curții Europene indicând punctul 39 din Hotărârea pronunțată în cauza C-27/15, CJUE a reținut că „Astfel unei jurisprudențe constatate a Curții, în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit(a se vedea în special Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2014:2345, punctele 42 si 43)" iar la punctul 42 din aceeași hotărâre a reiterat că „astfel cum s-a amintit la punctul 39 din prezenta hotărâre, autoritatea contractanta are obligația de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit". Pentru toate motivele dezbătute în cadrul contestației, .............solicită Consiliului cele indicate în petitul deciziei. Prin adresa nr. 495/20.02.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 11800/20.02.2026, ..................a transmis Consiliului copia dosarului achiziției în format electronic menționând totodată faptul că „ autoritatea contractantă nu are punct de vedere”. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, ........................ a inițiat o procedură simplificată, organizată în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect „Achiziție pâine și chifle”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr..................... Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 966.996,00 lei fără TVA. .................. a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 212108468/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Ploiești la data de 11.02.2026, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 3.223,32 lei. Pagina 6 din 11

§ 9

Preliminar, se reține că la solicitarea Consiliului înaintată prin adresa nr. 11167/434/C10/19.02.2026, privind transmiterea punctului de vedere vizavi de contestația formulată de către .................. autoritatea contractantă a răspuns în data de 20.02.2026, prin adresa nr. 495/20.02.2026, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 11800/20.02.2026, susținând că „4. Autoritatea contractantă nu are punct de vedere”. Acest aspect nu împiedică Consiliul în soluționare cauzei, incidente fiind prevederile art. 18 din Legea nr. 101/2016, conform cărora „(1) În termen de 5 zile de la data la care a primit contestaţia, autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite Consiliului şi contestatorului, din oficiu, punctul său de vedere asupra contestaţiei. (...) (3) Lipsa punctului de vedere nu împiedică soluţionarea contestaţiei, în măsura în care s-a făcut dovada comunicării acesteia către autoritatea contractantă. Lipsa punctului de vedere al autorităţii contractante atrage decăderea ei din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel.” Analizând aspectele în divergență prin raportare la prevederile legale în materia achizițiilor publice, ținând seama de documentele aflate la dosarul cauzei, inclusiv de cele din dosarul achiziției publice, de susținerile contestatorului, Consiliul constată temeinicia criticilor aduse de către contestatorul ................. motiv pentru care dispune admiterea contestației și obligarea autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire. În stabilirea acestei finalități, Consiliul nu va relua susținerile contestatorului având în vedere că acestea se regăsesc în practicaua deciziei, ci va sublinia doar faptul că acestea vizează critici legate de modalitatea în care autoritatea contractantă ......................... a evaluat oferta depusă de către AGROSEMCU S.R.L. în ceea ce privește necorelarea cantității de 55.000 buc din cadrul propunerii financiare, cu cea de 64.800 buc din propunerea tehnică, pentru produsul „pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr”. Verificând aspectele în divergență, Consiliul are în vedere că, într- adevăr, în formularul de propunere financiară se regăsește menționată cantitatea de 55.000 buc , în loc de 64.800 buc cât s-a solicitat, pentru produsul „pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr”. Cu toate acestea, la o minimă verificare pe care achizitoarea era obligată să o efectueze, aceasta ar fi constatat că se afla în cazul unei necorelări a propunerii financiare cu informațiile din propunerea tehnică, în condițiile în care se constată că, în conținutul celui din urmă document menționat, se regăseau informații din care reieșea, fără dubiu, că ofertantul AGROSEMCU S.R.L. a respectat cerințele minime din documentația de atribuire, caietul de sarcini, referitoare la cantitatea minimă impusă pentru produsul „pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr” (a se vedea punctul 3. Obiectul achiziției din caietul de sarcini nr. 7735/04.12.2025) și că, în propunerea financiară, a redactat, în mod eronat, respectiva cantitate. Astfel, se reține că la paginile 1, 4, 51 și 60 din propunerea tehnică depusă de ..................... se regăsesc respectivele informații referitoare la cantitatea de 64.800 buc ofertată pentru produsul în analiză, eroarea strecurată în formularul de propunere financiară neputând conduce la încadrarea ofertei în categoria celor neconforme astfel cum prevede art. 137, alin.3, lit. d) din HG nr. 395/2016, „deoarece oferta financiară nu este corelată Pagina 7 din 11

§ 10

cu propunerea tehnică” pentru produsul „pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/-10 gr”, cum eronat a procedat autoritatea contractantă, ci la acceptarea îndreptării respectivei erori, fiind incidente prevederile art. 127 din HG nr. 395/2-16, conform cărora „(1) În raport cu sarcinile şi responsabilităţile, comisia de evaluare are, în ansamblu, următoarele atribuţii: (...) h) verificarea propunerilor financiare prezentate de ofertanţi, inclusiv verificarea conformităţii cu propunerile tehnice, verificarea aritmetică, verificarea încadrării în fondurile care pot fi disponibilizate pentru îndeplinirea contractului de achiziţie publică respectiv, precum şi, dacă este cazul, verificarea încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 210 din Lege;”, art. 134 alin. 10) „Prin excepţie de la dispoziţiile alin. (6), oferta va fi considerată admisibilă în măsura în care modificările operate de ofertant, la solicitarea comisiei de evaluare, în legătură cu propunerea sa financiară, reprezintă erori aritmetice, respectiv aspecte care pot fi clarificate cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 alin. (2) din Lege, elementele propunerii financiare urmând a fi corectate, implicit alături de preţul total al ofertei, prin137refacerea calculelor aferente.” Aspectele menționate anterior sunt în concordanță și cu ÎNDRUMAREA privind modul de tratare a abaterilor tehnice minore, viciilor de formă și a erorilor aritmetice în cadrul procesului de evaluare a ofertelor, publicată pe site-ul Agenției Națională pentru Achiziții Publice, unde se menționează, printre altele, următoarele: „Atât erorile aritmetice cât și viciile de formă au particularitatea că reprezintă erori sau omisiuni din cadrul ofertei a căror corectare/completare este susţinută în mod neechivoc de sensul şi de conţinutul altor informaţii existente iniţial în cadrul ofertei sau a căror corectare/completare are rol de clarificare sau de confirmare. Viciile de formă pot viza atât elemente ale propunerii tehnice, cât și ale propunerii financiare, pe când erorile aritmetice vizează strict elemente ale propunerii financiare. (...) - în categoria erorilor aritmetice se încadrează situațiile în care există erori de calcul la nivelul propunerii financiare, dar și situațiile în care există diferențe de cantități între propunerea tehnică și cea financiară (ex. în propunerea tehnică sunt descrise a fi instalate 2 buc hidranți de incendiu, iar în propunerea financiară este ofertată doar 1 bucată hidrant). Astfel, orice diferență între cantitățile solicitate de autoritatea/entitatea contractantă și cantitățile ofertate în propunerea tehnică sau financiară vor fi considerate erori aritmetice, iar autoritatea/entitatea contractantă trebuie să permită corectarea ofertei. Corectarea erorilor aritmetice se referă la elemente ale propunerii financiare care rezultă în urma unor operații aritmetice, iar corectarea acestora trebuie să fie realizată asupra rezultatului operației aritmetice, menținând datele de intrare nemodificate. De exemplu, prețurile unitare nu ar trebui să fie modificate în cazul în care există un preț total obținut în mod greșit în urma operației de înmulțire dintre prețul unitar și cantitate, ci se va corecta prețul total.(...) În cazul în care autoritatea/entitatea contractantă a solicitat includerea în cadrul propunerii financiare a unei justificări privind modul de formare a prețului unitar pentru o anumită categorie de lucrare/ serviciu/ produs (ex. defalcări de tarife sau devize prin care prețurile unitare sunt defalcate pe categorii de costuri precum manoperă, material, transport, etc), nu se va accepta ca prețul unitar ofertat pentru respectiva categorie de lucrare/ serviciu/ produs să fie modificat deoarece acesta a fost obiectul ofertării și nu componentele acestuia. Corectarea erorilor aritmetice se face indiferent de cuantumul modificării, fără a exista un Pagina 8 din 11

§ 11

anumit prag valoric maxim, precum cel prevăzut de legislație în cazul abaterilor tehnice minore. Completarea informațiilor cuprinse în ofertă, prin intermediul răspunsului la solicitarea de clarificări a autorității/entității contractante ce vizează clarificarea unor vicii de formă sau erori aritmetice, cu respectarea regulilor descrise mai sus, nu este sancționabilă cu respingerea ofertei ca fiind neconformă”. Or, în condițiile de mai sus, abordarea achizitoarei de a decide respingerea ofertei pe considerentul necorelării propunerii financiare cu cea tehnică apare ca un demers excesiv, nelegal, cu încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice, ci aceasta, în cazul în care a constatat la produsul „pâine albă feliată cu sare, gramaj ~300 gr +/- 10 gr” că erau diferențe între cantitatea ofertată în cadrul propunerii tehnice și cea înscrisă în oferta financiară, avea obligația solicitării de clarificări referitoare la erorile constatate, din conținutul ofertei depusă în procedură reieșind fără dubiu că .................... și-a asumat, în mod explicit, cantitatea de 64.800 bucăți pentru respectivul produs. Or, în speță nu se putea pune problema necorelării propunerii financiare cu propunerea tehnică, nefiind situația să fi fost ofertate produse diferite sau cu specificații tehnice diferite care ar fi dus la diminuarea calitativă, ci doar la o eroare materială ce putea fi îndreptată, demers la care achizitoarea va fi obligată, fiind pertinentă susținerea contestatorului conform căreia „prin îndreptarea erorii aritmetice, referitoare la cantitatea ofertată, nu se modifică clasamentul inițial și nu se produce un avantaj nejustificat, față de ceilalți ofertanți participanți la procedură.” Într-o atare situație, neputându-se substitui în atribuțiile stabilite de legislația în materia achizițiilor publice în sarcina autorității contractante, autoritate care, prin comisia de evaluare, are obligația verificării ofertelor sub toate aspectele, inclusiv a verificării dacă oferta în analiză s-ar fi încadrat în vreo astfel de situație, respectiv dacă modificarea intervenită se putea încadra sau nu în categoria viciilor/erorilor materiale - cum este cazul în speță – Consiliul constată că evaluarea efectuată de ...................sub aspectul analizat, a fost deficitară, superficială, în totală neconcordanță cu prevederile art. 133, art. 134 alin. (7) lit. a) și următoarele din HG nr. 395/2026, care instituie în sarcina comisiei de evaluare obligații în ceea ce privește verificarea ofertelor. Or, ținând seama de cele constatate anterior, referitoare la modul superficial de evaluare, din partea achizitoarei, din care a rezultat faptul că, în evaluare, comisia a tratat verificarea aspectului legat de eventuala îndreptare a viciilor/erorilor materiale din oferta în analiză, într-o manieră pur formală, fără o analiză de fond a situației acestei oferte, Consiliul admite criticile sub acest aspect și determină că se impune obligarea autorității contractante .........................la reevaluarea ofertei depusă de către ................ cu luarea în considerare a celor expuse. Concluzionând, în baza art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea şi funcționarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul admite contestația formulată de către ............... în contradictoriu cu .................. și Pagina 9 din 11

§ 12

va anula, în parte, procesul-verbal nr. 81/22.01.2026 și, în parte, raportul procedurii nr. 234/03.02.2026, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către ...................., inclusiv aplicarea criteriului de atribuire. Va anula toate actele subsecvente raportului procedurii nr. 234/03.02.2026. Obligă autoritatea contractantă ................. ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei decizii, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de către .................... prin raportare la considerentele prezentei decizii și a prevederilor documentației de atribuire. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ............. în contradictoriu cu ....................... Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 81/22.01.2026 și, în parte, raportul procedurii nr. 234/03.02.2026, în ceea ce privește mențiunile referitoare la oferta depusă de către ...................., inclusiv aplicarea criteriului de atribuire. Anulează toate actele subsecvente raportului procedurii nr. 234/03.02.2026. Obligă autoritatea contractantă ..................ca, în termen de cel mult 15 zile de la primirea prezentei decizii, să continue procedura de atribuire prin reevaluarea ofertei depusă de către .................... prin raportare la considerentele prezentei decizii și a prevederilor documentației de atribuire. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Pagina 10 din 11

§ 13

Redactat practicaua Deciziei, Denisa Voinea Redactat în 4 exemplare originale, conține 12 pagini Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.