AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1321/2016

TODY COMPANY EXIM SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI

Decizia CNSC nr. 1321/C11/1499 din 29.07.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1321/C11/1499 din 29.07.2016

Data din document
2016-07-29
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect „ACORD CADRU DE FURNIZARE REACTIVI PENTRU UPU-SMURD 2”, cod CPV 33696000-5 – Reactivi şi produse de contrast (Rev.2), cu referire la Lotul nr. 2 – „Stripuri urină pentru cititorul Urilyser 100”, s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea rezultatului procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 6390 din 07.07.2016; - obligarea autorităţii contractante la reluarea activităţii de reevaluare, cu menţinerea în procedură şi a ofertei TODY COMPANY EXIM SRL.
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de TODY COMPANY EXIM SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1321/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 21203Data înregistrării: 2016-07-12
ContestatorTODY COMPANY EXIM SRLCUI 4134935
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI

2016_1321_2016_Decizie_1321.pdf, BO2016_1321_2016_BO2016_1321.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.672 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1321/C11/1499 Data: 29.07.2016 Prin contestaţia nr. 6780 din 12.07.2016, transmisă prin fax la data de 12.07.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 21203 din 12.07.2016, formulată de TODY COMPANY EXIM SRL, cu sediul social în Bucureşti, str. Vadul Moldovei nr. 22, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bucureşti cu nr. J40/15221/1993, având CUI 4134935, atribut fiscal RO, reprezentată de Doina-Diana Ripeanu, împotriva rezultatului procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 6390 din 07.07.2016, emisă de către SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI, cu sediul în Bucureşti, Calea Floreasca nr. 8, sector 1, cod poştal 014461, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, desfăşurată prin utilizarea parţială a mijloacelor electronice (offline, cu etapă finală de licitaţie electronică), organizată în vederea încheierii acordului-cadru, cu scopul de a stabili elementele/condiţiile esenţiale care vor guverna contractele de furnizare ce urmează a fi atribuite, divizat în loturi, având ca obiect „ACORD CADRU DE FURNIZARE REACTIVI PENTRU UPU-SMURD 2”, cod CPV 33696000-5 – Reactivi şi produse de contrast (Rev.2), cu referire la Lotul nr. 2 – „Stripuri urină pentru cititorul Urilyser 100”, s-a solicitat Consiliului să dispună: - anularea rezultatului procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 6390 din 07.07.2016; - obligarea autorităţii contractante la reluarea activităţii de reevaluare, cu menţinerea în procedură şi a ofertei TODY COMPANY EXIM SRL.

§ 2

Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de TODY COMPANY EXIM SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DE URGENŢĂ BUCUREŞTI. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 11.578 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 / +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 191040716/04.07.2016, înregistrată la Consiliu cu nr. 20499/06.07.2016, formulată de SC ...SRL, cu sediul în ..., având CUI ..., reprezentată legal prin ... – Administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 133/24.06.2016, emisă de ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuţie lucrări pentru proiectul: Demolare clădire existentă şi construire cămin cultural, sat ..., comuna ..., judeţul ...”, cod CPV 45210000-2, s-a solicitat: - anularea deciziei de declarare a propunerii sale tehnice ca fiind neconformă; - deschiderea şi analizarea propunerii financiare şi reevaluarea rezultatului procedurii de atribuire în funcţie de aceasta. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Prin contestaţia de faţă, SC ...SRL reclamă decizia autorităţii contractante prin care oferta sa a fost declarată neconformă în baza art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, decizie comunicată prin adresa nr. 133/24.06.2016. Contestatoarea analizează punctual motivele de neconformitate a propunerii sale tehnice invocate de autoritatea contractantă prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, considerându-le neîntemeiate. Totodată consideră că autoritatea contractantă a dat dovadă de un formalism excesiv şi defectuos în a declara oferta sa neconformă fără a solicita precizări suplimentare, privându-se de şansa unei oferte financiare mai avantajoasă decât cea declarată câştigătoare. 1

§ 2

Prin adresa nr. 20693/1455-C4/07.07.2016, Consiliul a înştiinţat autoritatea contractantă despre depunerea contestaţiei de către SC ...SRL, solicitând punctul de vedere cu privire la contestaţie, copia dosarului achiziţiei, copia propunerii tehnice depusă de contestatoare, precum şi corespondenţa purtată cu aceasta pe perioada de evaluare a ofertelor. Autoritatea contractantă a transmis documentele solicitate împreună cu punctul său de vedere nr. 145/15.07.2016, înregistrat la Consiliu cu nr. 21947/19.07.2016, prin care invocă excepţia tardivităţii depunerii contestaţiei nr. 191040716/04.07.2016, motivat de netransmiterea acesteia şi autorităţii contractante, potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. 22021/1455/C4/20.07.2016, Consiliul a solicitat SC ...SRL, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, intrată în vigoare la data de 26.05.2016, dovada comunicării contestaţiei nr. 191040716/04.07.2016, către autoritatea contractantă, potrivit dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. SC ...SRL a răspuns solicitării Consiliului prin adresa nr. 196210716/21.07.2016,

§ 3

înregistrată

§ 4

la

§ 5

Consiliu

§ 6

cu

§ 7

nr. 22248/21.07.2016, precizând că „în data de 04.07.2016 a comunicat către CNSC documentul cu nr. 191040716, iar către autoritatea contractantă documentul cu nr. 188040716, cu acelaşiconţinut şi aceeaşi denumire (diferă doar destinatarul din conţinutul documentului şi numărul de înregistrare internă)”. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: ... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura de cerere de ofertă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Execuţie lucrări pentru proiectul: Demolare clădire existentă şi construire cămin cultural, sat ..., comuna ..., judeţul ...”, cod CPV 45210000-2. În acest sens, a elaborat documentaţia de atribuire aferentă şi a publicat în SEAP invitaţia de participare nr. 387818/04.05.2016, potrivit căreia valoarea estimată a contractului de lucrări este de 1.005.792,19 lei fără TVA, criteriul de atribuire stabilit fiind „preţul cel mai scăzut”. Cercetând cu întâietate dacă SC ...SRL a respectat dispoziţiile cap. II – „Notificarea prealabilă” din Legea nr. 101/20016, respectiv dacă, înainte de a se adresa Consiliului cu contestaţie, a notificat autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice, Consiliul constată că SC ...SRL a procedat, la depunerea contestaţiei nr. 191040716 la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în data de 04.07.2016, şi în aceeaşi dată, la depunerea Notificării prealabile nr. 188040716 la autoritatea contractantă, notificare pe care a anexat-o ulterior. Consiliul are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita 2

§ 8

anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. De asemenea, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: ... b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii. (10) Sesizarea Consiliului sau a instanţei, după caz, se poate face numai după îndeplinirea procedurii de notificare prealabilă”. Potrivit art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ, Persoana care se consideră vătămată de răspunsul primit la notificarea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 6 alin. (4), precum şi oricare persoană care se consideră vătămată de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum şi pentru recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: ... b) 5 zile, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică, achiziţie sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii, după caz. Rezultă, aşadar, din prevederile citate, că urmare a primirii răspunsului la notificarea prealabilă sau expirării termenului în care aceasta ar fi trebuit să formuleze un răspuns, contestatoarea se poate adresa Consiliului. În condiţiile celor de mai sus indicate, este de reţinut că, la data formulării contestaţiei de către SC ...SRL nu era emis răspunsul de către autoritatea contractantă şi nici nu era expirat termenul în care aceasta avea obligaţia de a formula răspuns, potrivit prevederilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 101/2016 [În termen de 3 zile, calculat începând cu ziua următoare primirii notificării prealabile, autoritatea contractantă transmite un răspuns prin care comunică dacă urmează sau nu să adopte măsuri de remediere a pretinsei încălcări]. 3

§ 9

De altfel, nici nu ar fi fost posibil ca autoritatea contractantă să formuleze un răspuns, câtă vreme notificarea prealabilă a fost înaintată în acelaşi timp cu depunerea contestaţiei la Consiliu. Trimiterile contestatoarei la adresa nr. 186290616/29.06.2016 (ca notificare prealabilă cu privire la rezultatul procedurii de atribuire) nu pot fi luate în considerare, deoarece, aceasta priveşte doar termenul până la care se poate formula contestaţie precizat în adresa nr. 133/24.06.2016 ca fiind 29.06.2016 (în condiţiile în care adresa a fost trimisă prin poştă şi primită de contestatoare în data de 28.06.2016). Această adresă nu respectă dispoziţiile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. La aceasta, autoritatea contractantă a răspuns cu adresa nr. 141/04.07.2016. Notificarea prealabilă cu referire la rezultatul procedurii de atribuire (ce i- a fost comunicat contestatoarei cu adresa nr. 133/24.06.2016 şi primită de contestatoare în data de 28.06.2016 prin poştă) a fost făcută prin adresa nr. 1880400716/04.07.2016 şi a fost întocmită conform prevederilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. În conformitate cu prevederile noii legislaţii, mai sus invocată, persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante, în acest caz adresa nr. 133/24.06.2016 (ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 101/2016), trebuie să transmită autorităţii contractante o notificare prealabilă în referire la actul faţă de care este nemulţumită şi în situaţia în care se consideră vătămată de răspunsul primit sau nu primeşte răspuns în termen, se poate adresa Consiliului. Or, în cazul de faţă, contestatorul a transmis contestaţia nr. 191040716/04.07.2016, anterior expirării termenului pentru formularea unui răspuns de către autoritatea contractantă. Astfel că, se constată a fi prematur introdusă contestaţia nr. 191040716/04.07.2016, împotriva adresei nr. 133/24.06.2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge ca prematur formulată contestaţia nr. 191040716/04.07.2016 depusă de SC ...SRL în contradictoriu cu .... Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. 4

§ 10

Fără pronunţare asupra fondului cauzei. PREŞEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, … … … Redactată în 4 exemplare, conţine 5 (cinci) pagini 5

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.