AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1310/2016

DAFCOCHIM SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAŞ

Decizia CNSC nr. 1310/C11/1617 din 28.07.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1310/C11/1617 din 28.07.2016

Data din document
2016-07-28
Complet
C11

Obiectul procedurii

având ca obiect „DIVERSE SUBSTANŢE CHIMICE ORGANICE - ETILMERCAPTAN”, cod CPV 24327000-2 – Diverse susbstanţe chimice organice (Rev. 2), s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, precum şi calificarea ofertei sale în etapa de evaluare financiară, respectiv în etapa finală de licitaţie electronică, urmare reanalizării documentaţiei de atribuire . Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată atât din oficiu de Consiliu, cât şi de entitatea contractantă şi respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de DAFCOCHIM SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAŞ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1310/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 22500Data înregistrării: 2016-07-22
ContestatorDAFCOCHIM SRLCUI 5864393
Autoritate contractantăSOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAŞ

2016_1310_2016_Decizie_1310.pdf, BO2016_1310_2016_BO2016_1310.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.324 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1310/C11/1617 Data: 28.07.2016 Prin contestaţia nr. 3337/22.07.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 22500/22.07.2016, formulată de DAFCOCHIM SRL, cu sediul în Târgu Mureş, str. Budiului nr. 68, judeţul Mureş, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J26/735/1994, având CIF 5864393, reprezentată de Cojoc Liviu – Director, împotriva rezultatului procedurii de achiziţie publică comunicat prin adresa nr. 30087/01.07.2016, emisă de către SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAŞ, cu sediul în Mediaş, Piaţa C. Motaş nr. 1, judeţul Sibiu, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de lictaţie deschisă online, cu etapă finală de licitaţie electronică, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „DIVERSE SUBSTANŢE CHIMICE ORGANICE - ETILMERCAPTAN”, cod CPV 24327000-2 – Diverse susbstanţe chimice organice (Rev. 2), s-a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, precum şi calificarea ofertei sale în etapa de evaluare financiară, respectiv în etapa finală de licitaţie electronică, urmare reanalizării documentaţiei de atribuire . Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1/2

§ 2

Admite excepţia tardivităţii contestaţiei, invocată atât din oficiu de Consiliu, cât şi de entitatea contractantă şi respinge, ca tardivă, contestaţia formulată de DAFCOCHIM SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA NAŢIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE TRANSGAZ SA MEDIAŞ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 21.829 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. … .. … Data: …. Prin contestaţia nr. 136 din 04.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20357 din 05.07.2016, depusă de către S.C. ........... S.R.L., cu sediul în ..........., înregistrată la Oficiul Registrul Comerţului sub nr. …., având CIF …, reprezentată legal prin …. şi convenţional prin .. …, împotriva comunicării privind anularea procedurii nr. 3224/22.06.2016 şi a raportului procedurii, emise de ..........., cu sediul în localitatea ........... în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „«Modernizare străzi în ..........., judeţul ...........», în cadrul proiectului integrat «Modernizare străzi, extindere canalizare, centru de asistenţă după programul şcolar tip after school şi tradiţii şi obiceiuri în ..........., judeţul ...........»”, cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcţii de drumuri (Rev.2), se solicită anularea deciziei prin care autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire; anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3224/22.06.2016, implicit a raportului procedurii; obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire şi stabilirea ofertei câştigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire menţionat în documentaţia de atribuire, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata sumei de 370 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor emiterii actului adiţional nr. 1 al poliţei de asigurare şi scrisoarea de garanţie bancară nr. 0139022 din 27.05.2016 pentru constituirea garanţiei de bună conduită, precum şi la plata cheltuielilor efectuate în vederea depunerii contestaţiei, în suma de 2.000 lei, conform F.F. seria AVCM nr. 67/27.06.2016. 1

§ 2

În luarea deciziei asupra cauzei de faţă, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor reţine următoarele: Prin contestaţia nr. 136 din 04.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 20357 din 05.07.2016, S.C. ........... S.R.L. critică comunicarea privind anularea procedurii nr. 3224/22.06.2016 şi a raportul procedurii, emise de ..........., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, a contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect „«Modernizare străzi în ..........., judeţul ...........», în cadrul proiectului integrat «Modernizare străzi, extindere canalizare, centru de asistenţă după programul şcolar tip after school şi tradiţii şi obiceiuri în ..........., judeţul ...........»”, solicitând anularea deciziei prin care autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire; anularea comunicării rezultatului procedurii nr. 3224/22.06.2016, implicit a raportului procedurii; obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire şi stabilirea ofertei câştigătoare prin aplicarea corectă a criteriului de atribuire menţionat în documentaţia de atribuire, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata sumei de 370 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor emiterii actului adiţional nr. 1 al poliţei de asigurare şi scrisoarea de garanţie bancară nr. 0139022 din 27.05.2016 pentru constituirea garanţiei de bună conduită, precum şi la plata cheltuielilor efectuate în vederea depunerii contestaţiei, în suma de 2.000 lei, conform F.F. seria AVCM nr. 67/27.06.2016. În argumentarea cererilor sale, contestatoarea menţionează că, ulterior pronunţării deciziei Consiliului nr. 1021/C6/1144 din 13.06.2016, prin care i-a fost admisă o contestaţie anterioară, iar autoritatea contractantă a fost obligată ca „(…) în termen de 10 zile de la primirea prezentei decizii, să emită şi să transmită contestatoarei o nouă adresă de comunicare a rezultatului procedurii cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare în materia achiziţiilor publice”, autoritatea contractantă a reluat procedura de atribuire, iar pe data de 22.06.2016, prin adresa nr. 3224/22.06.2016, i-a comunicat rezultatul procedurii de atribuire, potrivit căruia procedura de atribuire a fost anulată, deoarece: „(…) în data de 24 mai 2016 autoritatea contractantă a hotărât anularea procedurii de achiziţie publică menţionată mai sus, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, deoarece au fost constate abateri grave de la legislaţie prin Nota de conformitate din 1 martie primită de la observatorii A.N.A.P., Compartimentul de Verificare ........... şi susţinută A.N.A.P. Bucureşti prin adresa nr. 17214/20.04.2016”. Menţionând că reprezentanţii săi au avut acces la documentele dosarul achiziţiei publice aflate la sediul autorităţii contractante, autoarea contestaţiei înţelege să critice aceste documente, sens în care 2

§ 3

arată că, deşi potrivit deciziei C.N.S.C. nr. 1021/C6/1144 din 13.06.2016, autoritatea contractantă avea obligaţia să transmită societăţii sale o nouă adresă de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, „într-un mod total nejustificat, lipsit de temei şi în afara prevederilor legale, achizitoarea, pe baza unor informaţii, însuşite sub semnătură de membrii comisiei de evaluare, a decis, din nou, anularea procedurii”. Contestatoarea opinează că decizia de anulare a procedurii este lipsită de fundament, la fel ca şi cea precedentă, întrucât a fost luată printr-un simplu act de voinţă al membrilor comisiei de evaluare, lipsind orice justificare şi documentare a situaţiei invocate. În acelaşi sens, petenta susţine că nu există niciun document şi/sau argument care să conducă la concluzia că Nota de neconformitate din 01.03.2016 ar fi corectă, anularea procedurii având la bază doar decizia comisiei de evaluare „lipsită de orice justificare şi temeinicie, în afara cadrului legal stabilit de legiuitor”, fapt pentru care apreciază că autoritatea contractantă nu poate invoca propria culpă potrivit principiului de drept „nemo auditor propriam turpitudinem allegans” rezultată din faptul că aceasta a înţeles să posteze un răspuns la o solicitare de clarificări înainte cu o zi de data limită de depunere a ofertelor. Totodată, petenta menţionează că decizia de anulare a procedurii de atribuire a fost emisă după o perioadă îndelungată de timp în care s- au desfăşurat mai multe etape ale procedurii (depunerea ofertelor, deschiderea şi evaluarea lor, criticarea rezultatului procedurii, pronunţarea C.N.S.C. asupra primului rezultat), iar autoritatea contractantă nu a făcut dovada existenţei unei erori sau omisiuni care să determine imposibilitatea adoptării măsurilor corective, fără ca acestea să conducă la încălcarea principiilor care stau la baza achiziţiilor publice, prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a)-f) din ordonanţa de urgenţă. Contestatoarea susţine că răspunsul la solicitarea de clarificări care a generat situaţia din procedură nu este de natură a determina autoritatea contractantă să aplice prevederile art. 209 alin. 819 lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, întrucât „eroarea” sau „omisiunea” se referă la articolul de deviz DB02D1 – „AMORS SUPRAF STRAT BAZA SAU IMBRAC EXIST ÎN VEDER APLIC STRAT UZ MIX ASF CU EMULSIE CATIONICĂ”, care a fost prevăzut în cantitate mai mică în listele de cantităţi publicate iniţial, în SEAP, iar în răspunsul la respectiva clarificare, autoritatea contractantă a comunicat suplimentarea suprafeţelor ce trebuie amorsate (articolul de deviz DB02D1 "Amorsarea suprafeţelor") cu 56,10 sute mp. Luând în considerare preţul ofertat de societatea sa, petenta apreciază că această cantitate conduce la o valoare de 5.402,17 lei, reprezentând o valoare de 0,001% din cea a contractului. Raportat la cele prezentate, autoarea contestaţiei apreciază că, în aceeaşi manieră trebuia să procedeze şi autoritatea contractantă pentru a putea determina dacă în situaţia de faţă se impune anularea procedurii sau există căi de remediere, sens în care redă prevederile art. 134 alin. 3

§ 4

(9) lit. a) din ordonanţa de urgenţă, potrivit cărora „orice modificare a propunerii tehnice nu poate fi considerată o abatere tehnică minoră a ofertei iniţiale, în următoarele situaţii: a) cuantificarea teoretică în valoare monetară a respectivei abateri/omisiuni depăşeşte 1% din preţul total al ofertei”. Pentru cele relevate, autoarea contestaţiei solicită Consiliului să ia în considerare următoarele aspecte: - deşi nota de conformitate a fost întocmită de către A.N.A-P-, Compartimentul de verificare ........... în data de 01.03.2016, după ce autoritatea contractantă trecuse de etapa de evaluare a conformităţii ofertelor din punct de vedere al condiţiilor de calificare (eligibilitate) şi propunerea tehnică, aceasta a înţeles să continue procedura, respectiv să evalueze inclusive propunerile financiare ale operatorilor economici şi abia ulterior să hotărască anularea procedurii de atribuire; - deşi autoritatea contractantă a postat pe SEAP răspunsul la solicitarea de clarificări în data de 20.01.2016, cu o zi înainte de data limită de depunere a ofertelor, lucru cunoscut şi de către observatorii A.N.A.P., nici Compartimentul de Verificare ........... şi nici autoritatea contractantă nu au stabilit anularea procedurii înainte de deschiderea ofertelor. Astfel, în opinia petentei, au fost încălcate principiile prevăzute de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 98/2016, iar după ce redă prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) din acelaşi act normativ, autoarea contestaţiei apreciază că „nu se poate pune problema anulării procedurii”, legiuitorul prevăzând, în mod limitativ, situaţiile care ar putea conduce la o astfel de decizie. În drept, au fost invocate prevederile Legii nr. 101/2016, Legea nr. 98/2016 şi H.G. nr. 395/2016. În probaţiune, a fost depus, în copie, un set de documente. Prin adresa nr. 3520/08.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 20821/08.07.2016, ........... a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea contestaţiei ca inadmisibilă potrivit dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cerând totodată Consiliului „să analizeze şi să se pronunţe asupra tardivităţii contestaţiei depusă de ........... S.R.L., pentru nerespectarea termenelor prevăzute de Legea nr. 101/2016 (…)”. În susţinerea excepţiei, invocate, autoritatea contractantă prezintă următoarele argumente: 1. În data de 22.06.2016, ........... a transmis contestatoarei adresa nr. 3224/22.06.2016, privind comunicarea rezultatul procedurii de atribuire. 2. în data de 30.07.2016, la sediul autorităţii contractante a fost predat plicul conţinând coletul/„notificare cu privire la sesizarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor”, transmis de S.C. ……………………. S.R.L. prin firma de curierat rapid DPD. Notificarea care are ca temei legal prevederile O.U.G. nr. 34/2006 şi H.G. nr. 925/2006, deşi la data intrării în vigoare a Legii nr. 98/2016, actele normative indicate de petentă au fost abrogate (art. 238 din Legea nr. 98/2016). 4

§ 5

Faţă de cele prezentate, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate „lipsa unui temei legal pentru această «notificare» şi, prin urmare, să respingă contestaţia, ca inadmisibilă, în lipsa notificării prealabile prevăzută expres la art. 6 din Legea nr. 101/2016. 3. Plicul transmis de contestatoare are AWB 17420000028142. 4. Accesând site-ul firmei de curierat rapid DPD (www.dpd.com), adresa:https//tracking.dpd.de/parcelstatus?query=174200000281421& locale=ro_RO (pagina publică), se obţin date despre coletul respectiv. Informaţiile disponibile ala adresa susmenţionată arată că: - în data de 29.06.2016, ora 18,49, coletul cu AWB 17420000028142 se afla în localitatea Slobozia, „în tranzit” (ca acţiune ulterioară „predării coletului către DPD”); - coletul a fost livrat în data de 30.06.2016, ora 16,40; - în data de 01.07.2016, prin adresa nr. 3391/01.07.2016, autoritatea contractantă a solicitat firmei de curierat DPD informaţii detaliate privind coletul/plicul primit de la contestatoare, iar răspunsul firmei de curierat precizează neechivoc data ridicării expediţiei cu AWB 17420000028142 de la expeditor (29.”09”.2016). Având în vedere cele expuse, ........... solicită Consiliului „să constate nerespectarea termenelor prevăzute de art. 6 din legea 101/2016 şi să respingă contestaţia, ca tardivă”, depunând în susţinere următoarele documente: tracking AWB 17420000028142 (print de pe site-ul www.dpd.ro); adresa nr. 3391/01.07.2016 a autorităţii contractante către DPD – copie; răspunsul DPD la adresa nr. 3391/01.07.2016. Aplicând dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 20888/1446/C6/08.07.2016, Consiliul a solicitat S.C. ........... S.R.L. punctul de vedere privind excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de către autoritatea contractantă în punctul de vedere nr.3520/08.07.2016. Prin adresa nr. 2196/12.07.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 21152/12.07.2016, S.C. ........... S.R.L. a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de ..........., precizând următoarele: „subscrisa a respectat dispoziţiile Legii nr. 101/2016, în sensul că am formulat în termen Notificarea prevăzută de art. 6 alin. (1) lit. b)”. În sprijinul susţinerilor sale, petenta precizează că autoritatea contractantă i-a comunicat rezultatul procedurii în data de 22.06.2016, iar societatea sa a depus notificarea în data de 27.06.2016, respectând termenul de 5 zile, astfel după cum rezultă chiar din înscrisurile depuse chiar de autoritatea contractantă şi emise de firma de curierat. Faţă de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarea situaţie de fapt: ........... a iniţiat, în calitate de autoritate contractantă, o procedură de atribuire, prin cerere de oferte online, în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de lucrări având ca obiect «Modernizare strazi in comuna Stefan cel Mare, judetul Calarasi” 5

§ 6

în cadrul proiectului integrat “Modernizare strazi, extindere canalizare, centru de asistenta dupa programul scolar tip after school si traditii si obiceiuri în comuna Stefan cel Mare, Judetul Calarasi” – masura 322», cod CPV 45233120-6 – Lucrări de construcţii de drumuri (Rev.2), prin publicarea, în SEAP, a invitaţiei de participare nr. 383738/23.12.2015. Conform invitaţiei de participare şi documentaţiei de atribuire, criteriul de atribuire a contractului este „preţul cel mai scăzut”, iar valoarea estimată a lucrărilor este 5.437.617,62 lei, fără TVA. Decizia autorităţii contractante de finalizare a procedurii prin anularea acesteia a fost atacată de către S.C. ........... S.R.L. cu contestaţia nr. 153 din 30.05.2016, care, prin Decizia nr. 1021 /C6/1144 din 13.06.2016, a fost admisă în parte în sensul că a fost anulată adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 2816/25.05.2016, pe motiv că aceasta nu a conţinut motivele concrete de anulare a procedurii de atribuire, iar autoritatea contractantă a fost obligată la emiterea şi transmiterea către contestatoare a unei noi adrese de comunicare a rezultatului procedurii, întocmită cu respectarea dispoziţilor legale în vigoare în materia achiziţiilor publice. Ulterior primirii adresei de comunicare a rezultatului procedurii, refăcută în urma deciziei antemenţionate, S.C. ........... S.R.L. a depus la Consiliu contestaţia nr. 131 din 27.06.2016, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. 19431 din 28.06.2016, la a cărei soluţionare a renunţat, apreciind-o ca prematur introdusă, revenind cu contestaţia nr. 136 din 04.07.2016, ce constituie obiect al prezentei analize. În considerarea dispoziţiilor art. 26 alin. (6) coroborat cu art. 6 alin. (1) din Legea nr.101/2016, Consiliul se va pronunţa, cu prioritate, asupra excepţiei inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă, pentru neîndeplinirea, de către petenta S.C. ........... S.R.L., în termenul legal, a procedurii de notificare a autorităţii contractante cu privire la solicitarea de remediere în tot sau în parte a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice, sens în se reţin următoarele: - adresa de comunicare a rezulatului procedurii de atribuire nr. 3224/22.06.2016 a fost comunicată petentei în data de 22.06.2016, aspect confirmat ca atare în conţinutul contestaţiei; - în raport de valoarea estimată şi tipul contractului pentru a cărui atribuire a fost organizată procedura de atribuire, în cauză erau aplicate normele art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016 conform cărora „Sub sancţiunea respingerii contestaţiei ca inadmisibilă, care poate fi invocată şi din oficiu, înainte de a se adresa Consiliului sau instanţei de judecată competente, persoana care se consideră vătămată are obligaţia să notifice autoritatea contractantă cu privire la solicitarea de remediere, în tot sau în parte, a pretinsei încălcări a legislaţiei privind achiziţiile publice sau concesiunile, în termen de: b) 5 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal (…)”; 6

§ 7

- termenul de 5 zile defipt de dispoziţiile precitate, calculat conform regulilor instituite prin art. 3 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, s-a împlinit în data de 27.06.2012, zi lucrătoare (luni); - prin documentul nr. 2196 din 12.07.2016, intitulat „punct de vedere”, S.C. ........... S.R.L. a solicitat „respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocată de autoritatea contractantă pentru următorul motiv: (...) subscrisa a respectat dispoziţiile Legii 101/2016, în sensul că am formulat în termen Notificarea prevpzută de art. 6 alin. (1) lit. b). Comunicarea a fost transmisă de autoritatea contractantă în data de 22.06.2016, iar subscrisa a depus notificarea în data de 27.06.2016, respectând termenul de 5 zile astfel cum rezultă din înscrisurile depuse chiar de autoritatea contractantă şi emise de firma de curierat”; - documentele (înscrisurile) depuse de către autoritatea contractantă, invocate de petentă ca fiind dovadă a depunerii notificării prealabile în data de 27.06.2016, sunt constituite de: adresa autorităţii contractante nr. 3391/01.07.2016, prin care aceasta a solicitat operatorului de curierat „dpd” transmiterea AWB nr. 17420000028142 care să conţină data primirii coletului de către curier şi data livrării acestuia la autoritatea contractantă; răspunsul operatorului DPD (Dynamic Parcel Distribution SA), cu conţinutul: „(...) expediţia cu numărul documentului de transport 1745 0000 0281 42 a fost ridicată de la expeditor în data de 29.06.2016 şi livrată către destinatar în data de 30.06.2016”; - în documentul „Tracking 17420000028142T”, depus la dosar, identic cu cel regăsit pe site-ul https://tracking.dpd.de/parcelstatus? queri=17420000028142T@locale=ro_RO, se regăsesc următoarele informaţii privind transmiterea coletului petentei conţinând notificarea prealabilă: predat curierului în tranzit în data de 29.06.2016, ora 18.49; ajuns în centrul de livrare colete la data de 30.06.2016, ora 07.47; livrat la destinatar în data de 30.06.2016, ora16.40; - în formularul de mandat, completat de expeditor la predarea coletului, în partea înscrisă manual de către predător, este menţionată data de 27.06.2016, dar, pe acelaşi document, în partea aferentă codului de bare, generat automat de device-ul informatic specific, este menţionată data înregistrarii/emiterii ca fiind 29.06.16 18.50. Se constată astfel că data depunerii/predării notificării prealabile către operatorul de curierat este 29.06.2016, confirmată astfel de parcursul AWB Tracking nr. 1742 0000 0281 42T şi precizată de operatorul DPD (Dynamic Parcel Distribution SA) în răspunsul înaintat autorităţii contractante, data de 27.06.2016, înscrisă manual de către delegatul contestatoarei pe formularul completat de acesta la predarea coletului fiind evident una pro causa, menţionată ca atare de către reprezentatul contestatoarei la completarea manuală a formularului de expediţie, dar infirmată de toate dovezile ferme relevate în cele ce preced. 7

§ 8

Întrucât S.C. ........... S.R.L. nu a fost în măsură să furnizeze o dovadă validă a comunicării notificării prealabile a autorităţii contractante în termenul legal, Cosiliul va proceda la aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, va admite excepţia invocată de către autoritatea contractantă şi va respinge, ca inadmisibilă, contestaţia din cauză, fără a proceda la analizarea fondului acesteia. Decizia este obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 28 alin. (1) din lege. Pentru cele constatate, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite excepţia inadmisibilităţii contestaţiei, invocată de autoritatea contractantă, şi respinge contestaţia formulată de către S.C. ........... S.R.L., cu sediul în ..........., în contradictoriu cu ..........., cu sediul în localitatea ........... ca inadmisibilă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii, se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. ………………. 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.