AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 978/2016

SC TMG GUARD SRL în contradictoriu cu SC APA SERV VALEA JIULUI SA

Decizia CNSC nr. 978/C8/1135 din 07.06.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 978/C8/1135 din 07.06.2016

Data din document
2016-06-07
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Servicii de pază”, s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20644/26.05.2016 şi a raportului procedurii de atribuire, prin care s-a decis anularea procedurii de atribuire, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse. în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC TMG GUARD SRL formulată în contradictoriu cu SC APA SERV VALEA JIULUI SA. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC TMG GUARD SRL formulată în contradictoriu cu SC APA SERV VALEA JIULUI SA. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 978/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 16357Data înregistrării: 2016-05-30
ContestatorSC TMG GUARD SRLCUI 35469698
Autoritate contractantăSC APA SERV VALEA JIULUI SA

2016_978_2016_Decizie_978.pdf, BO2016_978_2016_BO2016_978.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.859 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 978/C8/1135 Data: 07.06.2016 Prin contestaţia nr. 125/30.05.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 16357/30.05.2016, depusă de SC TMG GUARD SRL, cu sediul în Târgu Jiu, Str. Lalelelor nr. 3B, judeţul Gorj, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J18/76/2016, având CIF 35469698, reprezentată legal de Mecu Victor Lucian – administrator, privind procedura de cerere de oferte cu fază finală de licitaţie electronică, organizată de SC APA SERV VALEA JIULUI SA, cu sediul în Petroşani, str. Cuza Vodă nr. 23, judeţul Hunedoara, în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii contractului având ca obiect „Servicii de pază”, s-a solicitat Consiliului: - anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 20644/26.05.2016 şi a raportului procedurii de atribuire, prin care s-a decis anularea procedurii de atribuire, în temeiul art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006; - obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de evaluare a ofertelor depuse. în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 101/ 2016, admite excepţia lipsei competenţei de soluţionare a contestaţiei SC TMG GUARD SRL formulată în contradictoriu cu SC APA SERV VALEA JIULUI SA. 1

§ 2

Pe cale de consecinţă, aplicând dispoziţiile art. 12 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora: „Contestaţiile care nu intră în competenţa de soluţionare a Consiliului sunt declinate de acesta, prin decizie, către instanţa de judecată competentă ori, dacă este cazul, către un alt organ cu activitate jurisdicţională competent”, declină competenţa de soluţionare a contestaţiei în favoarea Tribunalului Hunedoara, Secţia a II- a Civilă de Contencios Administrativ şi Fiscal. Fără pronunţare asupra fondului cauzei. Fără cale de atac, conform art. 12 alin. (3) din acelaşi act normativ, potrivit căruia: „Decizia de declinare a competenţei Consiliului nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanţei de judecată competente ori, dacă este cazul, unui alt organ cu activitate jurisdicţională competent”. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 278.718 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +40218900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ......... /........./.........-.........-......... Data: ......... Prin contestaţiile FN (fără număr de înregistrare la emitent) şi nr. ........./........., înregistrate la CNSC sub nr. ........./........., nr. ........./......... şi nr. ........./........., aparţinând 1) ......... SRL, cu sediul în ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. sediul în ........., având CUI ......... şi ......... SRL, sediul în ........., ........., ........., ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. sediul în ........., având CUI ........., în calitate de operatori economici participanţi în asociere (împreună denumiţi „Asocierea"), reprezentată legal prin ......... şi convenţional prin ........., cu sediul în ......... (sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură), 2) ......... SRL cu sediul în ........., ........., judeţul ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., atât în nume propriu cât şi în numele şi pe seama Asocierii SC ......... SRL - SC ......... SA, prin reprezentant convenţional ........., cu sediul în ......... (sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură), respectiv 3) ASOCIEREA SC ......... SA - SC ......... SA - SC ......... denumită în continuare Asocierea ..., prin liderul Asocierii ......... SA, cu sediul în ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CUI ........., reprezentată legal prin ......... – Administrator şi convenţional prin Avocat ........., cu sediul pentru comunicarea tuturor actelor de procedură în ........., înaintate împotriva rezultatului procedurii de atribuire întocmit de ........., cu sediul în ........., în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitaţie deschisă, organizată în vederea încheierii unui contract de concesiune având ca obiect „Delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în Zona I, judeţul .........”, cu anunţ de concesionare nr. ........./........., s-a solicitat Consiliului: 1

§ 2

1) - în principal, anularea rezultatului procedurii de atribuire comunicat prin adresa .. ......... nr. 135/14.04.......... şi anularea raportului procedurii de atribuire, prin care oferta entităţii ......... SRL a fost declarată admisibilă din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire a ofertei, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestor acte, şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, anularea procedurii de achiziţie publică; - în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/20062, anularea procedurii de achiziţie publică; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu din speţă, în temeiul art. 278 alin. (8) din OUG nr. 34/2006 (de către Asocierea ......... SRL - ......... SRL); 2) - anularea raportului procedurii de atribuire nr. 128/14.04.......... în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, ca neconformă şi desemnarea drept câştigătoare a ofertei depuse de SC ......... SRL, precum şi anularea oricăror acte conexe subsecvente, inclusiv, dar fără a se limita la adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire; - obligarea autorităţii contractante la reanalizarea şi reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi la stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile conform criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire (de către SC ......... SRL); 3) A. În principal: I. Să se constate nelegalitatea şi netemeinicia rezultatului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte oferta depusă de SC ......... SRL având în vedere că oferta acestui operator economic este inacceptabilă şi neconformă şi să se anuleze toate înscrisurile emise de autoritatea contractantă prin care se constată şi se comunică rezultatul procedurii cu privire la acestă ofertă, respectiv anularea raportului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte constatările referitoare la oferta contestată, anularea în tot a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin care a fost declarată acceptabilă şi conformă oferta amintită precum şi a tuturor actelor anterioare/ concomitente şi/sau subsecvente, precum şi a celor conexe cu această comunicare (cum este cazul proceselor-verbale de evaluare intermediare, comunicările rezulatului procedurii transmise către ceilalţi ofertanţi etc.). II. Să se constate că ofertantul declarat câştigător, SC ......... SRL a prezentat o ofertă neconformă şi/sau inacceptabilă. III. Să se dispună măsuri de remediere constând în obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuite având în vedere incidenţa provederilor art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006. B. în subsidiar, să se dispună măsuri de remediere constând în obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire având în vedere prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 2

§ 3

34/2006, competenţa Consiliului reglementată la art. 278 alin. (6) din acelaşi act normativ precum şi prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 întrucât la procedura de atribuire a fost considerată admisibilă (eligibilă) doar un singur operator economic, în loc de cel puţin 3, cât prevede legislaţia în domeniul salubrizării. C. Să se pună în vedere autorităţii contractante să depună în copie dosarul de achiziţie publică potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 având în vedere solicitarea sa de a studia dosarul de achiziţie publică în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (4) din OUG nr. 34/2006. D. pronunţarea unei decizii ulterior datei la care ne va fi asigurat accesul la dosarul cauzei astfel încât să poată uza de informaţiile care nu i-au fost comunicate, care nu-i sunt opozabile în acest moment şi la care are dreptul conform prevederilor art. 213 şi art. 274 alin. (4) din OUG nr. 34/2006, astfel încât să îi fie îngrădit dreptul de a contesta acte care fac parte din dosarul de achiziţie publică, care nu i-au fost comunicate şi care-i aduc o vătămare, solicitând în egală măsură acordarea posibilităţii de a formula concluzii scrise în temeiul art. 275 alin. (6). E. Acordarea chetuielilor de judecată (de către ......... SA). Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., SC ......... SRL, cu sediul în ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. ........., având CIF ........., reprezentată legal prin avocat ........., cu sediul procesual ales la sediul profesional al reprezentantului convenţional

§ 4

avocat

§ 5

......... din ........., ........., ........., ........., ........., ........., a transmis Consiliului Cerere de intervenţie, prin care solicită, admiterea cererii de intervenţie, admiterea excepţiei "lipsei de interes", autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea procedurii (contestaţia ... şi ...), iar pe fond, respingerea contestaţiei formulată asocierea SC ......... SRL - ..., prin liderul asocierii SC ......... SRL. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./24.05.........., ......... SRL, cu sediul în ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. sediul în ........., având CUI ......... şi ......... SRL, sediul în ........., ........., ........., ........., ........., ........., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. sediul în ........., având CUI ........., în calitate de operatori economici participanţi în asociere (împreună denumiţi „Asocierea"), reprezentată legal prin ......... şi convenţional prin ........., cu sediul în ......... (sediul ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură), a transmis Consiliului Cerere de intervenţie faţă de contestaţia formulată de Asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA, prin care solicită: - în principal, în temeiul art. 297 din OUG nr. 34/2006, coroborat cu art. 61 alin. (1), alin. (2) şi art. 62 Cod procedură civilă: - încuviinţarea, în principiu, a cererii de intervenţie principală; - respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulate de Iridex în ceea ce priveşte actul autorităţii contractante de a respinge oferta Iridex 3

§ 6

ca neconformă şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii de intervenţie principală formulată de asocierea sa; - obligarea contestatoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de asocierea sa în cauză. - în subsidiar, în temeiul art. 297 din OUG nr. 34/2006, coroborat cu art. 61 alin. (1), alin. (3) şi art. 63 Cod procedură civilă: - încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie; - respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de Iridex în ceea ce priveşte actul autorităţii contractante de a respinge oferta Iridex ca neconformă şi, pe cale de consecinţă, admiterea cererii sale de intervenţie principală; - obligarea contestatoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de asocierea sa în cauză. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Conexează cele trei contestaţii. Admite, în principiu, cererile de intervenţie formulate de SC ......... SRL şi Asocierea, ......... SRL şi ......... SRL. Admite excepţiile invocate de autoritatea contractantă, de SC ......... SRL şi de ......... SRL, vizând contestaţiile formulate de asocierea ......... SRL şi ......... SRL, şi de ASOCIEREA SC ......... SA - SC ......... SA - ... ......... SA şi respinge ca lipsite de interes contestaţiile celor două asocieri. Admite contestaţia ......... SRL, anulează raportul procedurii şi toate actele subsecvente, în partea privind ofertele depuse de Asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA, precum şi de SC ......... SRL. Obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire, în termen de 11 zile de la primirea deciziei Consiliului, prin reanalizarea celor două oferte, de mai sus, precum şi întocmirea unui nou raport al procedurii care să respecte prevederile legale, conform motivării ce urmează. Implicit, respinge cererile de intervenţie ale SC ......... SRL şi ale Asocierii, ......... SRL şi ......... SRL. Respinge cererile de plată a cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu din speţă, formulate de Asocierea ......... SRL - ......... SRL şi de Asocierea SC ......... SA - SC ......... SA - SC ......... ca nefondate. Prezenta decizie este obligatorie, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: 4

§ 7

Prin contestaţia FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., Asocierea ......... SRL - ......... SRL critică adresa nr. 135/14.04.......... privind rezultatul procedurii de atribuire emis de ......... prin care oferta SC ......... SRL a fost declarată câştigătoare, considerând nelegală decizia autorităţii contractante de a declara drept admisibilă această ofertă. Prezentând etapele desfăşurării procedurii de atribuire, Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că, la data de 24.11.2015, prin adresa nr. 273/24.11.2015, autoritatea contractantă i-a comunicat decizia de respingere ca neconformă a ofertei Asocierii ..., invocând prevederile art. 36 alin. (2) lit. a), respectiv art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006. De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL arată că împotriva rezultatului procedurii de atribuire au formulat contestaţie toţi ofertanţii, mai puţin ..., iar prin decizia nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.........., CNSC a admis, în parte, contestaţiile şi a anulat raportul de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările rezultatului procedurii de atribuire, a respins ca nefondată cererea contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire şi a dispus reevaluarea ofertei asocierii .... Totodată, Asocierea ......... SRL - ......... SRL menţionează că împotriva deciziei Consiliului au formulat plângere ..., ........., autoritatea contractantă şi Asocierea sa, iar prin Hotărârea nr. 433/16.03.......... din dosarul nr. 82/57/........., Curtea de Apel Alba lulia a admis, în tot, plângerea formulată de autoritatea contractantă şi a admis, în parte, plângerile formulate de Iridex şi de Asocierea sa împotriva deciziei CNSC şi, în esenţă, a reţinut următoarele: • a anulat în parte decizia CNSC în sensul că a respins, ca nefondate contestaţiile formulate de Asocierea ......... SRL - ......... SRL şi de .. în contradictoriu cu .. ......... împotriva raportului procedurii de atribuire şi comunicările vizând rezultatul procedurii; • a menţinut în rest decizia CNSC, în ce priveşte admiterea în parte a contestaţiei ........., anularea raportului procedurii şi obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele ... şi ......... şi să continue procedura, precum şi în ce priveşte respingerea cererii contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire; • a respins plângerea formulată de Asocierea ......... SRL - ......... SRL în subsidiar având ca obiect anularea procedurii; • a respins plângerea formulată de ......... împotriva deciziei CNSC, atât în principal, cât şi în subsidiar pentru anularea procedurii. Ca urmare a reevaluării ofertelor ... şi ........., Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că autoritatea contractantă a desemnat câştigătoare oferta ......... SRL din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire a ofertei şi al cărei preţ este de 188.499.124 lei fără TVA, decizie comunicată prin adresa ... ......... nr. 135/14.04........... Contestatoarea susţine că, contestaţia sa este îndreptată împotriva legalităţii deciziei autorităţii contractante de a declara drept admisibilă oferta SC ......... SRL, iar interesul legitim al său în a demonstra că 5

§ 8

această ofertă este inacceptabilă/neconformă, respectiv că autoritatea contractantă ... ......... nu a respectat cerinţele imperative aplicabile procedurii de atribuire prin licitaţie publică deschisă a contractului, constă în anularea procedurii de atribuire, cu efectul păstrării şansei legitime de a obţine contractul la reluarea viitoare a acesteia. În acest sens, contestatoarea arată că este incidentă interpretarea dată de Curtea de Justiţie articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989, prin Hotărârea din 04.07.2013 în cauza C-100/12, având drept obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale amministrativo regionale per il Piemonte (Italia) în cauza Fastweb SpA c/a Azienda Sanitaria Locale din Alessandria, precum şi o bogată practică judiciară a Curţilor de apel din ţară. În continuare, Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că oferta SC ......... SRL este inacceptabilă, având în vedere că aceasta nu respectă condiţiile prevăzute de pct. III.2.1 a) din fişa de date a achiziţiei cu privire la nivelul datoriilor scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor (Secţiunea II.B. 1.1) şi condiţiile prevăzute de pct. III.2.2. din fişa de date a achiziţiei cu privire la capacitatea sa economică şi financiară (Secţiunea II.B. 1.2). De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL arată că oferta SC ......... SRL este neconformă, având în vedere că aceasta: - conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire (Secţiunea II.B.2.1); - nu respectă prevederile caietului de sarcini în ceea ce priveşte investiţiile în sarcina delegatului şi dotările puse la dispoziţie de delegat (Secţiunea II.B.2.2); - nu respectă prevederile caietului de sarcini în ceea ce priveşte licenţa ANRSC (Secţiunea II.B.2.3); - nu respectă cerinţele caietului de sarcini privind obligativitatea încheierii unui acord cu operatorul instalaţiei de eliminare care va prelua deşeurile periculoase din deşeurile menajere (Secţiunea II.B.2.4); - conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate (Secţiunea II.B.2.5). Totodată, Asocierea ......... SRL - ......... SRL precizează că autoritatea contractantă ... ......... nu a respectat cerinţele imperative aplicabile procedurii de atribuire prin licitaţie publică deschisă a Contractului, prevăzute de Legea nr. 51/2006, impunându-se anularea procedurii şi organizarea unei noi licitaţii (Secţiunea II.C). Asocierea ......... SRL - ......... SRL prezintă motivele de anulare a procedurii de achiziţie publică în temeiul art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006. Astfel, Asocierea ......... SRL - ......... SRL consideră că oferta SC ......... SRL este inacceptabilă, deoarece nu îndeplineşte cerinţa prevăzută la pct. III.2.1 a) din fişa de date a achiziţiei, potrivit căreia, 6

§ 9

ofertantul trebuia să depună certificate fiscale care să ateste că nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv 31.08.2015. Or, certificatul ANAF depus de SC ......... SRL la documentele de calificare, pag. 4-6, atestă datoriile exigibile de plată la data de ......... şi în cadrul ofertei nu există niciun certificat şi nicio declaraţie dată în temeiul dispoziţiilor art. 11 alin. (4) din HG nr. 925/2006. În plus, Declaraţia iniţială cuprinsă în anexa la Formularul nr. ........., pag. 308-310 din oferta SC ......... SRL, este generală, neconţinând o precizare expresă în sensul că nu are datorii la data de 31.08.2015, aşa cum, de altfel, se solicită expres în nota acestui formular din secţiunea Formulare. Aşadar, Asocierea ......... SRL - ......... SRL consideră că această declaraţie nu poate fi luată în considerare pentru a demonstra îndeplinirea cerinţei menţionate. Totodată, Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că, comisia de evaluare nu a cerut clarificări în legătură cu acest aspect, SC ......... SRL fiind singurul ofertant de la care nu s-a cerut o asemenea clarificare. Asocierea ......... SRL - ......... SRL menţionează că oferta SC ......... SRL nu îndeplineşte cerinţa prevăzută la pct. III.2.2 din fişa de date a achiziţiei, potrivit căruia ofertantul trebuia să facă dovada capacităţii sale economice şi financiare, respectiv cu privire la disponibilităţile băneşti, resurse reale negrevate de datorii sau linii de credit confirmate de bănci sau alte mijloace financiare suficiente pentru a realiza cash-flow, pentru o durată de 3 (trei) luni de la data emiterii ordinului de începere a contractului, în valoare de 6.008.868 lei, sau echivalent ce vor fi destinate necesităţilor contractului, indiferent de necesităţile ce îi revin ofertantului în cadrul altor contracte. De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL arată că dovada putea fi făcută prin depunerea oricărui document specific autorităţii competente din România sau ţara de origine prin care să demonstreze că în momentul semnării contractului va avea disponibilitate sau acces la active lichide, linii de creditare sau alte instrumente financiare suficiente pentru a îndeplini fluxul de numerar pentru servicii potrivit contractului pentru o durată de 3 luni, indiferent de obligaţiile ce îi revin ofertantului în cadrul altor contracte. Or, potrivit clauzelor contractului încheiat cu Unicredit privind disponibilităţile băneşti pentru asigurarea cash-flow-lui în primele 3 luni ale derulării contractului nu există dovada că acesta poate fi prelungit în aceleaşi condiţii, având în vedere faptul că sublimita 2, în valoare de 2.900.000 lei, poate fi utilizată doar până la data de .......... Termenul de valabilitate a acestui contract de finanţare expiră înaintea termenului de valabilitate a ofertei depuse, respectiv 30.07.......... (la calculul termenului avându-se în vedere prelungirea procedurii/perioadei ofertei), iar contractul nu mai acoperă întreaga perioadă de valabilitate. Asocierea ......... SRL - ......... SRL menţionează că, chiar dacă la pag. 141 din documentele de calificare, art. 4, pct. 2 lit. b), se precizează că ambele sublimite se vor folosi exclusiv pentru derularea prezentului contract de delegare, documentul depus prevede şi că 7

§ 10

sublimitele 1 şi 2 se vor folosi Multiscop pentru nevoi generale, respectiv cheltuieli generale (emiterea de scrisori de garanţie bancară şi de scrisori de confort). Aşadar, este evident că acest contract/act adiţional nr. 6 nu a fost emis doar pentru finanţarea contractului ce se va încheia cu ... ........., încălcându-se, astfel, cerinţele exprese ale fişei de date a achiziţiei menţionate. Mai mult, în conformitate cu Nota de la art. 3 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 1/25.08.2015, documentul prezentat trebuie să precizeze valoarea neconsumată din respectivul instrument de creditare. Or, valoarea totală este aproximativ egală cu cea solicitată prin fişa de date a achiziţiei, ceea ce presupune că nu există valoare neconsumată. În acest sens, nu există dovezi din care să rezulte valoarea sumei disponibile şi scopul în care poate fi utilizat acest disponibil nu este clar. În continuare, Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că oferta ......... SRL nu este conformă, respectiv aceasta conţine propuneri de modificare a clauzelor contractuale stabilite de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire. Astfel, Asocierea ......... SRL - ......... SRL arată că la art. 25 lit. a) din Legea nr. 101/2006 se prevede că finanţarea cheltuielilor de funcţionare, reabilitare şi dezvoltare a serviciului de salubrizare şi a cheltuielilor de investiţii pentru realizarea infrastructurii aferente acestuia se face cu respectarea legislaţiei în vigoare privind finanţele publice, precum şi a principiului privind recuperarea integrală de către operatori, prin tarife, taxe speciale sau, după caz, subvenţii de la bugetul local, a costurilor de operare şi a investiţiilor pentru înfiinţarea, reabilitarea şi dezvoltarea sistemelor de salubrizare. De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL precizează că la art. 28 alin. (2) şi alin. (3) din Legea nr. 101/2006 se prevede că: Investiţiile realizate de operatori de drept privat din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemului public de salubrizare se vor amortiza de către aceştia pe durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare; Investiţiile în infrastructura specifică serviciilor de salubrizare care se realizează din fonduri proprii ale operatorilor de drept privat constituie bunuri de retur; bunurile astfel realizate rămân în proprietatea operatorilor pe toată durata contractului de delegare a gestiunii şi revin de drept, la expirarea contractului, gratuit şi libere de orice sarcini, unităţilor administrativ-teritoriale, fiind integrate domeniului public al acestora. în contractul de delegare a gestiunii se vor menţiona bunurile de retur, respectiv modul de repartiţie a categoriilor de bunuri realizate de operator până la încetarea, din orice cauză, a contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare. Or, atunci când s-a referit la confirmarea însuşirii condiţiilor contractului prin completarea Formularului nr. 21 din documentele de calificare (pag. 311), ofertantul SC ......... SRL a inclus o condiţie de modificare a condiţiilor Contractului, arătând că: „Toate Bunurile de Retur revin de drept Delegatarului, la încetarea Contractului din orice 8

§ 11

cauză, libere de sarcini şi gratuit, cu condiţia ca acestea să fie amortizate integral. În caz contrar, Delegatul va fi despăgubit cu valoarea contabilă actualizată şi neamortizată a acestora". Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că această condiţie impusă de SC ......... SRL prin Formularul nr. 21 este contrară prevederilor Legii nr. 101/2006, în sensul că, costurile cu investiţii se recuperează prin tarife, iar nu prin despăgubiri. De asemenea, investiţiile în infrastructura serviciilor de salubrizare în condiţiile Legii nr. 101/2006 se amortizează pe perioada contractului de delegare, iar bunurile de retur se restituie gratuit şi libere de orice sarcini, fără ca delegatarul sa plătească despăgubiri sau penalităţi. Aşadar, această condiţionare echivalează cu neînsuşirea angajamentelor contractuale. De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL invocă faptul că SC ......... SRL nu a respectat prevederile caietului de sarcini în ceea ce priveşte investiţiile în sarcina delegatului şi dotările puse la dispoziţie de delegat. Astfel, Asocierea contestatoare arată că Formularele nr. ......... şi nr. 23 vizează investiţiile în sarcina delegatului şi dotările puse la dispoziţie de delegat, respectiv mijloacele de transport/autospecialele disponibile angajate prin ofertă pentru colectarea şi transportul deşeurilor. De asemenea, Asocierea contestatoare menţionează că Formularul nr. ......... a fost precizat şi completat prin clarificarea nr. 115/23.06.2015, în sensul că ofertantul înţelege că oferta este respinsă inclusiv dacă „(...) pentru fiecare autospecială prezentată în tabelul centralizator nu depun în original un antecontract/precontract sau ofertă fermă din care să rezulte posibilitatea achiziţionării în perioada de mobilizare conform planului de organizare ataşat prezentei oferte, din care să rezulte şi: tipul de vehicul (încărcare frontală sau prin spate); greutatea utilă totală; capacitatea de încărcare; capacitatea benei în metri cubi (acolo unde este cazul); categoria de deşeu pentru care va fi utilizat; gradul de compactare; documentaţia de conformare cu standardele mai jos menţionate; în plus, lista va menţiona tipul de schemă de colectare pentru care se potriveşte vehiculul; documente din care să rezulte consumul de carburant şi costurile de exploatare) (...)". Or, aşa cum rezultă din oferta SC ......... SRL (pag. .........-384 din documente de calificare), aceasta nu a depus Formularul nr. ......... în forma precizată şi completată prin clarificarea nr. 115/23.06.2015, nerespectând, astfel, cerinţele documentaţiei de atribuire. În plus, în ceea ce priveşte dotările specificate la poziţiile 1-34 din Formularul nr. ......... (pag. .........- 384 din documentele de calificare), ofertantul SC ......... SRL nu a depus în oferta tehnică certificate sau declaraţii de conformitate CE pentru suprastructurile Norba sau pentru sistemul de cântărire, ofertate pentru autospecialele Scania de la aceste poziţii, şi nici certificate de garanţie, aşa cum s-a solicitat prin clarificarea nr. 189/14.08.2015, răspuns nr. 1 şi prin clarificarea nr. 205/26.08.2015, răspuns nr. 1 pentru echipamente noi ce urmează a fi achiziţionate pentru acest contract. 9

§ 12

Or, în condiţiile în care la cap. 3.2 din caietul de sarcini (pag. 36) se solicită certificate de conformitate CE pentru vehiculele prezentate în Formularul nr. ......... şi în clarificări se precizează că pentru echipamente noi se vor prezenta aceste certificate/declaraţii (nu numai pentru autovehicule), iar suprastructurile şi sistemul de cântărire ce se montează pe autospeciale fac şi ele parte din categoria echipamentelor, Asocierea contestatoare consideră că oferta ......... SRL nu îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire privind echipamentele ofertate. Totodată, condiţia menţionată referitoare la obligativitatea depunerii certificatelor de conformitate CE este aplicabilă inclusiv pentru dotările existente, chiar şi închiriate. Or, SC ......... SRL nu a depus certificat de conformitate CE pentru autovehiculul Iveco (poziţia nr. 36 din Formularul nr. ........., ce constituie obiectul contractului de închiriere cu Esox SRL (pag. 823- 832 din oferta tehnică). Menţionează contestatoarea că, potrivit clarificării nr. 189/ 14.08.2015 şi clarificării nr. 205/26.08.2015, prezentarea declaraţiilor de conformitate CE era permisă doar în cazul echipamentelor noi, puse la dispoziţie prin antecontracte de vânzare-cumpărare. Or, fiind vorba de o autospecială produsă, achiziţionată deja şi pusă la dispoziţie prin închiriere, în condiţiile caietului de sarcini şi a clarificărilor ulterioare, în propunerea tehnică trebuiau depuse certificate CE de conformitate atât pentru autoşasiul Iveco, cât şi pentru suprastructură, respectiv boxa frigorifică. Cum la pag. 830 s-a prezentat o declaraţie de conformitate pentru boxa frigorifică, iar nu un certificat, iar documentul prezentat la pag. 832 pentru autovehiculul Iveco nu este un certificat de conformitate CE, Asocierea contestatoarea consideră că SC ......... SRL nu a îndeplinit cerinţele caietului de sarcini în cazul acestui autovehicul ofertat. De asemenea, Asocierea contestatoare susţine că, la poziţia nr. 27 din Formularul nr. 23 (pag. 784 - 786 din oferta .........), s-au ofertat 2 autoturisme de control Dacia Logan (a se vedea pag. 711 din oferta tehnică, lista de investiţii). Cu toate acestea, contrar prevederilor art. 36 din caietul de sarcini şi clarificărilor nr. 189/14.08.2015 şi nr. 205/26.08.2015, SC ......... SRL nu a depus documente de deţinere, fişe tehnice, certificate/declaraţia de conformitate CE, certificate de garanţie pentru autoturismele de control. Or, şi aceste autoturisme sunt echipamente ce se vor pune la dispoziţie de către ofertant pentru derularea contractului, acestea regăsindu-se, de altfel, în oferta tehnică. Aşadar, contestatoarea susţine că oferta SC ......... SRL nu a îndeplinit cerinţele documentaţiei de atribuire nici cu privire la autoturismele de control reprezentând echipamente tehnice necesare realizării contractului. Totodată, în ceea ce priveşte echipamentul nou concasor cu fălci Red Rhino, Asocierea contestatoare arată că în oferta tehnică SC ......... SRL nu se regăseşte precontractul KPCC/15/1B/C101/20.08.2015 aferent acestuia, menţionat în lista de investiţii la poziţia nr. 26 din Formularul nr. 23 (a se vedea pag. 710 din oferta tehnică .........) şi nici fişa 10

§ 13

tehnică, certificatul de garanţie, declaraţia/certificatul de conformitate CE, solicitate prin clarificările nr. 189/14.08.2015 şi nr. 205/26.08.2015. Mai mult, Asocierea contestatoare precizează că, potrivit condiţiilor prevăzute la pag. 37 din caietul de sarcini, pentru recipienţi de colectare se prezintă fişe tehnice, manuale de utilizare, certificate de garanţie pe minim 2 ani, declaraţii/certificate de conformitate. Or, certificatele de garanţie ataşate contractului Electromec SA sunt valabile 12 luni, iar nu 2 ani. (a se vedea pag. 661, 663,665, 667, 669, 671, 673 din oferta tehnica .........), singura garanţie de peste 2 ani priveşte stratul de vopsea, pentru care s-a oferit o garanţie de 5 ani. De asemenea, nu există certificate de garanţie pentru recipienţii de colectare ce fac obiectul contractului cadru de vânzare-cumpărare nr. 10/2015, încheiat cu … (a se vedea pag. 636-654 din oferta tehnică), condiţia garanţiilor regăsindu-se doar în textul contractului. În plus, contestatoarea susţine că nu s-au depus, declaraţie de conformitate şi certificat de garanţie pentru recipientul colectare cadavre, obiect al contractului încheiat cu … (a se vedea pag. 654 din oferta tehnică) şi, drept consecinţă, oferta SC ......... SRL nu îndeplineşte nici aceste cerinţe ale caietului de sarcini. Suplimentar, contestatorea susţine că documentele certificate şi declaraţiile de conformitate CE cuprinse în oferta tehnică SC ......... SRL în ceea ce priveşte autovehicule şi echipamentele aferente acestora nu sunt traduse. Aşadar, în ciuda faptului că nu se poate verifica ce documente au fost ataşate ofertei, comisia de evaluare nu a solicitat SC ......... SRL clarificări în acest sens. Mai invocă Asocierea contestatoare că SC ......... SRL nu a respectat prevederile caietului de sarcini în ceea ce priveşte licenţa ANRSC. Astfel, potrivit cerinţelor Capitolului 9.2, secţiunea B, din caietul de sarcini (pag. 59), una dintre activităţile ce trebuie desfăşurate în perioada de mobilizare este „(...) obţinerea licenţei eliberate de Autoritatea de Reglementare prin care operatorului i se acordă dreptul furnizării/ prestării serviciului de salubrizare (activităţile componente ale acestuia a căror gestiune i-a fost delegată) pentru zona de delegare (...)". De asemenea, contestatoarea arată că la punctul B2f din propunerea tehnică SC ......... SRL (pag. 5b), este descrisă procedura de obţinere a unei noi licenţe ANRSC, în condiţiile în care SC ......... SRL deţine deja o licenţă valabilă, prezentată în documentele de calificare, la pag. 15. Or, potrivit dispoziţiilor art. ......... şi următoarele din HG nr. 745/2007, în cazul atribuirii unui nou contract de delegare titularul licenţei solicită ANRSC doar modificarea condiţiilor asociate licenţei, în sensul obţinerii permisiunii de prestare a serviciilor pe raza administrativ-teritorială a zonei 1 ........., iar nu obţinerea unei noi licenţe. Mai mult, Asocierea contestatoarea susţine că SC ......... SRL nu a respectat cerinţele caietului de sarcini privind obligativitatea încheierii unui acord cu operatorul instalaţiei de eliminare care va prelua deşeurile periculoase din deşeurile menajere, respectiv potrivit cerinţelor Capitolului 9.2 (Modalitatea de prezentare a ofertei tehnice), Secţiunea F (Acorduri cu alţi operatori economici) (pag. 61 din caietul de sarcini), 11

§ 14

este obligatorie ataşarea la oferta tehnică de acorduri încheiate cu operatorii economici care vor presta servicii în vederea îndeplinirii scopului contractului şi anume cu „(...) operatorul instalaţiei de eliminare care va prelua deşeurile periculoase din deşeurile menajere (...)". Or, SC ......... SRL nu a ataşat la oferta sa un acord care să facă îndeplinirea acestei cerinţe. Acordul încheiat cu societatea JIFA SRL pentru preluarea deşeuri periculoase şi anvelope uzate, ataşat la pag. 629 din oferta tehnică, nu poate fi acceptat deoarece JIFA SRL nu este eliminator al deşeurilor periculoase, ci doar colector. În plus, deşi în textul acordului se menţionează că la acesta este anexată autorizaţia de mediu care atestă cele declarate, în ofertă nu se regăseşte acest document. Asocierea contestatoare susţine că oferta SC ......... SRL conţine în cadrul propunerii financiare preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe şi care nu pot fi justificate. Astfel, Asocierea contestatoare arată că potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 101/2006, sistemul de salubrizare este alcătuit dintr-un ansamblu tehnologic şi funcţional, care cuprinde construcţii, instalaţii şi echipamente specifice destinate prestării serviciului de salubrizare, precum baze de garare şi întreţinere a autovehiculelor specifice serviciului de salubrizare. Contestatoarea menţionează că la art. 28 alin. (2) din acelaşi act normativ, „investiţiile realizate de operatori de drept privat din fonduri proprii pentru reabilitarea, modernizarea şi dezvoltarea sistemului public de salubrizare se vor amortiza de către aceştia pe durata contractului de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare". Or, raportat la informaţiile cuprinse în Capitolul 1.8, pag. 15, din oferta financiară SC ......... SRL, amortizările aferente poziţiilor suprafaţă parcare autospeciale şi construcţie metalică întreţinere autospeciale nu au fost corect calculate, întrucât durata amortizării trebuie să fie calculată pe 8 ani, iar nu pe 36, respectiv 24 ani. Prin calcularea duratei amortizării pe 35 ani, respectiv 24 ani, SC ......... SRL a redus cheltuielile totale şi valoarea totală ofertată a contractului. De asemenea, Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că, la poziţia 2.8 - Alte cheltuieli cu munca vie (pag. 20 din oferta financiară SC ......... SRL), se regăseşte valoarea 0. Or, această valoare trebuie justificată prin prezentarea contractului colectiv de muncă şi a unui stat de plata din luna august 2015 şi, cu toate acestea, comisia de evaluare nu a cerut clarificări în acest sens. Totodată, Asocierea ......... SRL - ......... SRL precizează că în cuprinsul propunerii financiare nu se regăsesc cheltuielile cu medicina muncii şi nici cu serviciile externalizate de securitate şi sănătate în muncă, conform dispoziţiilor Legii nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă. Or, acest lucru semnifică faptul că oferta financiară nu conţine elemente care se regăsesc în propunerea tehnică în baza declaraţiilor din Formularul nr. 18, pag. 713 din oferta tehnică SC ......... SRL. În subsidiar, în ipoteza respingerii capătului de cerere principal, Asocierea ......... SRL - ......... SRL consideră că procedura de achiziţie 12

§ 15

publică se impune a fi anulată în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, potrivit căruia „delegatarul are obligaţia de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitaţie publică deschisă. Procedura de licitaţie se poate finaliza numai dacă în urma publicării anunţului de participare la licitaţie au fost depuse cel puţin 3 oferte şi cel puţin 3 ofertanţi îndeplinesc criteriile de eligibilitate. În cazul în care, în urma publicării anunţului, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puţin 3 ofertanţi, delegatarul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii". Asocierea ......... SRL - ......... SRL susţine că, într-o speţă similară cu cea care face obiectul contestaţiei, CNSC a statuat că „(...) Din conţinutul prevederilor legale mai sus citate reiese fără dubiu că atribuirea contractelor de delegare a gestiunii serviciilor de salubrizare a localităţilor se face cu respectarea atât a prevederilor Legii serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006 cât şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. În referire la acest aspect dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 prevăd: Delegatarul are obligaţia de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitaţie publică deschisă. Procedura de licitaţie se poate finaliza numai dacă în urma publicării anunţului de participare la licitaţie au fost depuse cel puţin 3 oferte şi cel puţin 3 ofertanţi îndeplinesc criteriile de eligibilitate. (...) Cum dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 sunt imperative în sensul că procedura de atribuire se poate finaliza doar dacă s-au depus cel puţin trei oferte şi cel puţin trei ofertanţi îndeplinesc condiţiile de eligibilitate, autoritatea contractantă avea obligaţia de a anula procedura de atribuire fiind depuse doar două oferte. Aceste dispoziţii constituie norme speciale în raport cu cele cuprinse în OUG nr. 34/2006 şi trebuie aplicate prioritar". În acelaşi sens, Curtea de Apel ......... a arătat că „trimiterea realizată în art. 14 alin. 3 din Legea nr. 101/2006 la dispoziţiile Legii nr. 51/2006 este una generală, nefiind permisă selectarea de către cel chemat să aplice legea doar a anumitor dispoziţii din actul normativ la care se face trimitere şi deci omiterea cerinţei referitoare la obligativitatea celor 3 ofertanţi" (Curtea de Apel ........., Decizia Civilă nr. 11221/15.12.2014). Or, în speţă, pentru procedură de atribuire, nu este îndeplinită condiţia obligativităţii celor 3 ofertanţi declaraţi admisibili, aşa cum prevede expres art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006. În consecinţă, Asocierea ......... SRL - ......... SRL arată că, Consiliul urmează să constate nerespectarea de către autoritatea contractantă ECO ......... a cerinţelor imperative aplicabile procedurii de achiziţie publică, impunându-se anularea procedurii şi organizarea unei noi licitaţii. 13

§ 16

Pentru toate considerentele arătate, Asocierea ......... SRL - ......... SRL solicită admiterea contestaţiei aşa cum a fost formulată. Totodată, Asocierea ......... SRL - ......... SRL solicită accesul la dosarul procedurii de achiziţie publică în vederea studierii şi fotocopierii documentelor relevante pentru susţinerea cererii. În drept, contestatoarea invocă prevederile art. 255, art. 256, art. 2562 din OUG nr. 34/2006, precum şi celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire pe parcursul contestaţiei. Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., ......... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire nr. 134/14.04.......... prin care oferta sa a fost respinsă, ca neconformă în baza art. 36 şi 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, solicitând Consiliului anularea raportului procedurii de atribuire nr. 128/14.04.........., în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, ca neconformă şi desemnarea drept câştigătoare a ofertei depuse de SC ......... SRL, precum şi anularea oricăror acte conexe subsecvente, inclusiv, dar fără a se limita la adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire şi obligarea autorităţii contractante la reanalizarea şi reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi la stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile conform criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire. ......... SRL susţine că, în procedura din speţă, în urma primei evaluări făcute de autoritatea contractantă, dintre ofertele depuse, oferta BRAI CATA a fost considerată inacceptabilă, ofertele asocierilor BRANTNER şi RER au fost respinse ca neconforme, oferta ......... a fost declarată admisibilă dar necâştigătoare, câştigătoare fiind declarată oferta sa, având preţul cel mai scăzut dintre ofertele admisibile. De asemenea, ......... SRL arată că împotriva acestui rezultat al procedurii au depus contestaţie ..., ... şi ........., aceasta din urmă contestând în întregime conformitatea ofertei ..., iar Decizia nr. ... din data de 18.01.........., contestaţiile au fost admise, în parte. În ceea ce priveşte oferta sa, ......... SRL menţionează că CNSC a respins toate criticile ......... mai puţin una singură, pe care a considerat- o temeinică, în parte, în ceea ce priveşte faptul că a depus anumite documente numai în limba engleză în ofertă, autoritatea contractantă trebuind să solicite traducerile şi să le coreleze cu celelalte documente depuse. Totodată, ......... SRL susţine că împotriva deciziei CNSC 67/........./2388/2393/2418/18.01..........

§ 17

au

§ 18

formulat

§ 19

plângere autoritatea contractantă, ......... SRL, ........., ...şi ..., iar prin Hotărârea nr. 433 din data de 16.03.......... (neredactată la momentul contestaţiei), Curtea de Apel Alba Iulia a admis în tot plângerea formulată de autoritatea contractantă şi a admis, în parte plângerile formulate de societatea sa şi de asocierea ..., respingând, totodată, plângerea ........., anulând, în parte, decizia CNSC, în sensul că a respins, ca nefondate contestaţiile formulate de asocierea ... şi de asocierea ..... 1.Mai precizează ......... SRL că Decizia CNSC a fost însă menţinută în ceea ce priveşte admiterea în parte a contestaţiei ........., 14

§ 20

anularea raportului procedurii şi obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele ... şi ......... şi să continue procedura. Urmare punerii în aplicare a deciziei Curţii de Apel, ......... SRL susţine că, autoritatea contractantă a efectuat reevaluarea ofertei sale şi i-a comunicat, la data de 14.04.........., noul rezultat al procedurii, prin adresa nr. 134/14.04.........., informându-o că oferta sa a fost respinsă, ca neconformă, în baza art. 36 şi 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006. ......... SRL arată că motivul pentru care oferta sa a fost respinsă, ca neconformă pare să îl reprezinte, în esenţă, faptul că nu a prezentat certificate de conformitate CE pentru autospecialele din ofertă şi că răspunsurile sale la solicitările de clarificări au fost neconcludente, dar notificarea privind rezultatul procedurii este ambiguă, nerezultând concret care sunt cerinţele pe care nu le-a respectat sau de ce răspunsurile sale au fost considerate neconcludente, autoritatea contractantă încălcând astfel art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006. Mai precizează ......... SRL că documentaţia de atribuire permitea prezentarea unor documente echivalente şi a unor declaraţii de conformitate în locul certificatelor de conformitate, lucru confirmat şi de Consiliu prin Decizia CNSC 67/........./2388/2393/2418/18.01........... De asemenea, ......... SRL consideră că autoritatea contractantă a interpretat greşit prevederile Directivei 2007/46/CE în ceea ce priveşte certificatele de conformitate pentru vehicule, pretinzând prezentarea acestora pentru vehicule care nu au fost produse sau achiziţionate încă. Totodată, ......... SRL menţionează că a prezentat documente echivalente conţinând toate specificaţiile tehnice necesare pentru a demonstra că vehiculele corespund cerinţelor caietului de sarcini, declaraţii de conformitate de la furnizor, precum şi certificate de conformitate - model cu titlu de exemplu, aparţinând unor vehicule similare cu cele din oferta sa. În ciuda clarificărilor sale, ......... SRL susţine că autoritatea contractantă s-a raportat la certificatele-model pe care le-a depus ca şi când ar fi fost adevăratele certificate de conformitate pentru vehiculele din oferta sa, identificând aşa-zise necorelări cu specificaţiile tehnice, deşi a precizat cât se poate de clar că sunt numai cu titlu de exemplu şi că a decis să se folosească de posibilitatea de a prezenta documente echivalente şi declaraţia de conformitate în locul certificatelor de conformitate propriu-zise. ......... SRL precizează că autoritatea contractantă a interpretat greşit Decizia CNSC 67/........./2388/2393/2418/18.01.........., susţinând că, Consiliul nu a reţinut că trebuie neapărat corelate certificatele (model) depuse de societatea sa cu celelalte informaţii din ofertă, ci că ar fi trebuit solicitate traducerile acestora şi verificat dacă pot fi corelate sau dacă a depus documente echivalente pentru certificatele de conformitate cerute de autoritatea contractantă. ......... SRL arată că, pentru a-şi fundamenta decizia, autoritatea contractantă contrazice propriile sale clarificări, dar şi caietul de sarcini, 15

§ 21

invocând inclusiv prevederi ale caietului de sarcini şi clarificări care nu există/nu au fost comunicate ofertanţilor sau publicate în SEAP. ......... SRL susţine că, anterior, în cadrul primei evaluări, însăşi autoritatea contractantă a luat apărarea conformităţii ofertei sale sub acelaşi aspect pentru care ulterior a respins-o ca neconformă, încălcând astfel art. 35 alin. (6) lit. a) şi 36 alin. (1) din OUG nr. 34/2006. Mai precizează contestatoarea că, clarificările sale au răspuns în mod clar tuturor solicitărilor autorităţii contractante şi consideră că aceasta a încălcat principiile proporţionalităţii şi tratamentului egal, deoarece oferta sa a fost respinsă ca neconformă în baza unui motiv pe care însăşi autoritatea l-a considerat "pur formal”, măsura adoptată fiind astfel complet disproporţionată, iar oferta ......... a fost considerată admisibilă deşi era afectată de neconformităţi clare, reţinute chiar de instanţă pentru altă ofertă (...), în timp ce oferta ......... SRL a fost respinsă ca neconformă pentru motive "pur formale", aşa cum le-a numit chiar autoritatea înainte de reevaluare. În continuare, ......... SRL prezintă detaliat argumentele sale în ceea ce priveşte motivele de respingere a ofertei. Astfel, în ceea ce priveşte

§ 22

Certificatul

§ 23

de

§ 24

conformitate

§ 25

potrivit

§ 26

Directivei 2007/46/CE, ......... SRL susţine că, potrivit definiţiei din art. 3 pct. 36 din Directiva-Cadru 2007/46/CE, certificatul de conformitate în discuţie reprezintă „documentul eliberat de producător şi care certifică faptul că, în momentul fabricării, un vehicul aparţinând seriei tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă a respectat toate actele de reglementare”. De asemenea, contestatoarea arată că, în Anexa IX a Directivei- Cadru 2007/46/CE se menţionează următoarele: „Certificatul de conformitate este o declaraţie furnizată cumpărătorului de producătorul vehiculului pentru a îl asigura pe acesta că vehiculul pe care l-a achiziţionat respectă legislaţia comunitară în vigoare la momentul fabricării lui. De asemenea, certificatul de conformitate permite autorităţilor competente din statele membre să înmatriculeze vehiculele fără a-i cere solicitantului să furnizeze documente tehnice suplimentare. În acest scop, certificatul de conformitate trebuie să includă următoarele elemente: ...”. Aşadar, din prevederile citate, ......... SRL precizează că este cât se poate de clar că certificatul de conformitate: - este eliberat cumpărătorului vehiculului, nu mai devreme de achiziţionarea acestuia; - nu poate fi eliberat înainte de momentul fabricării vehiculului; - are un dublu rol: (i) constituie o declaraţie prin care se atestă că vehiculul respectă legislaţia în vigoare şi (ii) conţine toate datele tehnice referitoare la vehicul (pentru a nu fi necesar la înmatriculare nici un alt document tehnic suplimentar). În aceste condiţii, este evident excesiv să soliciţi ofertanţilor într-o procedură de achiziţie publică să prezinte certificatele de conformitate 16

§ 27

ale vehiculelor din oferta lor, în condiţiile în care numai unul dintre ei va câştiga contractul, deoarece acest lucru ar presupune să le achiziţioneze. Având în vedere că certificatele se eliberează numai cumpărătorilor vehiculelor respective, nu înainte de fabricarea lor, pentru a le putea prezenta în ofertă ar trebui ca vehiculele respective să fie deja achiziţionate. Din acest motiv, ......... SRL susţine că, la solicitarea operatorilor economici interesaţi, autoritatea contractantă a modificat prin clarificări cerinţa de a prezenta numai certificatele de conformitate, acceptând şi documente echivalente sau declaraţia de conformitate, fapt consemnat de CNSC prin Decizia 67/........./2388/2393/2418/18.01.........., respectiv faptul că puteau fi prezentate documente echivalente în locul certificatelor de conformitate. ......... SRL precizează că a decis să se folosească de această posibilitate şi a depus, pentru a demonstra deţinerea autospecialelor, antecontractul nr. 2655/25.08.2015 încheiat cu SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL având ca obiect 33 de autospeciale noi marca IVECO (producător de şasie pentru autocamioane din 1975, recunoscut pe piaţa europeană de profil) dotate cu suprastructuri de colectare deşeuri FARID (producător european specializat exclusiv pe asemenea echipamente încă din 1929) pe care societatea sa le va achiziţiona dacă va câştiga contractul de achiziţie publică. Având în vedere că autospecialele menţionate din oferta sa nu erau încă achiziţionate/fabricate şi ţinând cont de faptul că autoritatea contractantă nu a specificat nicăieri în documentaţie/clarificări în ce ar trebui să constea documentele echivalente, singurele înscrisuri care puteau dovedi îndeplinirea cerinţelor din caietul de sarcini erau declaraţiile şi specificaţiile tehnice asumate de către producătorul/ furnizorul vehiculelor. Astfel, în locul certificatelor de conformitate, având în vedere că vehiculele nu erau încă achiziţionate/fabricate, ......... SRL menţionează că a depus: - Declaraţia de conformitate a vehiculelor - declaraţie pe proprie răspundere dată de furnizorul Dutch Truck Services SRL (p. 567 din ofertă) că vehiculele corespund normelor legislative în vigoare dar şi că la livrarea fiecărui vehicul nou se vor înmâna cumpărătorului certificatul de conformitate pentru serie de autoşasiu, certificatul de conformitate pentru fiecare serie de caroserie precum şi certificatele de garanţie aferente; - Oferta fermă a furnizorului conţinând toate specificaţiile tehnice ale vehiculelor (atât cu privire la şasiu, cât şi la suprastructură - oferta fermă a furnizorului este anexată antecontractului nr. 2655/25.08.2015), pentru verificarea conformităţii cu cerinţele caietului de sarcini (pg. ......... - 555 şi 572 - 578 din ofertă, a se vedea clarificarea ... nr. 971/25.03.........., pg. 6-7, unde a menţionat paginile la care se găsesc specificaţiile tehnice din oferta sa pentru fiecare autospecială în parte, Anexa 4); 17

§ 28

- În plus, a depus şi 8 modele/exemple de certificate de conformitate (netraduse iniţial) ale unor vehicule similare, strict ca exemplu, din conţinutul cărora furnizorul a înlăturat datele particulare ale vehiculelor în cauză. Aşadar, în condiţiile în care nu a putut prezenta certificatele de conformitate efective pentru că vehiculele nu au fost nici fabricate, nici achiziţionate, ......... SRL susţine că a prezentat documente echivalente care îndeplinesc ambele roluri ale certificatului de conformitate CE: (i) declaraţie prin care se atestă că vehiculul respectă legislaţia în vigoare şi (ii) specificaţii tehnice care conţin toate datele tehnice referitoare la vehicul. ......... SRL consideră că, în mod cu totul eronat, autoritatea contractantă a decis să-i respingă oferta ca neconformă din cauza certificatelor de conformitate depuse ca exemplu/model de societatea sa, analizându-le ca şi când acestea ar fi fost adevăratele certificate de conformitate pentru vehiculele din oferta sa (identificând pretinse necorelări cu specificaţiile tehnice depuse, etc.), deşi societatea sa a clarificat (prin clarificările 971/25.03.......... şi 1022/04.04..........) că sunt numai modele şi că a ales să nu depună certificate de conformitate ci documente echivalente şi declaraţia de conformitate. Scopul depunerii acestor modele a fost acela de a-i permite autorităţii contractante să verifice faptul că toate tipurile de informaţii pe care le cuprinde un certificat de conformitate IVECO (când acesta va fi emis cumpărătorului, după fabricarea vehiculului) se regăsesc în specificaţiile tehnice din oferta fermă a furnizorului, depuse de societatea sa în ofertă. Totodată, certificatele de conformitate sunt de regulă emise în tipizate individualizate de către fiecare producător (ordinea informaţiilor si aşezarea în pagină este diferită la certificatele emise de SCANIA faţă de certificatele emise de IVECO, spre exemplu), astfel încât am considerat că prezentarea unui model al certificatului IVECO ce va fi emis ulterior fabricaţiei poate aduce un plus de informaţie autorităţii. ......... SRL susţine că, respingându-i oferta sa pentru motivul că nu a depus certificatele de conformitate, ci numai "modele" ale acestora, ignorând documentele echivalente şi declaraţia de conformitate depuse, autoritatea contractantă a încălcat în mod grav art. 36, coroborat cu art. 35 din OUG nr. 34/2006, pe care le citează. Contestatoarea a doua precizează că a demonstrat că oferta sa satisface într-o manieră echivalentă cerinţele autorităţii contractante, respectiv documentele depuse suplinesc întru totul funcţiile certificatului de conformitate: prin declaraţia de conformitate furnizorul a garantat pe propria răspundere că vehiculele comercializate îndeplinesc toate normele legale în vigoare, iar prin specificaţiile tehnice din oferta fermă a furnizorului a arătat care sunt caracteristicile tehnice ale vehiculelor, acestea fiind în deplină concordanţă cu cerinţele caietului de sarcini. În continuare, ......... SRL susţine că documentaţia de atribuire, astfel cum a fost modificată prin clarificări, permitea depunerea unor 18

§ 29

documente echivalente sau a declaraţiei de conformitate în locul certificatelor de conformitate. De asemenea, mai arată că prin clarificarea nr. 115/23.06.2015 la documentaţie, în răspunsul la întrebarea nr. 3, (întrebare prin care s-a sesizat neconcordanţa dintre cerinţa de a oferta exclusiv vehicule înmatriculate şi ultima coloană din Formularul ......... denumită Necesar a fi achiziţionat), autoritatea contractantă a modificat cerinţa iniţială şi a precizat că se acceptă prezentarea unui antecontract/precontract, contract de achiziţie, sau ofertă fermă din care să rezulte posibilitatea achiziţionării acestora în perioada de mobilizare ... Cu toate acestea, la momentul respectiv nu a fost modificată şi cerinţa privind necesitatea prezentării certificatelor CE de conformitate pentru vehicule, cu toate că vehiculele care ar fi făcut obiectul „antecontractului/precontractului, contractului de achiziţie, sau ofertei ferme" ar fi putut să nu fie fabricate la momentul ofertării, motiv pentru care nu ar fi putut deţine un certificat de conformitate. ......... SRL susţine că, corelarea cerinţei privind prezentarea certificatelor de conformitate cu posibilitatea de a se include în ofertă vehicule care încă nu au fost achiziţionate sau produse dar pentru care se prezintă antecontract a fost realizată prin clarificări ulterioare, prin care autoritatea contractantă a definit în mod clar soluţiile alternative la prezentarea certificatelor de conformitate CE: - Clarificarea 143/23.07.2015: la întrebarea "Vă rugăm să ne precizaţi în mod clar, complet şi fără ambiguităţi dacă pentru vehiculele şi echipamentele pe care operatorul intenţionează să le folosească pe timpul prestării serviciilor poate prezenta o Declaraţie de conformitate (conform modelului anexat) în locul Certificatului CE de conformitate" s-a răspuns: „Totodată în Caietul de Sarcini se prevede ... Pentru fiecare tip de containere ofertate se vor prezenta Fişe tehnice, manuale de utilizare, certificat de garanţie (care să acopere cel puţin perioada legală de 2 ani), declaraţie/certificat de conformitate”, autoritatea arătând aşadar că declaraţia de conformitate poate fi acceptată ca alternativă la certificatul de conformitate; - Clarificarea 189/14.08.2015 răspunsul 1: „pentru echipamentele noi pentru care ofertanţii prezintă antecontracte de vânzare-cumpărare în oferta tehnică, acestea vor fi însoţite de certificatul de garanţie şi certificatul/declaraţia de conformitate (care atestă conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini), având în vedere că deja se cunoaşte furnizorul/producătorul echipamentului”, prin utilizarea slash- ului "/" indicându-se că declaraţia de conformitate poate fi prezentată alternativ cu certificatul de conformitate; - Clarificarea 205/26.08.2015: la întrebarea „ce documente pot înlocui certificatul de garanţie şi certificatul de conformitate în cazul în care, deşi furnizorul/producătorul sunt nominalizaţi, echipamentele sunt în curs de producţie şi nu se află pe stoc" autoritatea a răspuns în mod clar: declaraţia de conformitate SAU documente echivalente care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini permiţând astfel ofertanţilor să prezinte pentru vehiculele noi aflate încă 19

§ 30

în fabricaţie şi alte documente (documente echivalente) în afară de certificatele de conformitate, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei caietului de sarcini. ......... SRL arată că autoritatea contractantă, în susţinerea deciziei de respingere a ofertei sale, citează o clarificare care nu există, prin care încearcă să adauge condiţii inexistente în documentaţia de atribuire privind declaraţia de conformitate ca alternativă la certificatul de conformitate (pg. 7 din comunicarea privind rezultatul procedurii), respectiv precizează că respectiva "clarificare" ar fi inclusă în clarificarea nr. 117/24.06.2015, lucru ce nu este adevărat, dar pretinsa "clarificare" pare să fie fundamentată pe o lege care a fost abrogată - Legea 608/2001, abrogată încă din 29.08.2010 prin art. 14 din OG nr. 20/2010. Contrar susţinerilor autorităţii contractante, aşa cum rezultă din clarificările citate, ......... SRL precizează că posibilitatea furnizării declaraţiei de conformitate sau a documentelor echivalente în locul certificatelor de conformitate pentru vehicule a fost stabilită de autoritatea contractantă pentru toţi ofertanţii, clarificările nefiind contestate şi devenind aşadar parte a documentaţiei de atribuire, obligatorii inclusiv pentru autoritatea contractantă. În conformitate cu răspunsul autorităţii contractante la clarificarea nr. 205/26.08.2015, ......... SRL susţine că a solicitat furnizorului „documente echivalente" sau "declaraţia de conformitate" pentru vehiculele care fac obiectul antecontractului nr. 2655/25.08.2015, iar furnizorul SC Dutch Truck Services SRL a prezentat, pentru a demonstra conformarea cu cerinţele caietului de sarcini, "declaraţia de conformitate" şi „documente echivalente", pentru fiecare dintre cele 8 categorii de autospeciale (în total 33 de vehicule). Chiar şi numai prin prezentarea declaraţiei de conformitate a furnizorului, ......... SRL consideră că a îndeplinit cerinţa autorităţii contractante în privinţa certificatelor de conformitate, aşa cum a fost aceasta clarificată prin clarificarea nr. 205/26.08.2015, răspunsul 1, având în vedere că putea depune declaraţia de conformitate sau documente echivalente. În plus, ......... SRL precizează că a depus şi documente echivalente, respectiv specificaţiile tehnice pentru fiecare tip de vehicul în parte, adică toate informaţiile solicitate prin caietul de sarcini şi care s-ar fi regăsit în certificatele de conformitate (dacă acestea ar fi existat/dacă vehiculele ar fi fost fabricate). În continuare, ......... SRL consideră că autoritatea contractantă a încălcat decizia CNSC 67/........./2388/2393/2418/18.01........... Astfel, pentru a-i respinge ca neconformă oferta, ......... SRL consideră că autoritatea contractantă pare să pornească de la premisa complet greşită că CNSC ar fi reţinut prin decizia nr. 67/........./2388/2393/2418/18.01.......... că, în măsura în care nu se demonstrează corespondenţa certificatelor depuse de societatea sa cu vehiculele din ofertă, atunci oferta trebuie respinsă, ca neconformă. În acest sens, autoritatea contractantă susţinea că: 20

§ 31

"Operatorul a depus modelele de certificate traduse, dar comisia de evaluare nu a putut respecta indicaţiile din decizia CNSC-ului cu privire la corespondenţa între certificate şi autospecialele ofertate (din punct de vedere al informaţiilor tehnice specifice pe care ar trebui să le conţină) şi nici măcar corespondenţa acestora cu alte documente depuse în cadrul ofertei (în acest sens reţine solicitările de clarificări ale autorităţii contractante şi răspunsurile primite din partea ofertantului Iridex)." Însă, CNSC a reţinut numai în parte temeinicia criticii ........., respectiv numai în ceea ce priveşte nesolicitarea de către autoritatea contractantă a traducerilor în limba română a certificatelor depuse şi a considerat că autoritatea contractantă trebuia să solicite traducerile şi să verifice apoi dacă certificatele de conformitate traduse corespund vehiculelor ofertate sau dacă au fost prezentate documente echivalente certificatelor de conformitate pentru vehiculele respective, citând pagina ......... din decizia Consiliului. Aşadar, ......... SRL susţine că autoritatea contractantă a invocat trunchiat decizia Consiliului: lipsa corespondenţei între certificatele de conformitate traduse cu vehiculele din oferta sa nu trebuia să conducă automat la neconformitatea ofertei, ci trebuia verificat dacă au fost depuse documente echivalente cu certificatele de conformitate, decizia CNSC fiind, din acest punct de vedere, în deplină conformitate cu clarificarea autorităţii contractante nr. 205/26.08.2015. Contestatoarea ......... SRL menţionează că era firesc ca CNSC să considere că autoritatea contractantă nu a procedat corect nesolicitând traducerile pentru certificatele depuse de societatea sa, însă la momentul respectiv CNSC nu avea de unde să ştie (certificatele nefiind traduse) că acestea nu corespund/nu au fost depuse pentru fiecare vehicul în parte, ci ca exemplu/model. De asemenea, ......... SRL arată că a clarificat acest aspect prin răspunsurile ulterioare din reevaluare iar CNSC nu putea să anticipeze care ar fi clarificarea sa în această privinţă. Mai susţine contestatoarea că decizia Consiliului nu a stabilit că pentru a fi admisibilă oferta ... trebuie să existe o corespondenţă între certificatele netraduse ale subscrisei şi autospeciale, ci a adăugat "ori echivalenţa acestora [certificatele CE] cu documentele prezentate", de unde rezultă că putea depune şi documente echivalente certificatelor de conformitate. Tototdată, contestatoarea precizează că este evident că acesta este sensul corect al deciziei CNSC pe care în mod greşit autoritatea contractantă şi-a fundamentat decizia de respingere a ofertei sale, având în vedere că şi în privinţa altui ofertant - ... - Consiliul a confirmat şi mai clar posibilitatea prezentării documentelor echivalente: "Se poate observa că întrebările operatorilor economici fac referire la echipamentele care sunt în curs de producţie şi care nu se află în stoc. Din răspunsul autorităţii contractante, se poate constata că aceasta a permis depunerea inclusiv de documente echivalente pentru echipamentele noi, nefăcând distincţie după cum aceste echipamente sunt în curs de producţie sau sunt deja pe stoc, astfel că, în evaluarea 21

§ 32

ofertelor, trebuia să se ţină seama de răspunsurile la clarificări, postate în SEAP. În temeiul art. 78 din HG nr. 925/2006, autoritatea contractantă trebuia să solicite asocierii ofertante depunerea de documente pentru autoutilitarele pe care le va achiziţiona, pentru confirmarea conformităţii acestora, fiind obligată să accepte inclusiv documente echivalente, astfel cum a permis prin clarificările publicate în SEAP" (paginile 62 - 63 ale Deciziei CNSC). În realitate, ......... SRL consideră că, comisia de evaluare avea toate informaţiile necesare pentru a verifica: - corespondenţa dintre documentele echivalente - specificaţiile tehnice - şi autospecialele ofertate; - corespondenţa informaţiilor tehnice specifice din specificaţiile tehnice depuse cu cerinţele caietului de sarcini. În continuare, ......... SRL invocă faptul că autoritatea contractantă şi-a fundamentat decizia de respingere ca neconformă a ofertei sale pe cerinţe inexistente în caietul de sarcini. Astfel, la pagina 8 din comunicarea privind rezultatul procedurii, autoritatea contractantă invoca prevederi inexistente în caietul de sarcini pentru a respinge documentele echivalente certificatelor de conformitate prezentate de societate sa, respectiv: "Cu privire la susţinerea ofertantului în ceea ce priveşte denumirea generică de documente echivalente ca fiind oferta fermă — specificaţii tehnice, care pot înlocui inclusiv certificatele de conformitate — caietul de sarcini prevedea clar că oferta privind autospecialele trebuiau însoţite de mai multe tipuri de documente sau echivalente acestora (nu un singur tip de document care le înglobează pe toate) din care să rezulte tipul de vehicul, greutatea utilă totală, capacitatea de încărcare, capacitatea benei în metri cubi, categoria de deşeu pentru care va fi utilizat, gradul de compactare, documentaţia cu standardele, documente din care să rezulte consumul de carburant şi costuri de exploatare.” Contestatoarea a doua susţine că nu exista o asemenea limitare în caietul de sarcini, de a nu depune un singur document care să conţină toate aceste informaţii, invocând, în acest sens pag. 35/36 din caietul de sarcini şi, mai mult decât atât, însăşi autoritatea contractantă a solicitat prin completarea la Formularul ........., pe care a efectuat-o prin clarificarea 115/23.06.2015, ca toate aceste informaţii să fie incluse într- un singur document, respectiv în antecontract/oferta fermă de la furnizor: "un antecontract/precontract sau ofertă fermă din care să rezulte posibilitatea achiziţionării în perioada de mobilizare conform planului de organizare ataşat prezentei oferte, din care să rezulte şi: tipul de vehicul (încărcare frontală sau prin spate); greutatea utilă totală; capacitatea de încărcare; capacitatea benei în metri cubi (acolo unde este cazul); categoria de deşeu pentru care va fi utilizat; gradul de compactare: documentaţia de conformare cu standardele mai jos menţionate; în plus lista va menţiona tipul de schema de colectare pentru care se potriveşte 22

§ 33

vehiculul; documente din care să rezulte consumul de carburant şi costurile de exploatare." Astfel, contestatoarea menţionează că, din textul clarificării 115/formularului ......... prezentat, rezultă clar că autoritatea contractantă a solicitat un singur tip de document - un antecontract/precontract sau oferta fermă - care să înglobeze toate informaţiile tehnice referitoare la vehicul la care se referă autoritatea în adresa de comunicare a rezultatului procedurii - unde susţine exact contrariul, că aceste informaţii ar fi trebuit să-i fie prezentate în documente diferite. De asemenea, contestatoarea ......... SRL arată că toate aceste specificaţii tehnice se regăsesc în oferta fermă a furnizorului depusă de societatea sa, drept pentru care consideră ca fiind complet lipsită de fundament concluzia autorităţii contractante în ceea ce priveşte documentaţia depusă în ofertă: "Nedepunerea tuturor documentelor (sau echivalente) face imposibilă verificarea/compararea din punct de vedere al concordantei informaţiilor tehnice ale autovehiculelor ofertate", atâta timp cât societatea sa a depus oferta fermă a furnizorului care include toate aceste informaţii tehnice, indicându-i autorităţii contractante, prin clarificările din reevaluare, inclusiv paginile la care se găseşte fiecare specificaţie tehnică în parte. Mai mult, contestatoarea precizează că şi Consiliul a confirmat, de altfel, că a depus toate documentele necesare (mai puţin traducerile): "ofertantul a prezentat autospecialele necesare, iar pentru acestea, dovada deţinerii (antecontracte vanzare/cumpararef contract de leasing financiar si contract de inchiriere utilaje), specificaţii tehnice, declaraţii de conformitate din partea promitentului vânzător, certificate cu consumurile de combustibil şi certificate de conformitate CE", (pag.

§ 34

.........

§ 35

din

§ 36

Decizia

§ 37

CNSC 67/........./2388/2393/2418/18.01..........). ......... SRL invocă faptul că, în mod eronat a considerat autoritatea contractantă neconcludente clarificările sale. Astfel, prin solicitarea de clarificare nr. 104/..........03.........., contestatoarea susţine că i s-a solicitat, la punctul a), să traducă cele 8 modele de certificate de conformitate depuse iniţial numai în engleză în oferta sa, iar prin răspunsul nr. 971/25.03.........., a prezentat aceste 8 certificate traduse împreună cu explicaţiile sale cu privire la rolul acestora, de exemplu şi, totodată, anexă a documentelor echivalente principale - specificaţii tehnice din oferta furnizorului. Mai susţine contestatoarea că, la punctul b) al solicitării nr. 104/..........03.........., i s-a cerut să indice: „unde în oferta depusă de Dvs. se regăsesc certificatele de conformitate pentru autospecialele/ autogunoierele care fac obiectul Antecontractului de Vanzare-Cumpărare nr. 2655/25.08.2015 ... şi, de asemenea să indicaţi unde în cuprinsul ofertei tehnice/documente de calificare se regăsesc certificatele/ declaraţiile de conformitate pentru fiecare dintre cele 33 de bunuri prevăzute în antecontractul nr. 2655/25.08.2015”, iar în răspunsul său, a explicat autorităţii contractante că, în deplină concordanţă cu 23

§ 38

clarificările la documentaţia de atribuire, a optat pentru a depune în locul certificatelor de conformitate (care nu puteau fi prezentate deoarece vehiculele nu au fost fabricate încă) următoarele documente: - declaraţie de conformitate; - documente echivalente - specificaţii tehnice şi - ca document echivalent suplimentar, nu unic - modele de certificate de conformitate. Totodată, prin acelaşi răspuns a redat într-un tabel paginile din oferta sa la care se regăsesc documentele echivalente şi declaraţia de conformitate a furnizorului, „pentru fiecare dintre cele 33 de bunuri prevăzute în antecontractul nr. 2655/25.08.2015”, răspunzând astfel punctului b) al solicitării. Pentru a răspunde la punctul c) al solicitării nr. 104/..........03.........., ......... SRL susţine că a indicat paginile la care se regăsesc documentele echivalente şi declaraţia de conformitate pentru autospeciala ofertată, conform cerinţei autorităţii contractante. Contestatoara ......... SRL precizează că autoritatea contractantă a emis apoi o a doua solicitare de clarificări cu nr. 115/........., solicitare prin care autoritatea contractantă nu a mai solicitat nicio clarificare cu privire la rolul certificatelor de conformitate - model din oferta sa, părând a fi fost mulţumită de răspunsurile primite. În referire la invocarea de către autoritatea contractantă a aşa- ziselor neconcordanţe între specificaţiile tehnice prezentate de societatea sa (document echivalent certificatelor de conformitate) şi modelele de certificate de conformitate prezentate ca exemplu (serie motor, serie şasiu, tip model), contestatoarea susţine că, rolul acestor exemple/modele de certificate de conformitate era ca autoritatea contractantă să poată observa şi verifica faptul că toate tipurile de informaţii cuprinse într-un certificat de conformitate (când acesta va fi emis - la fabricarea vehiculului) se regăsesc cu valori precise în specificaţiile tehnice (document echivalent) din oferta furnizorului, iar nu de a corela informaţia numeric/valoric dintr-un model cu cea cuprinsă în specificaţiile tehnice individualizate. Astfel, contestatoarea menţionează că, prin răspunsul său nr. 1022/04.04.........., a prezentat autorităţii contractante aceste aspecte şi, suplimentar a făcut toate corespondenţele prin care a demonstrat: - că toate informaţiile solicitate de autoritatea contractantă referitoare la autovehiculele de colectare, în caietul de sarcini, se regăsesc în documentele echivalente - specificaţiile tehnice: a extras din caietul de sarcini toate cerinţele referitoare la vehiculele de colectare şi a indicat pagina unde se regăseşte informaţia în documentele echivalente; - toate informaţiile cuprinse într-un certificat de conformitate, când acesta va fi emis la fabricarea autovehiculului, se regăsesc evidenţiate numeric/valoric în documentele echivalente principale - specificaţii tehnice: a extras din modelul de certificate de conformitate toate informaţiile cu caracter relevant şi a indicat pagina unde se regăseşte informaţia individualizată pentru fiecare autospecială în specificaţiile tehnice. 24

§ 39

......... SRL susţine că, Anexa 1 a răspunsului său, i-a permis autorităţii să verifice punctual corespondenţa dintre tipurile de informaţii tehnice relevante cuprinse în certificatele de conformitate, conform modelelor prezentate şi informaţiile tehnice particularizate din specificaţiile tehnice depuse. În plus, întrucât autoritatea contractantă a sesizat în cadrul specificaţiilor tehnice furnizate de producătorul IVECO că acesta a folosit, referindu-se la aceeaşi categorie de vehicul, două coduri de motorizare diferite (în cuprinsul specificaţiilor tehnice şi în anexa referitoare la consumul de combustibil al şasiului la diferite turaţii ale motorului), contestatoarea arată că a solicitat acestuia explicaţii, iar producătorul IVECO a corectat eroarea strecurată în documentele respective emise anterior şi a precizat codul de motor corect cu care vor fi echipate vehiculele ofertate, arătând în mod clar eroarea de tehnoredactare a codului motorului, fără implicaţii asupra consumului, eroarea de tehnoredactare fiind numai la nivelul codului motorului, nu şi la nivelul consumului care fusese trecut corect. Consideră contestatoarea că a răspuns fiecărui punct din clarificările solicitate de autoritatea contractantă, prin adresa nr. 115/20.03.........., respectiv: - pentru punctul a), a ataşat inclusiv fişier Excel în care a indicat corecţiile de tehnoredactare şi răspunsul pentru fiecare tip de autospecială şi a arătat că prin corectarea erorii de tehnoredactare şi înscriere a codurilor motoarelor (formate fiecare din unsprezece cifre, litere şi caractere speciale) se realizează concordanţa între codificarea motorului înscrisă în certificatele eliberate de producătorul IVECO referitoare la consumul specific de carburant în funcţie de motorul cu care este echipat vehiculul (în cazul Iveco Daily 50C15 şi lveco Daily 35S13V) şi Documentele echivalente - specificaţii tehnice (în cazul Iveco Daily 50C15 şi lveco Daily 35S13V); - pentru punctul b), a precizat încadrarea ambelor tipuri de autospeciale în gama Eurocargo, gamă de autocamioane cu sarcini maxime autorizate cuprinse între 7,5 tone şi ......... tone, având acelaşi model de certificat de conformitate; - pentru punctul c), a precizat că autospeciala model Iveco Stralis AD260S33Y/PS face parte din gama Stralis AD 260, gamă din care a fost prezentat şi modelul de certificat de conformitate (respectiv AD 260 SY/PS); - pentru punctul d), a precizat că autospeciala model Iveco Daily 35S13 Van face parte din gama Daily 35, gamă din care a fost prezentat şi modelul de certificat de conformitate (de la Daily 35C13 Van). În ceea ce priveşte susţinerea autorităţii contractante din cuprinsul comunicării rezultatului procedurii, respectiv: „Autoritatea contractantă subliniază faptul că tipul de motor folosit şi implicit puterea acestuia sunt esenţiale în sensul că permit verificarea corespondenţei parametrilor descrişi în certificatele de conformitate şi fişele tehnice, precum şi corespondenţa cu consumurile de carburanţi prezentate în Memoriile tehnice (oferta financiară) care au stat la baza stabilirii preţului ofertat”, contestatoarea arată că, în Anexele 3a şi 3b prin care a corectat erorile 25

§ 40

de tehnoredactare a indicativului motorizărilor, a precizat foarte clar că eroarea s-a produs numai la indicativul motorului, nu şi la consumul acestuia, astfel încât corectarea erorii nu are cum să modifice consumul (şi implicit nici preţul ofertei) deoarece acesta fusese trecut corect din start. Aşadar, contestatoarea consideră că a dat răspunsuri clare la toate solicitările autorităţii şi, mai mult, autoritatea contractant nici măcar nu precizează de ce nu ar fi fost concludente răspunsurile sale. În continuare, ......... SRL invocă faptul că reevaluarea ofertei sale realizată de autoritatea contractantă a fost superficială şi greşită, considerând că aceasta a încălcat considerentele deciziei CNSC nr. 67/........./2388/2393/2418/18.01.........., propria sa clarificare 205/ 26.08.2015, poziţia sa corectă exprimată în apărarea ofertei ......... SRL înainte de reevaluare dar şi caietul de sarcini. Astfel, contestatoarea ......... SRL susţine că autoritatea contractantă a considerat practic că ar fi trebuit să depună certificate de conformitate pentru vehiculele din ofertă, iar nu exemple/modele de certificate de conformitate şi alte documente echivalente/declaraţii de la producător, ignorând/minimizând documentele echivalente depuse de societatea sa, în baza unor argumente superficiale şi greşite, cu încălcarea deciziei CNSC nr. 67/........./2388/2393/2418/18.01.......... şi a clarificării nr. 205/ 26.08.2015. ......... SRL invocă lipsa de proporţionalitate a măsurii respingerii ofertei sale, ca neconformă şi încălcarea principiului tratamentului egal faţă de oferta SC ......... SRL, susţinând că este greu de înţeles ce anume a determinat-o pe autoritatea contractantă să îşi modifice atât de fundamental poziţia faţă de documentele echivalente depuse de societate sa, având în vedere că la evaluarea iniţială autoritatea a fost mulţumită de documentele echivalente depuse, declarând oferta sa admisibilă şi câştigătoare. Apare cu atât mai dificil de înţeles mai ales dacă analizează susţinerile autorităţii contractante din faţa Curţii de Apel Alba Iulia în dosarul privind plângerile împotriva Deciziei CNSC nr. 67/........./2388/ 2393/2418/18.01..........: „comisia de evaluare a înţeles conţinutul acestora [documentelor depuse de ....], având suficiente date pentru a verifica corespondenţa între autospeciale şi certificatele de conformitate depuse, motivul reţinut de către CNSC este unul pur formal (pag. 2, pct. 2, întâmpinarea autorităţii din dosarul 95/57/........., adresă înregistrată la autoritatea contractanta cu nr. 54/09.02..........). Aşadar, contestatoarea ......... SRL susţine că autoritatea contractantă a respins ca neconformă oferta sa în baza unui motiv pe care tot ea l-a considerat "pur formal” şi, aşa cum a arătat, Decizia CNSC nr. 67/........./2388/2393/2418/18.01.......... şi Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia 433/16.03.......... de a menţine această decizie (în partea referitoare la reevaluarea ofertei sale) nu pot fi considerate determinante în schimbarea evaluării iniţiale a ofertei sale din admisibilă în neconformă. 26

§ 41

Contestatoarea ......... SRL consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit să solicite traducerile certificatelor model, aşa cum a dispus Consiliul, să constate că a depus exemple/modele de certificate de conformitate (documente echivalente, nu certificatele de conformitate în sine), precum şi alte documente echivalente şi declaraţia de conformitate, iar apoi să verifice echivalenţa documentelor depuse cu certificatele de conformitate, în concordanţă cu Decizia CNSC şi documentaţia de atribuire clarificată. Chiar făcând abstracţie de faptul că societatea sa a respectat întru totul prevederile documentaţiei de atribuire, furnizând răspunsuri concludente la solicitările de clarificări ale autorităţii contractante, prin faptul că a respins oferta sa în baza unui motiv "pur formal”, contestatoarea susţine că autoritatea contractantă a încălcat principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. e) din OUG nr. 34/2006. De asemenea, contestoarea arată că disproporţia dintre sancţiunea aplicată şi încălcarea pretinsă apare cu atât mai evidentă dacă analizează oferta ......... SRL, declarată admisibilă şi câştigătoare. În ceea ce priveşte colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public, depozitarea acestor cadavre până la transportarea către instalaţia de neutralizare şi transportul acestora către unitatea de neutralizare, contestatoarea susţine că SC ......... SRL doreşte să realizeze toate aceste activităţi cu o singură autoutilitară IVECO Furgon dotată cu box frigorific, dar pentru exact acelaşi motiv oferta ... a fost respinsă ca neconformă de autoritatea contractantă. Contestatoarea menţionează faptul că CNSC a stabilit prin Decizia CNSC nr. 67/........./2388/2393/2418/18.01.......... că aceste activităţi nu pot fi realizate cu aceeaşi autoutilitară, fiind necesar un spaţiu de depozitare distinct, aspect confirmat de autoritate prin punctul său de vedere depus la Consiliu (citând pag. 64 – 65 din decizia CNSC). Mai arată contestatoarea ......... SRL, că decizia CNSC a fost contestată de autoritatea contractantă la Curtea de Apel Alba Iulia, iar acesta a admis-o şi a constatat ca "nefondate contestaţiile formulate de ... Asocierea SC ......... SA - SC ......... &A - ... ......... SA în contradictoriu cu ......... împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015, păstrând rezultatul iniţial al procedurii şi eliminând oferta RER ca neconformă. ......... SRL susţine că este de neînţeles de ce autoritatea contractantă, la reevaluare, nu a observat neconformitatea ofertei SC ......... SRL, deşi aceasta propune gestionarea activităţii respective în mod identic cu oferta ..., ofertă respinsă în principal pentru acest motiv. Mai mult, contestatoarea arată că autoritatea contratantă nici măcar nu a apreciat necesar "să verifice în detaliu modul" în care SC ......... SRL va îndeplini această cerinţă a caietului de sarcini, eventual "să ceară clarificări „clare şi explicite” şi să stabilească dacă sunt incidente prevederile art. 79 alin. (2) din HG nr. 925/2006", aşa cum a dispus Consiliul în cazul .... 27

§ 42

......... SRL susţine că eventuala facilitate de depozitare nu poate fi asigurată în maşină, caracteristicile „spaţiului adecvat" de depozitare fiind impuse de norme legale imperative în vigoare. Astfel, în ANEXA 1 la Norma sanitară veterinară aprobată prin Ordinul nr. 16 din 16 martie 2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de înregistrare/autorizare sanitar-veterinară a unităţilor/centrelor de colectare/exploataţiilor de origine şi a mijloacelor de transport din domeniul sănătăţii şi al bunăstării animalelor, a unităţilor implicate în depozitarea şi neutralizarea subproduselor de origine animal care nu sunt destinate consumului uman şi a produselor procesate sunt definite următoarele: "Art. 68. Mijloc de transport subproduse de origine animală care nu sunt destinate consumului uman - mijloc de transport special amenajat pentru transportul în condiţii de maximă siguranţă a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, acesta fiind utilizat exclusiv în acest scop" deci nu poate fi utilizat şi pentru depozitare. De asemenea, Ordinul ANRSC nr. 82 din 9 martie 2015 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor prevede la Art. 72 că: „Autovehiculele şi containerele destinate transportului cadavrelor de animale de pe domeniul public trebuie dezinfectate după fiecare transport în parte în locurile special amenajate pentru această operaţie". Aceasta înseamnă că după fiecare transport, deşeurile trebuie descărcate din autovehicul în vederea dezinfectării, neputând fi depozitate în interiorul acestuia, cum propune ......... (şi ..) în oferta sa. Mai mult, caietul de sarcini prevedea la capitolul 2.10 şi în Anexa 12 că activitatea de ridicare a cadavrelor de animale şi transport la spaţiul de depozitare temporară trebuie realizată la maxim 2 ore de la anunţare sau autosesizare, permanent (adică solicitările pot veni oricând, ofertanţii trebuie să asigure viteza de răspuns de maxim 2 ore oricând), însă SC ......... SRL a prezentat un acord cu incineratorul SC ALV1 SERV aflat la 295 km de ........., cursele către această unitate de neutralizare urmând a fi efectuate cu aceeaşi (unică) autoutilitară. Or, este evident că SC ......... SRL nu va putea să colecteze din teritoriu cadavrele semnalate în termen de 2 ore dacă autoutilitara care ar trebui să le colecteze se află pe drum spre unitatea de neutralizare, aflată la minim 5 ore (dus-întors) distanţă de .......... ......... SRL precizează că SC ......... SRL nu dispune de timpul necesar respectării cerinţei de preluare în termenul maxim de 2 ore, impus în mod expres în caietul de sarcini, în cazul suprapunerii solicitărilor în intervalul de timp când autovehiculul transportă deşeuri la incinerare. În plus, contestatoarea SC ......... SRL consideră că oferta SC ......... SRL este neconformă şi din cauza faptului că propunerea financiară conţine la acest capitol costuri mult subevaluate care nu pot fi justificate şi care nu corespund cu propunerea tehnică. La o verificare sumară a Memoriului tehnic privind consumul de ulei şi carburant pentru transportul deşeurilor la incinerator (un transport la maxim 14 zile, deci 28

§ 43

minim 26 de curse pe an) la o distanţă de 295 km (590 km dus-întors), rezultă că numărul minim de km doar pentru transportul acestor deşeuri la instalaţia de neutralizare este de 26 curse/an x 590 km/cursa = 15340 km/an. De asemenea, contestatoarea arată că în memoriul tehnic depus de SC ......... SRL pentru calculul consumului de carburant aferent acestei activităţi, la pagina 1416 din oferta financiară, se precizează 34 curse/an x 10 km/cursă = 340 km/an. Aşadar, contestatoarea susţine că, costurile reale privind activitatea de eliminare a cadavrelor de animale de pe domeniul public sunt mult mai mari, corectarea acestora în propunerea financiară SC ......... SRL determinând o modificare semnificativă a preţului acestei oferte: - costurile de transport trebuie mărite pentru a acoperi cheltuielile pentru încă cel puţin 15.000 km/an de transport (neluând în calcul şi km necesari curselor în teritoriu pentru colectarea deşeurilor respective); - un spaţiu de stocare temporară a deşeurilor (altul decât maşina de colectare în sine) presupune o autorizare specială prevăzută de lege şi un cost aferent acesteia. Din această autorizare decurg şi o serie de constrângeri şi rigori de natură tehnică ce trebuie respectate, care, la rândul lor, generează costuri semnificative; funcţionarea echipamentului de stocare temporară precum şi incinta autorizată trebuie racordate la utilităţi care generează alte costuri; există obligaţia legală privind dezinfecţia periodică a spaţiului de stocare temporară precum şi alte costuri (revizii periodice, monitorizare, mentenanţă, costuri de achiziţie, etc). În ciuda acestor motive de neconformitate evidente din oferta SC ......... SRL, motive care au condus chiar la respingerea unei alte oferte (RER), contestatoarea a doua arată că autoritatea contractantă nici măcar nu a cerut clarificări acestei ofertante, cu toate că Hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia 433/......... prevedea „obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele Asocierii ... ......... SA şi SC ......... SRL şi să continuie procedura”. În concluzie, contestatoarea SC ......... SRL susţine că oferta SC ......... SRL a fost considerată admisibilă, deşi era afectată de neconformităţi clare, reţinute chiar de instanţă pentru altă ofertă, în timp ce oferta sa a fost respinsă ca neconformă pentru motive „pur formale” aşa cum le-a numit chiar autoritatea înainte de reevaluare şi, procedând în acest fel în reevaluare, a încălcat în mod semnificativ şi principiul tratamentului egal prevăzut de art. 2 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006. În drept, contestatoarea invocă prevederile art. 255 şi următoarele, art. 278 din OUG nr. 34/2006, celelalte articole invocate în contestaţie, precum şi principiile în care îşi are sediul materia, precum şi orice alte prevederi legale. Contestatoarea solicită accesul la documentele aflate în dosarul achiziţiei publice pentru studierea şi fotocopierea lui, rezervându-şi dreptul de a solicita autorităţii contractante, pe cale separată, cheltuielile judiciare (onorariu avocaţial şi orice alte costuri). 29

§ 44

Prin contestaţia FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., ASOCIEREA SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... prin liderul Asocierii ......... SA critică rezultatul procedurii de atribuire comunicat prin adresa nr. 136/14.04.........., prin care oferta sa a fost declarată neconformă, ofertantul SC ......... SRL a fost declarat câştigător, iar procedura de atribuire nu a fost anulată având în vedere că o singură ofertă a fost considerată eligibilă în cadrul procedurii din speţă. ......... SA susţine că în speţă a fost stabilit criteriu de atribuire „preţul cel mai scăzut”, astfel încât, în urma deschiderii ofertelor, din punct de vedere al preţului, oferta sa s-a clasat pe locul 2, ulterior ofertei SC BRAI-CATA SRL BRĂILA, dar la data de 24.11.2015, prin adresa nr. 272/24.11.2015 i s-a comunicat că oferta sa a fost declarată neconformă. Considerând rezultatul procedurii de atribuire referitor la oferta sa este nelegal şi neîntemeiat, ......... SA precizează că a formulat contestaţia din data de 04.12.2015, prin care a criticat modalitatea abuzivă, echivocă, lipsită de fundament şi argumente prin care autoritatea contractantă i-a descalificat oferta, iar prin decizia CNSC nr. 67/........./2388,2393,2418 din 18.01.........., Consiliu a admis, în parte, contestaţiile formulate de către societatea sa, Asocierea ... şi SC ......... SRL şi a anulat raportul de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările rezultatului procedurii de atribuire, în temeiul art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, a respins, ca nefondată, cererea contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire şi a încuviinţat, în principiu, cererea de intervenţie formulată de către Asocierea Iridex şi a admis-o, în parte. Având în vedere că asocierea sa, conform propunerii financiare, este pe locul I, iar prin decizia CNSC s-a dispus reevaluarea ofertei sale, prin solicitarea de clarificări suplimentare doar pentru motivele 2, 5, 7, 9 din cele 10 motive de respingere invocate de către autoritatea contractantă, ......... SA arată că a considerat că motivarea CNSC este pertinentă, echilibrată şi echidistantă motiv pentru care nu a contestat-o întrucât nu privea aspecte care să fie în defavoarea sa. În schimb, ......... SA susţine că toate celelalte părţi (Asocierea Brantner, ADI Eco ........., Asocierea Iridex şi SC ......... SRL) au contestat decizia CNSC axându-se, în principal, pe soluţia dată cu privire la oferta sa, iar prin decizia nr. 433 din 16.03.........., Curtea de Apel Alba lulia „admite în tot plângerea formulată de ........./admite în parte, plângerile formulate de Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea ... – SC ......... SA, împotriva Deciziei nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimata Asocierea SC ......... SA – SC ......... SA – SC .. ......... SA şi în consecinţă: Anulează în parte, decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea SC ......... SA – SC ......... SA – ....... SA în contradictoriu cu ......... împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările adresate acestor două contestatoare 30

§ 45

vizând rezultatul procedurii, adresa 273/24.11.2015 şi 272/24.11.2015. Înlătură obligarea autorităţii contractante de la plata cheltuielilor de judecată către Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL. Menţine în rest Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor atacată, în ce priveşte admiterea în parte a contestaţiei SC ......... SRL, anularea raportului procedurii şi obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele Asocierii ... SC ......... SA şi SC ......... SRL şi să continue procedura, precum şi în ce priveşte respingerea cererii contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire. Respinge plângerea formulată de Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL, în subsidiar având ca obiect anularea procedurii. Respinge plângerea formidată de SC ......... SRL împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, atât în principal, cât şi în subsidiar pentru anularea procedurii. Ia act că autoritatea contractantă ......... nu a solicitat cheltuieli de judecată în plângere, iar celelalte părţi îşi rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată”. Întrucât, din minuta menţionată nu se determina modul în care se poate realiza o reevaluare pertinentă fară detalierea în concret a motivării instanţei de judecată, ......... SA consideră că autoritatea contractantă a procedat într-un mod abuziv şi nelegal atunci când a declarat câştigătoare oferta S.C. ......... S.R.L., deoarece până la acest moment decizia Curţii dc Apel Alba Iulia nu a fost încă comunicată astfel încât ea nu poate fl pusă în executare. Pe de altă parte, autoritatea contractantă nu a avut în vedere nici soluţia de anulare a procedurii de atribuire atât în ceea ce priveşte neconformitatea/inacceptabilitatea ofertei SC ......... SRL, cât nici în ceea ce priveşte aplicabilitatea dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 101/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006. Având în vedere aceste motive, ......... SA consideră că, pe de o parte, decizia prin care oferta SC ......... SRL a fost declarată câştigătoare este nelegală, fiind dată înainte de a se comunica decizia Curţii de Apel Alba Iulia nr. 433 din 16.03.........., iar comunicarea rezultatului procedurii de atribuire nu cuprinde toate cerinţele impuse de lege, iar pe de altă parte este neîntemeiată/nefondată întrucât, pe de o parte, oferta SC ......... SRL este inacceptabilă şi/sau neconformă impunându-se anularea procedurii de atribuire având în vedere dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, iar pe de altă parte se impune anularea procedurii de atribuire având în vedere incidenţa dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, coroborate cu dispoziţiile art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006. În continuare, ......... SA îşi prezintă interesul său în promovarea contestaţiei. În ceea ce priveşte rezultatul procedurii de atribuire privind oferta SC ......... SRL, ......... SA menţionează că acesta este nelegal. Astfel, contestatoarea susţine că din cuprinsul comunicării rezultatului procedurii de atribuire nr. 136/14.04.......... nu rezultă clar motivele şi argumentele pentru care oferta sa a fost declarată neconformă potrivit 31

§ 46

art. 36 alin. (2) lit. a), art. 79 alin. (1) din HG nr. 925/2006, încălcându- se prevederile art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006 care obligă autoritatea contractantă să precizeze atât motivele de respingere cât şi argumentele detaliate în temeiul cărora oferta a fost declarată neconformă, cu atât mai mult cu cât reevaluarea ofertelor a fost dispusă înainte de motivarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia. Contestatoarea precizează că simpla menţiune că „oferta dvs. depusă în cadrul procedurii de licitaţie publică deschisă organizată pentru atribuirea contractului având ca obiect Delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în Zona I, judeţul ......... a fost respinsă, fiind considerată neconformă prin menţinerea motivelor de respingere prezentate pe larg în Raportul procedurii nr. 268/23.11.2015 contestat atât la CNSC, cât şi la Curtea de Apel Alba Iulia” nu reprezintă detalierea motivelor concrete care au stat la baza deciziei de respingere şi nici a argumentelor în temeiul cărora oferta a fost respinsă, cu atât mai mult cu cât decizia nr. 433/16.03.......... nu a fost comunicată nici până la acest moment. Aşadar, în lipsa motivării pertinente a instanţei de judecată şi a considerentelor stabilite în decizia Curţii de Apel Alba Iulia, autoritatea contractantă nu putea proceda la reevaluarea ofertelor şi nici la motivarea respingerii ofertei subscrisei şi a admierii ofertei SC ......... SRL. Atât timp cât decizia Curţii de Apel Alba Iulia modifică decizia CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.........., contestatoarea arată că autoritatea contractantă ar fi trebuit să aştepte decizia motivată a Curţii de Apel pentru a o putea pune în executare, cu atât mai mult cu cât potrivit art. 461 alin. (2) din Cod. Proc. Civ. Considerentele unei hotărâri pot fi contestate şi produc efecte juridice. De asemenea, ......... SA susţine că are posibilitatea de a contesta respectiva decizie, atât printr-o cale extraordinară de atac, cât şi printr-o plângere la CEDO având în vedere că, în continuare consideră că soluţia dată cu privire la oferta sa este atât nelegală cât şi netemeinică. În ceea ce priveşte netemeinicia rezultatului procedurii de atribuire prin care ofertantul SC ......... SRL a fost considerat câştigător, ......... SA solicită admiterea contestaţiei având în vedere faptul că, spre deosebire de oferta sa (căreia nu i s-a permis nici de către atoritatea contractantă şi nici de către instanţa de judecată completarea ofertei) ofertantul SC ......... SRL şi-a completat oferta existând o discrepanţă între modul în care s-a desfăşurat evaluarea ofertei ......... SA şi evaluarea ofertei declarate câştigătoare. Astfel, ofertantul SC ......... SRL a depus suplimentar faţă de ofertă, ca urmare a solicitării exprese din partea autorităţii contractante următoarele documente: - prin adresa nr. 6318/24.09.2015 SC ......... SRL a completat oferta sa cu Actul adiţional erată la actul adiţional nr. 6, a depus Recomandarea

§ 47

nr.

§ 48

7550/23.09.2015

§ 49

emisă

§ 50

de

§ 51

Primăria Municipiului .......... 32

§ 52

- prin adresa nr. 6318/24.09.2015 a depus Formularul 10A – privind declaraţia părţilor din contract care sunt îndeplinite de către subcontractanţi. - prin adresa nr. 6318/24.09.2015 a depus adresa nr. 7551/23.09.2015 emisă de Primăria Municipiului ........., raportul Revisal referitor la dl. Loşu Constantin, la dl. Doru Ciprian Narcis şi la dna. Lungu Ana Maria, Decizia nr. 535/05.02.2007, Decizia nr. 536/05.02.2007, Decizia nr. ........./01.02.2007, Decizia nr. 411/13.09.2011 - prin adresa nr. 7122/30.10.2015 SC ......... SRL a completat oferta sa cu încă un salariat în plus faţă de cei 154 pe care i-a ofertat iniţial. - prin solicitarea de clarificări nr. 247/28.10.2015 autoritatea contractantă a solicitat în plus faţă de ofertă ca acest operator să prezinte antecontractul plus certificatele de garanţie sau fişele tehnice (deşi societăţii sale i-a solicitat de fiecare dată doar să indice unde sunt în cuprinsul ofertei documentele necesare îndeplinirii cerinţelor tehnice) – operatorul a depus atât antecontractul cât şi fişele tehnice şi certificatul de conformitate (deşi în cazul societăţii sale autoritatea contractantă a respins oferta întrucât a depus ataşat răspunsul la clarificări fişele tehnice), a depus suplimentar faţă de ofertă Fişa de fundamentare a tarifului, Memoriu Justificativ şi Calculul de personal în format excell (deşi societatea sa a fost eliminată invocându-se de nenumărate ori aşa-zisa completare a ofertei). Astfel, ......... SA susţine că, deşi în cazul societăţii sale autoritatea contractantă a fost foarte strictă şi chiar a considerat că prezentarea unor documente suplimentare reprezintă modificarea ofertei tehnice, totuşi în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL a acceptat prezentarea unor documente noi, care chiar modifică ofertele depuse iniţial. În concluzie, contestatoarea consideră că autoritatea contractantă a procedat într-un mod diferit în evaluarea ofertelor, încălcând pricinpiul tratamentului egal şi al nediscriminării solicitând şi acceptând documente suplimentare faţă de oferta iniţială, în defavoarea societăţii sale, faţă de care solicitările au fost mult mai stricte neacceptându-se nicio completare, cu toate că a arătat faptul că prin aceste completări nu s-au modificat informaţiile care se regăsesc iniţial în ofertă, nemodificându-se nici oferta tehnică şi nici oferta financiară. De asemenea, ......... SA arată că ofertantul SC ......... SRL nu a depus următoarele înscrisuri solicitate, faţă de care autoritatea contractantă nu a luat nicio măsură: ◊ Ordinul ANRSC aferent Licenţei eliberate pentru clasa I, ordin care confirmă faptul că operatorul economic este licenţiat să presteze servicii de colectare şi transport deşeuri în contractele prezentate ca experienţă similară, iar lipsa acestui document nu confirmă experienţa similară întrucât prestarea serviciului de colectare şi transport deşeuri fară licenţă nu este permis de către legislaţia în domeniu (art. 21, art. 39, art. 47 din H.G. nr. 745/2007, art. 4 din Legea nr. 101/2006 etc.). Or, având în vedere că serviciul de colectare şi transport deşeuri pe raza municipiului ......... a fost prestat în baza unui contract încheiat în 33

§ 53

01.08.2005 este imposibil de înţeles cum de un astfel de contract a fost prelungit până în anul 2025 cu permisiunea ANRSC, din moment ce tot ANRSC transmite răspuns către ADIS că procedura de negociere directă nu este una permisă de legislaţia achiziţiilor publice şi că în eventualitatea anulării prezentei proceduri autoritatea contractantă este obligată să organizeze o nouă procedură de achiziţie publică. ◊ Normele de consum la utilaje. ◊ Certificatul de conformitate UE pentru „concasorul electric cu fălci model RED RHINO model 2000”. ◊ Certificatele de conformitate şi Manualele de utilizare pentru containerele care au făcut obiectul contractului nr. 10/28.08.2015 şi a contractului nr. 15- 08360/18.08.2015. ◊ Certificatele de garanţie pentru recipiente (situaţia este similară cu certificatele de conformitate în cazul societăţii sale, faţă de care autoritatea contractantă a avut pretenţia ca oferta să cuprindă aceste certificate chiar dacă acestea vor fi achiziţionate ulterior declarării drept câştigătoare a ofertei sale şi în ciuda clarificării documentaţiei de atribuire şi a solicitării exprese din partea sa ca societatea sa să depună „condiţiile de eliberare ale certificatului de conformitate” dar în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL a considerat mulţumitor răspunsul său: „certificatul de garanţie va fi documentul însoţitor al facturii de achiziţie efectivă”). Mai mult, ......... SA susţine că nu trebuie ignorat faptul că deşi autoritatea contractantă consideră că cerinţa privind garanţia de 24 de luni este respectată, totuşi documentele depuse în cadrul ofertei arată altceva, respectiv, aşa cum rezultă la paginile 1131, 1133, ........., 1137, 1139, 1141 şi 1143 din oferta SC ......... SRL aferente containerelor stipulate în precontractul 15-08360/18.08.2015, garanţia acestora este de 12 luni, nu de 24 cât s-a cerut. De asemenea, contestatoarea ......... SA arată că nici specificaţiile tehnice ale containerelor ce fac obiectul contractului nr. 10/28.08.2015 nu sunt lămuritoare, întrucât acestea cuprind menţiunea „specificaţiile de mai sus pot fi modificate fără notificare prealabilă”, or, cum a dovedit acest operator economic îndeplinirea cerinţelor privind specificaţiile tehnice ale containerelor, dacă acestea pot fi modificate fără notificare prealabilă de către furnizor? O altă discrepanţă şi o evidentă favorizare a acestui operator economic este modul în care a fost considerată ca fiind îndeplinită condiţia privind depozitarea cadavrelor de animale dacă acestea nu vor fi predate operatorului care se ocupă de incinerarea acestora. Astfel, ......... SA precizează că în oferta tehnică nu a fost prevăzut niciun spaţiu de depozitare a cadavrelor animalelor, iar acest operator economic nu a prezentat niciun precontract/contract cu vreo societate care se ocupă de incinerarea acestor deşeuri ci a fost prezentat un simplu „acord prestări servicii de incinerare” cu SC Alvi Serv SRL şi, mai mult, acest operator economic nu şi-a asumat prin niciun înscris că va preda imediat aceste deşeuri incineratorului. 34

§ 54

De asemenea, nici cerinţa privind realizarea cash-flow-ului nu este îndeplinită în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL întrucât aceasta nu a dovedit că un contract de credit din anul 2013 a fost destinat exclusiv pentru executarea prezentului contract, cu atât mai mult cu cât au existat numeroase acte adiţionale care creează dubii cu privire la disponibilitatea exclusivă a acestui credit faţă de contractul de delegare de gestiune. Faptul că acest operator economic la momentul depunerii ofertei a dovedit o valoare mai mică cu 10 lei decât cea impusă arată nerespectarea acestei cerinţe, completarea acestei sume ulterior prin adresa nr. 6318/24.09.2015 fiind tardivă şi se poate considera că ofertantul a completat oferta nejustificat, în detrimentul altor ofertanţi. Aşadar, în lipsa unei motivări concrete în ceea ce priveşte eliminarea ofertei sale, ......... SA consideră că nu se poate realiza reeavaluarea ofertelor SC ......... SRL şi ... – SC ......... întrucât dacă Curtea de Apel Alba Iulia a considerat că eventuala completare a ofertei sale este nelegală atunci autoritatea contractantă ar trebui să se raporteze la principiul tratamentului egal şi să aplice aceeaşi regulă şi în reevaluare. De asemenea, în lipsa unei motivări a deciziei Curţii de apel Alba Iulia, contestatoarea arată că este în imposibilitatea de a anticipa şi a formula apărări în ceea ce priveşte modul în care autoritatea contractantă a aplicat respectiva decizie (în special modul în care trebuiau reevaluate ofertele raportându-se şi la regulile potrivit cărora oferta sa a fost respinsă, reguli care trebuiau să fie detaliate în considerentele deciziei Curţii de Apel Alba Iulia) şi a se respecta în reeavaluarea ofertelor principiile prevăzute la art. 2 din OUG nr. 34/2006 Aşadar, din toate cele expuse rezultă că autoritatea contractantă, pe de o parte, nu a aşteptat decizia Curţii de Apel Alba Iulia pentru a avea o viziune clară asupra modului în care trebuie reevaluate ofertele, iar pe de altă parte, a tratat în mod diferenţiat ofertanţii astfel încât în situaţii similare, poate chiar identice, a luat decizii diferite, pe de o parte a eliminat Asocierea RER din procedură invocând „completarea ofertei”, dar pe de altă parte a permis completarea ofertei SC ......... SRL prin documente ce nu au fost depuse iniţial în cadrul ofertelor şi a ignorat lipsa unor documente esenţiale care au fost solicitate prin documentaţia de atribuire. Aşadar, ......... SA susţine că oferta întocmită de către SC ......... SRL este inacceptabilă şi neconformă întrucât nu îndeplineşte prevederile documentaţiei de atribuire astfel încât se impune anularea procedurii de atribuire conform art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, întrucât nu au fost depuse oferte acceptabile şi/sau conforme. În ceea ce priveşte solicitarea subsidiară de anulare a procedurii de atribuire având în vedere dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, respectiv art. 209 alin. lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, ......... SA arată că potrivit art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 „delegatarul are obligaţia de a atribui contractul de delegare a gestiunii prin aplicarea procedurii de licitaţie publică deschisă. Procedura de licitaţie se poate finaliza numai dacă în urma publicării anunţului de participare la licitaţie 35

§ 55

au fost depuse cel puţin 3 oferte şi cel puţin 3 ofertanţi îndeplinesc criteriile de eligibilitate. In cazul în care, în urma publicării anunţului, nu au fost depuse cel puţin 3 oferte sau criteriile de eligibilitate nu sunt îndeplinite de cel puţin 3 ofertanţi, delegatarul este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, în termen de maximum 60 de zile de la data anulării procedurii”. În cazul de faţă, oferta declarată câştigătoare se situează pe locul 5 dintre cele 5 oferte depuse, astfel încât este evident că toate ofertele având preţ mai mic decât acest operator economic, respectiv oferta Asocierii ..., oferta Asocierii ..., oferta Asocierii ... şi oferta SC Brai-Cata SRL Brăila au fost declarate neeligibile rămânând astfel doar o ofertă presupuse eligibile (oferta SC ......... SRL care a fost declarată câştigătoare). ......... SA invocă faptul că în jurisprudenţa CNSC, precum şi a instanţelor de judecată procedura de delegare/a contractelor de concesiune salubrizare se anulează dacă nu sunt cel puţin 3 ofertanţi declaraţi acceptabili şi conformi cu cerinţele impuse de autoritatea contractantă. Mai arată contestatoarea că, în domeniul achiziţiilor publice toate deciziile pe care autoritatea contractantă le ia în ceea ce priveşte procedura de atribuire se referă la ofertă şi nicăieri în legislaţia achiziţiilor publice nu este permis ca autoritatea contractantă să ia vreo decizie în ceea ce priveşte ofertantul. Având în vedere că în speţă a fost considerat admisibil un singur ofertant (SC ......... SRL) şi având în vedere şi prevederile deciziei CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... potrivit cărora, în urma reevaluării ofertelor autoritatea contractantă va stabili dacă se va impune aplicare prevederilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, contestatoarea precizează că, atunci când autoritatea contractantă a menţionat în cadrul comunicării rezultatului procedurii de atribuire că a pus în executare atât decizia CNSC, cât şi decizia Curţii de Apel Alba Iulia, aceasta nu a luat în considerare soluţia menţionată şi nu a aplicat prevederile amintite care impuneau măsura anulării prezentei procedurii de atribuire. În drept, contestatoarea îşi întemeiază contestaţia pe dispoziţiile OUG nr. 34/2006, HG nr. 925/2006, coroborate cu art. 21 şi art. 52 din Constituţia României, Codul de procedură civilă şi orice alte acte normative incidente. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./........., SC ......... SRL a transmis Consiliului Cerere de intervenţie, prin care solicită admiterea ei, admiterea excepţiei lipsei de interes, autoritatea de lucru judecat, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea procedurii (contestaţia .. şi ...), iar pe fond, respingerea contestaţiei formulată Asocierea SC ......... SRL – SC ... SA, prin liderul asocierii SC ......... SRL. Cu privire la admisibilitatea cererii de intervenţie, potrivit art 297 din OUG nr. 34/2006, coroborate cu art. 61 din Noul Codul de Procedura Civila, SC ......... SRL susţine că interesul său de a promova cererea este 36

§ 56

născut şi actual, prin aceea că a fost declarată câştigătoare la licitaţia în cauză. În ceea ce priveşte excepţia „lipsei de interes”, intervenienta arată că potrivit art. 32 alin. (1) lit. D) din Noul Cod de Procedură Civilă, justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a acţiuni (similar şi art. 270 alin. (1), lit. D) din OUG nr. 34/2006), iar conform art. 33 din NCPC, interesul trebuie să fie personal, în sensul că folosul urmărit prin cererea în justiţie va aparţine titularului acesteia. Printr-un demers în justiţie trebuie să se urmărească asigurarea propriilor interese, nu ale altuia sau salvgardarea legii în general. Prin impunerea condiţiei interesului legitim se urmăreşte nu numai evitarea declanşării procedurilor juridice, clar şi evitarea satisfacerii unor interese oculte sau ascunderea unor situaţii de fapt, vătămătoare celorlalte părţi implicate. Astfel, intervenienta invocă excepţia lipsei de interes pentru contestatoarele care nu mai au calitatea de ofertant implicat în procedura de atribuire (respectiv Brantner şi RER). Intervenienta menţionează că prin Hotărârea nr. 433/16.03,........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, în dosarul 82/57/......... s-a admis plângerea autorităţii coontractante “... şi, în consecinţă: Anulează în parte decizia Consiliului National de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL si Asocierea SC ......... SA – SC ......... SA – ......... SA în contradictoriu cu ......... împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările adresate acestor două contestatoare vizând rezultatul procedurii, adresa 273/24.11.2015 şi 272/24.11.2015 Definitivă”. Urmare a hotărârii menţionate, intervenienta susţine că, contestatoarele din prezentul ciclu procesual, respectiv (1) Asocierea SC ......... SRL – ......... SRL şi (2) Asocierea SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... identici cu cele ale căror contestaţii, împotriva respingerii ofertelor au fost respinse definitiv, în primul ciclu procesul, nu mai au calitatea de “operator economic implicat în procedura de atribuire” – astfel cum acestă calitate este definită de art. 206 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, pe care îl citează. Intervenienta susţine că art. 206 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, vizează două ipoteze diferite, pentru menţinerea calităţii de operator economic implicat în procedura de atribuire, după cum urmează: a) prima ipoteză, prevăzută de art. 206, alin. (11) din OUG nr. 34/2006, priveşte operatorul economic căruia nu i s-a comunicat o decizie privind propria-i ofertă: “se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct oferta proprie”. Astfel, ambele contestatoare au fost informate despre respingerea ofertelor lor, prin adresele autorităţii contractante nr. 273/24.11.2015 şi 272/24.11.2015 (menţinute expres prin Hotărârea nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, în dosarul nr. 82/57/.........) 37

§ 57

b) a doua ipoteză prevăzută de art. 206 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, priveşte operatorul economic a cărui ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. Totodată, intervenienta arată că legiuitorul prin teza finală a art. 206 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, a definit şi înţelesul noţiunii de respingere definitivă a unei oferte, ca fiind acea respingere care “nu mai poate face obiectul unei căi de atac”, sub acest aspect, invederând faptul că, prin adresele autorităţii contractate nr. 273/24.11.2015 şi 272/24.11.2015, ofertele .. şi … au fost respinse, contestaţiile împotriva acestor decizii fiind, de asemenea, respinse de CNSC şi menţinute de Hotărârea Curţii de Apel Alba. Intervenienta precizează că soluţia menţionată este unanimă la nivelul instanţelor de judecată, sens în care invocă: Decizia CNSC nr. 562/C5/434 din 25.02.2014, menţinută prin Hotărârea 2398/ 26.03.2014, pronunţată de Curtea de Apel Alba, în dosar nr. 151/57/2014, decizia nr. 2015/..........06.2015, pronunţată de Curtea de Apel ........., în dosarul nr. ........./42/2015. În concret, în speţe identice, instanţele (inclusiv CNSC-ul) au apreciat faptul că, după epuizarea căilor de atac, decizia unei autorităţi contractante de respingere a unei oferte devine definitivă, nefiind admisibilă repunerea în dreptul de a contesta. În concluzie, intervenienta solicită ca, în temeiul art. 40, teza a ll-a din Noul Cod de Procedură Civilă, coroborat cu art. 278 alin. (5) din OUG nr. 34/2006, să admită excepţia lipsei de interes în formularea cotestaţiilor Brantner şi RER şi, pe cale de consecinţă, respingerea lor. Cu privire la autoritatea de lucru judecat în ceea ce priveşte capătul de cerere privind anularea procedurii (contestaţia RER şi Branter), intervenienta arată că contestatoarele RER şi Brantner, au mai solicitat CNSC şi instanţei Curţii de Apel Alba, anularea procedurii, cu aceeaşi motivare: pretinsa incidenţă a dispoziţiile art. 29 alin. (9), teză finală din Legea nr. 51/2006, cerere respinsă definitiv prin Hotărârea nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, în dosarul nr. 82/57/.......... Intervenienta susţine că în cauza ce a format obiectul dosarului soluţionat, în fond, prin Decizia CNSC contestată nr. 67/........./2388, 2393, 2418/......... şi ulterior, prin Hotărârea nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, dosarul nr. 82/57/........., au fost aceleaşi părţi, ca şi în cauza pendinte, sens în care, sunt deplin aplicabile dispoziţiile art. 431 din Noul Cod de Procedură Civilă. Pe fondul contestaţiei formulate de …, intervenienta invocă confuzia între Certificatul de conformitate CE – specific autovehiculelor şi Declaraţia de conformitate – specifică echipamentelor (altele decât vehicule). Astfel, intervenineta susţine că, … induce voit o confuzie între cele două tipuri de documente, ce reglementează domenii diferite, relaţia între aceste documente fiind cea de la “general” (declaraţia de conformitate, aplicabilă produselor, în general), la “special” (certificatul de conformitate CE, în cazul autovehiculelor). 38

§ 58

Certificatul de conformitate CE – specific autovehiculelor, este expres reglementat de DIRECTIVA 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentele şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective. De asemenea, intervenienta menţionează că declaraţia de conformitate pentru produsele (altele decât autovehicule) priveşte doar bunuri produse anterior datei de 29 august 2010 (data abrogării Legii nr. 608/2001), ori contestatoarea a precizat cât se poate de clar faptul că, bunurile ofertate (chiar şi autovehiculele) nu au fost încă produse – în anul .......... Intervenienta arată că pretinsul document echivalent “declaraţie de conformitate” nu emană de la o entitate competentă material să certifice ceva. În concret, un furnizor – neproducător (furnizorul DTS, în cauza pendinte) nu poate certifica modul în care se va produce, de către altcineva, în viitor, un produs. Mai mult, legiuitorul a specificat, în mod limitativ faptul că doar producătorul poate furniza informaţiile aferente produsului finit (art. 18 alin. (1) din DIRECTIVA 2007/46/CE “producătorul eliberează CoC, ... producătorul completează ...”), sens în care orice declaraţii alte unor terţi – neproducători nu pot produce nici un efect jundic. Intervenienta invocă lipsa de echivalenţă a documentelor dată de lipsa normei juridice permisive în ceea ce priveşte pretinsa echivalare. Astfel, intervenienta susţine că, contestatoarea nu precizează temeiul juridic care eventual i-ar susţine afirmaţia conform căreia, pretinsa „declaraţie de conformitate” sau celelalte documente prezentate, echivalează cu Certificatul de conformitate CE – expres reglementat de DIRECTIVA 2007/46/CE. Este evident faptul că, atunci când o normă juridică, indică in mod expres faptul că un anumit document are valoare probatorie, orice echivalare a respectivului înscris, trebuie făcută exclusiv în temeiul unei alte norme juridice, aspect neevidenţiat/neregăsit în motivare contestatoarei. Intervenienta consideră că, o soluţie contrară, ar echivala cu permisiunea oricărui particular, să emită orice documente echivalente, care să poată substituii voinţa legiuitorului şi aceasta chiar în prezenţa unei lipse de responsabilitate din partea emitentului, întrucât un document pretins „echivalent”, dar neprevăzut de legislaţia specifică, nu poate produce efecte, cu consecinţă într-o lipsă de responsabilitate pentru autorul înscrisului. De asemenea, intervenienta invocă şi inexistenţa unor documente echivalente Certificatului de Conformitate CE (CoC), altele decât cartea de identitate, precizând că cele susţinute, referitoare la unicitatea Certificatului de Conformitate CE (CoC), sunt confirmate şi de autoritatea în domeniu, respectiv de către Registrul Auto Român, care prin adresa acestuia nr. 1489/11.02.......... (pe care o ataşează), 39

§ 59

precizează cât se poate de clar faptul că, producătorul eliberează un certificat de conformitate... În concret, cu riscul de a se repeta, intervenienta precizează faptul că şi prin înscrisul ataşat se probează că aceste certificate, nu sunt susceptibile de înlocuire/echivalare, cu înscrisuri ce emană de la terţi – comercianţi. În continuare, intervenienta invocă faptul că autoritatea contractantă nu a precizat că pentru vehicule se pot prezenta şi alte înscrisuri decât Certificatul de Conformitate CE (CoC), considerând că, în mod eronat contestatoarea .... susţine faptul că, prin clarificarea nr. 205/2015, autoritatea contractantă ar fi permis prezentarea şi a altor înscrisuri, în ceea ce priveşte „vehiculele”. În concret, intervenienta arată că, prin clarificarea nr. 205/2015, se prevede posibilitatea prezentării de documente echivalente pentru „echipamente” (ex: containere – în anexă un exemplu de certificate de conformitate pentru echipamente) şi nu pentru vehicule (pentru care trebuia prezentat CoC-ul). Intervenienta invocă aspectul determinant al cauzei, respectiv faptul că ofertantul Iridex s-a folosit de înscrisuri falsificate pentru dovedirea conformităţii ofertei sale. În concret, intervenienta susţine că ofertantul ... şi-a „secretizat” oferta (în etapa fondului – CNSC – din primul ciclu procesual), în scopul evident de a ascunde faptul că a falsificat certificatele de conformitate CE (acoperirea acesteia – ştersături conform art. 305 NCPC), pentru vehiculele ofertate. Astfel, în etapa plângerii, instanţa Curţii de Apel Alba, a luat act de „alterarea originalului”, prezentat în faţa instanţei, respectiv înscrisurile prezentate în copie certificată reprezentând „Certificate de conformitate CE” de la pag. 438-439 din oferta ..., conţin elemente „acoperite”/şterse total sau parţial, scoase în evidenţă (mărite în interiorul unei elipse, în ataşament astfel încât să poată fi uşor observată intervenţia ofertantului ..., asupra acestor documente). Nr. crt. Denumire comercială (pct. 0.2.1) Numărul certificatului CE (în titlu) Număr identificare vehicul (pct. 0.10) Data eliberării certificatului (pct. 0.10) Pagina din oferta IRIDEX (ataşate şi prezentei pentru o mai uşoară identificare) 1. 190EL Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 438-439 2. 190EL Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 459-460 3. 190EL Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet 478-479

§ 60

4. I190EL Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 494-495 40

§ 61

5. AD260SY/PS Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 516-517 6. 50C15 Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 530-531 7. 35C13 Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (ştersături) 546-547 8. 70C17 Acoperit (ştersături) „ZCFA” + zonă acoperită (ştersături) zonă acoperită complet (stersături) 556-557 Intervenienta prezintă motivele pentru înlăturarea apărărilor privind pretinsa folosire a certificatelor falsificate, ca „model”, susţinând că pe înscrisurile falsificate se regăseşte ştampila ofertantului ..., care atestă faptul că, înscrisul este conform cu originalul, adică se certifică de către acest ofertant faptul că, nu s-a intervenit asupra originalului. De asemenea, intervenienta arată că pe înscrisurile falsificate nu se regăseşte vreun element de autenticitate al producătorului (IVECO – emitentul înscrisului), sau deţinătorul originalului (pretinsul autor al falsului – DTS, furnizorul vehiculelor), respectiv lipsesc certificările „conform cu originalul”, sau simple ştampile ale celor doi, aşa cum se regăsesc în alte înscrisuri prezentate de acest contestator şi care provin de la producător sau furnizor). Oricum, pentru lămurirea identităţii persoanei care a falsificat înscrisurile, ar fi lesne de întrebat, furnizorul DTS, cel indicat de contestator ca fiind autorul falsului. Totodată, intervenienta invocă lipsa evidenţierii „alterării” originalului, precizând că, în concret, orice modificare adusă originalului, ar fi trebuit evidenţiată, prin corectarea/ştergerea într-o manieră ce face vizibilă această eventuală operaţiune, precum şi prin semnarea şi ştampilarea în dreptul „alterării originalului”. Mai mult, intervenienta invocă şi faptul că nu s-a evidenţiat pe înscrisul certificat ca fiind conform cu originalul a faptului că acesta ar reprezenta un model, toate susţinerile ofertantului, de până la observarea falsurilor (la ultimul termen din dosarul Curţii de Apel Alba), au fost în sensul că a prezentat certificatele de conformitate CE (nu pretinse modele). În acest sens, intervenienta precizează faptul că, prin plângerea IRIDEX (formulată în primul ciclu procesual), acest ofertant a specificat cât se poate de clar (pct.73 şi urm. ) faptul că: pct.5.2. „îndeplinirea cerinţei poate fi verificată şi fără traducerile respective” întrucât: (pct.73) „Certificatele de conformitate CE prezentate ...” mai mult, acest ofertant la pct. 74 precizează faptul că „Contrar susţinerilor CNSC, autoritatea contractantă a putut verifica corespondenţa între autospeciale şi certificatele de conformitate CE prezentate ...”. Cu privire la aplicarea Deciziei CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/........., dată în soluţionarea contestaţiei sale (decizia CNSC), intervenienta susţine că, aşa cum se evidenţiează prin actele procedurale 41

§ 62

depuse în cauză, prin decizia CNSC s-a dispus (ulterior şi menţinut de Curtea de Apel Alba), verificarea corespondenţei între Certificatele dde conformitate CE (CoC) şi autospecialele indicate de ofertantul ..., citând din Decizia CNSC, fila .........: ... Din cuprinsul certificatelor de conformitate CE astfel cum au fost prezentate, nu se poate determina respectarea cerinţei impuse, câtă vreme nu s-a asigurat o corespondenţă între certificate şi autospecialele indicate (spre exemplu şasiul utilizat). Autoritatea contractantă nu a depus o minimă diligentă pentru a verifica dacă certificatele de conformitate CE depuse de asocierea ... respectă cerinţa documentaţiei de atribuire şi privesc autovehiculele ofertate. În concret, intervenienta consideră că autoritatea contractantă ar fi trebuit, conform Deciziei CNSC, să verifice corespondenţa dintre certificatele de conformitate falsificate şi autospecialele ofertate. În mod evident o astfel de corespondenţă nu a putut fi efectuată de către autoritatea contractantă, iar explicaţiile contestatoarei, care prin răspunsul la clarificări şi-a modificat oferta iniţial depusă, nu dovedesc decât faptul că, odată un fals descoperit, încercarea de a prezenta o explicaţie nu conduce decât la o altă neconformitate, respectiv la modificarea ofertei, aspect sancţionat cu respingerea ofertei. În continuare intervenienta arată că se impune respingerea ofertei contestatoarei pentru modificarea specificaţiilor tehnice, menţionând că în subsolul Formularul ........., însuşit sub semnătură de Index, se preciza: înţeleg că pe parcursul procesului de analiză şi evaluare autoritatea contractantă nu are dreptul să solicite sau să accepte depunerea de completări cu privire la lipsa sau neîndeplinirea condiţiilor de valabilitate a unor documente şi consimt ca oferta să fie respinsă dacă mă regăsesc într-o asemenea situaţie. Conform acestei precizări (necontestată de vreun ofertant), raportat la prevederile caietului de sarcini ( pag. 61) „Pentru fiecare tip mijloc de transport/utilaj în parte se vor prezenta copii ale documentelor care să ateste veridicitatea parametrilor utilizaţi în formule”, autoritatea contractantă (şi nici ofertantul din proprie iniţiativă) nu are/au dreptul să solicite clarificări/precizări, în timpul perioadei de evaluare, referitoare la documentele acestor autospeciale, iar a accepta modificarea documentaţiei de atribuire, ar reprezenta o încălcare a principiului tratamentului egal. În considerarea celor susţinute, intervenienta susţine că a făcut eforturi financiare deosebite pentru îndeplinirea acestei cerinţe la momentul depunerii ofertei, conformându-ne întru-totul documentaţiei de atribuire, sens în care, a accepta nesocotirea aceleiaşi documentaţii de atribuire de către alţi ofertanţi, nu face altceva decât să sancţioneze ofertanţii care au avut naivitatea de a respecta documentaţia de atribuire. În concret, intervenienta susţine că această cerinţă nu putea fi respectată, decât în măsura în care, se avansau cheltuielile aferente rezervării unor utilaje deja fabricate la momentul licitaţiei, sens în care, societate sa a procedat la remiterea către reprezentantul din România a 42

§ 63

producătorului auto Scania, a unui CEC, blocând astfel pentru deja 10 luni suma de peste 5.000.000 euro, aferentă achiziţiei acestor utilaje, utilaje necesar a fi dovedite conforme documentaţiei de atribuire, la momentul depunerii ofertei. Astfel, intervenienta consideră că ar fi în mod evident dezavantajată, în raport cu ceilalţi participanţi la procedură, care nu au avut aceste cheltuieli, iar acceptarea tardivă a modificării documentaţiei de atribuire, prin permisiunea depunerii oricăror alte completări şi fără posibilitatea corelativă a reajustării costurilor financiare date de noile cerinţe, face ca societatea sa să rămână cu un preţ mult mărit şi necompetitiv în raport cu ofertanţii care au beneficiat de aceste derogări de la documentaţia de atribuire. Cu privire la pretinsa lipsă de proporţionalitate a măsurii de respingere a ofertei ..., întrucât prin contestaţia ... nu se contestă conformitatea ofertei SC ......... SRL (aspect dealtfel lipsit de interes), intervenienta precizează că, în continuare face referiri cu privire la însăşi proporţionalitatea măsurii. Intervenienta arată că, în mod evident, cauza respingerii ofertei contestatoarei, respectiv cauza pentru care autoritatea contractantă nu a putut face corespondenţa dintre certificatele de conformitate falsificate şi autospecialele ofertate, o reprezintă chiar săvârşirea faptelor penale în legătură cu procedura pendinte, respectiv „fals” şi „uz de fals”, constând în „alterarea” şi ulerior folosirea acestor certificate în procedură. În opinia sa, intervenienta susuţine că doar o altă faptă penală, în legătură cu prezenta procedură, poate atrage o măsură proporţională, din partea autorităţii contractante, întrucât nimic altceva nu poate fi proproţional cu o faptă penală. Oricum, apreciază ca fiind determinant cauzei, aprecierea contestatoarei conform căreia falsificarea unor înscrisuri şi uzul de aceste falsuri, ar reprezenta o chestiune ... pur formală. De asemenea, intervenienta invocă lipsa de proporţionalitate faţă de decizia autorităţii contractante în ceea ce priveşte oferta ..., considerând că, în primul rând o astfel de „apărare” este nu numai străină cauzei dar şi „lipsită de interes juridic”. În altă ordine de idei, intervenienta susţine că oferta .. a fost respinsă pentru 10 (zece) neconformităţi, care laolaltă au fost apreciate ca fiind majore şi nu doar o presupusă neconformitate. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. ........./24.05.........., Asocierea ......... SRL şi ......... SRL a înaintat Cerere de intervenţie faţă de contestaţia formulată de Asocierea ... prin care solicită, în principal, încuviinţarea, în principiu, a cererii de intervenţie principală şi respingerea, ca neîntemeiată, a contestaţiei formulate de Iridex în ceea ce priveşte actul autorităţii contractante de a respinge oferta Iridex ca neconformă şi obligarea contestatoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de asocierea sa în cauză, iar în subsidiar, încuviinţarea în principiu a cererii de intervenţie accesorie şi respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei formulate de Iridex în ceea ce priveşte actul autorităţii contractante de a 43

§ 64

respinge oferta Iridex ca neconformă şi obligarea contestatoarei la plata tuturor cheltuielilor de judecată suportate de asocierea sa în cauză. În ceea ce priveşte admisibilitatea cererii de intervenţie principală, Asocierea ..., pornind de la dispoziţiile art. 61 Cod procedură civilă, condiţia principală pentru admiterea în principiu a cererii de intervenţie principală constă în justificarea unui interes legitim propriu al său derivat din existenţa unui drept propriu care ar putea fi afectat prin soluţionarea litigiului ce poartă între părţile iniţiale. Or, în speţă, ... ......... a declarat drept admisibilă o singură ofertă în cadrul procedurii, anume cea a ofertantului SC ......... SRL, iar asocierea sa a formulat în termenul legal contestaţie împotriva acestei decizii, interesul legitim al său fiind acela a demonstra că oferta ......... este inadmisibilă pentru a se anula procedurii de atribuire, cu efectul păstrării şansei legitime de a obţine contractul la reluarea viitoare a acesteia. Aşa fiind, Asocierea ... susţine că deţine un interes legitim în a apăra decizia autorităţii contractante de a respinge ca neconformă oferta Iridex, cu efectul păstrării aceleiaşi şanse legitime de a obţine contractul la reluarea viitoare a procedurii. În acest sens, Asocierea .... invocă ca fiind incidentă interpretarea dată de Curtea de Justiţie articolului 1 alineatul (3) din Directiva 89/665/CEE a Consiliului din 21 decembrie 1989, prin Hotărârea din 04.07.2013 în cauza C-100/12, având drept obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunale amministrativo regionale per il Piemonte (Italia) în cauza Fastweb SpA c/a Azienda Sanitaria Locale din Alessandria, precum şi o bogată practică judiciară a Curţilor de apel din ţară: Curtea de Apel ........., Sentinţa civilă nr. 1529/30.04.2014, Curtea de Apel ........., Decizia civilă nr. 2005/30.09.2010, Curtea de Apel Craiova, Decizia civilă nr. 4324/12.12.2011. În subsidiar, în ipoteza în care s-ar considera că cererea de intervenţie principală formulată de către Asocierea sa nu este admisibilă, Asocierea ... solicită încuviinţarea unei cereri de intervenţie în interesul autorităţii contractante, arătând că interesul legitim al său în a demonstra că oferta .... este neconformă constă în anularea procedurii de atribuire, cu efectul păstrării şansei legitime de a obţine contractul la reluarea viitoare a acesteia. Asocierea .. susţine că este nefondată contestaţia .., precizând că, caietul de sarcini al procedurii a conţinut, în cadrul art. 3.2, următoarea cerinţă cu privire la autovehiculele ofertate: „Vehiculele trebuie să aibă un certificat CE de conformitate şi să fie echipate cu sisteme de localizare şi poziţionare GPS.” Teza principală a contestaţiei ..., repetată în mod amplu pe parcursul întregului memoriu, este cea potrivit căreia certificatele de conformitate ale autovehiculelor pe care contestatoarea le-a prezentat în îndeplinirea acestei cerinţe reprezentau, de fapt, doar „modele/exemple de certificate de conformitate (netraduse iniţial) ale unor vehicule similare, strict ca exemplu, din conţinutul cărora furnizorul a înlăturat datele particulare ale vehiculelor în cauză”. Aşa fiind, în opinia ..., 44

§ 65

certificatele de conformitate depuse de aceasta aveau „un rol secundar şi de exemplificare”, în timp ce contestatoarea ar fi demonstrat „îndeplinirea cerinţei prin prezentarea documentelor echivalente (specificaţiile tehnice) şi a declaraţiei de conformitate”. Preliminar faţă de analiza pe fond a argumentării .., intervenienta Asocierea .. consideră că se impun a fi evidenţiate o serie de împrejurări care demonstrează fără echivoc reaua-credinţă cu care contestatoarea şi-a formulat susţinerile în cauză. Astfel, în primul rând, în cadrul primului ciclu procesual determinat de evaluarea ofertelor întreprinsă de ... ........., Iridex susţinea ferm că „autoritatea contractantă a putut «verifica corespondenţa între autospeciale şi certificatele de conformitate CE prezentate ori echivalenţa acestora cu documentele prezentate». Brusc, odată cu momentul denunţării respectivelor certificate de conformitate ca fiind false de către SC ......... SRL, în cadrul înfăţişării din ........., în dosarul nr. 82/57/......... al Curţii de Apel Alba lulia, ... a introdus explicaţia cu privire la caracterul „secundar şi de exemplificare” al acestor certificate. Aşadar, dacă anterior susţinea în scris că autoritatea contractantă ar fi putut verifica corespondenţa între autospecialele ofertate şi certificatele de conformitate prezentate, la acest moment, ... susţine, în mod complet antinomic, că această corespondenţa nu poate verificată, dar acest aspect este irelevant. Asocierea ... suţine că este imposibil a nu sesiza contradicţia totală între cele două poziţii asumate de Iridex, care încalcă în mod flagrant principiul legal „non concedii venire contra factum proprium” („nimeni nu se poate contrazice în detrimentul altuia”) în speranţa unui folos procesual incorect. În al doilea rând, Asocierea ... consideră că explicaţia de fond a .. este lipsită de caracter plauzibil. Astfel, ideea depunerii de către un ofertant a unor documente „cu titlu exemplificativ” nu are fundament legal. În versiunea ..., din motive incerte, depunerea unor documente de calificare care ar demonstra îndeplinirea cerinţei din documentaţie a fost însoţită de nişte documente – exemplu, fără relevanţă pentru respectiva cerinţă, dar susceptibile de a aduce „un plus de informaţie”. Or, potrivit art. 3 lit. ţ) din OUG nr. 34/2006, „propunerea tehnică – parte a ofertei elaborată pe baza cerinţelor din caietul de sarcini sau, după caz, din documentaţia descriptivă”, text care clarifică ideea că orice document depus în ofertă trebuie să răspundă unei cerinţe exprese a caietului de sarcini, respectiv lipsa de temei a depunerii unor documente cu caracter pur informativ. De altfel, Asocierea ... arată faptul că argumentaţia ... din contestaţia sa reprezintă o încercare speculativă de a acoperi o încălcare evidentă a cerinţelor caietului de sarcini, încălcare ce trecuse neobservată o dată cu prima evaluare a ofertelor. În continuare, Asocierea ... evidenţiază, în primul rând, că decizia de respingere ca neconformă a ofertei ... era impusă de puterea de lucru judecat a Deciziei civile nr. 433/16.03.......... a Curţii de Apel Alba lulia). 45

§ 66

Astfel, intervenienta Asocierea .. susţine că, la data de 16.03.........., în cadrul dosarului nr. 82/57/........., Curtea de Apel Alba lulia a pronunţat Decizia civilă nr. 433/16.03.........., definitivă, prin care a statuat următoarele: „Instanţa va menţine soluţia din Decizia CNSC cu privire la anularea rezultatului procedurii a declarării câştigătoare a ofertei Asocierii SC ......... SRL – SC ......... SA şi a necesităţii reevaluării acestei oferte prin prisma depunerii traducerilor în limba română a certificatelor de conformitate pentru autospeciale în scopul de a putea verifica corespondenţa între autospeciale şi certificatele de conformitate CE prezentate ori echivalenţa acestora cu documentele prezentate. [...] Prezentarea unor certificate de conformitate CE care nu sunt ale autospecialelor ofertate creează o îndoială asupra a ceea ce autoritatea a analizat când a socotit îndeplinită cerinţa de la pct. 3.2 din caietul de sarcini în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a depus o minimă ditigenţă pentru a verifica dacă certificatele de conformitate CE depuse de asocierea ... respectă cerinţa documentaţiei de atribuire şi privesc autovehiculele ofertate”. Potrivit art. 431 alin. (2) din Codul de procedură civilă, „[o]ricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă” Aşa fiind, Asocierea ... precizează că, atât reevaluarea ofertelor întreprinse de .., cât şi raportul procedurii de atribuire emis în mod subsecvent trebuiau să se supună în mod expres indicaţiilor trasate prin Decizia Curţii de Apel Alba lulia – anume să verifice dacă certificatele de conformitate „privesc autovehiculele ofertate”, respectiv dacă ele „respectă cerinţa documentaţiei de atribuire”. Consecinţele potenţiale ale acestei verificări au fost deja admise cu putere de lucru judecat de către Decizia amintită, în momentul în care a statuat legalitatea admiterii de către CNSC a criticii SC ......... SRL faţă de oferta .... Astfel, dacă certificatele de conformitate depuse de .... nu se referă la autovehiculele ofertate, consecinţa directă este cea a obligaţiei de a respinge oferta .... Asocierea ... consideră că aceleaşi apărări ale Iridex conform cărora certificatele de conformitate au fost depuse doar cu titlu exemplificativ au fost formulate şi în faţa Curţii de Apel Alba lulia, aşa cum rezultă în mod expres din filele nr. 1-3 ale încheierii Curţii de Apel Alba lulia din ........., respectiv din notele de şedinţă depuse de ... la respectiva înfăţişare. Dacă Curtea de Apel Alba lulia ar fi admis această argumentaţie a ..., ea ar fi respins critica ......... ca lipsită de relevanţă, atâta vreme cât ar fi considerat că există alte documente în oferta ... care fac irelevantă discuţia asupra certificatelor de conformitate. Or, Curtea de Apel Alba lulia nu şi-a însuşit această argumentaţie a ..., indicând că: -Certificatele de conformitate depuse de .... au un rol esenţial în verificarea conformităţii acestei oferte; -Conformitatea ofertei ... este influenţată de un examen juridic clar, anume dacă „certificatele de conformitate CE depuse de 46

§ 67

asocierea ... respectă cerinţa documentaţiei de atribuire şi privesc autovehiculele ofertate”. Asocierea ... susţine că acest raţionament juridic intră în puterea lucrului judecat. El nu mai poate fi repus în discuţie pe calea contestaţiei din speţă, varianta contrară încălcând flagrant dispoziţiile art. 431 alin. (2) Cod procedură civilă. Asocierea ... precizează că ... ......... era obligată să urmeze examenul juridic impus de Curtea de Apel Alba lulia în evaluarea ofertei ... şi, aplicând acest examen, autoritatea contractantă a constatat că certificatele de conformitate depuse de .... nu se referă la autovehiculele ofertate, şi, pe cale de consecinţă, nu respectă cerinţa documentaţiei de atribuire. Drept urmare, Asocierea ... consideră decizia de respingere ca neconformă a ofertei .... ca fiind evident legală. Asocierea .... susţine că respingerea ca neconformă a ofertei ... se impunea chiar şi în absenţa puterii de lucru judecat a deciziei civile nr. 433/......... a Curţii de Apel Alba Iulia. Intervenineta Asocierea ... susţine că, inclusiv în ipoteza în care s- ar face abstracţie de Decizia amintită şi s-ar accepta susţinerile .... cu privire la rolul „exemplificativ” al certificatelor de conformitate depuse, contestaţia acestui ofertant rămâne lipsită de temei. Astfel, ... susţine în repetate rânduri că rolul certificatelor de conformitate pe care era obligată să le depună ar fi fost suplinit de: - „Declaraţia de conformitate a vehiculelor – declaraţie pe proprie răspundere dată de furnizorul Dutch Truck Services SRL (p. 567 din ofertă) că vehiculele corespund normelor legislative în vigoare [...]; - Ofertă fermă a furnizorului conţinând toate specificaţiile tehnice ale vehiculelor [...]”. Asocierea ... arată că această susţinere este elocventă pentru a demonstra neconformitatea ofertei Iridex. Astfel, Asocierea .... susţine că, în primul rând, declaraţia dată de furnizorul Dutch Truck Services SRL nu poate îndeplini rolul unei declaraţii de conformitate, întrucât ea nu este emisă de producătorul autovehiculului. De asemenea, Asocierea ... arată că Directiva 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 5 septembrie 2007 de stabilire a unui cadru pentru omologarea autovehiculelor şi remorcilor acestora, precum şi a sistemelor, componentelor şi unităţilor tehnice separate destinate vehiculelor respective („Directiva 2007/46/CE”) stabileşte clar rolul procedurii de certificare a conformităţii unui autovehicul, respectiv unica entitate care poate emite o garanţie a conformităţii acestui bun. Totodată, Asocierea ... menţionează că potrivit art. 3.27 al directivei, „«producător» înseamnă persoana sau organismul responsabil în faţa autorităţilor de omologare pentru toate aspectele procesului de omologare de tip sau de autorizare si pentru garantarea conformităţii producţiei”. 47

§ 68

Aşa fiind, este evident lipsit de temei legal a se pretinde că un furnizor ar putea oferi o declaraţie de conformitate a unui autovehicul. O astfel de declaraţie nu reprezintă o declaraţie de conformitate şi nu poate produce efecte juridice în sensul reglementat de Directiva 2007/46/CE – unica entitate abilita de Directiva 2007/46/CE să garanteze conformitatea bunului este producătorul acestuia. Mai mult, Asocierea .... consideră că o astfel de ipoteză este şi lipsită de sens, întrucât un furnizor de produse nu poate oferi o garanţie cu privire la modul în care o altă entitate, producătorul, a fabricat un bun. Pentru a putea exhiba o declaraţie de conformitate care să producă efecte juridice, ... ar fi trebuit să depună prin ofertă un act emanând din partea producătorilor Iveco (pentru autoşasiu) şi Farid (suprastructura). În lipsa acestor documente, Iridex nu poate pretinde că oferta sa a conţinut vreo declaraţie de conformitate a autovehiculelor în discuţie. Asocierea ... susţine că aceleaşi considerente sunt aplicabile mutatis mutandis şi în cazul autospecialei hooklift IVECO Daily cu container frigorific, care face obiectul antecontractului de vânzare- cumpărare nr. 2724/01.09.2015, şi pentru care Iridex a omis din nou să prezinte o declaraţie emanând de la producătorul bunului. În al doilea rând, Asocierea ... precizează că ofertă fermă a furnizorului nu poate suplini şi nu reprezintă un document echivalent al certificatului de conformitate/declaraţiei de conformitate. În acest sens, art. 36.3 al Directivei defineşte raţiunea acestui tip de document ca fiind o garanţie a producătorului cu privire la „faptul că, în momentul fabricării, un vehicul aparţinând seriei tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă a respectat toate actele de reglementare”. Asocierea .... susţine că în mod evident o ofertă a unui furnizor cu privire la vânzarea unui bun nu poate îndeplini această cerinţă, nemaifiind necesar vreun comentariu suplimentar asupra acestui aspect. Pentru toate aceste considerente, Asocierea ... solicită admiterea cererii de intervenţie aşa cum a fost ea formulată. În drept, intervenienta Asocierea ... invocă prevederile art. 297 din OUG nr. 34/2006, art. 61, art. 62 şi art. 63 Cod procedură civilă, precum şi celelalte dispoziţii legale la care a făcut referire pe parcursul cererii sale. Prin adresa nr. 146/27.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 12870/28.04.........., autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere faţă de contestaţia formulată de Asocierea ......... SRL – ......... SRL, prin care solicită respingerea ei, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca netemeinică şi nelegală. Autoritatea contractantă prezintă amănunţit etapele desfăşurării procedurii de atribuire, începând cu depunerea ofertelor, evaluarea lor, etapa contestării rezultatului procedurii de atribuire la CNSC (ce a făcut obiectul dosarelor nr. 2388, nr. 2393 şi nr. 2418 aflate pe rolul Consiliului), precum şi etapa formulării plângerilor formulate împotriva Deciziei CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... la Curtea 48

§ 69

de Apel Alba ce au fost soluţionate prin emiterea Hotărârii nr. 433/16.03........... De asemenea, autoritatea contractantă menţionează că, în vederea punerii în executare a Deciziei CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.........., modificată prin Hotărârea definitivă pronunţată de către Curtea de Apel Alba Iulia nr. 433/16.03.......... Secţia Contencios administrativ şi fiscal, a încheiat la data de 14.04.........., raportul procedurii de atribuire nr. 128/14.04........... Astfel, analizând propunerea tehnică şi răspunsurile la clarificările solicitate, autoritatea contractantă menţionează că membrii comisiei de evaluare au declarat oferta depusă de Asocierea SC ....i – SC ......... SA, neconformă potrivit dispoziţiilor art. 36 alin. (2) lit. a) din HG nr. 925/2006, întrucât oferta nu îndeplineşte în mod corespunzător toate cerinţele caietului de sarcini. De asemenea, oferta este neconformă şi în baza prevederilor art. 79 alin. (1) din acelaşi act normativ întrucât o parte din răspunsurile ofertantului la solicitările de clarificări sunt neconcludente. Referitor la ASOCIEREA SC ......... SA – SC ......... SA – ....... SA şi la ASOCIEREA SC ......... SRL – SC ......... SRL, autoritatea contractantă arată că, comisia de evaluare, reţinând Hotărârea definitivă nr. 433/16.03.......... a Curţii de Apel Alba Iulia prin care anulează, în parte, decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în sensul că respinge ca nefondate contestaţiile formulate de asocierile anterior menţionate împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările adresate acestor două contestatoare vizând rezultatul procedurii, adresa nr. 273/24.11.2015 şi nr. 272/24.11.2015, îşi menţine punctul de vedere prezentat în raportul procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 cu privire la cele 2 asocieri. Referitor la SC ......... SRL, autoritatea contractantă susţine că membrii comisiei de evaluare îşi menţin punctul de vedere formulat în raportul procedurii nr. 268/23.11.2015, în sensul în care oferta operatorului a fost declarată admisibilă şi conformă. Totodată, autoritatea contractantă menţionează că, având la bază procesele de evaluare care cuprind solicitările de clarificări şi răspunsurile Asocierii SC ......... SRL – SC ......... SA, comisia de evaluare a declarat câştigătoare a contractului din speţă oferta depusă de SC ......... SRL, cu o propunere financiară, fără TVA, de 188.499.124 lei. Autoritatea contractantă invocă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la solicitarea Asocierii .... de anulare a procedurii de achiziţie publică în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, conform art. 430 alin. (1)-(2) Cod Procedură Civilă „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de ta pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.” În acest sens, autoritatea contractantă 49

§ 70

invocă Hotărârea definitivă nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ prin care instanţa respinge plângerea formulată de Asocierea SC ......... SRL – SC ......... SRL în subsidiar având ca obiect anularea procedurii. De asemenea, autoritatea contractantă invocă excepţia lipsei de interes a Asocierii SC ......... SRL – SC ......... SRL motivat de faptul că susţinerile prezentate de către Asociere la pct. 15-17 din contestaţie nu pot fi primite de către Consiliu şi nu sunt aplicabile prezentei speţe, întrucât în procedura de licitaţie privind atribuirea contractului, instanţa s-a pronunţat irevocabil asupra capătului de cerere subsidiar de anulare a procedurii raportat la art. 29 alin. (9) din Legea 51/2006. Mai mult decât atât, atâta timp cât raportul procedurii a fost menţinut irevocabil de către Curtea de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte declararea ofertei Asocierii ca fiind neconformâ, aceasta nu mai poate justifica la acest moment nici un interes propriu actual prin formularea contestaţiei. Totodată, autoritatea contractantă invocă lipsa calităţii procesuale active a Asocierii SC ......... SRL – SC ......... SRL. Astfel, autoritatea contractantă susţine că pentru ca Asocierea să aibă calitate procesuală activă, care reprezintă şi una dintre condiţiile de admisibilitatea ale unei acţiuni, este necesar ca ea să facă dovada existenţei unui drept sau interes legitim care pretinde că i-a fost lezat. Raportat la acest lucru, autoritatea contractantă consideră că nu a încălcat Asocierii nici un drept, mai mult a pus în aplicare o hotărâre definitivă prin care irevocabil i s-a respins contestatoarei cererile formulate în plângerea depusă. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că a procedat conform Hotărârii definitive nr. 433/16.03.......... care menţine parte din Decizia CNSC cu privire la reevaluarea ofertele Asocierii Iridex Group Import Export Filiala Costineşti – SC ......... SA şi SC ......... SRL. În acest sens Asocierea Brantner nu mai deţine calitatea de ofertant în prezenta reevaluare/procedură, oferta sa fiind declarată neconformă fapt reţinut definitiv prin decizia curţii anterior menţionată. În ceea ce priveşte argumentele de neconformitate ale ofertei ......... susţinute de contestatoarea Asocierea SC ......... SRL – SC ......... SRL, autoritatea contractantă apreciază că acestea sunt simple afirmaţii nesusţinute, prin care încearcă, prin prezentarea trunchiată a unor înscrisuri, anularea raportului procedurii în vederea demarării unei noi proceduri la care petenta să poată participa cu o nouă ofertă. În considerarea tuturor aspectelor descrise mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei, pe cale de excepţie, ca fiind inadmisibilă, iar pe fond, ca fiind netemeinică şi nelegală. Prin adresa nr. 147/........., înregistrată la CNSC sub nr. 12940/28.04.........., autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere faţă de contestaţia formulată de SC ......... SRL în numele Asocierii SC ......... SRL – SC ... SA, prin care solicită respingerea ei, ca netemeinică şi nelegală. 50

§ 71

Preliminar, autoritatea contractantă prezintă amănunţit etapele desfăşurării procedurii de atribuire, aşa cum a fost prezentat şi în punctul de vedere formulat faţă de Asocierea Brantner. Cu privire la contestaţia formulată de către Asociaţia ... împotriva raportului procedurii nr. 128/14.04.........., autoritatea contractantă o apreciază ca fiind neîntemeiată şi nefondată. Autoritatea contractantă suaţine că, în vederea punerii în executare a Deciziei CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.........., modificată prin Hotărârea definitivă pronunţată de către Curtea de Apel Alba lulia nr. 433/16.03.......... Secţia Contencios administrativ şi fiscal, comisia de evaluare a procedat la reevaluarea ofertelor depuse de Asocierea ... şi SC ......... SRL, cu respectarea întocmai a limitelor trasate de către forurile de control. Astfel, în ceea ce priveşte oferta ..., Consiliul şi, respectiv, Curtea de Apel Alba-lulia, reţine critica formulată de SC ......... SRL împotriva ofertei câştigătoare, Asocierea SC ......... SRL – SC ......... SA din punct de vedere al conformităţii acesteia, respectiv al deţinerii certificatelor de conformitate CE pentru toate autospecialele. În aprecierea acestei finalităţi, CNSC-ul a avut în vedere că, prin caietul de sarcini, la pct. 3.2 „Investiţii în sarcina Delegatului şi dotări puse la dispoziţie de delegat”, sunt indicate principalele categorii de echipamente şi dotări necesare, pentru vehicule fiind impusă prezentarea certificatelor CE de conformitate. Având în vedere că certificatele de conformitate CE nu au fost prezentate cu traducere în limba română, se consideră că autoritatea contractantă, cu respectarea prevederilor art. 201 din OIJG nr. 34/2006, coroborate cu art. 35 şi art. 78 din HG nr. 925/2006, trebuia să le solicite pentru a verifica corespondenţa între autospecialele şi certificatele de conformitate CE prezentate ori echivalenţa acestora cu documentele prezentate, conform clarificărilor postate în SEAP nr. 130/02.07.2015 şi nr. 142/23.07.2015. Din cuprinsul certificatelor de conformitate CE, astfel cum au fost prezentate, nu se poate determina respectarea cerinţei impuse, câtă vreme nu s-a asigurat o corespondenţă între certificate şi autospecialele indicate (spre exemplu şasiul utilizat). Astfel, în contra celor susţinute de către contestatoare, autoritatea contractantă susţine că, CNSC a reţinut şi a impus în sarcina sa două aspecte relevante: - Faptul că ... a depus pentru autospecialele indicate Certificate de Conformitate; - Vertificarea corespondenţei între Certificatele de conformitate depuse şi autospecialele ofertate. În atare situaţie, în mod absolut legal şi corect, autoritatea contractantă, pentru a respecta decizia CNSC, a solicitat Asocierii ..., prin clarificare, depunerea respectivelor Certificate de conformitate traduse în limba română. Apoi, analizând conţinutul Certificatelor de conformitate traduse, autoritatea contractantă a considerat necesar a solicita Asocierii ... noi clarificări, determinate de neconconrdanţele sesizate între conţinutul 51

§ 72

acestora şi celelalte date de identificare ale autospecialelor ofertate, întocmai cum a reţinut şi dispus CNSC-ul. Autoritatea contractantă precizează faptul că, contestatoarea încearcă cu disperare să convingă CNSC-ul asupra greşelii comise de ea, printr-o teorie care s-a născut brusc în faţa Curţii de Apel Alba Iulia cu ocazia formulării de către SC ......... SA a unui denunţ de falsificare prin scriere a respectivelor Certificate de conformitate, la termenul de judecată din data de ......... în dosar nr. 82/57/.......... Ulterior, instanţa a solicitat depunerea Certificatelor de conformitate în original, apoi a procedat la verificarea stării materiale a înscrisurilor prin compararea originalelor cu copiile depuse în ofertă, şi, constatând neconcordanţe între acestea, conform procesului verbal încheiat la data de ......... a procedat la sesizarea Parchetului competent. Autoritatea contractantă susţine că, niciunde în cuprinsul ofertei tehnice depuse de Asocierea ... nu se regăseşte vreo menţiune la faptul că cele 8 Certificate de conformitate depuse reprezintă modele ale viitoarelor certificate de conformitate ce vor fi depuse după achiziţionarea autospecialelor, sau orice fel de alte detalii sau aprecieri din care să rezulte faptul că accstea au fost depuse cu titlu general, de prezentare, de documente echivalente. De asemenea, autoritatea contractantă menţionează că ... avea obligaţia de a depune atât fişele tehnice ale autospecialelor, cât şi certificatele/declaraţiile de conformitate ale aceloraşi autospeciale ofertate, sau documente echivalente pentru oricare dintre ele, adică documente echivalente şi pentru certificatele/declaraţiile de conformitate şi pentru fişele tehnice ale acestora, sau fişe tehnice şi documente echivalente pentru declaraţii/certificate de conformitate, sau documente echivalente pentru fişe tehnice şi certificate/declaraţii de conformitate sau documente echivalente atât pentru fişele tehnice cât şi pentru certificatele/declaraţiile de conformitate, precizând că fişele tehnice nu reprezintă documente echivalente a declaraţiilor/certificatelor de conformitate. Mai mult, autoritatea contractantă arată că cerinţa era clară, trebuiau depuse atât fişele tehnice cât şi declaraţiile/certificatele de conformitate sau echivalentele celor două pentru toate autospecialele şi vehiculele ofertate şi nicidecum „8 modele” pentru toate cele 33 de autospeciale care fac obiectul antecontractului nr. 2665/25.08.2015. Urmare a reevaluării documentelor din cadrul ofertei depuse de Asociere precum şi a celor prezentate anterior, autoritatea contractantă susţine că, prin adresa nr. 104/..........03.........., comisia de evaluare a solicitat Asocierii să depună traduse în limba română, certificatele de conformitate pentru autospecialele/autogunoierele care fac obiectul Antecontractului de Vânzare-Cumpărare nr. 2655/25.08.2015 (pag. 421 din ofertă) şi care se regăsesc deja în oferta tehnică depusă, însă netraduse, iar prin adresa nr. 971/25.03.........., Asocierea a răspuns solicitării de clarificări, ataşând totodată 8 modele tip de certificate de conformitate, pentru a exemplifica tipul certificatelor de conformitate 52

§ 73

care vor însoţi cele 8 categorii de autospeciale, în momentul când acestea vor fi furnizate, conform Antecontractului nr. 2665/25.08.2015. Totodată, autoritatea contractantă precizează că Asocierea a clarificat că: - cele 8 modele tip (exemple) fac parte din categoria „documente echivalente” şi au fost depuse ca alternativă la certificatele de conformitate care nu au putut fi prezentate (deoarece nu au fost emise); - cele 8 categorii de autospeciale care fac obiectul Antecontractului nr. 2665/25.08.2015, însumând 33 de autospeciale, sunt autospeciale noi, ce vor fi achiziţionate de către Asociere în cazul câştigării licitaţiei; - Asocierea a declarat că SC DUTCH TRIJCK SERVICES SRL a pus la dispoziţia ei modelele de certificate de conformitate aferente fiecăreia dintre cele 8 categorii de autospeciale „acoperind” informaţiile specifice referite în certificatele utilizate drept model, pentru a păstra în model doar caracteristicile similare aferente fiecărei categorii de autospeciale, arătând că acestea vor fi livrate cu caracteristicile tehnice adecvate scopului contractului care ar urma a fi încheiat cu autoritatea contractantă. În continuare, autoritatea contractantă precizează că prin adresa nr. 104/..........03.........., comisia de evaluare a solicitat Asocierii să indice unde se regăsesc în oferta depusă certificatele de conformitate pentru autospecialele/autogunoierele care fac obiectul Antecontractului de Vânzare-Cumpărare nr. 2655/25.08.2015 din care să rezulte elementele prevăzute în Anexa IX din Directiva 2007/46/CE referitoare la CE şi, de asemenea să indice unde se regăsesc în cuprinsul ofertei tehnice certificatele/declaraţiile de conformitate pentru fiecare dintre cele 33 de bunuri prevăzute în antecontractul nr. 2655/25.08.2015, iar prin adresa nr. 971/25.03.........., Asocierea a răspuns că furnizorul SC DIJTCH TRIJCK SERVICES SRL a prezentat, pentru a demonstra conformarea cu cerinţele caietului de sarcini în ceea ce priveşte respectarea omologării CE de tip pentru autospecialele ce vor fi furnizate: „declaraţia de conformitate” şi „documente echivalente”, pentru fiecare dintre cele 8 categorii de autospeciale ce însumează în total 33 de vehicule. Astfel, Asocierea este de părere că şi numai prin prezentarea declaraţiei de conformitate a furnizorului a îndeplinit cerinţa clarificată prin clarificarea nr. 205/26.08.2015 răspunsul 1. În plus, consideră că prin depunerea următoarelor „documente echivalente” a îndeplinit cerinţele documentaţiei de atribuire: - Oferta fermă a furnizorului – specificaţii tehnice, conţinând reiterarea declaraţiei furnizorului că autospecialele se vor livra însoţite de CE de conformitate pentru autoşasiu şi pentru caroserie, care cuprind specificaţii tehnice autoşasiu pentru verificarea conformităţii cu cerinţele caietului de sarcini şi specificaţii tehnice suprastructura pentru verificarea conformităţii cu cerinţele caietului de sarcini; - 8 modele tip ale certificatelor de conformitate ce vor fi emise pentru cele 8 categorii de autospeciale. Autoritatea contractantă mai arată că, prin adresa nr. 104/..........03.........., comisia de evaluare a solicitat Asocierii să indice 53

§ 74

unde se regăseşte în oferta tehnică depusă Certificatul/declaraţia de conformitate (cu respectarea Directivei 2007/46/CE – Anexa IX, Anexa XVIII) pentru Autospeciala hooklift Iveco Daily cu container frigorific, autospecială care face obiectul Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 2724/01.09.2015 (pag. 569 din oferta depusă) şi care se regăseşte la poziţia 11 din Tabelul centralizator prezentat la pag. 416, întrucât comisia nu a putut identifica acest certificat/declaraţie de conformitate, datorită faptului că acesta nu a fost ataşat ofertei, iar prin adresa nr. 971/25.03.........., Asocierea răspunde solicitării de clarificări, invocând din nou răspunsul autorităţii la clarificarea nr. 205/26.08.2015 corelat cu cerinţele şi clarificările anterioare, că furnizorul Enola Auto SA a prezentat pentru a demonstra conformarea cu cerinţele caietului de sarcini şi respectarea omologării CE de tip: „declaraţia de conformitate” şi „documente echivalente”, respectiv: oferta fermă a furnizorului – specificaţii tehnice. Aşa cum reiese din procesul-verbal al şedinţei de reevaluare nr. 113 din data de ........., comisia de evaluare a considerat necesar să mai solicite următoarele clarificări care au fost transmise Asocierii prin adresa nr. 115/........., având ca termen de răspuns data de 04.04.......... ora 10:00: - prin adresa nr. 115/......... s-a solicitat Asocierii să clarifice motivul pentru care există necorelări între parametrii stabiliţi prin fişele tehnice depuse la dosar, parametrii prevăzuţi în Certificatele de conformitate (traduse) şi Certificatele eliberate de producătorul IVECO referitoare la consumul specific de carburant în funcţie de motorul cu care este echipat vehiculul, iar în răspunsul din adresa nr. 1022/04.04.......... Asocierea ataşează, invocând motivul unei erori de tehnoredactare, un document cu conţinut complet nou diferit de cel din oferta, respectiv Anexa 3a în care este prezentată o nouă declaraţie a producătorului Iveco prin care îndreaptă eroarea de tehnoredactare apărută în adresele cu nr. 259, 260, 261, 262 din ..........08.2015 şi adresa nr. 272/26.08.2015 emise către SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL în ceea ce priveşte indicativul motorizărilor cu care sunt echipate autovehiculele IVECO EuroCargo 190EL25, Iveco EuroCargo 180E25, Iveco Eurocargo Daily 35S13V şi Iveco Daily 70C17 şi Anexa 3b în care se regăseşte declaraţia SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL privind eroarea de înscriere a codului motorului în oferta fermă – specificaţii tehnice pentru IVECO Daily 35S13 VAN şi pentru IVECO Daily 70CI7. Autoritatea contractantă menţionează că Asocierea, prin adresele prezentate în Anexa 3a şi 3b, referitoare la erorile de tehnoredactare şi înscriere a codurilor motoarelor formate din unsprezece cifre, litere şi caractere speciale, explică neconcordanţa (diferenţele de parametri) sesizată de comisia de evaluare. Totodată, precizează faptul că tipul de motor folosit şi puterea acestuia nu au făcut obiectul unor cerinţe speciale în caietul de sarcini. Autoritatea contractantă subliniază faptul că tipul de motor folosit şi implicit puterea acestuia sunt esenţiale în sensul că permit verificarea corespondenţei parametrilor descrişi în certificatele de conformitate şi fişele tehnice, precum şi corespondenţa 54

§ 75

cu consumurile de carburanţi prezentate în Memoriile tehnice (oferta finaciară) care au stat la baza stabilirii valorii preţului ofertat. În ceea ce priveşte observaţiile referitoare la neconcordanţe şi necorelări, conform celor prezentate, autoritatea contractantă arată că Asocierea a precizat: - Parametrii stabiliţi prin specificaţiile tehnice sunt parametrii proprii ai vehiculelor ce vor fi livrate în baza Antecontractului nr. 2665/25.08.2015; - Motorizările precizate în Certificatele eliberate de producătorul IVECO referitoare la consumul de carburant în funcţie de motorul cu care este echipat vehiculul (corectate) – precizează tipul/tipurile de monitorizări cu care vor fi echipate vehiculele respective; - Parametrii prevăzuţi în modelul de Certificate de conformitate – traduse, sunt folosiţi penlru evidenţierea tipurilor de parametrii – informaţii ce vor fi precizaţi/precizate în originalul documentului Certificat de Conformitate ce va fi emis de producătorul IVECO în momentul livrării vehiculelor. Autoritatea contractantă menţionează că Asocierea este de părere că nu are nici o relevanţă corelarea dintre numeric şi valoric şi, în concluzie, nu este vorba de necorelări sau neconcordanţe între documentele în cauză şi modelele de certificate de conformitate, datorită faptului că nu se pot face corelări ale acestora cu modele de document prezentate spre exemplificare. Autoritatea contractantă respinge opinia Asocierii prin faptul că valorile cuprinse în Certificatele de conformitate, cât şi în orice alt document care descrie vehiculul (fişa tehnică, Cartea Maşinii etc.) trebuie să aibă strict aceleaşi valori, aceste valori constituind parametrii cuprinşi în documentele de omologare care certifică faptul că, în momentul fabricării, un vehicul aparţinând seriei tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă (DE 46/2007) a respectat toate actele de reglementare. În continuare, autoritatea contractantă susţine că, pentru modelul Iveco Eurocargo 180E25MLC (autospeciala tip portcontainer aflată la art. 1 pct. 6 din Antecontractul de vânzare-cumpărare nr. 2655/25.08.2015), Asocierea a depus acelaşi model tip de Certificat de conformitate depus şi pentru modelul Iveco Eurocargo 190EL25MLC, fapt pentru care comisia de evaluare i-a solicitat, prin adresa nr. 115/........., să clarifice acest aspect, având în vedere că sunt 2 modele diferite cu caracteristici tehnice, consumuri şi model (tip) de motor diferite. Astfel, prin adresa nr. 1022/04.04.........., Asocierea IRIDEX a răspuns că rolul tipizatului (model certificat de conformitate) este exclusiv pentru exemplificare, iar atât autospeciale model Iveco Eurocargo 180E25MLC, cât şi autospeciala model Iveco Eurocargo I90E25MEC sunt autospeciale care fac parte din gama Eurocargo, gama de autocamioane cu sarcini maxime autorizate cuprinse între 7,5 t şi ......... tone. Asocierea a afirmat că certificatele de conformitate ce vor fi emise la livrare vor conţine aceleaşi tip de informaţii, cu valori individuale diferite, conform datelor cuprinse în documente echivalente oferta fermă – specificaţii tehnice pentru cele 2 modele diferite, având 55

§ 76

caracteristici tehnice, consumuri şi motor diferit. Autoritatea contractanta arată că nu poate reţine faptul că „rolul tipizatului (model certificat de conformitate) este exclusiv pentru exemplificare”, deoarece Conform Directivei 2007/46/CE, art. paragraf 36 „certificat de conformitate” înseamnă documentul prezentat în anexa IX, eliberat de producător şi care certifică faptul că, în momentul fabricării, un vehicul aparţinând seriei tipului omologat în conformitate cu prezenta directivă a respectat toate actele de reglementare. În continuare, autoritatea contractantă susţine că pentru modelul IVECO Stralis AD260S33Y/PS care face obiectul Antecontractului de vânzare-cumpărare nr. 2655/25.08.2015, art. 1 pct. 4, Asocierea a depus un Certificat de conformitate care aparţine unui alt tip de autoutilitară, respectiv AD260SY/PS, drept pentru care comisia de evaluare, prin adresa nr. 115/........., i-a solicitat Asocierii să clarifice acest aspect, având în vedere ca sunt 2 modele diferite. Astfel, prin adresa nr. 1022/04.04.........., Asocierea a răspuns că rolul modelului de certificat de conformitate (formular tipizat) este strict şi exclusiv numai pentru exemplificare. Pentru modelul Iveco Daily 35S13 Van MTMA 3.5 t poziţia 7 din tabel, care face obiectul Antecontractului nr. 2655/25.08.2015, art. 1 pct. 7, autoritatea contractantă menţionează că Asocierea a depus un Certificat de conformitate care aparţine unui alt tip de autoutilitară, respectiv IVECO 35C13 Van, drept pentru care comisia de evaluare, prin adresa nr. 115/........., i-a solicitat să clarifice acest aspect. Prin adresa nr. 1022/04.04.......... Asocierea a răspuns că modelul certificatului de conformitate este de exemplificare, iar autospeciala Iveco Daily 35S13 Van face parte din gama Daily 35, gama din care a fost prezentat şi modelul de certificat de conformitate (de la Daily 35C13 Van). Asocierea este de părere că poate ar fi putut prezenta ca model de certificate de conformitate un singur tip de certificat de conformitate, pentru toată gama de autospeciale, dar a apreciat că utilizarea ca model a unor certificate de conformitate pentru autospeciale dintr-o clasă cât mai apropiată de cea ofertată, este o opţiune profesionistă şi cu o mare acurateţe. Mai arată autoritatea contractantă că, conform adresei nr. 1022/04.04.........., Asocierea susţinea faptul că „documentele echivalente solicitate în clarificarea dumneavoastră nr. 205/26.08.......... sunt formate din: - oferta fermă – specificaţii tehnice –document echivalent principal; - MODEL certificat de conformitate – document echivalent principal” Conform clarificării 205/26.08..........: „Pentru echipamentele noi, ofertanţii vor prezenta în oferta tehnică certificatul de garanţie, certificatul/declaraţia de conformitate sau documente echivalente care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini.” De asemenea, autoritatea contractantă precizează că, comisia de evaluare a reţinut faptul că, atât în caietul de sarcini, cât şi textul clarificării nu se regăseşte sintagma „model al certificatului de 56

§ 77

conformitate”, conţinutul şi forma certificatului fiind stabilite de Directiva Europeană 2007/46/CE. Referitor la cele arătate de Asociere „certificate din care au fost excluse informaţiile care conferă unicitate”, autoritatea contractantă menţionează faptul că Certificatele de conformitate conţin informaţii prin care se identifică cu exactitate parametrii şi detaliile constructive pentru că se cunosc: tipul de motorizare, respectiv simbolul sau denumirea de fabrică a motorului, (în acest caz seria motorului fiind un element de individualitate), caracteristici constructive generale respectiv nr. axe, nr. axe motoare etc, dimensiuni principale, mase, parametrii motorului, frâne, performanţe ecologice. Deci toţi parametrii menţionaţi anterior corespund tipului şi modelului definind cu exactitate autovehiculul (fiind şi parametrii de omologare) prin urmare nu sunt elemente care constituie unicitate pentru autovehiculele dintr-o serie de fabricaţie cu parametrii bine definiţi care nu diferă în cadrul unităţilor fabricate. Între fişa tehnică şi parametrii precizaţi în certificatele de conformitate nu trebuie să existe diferenţe de valori sau tipologie, chiar dacă producătorul menţionează „Certificate de conformitate pentru vehicule incomplete”, pentru că se cunoaşte tipul autovehiculului comandat, motorizarea, varianta constructivă. Diferenţele sesizate de autoritatea contractantă referindu-se numai la elementele constructive specifice tipului de autovehicul care nu prezintă diferenţe în cadrul aceleiaşi serii deci care nu ar prezenta „elemente de unicitate”. Referitor la cele menţionate de Asociere că: „documentul emis de furnizorul Dutch Truck Services SRL în baza antecontractului nr. ........./25.08.2015, respectiv Oferta fermă – specificaţii tehnice, îndeplineşte condiţia de a fi un document echivalent certificatului de conformitate deoarece conţine informaţiile necesare cuprinse şi într-un certificat de conformitate”, autoritatea contractantă susţine că, potrivit clarificării nr. 117/24.06.2015: „Declaraţia de conformitate CB poate fi acceptată ca echivalent dacă este însoţită de documentele de susţinere a asigurărilor prezentate de producător în Declaraţie, conform Legii 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, republicată”. În plus, o parte din informaţiile cuprinse în Certificatul de conformitate au valori diferite faţă de oferta tehnică depusă de către Asociere, aşa cum reiese şi din analiza Anexei 1 ataşată clarificării Iridex nr. 1022/04.04.......... nr. ADI ECO ......... 79/04.04.......... după cum urmează: -Anexa A1/1 Poz. 27 pentru Iveco eurocargo 190EL25 MLC Euro6 puterea netă maximă este de 250CP (186KW) conform specificaţiei tehnice pag. 425. Conform Anexei 3a/2 pentru motorul F4AFE61 ID*C puterea este de 320CP. În Certificatul de conformitate poz. 27 puterea motorului înscrisă este de 235KW respectiv 316 CP, fiind diferită de puterea prezentată. -Anexa A1/2 Poz. 27 pentru Iveco eurocargo 190EL25 Cântar puterea netă maximă este de 250CP (186KW) conform specificaţiei tehnice pag. 442 şi conform Anexei 3a/2, fiind diferită de puterea motorului înscrisă în Certificatul de conformitate (în care este prezentat 57

§ 78

acelaşi tip de autovehicul) poz. 27 respectiv 235KW restul parametrilor fiind identici. -Anexa A1/3 Poz. 27 pentru Iveco eurocargo 190EL25 Macara puterea netă maximă este de 250CP (186KW) conform specificaţiei tehnice pag. 464 şi conform Anexei 3a/2, fiind diferită de puterea motorului înscrisă în Certificatul de conformitate (în care este prezentat acelaşi tip de autovehicul) poz. 27 respectiv 235KW restul parametrilor fiind identici. -Anexa A1/4 Iveco eurocargo 180E25 port container poz 4 ampatamentul este de 3690mm iar în Certificatul de conformitate poz. 4 este de 4185mm, poz. 16.2 masa admisibilă pe axa faţă/spate 7100/11500 iar în Certificatul de conformitate poz 16.2 este de 7500/13000, puterea netă maximă este de 250CP (186KW) poz. 27 din anexa, fiind diferită de puterea motorului înscrisă în Certificatul de conformitate poz. 27 respectiv 235KW. -Anexa A1/5 Iveco Stralis AD260S33Y/PS poz 4 ampatamentul este de 3805 mm în oferta tehnică, iar în Certificatul de conformitate poz. 4 este de 4350 mm. -Anexa 1/7 Iveco Dayli 35S13 VAN poz 4 ampatamentul este de 4100 mm iar în Certificatul de conformitate poz. 4 este de 3450 mm, poz. 16.2 masa admisibilă pe axa faţă/spate 1900/2240 iar în Cerificatul de conformitate poz.16.2 este de 2100/2600. -Anexa 1/8 Iveco Dayli 70C17 – poz.5.1 Lungimea maximă admisibilă este de 6465 mm, iar în Cerificatul de conformitate poz.5.1 Lungimea maximă admisibilă este de 9876 mm; - poz.6.1 Lăţimea maximă admisibilă este de 2200 mm, iar în Certificatul de conformitate poz 6.1 Lăţimea maximă admisibilă este de 2550 mm. Referitor la afirmaţia operatorului cu privire la faptul că tipul de motor folosit şi puterea acestuia nu au făcut obiectul unor cerinţe în caietul de sarcini, autoritatea contractantă susţine că membrii comisiei de evaluare au reţinut că s-au solicitat ofertanţilor documente (note interne/declaraţii etc.) cu privire la consumul de combustibil – „documente din care să rezulte consumul de carburant şi de ulei al vehiculului” – pag. 36 Caiet de sarcini. Oferta financiară întocmită de către fiecare ofertant a trebuit să ţină cont de consumul declarat, în acest sens tipul motorului şi puterea lui influenţează consumul unei autospeciale şi implicit tariful ofertat. Depunerea unor noi declaraţii din partea producătorului Iveco (adresa nr. 128,129/02.04..........) prin care îndreaptă o „eroare de tehnoredactare” apărută în adresele 259, 260, 261, 262 din ..........08.2015 şi adresa 272 din 26,08.2015 emise de către fveco România, ar influenţa valorile ofertate. Cu privire la susţinerea ofertantului în ceea ce priveşte denumirea generică de „documente echivalente” ca fiind oferta fermă – specificaţii tehnice, care pot înlocui inclusiv Certificatele de conformitate, autoritatea contractantă menţionează că, în caietul de sarcini se prevedea clar că ofertele privind autospecialele trebuiau însoţite de mai multe tipuri de documente sau echivalente acestora (nu un singur tip de document care le înglobează pe toate) din care să rezulte tipul de vehicul, greutatea 58

§ 79

utilă totală, capacitatea de încărcare, capacitatea benei în metri cubi, categoria de deşeu pentru care va fi utilizat, gradul de compactare, documentaţia cu standardele, documente din care să rezulte consumul de carburant şi costuri de exploatare. Nedepunerea tuturor documentelor (sau echivalente) face imposibilă verificarea/compararea din punct de vedere al concordanţei informaţiilor tehnice ale autovehiculelor ofertate. Autoritatea contractantă susţine că ataşarea la oferta tehnică/ calificare a unor Certificate de conformitate tip, respectiv „model” după cum ofertantul Iridex le consideră şi le denumeşte, din care nu rezultă nicio informaţie concretă care ar putea fi verificată cu ceva, echivalează cu depunerea unei hârtii în alb, fară nicio valoare din punct de vedere al informaţiilor, care conţine doar elemente de cuprins ale documentului, ele urmând a fi completate. Mai mult, comisia de evaluare, punând în executare Hotârărea definitivă a Curţii de Apel Alba Iulia prin care se menţine decizia CNSC- ului cu privire la reevaluarea ofertelor ....– SC ......... SA şi SC ......... SRL, respectiv pentru ..., a solicitat operatorului Iridex prezentarea certificatelor de conformitate CE traduse, iar operatorul a depus modelele de certificate traduse, dar comisia de evaluare nu a putut reţine indicaţiile din decizia CNSC-ului cu privire la corespondenţa între certificate şi autospecialele ofertate (din punct de vedere al informaţiilor tehnice specifice pe care ar trebui să le conţină) şi nici măcar corespondenţa acestora cu alte documente depuse în cadrul ofertei (în acest sens reţine solicitările de clarificări ale autorităţii contractante şi răspunsurile primite din partea ofertantului Iridex). Analizând propunerea tehnică şi răspunsurile la clarificările solicitate, autoritatea contractantă apreciază că raportul procedurii contestat a fost corect întocmit de către comisia de evaluare, cu respectarea întocmai a Deciziei CNSC, aşa cum a fost modificată prin decizia Curţii de Apel Alba lulia, declararea ofertei depuse de ASOCIEREA SC ... – SC ......... SA, ca neconformă fiind legală şi temeinică şi nicidecum superficială şi greşită cum susţine contestatoarea. În ceea ce priveşte criticile de neconformitate ale ofertei SC ......... SA, autoritatea contractantă apreciază că acestea sunt nefondate, din punctul său de vedere aceasta îndeplinind toate condiţiile impuse de documentaţia de atribuire. În considerarea tuturor aspectelor descrise pe larg, autoritatea contractantă solicită respingerea contestaţiei, ca netemeinică şi nefondată şi, pe cale de consecinţă, menţinerea deciziei comisiei de evaluare. Prin adresa nr. 151/........., înregistrată la CNSC sub nr. 13305/........., autoritatea contractantă a transmis Consiliului punctul de vedere faţă de contestaţia formulată de ASOCIEREA SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... prin liderul Asocierii ......... SA, prin care solicită respingerea ei, pe cale de excepţie, ca inadmisibilă, iar pe fond, ca netemeinică şi nelegală. 59

§ 80

Preliminar, autoritatea contractantă prezintă amănunţit etapele desfăşurării procedurii de atribuire, aşa cum a fost prezentat şi în punctul de vedere formulat faţă de Asocierea .... Autoritatea contractantă invocă excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la solicitarea Asocierii de anulare a procedurii de achiziţie publică în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, conform art. 430 alin. (1)-(2) Cod Procedură Civilă „Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de ta pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.” În acest sens, autoritatea contractantă invocă Hotărârea definitivă nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia contencios administrativ prin care instanţa respinge plângerea formulată de Asocierea ... în subsidiar având ca obiect anularea procedurii. De asemenea, autoritatea contractantă invocă excepţia lipsei de interes a Asocierii ... motivat de faptul că susţinerile prezentate de către Asociere din contestaţie nu pot fi primite de către Consiliu şi nu sunt aplicabile prezentei speţe, întrucât în procedura de licitaţie privind atribuirea contractului, instanţa s-a pronunţat irevocabil asupra capătului de cerere subsidiar de anulare a procedurii raportat la art. 29 alin. (9) din Legea 51/2006. Mai mult decât atât, atâta timp cât raportul procedurii a fost menţinut irevocabil de către Curtea de Apel Alba Iulia în ceea ce priveşte declararea ofertei Asocierii ca fiind neconformă, aceasta nu mai poate justifica la acest moment nici un interes propriu actual prin formularea contestaţiei. Totodată, autoritatea contractantă invocă lipsa calităţii procesuale active a Asocierii SC ......... SA, SC ......... ......... SA, SC ... ......... SA. Astfel, autoritatea contractantă susţine că pentru ca Asocierea să aibă calitate procesuală activă, care reprezintă şi una dintre condiţiile de admisibilitatea ale unei acţiuni, este necesar ca ea să facă dovada existenţei unui drept sau interes legitim care pretinde că i-a fost lezat. Raportat la acest lucru, autoritatea contractantă consideră că nu a încălcat Asocierii nici un drept, mai mult a pus în aplicare o hotărâre definitivă prin care irevocabil i s-a respins contestatoarei cererile formulate în plângerea depusă. Prin urmare, autoritatea contractantă consideră că a procedat conform Hotărârii definitive nr. 433/16.03.......... care menţine parte din Decizia CNSC cu privire la reevaluarea ofertele Asocierii .. – SC ......... SA şi SC ......... SRL. În acest sens Asocierea .. nu mai deţine calitatea de ofertant în prezenta reevaluare/procedură, oferta sa fiind declarată neconformă fapt reţinut definitiv prin decizia curţii anterior menţionată. În ceea ce priveşte solicitarea Asocierii .. privind anularea raportului procedurii motivat de necomunicarea Hotărârii nr. 433/......... a Curţii de Apel Alba, reţinând prevederile art. 461 alin. (2) din Cod 60

§ 81

Procedură Civilă, respectiv: considerentele unei hotărâri pot fi contestate şi produc efecte juridice, autoritatea contractantă, în momentul de faţă, susţine că a pus în executare o hotărâre definitivă şi irevocabilă — conform Legii nr. 554/2004 a Conteciosului Administrativ, art. 24 alin. (1) – Obligaţia executării Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii. Prin urmare, autoritatea contractantă precizează că a procedat corect la reevaluarea ofertelor şi întocmirea raportului procedurii de atribuire şi, mai mult decât atât, art. ......... din Legea nr. 554/2004 prevede faptul că „Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate potrivit prezentei legi sunt titluri executorii”. Hotărârea Curţii de Apel în cauza pendinte, constituie titlu executoriu ceea ce înseamnă că, dacă debitorul nu o execută de bunăvoie, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit Noului Cod de procedură civilă, în măsura în care în legea specială nu se prevede altfel (art. 622 alin. 2 C. Proc. Civ). În concluzie, potrivit dispoziţiilor legale anterior menţionate, autoritatea contractantă susţine că avea obligaţia legală de a pune în executare în termen de 30 de zile Hotărârea definitivă nr. 433/......... a Curţii de Apel Alba Iulia. Referitor la invocarea de către Asocierea .. a faptului că are posibilitatea de a contesta Decizia Curţii de Apel Iulia – secţia Contencios administrativ, atât printr-o cale extraordinară de atac, cât şi printr-o plângere la CEDO, autoritatea contractantă menţionează că un atare demers nu suspendă executarea unei hotărâri definitive. Astfel că, independent de formularea unei căi extraordinare de atac sau plângeri până la momentul la care instanţa ar pronunţa o eventuală încheiere de suspendare a executării, dispozitivul Deciziei Curţii de Apel este executoriu de drept. În ceea ce priveşte motivarea Asocierii ... de la punctele 11-13 din contestaţie, o considerăm neîntemeiată şi nefondată. Astfel, susţinerea contestatoarei de la punctul 11 conform căreia din Hotărârea definitivă pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia nu se poate poate realiza o reevaluare pertinentă, autoritatea contractantă o consideră eronată, susţinând că, în acest sens, în întocmirea raportului procedurii prin care a fost desemnat câştigător operatorul SC ......... SRL, a ţinut cont de Hotărârea definitivă 433/......... a instanţei în ceea ce priveşte continuarea procedurii, coraborată cu menţinerea părţii (respectiv a modului) descris în Decizia CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... privind reevaluarea ofertelor Asocierii .. şi SC ......... SRL. 61

§ 82

În ceea ce priveşte argumentele de neconformitate ale ofertei SC ......... SRL susţinute de contestatoare, autoritatea contractantă apreciază că acestea sunt simple afirmaţii nesusţinute, prin care încearcă, prin prezentarea trunchiată a unor înscrisuri, anularea raportului procedurii în vederea demarării unei noi proceduri la care petenta să poate participa cu o nouă ofertă. În considerarea tuturor aspectelor descrise, autoritatea cotnractantă solicită respingerea contestaţiei pe cale de excepţie ca fiind inadmisibilă iar pe fond ca fiind netemeinică si nelegală. Prin adresa nr. 169/11.05.........., înregistrată la CNSC sub nr. 14332/11.06.........., autoritatea contractantă reiterează faptul că a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la solicitarea contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire în temeiul art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 15744/24.05.........., Asocierea ......... SRL – ......... SRL a transmis Concluzii scrise prin care solicită respingerea, ca neîntemeiate a excepției lipsei de interes a Asocierii și a lipsei calității procesuale active a Asocierii, invocate de intervenienta SC ......... SRL și de autoritatea contractantă și admiterea contestației așa cum a fost formulată. Asocierea ... precizează că nu pot fi avute în vedere susținerile SC ......... SRL și ale .. ......... potrivit cărora Asoceirea sa nu ar avea interes în formularea contestației, respectiv că nu ar mai avea calitatea de operator economic implicat în procedura de atribuire, definită la art. 206 alin. (11) din OUG nr. 34/2006, întrucât oferta Asocierii ar fi fost respinsă ca neconformă. Asocierea .. arată că dispozițiile sus-amintite se referă la informarea de către autoritatea contractantă a candidaților și a ofertanților în legătură cu actele emise în legătură cu procedura de achiziție publică. Cu toate acestea, dispozițiile relevante pentru evaluarea interesului sunt cele prevăzute de art. 255 din OUG nr. 34/2006, potrivit cărora orice persoană care se consideră vătămată într-un drept ori într- un interes legitim printr-un act al autorității contractante, prin încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, poate solicita, prin contestație, anularea actului. În acest sens, la alin. (2) al aceluiași articol se prevede că este persoană vătămată orice operator economic care are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire, sau a suferit sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante. Or, Asocierea ... susţine că are calitatea de persoană interesată, care a avut și are un interes legitim în legătură cu procedura de atribuire și care riscă să sufere un prejudiciu în cazul în care actul autorității contractante nr. 135/14.04.......... reprezentând rezultatul procedurii de atribuire nu este contestat și își produce efectele. În acest sens, prin contestația formulată Asocierea ... precizează că a arătat că interesul legitim al său în a demonstra că oferta SC ......... SRL este inacceptabilă/neconformă, respectiv că autoritatea contractantă 62

§ 83

.. ......... nu a respectat cerințele imperative aplicabile procedurii de atribuire prin licitație publică deschisă a Contractului, constă în stabilirea de către instanță, irevocabil, dacă oferta declarată câștigătoare este sau nu acceptabilă și conformă, respectiv în anularea procedurii de atribuire, cu efectul păstrării șansei legitime de a participa la reluarea licitației și de a obține contractul la reluarea viitoare a acesteia. În susținerea concluziilor arătate, Asocierea ... invocă şi citează atât practica națională, cât și cea europeană în materie, concluzionând că calificarea ofertei Asocierii sale ca nefiind conformă nu conduce automat la concluzia că nu ar avea interes în formularea contestației împotriva ofertei declarate câștigătoare. De altfel, dacă ar fi să aibă în vedere raționamentul intervenientei SC ......... SRL și al autorității contractante, respectiv acela potrivit căruia lipsa de interes ar decurge din menținerea irevocabilă a raportului procedurii în ceea ce privește declararea celorlalte oferte ca nefiind conforme, atunci s-ar ajunge la situația în care niciun participant la procedură nu ar putea contesta actul autorității contractante de atribuire a contractului unei părți ce a depus o ofertă asupra căreia planează motive serioase de inacceptabilitate/neconformitate. Or, prin acceptarea unei asemenea ipoteze s-ar încălca atât dreptul ofertanților la liberul acces la justiție, cât și principiile ce stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, respectiv cele privind nediscriminarea, tratamentul egal, transparența și eficiența utilizării fondurilor, prevăzute de dispozițiile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active a sa invocată de .. ........., Asocierea ... consideră că aceasta urmează a fi respinsă ca neîntemeiată, autoritatea contractantă invocând argumente similare cu cele invocate în susținerea excepției lipsei de interes. În esență, Asocierea ... precizează că autoritatea contractantă susține că faptul că instanța de control judiciar a menținut decizia CNSC de respingere ca neconformă a ofertei sale ar echivala cu lipsa calității de ofertant participant a Asocierii la procedură. Or, așa cum am arătat, calificarea ofertei Asocierii ca nefiind conformă nu conduce automat la concluzia că subscrisa nu ar avea interes în formularea contestației împotriva ofertei declarate câștigătoare. În plus, spre deosebire de operatorul ofertant SC Brai-Cata SRL care, așa cum a arătat chiar ... ......... prin punctul de vedere depus la dosar, a solicitat eliberarea scrisorilor de garanție bancară depuse la licitație, Asocierea ... menţionează că nu a solicitat returnarea garanției de participare la procedură, având în continuare calitate de ofertant participant la procedură. Așadar, Asocierea ... consideră că se impune atât respingerea excepției lipsei de interes, cât și a excepției lipsei calității procesuale active invocate de ECO ......... și de SC ......... SRL, interesul său constând în anularea procedurii de atribuire, cu efectul păstrării șansei legitime de a obține contractul la reluarea viitoare a acesteia. 63

§ 84

În continuare, Asocierea .. susţine că procedura de atribuire se impune a fi anulată în temeiul dispozițiilor art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006. Astfel, Asocierea ... arată că prin contestație a formulat critici concrete, punctuale și efective raportate la documentele individualizate din oferta SC ......... SRL, respectiv la cerințele individualizate raportate la oferta SC ......... SRL. Or, nici intervenienta SC ......... SRL și nici autoritatea contractantă nu au formulat apărări de fond în ceea ce privește criticile de inacceptabilitate și de neconformitate aduse ofertei SC ......... SRL. În consecință, faptul că nici SC ......... SRL și nici autoritatea contractantă nu au răspuns la aceste chestiuni dovedește soliditatea argumentelor sale. Totodată, Asocierea ... precizează că îşi menține în integralitate argumentele expuse pe calea contestației formulate în speţă. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 15774/24.05.........., urmare a studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului, intervenienta SC ......... SRL a transmis Concluzii scrise, prin care reiterează solicitările sale din cererea de intervenţie iniţială. Suplimentar, faţă de susţinerile din cuprinsul cererii de intervenţie, intervenienta SC ......... SRL prezintă punctual documentele depuse de Asocierea .. pentru care consideră că oferta acesteia este neconformă. Astfel, referitor la certificatele de conformitate, intervenienta SC ......... SRL precizează că, prin răspunsul la clarificări nr. 971/ 25.03.........., Asocierea .. a prezentat 5 (cinci) certificate de conformitate (şi acelea falsificate) şi nu 8 (opt), cum afirmă ofertantul ... Comparând informatiile privitoare la autospeciale, precizate în oferta .., cu cele din traducerile certificatelor de conformitate (adresa nr. 971/25.03..........), intervenienta SC ......... SRL susţine că nu există în ofertă nicio autospecială care să aibă în totalitate caracteristicile identice cu cele din traducerile certificatelor de conformitate prezentate. De asemenea, intervenienta SC ......... SRL menţionează că autospecialele prezentate în cele cinci certificate de conformitate, aveau la data depunerii ofertei înscrisuri (certificate de înmatriculare şi cărţi de identitate) care ar fi demonstrat neconformitatea acestora cu caietul de sarcini. Mai susţine intervenienta SC ......... SRL că autospecialele aferente celor 5 (cinci) certificate de conformitate, prezentate de ... privesc alte tipuri de autospeciale, nefiind potrivite ”scopului” prezentului contract (transportare deşeuri). Astfel, certificatele de înmatriculare, respectiv cărţile de identitate aferente celor 5 (cinci) autovehicule a căror certificate de conformitate au fost transmise în traducere autorităţii contractante prin adresa nr. 971/25.03.........., nu au fost prezentate de ofertantul ... în mod voit în cadrul ofertei, atât la data depunerii acesteia cât şi în prezent, întrucât aceste documente arată faptul că autospecialele respective nu sunt destinate colectării deşeurilor (fiind autocamioane, basculante, vidanjă, 64

§ 85

etc.). Dacă ar fi fost prezentate aceste documente (certificate de înmatriculare, cărţi de identitate) autoritatea contractantă ar fi constat încălcarea flagrantă a prevederilor caietului de sarcini (pag. 36) şi anume: “Deşeurile vor fi transportate doar în vehicule autorizate, potrivite scopului pentru care sunt utilizate”, prin utilizarea în propunerea tehnică a autospecialelor respective nu sunt destinate colectării deşeurilor (fiind autocamioane, basculante, vidanjă, etc.). De asemenea, intervenienta SC ......... SRL invocă neconformitatea ofertei .., din prisma faptului că, certificatele de conformitate trebuiau prezentate alături de alte înscrisuri şi nu ca şi o alternativă a acestor înscrisuri. Citând toate detaliile de la pct. a), pag. 36, privitoare la cerinţele pe care autovehiculele ofertate trebuie să le îndeplinească aşa cum erau prevăzute în caietul de sarcini, cap. 3.2 – Investiţii în sarcina Delegatului şi dotări puse la dispoziţie de Delegat, intervenienta SC ......... SRL susţine că ofertanţii trebuiau să prezinte aspecte, caracteristici tehnice, certificate CE de conformitate, dotarea cu GPS, modul obligatoriu de marcaj, modul în care autospecialele sunt dotate cu mecanisme de siguranţă şi de stingere a incendiilor, modul de compactare, tipul de dispozitive de colectare. Astfel, Asocierea ... avea obligaţia de a depune ca şi înscrisuri/documente, atât fişele tehnice ale autospecialelor, cât şi certificatele de conformitate, ale aceloraşi autospeciale ofertate sau documente echivalente pentru fiecare dintre documente. În acest sens, intervenienta SC ......... SRL arătă că Asocierea ... trebuia să depună atât fişele tehnice, cât şi certificatele de conformitate pentru toate cele 33 de autospeciale care fac obiectul Antecontractului nr. 2665/25.08.2015. Faptul că ofertantul ... a ales iniţial să depună în ofertă certificate CE de conformitate cu elemente de unicitate şi trasabilitate alterate, iar ulterior să susţină că certificatele CE de conformitate pot fi echivalate cu alte informaţii tehnice, nu poate fi tratat decât ca un act de denaturare a cerinţelor documentaţiei de atribuire. Conform Directivei 2007/46/CE, documentul echivalent al Certificatului de conformitate CE este numai duplicatul acestuia, ambele fiind emise doar de producătorul autovehiculului. Totodată, în această Directivă Europeană se arată faptul că producătorul poate transmite electronic autorităţii de înmatriculare a statului membru date şi informaţii cuprinse în Certificatul de conformitate. De asemenea, Asocierea .., după ce i s-a demonstrat faptul că a prezentat certificate de conformitate „alterate”, încearcă să convingă autoritatea contractantă prin răspunsurile la clarificările solicitate că certificatele depuse erau „modele” şi că informaţiile din acestea se regăsesc în fişele tehnice. Intervenienta SC ......... SRL susţine că niciunde în oferta depusă de Asocierea ... nu se arată faptul că cele opt Certificate de conformitate depuse sunt modele. De altfel, fiecare din cele opt certificate sunt ştampilate cu o ştampilă dreptunghiulară care atestă faptul că 65

§ 86

exemplarele sunt „conforme cu originalul”, deşi din acestea lipsesc parţial sau în totalitate datele esenţiale (data eliberării, numărul certificatului, seria şasiului etc.), date care s-ar fi aflat pe exemplarul original dacă acesta nu ar fi fost „alterat”. De asemenea, de pe fiecare din aceste certificate lipseşte „în mod surprinzător” ştampila furnizorului, deşi Asocierea ... afirmă, în repetate rânduri, că SC Dutch Truck Services SRL a pus la dispoziţia ei certificatele de conformitate prezentate în ofertă, „acoperind” anumite informaţii care le asigurau unicitatea. În acest context, intervenienta SC ......... SRL arătă că toate celelalte documente eliberate de furnizorul autospecialelor – Dutch Truck Services SRL conţin semnătura şi ştampila acestuia. Referitor la traducerile certificatelor de conformitate intervenienta SC ......... SRL constată şi faptul că, dacă analizează porţiunile care conţin datele particulare (data eliberării, numărul certificatului, seria şasiului etc.), acestea sunt din nou denaturate prin tăierea integrală sau parţială cu o linie. Cu privire la pretinsa lipsă de proporţionalitate a măsurii de respingere a ofertei .., întrucât prin contestaţia ..., nu se contestă conformitatea ofertei sale (aspect dealtfel lipsit de interes), în continuare intervenienta SC ......... SRL face referiri la însăşi proporţionalitatea măsurii, arătând că, în mod evident, cauza respingerii ofertei contestatoarei ..., respectiv cauza pentru care autoritatea contractantă ”nu a putut face corespondenţa dintre certificatele de conformitate falsificate şi autospecialele ofertate”, o reprezintă chiar săvârşirea faptelor penale în legătură cu procedura pendinte, respectiv ”fals” şi ”uz de fals”, constând în ”alterarea” şi ulerior folosirea acestor certificate în procedură. În opinia sa, intervenienta SC ......... SRL susţine că doar o altă faptă penală, în legătură cu prezenta procedură, poate atrage o măsură proporţională, din partea autorităţii contractante, întrucat nimic altceva nu poate fi proproţional cu o faptă penală. Oricum, apreciază intervenienta SC ......... SRL ca fiind determinant cauzei, aprecierea contestatoarei conform căreia falsificarea unor înscrisuri şi uzul de aceste falsuri, ar reprezenta o chestiune ”... pur formală”. Intervenienta SC ......... SRL invocă lipsa de proporţionalitate faţă de decizia autorităţii contractante în ceea ce priveşte oferta oferta ..., considerând că, în primul rând, o astfel de ”apărare” este nu numai străină cauzei dar şi ”lipsită de interes juridic”. În altă ordine de idei, intervenienta SC ......... SRL arată că oferta ... a fost respinsă pentru 10 (zece) neconformităţi, care laolaltă au fost apreciate ca fiind majore şi nu doar o presupusă neconformitate. Prin adresa nr. 2158/........., înregistrată la CNSC sub nr. 15477/........., urmare a studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului, SC ......... SRL a transmis Concluzii scrise prin care precizează că susţinerile autorităţii contractante din punctul său de vedere confirmă că a evaluat oferta sa cu rea-credinţă şi contrar clarificărilor sale. 66

§ 87

Astfel, Asocierea ... invocă faptul că este evidentă reaua-credinţă a autorităţii, care susţine că a depus cele 8 exemple de certificate ca şi când ar fi certificatele de conformitate aferente celor 33 de autospeciale din oferta sa, în condiţiile în care fiecare vehicul produs şi achiziţionat trebuie să aibă propriul său certificat de conformitate. Dacă ar fi ales să depună certificate de conformitate, iar nu documente echivalente acestora, ar fi trebuit să depună 33 de certificate, nu 8. Asocierea ... susţine că, contrar susţinerilor sale absurde, dacă ar fi acţionat cu bună-credinţă, autoritatea contractantă nu avea cum să tragă concluzia că a depus certificate de conformitate iar nu documente echivalente, deoarece: - din conţinutul antecontractului cu Dutch Truck Services rezultă foarte clar că cele 33 de vehicule din oferta sa se împart în 8 categorii, fiind menţionat numărul de vehicule din fiecare categorie; - în anexa antecontractului cu Dutch Truck Services se găsesc 8 seturi de specificaţii tehnice, iar nu 33; - a inclus în ofertă câte un model de certificat de conformitate pentru fiecare grupă, în total 8 modele, iar nu 33; - din cele 8 modele de certificate au fost şterse (lăsându-se spaţii goale) datele particulare din acestea, fiind absolut evident şi clar că nu reprezintă un document propriu unui vehicul, ci un document depus cu titlu de exemplu. Mai arată Asocierea ... că, în reevaluare, la solicitarea autorităţii contractante, a explicat cât se poate de clar în clarificările nr. 971/25.03.......... şi nr. 1022/04.04.......... că certificatele pe care le-a depus reprezintă modele/exemple aferente fiecărui tip de autospecială din ofertă, din categoria documentelor echivalente certificatelor de conformitate, iar nu certificatele de conformitate în sine, (pe care le citează). Totodată, Asocierea ... susţine că autoritatea contractantă nu putea ajunge la concluzia vădit eronată „evident că aşa au fost şi sunt tratate, ca adevărate certificate de conformitate, întrucât aşa au fost depuse de contestatoare” fără a ignora răspunsurile sale foarte clare. Or, clarificările sale au fost furnizate la solicitările autorităţii contractante, acestea neputând fi ignorate, în caz contrar întregul demers al clarificării aspectelor neclare devenind unul pur formal. În continuare, Asocierea ... precizează că autoritatea contractantă citează trunchiat şi interpretează în mod vădit eronat decizia CNSC, menţionând că CNSC nu a reţinut că Asocierea sa nu ar fi depus certificatele de conformitate cu titlu de model/exemplu, aşa cum susţine autoritatea. În mod evident, CNSC se referă la documentele depuse de asocierea sa numindu-le „certificate de conformitate”, deoarece la momentul respectiv nu depusese încă traducerile certificatelor model şi nu clarificase încă titlul de exemplu cu care a depus respectivele documente, astfel încât CNSC nici nu putea şi nici nu s-a pronunţat cu privire la natura certificatelor de conformitate depuse. Asocierea .. susţine că CNSC s-a referit la documentele din oferta sa ca fiind „certificate de conformitate” deoarece acesta este genul 67

§ 88

proxim din care fac parte. Diferenţa specifică o reprezintă însă faptul că sunt certificate de conformitate model, iar Consiliul nu a menţionat nicăieri că nu ar putea fi tratate ca atare. În realitate, Asocierea ... precizează că CNSC a reţinut numai în parte critica ofertantei ......... privind acest aspect, Consiliul criticând de fapt pasivitatea autorităţii contractante de a nu solicita traducerile documentelor depuse de asocierea sa, iar nu oferta sa. De asemenea, Asocierea .. consideră că autoritatea contractantă citează trunchiat decizia CNSC, aceasta neprevăzând numai verificarea corespondenţei între Certificatele de conformitate depuse şi autospecialele ofertate, ci şi posibilitatea ca ofertanţii să fi depus documente echivalente certificatelor de conformitate (în conformitate cu clarificarea 205 a autorităţii), caz în care documentele echivalente trebuiau verificate, iar nu corespondenţa certificatelor de conformitate cu autospecialele ofertate. Asocierea ... consideră că autoritatea contractantă creează o falsă problemă de punere în aplicare a deciziei CNSC, cu scopul evident de a-i elimina oferta, în condiţiile în care, atât clarificările autorităţii, cât şi decizia CNSC prevedeau foarte clar posibilitatea depunerii de documente echivalente. De asemenea, Asocierea ... arată că autoritatea contractantă încearcă să distorsioneze propriile sale clarificări privind documentele echivalente ce puteau fi depuse în locul certificatelor de conformitate. Potrivit clarificării nr. 205/26.08.2015, Asocierea ... susţine că autoritatea contractantă a permis ofertanţilor să prezinte pentru vehiculele noi aflate încă în fabricaţie şi alte documente (declaraţia de conformitate SAU documente echivalente) în afară de certificatele de conformitate, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei caietului de sarcini. Or, Asocierea ... arată că a prezentat atât declaraţia de conformitate de la producător/furnizor pentru autospeciale (paginile 567- 568, respectiv 579 din oferta sa), cât şi documente echivalente (specificaţii tehnice ataşate ofertei ferme de la furnizor, dar şi certificatele de conformitate model aferente fiecărui tip de autospecială ofertată). Chiar şi numai prin prezentarea declaraţiei de conformitate a furnizorului Asocierea .. consideră că a îndeplinit cerinţa autorităţii contractante în privinţa certificatelor de conformitate, aşa cum a fost aceasta stabilită prin clarificarea nr. 205/26.08.2015, răspunsul 1, având în vedere că putea depune declaraţia de conformitate sau documente echivalente. În condiţiile în care autoritatea contractantă nu a clarificat în ce pot consta documentele echivalente, Asocierea ... susţine că a considerat că acestea ar trebui să conţină aceleaşi informaţii ca şi certificatul de conformitate. Or, aşa cum a arătat şi în contestaţie, conform Directivei 2007/46/CE, unul dintre rolurile certificatului de conformitate îl reprezintă acela de a conţine toate datele tehnice referitoare la vehicul, 68

§ 89

pentru a nu fi necesar la înmatriculare nici un alt document tehnic suplimentar. În acest context, Asocierea ... arată că a depus specificaţiile tehnice privind autospecialele pe care le-a primit în acest scop de la furnizor, conţinând toate datele tehnice referitoare la vehicule, acestea fiind în deplină concordanţă cu cerinţele caietului de sarcini. Totodată, prin declaraţia de conformitate depusă, furnizorul autorizat de către producătorul IVECO (pag. 568 din documentele de calificare) a garantat pe propria răspundere că vehiculele comercializate îndeplinesc toate normele legale în vigoare, fiind astfel îndeplinit/suplinit şi cel de-al doilea rol al certificatului de conformitate. În plus, deşi nu mai era necesar, Asocierea ... susţine că a depus şi 8 modele de certificate de conformitate aferente fiecărui tip de autospecială din oferta sa, strict ca exemplu, din conţinutul cărora furnizorul a înlăturat datele particulare ale vehiculelor în cauză (număr certificat CE, număr de identificare vehicul, data eliberării certificatului). Asocierea ... consideră că putea să nu mai depună aceste certificate de conformitate model/exemplu, documentele echivalente prezentate şi declaraţia de conformitate a furnizorului fiind suficiente. Or, este absurd ca oferta sa să fie considerată neconformă pentru că a prezentat mai multe documente decât era necesar, din dorinţa de a oferi cât mai multe informaţii autorităţii contractante, dar să fie considerată conformă potrivit argumentaţiei autorităţii, dacă nu ar fi depus documentele suplimentare. Asocierea ... susţine că autoritatea contractantă a ignorat declaraţiile de conformitate de la furnizori depuse de asocierea sa şi nu a arătat de ce documentele echivalente prezentate nu ar fi suficiente sau potrivite pentru a înlocui certificatele de conformitate. În continuare, Asocierea ... precizează că susţinerile SC ......... SRL din cererea de intervenţie privind contestaţia sa sunt complet nefundamentate. Astfel, Asocierea ... menţionează că SC ......... SRL atacă clarificările autorităţii la documentaţie, demers tardiv şi oricum neîntemeiat. În cazul în care era nemulţumită de posibilitatea creată de autoritate prin clarificări de a se prezenta declaraţii de conformitate alternativ cu certificatele de conformitate inclusiv pentru echipamente/vehicule noi, Asocierea ... susţine că ......... ar fi trebuit să conteste clarificările respective în termenul legal de 10 zile. Dacă autoritatea ar fi dorit să primească pentru vehiculele aflate în fabricaţie un alt document care să poată înlocui certificatul de conformitate şi care să fie nominalizat/definit expres în lege ca atare, autoritatea l-ar fi nominalizat în clarificări şi nu ar fi permis prezentarea „declaraţiei de conformitate” a producătorului/furnizorului sau documente echivalente, ţinând cont şi de numărul mare de clarificări solicitate pe această temă. Mai arată Asocierea .. că posibilitatea prezentării de documente echivalente pentru autovehicule noi în locul certificatelor de conformitate, a fost reţinută de Consiliu prin Decizia 69

§ 90

67/........./18.01.........., iar Curtea de Apel Alba Iulia nu a modificat decizia Consiliului sub acest aspect, intrând astfel în autoritatea de lucru judecat. Contrar susţinerilor ........., Asocierea ... susţine că nu a falsificat niciun înscris şi nu a folosit niciun înscris fals. Aşa cum a mai precizat, Asocierea ... arată că a depus şi 8 certificate de conformitate model/exemplu, câte unul pentru fiecare dintre cele 8 categorii de autospeciale ofertate, în plus faţă de declaraţia furnizorului şi specificaţiile tehnice pentru vehiculele ofertate. Nefiind vorba de certificatele de conformitate ale vehiculelor din oferta sa (acestea fiind vehicule noi, neachiziţionate încă, pentru care nu putea prezenta certificate de conformitate), furnizorul „a acoperit” informaţiile specifice autospecialelor referite în certificatele utilizate drept model, pentru a păstra în model doar caracteristicile similare aferente fiecărei categorii de autospeciale. Astfel, aşa cum menţionează şi ........., în certificatele depuse cu titlu de model informaţiile de individualizare (numărul certificatului, numărul de identificare al vehiculului, data eliberării certificatului) au fost acoperite tocmai pentru a nu crea impresia greşită că respectivele vehicule vor fi achiziţionate şi folosite în executarea contractului. Certificatele model corespund unor vehicule existente, în timp ce vehiculele din oferta sa vor fi achiziţionate în măsura în care i se va atribui contractul şi vor fi vehicule noi. Asocierea ... susţine că este evident că nu a avut nicio intenţie să folosească respectivele 8 certificate-model ca şi când ar fi certificatele de conformitate corespunzătoare celor 33 de autospeciale din oferta sa, deoarece fiecărui vehicul trebuie să-i corespundă un singur certificat de conformitate. Dacă intenţia sa ar fi fost să falsifice certificatele, Asocierea IRIDEX precizează că ar fi depus 33 de certificate în loc de 8, iar datele de individualizare nu ar fi fost obturate, ci prin suprascriere ar fi putut include câte un număr de identificare, o serie şi un număr de certificat false. Rezultă foarte clar că intenţia ... a fost de exemplificare, prin cele 8 modele depuse pentru cele 8 categorii de vehicule (exemplificare a tipurilor de informaţii ce se găsesc în acest tipizat, informaţii care se regăsesc valoric în specificaţiile tehnice mai sus amintite). Asocierea ... susţine că, Curtea de Apel Alba Iulia nu s-a pronunţat asupra comiterii unei infracţiuni de fals sau uz de fals, aşa cum sugerează SC ......... SRL, ci a sesizat la solicitarea ......... organele abilitate să facă cercetările necesare, neavând nicio posibilitate legală de a se opune solicitării acesteia, dar nici vreo competenţă în constatarea unei infracţiuni de fals. Dimpotrivă, ce ar fi putut să facă Curtea de Apel Alba Iulia în temeiul art. 307 Cod procedură civilă era să suspende judecarea procesului, lucru pe care nu l-a făcut, neconsiderând falsul invocat de ......... suficient de important pentru soluţionarea cauzei. 70

§ 91

De asemenea, Asocierea .... arată că, până în prezent nu a primit nicio citaţie cu privire la dosarul respectiv. Totodată, contrar susţinerilor SC ......... SRL, Asocierea ... precizează că nu a modificat oferta iniţial depusă. Astfel, intervenienta SC ......... SRL susţine că prin răspunsul la clarificări Asocierea ... şi-ar fi modificat oferta iniţial depusă, însă nu arată ce anume ar fi modificat. Or, susţinerea SC ......... SRL privind modificarea ofertei iniţial depuse de Asocierea .... este complet nemotivată şi lipsită de obiect, neindicându-se în ce a constat modificarea sau ce anume am modificat, fiind o simplă speculaţie lipsită de fundament. Deşi SC ......... SRL nu precizează că la asta s-ar referi critica sa, Asocierea ... menţionează că remedierea de către furnizor/ producător a unei erori de tehnoredactare privind indicativele codurilor de motorizare nu poate reprezenta o modificare a ofertei, în condiţiile în care toate celelalte date tehnice privind motoarele au rămas nemodificate (inclusiv consumul), demonstrând astfel că indicativele corectate ale codurilor de motorizare sunt cele care au fost avute în vedere din start în oferta sa. În continuare, Asocierea ... susţine că intervenienta SC ......... SRL nu contestă că oferta sa ar fi neconformă. Pentru a demonstra lipsa de proporţionalitate a măsurii autorităţii de a respinge oferta .... ca neconformă pentru un aspect pe care tot ea l- a considerat pur formal în precedentul ciclu de evaluare, Asocierea ... arată că a semnalat câteva neconformităţi evidente ale ofertei SC ......... SRL, cu impact negativ asupra executării contractului, care nu au fost „observate” de autoritatea contractantă. Mai precizează Asocierea ... că intervenienta se mulţumeşte să susţină în replică numai că: doar o altă faptă penală, în legătură cu prezenta procedură, poate atrage o măsură proporţională invocând aşa- zisa „falsificare” a certificatelor depuse cu titlu de model de asocierea sa. De asemenea, Asocierea .... susţine că SC ......... SRL nu combate în niciun fel susţinerile sale în cererea sa de intervenţie deoarece nici nu avea cum, neconformitatea ofertei sale fiind evidentă. Totodată, Asocierea ... consideră că autoritatea contractantă a încălcat în mod flagrant principiul tratamentului egal, respingând oferta sa pentru lipsa certificatelor de conformitate pentru vehicule noi care nici nu puteau exista, în timp ce oferta SC ......... SRL a fost desemnată câştigătoare deşi nu a prezentat certificatele de conformitate pentru vehicule existente. Astfel, SC ......... SRL nu a depus certificate de conformitate CE pentru suprastructurile Norba ofertate sau pentru sistemul de cântărire, dar nici pentru autospeciala marca IVECO închiriată (deci existentă/fabricată, trebuind să aibă deja certificat de conformitate) – poziţia 36 din formularul ......... din oferta acesteia. Totodată, SC ......... SRL a depus un formular nr. ......... eronat şi expirat, nu în forma modificată de către autoritatea contractantă prin clarificarea 115/23.06.2015, acest formular fiind depus într-o formă din 71

§ 92

care lipseau tocmai precizările autorităţii contractante referitoare la posibilitatea ofertării unor autovehicule neachiziţionate. În plus, Asocierea ... subliniază faptul că ofertantul SC ......... SRL a depus un certificat atestând datoriile exigibile de plată către bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale la data de ........., în loc de 31.08.2015 cum solicitase autoritatea contractantă (pag. 4-6, documente de calificare .........), considerând, cel puţin ciudat faptul că autoritatea contractantă nu a cerut clarificări privind acest aspect, nici în prima evaluare şi nici în reevaluarea ofertei .......... În aceste condiţii, Asocierea ... reaminteşte faptul că ......... ofertează preţul cel mai mare dintre toţi cei 5 ofertanţi, cu 15% mai mult ca ..., în condiţiile în care diferenţa de tarif între ofertantul cu cel mai mic preţ şi ofertantul clasat pe locul 4 (...) a fost de doar 4%, la o valoare a contractului de aproximativ 192.000.000 lei. Faţă de capetele de cerere privind anularea procedurii din contestaţiile ... şi ..., Asocierea .. invocă excepţiile lipsei de interes şi autorităţii de lucru judecat, reiterând susţinerile sale din cuprinsul contestaţiei iniţiale. Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 15836/24.05.........., urmare a studierii dosarului aflat pe rolul Consiliului şi a punctului de vedere al autorităţii contractante, ASOCIEREA SC ......... SA – SC ......... SA – SC ... ......... SA a transmis Note scrise, prin care reiterează solicitările sale din contestaţia iniţială. Suplimentar, faţă de susţinerile din cuprinsul contestaţiei, ASOCIEREA ..., potrivit art. 273 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, Asocierea .. susţine că se asociază la contestaţiile formulate de ... şi .. în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL şi solicitarea de anulare a procedurii de atribuire, astfel încât consideră că toate argumentele acestor doi ofertanţi în ceea ce priveşte aceste aspecte sunt întemeiate. De asemenea, Asocierea .. solicită respingerea contestaţiei formulate de către Asocierea .. referitoare la rezultatul procedurii în ceea ce priveşte oferta Asocierii .... În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de către autoritatea contractantă şi SC ......... SRL, Asocierea .. o consideră neîntemeiată având în vedere că din conţinutul dispozitivului deciziei instanţei de judecată nu rezultă în vreun fel vreo modalitate în care trebuie să se realizeze reevaluarea ofertelor. Asocierea ... susţine că la momentul la care s-a realizat aşa-zisa punere în executare a deciziei Curţii de Apel Alba lulia, aceasta nu fusese încă comunicată niciunei părţi, astfel încât la momenul de faţă motivarea instanţei excede cadrului procesual şi nu poate fi avută în vedere în soluţionarea cauzei, cu atât mai mult cu cât o critică a contestaţiei sale a fost tocmai faptul că autoritatea contractantă nu a aşteptat motivarea deciziei instanţei pentru a realiza raportul final al procedurii de atribuire. Aşadar, nu se poate considera că ar interveni autoritatea de lucru judecat atât timp cât criticile sale s-au referit atât la nelegalitatea rezultatului procedurii de atribuire întrucât nu a fost aşteptată motivarea, 72

§ 93

cât şi împotriva ofertei declarate câştigătoare, ofertă care nu a fost analizată de către instanţa de judecată până la momentul de faţă. Pe de altă parte, în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL, Asocierea .. arată că, Curtea de Apel Alba Iulia nu a analizat niciodată critici cu privire la acest ofertant, astfel încât asocierea sa este îndreptăţită să formuleze contestaţie împotriva acestui rezultat, cu atât mai mult cu cât din dispozitivul Curţii de Apel se specifică că s-a menţinut în parte decizia CNSC. În cadrul deciziei CNSC s-a concluzionat că „Totodată, trebuie avută în vedere şi aplicarea unui tratament inegal al autorităţii contractante în evaluarea ofertelor, asocierii ... şi SC ......... SRL fiindu-le permisă completarea ofertei cu mai multe documente, fără a se lua decizia de respingere a ofertelor, fapt ce nu a fost acceptat în cazul asocierii .. (...) solicitarea de clarificare adresată de autoritatea contractantă; este corectă, dar tratamentul aplicat este inegal, oferta asocierii fiind, respinsă pentru depunerea în completarea ofertei de cerificare de conformitate sau fişe tehnice de tipul celor acceptate în cazul asocierii SC ......... SRL.” Asocierea .. arată că dispozitivul deciziei Curţii de Apel nu cuprinde nicio referire la acest aspect astfel încât era necesar şi important a se aştepta motivarea decizei Curţii de Apel Alba Iulia. Or, prin decizia de a menţine parţial decizia CNSC este clar că concluzia sa în urma căreia a contestat rezultatul procedurii s-a referit şi la faptul că instanţa de judecată a menţinut indirect aceste susţineri, respectiv că au fost încălcate principii esenţiale în cazul procedurilor de atribuire. Asocierea ... precizează că a solicitat în temeiul art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006 anularea rezultatului procedurii de atribuire având în vedere tocmai încălcarea pe parcursul procedurii de atribuire a principiului tratamentului egal, iar la momentul de faţă, prin decizia de respingere a ofertei sale (ofertă faţă de care s-a încălcat tratamentul egal) raportându-se la solicitările de clarificări care au încălcat acest tratament egal s-a ajuns la situaţia în care nu se mai poate remedia procedura de atribuire şi se impune anularea procedurii pe acest aspect. Mai mult, Asocierea ... susţine că tocmai această situaţie a fost avută în vedere atunci când a menţionat că autoritatea contractantă trebuia să aştepte decizia instanţei de judecată înainte de a proceda la emiterea rezultatului procedurii de atribuire. Dacă ar fi aşteptat decizia, ar fi constatat faptul că instaţa de judecată deşi a considerat şi a analizat că oferta sa este neconfonnă şi a anulat decizia CNSC raportat doar la cele trei motive de neconformitate invocate în cuprinsul deciziei, a lăsat acest aspect (legat de principiul tratamentului egal) în vigoare prin decizia de menţinere parţială a deciziei CNSC. La momentul la care a solicitat anularea preedurii în temeiul art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, Asocierea .. arată că a avut în vedere exact aspecte de acest fel întrucât în lipsa unei motivări a instanţei de judecată este foarte dificil de analizat situaţia de fapt a celor 73

§ 94

4 oferte raportat la principiul tratamentului egal în condiţiile în care autoritatea contractantă a realizat o evaluare neunitară. Astfel, dacă se raportează la cele invocate de părţi în cadrul soluţionării dosarului în ceea ce priveşte primul rezultat al procedurii de atribuire, atunci este clar că ceva este nelămurit întrucât CNSC reţine că autoritatea contarctantă a procedat diferit cu ofertantul .. şi ofertantul ... întrucât a solicitat clarificările în alt mod faţă de ofertele Iridex şi .......... Dar dacă analizează decizia instanţei de judecată se va observa că aceasta anulează, în parte, decizia CNSC invocând doar 3 motive referitoare la neconformitatea ofertei .. şi doar 2 motive referitoare la necoformitatea ofertei Brantner, dar lasă neatinsă soluţia privind încălcarea principiului tratamentului egal. Aşadar, Asocierea ... susţine că autoritatea contractantă trebuia să aibă în vedere existenţa încălcării principiului tratamentului egal şi al nediscrisminării atunci când a finalizat procedura de atribuire, iar în lipsa unor măsuri clare care ar fi trebuit să vină din partea instanţei de judecată nu se putea finaliza procedura de atribuire. Astfel, Asocierea ... consideră că, invocarea autorităţii de lucru judecat este nejustificată având în vedere faptul că asocierea sa a solicitat, pe de o parte, aspecte faţă de oferta SC ......... SRL care nu au fost analizate de către isntanţa de judecată, iar pe de altă parte, a solicitat anularea rezultatului procedurii de atribuire având în vedere că nu a fost aşteptată motivarea instanţei, iar raportat la această motivare autoritatea contractantă ar fi trebuit să anuleze procedura de atribuire în temeiul art. 209 alin. (1) lit. c) şi alin. (4) lit. b) din OUG nr. 34/2006 întrucât se află în situaţia contradictorie a faptului că, pe de o parte a rămas menţinută soluţia CNSC referitoare la faptul că autoritatea contractantă a încălcat tratametul egal, iar pe de altă parte analiza instanţei s-a raportat doar la aspectele de neconformitate a ofertei subscrisei, dar nu la integralitatea procesului de evaluare (fapt care a rămas neschimbat faţă de decizia CNSC în urma deciziei instanţei de judecată). Pe de altă parte, în ceea ce priveşte anularea procedurii de atribuire raportat la art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, Asocierea ... menţionează că argumentaţia sa a fost înlăturată de către instanţa de judecată cu încălcarea directivelor europene privind achiziţiile publice (acest aspect urmând a fi analizat probabil de către o curte intenaţională de justiţie) întrucât HG nr. 717/2008 încalcă aceste directive aşa cum de altfel a fost stabilit prin Stategia naţională în domeniul achiziţiilor publice aprobată prin HG nr. 901/2015. Astfel, conform la pag. 20 din cadrul Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor „Se prevede că gestionarea serviciilor publice tratate de lege (de exemplu, iluminatul public, colectarea deşeurilor, alimentarea cu apă, sistemele de termoficare etc.) poate fi delegată unui terţ printr-un „contract de delegare a activităţilor de operare”. Din perspectiva legislaţiei UE privind achiziţiile publice, „contractele de delegare” ar trebui să se încadreze fie în categoria contractelor de achiziţii publice, fie în cea a concesiunilor. Cu toate acestea, Legea nr. 74

§ 95

51/2006, republicată cu completările ulterioare, creează un set paralel de reguli privind atribuirea contractelor de utilităţi publice, sub suvravegherea unei autorităţi distincte (ARNRSC), fapt ce afectează interpretarea şi aplicarea uniformă a normelor UE privind achiziţiile publice în România. (...) Au fost identificate acte normative (la nivel de legislaţie primară) care conţin prevederi ce contravin directivelor UE, generând astfel riscuri de infringement (încălcări ale dreptului comunitar instrumentate în cadrul cazurilor EU Pilot iniţiate în prezent de Comisia Europeană). În această situaţie se află următoarele acte normative: Legea serviciilor comunitare de utilităţi publice nr. 51/2006*4), republicată, cu completările ulterioare;”. Mai mult, raportat la Directivele europene privind achiziţiile publice, „criteriu de eligibilitate’’ nu este definit aşa cum nu este definit nici în legislaţia naţională, astfel încât interpretarea care ar trebui avută în vedere este cea care ignoră aplicarea dispoziţiilor HG nr. 717/2008 întrucât acestea încalcă dreptul european deoarece pe de o parte impune noţiuni care nu se regăsesc în dreptul european şi nici noţiuni transpunse în acest fel în OUG nr. 34/2006 (în aceste legislaţii neregăsindu-se terminologia de criterii de eligibilitate, astfel încât în mod normal art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 se raportează la criteriile de admisibilitate a unei oferte, atât cele de calificare cât şi de conformitate a ofertei), iar pe de altă parte stabileşte reguli paralele faţă de OUG nr. 34/2006 (or, directivele europene, cât şi OUG nr. 34/2006 au o valoare juridică superioară faţă de HG nr. 717/2008). Mai mult, Asocierea RER susţine că, potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 101/2006 (Lege specială faţă de HG nr. 717/2008) „Procedura de atribuire şi regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităţilor sunt cele stabilite de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, republicată şi ale Ordonanţei de urgentă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare”. Astfel, niciunde în acest articol nu se menţionează aplicabilitatea HG nr. 717/2008. Aşadar, Asocierea ... consideră că toate aceste aspecte nu se regăsec sub puterea de lucru judecat, astfel încât solicită respingerea acesteia ca, fiind nefondată. În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes invocată de către autoriatea contractantă şi SC ......... SRL, Asocierea ... susţine că este neîntemeiată având în vedere că, aşa cum a arătat foarte clar care este interesul său în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante şi procedura din speţă, respectiv anularea procedurii de atribuire, reorganizarea unei noi proceduri şi posibilitatea de a participa la o nouă procedură şi de a obţine contractul. Asocierea ... precizează că acest rezultat îi aduce o vătămare, cu atât mai mult acum când oferta sa a fost respinsă definitiv, urmărind anularea procedurii de atribuire pe de o parte întrucât ofertantul ......... 75

§ 96

nu a prezentat o ofertă conformă şi acceptabilă, iar pe de altă parte întrucât incidente sunt dispoziţiile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006. Imposibilitatea coutestării unui rezultat greşit în ceea ce priveşte atribuirea unui contract public care va fi plătit din bani publici reprezintă o restricţionare a dreptului privind accesul la justiţie precum şi imposibilitatea participărtii la o nouă procedura de atribuire. Asocierea ... susţine că, în căzul de faţă, interesul său este legitim, născut şi actual, personal şi determinat, astfel încât excepţia invocată este lipsită de justficiare. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale active a asocierii sale invocată de către autoritatea contractantă, Asocierea ... solicită respingerea ei, precizând că nu prezintă relevanţă modul în care oferta sa a fost respinsă având în vedere că nu a contestat motivele de respingere a ofertei .., ci prin contestaţie a criticat modul în care autoritatea contactantă a ajuns la acest ultim rezultat, modul în care oferta SC ......... SRL a fost considerată admisibilă şi neconformă (cu toate că s-a aflat în aceeaşi situaţie ca oferta sa sau oferta Brantner) şi a criticat modul în care autoritatea contractantă a ignorat motivele de anulare a procedurii de atribuire. Prin urmare, este evident că asocierea sa are, atât interes, cât şi calitate procesuală întrucât este participantă la procedura de atribuire şi prin contestaţie a criticat, atât modul în care a fost pus în executare decizia Curţii de Apel Alba Iulia, cât şi modul în care autoritatea contractantă a realizat evaluarea SC ......... SRL, cu atât mai mult cu cât o serie dintre criticile pe care Curtea de Apel le-a reţinut faţă de oferta sa sau oferta ... se aplicau şi faţă de oferta SC ......... SRL. Asocierea .. susţine că prin considerarea faptului că asocierea sa nu ar avea calitate procesuală activă ar determina o îngrădire a accesului la justiţie şi ar face inaplicabil art. 255 din OUG nr. 34/206 care nu condiţionează formularea unei contestaţii de calitatea de participant la procedura de atribuire. Or, atât timp cât autoritatea contractantă a decis în sensul continuării procedurii de atribuire fără a exista motivarea deciziei Ciuţii de Apel şi fără a lua în considerare motivarea acestei decizii declarând câştigător decizia oferta SC ......... SRL, este clar că intersul său de a se anula procedura şi de a avea posibilitatea de a participa la altă procedură (şi de a obţine contractul) a fost vătămat prin acest rezultat şi prin modul în care autoritatea contractantă a ajuns la acest rezultat. Aşadar, Asocierea ... consideră că se justifică calitatea procesuală activă a asocierii sale. În ceea ce explicaţiile potrivit cărora autoritatea contractantă nu a aşteptat motivarea deciziei Curţii de Apel Alba Iulia în conformitate cu Legea nr. 554/2006, Asocierea ... le consideră neîntemeiate, menţionând că modul în care trebuia să se ajungă la rezultatul final nu se putea realiza decât ulterior comunicării motivării acestei decizii, cu atât mai mult cu cât cauza a fost una complexă, fiecare parte a avut nenumărate solicitări iar dispozitivul deciziei nu este clar. 76

§ 97

Trimiterile la art. 24 din Legea contenciosului administrativ sunt nejustificate, întrucât în cazul de faţă autoritatea contaractantă trebuia să reevalueze ofertele, iar această procedură de evaluare se realizează în temeiul art. 200 din OUG nr. 34/2006, astfel încât în domeniul achiziţiilor publice (un domeniu special), comisia de evaluare nu era ţinută. Aşadar, Asocierea ... precizează că, Curtea de Apel Alba Iulia a menţionat în dispozitiv că „Menţine în rest Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestapilor atacată, în ce priveşte admiterea în parte a contestaţiei S.C. ......... SRL, anularea raportului procedurii şi obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele Asocierii ...C ......... SA şi SC ......... SRL şi să continue procedura, precum şi în ce priveşte respingerea cererii contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire”. Or, acest dispozitiv nu oferă suficiente informaţii pentru a se realiza reevaluarea acestor oferte. Mai mult, Asocierea .. precizează că, atât timp cât oferta sa şi oferta ... au fost considerate ca fiind respinse de către instanţa de judecată doar pentru anumite motive (care vor fi detaliate în motivarea deciziei Curţii de Apel), este clar că reevaluarea ar trebui să se raporteze la aceste aspecte întrucât instanţa de judecată nu poate stabili în dispozitiv (şi nu se poate substitui comisiei de evaluare) că o anumită ofertă este acceptabilă, ci ea stabileşte principiile pe care comisia de evaluare trebuie să le aplice în reevaluare. În cazul de faţă este clar că dispozitivul instanţei de judecată nu cuprinde regulile în temeiul cărora trebuie realizată reevaluarea tuturor ofertelor. Aşadar, Asocierea ... susţine că autoritatea contractantă nu avea cum să pună în executare decizia Curţii de Apel fără să ia la cunoştinţă despre modul în care trebuie să procedeze comisia de evaluare în ceea ce priveşte cele 4 oferte şi ce anume din decizia CNSC rămâne valabilă. Este evident că legislaţia achiziţiilor publice şi principiile aferente acesteia sunt prioritare faţă de orice articol invocat din Legea contenciosului adminsitrativ, astfel încât comisia de evlauare trebuia să aibă la dispoziţie toate informaţiile pentru a realiza reevaluarea ofertelor şi pentru a se respecta principiul tratamentului egal şi al nediscirminării şi al integrităţii procedurii de atribuire, cu atât mai mult cu cât conform art. 200 evaluarea ofertelor se va realiza într-un anumit termen, termen care poate fi prelungit nelimitat. Pe de altă parte, decizia finală de evaluare nu poate fi luată în lipsa motivării deciziei Curţii de Apel Alba Iulia, iar acest fapt încalcă principiul integrităţii procedurii de atribuire întrucât comisia de evaluare trebuie să aibă la dispoziţie toate informaţiile necesare atunci când ia o decizie raportată la ofertele depuse. Or, lipsa motivării deciziei Curţii de Apel Alba Iulia determină arbitrariul şi neconformitatea modului în care s-a realizat reevaluarea întrucât există suficiente necunoscute în dispozitivul pe de portalul instanţei care să pună în dificultate atât comisia de evaluare în a realiza o evaluarea corectă a ofertelor cât şi ceilalţi ofertanţi/CNSC/instanţa de judecată în verificarea modului în care a procedat autoritatea 77

§ 98

contractantă şi dacă aceasta a ajuns în mod corect la un rezultat temenic. Aşadar, primează respectarea integrităţii procedurii de atribuire prin realizarea evaluării ofertelor având la dispoziţie toate informaţiile necesare de către comisia de evaluare, fiind imposibil de realizat evaluarea celor 4 oferte fără a avea la dispoziţie motivarea Curţii de Apel Alba Iulia şi la fel de imposibil de verificat dacă autoritatea a procedat corect sau nu. În ceea ce priveşte susţinerile autorităţii contractante potrivit cărora criticile sale referitoare la oferta SC ......... SRL sunt simple speculaţii, Asocierea ... le consideră neîntemeiate având în vedere că această ofertă are aceleaşi lipsuri ca cele pentru care oferta sa sau oferta Brantner au fost considerate neconforme de către instanţa de judecată, astfel încât nu se poate susţine pertinent că nu ar fi argumentat clar lipsurile acestei oferte. Argumentul autorităţii contractante potrivit căruia în cadrul contestaţiei ar fi prezentat trunchiat anumite documente ale ofertei SC ......... SRL doar pentru a o prezenta într-o lumină nefavorabilă este lipsit de fundament înturcât aceasta nu a venit cu niciun contraargument, iar asocierea sa a argumentat cu trimiterea la probe care sunt criticile în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL. În ceea ce priveşte fondul contestaţiei sale, precum şi cele invocate de către ... şi ... faţă de oferta SC ......... SRL, fără a reiera cele deja expuse în cadrul prezentei şi în contestaţie, Asocierea ... menţionează că, potrivit art. 273 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, se asociază la contestaţiile formualte de ... şi ... în ceea ce priveşte oferta SC ......... SRL şi solicitarea de anulare a procedurii de atribuire astfel încât consideră că toate argumentele acestor doi ofertanţi în ceea ce priveşte acese aspecte sunt întemeiate.

§ 99

Prin adresa FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la CNSC sub nr. 16207/27.05.........., SC ......... SRL a transmis Note de şedinţă referitoare la Cererea de intervenție formulată de contestatorul asocierea ... pe care o consideră ca fiind inadmisibilă. În concret, SC ......... SRL apreciază că intervenția într-o cauză este admisibilă doar celor care nu au calitatea de parte în ”proces”, ori asocierea ..., este deja parte în această cauză, urmare a conexării propriei contestații la dosarul privind contestația ..., unde ..., dorește a intervenii. Astfel, toate apărările în cauzele conexate de părți se pot face, în calitate de contestatori și nu de intervenienți. De asemenea, SC ......... SRL susţine că intervenția într-o cauză, este condiționată de justificarea unui interes și este indisolubil legată de soluționarea aceleași excepții față de contestația ..... Reiterând susţinerile sale din concluziile scrise, SC ......... SRL invocă excepţia lipsei de interes pentru contestatorul – intervenient Brantner care nu mai are calitatea de operator economic implicat în procedura de atribuire pendinte. 78

§ 100

Prin adresa nr. 2297/........., înregistrată la CNSC sub nr. 16556/........., SC ......... SRL a transmis Consiliului Concluzii scrise ca urmare a susţinerilor intervenientelor SC ......... SRL şi ... în concluziile lor scrise, susţinând că acestea sunt neîntemeiate. Făcând aplicarea prevederilor art. 273 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, după conexarea celor trei contestaţii, din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: Pentru încheierea unui contract de concesiune având ca obiect „Delegare prin concesiune a gestiunii activităţii de colectare şi transport a deşeurilor municipale în Zona I, judeţul .........”, ........., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunţul de concesionare nr. ........./........., urmare căruia a primit oferte. Nemulţumite de rezultatul procedurii de atribuire din 14.04.........., Asocierea ......... SRL – ......... SRL, SC ......... SRL în numele Asocierii SC ......... SRL – SC ... SA şi ASOCIEREA SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... prin liderul Asocierii ......... SA, au înaintat Consiliului contestaţiile de faţă (însoţite de garanţie de bună conduită în valoare de 112.135,00 lei – prima contestaţie, respectiv 112135,00 lei – a doua contestaţie şi 111..........,00 lei – a treia contestaţie), solicitând: 1) „- în principal, anularea rezultatului procedurii de atribuire, comunicat prin adresa ECO ......... nr. 135/14.04.......... şi anularea raportului procedurii de atribuire, prin care oferta entităţii ......... SRL a fost declarată admisibilă din punct de vedere al cerinţelor documentaţiei de atribuire a ofertei, precum şi a tuturor actelor subsecvente acestor acte, şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 209 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 34/2006, anularea procedurii de achiziţie publică; - în subsidiar, în temeiul dispoziţiilor art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006, anularea procedurii de achiziţie publică; - obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu din speţă, în temeiul art. 278 alin. (8) din OUG nr. 34/2006” (de către Asocierea ......... SRL – ......... SRL); 2) „- anularea raportului procedurii de atribuire nr. 128/14.04.......... în ceea ce priveşte respingerea ofertei sale, ca neconformă şi desemnarea drept câştigătoare a ofertei depuse de SC ......... SRL, precum şi anularea oricăror acte conexe subsecvente, inclusiv, dar fără a se limita la adresele de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire; - obligarea autorităţii contractante la reanalizarea şi reevaluarea ofertelor cu respectarea dispoziţiilor legale în materie şi la stabilirea ofertei câştigătoare dintre ofertele admisibile conform criteriului de atribuire stabilit prin documentaţia de atribuire” (de către SC ......... SRL); 3) „- A. În principal: I. Să se constate nelegalitatea şi netemeinicia rezultatului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte oferta depusă de SC ......... SRL având în vedere că oferta acestui operator economic este 79

§ 101

inacceptabilă şi neconformă şi să se anuleze toate înscrisurile emise de autoritatea contractantă prin care se constată şi se comunică rezultatul procedurii cu privire la acestă ofertă, respectiv anularea raportului procedurii de atribuire în ceea ce priveşte constatările referitoare la oferta contestată, anularea în tot a adresei privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire prin care a fost declarată acceptabilă şi conformă oferta amintită precum şi a tuturor actelor anterioare/concomitente şi/sau subsecvente, precum şi a celor conexe cu această comunicare (cum este cazul proceselor-verbale de evaluare intermediare, comunicările rezulatului procedurii transmise către ceilalţi ofertanţi etc.). II. Să se constate că ofertantul declarat câştigător, SC ......... SRL a prezentat o ofertă neconformă şi/sau inacceptabilă. III. Să se dispună măsuri de remediere constând în obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuite având în vedere incidenţa provederilor art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006. B. în subsidiar, să se dispună măsuri de remediere constând în obligarea autorităţii contractante la anularea procedurii de atribuire având în vedere prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 34/2006, competenţa Consiliului reglementată la art. 278 alin. (6) din acelaşi act normativ precum şi prevederile art. 29 alin. (9) din Legea nr. 51/2006 întrucât la procedura de atribuire a fost considerată admisibilă (eligibilă) doar un singur operator economic, în loc de cel puţin 3, cât prevede legislaţia în domeniul salubrizării. C. Să se pună în vedere autorităţii contractante să depună în copie dosarul de achiziţie publică potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006 având în vedere solicitarea sa de a studia dosarul de achiziţie publică în conformitate cu prevederile art. 274 alin. (4) din OUG nr. 34/2006. D. pronunţarea unei decizii ulterior datei la care ne va fi asigurat accesul la dosarul cauzei astfel încât să poată uza de informaţiile care nu i-au fost comunicate, care nu-i sunt opozabile în acest moment şi la care are dreptul conform prevederilor art. 213 şi art. 274 alin. (4) din OUG nr. 34/2006, astfel încât să îi fie îngrădit dreptul de a contesta acte care fac parte din dosarul de achiziţie publică, care nu i-au fost comunicate şi care-i aduc o vătămare, solicitând în egală măsură acordarea posibilităţii de a formula concluzii scrise în temeiul art. 275 alin. (6) din OUG nr. 34/2006. E. Acordarea chetuielilor de judecată” (de către ......... SA). Prealabil, Consiliul reţine că, în procedură, a mai fost emisă Decizia CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418 din 18.01.........., decizie ce a fost atacată cu plângere la Curtea de apel Alba Iulia ce a fost soluţionată prin Hotărârea nr. 433/16.03........... Punând în aplicare hotărârea Curţii de Apel Alba Iulia, autoritatea contractantă a emis un nou rezultat al procedurii prin care a fost declarată câştigătoare SC ......... SRL, act ce a fost atacat de cele trei contestatoare, făcând obiectul prezentei cauze. 80

§ 102

Consiliul reţine că, în cauza prezentă, SC ......... SRL, în calitate de ofertant declarat câştigător în procedura din speţă, precum şi contestatoarea Asocierea ......... SRL – ......... SRL au formulat Cerere de intervenţie, demers ce a fost încunoştiinţat părţilor interesate. Consiliul consideră cererile de intervenţie admisibile în principiu, urmând a fi cercetate odată cu solicitările contestatoarelor, în condiţiile impuse de dispoziţiile art. 64 şi următoarele din Codul de procedură civilă. Prin

§ 103

Decizia

§ 104

nr.

§ 105

67/........./2388/2393/2418/18.01.......... Consiliul: - a admis, în parte, contestaţiile formulate de SC ......... SRL, asocierea SC ......... SRL – SC ......... SRL şi asocierea SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... în contradictoriu cu ........., şi a anulat raportul procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările privind rezultatul procedurii, obligând autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor şi stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 15 zile de la data primirii deciziei. Rezultatul procedurii se va comunica în termenul legal; - a respins ca nefondată cererea contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire; - a dispus continuarea procedurii, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a prevederilor legale în vigoare; - în conformitate cu art. 64 Codul procedură civilă, a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie formulată de asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA, şi a admis-o în parte. - a admis cererea asocierii SC ......... SRL – SC ......... SRL de obligare a autorităţii contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu şi a obligat ......... la plata sumei de 10.000 lei către asocierea .... Urmare a atacării deciziei Consiliului (cu plângeri) de către SC ......... SRL, în asociere cu SC ......... SRL, de ........., de SC ......... SRL şi de asocierea sc ......... srl – sc ........., Curtea de Apel Alba Iulia a emis Decizia nr. 433 din 16.03.........., prin care: - a admis în tot plângerea formulată de ........., şi în parte plângerile formulate de Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea ... SC ......... SA împotriva Deciziei nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în contradictoriu cu intimata Asocierea S.C. ......... S.A.- S.C. ......... S.A. – S.C. .. ......... S.A. şi în consecinţă: - a anulat, în parte, decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că a respins ca nefondate contestaţiile formulate de Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea S.C. ......... S.A.- S.C. ......... S.A. – S.C. .. ......... S.A. în contradictoriu cu ......... împotriva raportului procedurii de atribuire nr. 268/23.11.2015 şi comunicările adresate acestor două contestatoare vizând rezultatul procedurii, adresa 273/24.11.2015 şi 272/24.11.2015. 81

§ 106

- a înlăturat obligarea autorităţii contractante de la plata cheltuielilor de judecată către Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL. - a menţinut în rest Decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor atacată, în ce priveşte admiterea, în parte, a contestaţiei S.C. ......... SRL, anularea raportului procedurii şi obligarea autorităţii contractante să reevalueze ofertele Asocierii ...C ......... SA şi S.C. ......... SRL şi să continue procedura, precum şi în ce priveşte respingerea cererii contestatoarelor de anulare a procedurii de atribuire. - a respins plângerea formulată de Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL în subsidiar având ca obiect anularea procedurii. - a respins plângerea formulată de S.C. ......... SRL împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, atât în principal, cât şi în subsidiar pentru anularea procedurii . Cât priveşte accesul contestatoarelor la dosarul cauzei, respectiv asocierile ... şi SC ......... SRL, Consiliul a permis studierea acestuia prin raportare la dispoziţiile art. 24 şi art. 170 din OUG nr. 34/2006, nefiindu- le puse la dispoziţie documente care au fost declarate confidenţiale odată cu depunerea ofertei şi nici acele documente care cuprindeau referiri la informaţiile declarate confidenţiale. Contestatoarelor le-au fost puse la dispoziţie documente din cadrul documentelor de calificare ale asocierii IRIDEX, care nu au fost considerate/declarate astfel de ofertant. Potrivit dispoziţiilor art. 278 alin. (1) din OUG nr. 34/2006, Consiliul se pronunţă, cu întâietate, asupra excepţiilor invocate în cauză, astfel încât va analiza excepţiile lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale active a contestatoarelor SC ......... SRL în asociere cu SC ......... SRL şi a asocierii SC ......... SA – SC ......... SA – SC ......... invocate în cauză atât de autoritatea contractantă, cât şi de intervenienta SC ......... SRL. În speţă, se reţine şi faptul că Asocierea … susţine că are posibilitatea de a contesta Decizia Curţii de Apel Iulia – secţia Contencios administrativ, atât printr-o cale extraordinară de atac, cât şi printr-o plângere la CEDO, fără însă a face vreo dovadă în sensul celor de mai sus. Astfel, sunt avute în vedere dispoziţiile art. 255 din OUG nr. 34/2006, conform cărora, orice persoană vătămată poate formula contestaţie, înţelegându-se că vătămarea respectivă ar putea interveni şi în viitor (interesul putând fi, astfel, chiar viitor, nu, exclusiv, născut şi actual), aşa cum rezultă din conţinutul alineatului (2) al ordonanţei de urgenţă: În sensul prevederilor alin. (1), prin persoană vătămată se înţelege orice operator economic care: a) are sau a avut un interes legitim în legătură cu respectiva procedură de atribuire; b) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecinţă a unui act al autorităţii contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluţionării în termenul legal a unei cereri privind respectiva procedura de atribuire. De asemenea, Consiliul are în vedere şi că, raportat la prevederile art. 206. alin. (11) din acelaşi act normativ, cele două contestatoare nu mai pot fi considerate „operator economic încă implicat în procedura de atribuire”, deoarece: În sensul prevederilor alin. (1), se consideră operator economic implicat în procedura de atribuire orice candidat/ofertant pe care autoritatea contractantă nu l-a informat încă despre decizii care îi vizează direct candidatura/oferta proprie sau orice 82

§ 107

candidat/ofertant a cărui candidatură/ofertă nu a fost încă respinsă definitiv de autoritatea contractantă. O respingere este considerată definitivă dacă a fost comunicată operatorului economic în cauză şi fie a fost considerată legală de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sesizat în legătură cu acest aspect, fie nu a făcut ori nu mai poate face obiectul unei căi de atac. Astfel, este de reţinut că, potrivit deciziei Curţii de Apel Aba Iulia nr. 433/.........: instanţa va admite în tot plângerea formulată de ........., va admite în parte plângerile formulate de Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea ... SC ......... SA împotriva Deciziei nr. 67/........./2388, 2393, 2418/18.01.......... pronunţată de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, ... şi în consecinţă va anula în parte decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor în sensul că va respinge ca nefondate contestaţiile formulate de Asocierea S.C. ......... SRL – ......... SRL şi Asocierea S.C. ......... S.A.- S.C. ......... S.A. – S.C. ... ......... S.A. În sensul celor de mai sus, apare ca fiind evident faptul că, prin respingerea contestaţiilor celor doi operatori economici, ale căror oferte au fost declarate neconforme de către autoritatea contractantă, aceştia nu mai pot fi consideraţi ca implicaţi în procedura de atribuire. În consecinţă, orice cerere a acestora de invalidare a actualului rezultat, privitor la desemnarea ofertantului câştigător, neputând conduce la schimbarea finalităţii actuale a procedurii în ceea ce-i priveşte. Prin urmare, admite excepţiile şi respinge solicitările de anulare a actualului rezultat. Atât intervenienta SC ......... SRL, cât şi contestatoarea ......... SRL, dar şi autoritatea contractantă, arată că cele două contestatoare, asocierea .. şi asocierea ..., au mai solicitat CNSC şi instanţei Curţii de Apel Alba anularea procedurii, cu aceeaşi motivare: pretinsa incidenţă a dispoziţiile art. 29 alin. (9), teză finală din Legea nr. 51/2006, cerere respinsă definitiv prin Hotărârea nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, în dosarul nr. 82/57/........., motiv pentru care au invocat excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la această solicitare, având în vedere că prin Decizia CNSC nr. 67/........./2388, 2393, 2418/......... şi ulterior, prin Hotărârea nr. 433/16.03.........., pronunţată de Curtea de Apel Alba, dosarul nr. 82/57/........., au fost aceleaşi părţi, ca şi în cauza pendinte, sens în care, sunt deplin aplicabile dispoziţiile art. 431 din Noul Cod de Procedură Civilă. În sensul celor de mai sus reţinute, Consiliul va admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la solicitarea contestatoarelor asocierea ... şi asocierea ..., vizând „anularea procedurii, cu aceeaşi motivare: pretinsa incidenţă a dispoziţiile art. 29 alin. (9), teză finală din Legea nr. 51/2006”, şi va respinge cererea, pentru autoritate de lucru judecat. Referitor la susţinerile contestatoarei ......... SRL vizând respingerea ca neconformă a ofertei sale, sunt de reţinut următoarele: - prin clarificarea nr. 115/23.06.2015 la documentaţia de atribuire, cu răspunsul la întrebarea nr. 3, autoritatea contractantă a modificat 83

§ 108

cerinţa iniţială şi a precizat că se acceptă prezentarea unui „... antecontract/ precontract, contract de achiziţie, sau ofertă fermă din care să rezulte posibilitatea achiziţionării acestora în perioada de mobilizare ...; - Clarificarea nr. 143/23.07.2015: la întrebarea: „... să ne precizaţi în mod clar, complet şi fără ambiguităţi dacă pentru vehiculele şi echipamentele pe care operatorul intenţionează să le folosească pe timpul prestării serviciilor poate prezenta o Declaraţie de conformitate (conform modelului anexat) în locul Certificatului CE de conformitate", s- a răspuns: „Totodată în Caietul de Sarcini se prevede ... Pentru fiecare tip de containere ofertate se vor prezenta: Fişe tehnice, manuale de utilizare, certificat de garanţie (care să acopere cel puţin perioada legală de 2 ani), declaraţie/certificat de conformitate”; - Clarificarea nr. 189/14.08.2015, răspunsul 1: „pentru echipa- mentele noi pentru care ofertanţii prezintă antecontracte de vânzare- cumpărare în oferta tehnică, acestea vor fi însoţite de certificatul de garanţie şi certificatul/declaraţia de conformitate (care atestă conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini), având în vedere că deja se cunoaşte furnizorul/producătorul echipamentului”; - Clarificarea nr. 205/26.08.2015: la întrebarea: „ce documente pot înlocui certificatul de garanţie şi certificatul de conformitate în cazul în care, deşi furnizorul/producătorul sunt nominalizaţi, echipamentele sunt în curs de producţie şi nu se află pe stoc" autoritatea a răspuns în mod clar: declaraţia de conformitate SAU documente echivalente care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini permiţând astfel ofertanţilor să prezinte pentru vehiculele noi aflate încă în fabricaţie şi alte documente (documente echivalente) în afară de certificatele de conformitate, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei caietului de sarcini; - în referire la aşa-zisele neconcordanţe între Specificaţiile tehnice prezentate (document echivalent certificatelor de conformitate) şi modelele de certificate de conformitate prezentate ca exemplu (serie motor, serie şasiu, tip model), contestatoarea susţine că rolul acestor exemple/modele de certificate de conformitate era ca autoritatea contractantă să poată observa şi verifica faptul că „toate tipurile de informaţii cuprinse într-un certificat de conformitate (când acesta va fi emis - la fabricarea vehiculului) se regăsesc cu valori precise în Specificaţiile tehnice (document echivalent) din oferta fermă a furnizorului SC Dutch Truck Services SRL. În plus, întrucât autoritatea contractantă a sesizat în cadrul specificaţiilor tehnice furnizate de producătorul IVECO că acesta a folosit, referindu-se la aceeaşi categorie de vehicul, două coduri de motorizare diferite (în cuprinsul specificaţiilor tehnice şi în anexa referitoare la consumul de combustibil al şasiului la diferite turaţii ale motorului), contestatoarea arată că a solicitat acestuia explicaţii, iar producătorul IVECO a corectat eroarea strecurată în documentele respective emise anterior şi a precizat codul de motor corect cu care vor fi echipate vehiculele ofertate, arătând, în mod clar, eroarea de tehnoredactare a 84

§ 109

codului motorului, fără implicaţii asupra consumului, aceasta fiind numai la nivelul codului motorului, nu şi la nivelul consumului care fusese trecut corect; - prin documentul intitulat „Autorizare”, înregistrat sub nr. 648 din 26.09.2014, IVECO TRUCK SERVICES SRL – ......... autorizează pe SC Dutch Truck Services SRL – Piteşti „să comercializeze vehicule noi marca IVECO. Totodată garantăm calitatea şi performanţele produselor oferite şi autorizăm pe SC Dutch Truck Services SRL să asigure, pentru produsele respective, îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din contractul de furnizare referitoare la serviciile de instalare şi punere în funcţiune, întreţinere şi asistenţă tehnică”; - prin adresa nr. 461 din 31.08.2015, SC Dutch Truck Services SRL – Piteşti, declară „pe propria răspundere că vehiculele comercializate de către societatea noastră corespund normelor legislative în vigoare”; Din conţinutul documentelor de mai sus, reiese că nici reprezentantul producătorului IVECO din România şi nici firma SC Dutch Truck Services SRL, autorizată de acesta „să comercializeze vehicule noi marca IVECO”, nu fac nicio referire la cele 33 de autovehicule marca IVECO ce fac obiectul antecontractului vânzare-cumpărare nr. 2655/ 25.08.2015, pentru care au fost, în fapt, solicitate documentele în cauză. Mai mult, autorizarea a fost acordată în anul 2014, acest document neputând fi luat în considerare ca valabil pentru autovehiculele ce urmează a fi achiziţionate şi nici nu „atestă conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini”, aşa cum s-a precizat în Clarificarea 189/14.08.2015, răspunsul 1, menţionat de contestatoare. În sensul celor de mai sus reţinute, Consiliul constată că, în condiţiile în care autoritatea contractantă nu a specificat prin, clarificarea 205/26.08.2015, care ar putea fi documentele echivalente, în afară de certificatele de conformitate, care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini pe care le va accepta în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei caietului de sarcini, aceasta nu poate respinge ca neconformă oferta depusă de Asocierea .., din cauza prezentării unor documente sau a altora, fiind însă necesar să se asigure că oricare ar fi documentele „echivalente”, prezentate de aceasta, prin conţinutul lor, pot atesta conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini. Prin răspunsul Asocierii ... la clarificările solicitate de autoritatea contractantă, cu adresa nr. 115/20.03.........., respectiv în Anexele 3a şi 3b, prin care a corectat erorile de tehnoredactare a indicativului motorizărilor, precizând că eroarea s-a produs numai la indicativul motorului, nu şi la consumul acestuia, astfel încât corectarea erorii nu are cum să modifice consumul (şi implicit nici preţul ofertei) deoarece acesta fusese trecut corect din start, ofertanta contestatoare a dovedit că această „eroare” nu influenţează consumul motorului, susţinerea fiind astfel relevantă în speţă. Referitor la contestaţia SC ......... SRL, privitoare la aparenta neconformitate a ofertei SC ......... SRL sunt de reţinut următoarele argumente: 85

§ 110

- În ceea ce priveşte colectarea cadavrelor animalelor de pe domeniul public, depozitarea acestor cadavre până la transportarea către instalaţia de neutralizare şi transportul acestora către unitatea de neutralizare, contestatoarea ... arată că SC ......... SRL realizează toate aceste activităţi cu o singură autoutilitară IVECO Furgon, dotată cu box frigorific, în condiţiile în care, caietul de sarcini prevedea, la capitolul 2.10 şi în Anexa 12, că activitatea de ridicare a cadavrelor de animale şi transport la spaţiul de depozitare temporară trebuie realizată la maxim 2 ore de la anunţare sau autosesizare, permanent (adică solicitările pot veni oricând, iar ofertanţii trebuie să asigure viteza de răspuns de maxim 2 ore oricând). SC ......... SRL a prezentat un acord cu incineratorul SC ALV1 SERV, aflat la 295 km de ........., cursele către această unitate de neutralizare urmând a fi efectuate cu aceeaşi (unică) autoutilitară. Referitor la această susţinere, Consiliul constată temeinicia ei, sens în care se impune verificarea de către autoritatea contractantă a conformităţii ofertei SC ......... SRL cu prevederile cap. 2.10 din caietul de sarcini şi din Anexa 12 la acesta, respectiv dacă prin prezentarea unei autoutilitare IVECO Furgon dotată cu box frigorific şi a unui acord cu incineratorul SC ALV1 SERV aflat la 295 km de ......... se respectă cerinţele: Cap. 2.10 - Cadavrele animalelor de pe domeniul public vor fi ridicate în termen de maximum 2 ore de la semnalarea existenţei acestora de către Delegatar. Cadavrele animalelor colectate de pe domeniul public vor fi transportate cu ajutorul unui mijloc auto autorizat în containere special destinate şi inscripţionate şi vor fi predate celei mai apropiate unităţi de ecarisaj, care îşi desfăşoară activitatea conform prevederilor legale sau la incineratorul cel mai apropiat. În cazul în care predarea către unitatea de ecarisaj sau unitatea de neutralizare a cadavrelor de animale nu se face imediat după colectarea acestora de pe domeniul public, Delegatul trebuie să asigure stocarea temporară a cadavrelor de animale în spaţii de depozitare frigorifice adecvate pentru acest scop. Activitatea va fi executată în conformitate cu Programul de prestaţie stabilit de Delegat şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, prin personalul împuternicit şi se va efectua de preferinţă pe timp de zi, iar în funcţie de necesităţi după-amiaza şi pe timp de noapte cu acordul sau la cererea expresă a autorităţii locale. Anexa 12 - Program Cadru Anual de prestaţie pentru colectarea cadavrelor de animale de pe domeniul public: 2. Ridicarea şi transportul cadavrelor de animale şi transportul la unitatea de ecarisaj sau la locaţia de stocare temporară - Maxim 2 ore de la anunţare sau autosesizare; 3. Stocarea provizorie în spaţiile frigorifice din dotare în conformi- tate cu cerintele legale - Maxim 2 săptămâni; 4. Ambalarea şi transportul cadavrelor de animale către unitatea de ecarisare sau către unitatea de neutralizare - La fiecare 2 săptămâni. 86

§ 111

- „propunerea financiară conţine la acest capitol costuri mult subevaluate care nu pot fi justificate şi care nu corespund cu propunerea tehnică. Astfel, susţine contestatoarea, potrivit Memoriului tehnic privind consumul de ulei şi carburant, pentru transportul deşeurilor la incinerator (un transport la maxim 14 zile, deci minim 26 de curse pe an) la o distanţă de 295 km (590 km dus-întors), rezultă că numărul minim de km doar pentru transportul acestor deşeuri la instalaţia de neutralizare este de 26 curse/an x 590 km/cursa = 15.340 km/an, în timp ce în Memoriul tehnic depus de SC ......... SRL, pentru calculul consumului de carburant aferent acestei activităţi, la pagina 1416 din oferta financiară, se precizează 34 curse/an x 10 km/cursă = 340 km/an”. Referitor la această susţinere, Consiliul constată că autoarea contestaţiei raportează oferta SC ......... SRL la un calcul ipotetic, dar, în acelaşi timp, este de reţinut că, prin Memoriul prezentat de acest ofertant, nu se demonstrează posibilitatea prestării acestui serviciu în termenul şi la distanţa reală ce rezultă din conţinutul celorlalte documentelor prezentate de acesta. În acest sens, se impune ca autoritatea contractantă să reanalizeze oferta depusă de SC ......... SRL, raportat la cerinţele caietului de sarcini mai sus menţionate. În ceea ce priveşte susţinerea Asocierii ... vizând faptul că SC ......... SRL nu a depus certificate de conformitate CE pentru suprastructurile Norba ofertate sau pentru sistemul de cântărire, dar nici pentru autospeciala marca IVECO închiriată (deci existentă/fabricată, trebuind să aibă deja certificat de conformitate) – poziţia 36 din formularul ......... din oferta acesteia, Consiliul constată următoarele: - referitor la susţinerea că „SC ......... SRL nu a depus certificate de conformitate CE pentru suprastructurile Norba ofertate sau pentru sistemul de cântărire”, Consiliul constată netemeinicia ei. În acest sens, se reţine că: Formularul ......... conţine Tabel centralizator cu mijloacele de transport/autospecialele disponibile, angajate prin ofertă, pentru colectarea şi transportul deşeurilor, în timp ce Formularul 23 – Declaraţie pentru echipamentele tehnice necesare realizării contractului, are ca Anexă Lista cuprinzând cantităţile de utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice. Din cuprinsul documentaţiei de atribuire, nu rezultă că suprastructurile şi sistemul de cântărire ce se montează pe autospeciale fac şi ele parte din categoria echipamentelor, aşa cum susţine asocierea contestatoare. - privitor la faptul că pentru „autospecializată marca N2 IVECO închiriată (deci existentă/fabricată, trebuind să aibă deja certificat de conformitate), nu s-a prezentat certificatul de conformitate CE, aşa cum a fost solicitat prin documentaţia de atribuire, Consiliul constată că susţinerea este întemeiată, în cadrul documentelor de calificare prezentate în anexă la formularul nr. ........., regăsindu-se doar contractul de închiriere, pentru autovehicul nr. 4527 din 06.07.2015, încheiat cu SC EXOL STL, având ca obiect un autovehicul marca IVECO, tipul 50C13 T DAILY, nr. de identificare ZCFC 5090005286314, culoare alb, an de fabricaţie 2000, înscris în circulaţie sub nr. BC-30-SCS, conform certificatului de înmatriculare nr. B00218152C, la care s-au 87

§ 112

ataşat, următoarele documente: - cartea de identitate a vehicului; anexa la contract – acord de utilizare pentru contractul de achiziţie publică ce urmează a se atribui; - certificat de înmatriculare şi anexa; autorizaţia sanitară veterinară, pentru mijloace de transport nr. RO – BC – SNCU _ 0026 – 14.07.2015- declaraţie de conformitate pentru caroserie „Furgon Isotermico” - netradusă; - declaraţie de conformitate pentru grupul frigorific – netradusă. Apare, astfel, ca evidentă lipsa „certificatului de conformite CE” al acestui autovehicul, ce a fost specificat în cuprinsul caietului de sarcini ca şi cerinţă obligatorie pentru toate autovehiculele aflate în uz. Având în vedere că susţinerea de mai sus apare ca fiind întemeiată, se impune ca autoritatea contractantă să solicite ofertantului prezentarea documentului solicitat prin caietul de sarcini, sau a unuia echivalent. Referitor la susţinerea Asocierii ... vizând faptul că SC ......... SRL ofertează preţul cel mai mare dintre toţi cei 5 ofertanţi, cu 15% mai mult ca ..., în condiţiile în care diferenţa de tarif între ofertantul cu cel mai mic preţ şi ofertantul clasat pe locul 4 (...) a fost de doar 4%, la o valoare a contractului de aproximativ 192.000.000 lei, Consiliul constată că, în cauză, contestatoarea nu a făcut nicio solicitare, neargumentând în niciun fel această susţinere, motiv pentru care o va respinge. În ceea ce priveşte susţinerile intervenientei SC ......... SRL vizând neconformitatea ofertei Asocierii SC ......... SRL - SC ......... SA, sunt de reţinut următoarele: - intervenienta susţine inexistenţa unor documente echivalente Certificatului de Conformitate CE (CoC), altele decât cartea de identitate, precizând că cele susţinute, referitoare la unicitatea Certificatului de Conformitate CE (CoC), sunt confirmate şi de autoritatea în domeniu, respectiv de către Registrul Auto Român, care prin adresa acestuia nr. 1489/11.02.......... (pe care o ataşează), precizează cât se poate de clar faptul că producătorul eliberează un certificat de conformitate ...; - în răspunsul din adresa nr. 1022/04.04.........., Asocierea .. ataşează, invocând motivul unei erori de tehnoredactare, un document cu conţinut complet nou, diferit de cel din ofertă, respectiv Anexa 3a, în care este prezentată o nouă declaraţie a producătorului Iveco, prin care îndreaptă eroarea de tehnoredactare apărută în adresele cu nr. 259, 260, 261, 262 din ..........08.2015 şi adresa nr. 272/26.08.2015, emise către SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL, în ceea ce priveşte indicativul motorizărilor cu care sunt echipate autovehiculele IVECO EuroCargo 190EL25, Iveco EuroCargo 180E25, Iveco Eurocargo Daily 35S13V şi Iveco Daily 70C17 şi Anexa 3b în care se regăseşte declaraţia SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL, privind eroarea de înscriere a codului motorului în oferta fermă – specificaţii tehnice pentru IVECO Daily 35S13 VAN şi pentru IVECO Daily 70CI7. Referitor la aceste susţineri, Consiliul constată netemeinicia lor, având în vedere că, prin Clarificarea nr. 205/26.08.2015, la întrebarea: „ce documente pot înlocui certificatul de garanţie şi certificatul de conformitate în cazul în care, deşi furnizorul/producătorul sunt nominalizaţi, echipamentele sunt în curs de producţie şi nu se află pe 88

§ 113

stoc" autoritatea contractantă a răspuns în mod clar: declaraţia de conformitate SAU documente echivalente care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini permiţând astfel ofertanţilor să prezinte pentru vehiculele noi aflate încă în fabricaţie şi alte documente (documente echivalente) în afară de certificatele de conformitate, în vederea demonstrării îndeplinirii cerinţei caietului de sarcini, fără însă a specifica, în ce constau documente echivalente care să ateste conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini. În aceste condiţii fiecare ofertant avea dreptul de a prezenta propriile documente, care, însă, trebuiau să îndeplinească cerinţa de a atesta conformarea cu cerinţele solicitate prin caietul de sarcini. Referitor la susţinerile SC ......... SRL privind răspunsul din adresa nr. 1022/04.04.......... a Asocierii ... vizând eroarea de tehno- redactare apărută în adresele cu nr. 259, 260, 261, 262 din ..........08.2015 şi adresa nr. 272/26.08.2015, emise către SC DUTCH TRUCK SERVICES SRL, Consiliul s-a pronunţat la pagina nr. 89 din motivare, astfel încât nu va mai relua analiza acestora. Văzând cele de mai sus, în temeiul dispoziţiilor de la art. 278 alin. (2), (4) şi (6) din OUG nr. 34/2006, cu modificările la zi, Consiliul admite contestaţia depusă ......... SRL, respectiv anulează rezultatul procedurii consemnat în raportul procedurii şi în adresele de comunicare a rezultatului procedurii privitor la ofertele depuse de Asocierea SC ......... SRL - SC ......... SA, şi SC ......... SRL şi obligă autoritatea contractantă la continuarea procedurii de atribuire, în termen de 11 zile de la primirea deciziei, prin reanalizarea celor două oferte, precum şi întocmirea unui nou raport al procedurii care să respecte prevederile legale, ţinând cont de cele reţinute în motivarea de mai sus. Admite excepţiile invocate în cauză de autoritatea contractantă, intervenienta SC ......... SRL, şi contestatoarea ......... SRL, privind contestaţiile asocierii ......... SRL şi ......... SRL, şi ASOCIERII SC ......... SA - SC ......... SA - SC ... ......... SA şi respinge ca lipsite de interes contestaţiile celor două asocieri. Având în vedere măsurile dispuse anterior, Consiliul respinge cererile Asocierii ......... SRL - ......... SRL şi Asocierii SC ......... SA - SC ......... SA - SC ... ......... SA privind plata cheltuielilor de judecată ocazionate de litigiu din speţă. La punerea în aplicare a dispoziţiilor din prezenta decizie, părţile vor avea în vedere că este obligatorie, dar şi ca pot formula plângere împotriva ei, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) şi art. 281 din OUG nr. 34/2006. PREŞEDINTE COMPLET ......... 89

§ 114

MEMBRU COMPLET MEMBRU COMPLET ......... ......... .... 90

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.