AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 523/2016

DAROCONSTRUCT SRL în contradictoriu cu PRIMARIA COMUNEI DOLHESTI

Decizia CNSC nr. 523/C5/639 din 04.04.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 523/C5/639 din 04.04.2016

Data din document
2016-04-04
Complet
C5

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuţie lucrări pentru obiectivele «Înfiinţare sistem de alimentare cu apă în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi; Construire reţea de canalizare şi staţie de epurare în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi»”, Cod CPV45231300-8 (Rev.2), se solicită: - pe cale incidentală, suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 2751 din O.U.G. nr. 34/2006; - în principal, „anularea răspunsului la solicitările de clarificări – adresa nr. 105/28.03.2016, Răspuns 1 la întrebarea 1, şi obligarea autorităţii contractante la adoptarea unor măsuri de remediere, astfel încât documentaţia de atribuire să fie pusă în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice, respectiv: - modificarea documentaţiei economice, sau modificarea valorii estimate pentru cap. 1.2 şi cap. 1.3 astfel încât după cotarea listelor de cantităţi de lucrări 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Respinge excepţia de tardivitate a contestaţiei invocată de către autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către S.C. DAROCONSTRUCT S.R.L., cu sediul în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr. 76A, imobil C1, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu COMUNA DOLHEŞTI (PRIMĂRIA COMUNA DOLHESTI), cu sediul în Comuna Dolheşti, judeţul Vaslui. Dispune continuarea procedurii de atribuire. Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere considerentele din motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 523/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 9237Data înregistrării: 2016-03-31
ContestatorDAROCONSTRUCT SRLCUI 17749762
Autoritate contractantăPRIMARIA COMUNEI DOLHESTI

2016_523_2016_Decizie_523.pdf, BO2016_523_2016_BO2016_523.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 4.263 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 523/C5/639 Data: 04.04.2016 Prin contestaţia nr. 210/30.03.2016, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la Consiliu sub nr. 9237/31.03.2016, formulată de către S.C. DAROCONSTRUCT S.R.L., cu sediul în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr. 76A, imobil C1, judeţul Iaşi, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J22/1774/2005, CIF RO17749762, reprezentată de către Fodoreac Nicoleta, în calitate de administrator, împotriva „adresei nr. 105/28.03.2016, Răspuns 1 la întrebarea 1” emisă de autoritatea contractantă COMUNA DOLHEŞTI (PRIMĂRIA COMUNA DOLHESTI), cu sediul în Comuna Dolheşti, judeţul Vaslui, în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte” online, a contractului de achiziţie publică având ca obiect „Execuţie lucrări pentru obiectivele «Înfiinţare sistem de alimentare cu apă în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi; Construire reţea de canalizare şi staţie de epurare în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi»”, Cod CPV45231300-8 (Rev.2), se solicită: - pe cale incidentală, suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea fondului cauzei, în conformitate cu prevederile art. 2751 din O.U.G. nr. 34/2006; - în principal, „anularea răspunsului la solicitările de clarificări – adresa nr. 105/28.03.2016, Răspuns 1 la întrebarea 1, şi obligarea autorităţii contractante la adoptarea unor măsuri de remediere, astfel încât documentaţia de atribuire să fie pusă în concordanţă cu dispoziţiile legale aplicabile în materia achiziţiilor publice, respectiv: - modificarea documentaţiei economice, sau modificarea valorii estimate pentru cap. 1.2 şi cap. 1.3 astfel încât după cotarea listelor de cantităţi de lucrări 1

§ 2

transmise în SEAP pentru capitolele referite, să nu se depăşească valoarea estimată pentru acestea (de ex. Pentru obiectivul «Construire reţea de canalizare şi staţie de epurare în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi», valoarea estimată la Cap. 1 Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului este de 6.225 lei. Dacă nu am ţine cont deloc de celelalte articole de deviz, ci doar de procurarea betonului aferent articolului 3 beton=100 mc ar rezulta că un metru cub de beton ar trebui să aibă o valoare maximă de 62,25 lei/mc, preţ care nu poate fi regăsit pentru nici o marcă de beton din piaţa din România. Acelaşi raţionament este şi la «Înfiinţare sistem de alimentare cu apă în satul Dolheşti, comuna Dolheşti, judeţul Iaşi»)”; - obligarea autorităţii contractante la prelungirea corespunzătoare a termenului de depunere a ofertelor. - în subsidiar: anularea procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Respinge excepţia de tardivitate a contestaţiei invocată de către autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de către S.C. DAROCONSTRUCT S.R.L., cu sediul în municipiul Iaşi, str. Aurel Vlaicu nr. 76A, imobil C1, judeţul Iaşi, în contradictoriu cu COMUNA DOLHEŞTI (PRIMĂRIA COMUNA DOLHESTI), cu sediul în Comuna Dolheşti, judeţul Vaslui. Dispune continuarea procedurii de atribuire. Respinge cererea de suspendare a procedurii de atribuire, ca fiind rămasă fără obiect, având în vedere considerentele din motivarea deciziei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 5.591 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Bucureşti, Str.Stavropoleos nr.6, sector 3, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +4 021 3104641, Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745, www. cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE ……. Prin contestaţia nr. 171/29.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 9015/29.03.2016, formulată de S.C. ...............S.R.L., cu sediul în ……., înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. …….., având C.U.I. RO …………., reprezentată legal prin director general …………, împotriva rezultatului procedurii de atribuire aferent lotului nr. 1, comunicat prin adresa nr. 8456/24.03.2016, de către ………….., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte online, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord-cadru de furnizare diverse consumabile pentru dializa 2016”, cod CPV 33181520-3 consumabile pentru dializa renală (Rev. 2), s-a solicitat „anularea comunicării ofertei câştigătoare nr. 8456/24.03.2016, pentru lotul 1 «Dializoare»” şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tehnică a ofertelor depuse, cu luarea în considerare a condiţiilor minime de calificare prevăzute în caietul de sarcini. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Ia act de renunţarea, de către S.C. ...............S.R.L., cu sediul în ……. la soluţionarea contestaţiei formulată în contradictoriu cu autoritatea contractantă ..............., cu sediul în ……….. MOTIVARE În luarea deciziei, s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 171/29.03.2016, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 9015/29.03.2016, S.C. ...............S.R.L. critică rezultatul procedurii de atribuire aferent lotului nr. 1, comunicat prin adresa nr. 8456/24.03.2016, de către ..............., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin cerere de oferte 1

§ 2

online, organizată pe loturi, în vederea încheierii unui „Acord-cadru de furnizare diverse consumabile pentru dializa 2016”, solicitând „anularea comunicării ofertei câştigătoare nr. 8456/24.03.2016, pentru lotul 1 «Dializoare»” şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea tehnică a ofertelor depuse cu luarea în considerare a condiţiilor minime de calificare prevăzute în caietul de sarcini. Contestatoarea menţionează că a participat la procedura de atribuire susmenţionată, depunând ofertă pentru loturile nr. 1, nr. 2 şi nr. 3 ale acesteia, iar prin adresa nr. 8041/21.03.2016, a fost încunoştinţată despre faptul că oferta sa, depusă pentru lotul nr. 1 „Dializoare” al procedurii de atribuire, a fost declarată câştigătoare, fiind invitată pentru semnarea contractului în data de 30.03.2016. Petenta precizează că, ulterior, printr-o altă adresă, având acelaşi număr de înregistrare, autoritatea contractantă a informat-o despre faptul că ofertele sale depuse pentru loturile nr. 2 „Linii de sânge” şi nr. 3 „Fistuline” au fost respinse, ca neconforme, cu expunerea motivelor care au stat la baza acestei respingeri. S.C. ...............S.R.L. menţionează că, în urma celei de-a doua adrese recepţionată de la autoritatea contractantă, societatea sa a înaintat ...............ui adresa nr. 159/22.03.2016, în cuprinsul căreia, în mod argumentat, a solicitat reevaluarea ofertei depusă de societatea sa pentru lotul nr. 2 „Linii de sânge”, solicitare la care autoritatea contractantă i-a răspuns prin adresa nr. 8456/24.03.2016 denumită „Comunicare rezultat procedură”, în cuprinsul căreia a precizat faptul că oferta S.C. ...............S.R.L. depusă pentru lotul nr. 2 al procedurii de atribuire a fost declarată câştigătoare, dar „s-a revenit asupra deciziei iniţiale (prin altă adresă dar cu acelaşi număr), în care oferta pentru lotul nr. 1 „Dializoare”, iniţial câştigată, a fost declarată admisibilă, dar necâştigătoare (…)”. Petenta precizează că, având în vedere împrejurarea mai sus menţionată, prin adresa nr. 168/25.03.2016, a solicitat autorităţii contractante să precizeze denumirea şi detaliile tehnice ale produsului declarat câştigător pentru lotul nr. 1 al procedurii de atribuire, solicitare la care ............... i-a răspuns prin fax, în data de 28.03.2016, comunicându-i propunerea tehnică a societăţii câştigătoare S.C. ………. Contestatoarea susţine că, analizând propunerea tehnică declarată câştigătoare (produsul ………), a constatat că aceasta nu îndeplineşte cerinţele minime de calificare solicitate în caietul de sarcini. În drept, au fost invocate prevederile art. 255 din O.U.G. nr. 34/2006 şi art. 34, art. 36 din H.G. nr. 925/2006. În probaţiune, a fost depus, în copie, un set de documente. Cu adresa nr. 174/31.03.2016, înregistrată la Consiliu sub nr. 9327/02.02.2016, S.C. ...............S.R.L. a transmis comunicarea cu conţinutul: „prin prezenta vă informăm că, urmare a măsurilor corective luate de către autoritatea contractantă, respectiv reevaluarea propunerii tehnice şi revocarea comunicării nr. 8456/24.03.2016, societatea noastră renunţă la prezenta contestaţie, care rămâne fără obiect”, situaţie în care, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (7) din OUG nr. 2

§ 3

34/2006, Consiliul va lua act de renunţarea, de către petentă, la soluţionarea contestaţiei formulată în contradictoriu cu ................ 3

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.