Decizie 213/2016
Decizie CNSC2016_213_2016_Decizie_213.pdf, BO2016_213_2015_BO2016_213.pdf
Document CNSC
CONSTRUCT PEROM SRL în contradictoriu cu PRIMARIA ORASULUI OCNA MURES
Decizia CNSC nr. 213/C7/253 din 17.02.2016
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Lucrări de modernizare a străzilor Abatorului, G.I. Dragalina, Zaharia Bârsan, M. Kogălniceanu şi G. Coşbuc din oraşul Ocna Mureş”, se solicită obligarea autorităţii contractante la modificarea cerinţelor restrictive, netransparente şi disproporţionate din documentaţia de atribuire, completarea elementelor lipsă din documentaţiei de atribuire, conform celor prezentate în motivarea contestaţiei, precum şi suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea contestaţiei. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de către S.C. CONSTRUCT PEROM S.R.L., cu sediul social în Bistriţa, str. Zefirului nr. 12, judeţul Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu ORAŞUL OCNA MUREŞ, cu sediul în Ocna Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 27, judeţul Alba. 1Verifică pasajul în context →
DECIDE: Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de către S.C. CONSTRUCT PEROM S.R.L., cu sediul social în Bistriţa, str. Zefirului nr. 12, judeţul Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu ORAŞUL OCNA MUREŞ, cu sediul în Ocna Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 27, judeţul Alba. 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2016_213_2016_Decizie_213.pdf, BO2016_213_2015_BO2016_213.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr. 6, sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 +4 021 890 07 45 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 213/C7/253 Data: 17.02.2016 Prin contestaţia nr. 234C/15.02.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 4005/16.02.2016, formulată de către S.C. CONSTRUCT PEROM S.R.L., cu sediul social în Bistriţa, str. Zefirului nr. 12, judeţul Bistriţa-Năsăud, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului cu nr. J06/1134/1994, având CUI 6837257, formulată împotriva documentaţiei de atribuire, emisă de către ORAŞUL OCNA MUREŞ, cu sediul în Ocna Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 27, judeţul Alba, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică având ca obiect „Lucrări de modernizare a străzilor Abatorului, G.I. Dragalina, Zaharia Bârsan, M. Kogălniceanu şi G. Coşbuc din oraşul Ocna Mureş”, se solicită obligarea autorităţii contractante la modificarea cerinţelor restrictive, netransparente şi disproporţionate din documentaţia de atribuire, completarea elementelor lipsă din documentaţiei de atribuire, conform celor prezentate în motivarea contestaţiei, precum şi suspendarea procedurii de achiziţie publică până la soluţionarea contestaţiei. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Ia act de renunţarea la contestaţia formulată de către S.C. CONSTRUCT PEROM S.R.L., cu sediul social în Bistriţa, str. Zefirului nr. 12, judeţul Bistriţa-Năsăud, în contradictoriu cu ORAŞUL OCNA MUREŞ, cu sediul în Ocna Mureş, str. Nicolae Iorga nr. 27, judeţul Alba. 1
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. ........./........./......... Data: .........
Prin contestaţia nr. ........./........., înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. ........./........., depusă de ........., cu sediul în ........., ........., judeţul ........., având CUI ........., lider al asocierii ......... & ........., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 467819/16.12.........., emisă în cadrul procedurii de licitaţie deschisă, organizată de MUNICIPIUL ........., cu sediul în ........., ........., în calitate de autoritate contractantă, pentru atribuirea contractului având ca obiect Execuţie lucrări la obiectivul de investiţii Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative - continuare lucrări - rest de execuţie, municipiul ........., zona Lomb FN, s-a solicitat: - anularea adresei nr. 467819/16.12.......... de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, referitor la decizia autorităţii contractante de a declara câştigătoare oferta depusă de asocierea ......... & ; - anularea în parte a raportului procedurii (mai exact, a părţii dedicate evaluării ofertei prezentate de către ofertantul declarat câştigător – asocierea ......... & ) şi a actelor subsecvente; - constatarea caracterului temeinic şi fondat al criticilor sale cu privire la nelegalitatea modului de evaluare a ofertei, de declarare acceptabilă şi conformă a ofertei asocierii ......... & ; - constatarea încălcării de către comisia de evaluare a principiilor consacrate de art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006; - obligarea autorităţii contractante la reanalizarea ofertei depusă de asocierea ......... & cu respectarea cerinţelor documentaţiei de atribuire şi a legislaţiei aplicabile; - obligarea autorităţii contractante la emiterea unei comunicări privind rezultatul procedurii în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile în vigoare în materia achiziţiilor publice şi cu prevederile documentaţiei de atribuire; - obligarea la plata cheltuielilor (onorariu avocaţial) suportat de contestatoare în cursul soluţionării contestaţiei. 1
........., lider al asocierii ......... & , cu sediul în ........., ........., judeţul ........., având CUI ........., a formulat cererea de intervenţie nr. ........./......... înregistrată la Consiliu cu nr. ........./........., prin care a solicitat respingerea contestaţiei formulată de ......... şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei autorităţii contractante de atribuire a contractului în cauză către asocierea ......... & L, comunicată prin adresa nr. 467819/16.12........... În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, respinge ca nefondată contestaţia formulată de ........., lider al asocierii ......... & ........., în contradictoriu cu MUNICIPIUL ......... şi dispune continuarea procedurii de atribuire. În temeiul art. 278 alin. (8) din OUG nr. 34/2006, respinge cererea contestatoarei de obligare la plata cheltuielilor (onorariu avocaţial) suportat de contestatoare în cursul soluţionării contestaţiei. În conformitate cu art. 64 Noul Cod de procedură civilă încuviinţează în principiu cererea de intervenţie înaintată de ........., lider al asocierii ......... & şi o admite. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia depusă, ......... a solicitat cele precizate în partea introductivă a deciziei. Societatea contestatoare solicită accesul la dosarul achiziţiei publice întocmit de autoritatea contractantă, rezervându-şi dreptul de a- şi completa prezenta contestaţie, în raport de noile documente despre care va lua cunoştinţă şi la care nu a avut acces, susţinând că solicitarea sa, formulată în temeiul art. 215 OUG nr. 34/2006 (privind accesul la dosarul achiziţiei), nu a fost luată în considerare de către autoritatea contractantă. Menţionează că a depus ofertă în cadrul procedurii de atribuire amintite şi, ulterior, la data de 16.12.........., a fost înştiinţată, prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 467819, că oferta sa a fost declarată admisibilă, dar necâştigătoare, câştigătoare fiind declarată oferta asocierii ......... & , cu o valoare de 33.973.159,13 lei fără TVA. 2
Din punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu a motivat în mod corect, complet şi concret avantajele ofertei câştigătoare faţă de oferta sa. Astfel, consideră că autoritatea contractantă nu a prezentat în mod efectiv, în conformitate cu prevederile art. 207 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertantului declarat câştigător faţă de oferta sa. Autoarea contestaţiei consideră că oferta depusă de asocierea ......... & are numeroase motive de neconformitate şi inacceptabilitate, iar comisia de evaluare nu a depus toate diligenţele ca ofertantul declarat câştigător să justifice aceste aspecte. Asocierea ......... & a prezentat documenţia de calificare incompletă şi neconformă astfel: 1. Garanţia de participare şi prelungirea garanţiei de participare nu a fost întocmită în numele asocierii. 2. Categoriile de lucrări alocate fiecărui asociat în parte prin acordul de asociere nu sunt în conformitate cu categoriile de lucrări pe care aceştia sunt autorizaţi să le execute, nu se regăsesc în cadrul certificărilor ISO 9001 şi ISO 14001 prezentate şi nici în cadrul certificatului constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului. 3. Nu a prezentat cazierul judiciar valabil la data deschiderii ofertelor. 4. Nu a prezentat certificatul de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor de asigurări sociale şi certificatul de atestare fiscală privind plata impozitelor şi taxelor locale care să confirme că ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor. 5. Nu a prezentat certificat constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului conform cu obiectul contractului valabil la data deschiderii ofertelor. 6. Documentele depuse privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului nu sunt conforme. 7. Nu a prezentat documentele solicitate privind experienţa similară aferentă obiectului prezentului contract având o valoare totală cumulată de minim 35.000.000 lei fără TVA, executate în maxim 3 contracte conform cerinţei fisei de date si a clarificărilor postate în SEAP. 8. Lista cu utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de lucrări nu corespunde cu lista utilajelor de construcţii şi mijloacele de transport din cadrul formularelor C8 şi ........., aferente propunerii tehnice. 9. Nu a prezentat certificat ISO 9001 şi ISO 14001 în conformitate cu obiectul contractului. 10. Asociatul nu este autorizat, certificat să execute tipurile de lucrări conform acordului de asociere semnat cu ......... 11. La data depunerii ofertelor, nu avea toate taxele şi impozitele plătite la stat, pentru toate sediile sale din ţară, respectiv ......, ......, ......... ...... şi .......... Cu privire la oferta financiară şi tehnică prezentată de asocierea ......... & , contestatoarea precizează că aceasta nu a 3
respectat cerinţele fişei de date şi caietului de sarcini şi a răspuns neconcludent şi incomplet la solicitările de clarificări, dar cu toate acestea, a fost considerată admisibilă de către comisia de evaluare, fapt ce conduce la crearea unui avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de achiziţie publică. Oferta tehnică şi financiară prezentată de către asocierea ......... & prezintă numeroase devieri de la prevederile caietului de sarcini ce reprezintă de fapt motive întemeiate de neconformitate raportat la cerinţele documentaţiei de atribuire, cum ar fi: 1. Formularul C7 — Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii din propunerea financiară nu corespunde cu Formularul E şi anexa acestuia - Declaraţie privind lista privind echipamentele tehnice, utilaje, instalaţiile pentru îndeplinirea contractului din cadrul documentelor de calificare, exemplificând pe cele mai importante: Autocisternă; Aparat de sudură; Autogreder; Autogudronator; Automacarale; Autopompă hidraulică de beton; Pompa fixă hidraulică de beton; Bob elevator; Buldozer; Ciocan pneumatic; Compactor terasier cu pneuri; Compactor asfalt cu rulouri; Electropalan; Eşafodaj; Excavator; Buldoexcavator; Grup electrogen - generator; Aparat de sudură; Grinzi şi popi metalici extensibili; Încărcător frontal; Macara turn; Mai mecanic; Motocompresor; Motopompă; Placă vibratoare; Repartizator finisor mixturi asfaltice; Schele metalice; Vibratoare beton; Autobasculante; Autobetoniere; Trailer. Oferta asocierii declarate câştigătoare trebuia, de fapt, declarată neconformă deoarece utilajele propuse pentru execuţia lucrărilor nu sunt suficiente şi nu asigură necesarul de resurse aşa cum rezultă din extrasele cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii. 2. Asociaţii din cadrul asocierii nu pot executa lucrările repartizate conform Acordului de Asociere, deoarece nu deţin următoarele atestări, calificări, autorizaţii pentru executarea lucrărilor de: aşternere mixturi asfaltice, lucrări de drumuri, lucrări de terasamente, reţele de apă şi canalizare, reţele de gaze naturare distribuţie şi branşamente, curenţi slabi şi alarmare incendiu, astfel că oferta depusă trebuia declarată neconformă. 3. nu a făcut dovada corespondenţei propunerii tehnice depuse cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia tehnică (caiet de sarcini, memorii, planşe, detalii de execuţie etc.). Totodată, în cadrul propunerii tehnice, nu se regăseşte modalitatea de punere în execuţie a categoriilor de lucrări (proceduri tehnice de execuţie proprii, descrierea modului de abordare a execuţiei etc.) care fac parte din prezentul obiectiv de investiţii, aşa cum se solicită în cadrul fişei de date, motiv pentru care oferta asocierii trebuia declarată neconformă. 4. a ofertat preţuri unitare diferite pentru aceleaşi articole de deviz, fără a prezenta o justificare solidă anexată în ofertă, fapt ce contravine cerinţelor fişei de date, motiv pentru care oferta asocierii trebuia declarată neconformă. 4
5. Preţul cotat pentru ora de manoperă, în cadrul formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, este sub nivelul minim de salarizare conform legislaţiei în vigoare, şi anume sub pragul de 6,225 lei/oră. 6. La un număr aproximativ de 320.000 ore din cadrul formularului C7 - Lista consumurilor cu mâna de lucru cumulat pe proiect, raportat la durata de execuţie 10 luni rezultă un număr mediu de circa ......... - ......... oameni/lună, iar asocierea nu deţine necesarul de personal de execuţie (atât ca număr total, cât şi ca număr pe grupe - instalatori, tâmplari, dulgheri, asfaltatori, ipsosari, parchetari, montatori gips- carton, tinichigii, zidari, vopsitori, etc) pentru execuţia lucrărilor complexe raportat la durata scurtă de execuţie. 7. a ofertat echipamente tehnologice care nu corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu cerinţele impuse prin caietul de sarcini. 8. Costul utilităţilor din cadrul devizului Organizare de şantier/branşamente şi utilităţi provizorii (apă/canalizare/energie electrică): - YCO1 - asigurare utilităţi electrice şi branşament electric pentru OS (organizare de şantier) - preţul neobişnuit de scăzut care nu justifică necesarul de energie electrică (implicit costul cu branşamentul electric) pentru desfăşurarea în condiţii optime şi esenţiale pentru derularea activităţilor din cadrul contractului; executarea branşamentului electric necesar organizării de şantier se poate realiza doar din PTA2 Valea Chintăului ......... ......, conform adresei de la Electrica Distribuţie Transilvania Nord nr. 0613-26929/24.07..........; Costul unui kw obţinut din reţeaua electrică este mult mai ieftin decât energia electrică obţinută din generator, energie electrică necesară funcţionării macaralei turn; - YC01 - asigurare utilităţi de canalizare şi racord canal pentru OS (organizare de şantier) - preţul neobişnuit de scăzut pentru desfăşurarea în condiţii optime şi esenţiale pentru derularea activităţilor din cadrul contractului; - YC01 - asigurare utilităţi de apă şi racord apă pentru OS (organizare de şantier) - preţul neobişnuit de scăzut pentru desfăşurarea în condiţii optime şi esenţiale pentru derularea activităţilor din cadrul contractului. 9. a prezentat în cadrul propunerii financiare preţuri diferite pentru aceleaşi resurse, motiv pentru care oferta acesteia trebuie declarată neconformă. 10. a cotat în cadrul propunerii financiare valoarea zero pentru anumite resurse, motiv pentru care oferta acesteia trebuie declarată neconformă. 11. Listele de cantităţi nu au fost întocmite conform cerinţelor caietului de sarcini şi anume, nu au fost respectate simbolurile articolelor, denumirile acestora şi, mai ales, unităţile de măsură şi cantităţile, aspecte ce au fost trecute cu vederea de către comisia de evaluare, fapt ce conduce la crearea unui avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de achiziţie publică. 5
12. nu a respectat clarificările postate pe SEAP şi a răspuns neconcludent şi incomplet la solicitările de clarificări, iar prin răspunsurile furnizate a adus completări la oferta depusă iniţial. 13. În cadrul articolelor din cuprinsul listelor de cantităţi nu au fost cotate operaţiunile şi materialele conform specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, planurile de execuţie (parte desenată) şi clarificările postate pe SEAP, aspecte ce au fost trecute cu vederea de către comisia de evaluare, fapt ce conduce la crearea unui avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de achiziţie publică. 14. a cotat în ofertă preţuri pentru unele resurse (materiale, utilaje de construcţii, echipamente tehnologice şi transport) care sunt sub nivelul pieţei mai ales pentru că nu sunt în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini, şi nu reflectă realitatea (exemplu: tâmplăria tip pereţi cortină; pereţi amovibili; pardoseli flotante; tavane casetate suspendate; pereţi acustici; sistem placare faţadă etc). 15. O parte dintre furnizorii declaraţi în cadrul Formularelor F4 pentru echipamente tehnologice nu furnizează în realitate aceste dotări şi echipamente. 16. Fişele tehnice (Formularul F5) pentru echipamente nu au fost completate conform cerinţelor documentaţiei de atribuire. Echipamentele ofertate nu respectă specificaţiile tehnice minime impuse în caietul de sarcini. 17. Preţul cotat pentru unele materiale de instalaţii şi echipamente tehnologice sunt sub nivelul pieţei şi nu reflectă realitatea (de exemplu: Cazan pe combustibil gazos 350kw, Chiller 470kw, Centrală de tratare aer CTA 40000 mc/h, Centrală de tratare aer CTA 27500 mc/h, Centrală de tratare aer CTA 20000 mc/h, Ventiloconvectori, Grup pompare incendiu, Sistem de traducere simultană 4 limbi, Tablouri electrice, Cabluri energie, Aparataj pentru sistem KNX, Obiecte sanitare etc.) 18. nu a respectat clarificările din cadrul eratei nr. 78150/13.08.........., precum şi răspunsul autorităţii contractante nr. 555/13.08.......... în care se specifica, foarte clar, că valoarea capitolului aferent cheltuielilor diverse şi neprevăzute se va calcula/cota ca şi procent de 5,853442264% raportat la valoarea ofertei pentru capitolele prezentate în HG nr. 28/2008 (fără capitol 5 organizare şantier). 19. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 554/13.08.......... în care se precizează foarte clar că, la obiectul 2 Amenajări pentru protecţia mediului, deviz Instalaţii de irigaţii, poziţia 11 respectiv materialul P-P217 cămin de vizitare d800, h=2m se va cota cu cantitatea de 18 buc (bucăţi). 20. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538 şi 539/06.08.........., în care se precizează, la răspunsul nr. 4, că, în cadrul devizului: Lucrări de Construcţii Rezervor + Camera Pompelor, art. CE17B1 Şarpantă din lemn la acoperişuri simple pe scaune la învelitori grele având cantitatea de 90 mp se elimină, respectiv nu se va cota. 21. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538 şi 539/06.08.........., în care se precizează foarte clar la răspunsul nr. 7m că profilul L se va prinde fie cu ancore chimice tip Hilti H1T- HY 70 sau 6
similar, fie cu fixări de greutăţi mari/ancore mecanice din oţel tip Fischer sau similar; asocierea nu a cotat aceste ancore chimice/mecanice, în cadrul propunerii financiare, la sistemul de prindere, respectiv în cadrul devizului 4-1.502 Finisaje exterioare - art. 3 CS05XAasim - Procurare, montare şi transport placaj exterior ZINC-TITAN (incluzând structura metalică de susţinere, piese montaj şi accesorii aferente, termoizolaţie polistiren expandat 30 CM, EPS 80) (conform caietelor de sarcini şi detalii de execuţie). 22. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează că: La art. 46 GB05F1c se vor procura tot atâtea flanşe câte se vor monta, adica 32 bucăţi; pentru art. 46 poziţia de material „4401472 - Flanşa plată pn 6 200 - 219 OL 37- 4kf et pu s 8012" se va cota cantitatea de 32 bucăţi, iar asocierea nu a cotat cantităţile conform răspunsului din clarificare. 23. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează la Răspuns 3f): Camera ACS, că şi cantitatea care se va cota articolul 35 la ambele poziţii, de manoperă şi material va fi 10 "zece" bucăţi, iar asocierea nu a cotat cantităţile conform răspunsului din clarificare. 24. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538, 539/ 06.08.........., în care se precizează la răspunsul nr. 10: Obiectul Construcţii-rezervor, camera pompe, depozit, devizul - Lucrări Arhitectura rezervor + camera pompelor, la poziţia 19 art. W3D13A1asim se va cota având unitatea de măsura „mp" (metri pătraţi) atât la secţiunea de manoperă cât şi la secţiune de procurat material; asocierea nu a cotat unitatea de măsură mp conform răspunsului din clarificare. 25. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538 şi 539/06.08.......... în care se precizează la nr. 11: Obiectul Organizare de şantier, devizul Drumuri provizorii OS la art. 2 TSC35A32asim - ÎNCĂRC. AUTO CU ÎNCĂRC. PE PNEURI CUPA 2,6-3,9 MC TEREN CATEG 1 LA DIST. 21-30 M se va cota având unitatea de masura „100 mc" (suta metri cubi); asocierea nu a cotat cantitatea corectă conform răspunsului din clarificare. 26. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538 şi 539/ 06.08.........., în care se precizează foarte clar la răspunsul nr. 14 că la Obiect 2 Amenajări pentru Protecţia Mediului, Stadiu Fizic 2 Instalaţii irigaţie la poziţia 11 Căminele de vizitare d 800, h=2m de la art. 11 sunt prevăzute din material beton armat; asocierea nu a cotat cămine din beton armat conform răspunsului din clarificare. 27. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/30.07.......... în care se precizează foarte clar la răspunsul nr. 2 b): Reţele exterioare de apă: b.2) Unitatea de măsură a art. 16 „SA14B1QS003asim - Fitinguri ţevi polietilenă, presiune instalaţii interioare dn 32 mm" se va cota în „buc"; b.3) Unitatea de măsură a art. 17 „SA14B1QS004asim - Fitinguri ţevi polietilenă presiune instalaţii interioare dn 32 mm" se va cota „buc". 7
Asocierea nu a cotat unitatea de măsură conform răspunsului din clarificare, respectiv „buc" în loc de „m" 28. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează la răspunsul nr. 2 c) Reţele exterioare de gaze naturale: c.1) Diametrul tubului gofrat de la art. 3 este dn 500 mm; c.2) Cantitatea de la art. 5 aferentă poziţiei „4826892 Conductor fy 1 x 2,5 s 6865" se va cota cu 124 ml, cantitate egală cu cea a manoperei. Asocierea nu a cotat la articolul de la poziţia 3 tub gofrat cu Dn=500mm, conform răspunsului din clarificare, şi nu a cotat nici la articolul de la poziţia 5 materialul cu codul 4826892-conductor fy 1x2.5, cantitatea de 124 ml, conform răspunsului din clarificare. 29. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează la răspunsul 3 a): Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare: a.1) Dimensiunea căzii de duş este 90 cm x 90 cm din material acrilic (fibră de sticlă); nu a cotat în cadrul Obiectului 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D Stadiul fizic 0001.1 Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare, la poziţia 11 în cadrul articolului SC03A1asim, materialul cadă de duş 90x90 cm din material acrilic. 30. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează foarte clar, la răspunsul 3 a): Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare: a.4) Diametrul ţevii de la art. 42 va fi de 63 mm, se va modifica astfel textul poziţiei de material 101910 - Ţeava PE apă PE 80 SDR 21 PN 6 DN 63x3,0; nu a cotat în cadrul Obiectului 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D Stadiul fizic 0001.1 Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare, la poziţia 42 lista anexă, Ţeava PE apă PE 80 SDR 21 PN 6 DN 63x3,0. 31. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 533/ 30.07.........., în care se precizează, la răspunsul 3, că: Instalaţie de Canalizare Condens: c) Diametrul tubului de canalizare condens pentru art. 2 TH20A1 este 90x4,3 mm; nu a cotat la Obiectului 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D Stadiul fizic 0001.3 Instalaţie de Canalizare Condens, la poziţia 2, în cadrul art. TH20A1, materialul tub canalizare condens 90x4,3 mm, conform răspunsului din clarificare. 32. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 481/ 14.07.........., în care se precizează la răspunsul nr. 2 la deviz 101 Corp A Lucrări de Rezistenţă - obiect 4.1: Construcţii corpuri A, B, C, D - la poziţia 31 lista anexă 6305646 - Scara metal. dreaptă oţel prot. tablă striată, lat. 1000 mm va avea cantitatea de 5,9 tone; nu a cotat, la Obiectului 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D deviz 101 Corp A Lucrări de Rezistenţă - obiect 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D - la poziţia 31 lista anexa 6305646, cantitatea de 5.9 tone în loc de cantitatea de 5,9 kg, conform răspunsului din clarificare. 33. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 481/ 14.07.........., în care se precizează, la răspunsul nr. 5, că s-a stabilit că pentru articolul nr. 11 „IZF10B18asim - Sistem termoizolant cu polistiren extrudat 40 cm" se va cota cantitatea de 1692 mp; nu a cotat, la Obiectului 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D devizul 506 – 8
„Termoizolaţii la faţade, terase şi subsol, la poziţia 11 articolul IZF10B18asim, cantitatea de 1692 mp în loc de 688,62 mp, conform răspunsului din clarificare. 34. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 481/ 14.07.......... în care se precizează la răspunsul nr. 6 că articolul şapă din mortar de ciment 3-8 cm se regăseşte în devizul 503 - Hidroizolaţii la terase la nr. 6 IZF19F1asim – „Şapă protecţie hidroizolaţie oriz. grosime variabilă între 3-5 cm, armată cu plasă de 10/10 cu fi 4”, iar articolul de şapă se va corela în cantitate şi grosime cu planşa aferentă; nu a cotat în cadrul reţetei articolului de la poziţia 6 IZF19F1asim, materialele necesare executării şapei, respectiv plasa sudată fi 4 mm şi mortar şapă în grosime de 5 cm, conform răspunsului din clarificare. 35. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 481/ 14.07.........., în care se precizează la răspunsul nr. 7 că ultima membrană a hidroizolaţiei va avea un strat de protecţie din ardezie, astfel stratul finit de pietriş va fi cotat în cadrul articolului nr. 7 „IZF04A2Aasim - Hidroizolaţie oriz. 2 straturi cu membrană termosudabilă" din devizul 503 - Hidroizolaţii la terase; nu a cotat, în cadrul reţetei articolului de la poziţia 7 IZF04A2Aasim, stratul de protecţie membrane alcătuit din pietriş, conform răspunsului din clarificare. 36. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 481/ 14.07.........., în care se precizează, la răspunsul nr. 9, că se va cota articol de polistiren având o grosime g = 2 cm; nu a cotat în cadrul devizului 501 Finisaje interioare - obiect 4.1 Construcţii corpuri A, B, C, D - la poziţia 25.L lista anexa 1008, polistiren expandat grosime 2 cm, conform răspunsului din clarificare. 37. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 497/17.07.......... în care se precizează, la răspunsul nr. 2, că dimensiunile calupurilor vor fi 60x30x6 (lungime x lăţime x înălţime) de culoare gri grafit, exclus culoarea tip „sare şi piper”; asocierea nu a cotat la obiectul 4.3 Amenajări exterioare, deviz 3 -Scurgerea Apelor în zona Amfiteatru la poziţia 4 în cadrul reţetei art. DD01A1asim, materialul plăci de granit 60x30x6 de culoare gri grafit conform răspunsului din clarificare. 38. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 497/ 17.07.........., în care se precizează, la răspunsul nr. 3, că autoritatea contractantă nu are în custodie cantitate de armătură; la obiectul 4.3 Amenajări exterioare, deviz 4 Zid de sprijin, articolul CZ0301B1 – „Confecţionarea armăturilor din oţel beton pentru beton armat în fundaţii fasonarea barelor pentru fundaţii izolate (inclusiv fundaţii pahar) conţinut şi radiere, în ateliere centralizate OB 37, D= 10-16 mm se va cota cu cantitatea de 13327,61 kg”; nu a cotat la obiectul 4.3 Amenajări exterioare, deviz 4 Zid de sprijin - Amenajare record Clădire la poziţia 17 la art. CZ0301B1, cantitatea de 13327,61 kg în loc de 400 kg, conform răspunsului din clarificare. 39. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 474/ 13.07.........., în care se precizează foarte clar, la răspunsul nr. 15, că 9
reţeta articol privind procentul de ciment utilizat va fi corelat cu specificaţiile prevăzute în documentaţia tehnică (caiete sarcini, memorii tehnice, detalii execuţie etc.), pentru categoria de lucrare pentru care a fost prevăzut, respectiv 6 %; nu a cotat la obiectul 4.4 Construcţii Drumuri, deviz 2 Carosabil şi Trotuare în Incintă, la poziţia 8 în cadrul reţetei art. DA10A1, materialul balast stabilizat cu ciment 6 %, conform răspunsului din clarificare şi detaliilor de execuţie. 40. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 474/ 13.07.......... în care se precizează foarte clar la răspunsul nr. 16, că reţeta articol privind procentul de ciment utilizat va fi corelat cu specificaţiile prevăzute în documentaţia tehnică (caiete sarcini, memorii tehnice, detalii execuţie, etc.), pentru categoria de lucrare pentru care a fost prevăzut, respectiv 6%; nu a cotat la obiectul 4.4 Construcţii Drumuri, deviz 3 Drum Acces Amfiteatru, la poziţia 6 în cadrul reţetei DA10A1, materialul balast stabilizat cu ciment 6 %, conform răspunsului din clarificare şi detaliilor de execuţie. 41. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 572/ 14.08.........., în care se precizează foarte clar, la răspunsul nr. 1, că în cadrul articolelor 1, 2 – TSH10A1asim - BRĂZDUIREA TALUZELOR PE LAT. SAU ÎN BENZI CONTINUE CU PANTĂ <= 30 % având suprafaţa cumulată de 14500+4500 mp, regăsit în deviz 2.1 - Amenajări exterioare - plantaţii, se va cota inclusiv ierbicidarea (manoperă şi material); nu a cotat, în cadrul reţetelor articolelor de la poziţia 1 şi 2, TSH10A1asim şi TSH10A2asim, soluţia necesară ierbicidării vegetaţiei existente pe amplasament, conform răspunsului din clarificare şi detaliilor de execuţie. 42. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 569/ 14.08.......... în care se precizează la răspunsul nr. 2 că în listele de cantităţi a intervenit o eroare de redactare, astfel cantităţile celor două articole (articolul 30 şi articolul 31) au fost inversate. În consecinţă în obiectul 4.1 Construcţii Corpuri A, B, C, D, devizul 501 - Finisaje interioare art. 30 CM03D1asim - TÂMPLĂRIE ALUMINIU CU BARIERĂ TERMICĂ. PROCURARE ŞI MONTARE, INCLUSIV ELEMENTE DE SUSŢINERE, CF SPECIFICAŢII TABLOU DE TÂMPLĂRIE se va cota cu cantitatea totală de montaj de 418,08 mp, respectiv materialul cu codul 700AL77 - TÂMPLĂRIE ALUMINIU CF. DETALII EXECUŢIE se va cota cu cantitatea de 336,08 mp, materialul cu codul 1101125 - Luminatoare dotate cu trape de desfumare se va cota cu cantitatea de .........,00 mp iar art. 31 CM03D1asim - PEREŢI CORTINĂ ALUMINIU CU BARIERĂ TERMICĂ. PROCURARE ŞI MONTARE, INCLUSIV ELEMENTE DE SUSŢINERE, CF SPECIFICAŢII TABLOU DE TÂMPLĂRIE se va cota cu cantitatea de 1739 mp atât la poziţia de manoperă cât şi la poziţia de procurat material 800AL88 - Pereţi cortină aluminiu cf. detalii de execuţie; nu a cotat la obiectul 4.1 Construcţii Corpuri A, B, C, D, devizul 501 - Finisaje interioare la poziţia 31 art. CM03D1asim, cantitatea de 1739 mp în loc de 418,08 mp, conform răspunsului din clarificare. 10
43. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 546/ 11.08.......... în care se precizează foarte clar, la răspunsul nr. 3, că se va introduce art. 22.2 cu următorul conţinut: „În cazul în care, din vina sa exclusivă, achizitorul nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţiile pecuniare asumate prin contract, executantul are dreptul de a deduce din preţul facturii (TVA inclus) ca penalităţi, o suma echivalentă cu cota de 0,1 %/zi întârziere din valoarea facturii, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor”; nu a modificat şi introdus în cadrul modelului de contract prezentat art. 22.2 conform răspunsului din clarificare. 44. nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 524/30.07.......... în care se precizează, la răspunsul nr. 1, că tipul betonului aferent articolului 19 din devizul Reparaţii şi consolidări - Obiectul Construcţii corpuri A, B, C, D va fi C 30/37; asocierea nu a cotat în cadrul reţetei articolului CA02C1 de la poziţia 19 , beton marca C30/37. Contestatoarea menţionează că aceste aspecte au fost trecute cu vederea de către comisia de evaluare şi conduc la crearea unui avantaj incorect în raport cu ceilalţi participanţi la procedura de achiziţie publică. Având în vedere cele precizate anterior, este evident că oferta declarată câştigătoare nu a fost analizată/evaluată din perspectiva unor criterii obiective, în acelaşi timp de natură să creeze şanse reale pentru asocierea contestatoare de a deveni parte în contractul de achiziţie publică. 45. nu a depus în cadrul ofertei Graficul de execuţie, aşa cum se specifică în cadrul formularului de ofertă, motiv pentru care oferta asocierii trebuie declarată neconformă. Autoarea contestaţiei susţine că autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare, în urma verificărilor prevăzute la art. 202 şi 203 din OUG nr. 34/2006, nu a constatat că oferta prezintă numeroase motive de neconformitate, astfel încât nu se poate asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi şi calitativi solicitaţi prin caietul de sarcini, drept urmare, în conformitate cu prevederile art. 36 din HG nr. 925/2006, trebuia să declare oferta depusă de asocierea ......... & inacceptabilă şi neconformă. În vederea soluţionării contestaţiei, Consiliul a solicitat autorităţii contractante, prin adresa nr. 13326/........./........./30.12.........., în temeiul art. 274 din OUG nr. 34/2006, transmiterea copiei dosarului achiziţiei publice inclusiv corespondenţa purtată cu asocierea câştigătoare, oferta depusă de asocierea câştigătoare în integralitatea ei, precum şi punctul de vedere cu privire la contestaţia depusă de ........., lider al asocierii ......... & .......... Consiliul a solicitat şi contestatoarei, prin adresa nr. 13325/........./ ........./30.12.........., în conformitate cu prevederile art. 270 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, să comunice: - motivarea, în concret, a tuturor susţinerilor de la punctele 1-11 din cap. „Calificare” (indicarea asociatului/asociaţii pentru care consideră cerinţele neîndeplinite); 11
- care sunt categoriile de lucrări alocate fiecărui asociat în parte, din cadrul asocierii ......... & , şi care nu sunt în conformitate cu categoriile pentru care sunt autorizaţi (precizarea în concret: asociatul; categoria de lucrări; categoriile de lucrări pentru care sunt autorizaţi, au certificate ISO 9001 şi ISO 14001 şi sunt înscrise în certificatul constatator) (pct. 2); De asemenea, s-a solicitat indicarea, în concret, a motivelor pentru anumite susţineri, comunicarea mijloacelor de probă în susţinerea celor afirmate şi depunerea împuternicirii domnului avocat Rusu Andrei Bogdan pentru semnarea contestaţiei. Prin adresa nr. 3/04...................., înregistrată la Consiliu cu nr. 50/04...................., contestatoarea a transmis împuternicirea domnului avocat Rusu Andrei Bogdan pentru semnarea contestaţiei. De asemenea, a specificat că a îndeplinit condiţiile prevederilor art. 270 alin. (2) din OUG nr. 34/2006, motivând că îşi va completa ulterior contestaţia, după studierea dosarului de achiziţie publică. Prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu sub nr. ........./........., ......... – lider asociere transmite cererea de intervenţie faţă de contestaţia depusă de ........., solicitând respingerea contestaţiei formulată de ......... şi menţinerea ca temeinică şi legală a deciziei autorităţii contractante de atribuire a contractului în cauză către asocierea ......... & L, comunicată prin adresa nr. 467819/16.12........... În susţinerea celor solicitate, ......... învederează următoarele: 1. Prin formularea contestaţiei, contestatoarea urmăreşte un interes si un folos practic efectiv, reţinându-se în acest sens că oferta asocierii ......... & este inadmisibilă. 2. Solicitarea contestatoarei de „a anula procedura de atribuire” pe motiv ca oferta depusă de asocierea ......... & ar fi inacceptabilă şi neconformă, intervenienta o consideră lipsită de temei din următoarele motive: a) Contestatoarea aşa cum singură recunoaşte, nu a avut acces la dosarul achiziţiei publice, în schimb, întreaga motivare şi-o susţine prin enumerarea ca nefondate şi insuficient justificate elementele de bază ale ofertei, cum ar fi: - preţuri care nu ar fi rezultatul liberei concurenţe; - nerespectarea cantităţilor şi unităţilor de măsură; - preţurile de la furnizori şi producătorii declaraţi nu sunt în conformitate cu caietul de sarcini; - nerespectarea reţetelor înscrise în caietul de sarcini; - nu toate materialele cuprinse în caietul de sarcini au fost cotate; - documentele prezentate nu ar fi conforme cu solicitările din documentaţia de atribuire. Aşa cum a precizat prin adresa nr. 2386/22.12.........., intervenienta consideră atât propunerea tehnică, cât şi cea financiară având caracter confidenţial până în momentul în care, într-un eventual litigiu, se va ajunge în faţa unui organ competent, care poate aprecia nivelul de confidenţiale a acestor date. 12
b) În ce priveşte argumentul contestatoarei privind prezentarea unor documente de calificare incomplete şi neconforme, oferta tehnică şi financiară incompletă, precum şi faptul că răspunsurile la solicitările de clarificări ca fiind nefundamentate, intervenienta aduce la cunoştinţă faptul că acestea nu reprezintă decât o înşiruire de elemente luate într-o anumită ordine sau la întâmplare din caietul de sarcini şi din solicitările de clarificări ale autorităţii contractante şi pe care în totalitate le amendează ca fiind nelegale, inacceptabile sau greşite, fără însă a cunoaşte conţinutul real al acestora. Pentru fiecare punct enunţat de contestatoare, intervenienta precizează următoarele: Referitor la documentele de calificare: 1. Garanţia de participare şi prelungirea garanţiei de participare au fost întocmite în numele asocierii. 2. Categoriile de lucrări alocate fiecărui asociat în parte prin acordul de asociere sunt în conformitate cu categoriile de lucrări pe care aceştia sunt autorizaţi să le execute, se regăsesc atât în cadrul certificărilor ISO 9001 şi ISO 14001 prezentate cât şi în cadrul certificatelor constatatoare emise de Oficiul Registrului Comerţului. 3. S-au prezentat caziere judiciare valabile la data deschiderii ofertelor pentru ambii asociaţi. 4. Prin documentele de calificare şi răspunsul la solicitatea de clarificări cu nr. 1804/30.09.........., s-au prezentat certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor, taxelor contribuţiilor de asigurări sociale, precum şi certificate de atestare fiscală privind plata impozitelor şi taxelor locale, prin care se confirmă faptul că ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limita de depunere a ofertelor. 5. S-au prezentat certificate constatatoare emise de Oficiul Registrului Comerţului conforme cu obiectul contractului valabile la data deschiderii ofertelor. 6. Documentele depuse de ambii asociaţi privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului şi răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 1804/30.09.......... dovedesc conformitatea acestora. 7. Prin documentele de calificare şi răspunsurile de clarificări cu nr. 1804/30.09.......... şi 1950/21.10.........., asocierea a prezentat documentele solicitate conforme privind experienţa similară aferentă obiectului prezentului contract având o valoare totală cumulată de minim 35.000.000 lei fără TVA, executate în maxim 3 contracte conform cerinţei fişei de date şi a clarificărilor postate în SEAP. 8. În fişa de date a achiziţiei cap. III.2.3.a) Cap......tatea tehnică şi/sau profesională se solicită Declaraţie privind lista echipamentelor tehnice, utilajele, instalaţiile pentru îndeplinirea contractului. Aceste liste au fost depuse în cadrul documentelor de calificare ale ambilor asociaţi şi nu a regăsit nicăieri în fişa de date a achiziţiei cerinţa privind corelarea acestor liste cu extrasele de resurse C8 şi ........., aferente propunerii tehnice. 13
9. Asocierea a prezentat certificate ISO 9001 şi ISO 14001 în conformitate cu obiectul contractului. 10. Pentru lucrările descrise în acordul de asociere, asociatul este autorizat să execute aceste tipuri de lucrări, iar în fişa de date a achiziţiei nu s-a solicitat nicăieri anumite autorizaţii, ci doar Certificat Constatator emis de ONRC în baza Legii nr. 26/1990, din care rezultă activităţile autorizate. 11. Prin documentele de calificare şi răspunsul de clarificări 1804/ 30.09.........., la data depunerii ofertelor avea toate taxele şi impozitele plătite la stat, pentru sediul social regăsit în localitatea Negreşti-Oaş, str. Arenei nr. 1, judeţul ...... şi pentru celelalte puncte de lucru; taxele şi impozitele plătite la stat se plătesc doar la Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice ........., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ...... şi pentru toate punctele de lucru ale . Cu privire la propunere tehnică şi financiară, intervenienta suţine următoarele: 1. În fişa de date a achiziţiei nu s-a solicitat faptul că Formularul C7 - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii din propunerea financiară să fie corelată cu Formularul E şi anexa acestuia. 2. În fişa de date a achiziţiei nu s-au solicitat anumite autorizaţii, ci doar Certificat Constatator emis de ONRC în baza Legii nr. 26/1990, din care rezultă activităţile autorizate. Acest certificat a fost depus de ambii membri ai asocierii unde se pot observa cu exactitate toate activităţile autorizate ale acestora. 3. Prin documentele depuse şi răspunsul la solicitările de clarificări cu nr. 1804/30.09.........., 1950/21.10.........., a făcut dovada corespondenţei propunerii tehnice depuse cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia tehnică. În cadrul propunerii tehnice se regăseşte modalitatea de punere în execuţie a categoriilor de lucrări (proceduri tehnice de execuţie proprii, descrierea modului de abordare a execuţiei etc), care fac parte din prezentul obiectiv de investiţii, aşa cum se solicita în cadrul fişei de date. 4. nu a ofertat preţuri unitare diferite pentru aceleaşi articole de deviz. 5. Preţul cotat pentru ora de manoperă în cadrul formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru este de 8 lei/oră, preţ peste nivelul minim de salarizare conform legislaţiei în vigoare şi anume peste pragul de 6,225 lei/oră. 6. La un număr aproximativ de 320.000 ore raportat la durata de execuţie 10 luni rezultă un număr mediu de muncitori de (320.000 ore:10 luni:22 zile/lună:10 ore/zi) = 145 muncitori. Conform ultimului bilanţ (la 31.12.2014), cele 2 societăţi asociate au avut un număr mediu de angajaţi de 170 (.........) + 85 () = 255 angajaţi. În fişa de date s-au solicitat documente doar pentru: Responsabil Tehnic cu Execuţia (dom. I), Responsabil Tehnic cu Execuţia (dom. II), Responsabil Tehnic cu Execuţia - atestat profesional în domeniul Instalaţiilor electrice, Inginer Construcţii Civile - licenţiat studii superioare specializare CCIA, Inginer Constructor specializare drumuri şi 14
poduri, Inginer constructor specializare instalaţii, neregăsindu-se nicăieri cerinţe privind personalul muncitor calificat. Prin urmare, consideră că asocierea deţine necesarul de personal de execuţie. 7. a ofertat echipamentele tehnologice care corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu cerinţele impuse prin caietul de sarcini. 8. Costul utilităţilor din cadrul devizului Organizare de Şantier/ Branşamente şi utilităţi provizorii (apă/canalizare/energie electrică) este suficient, având în vedere că ......... execută lucrări la un şantier care se află în imediata apropiere a prezentului obiectiv, şi deţine în dotare tot aparatajul şi echipamentul necesar, fiind nevoie efectiv doar de branşamentele şi racordurile necesare. 9. nu a prezentat în cadrul propunerii financiare preţuri diferite pentru aceleaşi resurse. 10. nu a cotat în cadrul propunerii financiare valoarea zero pentru anumite resurse. 11. Conform fişei de date a achiziţiei, nu se specifică nicăieri faptul că simbolurile articolelor trebuie respectate în totalitate. Ca urmare, asocierea a respectat indicaţiile Ordinului 1568/15.12.2012 art. 2.2.2, 2.2.3 şi 2.2.6. Pentru articolele asimilate (care nu fac parte din Indicatoarele de Norme de Deviz - ediţia 1981), a utilizat simboluri proprii din programul de ofertare folosit, însă denumirile, unităţile de măsură şi cantităţile au fost respectate ori s-au clarificat în urma răspunsurilor date la solicitările de clarificări primite. 12. a respectat clarificările postate pe SEAP, şi a răspuns concludent şi complet la solicitările de clarificări, iar prin răspunsurile furnizate nu a adus completări la oferta depusă iniţial, şi nu a modificat în niciun fel propunerea tehnică şi financiară. 13. În cadrul articolelor din cuprinsul listelor de cantităţi au fost cotate operaţiunile şi materialele conform cu specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, planurile de execuţie (partea desenată) şi clarificările postate pe SEAP, iar răspunsurile la solicitările de clarificări întăresc cele descrise mai sus. 14. a cotat în ofertă preţuri pentru resurse (materiale, utilaje de construcţii, echipamente tehnologice şi transport) care nu sunt sub nivelul pieţei şi sunt în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini; pentru justificare s-au prezentat oferte de preţ şi răspunsuri la solicitările de clarificări transmise în acest sens. 15. Toţi producătorii declaraţi au fost trecuţi în formularele F5 - Fişe Tehnice, şi aceştia furnizează dotările şi echipamentele pentru care au fost nominalizaţi. Formularul F4 conţine doar o parte din furnizori/producători. 16. Fişele tehnice (Formular F5) pentru echipamente au fost completate conform cerinţelor documentaţiei de atribuire, iar echipamentele ofertate respectă specificaţiile minime impuse în caietul de sarcini. 17. Preţurile cotate pentru materialele de instalaţii şi echipamentele tehnologice sunt conform preţurilor pieţei şi reflectă realitatea. 15
De asemenea, prezintă punctual răspuns la criticile contestatoarei privind modul de întocmire a propunerii financiare, susţinând că a respectat toate clarificările publicate de autoritatea contractantă. Referitor la cap......tatea tehnică şi profesională a ........., intervenienta menţionează că, în toată perioada de activitate, toate lucrările angajate au fost finalizate conform clauzelor contractuale şi la preţurile prevăzute în contracte. Pentru această investiţie a menţionat în documentele depuse că asocierea ......... & are posibilitatea tehnică şi financiară de a o executa şi finaliza la preţul şi termenul ofertat. Prin adresa nr. 4059/06...................., înregistrată la Consiliu cu nr. 217/06...................., autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere cu privire la contestaţia depusă de ........., documentele solicitate fiind comunicate în datele de 13.................... şi 26...................., înregistrate la Consiliu cu nr. 945/13.................... şi 1979/ 26..................... Prin punctul său de vedere, MUNICIPIUL ......... solicită respingerea ca nefondată a contestaţiei, cu consecinţa menţinerii procedurii în forma derulată şi finalizată. Astfel, menţionează că procedura a fost supusă verificării de către reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice/UCVA numiţi prin decizia de verificare cu nr. 753/....../08.07........... În urma derulării şedinţelor de evaluare ale comisiei, s-au întocmit clarificări pentru fiecare ofertant în parte, iar aceştia au răspuns în termen. În baza actelor întocmite şi a răspunsurilor transmise de către ofertanţi, comisia de evaluare a întocmit raportul procedurii cu numărul 497796/ 16.12.......... şi actele subsecvente acestui raport - comunicările rezultatului procedurii. Face precizarea că, anterior aprobării raportului procedurii de către operatorul de credite al autorităţii contractante – primarul, acesta a fost înaintat spre avizare către MFP/UCVAP, organism care l-a avizat „FĂRĂ OBSERVAŢII". Rezumatul procesului de evaluare este consemnat pe larg în cuprinsul raportului procedurii, autoritatea contractantă prezentând concluziile acestui raport. Astfel, menţionează, că, prin adresa cu nr. 423985/16.11,........., având termen de răspuns până la data de 19.11.........., a solicitat ofertanţilor să prelungească perioada de valabilitata a ofertelor şi a garanţiilor de participare până la data de 29.02........... Operatorii economici au răspuns în termenul stabilit. În urma aplicării criteriului de atribuire „preţul cel mai scăzut" ofertelor admisibile, clasamentul a fost următorul: -Asocierea ......... & (subcontractant ...... - lucrări instalaţii electrice) cu o valoare de 33973159,13 lei, fiind clasat pe locul I; -......... cu o valoare de 35747145,49 lei, fiind clasat pe locul II; -SC ...... ......... SA cu o valoare de 3784132,23 lei, fiind clasat pe locul III. Cu privire la susţinerea contestatoarei că ofertantul desemnat câştigător, respectiv asocierea ......... & nu a îndeplinit una sau mai 16
multe din cerinţele de calificare, aceasta prezentând documentaţia de calificare incompletă şi neconformă, autoritatea contractantă precizează că este nefondată. De asemenea, datorită modului general în care au fost reţinute argumentele de către contestatoare, menţionează că nu poate să-şi facă o apărare concretă, motiv pentru care se impune respingerea acestor argumente ca fiind nefondate, având în vedere cele reţinute în raportul procedurii cu nr. 467796/16.12.........., în care se menţionează concret modalitatea de îndeplinire a cerinţelor de calificare, astfel cum acestea au fost solicitate prin fişa de date a achiziţiei, pentru fiecare dintre ofertanţi, şi din care citează doar ceea ce priveşte oferta câştigătoare. Autoritatea contractantă menţionează în plus că: - referitor la punctul 8 din contestaţie (Calificare) - în fişa de date a achiziţiei nu a fost solicitat ca ofertanţii să coreleze Lista Echipamentelor tehnologice, utilajele, instalaţiile pentru îndeplinirea contractului, cu extrasele de resurse C8 şi ........., aferente propunerii tehnice, astfel cum susţine contestatoarea; - referitor la punctul 10 din contestaţie (Calificare) - în fişa de date a achiziţiei nu a fost solicitat ca ofertanţii să fie autorizaţi/certificaţi într- un anumit domeniu, ci doar să prezinte „Certificat constatator emis de ONRC în baza Legii nr. 26/1990, din care să rezulte obiectul de activitate al respectivului operator economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC." În ceea ce priveşte propunerea tehnică a asocierii ......... & , autoritatea contractantă citează aspectele reţinute în raportul procedurii. Astfel, susţinerile contestatoarei potrivit cărora oferta asocierii ......... & nu a respectat cerinţele din fişa de date şi caietul de sarcini, că a răspuns neconcludent şi incomplet la solicitările de clatificări, că prezintă numeroase devieri de la prevederile caietului de sarcini, sunt nefondate, argumentele precizate de către contestatoare fiind descrise la modul general fără a fi probate. Totodată, precizează că la declararea conformităţii/neconformităţii ofertelor tehnice comisia de evaluare a avut în vedere raportul expertului cooptat, raport care reţine în mod expres modalitatea de îndeplinire a cerinţelor caietului de sarcini de către fiecare ofertant în parte. În ceea ce priveşte menţiunea de la punctul 1 din contestaţie, respectiv că Formularul C7 - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionarea utilajelor de construcţii din propunerea financiară nu corespunde cu Formularul E şi anexa acestuia - Declaraţie privind echipamentele tehnice, utilaje, instalaţiile utilizate pentru îndeplinirea contractului din cadrul documentelor de calificare, afirmaţia contestatoarei cu privire la faptul că utilajele propuse pentru execuţia lucrărilor nu sunt suficiente şi nu asigură necesarul de resurse aşa cum rezultă, din extrasele cuprinzând consumurile de ore funcţionare a utilajelor, este nefondată în condiţiile în care MUNICIPIUL ......... la 17
nivelul documentaţiei de licitaţie (fişa de date) nu a impus ca şi criteriu de calificare anumite tipuri de utilaje şi/sau un număr minim de utilaje. Formularul C7 - Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de constructii la care se face referire, nu este unul dintre formularele solicitate la nivelul documentaţiei de licitatie (propunere financiară). Formularul C7 menţionat mai sus este un formular generat automat de programul de deviz utilizat de ofertanţi, în funcţie de încadrarea articolelor de deviz prezentate în listele de cantităţi şi nu reprezintă o evaluarea reală a necesarului de utilaje, respectiv nu ţine cont de situaţia reală de pe amplasament. Din analiza resurselor prezentate de către asocierea ......... & la nivelul ofertei, formularelor E şi anexa, comisia de evaluare a stabilit că acestea asigură necesarul de utilaje în vederea executării lucrărilor propuse, şi nu există motive faţă de care oferta să fie considerată neconformă. Formularul E şi anexa acestuia sunt singurele documente solicitate la nivelul documentaţiei de licitatie (fişa de date), document care conţine declaraţia ofertantului prin care acesta îşi asumă necesarul de utilaje în baza propriei evaluări pentru realizarea lucrărilor contractului. Aspectele invocate de către contestatoare la acest punct sunt nefondate. Referitor la faptul că asocierea ......... & nu poate executa lucrările repartizate conform Acordului de asociere, autoritatea contractantă menţionează că pentru executarea lucrărilor nu s-a solicitat la nivelul fişei de date prezentarea vreunei autorizări. În raportul procedurii, în ceea ce priveşte documentele de calificare, a fost descrisă modalitatea de îndeplinire a fiecărei cerinţe din fişa de date. Atestările, calificările, autorizaţiile la care se face referire la acest punct de catre ........., în sensul în care asocierea ......... & nu le deţine în vederea executării lucrărilor nu sunt considerate relevante în sensul în care aceste documente nu reprezintă criterii de calificare solicitate la nivelul documentaţiei de licitatie. Demonstrarea execuţiei lucrărilor în conformitate cu prevederile legale în vigoare, inclusiv prin personal calificat, este realizată la nivelul propunerii tehnice prin prezentarea procedeelor tehnice de execuţie şi descrierea execuţiei lucrărilor, pentru fiecarea categorie de lucrare. Astfel: execuţia reţelelor de canalizare -Procedeu tehnic de execuţie - FT.RCM- ........., execuţia reţelelor de alimentare cu apă - Procedeu tehnic de execuţie - PTE-RAP-........., execuţie reţea gaze naturale - Procedeu tehnic de execuţie – PTE- IGN-........., execuţie lucrări de drumuri, mixturi asfaltice - PTE-D-07, execuţie lucări de curenţi slabi - PTE- IE-.......... Aspectele invocate de către contestatoare la acest punct sunt nefondate. Cu privire la faptul că asocierea ......... & nu a făcut dovada corespondenţei propunerii tehnice depuse cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia tehnică (caiet de sarcini, memorii, planşe, detalii de execuţie etc), autoritatea contractantă arată că, din analiza propunerii tehnice prezentată de asociere, comisia de evaluare a stabilit 18
faptul că aceasta respectă corespondenţa cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia tehnică. Acest aspect s-a verificat în documentaţia ofertantului - Propunere tehnică, pag. 6 - 783. Mai mult, în urma răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 347833/23.09.........., ofertantul a prezentat clarificări suplimentare legate de acest subiect. Sub aspectele prezentate mai sus, MUNICIPIUL ......... consideră afirmaţia contestatoarei nefondată. În ceea ce priveşte presupunerea contestatoarei că asocierea ......... & a ofertat preţuri unitare diferite pentru aceleaşi articole de deviz, fără a prezenta o justificare solidă anexată în ofertă, autoritatea contractantă o consideră nefondată, deoarece această afirmaţie a fost prezentată la modul general, fără indicarea clară a unor astfel de situaţii regăsite în oferta asocierii declarată câştigătoare. În urma verificărilor realizate de către comisia de evaluare asupra ofertei, nu au fost identificate astfel de situaţii. De asemenea, consideră afirmaţia contestatoarei „Preţul cotat pentru ora de manoperă în cadrul formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru este sub nivelul minim de salarizare conform legislaţiei în vigoare, şi anume sub pragul de 6,225 lei/oră” că este falsă, întrucât în cadrul propunerii financiare la pag. 637-638, şi pag. 729-730, reprezentând Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru, se identifică clar faptul că tariful mediu orar utilizat de către asocierea ......... & este de minim 8 lei/oră, demonstrând că aspectele menţionate de către contestatoare prin intermediul contestaţiei sunt doar nişte presupuneri, având în vedere că nu a prezentat dovezi concrete din care să rezulte modul în care ofertantul câştigător nu a îndeplinit cerinţele impuse prin documentaţie. Legat de afirmaţia „La un număr aproximativ de 320.000 ore din cadrul formularului C7 - Lista consumurilor cu mâna de lucru cumulat pe proiect, raportat la durata de execuţie 10 luni rezultă un număr mediu de circa .........-......... oameni/lună. Asocierea ......... & nu deţine necesarul de personal de execuţie (atât ca număr total cât nici ca număr pe grupe - instalatori, [...]”, autoritatea contractantă precizează că la nivelul fişei de date a fost formulată cerinţa minimă doar pentru prezentarea unei echipe minime formată din: responsabil tehnic cu execuţia domeniul I şi II, responsabil tehnic cu execuţia - atestat profesional în domeniul instalaţiilor electrice, inginer construcţii civile, inginer specializarea drumuri şi poduri, inginer specializarea instalaţii, cerinţă pe care ofertantul câştigător a demonstrat că o îndeplineşte. Nu s-a solicitat prin fişa de date prezentarea de personal muncitor. În ceea ce priveşte afirmaţia contestatoarei că „Asocierea ......... & a ofertat echipamente tehnologice care nu corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu cerinţele impuse prin caietul de sarcini”, autoritatea contractantă consideră că este nefondată, întrucât este prezentată la modul general, fără indicarea clară a echipamentelor care nu îndeplinesc cerinţele. 19
Referitor la costul utilităţilor în cadrul devizului Organizare de şantier/branşamente şi utilităţi provizorii prezentate la nivelul articolelor: YC01-asigurarea utilităţi electrice şi branşament electric pentru OS; YC01-asigurarea utilităţi de canalizare şi racord canal pentru OS; YC01-asigurarea utilităţi de apă şi racord apă pentru OS, considerate de către contestatoare ca având preţuri neobişnuit de scăzute pentru desfăşurarea în condiţii optime şi esenţiale pentru derularea activităţilor din cadrul contractului, autoritatea contractantă susţine că sunt nefondate, în sensul în care aceste categorii de lucrări temporare intră strict în sarcina executantului şi se realizează strict în corelare cu tehnologia proprie de execuţie şi în urma analizei situaţiei de pe amplasament, conform recomandării autorităţii contractante regăsită în răspunsul la solicitarea de clarificări cu nr. 474/13.07.........., răspuns pct. 2. În etapa de licitaţie, autoritatea contractantă, la nivelul răspunsurilor la solicitărilor de clarificare nr. 474/13.07.......... (pct. 2), 538, 539/06.08.......... (pct. 13) şi 558/14.08.......... (pct. 4, 5) a prezentat tuturor operatorilor economici, informaţiile de care dispunea la data respectivă aferente branşamentului la reţeaua de energie electrică, astfel încât cotarea de către ofertanţi a lucrărilor de branşare utilităţi să fie realizată inclusiv în conformitate cu situaţia reală regăsită pe amplasament. Informaţiile prezentate de către ......... privind adresa Electrica Distribuţie Nord nr. 0613-26929/24.07.......... referitor la condiţionarea executării branşamentului electric necesar organizării de şantier, de la PTA2 Valea Chintăului, nu pot fi luate în considerare deoarece stabilirea punctului de branşare este condiţionată de puterea solicitată; astfel, această putere este stabilită de fiecare ofertant/executant în funcţie de tehnologia proprie, iar orice diferenţă considerabilă de putere poate schimba punctul de racord (diferenţe considerabile pot să apară din utilizarea unor echipamente mari în vederea realizării tehnologiei proprii de execuţie, şi/sau lipsa utilizării acestor utilaje; exemplu concret în acest sens este utilizarea unor automacarale în schimbul macaralelor turn, fiecare dintre aceste utilaje ajung la acelaşi rezultat utilizând surse diferite de alimentare (combustibil lichid-motorină vs energie electrică). În aceeaşi ordine de idei, autoritatea constractantă menţionează că a prezentat în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 474/ 13.07.......... că „în cazul în care se consideră refacerea/suplimentarea reţelelor provizorii Executate", aceste costuri vor fi incluse în deviz Branşamente şi utilităţi provizorii. Respectând aceste recomandări ofertanţii în funcţie de tehnologia proprie puteau să nu coteze articolele de deviz prezentate mai sus aferente lucrărilor temporare executate anterior şi regăsite pe amplasament, în cazul în care aceste lucrări (branşament alimentare cu apă, branaşament alimentare cu energie electrică) asigură necesarul estimat de către fiecare ofertant. Cu privire la faptul că ......... susţine că asocierea ......... & a prezentat în cadrul propunerii financiare preţuri diferite pentru aceleaşi 20
resurse, autoritatea contractată arată că este nefondată întrucât este prezentată la modul general. În urma verificărilor realizate de către comisia de evaluare asupra ofertei depusă de asocierea ......... & , nu au fost identificate astfel de situaţii. Cât priveşte susţinerea contestatoarei că „Asocierea ......... & a cotat în cadrul propunerii financiare valoarea zero pentru anumite resurse, motiv pentru care oferta acesteia trebuie declarată neconformă”, achizitoarea consideră că este nefondată, deoarece este prezentată la modul general, fără indicarea clară a unor astfel de situaţii regăsite în oferta acestei asocieri. În urma verificărilor realizate de către comisia de evaluare asupra ofertei, autoritatea contractantă precizează că nu au fost identificate astfel de situaţii. Afirmaţia lui ......... privind modalitatea de prezentare a propunerii financiare (liste de cantităţi, formulare F3, F4) a asocierii ......... & diferit faţă de cerinţele caietului de sarcini este nefondată, acest fapt fiind susţinut de precizarea din fişa de date (cap.IV.4.2) unde apare menţionat că, la întocmirea ofertei, operatorii economici vor folosi consumurile proprii de materiale, manoperă, utilaje şi transport. De asemenea, la nivelul caietului de sarcini general, cap.3.5- Modalităţi de întocmire a ofertei, este prezentată modalitatea de soluţionare ale unor posibile necorelări între documentaţia tehnică şi cea economică (financiară). Ofertanţii aveau posibilitatea modificării anumitor aspecte ale articolelor de deviz estimate de proiectant (text, cod) cu condiţia existenţei unei corelări cu documentaţia tehnică (caiet sarcini). Abaterile minore cantitative diferite celor prezentate la nivelul listelor de cantităţi (postate SEAP), au fost evidenţiate de către comisia de evaluare şi solicitate spre clarificare. Prin răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 441670/26.11.........., se poate constata faptul ca aceste abateri de formă, încadrate în categoria abaterilor tehnice minore nu aduc avantaje ofertantului în raport cu celelalte oferte. Diferenţele valorice negative ce ar rezulta din corectarea aceste abateri de formă, calculate de către ofertant în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări, în cuantum valoric de aproximativ 8.813,40 lei+TVA sunt declarate de către ofertant ca fiind suportate din profitul asocierii, prin menţinerea ofertei financiare depuse. Sub acest aspect, comisia de evaluare analizând impactul valoric din corectarea acestor abateri raportat la valoarea ofertată şi raportat la clasamentul ofertelor depuse, a stabilit oferta conformă. Referitor la afirmaţia contestatoarei privind cotarea unor preţuri aferente resurselor sub nivelul pieţei, autoritatea contractantă menţionează că propunerea financiară prezentată de către asociere nu se află sub incidenţa prevederilor art. 202 din OUG nr. 34/2006 şi al art. 361 din HG nr. 925/2006, respectiv oferta financiară nu prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi executat. De altfel, niciuna dintre ofertele financiare regăsite în SEAP nu s-a aflat 21
în această situaţie, valoarea ofertată de această asociere, de 33.973.159,13 lei, reprezintând aproximativ 88,46% din valoarea estimată. În analiza propunerilor financiare, comisia de evaluare a luat în considerare inclusiv răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 441670/26.11.......... privind modalitatea de formare a preţurilor unitare aferente categoriilor de lucrări cu pondere mare în cadrul proiectului (ex: sistem faţadă ventilată cu tablă de zinc titan, tâmplărie exterioară aluminiu, tavane false, pereţi acustici, pardoseli flotante, parasolare mobile, finisaje cu gresie), solicitare transmisă către toţi ofertanţii calificaţi dupa etapa de evaluare tehnică. Referitor la afirmaţia contestatoarei că: „O parte din furnizorii declaraţi în cadrul Formularelor F4 pentru echipamente tehnologice nu furnizează în realitate aceste dotări şi echipamente”, autoritatea contractantă consideră că este nefondată întrucât este prezentată la modul general, fără indicarea clară a unor astfel de situaţii regăsite în oferta asocierii ......... & . De asemenea, autoritatea contractantă consideră nefondată afirmaţia „Fişele tehnice (Formularul F5) pentru echipamente nu au fost completate conform cerinţelor documentaţiei de atribuire. Echipamentele ofertate nu respectă specificaţiile tehnice minime impuse în caietul de sarcini”, întrucât este prezentată la modul general, fără indicarea clară a unor astfel de situaţii regăsite în oferta asocierii ......... & . Afirmaţia contestatoarei referitoare la faptul că: „Asocierea ......... & nu a respectat clarificările din cadrul eratei cu nr. 78150/13.08.......... [...]”, este nefondată, ofertantul respectând prevederile acestei erate şi a răspunsului la solicitarea de clarificări din timpul procedurii, privind procentul de diverse şi neprevăzute aplicat. Acest aspect se poate verifica în cadrul documentului Centralizatorul cheltuielilor pe obliectiv (formular F1) regăsit în propunerea financiară. La fel şi afirmaţia că: „Asocierea ......... & nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 554/13.08.......... în care se precizează foarte clar că la obiectul 2 Amenajări pentru protecţia mediului, deviz instalaţie irigaţie, poziţia 11 respectiv materialul P-P217 cămin de vizitare [...]”, nu este în concordanţă cu realitatea. Respectarea răspunsului autorităţii contractante la clarificarea nr. 554/13.08.......... de către ofertant poate fi verificată în cadrul propunerii financiare, în care se poate identifica pentru articolul de deviz 011 că s-a cotat cantitatea clarificată de 18 bucăţi (camine de vizitare d800). Formularea contestatoarei este nefondată şi bazată pe presupuneri fără prezentarea unor dovezi concrete. Referitor la răspunsul solicitărilor de clarificări nr. 538 şi 539/06.08.........., în care se elimină articolul de deviz nr. 20 cod CE17B1 - Şarpantă din lemn la acoperişuri simple pe scaune la învelitori grele, asocierea a respectat-o întru totul, fapt ce poate fi verificat în propunerea financiară, nefiind inclus în ofertă acest articol de deviz. Formularea contestatoarei este nefondată si bazată pe presupuneri fără prezentarea unor dovezi concrete. 22
Afirmaţia contestatoarei că asocierea ......... & „nu a respectat răspunsul autorităţii contractante nr. 538, 539/06.08.........., în care se precizează foarte clar la răspunsul nr. 7m că profilul L se va prinde fie cu ancore chimice tip Hilti Hit-HY 70 sau similar fie cu fixări de greutăţi mari/ancore mecanice din oţel tip Fisher”, nu este în concordanţă cu răspunsul la solicitarea de clarificare nr. 538, 539/06.08.......... pct.7; în răspunsul la solicitarea de clarificare, referitor la prinderea structurii metalice, s-a precizat că: „Soluţia aleasă va fi în funcţie de specificaţiile structurii metalice aferent sistemului de faţadă ales de către Executant, dar în principiu se va prinde cu ancore chimice tip Hilti HIT-HY70 sau similar fie cu fixări de greutăţi mai/ancore mecanice". În sprijinul celor menţionate achizitoarea precizează că asocierea ......... & a ofertat structura metalică aferent sistem de faţadă având specificaţii superioare prevederilor minime ale caietului de sarcini; Sistem de Fixare Hilti Eurofox, sistem complet şi complex, realizat specific pentru faţadele ventilate, prezentat inclusiv în cadrul răspunsului la solicitarea de clarificare nr. 347833/23.09........... Susţine că asocierea a respectat solicitările de clarificări publicate, fiind detaliat modul în care acestea au fost respectate. În concluzie, autoritatea contractantă consideră afirmaţiile din contestaţia formulată de către ......... nefondate, fiind doar presupuneri. Precizează că evaluarea ofertelor s-a făcut de către comisia de evaluare şi expertul cooptat, fiind evaluate toate ofertele în mod egal, atât din punct de vedere al îndeplinirii cerinţelor de calificare solicitate la nivelul fişei de date, cât şi din punct de vedere al îndeplinirii specificaţiilor tehnice solicitate la nivelul caietului de sarcini, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 din OUG nr. 34/2006 şi legislaţiei în vigoare privind achiziţiile. Oferta asocierii ......... & este conformă cu cerinţele solicitate la nivelul documentaţiei de atribuire, astfel cum rezultă din procesele-verbale de evaluare întocmite în perioada de evaluare, rapoartele de evaluare întocmite de către expertul cooptat şi din raportul procedurii aprobat de către Ministerul Finanţelor Publice/UCVAP cu menţiunea „FĂRĂ OBSERVAŢII”. Referitor la afirmaţia contestatoarei că autoritatea contractantă nu a motivat în mod corect, complet şi concret avantajele ofertei câştigătoare faţă de oferta ........., menţionează că, în comunicarea privind rezultatul procedurii cu nr. 467819/ 16.12.........., s-a specificat faptul că oferta sa a fost declarată de către comisia de evaluare admisibilă, dar necâştigătoare, clasându-se pe locul II în ceea ce priveşte oferta financiară. Totodată, prin aceeaşi adresă s-a comunicat şi numele câştigătorului, respectiv asocierea ......... & , preţul ofertei câştigătoare fiind de 33.973.159,13 lei fără TVA, (avantajul relativ al ofertei câştigătoare, având în vedere că criteriul de atribuire este „preţul cel mai scăzut” se aplică doar ofertelor admisibile), precum şi data limită până la care se poate depune contestaţie, respectiv data de .......... Privind solicitarea ......... cu nr. 470600/101/18.12.........., pentru studierea dosarului achiziţiei publice, autoritatea contractantă 23
menţionează că a formulat răspuns în termenul legal prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 544/2001, respectiv în 10 zile, prin adresa cu nr. 470600/........., în care s-a comunicat ofertantului ca „accesul la dosarul achiziţiei în starea în care se află în momentul în care a fost solicitat, este permis în data de ......... orele 8-16,00. Facem precizarea că, întrucât la data solicitării, contractul de execuţie nu este încheiat, documentele privind oferta tehnico-financiară ale ofertantului declarat câştigător nu vor fi ataşate dosarului achiziţiei, acestea putând fi făcute publice în temeiul Legii nr. 544/2001 numai după ce acestea devin parte a dosarului achiziţie publice, respectiv după încheierea contractului de execuţie. Celelalte documente precizate la art. 213 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 vor putea fi puse la dispoziţia Dvs. Menţionăm ca a fost solicitat acordul ofertantului câştigător de a comunica documentele solicitate de Dvs, dar acesta nu şi-a exprimat acordul în acest sens, precizând în adresa transmisă MUNICIPIULUI ........., faptul că documentele de calificare, propunerea tehnică, propunerea financiară au caracter confidenţial”. Totodată, autoritatea contractantă precizează că odată cu primirea adresei ......... privind accesul la dosarul achiziţiei, autoritatea contractantă a solicitat Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, un punct de vedere privind accesul la întreaga ofertă declarată câştigătoare în faza de aşteptare contestaţii, punct de vedere pe care l-a primit şi din care rezultă cele reţinute în răspunsul formulat către ......... prin adresa amintită, şi anexează solicitarea, răspunsul formulat de către autoritatea contractantă, răspunsul A.N.A.P. privind accesul la dosarul achiziţiei, şi adresa liderului de asociere ......... din care rezultă confidenţialitatea documentelor de calificare, propunerii tehnice şi financiare. Ca urmare a studierii dosarului, ......... transmite Note de concluzii prin adresa nr. 325/..........02.........., înregistrată la Consiliu cu nr. 2466/..........02.........., prin care solicită constatarea încălcării de către comisia de evaluare a dispoziţiilor art. 170, 202 şi 203 din OUG nr. 34/2006 şi ale art. 36 alin. (1) lit. f) şi alin. (2) lt. a) coroborat cu art. 34 alin. (3) din HG nr. 925/2006 prin declararea ca şi câştigător al unui operator economic care a prezentat o ofertă inacceptabilă şi neconformă, încălcare care nu a fost sancţionată de autoritatea contractantă. Sunt prezentate motivele de neconformitate ale ofertei asocierii desemnată câştigătoare constatate cu privire la propunerea financiară şi tehnică. Ca şi parte direct interesată în soluţionarea contestaţiei, urmare a Notelor de concluzii depuse de contestatoare, ........., lider al asocierii ......... & a transmis punctul său de vedere prin adresa nr. ........./........., înregistrată la Consiliu cu nr. 3130/ 08.02........... Referitor la motivele de neconformitate regăsite în propunerile financiare şi tehnice depuse de asociere, intervenienta consideră că documentele prezentate în oferta sa şi răspunsurile la clarificările 24
ulterior transmise, demonstrează că a respectat întocmai prevederile caietului de sarcini. Din punctul de vedere al intervenientei, prin Notele de concluzii, contestatoarea ......... a extins obiectul contestaţiei iniţiale la cu totul alte obiective, cum ar fi: - valabilitatea Certificatului ISO 9001 şi ISO 14001 pentru liderul .........; - prezentarea certificatului de atestare fiscală privind plata impozitelor şi taxelor locale de către pentru toate sediile şi nu numai pentru sediul principal; - modul de prelungire a valabilităţii ofertei; - repartizarea procentelor şi lucrărilor aferente din acordul de asociere. În concluzie, intervenienta consideră că oferta sa este conformă şi acceptabilă, motiv pentru care solicită respingerea contestaţiei formulată de ........., ca neîntemeiată. De asemenea, consideră că toate aspectele semnalate în contestaţie nu reprezintă decât o însuşire de elemente din ofertă apreciate a fi neconforme, fără ca la data respectivă să se fi cunoscut conţinutul lor. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reţine următoarele: În vederea atribuirii contractului de execuţie lucrări la obiectivul de investiţii Centru Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative - continuare lucrări - rest de executie, municipiul ........., zona Lomb FN, MUNICIPIUL ........., în calitate de autoritate contractantă, a iniţiat procedura de licitaţie deschisă. Conform anunţului de participare nr. ....../........., publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 19.08.........., ora 1600. Valoarea estimată a contractului este de 38.402.334,38 lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut. Cu ocazia deschiderii ofertelor a fost întocmit procesul-verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor nr. 311.972/24.08.........., iar ca urmare a finalizării evaluării ofertelor, a fost întocmit raportul procedurii nr. 467796/16.12........... Ulterior, urmare comunicării de către autoritatea contractantă a rezultatului procedurii prin adresa nr. 467819/16.12.........., nemulţumită fiind de faptul că oferta sa a fost declarată necâştigătoare, clasându-se pe locul II, ........., lider al asocierii ......... & ........., a depus prezenta contestaţie, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În ceea ce priveşte cererea de intervenţie formulată de ........., lider al asocierii ......... & , văzând că are calitate şi cap......tate procesuală şi a dovedit un interes legitim propriu în pricină prin promovarea cererii, fiind ofertantul declarat câştigător, astfel cum rezultă din raportul procedurii nr. 467796/16.12.........., în conformitate cu art. 64 din Codul de procedură civilă, Consiliul o încuviinţează în principiu, ca cerere de intervenţie accesorie în interesul autorităţii contractante. 25
La analiza criticilor contestatoarei împotriva deciziei autorităţii contractante de a nu declara câştigătoare oferta sa şi de a declara câştigătoare oferta asocierii ......... & , Consiliul constată temeinicia, în parte, a acestora. În ceea ce priveşte susţinerile contestatoarei legate de necomunicarea de către autoritatea contractantă în mod corect, complet şi concret a avantajelor ofertei declarate câştigătoare faţă de oferta sa, Consiliul constată lipsa de temei a acestora. În acest sens, Consiliul are în vedere obligaţiile stabilite de legiuitor în sarcina autorităţii contractante la comunicarea rezultatului unui operator economic a cărui ofertă a fost declarată admisibilă, dar nu şi câştigătoare a procedurii, astfel cum au fost acestea prevăzute la art. 207 alin. (2) din OUG nr. 34/2006: În cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: c) fiecărui ofertant care a prezentat o ofertă acceptabilă şi conformă, prin urmare admisibilă, dar care nu a fost declarată câştigătoare, caracteristicile şi avantajele relative ale ofertei/ofertelor câştigătoare în raport cu oferta sa, numele ofertantului căruia urmează să i se atribuie contractul de achiziţie publică sau, după caz, ale ofertanţilor cu care urmează să se încheie un acord-cadru. d) fiecărui operator economic dintre cei prevăzuţi la lit. a)-c), data- limită până la care au dreptul de a depune contestaţie, avându-se în vedere prevederile art. 2562 alin. (1). Ori, având în vedere criteriul de atribuire stabilit de autoritatea contractantă prin documentaţia de atribuire, respectiv preţul cel mai scăzut, devine evident faptul că orice ofertă admisibilă îndeplineşte cerinţele documentaţiei de atribuire şi singura departajare posibilă între ofertele admisibile nu poate fi alta decât preţul ofertat, neputând fi cuantificat un alt avantaj în afara celui legat de acest preţ, ofertantul declarat câştigător fiind cel a cărui valoare este cea mai scăzută. În discuţie fiind doar oferte admisibile nu există o altă caracteristică sau un alt avantaj relativ care să fi putut fi comunicat ofertanţilor cărora le aparţin aceste oferte în afară de preţ. În consecinţă, atât timp cât autoritatea contractantă, în cazul în care criteriul de atribuire este preţul cel mai scăzut, comunică unui ofertant a cărei ofertă a fost declarată admisibilă numele ofertantului declarat câştigător şi preţul ofertat de acesta, respectiv data până la care poate fi contestat acest rezultat, prevederile legale mai sus citate sunt respectate. Prin urmare, comunicarea de către autoritatea contractantă prin adresa nr. 467819/16.12.......... a faptului că oferta asocierii ......... & este câştigătoare şi valoarea ofertată de respectiva asociere, respectiv termenul până la care poate fi atacat acest rezultat, conduce la constatarea faptului că achizitoarea s-a achitat de obligaţiile legale în ceea ce priveşte comunicarea rezultatului procedurii de atribuire. 26
În ceea ce priveşte criticile formulate în referire la oferta asocierii ......... & , având în vedere modul în care au fost formulate criticile
de
către
petentă,
prin
adresa
nr. 13325/........./........./30.12.........., Consiliul i-a solicitat acesteia să comunice următoarele: - motivarea, în concret, a tuturor susţinerilor de la punctele 1-11 din cap. „Calificare” (indicarea asociatului/asociaţii pentru care consideră cerinţele neîndeplinite); - care sunt categoriile de lucrări alocate fiecărui asociat în parte, din cadrul asocierii ......... & , şi care nu sunt în conformitate cu categoriile pentru care sunt autorizaţi (precizarea în concret: asociatul; categoria de lucrări; categoriile de lucrări pentru care sunt autorizaţi, au certificate ISO 9001 şi ISO 14001 şi sunt înscrise în certificatul constatator) (pct. 2); - indicarea, în concret, care sunt motivele pentru care consideră că: documentele depuse privind personalul responsabil nu sunt conforme (pct. 6); nu este îndeplinită cerinţa privind experienţa similară (pct. 7); lista cu utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice nu corespunde cu lista din cadrul formularelor C8 şi ........., aferente propunerii tehnice (pct. 8): nu a prezentat certificat ISO 9001 şi ISO 14001 în conformitate cu obiectul contractului (pct. 9); - care sunt articolele de deviz pentru care asocierea a ofertat preţuri unitare diferite (pct. 4 – cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - care este necesarul de personal de execuţie de care ar fi trebuit să dispună asocierea (pct. 6 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - care sunt motivele pentru care echipamentele tehnologice nu corespund din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu cerinţele impuse în caietul de sarcini (veţi indica cerinţa din caiet, echipamentul tehnologic, neconformitatea constatată) (pct. 7 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - care sunt motivele pentru care apreciează preţul ca fiind neobişnuit de scăzut pentru costul utilităţilor (pct. 8 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - indicarea resurselor pentru care, în cadrul propunerii financiare, sunt prezentate preţuri diferite (pct. 9 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - indicarea resurselor pentru care, în cadrul propunerii financiare, sunt prezentate preţuri cu valoare zero (pct. 10 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - care sunt motivele în concret pentru care consideră că listele de cantităţi nu au fost întocmite conform cerinţelor caietului de sarcini, (pct. 11 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - care sunt clarificările la care asocierea a răspuns neconcludent şi incomplet; motivele pentru care apreciază clarificările ca fiind neconcludente şi incomplete; care sunt completările aduse la oferta iniţială (pct. 12 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); 27
- indicarea în concret a susţinerii că, în cadrul articolelor din cuprinsul listelor de cantităţi, nu au fost cotate operaţiuni materiale conform caietului de sarcini (pct. 13 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - indicarea resurselor cu preţuri sub nivelul pieţei (pct. 14 şi 17 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - indicarea furnizorilor care nu furnizează dotările şi echipamentele pentru care au fost menţionaţi (pct. 15 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”); - indicarea fişelor tehnice care nu au fost completate corespunzător (pct. 16 - cap. „Oferta financiară şi tehnică”). Răspunsul furnizat prin adresa nr. 3/04.................... de către contestatoare nu cuprinde informaţiile solicitate ori documente în susţinere, aceasta rezumându-se la a aprecia că a motivat în mod complet şi corespunzător contestaţia şi că, în opinia sa, îşi poate preciza oricând contestaţia, în raport de noile documente de care ar lua la cunoştinţă în urma studierii dosarului constituit la Consiliu. Consiliul consideră relevante în soluţionarea contestaţiei dispoziţiile art. 270 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 cu privire la conţinutul unei contestaţii: Contestaţia se formulează în scris şi trebuie să conţină următoarele elemente: a) numele, domiciliul sau reşedinţa contestatorului ori, pentru persoanele juridice, denumirea, sediul lor şi codul unic de înregistrare. În cazul persoanelor juridice se vor indica şi persoanele care le reprezintă şi în ce calitate; b) denumirea şi sediul autorităţii contractante; c) denumirea obiectului contractului de achiziţie publică şi procedura de atribuire aplicată; d) obiectul contestaţiei; d1) dovedirea interesului legitim; e) motivarea în fapt şi în drept a cererii; f) mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia, în măsura în care este posibil; g) semnătura părţii sau a reprezentantului persoanei juridice. Astfel, contrar susţinerilor contestatoarei prevederile OUG nr. 34/2006 sunt lipsite de echivoc în ceea ce priveşte conţinutul contestaţiei, legiuitorul stabilind la alin. (2) al aceluiaşi articol limitele în care poate acţiona Consiliul în situaţia în care lipsesc informaţiile prevăzute la alin. (1), respectiv: În situaţia în care Consiliul apreciază că în contestaţie nu sunt cuprinse toate informaţiile prevăzute la alin. (1), va cere contestatorului ca, în termen de 3 zile de la înştiinţare, să completeze contestaţia. În cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu, contestaţia va fi respinsă ca inadmisibilă. Aceste prevederi exprese fac inaplicabile în situaţia de faţă dispoziţiile art. 297 din ordonanţa de urgenţă, invocate de autoarea contestaţiei. Analizând conţinutul contestaţiei, precum şi răspunsul autoarei acesteia la solicitarea Consiliului conform dispoziţiilor legale mai sus 28
citate, analiza făcută se va limita strict la conţinutul contestaţiei lipsa motivării sau a mijloacelor de probă care să ateste cele susţinute neputând fi suplinită ulterior, în afara termenului de 10 zile stabilit la art. 2562 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 36/2006 decât în condiţiile stabilite la art. 270 alin. (2) din ordonanţă. Cât priveşte Note de concluzii transmise de contestatoare, Consiliul reţine că acestea au fost formulate după expirarea termenului de contestare a rezultatului licitaţiei, acestea fiind înaintate în data de ..........02.........., constituind practic, o nouă motivare în fapt a contestaţiei. Persoana vătămată trebuie să sesizeze Consiliul, într-un termen anume dat, cu o contestaţie care trebuie să cuprindă obligatoriu motivarea în fapt şi în drept a ei. Cu aplicarea art. 270 alin. (2) teza I din OUG nr. 34/2006, Consiliul a pus în vederea contestatoarei să-şi completeze contestaţia, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de faţă. Nicăieri în cuprinsul cap. IX din ordonanţă nu se aminteşte că persoana vătămată îşi poate schimba motivarea contestaţiei prin care s-a delimitat cadrul judecăţii, astfel încât Consiliul să analizeze alte motive decât cele cu care a fost învestit în termenul legal de contestare. Este adevărat că ordonanţa, în art. 275 alin. (6), recunoaşte dreptul părţilor de a depune concluzii scrise în cursul procedurii, însă instituţia juridică a concluziilor scrise nu se confundă cu cea a completării elementelor esenţiale ale contestaţiei, cum ar fi obiectul, motivarea sau chiar semnarea. Concluziile scrise, astfel cum reiese chiar din denumirea lor, constituie o expunere finală a argumentaţiei asupra cererii supuse dezbaterii, nu o nouă motivare a cererii. În procesul civil, concluziile scrise nu reprezintă altceva decât un mijloc de a sintetiza dezbaterile, cu referire punctuală la probele administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se bazează apărările sau pretenţiile părţilor. Astfel fiind, Consiliul nu va analiza motivele noi, suplimentare celor din contestaţie, aduse pe calea concluziilor scrise, acestea fiind inadmisibile pe această cale. Aşadar criticile aduse au fost tardiv formulate, motiv pentru care nu vor fi analizate. Întreaga analiză a Consiliului se va rezuma doar la conţinutul contestaţiei şi răspunsului dat la solicitarea expresă de prezentare a motivării şi a mijloacelor de probă care să susţină cele afirmate. În ceea ce priveşte criticile contestatoarei cu privire la modul de îndeplinire a cerinţelor de calificare de către asocierea declarată câştigătoare, Consiliul constată lipsa de temei a acestora. Astfel, contestatoarea susţine că garanţia depusă de asocierea declarată câştigătoare nu a fost întocmită în numele asocierii, fără a aduce vreun argument sau dovadă în acest sens. Analizând garanţia de participare depusă de respectiva asociere, Consiliul constată că, la pag 193, se regăseşte Scrisoarea de garanţie bancară nr. 15/5970/CC din 18.08.........., emisă de către PIRAEUS BANK ROMANIA SA, în numele asocierii ......... & . 29
Referitor la faptul că, în cadrul certificatelor ISO 9001 şi ISO 14001 prezentate de asocierea în cauză, nu se regăsesc menţionate categoriile de lucrări alocate fiecărui asociat în parte şi dacă aceştia sunt autorizaţi să le execute, Consiliul constată caracterul general al formulării, cu un profund caracter speculativ, neexistând nicio precizare expresă a vreunuia dintre aceste certificate şi categoriile de lucrări înscrise în cadrul lor care nu ar asigura îndeplinirea cerinţelor documentaţiei de atribuire, respectiv care sunt acele categorii de lucrări care lipsesc din cadrul acestora, respectiv care sunt categoriile de lucrări care nu sunt autorizate a fi executate pentru fiecare dintre membrii asocierii. Analizând documentele depuse de asocierea declarată câştigătoare, Consiliul constată că, pentru ........., a fost depus Ceritificat constatator nr. 49379/05.08.......... (pagina 12 din documentele de calificare aferente) şi Certificat ISO 9001/2008 nr. 6732C din 10.06.2013 şi ISO 14001/2008 nr. 3103M din 10.06.2013 (pag. 194-195 din documentele de calificare aferente) în care sunt menţionate următoarele activităţi: Executarea lucrărilor de construcţii civile şi industriale, inclusiv instalaţiile aferente. Producerea de construcţii metalice. Producerea de elemente prefabricate din beton şi beton armat. Executarea reţelelor de apă şi canalizare. Executarea reţelelor de gaze naurale. Executarea reţelelor electrice de joasă tensiune. Închirierea de utilaje şi echipamente pentru construcţii. Transporturi de marfă. De asemenea, constată că, pentru , a fost depus Ceritificat constatator nr. 16519/ 03.08.......... (pagina 12 din documentele de calificare aferente) şi Certificat ISO 9001/2008 nr. 3178 din 11.10.2005 - valabil până în 2017 prin recertificarea din 2014 şi ISO 14001/2008 nr. 411 din 10.10.2005, valabil până în 2017 prin recertificarea din 2014 (pag. 122-125 din documentele de calificare aferente) în care sunt menţionate următoarele activităţi: Execuţie lucrări de construcţii pentru clădiri rezidenţiale şi nerezidenţiale, construcţii metalice, lucrări de instalaţii, izolaţii, finisare, execuţie de drumuri şi poduri, închideri şi ecologizări de mine; activităţi de anteprenoriat în construcţii; lucrări de îmbunătăţiri funciare; lucrări de pregătire a terenului. Lucrări de instalaţii electrice; lucrări de instalaţii sanitare, de încălzire şi aer condiţionat, alte lucrări de instalaţii pentru construcţii, lucrări tehnico-edilitare (alimentare cu apă, canalizare şi staţii de epurare); construcţii hidrotehnice, colectarea, tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase şi nepericuloase; lucrări de împădurire a terenurilor agricole degradate. Astfel, având în vedere obiectul contractului, astfel cum a fost el definit în documentaţia de atribuire, respectiv cerinţele stabilite de autoritatea contractantă în fişa de date din acest punct de vedere, raportat la activităţile înscrise în certificatele constatatoare şi certificatele ISO depuse, în lipsa unor informaţii concrete şi argumente care să ateste şi să permită identificarea cerinţelor documentaţiei de atribuire care nu au fost îndeplinite, din cauza caracterului speculativ al 30
susţinerilor contestatoarei, lipsei de fundament a acestora, se constată lipsa de temei a criticilor aduse. La fel de lipsite de temei sunt şi afirmaţiile contestatoarei cu privire la cazierele judiciare ale membrilor asocierii în discuţie, la dosar fiind depuse atât pentru ........., cât şi , Certificatele de cazier judiciar nr. 4429153/23.03.......... şi 5801923/05.08.......... aparţinând acestora, erau valabile la data deschiderii ofertelor, conform art. 27 alin. (2) din Legea nr. 290/2004 valabilitatea acestora este de 6 luni de la data emiterii, fiind respectată astfel cerinţa fişei de date, cap. III.2.1.a) -Situaţia personală a candidatului sau ofertantului, pct. 2): Cazier judiciar pentru persoana juridică/persoanele juridice ofertante emis de către IPJ, valabil la data limită de depunere a ofertelor. De asemenea, lipsite de temei sunt considerate şi susţinerile contestatoarei cu privire la lipsa Certificatelor constatatoare pentru membrii asocierii conforme cu obiectul contractului. În lipsa unor precizări şi informaţii clare legate de activităţile care ar fi trebuit autorizate, dar nu se regăsesc în cadrul documentelor depuse de cei doi asociaţi, Consiliul consideră îndreptăţită aprecierea autorităţii contractante de a fi fost îndeplinită cerinţa fişei de date, cap. III.2.1.b) - Cap......tatea de exercitare a activităţii profesionale, respectiv: Certificat constatator emis de ONRC în baza Legii nr. 26/1990, din care sa rezulte ca obiectul de activitate al respectivului operator economic. Obiectul contractului trebuie să aibă corespondent în codul CAEN din certificatul constatator emis de ONRC. Certificatul trebuie să prezinte date reale şi valide la data limita de depunere a ofertelor ... În cazul unei asocieri, fiecare asociat este obligat să prezinte aceste documente pentru partea din contract pe care o realizează. Tot lipsite de temei sunt şi susţinerile contestatoarei legate de lipsa de conformitate a documentelor pentru personalul responsabil cu îndeplinirea contractului, nici în contestaţie şi nici ulterior, la solicitarea Consiliului, nefiind prezentate informaţii care să ateste în ce constau aceste neconformităţi şi care din persoane sunt vizate. În acelaşi registru se încadrează şi afirmaţiile contestatoarei cu privire la neprezentarea de către asocierea în cauză de documente conforme care să ateste experienţa similară în valoare de 35.000.000 lei, rezultată din maxim 3 contractate. Consiliul constată că autoarea contestaţiei s-a mulţumit să facă o astfel de afirmaţie, fără a indica motivele pentru care apreciază că nu a fost îndeplinită cerinţa fişei de date, cap. III.2.3.a) Cap......tatea tehnica şi/sau profesională, prin care autoritatea contractantă a impus următoarele: Experienţa similară: lista principalelor lucrări executate în ultimii 5 ani din care să reiasă că au fost executate lucrări similare în valoare cumulată de minim 35.000.000 lei fără TVA, la nivelul a minim un contract - maxim 3 contracte; experienţa similară trebuie să privească lucrări de construcţii civile de importanţa C cel puţin, unde construcţii de importanţă C semnifică: ''Construcţii cu functii obişnuite, a căror neîndeplinire nu implică riscuri majore pentru societate şi natură (clădiri de locuinţe cu mai mult de două niveluri, construcţii industriale 31
şi agrozootehnice, construcţii social culturale). Construcţii cu caracteristici şi functiuni obişnuite, dar cu valori de patrimoniu (clădiri de cult, muzee de importanţă locală)''. Pentru contractele aduse pentru susţinerea experienţei similare se vor prezenta anexat "certificări de bună execuţie". Respectivele certificări indică beneficiarii, indiferent dacă aceştia sunt autorităţi contractante sau clienţi privaţi, valoarea, perioada şi locul execuţiei lucrărilor şi precizează dacă au fost efectuate în conformitate cu normele profesionale din domeniu şi dacă au fost duse la bun sfârşit. Documentele mai sus solicitate se vor prezenta in copie legalizata sau copie lizibila certificată ”conform cu originalul” semnată şi ştampilată. Valoarea poate fi prezentată şi ca echivalenţă în altă valută la curs mediu BNR, iar ca modalitate de îndeplinire prezentare: Formular nr. C3 şi anexa Formularul C4. Analizând documentele depuse de membrii asocierii în cauză, Consiliul constată că fiecare dintre aceştia au depus Formularul C3, având în anexa la acesta nominalizate lucrări executate în ultimii 5 ani, respectiv 24 contracte (.........) şi 13 contracte (). Cei doi asociaţi au depus documente care să confirme îndeplinirea cerinţei privind experienţa similară pentru 3 dintre aceste contracte, respectiv contractele nr. 12339/13.10.2011 şi 4836/07.03.2011, încheiate de ......... cu Consiliul Judeţean ......... şi cu Municipiul Dej, respectiv contractul nr. 5066/21.05.2008 (finalizat în 2013) încheiat de cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară .......... Conform raportului procedurii de atribuire nr. 467796/16.12.........., în urma solicitărilor de clarificări, autoritatea contractantă a stabilit că valoarea cumulată a acestor contracte este de 35.688.117,21 lei fără TVA, condiţia impusă prin fişa de date a achiziţiei fiind considerată îndeplinită. Având în vedere modul de formulare a criticii de către contestatoare supusă analizei, în lipsa unor informaţii concrete care să pună la îndoială decizia autorităţii contractante, Consiliul consideră îndreptăţită decizia acesteia şi constată netemeinicia afirmaţiilor petentei. De asemenea, contestatoarea afirmă că lista cu utilajele, instalaţiile, echipamentele tehnice de care dispune asocierea în cauză nu corespunde cu lista utilajelor de construcţii şi mijloacele de transport din cadrul formularelor C8 şi ........., fără a indica acele utilaje care se găsesc în cadrul formularelor C8 şi ........., dar nu se regăsesc în lista cu utilajele de care dispun membrii asocierii pentru a se putea pune în discuţie o eventuală incap......tate din punct de vedere tehnic a asocierii de a finaliza lucrările aferente contractului din cauza lipsei unuia sau mai multe dintre utilaje. În fişa de date a achiziţei, cap. III.2.3.a) Cap......tatea tehnică şi/sau profesională, autoritatea contractantă a prevăzut obligaţia participanţilor la procedura de atribuire de a prezenta Declaratie privind lista privind echipamentele tehnice, utilajele, instalatiile pentru îndeplinirea contractului, sens în care aveau obligaţia de a depune Formular E şi anexa. În cadrul documentelor de calificare au fost depuse de către membrii asocierii atât formularul solicitat, cât şi anexa la acesta, iar faptul că, în cadrul acestora, există mult mai multe utilaje decât cele necesare, menţionate în cadrul formularelor C8 32
şi ......... nu poate constitui motiv de respingere a unei oferte. Mai mult decât atât, având în vedere modul general şi speculativ de formulare a criticii în cauză de către contestatoare, nu poate fi identificată cerinţa documentaţiei de atribuire care nu a fost îndeplinită şi nici motivele pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să decidă că asocierea a cărei ofertă este supusă analizei nu ar avea dotarea necesară realizării lucrărilor aferente contractului supus analizei şi dorit a se încheia. În aceeaşi categorie se încadrează şi afirmaţiile potrivit cărora această asociere nu a prezentat certificări ISO 9001 şi ISO 14001 în conformitate cu obiectul contractului, nefiind prezentată nicio informaţie pentru care certificatele mai sus menţionate prezentate de membrii asocierii declarate câştigătoare nu ar fi confirmat îndeplinirea cerinţelor astfel cum a fost formulate în fişa de date, cap. III.2.3.b) Standarde de asigurare a calităţii şi de protecţie a mediului, respectiv: standardul ISO 14001:2004 privind Sistemul de Management al mediului (pentru executantul lucrării) şi standardul ISO 9001:2008 privind Sistemul de management al Calităţii (pentru executantul lucrării), pentru care achizitoarea a prevăzut că: se vor prezenta documente care să certifice faptul că executantul lucrărilor respectă standardele de mediu pentru lucrările ce urmează a fi executate, respectiv se vor prezenta documente care să certifice faptul că executantul lucrărilor respectă standarde de asigurare a calităţii lucrărilor ce urmează a fi executate. Raportat la conţinutul acestor cerinţe, şi în lipsa altor informaţii din partea contestatoarei, Consiliul constată că nu pot fi identificate motivele pentru care certificatele prezentate de membrii asocierii nu sunt suficiente. Cât priveşte afirmaţiile contestatoarei potrivit cărora nu este autorizat, certificat să execute tipurile de lucrări precizate în acordul de asociere, Consiliul constată aceeaşi lipsă de diligenţă din partea contestatoarei, aceasta mulţumindu-se la a lansa o astfel de acuzaţie, fără a indica, în concret, care sunt acele lucrări dintre cele care le va executa acest asociat, ce autorizări sau certificări sunt necesare pentru execuţia acestora şi pentru care dintre ele, deşi este necesară o anumită certificare/autorizare nu au fost depuse documentele necesare. Nu există nicio precizare făcută de contestatoare cu privire la activităţile care ar fi trebuit să se regăsească în Certificatul constatator şi nu sunt sau care ar fi necesitat autorizarea unui terţ şi, de asemenea, nu poate fi identificată nici cerinţa documentaţiei de atribuire care nu a fost respectată de către respectivul asociat în parte. În ceea ce priveşte cea din urmă critică formulată împotriva documentelor de calificare depuse de asocierea declarată câştigătoare, respectiv faptul că nu avea plătite toate taxele şi impozitele la stat pentru toate sediile sale din ţară, în speţă ......, ......, ......... ...... şi ........., precum şi referitor la critica vizând neprezentarea de către asocierea în cauză a certificatelor care să ateste lipsa datoriilor la bugetul local şi bugetul consolidat al statului, Consiliul constată acelaşi caracter speculativ şi lipsit de susţinere al celor afirmate. În oferta asocierii, s-a constatat existenţa, în cadrul documentelor a certificatelor 33
nr. 77417/10.08.......... şi 292658/05.08.........., pentru ......... (pag. 9- 11 din documentele de calificare), respectiv nr. 146646/04.08.......... şi 11112/03.08.......... şi Declaraţie privind lipsa datoriilor la bugetul consolidat pentru (pag. 7-11 din documentele de calificare). Prin adresa nr. 347833/23.09.........., autoritatea contractantă a solicitat asocierii prezentarea, pentru , a certificatului de atestare fiscală emis de ANAF, din care să rezulte că ofertantul nu are datorii scadente la nivelul lunii anterioare celei în care este prevăzut termenul limită de depunere a ofertelor, respectiv 31.07........... Asocierea a depus, pentru asociatul în discuţie, adresa nr. 176541/23.09.........., din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice ........., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ......, în care se arată că, în conformitate cu prevederile art. 112 alin. (3) din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, în primele cinci zile lucrătoare ale lunii, se emit certificate de atestare fiscală în care se menţionează creanţele fiscale exigibile, existente în sold la sfârşitul lunii anterioare lunii de referinţă. În acest sens, certificat de atestare fiscală evaluat la 31.07.......... s-a putut elibera până în data de 07.09........... Se menţionează că, la data de 31.07.........., societatea nu figurează cu obligaţii neachitate către bugetul general consolidat. Având în vedere documentele prezentate de cei doi asociaţi, inclusiv adresa mai sus amintită, precum şi menţionarea în certificatul nr. 146646/04.08.........., eliberat de Direcţiei Generale a Finanţelor Publice ........., Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice ......, a situaţiei centralizatoare a obligaţiilor de plată restante pentru sediile secundare, pentru , în lipsa unor susţineri concrete din partea contestatoarei cu privire la certificatele depuse şi informaţiile cuprinse în acestea, Consiliul constată lipsa de temei a criticilor formulate. Contestaţia trebuie motivată în fapt şi în drept, în lipsa unor alte informaţii şi susţineri, contestatoarea neaducând dovezi care să confirme că, în fapt, nu a fost respectată o anumită cerinţă a documentaţiei de atribuire şi cum anume, cu toate că sarcina probei revine aceluia care reclamă (actori incumbit probatio), obligaţie prevăzută de Codul de procedură civilă la art. 249, motiv pentru care Consiliul nu poate efectua o analiză în integrum a documentelor de calificare, neputându-se transforma în mandatar al contestatoarei. Mai mult decât atât, deşi a avut o solicitare expresă în sensul de a prezenta motivarea acestor critici cu privire la cerinţele de calificare (1- 11), în răspunsul dat nu se regăseşte nicio motivare, nicio argumentare concretă, pentru niciuna dintre ele. De asemenea, Consiliul constată că, în aceeaşi notă, au fost formulate criticile şi în ceea ce priveşte propunerea tehnică şi financiară depuse de asocierea ......... cu . Astfel, Consiliul constată că, în mod eronat şi tendenţios, autoarea contestaţiei face conexiunea între consumurile de ore de funcţionare precizate în ”Formularul C7 – Lista cuprinzând consumurile de ore de funcţionare a utilajelor de construcţii” din propunerea financiară cu lista privind dotarea de care dispune asocierea în cauză precizată în 34
Formularul E şi anexa acestuia. Astfel, pe lângă faptul că Formularul C7 prezintă consumul cu mâna de lucru (manoperă), aşa cum s-a reţinut anterior cu privire la conţinutul formularelor C8 şi ......... raportat la Formularul E şi anexa sa, nu poate fi identificată cerinţa documentaţiei de atribuire care nu a fost îndeplinită şi nici motivele pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să decidă că asocierea a cărei ofertă este supusă analizei nu ar avea dotarea necesară realizării lucrărilor aferente contractului dorit a se încheia. De asemenea, nu poate fi reţinută afirmaţia contestatoarei cu privire la faptul că asocierea declarată câştigătoare nu poate executa lucrările repartizate conform acordului de asociere deoarece nu ar deţine atestările, calificările, autorizările necesare pentru executarea lucrărilor ofertate pentru lucrări de aşternere mixturi asfaltice, lucrări de drumuri, lucrări terasamente, reţele de apă şi canalizare, reţele de gaze naturale distribuţie şi branşamente, curenţi slabi şi alarmare incendiu. În acest sens, Consiliul are în vedere, astfel cum s-a reţinut anterior cu privire la acest subiect, că nu există nicio precizare referitoare la care dintre aceste activităţi este necesară o anumită atestare, calificare, autorizare, care dintre asociaţi ar trebuie să o deţină şi, în fapt, în ce constă respectiva atestare, calificare, autorizare pentru a permite Consiliului o analiză asupra acestui subiect. Este de datoria sa să-şi precizeze contestaţia, cel puţin atunci când i se solicită, mai ales în situaţia în care, prin documentaţia de atribuire, nu a fost solicitată o anumită atestare, calificare, autorizare specifică, astfel că cele reţinute asupra acestui subiect în privinţa documentelor de calificare sunt incidente şi în cazul de faţă. Cât priveşte susţinerile contestatoarei cu privire la lipsa de corespondenţă între propunerea tehnică cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia de atribuire, Consiliul constată aceeaşi formulare tendenţioasă şi speculativă, lipsită de fundament, fără a putea fi identificată vreo corespondenţă în realitatea existentă în oferta declarată câştigătoare. Astfel, Consiliul constată existenţa în cadrul ofertei tehnice a contestatoarei atât a metodologiei privind realizarea lucrării, precum şi procedurilor tehnice de execuţie, iar în lipsa precizării exprese a motivelor pentru care autoritatea contractantă ar fi trebuit să respingă această ofertă, a elementelor lipsă din cadrul ofertei, criticile sale nu pot fi reţinute. Mai mult decât atât, autoritatea contractantă, prin adresa nr. 347833/23.09.........., a solicitat acestei asocierii clarificări, printre altele, fiind cerute informaţii cu privire la confirmarea corespondenţei propunerii tehnice depuse cu specificaţiile tehnice prevăzute în documentaţia tehnică, respectiv menţionarea locului din ofertă unde se găseşe modalitatea de punere în execuţie a următoarelor categorii de lucrări: realizare structură/finisaje pardoseli-pardoseli flotante, realizare sisteme de pereţi amovibili şi realizare sistem de faţadă – sistem cu tablă zinc-titan. Prin răspunsul său nr. 1804/ 30.02.........., asocierea în cauză a comunicat autorităţii contractante paginile unde se regăseşte modalitatea de punere în execuţie a acestor lucrări. Pentru aceste motive şi în lipsa altor informaţii/argumente care 35
să susţină criticile aduse de contestatoare cu privire la acest subiect, Consiliul consideră că afirmaţiile sale sunt neîntemeiate. Lipsite de temei sunt considerate şi afirmaţiile contestatoarei cu privire la faptul că asocierea declarată câştigătoare: - a ofertat preţuri unitare diferite pentru acelaşi articol de deviz, fără a prezenta o justificare solidă anexată în ofertă; - a ofertat echipamente tehnologice care nu corespund din punct de vedere calitativ cerinţelor caietului de sarcini; - costul utilităţilor din cadrul devizului Organizare de şantier/ branşamente şi utilităţi provizorii (apă, canalizare, energie electrică) este neobişnuit de scăzut pentru derularea activităţilor din cadrul contractului; - a ofertat preţuri unitare diferite pentru aceleaşi resurse materiale; - a cotat în cadrul propunerii financiare valoarea zero pentru anumite resurse; - listele de cantităţi nu au fost întocmite conform cerinţelor caietului de sarcini (simboluri ale articolelor, denumire, cantităţi, unitate de măsură); - nu a respectat clarificările postate în SEAP şi a răspuns neconcludent şi incomplet la solicitările de clarificări; - în cadrul articolelor din listele de cantităţi nu au fost cotate operaţiunile şi materialele conform specificaţiilor tehnice din caietul de sarcini, planurilor de execuţie şi clarificărilor postate în SEAP; - a ofertat preţuri pentru unele resurse (materiale, utilaje de construcţii, echipamente tehnologice şi transport) care sunt sub nivelul pieţei, mai ales pentru că nu sunt în conformitate cu cerinţele caietului de sarcini şi nu reflectă realitatea (spre exemplu: tâmplăria tip pereţi cortină, pereţi amovibili, pardoseli flotante, tavane casetate, pereţi acustici, sistem de placare faţadă etc; - o parte dintre furnizorii declaraţi în cadrul Formularului F4 pentru echipamente tehnologice nu furnizează în realitate aceste dotări şi echipamente; - fişele tehnice (Formularul F5) pentru echipamente nu au fost completate conform cerinţelor documentaţiei de atribuire, iar echipamentele ofertate nu respectă specificaţiile tehnice minime impuse în caietul de sarcini; - preţul cotat pentru unele materiale de instalaţii şi echipamente tehnologice sunt sub nivelul pieţei şi nu reflectă realitatea, de exemplu: cazan pe combustibil gazos 350kw, chiller 470kw, centrala de tratare aer CTA 40000 mc/h, centrala de tratare aer CTA 27500 mc/h, centrala de tratare aer CTA 20000 mc/h, ventiloconvectori, grup pompare incendiu, sistem de traducere simultană 4 limbi, tablouri electrice, cabluri energie, aparataj pentru sistem KNX, obiecte sanitare etc. În aprecierea sa, Consiliul a avut în vedere că niciuna dintre aceste afirmaţii ale autoarei contestaţiei nu este însoţită de argumentele şi informaţiile necesare pentru a putea efectua verificarea veridicităţii lor, susţinerile sale având un caracter general, speculativ lipsit de orice element concret. Nu poate fi identificat niciun element care să permită 36
verificarea acestor susţineri, modul de formulare a lor determinând ca acestea să fie, în fapt, simple afirmaţii, lipsite de susţinere. De alfel, nu au fost aduse informaţii suplimentare, argumente sau dovezi în sprijinul celor susţinute nici măcar în urma demersului Consiliului realizat în baza art. 270 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Prin urmare, aprecierea lipsei de temei a afirmaţiilor contestatoarei mai sus enumerate cu privire la oferta asocierii declarată câştigătoare, a fost determinată, cum s-a reţinut anterior, plecând de la faptul că sarcina probei îi revine celui ce reclamă, iar Consiliul nu poate efectua o analiză in integrum a ofertei asocierii declarate câştigătoare, neputându-se transforma în mandatar al contestatoarei. În ceea ce priveşte susţinerea contestatoarei că pentru ora de manoperă în cadrul Formularului C7 - Lista cuprinzând consumurile cu mâna de lucru este sub nivelul minim de salarizare conform legislaţiei în vigoare, fiind sub pragul de 6,225 lei/ora, Consiliul constată lipsa de corepondenţă a acesteia în realitatea identificată în cadrul ofertei asocierii declarate câştigătoare. În Formularul C7 aparţinând acestei asocieri nu există menţionat niciun tarif mai mic de 8 lei/oră. La fel de lipsită de susţinere este şi afirmaţia contestatoarei cu privire la numărul de personal necesar rezultat din numărul de ore de manoperă din cadrul Formularului C7, efectivele medii anuale ale asocierii declarată câştigătoare de peste 250 de persoane fiind suficient. Mai mult decât atât, contestatoare omite faptul că, ulterior atribuirii contractului poate fi angajat personal suplimentar, precum şi faptul că, în fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a impus deţinerea personalului de specialitate (6 specialişti), şi nu întregul necesar de muncitori calificaţi/necalificaţi pentru realizarea contractului. Cât priveşte susţinerea contestatoarei legată de nerespectarea de către asociere a clarificărilor din cadrul eratei nr. 78150/13.08.......... precum şi răspunsul autoritatii contractante nr. 555/13.08.........., în care se specifică foarte clar că valoarea capitolului aferent cheltuielilor diverse şi neprevăzute se va calcula/cota ca şi procent de 5,853442264% raportat la valoarea ofertei pentru capitolele prezentate în HG nr. 28/2008 (fără capitol 5 organizare şantier), Consiliul constă lipsa de temei a acesteia şi caracterul speculativ, lipsit de fundament al acestei critici. Astfel, Consiliul constată, potrivit Centralizatorului cheltuielilor pe obiectiv, că valoarea cheltuielilor de diverse şi neprevăzute de 1.872.461,91 reprezintă 5,853442264% din valoarea ofertei, fără capitolul 5 - Organizarea de şantier. De asemenea, la fel de lipsite de legătură cu realitatea existentă în oferta asocierii declarată câştigătoare sunt şi următoarele susţineri ale contestatoarei: - la obiectul 2 – Amenajări pentru protecţia mediului, deviz Instalaţii de irigaţii, poz. 11, materialul P-P217 cămin de vizitare D800, H=2m, că nu ar fi fost respectată cantitatea de 18 buc conform clarificare nr. 554/13.08..........; contrar acestei afirmaţii, la pagina 25 din oferta 37
financiară a asocierii se regăseşte pentru acest material cantitatea precizată prin clarificări de 18 buc; - nu a fost respectat răspunsul nr. 4 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 538,539/06.08.........., în care se precizează că la deviz Lucrări de Construcţii Rezervor + Camera Pompelor, art. CE17B1 Şarpanta din lemn la acoperişuri simple pe scaune la învelitori grele, cantitate 90 mp, nu se va cota; contrar acestor susţineri în cadrul Devizului ofertă 1 – Lucrări de Construcţii Rezervor, Camera Pompelor, pagina 474-478 din oferta asocierii în cauză, nu există acest art. CE17B1, astfel că, şi de această dată, susţinerea contestatoarei se dovedeşte a fi doar o simplă afirmaţie lipsită de fundament; - nu a fost respectat răspunsul autorităţii contractante din clarificarea nr. 538, 539/06.08.........., în care se precizează, la răspunsul nr. 7, că profilul L se va prinde fie cu ancore chimice tip Hilti H1T- HY 70 sau similar, fie cu fixări de greutăţi mari/ancore mecanice din oţel tip Fischer sau similar, nefiind cotate aceste ancore chimice/mecanice în cadrul propunerii financiare, devizul 4-1.502 Finisaje exterioare - art. 3 CS05XAasim - Procurare, montare şi transport placaj exterior ZINC- TITAN (incl structura metalică de susţinere, piese montaj şi accesorii aferente, termoizolaţie polistiren expandat 30 CM, EPS 80); contrar acestor afirmaţii prin mai multe clarificări (răspunsurile nr. 1804/30.09.........., 1950/21.10.........., 2247/03.12.......... şi 2297/ 10.12..........) autoritatea contractantă a determinat că sistemul utilizat în acest scop este Sistemul de fixare HILTI EUROFOX (prindere uscată a placării), conform ofertă şi precizări GIBB Technologies SRL ........., iar oferta de preţ cuprinde toate elementele necesare pentru acest articol; de altfel, nu există niciun element pentru care afirmaţia contestatoarei ar putea fi luată în considerare, aceasta având un profund caracter speculativ, fără nicio legătură cu conţinutul ofertei asocierii ori cu clarificările aduse de aceasta la solicitarea autorităţii contractante; - nu a fost respectat răspunsul autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.......... în care se precizează că, la art. 46 GB05F1 se vor procura tot atâtea flanşe câte se vor monta, adică 32 buc. (pentru art. 46 poziţia de material "4401472 - Flanşă plată pn 6 200- 219 OL 37-4kf etpu s 8012" se va cota cantitatea de 32 bucăţi); contrar afirmaţiilor contestatoarei la pagina 317 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare pentru art. 46 GB05F1 este prevăzută cantitatea de 32 buc; - nu a fost respectat răspunsul 3f) al autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.........., potrivit căruia cantitatea care se va cota articolul 35 la ambele poziţii, de manopera şi material va fi 10 “zece” bucăţi; contrar afirmaţiilor contestatoarei la pagina 243 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare pentru art. 35 (ambele poziţii, IC34C1ASIM – Fitinguri din fontă maleabilă pt.imbin.insurub.tevi.otel piesele fiind cu 2 insurub.pt d=3/4 toli şi 101301 - RACORD OLAN ET.PLA.FIL.INT.EXT DN 20 ¾) este prevăzută cantitatea de 10 buc; 38
- nu a fost respectat răspunsul nr. 10 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 538,539/06.08.........., în care se precizează că Obiectul Constructii-rezervor, camera pompe, depozit, devizul - Lucrări Arhitectura rezervor + camera pompelor, la poziţia 19 Art. W3D13Alasim, se va cota având unitatea de măsura "mp" (metri pătraţi) atât la secţiunea de manoperă, cât şi la secţiune de procurat material; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 482 din oferta financiară a asocierii în cauză pentru poz. 19 ambele articole (CK16A1 1981 Procurare si montare – Poarta metalica din profile laminate şi 700AA61 – Poarta metalica din profile laminate otel+impletitura sarma) au unitatea de măsură “mp” conform clarificării autorităţii contractante; - nu a fost respectat răspunsul nr. 11 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 538, 539/06.08.........., în care se precizează că Obiectul Organizare de şantier, devizul Drumuri provizorii OS la Art. 2 TSC35A32asim - ÎNCARC. AUTO CU ÎNCARC. PE PNEURI CUPA 2,6-3,9 MC TEREN CATEG 1 LA DIST. 21-30 M se va cota având unitatea de măsură "100mc" (suta metri cubi); contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 539, art. 2 TSC35A32 1981 - Incarc.auto cu încarc. pe pneuri cupa 2,6-3,9 mc teren categ 1 la dist. 21-30 m are precizată drept unitate de măsură “100 mc”; - nu a fost respectat răspunsul nr. 14 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 538,539/ 06.08.........., în care se precizează că, la Obiect 2 Amenajari pt. Protectia Mediului, Stadiu Fizic 2 Instalatii irigaţie la poziţia 11 Căminele de vizitare d 800, h=2m de la art. 11 sunt prevăzute din material beton armat; deoarece la pag. 25 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare, la poz. 11 art. P- P217 CAMIN VIZITARE D800, H=2M, se regăsesc elementele de cămin cu diametru D800 şi H2M, în lipsa unor susţineri concrete din partea contestatoarei referitoare la utilizarea unui alt material decât cel cerut de autoritatea contractantă, nu se poate considera că ofertanta nu a respectat cerinţa impusă; - nu a fost respectat răspunsul nr. 2b) - Reţele exterioare de apă al autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.........., în care se precizează că unitatea de măsură pentru art. 16 - SA14BlQS003asim - Fitinguri tevi polietilena, presiune instalatii interioare dn 32 mm şi art. 17 - SA14BlQS004asim - Fitinguri tevi polietilena presiune instalatii interioare dn 32 mm va fi “buc” în loc de “m”; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 38 cele două articole au prevăzută unitatea de măsură “buc”; - nu a fost respectat răspunsul nr. 2c) - Reţele exterioare de gaze naturale al autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.........., în care se precizează că diametrul tubului gofrat de la art. 3 este dn 500 mm, iar cantitatea de la art. 5 aferentă poziţiei “4826892 Conductor fy 1x 2,5 s 6865” se va cota cu 124 ml, cantitate egală cu cea a manoperei; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 59 se menţionează art. 3 ACA11G1ASIM Tub gofrat cu mufă DN 500 MM , iar cantitatea de la art. 5 3130134826892 CONDUCTOR FZ 1X2,5 S6865 este de 124 m; 39
- nu a fost respectat răspunsul 3a) - Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare al autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.........., în care se precizează că dimensiunea căzii de duş este 90cm x 90cm fiind confecţionată din material acrilic (fibră de sticlă); într-adevăr la pag. 159 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare la poz. 11 din devizul 701 - Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare este indicat art. SC03A1ASIM Cadă pentru dus,calit. 1, din fontă emailată pătrată cu 1...2 laturi libere, dar în acelaşi timp, în Lista cuprinzând resursele materiale se precizează expres la pagina 564 din oferta financiară CADA DE DUS ACRIL 90x90 CM, motiv pentru care se consideră corectă aprecierea autorităţii contractante de a stabili că a fost respectată clarificarea în cauză; - nu a fost respectat răspunsul 3a) - Instalaţii de apă rece, caldă şi recirculare al autorităţii contractante din clarificarea nr. 533/30.07.........., în care se precizează că diametrul ţevii de la art. 42 va fi de 63mm, modificându-se astfel textul poziţiei de material 101910 - Ţeava PE apa PE 80 SDR 21 PN 6 DN 63x3,0; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 168 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut la poziţia 42 art. 101910 TEAVA PE APA PE 80 SDR 21 PN 6 DN 63x3,0; - nu a fost respectat răspunsul nr. 3c) al - Instalaţie de Canalizare Condens al autorităţii contractante nr. 533/30.07.......... ........., în care se precizează că diametrul tubului de canalizare condens pentru art. 2 TH20A1 este 90x4,3 mm; într-adevăr la pag. 207 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare la poz. 2 din devizul 703 - Instalaţie de Canalizare Condens este indicat art. TH20A1ASIM Tuburi de canalizare condens, fără a se indica dimensiunea, dar în acelaşi timp, în Lista cuprinzând resursele materiale se precizează expres la pagina 620 din oferta financiară TEAVĂ DIN PVC RIGID TIP M 90x4,3 mm, motiv pentru care se consideră corectă aprecierea autorităţii contractante de a stabili că a fost respectată clarificarea în cauză; - nu a fost respectat rãspunsul nr. 2 al autoritãþii contractante din clarificarea nr. 481/14.07.........., în care se precizeaza cã la deviz 101 Corp A Lucrãri de Rezistenþã - obiect 4.1 Constructii corpuri A, B, C, D, poziþia 31 6305646 - Scara metal.dreapta otel prot.tabla striata, lat. 1000 mm, cantitatea va fi de 5,9 tone; contrar susþinerilor contestatoarei la pagina 79 din oferta financiarã a asocierii declaratã câºtigãtoare se menþioneazã la poz. 31 art. 6305646 - SCARA METAL DREAPTA OTEL PROT TABLA STRIATA,LAT. 1000MM, cantitatea de 5900 Kg ºi nu de 5,9 Kg, cantitate care este conformã clarificãrii invocate; - nu a fost respectat răspunsul nr. 5 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 481/14.07.........., în care se precizează că pentru articolul nr. 11 IZF10B18asim - Sistem termoizolant cu polistiren extrudat 40 cm, cantitatea care se va cota va fi de 1692 mp în loc de 688,62 mp; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 148 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut la poziţia 11 art. ”IZF12C3@” - Sistem termoizolant cu polistiren extrudat 40 cm cantitatea de 1692 mp; 40
- nu a fost respectat rãspunsul nr. 6 al autoritãþii contractante din clarificarea nr. 481/14.07.........., în care se precizeazã cã articolul ºapã din mortar de ciment 3-8 cm se regãseºte în devizul 503 – Hidroizolaþii la terase la nr. 6 IZF19F1asim – Sapa protectie hidroizolatie oriz. grosime variabila intre 3-5 cm, armata cu plasa de 10/10 cu fi 4, considerând cã nu au fost cotate materialele necesare executãrii ºapei; la pagina 141 în cadrul devizului 504 – Hidroizolaþii terase, la poz. 6 se regãseºte art. IZF19F1 1981 Strat protect hidroizolatie oriz.grosime variabilã între 3-8cm cu plasã de 10/10 cu fi4, motiv pentru care nu poate fi reþinutã o astfel de susþinere atât timp cât nu a fost adus vreun argument pentru care sã se poatã considera cã nu a fost respectatã clarificarea adusã de autoritatea contractantã; - nu a fost respectat rãspunsul nr. 7 al autoritãþii contractante din clarificarea nr. 481/14.07.........., în care se precizeazã cã ultima membranã a hidroizolaþiei va avea un strat de protecþie din ardezie, stratul finit de pietriº urmând a fi cotat în cadrul articolului nr. 7 IZF04A2Aasim - Hidroizolatie oriz. 2 straturi cu membrana termosudabila" din devizul 503 - Hidroizolatii la terase; la pagina 141 în cadrul devizului 504 – Hidroizolatii terase, la poz. 7 se regãseºte art. IZF18XA11* HIDROIZOLATII CU MEMBRANE TERMOSUDABILE 2 STR, motiv pentru care nu poate fi reþinutã o astfel de susþinere atât timp cât nu a fost adus vreun argument pentru care sã se poatã considera cã nu a fost respectatã clarificarea adusã de autoritatea contractantã; - nu a respectat răspunsul nr. 9 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 481/14.07.........., în care se precizează că se va cota articol de polistiren având o grosime g = 2 cm în cadrul devizului 501 Finisaje interioare - obiect 4.1 Constructii corpuri A, B, C, D, poziţia 25 polistiren expandat grosime 2cm; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 119 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut la poz. 25 art. 0400036 POLISTIREN EXPANDAT 2CM; - nu a fost respectat răspunsul nr. 2 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 497/17.07.........., în care se precizează că, la obiectivul 4.3 Amenajări exterioare, deviz 3 - Scurgerea Apelor în zona Amfiteatru, la pozitia 4, dimensiunile calupurilor vor fi 60x30x6 (Lungime x Latime x înălţime) de culoare gri grafit, exclus culoarea tip "sare si piper", în sensul că asocierea nu a cotat la obiectul 4.3 amenajări exterioare deviz 3 Scurgerea Apelor în zona Amfiteatru, la pozitia 4, în cadrul reţetei art. DD01A1asim, materialul plăci de granit 60x30x6; deoarece, la pagina 501 din propunerea financiară a asocierii declarată câştigătoare, la poz. 4, se regăseşte art. DD01A1 1981 Pavaj exec cu calup calit 1 pe un strat de nisip-dim 60x30x6 culoare gri grafit, în lipsa unor susţineri concrete din partea contestatoarei referitoare la utilizarea unui alt material decât cel cerut de autoritatea contractantă, nu se poate considera că ofertanta nu a respectat cerinţa impusă; - nu a fost respectat răspunsul nr. 3 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 497/17.07.........., în care se precizează că autoritatea contractantă nu are în custodie cantitate de armatură, la obiectul 4.3 41
Amenajări exterioare, deviz 4 Zid de sprijin, art. CZ0301B1 - Confecţionarea armaturilor din otel beton pentru beton armat în fundaţii fasonarea barelor pentru fundaţii izolate (inclusiv fundaţii pahar) continui si radiere, în ateliere centralizate OB 37, D= 10-16 mm se va cota cu cantitatea de 13327,61 kg; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 505 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut la poz. 17 art. CZ0301B1 1981 Confect.armat.fasonare bare pt.fundatii izol.continui si radiere in ate.cent.ob.37 d=10 – 16 mm (400kg din lista de cant + 12927,61 kg cf clarif 497/17.07..........) şi cantitatea de 13327,610 kg; - nu a fost respectat răspunsul nr. 15 al autorităţii contractante nr. 474/13.07.........., în care se precizează că reţeta articolului privind procentul de ciment utilizat va fi corelat cu specificaţiile prevăzute în documentaţia tehnică (caiete sarcini, memorii tehnice, detalii execuţie etc.), pentru categoria de lucrare pentru care a fost prevăzut, respectiv 6%, nefiind cotat la obiectul 4.4 Construcţii Drumuri, deviz 2 Carosabil şi Trotuare în Incintă, la poziţia 8 în cadrul reţetei art. DA10A1, materialul balast stabilizat cu ciment 6%; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 522 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare la obiectul 4.4 Construcţii Drumuri, deviz 2 Carosabil şi Trotuare în Incintă a fost prevăzut la poz. 8 art. DA10A1 Strat rutier mater.gran.stab.cu ciment sau var şi zgură prin met. amest. în statii fixe asternere manuala – 10801/3 PREP.IN ST. FIXE AMEST.PTR.STR. ST.AB.EXEC. BALAST 6% CIME, denumirea articolului fiind evidentă pentru luarea în considerare a clarificãrii invocate; - nu a fost respectat rãspunsul nr. 16 al autoritãþii contractante din clarificarea nr. 474/13.07.........., în care se precizeazã cã reþeta articolului privind procentul de ciment utilizat va fi corelat cu specificaþiile prevãzute în documentaþia tehnicã (caiete sarcini, memorii tehnice, detalii execuþie etc.), pentru categoria de lucrare pentru care a fost prevãzut, respectiv 6%, nefiind cotat la obiectul 4.4 Construcþii Drumuri, deviz 3 Drum Acces Amfiteatru, în cadrul reþetei art. DA10A1 materialul balast stabilizat cu ciment 6%; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 528 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare la obiectul 4.4 Construcţii Drumuri, deviz 3 Drum Acces Amfiteatru a fost prevăzut la poz. 6 art. DA10A1 Strat rutier mater.gran.stab.cu cimentsau var şi zgură prin met. amest. în statii fixe asternere manuala – 10801/4 PREP.IN ST. FIXE AMEST.PTR.STR. ST.AB.EXEC. NISIP 6% CIME, denumirea articolului fiind evidentă pentru luarea în considerare a clarificãrii invocate; - nu a fost respectat răspunsul nr. 1 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 572/14.08.........., în care se precizează că în cadrul articolelor 1,2 – TSH10Alasim si TSH10A2asim, regăsit în deviz 2.1 - Amenajari exterioare - plantatii, se va cota inclusiv ierbicidarea (manoperă şi material), considerând că nu a fost cotată soluţia necesară ierbicidării vegetaţiei existente pe amplasament; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 19 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut pentru articolele de la poz. 1 şi 2 42
din deviz 1 Amenjări exterioare – Plantaţii, Obiectul 2 – Amenajare pt. Protecţia Mediului, precizat expres, conform clarificării, ierbicidare şi curăţire de vegetaţie; - nu a fost respectat răspunsul nr. 2 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 569/14.08.........., în care se precizează că în listele de cantităţi a intervenit o eroare de redactare, astfel cantităţile celor două articole (articolul 30 şi articolul 31) au fost inversate în obiectul 4.1 Constructii Corpuri A, B, C, D, devizul 501 - Finisaje interioare, considerând că nu a fost cotat la poziţia 31 pentru art. CM03D1asim, cantitatea de 1739 mp în loc de 418.08mp; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 122 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzută la poz. 31 pentru art. CM03D1 Pereti cortina aluminiu cu bariera termica incl.el sustinere cf.sp.tablou tamplarie cantitatea de 1739 mp; - nu a fost respectat răspunsul nr. 3 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 546/11.08.........., în care se precizează că în modelul de contract se va introduce art. 22.2 cu următorul continut: În cazul în care, din vina sa exclusivă, achizitorul nu reuşeşte să îşi îndeplinească obligaţiile pecuniare asumate prin contract, executantul are dreptul de a deduce din preţul facturii (TVA inclus) ca penalităţi, o suma echivalentă cu cota de 0,1 %/zi întârziere din valoarea facturii, până la îndeplinirea efectivă a obligaţiilor; contrar susţinerilor contestatoarei la pagina 330 din vol. II al ofertei financiare a asocierii declarată câştigătoare a fost prevăzut la cap. 22 PENALITĂŢI, DAUNE-INTERESE, subcapapitolul 22.2. care are acelaşi conţinut cu cel precizat de autoritatea contractantă în clarificarea amintită; - nu a fost respectat răspunsul nr. 1 al autorităţii contractante din clarificarea nr. 524/30.07.........., în care se precizează că tipul betonului aferent articolului 19 din devizul Reparaţii şi consolidări - Obiectul Constructii corpuri A, B, C, D va fi C 30/37, considerând că nu a fost cotat în cadrul reţetei articolului CA02C1 de la poziţia 19, beton marca C30/37; contrar afirmaţiilor contestatoarei la pagina 564 din oferta financiară a asocierii declarată câştigătoare în Lista cuprinzând resursele materiale poate fi identificată poziţia Beton 30/37; - nu a depus în cadrul ofertei Graficul de execuţie, aşa cum se specifică în cadrul formularului de ofertă; contrar susţinerilor contestatoarei la pag. 2-4 din cadrul propunerii financiare a asocierii declarată câştigătoare se regăseşte Graficul fizic şi valoric de execuţie a lucrărilor. După cum se poate constata toate aceste afirmaţii ale contestatoarei au un profund caracter speculativ, lipsit de orice susţinere, afirmându-se fără nicio dovadă că nu au fost respectate multiple clarificări aduse de autoritatea contractantă documentaţiei de atribuire, alese în mod aleatoriu, acestea fiind în fapt, doar simple afirmaţii, lipsite de fundament. Raportat la modul de formulare a criticilor de către contestatoare, nu poate fi identificat niciun motiv pentru care să se poată aprecia că membrii comisiei de evaluare nu s-au achitat de obligaţiile ce le 43
reveneau conform dispoziţiilor art. 72 alin. (2) din HG nr. 925/2006 în ceea ce priveşte oferta contestatoarei. În ceea ce priveşte accesul contestatoarei la documentele din oferta asocierii desemnată câştigătoare, Consiliul a avut în vedere că, potrivit art. 24 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 “Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei ordonanţe de urgenţă, autoritatea contractantă are obligaţia de a asigura garantarea protejării acelor informaţii pe care operatorul economic le precizează ca fiind confidenţiale, în măsura în care, în mod obiectiv, dezvăluirea acestor informaţii ar prejudicia interesele legitime ale operatorului economic, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală.” Conform art. 170 din ordonanţă “Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire şi indică în cuprinsul acesteia care informaţii din propunerea tehnică şi/sau din propunerea financiară sunt confidenţiale, clasificate sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală”. De asemenea, ţinând seama că, în cadrul ofertei, nu a existat o declaraţie de confidenţialitate a documentelor, o astfel de declaraţie fiind făcută prin adresa nr. 2386/22.12.........., având în vedere şi precizările intervenientei şi menţiunea acesteia că propunerea tehnică şi cea financiară au un caracter confidenţial până în momentul în care, într-un eventual litigiu (contestaţie), se va ajunge în faţa unui organ competent, care poate aprecia nivelul de confidenţialitate al acestor date, precizări care nu au fost de natură să convingă Consiliul asupra caracterului confidenţial al ofertei, s-a admis cererea de studiere a dosarului cauzei, inclusiv în privinţa ofertei asocierii desemnate câştigătoare. În condiţiile celor reţinute, în temeiul art. 278 alin. (5) şi (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul respinge ca nefondată contestaţia formulată de ........., şi dispune continuarea procedurii. Întrucât contestaţia a fost respinsă, în temeiul art. 278 alin. (8) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va respinge cererea contestatoarei de obligare la plata cheltuielilor (onorariu avocaţial) suportat de contestatoare în cursul soluţionării contestaţiei. În ce priveşte cererea de intervenţie formulată de ........., lider al asocierii ......... & , având în vedere respingerea ca nefondată a contestaţiei ........., Consiliul o admite. PREŞEDINTE COMPLET, ......... MEMBRU COMPLET, MEMBRU COMPLET, ......... ......... 44
Redactată în cinci exemplare, cuprinde 46 pagini. 45