AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 197/2016

PFA AMARIEI G PETRU în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VRANCEA

Decizia CNSC nr. 197/C7/195 din 12.02.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 197/C7/195 din 12.02.2016

Data din document
2016-02-12
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziţie publică legume”, prin care se solicită, în temeiul art. 278 alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anularea deciziei de respingere a ofertei P.F.A. AMARIEI G. PETRU ca inacceptabilă şi a raportului comisiei de evaluare, precum şi obligarea autorităţii contractante de a lua în considerare documentele justificative depuse în dovedirii capacităţii tehnice şi/sau profesionale şi calificarea ofertei P.F.A. AMARIEI G. PETRU pentru a participa la etapa de licitaţie electronică. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de către P.F.A. AMARIEI G. PETRU, invocată din oficiu. Pe cale de consecinţă, respinge contestaţia formulată de P.F.A. AMARIEI G. PETRU, cu sediul în localitatea Horodniceni, sat Rotopăneşti, nr. 17, judeţul Suceava, în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VRANCEA, cu sediul în Focşani, b-dul. Gării, nr. 13, judeţul Vrancea, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de zece zile de la comunicare. 2/2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 197/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2016Înregistrare: 3015Data înregistrării: 2016-02-05
ContestatorPFA AMARIEI G PETRUCUI 23455161
Autoritate contractantăDIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VRANCEA

2016_197_2016_Decizie_197.pdf, BO2016_197_2016_BO2016_197.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.617 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea, DECIZIE Nr. 197/C7/195 Data: 12.02.2016 Pe rolul Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a fost înregistrată cu nr. 3015/05.02.2016, contestaţia nr. 790/05.02.2016, formulată de către P.F.A. AMARIEI G. PETRU, cu sediul în localitatea Horodniceni, sat Rotopăneşti, nr. 17, judeţul Suceava, F33/375/2006, CIF RO 23455761, reprezentată de Amariei G. Petru, împotriva adresei de clarificare nr. 925/13.01.2016, adresei nr. 2312/27.01.2016 privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire şi adresei nr. 2641/02.02.2016 privind reconfirmarea rezultatului procedurii de atribuire, emise de către DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VRANCEA, cu sediul în Focşani, b-dul. Gării, nr. 13, judeţul Vrancea, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de cerere de oferte, cu etapă finală de licitaţie electronică, organizată în vederea încheierii acordului cadru, având ca obiect „Achiziţie publică legume”, prin care se solicită, în temeiul art. 278 alin. (2), alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, anularea deciziei de respingere a ofertei P.F.A. AMARIEI G. PETRU ca inacceptabilă şi a raportului comisiei de evaluare, precum şi obligarea autorităţii contractante de a lua în considerare documentele justificative depuse în dovedirii capacităţii tehnice şi/sau profesionale şi calificarea ofertei P.F.A. AMARIEI G. PETRU pentru a participa la etapa de licitaţie electronică. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza legii şi a documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR

§ 2

DECIDE: Admite excepţia tardivităţii contestaţiei formulate de către P.F.A. AMARIEI G. PETRU, invocată din oficiu. Pe cale de consecinţă, respinge contestaţia formulată de P.F.A. AMARIEI G. PETRU, cu sediul în localitatea Horodniceni, sat Rotopăneşti, nr. 17, judeţul Suceava, în contradictoriu cu DIRECŢIA GENERALĂ DE ASISTENŢĂ SOCIALĂ ŞI PROTECŢIA COPILULUI VRANCEA, cu sediul în Focşani, b-dul. Gării, nr. 13, judeţul Vrancea, ca tardivă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de zece zile de la comunicare. 2/2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 42.827 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6 Sector 3, Bucureşti, România,CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. .. Data: ... Prin contestaţia nr. 2/04.01.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 84/05.01.2016, depusă de SC ... ... SRL, cu sediul în ..., lider al asocierii formată din SC ... ... SRL – SC ... ... SRL, reprezentată legal prin Rusu Maria, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către ... ... ... ... ..., cu sediul în ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „cerere de oferte”, organizată în vederea încheierii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Construcţii şi montare panouri semnalizare-informare trasee turistice şi foişoare de observaţie”, cod CPV:

§ 2

45223210-1,

§ 3

s-a

§ 4

solicitat:

§ 5

„anularea

§ 6

adresei

§ 7

nr. 30839/30.12.2015, de comunicare a rezultatului procedurii, prin care oferta Asocierii SC ... ... SRL – SC ... ... SRL a fost considerată inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1) lit. d) din HG nr. 925/2006; anularea tuturor actelor subsecvente emise, privind rezultatul procedurii şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei subscrisei, de la etapa evaluării admisibilităţii acesteia; obligarea autorităţii contractante la stabilirea unui nou raport al procedurii, cu respectarea prevederilor legale şi a fişei de date a achiziţiei, precum şi a documentaţiei de atribuire; „recuperarea” cheltuielilor aferente emiterii poliţei de bună conduită.”

§ 8

În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: 1

§ 9

Admite contestaţia formulată de SC ... ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... ......... .... Anulează raportul procedurii şi actele subsecvente şi obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor legale, a documentaţiei de atribuire, a deciziei CNSC nr. .../ .../ .../ ...şi a celor reţinute în motivarea aferentă prezentei, în termen de 10 zile. Dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu prevederile art. 280 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. MOTIVARE În luarea deciziei s-au avut în vedere următoarele: Prin contestaţia nr. 2/04.01.2016, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 84/05.01.2016, depusă de SC ... ... SRL, lider al asocierii formată din SC ... ... SRL – SC ... ... SRL, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii, emisă de către ... ......... ..., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de „cerere de oferte” organizată în vederea încheierii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Construcţii şi montare panouri semnalizare-informare trasee turistice şi foişoare de observaţie”, cod CPV:

§ 10

45223210-1,

§ 11

s-a

§ 12

solicitat:

§ 13

„anularea

§ 14

adresei

§ 15

nr. 30839/30.1.22015, de comunicare a rezultatului procedurii, prin care oferta Asocierii SC ... ... SRL – SC ... ... SRL a fost considerată inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1) lit. d) din HG nr. 925/2006; anularea tuturor actelor subsecvente emise, privind rezultatul procedurii şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei subscrisei, de la etapa evaluării admisibilităţii acesteia; obligarea autorităţii contractante la stabilirea unui nou raport al procedurii, cu respectarea prevederilor legale şi a fişei de date a achiziţiei, precum şi a documentaţiei de atribuire; „recuperarea” cheltuielilor aferente emiterii poliţei de bună conduită.” În fapt, contestatorul precizează următoarele aspecte cu privire la prezenta procedură de atribuire: - potrivit procesului verbal al şedinţei de deschidere a ofertelor având nr. 22964/10.09.2015, au depus oferte un număr de 3 operatori economici; - ulterior analizării ofertelor, prin adresa nr. 24539/02.10.2015, autoritatea contractantă a solicitat clarificări cu privire la documentele de calificare şi justificarea preţului neobişnuit de scăzut, în raport cu ceea ce urmează a fi executat; în termenul 2

§ 16

stabilit, prin adresa nr. 945/06.10.2016, s-a răspuns în mod clar, concis şi fără ambiguităţi; - prin adresa nr. 25917/19.10.2015, autoritatea contractantă solicită clarificări cu privire la documentele de calificare şi documentele suport relevante din cadrul cărora să rezulte că operatorul economic poate dispune de instalaţiile/utilajele echipamentele comunicate, respectiv dovada că acestea sunt funcţionale (atestat de bord, revizii tehnice la zi), la care s-a răspuns clar, concis şi fără ambiguităţi, în termenul precizat, cu adresa fără nr. din data de 22.10.2015; - prin răspunsul dat, în adresa nr. 945/06.10.2015, cu privire la justificarea preţului neobişnuit de scăzut, asocierea a răspuns clar, concis şi fără ambiguităţi, în conformitate cu prevederile art. 202, transmiţând comisiei de evaluare toate documentele solicitate care au stat la baza întocmirii ofertei financiare, respectiv: preţuri de la furnizori, pentru principalele materiale; modul de organizare şi metodele utilizate în cadrul procesului de lucru; nivelul de salarizare a forţei de muncă; costurile implicate de anumite utilaje sau echipamente de lucru; justificarea cheltuielilor privind transportul materialelor; - toate documentele / justificările au fost realizate în conformitate cu cerinţele şi listele de cantităţi din documentaţia de atribuire (fişa de date a achiziţiei, caiet de sarcini, memorii tehnice, liste de cantităţi întocmite de proiectant şi însuşite de autoritatea contractantă); - prin adresa nr. 26830/28.10.2015, autoritatea contractantă transmite comunicarea rezultatului procedurii, precizând că oferta asocierii a fost respinsă ca inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1) lit. f) din HG nr. 925/2006; ulterior, prin adresa nr. 1073/ 02.11.2015, prezenta asociere formulează contestaţie; prin Decizia CNSC nr. .../.../.../19.11.2015, Consiliul admite contestaţia şi anulează raportul procedurii şi comunicările aferente, obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor şi stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 10 zile de la primirea deciziei; - în acest sens, prin adresa nr. 29285/10.12.2015, autoritatea contractantă solicită clarificări cu privire la: modul în care au fost incluse în preţul ofertei, cheltuielile conexe organizării de şantier; „explicarea în detaliu a încadrării în termenul propus pentru realizarea lucrărilor din punct de vedere al necesarului de consum, al orelor de manoperă conform numărului de muncitori declarat, inclusiv prezentarea câte unui grafic de execuţie a lucrărilor (pe zile) cu reprezentarea necesarului de ore de manoperă şi utilaje pentru fiecare obiect”; - în data de 10.12.2015, SC ... ... SRL transmite către autoritatea contractantă o solicitare de remediere, cu privire la aspectele din cuprinsul adresei de clarificări nr. 29285/ 10.12.2015, însă autoritatea contractantă nu a răspuns; 3

§ 17

- prin adresa nr. 1293/14.12.2015, SC ... ... SRL răspunde adresei de solicitare clarificări nr. 29285/10.12.2015, în termenul solicitat, în cuprinsul căreia, se specifică: modul şi capitolul în care au fost cuprinse cheltuielile la care comisia de evaluare face referire; graficele privind resursele aferente orelor de manoperă şi utilaje pe zile, pentru fiecare obiect, aşa cum au fost acestea solicitate; - contestatorul precizează că, în documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a solicitat prezentarea graficelor menţionate în cuprinsul adresei mai sus amintite; - ulterior, prin adresa nr. 30839/30.12.2015, autoritatea contractantă a comunicat rezultatul procedurii, precizând următoarele motive, în respingerea ofertei: „oferta dumneavoastră este considerată inacceptabilă, potrivit art. 36, alin. (1), lit. d) din HG nr. 925/2006 (...) deoarece din analiza listei cuprinzând consumurile de mâna de lucru, cumulat pe proiect, se constată că numărul total de ore de manoperă directă necesar şi declarat pentru execuţia lucrărilor ce fac obiectul achiziţiei, este de 10.104,66 ore şi, ţinând cont de numărul de personal direct implicat în execuţia lucrărilor, conform F10 – Declaraţie privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului completat de către cei doi asociaţi, respectiv 16 persoane, coroborat cu durata de finalizare lucrări de execuţie (D1) (zile) ofertată, care reprezintă şi factor de evaluare, respectiv 30 zile, rezultă numărul de ore pe care trebuie să le presteze un lucrător pe zi: 10.104,66 ore/16 lucrători/30 zile = 21.05 ore/lucrător/zi”. Analizând motivul declarării ofertei ca inacceptabilă, contestatorul prezintă următoarele argumente care să demonstreze că decizia autorităţii contractante este eronată şi neîntemeiată: - autoritatea contractantă nu a solicitat şi prezentat în documentaţia de atribuire, prezentarea unui grafic de execuţie a lucrărilor (pe zile), cu reprezentarea necesarului de ore de manoperă şi utilaje pe fiecare obiect; - în adresa nr. 30839/30.12.2015, comisia de evaluare precizează clar faptul că Asocierea, prin cumularea resurselor, prezintă: „16 persoane (...) şi ţinând cont de numărul de personal direct implicat în execuţia lucrărilor, conform Formularului nr. 10 – Declaraţie privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului, completat de către cei doi asociaţi, respectiv 16 persoane (...)”, în opinia contestatorului, acest aspect fiind fals; - prin adresa nr. 945/06.12.2015, SC ... ... SRL răspunde la solicitarea de clarificări nr. 24539/02.10.2015, iar în documentele transmise se regăseşte şi Formularul 10, atât pentru SC ... ... SRL (lider de Asociere), cât şi pentru asociatul SC ... ... SRL, unde se precizează în mod clar, numărul personalului de execuţie, respectiv: SC ... ... SRL = 16 persoane, SC ... ... SRL = 28 persoane, rezultând astfel un număr de 44 persoane, iar numărul 4

§ 18

de ore prestate de un lucrător este: 10.104,66 ore / 44 lucrători / 30 zile = 7,66 ore/lucrător/zi. Având în vedere prevederile art. 190 alin. (3) din OUG nr. 34/2006, precum şi Ordinul nr. 509 al ANRMAP, contestatorul consideră că a întocmit/prezentat în mod corespunzător documentele privind personalul de execuţie, respectând în totalitate cerinţele şi modul de prezentare din documentaţia de atribuire. De asemenea, consideră că oferta sa nu se încadrează în prevederile art. 36 alin. (1), lit. d) din HG nr. 925/2006, deoarece asocierea a transmis toate documentele care au stat la baza întocmirii ofertei; motivarea autorităţii contractante cu privire la numărul de muncitori alocaţi, precum şi supraîncărcarea constatată din punct de vedere al timpului necesar de lucru pe un lucrător este eronată şi neîntemeiată. Totodată, contestatorul precizează că, având în vedere comunicarea rezultatului procedurii nr. 26830/28.10.2015, prin care oferta asocierii a fost declarată inacceptabilă, conform art. 36 alin. (1), lit. f) din HG nr. 925/2006, coroborat cu art. 202 şi 203 din OUG nr. 34/2006, cât şi motivul contestaţiei nr. 1073/02.11.2015, rezultă că autoritatea contractantă a încălcat dispoziţiile Deciziei CNSC nr. .../.../2517/19.11.2015, având obligaţia de a reevalua doar elementele ce au făcut obiectul „lucrului judecat” şi, în mod abuziv a constatat noi motive de a declara oferta inacceptabilă. În vederea soluţionării contestaţiei în cauză, prin adresa nr. 283/4- C1/06.01.2016, Consiliul solicită autorităţii contractante documentele emise de la primirea ultimei Decizii CNSC şi până în prezent, în copie certificată, în conformitate cu dispoziţiile art. 274, 213 şi 2563 din OUG nr. 34/2006. Prin adresa nr. 704/18.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1304/18.01.2016, autoritatea contractantă transmite punctul de vedere cu privire la contestaţia în cauză. Referitor la afirmaţia contestatorului privind „obligarea autorităţii contractante de către CNSC la reevaluarea ofertelor şi stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 10 zile de la primirea Deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice”, autoritatea contractantă menţionează că membrii comisiei de evaluare au reanalizat oferta financiară prezentată de către Asocierea SC ... ... SRL – SC ... ... SRL, luând în considerare motivarea contestării primului raport al procedurii, analizând inclusiv propunerea tehnică coroborat cu documentele de calificare, referitor la personalul implicat în execuţia lucrărilor, formulând concluziile exprimate în procesul verbal nr. 29364 din data de 04.12.2015. Astfel, în vederea analizării propunerii tehnice, s-au solicitat clarificări ofertantului, prin adresa nr. 29825/10.12.2015, acesta răspunzând prin adresa nr. 1293/30041/14.12.2015. În ceea ce priveşte precizarea contestatorului referitor la faptul că „în documentaţia de atribuire ce a fost pusă la dispoziţie, aceasta nu 5

§ 19

cuprinde/se solicită prezentarea graficelor solicitate de autoritatea contractantă în adresa de clarificări mai sus amintită, graficul de execuţie reprezentând o componentă tehnică, iar în fişa de date a achiziţiei, cap. IV.4.1 – Modul de prezentare a propunerii tehnice – nu se regăseşte această cerinţă”, autoritatea contractantă menţionează că membrii comisiei de evaluare au solicitat „prezentarea câte unui grafic de execuţie a lucrărilor (pe zile) cu reprezentarea necesarului de ore de manoperă şi utilaje pentru fiecare obiect” numai pentru a se interpreta fără echivoc posibilitatea ofertantului de a executa lucrările în termenul propus cu personalul prezentat, respectiv exprimarea vizuală a explicării în detaliu a încadrării în termenul propus pentru realizarea lucrărilor din punct de vedere al necesarului de orelor de manoperă conform numărului de muncitori declarat (potrivit paragrafului nr. 3 din solicitarea de clarificări). În ceea ce priveşte numărul de lucrători direct implicaţi în execuţia lucrărilor, conform formularelor nr. 10 – Model declaraţie privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului, completate de către cei doi asociaţi, se poate constata că acestea cuprind două secţiuni: 1. Informaţii privind angajaţii proprii şi 2. Personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului. Coroborând datele cuprinse în aceste formulare şi documentele suport din care trebuie să rezulte informaţiile referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea fiecărei persoane propuse în cadrul echipei de execuţie, după cum se precizează în fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă apreciază că este evident că s-a calculat corect numărul de lucrători propus pentru îndeplinirea contractului şi respectiv numărul de ore de muncă pentru un lucrător pe zi. Ulterior, prin adresa nr. 704/18.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1632/22.01.2016, autoritatea contractantă transmite documentele emise de la primirea ultimei Decizii CNSC şi până în prezent. Prin adresa nr. 62/22.01.2016, înregistrată la CNSC sub nr. 1687/22.01.2016, SC ... ... SRL, transmite o completare a contestaţiei, precizând că, în situaţia în care comisia de evaluarea ar fi dorit să clarifice, în mod obiectiv, personalul alocat pentru execuţia lucrării (motiv pentru care a solicitat şi graficele detaliate pe zile), aceasta avea obligaţia de a lua în considerare atât datele scrise/precizate în Formularul F 10 a SC ... ... SRL, cât şi a asociatului SC ... ... SRL. Astfel, din formularul F 10 al SC ... ... SRL rezultă în mod clar faptul că pentru execuţia lucrării este alocat un număr de 28 persoane din care 2 personal de conducere şi 16 personal calificat + deservire - asociatul SC ... ... SRL, rezultă alocarea unui număr de 28 persoane, structurat astfel: RTE – 1 pers. Şef echipă – 1 pers. Sudor – 1 pers. Maşinişti – 2 pers. Constructor montator – 2 pers. Fierar betonist – 1 pers. Zugrav vopsitor – 2 pers. Tâmplar – pers. Dulgher – 2 pers. Muncitori deservire construcţii montaj – 15 pers. (personal necalificat), personal ce este exclusiv pentru execuţia lucrărilor de construcţii. 6

§ 20

Contestatorul precizează că în fişa de date a achiziţiei cap. III.2.3. Capacitatea tehnică şi/sau profesională, „Cerinţa nr. 3 – Personal. Ofertantul trebuie să facă dovada că poate implica, pentru îndeplinirea corespunzătoare şi încadrarea în durata contractului, inclusiv următorul personal de specialitate: muncitori calificaţi pentru posturile nominalizate: cel puţin un inginer având specializarea construcţii civile şi un inginer având specializarea în domeniul sudurii, aceştia posedând experienţa profesională generală de minim 5 ani; cel puţin un responsabil tehnic cu execuţia conf. art. 14 din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii; cel puţin un topometrist (...)”. În sensul celor de mai sus, contestatorul subliniază că din cerinţa minimă de calificare impusă de autoritatea contractantă nu rezultă prezentarea/solicitarea personalului necalificat necesar pentru execuţie. Contestatorul consideră că autoritatea contractantă avea obligaţia de a solicita clarificări, ţinând cont şi de dispoziţiile art. 2 din OUG nr. 34/2006. În final, contestatorul susţine că îşi menţine criticile din contestaţie, solicitând Consiliului să admită contestaţia şi să anuleze comunicarea rezultatului procedurii, precum şi actele subsecvente acesteia; dispunerea reevaluării ofertelor, precum şi continuarea procedurii din faza stabilirii ofertelor admisibile. Analizând susţinerile şi documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... ......... ..., a organizat, în calitate de autoritate contractantă, procedura de atribuire, prin „cerere de oferte”, organizată în vederea încheierii contractului de achiziţie publică având ca obiect: „Construcţii şi montare panouri semnalizare-informare trasee turistice şi foişoare de observaţie”, cod CPV: 45223210-1, elaborând, în acest sens, documentaţia de atribuire aferentă şi publicând, în SEAP, invitaţia de participare nr. .../.... Conform cap. II.2.1 din invitaţia de participare, valoarea estimată a achiziţiei este de: 2.633.400 lei fără TVA. De asemenea, potrivit cap. IV.2.1), din invitaţia de participare, criteriu de atribuire ales este: „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, factorii de evaluare şi ponderea aferentă acestora fiind: „preţul ofertei: 70%, durata de finalizare lucrări de execuţie: 30%”. Garanţia de bună conduită depusă de către contestator este în valoare de 26.334,00 lei. Anterior, în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, a fost formulată, de către SC ... ... SRL, contestaţia nr. 1073/02.11.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 21181/02.11.2015, împotriva rezultatului procedurii, comunicat prin adresa nr. 26830/28.10.2015, emisă de către autoritatea contractantă. Prin Decizia nr. .../.../... din data 19.11.2015, Consiliul a admis contestaţia nr. 1073/02.11.2015 formulată de SC ... ... SRL astfel: 7

§ 21

„Admite contestaţia formulată de SC ... ... SRL, în contradictoriu cu ... ......... ... şi anulează raportul procedurii de atribuire şi comunicările privind rezultatul procedurii. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor şi stabilirea rezultatului procedurii, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, cu respectarea celor din motivare, a documentaţiei de atribuire şi a dispoziţiilor legale în materia achiziţiilor publice. Dispune continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea celor anterior dispuse”. Ulterior, autoritatea contractantă a redactat raportul procedurii de atribuire nr. 30838/30.12.2015, în cuprinsul căruia a consemnat că oferta SC ... ... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă. Decizia de mai sus a fost transmisă SC ... ... SRL prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 30839/30.12.2015; ulterior luării la cunoştinţă a conţinutului documentului anterior, ofertantul în cauză a formulat contestaţia dedusă soluţionării, susţinând că a „întocmit/prezentat în mod corespunzător documentele privind personalul de execuţie, respectând în totalitate cerinţele şi modul de prezentare din documentaţia de atribuire”. Faţă de cele de mai sus, Consiliul va soluţiona contestaţia analizând modalitatea în care a evaluat autoritatea contractantă oferta SC ... ... SRL, luând în considerare prevederile documentatiei de atribuie, legislaţia incidentă din domeniul achiziţiilor publice, motivarea aferentă Deciziei CNSC nr. .../.../... din data ...şi susţinerile părţilor. În acest sens, Consiliul va reţine că, potrivit actului atacat, adresa de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire nr. 30839/ 30.12.2015 (pagina 23 din dosarul achiziţiei, transmis de autoritatea contractantă la dosarul cauzei), oferta SC ... ... SRL a fost respinsă ca inacceptabilă, în temeiul art. 36 alin. (1) lit. d) din HG nr. 925/2006, potrivit cărora „oferta este considerată inacceptabilă în următoarele situaţii: (...) nu asigură respectarea reglementărilor obligatorii referitoare la condiţiile specifice de muncă şi de protecţie a muncii, atunci când această cerinţă este formulată în conformitate cu prevederile art. 34 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă”, cu următoarea motivare: „(...) din analiza Listei cuprinzând consumurile de mână de lucru cumulat pe proiect se constată că numărul total de ore de manoperă directă necesar şi declarat pentru execuţia lucrărilor ce fac obiectul achiziţiei este de 10.104,66 ore şi, ţinând cont de numărul de personal direct implicat în execuţia lucrărilor, conform Formularului nr. 10 – Declaraţie privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului completat de către cei doi ofertanţi, respectiv 16 persoane, coroborat cu Durata de finalizare lucrări de execuţie (Dl)(zile) ofertată, care reprezintă şi factor de evaluare, respectiv 30 zile, rezultă numărul de ore pe care trebuie să-l presteze un lucrător pe zi: 10.104,66 ore/16 lucrători/30 zile = 21,05 ore/lucrător/zi. 8

§ 22

Mai mult, inclusiv din graficul Gantt prezentat de către ofertant pentru a justifica asigurarea necesarului de personal pentru execuţia obiectivului se constată o supraîncărcare din punct de vedere al timpului necesar de lucru pe un lucrător”. Totodată, Consiliul va reţine că raţionamentul care a condus la soluţia pronunţată în Decizia nr. .../.../... din data ...este următorul: „(...) solicitarea autorităţii contractante a avut un caracter general şi răspunsul contestatoarei a fost în consecinţă, transmiţând justificările pe care le-a considerat necesare. Autoritatea contractantă trebuia să facă o evaluare iniţială a ofertei şi apoi să solicite în concret care elemente ale propunerii financiare trebuie justificate. Pe de altă parte, aşa cum impun dispoziţiile art. 202 din OUG nr. 34/2006 autoritatea contractantă trebuia să verifice răspunsurile transmise de ofertant care justifică preţul respectiv. Autoritatea contractantă s-a mulţumit doar să consemneze că „ofertantul nu a luat în calcul toate cheltuielile pe care să le prevadă pentru îndeplinirea corepunzătoare a contractului de lucrări ce urmează a fi atribuit, oferta acestuia considerându-se inacceptabilă. (...) În raport de cele mai sus reţinute, Consiliul constată că evaluarea realizată de autoritatea contractantă a înregistrat abateri de la cadrul legal, motiv pentru care se impune clarificarea cu asocierea în discuţie a aspectelor mai sus reţinute. De altfel, aşa cum a fost mai sus reţinut, SC ... ... SRL, în cadrul actului de răspuns la solicitarea adresată şi-a manifestat disponibilitatea pentru transmiterea oricăror informaţii necesare comisiei de evaluare şi a atras atenţia autorităţii contractante asupra clarităţii solicitării, respectiv „vă rugăm să ne precizaţi clar, concis şi fără ambiguităţi, poziţiile, din oferta asocierii SC ... ... SRL- SC ... ... SRL, la care doriţi justificarea/confirmarea lor.” Aşadar, este clar că autoritatea contractantă trebuia să îi solicite asocierii SC ... ... SRL- SC ... ... SRL, clarificări în legătură cu aspectele reclamate, mai cu seamă că aceasta nu întârzia exagerat şi nu afecta evaluarea ofertelor, ci servea exercitării dreptului ofertantului de a îşi demonstra cu claritate calificarea şi realizarea unei evaluări cât mai temeinice a ofertei sale, mai ales prin prisma respectării principiului eficienţei utilizării fondurilor publice, principiu prevăzut a sta la baza atribuirii contractelor de achiziţie publică, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006. Dreptul în discuţie al ofertantului nu trebuie să fie unul iluzoriu, ci efectiv, sens în care se impunea solicitarea de clarificări. Mai mult, potrivit art. 78 din H.G. nr. 925/2006, comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Clarificarea este necesară pentru ca autoritatea să nu fie nevoită să deducă ea însăşi elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informaţii insuficiente sau nerelevante. În opinia Consiliului, concluzia de mai sus este în consonanţă şi cu practica instanţelor Uniunii Europe, respectiv Tribunalul de Primă Instanţă de la Luxemburg, care, în hotărârea sa din 10 decembrie 2009, cauza T-195/08, Antwerpse Bouwwerken NV împotriva Comisiei Europene, la pct. 56 şi 57 a 9

§ 23

statuat că „este contrar principiului bunei administrări ca această ofertă să fie respinsă de Comisie fără ca aceasta să îşi exercite posibilitatea de a solicita precizări. A i se recunoaşte, în asemenea împrejurări, o putere discreţionară absolută ar fi contrar principiului tratamentului egal (a se vedea în acest sens Hotărârea Tribunalului din 27 septembrie 2002, Tideland Signal/Comisia, T- 211/02, Rec., p.II-3781, punctele 37 şi 38). Mai mult, principiul proporţionalităţii impune ca actele instituţiilor să nu depăşească limitele a ceea ce este adecvat şi necesar în scopul realizării obiectivelor urmărite, înţelegându-se că, în cazul în care este posibilă o alegere între mai multe măsuri adecvate, trebuie să se recurgă la cea mai puţin constrângătoare, iar inconvenientele cauzate nu trebuie să fie disproporţionate în raport cu scopurile urmărite (Hotărârea Curţii din 5 mai 1998, National Farmers’ Union şi alţii, C-157/96, pct. 60). Acest principiu impune autorităţii contractante, atunci când aceasta se confruntă cu o ofertă ambiguă, iar o cerere de precizări cu privire la conţinutul ofertei menţionate ar putea asigura securitatea juridică în acelaşi mod precum respingerea imediată a ofertei în cauză, să solicite precizări candidatului vizat, mai degrabă, decât să opteze pentru respingerea pură şi simplă a ofertei acestuia (a se vedea în acest sens Hotărârea Tideland Signal/Comisia, pct. 56 de mai sus, pct. 43)". Cu alte cuvinte, în absenţa clarificărilor relevante, cele raţionate de autoritate în raportul procedurii de atribuire şi în punctul său de vedere nu pot fi reţinute de Consiliu. Autoritatea are obligaţia să asigure ofertanţilor toate condiţiile pentru ca aceştia să îşi poată justifica şi proba calificarea şi conformitatea ofertei. În concluzie, în lipsa unei solicitării de clarificare, care să respecte dispoziţiile art. 78 din HG nr. 925/2006, mai sus reţinute, se constată că evaluarea realizată de autoritate a înregistrat abateri de la cadrul legal, motiv pentru care se impune clarificarea şi reevaluarea ofertei contestatoarei cu privire la aspectele în referinţă, pentru a permite realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Jurisprudenţa Consiliului este constantă, în sensul că orice decizie a autorităţii contractante privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele. Având în vedere toate aspectele mai sus evocate, solicitările contestatorului privind anularea comunicării rezultatului procedurii şi reevaluarea ofertei depusă de asocierea SC ... ... SRL- SC ... ... SRL, sunt întemeiate, urmând a fi admise de Consiliu”. Verificând modalitatea în care a pus în aplicare ... ......... ... decizia anterioară, Consiliul va reţine că, prin adresa nr. 29825/10.12.2015, aceasta a solicitat contestatorului, printre altele, „explicarea în detaliu a încadrării în termenul propus pentru realizarea lucrărilor din punct de vedere al necesarului de consum al orelor de manoperă conform numărului de muncitori declarat, inclusiv prezentarea câte unui grafic de execuţie a lucrărilor (pe zile) cu reprezentarea necesarului de ore de manoperă şi utilaje pentru fiecare obiect”; SC ... ... SRL răspunzând, prin adresa nr. 1283/14.11.2015, înregistrată la sediul autorităţii contractante sub nr. 30041/14.12.2015, la care a anexat graficul solicitat. 10

§ 24

Referitor la primul motiv invocat de autoritatea contractantă pentru respingerea ofertei contestatorului, respectiv că „(...) din analiza Listei cuprinzând consumurile de mână de lucru cumulat pe proiect (...) rezultă numărul de ore pe care trebuie să-l presteze un lucrător pe zi: 10.104,66 ore/16 lucrători/30 zile = 21,05 ore/lucrător/zi”, Consiliul va reţine următoarele: Potrivit listei cuprinzând consumurile cu mâna de lucru cumulat pe proiect, aflată la pagina 455 din dosarul nr. .../2015, totalul orelor de manoperă necesare pentru execuţia contractului, asumat de către contestator, este de 10.104,66 ore. La secţiunea „III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date a achiziţiei, autoritatea contractantă a solicitat „Cerinţa nr. 3 – Personal: Ofertantul trebuie să faca dovada că poate implica, pentru îndeplinirea corespunzatoare şi încadrarea în durata contractului, inclusiv următorul personal de specialitate: - muncitori calificaţi pentru posturile nominalizate; - cel puţin un inginer având specializarea construcţii civile şi un inginer având specializarea în domeniul sudurii, aceştia posedând experienţă profesională generala de minim 5 ani; - cel puţin un responsabil tehnic cu execuţia conf. art. 14 din Legea 10/1995 privind calitatea în construcţii; - cel puţin un topometrist”; în cadrul modalităţii de dovedire aferentă fiind stipulat că „Se vor prezenta: Formularul nr. 10 - Declaraţia privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului, împreună cu documente suport din care să rezulte informaţiile referitoare la studiile, pregătirea profesională şi calificarea fiecărei persoane propuse în cadrul echipei de execuţie (…) experţii indicaţi au fost stabiliţi la un nivel minim prin raportare la durata de execuţie maxim acceptată, sens în care operatorii economici vor asigura corelarea propunerii tehnice şi a calendarului de implementare a contractului cu echipa de execuţie, suplimentând după caz componenţa acesteia, astfel încât pe baza documentelor prezentate să rezulte fezabilitatea/ sustenabilitatea propunerii tehnice”. Din studiul dosarului nr. .../2015, Consiliul va reţine că, pentru dovedirea modalităţii de îndeplinire a Cerinţei nr. 3 – Personal de la secţiunea „III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date a achiziţiei, contestatorul a prezentat: - Formularul nr. 10, pentru asociatul SC ... ... SRL (pagina 293 şi verso din dosarul nr. .../2015), din care rezultă că acest operator economic dispune de 16 persoane având calitatea de „muncitori calificaţi + deservire”, 10 dintre aceştia fiind nominalizaţi ca „personal responsabil pentru îndeplinirea contractului”; - Formularul nr. 10, pentru asociatul SC ... Construct SRL (filele 367 – 368 din dosarul nr. .../2015), din care rezultă că acest operator economic dispune de un total de 28 de angajaţi, din care 13 persoane sunt personal calificat şi 15 „muncitori deservire construcţii montaj”. Referitor la acest aspect, Consiliul va reţine că autoritatea contractantă a consemnat, în mod eronat, în raportul procedurii de 11

§ 25

atribuire nr. 30838/30.12.2015, că „numărul de personal direct implicat în execuţia lucrărilor, conform Formularului nr. 10 – Declaraţie privind personalul responsabil pentru îndeplinirea contractului completat de către cei doi ofertanţi” ar fi de 16 persoane deoarece nu a luat în considerare eventualul personal necalificat a cărui identitate, nefiind solicitată în cuprinsul Cerinţei nr. 3 – Personal de la secţiunea „III.2.3.a) Capacitatea tehnică şi/sau profesională” din fişa de date a achiziţiei, nu a fost nominalizat de către contestator şi nici nu a fost depus vreun înscris pentru aceste persoane. Ori, întrucât raţionamentul autorităţii contractante, care a condus la respingerea ofertei contestatorului, a fost de a lua în calcul doar personalul calificat, a cărui identitate a fost indicată la secţiunea 2 din formularele nr. 10 ale celor doi asociaţi fără a ţine cont şi de existenţa personalului necalificat, Consiliul va reţine că aceasta a determinat în mod eronat numărul mediu de ore pe muncitor şi pe zi, prin calculul 10.104,66 ore/16 lucrători/30 zile = 21,05 ore/lucrător/zi. Pe de altă parte, din cuprinsul formularului de ofertă, aflat la pagina 393 din dosarul nr. .../2015, Consiliul va reţine că termenul asumat de contestator pentru execuţia lucrărilor este de o lună, interval care cuprinde un anumit număr de zile nelucrătoare, al căror număr şi modalitate de retribuire nu a fost clarificată/ descrisă potrivit prevederilor legale în vigoare. Prin adresa nr. 29825/10.12.2015, autoritatea contractantă a solicitat contestatorului „explicarea în detaliu a încadrării în termenul propus pentru realizarea lucrărilor din punct de vedere al necesarului de consum al orelor de manoperă conform numărului de muncitori declarat, inclusiv prezentarea câte unui grafic de execuţie a lucrărilor (pe zile) cu reprezentarea necesarului de ore de manoperă şi utilaje pentru fiecare obiect”; prin adresa nr. 1293/14.11.2015, contestatorul limitându-se să răspundă că „vă transmitem graficul solicitat de comisia de evaluare”. Referitor la acest aspect, Consiliul va reţine că, deşi autoritatea contractantă, prin solicitarea de clarificare nr. 29825/10.12.2015, a oferit asocierii SC ... ... SRL – SC ... ... SRL posibilitatea ca acesta să îşi poată justifica şi proba termenul de execuţie ofertat, astfel cum a dispus CNSC prin decizia anterioară, respectiva asociere a ales, prin manifestarea propriei voinţe, să nu explice/justifice în detaliu încadrarea în termenul propus pentru realizarea lucrărilor din punct de vedere al necesarului de consum al orelor de manoperă conform numărului de muncitori declarat, mulţumindu-se să transmită autorităţii contractante doar un simplu grafic de execuţie a lucrărilor. În acest context, Consiliul va reţine că, deşi în graficul transmis de contestator este indicat explicit un număr de 26 de zile lucrătoare pentru execuţia contractului, autoritatea contractantă s-a raportat, în mod eronat, la un termen de 30 de zile, atunci când a determinat numărul mediu de ore pe muncitor şi pe zi. 12

§ 26

Ori, întrucât cele două valori utilizate de autoritatea contractantă în verificarea sustenabilităţii, respectiv numărul de muncitori şi numărul de zile au fost eronate, Consiliul va reţine că aceasta a respins oferta contestatorului în baza unor calcule întemeiate pe simple prezumţii/ supoziţii ale comisiei de evaluare, şi nu pe date certe aflate în oferta contestatorului. Astfel cum a reţinut Consiliul în decizia anterioară, „potrivit art. 78 din HG nr. 925/2006, comisia de evaluare are obligaţia de a stabili care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei oferte, precum şi perioada de timp acordată pentru transmiterea clarificărilor. Comunicarea transmisă în acest sens către ofertant trebuie să fie clară, precisă şi să definească în mod explicit şi suficient de detaliat în ce constă solicitarea comisiei de evaluare. Clarificarea este necesară pentru ca autoritatea să nu fie nevoită să deducă ea însăşi elemente ale documentelor prezentate de ofertant, pe baza unor informaţii insuficiente sau nerelevante”. Orice decizie a autorităţii privind admiterea sau respingerea unei oferte trebuie fundamentată pe o evaluare temeinică a ofertei, sub toate aspectele acesteia, şi pe probe concludente, iar nu pe elemente insuficiente/neclare sau incerte sau a unei decizii comerciale - care nu permit realizarea unei evaluări obiective a ofertei. Anterior finalizării evaluării ofertelor, autoritatea contractantă ar fi trebuit să stabilească cu exactitate dacă durata de execuţie ofertată de asocierea SC ... ... SRL – SC ... ... SRL este una reală şi fermă, cu implicaţii evidente asupra preţului ofertat. Numai în urma obţinerii şi verificării justificării duratei de execuţie ofertată şi a preţului, autoritatea contractantă putea stabili realitatea şi corectitudinea formării acesteia. Consiliul reţine faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei, trebuie să ţină cont de toate prevederile legale în vigoare, astfel nu pot propune durate de execuţie şi/sau preţuri care nu sunt rezultatul liberei concurenţe sau care nu pot fi justificate doar în baza unei simple decizii comerciale. În încercarea de a oferta un punctaj cât mai scăzut, operatorii economici nu pot propune durate de execuţie şi/sau preţuri a căror realitate nu o pot justifica, având la bază simpla prezumţie că urmare a declarării ca şi câştigătoare a ofertei sale, vor găsi modalitatea de organizare pentru a se încadra în limitele ofertate. Ofertanţii nu trebuie să vicieze rezultatul procedurii, prin ofertarea unor durate de execuţie şi/ sau preţuri fără suport legal, în baza unor supoziţii proprii, fapt pentru care autoritatea contractantă are obligaţia de a evalua ofertele ţinând seama de toate elementele avute în vedere la stabilirea valorilor ofertate pentru factorii din componenţa criteriului de atribuire, pentru a se asigura de fezabilitatea şi sustenabilitatea acestora. În evaluarea ofertelor (care cuprinde propunerea tehnică şi financiară potrivit art. 3 lit. q) din OUG nr. 34/2006) anormal de scăzute, 13

§ 27

autoritatea contractantă a aplicat prevederile art. 201 coroborat cu art. 202 din OUG nr. 34/2006, 361 şi 78 din HG nr. 925/2006 şi art. 55 din Directiva 2004/18/CE, în sensul că a stabilit care sunt clarificările şi completările formale sau de confirmare necesare pentru evaluarea fiecărei oferte. De asemenea, autoritatea contractantă în etapa de evaluare a trebuit să respecte principiile expres reglementate la art. 2 alin. (2) din OUG nr. 34/2006 respectiv cel al nediscriminării, tratamentului egal, transparenţei şi asumarea răspunderii. Modul superficial/generalist în care a fost evaluată oferta contestatorului rezultă şi din cel de-al doilea aspect invocat de autoritatea contractantă în respingerea ofertei contestatorului, respectiv că „Mai mult, inclusiv din graficul Gantt prezentat de către ofertant pentru a justifica asigurarea necesarului de personal pentru execuţia obiectivului se constată supraîncărcare din punct de vedere al timpului necesar de lucru pe un lucrător”. Referitor la acest aspect, Consiliul va reţine că, potrivit prevederilor art. 207 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, „în cadrul comunicării prevăzute la art. 206 alin. (2), autoritatea contractantă are obligaţia de a informa ofertanţii/candidaţii care au fost respinşi sau a căror ofertă nu a fost declarată câştigătoare asupra motivelor care au stat la baza deciziei respective, după cum urmează: (...) pentru fiecare ofertă respinsă, motivele concrete care au stat la baza deciziei de respingere, detaliindu-se argumentele în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă şi/sau neconformă, îndeosebi elementele ofertei care nu au corespuns cerinţelor de funcţionare şi performanţă prevăzute în caietul de sarcini”; sintagma „Mai mult, inclusiv din graficul Gantt prezentat de către ofertant pentru a justifica asigurarea necesarului de personal pentru execuţia obiectivului se constată supraîncărcare din punct de vedere al timpului necesar de lucru pe un lucrător”, fără calculele aferente neputând fi considerată detaliere a argumentelor „în temeiul cărora oferta a fost considerată inacceptabilă”. Verificând, la rândul său, graficul Gantt anexat adresei nr. 1293/14.11.2015, Consiliul va reţine că raportul dintre numărul de ore, zile şi muncitori înscrise în acesta este cuprins între minimul de 6,1 ore/zi/muncitor pentru activitatea „PAN028 – Scriere panouri: pictat” şi maximul de 9,2 ore/zi/muncitor pentru activitatea „PAN018 – Suport metalic susţinere foişoare – 8 buc”, valori care, înainte de a fi considerate „supraîncărcare din punct de vedere al timpului necesar de lucru pe un lucrător”, ar fi trebuit clarificate şi verificate, conform prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006. Raportat la cele evocate şi ţinând seama că printre atribuţiile comisiei de evaluare sunt şi cele de verificare a propunerilor financiare şi tehnice prezentate de către ofertanţi din punct de vedere al încadrării acestora în situaţia prevăzută la art. 202 din OUG nr. 34/2006, aşa cum este prevăzut la art. 72 alin. (2) lit. f) şi g) din HG nr. 925/2006, 14

§ 28

Consiliul constată că această verificare nu s-a făcut cu rigurozitatea impusă de legislaţia în domeniu şi, pe cale de consecinţă, criticile contestatorului privind nelegalitatea evaluării ofertei sale, urmând să fie admise. Pentru considerentele anterior expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (2) şi (4) din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul va admite contestaţia formulată de către SC ... ... SRL în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... ......... ..., va anula raportul procedurii şi actele subsecvente şi va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu respectarea prevederilor legale, a documentaţiei de atribuire, a deciziei CNSC nr. .../.../.../ ...şi a celor reţinute în motivarea aferentă prezentei, în termen de 10 zile. În temeiul dispoziţiilor art. 278 alin. (6) din OUG nr. 34/2006, Consiliul va dispune continuarea procedurii de atribuire în cauză cu respectarea celor dispuse anterior. PREŞEDINTE COMPLET … MEMBRU COMPLET … MEMBRU COMPLET .... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conţine 15 (cincisprezece) pagini. 15

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.