AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 99/2016

S.C. DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L. în contradictoriu cu MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ

Decizia CNSC nr. 99/C2/2540 din 25.01.2016

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 99/C2/2540 din 25.01.2016

Data din document
2016-01-25
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Contract de achiziţie publică având ca obiect: «Servicii de arhivare documente pentru MSI – OIPSI şi depozitare arhivă»”, cod CPV 79995100-6, tip de finanţare: „Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - POAT”, s-a solicitat: „obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire (menţinerea adresei nr. 19385/10.12.2015 prin care am fost desemnaţi ofertant câştigător al contractului de achiziţie publică); adoptarea unor măsuri de remediere, după caz”. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L, în contradictoriu cu MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L, în contradictoriu cu MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 99/2016

Decizie CNSC
An dosar: 2015Înregistrare: 24860Data înregistrării: 2015-12-29
ContestatorS.C. DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L.CUI 15061430
Autoritate contractantăMINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂCUI 4220947

2016_99_2015_Decizie_99.pdf, BO2016_99_2015_BO2016_99.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.750 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos, nr.6, Sector 3, Bucureşti, România, CIF 20329980, CP 030084 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642, + 4 021.8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată prin Legea nr. 337/2006 Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 99/C2/2540 Data: 25.01.2016 Prin contestaţia nr. 646/28.12.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 24860/29.12.2015, formulată de S.C DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L, cu sediul în municipiul Piteşti, str. Nicolae Dobrin nr. 105, judeţul Argeş, având Număr de Înregistrare la Oficiul Registrului Comerţului J03/920/2002 şi Cod Unic de Înregistrare 15061430, formulată împotriva actului administrativ nr. 20541/23.12.2015, emis de MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ, cu sediul în municipiul Bucureşti, bdul. Libertăţii nr. 14, sector 5, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin „cerere de oferte” fără fază finală de licitaţie electronică, a contractului de achiziţie publică de servicii având ca obiect „Contract de achiziţie publică având ca obiect: «Servicii de arhivare documente pentru MSI – OIPSI şi depozitare arhivă»”, cod CPV 79995100-6, tip de finanţare: „Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - POAT”, s-a solicitat: „obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire (menţinerea adresei nr. 19385/10.12.2015 prin care am fost desemnaţi ofertant câştigător al contractului de achiziţie publică); adoptarea unor măsuri de remediere, după caz”. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. În baza documentelor depuse de părţi, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: Admite contestaţia formulată de către S.C DELTA CART EDUCATIONAL S.R.L, în contradictoriu cu MINISTERUL PENTRU SOCIETATEA INFORMAŢIONALĂ. 1

§ 2

Anulează nota justificativă privind anularea procedurii şi adresa de comunicare a acestei decizii. Obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la data primirii deciziei Consiliului, să încheie contractul cu ofertantul declarat câştigător, cu respectarea celor decise în motivare şi a prevederilor legale. Dispune continuarea procedurii de atribuire, cu respectarea celor decise anterior. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 280 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare. 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.257 caractere
§ 1

1 CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR Str. Stavropoleos nr. 6, sector 3, Bucureşti, cod poştal 030084, România Tel: +4 021.310.46.41 Fax: +4 021.890.07.45 şi +4 021.310.46.42 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 266 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... / ... / ... Data: ... Prin contestaţia nr. 191/17.12.2015, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24337/18.12.2015, depusă de SC ... SRL, cu sediul în ..., ..., judeţul ..., CUI ..., privind o licitaţie organizată de Primăria ..., pentru executarea de "bănci de odihnă", contestatoarea a solicitat să îi fie analizate criticile şi să fie dispuse respectarea legii şi atribuirea corectă a contractului. În baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR DECIDE: În temeiul art. 270 alin. (2) teza a II-a din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât SC ... SRL nu s-a conformat obligaţiei de completare a contestaţiei sale şi de transmitere a tuturor informaţiilor şi documentelor cerute, Consiliul respinge contestaţia în cauză, în contradictoriu cu Primăria .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare. MOTIVARE La 18.12.2015, SC ... SRL a sesizat Consiliul cu o contestaţie privind o procedură de licitaţie organizată de Primăria ....

§ 2

2 Având în vedere că în cuprinsul contestaţiei nu se regăseau toate elementele obligatorii prevăzute la art. 270 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, precum şi alte informaţii necesare soluţionării ei, precum şi că nu a fost ataşată dovada constituirii garanţiei de bună conduită şi împuternicirea semnatarului, în temeiul art. 270 alin. (2) şi art. 275 alin. (1) din acelaşi act normativ, Consiliul a solicitat SC ... SRL, prin adresa nr. 13319/...-.../30.12.2015, să îi comunice informaţiile şi documentele necesare, în termen de cel mult cinci zile de la primirea adresei de solicitare, respectiv: 1. originalul contestaţiei; 2. originalul împuternicirii semnatarului contestaţiei; 3. identificarea exactă a sediului autorităţii contractante şi a obiectului achiziţiei [potrivit art. 270 alin. (1) lit. b) şi c) din ordonanţă]; 4. dacă procedura organizată este o procedură de atribuire reglementată de ordonanţa de urgenţă precitată, astfel cum sunt ele enumerate la art. 3 lit. ş), respectiv: licitaţie deschisă, licitaţie restrânsă, dialog competitiv, negociere, cerere de oferte sau concurs de soluţii; 5. numărul şi data invitaţiei (anunţului) de participare publicată achizitoare în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, dacă există. Conform ordonanţei amintite, iniţierea oricărei proceduri de atribuire presupune publicarea unui anunţ/unei invitaţii în SEAP; 6. copia actului autorităţii contractante atacat, potrivit art. 271 alin. (1) din ordonanţa precitată, cu menţionarea datei primirii lui de la autoritate; 7. motivarea în drept a contestaţiei (textele legale concrete pe care le-a încălcat autoritatea contractantă prin actul atacat, din legislaţia privind achiziţiile publice); 8. mijloacele de probă pe care se sprijină contestaţia; 9. obiectul contestaţiei, formulat potrivit art. 255 alin. (1) din ordonanţă (solicitarea concretă adresată Consiliului); 10. punctul de vedere faţă de excepţia inadmisibilităţii contestaţiei la Consiliu, pentru situaţia în care procedura organizată nu este supusă Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, respectiv punctul de vedere asupra declinării cauzei către Tribunalul ..., Secţia contencios administrativ; 11. precizarea dacă, în ipoteza stabilirii inadmisibilităţii contestaţiei la Consiliu, doreşte sau nu declinarea cauzei către instanţa competentă; 12. copia dovezii constituirii garanţiei de bună conduită conform art. 271 ind. 1 alin. (1) din ordonanţă, precum şi confirmarea

§ 3

3 transmiterii sau depunerii originalului dovezii la autoritatea contractantă, potrivit art. 271 ind. 1 alin. (3) din ordonanţă; 13. dovada transmiterii contestaţiei către autoritatea contractantă, potrivit art. 271 din ordonanţă, precum şi a primirii ei. Pentru celeritate, s-a solicitat ca răspunsul să fie transmis şi la faxul Consiliului 021.310.46.42 sau 021.890.07.45 ori la e-mail office@cnsc.ro. Adresa nr. 13319/...-.../30.12.2015 a fost expediată contestatoarei prin scrisoare poştală, la sediul indicat de aceasta, nefiind aleasă o altă adresă pentru primirea corespondenţei. Scrisoarea a fost returnată Consiliului de serviciul poştal cu menţiunea "Avizat. Lipsa domiciliu." Aşadar, scrisoarea poştală a fost transmisă corect la sediul societăţii, însă din culpa acesteia nu a putut fi predată corespondenţa de către serviciul poştal. Reţinând, aşadar, culpa contestatoarei, Consiliul va face aplicarea dispoziţiilor imperative ale art. 270 alin. (2) teza a II-a din ordonanţa de urgenţă amintită, potrivit cărora în cazul în care contestatorul nu se conformează obligaţiei impuse de Consiliu contestaţia va fi respinsă, şi va constata că SC ... SRL nu s-a conformat obligaţiei de comunicare, în termenul fixat, a celor cerute, din culpa proprie. Faţă cele ce preced, Consiliul urmează a aplica normele obligatorii ale art. 270 alin. (2) teza a II-a invocate mai sus şi, pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia SC ... SRL. Văzând că normele supracitate au prevalenţă în aplicare şi împiedică organul de jurisdicţie să analizeze contestaţia pe fond sau din punct de vedere al excepţiilor, contestaţia fiind respinsă indiferent şi independent de orice analiză a ei, iar excepţiile nu vor mai fi examinate de Consiliu. Redactată în patru exemplare, conţine trei pagini. PREŞEDINTE COMPLET, ... MEMBRU, MEMBRU, ... ...