AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 2420/2026

INOVECO SRL în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC VALEA JIULUI SA

Decizia CNSC nr. 2420/C2/2628 din 28.07.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 2420/C2/2628 din 28.07.2026

Data din document
2026-07-28
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „PROIECTARE, ASISTENȚĂ TEHNICĂ SI EXECUȚIE LUCRĂRI DE ÎNCHIDERE SI ECOLOGIZARE SUCURSALA EM LUPENI - Etapa II - Secțiunea Suprafață REABILITARE SI RECULTIVARE (INCINTE, HALDE, IAZURI) pentru Punctul de lucru SECTOR PREPARARE COROIESTI”, s-a solicitat: „1. Admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată; 2. Obligarea Entității Contractante la remedierea Documentației de Atribuire prin modificarea clauzelor si cerințelor nelegale, restrictive si subevaluate semnalate mai jos; 3. Suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea pe fond a contestației, pentru a evita producerea unor prejudicii iremediabile derivate din depunerea unor oferte pe o documentație nelegală”.
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de INOVECO SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC VALEA JIULUI SA, în calitate de entitate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 2420/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 48790Data înregistrării: 2026-06-30
ContestatorINOVECO SRLCUI 5018980
Autoritate contractantăSOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC VALEA JIULUI SA

2026_2420_2026_Decizie_2420.pdf, BO2026_2420_2026_BO2026_2420.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.492 caractere
§ 1

Pagina 1 din 2 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2420/C2/2628 Data: 28.07.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48790/30.06.2026, formulată de INOVECO SRL, cu sediul în Voluntari, B-dul Eroilor nr. 6-8, județul Ilfov, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2002000669234, având CUI RO5018980, reprezentată legal prin administrator Valentin Feodorov și convențional de Avocat Alina Guler, împotriva documentației de atribuire, elaborată de SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC VALEA JIULUI SA, în calitate de entitate contractantă, cu sediul în Petroșani, strada 1 Decembrie 1918 nr. 2, județul Hunedoara, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „PROIECTARE, ASISTENȚĂ TEHNICĂ SI EXECUȚIE LUCRĂRI DE ÎNCHIDERE SI ECOLOGIZARE SUCURSALA EM LUPENI - Etapa II - Secțiunea Suprafață REABILITARE SI RECULTIVARE (INCINTE, HALDE, IAZURI) pentru Punctul de lucru SECTOR PREPARARE COROIESTI”, s-a solicitat: „1. Admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată; 2. Obligarea Entității Contractante la remedierea Documentației de Atribuire prin modificarea clauzelor si cerințelor nelegale, restrictive si subevaluate semnalate mai jos; 3. Suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea pe fond a contestației, pentru a evita producerea unor prejudicii iremediabile derivate din depunerea unor oferte pe o documentație nelegală”.

§ 2

Pagina 2 din 2 Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de INOVECO SRL, în contradictoriu cu SOCIETATEA COMPLEXUL ENERGETIC VALEA JIULUI SA, în calitate de entitate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 8.885 caractere
§ 1

Pagina 1 din 4 În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …. Data: …. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 48790/30.06.2026, formulată de .........., cu sediul în .........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .........., având CUI .........., reprezentată legal prin administrator .......... și convențional de .........., împotriva documentației de atribuire, elaborată de .........., în calitate de entitate contractantă, cu sediul în .........., în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „..........”, s-a solicitat: „1. Admiterea prezentei contestații astfel cum a fost formulată; 2. Obligarea Entității Contractante la remedierea Documentației de Atribuire prin modificarea clauzelor si cerințelor nelegale, restrictive si subevaluate semnalate mai jos; 3. Suspendarea procedurii de atribuire în temeiul art. 22 din Legea nr. 101/2016, până la soluționarea pe fond a contestației, pentru a evita producerea unor prejudicii iremediabile derivate din depunerea unor oferte pe o documentație nelegală”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .......... critică documentația de atribuire, elaborată

§ 2

Pagina 2 din 4 de .........., în calitate de entitate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, .......... prezintă pe larg argumentele pentru care, în opinia sa, se impune modificarea documentației, cel puțin în sensul adoptării următoarelor remedieri: • Majorării realiste a valorii estimate alocate serviciilor de proiectare și asistență tehnică, în concordanță cu prețul real al pieței, complexitatea obiectivului și standardele de cost stabilite prin HG nr. 907/2016; • Eliminării obligației de obținere efectivă a avizelor, acordurilor, acordului CONSIB și a Autorizației de Construire/Demolare de către Antreprenor, cu limitarea responsabilității acestuia exclusiv la elaborarea documentațiilor tehnice necesare, sarcina obținerii actelor administrative rămânând în sarcina exclusivă a Entității Contractante; • Prelungirii termenului de proiectare de la maximum 2 luni la minimum 6-8 luni, corelat în mod obiectiv cu termenele legale de mediu și de obținere a avizelor și autorizațiilor de la instituțiile abilitate; • Reformulării cerinței de experiență similară, prin permiterea demonstrării separate sau alternative a activităților de demolare, respectiv a celor de ecologizare/închidere mine, precum și prin reducerea pragului valoric de calificare la un nivel proporțional și neostructiv; • Permiterii exprese ca cerința privind atestarea Responsabilului Tehnic cu Execuția (RTE) în domeniile solicitate să fie îndeplinită de o echipă de specialiști (persoane fizice distincte), iar nu de o singură persoană în mod cumulativ; • Permiterii ofertării de concasoare mobile cu capacități cumulate echivalente cu debitul solicitat, prin eliminarea limitării restrictive de a deține în șantier un singur utilaj individual cu o capacitate minimă de 250 t/oră; • Modificării condițiilor de plată pentru activitatea de proiectare, prin eliminarea condiționării plăților de obținerea avizelor sau autorizațiilor de la instituții terțe și stabilirea unei decontări etapizate pe măsura predării pieselor scrise și desenate; • Modificării algoritmului de punctare tehnică a specialiștilor cheie (Șef de proiect și Manager de proiect) prin înlocuirea pragului restrictiv de minimum 8 contracte în 5 ani cu criterii proporționale și conforme ghidurilor ANAP (cum ar fi plafonarea punctajului maxim la maximum 2 contracte suplimentare, evaluarea pe bază de valoare cumulată sau durată efectivă a implicării); • Eliminării obligativității vizării documentelor de către ARMPSG (ANRMPSG) în faza de evaluare a ofertelor pentru operatorii economici străini, permițând depunerea documentelor profesionale echivalente din statul de origine, urmând ca obținerea atestării/înregistrării locale să fie realizată în faza de execuție, înainte de începerea efectivă a lucrărilor pe șantier. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. DG7649/03.07.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 50028/01.07.2026, .........., în calitate de entitate contractantă, solicită respingerea

§ 3

Pagina 3 din 4 contestației formulată de .........., ca nefondată, prezentând argumente în acest sens. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 101/2016, ale Legii nr. 99/2016 cu modificările și completările ulterioare și ale HG nr. 394/2016 cu modificările si completările ulterioare. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Ulterior, prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 56237/27.07.2026 contestatorul transmite o PRECIZARE în cuprinsul căreia menționează următoarele: „Ulterior sesizării Consiliului, Entitatea Contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire, aspect rezultat din actele publicate în SEAP, respectiv prin Anunțul de atribuire CAN1171137/08.07.2026 (…). Față de această împrejurare intervenită ulterior formulării contestației, obiectul litigiului a încetat să mai existe, întrucât documentația de atribuire contestată nu mai produce efecte juridice în cadrul unei proceduri de achiziție aflate în desfășurare, iar măsurile solicitate prin contestație nu mai pot fi dispuse. (…) Pentru aceste considerente, vă solicităm să luați act de anularea procedurii de atribuire și să constatați că prezenta contestație a rămas fără obiect, ca urmare a intervenirii unei împrejurări ulterioare sesizării Consiliului”. .......... a constituit cauțiunea în cuantum de .......... lei prin recipisa de consemnare nr. 212493001/1 din data de 03.07.2026, eliberată de CEC Bank – Sucursala .........., fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 2490/06.07.2026. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .........., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect .........., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .........., la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de .......... lei, fără TVA. Împotriva documentației de atribuire, .......... a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Cererea de suspendare a procedurii a fost respinsă, ca nefondată, prin Încheierea nr. 2612/07.07.2026. În soluționare, Consiliul reține că, la data de 08.07.2026, entitatea contractantă a decis anularea procedurii, decizie publicată și în SEAP, cu următoarea motivare Altele. Entitatea contractantă anuleaza procedura de atribuire a contractului sectorial avand ca obiect .......... - in conformitate cu prevederile art. 225 alin. (1) litera c) din Legea nr. 99/2016, cu modificările și completările ulterioare, avand in vedere prevederile art. 62 alin (2) lit b) din HG 394/2016. În acest context, după cum arată și .......... în corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 56237/27.07.2026, contestația formulată este rămasă fără obiect, o analiză a aspectelor reclamate fiind de prisos,

§ 4

Pagina 4 din 4 câtă vreme, chiar dacă s-ar constata temeinicia lor, ar fi inutil să se dispună modificarea clauzelor unei documentații de atribuire anulate, care nu mai produce efecte. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (1) și (6) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de .........., în contradictoriu cu .........., în calitate de entitate contractantă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca rămasă fără obiect, contestația formulată de .........., în contradictoriu cu .........., în calitate de entitate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate.

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.