AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1357/2026

GB INDCO SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI

Decizia CNSC nr. 1357/C2/844 din 29.04.2026

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1357/C2/844 din 29.04.2026

Data din document
2026-04-29
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „Achiziție produse antiseptice și dezinfectante pentru Institutul Regional de Oncologie IAȘI-ACORD- CADRU 36 LUNI” – Loturile nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 10, nr. 12 și nr. 13, s-au solicitat: - obligarea autorității contractante la reformularea unora dintre cerințele caietului de sarcini în conformitate cu dispozițiile deciziei CNSC nr. 342/C2/4795,4802/05.02.2026, respectiv, în conformitate cu prevederile legale aplicabile (în cazul unor cerințe nou introduse); - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației (onorariu avocat în sumă de 3.200 lei); - suspendarea continuării procedurii loturilor nr. 4 - 7, nr. 10, nr. 12 și nr. 13. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite contestația formulată de GB INDCO SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IAȘI, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, în funcție de considerentele prezentei decizii, la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 3.200 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1357/2026

Decizie CNSC
An dosar: 2026Înregistrare: 16444Data înregistrării: 2026-03-10
ContestatorGB INDCO SRLCUI 10421821
Autoritate contractantăINSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IASI

2026_1357_2026_Decizie_1357.pdf, BO2026_1357_2026_BO2026_1357.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.940 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1357/C2/844 Data: 29.04.2026 Prin contestația nr. 696/09.03.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16444/10.03.2026, formulată de GB INDCO SRL, cu sediul în București, b-dul Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sectorul 4, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J1998002728404, având CUI RO10421821, reprezentată legal prin administrator ing. Vargolici Alexandru și asistată și/sau reprezentată juridic prin „TOMESCU GRIGORE - CABINET DE AVOCAT”, împotriva documentației de atribuire, elaborată de INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IAȘI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Iași, strada Berthelot G-ral nr. 2-4, județul Iași, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a acordului cadru având ca obiect „Achiziție produse antiseptice și dezinfectante pentru Institutul Regional de Oncologie IAȘI-ACORD- CADRU 36 LUNI” – Loturile nr. 4, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 10, nr. 12 și nr. 13, s-au solicitat: - obligarea autorității contractante la reformularea unora dintre cerințele caietului de sarcini în conformitate cu dispozițiile deciziei CNSC nr. 342/C2/4795,4802/05.02.2026, respectiv, în conformitate cu prevederile legale aplicabile (în cazul unor cerințe nou introduse); - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației (onorariu avocat în sumă de 3.200 lei); - suspendarea continuării procedurii loturilor nr. 4 - 7, nr. 10, nr. 12 și nr. 13. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2

§ 2

Admite contestația formulată de GB INDCO SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL REGIONAL DE ONCOLOGIE IAȘI, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, în funcție de considerentele prezentei decizii, la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 3.200 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 37.955 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……… Data: ………. Prin contestația nr. 696/09.03.2026, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16444/10.03.2026, formulată de .........., cu sediul în .........., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. .........., având CUI .........., reprezentată legal prin administrator ing. .......... și asistată și/sau reprezentată juridic prin .........., împotriva documentației de atribuire, elaborată de .........., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în .........., în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a acordului cadru având ca obiect .........., s-au solicitat: - obligarea autorității contractante la reformularea unora dintre cerințele caietului de sarcini în conformitate cu dispozițiile deciziei CNSC nr. 342/C2/4795,4802/05.02.2026, respectiv, în conformitate cu prevederile legale aplicabile (în cazul unor cerințe nou introduse); - obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea contestației (onorariu avocat în sumă de 3.200 lei); - suspendarea continuării procedurii loturilor nr. 4 - 7, nr. 10, nr. 12 și nr. 13. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care .......... critică documentația de atribuire, elaborată de .........., în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante- menționate. Pagina 1 din 14

§ 2

În prealabil, contestatorul precizează că, în ce privește critica sa de elaborare a „remedierilor", are în vedere soluțiile date de CNSC prin Decizia pronunțată ca urmare a contestației ce a făcut obiectul dosarului nr. 4802/C2/2025, respectiv, în cazul cerințelor nou introduse prin REMEDIERI, are în vedere prevederile legale aplicabile, despre care afirmă că au fost încălcate de autoritatea contractantă. Totodată, arată că, în urma publicării REMEDIERII 1, a notificat autoritatea contractantă, în două rânduri, asupra nerespectării tuturor dispozițiilor deciziei CNSC, astfel că, autoritatea contractantă a publicat REMEDIEREA 2, prin care a înlăturat o parte din defectele de redactare semnalate cu privire la REMEDIEREA 1. Ca atare, contestatorul apreciază că REMEDIEREA 2 reprezintă ultimul punct de vedere al autorității contractante în chestiunea modificării caietului de sarcini. În continuare, .......... aduce o serie de argumente pentru justificarea solicitărilor de reformulare a unora dintre cerințele caietului de sarcini în conformitate cu dispozițiile deciziei CNSC nr. 342/C2/4795, 4802/05.02.2026, respectiv, în conformitate cu prevederile legale aplicabile (în cazul unor cerințe nou introduse), astfel: CEREREA 2.5.1. (LOTUL 4): în REMEDIEREA 2, p.17, autoritatea contractantă a inserat următoarele cerințe: Să prezinte rapoarte de compatibilitate cutanată emise de laboratoare certificate; Să fie specificat pH - ul produsului, cât mai aproape de neutru, însă nu a mai păstrat cerința Sa nu producă iritații la utilizări repetate, dar nici nu a stabilit legătură prevăzută de CNSC între cerința Să fie specificat pH - ul produsului, cât mai aproape de neutru și necesitatea prezentării rapoartelor de testare a compatibilității cutanate care să confirme lipsa nocivității utilizării produsului (a căror prezentare practic înlătură necesitatea „specificării" pH- ului produsului). CEREREA 2.6.1. (LOTUL 5): prin REMEDIEREA 2, p.17 autoritatea contractantă a schimbat obiectul achiziției (și titulatura lotului), care a devenit LOT 5. DETERGENT DEZINFECTANT A SUPRAFEȚELOR pentru DEZINFECTIA DE NIVEL INTERMEDIAR PRIN ȘTERGERE (cu acțiune mecanică). CEREREA 2.6.2. (LOTUL 5): prin REMEDIEREA 2 autoritatea contractantă nu a efectuat adăugarea dovedirii eficacităților BACTERICIDA si FUNGICIDA prin metodologia standardului EN 17387. CEREREA 2.7.1. (LOTUL 6): în REMEDIEREA 2 se menține situația criticată prin contestația inițială: Să poată fi aplicat prin ștergere și pulverizare; se va prezenta un document din care să reiasă cantitatea utilizată pe 1 m în cazul pulverizării. CEREREA 2.7.2. (LOTUL 6): în REMEDIEREA 2 autoritatea contractantă nu precizează nivelul eficacității VIRUCIDE - EN 14476: Virucidă: EN 14476 (2,1), timp de contact </- 5 min, reducere lg. >/M,0. CEREREA 2.8.2. (LOTUL 7): în REMEDIEREA 2 autoritatea contractantă nu a operat completarea dispusa de CNSC Analiza comparativă va avea în vedere: prețul unui litru soluție si prețul cantității recomandate de către producător exprimată in mi li litri necesară dezinfecției pentru 1 ml care sa acopere spectrul Pagina 2 din 14

§ 3

de acțiune solicitat conform standardului EN 14885:2022 cu timp de dezinfecție maxim 5 minute. CEREREA 2.11.2. (LOTUL 10): autoritatea contractantă nu s-a conformat propriei achiesări, nu a respectat prevederile STANDARDULUI referitoare la precizarea nivelului VIRUCID al eficacității VIRUCIDE (impus de ORDIN în cazul dezinfecțiilor de nivel înalt și mediu, așa cum CNSC a stabilit, în mod repetat, în cuprinsul DECIZIEI: Virucidă:.EH î 4476 (2,1), timp âș contact <i~ 5 ipțh/, reducere lg, >7=4,0. CEREREA 2.12.1. (LOTUL 12): în REMEDIEREA 2, autoritatea contractantă a menținut, în mod indirect, solicitarea dovedirii eficacității TUBERCULOCIDE, impunând testări specifice acestei eficacități. De asemenea, introducând obligativitatea dovedirii eficacității VIRUCIDE și potrivit standardului EN 17111, a impus testări neconforme cu metodologia acestui standard. Ca atare, se solicită obligarea autorității contractante la eliminarea solicitării testărilor corespunzătoare eficacității TUBERCULOCIDE (în speță, EN 14348 și EN 14563), respectiv a solicitării dovedirii eficacității VIRUCIDE conform EN 17111 și prin testare pe tulpina Murine parvovirus (care presupune o temperatură de utilizare mai mare sau egală cu 40 grade C - ceea ce nu este cazul unui produs utilizat prin imersia instrumentarului).  CEREREA 2.13.1. (LOTUL 13): în REMEDIEREA 2, autoritatea contractantă a menținut, în mod indirect, solicitarea dovedirii eficacității TUBERCULOCIDE, impunând testări specifice acestei eficacități. De asemenea, a refuzat să adauge necesitatea dovedirii eficacității VIRUCIDE și conform standardului EN 17111. Ca atare, se solicită obligarea autorității contractante la eliminarea solicitării testărilor corespunzătoare eficacității TUBERCULOCIDE (în speță, EN 14348 și EN 14563), respectiv la solicitarea dovedirii eficacității VIRUCIDE și conform EN 17111 (nivelul VIRUCID - testări pe tulpinile Adenovirus si Murine norovirus - așa cum s-a solicitat pentru testarea conform EN 14476). CEREREA 2.13.4. (LOTUL 13): autoritatea contractantă menține (într-o altă formă – „formula multienzimatica eficienta") cerința ca în compoziția produsului să se afle ENZIME. Totodată, refuză a indica materialele cu care ar trebui să fie compatibil produsul oferit, trimiterea la prevederile FISEI TEHNICE (document care a fost stabilit de CNSC a fi inutilizabil in cazul dispozitivelor medicale - p.32 DECIZIE) fiind lipsită de precizia necesară pentru ofertare. Ca atare, se solicită obligarea autorității contractante la precizarea materialelor pe care urmează a fi folosit produsul solicitat, justificarea indicării acestora urmând a se face în cazul unei eventuale contestării a precizării. Pagina 3 din 14

§ 4

Pentru toate argumentele invocate mai sus, .......... solicită admiterea contestației. În drept, se invocă textele legale menționate în cuprinsul contestației. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 5408/11.03.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 17188/11.03.2026, .........., în calitate de autoritate contractantă, precizează următoarele: • Pentru Cererea 2.5.1. (Lotul 4): în Remedierea 2 autoritatea contractantă a respectat decizia CNSC, completând cerința cu „Să prezinte rapoarte de compatibilitate cutanată emise de laboratoare certificate”. Cerința se menține. • Pentru Cererea 2.6.1. și 2.6.2 (Lotul 5): a) în urma Deciziei CNSC nr. 342/C2/4795, 4802/05.02.2026, autoritatea contractanta a revenit asupra titlului lotului și a procedat la reformularea acestuia. În REMEDIEREA 2 denumirea inițială a lotului a fost reformulată în „DETERGENT DEZINFECTANT AL SUPRAFEȚELOR DE NIVEL INTERMEDIAR PRIN ŞTERGERE (cu acțiune mecanică)”, astfel încât tipul de dezinfecție menționat în titlul lotului să fie corelat cu spectrul de activitate solicitat, în conformitate cu cerințele prevăzute de standardul EN 14885:2022. Produsul care se dorește să fie achiziționai la acest lot trebuie să asigure dezinfecție de nivel intermediar prin ștergerea suprafețelor (cu acțiune mecanică). Cerința se menține. b) în ceea ce privește solicitarea de a completa spectrul de acțiune microbicidă prin adăugarea dovedirii eficacității bactericida sau levuricida și prin evaluarea EN 17387 conform standardului 14885:2022, în momentul în care s-a procedat la corelarea denumirii lotului cu tipul de produs ce se dorește a fi achiziționat, a fost implicit realizată și corelarea spectrului de activitate corespunzător produselor destinate dezinfecției de nivel intermediar prin ștergere (cu acțiune mecanică), în conformitate cu prevederile standardului EN 14885:2022; În aceste condiții nu se impune menționarea dovedirii eficacității bactericidă sau levuricidă și prin evaluarea EN 17387 conform standardului 14885:2022. Cerința se menține. • Pentru Cererea 2.7.1. (Lotul 6): în REMEDIEREA 2, autoritatea contractantă a revizuit titlul lotului nr. 6 din „Dezinfectant de nivel înalt pentru suprafețe prin ștergere și pulverizare (cu acțiune mecanică)” în „DEZINFECTANT DE NIVEL ÎNALT PENTRU SUPRAFEȚE PRIN ȘTERGERE (cu acțiune mecanică)”. Autoritatea contractantă va modifica cerința prin fraza „să poată fi utilizat prin ștergere”. • Pentru Cererea 2.7.2. (Lotul 6): din moment ce nu a fost menționată cerința virucid „limitat" și în același timp titlul lotului solicitând un produs care să asigure dezinfecție DE NIVEL ÎNALT, implicit se înțelege faptul că se dorește dovedirea eficacității virucide complete. Pagina 4 din 14

§ 5

Pentru înlăturarea oricăror interpretări, se va completa cerința detaliind eficacitatea virucidă completă conform standardului EN 14885:2022 astfel: "Virucidă: EN 14476 (Poliovirus type 1, LSc-2ab, Adenovirus type 5, Murine norovirus) (2,1) ), timp de contact </= 5 min , reducere lg. >/= 4,0”. • Pentru Cererea 2.8.2. (Lotul 7): se va completa cerința prin alăturarea mențiunii „în cazul produselor care prezintă cantitatea necesară dezinfecției unui m2 sub formă de interval se va lua în calcul limita superioară a intervalului menționată de către producător”. • Pentru Cererea 2.11.2. (Lotul 10): din moment ce nu a fost menționată cerința virucid „limitat" și în același timp titlul lotului solicitând un produs care să asigure dezinfecție DE NIVEL ÎNALT, implicit se înțelege faptul că se dorește dovedirea eficacității virucide complete. Pentru înlăturarea oricăror interpretări, se va completa cerința detaliind eficacitatea virucidă completă conform standardului EN 14885:2022 astfel: „Virucidă: EN 14476 (Poliovirus type 1, LSc-2ab, Adenovirus type 5, Murine norovirus) (2,1) ), timp de contact </= 5 min , reducere Ig. >/= 4,0”. • Pentru Cererea 2.12.1. (Lotul 12): Referitor la menținerea, în mod indirect, în cerințele acestui lot din caietul de sarcini a solicitării dovedirii eficacității tuberculocide "EN 14348 (M. terrae) (2,1), timp de contact 60 min., reducere Ig. >/= 4,0; EN 14563 (M. terrae) (2,2), timp de contact 60 min., reducere Ig. >/= 4,0", se vor elimina cerințele. Cu privire la solicitarea privind dovedirea eficacității virucide EN 17111 potrivit standardului EN 14885:2022, se va remedia cerința pentru dovedirea eficacității virucide, astfel: „Virucid EN 17111 (2,2) (Adenovirus, Murine norovirus) timp de contact <60 min., reducere lg. >/= 4,0”. • Pentru Cererea 2.13.1. (Lotul 13): Referitor la menținerea, în mod indirect, în cerințele acestui lot din caietul de sarcini a solicitării dovedirii eficacității tuberculocide "EN 14348 (M. terrae) (2,1), timp de contact 60 min., reducere Ig. >/= 4,0; EN 14563 (M. terrae) (2,2), timp de contact 60 min., reducere Ig. >/= 4,0", se vor elimina cerințele. Cu privire la solicitarea privind dovedirea eficacității virucide EN 17111 potrivit standardului EN 14885:2022, se va remedia cerința pentru dovedirea eficacității virucide, astfel: „Virucid EN 17111 (2,2) (Adenovirus, Murine norovirus) timp de contact <60 min., reducere lg. >/= 4,0”. • Pentru Cererea 2.13.4. (Lotul 13): a) în REMEDIEREA 2 s-a reformulat cerința astfel: „Sa aibă formula multienzimatică eficienta pentru îndepărtarea materiilor organice (proteine, lipide, carbohidrati, biofilm) compatibil cu materialele endoscoapelor utilizate in unitatea sanitara, respectiv cu ..........", NU s-a impus o compoziție cu "5 enzime", dar autoritatea contractantă și-a păstrat intenția de a achiziționa un produs care să conțină enzime conform titlului lotului. b) având în vedere faptul că la pagina 288 din Instrucțiunile de utilizare-reprocesare a videocolonoscopului .......... (anexate la caietul de sarcini - Remediere 2), se face referire la faptul că „.......... NU este răspunzătoare pentru daunele cauzate endoscoapelor .......... de substanțe chimice în cazul Pagina 5 din 14

§ 6

utilizării agenților de curățare și dezinfectare care nu au fost aprobați”, autoritatea contractantă a anexat caietului de sarcini (la Remedierea 2) cea mai nouă versiune a listei cu agenți de curățare și dezinfectare compatibili cu endoscoapele .........., versiune transmisă, la acest moment, de către furnizor. Ținând cont de costul ridicat al aparatelor .......... și necesitatea utilizării și întreținerii adecvate conform recomandărilor producătorului pentru menținerea garanției, autoritatea contractantă trebuie să respecte întocmai

§ 7

Instrucțiunile

§ 8

de

§ 9

utilizare-reprocesare

§ 10

a videocolonoscopului .......... și, implicit, să fie utilizați agenți de curățare și dezinfectare care au fost aprobați conform listei cu agenți de curățare și dezinfectare compatibili cu endoscoapele ........... Totodată, pentru a respecta decizia CNSC cu privire la indicarea materialelor endoscoapelor .........., autoritatea contractantă a anexat caietului de sarcini (Remedierea 2) Fișa tehnică a endoscoapelor .......... existente în unitatea sanitară. În ceea ce privește interpretarea contestatorului cu trimitere la prevederile fișei tehnice, în Decizia CNSC, la pagina 32, se face referire la „măsura de eliminare a cerinței privind fișa tehnică se impune în cazul dezinfectanților dispozitive medicale". Fișa tehnică care a fost anexată caietului de sarcini, în Remedierea 2, reprezintă FIȘA TEHNICĂ a aparatului (endoscop) existent în unitatea sanitară. Aceasta nu reprezintă o cerință tehnică aplicabilă produsului detergent-dezinfectant enzimatic ce urmează a fi achiziționat în cadrul acestui lot. Cerința se menține. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. În replică față de punctul de vedere al autorității contractante, prin adresa nr. 775/12.03.2026, înregistrată la CNSC cu nr. 17594/ 12.03.2026, .......... formulează un răspuns, în cuprinsul căruia precizează următoarele: 2.5.1. Menținem cererea noastră, avându-se în vedere ca, așa cum am arătat în contestație, AC nu atașează cerinței criticate Să fie specificat pH - ul produsului, cât mai aproape de neutru, - cerința impusa prin decizia CNSC – Să prezinte rapoarte de, compatibilitate cutanată emise de laboratoare certificate. Fiind prezentate în mod separat, cele doua cerințe ar avea existenta de sine stătătoare; or, cerința impusa de CNSC are in vedere dovedirea in acest mod a cerinței referitoare la situația pH-ului produsului. 2.6.1., 2.6.2. - După pronunțarea deciziei CNSC, singura cale de modificare a soluției sale este formularea unei plângeri împotriva acesteia. Decizia CNSC fiind obligatorie (inclusiv pentru AC) - art.28 (1) L.nr.101/2016 - si eventual definitiva, AC trebuie obligata sa o respecte printr-o noua decizie a CNSC. Menținem cererile si solicitam admiterea lor. 2.7.1., 2.7.2., 2.8.2., 2.11.2., 2.12.1., 2.13.1., AC achiesează la cererile noastre; se impune obligarea sa publicarea acestor modificări ale documentației de atribuire in SEAP. Pagina 6 din 14

§ 11

2.13.4. AC refuza sa accepte dispoziția CNSC - eliminarea oricărei referiri la o anumita compoziție a produsului solicitat (in speță, impunerea enzimelor). Susținem necesitatea obligării AC la respectarea dispozițiilor deciziei CNSC printr-o noua decizie. De asemenea, AC refuza in continuare a preciza materialele pe care urmează fi folosit produsul lotului 13, neasumându-si astfel răspunderea pentru redactarea cerințelor in discuție. Cat privește susținerea Fișa tehnică care a fost anexată caietului de sarcini în Remedierea 2 reprezintă FIŞA TEHNICĂ a aparatului (endoscop) existent în unitatea sanitară. Aceasta nu reprezintă o cerință tehnică aplicabilă produsului detergent-dezinfectant enzimatic ce urmează a fi achiziționat în cadrul acestui lot. Indiferent de atașarea sa la un anume dispozitiv medical, FISA TEHNICA a fost considerata de CNSC un document inutilizabil ca proba; iar faptul ca FISA TEHNICA a unui echipament dispozitiv medical impune utilizarea unor anumite produse de CURATARE si DEZINFECTIE devine o „cerința tehnica aplicabila produsului detergent- dezinfectant” al lotului, cu aceeași urmare de inadmisibilitate legala (atât ca formulare, cat si in esența sa, explicata de noi in contestația inițiala). Menținem deci cererea noastră sub ambele aspecte si solicitam admiterea ei. .......... a constituit cauțiunea în cuantum de .......... lei prin recipisa de consemnare nr. .......... din data de 09.03.2026, eliberată de CEC Bank – Sucursala .........., fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 791/11.03.2026. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: .........., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a acordului-cadru având ca obiect .........., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. .........., la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de .......... lei, fără TVA. Față de cerințele stabilite de autoritatea contractantă în privința loturilor nr. 3, nr. 5, nr. 6, nr. 7, nr. 12 și nr. 15, respectiv loturilor nr. 1-10, nr. 12-13 și nr. 16, .......... și .......... au formulat contestații soluționate prin decizia nr. 342/C2/ 4795,4802/05.02.2026 în sensul admiterii lor, în parte, cu obligarea autorității contractante la modificarea documentației conform considerentelor deciziei. Nemulțumit de modul în care autoritatea contractantă a pus în aplicare cele dispuse de CNSC, în referire la loturile nr. 4, 5, 6, 7, 10, 12 și 13, .......... a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Cererea de suspendare a procedurii a fost respinsă, ca rămasă fără obiect, prin Încheierea nr. 1105/C2/844/19.03.2026. Ulterior primirii contestației, autoritatea contractantă a transmis punctul de vedere prin care arată că este de acord să adopte măsuri de Pagina 7 din 14

§ 12

remediere față de criticile 2.7.1 și 2.7.2 vizând lotul 6, 2.8.2 vizând lotul 7, 2.11.2 vizând lotul nr. 10, 2.12.1 vizând lotul 12, 2.13.1 vizând lotul 13. Pe cale de consecință, având în vedere și răspunsul contestatorului din cuprinsul adresei nr. 775/12.03.2026, autoritatea contractantă va fi ținută la publicarea în SEAP a măsurilor de remediere propuse pentru a fi aduse la cunoștința tuturor operatorilor economici interesați de procedură. În continuare, preliminar soluționării criticilor din contestație, Consiliul reține că împotriva deciziei CNSC emisă în procedură, au fost formulate plângeri care au format obiectul dosarului nr. 182/45/2026, iar Curtea de Apel Iași, prin Hotărârea nr. 206/24.03.2026, a admis plângerea formulată de autoritatea contractantă și a dispus modificarea deciziei CNSC în sensul respingerii pct.5.4 din contestația formulată de Biostec Clinlab SRL. Acest punct din decizie viza eliminarea, din cadrul lotului nr. 5, a solicitării ca produsul ofertat să fie condiționat doar sub formă lichidă, autoritatea contractantă neavând nicio argumentație legală pentru a elimina de la acest lot produsele care se prezintă sub forma solidă = pulbere concentrată. În rest, decizia CNSC a rămas definitivă și obligatorie pentru părțile cauzei. Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: În privința criticii 2.5.1 vizând Lotul nr. 4 - Produs biocid pentru dezinfecția prin spălare preoperatorie a pacientului (săpun antiseptic), contestatorul arată că prin Remedierea 2, autoritatea a inserat cerințele Să prezinte rapoarte de compatibilitate cutanată emise de laboratoare certificate și Să fie specificat pH-ul produsului cât mai aproape de neutru, eliminând cerința Să nu producă iritații la utilizări repetate, fără să stabilească legătura prevăzută de CNSC între cerința Să fie specificat ph-ul produsului, cât mai aproape de neutru și necesitatea prezentării rapoartelor de testare a compatibilității cutanate care să confirme lipsa nocivității utilizării produsului (a căror prezentare practic înlătură necesitatea specificării pH-ului produsului) În soluționare Consiliul face trimitere la cele reținute prin decizia nr. 342/C2/ 4795,4802/05.02.2026: 2.5.1 - Acest punct vizează cerințele: - să nu producă iritații la utilizări repetate, să fie specificat factorul de protecție tegumentară - să nu producă iritații la utilizări repetate - să fie specificat ph-ul produsului, cât mai aproape de neutru în privința cărora contestatorul solicită fie eliminare, fie înlocuirea cu solicitarea prezentării de rapoarte de compatibilitate cutanată emise de laboratoare certificate. Pagina 8 din 14

§ 13

Autoritatea susține că aceste cerințe asigură că produsul este adecvat utilizării clinice, fără vreo mențiune referitoare la solicitarea subsidiară privind prezentarea de rapoarte de compatibilitate. În soluționare, Consiliul mai reține că, atât timp cât a impus o cerință, autoritatea contractantă trebuie să cuprindă în caietul de sarcini și precizări în referire la documentele pe care ofertanții trebuie să le depună pentru demonstrarea acestei cerințe. Întrucât rapoartele de testare emise de laboratoare certificate au rigurozitatea tehnică și obiectivitatea necesară pentru efectuarea de teste pentru demonstrarea cerinței în discuție, Consiliul admite că solicitarea subsidiară a contestatoarei din acest punct de vedere este întemeiată, achizitoarea fiind obligată la completarea cerinței cu solicitarea dovedirii îndeplinirii acesteia prin rapoarte de testare a compatibilității cutanate emise de laboratoare certificate. Astfel, se constată că, în acord chiar cu solicitarea subsidiară a contestatorului, autoritatea a fost obligată la completarea cerinței cu solicitarea dovedirii îndeplinirii acesteia prin rapoarte de testare a compatibilității cutanate emise de laboratoare certificate, demers pe care achizitoarea l-a efectuat, drept care nu se poate reține o nesocotire a celor stabilite de CNSC. Referitor la criticile 2.6.1 și 2.6.2 privind lotul nr. 5 Detergent dezinfectant a suprafețelor pentru dezinfecția de nivel intermediar prin ștergere și pulverizare (cu acțiune mecanică), contestatorul este nemulțumit de remedierile adoptate de autoritate, apreciind că acestea nu respectă cele dispuse de CNSC. În soluționare Consiliul face trimitere la cele reținute prin decizia nr. 342/C2/ 4795,4802/05.02.2026: 2.6.1- la acest punct, contestatorul semnalează faptul că în anexa la caietul de sarcini, titulatura lotului este eronată, respectiv cu sau fără acțiune mecanică, în timp ce în anunțul de participare este menționat corect cu și fără acțiune mecanică. Autoritatea contractantă admite că observația contestatorului este întemeiată, aspectul semnalat fiind o eroare de dactilografiere, pe care o va corecta. Pe cale de consecință, Consiliul ia act de susținerile autorității, aceasta fiind ținută să remedieze aspectul semnalat. 2.6.2 – acest punct vizează spectrul de activitate solicitat de autoritatea contractantă, contestatorul susține că se impune completarea lui prin adăugarea dovedirii eficacităților bactericidă sau levuricidă și prin evaluarea EN 17387, precum și precizarea nivelului virucid în locul celui virucid limitat. Conform celor susținute prin punctul de vedere, autoritatea contractantă nu este de acord cu solicitările contestatorului, arătând că standardul EN 14885:2022 nu impune utilizarea testului EN 17387 pentru dezinfecția suprafețelor cu acțiune mecanică (tabel 4.3.2.7), iar în privința activității virucide, Ordinul nr. 1761/2021 nu impune obligatoriu activitatea virucidă pe toate tipurile de virusuri pentru dezinfecția de nivel mediu. Relativ la adăugarea dovedirii eficacităților bactericidă sau levuricidă și prin evaluarea EN 17387, Consiliul nu va reține apărările autorității contractante, în condițiile în care lotul are în vedere dezinfecția suprafețelor și fără acțiune mecanică, context în care devin incidente recomandările din tabelul 4.3.2.6 din EN 14885:2022 Pagina 9 din 14

§ 14

Pe cale de consecință, critica va fi admisă, autoritatea urmând să coreleze spectrul de activitate în acord cu tipul dezinfecției indicat în denumirea lotului. Aceeași soluție se impune și în cazul nivelului virucid, în condițiile în care la acest lot se urmărește achiziția unui produs pentru dezinfecția de nivel intermediar, definită în Ordinul nr. 1761/2021 ca procedura de dezinfecţie prin care se realizează distrugerea bacteriilor în formă vegetativă, a fungilor, a micobacteriilor şi a virusurilor, fără acțiune asupra sporilor bacterieni (art. 1 lit. e). Prin urmare, activitatea virucidă limitată nu este permisă în cazul acestui tip de dezinfecție, drept care, din acest punct de vedere, apărările autorității contractante nu vor fi reținute. Prin remedierile adoptate, autoritatea a modificat denumirea lotului 5 Detergent dezinfectant a suprafețelor pentru dezinfecția de nivel intermediar prin ștergere și pulverizare (cu acțiune mecanică), eliminând mențiunea și fără acțiune mecanică, și a corelat spectrul de activitate solicitat în acord cu tipul dezinfecției indicat în noua denumire a lotului, respectiv cu acțiune mecanică. În opinia Consiliului, modul în care a acționat autoritatea nu poate fi considerat o nesocotire a celor dispuse prin decizia CNSC unde cele stabilite au avut ca scop eliminarea echivocului din cadrul denumirii lotului 5 și corelarea spectrului de activitate în acord cu tipul dezinfecției indicat în denumirea lotului. În acest context, adăugarea dovedirii eficacităților bactericidă și fungicidă prin metodologia standardului EN17387 nu se mai impune, acestea nefiind necesare în cazul dezinfecției suprafețelor cu acțiune mecanică, tip stabilit de autoritate în acord cu necesitățile sale. În privința criticii 2.13.4 vizând Lotul nr. 13 – Detergent dezinfectant enzimatic de nivel intermediar pentru endoscoape, contestatorul arată că prin remedierea efectuată, autoritatea menține, într-o altă formă - formulă multienzimatică efecientă, cerința ca în compoziția produsului să fie enzime și nici nu indică materialele cu care ar trebui să fie compatibil produsul oferit deoarece trimiterile la prevederile fișei tehnice sunt lipsite de precizia necesară pentru ofertare. Susține contestatorul că autoritatea însăși trebuie să indice care sunt materialele suprafețelor pe care urmează să fie aplicat produsul. În soluționare Consiliul face trimitere la cele reținute prin decizia nr. 342/C2/ 4795,4802/05.02.2026: Pagina 10 din 14

§ 15

2.13.4 – Acest punct vizează cerința Să conțină 5 enzime compatibil cu .........., contestatorul solicitând modificarea ei în sensul Să fie compatibil cu materialele endoscoapelor. Autoritatea justifică cerința prin faptul că are în utilizare endoscoape produse de .........., iar o soluție necompatibilă poate conduce la deteriorarea dispozitivului medical, la pierderea garanției și la costuri majore pentru unitatea sanitară. De asemenea, justifică autoritatea cerința celor 5 enzime prin faptul că se urmărește obținerea unei eficiențe superioare de curățare, eliminarea completă a biofilmului, protecția structurii interne a endoscopului, creșterea eficienței procesului de dezinfecție, în opinia sa, pentru obținerea unui rezultat complet în etapa de pre-curățare și curățare enzimatică fiind necesară o formulare multi-enzimatică. În soluționare, Consiliul reține dispozițiile OMS nr. 1761/2021, la care și contestatorul face trimitere, conform cu care un criteriu obligatoriu pentru alegerea dezinfectanților este și compatibilitatea cu materialele pe care se vor utiliza (art. 18 din Anexa 1). Se reține, inclusiv din argumentele expuse ca răspuns la punctul de vedere, că, în fapt, contestatorul urmărește ca autoritatea se indice care sunt materialele endoscoapelor .........., astfel încât să se stabilească conformarea produsului oferit la cerințele art. 18 din Anexa 1. Or, această pretenție apare întemeiată și nu contravine necesității declarate a autorității contractante. În privința existenței celor 5 enzime, Consiliul constată că autoritatea contractantă nu justifică/nu probează de ce un detergent, care are o altă compoziție, ar fi mai puțin eficient sau cu riscuri superioare celorlalți detergenți care respectă cerințele impuse. Neacceptarea detergenților cu o altă compoziție recunoscută și avizată pentru utilizare reprezintă, în mod evident, un obstacol nejustificat în ofertare. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, scopul legislației din domeniul achizițiilor publice acesteia îl constituie achiziționarea de produse în condiții de eficiență economică și socială, deziderat care poate fi asigurat printr-o concurență sporită. În contextul în care produsul în cauză acoperă tot spectrul de efecte dorite de autoritatea achizitoare, coroborat cu lipsa oricăror justificări ale acesteia privind un eventual caracter nesatisfăcător nevoilor sale al unor produse care nu respectă compoziția solicitată, nu se justifică impunerea cerințelor reclamate. Prin urmare, în lipsa unei justificări concrete a impunerii cerințelor reclamate, justificări care să vizeze o eventuală toxicitate crescută, de exemplu, sau o activitate de curățare ineficientă, Consiliul admite critica analizată, urmând ca cerințele să fie reformulate, astfel încât să nu fie o piedică pentru participarea la procedură. Prin remedierile adoptate, autoritatea a reformulat cerința astfel:

§ 16

Pagina 11 din 14

§ 17

Justifică autoritatea cerința prin faptul că la acest lot dorește achiziționarea unui produs care să fie detergent dezinfectant și să conțină enzime, intenție rezultată din însăși denumirea lotului. Din această perspectivă, fiind eliminat numărul fix de 5 enzime cerut inițial, Consiliul apreciază că este eliminat caracterul restrictiv al cerinței. Se reține că detergenții tensioactivi, față de produsele multienzimatice, sunt mai puțin eficienți pe sânge uscat, biofilm sau materie organiză complexă comparativ, drept care mențiunile privind nevoia de eficiență în îndepărtarea materiilor organice (proteine, lipide, carbohidrați, biofilm) sunt apreciate ca venind să justifice modul de redactare al cerinței. În ceea ce privește celălalt aspect vizat, respectiv indicarea materialelor endoscoapelor .......... cu care trebuie să fie compatibile produsele ofertate, prin punctul de vedere autoritatea arată că a publicat cea mai nouă versiune a listei cu agenți de curățare și dezinfectare compatibili cu endoscoapele .........., reamintind ca, pentru menținerea garanției, IRO Iași este obligată să respecte întocmai Instrucțiunile de utilizare-reprocesare a videocolonoscopului .......... și, implicit, să utilizeze agenți de curățare și dezinfectare care au fost aprobați conform listei cu agenți de curățare și dezinfectare compatibili cu aceste endoscoape. Contestatorul nu este mulțumit de acest mod de remediere, susținând că autoritatea refuză să precizeze materialele pe care urmează să fie folosit produsul, neasumându-și răspunderea pentru redactarea cerințelor în discuție. În opinia Consiliului, folosirea fișei tehnice a echipamentului .......... aflat în dotarea autorității nu poate fi considerată improprie scopului urmărit, respectiv aducerea la cunoștința operatorilor economici interesați a materialelor endoscoapelor cu care se solicită compatibilitatea, raționamentul expus la pagina 32 din decizia CNSC anterioară nefiind aplicabil deoarece în discuție este fișa tehnică a aparatului existent în unitatea sanitară, iar nu o cerință aplicabilă produsului detergent dezinfectant ce urmează a fi achiziționat. În soluționare, sunt reamintite dispozițiile OMS nr. 1761/2021, la care și contestatorul face trimitere, conform cu care un criteriu obligatoriu pentru alegerea dezinfectanților este și compatibilitatea cu materialele pe care se vor utiliza (art. 18 din Anexa 1). Analizând modul în care cerința a fost redactată, Consiliul observă că, deși în Nota redată în conținutul cerinței, autoritatea contractantă specifică Materialele endoscoapelor .......... sunt menționate în fișa tehnică, anexată caietului de sarcini, nu sunt referiri concrete la pag/secțiunea unde aceste informații se regăsesc, iar documentul în discuție conține un număr considerabil de pagini, respectiv 227, ceea ce poate conduce la dificultăți în identificarea informației relevantă întocmirii ofertei. Pagina 12 din 14

§ 18

Astfel, se observă că echivocul încă există în privința materialelor față de care ofertanții trebuie să demonstreze compatibilitatea, acesta fiind întărit și de mențiunile ulterioare ale aceleiași Note în cuprinsul cărora, în referire la compatibilitatea materialelor, autoritatea face trimitere la informațiile regăsite la pag. 288 a instrucțiunilor de utilizare- reprocesare a videocolonoscopului .......... puse la dispoziția ofertanților, cu referire la lista de agenți de curățare și dezinfectare compatibili cu endoscoapele .........., fără să precizeze relevanța acestor prevederi în verificarea îndeplinirii cerinței în discuție. Pe cale de consecință, Consiliul va obliga autoritatea contractantă la completarea cerinței cu informații relevante întocmirii ofertelor/reformularea ei, astfel încât să fie asigurată o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, în acord cu obligația prevăzută în sarcina sa de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, drept care critica analizată va fi admisă exclusiv sub acest aspect. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite contestația formulată de .........., în contradictoriu cu .........., în calitate de autoritate contractantă și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, în funcție de considerentele prezentei decizii, la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. În ceea ce privește cererea contestatorului de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariul avocațial, Consiliul reține că, în dovedirea efectuării acestor cheltuieli, contestatorul a transmis factura fiscală nr. 2/168/06.03.2026, în sumă de 3.200 lei reprezentând onorariu …contestație modificare documentație de atribuire CN1087679…alături de confirmarea plății. O astfel de cerere se supune dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 care dispun: Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Fundamentul suportării cheltuielilor de judecată rămâne culpa procesuală, autoritatea contractantă aflându-se în culpă procesuală față de autoarea contestației. Față de soluția pronunțată, reținând culpa procesuală a autorității contractante, în temeiul art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va dispune obligarea acesteia la plata în favoarea contestatorului a sumei de 3.200 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, Pagina 13 din 14

§ 19

în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de .........., în contradictoriu cu .........., în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, în funcție de considerentele prezentei decizii, la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Obligă autoritatea contractantă la plata cheltuielilor de judecată către contestator, în sumă de 3.200 lei. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 14 din 14

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.