Decizie 1287/2026
Decizie CNSC2026_1287_2026_Decizie_1287.pdf, BO2026_1287_2026_BO2026_1287.pdf
Document CNSC
NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL în contradictoriu cu COMUNA SINTEU (PRIMARIA COMUNEI SINTEU BIHOR)
Decizia CNSC nr. 1287/C2/279 din 23.04.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect FURNIZARE STAȚII DE ÎNCĂRCARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU MONTAJ, s-au solicitat: I. Suspendarea procedurii lansate in baza SCN1171856 pana la solutionarea contestaţiei. II. În principal, modificarea Documentaţiei de atribuire in sensul eliminării cerinţelor restrictive care limitează in mod nelegal concurenta si obligarea achizitorul la corectarea erorilor din cadrul documentatiei de atribuire. III. Obligarea Autorităţii contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achiziţiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016. IV. In subsidiar, in situaţia in care se va constata faptul ca nu mai pot fi adoptate masuri de remediere, anularea procedurii. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016, respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA ȘINTEU (PRIMĂRIA COMUNEI ȘINTEU), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_1287_2026_Decizie_1287.pdf, BO2026_1287_2026_BO2026_1287.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1287 / C2 / 279 Data: 23.04.2026 Prin contestația nr. 37/30.01.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 6450/03.02.2026, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, cu sediul în Iași, str. Nae Ionescu nr. 4, județul Iași, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J22/1311/2022, având CUI RO 31726543, reprezentată legal prin Trofin Cătălin – administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de COMUNA ȘINTEU (PRIMĂRIA COMUNEI ȘINTEU), cu sediul în localitatea Șinteu, str. Principală nr. 2, județul Bihor, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect FURNIZARE STAȚII DE ÎNCĂRCARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU MONTAJ, s-au solicitat: I. Suspendarea procedurii lansate in baza SCN1171856 pana la solutionarea contestaţiei. II. În principal, modificarea Documentaţiei de atribuire in sensul eliminării cerinţelor restrictive care limitează in mod nelegal concurenta si obligarea achizitorul la corectarea erorilor din cadrul documentatiei de atribuire. III. Obligarea Autorităţii contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achiziţiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016. IV. In subsidiar, in situaţia in care se va constata faptul ca nu mai pot fi adoptate masuri de remediere, anularea procedurii. Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016, respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL. În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de NEXT GENERATION TECHNOLOGIES SRL, în contradictoriu cu COMUNA ȘINTEU (PRIMĂRIA COMUNEI ȘINTEU), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016.
Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr.... Data:... Prin contestația nr...., înregistrată la CNSC sub nr...., formulată de..., cu sediul în....... nr......., înregistrată la... sub nr...., având..., reprezentată legal prin... - administrator, împotriva documentației de atribuire, elaborată de... (...), cu sediul în....... nr......., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea încheierii contractului având ca obiect FURNIZARE STAȚII DE ÎNCĂRCARE ȘI EXECUȚIE LUCRĂRI PENTRU MONTAJ, s-au solicitat: I. Suspendarea procedurii lansate in baza SCN1... pana la solutionarea contestaţiei. II. În principal, modificarea Documentaţiei de atribuire in sensul eliminării cerinţelor restrictive care limitează in mod nelegal concurenta si obligarea achizitorul la corectarea erorilor din cadrul documentatiei de atribuire. III. Obligarea Autorităţii contractante la decalarea termenului de depunere a ofertelor si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achiziţiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr..... IV. In subsidiar, in situaţia in care se va constata faptul ca nu mai pot fi adoptate masuri de remediere, anularea procedurii. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pagina 1 din 17
Consiliul a fost sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care... critică documentația de atribuire a procedurii în cauză, solicitând cele menționate în partea introductivă. Într-un prim aspect, reclamanta aduce argumente în susținerea capătului de cerere vizând suspendarea procedurii până la soluționarea prezentei contestații. Pe fond, într-o primă critică reclamanta invocă restrictivitatea unor cerințe care favorizează exclusiv operatorul... și produsele sale. Contestatoarea solicită eliminarea tuturor prevederilor din cadrul documentației de atribuire și a cerințelor ce sunt specifice..., care are atât calitatea de proiectant cât și calitatea de viitor ofertant - direct sau prin intermediari. Petenta remarcă faptul că proiectantul a introdus în fișa tehnică cerințe atipice şi netransparente, care nu sunt formulate ca performanțe minime generale, ci ca valori punctuale specifice unui anumit produs. Un exemplu relevant în opinia contestatorului este includerea unor valori de tip „Consum în stand-by - Energie activă (W): min. 15 W (... W cu degivrare/ventilaţie)" și „Energie reactivă (VAR): 64 VAR", respectiv menționarea
„sistemului
de răcire: ventilaţie forţată (opţional: ventilaţie/degivrare aer cald la conectori)", elemente care apar ca specificații „de catalog" și nu ca și cerințe tehnice fundamentate pentru o procedură concurențială. Contestatoarea atrage atenția că documentația nu indică standardul, metoda de testare, condiţiile de măsurare şi modul de verificare pentru aceste valori (stand-by, consum cu degivrare/ventilație, energie reactivă), ceea ce transformă cerința într-una imposibil de probat unitar şi comparabil între producători. Mai mult, reclamanta consideră că este nejustificată solicitarea expresă a consumului „cu degivrare/ventilatie" în condițiile în care această funcție este prezentată ca opțională, ceea ce indică o formulare construită artificial pentru a reproduce o configurație particulară, nu pentru a defini o nevoie reală a autorității contractante. De asemenea, contestatoarea semnalează o cerință tehnică formulată în mod nejustificat și restrictiv, respectiv solicitarea ca stația să suporte o listă exactă de limbi (Romana........., Germana, Greaca, Rusa, Ceha, Slovaca..., Daneza......, Thailandeza), în loc să fie impus un criteriu rezonabil de tip „minim X limbi". În consecință, solicită eliminarea acestei cerințe formulate ca listă închisă și înlocuirea ei cu o cerință neutră, proporțională și concurențială, respectiv: „statia va suporta minim 4 limbi de circulaţie internaţională, inclusiv limba romana si...". În continuare, reclamanta aduce argumente în susținerea caracterului restrictiv al unor cerințe considerate de... ca fiind Pagina 2 din 17
nejustificate în raport cu obiectul contractului, neclare, necorelate și care induc în eroare ofertanții, respectiv: - Impunerea unui nivel de zgomot „< 55 dB" pentru staţiile de încărcare - această valoare nu este însoțită de nicio justificare tehnică, de indicarea standardului aplicabil, a condițiilor de măsurare (distanța, regim de funcționare, temperatura, sarcina etc.) și nici de o motivare raportată la amplasamentul real de instalare (spațiu public exterior). Reclamanta
solicită eliminarea
pragului
„<55 dB" şi reformularea cerinţei într-un mod rezonabil şi concurenţial, prin acceptarea unui nivel de zgomot < 65 dB stabilit şi verificabil conform unei metodologii clare; - Se constată o neconcordanță tehnică majoră în ceea ce privește cerința de comunicare OCPP, formulată în mod contradictoriu în documentație. Astfel, într-un punct se menționează că stațiile trebuie să comunice prin protocol OCPP „minimum...", iar în alt punct se solicită „Protocol de comunicare: min. OCPP...J". Contestatoarea solicită ca respectiva cerință să fie corectată și standardizată, prin stabilirea explicită a versiunii minime acceptată ca OCPP...j și, suplimentar, solicită introducerea unei condiții obiective de verificare, respectiv prezentarea unui certificat OCA (...) - minimum „..." pentru versiunea solicitată; - Autoarea contestației aduce argumente în susținerea solicitării sale ca autoritatea contractantă să stabilească clar și coerent care este termenul de realizare/execuție a contractului și să renunțe la condiționalitatea ca stațiile să fie aduse în teren înainte de demararea lucrărilor, acceptând ca stațiile să fie aduse în teren după ce sunt executate lucrările de construcții a infrastructurii necesare acestora. În opinia petentei, criteriul de evaluare „Garantia comerciala suplimentara” în forma actuală este neclar, nepredictibil şi susceptibil de aplicare arbitrară. Contestatoarea solicită ca autoritatea contractantă să stabilească clar care sunt mecanismele și criteriile după care comisia de evaluare va accepta termenul de garanție ofertat de către participanți, în ce condiții comisia de evaluare nu va lua în calcul termenele nerealiste și care nu demonstrează că au avut în vedere costuri încorporate care susțin termenul de garanție, mecanismele și criteriile prin care se asigură că în execuție, în cazul nerespectării, penalitatea este mai mare decât avantajul creat prin cei 20% din ponderea punctajului câștigat pe nedrept. Totodată, reclamanta solicită să se indice clar care este metodologia de recunoaștere și evaluare a factorului „Timp de intervenţie în caz de defecţiune", așa încât să fie nerestrictiv, iar evaluarea să se poată face imparțial și transparent, în ce condiții comisia nu va lua în calcul termenele nerealiste și care nu demonstrează că au avut în vedere costuri încorporate care susțin termenul de intervenție, Pagina 3 din 17
mecanismele și criteriile prin care se asigură că în execuție, în cazul nerespectării, penalitatea este mai mare decât avantajul creat prin cei 30% din ponderea punctajului câștigat pe nedrept. În final, autoarea contestației solicită să se indice clar care este metodologia de recunoaștere și evaluare a factorului „Managementul echipamentelor
la sfârşitul ciclului
de viaţă",
astfel încât să fie nerestrictiv, iar evaluarea să se poată face imparțial și transparent, în ce condiții comisia de evaluare nu va lua în calcul termenele nerealiste și care nu demonstrează că au avut în vedere costuri încorporate care susțin afirmațiile, mecanismele și criteriile prin care se asigură că în execuție, în cazul nerespectării, penalitatea este mai mare decât avantajul creat prin cei 10% din ponderea punctajului câștigat pe nedrept. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... (...), în calitate de autoritate contractantă, supune atenției o analiză punctuală a motivelor de contestație, prezintă măsurile de remediere adoptate, apreciind următoarele: • procedura de atribuire este legală, corect fundamentată si coerentă; • documentaţia de atribuire este aptă să asigure concurenţă reală si utilizare eficientă a fondurilor publice; • contestaţia formulată este parţial lipsită de obiect ca urmare a măsurilor de remediere adoptate şi neîntemeiată în ceea ce priveşte celelalte critici; • au fost îndreptate aspectele care vizau neconcordanţe sau limitări; • s-a prelungit termenului de depunere a ofertelor cu 3 zile, în conformitate cu art. 153, alin. 3 din Legea nr. 98/2016. Referitor la denumirea stației de încărcare menționată în proiectul tehnic, organizatoarea procedurii decide cu titlu de măsură de remediere, reformularea cerinţei din documentaţia de atribuire după cum urmează: „Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice. Specificaţiile tehnice care indică o anumită origine, sursă, producţie, o marcă de fabrică sau de comerţ, o licenţă de fabricaţie, sunt menţionate doar cu scopul de a identifica cu uşurinţă tipurile de produs ca şi concept şi nu au ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau a anumitor produse. Aceste specificaţii vor fi considerate ca având menţiunea de „sau echivalent", iar ofertantul are obligaţia de a demonstra echivalenta produselor ofertate cu cele solicitate dacă este cazul. Ofertarea de produse cu caracteristici tehnice inferioare celor prevăzute în caietul de sarcini atrage descalificarea.” În ceea ce privește afirmația contestatoarei potrivit căreia operatorul economic... ar avea simultan calitatea de elaborator al Pagina 4 din 17
documentației
tehnice
şi
de
viitor
ofertant,
autoritatea contractantă constată că aceasta nu este susținută de elemente obiective existente la acest moment procedural. La data formulării prezentului punct de vedere, subliniază achizitoarea, nu deține informații oficiale cu privire la identitatea operatorilor economici care vor depune ofertă în cadrul procedurii. De
asemenea,
organizatoarea
procedurii
constată că formularea iniţială a cerinţelor privind consumul în stand-by, energia reactivă şi sistemul de răcire/degivrare poate fi interpretată ca indicând o soluţie tehnică determinată. În vederea respectării principiului neutralităţii tehnologice şi a art. 156 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 98/2016, autoritatea contractantă procedează la reformularea cerinţelor, astfel încât acestea să fie exprimate exclusiv în termeni de funcţionalitate şi performanţă. Autoritatea
contractantă
precizează
faptul
că cerința privind existenţa unui sistem de ventilaţie şi, după caz, de degivrare a echipamentelor nu este arbitrară şi nu este lipsită de justificare, aceasta fiind stabilită în directă legătură cu necesitatea asigurării funcţionării continue, sigure şi conforme a staţiilor de încărcare pe întreaga durată de exploatare. Achizitoarea
arată
că
respectiva
cerință
privind degivrarea şi/sau ventilaţia are
ca
scop prevenirea disfuncţionalităţilor tehnice, evitarea indisponibilităţii staţiilor si asigurarea utilizării efective a acestora de către beneficiarii finali, autoritatea contractantă neavând în vedere doar instalarea echipamentelor, ci şi exploatarea lor în condiţii normale pe întreaga durată de viaţă. Raportat la cerința privind limbile suportate de interfața stațiilor de încărcare, achizitoarea notează că a decis modificarea cerinței după cum urmează: „Limbi suportate: minim româna, engleză, slovacă, maghiară.”. Autoritatea contractantă menține cerința privind nivelul de zgomot, apreciind că aceasta este: • legal impusă, printr-un act normativ cu caracter obligatoriu; • proporțională cu amplasamentul investiției; • nediscriminatorie, aplicabilă în mod egal tuturor operatorilor economici; • compatibilă cu principiul neutralității tehnologice, întrucât ofertanții pot propune orice soluție tehnică ce permite respectarea limitelor legale. Organizatoarea
procedurii admite observațiile formulate
de contestatoare cu privire la necorelările existente în documentația de atribuire referitoare la protocolul de comunicare OCPP şi, în vederea asigurării clarităţii şi coerenţei cerințelor tehnice, dispune măsuri de remediere. Pagina 5 din 17
Autoritatea
contractantă
clarifică
faptul
că
dovada îndeplinirii cerinţei privind compatibilitatea cu protocolul OCPP...J se realizează prin prezentarea unei declaraţii de conformitate a producătorului, din care să rezulte în mod explicit că echipamentele ofertate sunt compatibile şi funcţionează conform specificaţiilor OCPP...J. Referitor la interpretarea termenelor de livrare şi montaj, autoritatea contractantă precizează că menţiunea „30 de zile montaj" are un sens tehnic clar și univoc și nu poate fi interpretată ca incluzând executarea de lucrări civile sau de altă natură. În opinia achizitoarei, documentația de atribuire nu instituie: • etape succesive de execuţie a lucrărilor după livrare; • obligaţii suplimentare neprecizate; • sau termene distincte care să conducă la prelungirea.... Organizatoarea procedurii clarifică faptul că termenul de realizare a furnizărilor aferente prezentei achiziţii este de 90 de zile, calculat de la data emiterii ordinului de furnizare, structurată după cum urmează: • ... de zile pentru furnizarea staţiilor de încărcare; • 30 de zile pentru montaj, punere în funcţiune şi recepţie. În opinia autorității contractante, factorul de evaluare „Garanția comercială suplimentară”: • este legal, fiind permis de Legea nr. 98/2016; • este clar şi previzibil, bazat pe un criteriu obiectiv şi cuantificabil; • este nediscriminatoriu, aplicabil în mod egal tuturor ofertanţilor; • nu presupune evaluări subiective sau arbitrare din partea comisiei de evaluare. Autoritatea contractantă respinge susținerile reclamantei potrivit cărora factorul de evaluare „Timp de intervenție în caz de defecțiune" ar fi neclar, arbitrar sau lipsit de fundament legal. Totodată, achizitoarea arată că acest factor de evaluare nu urmăreşte exclusiv rapiditatea remedierii unei defecțiuni, ci reflectă cumulativ: • reducerea perioadei de indisponibilitate a stațiilor de încărcare; • asigurarea continuității serviciului public furnizat; • limitarea deplasărilor echipelor de intervenție, în special în zone izolate; • reducerea emisiilor generate de aceste deplasări, în concordanță cu obiectivele de mediu ale proiectului. Organizatoarea procedurii supune atenției faptul că factorul de evaluare
„Managementul
echipamentelor
la sfârșitul ciclului de viață" este instituit în concordanță cu principiile achizițiilor publice verzi, economiei circulare şi gestionării responsabile a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), având ca scop stimularea Pagina 6 din 17
ofertelor care propun soluții sustenabile pe întregul ciclu de viață al produselor. De asemenea, remarcă faptul că noțiunea de „preluare a echipamentelor la sfârșitul ciclului de viață" nu se referă la demolarea investiției publice, la inițierea unor lucrări de desființare sau la exercitarea discreționară a unor drepturi asupra bunului, ci la asumarea responsabilității privind gestionarea echipamentelor devenite deșeuri, în condițiile si la momentul stabilite de beneficiar, cu respectarea legislației aplicabile. În acest sens, adaugă achizitoarea, factorul de evaluare are în vedere exclusiv angajamentul ofertantului de a asigura servicii de preluare, transport si gestionare a echipamentelor uzate, în conformitate cu obligațiile legale privind DEEE, atunci când ciclul de viață al acestora se încheie. Autoritatea contractantă subliniază că legea nu impune detalierea, în etapa de atribuire, a modului concret de executare a unor obligații care vor deveni incidente doar la sfârșitul ciclului de viață al echipamentelor, moment care depinde de decizii viitoare ale beneficiarului și de cadrul legal aplicabil la acel moment. Achizitoarea subliniază faptul că criticile formulate vizează, în principal, aprecieri speculative cu privire la modul de evaluare sau de executare viitoare a contractului, fără a evidenția în ce mod concret documentația de
atribuire
ar
împiedica
participarea contestatoarei la procedură ori ar crea un dezavantaj efectiv în raport cu alți operatori economici. Prin urmare, autoritatea contractantă apreciază că nu este îndeplinită condiția esențială a vătămării, motiv pentru care contestația formulată este lipsită de suport juridic sub acest aspect. Organizatoarea procedurii anexează prezentului punct de vedere centralizatorul măsurilor de remediere adoptate ca urmare a solicitărilor de clarificări, respectiv, ca urmare a contestației. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... a transmis punct de vedere față de măsurile de remediere adoptate de autoritatea contractantă, prezentând o serie de aspecte în susținerea menținerii criticilor din cuprinsul contestației. Prin adresa nr....., înregistrată la Consiliu sub nr....... (...), în calitate de autoritate contractantă, a transmis completare la punctul de vedere, prin intermediul căreia redă o serie de aspecte în susținerea respingerii contestației, ca nefondată, și continuării procedurii de atribuire. ... a constituit cauțiunea în sumă de..., fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr...., eliberată de..., înregistrată în... de evidență al Consiliului sub nr..... Pagina 7 din 17
Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: ... (...), în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, în vederea atribuirii contractului având ca obiect Furnizare stații de încărcare și execuție lucrări pentru montaj, cod CPV principal:... Aparate de reîncărcare (Rev. 2), sens în care a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare simplificat nr..... Conform anunțului de participare simplificat, valoarea estimată a contractului este de..., fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Împotriva documentației de atribuire... a învestit Consiliul cu soluționarea prezentei contestații, solicitând, în principal, remedierea acesteia, iar, în subsidiar, anularea procedurii de atribuire. Potrivit informațiilor disponibile în SEAP, procedura la acest moment este suspendată, astfel fiind, Consiliul stabilește că, în cauză, solicitarea contestatoarei privind suspendarea procedurii de atribuire a rămas fără obiect și, în temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016, urmează a fi respinsă, ca atare. Trecând la analiza contestației, se reține că o categorie de critici privește conflictul de interese și restrângerea nejustificată a concurenței motivat de faptul că..., în calitate de proiectant, a introdus în documentația tehnică specificații și fișe tehnice aferente propriului produs. Astfel, susține autoarea contestației, formularul cu specificații tehnice (F5) reproduce parametrii stației furnizorului... (ex. configurația... kW DC + 22 kW AC, conectică, protocoale etc.), în documentația de proiectare apare explicit ca proiectant general... și în devize/liste de cantități apar referiri directe la stații de încărcare asociate acestui operator. Conflictul de interese a fost definit la art. 59 din Legea nr. 98/2016, astfel: În sensul prezentei legi, prin conflict de interese se înțelege orice situație în care membrii personalului autorității contractante sau ai unui furnizor de servicii de achiziție care acționează în numele autorității contractante, care sunt implicați în desfășurarea procedurii de atribuire sau care pot influența rezultatul acesteia au, în mod direct sau indirect, un interes financiar, economic sau un alt interes personal, care ar putea fi perceput ca element care compromite imparțialitatea ori independența lor în contextul procedurii de atribuire. La art.... din Legea nr. 98/2016 legiuitorul național a enumerat, cu titlu exemplificativ, unele situații potențial generatoare de conflict de interese. Pentru a se putea reține un potențial conflict de interese este necesar să fie analizate aspectele relevante în cauză, iar suspiciunea distorsionării concurenței să fie clar și suficient conturată, în baza unor elemente de fapt, obiective. Pagina 8 din 17
Astfel cum rezultă și din dispozițiile art. 59, citate mai sus, conflictul de interese presupune constatarea unui interes personal, direct sau indirect, al unei persoane implicate în procedura de atribuire, de natură a ridica suspiciuni cu privire la imparțialitatea sa. În cauză, în susținerea conflictului de interese, contestatoarea a invocat implicarea... la întocmirea proiectului tehnic, cerințele tehnice ale stațiilor de încărcare fiind formulate pentru a favoriza exclusiv acest furnizor. Deși simpla proiectare nu dovedește existența unui conflict de interese, situația în care proiectantul devine ofertant folosind un caiet de sarcini care reproduce parametrii stației sale creează un avantaj neloial. În speță, așa cum a arătat și contestatoarea, se identifică referiri directe la stații de încărcare asociate acestui operator: Însă, față de această situație, Consiliul constată că autoritatea contractantă a publicat în SEAP, la data de..., următoarele măsuri de remediere: Stație de încărcare DC 60KW +AC 22 KW ... 2 (Ma 200A) +CHAdeMO (125A) + Type 2 (mentenanță inclusă pe perioada garanției -... luni). Conectorul CHAdeMO nu este obligatoriu, dotarea stațiilor si cu acest conector fiind opțională. cablu Type2 cu conector cat si conector priza Type2, conform standard EN.... Așadar, prin transformarea conectorului CHAdeMO din dotare obligatorie în dotare opțională și prin raportarea specificațiilor tehnice la standardul european EN... autoritatea contractantă a procedat la eliminarea elementelor cu caracter de specificitate care ar fi putut genera un avantaj competitiv neloial proiectantului.... Referitor la susținerea contestatoarei privind menționarea numelui proiectantului în documentația tehnică, Consiliul consideră că acest fapt reprezintă un element de identificare a autorului proiectului, conform obligațiilor legale privind drepturile de autor și asumarea responsabilității profesionale, nefiind de natură, per se, să influențeze procesul de evaluare a ofertelor, câtă vreme conținutul tehnic a fost neutralizat prin măsurile de remediere menționate. Simplul fapt că un anumit parametru de putere (... kW DC + 22 kW AC) se regăsește în portofoliul proiectantului nu constituie o restrângere a concurenței, atâta timp cât contestatoarea nu a demonstrat că această configurație este unică pe piață și imposibil de ofertat de către alți producători. În consecință, având în vedere măsurile de remediere adoptate, Consiliul va respinge critica. În continuare, contestatoarea susține că s-au introdus în fișa tehnică cerințe atipice și netransparente care sunt formulate ca valori punctuale specifice unui anumit produs, referindu-se la Consum în stand-by - Pagina 9 din 17
Energie activă (W): min. 15 W (... W cu degivrare/ventilaţie) și Energie reactivă
(VAR):
64 VAR, respectiv menționarea sistemului
de răcire: ventilație forțată (opțional: ventilație/degivrare aer cald la conectori). Ceea ce, în fapt, reclamă autoarea contestației este că nu se indică standardul, metoda de testare, condițiile de măsurare și modul de verificare pentru aceste valori, ceea ce transformă cerința într-una imposibil de probat unitar și comparabil între producători. Consiliul ia act că prin măsurile de remediere publicate la data de..., autoritatea contractantă a stabilit următoarele: consum maxim de energie activa de 20W si reactiva de max 100VAR Consum în stand-by: Stația de încărcare va fi proiectată astfel încât consumul de energie în regim de stand- by să fie optimizat și compatibil cu utilizarea în spațiu public, fără a afecta funcționarea normală a echipamentului și fără a genera consumuri nejustificate de energie. Energie reactivă: Stația de încărcare va respecta cerințele legale și tehnice aplicabile privind compatibilitatea cu rețeaua electrică și gestionarea energiei reactive, în conformitate cu reglementările operatorului de distribuție. Sistem de răcire / ventilație / degivrare: Stația de încărcare va fi echipată cu un sistem adecvat de răcire și, după caz, de degivrare, astfel încât să asigure funcționarea în condiții de siguranță și continuitate în condițiile climatice specifice amplasamentului, fără impunerea unei soluții tehnice determinate, fiind acceptate orice soluții tehnice care îndeplinesc cerințele funcționale. Cu privire la consumul în stand-by și energia reactivă: Prin înlocuirea valorii fixe (15W / 64 VAR) cu un interval maximal de toleranță (max. 20W / max. 100VAR), autoritatea a lărgit spectrul de ofertare. Cu privire la sistemul de răcire/degivrare, Consiliul observă că autoritatea a renunțat la descrierea constructivă a soluției (ventilație forțată), menționând expres că sunt acceptate orice soluții tehnice care îndeplinesc cerințele funcționale. Această formulare este în deplin acord cu principiul recunoașterii reciproce și al echivalenței, oferind tuturor ofertanților posibilitatea de a-și prezenta propriile soluții. Cu toate acestea, contestatoarea consideră că cerințele rămân neclare, necomparabile și imposibil de verificat în mod obiectiv. Consiliul constată că nemulțumirea contestatoarei nu vizează o imposibilitate reală de a elabora oferta, ci o preferință pentru un caiet de sarcini rigid. Cerințele, așa cum au fost reformulate, sunt suficient de clare iar faptul că autoritatea nu a impus standardul, metoda de testare, condițiile de măsurare și modul de verificare pentru aceste valori nu face cerința imposibil de verificat, ci oferă ofertanților libertatea de a proba conformitatea prin orice document relevant. Astfel fiind, se va respinge critica formulată. Pagina 10 din 17
O altă critică vizează cerința din fișa tehnică constând în solicitarea ca stația să suporte o listă exactă de limbi (Română, Engleză..., Maghiară............, Slovacă............, Thailandeză), în loc sa fie impus un criteriu rezonabil de tip „minim X limbi”. Consiliul ia act că prin măsurile de remediere publicate la data de..., autoritatea contractantă a stabilit următoarele: Limbi suportate: minim română, engleză, slovacă, maghiară. În răspunsul la punctul de vedere, contestatoarea susține că remedierea confirmă în mod evident că cerința inițială nu era una funcțională ci reprezenta o listă închisă de tip catalog. Consiliul reține apărarea autorității cum că cerința este justificată de specificul zonei de implementare a proiectului, respectiv existența unei comunități semnificative de cetățeni de etnie slovacă și maghiară, precum și de caracterul public al infrastructurii, destinată utilizării de către o categorie largă de beneficiari. Consiliul constată că solicitarea limbilor română, engleză, slovacă și maghiară nu este una arbitrară, ci este fundamentată pe contextul socio- demografic al zonei de implementare a proiectului. Existența unor comunități semnificative de etnie slovacă și maghiară, cumulată cu statutul de infrastructură publică, justifică cerința ca interfața să fie accesibilă acestor categorii de utilizatori. Astfel, cerința răspunde unei nevoi funcționale reale a autorității contractante, și nu unei simple preferințe tehnice. Atâta timp cât, în urma remedierii, cerința a devenit accesibilă și justificată prin prisma specificului local, vătămarea invocată de contestatoare a fost înlăturată. Următoarea solicitare privește eliminarea pragului nivelului de zgomot stabilit ca fiind < 55 dB, prin acceptarea unui nivel de zgomot de < 65 dB stabilit și verificabil conform unei metodologii clare. Autoritatea contractantă justifică cerința prin trimitere la dispozițiile art. 16 alin. (1)-(4) din Ordinul ministrului sănătății nr.... pentru aprobarea Normelor de igienă și sănătate publică privind mediul de viață al populației, care instituie valori-limită obligatorii ale zgomotului ambiental aplicabile unităților de prestări servicii amplasate în zone de locuit sau în vecinătatea acestora, respectiv: • 55 dB(A) la exteriorul locuințelor, în perioada zilei (07:...- 23:...); • 45 dB(A) la exteriorul locuințelor, în perioada nopții (23:...- 07:...). În răspunsul la punctul de vedere, contestatoarea precizează ca aceste valori nu reprezintă o specificație tehnică de produs și nu pot fi transpuse ca atare în documentația de atribuire sub forma cerinței Zgomot <55 dB, întrucât nivelul de zgomot relevant din punct de vedere legal depinde de condițiile concrete de amplasare și măsurare (distanța, Pagina 11 din 17
poziția față de receptor, regim zi/noapte, condiții de mediu), nu de o valoare fixa declarata în fișa tehnică. Consiliul constată că autoritatea contractantă a stabilit cerința de < 55 dB nu în mod arbitrar, ci prin raportare la Ordinul ministrului sănătății nr...., care impune o limită de 55 dB pentru zonele de locuit în timpul zilei. În speță, dorința autorității de a minimiza disconfortul fonic prin solicitarea unor stații mai silențioase (< 55 dB) reprezintă un obiectiv legitim de protecție a mediului urban. Simplul fapt că parametrul tehnic solicitat în caietul de sarcini se regăsește în fișa tehnică a operatorului care a elaborat proiectul nu constituie, în sine, o dovadă a restricționării concurenței, motiv pentru care critica se impune a fi respinsă. O altă critică vizează cerința privind protocolul de comunicare OCPP, contestatoarea solicitând ca cerința să fie corectată și standardizată, prin stabilirea explicită a versiunii minime acceptate ca OCPP...J si, suplimentar, introducerea unei condiții obiective de verificare, respectiv prezentarea unui certificat OCA (...) - minimum... pentru versiunea solicitată. Consiliul ia act că prin măsurile de remediere publicate la data de..., autoritatea contractantă a stabilit următoarele: Declarație de conformitate a producătorului sau orice alt document echivalent, din care să rezulte în mod explicit că echipamentele ofertate sunt compatibile și funcționează conform specificațiilor OCPP...J. În răspunsul la punctul de vedere, contestatoarea susține că deși autoritatea a corectat neconcordanța dintre OCPP... și OCPP...J, aceasta a stabilit ca probă de conformitate o simplă declarație a producătorului sau orice alt document echivalent, fără a defini un mecanism de testare independent, recunoscut și verificabil. Consiliul stabilește că impunerea unui certificat specific emis de o entitate privată (...) reprezintă o condiție de calificare/conformitate care ar îngreuna participarea operatorilor economici. Prin urmare, faptul că autoritatea contractantă nu a solicitat acest document, acceptând în schimb orice mijloc de probă (declarații de conformitate sau orice alt document echivalent), constituie o măsură de maximizare a concurenței. Totodată, contestatoarea nu a demonstrat în ce mod neimpunerea certificatului OCA o împiedică să depună o ofertă sau cum îi creează un dezavantaj competitiv. Pe cale de consecință, critica se impune a fi respinsă. O altă solicitare a contestatoarei privește stabilirea clară a termenului de realizare/execuție a contractului și renunțarea la condiționalitatea ca stațiile să fie aduse în teren înainte de demararea lucrărilor, acceptând ca stațiile să fie aduse în teren după ce sunt executate lucrările de construcții a infrastructurii necesare acestora. Pagina 12 din 17
Plecând de la cerința caietului de sarcini - Termen de realizare a furnizărilor: 90 zile (... de zile furnizare stații + 30 zile montaj punere în funcțiune și recepție) de la emiterea Ordinului de furnizare, este nelegal, în aprecierea contestatoarei ca autoritatea contractantă să impună ca mai întâi să se livreze stațiile (echipamentele) în termen de... zile și să lase la final în restul de 30 zile sa se facă lucrările. Susține contestatoarea că însuși proiectantul a indicat că lucrările se pot face în 12 luni. Consiliul constată că termenul total de execuție a contractului este stabilit în mod neechivoc la 90 de zile de la emiterea ordinului de furnizare. Defalcarea acestuia în... de zile (furnizare) și 30 de zile (montaj/recepție) nu creează o stare de incertitudine, ci oferă ofertanților un jalon logic pentru planificarea resurselor. Termenul de... de zile prevăzut pentru furnizarea stațiilor nu trebuie înțeles ca o obligație de depozitare a echipamentelor pe terenul gol, ci reprezintă intervalul în care ofertantul câștigător trebuie să execute toate activitățile pregătitoare, inclusiv lucrările de infrastructură civilă necesare, și să aducă echipamentele la locul montajului. În
acord
cu
apărarea
autorității,
Consiliul stabilește că mențiunea 30 de zile montaj are un sens tehnic și nu poate fi interpretată ca incluzând executarea de lucrări civile sau de altă natură. Termenul se referă exclusiv la operațiunile de montaj și punere în funcțiune a echipamentelor, ulterior finalizării lucrărilor necesare. În consecință, pentru ca montajul să poată fi realizat, rezultă în mod logic și evident că lucrările aferente amplasamentului sunt deja finalizate, acestea fiind incluse în termenul general de... de zile prevăzut în documentația de atribuire. În consecință, Consiliul consideră că termenul de execuție de 90 de zile este stabilit clar, transparent și este pe deplin inteligibil, motiv pentru care va respinge critica ca nefondată. O altă critică privește factorul de evaluare garanția comercială suplimentară, contestatoarea acuzând lipsa indicării unor dovezi reale, conferind astfel comisiei o marjă discreționară excesivă de acordare. Consiliul reține că în fișa de date a achiziției în justificarea algoritmului de calcul, autoritatea a stabilit: Achizitorul acordă punctaj pentru ofertele care prezintă pentru stațiile de reîncărcare o perioadă de garanție suplimentară față de perioada de garanție minimă acceptată de... de luni în cadrul caietului de sarcini. Perioada de garanție a stațiilor stabilită în cadrul caietului de sarcini este de minim... de luni calendaristice de la semnarea procesului verbal la punerea în funcțiune, iar cea maximă propusă de autoritatea contractantă este de 84 luni calendaristice de la semnarea procesului verbal la punerea în funcțiune. P2i= (PGi / PGmax)x20 Unde: P2i= punctajul obținut de oferta „i” la acest subcriteriu; PGi= perioada de garanție suplimentară (peste cele... luni) oferită de oferta „i”; Pagina 13 din 17
PGmax= cea mai mare perioadă suplimentară de garanție oferită dintre ofertele conforme; 20= punctaj maxim aferent acestui subcriteriu. Documente suport solicitate pentru demonstrarea P2: 1. Ofertă tehnică (conform formular pus la dispoziție de AC) 2. Declarație pe propria răspundere privind asigurarea duratei de garanție (conform formular pus la dispoziție de AC) Consiliul observă că autoritatea a stabilit un plafon pentru perioada de garanție (maxim 84 luni, adică o garanție suplimentară de 24 luni peste minimul de...), precum și documentele prin care se demonstrează acest factor:... și Declarația pe propria răspundere. Garanția comercială reprezintă un angajament juridic unilateral al ofertantului/producătorului, care devine clauză contractuală obligatorie. Prin urmare, dovada reală a garanției este însăși oferta semnată electronic, care angajează răspunderea juridică a operatorului economic. Consiliul subliniază că protecția autorității împotriva unor oferte nerealiste (care promite garanții foarte mari fără fundament) este asigurată prin instrumentele contractuale: penalități, reținerea garanției de bună execuție sau rezilierea contractului în caz de neîndeplinire a obligațiilor asumate. În acord cu susținerea achizitoarei, solicitările contestatarei privind introducerea unor elemente precum: - planuri detaliate de mentenanță; - grafice de intervenții și SLA-uri; - dovezi de capacitate tehnică și logistică; - declarații de la producători; - istoric de performanță și referințe; - clauze contractuale detaliate, nu vizează clarificarea factorului de evaluare, ci urmăresc transformarea acestuia într-un factor de evaluare complex și restrictiv. Prin solicitarea de a introduce cerințe suplimentare (SLA-uri, planuri detaliate, declarații de la producători), contestatoarea cere practic îngreunarea propriei poziții și a celorlalți competitori. Or, nu poate fi invocată ca vătămare permisivitatea unei cerințe, câtă vreme aceasta se aplică unitar tuturor ofertanților. Mai mult, contestatoarea nu a demonstrat cum anume factorul în formularea de mai sus o împiedică să depună o ofertă competitivă sau cum îi îngrădește dreptul de a oferta perioada maximă de garanție prevăzută. Față de cele de mai sus, Consiliul nu va impune autorității modificarea factorului analizat. Într-o altă critică, contestatoarea acuză ilegalitatea factorului de evaluare timp de intervenție în caz de defecțiune, solicitând să se indice metodologia de recunoaștere și evaluare. Pagina 14 din 17
La nivelul fișei de date a achiziției este descris factorul astfel: Algoritm de calcul: Achizitorul va acorda punctajul maxim ofertei care propune cel mai scurt timp de intervenție pentru nivelul prioritate a incidentului - urgent. Conform caietului de sarcini, timpul maxim de intervenție pentru incident urgent este de 24 ore. Astfel, vor fi punctate cu 0 ofertele care propun un timp de intervenție egal cu 24 ore. Ofertele care prezintă un timp de intervenție mai mare de 24 ore vor fi considerate neconforme. Ofertele cu timp de intervenție mai mic (dar în limita acceptată) vor primi un punctaj proporțional descrescător, conform algoritmului: P3i= (PTmin / PTi) x 30 Unde: P3i= punctajul obținut de oferta „i” la subcriteriul „Timp de intervenție”; PTmin= cel mai mic timp de intervenție ofertat dintre ofertele admisibile; PTi= timpul de intervenție propus de oferta „i”; 30= punctajul maxim al subcriteriului Document suport solicitate pentru demonstrarea P3: 1 Declarație pe propria răspundere privind timpul de intervenție în caz de defecțiune (conform formular pus la dispoziție de AC). Din analiza factorului, rezultă că a fost stabilit un algoritm clar de punctare și un prag maxim de 24 ore. Deși contestatoarea invocă o serie de elemente de detaliu care ar lipsi din descrierea factorului de evaluare (definiția termenului de intervenție, momentul de reper de când începe să curgă timpul de intervenție, punctul de contact, timpii pentru defecțiuni software/hardware, modalitatea și dovezile ca acest termen să fie respectat), Consiliul reține că aceasta nu a probat în ce măsură lipsa acestor elemente l-ar împiedica să depună o ofertă sau ar conduce la depunerea unor oferte necomparabile. Timpul
de
intervenție este,
prin
definiție,
intervalul dintre notificarea defecțiunii de către beneficiar și prezența echipei tehnice la fața locului (sau începerea remedierii remote). De asemenea, factorul de evaluare se referă la defecțiune în sens larg, fără distincție, acest lucru însemnând că timpul asumat trebuie respectat indiferent de natura defecțiunii. Atât timp cât toți ofertanții raportează timpul de intervenție la același prag maxim (24h) și la aceleași amplasamente, unitatea de măsură rămâne constantă, iar vătămarea invocată rămâne la stadiul de simplă speculație teoretică. Stabilind că un ofertant nu poate fi vătămat de faptul că autoritatea îi cere mai puține documente justificative, Consiliul va respinge critica adusă acestui factor. O ultimă critică privește factorul managementul echipamentelor la sfârșitul ciclului de viață, solicitând, ca și în cazul precedent, indicarea unei metodologii de recunoaștere și evaluare. La nivelul fișei de date a achiziției este descris factorul astfel: Algoritm de calcul: Se vor acorda puncte suplimentare ofertanților care, pe lângă respectarea obligațiilor legale prevăzute de legislația națională și europeană privind Pagina 15 din 17
deșeurile de echipamente electrice și electronice, oferă servicii suplimentare de preluare a stațiilor de încărcare la sfârșitul ciclului de viață. Termenul minim pentru acordarea punctajului maxim este 10 zile calendaristice (10 puncte). Pentru termene mai mari de 30 de zile se acordă 0 puncte. P4i= (PTmin / PTi) × 10 Unde: P4i= punctajul obținut de oferta „i” la subcriteriul „Termen de preluare a echipamentelor la sfârșitul ciclului de viață”; PTi= cel mai mic termen de preluare ofertat dintre ofertele admisibile (în zile calendaristice); PTi= termenul de preluare propus de oferta „i” (în zile calendaristice); 10= punctajul maxim al subcriteriului. Document suport solicitate pentru demonstrarea P4: 1 Declarație pe propria răspundere privind preluarea stațiilor de încărcare la sfârșitul ciclului de viață (conform formular pus la dispoziție de AC) Consiliul constată că factorul P4 este construit pe un algoritm matematic clar, unde punctajul este invers proporțional cu termenul de preluare asumat. Consiliul reține apărarea autorității contractante potrivit căreia factorul de evaluare este instituit în concordanță cu principiile achizițiilor publice verzi, economiei circulare și gestionării responsabile a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE), având ca scop stimularea ofertelor care propun soluții sustenabile pe întregul ciclu de viață al produselor. Solicitările contestatarei referitoare la: • definirea exactă a operațiunilor de demontare; • identificarea rampelor de deșeuri; • stabilirea operatorilor autorizați; • momentul exact de start și stop al cronometrajului; • valoarea materialelor reciclabile; • mecanismele de compensare financiară, excedează obiectului și scopul factorului de evaluare și urmăresc, în mod nejustificat, transformarea acestuia într-un set de clauze contractuale și procedurale detaliate. Punctajul se acordă pe baza criteriului termenului de preluare, fără a fi necesară analizarea costurilor interne, a valorii materialelor reciclabile sau a modului de organizare a activităților de gestionare a deșeurilor. Pe de altă parte, similar cazurilor precedente, nu este demonstrată vătămarea produsă de lipsa acestor elemente, motiv pentru care și această critică va fi respinsă. Cu luarea în considerare a celor ce preced, determinând că nu există motive pentru modificarea documentației de atribuire în sensul celor solicitate de autoarea contestației, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de.... Pagina 16 din 17
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 101/2016, respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de.... În temeiul art. 26 alin. (6) din lege, respinge, ca nefondată, contestația formulată de..., în contradictoriu cu... (...), în calitate de autoritate contractantă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. ..., MEMBRU, MEMBRU, ... ... ... Pagina 17 din 17
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.