AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1333/2025

TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL în contradictoriu cu COMUNA SURDUC (PRIMARIA COMUNEI SURDUC)

Decizia CNSC nr. 1333/C10/821 din 15.05.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1333/C10/821 din 15.05.2025

Data din document
2025-05-15
Complet
C10

Obiectul procedurii

având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul ia: proiectului „CONSTRUIRE POD PESTE RÂUL ALMAS ÎN LOCALITATEA TIHĂU, COMUNA SURDUC, JUDEȚUL SĂLAJ"”, cod CPV 45221100-3, de către COMUNA SURDUC (PRIMĂRIA COMUNEI SURDUC), cu sediul în loc. Surduc, Str. Principală nr. 135, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, s- a solicitat: - anularea adresei autorității contractante nr. 1735/07.03.2025 de comunicare a rezultatului procedurii; (ii) anularea în parte a Raportului procedurii nr. 1722/07.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de SAMUS TEC SA precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia; (iii) obligarea autorității contractante la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL, în contradi…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA SURDUC (PRIMĂRIA COMUNEI SURDUC). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 1 din 1
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1333/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 16600Data înregistrării: 2025-03-17
ContestatorTRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRLCUI 31008217
Autoritate contractantăCOMUNA SURDUC (PRIMARIA COMUNEI SURDUC)CUI 4291620

2025_1333_2025_Decizie_1333.pdf, BO2025_1333_2025_BO2025_1333.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.352 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1333/C10/821 Data: 15.05.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. 16600/17.03.2025, depusă de TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT, cu sediul în Bistrița, Str. Aviator Mihai BERBECARIU, nr. 2, birou 3, bloc 1, județ Bistrița Năsăud, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J6/508/2013, având CIF RO31008217, reprezentată de Flămând Daniel Damaschin – Administrator și convențional prin C.A. Bogdan-Cosmin Buricea, cu sediul în București, str. General Nicolae C. Dona nr. 15, sector 1, împotriva rezultatului procedurii, emis în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „Execuție lucrări în cadrul ia: proiectului „CONSTRUIRE POD PESTE RÂUL ALMAS ÎN LOCALITATEA TIHĂU, COMUNA SURDUC, JUDEȚUL SĂLAJ"”, cod CPV 45221100-3, de către COMUNA SURDUC (PRIMĂRIA COMUNEI SURDUC), cu sediul în loc. Surduc, Str. Principală nr. 135, județul Sălaj, în calitate de autoritate contractantă, s- a solicitat: - anularea adresei autorității contractante nr. 1735/07.03.2025 de comunicare a rezultatului procedurii; (ii) anularea în parte a Raportului procedurii nr. 1722/07.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de SAMUS TEC SA precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia; (iii) obligarea autorității contractante la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de TRANSILVANIA GRAND CONSTRUCT SRL, în contradictoriu cu COMUNA SURDUC (PRIMĂRIA COMUNEI SURDUC). Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 1 din 1

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 33.684 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ………… Data: …………….. Prin contestația înregistrată la Consiliu sub nr. …, depusă de ..., cu sediul în …, Str. …, nr. …, birou …, bloc …, județ …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. …, având CIF …, reprezentată de … – Administrator și convențional prin C.A. …, cu sediul în …, str. … nr. …, …, împotriva rezultatului procedurii, emis în cadrul procedurii simplificate, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „..."”, cod CPV …, de către ..., cu sediul în loc. …, Str. … nr. …, județul …, în calitate de autoritate contractantă, s-a solicitat: - anularea adresei autorității contractante nr. 1735/07.03.2025 de comunicare a rezultatului procedurii; (ii) anularea în parte a Raportului procedurii nr. 1722/07.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de ...SA precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia; (iii) obligarea autorității contractante la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele:

§ 2

Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ofertantul ..., critică rezultatul procedurii, comunicat prin adresa nr. 1735/07.03.2025 și raportul procedurii nr. 1722/07.03.2025, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Contestatoarea, face o scurtă prezentare a situației de fapt precizând că, în cadrul procedurii de atribuire, ..., a depus o oferta cu respectarea dispozițiilor legale, în vigoare, și a prevederilor documentației de atribuire publicată în SEAP. Oferta depusă de ..., a fost fost declarată admisibilă, însă a fost clasată pe locul II, oferta desemnată câștigătoare fiind cea depusă de operatorul economic ...SA. Contestatoarea apreciază ca fiind netemeinică decizia autorității privind neconformitatea ofertei, pentru motivele reținute în cuprinsul Comunicării nr. 1735/07.03.2025 și raportul procedurii nr. 1722/07.03.2025.

§ 3

Motivarea integrală a contestației se regăsește în fișierul „[…]CONTESTAȚIA Pod.pdf.p7s” postat de autoritate în SEAP la …, în cadrul documentelor asociate anunțului de participare nr. …. Reproducerea în Pagina 1 din 12

§ 4

cuprinsul deciziei a ansamblului motivării nu se justifică, din moment ce întreaga contestație poate fi vizualizată liber și gratuit în SEAP de către orice persoană interesată. Sintetizarea de mai sus nu prejudiciază nici părțile și nici terții, din moment ce oricine are la dispoziție spre vizualizare și descărcare prin intermediul SEAP întreaga contestație. Desigur, motivarea completă va fi avută în vedere de membrii completului la adoptarea soluției. Prin adresa nr. … înregistrată la Consiliu sub nr. …, autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de .... ... solicită ca in urma îndeplinirii procedurii legale și a administrării probelor în cauza, prin decizia care se va pronunța să se dispună: Respingerea contestației depusa de operatorul economic, ... SRL, având în vedere următoarele, considerente: Contestatorul a luat la cunoștință actul autorității contractante publicat în SEAP în data de …, prin comunicarea rezultatului procedurii; I. S-a solicitat autorității contractante, de către ... SRL, accesul neîngrădit la dosarul achiziției în temeiul art. 217 alin. (6) din Legea nr. 98/2016; Autoritatea contractantă a pus la dispoziția contestatarului, ... SRL, doar documentele care nu au fost declarate confidențiale de către ofertantul declarat câștigător ...SA. În acest demers de a prezenta doar documentele considerate neconfidențiale, a ținut cont de precizările ofertantului ...SA - Formular 8 din propunerea tehnică (pag 1095-1098) în care se preciza ce documente declara că sunt confidențiale, respectiv: a. Propunerea tehnică, în integralitate - conform OPIS PROPUNERE TEHNICĂ; b. Propunerea financiară, în integralitate - conform OPIS PROPUNERE FINANCIARĂ; c. Documentele de calificare, inclusiv DUAE, în integralitate; d. Răspunsurile la solicitările de clarificări și întreaga corespondență ce va fi purtata cu autoritatea contractanta, în integralitate; În ceea ce privește faptul că contestatara susține că nu există probe concrete în susținerea confidențialității ofertei pentru niciuna din componentele indicate, autoritatea contractantă prin comisia de evaluare, susține că ofertantul a prezentat justificări și documente care susțin ca documentele declarate confidențiale au date cu caracter personal și conțin informații protejate de un drept de proprietate intelectuală. Autoritatea contractantă consideră că s-au prezentat contestatoarei doar documentele din dosarul achiziției (relativ la ofertantul declarat câștigător ...SA) care nu au fost declarate confidențiale. Autoritatea contractantă a procedat întocmai potrivit dispozițiilor legale incidente în materie, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 19 din legea nr.101/2016 potrivit cărora: (1 )La cerere, părțile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleași condiții în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanțele de judecată potrivit prevederilor Legii nr- Pagina 2 din 12

§ 5

134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepția documentelor pe care operatorii economici le declară și probează ca fiind confidențiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice și/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce privește secretul comercial și proprietatea intelectuală. (2) Accesul la documentele dosarului constituit la Consiliu potrivit alin. (1) nu este condiționat de accesul la documentele aflate la autoritatea contractantă potrivit legislației privind achizițiile publice sau legislației privind achizițiile sectoriale ori legislației privind concesiunile de lucrări și concesiunile de servicii. (3) În sensul alin. (1), documentele sunt marcate sau indicate de către ofertanți, în mod explicit și vizibil, ca fiind confidențiale. Consultarea documentelor confidențiale din oferte este permisă numai cu acordul scris al respectivilor ofertanți. Și potrivit art. 217 alin. 6 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora: Prin excepție de la prevederile alin. (5), după comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat la raportul procedurii de atribuire și la informațiile care nu fac parte din propunerile tehnice, propunerile financiare și/sau fundamentările/justificările de preț/cost. Autoritatea contractantă este obligată să permită, la cerere, într-un termen care nu poate depăși o zi lucrătoare de la data primirii cererii, accesul neîngrădit al oricărui ofertant/candidat și la informațiile din cadrul propunerilor tehnice și/sau la fundamentările/justificările de preț/cost care nu au fost declarate și probate de către ofertanți ca fiind confidențiale. II. In ceea ce privește punctul III al contestației (pag6) prin care se afirmă: A. Ofertantul câștigător nu îndeplinește cerința III.1.3.a) din Fișa de date în ceea ce privește executarea de lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5 ani în valoare de 4.000.000 lei fără TVA; B. Propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător NU cuprinde toate cantitățile stabilite prin proiect; C. Graficul Gantt prezentat de ...SA nu respectă cerințele minime stabilite prin Fișa de date și prin Caietul de Sarcini; Punctul de vedere al autorității contractante este următorul: A: In ceea ce privește cerința din Fisa de date în ceea ce privește executarea de lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5 ani în valoare de 4.000.000 lei fără TVA, ofertantul declarat câștigător, ...SA, a prezentat in DUAE 2 contracte, a) Contract nr. 71/28.08.2018,,…" în valoare de 5.056.412,74 lei fără TVA; b) Contract nr. …-"Pod peste …, județul …" în valoare de 907.245,44 lei fară TVA; Pentru contractul 71/28.08.2018 „…" în valoare de 5.056.412,74 lei fără TV, ofertantul depune (fișier Răspuns clarificări pod …) Pagina 3 din 12

§ 6

-Răspuns la solicitarea de clarificări nr. 207/25.02.2025, la pag 50, depune Centralizatorul situației de lucrări SL16 semnată de ...SA, dirigintele de șantier și Beneficiar din care rezultă valoarea lucrărilor executate numai la pod, respectiv Amenajare albie si maluri in valoare de 15.425,88 lei, infrastructura pod in valoare de 1.647.365,59 lei și suprastructura pod în valoare de 2.192.896,06 lei, in valoare totală fără TVA de 3.855.687,53 lei; Restul executat până la valoarea declarată de 5.056.412,74 lei (valoare fără TVA) sunt lucrări suplimentare, lucrări la DC 176, DC 177 și Organizare de șantier; b) Contract nr. 26578/23.10.2018- "… din municipiul …, județul …" în valoare de 907.245,44 lei f ară TVA, unde s-au executat doar lucrări de execuție pod , conform PV de recepție nr. … din … (pag 69-71); Total valoare prezentată, conform DUAE, prin cumularea celor 2 contracte, doar pentru lucrări similare (lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare de poduri, similare/superioare din punct de vedere al complexității și/sau utilității cuprinse cel puțin în categoria de importantă minim C, conform prevederilor HG nr. 766/1997 actualizată, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți private) sunt in valoare de 4.762.932,97 lei (valoare fără TVA) valoare peste valoarea solicitata de 4.000.000,00 lei în ceea ce privește executarea de construire/ reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5, conform cerinței din Fisa de date pct. III.1.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Într-adevăr, în PV 1719/06.03.2025, comisia de evaluare nu a trecut strict lucrările similare din contracte, dar a verificat atent acest aspect al valorii minime de Pagina 4, 4.000.000,00 lei și în plus a trecut și documentele prezentate în plus contractul 1877/04.04.2018, așa cum a și consemnat în PV 1719/06.03.2025 și în Raportul expertului Cooptat nr. 8/ 1492 din 28.02.2025, pag. 7. Autoritatea susține că în general ofertanții depun multe documente în plus în cadrul ofertei, pe care comisia de evaluare în general le prezintă și pe acestea detaliat. Autoritatea contractantă consideră că ofertantul a făcut dovada cerinței din Fișa de date pct. III.1.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională; B. Propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător NU cuprinde toate cantitățile stabilite prin proiect; În ceea ce privește faptul că ofertantul nu a cuprins toate cantitățile de lucrări stabilite prin proiect, autoritatea contractanta prin răspunsul consolidat la clarificări nr. 7073/11.10.2024, care a fost postat si putea fi vizualizat de către toți operatorii economici participanți la procedura, a dat ofertanților răspunsul concludent prin care pentru articolele invocate în contestație (articolul 2.4. DB14B1M-Strat de mixturi asfaltice executat la cald cu asternere mecanică, pentru Cale Pod, art. 2.5 TRA01A30 Transport rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta , Art. 3.4 TRA01A30 și art. 13, TRA01A30,) s-au stabilit cantitățile noi de articole care au fost, cele stabilitate de proiectant in urma solicitărilor de clarificări nr. 4 si 5 si care au fost respectate de către ofertantul ...SA; La verificarea cantităților de lucrări care ar trebui realizate și prezentate in Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări (Formular F3), operatorii Pagina 4 din 12

§ 7

economici au sesizat anumite neconcordante care au fot îndreptate prin răspunsul la solicitarea de clarificări consolidata 7073/11.10.2024 și la care au avut acces toți operatorii economici. Solicitarea pentru îndreptarea acestor erori/neconcordante, s-a făcut chiar de către firma contestatara ... SRL în Solicitarea de calificare- Faza ofertare în data de 01.10.2024. Aceste clarificări nu au modificat proiectul tehnic ci doar au îndreptat anumite neconcordante în ceea ce privește listele de cantități. Răspunsul consolidat exprima: Autoritatea contractantă conchide că, Comisia de evaluare a verificat oferta prezentata de ofertantul câștigător, în concordanță cu cantitățile stabilite prin documentația tehnică și în concordanta cu răspunsul consolidat ca urmare a solicitărilor de clarificări nr. 7073/11.10.2024, respectiv contestatorul nu are dreptate în ceea ce contesta, dorește doar sa conteste rezultatul procedurii. C. În ceea ce privește sesizarea ca Graficul Gantt, prezentat de ...SA nu respectă cerințele minime stabilite prin Fișa de date și prin Caietul de Sarcini aceasta afirmație este eronată și nu are nici o susținere din partea contestatarei. Autoritatea contractantă, comuna …, constată că ofertantul, ...SA, prezintă in Propunerea tehnică: GRAFICUL GANTT, DRUMUL CRITIC, DIAGRAMA WBS, DIAGRAMA PERT si ANEXE, (pag 574-583) în conformitate cu cerințele din Fișa de date, cap. IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice, pct. 4, respectiv prezintă: planificarea fizică a activităților pe zile (săptămâni), cu indicarea tuturor fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor (cu duratele de timp necesare pe activități și poziționarea în timp a acestora, precum și cu evidențierea jaloanelor relevante pentru urmărirea realizărilor, respectiv intervalele de raportare aplicabile), atât pentru ofertant cât și pentru cei 2 subcontractanți declarați, … SRL și … SRL; Și la acest punct al contestației, autoritatea contractanta Comuna …, consideră că contestatorul, fără a avea nici o legătură cu realitatea în ceea ce susține, dorește să depună o contestație pentru a avea acces la documentele declarate confidențiale de către ofertant și pentru a putea fi declarat câștigător. Autoritatea contractantă consideră că "practica contestațiilor" este vadită și în cazul prezentei licitații, contestatorii încercând prin aceste mijloace să acceadă de pe locul 2 pe locul 1, pentru a fi declarat câștigător. În ceea ce privește motivele invocate în contestație, autoritatea solicită respectuos ca în urma îndeplinirii procedurii legale și a administrării probelor în cauza, prin decizia care se va pronunța să se dispună: - respingerea contestației ca fiind nefondată și neîntemeiată depusă de operatorul economic, ... SRL, autoritatea considerând că în evaluarea ofertelor, comisia de evaluare, a procedat corect, dorind sa fie imparțială în evaluarea ofertelor depuse, a dat posibilitatea ofertanților de a răspuns de solicitărilor de clarificări în conformitate cu cerințele din fișa de date, fără a folosi un formalism excesiv în evaluarea ofertelor, dând posibilitatea, în cazul Pagina 5 din 12

§ 8

acestei proceduri, ca criteriul de atribuire ("prețul cel mai scăzut") sa fie cel care decide câștigătorul procedurii. Prin adresa înregistrată la Consiliu sub nr. …, ... a transmis concluzii scrise. Contestatoarea arată în prealabil că își menține în integralitate criticile prezentate în cuprinsul contestației, inclusiv cele care vor fi detaliate în cuprinsul prezentei concluzii formulate în urma studierii dosarului achiziției. De asemenea, își menține inclusiv criticile privind accesul la dosarul achiziției, având în vedere că nici în fața Consiliului nu a avut acces la documentele justificative DUAE în ceea ce privește experiența similară a ofertantului declarat câștigător, propunerea tehnică prezentată de către acestea și documentele întocmite de autoritatea contractantă cu ocazia evaluării, cu toate că: (i) a criticat aspecte privind îndeplinirea de către acesta a cerinței III. 1,3,a) din Fișa de date în ceea ce privește executarea de lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5 ani în valoare de 4.000.000 lei fară TVA și (ii) Graficul Gantt, iar (iii) ofertantul câștigător nu a prezentat o justificare a confidențialității a acestor părți din ofertă și nici nu a dovedit caracterul lor confidențial. 3. Astfel, prin raportare 1a dezlegarea CJUE dată în cauza C-54/2021 - Antea Polska și alții, respectiv „În al treilea rând, Curtea declară că, în cazul constatării, în cursul soluționării unei căi de atac formulate împotriva unei decizii de atribuire a unui contract de achiziții publice, a unei obligații a autorității contractante de a divulga reclamantului informații tratate în mod eronat ca fiind confidențiale și a unei încălcări a dreptului la o cale de atac efectivă din cauza nedivulgării acestor informații, această constatare nu trebuie în mod necesar să conducă la adoptarea unei noi decizii de atribuire a contractului, cu condiția ca dreptul procedural național să permită instanței sesizate să adopte, în cursul judecății, măsuri care să restabilească respectarea dreptului la o cale de atac efectivă sau care să îi permită să considere că reclamantul poate formula o nouă cale de atac împotriva deciziei de atribuire deja luate. Termenul de formulare a unei astfel de căi de atac nu trebuie să curgă decât din momentul în care acest reclamant are acces la ansamblul informațiilor care au fost calificate în mod eronat drept confidențiale", odată stabilit tratarea în mod eronat ca fiind confidențiale a informațiilor privind dovedirea experienței similare și a ofertei tehnice ale câștigătorului, în mod evident trebuie adoptate măsuri care să restabilească respectarea dreptului la o cale de atac efectivă. 4. În acest sens face trimitere la practica CNSC și a instanțelor de judecată (decizia CNSC nr. …, nr. …, Hotărârea nr. 506/2023 din 27.09.2023, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, Secția de Contencios Administrativ și Fiscal, dosar nr. 420/57/2023, Hotărârea nr. 591/10.10.2023, pronunțată

§ 9

de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. 481/64/2023), în care s-a reținut că în atare situație, singura soluție care poate fi adoptată de către Consilia este aceea a obligării autorității contractante la punerea la dispoziția contestatoarei a documentelor justificative a experienței similare prezentate Pagina 6 din 12

§ 10

și a propunerii tehnice a ofertantului câștigător și considerarea criticilor prezentate ca premature. A. În ceea ce privește criticile care vizează experiența similară 5. Chiar din Punctul de vedere al autorității se poate observa că aceasta recunoaște că evaluarea experienței similare prezentate de ofertantul câștigător este contrazisă de presupusele documente transmise, la care contestatoarea nu a avut acces. Astfel, autoritatea contractată arată că: Total valoare prezentată, conform DUAE, prin cumularea celor 2 contracte, doar pentru lucrări similare (lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare de poduri, similare/superioare din punct de vedere al complexității și/sau utilității cuprinse cel puțin în categoria de importantă minim C, conform prevederilor HG nr. 766/1997 actualizată, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți private) sunt in valoare de 4.762.932,97 lei (valoare fără TVA) valoare peste valoarea solicitata de 4.000.000,00 lei în ceea ce privește executarea de construire/ reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5, conform cerinței din Fisa de date pct. III.1.3 a) Capacitatea tehnică și/sau profesională. Într-adevăr, în PV 1719/06.03.2025, comisia de evaluare nu a trecut strict lucrările similare din contracte, dar a verificat atent acest aspect al valorii minime de Pagina 4, 4.000.000,00 lei și în plus a trecut și documentele prezentate în plus contractul 1877/04.04.2018, așa cum a și consemnat în PV 1719/06.03.2025 și în Raportul expertului Cooptat nr 8/ 1492 din 28.02.2025, pag. 7. De reținut ca in general ofertanții depun multe documente în plus în cadrul ofertei, pe care comisia de evaluare în general le prezintă și pe acestea detaliat. 7. În primul rând, reevaluarea experienței similare nu poate avea loc prin Punctul de vedere, ținând cont de faptul că rolul comisiei de evaluare încetează odată comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, astfel cum rezultă din atribuțiile: potrivit art. 127 alin. (1) și art. 137 alin. (6) din HG nr. 395/2016. 8. În al doilea rând, sub rezerva faptului că ... nu a avut acces la documentele justificative, în ceea ce privește Contractul nr. 71/28.08.2017 - Modernizare drumuri și înființare Pod peste râul … în comuna …, județul …, nu poate fi avuți in vedere Situația de lucrări SL 16, prin care, potrivit celor susținute de autoritatea contractantă ar fi fost decontate lucrările de pod In cuantum de 3.855.687.53 lei, in condițiile în care valoare întregului contract a fost de 5.056.412,74 lei, pentru care au fost prezentate cel puțin 16 situații de lucrări (potrivit numărului indicat). Astfel, este puțin probabil ca lucrările de pod, din cadrul unui contract care a avut ca obiect și modernizare de drumuri, să reprezinte aproximativ 76% din valoarea acestuia. 9. În al treilea rând, se impune a se avea în vedere că au fost încălcate prevederile art. 196 din Legea nr. 98/2016 și 135 alin. (3) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare luând în considerare și cel de-al treilea contract prezentat de ...SA - Contractul nr. 1877/04.04.2019, „Construire Pod peste Valea … în localitatea …, comuna …, județul …neindicat de către ofertant în cuprinsul DUAE, permițând în mod nepermis modificarea ofertei. Pagina 7 din 12

§ 11

10. Astfel, prin raportare exclusiv la punctul de vedere al autorității contractante, se confirmă faptul că evaluarea s-a realizat cu încălcarea principiilor transparenței și tratamentului egal impuse de art. 2 alin. (2) lit. b) și d) din Legea nr. 98/2016, fiind luate în considerare atât lucrările de drum (!) în Procesul verbal nr. 1719/06.03.2025 fiind reținută întreaga valoare a Contractului nr. 71/28.08.2018 - Modernizare drumuri și înființare Pod peste râul … în comuna …, județul …, dar și valoarea contractului suplimentar - Contractul nr. 1877/04.04.2019, „ Construire Pod peste Valea … în localitatea …, comuna …, județul …". B. În ceea ce privește criticile aduse propunerii financiare 11. Cu rea-credință autoritatea contractantă pretinde că ofertantul câștigător ar fi prezentat în cadrul ofertei cantitățile în conformitate cu răspunsul la clarificări consolidat nr. 7073/11.11.2024, iar critica contestatoarei ar fi neîntemeiată pentru că „solicitarea pentru îndreptarea acestor erori/ neconcordanțe" ar fi fost adresată de ... în perioada solicitărilor de clarificări privind documentația de atribuire, în condițiile în care că listele de cantități la care contestatoarea a făcut trimitere în cuprinsul contestației sunt cele aferente Răspunsului consolidat la clarificări nr. 7073/11,10,2024 12. Pe lângă faptul că ofertantul câștigător a prezentat în cuprinsul propunerii financiare cantități mai mici decât cele stabilite prin proiectul tehnic, acesta nu a inclus în propunerea financiară costul integral cu transportul materialelor puse în operă și nici nu a făcut dovada că are la dispoziție, efectiv, utilajele și echipamentele contate în propunerea financiară. 13. Astfel, în ceea ce privește balastul, prețul materialului este de 20.18 lei/mc - 11.87 lei/tona. Tariful de transport ofertat este de 0.15 lei/tona/km, respectiv 0.26 lei/mc/km ( 0.15 lei x 1.7 mc/tona = 0.255 lei/mc/km), iar distanta de transport este de 65 km de la baza de producție pana la șantier. 14. În analiza de preș pentru beton asfaltic BAP16, mixtura asfaltică BAD22.4 , BAI6 s-a ofertat prețul de 0.30 lei/tona/km distanța de transport fiind de 65 km de la baza de producție până la șantier. 15. Atât în cazul balastului cât și în ceea ce privește betonul asfaltic, transportai se face cu autobasculanta, fiind evident că prin prețul prezentat nu sunt acoperite costurile eu combustibilul, deserventul (salariu, CASS, CASS și impozit), întrețin rea autobasculantelor, dar și drumul de întors. 16. Presupusa ofertă de preț emisă cu nr. 178 din 16.10.2024 de ...SRL nu poate reprezenta o justificare a prețului neobișnuit de scăzut în ceea ce privește transportul, în condițiile în care nu acoperă toate elementele de cost. Mai mult decât atât, oferta nu este însoțită de dovada deținerii utilajelor/echipamentelor, neexistând nicio dovadă că oferta prezentată este reală. Pentru toate cele ce preced și având în vedere criticile prezentate in cuprinsul contestației, ... solicită Consiliului admiterea contestației cu consecința: (i) anularea adresei autorității contractante nr. 1735/07.03.2025 de comunicări a rezultatului procedurii; Pagina 8 din 12

§ 12

(ii) anularea în parte a Raportului procedurii nr. 1722/07.03.2025, în ceea ce privește evaluarea ofertei depusă de ...SA precum și a tuturor actelor care au stat la baza emiterii acestuia; (iii) obligarea autorității contractante la plata tuturor cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze. Cu adresa înregistrată la Consiliu sub nr. …, ... SRL depune dovada cheltuieli factura seria cab nr. … din …, în sumă de … lei, reprezentând onorariu conform contract asistență juridică. Contestatoarea a constituit cauțiunea în sumă de … lei, conform art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. …, eliberată de CEC Bank – Sucursala …, la data de ... Analizând documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: ... în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie simplificată, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect „..."”, cod CPV …. În acest sens a elaborat documentația de atribuire aferentă și a publicat în SEAP anunțul de participare nr. …, criteriul de atribuire stabilit fiind „Prețul cel mai scăzut”. În Raportul procedurii nr. 1722/07.03.2025, s-a consemnat depunerea a 6 oferte, respingerea a 1 oferte, admisibilitatea celorlalte 5, printre care și a contestatorului, acesta fiind clasat pe locul 2 cu prețul ofertat de 3.639.151,86; oferta depusă de ...SA a fost desemnată câștigătoarea procedurii de atribuire, cu prețul ofertat de 3.085.271,14. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, comunicat prin adresa nr. 1735/07.03.2025 și raportul procedurii nr. 1722/07.03.2025, prin care oferta sa a fost respinsă ca neconformă, a depus contestația în analiză, care formează obiectul dosarului nr. ... Consiliul nu reține alegațiile contestatorului privind faptul că autoritatea nu i-a permis accesul integral la oferta câștigătoare, deoarece autoritatea contractantă i-a pus la dispoziție doar documentele care nu au fost declarate confidențiale de către ofertantul declarat câștigător ...SA, ținând cont de precizările acestuia din Formularul 8 din propunerea tehnică (pag. 1095- 1098) în care a declarat care sunt documentele confidențiale, în concordanță cu prevederile art. 19 din Legea nr. 101/2016. Contestatorul formulează critici privind oferta desemnată câștigătoare depusă de ...SA, privind următoarele aspecte: 1.Ofertantul câștigător nu îndeplinește cerința de la cap. III.1.3.a) din fișa de date în ceea ce privește executarea de lucrări de construire/reabilitare/ modernizare poduri în ultimii 5 ani în valoare de 4.000.000 lei fără TVA: „Pentru contractele de achizitie de lucrari: executarea de lucrari de tipul specificat. Ofertantii trebuie sa demonstreze ca in ultimii 5 ani (impliniti la data limita stabilita pentru depunerea ofertelor) au dus la bun sfarsit lucrari similare, in valoare cumulata de cel putin 4.000.000 lei fara TVA, valoare care se poate demonstra prin insumarea valorilor lucrarilor executate la nivelul a maximum 3 contracte. Prin lucrari duse la bun sfarsit se intelege: Pagina 9 din 12

§ 13

- lucrari receptionate pe obiecte, care sunt insotite de proces verbal de receptie intocmit in conformitate cu prevederile legale si tehnice aplicabile; - lucrari receptionate insotite de proces verbal la terminarea lucrarilor; - lucrari receptionate insotite de proces verbal de receptie finala. Prin lucrari similare se intelege: - lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare/ de poduri, similare/superioare din punct de vedere al complexității și/sau utilității, cuprinse cel puțin în categoria de importanță minim C, conform prevederilor HG nr. 766/1997 actualizată, ai căror beneficiari sunt autorități contractante sau clienți private”. Din verificarea documentelor aflate la dosar, se reține în soluționare că ...SA a prezentat, în vederea îndeplinirii cerinței sus menționate, următoarele contracte: a) contractul nr. 71/28.08.2018 - „Modernizare drumuri și înființare Pod peste râul … în comuna …, Județul …" în valoare de 5.056.412,74 lei, fără TVA, b) contractul nr. 26578/23.10.2018 – „Pod peste Valea … din municipiul …, județul …” în valoare de 907.245,44 lei, fără TVA. În ceea ce privește contractul nr. 71/28.08.2018, autoritatea contractantă i-a solicitat clarificări ofertantului câștigător prin adresa nr. 207/25.02.2025, privind valoarea lucrărilor similare (lucrări de construire/ reabilitare/ modernizare/ de poduri) realizate în cadrul contractului; din răspunsul transmis, însoțit de acte doveditoare și centralizatoare de lucrări, rezultă că valoarea lucrărilor executate numai la pod, respectiv „…” este de 15.425,88 lei, infrastructură pod -valoare de 1.647.365, 59 lei și suprastructura pod - valoare de 2.192.896,06 lei, totalul fiind de 3.855.687,53 lei, fără TVA. În ceea ce privește al doilea contract, respectiv nr. 26578/23.10.2018, în valoare de 907.245,44 lei fără TVA, au fost executate doar lucrări de execuție pod, conform PV de recepție nr. … din … (pag. 69-71). Prin urmare, valoarea totală a lucrărilor similare executate de ...SA este de 4.762.932,97 lei, fără TVA, peste pragul solicitat în fișa de date, respectiv de 4.000.000 lei, fără TVA, critica fiind neîntemeiată. 2. Propunerea financiară a ofertantului declarat câștigător nu cuprinde toate cantitățile de lucrări stabilite prin proiect. Se reține că în ceea ce privește Lista cu cantități de lucrări pe categorii de lucrări (Formular F3), operatorii economici au sesizat anumite neconcordanțe, care au fost lămurite prin răspunsul consolidat nr. 7073/ 11.10.2024 postat în SEAP, la care au avut acces toți operatorii economici interesați. Autoritatea contractantă, prin răspunsul consolidat, a oferit clarificări privind faptul că pentru articolele (art. 2.4. DB14B1M - Strat de mixturi asfaltice executat la cald cu așternere mecanică, pentru Cale Pod, art. 2.5 TRA01A30 Transport rutier al materialelor, semifabricatelor cu autobasculanta art. 3.4 TRA01A30 și art. 13, TRA01A30), invocate de contestator, s-au stabilit cantitățile de articole prevăzute de proiectant. Pagina 10 din 12

§ 14

Autoritatea contractantă a verificat propunerea financiară a ofertantului câștigător ...SRL în concordanță cu art. 127 alin. (1) lit. h) din HG nr. 395/2016, prin raportare la cantitățile stabilite prin documentația tehnică și în concordanță cu răspunsul consolidat nr. 7073/11.10.2024;toate aspectele au fost precizate detaliat în procesul verbal nr. 847/10.02.2025, prin care a avut loc evaluarea propunerilor financiare și verificarea conformității acestora cu propunerile tehnice depuse de ofertanți. Astfel, critica formulată de contestator va fi respinsă ca nefondată. 3. În ceea ce privește ultima critică, se reține că ofertantul câștigător a depus în propunerea tehnică: Graficul Gantt, drumul critic, diagrama WBS, diagrama PERT și anexe (pag. 574-583) în conformitate cu cerințele din fișa de date a achiziției cap. IV.4.1. - Modul de prezentare al propunerii tehnice, pct. 4: planificarea fizică a activităților pe zile (săptămâni), cu indicarea tuturor fazelor/etapelor de realizare a acestora, în ordinea și succesiunea logică a evenimentelor (cu duratele de timp necesare pe activități și poziționarea în timp a acestora, precum și cu evidențierea jaloanelor relevante pentru urmărirea realizărilor, respectiv intervalele de raportare aplicabile), atât pentru ofertant cât și pentru cei 2 subcontractanți declarați, … SRL și … SRL. Prin urmare, critica va fi respinsă ca nefondată, având în vedere că graficul Gantt a fost prezentat în concordanță cu cerințele de la cap. IV.4.1 pct. 4 din fișa de date a achiziției. Față de cele expuse anterior în motivare, Consiliul apreciază că în mod corect autoritatea contractantă a desemnat câștigătoare oferta ...SA, criticile contestatorului fiind neîntemeiate. În temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ....

§ 15

Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondată contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare.

§ 16

Pagina 11 din 12

§ 17

Pagina 12 din 12

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.