AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1332/2025

DEXTER COM SRL în contradictoriu cu INSTITUTUL NATIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON

Decizia CNSC nr. 1332/C2/1357 din 15.05.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1332/C2/1357 din 15.05.2025

Data din document
2025-05-15
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect „ACHIZIȚIA DE APARATURĂ DE CERCETARE PENTRU LABORATORUL DE CERCETARE DIN CADRUL INSTITUTULUI NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON”, s-a solicitat: 1. Anularea procedurii și reluarea acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016, sau 2. Revizuirea caietului de sarcini și a fisei de date prin reformularea cerințelor tehnice într-o manieră neutră și obiectivă, care să reflecte performanțele dorite și să permită participarea tuturor operatorilor economici care oferă soluții echivalente, conforme cu tehnologia solicitată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de DEXTER COM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON, în calitate de autoritate contractantă. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de DEXTER COM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON, în calitate de autoritate contractantă. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1332/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 25444Data înregistrării: 2025-04-22
ContestatorDEXTER COM SRLCUI 8875940
Autoritate contractantăINSTITUTUL NATIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON

2025_1332_2025_Decizie_1332.pdf, BO2025_1332_2025_BO2025_1332.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.721 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1332/C2/1357 Data: 15.05.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25444/22.04.2025, formulată de DEXTER COM SRL, cu sediul social în București, Aleea Pantelimon nr. 16, ap. 137, sectorul 2 și punct de lucru în București, strada Cercului nr. 1A, sectorul 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/8463/1996, având CUI RO8875940, reprezentată legal prin administrator Viorel Mitrica, împotriva documentației de atribuire, elaborată de INSTITUTUL NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în București, strada Aviatorilor nr. 34-36, sectorul 1, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect „ACHIZIȚIA DE APARATURĂ DE CERCETARE PENTRU LABORATORUL DE CERCETARE DIN CADRUL INSTITUTULUI NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON”, s-a solicitat: 1. Anularea procedurii și reluarea acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016, sau 2. Revizuirea caietului de sarcini și a fisei de date prin reformularea cerințelor tehnice într-o manieră neutră și obiectivă, care să reflecte performanțele dorite și să permită participarea tuturor operatorilor economici care oferă soluții echivalente, conforme cu tehnologia solicitată. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de DEXTER COM SRL, în contradictoriu cu INSTITUTUL NAȚIONAL DE ENDOCRINOLOGIE C.I. PARHON, în calitate de autoritate contractantă. Pagina 1 din 2

§ 2

Obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 34.760 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 25444/22.04.2025, formulată de ........, cu sediul social în ........ și punct de lucru în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, s-a solicitat: 1. Anularea procedurii și reluarea acesteia cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016, sau 2. Revizuirea caietului de sarcini și a fisei de date prin reformularea cerințelor tehnice într-o manieră neutră și obiectivă, care să reflecte performanțele dorite și să permită participarea tuturor operatorilor economici care oferă soluții echivalente, conforme cu tehnologia solicitată. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică documentația de atribuire, elaborată de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, ........ prezintă argumente de natură a justifica faptul că documentația de atribuire încalcă dispozițiile Legii nr. 98/2016, contravenind atât scopului principal al legii - acela de a asigura achiziții publice în condiții de eficiență economică și socială (art. 2 alin. 1) - cât și principiilor fundamentale care guvernează achizițiile publice, Pagina 1 din 13

§ 2

precum nediscriminarea, tratamentul egal, transparența și proporționalitatea (art. 2 alin. 2). Deși, recunoaște contestatorul, diferiți producători pot implementa variații ale aceluiași principiu constructiv, în cazul de față niciunul dintre parametrii solicitați nu influențează modalitatea de lucru sau calitatea rezultatelor. Ca atare, susține autorul contestației, întocmirea unor caiete de sarcini care includ cerințe specifice ce pot fi încadrate la simple preferințe de lucru - nefiind aspecte critice în fluxul de analiză a fragmentelor sau de secvențiere Sanger - este de natură să excludă în mod arbitrar din competiție unul dintre cei doi producători care ar putea participa la licitație. Potrivit contestatorului, prezenta achiziție vizează un echipament de secvențiere ADN de tip Sanger, o tehnologie standardizată, consacrată, care este disponibilă la nivel internațional doar prin doi producători relevanți, ambele echipamente bazate pe această tehnologie având performanțe similare, astfel că îndeplinesc cu succes obiectivul achiziției, acela de a realiza secvențierea și analiza performantă a fragmentelor ADN. Însă, semnalează contestatorul, specificațiile tehnice incluse în caietul de sarcini sunt formulate astfel încât să reflecte exclusiv parametrii constructivi ai unui singur model de echipament, aparținând doar unuia dintre acești doi producători. Susține, de asemenea, că cerințele nu se bazează pe criterii obiective de performanță sau compatibilitate, ci sunt preferințe subiective ale autorității contractante, fără justificare tehnico-științifică, din punct de vedere al fluxului de lucru și al parametrilor de calitate, nefiind de natură să influențeze scopului final al proiectului. În continuare, contestatorul redă cu titlu de exemplu, o parte dintre specificațiile pe care le consideră restrictive, aducând argumente în acest sens, astfel: • Consumabilele precum capilarele, polimerul, soluțiile tampon si pompa să fie integrate într-un cartuș pentru ușurința în utilizare și reducerea erorilor - alți producători utilizează soluții constructive diferite în ceea ce privește consumabilele și reactivii, care asigură, de asemenea, ușurința în utilizare și pot aduce chiar avantaje suplimentare, prin urmare, această cerință reprezintă o preferință pentru un anumit model, care nu influențează în mod real performanța sau ușurința în utilizare, fiind de natură să restricționeze participarea altor producători care nu au reactivii grupați într-un singur cartuș, ci alte soluții. • Să se poată lucra atât cu plăci de 96 godeuri cât și cu strip-uri de câte 8 tuburi - având în vedere capacitatea echipamentului de a rula 4 probe simultan (având doar 4 capilare), cerința de a se lucra în placă de 96 de godeuri este, de asemenea, strict o preferință și nu are justificare în fluxul de lucru, în performanța echipamentului sau în calitatea rezultatelor, în Pagina 2 din 13

§ 3

ansamblu. Cerința este preluată din specificația tehnică a unui anumit producător. • Capacitate de stocare date pe hard drive de capacitate min. 128 GB, aprox. 3500 injectări sau 14000 injecții - capacitatea de stocare a echipamentului, în ceea ce privește numărul de teste/injecții, nu depinde neapărat de numărul de GB ai hardului, ci de tehnologiile utilizate de fiecare producător; astfel, un alt echipament poate stoca același număr de teste/injecții sau chiar un număr mai mare, cu o capacitate de stocare (în GB) mai mică, prin urmare, era suficient ca autoritatea contractantă să solicite capacitatea de stocare exprimată în numărul de teste, fără a specifica o valoare anume în GB pentru hard disk. • Inclusiv dimensiunile externe ale echipamentului, menționate în caietul de sarcini, sunt extrem de apropiate de un anumit model, limitând inclusiv înălțimea posibilă a echipamentului ce poate fi ofertat. Potrivit contestatorului, acestea sunt doar câteva exemple de caracteristici restrictive, de natură constructivă, care au fost preluate ca atare de autoritatea contractantă din materialele tehnice ale unui anumit producător/model de echipament. Mai mult decât atât, semnalează contestatorul, această procedură a fost publicată anterior și anulată, cu mențiunea că se dorește „Achiziția unui echipament de ultimă generație conform proiectului ROGEN". Cu toate acestea, susține contestatorul, specificațiile tehnice din actuala procedură sunt identice cu cele din procedura anterioară, ceea ce demonstrează, în opinia sa, că autoritatea contractantă nu a efectuat niciun studiu de piață relevant și nu a avut în vedere caracteristicile ambelor echipamente existente, raportate la obiectivul tehnic real al proiectului. În plus față de aspectele deja semnalate privind caracterul restrictiv al specificațiilor tehnice, autorul contestației atrage atenția și asupra modului disproporționat și nejustificat în care autoritatea contractantă a stabilit factorii de evaluare tehnică. Astfel, arată că, potrivit documentației de atribuire, componenta tehnică reprezintă 60% din punctajul total, fiind împărțită în următoarele subcriterii: performanța energetică a echipamentelor - max. 5 puncte; instructaj pentru optimizarea eficienței energetice - max. 15 puncte și termenul de livrare (inclusiv servicii accesorii) - max. 40 puncte. Față de acest aspect, consideră că ponderea acordată performanței energetice propriu-zise a echipamentului este total disproporționată în raport cu celelalte subcriterii. Mai exact, se acordă un punctaj de trei ori mai mare pentru activitatea de instruire privind eficiența energetică decât pentru performanța energetică efectivă a echipamentului, ceea ce este, în opinia contestatorului, contrar scopului declarat al achiziției, acela de a dota instituția cu echipamente de nouă generație, performante inclusiv din punct de vedere energetic. Pagina 3 din 13

§ 4

De asemenea, contestatorul reclamă și timpul scurt stabilit pentru depunerea ofertelor. Față de toate considerentele de fapt și de drept prezentate, ........ solicită admiterea contestației, astfel cum a fost formulată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 5067/29.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 27943/30.04.2025, ........, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Față de criticile din cuprinsul contestației, referitoare la cerințele tehnice ale caietului de sarcini, autoritatea contractantă învederează următoarele: • Cerința „Consumabilele precum capilarele, polimerul, soluțiile tampon și pompa să fie integrate într-un cartuș pentru ușurința în utilizare și reducerea erorilor” nu reprezintă o preferință, ci o necesitate în utilizarea eficientă a echipamentului și în gestiunea reactivilor, în sensul în care, utilizarea integrată a capilarelor, a gelului de migrare, a soluțiilor tampon, permite standardizarea procedurii, creșterea reproductibilității rezultatelor de cercetare, evitarea contaminării și o gestiune mai precisă a resurselor necesare îndeplinirii obiectivelor proiectului. • Cerința „Să se poată lucra atât cu plăci de 96 godeuri cât și cu strip-uri de câte 8 tuburi” este justificată de volumul de probe ce urmează a fi analizate prin secvențiere și analiza de fragmente în cadrul proiectului. Protocoalele de lucru pentru etapele anterioare secvențierii (amplificare, purificare ampliconi, marcare) au fost optimizate în cadrul laboratorului pentru lucrul în placi optice de 96 de godeuri, ceea ce permite eliminarea erorilor intra- și inter-serie. De altfel, societățile internaționale de laborator recomandă efectuarea analizelor în serii mai mari de lucru pentru a păstra aceleași condiții și a reduce variabilitatea datorată reactivilor, consumabilelor și/sau personalului și creșterea acurateței determinărilor. În cazul unui un număr mare de secvențieri și o capacitate mai mică de analiză a echipamentului, poate apărea riscul de degradare a probelor prelucrate și aflate în așteptare pentru o nouă încărcare în secvențiator. Posibilitatea de a lucra în stripuri de cate 8 tuburi este utilă la punerea la punct și optimizarea protocoalelor sau în cazul unor determinări punctuale (de ex. confirmarea unor variante foarte rare). • Cerința „Capacitate de stocare date pe hard drive de capacitate min. 128 GB, aprox. 3500 injectări sau 14000 injecții" a fost solicitată pentru evitarea pierderii rezultatelor pe perioada proiectului și nu se referă doar la dimensiunea fișierelor rezultat, ci și la posibilitatea stocării altor fișiere/aplicații necesare în utilizare (actuale sau viitoare). De altfel, hard-diskurile actuale au capacități tot mai mari. Pagina 4 din 13

§ 5

• Cerința referitoare la înălțimea maximă a echipamentului a fost introdusă pentru că masa alocată acestuia are polițe în partea superioară, ceea ce limitează înălțimea echipamentelor amplasate pe blatul mesei. În ceea ce privește criteriul de departajare al componentei tehnice, acesta respect întru totul Ordinul nr. 1946/9.08.2024 și are incluse criterii de departajare conform Anexei 7. Autoritatea contractantă a prioritizat termenul de livrare (având în vedere derularea proiectului prin fonduri nerambursabile) și modul în care se exploatează echipamentul de către personalul specializat. Deși se dorește o economie energetică pe o perioadă îndelungată de timp, economia de energie nu înseamnă întotdeauna un consum mic al echipamentului, ci modul în care se exploatează echipamentul duce la economie de energie, motiv pentru care, instruirea personalului este esențiala. Ultimul factor de evaluare și anume performanța energetică a echipamentului, nu este considerat un factor cheie în departajarea ofertelor, deoarece în ultimii 10 ani industria globală se preocupă de reducerea consumului de energie, ceea ce duce la existența pe piață a unor echipamente a căror departajare este aproape imposibil de realizat din acest punct de vedere. Având în vedere argumentele expuse mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca fiind neîntemeiată. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. 28382/05.05.2025, ........ formulează un răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, în cuprinsul căruia precizează faptul că, prin punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu răspunde fondului contestației, ocolind problema de principiu semnalată, respectiv caracterul restrictiv, preferențial și discriminatoriu al cerințelor tehnice, iar lipsa unor justificări științifice, reale, accentuează suspiciunea unei documentații întocmite în favoarea unui producător predefinit. Întru-un prim aspect, contestatorul invocă nelegalitatea transmiterii punctului de vedere, motivat de faptul că acesta a fost transmis cu nerespectarea termenului legal prevăzut de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respectiv în termen de 5 zile de la data luării la cunoștință de contestație. În al doilea rând, remarcă autorul contestației, răspunsul autorității contractante se concentrează punctual pe câteva exemple din contestație, fără a răspunde în mod coerent și complet la fondul problemei ridicate anume faptul că, modalitatea în care a fost elaborată documentația de atribuire încalcă dispozițiile mai multor prevederi ale Legii nr. 98/2016. De asemenea, semnalează contestatorul, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă nu aduce dovezi sau argumente tehnico- Pagina 5 din 13

§ 6

științifice solide, ci doar enunță generalități și preferințe subiective, în special legate de aspecte constructive. ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........ lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 25.04.2025, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 1327/28.04.2025. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire simplificată, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA, iar data stabilită pentru deschiderea ofertelor, 25.04.2025. Potrivit informațiilor disponibile în SEAP, procedura este suspendată în faza depunere oferta. Nemulțumit de conținutul documentației de atribuire, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Cu titlu preliminar, în legătură cu faptul că autoritatea ar fi trimis punctul de vedere ulterior termenului de 5 zile stabilit de art. 18 din Legea nr. 101/2016, Consiliul reține că, potrivit alin. (3) a acestui temei legal, Lipsa punctului de vedere al autorităţii contractante atrage decăderea ei din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel, dispoziții care vor fi avute în vedere în soluționare. Referitor la același aspect, Consiliul nu poate să nu remarce faptul că perioada dintre data transmiterii contestației, 17.04.2025, și data transmiterii punctului de vedere, 29.04.2025, a coincis cu un total de 6 zile lucrătoare, restul fiind zile de sărbătoare legală/week-end, drept care, din această perspectivă, nu se poate reține un eventual comportament culpabil al achizitoarei. Față de tipul criticilor din contestație, Consiliul reține, în soluționarea ei, relevanța dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, conform cu care specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante. Se mai reține că, potrivit art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. În verificările sale, Consiliul va avea în vedere și art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „Autoritatea contractantă are obligația de a Pagina 6 din 13

§ 7

elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, întrucât documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia. De asemenea, vor fi reținute și prevederile art. 155 alin. (6) din același act normativ specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici, și cele ale art. 156 alin. (2) din lege – cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. Așadar, modificarea sau cenzurarea caracteristicilor tehnice impuse de autoritatea contractantă poate face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării ipotezelor date de cele două temeiuri de drept citate mai sus. În altă ordine de idei, nu există o prevedere legală care să oblige autoritatea contractantă să accepte produse care nu corespund necesităților sale, iar Consiliul nu poate sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele. Autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, relevante în acest caz fiind dispozițiile art. 3 din HG nr. 395/2016. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Totodată, sunt amintite și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora alin. (1) Autoritățile contractante nu vor Pagina 7 din 13

§ 8

concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței; alin. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”. Procedând la soluționarea criticilor ........, Consiliul constată că principala nemulțumire a acestuia este reprezentată de faptul că autoritatea contractantă a stabilit cerințe care, în opinia sa, nu se bazează pe criterii obiective de performanță sau compatibilitate, ci sunt preferințe subiective ale autorității contractante, fără justificare tehnico- științifică din punct de vedere al fluxului de lucru și al parametrilor de calitate. Mai arată contestatorul că, pentru tipul de echipament ce se dorește a fi achiziționat, tehnologia standardizată, consacrată este disponibilă la nivel internațional doar prin doi producători relevanți, însă doar unul dintre aceștia ar putea îndeplini cerințele stabilite de autoritatea contractantă. Față de aceste pretenții ale contestatorului, autoritatea contractantă nu formulează vreo apărare, limitându-se în a prezenta justificări exclusiv cu privire la caracteristicile tehnice indicate de contestator cu scopul de a demonstra pretinsul caracter restrictiv reclamat. În soluționare, în acord cu limitările ante-citate, instituite de art. 155 alin. (6) din Legea nr. 98/2016, Consiliul reține că autorității îi este permisă alegerea unei anume soluții constructive, cu condiția ca acest lucru să fie justificat de obiectul contractului și să nu aibă ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. Prin urmare, o anumită specificație tehnică nu ar reprezenta, în sine, o problemă, câtă vreme s-ar ajunge la concluzia că mai există operatori economici ale căror produse îndeplinesc nu numai soluția constructivă criticată, ci și restul specificațiilor tehnice solicitate, știut fiind că doar un asemenea produs poate fi acceptat în procedură. În lumina acestor considerente de fapt și de drept analizând specificațiile tehnice indicate de contestator, Consiliul observă, referitor la cerința Consumabilele precum capilarele, polimerul, soluțiile tampon si pompa să fie integrate într-un cartuș pentru ușurința în utilizare și reducerea erorilor, că aceasta reprezintă o soluție constructivă. Or, făcând trimitere la aspectele de ordin teoretic redate în preambulul prezentei motivări, Consiliul reamintește că de interes pentru beneficiar trebuie să fie realizarea nevoii sale urmărit a fi satisfăcută prin derularea procedurii, iar nu o anumită soluție constructivă. Așadar, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să descrie în mod corespunzător ce anume dorește să obțină din partea ofertanților, prin Pagina 8 din 13

§ 9

raportare la aspecte ce țin de funcționalități, performanțe, costuri etc, modalitatea prin care se ajunge la un asemenea fine urmând să fie aleasă de fiecare participant în parte. Consiliul nu va infirma apărările din punctul de vedere, recunoscând dreptul beneficiarului de a urmări obținerea celor mai bune produse care să îi împlinească necesitățile, însă reamintește că acest drept este limitat de asigurarea unei concurențe reale și efective între operatorii economici interesați să participe la procedură, cu atât mai mult cu cât a ales, pentru atribuirea acestui contract, să desfășoare o procedură competitivă, de esența căreia este asigurarea unui cadru concurențial adecvat. În contextul conturat, față de pretinsele beneficii enumerate de autoritate în susținerea cerinței, sunt reținute contraragumentele petentului în sensul că există alți producători care utilizează soluții constructive diferite, dar care asigură ușurință în utilizare și pot aduce chiar avantaje suplimentare. Ca o consecință a celor prezentate mai sus, cerința tehnică analizată apare restrictivă, impunându-se reformularea ei astfel încât să nu mai reprezinte o piedică în ofertare, în acord cu nevoile autorității contractante. Aceeași soluție se impune și în privința cerinței tehnice Să se poată lucra atât cu plăci de 96 godeuri cât și cu strip-uri de câte 8 tuburi, în cazul căreia autoritatea a impus elemente fixe, fără să explice de ce doar un număr de 96 de godeuri sau de 8 tuburi îi sunt de utile. Următoarea cerință, Capacitate de stocare date pe hard drive de capacitate min. 128 GB, aprox. 3500 injectări sau 14000 injecții, este reclamată de contestator prin raportare la capacitatea de stocare (în GB) solicitată, în opinia sa fiind suficient ca autoritatea contractantă să solicite capacitatea de stocare exprimată în numărul de teste, fără a specifica o valoare anume în GB pentru hard disk. Însă, se observă că, de această dată, autoritatea a stabilit un minim, pe care l-a justificat prin raportare la nevoia sa de a stoca rezultate, fișiere/aplicații necesare în utilizare pe perioada proiectului, astfel că susținerile contestatorului apar neîntemeiate. Similar și în cazul cerinței privind dimensiunile externe ale echipamentului Dimensiuni (WxDxH) max 50x65x45 cm, se observă că autoritatea a indicat dimensiuni maxime, iar nu fixe, dimensiuni justificate prin raportare la spațiul unde urmează să fie amplasat echipamentul. De principiu, justificările prezentate apar pertinente, însă, în condițiile în care se dovedește că doar un singur echipament se poate încadra în aceste limite, cerința devine una restrictivă, drept care, în acord cu considerentele de fapt și de drept redate mai sus, autoritatea va fi ținută în a verifica și acest aspect. Pagina 9 din 13

§ 10

Concluzionând, Consiliul apreciază că se impune o revizuire cel puțin prin raportare la cerințele analizate, și reformularea lor într-o manieră care să asigure satisfacerea nevoii autorității contractante dar și a unui cadru concurențial adecvat, specific procedurii de atribuire aleasă. Totodată, se reține că, într-o altă serie de susțineri, contestatorul reclamă și punctajul factorilor de evaluare din cadrul criteriului de atribuire stabilit, apreciind că ponderea alocată performanței energetice propriu-zise a echipamentului este total disproporționată cu celelalte criterii, fiind de trei ori mai mică decât cea pentru factorul Instructaj pentru optimizarea eficienței energetice, ceea ce, în opinia sa, este contrar scopului declarat al achiziției, acela de a dota instituția cu echipamente de nouă generație, performante inclusiv din punct de vedere energetic. Potrivit informațiilor din fișa de date, factorii de evaluare în discuție au fost definiți astfel: - Performanța energetică a echipamentelor pentru cercetare–5 % Algoritm de calcul: Se vor acorda puncte în funcție de consumul de energie lunar (kWh/zi) astfel: pentru cel mai mic consum se acordă 5 de puncte, pentru alte consumuri punctajul se calculează potrivit ecuației de proporționalitate pe baza celorlalte valori (a se vedea modelul de ecuatie detaliat la factorul pretul ofertei) Criteriul urmareste eficienta energetica a echipamentelor propuse, iar calculul punctajului trebuie sa respecte urmatoarele limite, în functie de volumul de probe procesat: • Puterea maxima echipament – 0.5 kW. Consum zilnic maxim 12 kW În acest sens, consumul de energie lunar va fi estimat în acord cu regimul de funcționare precizat anterior. Ofertanții trebuie să furnizeze un raport de testare conform standardului EN 50564:2011 (6.1, 6.2, 6.3, și 6.4) sau unui standard echivalent. Raportul de testare trebuie să includă date privind performanța energetică a echipamentului. Datele trebuie măsurate în modurile de funcționare, precum și în condițiile de testare indicate în anexe și scenariile de utilizare, specificate anterior. Testele trebuie efectuate în laboratoare, în conformitate cu cerințele generale ale standardelor EN ISO 17025, U.S. 21 CFR partea 820, ISO 13485 sau ale unui standard echivalent, în condițiile de testare menționate anterior. Subfactorii de evaluare nu reprezinta cerinte obligatorii, acestia fiind punctati suplimentar în cadrul procedurii. Pentru ofertele care nu vor furniza informațiile justificative se vor acorda 0 puncte. - Instructaj pentru optimizarea eficienței energetice – 15% Algoritm de calcul: Ofertantul trebuie sa asigure un instructaj incluzand elemente de ajustare si reglaj fin al parametrilor de consum de energie electrica ai echipamentului (de exemplu, modul „standby”), in vederea optimizarii consumului de energie electrica. Instructajul se evaluează pentru întreg lotul, conform celor menționate în continuare. Astfel, se vor puncta corespunzator, componentele programului de instruire in domeniul optimizarii energetice care trebuie asigurat, ce va avea urmatorii subfactori de evaluare (instructajul va fi inclus in forma clinica si tehnica pe care o va asigura ofertantul): Pagina 10 din 13

§ 11

a) Pentru instruire introductiv-generală în domeniul optimizării energetice – 5 puncte: - Durata: min. 2 ore; - Grup țintă: min. 2 persoane (peste numarul minim de persoane solicitat in Caietul de sarcini). b) Pentru instruire ce include cele de la punctul a) + instruire la locul de muncă – metode și tehnici de optimizare consumuri de energie electrică – 10 puncte: - Durata: min. 3 ore; - Grup țintă: min. 2 persoane (peste numarul minim de persoane solicitat in Caietul de sarcini c) Pentru instruire ce include cele de la punctul b) + instruire periodică pentru actualizarea cunoștințelor – 15 puncte: - Durata: min. 3 ore și min. 1 oră instruire periodică; - Grup țintă: min. 2 persoane; - Frecvența instruirii periodice: la fiecare 6 luni, pe perioada garanției; - Suport online/ telefonic/platformă de e-learning. Ofertanții vor furniza un set de informații privind următoarele aspecte ale instructajului: - Descrierea detaliată a echipamentului și a modului său de funcționare; - Identificarea modurilor de consum de energie electrică, inclusiv modul „activ” sau alte moduri de economisire a energiei; - Instrucțiuni clare privind modul de ajustare a setărilor pentru a optimiza consumul de energie în timpul utilizării și în modul „standby”. - Instrucțiuni/exemple practice pentru reglarea fină a parametrilor pentru a obține un echilibru optim între eficiența operațională și consumul de energie. Instructajul pentru optimizarea eficienței energetice aferent echipamentelor nu este obligatoriu, fiind punctat suplimentar în cadrul procedurii. Pentru ofertele care nu vor furniza informațiile justificative se vor acorda 0 puncte. În soluționare, se reține că, în apărările sale, autoritatea arată că a respectat dispozițiile Ordinului nr. 1946/09.08.2024 pentru aprobarea criteriilor ecologice aplicabile categoriilor de produse care au impact asupra mediului pe durata întregului ciclu de viaţă, prevăzute în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, respectiv în anexa nr. 2 la Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, emis de ANAP, prioritizând termenul de livrare și modul în care se exploatează echipamentul respectiv de către personalul specializat. În opinia autorității, performanța energetică a echipamentului nu este considerată un factor cheie în departajarea ofertelor, deoarece în ultimii ani, industria globală se preocupă de reducerea consumului de energie, ceea Pagina 11 din 13

§ 12

ce duce la existența pe piață a unor echipamente a căror departajare este greu de realizat. În analiza sa, Consiliul constată că factorii de evaluare în discuție se regăsesc printre cei recomandați de ANAP în Ordinul amintit. Se mai reține că, în accepțiunea contestatorului, este disproporționată alocarea ponderii celor doi factori, favorizând elementele auxiliare, de tip formal, în detrimentul capacităților reale ale echipamentului, și astfel, după cum se arată, se ajunge la excluderea din procedură a unor produse performante. Consiliul nu achiesează la această interpretare, reținând că, potrivit algoritmului de calcul, cei doi factori nu sunt unii obligatorii, ofertele care nu vor furniza informații pentru a fi punctate urmând să obțină punctaj 0, iar nu să fie eliminate din procedură. Scopul factorilor de evaluare este acela de a departaja ofertele primite pe baza unor criterii obiective, drept care, în lipsa unor probe concrete care să demonstreze că ponderea alocată este una menită să favorizeze un anumit model, criticile contestatorului vor fi respinse. Criticile aduse termenului stabilit pentru depunerea ofertelor, prevăzut pentru 25.04.2025, sunt rămase fără obiect, dat fiind că, prin formularea contestației, procedura a fost suspendată, ceea ce a condus la prelungirea acestei perioade în mod corespunzător. Concluzionând, Consiliul urmează să admită contestația, în limitele celor expuse mai sus. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă, și va obliga autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, va respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii, având în vedere că măsurile de remediere dispuse pot fi implementate, procedura fiind încă în etapa de pregătire a ofertelor. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 12 din 13

§ 13

Admite, în parte, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la modificarea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 13 din 13

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.