AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 1125/2025

SC CITY FOOD TRUST SRL în contradictoriu cu COMUNA PASTRAVENI

Decizia CNSC nr. 1125/C4/1030 din 25.04.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 1125/C4/1030 din 25.04.2025

Data din document
2025-04-25
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect «Furnizare și distribuție pachete alimentare și masă caldă în comuna Păstrăveni, județul Neamț, în cadrul Programului National „Masă Sănătoasă"», s-a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respinge contestația formulată de SC CITY FOOD TRUST SRL, în contradictoriu cu COMUNA PĂSTRĂVENI, pentru neconstituirea cauțiunii în termen legal. Respinge solicitarea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare a contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Page 1 d…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respinge contestația formulată de SC CITY FOOD TRUST SRL, în contradictoriu cu COMUNA PĂSTRĂVENI, pentru neconstituirea cauțiunii în termen legal. Respinge solicitarea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare a contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Page 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 1125/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 19960Data înregistrării: 2025-03-28
ContestatorSC CITY FOOD TRUST SRLCUI 40069710
Autoritate contractantăCOMUNA PASTRAVENICUI 2614201

2025_1125_2025_Decizie_1125.pdf, BO2025_1125_2025_BO2025_1125.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.248 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 1125/C4/1030 Data: 25.04.2025 Prin contestația nr. 327/26.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 19960/28.04.2025, formulată de SC CITY FOOD TRUST SRL, cu sediul în Piatra Neamț, B-dul Decebal nr. 3, bloc E2, parter, ap. 2, județul Neamț, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. J2018001047276/2018, CUI RO40069710, reprezentată legal de Suciu Marius-Ionuț - administrator, împotriva rezultatului procedurii cuprins în adresa de comunicare nr. 2145/24.03.2025, emisă de COMUNA PĂSTRĂVENI, cu sediul în comuna Păstrăveni, str. Principală nr. 30, jud. Neamț, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect «Furnizare și distribuție pachete alimentare și masă caldă în comuna Păstrăveni, județul Neamț, în cadrul Programului National „Masă Sănătoasă"», s-a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respinge contestația formulată de SC CITY FOOD TRUST SRL, în contradictoriu cu COMUNA PĂSTRĂVENI, pentru neconstituirea cauțiunii în termen legal. Respinge solicitarea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare a contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Page 1 din 2

§ 2

Redactată în 4 exemplare, conţine 7 (șapte) pagini. Page 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 17.060 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestația nr. 327/26.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 19960/28.04.2025, formulată de SC ... SRL, cu sediul în ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului cu nr. ..., CUI .., reprezentată legal de ... - administrator, împotriva rezultatului procedurii cuprins în adresa de comunicare nr. 2145/24.03.2025, emisă de COMUNA ..., cu sediul în comuna ..., str. .., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii proprii organizată pentru atribuirea contractului de achiziție publică având ca obiect «Furnizare și distribuție pachete alimentare și masă caldă în comuna ..., județul ..., în cadrul Programului National „Masă Sănătoasă"», s-a solicitat anularea comunicării privind rezultatul procedurii și obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertei depuse. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost sesizat și este competent să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care SC ... SRL critică rezultatul procedurii adoptat de către Comuna ... și solicită cele menţionate în partea introductivă a deciziei. Preliminar, contestatoarea face precizarea că a depus ofertă la sediul autorității contractante, prețul unitar ofertat pentru furnizarea și distribuția de pachete alimentare și masă caldă fiind de 9,90 lei, fără TVA. Ulterior, în data de 18.03.2025, autoritatea contractantă a transmis adresa nr. 2004/18.03.2025, prin care i-a solicitat fundamentarea și justificarea prețului neobișnuit de scăzut, la care a răspuns, prezentând următoarele argumente: - relațiile comerciale de lungă durată cu unii dintre cei mai mari producători/furnizori de materie primă (produse de carne, mezeluri, produse lactate, legume, ambalaje) a făcut să beneficieze de prețuri de achiziție mult mai mici decât media de pe piață; Page 1 din 7

§ 2

- lipsa liniilor de credit sau împrumuturi ori a contractelor de leasing pentru autoutilitare și utilaje care să fie purtătoare de dobânzi și cheltuieli, ceea ce înseamnă că nu sunt cheltuieli care să ducă la scăderea calității produselor oferite prin majorarea prețurilor acestora, oferta fiind la un preț corect și la o calitate organoleptică optimă; - nivelul de salarizare al personalului, care așa cum rezultă din extrasul Revisal anexat ofertei tehnice, este de 4.050 lei, respectând astfel reglementările în vigoare privind salariul de bază minim brut. De asemenea, susține că, întrucât caietul de sarcini prevede că în cursul unei săptămâni se vor livra 2 zile pe săptămână sandwich și 3 zile pe săptămână mâncare caldă, a prezentat modul de calcul al prețului unitar, astfel: prețul ofertat a rezultat în urma unui calcul al unei medii ponderate. Exemplu calcul săptămânal: 800 buc. pachet alimentar (sandwich și fruct) x 8 lei = 6.400 lei; 1.200 buc. fel principal și fruct x 9 lei = 10.800 lei; 6.400 lei +10.800 lei = 17.200 lei : 2.000 buc = 8,60 lei/buc. Rezultă din aceste calcule că costul de producție al unui sandwich e mai mic decât costul de producție al unui fel principal și, prin urmare, prețul ofertat este sustenabil. Media ponderată a costului unui suport alimentar este de 8,60 lei, profitul este de 1,30 lei/pachet, iar societatea contestatoarea consideră că acest profit este suficient, politica fiind de un rulaj mare cu adaos mic pentru a nu face rabat de la calitatea produselor ofertate. Totodată, arată că în răspunsul său a precizat că atașează facturi relevante pe categorie de produse (materie prima) din care reies în mod clar și obiectiv prețurile de achiziție, însă dintr-o eroare a omis să anexeze aceste facturi la mailul de răspuns. Față de această situație învederează că, în conformitate cu art. 127 din HG nr. 395/2016, în care sunt precizate atribuțiile comisiei de evaluare, precum și în conformitate cu art. 134 din același act normativ, comisia de evaluare are obligația de a stabili care sunt clarificările și completările formale sau de confirmare, necesare pentru evaluarea fiecărei solicitări de participare/oferte. Astfel, întrucât a precizat că depune facturi doveditoare, consideră că în acest caz comisia de evaluare trebuia să solicite o nouă clarificare privind aceste facturi, din moment ce a constatat că ele nu sunt anexate răspunsului, rolul clarificărilor fiind acela de a edifica în totalitate comisia de evaluare referitor la neclaritățile pe care le identifică în procesul de evaluare. Contestatoarea apreciază că, din moment ce comisia nu a evaluat facturile, aceasta nu fost edificată/lămurită în totalitate, iar considerarea răspunsului ca neconcludent reprezintă doar o prevalare a comisiei de la obligațiile sale. Page 2 din 7

§ 3

Având în vedere că oferta sa a fost respinsă fără să se ceară informații suplimentare, consideră că nu au fost respectate regulile de desfășurare a procedurii proprii, fiind încălcate, totodată, principiile care stau la baza atribuirii contractelor de achiziție publică. De asemenea, precizează că în cadrul ofertei financiare a defalcat ponderea categoriilor de cheltuieli, respectiv materia primă, prepararea hranei, distribuția și ambalarea și serviciile de colectare și transport a deșeurilor, acestea fiind un indicator al modului de formare a prețului. Acest lucru, împreună cu calculele și explicațiile din cadrul răspunsului la solicitarea de clarificări, reprezintă fundamentare, deci calcule detaliate ce justifică prețul ofertat. Raportat la aspectele și argumentele prezentate mai sus, petenta consideră că autoritatea contractantă a respins nejustificat și neîntemeiat oferta prezentată de SC ... SRL, a încălcat principiul tratamentului egal, iar membrii comisiei de evaluare nu și-au îndeplinit obligațiile și atributiile ce le revin, în conformitate cu art. 127 din HG nr. 395/2016. Cu adresa nr. 2327/31.03.2025, înregistrată la Consiliu sub nr. 20374/31.03.2025, autoritatea contractantă a transmis punct de vedere cu privire la contestația formulată de SC ... SRL, prin care solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată. Contrar celor susținute în contestație, autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertelor a fost făcută transparent și cu respectarea legislației în vigoare, inclusiv cu respectarea principiului tratamentului egal și al nediscriminării. Aceasta susține că, pe durata de evaluare a ofertelor, a constatat că unul dintre ofertanți, respectiv SC ... SRL a ofertat un preț de 9,90 lei/buc., care raportat la valoarea estimată de 13,76 lei (15 lei cu TVA) reprezenta un procent de 71,94% din valoarea estimată, fiind aplicabile prevederile art. 136 alin. (4) din HG nr. 395/2016. Astfel, în baza prevederilor de mai sus, comisia de evaluare avea obligația de a solicita justificarea prețului neobișnuit de scăzut, astfel că a solicitat ofertantului justificări cu privire la prețul ofertat, respectiv fundamentarea și justificarea (dovedirea) prețului neobișnuit de scăzut al ofertei. Totodată, s-a solicitat ofertantului ca în răspunsul său să țină cont de obligațiile prevăzute de art. 210 din Legea nr. 98/2016, cât și ale art. 136 din HG nr. 395/2016, justificând fiecare cost pe care îl presupune execuția contractului. Așadar, ofertantului i-a fost indicat clar și fără nici un dubiu că acesta trebuie să transmită o fundamentare și o justificare însoțită de dovezi pentru prețul neobișnuit de scăzut. În urma solicitării la clarificări, ofertantul a transmis un răspuns care conținea doar 2 pagini de descriere narativă a societății ofertante, un fișier video și niște referințe asupra unor facturi atașate la răspuns. Răspunsul din data de 20.03.2025 nu conținea nicio factură atașată, Page 3 din 7

§ 4

despre care se face vorbire în răspunsul la clarificări, iar la data de 23.03.2025, la circa 3 zile după primul răspuns, în afara termenului de răspuns, a transmis un e-mail cu o serie de facturi pe care a uitat inițial să le atașeze. Astfel, din analiza răspunsului rezultă că: a. Deși i s-a solicitat expres o fundamentare a prețului, ofertantul nu a transmis o astfel de fundamentare, nu a transmis o situație clară a costurilor de aprovizionare logistică, a costurilor de aprovizionare cu materie primă, a costurilor de manipulare și depozitare a materiei prime, a costurileor de preparare a hranei, a costurileor cu transportul hranei, a cheltuielilor indirecte, cotei de profit etc. b. Deși i s-a solicitat dovezi în justificarea costurilor, acesta nu a transmis dovezi, făcând referire doar la unele facturi pe care nu le-a atașat; c. La 3 zile după termenul limita de răspuns la clarificări, ofertantul a transmis o serie de facturi, care: i. Nu pot fi luate în considerare, fiind în afara termenului limită de răspuns; ii. Sunt facturi emise pe numele unui alt operator economic ce nu a participat la licitație, respectiv SC ... SRL, operatorul economic care a participat la licitație fiind SC ... SRL, nefiind nicio legătură cu oferta transmisă; iii. Chiar daca ar fi putut fi luate în calcul, acestea nu ar fi fost complete, costurile de achiziție a materiilor prime nefiind unic cost care compune prețul, la fel de importante și cu o pondere mare fiind și alte costuri: personal, aprovizionare, stocare, prelucare, transport etc. Raportat la cele arătate mai sus, autoritatea cotractantă învederează că: a.a. ofertantul nu a transmis un răspuns, în sensul solicitat, respectiv nu conține nici fundamentarea (calcule detaliate) și nici justificarea (dovezi); a.b. HG nr. 395/2016 obligă ca justificările aduse să fie pe baza documentelor justificative, un simplu deviz nefiind în acord cu cerințele minimale obligatorii stabilite de lege. a.c. În lipsa unei justificări, oferta transmisă de către ofertant este neconformă, așa cum stabilește HG nr. 395/2016. a.d. Prin netransmiterea unui răspuns clar, cu informațiile solicitate de către comisie, oferta este inacceptabilă, conform dispozițiilor art. 134 alin. (5). Concluzionând, autoritatea contractantă susține că oferta este inadmisibilă, fiind inacceptabilă conform art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 și neconformă, în conformitate cu dispozițiile art 136 alin. (3) HG nr. 395/2016. Page 4 din 7

§ 5

Aceasta solită obligarea contestatoarei la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 20.000,00 lei, reprezentând costurile achitate și consumate de autoritatea contractanta pentru apărare, costurile cu pierderile provocate, costuri pe care vor fi demonstrate și fundamentate până la concluziile finale. După depunerea contestației, SC ... SRL a transmis dovada constituirii cauțiunii, conform art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, actualizată, în cuantum de 14.100,00 lei, prin consemnarea la CEC Bank – Sucursala ... ... a sumei respective, conform recipisei de consemnare nr. ... din 03.04.2025, suma fiind consemnată la dispoziția Consiliului, pentru contestația aferentă procedurii organizată de către Comuna .... Cauțiunea constituită se va restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 61 1 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Consiliul va analiza, cu prioritate, cauțiunea depusă, sub aspectul termenului de consemnare a acesteia. În acest sens, în cauză sunt aplicabile următoarele dispoziții legale: - art. 611 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare: „(1) Pentru soluţionarea contestaţiei formulate în condiţiile art. 8 sub sancţiunea respingerii acesteia, persoana care se consideră vătămată trebuie să constituie, în termen de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului, o cauţiune stabilită după cum urmează: a) 2% din valoarea estimată a contractului, în cazul în care aceasta este mai mică decât pragurile valorice prevăzute la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, cu modificările şi completările ulterioare, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 100/2016, cu modificările şi completările ulterioare, dar nu mai mult de 35.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. a), respectiv nu mai mult de 88.000 lei pentru contestaţiile depuse în etapa prevăzută la art. 17 alin. (1) lit. b). (22) În cazul în care procedura de atribuire a acordului-cadru este organizată pe loturi, prevederile alin. (1) se raportează la dublul valorii estimate a celui mai mare contract subsecvent ce se intenţionează a se atribui în baza acordului-cadru respectiv aferent fiecărui lot contestat.” Conform prevederilor art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, termenul de depunere a cauțiunii este de maximum 5 zile de la data sesizării Consiliului. Totodată, prin adresa nr. 20444/…-…/31.03.2025, Consiliul a atenționat contestatoarea să facă dovada constituirii cauțiunii în termenul stabilit de art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „respectiv maximum 5 (cinci) zile de la data sesizării Consiliului (28.03.2025), prin transmiterea originalului dovezii (recipisa) constituirii cauțiunii aferente contestației”. Raportat la data înregistrării contestației la Consiliu (28.03.2025), termenul limită de constituire a cauțiunii era data de 02.04.2025, or cauțiunea fost constituită în data de 03.04.2025, așa cum rezultă din Page 5 din 7

§ 6

recipisa de consemnare nr. ... din 03.04.2025. Acest termen de 5 zile este un termen de decădere, a cărui respectare nu este lăsată la aprecierea contestatoarei. În plus, legiuitorul a prevăzut termenul de 5 zile de la sesizarea Consiliului sub sancțiunea respingerii contestației, neconstituirea cauțiunii în cuantumul legal stabilit sau constituirea acesteia în afara termenului legal, fiind un impediment pentru soluționarea acesteia. Consiliul reține că documentul prezentat de contestatoare pentru a face dovada constituirii cauțiunii - recipisa de consemnare a cauțiunii nr. …, emisă de CEC Bank - Sucursala ..., în cuantum de …lei - nu face dovada constituirii cauțiunii în termen legal – respectiv, până la data de 02.04.2025 - aceasta fiind constituită în afara acestui termen. În sensul respingerii unei contestații în care cauțiunea a fost constituită în afara termenului de 5 zile de la depunerea contestației, s-a pronunțat și Curtea de Apel Târgu Mureș prin Decizia sa nr. 412/R din 31.08.2023 (Cod ECLI ECLI:RO:CATGM:2021:005). Luând în considerare aspectele de fapt și de drept evocate, în baza art. 26 alin. (1) și alin. (6) coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu COMUNA ..., pentru neconstituirea cauțiunii în termen legal. Cu privire la cererea autorității contractante COMUNA ... de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată, în valoare de 20.000 lei, aceasta este supusă dispozițiilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016 – Consiliul poate obliga, la cerere, partea în culpă, la plata cheltuielilor efectuate pentru soluționarea contestației. Cuantumul, detalierea și documentele doveditoare ale cheltuielilor efectuate sunt prezentate în cerere, care trebuie depusă înainte de pronunțarea deciziei de soluționare a contestației – precum și celor aplicabile în mod corespunzător din Codul de procedură civilă, art. 452 – partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei. COMUNA ..., deși a solicitat Consiliului să oblige contestatoarea SC ... SRL la plata cheltuielilor de judecată, nu le-a indicat și nici nu a anexat la contestație vreo dovadă a întinderii și efectuării lor. În consecință, solicitarea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare a contestației se impune a fi respinsă. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, Page 6 din 7

§ 7

CONSILIUL DECIDE: În temeiul dispoziţiilor art. 26 alin. (1) și (6), coroborat cu art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, respinge contestația formulată de SC ... SRL, în contradictoriu cu COMUNA ..., pentru neconstituirea cauțiunii în termen legal. Respinge solicitarea autorității contractante de obligare a contestatoarei la plata cheltuielilor de soluționare a contestației. Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Redactată în 4 exemplare, conţine 7 (șapte) pagini. Page 7 din 7

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.