Decizie 1009/2025
Decizie CNSC2025_1009_2025_Decizie_1009.pdf, BO2025_1009_2025_BO2025_1009.pdf
Document CNSC
SPA AUTO POIENITA SRL în contradictoriu cu PRIMARIA CALATELE
Decizia CNSC nr. 1009/C1/1035 din 11.04.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: „Servicii de catering pentru furnizare și distribuție suport alimentar - masa caldă - acordat elevilor Școlii Gimnaziale Călățele din comuna Călățele, județul Cluj, în cadrul Programului Național „Masa Sănătoasă” în perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025”, cod CPV: 55524000-9, s-a solicitat justificarea punctajului acordat tuturor participanților, în special în cazul său. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația depusă de SPA AUTO POIENIȚA SRL, în contradictoriu cu COMUNA CĂLĂȚELE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația depusă de SPA AUTO POIENIȚA SRL, în contradictoriu cu COMUNA CĂLĂȚELE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
- art. 5 din Legea nr. 101/2016, „Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și ținând cont de faptul că ..................... SRL a luat cunoștință de rezultatul procedurii, pe care îl critică, la data de 17.03.2025 – data confirmată de contestator și autoritatea contractantă, Consiliul reține că, termenul de 7 zile de depunere a contestației cu privire la rezultatul procedurii se îndeplinea în data de 24.03.2025, zi lucrătoare, termen care era deja depășit la data 28…Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_1009_2025_Decizie_1009.pdf, BO2025_1009_2025_BO2025_1009.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1009/C1/1035 Data: 11.04.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20118/31.03.2025, formulată de SPA AUTO POIENIȚA SRL, cu sediul în localitatea Poieni, str. Principală nr. 264, județul Cluj, având cod unic de înregistrare RO 1234567890, înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. J12/345/2007, reprezentată prin administrator, împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 2046/ 17.03.2025, emis de către COMUNA CĂLĂȚELE, cu sediul sat Călățele str. Principală, nr. 100, județul Cluj, în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de catering pentru furnizare și distribuție suport alimentar - masa caldă - acordat elevilor Școlii Gimnaziale Călățele din comuna Călățele, județul Cluj, în cadrul Programului Național „Masa Sănătoasă” în perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025”, cod CPV: 55524000-9, s-a solicitat justificarea punctajului acordat tuturor participanților, în special în cazul său. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația depusă de SPA AUTO POIENIȚA SRL, în contradictoriu cu COMUNA CĂLĂȚELE. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 1 din 2
Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .................. PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare ........................ Redactat practicaua deciziei ................. Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 5 (cinci) pagini
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 1009/C1/1035 Data: 11.04.2025 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20118/31.03.2025, formulată de ..................... SRL, cu sediul în localitatea ........., ........., județul ........., având cod unic de înregistrare RO ........., înmatriculată la Oficiul pentru Registrul Comerțului sub nr. ........., reprezentată prin ........., împotriva rezultatului procedurii comunicat prin adresa nr. 2046/ 17.03.2025, emis de către COMUNA ........., cu sediul sat ......... str. Principală, nr. 100, județul ........., în cadrul procedurii proprii, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de catering pentru furnizare și distribuție suport alimentar - masa caldă - acordat elevilor Școlii Gimnaziale ......... din comuna ........., județul ........., în cadrul Programului Național „Masa Sănătoasă” în perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025”, cod CPV: 55524000-9, s-a solicitat justificarea punctajului acordat tuturor participanților, în special în cazul său. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: ..................... SRL contestă rezultatul procedurii motivat de faptul că autoritatea contractantă nu a justificat punctajul acordat tuturor participanților la procedură și în special ofertei sale. În vederea soluționării prezentei contestații, având în vedere excepția tardivității, invocată din oficiu de Consiliu, raportat la prevederile art. 7 lit. (c) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în temeiul art. 20 din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 23007/C1/1035/08.04.2025 (pentru contestator), respectiv adresa nr. 23006/C1/1035/08.04.2025 (pentru autoritatea contractantă), Consiliul solicită acestora să comunice un punct de vedere cu privire la excepția invocată. Autoritatea
contractantă
răspunde
prin
adresa
nr. 2775/09.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 23586/10.04.2025, solicitând admiterea excepției tardivității contestației, raportat la Pagina 1 din 5
prevederile art. 5, art. 8 alin. (1) lit. b), art. 16 alin. (1) și (5) din Legea nr. 101/2016, subliniind faptul că, termenul limită pentru depunerea contestației era 24.03.2025. ..................... SRL răspunde prin adresa nr. 17/10.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 23484/10.04.2025, solicitând respingerea excepției invocate, motivat de faptul că la data de 17.03.2025 a transmis autorității contractante contestația, aceasta confirmând primirea în data de 18.03.2025. Prin corespondența înregistrată la CNSC sub nr. 23943/11.04.2024, contestatorul depune, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii nr. 211194493/1 din 04.04.2025, emisă de CEC Bank Sucursala ........., în cuantum de 8.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarele: COMUNA ........., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura proprie în vederea atribuirii contractului de achiziție publică, având ca obiect: „Servicii de catering pentru furnizare și distribuție suport alimentar - masa caldă - acordat elevilor Școlii Gimnaziale ......... din comuna ........., județul ........., în cadrul Programului Național „Masa Sănătoasă” în perioada desfășurării cursurilor școlare din anul 2025”, cod CPV: 55524000-9, elaborând, în acest sens, documentația de atribuire aferentă și publicând pe site-ul propriu, anunțul public nr. 1822/11.03.2025 conform căruia valoarea estimată a procedurii este de 339.853,21 lei fără TVA. Conform anunțului de participare, criteriul de atribuire al contractului este „cel mai bun raport calitate-preț”. Prin contestația care face obiectul prezentei, ..................... SRL contestă rezultatul procedurii motivat de faptul că autoritatea contractantă nu a justificat punctajul acordat tuturor participanților la procedură și în special ofertei sale. Având în vedere prevederile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, Consiliul urmează să se pronunțe cu întâietate asupra excepției tardivității contestației, invocată, din oficiu, de către Consiliu. Potrivit rolului activ al consilierilor de soluționare, aceștia trebuie să verifice dacă au fost legal investiți cu soluționarea contestației formulate, sens în care trebuie să analizeze, înainte de toate, excepțiile – de procedură și de fond – care fac inutilă cercetarea în fond a contestației. Nerespectarea termenului legal și imperativ de depunere a unei contestații determină, ca efect al decăderii, pierderea dreptului nevalorificat în termenul prevăzut de lege. Prin constatarea decăderii, dispare cadrul procesual pentru realizarea controlului legalității derulării procedurii de achiziție, astfel încât admiterea acestei excepții exclude analizarea celorlalte aspecte invocate.
Excepțiile absolute (privesc încălcarea unor norme cu caracter imperativ) pot fi invocate de oricare dintre părți sau de Consiliu din oficiu în orice moment al soluționării contestației. Contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 20118/31.03.2025 a fost transmisă, către CNSC, prin e-mail, la data de 28.03.20245 iar către autoritatea contractantă în data de 17.03.2025. În vederea soluționării prezentei contestații, având în vedere excepția tardivității, invocată din oficiu de Consiliu, raportat la prevederile art. 7 lit. (c) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, în temeiul art. 20 din Legea nr. 101/2016, prin adresa nr. 23007/C1/1035/08.04.2025 (pentru contestator), respectiv adresa nr. 23006/C1/1035/08.04.2025 (pentru autoritatea contractantă), Consiliul solicită acestora să comunice un punct de vedere cu privire la excepția invocată. Autoritatea
contractantă
răspunde
prin
adresa
nr. 2775/09.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 23586/10.04.2025, solicitând admiterea excepției tardivității contestației, raportat la prevederile art. 5, art. 8 alin. (1) lit. b), art. 16 alin. (1) și (5) din Legea nr. 101/2016, subliniind faptul că, termenul limită pentru depunerea contestației era 24.03.2025. ..................... SRL răspunde prin adresa nr. 17/10.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 23484/10.04.2025, solicitând respingerea excepției invocate, motivat de faptul că la data de 17.03.2025 a transmis autorității contractante contestația, aceasta confirmând primirea în data de 18.03.2025. Față de cele de mai sus, Consiliul va reține incidența următoarelor prevederi legale: - art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, „Sub sancțiunea respingerii contestației ca tardivă, aceasta se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”; - art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorității contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorității contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, precum și pentru recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim, în termen de: (...) b) 7 zile, începând cu ziua următoare luării la cunoştinţă despre actul autorităţii contractante considerat nelegal, în cazul în care valoarea estimată a procedurii de achiziţie publică/sectorială sau de concesiune este mai mică decât pragurile valorice în raport cu care este obligatorie transmiterea spre publicare către Jurnalul Oficial al Uniunii Europene a anunţurilor de participare, potrivit legislaţiei privind achiziţiile publice, legislaţiei privind achiziţiile sectoriale sau legislaţiei privind concesiunile de lucrări şi concesiunile de servicii”; Pagina 3 din 5
- art. 5 din Legea nr. 101/2016, „Termenele procedurale stabilite de prezenta lege, exprimate în zile, încep să curgă de la începutul primei ore a primei zile a termenului și se încheie la expirarea ultimei ore a ultimei zile a termenului. (2) Ziua în cursul căreia a fost comunicat un act procedural nu este luată în calculul termenului. Dacă ultima zi a unui termen exprimat altfel decât în ore este o zi nelucrătoare, termenul se încheie la expirarea ultimei ore a următoarei zile lucrătoare”. Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 5 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și ținând cont de faptul că ..................... SRL a luat cunoștință de rezultatul procedurii, pe care îl critică, la data de 17.03.2025 – data confirmată de contestator și autoritatea contractantă, Consiliul reține că, termenul de 7 zile de depunere a contestației cu privire la rezultatul procedurii se îndeplinea în data de 24.03.2025, zi lucrătoare, termen care era deja depășit la data 28.03.2025, când ..................... SRL a transmis, prin e-mail, contestația la CNSC. Consiliul nu poate lua în considerare susținerea contestatorului din adresa nr. 17/10.04.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 23484/ 10.04.2025, prin care acesta invocă lipsa unui răspuns din partea autorității contractante la contestația depusă la sediul acesteia din urmă, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 precizează că, contestația se înaintează atât Consiliului, cât și autorității contractante, nu mai târziu de expirarea termenului legal de contestare”. Rezultă, astfel, fără putință de tăgadă, faptul că, societatea contestatoare a ales să nu îndeplinească obligația legală de transmitere a contestației către CNSC și către autoritatea contractantă în termenul legal de contestare prevăzut la art. 8 din Legea nr. 101/2016; obligație stabilită în sarcina sa potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din legea antemenționată, contestatorul neputând invoca, în apărarea sa necunoașterea legii, potrivit principiul de drept „nemo ignorare legem censetur”. Astfel, Consiliul reține faptul că ..................... SRL nu a făcut dovada îndeplinirii obligației legale prevăzută la art. 16 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, de a transmite contestația în termenul legal, atât către Consiliu, cât și către autoritatea contractantă. Față de considerentele anterior expuse, având în vedere dispozițiile art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora „Consiliul se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond, cu încadrarea în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1), iar când constată că acestea sunt întemeiate, nu mai procedează la analiza pe fond a cauzei”, în temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ: „Consiliul poate respinge contestația ca fiind nefondată, tardivă, lipsită de interes, lipsită
de obiect, introdusă de o persoană fără calitate sau de o persoană care nu are calitatea de reprezentant, precum și pe orice altă excepție de procedură sau de fond, care împiedică soluționarea pe fond a contestației”, Consiliul va respinge, ca tardivă, contestația depusă de ..................... SRL în contradictoriu cu COMUNA .......... Fără pronunțarea asupra fondului contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca tardivă, contestația depusă de ..................... SRL, în contradictoriu cu COMUNA .......... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare .............. PREȘEDINTE ..................... Consilier de soluționare ......................... Redactat practicaua deciziei ................... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 5 (cinci) pagini Pagina 5 din 5
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.