AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 896/2025

MEDIST LIFE SCIENCE SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SLOBOZIA

Decizia CNSC nr. 896/C2/812 din 03.04.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 896/C2/812 din 03.04.2025

Data din document
2025-04-03
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului „Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia” - Loturile nr. 2 – 5, s-a solicitat: • în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente Loturilor nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5; • în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește Loturile nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea do…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 896/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 16490Data înregistrării: 2025-03-14
ContestatorMEDIST LIFE SCIENCE SRLCUI 24205119
Autoritate contractantăSPITALUL JUDETEAN DE URGENTA SLOBOZIA

2025_896_2025_Decizie_896.pdf, BO2025_896_2025_BO2025_896.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.830 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 896/C2/812 Data: 03.04.2025 Prin contestația nr. 84/13.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16490/14.03.2025, formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL, cu sediul social în București, sectorul 5, strada Ion Urdăreanu nr. 34, et. 3, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12402/2008, având CUI 24205119, reprezentată legal prin Cătălina KLUMPNER – Director General, împotriva documentației de atribuire, elaborată de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Slobozia, strada Decebal nr. 1, județul Ialomița, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect Furnizare echipamente medicale în cadrul proiectului „Modernizarea Laboratorului de Anatomie Patologică în cadrul Spitalului Județean de Urgență Slobozia” - Loturile nr. 2 – 5, s-a solicitat: • în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente Loturilor nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5; • în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește Loturile nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de MEDIST LIFE SCIENCE SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ SLOBOZIA, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese Pagina 1 din 2

§ 2

expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 60.665 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ……. Data: ……. Prin contestația nr. 84/13.03.2025, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 16490/14.03.2025, formulată de ........, cu sediul social în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin ........ – Director General, împotriva documentației de atribuire, elaborată de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, s-a solicitat: • în principal, obligarea autorității contractante la remedierea aspectelor de nelegalitate ale documentației de atribuire aferente Loturilor nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5; • în subsidiar, în măsura în care nu mai sunt posibile măsuri de remediere, anularea procedurii în ceea ce privește Loturile nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5, în temeiul art. 26 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 101/2016 coroborate cu prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) și alin. (2) din Legea nr. 98/2016. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică documentația de atribuire, elaborată de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante- menționate. În motivarea contestației, ulterior prezentării unui scurt istoric al procedurii ........ susține că, în cadrul caietului de sarcini, autoritatea contractantă a definit specificațiile tehnice ale produselor solicitate, prin impunerea drept cerințe minime obligatorii a unor specificații tehnice restrictive, unice pe piață, care permit participarea la procedură, doar a Pagina 1 din 22

§ 2

unui singur operator economic pentru fiecare lot în parte și restricționează accesul egal la procedura de atribuire, eliminând astfel, total, opțiunea ofertării unor produse echivalente sau chiar superioare tehnic care ar satisface, la aceiași nivel de calitate sau superior, necesitățile obiective ale acesteia. Mai mult, semnalează contestatorul, autoritatea contractantă a inclus, în cadrul cerințelor minime obligatorii ale caietului de sarcini, traduceri cuvânt cu cuvânt din broșurile echipamentului pe care dorește să le achiziționeze. Invocând prevederile art. 155, ale art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, dar și ale considerentului (74) al Directivei 24/2014 contestatorul subliniază faptul că, specificațiile tehnice ar trebui elaborate în așa fel încât să se evite restrângerea în mod artificial a concurenței, prin cerințe care favorizează un anumit operator economic, în sensul că preiau caracteristicile esențiale ale produselor, serviciilor sau lucrărilor oferite în mod obișnuit de acel operator economic. Cu toate acestea, arată contestatorul, autoritatea contractantă a ales să definească specificațiile tehnice aferente loturilor nr. 2, nr. 3 și nr. 4 prin stabilirea de cerințe minime obligatorii restrictive, care conțin caracteristici funcționale specifice unui anumit producător și care nu răspund unor necesități funcționale sau de performanță relevante pentru achizitor. În referire la lotul nr. 2 - Sisteme de Colorare, contestatorul precizează faptul că, primul lucru care atrage atenția este componența acestui lot care este format din: 1. Fișa Tehnică FT1 - Bariere de colorare manuală sau colorator automat; 2. Fișa Tehnică FT17 - Automat de colorare lame; 3. Fișa Tehnică - Automat de colorare imunohistochimică pentru IHC/FISH/CISH. Potrivit contestatorului, la poziția 1 titlul este foarte vag formulat sugerând intenția de a achiziționa „baterie" de colorare manuală sau colorator automat, însă specificațiile tehnice permit doar ofertarea unui ansamblu format din 2 componente: un colorator automat și un set de bai de colorare cu stativ, motiv pentru care, titlul ar trebui sa fie doar „Baterie de colorare manuală SI Colorator automat". Mai mult, susține contestatorul, studiind cerințele minime și obligatorii ale fișelor tehnice FT1 și FT17, care reprezintă poziția 1 și poziția 2 din cadrul lotului 2, acestea sunt identice, cuvânt cu cuvânt până la descrierea sistemului manual de colorare din FT1, astfel că, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze 2 Automate de colorare lame. În continuare, contestatorul analizează cerințele tehnice din cadrul Fișei tehnice FT1 evidențiind faptul că, în cazul componentei 1 a acesteia, fișa tehnică constituie un set de specificații traduse din broșura Pagina 2 din 22

§ 3

echipamentului ........, cu mențiunea ca tot ce prezintă pentru fișa tehnică FT1 este valabil și pentru fișa tehnică FT17, acestea fiind de fapt IDENTICE. În ceea ce privește poziția 3 a lotului în discuție, potrivit contestatorului, aceasta vizează un automat de colorare imunohistochimică ale cărei specificații se regăsesc în broșura automatului VitroStainer 42 produs de compania ........, mai exact, setul de specificații tehnice minimale solicitate în caietul de sarcini face trimitere directă la specificațiile din broșura acestui echipament, Vitrostainer 42 fiind singurul automat de colorare imunohistochimică care îndeplinește cerințele caietului de sarcini. Referitor la lotul nr. 3, susține contestatorul faptul că, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze echipamente de procesare histologică, după cum urmează: 1. Fișa Tehnică FT- Stație de includere la parafina cu anexe de răcire si încălzire; 2. Fișa Tehnică FT7- Microtom pentru parafina-Microtom automat; 3. Fișa Tehnică FT13- Termostat pentru parafină; 4. Fișa Tehnică FT14- Baie de apa termostatată; 5. Fișa Tehnică FT15- Centrifuga pentru flotiuri citologice. Analizând componența acestui lot se observă clar, în opinia contestatorului, un echipament care face o notă discordantă, primele 4 echipamente solicitate fac parte din echipamentele utilizate în mod frecvent în fluxul de procesare histologică a probelor biologice, însă centrifuga pentru flotiuri citologice nu face parte din această categorie și este utilizată pentru prepararea altui tip de probe, un flux cu totul diferit față de cel histologic. Or introducerea unui astfel de echipament care face parte din altă categorie decât toate celelalte echipamente din lot duce la limitarea accesului operatorilor economici la acel lot. Referitor la lotul nr. 4, susține contestatorul faptul că, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze sisteme de arhivare și montare, după cum urmează: 1. Fișa Tehnică FT3- Dispozitiv automat de montare lame histologice; 2. Fișa Tehnică FT9- Histoteca (pentru lame și blocuri) - include raft histoteca lame cu 14 sertare metalice alb (10 rafturi), baza și capac raft blocuri sau lame (8-10 rafturi); 3. Fișa Tehnică FT23- Histoteca (pentru lame și blocuri). Precizează autorul contestației faptul că, din punct de vedere al aspectului întocmirii loturilor, autoritatea dorește sa achiziționeze un automat de montare lame și histoteci (2 fișe tehnice distincte pentru acestea), însă din analiza fluxului de lucru și a specificațiilor tehnice solicitate, rezultă că automatul de montare, atât din punct de vedere al fluxului de lucru (acesta fiind ultimul pas în producerea lamelor după colorare) cât și din punct de vedere al specificațiilor (cerințele fiind din Pagina 3 din 22

§ 4

nou puternic inspirate din specificațiile tehnice ale montatorului ........ CS500) și-ar avea locul, logic, în cadrul lotului 2. În opinia contestatorului este greu de explicat de ce autoritatea contractantă a ales să solicite automatul de montare lame în acest lot, împreună cu sisteme de arhivare stocare lame și blocuri și nu în lotul care este dedicat producerii lamelor histologice (adică lotul 2, mai ales că a ales să formuleze cerințele caietului de sarcini astfel încât, atât coloratorul automat de lame, cât și montatorul automat de lame sunt copiate din specificațiile tehnice ale echipamentelor produse de către ......... În ceea ce privește pozițiile 2 și 3 din cadrul acestui lot, din nou observă contestatorul situația din cadrul lotului 2, în care poziția 1 și poziția 2 aveau cerințe tehnice identice în 2 fișe tehnice distincte. Și aici poziția 2 Fisa Tehnica FT9- Histoteca (pentru lame si blocuri) - include raft histoteca lame cu 14 sertare metalice alb (10 rafturi), baza si capac raft blocuri sau lame (8-10 rafturi) are cerințe tehnice identice cuvânt cu cuvânt cu cele din cadrul Fisa Tehnica FT23- Histoteca (pentru lame si blocuri). În ceea ce privește lotul nr. 5, susține contestatorul faptul că, autoritatea contractantă dorește să achiziționeze sisteme de inscripționare si procesare citologica, după cum urmează: 1. Fișa Tehnică FT5- Procesator automat de tesuturi (minim 450 casete); 2. Fișa Tehnică FT8- Aparat de inscripționare automata a casetelor si lamelor sau imprimante de etichete; 3. Aparat de citologie în mediu lichid. Exact ca în cazul loturilor de mai sus, reclamă contestatorul, și în cadrul lotului „sisteme de inscripționare si procesare citologica" se regăsește „procesator automat de țesuturi", care nu este parte a lotului 3 „echipamente de procesare histologică", însă nu se regăsește „Centrifuga pentru flotiuri citologice" pentru că acesta este parte a lotului 3 sfidând, în opinia sa, orice logică. În cele ce urmează, contestatorul prezintă, în paralel, specificațiile tehnice solicitate în cadrul fișei tehnice pentru procesatorul solicitat, cu sursa acestora din broșura procesatorului ......... La poziția 2 „Aparat de inscripționare automata a casetelor si lamelor sau imprimante de etichete", precizează contestatorul faptul că, apare denumirea aparat, deși nu există un aparat care să inscripționeze atât casete cât și lame, fiind aparate distincte, așa cum sunt descrise în cerințele caietului de sarcini „componenta 1.Imprimanta laser casete" și „componenta 2.Imprimanta laser lame". De asemenea, se arată că, tot în titlul poziției 2 apare sintagma „sau imprimante de etichete", însă caietul de sarcini nu permite ofertarea imprimantelor de etichete. Potrivit contestatorului, toate specificațiile tehnice solicitate în caietul de sarcini, în cadrul acestei poziții a lotului 5, se pot regăsi în Pagina 4 din 22

§ 5

broșurile celor 2 echipamente produse de către ........, cerințele fiind cât se poate de specifice, incluzând valori ale zgomotului de imprimare, dimensiuni fizice ale aparatului și greutăți, specificații care decurg din soluții constructive și care nu ar trebui să facă departajarea între sistemele ofertate. Sintetizând cele mai sus expuse, se poate ușor observa, în opinia contestatorului, nelegalitatea modului de redactare a specificațiilor tehnice, în ceea ce privește cerințele caietului de sarcini în cadrul loturilor criticate. Pentru toate argumentele expuse mai sus, ........ solicită admiterea contestației, astfel cum aceasta a fost formulată. În drept, se invocă dispozițiile art. 8, 19 și 26 din Legea nr. 101/2016, ale art. 2 și 155 din Legea nr. 98/2016, precum și toate textele legale invocate în cuprinsul prezentei. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. R1 2648/20.03.2025, înregistrată la CNSC sub nr. 17977/21.03.2025, ........, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca neîntemeiată. Preliminar, autoritatea contractantă prezintă, detaliat, o serie de argumente privitoare la fiecare dintre aspectele criticate în contestație, inclusiv fundamentarea tehnică, economică și juridică a deciziilor adoptate în cadrul procedurii. În continuare, autoritatea contractantă prezintă argumente care, în opinia sa, demonstrează că fiecare specificație criticată are o rațiune bine determinată, legată fie de necesități tehnice, fie de considerente economice sau de eficientă în exploatare, astfel: Referitor la necesitățile reale ale spitalului și cerințele de performanță, achizitorul precizează următoarele: ........ desfășoară activități medicale complexe, inclusiv investigații histopatologice și de laborator care sunt critice pentru diagnosticarea pacienților, iar volumul mare de probe și necesitatea unor rezultate rapide și de calitate impun utilizarea unor echipamente performante, sens în care, cerințele tehnice din caietul de sarcini au fost calibrate pentru a corespunde acestui nivel de activitate intens. De exemplu, în lotul nr. 2 - Sisteme de colorare histologică, s-a solicitat achiziția a două automate de colorare a lamelor (pozițiile 1 și 2) și a unui sistem de colorare imunohistochimică (poziția 3). Cerința ca două aparate de colorare (pentru colorații uzuale) să aibă specificații identice derivă din nevoia de a asigura capacitate dublă de procesare a probelor histologice. Laboratorul spitalului procesează simultan un număr ridicat de lame (provenind de la numeroși pacienți), iar pentru eficiență operațională este necesară derularea în paralel a procesului de colorare. În loc să solicite un singur echipament supradimensionat (care oricum nu există pe piață pentru volume foarte mari), autoritatea a optat pentru Pagina 5 din 22

§ 6

două echipamente cu performanță similară, care să poată funcționa concomitent. La sistemul de imunohistochimie (Lot 2, poz. 3), s-au impus anumite caracteristici avansate. Justificarea acestor caracteristici rezidă în complexitatea analizelor imunohistochimice: acestea necesită precizie și reproducibilitate, având un impact direct în diagnostice oncologice fine. Spitalul are nevoie de un automat de imunohistochimie care să poată procesa simultan un număr cât mai mare de lame, să permită protocoale flexibile și să asigure un consum optim de reactivi. Anumite funcționalități (de ex., sistem de dozare precisă, control software avansat al protocolului, eventual opțiuni de recuperare a reactivilor neconsumați) pot fi disponibile doar la echipamente de generație nouă. Dacă în piață există un singur producător sau foarte puțini care au atins aceste standarde tehnologice, acest lucru confirmă că standardul solicitat este unul înalt, dar el este necesar pentru a obține calitatea dorită. Autoritatea a apreciat că nu poate face rabat la calitate în privința acestui echipament, dată fiind importanța rezultatului său (diagnostic de certitudine pentru pacienți cu afecțiuni grave). Un raționament similar se aplică și la Lotul 3 - Echipamente de procesare histologică. Aici, autoritatea a inclus o serie de aparate (stație de includere în parafină, microtom automat, termostat, baie de apă, etc.) necesare fluxului de prelucrare a țesuturilor. Contestatarul critică în special poziția 5 - centrifugă pentru flotație citologică, afirmând că ar fi fost introdusă fără legătură cu restul lotului, însă, contrar acestei afirmații, includerea centrifugii în lotul de histologie a avut la bază o analiză a nevoilor laboratorului de anatomie patologică: pe lângă probele histologice (țesuturi), laboratorul procesează și probe citologice (ex. lichide, puncții) care necesită centrifugare pentru a obține preparatele (frotiurile) citologice. Deși, ca funcționalitate brută, centrifuga ar fi un echipament universal (care s-ar fi putut achiziționa separat), autoritatea a considerat eficient să o includă în pachetul dotărilor de laborator de anatomie patologică. Motivul este că această centrifugă de flotație are un rol direct în procesarea probelor fixate pe lame (flotarea celulelor), fiind folosită în același circuit cu baia de apă și cu includerea la parafină - practic face parte din fluxul de lucru al laboratorului de histopatologie. Astfel, prezența ei în lotul 3 asigură că furnizorul echipamentelor de histologie va livra o soluție completă, acoperind toate etapele procesării (de la fixare/includere până la obținerea lamei finale, fie histologică, fie citologică). Referitor la structurarea pe loturi și compatibilitatea echipamentelor autoritatea contractantă învederează următoarele: Spitalul are libertatea de a stabili modul de comasare sau divizare pe loturi a achiziției, în funcție de ceea ce consideră că este mai eficient și potrivit pentru nevoile sale. Pagina 6 din 22

§ 7

Structura pe loturi și combinarea echipamentelor au fost realizate în interesul eficienței achiziției și al exploatării viitoare a aparaturii, neavând ca motivație restrângerea competiției. Piața echipamentelor de laborator cunoaște furnizori care oferă portofolii largi (inclusiv ........ LIFE SCIENCE, este un integrator/distribuitor de multiple mărci), astfel că, orice integrator putea constitui o ofertă competitivă per lot. Nu s-a constatat (și nici contestatorul nu a precizat că ar fi în atare situație) că vreo firmă ar fi fost exclusă de modul de lotizare dimpotrivă, mai multe firme ar fi capabile să acopere fie un lot, fie ambele. Contestatorul însuși ar fi avut posibilitatea să ofere aparate de la diferiți producători pentru a satisface cerințele, dat fiind că are experiență în domeniu. Cât privește standardizarea, operarea și mentenanța unitară, autoritatea contractantă precizează că își asumă faptul că a dorit, pe cât posibil, standardizarea anumitor dotări, deoarece aceasta aduce beneficii practice semnificative. Solicitând ca ambele aparate de colorare (Lot 2 poz. 1 și 2) să aibă aceleași specificații (deci, practic, același tip de aparat sau echivalent ca performanțe), autoritatea contractantă susține că urmărește: • uniformitatea calității colorațiilor; • simplificarea instruirii personalului; • gestionarea eficientă a consumabilelor și reactivilor; • mentenanță și piese de schimb. Referitor la beneficiile economice ale cerințelor și opțiunilor alese, autoritatea contractantă precizează că, deși aparent cerințele ridicate pot reduce numărul de ofertanți, ele pot aduce beneficii economice pe termen lung. De asemenea, menționează și că cerințele tehnice ridicate stimulează concurența calitativă, operatorii economici fiind încurajați să propună soluții la standarde înalte, eventual oferind dotări suplimentare sau tehnologii inovative pentru a se diferenția. Rezumând, în opinia contestatorului, din punct de vedere economic, cerințele contestate salvează bani pe termen lung (prin eficiența echipamentelor și standardizarea lor), reduc costurile ascunse (managementul multiplilor furnizori, eventuale incompatibilități, timpi morți) și asigură o utilizare eficientă a fondurilor publice, cumpărând valoare și performanță, nu doar produse minime la cel mai mic preț. În cele ce urmează, autoritatea contractantă răspunde punctual criticilor specifice aduse de contestator, precizând următoarele: Lotul nr. 2 - Fișe Tehnice FT1 și FT17: 1. Sistemul să fie bazat pe tehnologie de ajustare automată care să permită prelungirea automată a timpului de imersie în coloranți: Această funcționalitate asigură consistența calității colorației histologice pe întreaga durată de utilizare a reactivilor. Pe măsură ce coloranții (ex. hematoxilina și eozina) sunt folosiți în timp, eficacitatea lor poate scădea, iar tehnologia de ajustare automată compensează Pagina 7 din 22

§ 8

acest fapt prin prelungirea treptată a timpului de imersie, menținând intensitatea și uniformitatea colorației. Fără această ajustare automată, tehnicienii de laborator ar trebui să monitorizeze manual calitatea colorației și să ajusteze empiric timpii de incubare pe măsură ce reactivii îmbătrânesc. 2. Ecran tactil de minim 10 inci: Un ecran tactil de cel puțin 10 inch (aprox. 25 cm) asigură o interfață vizuală clară și intuitivă pentru utilizator. În cazul echipamentelor complexe (automate de colorare sau montare), un ecran mare permite afișarea simultană a multor informații critice - de la starea reactivilor și a protocoalelor, până la notificări de siguranță - într-un format ușor de citit. Un display de ~10 inch, care face operarea simplă, permite personalului medical să navigheze rapid prin meniuri și să introducă comenzi cu precizie. 3. Să detecteze automat concentrația de gaze iar când aceasta depășește o limită setată să pornească ventilatorul: Această cerință ține de securitatea personalului și conformitatea cu normele de sănătate și securitate în muncă. În procesul de colorare histologică se folosesc soluții chimice (ex: formol, xilen, alți solvenți și coloranți) care emană vapori toxici, inflamabili și carcinogeni. Un senzor de vapori integrat care monitorizează în timp real concentrația asigură că, dacă nivelul depășește pragul de siguranță, sistemul activează automat ventilația sau filtrarea (ex. prin filtre de carbon), prevenind acumularea de fum toxic în incintă. 4. Capacitate de încărcare maximă de cel puțin 11 standuri de lame: O capacitate de 11 standuri (coșuri) de lame asigură posibilitatea procesării unui volum mare de probe într-un singur ciclu de colorare. În practică, multe sisteme automate de colorare au adoptat standardul ~11 coșuri x 30 lame fiecare (exemplu: Leica Autostainer XL permite încărcarea a 11 rack-uri a câte 30 lame), deci cerința corespunde standardelor industriale pentru laboratoare cu volum ridicat. Spitalul Județean procesează zilnic numeroase preparate histopatologice, iar prin permiterea a 11 standuri simultan, echipamentul poate colora peste 300 de lame într-o rundă (dacă un stand ține ~30 lame), satisfăcând nevoile de vârf fără a fragmenta sarcina în mai multe cicluri separate. 5. Să dispună de cel puțin 100 de programe cu min. 40 de pași/program și fiecare pas poate fi setat cel puțin în intervalul de la 1s la 59m59s: Această cerință se referă la versatilitatea și personalizarea protocoalelor de colorare. Un număr de cel puțin 100 de programe memorabile permite laboratorului să stocheze rețetele de colorare pentru o varietate foarte largă de proceduri: de la colorația standard Hematoxilină- Eozină, la multiple colorații speciale (Tricrom Masson, PAS, Gomori, etc.), fiecare cu parametri diferiți. Fiecare protocol poate Pagina 8 din 22

§ 9

conține până la 40 de pași, ceea ce acoperă chiar și cele mai complexe proceduri de colorare în mai mulți pași (inclusiv spălări, diferențieri, contracolorări). Intervalul extins pentru durata fiecărui pas (de la 1 secundă la aproape 60 de minute) oferă o granularitate fină a controlului: se pot programa atât etape foarte scurte (ex. clătiri rapide), cât și incubări prelungite (ex. colorări lente sau pre-tratări necesare pentru anumite țesuturi). Lotul nr. 2-Fișa Tehnică FT18: 6. Capacitate minim 42 teste/ ciclu, inclusiv cicluri multiprotocol, cu indicator de stare pentru fiecare cameră/poziție: O capacitate de minimum 42 de teste per ciclu indică un analizor imunohistochimic de înaltă performanță, capabil să proceseze simultan 42 lame pentru IHC/ISH, aspect esențial într-un spital județean, unde numărul de teste IHC poate fi mare zilnic (pentru diagnostic tumoral, markeri prognostici etc.). Prin acceptarea a 42 de lame într-un singur ciclu, se asigură un throughput ridicat - de exemplu, există sisteme care pot pregăti 42 de preparate IHC în ~3,5 ore, ceea ce crește productivitatea laboratorului și scurtează timpul de așteptare al rezultatelor. Funcționalitatea multiprotocol înseamnă că fiecare dintre cele 42 de poziții poate rula un protocol diferit concomitent (ex: markeri diferiți pe lame diferite în același timp), asigurând flexibilitate maximă și utilizarea eficientă a fiecărui ciclu (nu se așteaptă gruparea lamelor cu același marker). 7. Sistem cu duze de dispersie independente, pentru fiecare reactiv auxiliar - minim 6 (cel puțin reactiv deparafinare, alcool, reactiv demascare pH6, reactiv demascare pH9, soluție pentru incubare, hematoxilină): În imunohistochimie, utilizarea duzelor/dispensoarelor separate pentru principalele categorii de reactivi elimină contaminarea încrucișată și asigură acuratețea fiecărui pas de reacție. Enumerarea a minimum 6 duze independente corespunde etapelor critice din protocolul IHC: (1) deparafinare (soluție specială sau solvent pentru îndepărtarea parafinei), (2) rehidratare în alcool, (3) demascare antigenică la pH6 (soluție tampon citrat), (4) demascare la pH9 (tampon TRIS-EDTA), (5) soluție de incubare (ex. ser blocant sau diluent pentru anticorp) și (6) hematoxilină pentru contracolorare. Fiecare din acești reactivi are compoziție chimică diferită, iar folosirea unei duze dedicate pentru fiecare previne amestecul lor accidental. Tehnic, un sistem cu multiple duze permite aplicarea simultană sau rapid consecutivă a diferiților reactivi fără a necesita cicluri de spălare lungi ale unei singure duze universale, reducându-se astfel, timpul total de procesare și evitându-se diluarea sau neutralizarea reactivilor (de ex., urme de soluție bazică de demascare pH9 rămase într-o duză comună ar putea altera reacția de la pasul următor). 8. Rolă de întindere pentru reactivii vâscoși: Pagina 9 din 22

§ 10

Anumiți reactivi folosiți în procedurile de imunohistochimie sau colorații in situ au o consistență vâscoasă (de ex. substratul de cromogen concentrat, rășini pentru protecția probei în timpul incubării prelungite, sau anumiți anticorpi/preparate cu glicerina). O „rolă de întindere" este un mecanism fizic ce asigură distribuția uniformă a acestor lichide vâscoase pe suprafața lamei, acoperind complet țesutul. Acest lucru este crucial deoarece reactivii groși tind să rămână locali dacă nu sunt întinși - rolul mecanic (similar unei lameluțe rulante) îi dispersează într-un strat subțire uniform. 9. Cameră foto care să permită scanarea etichetelor lamelor și flacoanelor, determinarea poziționării corecte a lamelor, detecția prezenței/absenței capacelor flacoanelor: Această cerință introduce elemente de control automat al calității și trasabilității în sistem. O cameră foto (sau sistem optic) integrată poate citi codurile de bare ale lamelor și ale flacoanelor de reactiv, asigurând că fiecare lamă este identificată corect (asociată cu pacientul și testul potrivit) și că fiecare reactiv utilizat este cel prescris protocolului (evitând inversarea sau folosirea unei soluții greșite). Totodată, prin vedere computerizată, aparatul verifică dacă lamele au fost așezate corect în sloiurile lor (ex: nu sunt înclinate sau puse invers - ceea ce ar putea duce la eșecul reacției pe acea lamă) și detectează dacă flacoanele de reactivi au capacele puse. Prezența capacelor este importantă deoarece absența lor poate indica fie o eroare de manipulare (uitarea punerii capacului, riscând evaporarea sau contaminarea reactivului), fie o stare necorespunzătoare pentru începerea procesului (un flacon deschis poate să se verse la mișcările brațului robotic). În absența camerei de verificare, sistemul s-ar baza exclusiv pe operator pentru a se asigura că fiecare lamă și reactiv este corect. 10. Să permită încărcarea în mod continuu a minim 56 reactivi gata de lucru, așezați în minim 7 rack-uri cu cel puțin 8 flacoane/rack, fiecare rack să fie prevăzut cu o masă frigorifică: Cerința solicită un sistem flexibil în gestionarea reactivilor, permițând până la 56 de reactivi simultan disponibili pentru instrument, cu posibilitatea de adăugare/înlocuire continuă. În practica IHC, aceasta acoperă necesarul unui meniu extins de anticorpi și soluții: un laborator mare poate folosi zeci de tipuri de anticorpi primari, plus reactivi auxiliari (demascare, substrat, contra-colorare etc.). A avea 56 poziții disponibile înseamnă că aparatul poate fi încărcat cu toți reactivii gata de utilizare necesari pentru o întreagă zi de lucru sau pentru protocoale variate, fără a necesita reîncărcări între cazuri. În plus, încărcare continuă implică faptul că personalul poate adăuga noi reactivi în timp ce altele sunt în curs de folosire - de exemplu, dacă se primește urgent o lamă care necesită un anticorp ce nu e deja pe aparat, acesta poate fi pus imediat pe un slot liber, fără să oprească aparatul. Organizarea pe rack-uri cu câte 8 flacoane facilitează atât logistica reactivilor (rack-urile pot fi Pagina 10 din 22

§ 11

pregătite și ținute la rece, fiecare rack eventual dedicat unui set de reactivi - ex. un rack pentru demascare, unul pentru anticorpi, unul pentru detecție etc.), cât și manipularea (un rack întreg poate fi scos și păstrat la frigider peste noapte, apoi reinserat, asigurând stabilitatea reagentului). Lotul nr. 4 - Sistem de arhivare și montare (Coverslipper automat): 11. Ecran tactil de minim 10 inch: Și în cazul dispozitivului automat de montare a lamelor (coverslipper), un ecran tactil de cel puțin 10" este esențial pentru monitorizarea și controlul eficient al procesului. Montarea lamelor cu lamelă de sticlă și mediu de montare implică parametri diferiți (cantitatea de mediu, numărul de lame procesate, statusul tăvilor de uscare) pe care operatorul trebuie să îi vizualizeze în timp real. Un ecran mare permite afișarea clară a acestor informații simultan, precum și a mesajelor de eroare sau alerte (ex: lipsă mediu de montare, lamă spartă, etc.), fără a necesita navigare complicată prin meniuri. 12. Să permită detectarea și afișarea pe ecran a cantității de lamele încărcate în aparat, a numărului tăvii în curs de încărcare și a cantității de mediu de montare folosit: Un coverslipper automat modern trebuie să ofere transparență în timp real asupra procesului, pentru a preveni incidente și a optimiza fluxul. Detectarea automată a numărului de lame introduse permite aparatului să știe câte lame are de montat și să ajusteze corespunzător ciclul (de exemplu, să nu continue dozarea mediului după ultima lamă). Afișarea acestei cantități pe ecran informează utilizatorul despre progres (ex: "50/100 lame procesate"), lucru util mai ales când se lucrează cu loturi mari - operatorul poate pregăti următoarea tranșă din timp. Indicația privind numărul tăvii în curs de încărcare este importantă deoarece coverslipper-ul lucrează cu tăvi multiple de uscare/prezentare, astfel că, știind exact pe ce tavă se plasează în prezent lamele montate, personalul poate gestiona proactiv manipularea lor (de exemplu, să știe care tavă urmează să fie plină și să fie gata să o preia). 13. Să dispună de minim 9 tăvi de prezentare cu o capacitate minimă de 10 lame pe fiecare tavă: Tăvile de prezentare (de ieșire) sunt suporturile pe care aparatul plasează lamele după acoperire, pentru uscare și preluare de către personal. A avea cel puțin 9 tăvi a câte 10 lame fiecare înseamnă că echipamentul poate gestiona minimum 90 de lame într-un ciclu continuu fără intervenția operatorului. Această cerință este corelată cu capacitatea coloratorului și a coverslipper-ului: dacă coloratorul procesează, de exemplu, 11 coșuri x 30 lame = 330 lame pe oră, coverslipper-ul trebuie să facă față ritmului. Cele 9 tăvi permit descărcarea eșalonată a lamelor - aparatul ar putea umple o tavă cu 10 lame, apoi trece la următoarea. Operatorul poate între timp să scoată tăvile pline și să le înlocuiască cu altele goale fără a opri aparatul, dacă designul permite (încărcare Pagina 11 din 22

§ 12

continuă pe ieșire). Avantajul celor 9 tăvi este că oferă un tampon suficient de mare: chiar dacă personalul nu este imediat disponibil să preia lamele (de exemplu, dacă are altă sarcină timp de câteva minute), aparatul mai are unde să le plaseze până la 90 de bucăți, nefiind nevoit să se oprească. Lotul nr. 5 - Sisteme de inscripționare și procesare citologică (Procesator histologie și accesorii): 14. Procesator automat de histologie cu ciclu închis, complet programabil, adecvat pentru procesarea probelor histologice, pentru minim 450 casete: • Ciclu închis: Un procesator de țesuturi cu ciclu închis înseamnă că toate etapele procesării (fixare, deshidratare în alcooluri, clarificare în xilen, impregnare cu parafină) se desfășoară într-o cameră de reacție etanșă, cu transfer automat al reactivilor, fără expunere la mediul exterior. Necesitatea acestui aspect este de a asigura securitatea personalului și a mediului și pentru calitatea procesării; • Complet programabil: Procesatorul trebuie să permită configurarea și stocarea unor protocoale diferite (ex. procesare standard peste noapte, procesare rapidă, procesare specială pentru biopsii mici etc.), astfel încât utilizatorul să poată ajusta parametrii fiecărei etape (timp, temperatură, vid/presiune) în funcție de tipul și urgența probelor. Necesitatea acestui aspect este de a asigura flexibilitate maximă- laboratorul poate folosi același aparat pentru varietate de situații, personalizând procesarea după nevoi. • Minim 450 casete: Această capacitate indică volumul maxim de probe (casete cu țesut) pe care aparatul îl poate procesa într-un singur ciclu. Un minim de 450 sugerează un aparat de capacitate foarte mare, potrivit unui spital județean care centralizează multe cazuri (inclusiv biopsii și piese operatorii voluminoase). Necesitatea unui număr atât de mare este dictată de dorința de a procesa toate probele într-o singură tură (24h), evitând fragmentarea în mai multe cicluri care ar întârzia diagnosticul. 15. Prin intermediul preîncălzirii să asigure procesarea biopsiilor mici (până la 1 mm) în cel mult o oră: Biopsiile foarte mici (fragmente tisulare sub 1 mm grosime, cum sunt de exemplu biopsiile endoscopice, biopsiile de mucoasă etc.) se pot procesa mult mai rapid decât piesele mari, dacă aparatul are facilitatea tehnologică adecvată. Cerința indică existența unui sistem de preîncălzire a reactivilor (și eventual de accelerare a ciclului) care să permită realizarea unui protocol ultrarapid dedicat acestor biopsii mici, finalizat în ~60 de minute. Necesitatea decurge din considerente clinice și operative: uneori este esențial să se obțină un diagnostic histopatologic în aceeași zi (sau foarte repede) pentru anumite cazuri critice - de exemplu, o biopsie hepatică sau gastrică de 1 mm poate fi introdusă imediat și procesată în regim de urgență, astfel încât diagnosticul să fie Pagina 12 din 22

§ 13

gata într-o oră-două, ajutând medicii să decidă rapid conduita terapeutică. 16. Să dispună de un sistem de identificare automată cu frecvență radio (RFID): Identificarea automată prin RFID în contextul unui procesator de țesuturi

§ 14

se

§ 15

referă

§ 16

la

§ 17

recunoașterea

§ 18

automată

§ 19

a containerelor/rezervoarelor de reactivi prin etichete RFID și, eventual, a coșului de casete. Această tehnologie are multiple beneficii: în primul rând, elimină erorile de încărcare a reactivilor - aparatul poate citi etichetele RFID ale recipientelor și verifica dacă reactivii introduși corespund celor solicitați de software în pozițiile corecte. Astfel, se evită situația periculoasă în care, de exemplu, un operator pune din greșeală xilen în poziția destinată alcoolului sau un reactiv expirat este folosit; sistemul RFID ar semnala nepotrivirea sau lipsa. În al doilea rând, RFID asigură trasabilitatea completă a reactivilor: fiecare flacon are un ID unic, iar software-ul poate înregistra automat ce lot de reactiv a fost folosit, când a fost introdus și de câte ori a fost utilizat. 17. Să permită identificarea recipientelor cu reactivi prin coduri de culori: Această cerință completează sistemul RFID printr-o metodă vizuală simplă și imediată de identificare a reactivilor. Codul de culori pentru recipiente este o practică uzuală în histopatologie pentru a diferenția rapid categoriile de substanțe: de exemplu, se folosește adesea roșu pentru formol, galben sau alb pentru alcooluri, verde pentru xilen substituent (Xylene-free), albastru pentru apă sau soluție salină etc. Scopul este ca tehnicianul să recunoască dintr-o privire ce tip de reactiv manevrează, reducând șansele de confuzie. În timpul operațiunilor de rutină (schimbarea băilor), personalul lucrează cu multiple recipiente și chiar dacă RFID asigură verificarea electronică, codul de culoare reprezintă o verificare redundantă și independentă de tehnologie: operatorul poate verifica vizual concordanța (ex: toate sticlele roșii merg în pozițiile de formol). 18. Camera de procesare să poată gestiona încărcătura de reactiv din interiorul său cu ajutorul a cel puțin 4 senzori de nivel optici din care cel puțin 1 senzor pentru detectarea preaplinului: Procesatorul de țesuturi funcționează prin umplerea și golirea camerei de procesare (retorta) cu diverse reactivi lichizi, pe rând, conform protocolului. Senzorii optici de nivel asigură controlul precis al volumului acestor lichide în retortă. Cel puțin 4 senzori denotă un set de senzori ce monitorizează diferite praguri: de exemplu (1) nivel minim (retorta goală), (2) nivel parțial/mediu, (3) nivel maxim normal de lucru, (4) senzor de preaplin (care detectează dacă s-a umplut peste nivelul maxim admis). Necesitatea lor este vitală pentru siguranța și adaptabilitatea procesării. Pagina 13 din 22

§ 20

Concluzionând, în lumina celor expuse mai sus, ........, în calitate de autoritate contractantă, apreciază contestația formulată de ........ ca fiind nefondată, sens în care solicită respingerea acesteia. În drept, se invocă dispozițiile Legii nr. 98/2016, ale HG nr. 395/2016, ale Legii nr. 101/2016, precum și Ghidul de bune practici - culegere de spețe - http://port.-il.crisc.ro/ghiddebunepractici.pdf. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. În replică față de punctul de vedere al autorității contractante, prin adresa nr. 99/31.03.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 20605/01.04.2025, ........ formulează NOTE SCRISE, prin care, în dezacord cu cele susținute de autoritatea contractantă, reiterează faptul că cerințele caietului de sarcini conțin trimiteri directe la tehnologii unice patentate, sau specificații care decurg direct din soluții unice, constructive ale echipamentelor direct vizate, care nu influențează sub nici un fel procesul sau rezultatul fluxului de lucru în laboratorul de anatomie patologică și au doar menirea de a direcționa ofertarea către aceste produse. Totodată, solicită Consiliul să constate că prin modul de întocmire a caietului de sarcini pentru loturile nr. 2, nr. 3, nr. 4 și nr. 5 autoritatea contractantă impune o restrângere a accesului în mod egal a operatorilor economici la procedura de achiziție, fapt ce reprezintă un obstacol de natură să restrângă concurența între aceștia. ........ a constituit cauțiunea în sumă totală de ........lei prin recipisele de consemnare nr. ........ în cuantum de ........ lei și nr. ........ în cuantum de 28.457,99 lei, eliberate de CEC Bank - Sucursala ........, fiind înregistrate în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 755/14.03.2025 și nr. 764/17.03.2025. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, pe loturi, a contractului de achiziție publică având ca obiect ........, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Termenul pentru deschiderea ofertelor a fost stabilit pentru 07.04.2025. Nemulțumit de cerințele autorității contractante stabilite pentru participarea la procedură, în cazul loturilor nr. 2, 3, 4 și 5, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. Potrivit informațiilor disponibile în SEAP, loturile contestate sunt suspendate în etapa de depunere ofertă. În soluționarea criticilor din cuprinsul contestației, Consiliul reține relevanța dispozițiilor art. 3 alin. (1) lit. rr) din Legea nr. 98/2016, Pagina 14 din 22

§ 21

conform cu care specificațiile tehnice reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, într-o manieră corespunzătoare îndeplinirii necesității autorității contractante. Se mai reține că, potrivit art. 20 alin. (10) din H.G. nr. 395/2016: „Caietul de sarcini conține, în mod obligatoriu, specificații tehnice care reprezintă cerințe, prescripții, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesității autorității contractante”. Totodată, în verificările sale, Consiliul va avea în vedere și art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „Autoritatea contractantă are obligația de a elabora documentația de atribuire care conține toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, obiectul contractului și modul de desfășurare a procedurii de atribuire”, întrucât documentația de atribuire trebuie să conțină toate informațiile necesare operatorilor economici interesați de participarea la procedura de atribuire cu privire la cerințele achiziției și modul de desfășurare a acesteia. De asemenea, vor fi reținute și prevederile art. 155 alin. (6) din același act normativ specificațiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire și nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate față de asigurarea unei concurențe efective între operatorii economici, și cele ale art. 156 alin. (2) din lege – cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. Așadar, modificarea sau cenzurarea caracteristicilor tehnice impuse de autoritatea contractantă poate face obiectul contestării de către operatorii economici interesați în situația încălcării ipotezelor date de cele două temeiuri de drept citate mai sus. În altă ordine de idei, nu există o prevedere legală care să oblige autoritatea contractantă să accepte produse care nu corespund necesităților sale, iar Consiliul nu poate sancționa autoritatea contractantă pentru exercitarea dreptului său de a nu aduce modificări cerințelor tehnice ori altor prevederi ale documentației, atâta timp cât acestea îi satisfac interesele. Autoritatea contractantă este singura în măsură să-și stabilească propriile necesități, orice achiziție care nu ar conduce la satisfacerea în mod deplin a nevoilor sale reprezentând o folosire ineficientă a fondurilor. Prin urmare, necesitatea sau oportunitatea achiziționării de produse de o anumită performanță, precum și caracteristicile tehnice impuse pentru acestea, sunt stabilite de Pagina 15 din 22

§ 22

fiecare autoritate contractantă în parte, în funcție de necesitățile obiective și prioritățile comunicate de compartimentele din cadrul său, relevante în acest caz fiind dispozițiile art. 3 din HG nr. 395/2016. Nu în ultimul rând, trebuie subliniat că drepturile autorităților contractante la care s-a făcut referire mai sus trebuie exercitate cu bună credință, iar nu cu scopul de a limita sau restricționa accesul la procedură, de natură a restrânge concurența între agenții economici, întrucât s-ar aduce atingere principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică – nediscriminarea și tratamentul egal. Totodată, sunt amintite și dispozițiile art. 50 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora alin. (1) Autoritățile contractante nu vor concepe sau structura achizițiile ori elemente ale acestora cu scopul exceptării acestora de la aplicarea dispozițiilor prezentei legi ori al restrângerii artificiale a concurenței; alin. (2) În sensul alin. (1), se consideră că există o restrângere artificială a concurenței în cazul în care achiziția ori elemente ale acesteia sunt concepute sau structurate cu scopul de a favoriza ori dezavantaja în mod nejustificat anumiți operatori economici”. Se impune a fi menționat, în raport cu apărările autorității contractante, că demersul de contestare întreprins de petent este unul justificat în contextul în care urmărește nu clarificarea, ci modificarea cerințelor stabilite în documentația de atribuire. De asemenea, se reține că, în apărările sale, autoritatea arată că a permis ofertarea unor soluții alternative, echivalente ca performanță, afirmații susținute de conținutul fișei de date, cap. VI.3 Informații suplimentare Cerintele tehnice definite la nivelul anuntului de participare, caietului de sarcini sau altor documente complementare, prin trimiterea standardelor, la un anumit producator, la marci, brevete, tipuri, la o origine sau la o productie/metoda specifica de fabricatie/prestare/executie, vor fi intelese ca fiind insotite de mentiunea ”sau echivalent”. Trecând la soluționarea criticilor din contestație, Consiliul reține următoarele: Lotul nr. 2 – sisteme de colorare Într-o primă critică, contestatorul arată că la poziția 1 din cadrul lotului, se solicită Bariere de Colorare Manuală sau Colorator Automat (include Automat de colorare, Set 12 băi colorare), însă specificațiile tehnice permit ofertarea unui ansamblu format din 2 componente un colorator automat și un set de băi de colorare cu stativ, ceea ce ar trebui să conducă la modificarea titlului în forma Bariere de Colorare Manuală și Colorator Automat. Față de pretenția contestatorului, autoritatea nu formulează vreo apărare, drept care, în considerarea obligației de a întocmi o documentație care să conțină toate informațiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă și precisă cu privire la cerințele achiziției, autoritatea va clarifica tipul de echipamente pe care îl dorește la poziția 1 a lotului nr. 2, având în Pagina 16 din 22

§ 23

vedere că folosirea conjuncției sau poate fi interpretată ca o alternativă în ofertare, deși, după cum arată și contestatorul, cerințele tehnice fac referire la două componente. Prin următoarea critică, petentul este nemulțumit de faptul că, din cuprinsul fișelor tehnice FT 1 și FT 17 aferente pozițiilor 1 și 2 din cadrul lotului, rezultă că, în fapt, deși se solicită două echipamente separate, acestea sunt identice, drept care s-ar fi impus solicitarea unei singure poziții, însă, în aceste condiții, simpla configurare a lotului nu este în măsură să demonstreze un eventual caracter restrictiv sau neclar al documentației, astfel că această critică va fi respinsă. În continuare, contestatorul face trimitere la anumite specificații tehnice solicitate în cadrul fișei tehnice 1, solicitate în mod identic și în fișa tehnică 17, care, în opinia sa, sunt specifice echipamentului ......... Autoritatea prezintă o serie de argumente menite să justifice, în opinia sa, cerințele criticate, însă niciunul dintre aceste argumente nu este apt să conducă la restricționarea accesului la procedură cu excepția echipamentului ......... În acest context, Consiliul face trimitere la dispozițiile art. 156 alin. (2) din Legea nr. 98/2016 – cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului, specificațiile tehnice nu precizează un anumit producător, o anumită origine sau un anumit procedeu care caracterizează produsele sau serviciile furnizate de un anumit operator economic și nici nu se referă la mărci, brevete, tipuri, la o origine sau la o producție specifică, care ar avea ca efect favorizarea sau eliminarea anumitor operatori economici sau produse. Așadar, legiuitorul interzice ca specificațiile tehnice să indice un anumit procedeu care caracterizează produsele furnizate de un anumit operator economic, cu excepția cazului în care acest lucru este justificat de obiectul contractului. Or, în speța de față, nu suntem într-o asemenea ipoteză, cerințele tehnice fiind stabilite urmare a preferințelor autorității contractante. Consiliul nu va infirma apărările din punctul de vedere, recunoscând dreptul beneficiarului de a urmări obținerea celor mai bune produse care să îi împlinească necesitățile, însă reamintește că acest drept este limitat de asigurarea unei concurențe reale și efective între operatorii economici interesați să participe la procedură, cu atât mai mult cu cât a ales, pentru atribuirea acestui contract, să desfășoare o procedură competitivă, de esența căreia este asigurarea unui cadru concurențial adecvat. Făcând trimitere la aspectele de ordin teoretic reținute mai sus, Consiliul reiterează că de interes pentru beneficiar trebuie să fie realizarea nevoii sale urmărit a fi satisfăcută prin derularea procedurii, iar nu o anumită soluție constructivă. Așadar, autoritatea contractantă trebuie să fie în măsură să descrie în mod corespunzător ce anume dorește să obțină din partea ofertanților, prin raportare la aspecte ce țin Pagina 17 din 22

§ 24

de funcționalități, performanțe, costuri etc, modalitatea prin care se ajunge la un asemenea fine urmând să fie aleasă de fiecare participant în parte. Într-o asemenea situație se regăsesc cerințele prin care se impune ca sistemul să dispună de tehnologie de ajustare automată, respectiv sistemul să fie bazat pe tehnologie de ajustare automată care să permită prelungirea automată a timpului de imersie în coloranți, tehnologie patentată ........ ATT, așa cum apare menționat în informațiile regăsite în broșurile anexate, ca probatoriu, la contestație. Or, câtă vreme doar un singur producător este capabil să îndeplinească această cerință, pretențiile autorității solicitate în cadrul unei proceduri de atribuire competitive, cum este licitația deschisă, sunt improprii regulilor stabilite de legislația achizițiilor publice. Pentru a fi păstrate cerințele în forma stabilită în documentația de atribuire, se impunea ca autoritatea să arate că tehnologia de ajustare automată dorită este folosită și se regăsește la mai multe echipamente, ceea ce nu s-a întâmplat. Nici mențiunea sau echivalent de care s-a prevalat autoritatea nu este suficientă, știut fiind că aceasta nu trebuie să fie doar formală, ci în măsură să asigure deschiderea competiției și către alte produse care satisfac necesitățile declarate ale beneficiarului, dar nu sunt dețin tehnologia specifică solicitat. În remedierile ulterioare, autoritatea va avea în vedere și cerința Să detecteze automat concentrația de gaze, iar când aceasta depășește o limită setată să pornească ventilatorul, astfel încât să se asigure că poate fi îndeplinită și de alte echipamente în afară de ........, ca, de altfel, și al cerințelor privind dimensiunile ecranului tactil, capacitatea de rulare și capacitatea memoriei de programe solicitate. Același raționament se impune și în cazul criticilor privind echipamentul solicitat la poziția 3 a lotului, prin care contestatorul susține că Vitrostainer 42 produs de compania ........, acesta fiind, după cum se arată, singurul automat de colorare imunohistochimică care îndeplinește următoarele cerințe: - Capacitate minim 42 teste/ ciclu, inclusiv cicluri multiprotocol, cu indicator de stare pentru fiecare camera/pozitie; - Sistem cu duze de dispersie independente, pentru fiecare reactiv auxiliar - minim 6 (cel puțin reactiv deparafinare, alcool, reactiv demascare pH6, reactiv demascare pH9, soluție pentru incubare, hematoxilina), - Rolă de întindere pentru reactivii vâscoși, - Cameră foto care să permită scanarea etichetelor lamelor si flacoanelor, determinarea pozitionării corecte a lamelor, detecția prezenței/absenței capacelor flacoanelor; - Să permită încărcarea în mod continuu a minim 56 reactivi gata de lucru, asezati in minim 7 rack-uri cu cel puțin 8 flacoane/rack, fiecare rack să fie prevăzut cu o masă frigorifică. Pagina 18 din 22

§ 25

În soluționare, Consiliul reține că o anumită specificație tehnică nu ar reprezenta, în sine, o problemă, câtă vreme s-ar ajunge la concluzia că mai există operatori economici ale căror produse îndeplinesc nu numai soluția constructivă criticată, ci și restul specificațiilor tehnice solicitate, știut fiind că doar un asemenea produs poate fi acceptat în procedură. Or, autoritatea nu a fost în măsură să administreze probe care să convingă în acest sens. Ca o consecință, criticile analizate vor fi admise, autoritatea contractantă urmând să fie obligată la remedierea cerințelor enunțate prin înlăturarea caracterului restrictiv, respectiv la reformularea acestora astfel încât specificațiile tehnice stabilite să corespundă necesităților sale, fără să fie o piedică pentru participarea la procedură. Relativ la situația lotului nr. 3- Procesare Histologică, principala critică a contestatorului face referire la componența stabilită de autoritate, în opinia sa, solicitarea echipamentului Centrifugă pentru Frotiuri Citologice (include precentrifugare) fiind restrictivă, deoarece acesta nu are legătură cu denumirea lotului sau restul echipamentelor din cadrul acestui lot, respectiv: - Stație de includere la parafină, cu anexe de răcire și încălzire - Microtom pentru parafină - Microtom automat cu suport orientabil și suport lamă superior - Termostat pentru parafină (min. 56 grade Celsius) cu conectivitate gravitațională 105l -Baie de apă termostatată (vas detașabil și zonă de uscare). În soluționare, Consiliul se va raporta la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora: dd) lot - fiecare parte din obiectul contractului de achiziţie publică, obiect care este divizat pentru a adapta dimensiunea obiectului contractelor individuale rezultate astfel încât să corespundă mai bine nevoilor autorităţii contractante, precum şi capacităţii întreprinderilor mici și mijlocii, sau pe baze calitative, în conformitate cu diferitele meserii și specializări implicate, pentru a adapta conţinutul contractelor individuale mai îndeaproape la sectoarele specializate ale IMM-urilor sau în conformitate cu diferitele faze ulterioare ale proiectului; Astfel Consiliul reține că la definirea lotului se ţine cont în primul rând de nevoile autorităţii contractante, și apoi de capacitatea întreprinderilor mici și mijlocii. În circumstanțele concrete ale speței de față, ținând cont de justificările autorității contractante în sensul că la stabilirea componenței lotului a avut în vedere ca furnizorul echipamentelor de histologie să livreze o soluție completă, acoperind toate etapele procesării, astfel încât să nu apară probleme de comptabilitate în flux, urmărind achiziția unui pachet complet de echipamente interconectate, precum și a celorlalte apărări expuse în acest sens, Consiliul stabilește că, prin achiziționarea împreună a produselor specifice care compun lotul contestat, autoritatea Pagina 19 din 22

§ 26

nu și-a exercitat în mod abuziv dreptul pe care i-l conferă dispozițiile normative precitate. În considerarea celor prezentate, Consiliul va respinge critica. Referitor la lotul nr. 4 - Sisteme de Arhivare și Montare, Consiliul va respinge, în lumina acelorași considerente reținute mai sus, criticile similare formulate de contestator cu privire la componența lotului. În ceea ce privește criticile contestatorului privind faptul că anumite specificații tehnice și tehnologii constructive aparțin unui singur echipament, respectiv ........ CS500, autoritatea, ca și în precedent, se rezumă la a argumenta un caracter superior al acestora, fără însă să combată în vreun fel caracterul restrictiv reclamat. Reamintește Consiliul că legiuitorul permite indicarea unor caracteristici specifice unui produs doar în cazul în care acest lucru este justificat de obiectul contractului. Or, în speța de față, nu suntem într-o asemenea ipoteză, din apărările punctului de vedere rezultând că cerințele tehnice au fost stabilite urmare a preferințelor autorității contractante. Nefiind probat faptul că mai există operatori economici care produc echipamente ale căror caracteristici pot respecta cerințele enumerate, autoritatea contractantă va fi obligată la remedierea cerințelor enunțate prin înlăturarea caracterului restrictiv, respectiv la reformularea acestora astfel încât specificațiile tehnice stabilite să corespundă necesităților sale, fără să fie o piedică pentru participarea la procedură. În mod similar vor fi soluționate și criticile referitoare la lotul nr. 5 - Sisteme de Inscripționare și Procesare Citologică, respectiv vor fi respinse cele privind componența lotului și admise cele prin care se reclamă caracterul restrictiv raportat la cerințele tehnice specifice unui anumit produs – Bio Optica BRPO450, respectiv cerințele din FT 5 - Procesator automat de țesuturi (min. 450 casete): - Procesator automat de histologie cu ciclu închis, complet programabil, adecvat pentru procesarea probelor histologice, pentru minim 450 casete; - Prin intermediul preîncălzirii să asigure procesarea biopsiilor mici (până la 1 mm) în cel mult o oră; - Să dispună de un sistem de identificare automată cu frecvență radio (RFID); - Să permită identificarea recipientelor cu reactivi prin coduri de culori - Camera de procesare sa poată gestiona încărcătura de reactiv din interiorul să cu ajutorul a cel puțin 4 senzori de nivel optici din care cel puțin 1 senzor pentru detectarea preaplinului dar și cele referitoare la FT 8 - Aparat de inscripționare automată a casetelor și a lamelor sau imprimante de etichete, cu privire la care autoritatea nu a înțeles să prezinte vreo justificare, deși, și în acest caz, contestatorul susține că sunt specifice produselor ......... Totodată, în considerarea obligației de a asigura operatorilor economici interesați o informare corectă, completă și precisă cu privire la conținutul documentației, autoritatea va clarifica și, dacă va fi cazul, va Pagina 20 din 22

§ 27

remedia aspectele semnalate de contestator în privința acestui din urmă echipament, privind faptul că este precizată denumirea de aparat cu toate că, după cum se arată, nu există un aparat care să inscripționeze atât casete, cât și lame, acestea fiind aparate distincte, după cum sunt descrise în cerințele caietului de sarcini „componenta 1.Imprimanta laser casete" și „componenta 2.Imprimanta laser lame", respectiv în privința faptului că în titlul poziției 2 apare sintagma „sau imprimante de etichete" deși caietul de sarcini nu permite ofertarea imprimantelor de etichete. Nici în această privință autoritatea nu a înțeles să prezinte vreo apărare, iar, în lipsa unor explicații care să susțină cerințele criticate de contestator, Consiliul nu poate reține conformitatea acestora. Față de solicitarea de anulare a procedurii, Consiliul constată că aceasta se impune a fi respinsă, ca neîntemeiată, câtă vreme măsurile de remediere dispuse pot fi implementate, procedura fiind suspendată în etapa de pregătire a ofertelor. Pentru considerentele enunțate, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul va admite, în parte, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă, și va obliga autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. În temeiul art. 26 alin. (6) din același act normativ, va respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite, în parte, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Obligă autoritatea contractantă la remedierea documentației de atribuire, conform indicațiilor exprese expuse în motivarea deciziei, precum și la publicarea în SEAP a măsurilor corective intervenite, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei decizii, și la stabilirea unei noi date limită de depunere a ofertelor, în acord cu dispozițiile art. 153 din Legea nr. 98/2016. Respinge, ca nefondată, solicitarea de anulare a procedurii. Obligatorie. Pagina 21 din 22

§ 28

Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 22 din 22

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.