Decizie 785/2025
Decizie CNSC2025_785_2025_Decizie_785.pdf, BO2025_785_2025_BO2025_785.pdf
Document CNSC
EURO AUDIT SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA RISCA (PRIMARIA COMUNEI RISCA) JUDETUL SUCEAVA
Decizia CNSC nr. 785/C3/377 din 24.03.2025
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect: «Execuție lucrări pentru obiectivul: „MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT STRADAL ÎN COMUNA RÂȘCA, JUDETUL SUCEAVA”», cod CPV: 45316110-9, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1126708 din 19.06.2023, s-a solicitat: „1. Anularea deciziei Autoritatii contractante de declarare drept admisibila si castigatoare a ofertei depuse de catre VASIM ELECTRIC cu tert sustinator ELBA COM, precum si a actelor subsecvente si a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea Autoritatii contractante la reevaluarea acesteia si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achizitiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016; 3. Obligarea Autoritatii contractante la plata cheltuielilor de solutionare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse inainte de pronunţarea deciziei de soluţi…Verifică pasajul în context →
DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de EURO-AUDIT SERVICE SRL. Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de COMUNA RÂȘCA. Admite contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA RÂȘCA.Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2025_785_2025_Decizie_785.pdf, BO2025_785_2025_BO2025_785.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 785/C3/377 Data: 24.03.2025 Prin contestația nr. 103/06.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. 7679/07.02.2025, formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, cu sediul în municipiul Târgoviște, Str. Calafat nr. 7, județul Dâmbovița, înregistrată la ONRC sub nr. J15/954/2004, având CUI RO 16869469, reprezentată legal prin administrator Alexandru Cârlig, împotriva raportului procedurii nr. 360/27.01.2025 și a adresei nr. 463/30.01.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de COMUNA RÂȘCA, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea Râșca, str. Petru Rareș nr. 96, județul Suceava, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: «Execuție lucrări pentru obiectivul: „MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT STRADAL ÎN COMUNA RÂȘCA, JUDETUL SUCEAVA”», cod CPV: 45316110-9, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1126708 din 19.06.2023, s-a solicitat: „1. Anularea deciziei Autoritatii contractante de declarare drept admisibila si castigatoare a ofertei depuse de catre VASIM ELECTRIC cu tert sustinator ELBA COM, precum si a actelor subsecvente si a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea Autoritatii contractante la reevaluarea acesteia si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achizitiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016; 3. Obligarea Autoritatii contractante la plata cheltuielilor de solutionare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse inainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei.”. Pagina 1 din 3
DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de EURO-AUDIT SERVICE SRL. Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de COMUNA RÂȘCA. Admite contestația formulată de EURO-AUDIT SERVICE SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMUNA RÂȘCA.
Anulează, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 6867/13.11.2024, raportul procedurii nr. 360/27.01.2025 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea tehnică prezentată de ofertantul VASIM ELECTRIC SRL. Obligă COMUNA RÂȘCA ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii tehnice prezentate de VASIM ELECTRIC SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Hotărârii nr. 437/08.08.2024 emisă de Curtea de Apel Suceava. Obligă COMUNA RÂȘCA la plata sumei de 7.140 lei către EURO- AUDIT SERVICE SRL, reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 3 din 3
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. …/…/… Data: … Prin contestația nr. 103/06.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în municipiul …, înregistrată la ONRC sub nr. …, având CUI RO …, reprezentată legal prin administrator …, împotriva raportului procedurii nr. 360/27.01.2025 și a adresei nr. 463/30.01.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, documente emise de ..., în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în localitatea …, în cadrul procedurii simplificată, derulată online, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: «Execuție lucrări pentru obiectivul: „MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT STRADAL ÎN ..., JUDETUL SUCEAVA”», cod CPV: 45316110-9, ce a fost inițiată prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... din 19.06.2023, s-a solicitat: „1. Anularea deciziei Autoritatii contractante de declarare drept admisibila si castigatoare a ofertei depuse de catre ... cu tert sustinator ..., precum si a actelor subsecvente si a celor care au stat la baza emiterii acesteia; 2. Obligarea Autoritatii contractante la reevaluarea acesteia si la continuarea procedurii in conformitate cu prevederile legale in vigoare aplicabile in materia achizitiilor publice, precum si cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016; 3. Obligarea Autoritatii contractante la plata cheltuielilor de solutionare ocazionate de prezenta procedura conform documentelor justificative ce vor fi depuse inainte de pronunţarea deciziei de soluţionare a contestaţiei.”. În luarea deciziei, CONSILIUL, legal investit, a avut în vedere următoarele: În temeiul dispozițiilor art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016, ... a formulat contestația nr. 103/06.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., împotriva raportului procedurii nr. 360/27.01.2025 Pagina 1 din 47
și a adresei nr. 463/30.01.2025, privind comunicarea rezultatului procedurii de atribuire, solicitând cele mai sus redate, pentru următoarele motive: Cu titlu preliminar, invocând și redând prevederile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, precum și aspecte doctrinare, contestatorul susține că justifică un interes legitim, personal, născut și actual în formularea prezentei contestații, întrucât a ofertat în cadrul procedurii antemenționate, având oferta declarată admisibilă, dar clasată pe locul 2, astfel existând posibilitatea de a fi declarată câștigătoare, posibilitate
care este pusă în pericol de conduita „necorespunzatoare si nelegala” adoptată de autoritatea contractantă, manifestată prin declararea drept admisibilă și câștigătoare a unei oferte pe care acesta o consideră inacceptabilă. Petentul susține că se consideră vătămat în interesele sale legitime, iar interesul procesual pe care-l manifestă este unul actual, în sensul că, dacă nu ar recurge la acțiune în acest moment, s-ar expune unui prejudiciu. Totodată, justificând legitimitatea interesului manifestat, petentul precizează că aceasta este constituită de posibilitatea de a i se atribui finalmente contractul, în ipoteza admiterii contestației sale. Contestatorul face un scurt istoric al derulării achiziției publice, prilej cu care amintește de cele două cicluri procesuale anterioare, redând în acest sens solicitările formulate prin petitele contestațiilor precedente, precum și dispozitivele deciziilor pronunțate de Consiliu în acest sens, și citează conținutul dispozitivului hotărârii nr. ..., pronunțată de Curtea de Apel Suceava în dosarul nr. ..., în vederea soluționării plângerii pe care contestatorul a formulat-o împotriva deciziei Consiliului nr. .... Totodată, contestatorul susține că prin actele atacate în prezenta cauză oferta sa a fost declarată pentru a treia oară admisibilă, dar necâștigătoare, câștigătoare a procedurii de atribuire fiind stabilită oferta ... SRL cu terț susținător ... SRL. Nu în ultimul rând, petentul menționează și faptul că a solicitat și a obținut acces la actele emise de achizitoare în procesul de reevaluare a ofertelor. Pe fondul cauzei, subliniind faptul că decizia autorității contractante de declarare drept admisibilă si câștigătoare a ofertei depuse de către ... SRL este nelegală, contestatorul a afirmat următoarele: Cu titlu preliminar, trebuie observat faptul că, deși autoritatea contractantă avea, în conformitate cu cele statuate de către Curtea de Apel Suceava în cuprinsul Hotărârii nr. ..., obligația de a reevalua oferta depusă de ... SRL în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, aceasta a ignorat cu desăvârșire obligația ce-i incumbă, sens în care, deși a publicat în SEAP hotărârea Curții pe data de 02.09.2024, reevaluarea care ar fi trebuit să aibă loc în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii în mod evident s-a realizat cu încălcare acestui termen imperativ, în condițiile în care Procesul-verbal nr. 6867 a fost emis pe data de 13.11.2024, raportul procedurii nr. 360 pe data de 27.01.2025, iar adresa nr. 463, reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, pe data de 30.01.2025. În susținerea afirmațiilor sale, contestatorul redă, în facsimil, dispozitivul hotărârii clamate. Această încălcare a termenului imperativ dispus de către Curtea de Apel Suceava este cu atât mai mult nejustificată, în condițiile în care, în Pagina 3 din 47
cadrul etapei de așa-zisă „reevaluare", autoritatea contractantă a încălcat și puterea de lucru judecat a Hotărârii nr. ..., astfel cum rezultă din următoarea argumentație. Deși, aparent, autoritatea contractantă, forțată fiind de împrejurări, după ce a fost admisă plângerea formulată de societate, a pus în aplicare Hotărârea nr. ... a Curții de Apel Suceava, în fond, după parcurgerea „fortata" a etapei de reevaluare a ofertei depuse de către ... SRL, a ajuns pentru a treia oară exact la concluzia inițială, respectiv la cea potrivit căreia oferta sa favorită este admisibilă și câștigătoare a procedurii, cu
încălcarea prevederilor art. 127 alin. (1) lit. f) și art. 131 alin. (4) din HG nr. 395/2016. În realitate, respectarea și punerea în aplicare de către autoritatea contractantă a hotărârii Curții de Apel Suceava se limitează la menționarea atât în cuprinsul raportului procedurii, cât și în cuprinsul Procesului-verbal nr. 6867/13.11.2024, a faptului că s-a reevaluat oferta ... SRL cu luarea în considerare a Hotărârii nr. 437/2024. O altă dovadă de rea-credință a autorității contractante este faptul că pe parcursul întregii proceduri a adoptat o conduită de natură a-i „scurta" societății contestatoare pe cât posibil termenele de exercitare a căilor de atac, în cadrul celui mai recent ciclu procesual publicând actele atacate în SEAP pe data de 30.01.2025, ora 21:49, respectiv 21:41, fiind mai mult decât evident motivul pentru care nu a procedat la publicarea acestora la prima oră a următoarei zile lucrătoare. O altă dovadă în susținerea celor antemenționate este reprezentată de faptul că răspunsul la solicitarea ... SRL de acces la dosarul achiziției publice a fost transmis incomplet, fiind „omisa" transmiterea anexei la Procesul-verbal nr. 6867/13.11.2024 conținând detaliile reevaluării ofertei depuse de către ... SRL. Practic, „argumentatia" reevaluării ofertei ... SRL este reprezentată de reluarea acelorași alegații invocate în cadrul precedentelor cicluri procesuale, între Procesul-verbal nr. 6867/13.11.2024 și Procesul-verbal nr. 1825/03.04.2024 fiind similitudini evidente, modificările constând strict în reformularea concluziei comisiei de evaluare, sens în care contestatorul expune capturi din respectivele două procese-verbale. Unicul „efort" depus de către comisia de evaluare în încercarea de a crea aparența reevaluării ofertei și punerii în aplicare a hotărârii Curții de Apel Suceava constă în adăugarea unui nou capitol intitulat „Analiza motivată a răspunsului ofertantului ... la solicitările de clarificări privind specificaţiile specificaţiile tehnice minimale pentru echipamente conform solicitării din documentaţia de atribuire cu încadrarea în cerinţele solicitate" la pag. 7-17 din anexa la Procesul-verbal nr. 6867/13.11.2024, în cuprinsul căruia sunt redate în fapt solicitările de clarificări adresate ... SRL pe data de 11.03.2024 și menționarea concluziei comisiei de evaluare, respectiv „Analizând răspunsul primit la prezenta solicitare, cât si fisa tehnică prezentată în SEAP (aşa cum a precizat ofertantul) în cadrul ofertei tehnice, comisia de evaluare constată că răspunsul prezentat clarifică în totalitate solicitarea de clarificări transmisă de comisie". În acest sens, contestatorul expune capturi din anexa la Procesul-verbal nr. 6867/13.11.2024. Așa cum rezultă din Hotărârea nr. ... a Curții de Apel Suceava, din cuprinsul căreia contestatorul redă considerentele relevante, în cadrul Pagina 5 din 47
precedentei etape de reevaluare a ofertei depuse de către ... SRL nu au fost evidențiate de către comisia de evaluare motivele pentru care s-a apreciat că răspunsul formulat îndeplinește cerințele tehnice, exact aceeași conduită fiind adoptată de către autoritatea contractantă și în cadrul celei mai recente etape de reevaluare a ofertei depuse de respectivul ofertant. În realitate, oferta ... SRL este neconformă, acesta fiind și motivul lipsei analizei comisiei de evaluare, ea neavând argumente pentru declararea ofertei ca fiind conformă. În acest sens, contestatorul invocă
și redă prevederile art. 430 și art. 431 din Codul de procedură civilă și precizează că optica potrivit căreia și considerentele hotărârii se bucură de autoritate de lucru judecat este susținută și prin hotărârile ÎCCJ. Și Curtea Constituțională a statuat asupra faptului că puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta. Prin urmare, părțile în litigiu, în special autoritatea contractantă, aveau obligația de a respecta atât dispozitivul, cât și considerentele Hotărârii nr. ..., anume: „Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ofertanta SC ... SRL cu respectarea considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare”. În susținerea argumentației sale, contestatorul invocă și redă considerente din jurisprudența Curții de Apel București. Detalierea motivelor de neconformitate a ofertei depuse de către ... SRL cu terț susținător ... SRL: B1. ... SRL a depus Fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED pentru corpul de iluminat ofertat de tipul VOLTAMPERA, în care a înscris temperatura de culoare de 4000K și indicele de redare a culorilor CRI≥70 (aspect confirmat si prin Decizia nr. ...), în timp ce cerința de la rd.1.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1 era stabilită la 3000K pentru temperatura de culoare și de CRI ≥ 75, după cum reiese din captura următoare: „1.9 Echipate cu sursă luminoasă tip LED de mare putere: - temperatura de culoare Tc = 3000K±10% - indicele de redare al culorilor Ra≥75". În acest sens, contestatorul redă, în facsimil, un paragraf conținând considerente reținute în decizia clamată. Prin răspunsul la clarificarea nr. 2, ... SRL a transmis două buletine de încercare pentru corpul de iluminat VOLTAMPERA, nr. 0339 și nr. 0340/23.06.2023, prin care acesta dorește să demonstreze temperatura de culoare de 3000K și indicele de redare a culorilor CRI Ra=75,5, cu toate că corpurile de iluminat ofertate în propunerea tehnică, de tipul VOLTAMPERA, au temperatura de culoare de 4000K și indicele de redare a culorilor CRI Ra=70, așa cum reiese cu claritate din solicitarea de clarificări nr. 2. Potrivit Fișei tehnice F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED, ... SRL a înscris pentru corpul de iluminat ofertat, de tipul VOLTAMPERA, temperatura de culoare de 4000K și indicele de redare a culorilor CRI≥70, valori ce se regăsesc și în rapoartele de testare depuse în propunerea tehnică. De asemenea, precizează petentul, trebuie constatat că „ca temperatura de culoare si indicele de redare a culorilor sunt fixe pentru corpurile de iluminat ofertate si chiar daca corpurile de iluminat de tipul VOLTAMPERA s-ar produce in mai multe game de Pagina 7 din 47
temperaturi de culoare si o marja de indici de redare a culorilor, orice alte corpuri de iluminat cu alta temperatura de culoare si indice de redare a culorilor, altele decat cele deja ofertate, reprezinta o modificare nepermisa a ofertei, de natura a conduce la respingerea acesteia, neincadrandu-se nici in categoria viciilor de forma, nici in cea a abaterilor tehnice minore. In acest sens prin raspunsul de clarificari ofertantul a modificat oferta initiala ceea ce echivaleaza cu neindeplinirea cerintei, astfel ca oferta trebuia respinsa ca fiind neconforma”.
Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că autoritatea contractantă nu și-a îndeplinit obligația ce-i incumba din respectiva decizie, respectiv cea potrivit căreia „s-a stabilit că se impune reanalizarea de către comisia de evaluare a propunerii tehnice prezentate de ofertantul în cauză şi evidenţierea, în mod concret, a modului de îndeplinire a fiecărei cerinţe în parte, cu luarea în considerare a celor reţinute în motivare şi a celor invocate de contestator la punctele 32-51 din contestaţie, la pct.32 regăsindu-se critica vizând caracteristicile produsului ofertat". B2. ... SRL nu îndeplinește cerința de la pct.1.12 din Fișa tehnică F5 nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED, corelată cu cerința din Fișa Tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune, în sensul că acesta nu a ofertat senzor de mișcare cu montare în partea inferioară a corpului de iluminat, nu a depus fișa tehnică pentru senzorul de mișcare și nici lista cu senzorii compatibili și modul de interacțiune cu sistemul de control. În acest sens, contestatorul redă conținutul cerinței referitoare la ofertarea senzorului de mișcare, precum și un paragraf conținând considerente reținute în Decizia nr. .... Prin răspunsul la clarificarea nr. 2, ... SRL nu lămurește îndeplinirea cerinței, întrucât acesta se limitează la a indica pagina din oferta sa la care a depus fișa tehnică F5 nr. 1 a corpului de iluminat cu LED, echipat cu controler inteligent, și fișa tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune, fără însă a specifica în clar unde se regăsește fișa tehnică a senzorului de mișcare cu montaj în partea inferioară a corpului și nici lista cu senzorii cu care este compatibil și modul de interacțiune al acestora cu sistemul de control. În această ordine de idei, contestatorul redă conținutul solicitării de clarificări și răspunsul pe care ofertantul câștigător l-a oferit la aceasta și menționează că prevederile documentației de atribuire și-au consolidat forța obligatorie prin nesolicitarea de clarificări cu privire la acestea sau prin necontestarea lor. Cerința de poziționare a senzorilor în partea inferioară a corpului de iluminat se bazează pe faptul că acesta trebuie orientat pentru sesizarea mișcării pietonilor și autovehiculelor către suprafața de iluminat pe care circulă aceștia. Prin răspunsul său, ofertantul a indicat că senzorul de mișcare este conținut în controlerul inteligent de tip SLC Motion 103, care este montat în partea superioară a corpului de iluminat, cu orientare spre cer, astfel încât acestuia îi este imposibilă detectarea mișcării de pe suprafața de iluminat, prin acest răspuns fiind de domeniul evidenței că oferta respectivă nu a îndeplinit cerința autorității contractante. Pagina 9 din 47
Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că, prin raportare la cele constatate de Curte, respectiv „ţinând seama că la paginile 149-156 indicate din oferta tehnică nr.4 se regăsesc caracteristicile corpului de iluminat, la pag.308-311 caracteristicile controlerului pentru iluminat stradal cu senzor de mişcare, cerinţe ce se impuneau a fi analizate şi motivate în concret, conform celor decise anterior de către Consiliu", neconformitatea respectivei oferte este vădită, la paginile indicate regăsindu-se cu totul alte aspecte decât cele
relevante în vederea demonstrării conformității ofertei raportat la acest capăt de cerere. B3. În Fișa tehnică F5 nr.1 Aparat de iluminat stradal cu LED s-a solicitat prezentarea Declarației RoHS, care să fie însoțită de Certificatul de conformitate RoHS și de Raportul de testare RoHS, eliberate de un laborator autorizat. În oferta depusă de ... SRL nu există Certificatul de conformitate RoHS și nici Raportul de testare RoHS. Potrivit legislației în vigoare, Declarația de conformitate RoHS pentru produsele de construcții se poate face cu respectarea prevederilor HG nr. 668/2017. În acest sens, contestatorul redă prevederile art. 10 alin. (1) din respectivul act normativ, precum și, comparativ, conținutul solicitării de clarificări și cel al răspunsului furnizat de ... SRL. Declarația de conformitate RoHS depusă în propunerea tehnică a ... SRL nu este emisă potrivit prevederilor HG nr. 668/2017, în nicio parte a acesteia neindicându-se nici depozițiile legale în baza căreia a fost emisă, nici certificatul de conformitate/raportul de testare/evaluările și verificările efectuate de producător RoHS, cu indicarea schemei de cerificare aplicabilă, astfel încât să poată fi utilizată ca dovadă pentru producția și comercializarea produselor de construcții. În aceste condiții, documentul depus în propunerea tehnică nu poate fi opozabil, fiind emis de către producător în mod fraudulos, fără drept, cu încălcarea dispozițiilor legale, astfel că cerința autorității contractante nu este îndeplinită de către oferta ... SRL nici cu privire la acest aspect. În cazul în care ofertantul avea nelămuriri în legătură cu prevederile documentației de atribuire referitoare la aspectul aflat în discuție, acesta avea posibilitatea de a solicita clarificări sau de a contesta documentația de atribuire, fapt ce nu s-a întâmplat, astfel că documentația de atribuire și-a consolidat forța obligatorie. Răspunsul la clarificarea nr. 2 nu poate fi luat în considerare, întrucât ... SRL încearcă să convingă cu privire la faptul că Declarația de conformitate „se poate considera echivalenta" cu Certificatul de conformitate RoHS și cu Raportul de testare RoHS. Echivalența între cele două tipuri de documente nu poate fi pusă în discuție atâta timp cât emitenții celor două tipuri de documente sunt persoane juridice diferite: Declarația de conformitate RoHS se emite de către producător, iar Certificatul de conformitate RoHS și Raportul de testare RoHS se emit de către un laborator de testare neutru acreditat. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că, în condițiile în care nu au fost indicate (pentru că nu există) dispozițiile legale care permit o asemenea echivalare, neconformitatea Pagina 11 din 47
este vădită, impunându-se respingerea fără rezerve a ofertei depuse de către ... SRL. B4. Prin fișa tehnica F5 nr.1 Corp de iluminat cu LED s-a solicitat, pe lângă o serie de rapoarte de testare, și Certificate ENEC și ENEC+. În acest sens, contestatorul redă conținutul cerinței documentației de atribuire. În Proiectul tehnic de execuție fișă tehnică F5 nr.1 Corp de iluminat stradal, la rd. 2.2, se solicită ca ofertanții să prezinte Certificarea ENEC și ENEC+ pentru corpurile de iluminat ofertate, care constituie o schemă
completă de certificare, de altfel definită în SR EN ISO/CEI 17067:2014, iar în fișa de date, la pct. IV.4.1, se solicită și depunerea raportului de test ENEC sau similar. Ofertantul ... SRL nu a prezentat nici în propunerea tehnică inițială certificatele ENEC și ENEC+ (licența), în concordanță cu cerințele standardului SR EN ISO/CEI 17067:2014, și nici rapoartele de testare ce au stat la baza eliberării certificatelor (licenței), în concordanță cu Schema de cerificare nr. 5, ci s-a limitat la a transmite, prin intermediul răspunsului la solicitările de clarificări, câteva rapoarte de testare individuale care nu au stat la baza eliberării Certificatului ENEC, ci eventual al altor tipuri de certificate CE pentru corpurile de iluminat fără legătură cu marca ENEC, eliberate de laboratoare din România, acreditate de organismul de acreditare RENAR, care nu este membru ENEC și ca atare nu poate acredita laboratoare pentru cerificare ENEC. De asemenea, laboratoarele de testare acreditate de un organism de testare care nu este membru ENEC pot elibera Certificate similare ENEC cu respectarea standardului SR EN ISO/CEI 17067:2014, după Schema de certificare 5, care presupune verificarea concomitentă a produsului testat cu prelevare de produse atât din producție proprie, cât și de pe piața concurențială și a locului de producție a produsului testat. În urma testării se eliberează o Licență ENEC, în care sunt înscrise toate rapoartele care au stat la baza eliberării acesteia, care este similară cu Licența ENEC eliberată de laboratoare membre ale organizației ENEC. Astfel, depunerea de către ... SRL, prin intermediul răspunsului la solicitările de clarificări, a unor rapoarte de testare de la laboratoare care nu sunt acreditate de organisme membre ale organizației ENEC sau pentru aparate de iluminat care nu respectă Schema 5 din SR EN ISO/CEI 17067:2014, adică produsele nu sunt prelevate de laboratorul de testare acreditat și concomitent de pe piața concurențială și nu este evaluat în același timp și locul de producție a aparatului de iluminat testat, fără deținerea unei Licențe pentru Schema 5 de certificare, nu poate reprezenta o justificare pentru deținerea similară a unui Certificat ENEC și ENEC+, așa cum a încercat ofertantul să demonstreze. Certificările și rapoartele de testare obținute de la laboratoare de testare acreditate, pentru care testarea se face pentru mostrele depuse de client, fără ca laboratorul de testare să preleveze mostre din fabricație și concomitent de pe piață și fără evaluarea fabricației producției la locul de producție, nu pot constitui Certificate și rapoarte de testare similare ENEC, astfel încât să poată fi justificată îndeplinirea cerinței cu aceste documente. Cu toate acestea, comisia de evaluare a considerat concludent răspunsul prezentat de către ... SRL, iar oferta a fost declarată admisibilă și câștigătoare a procedurii, conduită validată în Pagina 13 din 47
mod nelegal și de care Consiliu prin Decizia sa nr. .... Este cât se poate de clar că prin modul în care a procedat, deopotrivă, autoritatea contractantă în reevaluarea ofertei, cât și Consiliul, în confirmarea caracterului conform stabilit de autoritatea contractantă, au fost încălcate în mod flagrant atât prevederile documentației de atribuire, cât și cele ale directivelor europene în ceea ce privește certificările ENEC și ENEC+. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că
similaritatea între RENAR și ENEC nu este incidentă, așa cum s-a demonstrat și, mai mult decât atât, în condițiile în care ofertantul ... a îndeplinit cerința documentației de atribuire prin depunerea certificatelor ENEC și ENEC+, rezultă fără putință de tăgadă că, în situația în care ar fi acceptate rapoartele prezentate de către ... SRL ar fi încălcată egalitatea de tratament între ofertanți, Curtea de Apel Suceava statuând faptul că „acceptarea unor condiţii diferite în cazul unui alt ofertant ar conduce la încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanţi, statuat la art. 2 alin. (2) din legea privind achiziţiile publice". Prin urmare, neconformitatea este vădită, impunându-se respingerea fără rezerve a ofertei depuse de către ... SRL. B.7 În fișa tehnica F5 nr. 2 Sistem de telegestiune s-a solicitat drept cerință prezentarea Fișelor tehnice ale senzorilor și modul de interacțiune a acestora cu sistemul de telegestiune în ceea ce privește posibilitatea de instalare la minim 100 de corpuri de iluminat a senzorilor: PM2,5, PM10, CO2, Stație Meteo, în vederea citirii și transmiterii de date sistemului de telegestiune. În cadrul ofertei prezentate de ... SRL nu se regăsește nici fișa tehnică a senzorilor solicitați și nici descrierea modului de interacțiune cu sistemul de telegestiune. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că rezultă fără putință de tăgadă faptul că activitatea comisiei de evaluare a înregistrat abateri grave de la cadrul legal și de la obligația ce îi incumbă în conformitate cu hotărârea Curții, lipsa analizei izvorând tocmai din neconformitatea ofertei, în opinia acestuia impunându-se respingerea fără rezerve a ofertei depuse de către ... SRL. B.14 În fișa tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune s-a solicitat, drept cerință în cadrul propunerii tehnice, prezentarea Certificatului de conformitate sau a Raportului de testare privind Directiva de compatibilitate electromagnetică care să demonstreze conformitatea sistemului de telegestiune ofertat cu standardele SR EN 300 328, SR EN 301 489-1, SR EN 301 489-17, SR EN 61000 sau echivalente. În propunerea tehnică a ofertantului ... SRL nu există Certificatul de conformitate sau Raportul de testare solicitat prin cerință. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și reiterează faptul că lipsa analizei izvorăște tocmai din neconformitatea ofertei, impunându-se respingerea fără rezerve a ofertei depuse de către ... SRL. B.15 În Fișa tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune s-a solicitat dovada certificării TALQ2 a sistemului de telegestiune, care să permită integrarea în sistemul de telegestiune ofertat și a altor echipamente Pagina 15 din 47
Smart City de la terți producători, cum ar fi camere de supraveghere, senzori, etc., sau în lipsa certificării TALQ2, ofertanții aveau obligația să prezinte o listă relevantă de echipamente care sunt integrate sau pot fi integrate în sistemul de telegestiune ofertat. Sistemul de telegestiune ofertat de către ... SRL nu este certificat TALQ2, întrucât nu se găsește pe pagina web a consorțiului TALQ - În secțiunea de produse certificate TALQ2. Totodată, în propunerea acestuia tehnică nu există nici lista relevantă de echipamente care sunt integrate sau pot fi integrate în sistemul de telegestiune ofertat.
Cerința din Fișa tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune în legătură cu permisiunea ca sistemul de telegestiune ofertat să fie certificat TALQ 2, trebuie să respecte cerința „Sistemul de telegestiune propus va permite sa fie certificat TALQ 2 sau similar. Autoritatea intelege prin TALQ 2 sau similar posibilitatea sistemului de telegestiune de integrarea si a altor echipamente Smart City de la terti producatori, cum ar fi camere de supraveghere, senzori, etc. In lipsa certificarii TALQ 2 se va prezenta o lista relevanta de echipamente care sunt sau pot fi integrate in sistemul de telegestiune". Întrucât sistemul de telegestiune ofertat de către ... SRL nu este certificat TALQ 2, acesta avea obligația să depună în propunerea tehnică o listă relevantă de echipamente care sunt sau pot fi integrate în sistemul de telegestiune ofertat. În propunerea tehnică prezentată de ... SRL nu se regăsește o asemenea listă, astfel că oferta acestui ofertant trebuia respinsă ca neconformă. Ofertanta ... SRL, ca urmare a răspunsului la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare în cadrul etapei de reevaluare dispuse de către Consiliu prin Decizia nr. ..., în loc să indice în lista solicitată echipamentele relevante care sunt integrate sau pot fi integrate în viitor în sistemul de telegestiune, indică drept echipamente alte aplicații de telegestiune ce pot fi conectate prin API cu sistemul ofertat, ceea ce denotă o lipsă de cunoaștere a domeniului telegestiunii, iar autoritatea contractantă a considerat concludent răspunsul, Consiliul validând în mod nelegal această conduită. Prin răspunsul prezentat, ... SRL confundă aplicațiile de telegestiune care pot fi conectate prin API la sistemul de telegestiune ofertat de către acesta cu echipamentele care sunt deja integrate sau pot fi integrate în viitor în sistemul de telegestiune ofertat. În cazul în care ar fi avut minime cunoștințe cu privire la sistemele de telegestiune, ofertantul ... SRL ar fi trebuit doar să fie atent la enumerarea făcută de către autoritatea contractantă în aceeași cerință privitoare la echipamente, la care în lista solicitată ar mai fi adăugat și alte echipamente compatibile a fi integrate în sistemul de telegestiune ofertat. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și reiterează faptul că lipsa analizei izvorăște tocmai din neconformitatea ofertei, impunându-se respingerea fără rezerve a ofertei depuse de către ... SRL. B.20 În formularele F4 și C6 din propunerea financiară nu sunt incluși senzorii PM2,5, PM10, CO2, precum și Stația meteo, cu toate că la pct.2.3 Sistemul de management prin telegestiune din PT se cere Pagina 17 din 47
instalarea acestor senzori la cel puțin 250 aparate de iluminat montate în SIP. În privința acestui capăt de cerere, autoritatea contractantă s-a mărginit la a menționa faptul că „Analizând răspunsul primit la prezenta solicitare, cât si formularul C6 - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale, rezultă că senzorii PM2.5, PM10, CO2 au fost ofertaţi", simpla menționare a „analizei" și a concluziei potrivit căreia senzorii în discuție ar fi fost ofertați nefiind de natură a conduce la concluzia că reevaluarea ofertei depuse de către ... SRL s-a realizat în mod corespunzător. Similar
celorlalte capete de cerere, autoritatea contractantă nu își motivează concret decizia, acest fapt fiind cauzat tocmai de faptul că oferta depusă de către ... SRL nu îndeplinește cerințele documentației de atribuire. Cu privire la aceste argumente, contestatorul redă considerentele reținute de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ... și precizează că nu s-a realizat o analiză în ceea ce privește instalarea acestor senzori, rezultând faptul că activitatea comisiei de evaluare a înregistrat abateri grave de la cadrul legal și de la obligația ce îi incumbă acesteia în conformitate cu hotărârea Curții, lipsa analizei izvorând tocmai din neconformitatea ofertei, impunându-se respingerea ofertei depuse de ... SRL. Conchizând, contestatorul declară că există indicii mai mult decât rezonabile care impun respingerea ofertei depuse de către ... SRL. În concluzie, ... reiterează solicitările formulate în petitul contestației. În probațiune, au fost depuse, în copie, înscrisuri. În drept, contestația este întemeiată pe dispozițiile art. 8 și următoarele din Legea nr. 101/2016. Prin adresa nr. …, în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatorului să transmită, în termen de 5 zile de la data sesizării Consiliului, dovada constituirii cauțiunii în cuantumul stabilit de lege. Totodată, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (1) din actul normativ menționat, acestuia i-a fost solicitată și transmiterea dovezii datei recepționării actelor atacate. Prin adresa nr. 863/12.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. ..., autoritatea contractantă a formulat punct de vedere cu privire la contestația depusă de ..., prin care a solicitat respingerea acesteia și obligarea contestatorului la suportarea cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze, sens în care, pe cale de excepție, în temeiul dispozițiilor art. 611 din Legea nr. 101/2016, a solicitat anularea contestației pentru neconstituirea cauțiunii cerute de lege, iar, pe fond, a afirmat următoarele: Contestatorul consideră că evaluarea ofertei depusă de ... SRL s-a făcut cu încălcarea Deciziei nr. ..., pronunțată de către Curtea de Apel Suceava, însă autoritatea contractantă a respectat această decizie, reevaluând această ofertă în conformitate cu considerentele deciziei. Așa cum reiese din cuprinsul raportului procedurii nr. 360/27.01.2025 și din cuprinsul Procesului-verbal nr. 6867 din 13.11.2024, evaluarea ofertei s-a făcut prin raportare la răspunsul f.n. / 15.03.2024 formulat de către ... SRL la solicitarea de clarificări nr. 1342/11.03.2024 și conform adresei nr. 1581 din data de 22.03.2024, Pagina 19 din 47
prin care s-au solicitat clarificări ofertantului ... SRL cu privire la anumite aspecte referitoare susținerea terțului susținător. Totodată, analizând răspunsul ofertantului, comisia de evaluare a constatat că răspunsurile sunt concludente și în ceea ce privește modul efectiv prin care terțul susținător va asigura îndeplinirea propriului angajament de susținere. Este de remarcat faptul că, prin Procesul-verbal nr. 6867 din 13.11.2024 și prin anexa la acesta, au fost verificate toate aspectele la care se face referire în decizia Curții de Apel Suceava.
Astfel, în anexa la procesul-verbal există mai multe rubrici, după cum urmează: Cerința minimă din Caietul de sarcini, Informații prezentate în propunerea tehnică pentru demonstrarea îndeplinirii cerinței minime, Evaluarea informațiilor prezentate în propunerea tehnică în raport cu cerința minimă solicitată în Caietul de sarcini, Clarificări și răspunsul la clarificări solicitate pe durata evaluării ofertelor tehnice în legătură cu informațiile prezentate, Evaluarea răspunsului primit și Rezultatul evaluării. Deci, fiecare solicitare de clarificare transmisă de către autoritatea contractantă a fost verificată și clarificată, astfel încât s-a apreciat că oferta operatorului economic desemnat câștigător a fost întocmită în conformitate cu documentația de atribuire. De altfel, anexa cuprinde și o secțiune având ca obiect „Analiza motivată a răspunsului ofertantului ... SRL la solicitările de clarificări privind specificaţiile specificaţiile tehnice minimale pentru echipamente conform solicitării din documentaţia de atribuire cu încadrarea în cerinţele solicitate", în cuprinsul căreia sunt enumerate solicitarea de clarificare/ completare a comisiei de evaluare transmisă cu adresa nr. 1342 din data de 11.03.202, răspunsul ofertantului publicat în SEAP în data de 15.03.202, evaluarea răspunsului primit și rezultatul evaluării. La modul cum sunt îndeplinite cerințele din Fișa tehnică nr. 1, având în vedere că pentru Aparat de iluminat cu LED la punctul 1.9 s-a solicitat ofertarea de corpuri de iluminat „Echipate cu sursa luminoasa tip Led de mare putere - temperatura de culoare Tc = 3000k ± 10, dar a fost ofertat corp de iluminat rezidenţial VOLTAMPERA sursa de lumina utilizata, - LED – uri cu sursa de lumina 4000K CRI>70 cu durata de viaţă prelungita ...temperatura 25C”, comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului ... SRL clarificări prin adresa nr. 1342 din data de 11.03.2024, la care ofertantul a răspuns în data de 15.03.2024. Comisia de evaluare, analizând răspunsul, constată că în Fișa tehnică a aparatului de iluminat ofertat, nr. 1241/23.06.2023, se specifică faptul că produsul este disponibil în mai multe variante, la cerere, printre care „Alte temperaturi de culoare 2200K- 6500K, CRI 70-80". Au fost încercate variantele solicitate prin documentația de atribuire în laborator, fapt dovedit prin Rapoartele de testare „0339-23 VOLTAMPERA 01 LED 28.8W 730" și „0340-23 VOLTAMPERA 01 LED 41.3W 730", care certifică faptul că produsele ofertate au următoarele: • AILI: 3000K / CRI (Ra) 75,5 (conform Buletin de încercare nr. 033923/22.06.2023); • AIL2: 3000K / CRI (Ra) 75,4 (conform Buletin de încercare nr. 034023/22.06.2023). Pagina 21 din 47
În susținerea celor menționate mai sus a fost anexate la clarificare Buletinul de încercare nr. 0339 - 23/22.06.2023 și Buletinul de încercare nr. 0340-23/22.06.2023, cu mențiunea că rapoartele de încercare sunt emise de către Laboratorul Fotometric Electrobanat, fiind acreditat de către organismul național și recunoscut internațional RENAR, având certificat de acreditate nr. LI 055. Ofertantul ... SRL demonstrează conformitatea propunerii tehnice cu caietul de sarcini, fiind evident că afirmațiile contestatorului nu au nici
un fundament privind aparatul de iluminat cu LED descris la punctul 1.9 din Fișa tehnică 1. Analiza ofertei tehnice a contestatorului s-a făcut în mod similar cu cea a ofertantului ... SRL, cu respectarea art. 2 din Legea nr. 98/2016. Astfel, după reevaluarea ofertei ... SRL se poate constata că petentul a beneficiat de „discriminare pozitivă". La modul cum este îndeplinită cerința privind ofertarea Corpului de iluminat echipat cu senzori de prezență conform punctului 1.12 din Fișa tehnică 1, deoarece echipamentul ofertat nu respectă această cerință, comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului ... SRL clarificări prin adresa nr. 1342 din data de 11.03.2024, la care ofertantul a răspuns în data de 15.03.2024. Comisia de evaluare, analizând răspunsul, a constatat că cerința privind echiparea cu senzori de prezență a corpului de iluminat, conform punctului 1.12 din Fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED, este îndeplinită, deoarece lămpile vin echipate din fabrică cu controler electromecanic tip Shaga, prin intermediul căruia se va conecta la driverul lămpii controler-ul inteligent al sistemului de telegestiune. După cum reiese din fișa tehnică, controler-ul de telegestiune este echipat cu senzor de prezență (senzor detecție la mișcare). Astfel, trebuie constatat faptul că ofertantul ... SRL demonstrează conformitatea propunerii tehnice cu caietul de sarcini, fiind evident că afirmațiile susținute de contestator nu sunt fondate. Referitor la Certificatul de conformitate RoHS și Raportul de testare RoHS, așa cum s-a solicitat prin documentația de atribuire, comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului ... SRL clarificări prin adresa nr. 1342 din data de 11.03.2024, la care ofertantul a răspuns în data de 15.03.2024. Comisia de evaluare, analizând răspunsul, a constatat că legislației în vigoare permite „Declaraţia RoHS" - emisă de producător pentru aparatele de iluminat pe baza datelor furnizate de producătorii sau furnizorii materiilor prime din componența aparatelor de iluminat și este în acord cu prevederile noului standard armonizat SR EN IEC 63000:2019 - Documentație tehnică pentru evaluarea produselor electrice și electronice cu privire la restricția substanțelor periculoase ce înlocuiește standardul SR EN 50581:2013, astfel că Declarația de conformitate RoHS anexată în cadrul propunerii tehnice se poate considera ca fiind echivalenta la Certificatul de conformitate RoHS și la Raportul de testare RoHS. Referitor la Certificatele ENEC și ENEC + necesare demonstrării conformității tehnice cu caietul de sarcini, în ceea ce privește solicitarea din Fișa tehnică nr. 1 Aparat de iluminat stradal cu LED, pct. 2.2, comisia de evaluare i-a solicitat ofertantului ... SRL clarificări prin adresa nr. 1342 din data de 11.03.2024, la care ofertantul a răspuns în data de Pagina 23 din 47
15.03.2024. Ofertantul precizează că în cadrul fișei de date, cap. IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice", se specifică faptul că „Se vor prezenta obligatoriu următoarele documente care probează calitatea şi bonitatea produsului/ producătorului": „raport de test ENEC sau similar". Astfel, în conținutul propunerii tehnice postate în SEAP, la paginile 162 - 193, respectiv 200-250, ofertantul a prezentat rapoarte de testare emise de un Laborator de încercări acreditat de către organismul național și recunoscut la nivel internațional RENAR. Acestea sunt similare cu rapoartele de testare ENEC și ENEC+.
în Fișa tehnică nr. 2 Sistem de telegestiune s-a solicitat prezentarea fișelor tehnice ale senzorilor și modul de interacțiune a acestora cu sistemul de telegestiune în ceea ce privește posibilitatea de instalare la minim 100 de corpuri de iluminat a senzorilor: PM2,5, PM10, C02, Stație Meteo, în vederea citirii și transmiterii de date sistemului de telegestiune. Referitor la solicitarea comisiei de evaluare nr. 1342 din data de 11.03.2024, ofertantul ... SRL a răspuns în data de 15.03.2024. Comisia de evaluare a constatat că cerința sus-menționată este îndeplinită în cadrul ofertei tehnice depuse, sens în care autoritatea contractantă afirmă următoarele: «la paginile 127- 128 - of. tehnica 4 prin respectarea corespondentei propunerii tehnice cu specificaţiile tehnice impuse prin caietul de sarcini conform Fisei tehnice F5 nr.2 Sistem de telegestiune, cat şi prin fisele tehnice ale senzorilor depuse în SEAP în cadrul propunerii tehnice la paginile 293 - 294 - of. tehnica 6, inclusiv paginile 298-299 - of. tehnica 6. în fisa tehnica a producătorului "Fisa tehnica SLC-Box PM". La capitolul "caracteristici wireless" se poate observa la "intervalul de frecventa RF" că acesta este identic cu cel al sistemului de telegestiune ofertat. La capitolele "descriere" şi "caracteristici" este menţionat explicit ca toate datele măsurate şi înregistrate de acesta se vizualizează în platforma web a sistemului de telegestiune». În fișa tehnică F5 nr. 2 Sistem de telegestiune s-a solicitat prezentarea Certificatului de conformitate sau a Raportului de testare privind Directiva de compatibilitate electromagnetică care să demonstreze conformitatea sistemului de telegestiune ofertat cu standardele SR EN 300 328, SR EN 301 489-1, SR EN 301 489-17, SR EN 61000 sau echivalente. Trebuie observat faptul că declarațiile de conformitate solicitate se regăsesc în cadrul propunerii tehnice la paginile 261-262. Potrivit documentației tehnice, în lipsa certificării TALQ2 ofertanții aveau obligația să prezinte o listă relevantă de echipamente care sunt integrate sau pot fi integrate în sistemul de telegestiune ofertat. Referitor la solicitarea comisiei de evaluare nr. 1342 din data de 11.03.2024, ofertantul a răspuns în data de 15.03.2024. Comisia de evaluare a constatat că în cadrul propunerii tehnice depuse, la pagina 140, se menționează următoarele: "Referinţe Smart City care au fost conectate prin API cu aplicaţia de telegestiune ofertata: Trilux GMbH - Ludwigsburg Lechwerke AG /Leipziger Leuchetn - Koningsbrunn; Friedberg IBB Energie AG - Brugg TBA - Canton Bern OC Lichtplanung - Bad Iburg Pagina 25 din 47
VKW- Zurich The Sustainable City - Dubai Sistemul de telegestiune propus este certificat: Zhaga Consortium”. De asemenea, ... SRL precizează că, la solicitarea autorității, poate pune la dispoziție toate detaliile necesare, exprimându-și disponibilitatea pentru a pune la dispoziția autorității contractante documentele care să susțină declarația respectivă. Răspunsul ofertantului face referire la ceea ce înseamnă certificare TALQ, informație ce se regăsește pe site-ul oficial TALQ, adică un sistem deschis de tip API (interfață programabilă de
aplicații). Platforma software de tip web ofertată dispune de acest sistem deschis tip API, fapt ce se poate verifica pe site-ul oficial eSave. Așadar, ofertantul ... SRL. demonstrează conformitatea propunerii tehnice cu caietul de sarcini, fiind evident că afirmațiile contestatorului sunt nefondate. Referitor la faptul că în formularele F4 și C6 din propunerea financiară nu sunt incluși senzorii PM2.5, PM10 și C02, la solicitarea comisiei de evaluare nr. 1342 din data de 11.03.2024, ofertantul declarat câștigător a răspuns în data de 15.03.2024. Ofertantul precizează că a ținut cont de răspunsul la solicitarea de clarificări nr. 4233/06.07.2023, prin care se precizează următoarele: „Formularele FI, F2, F3 au fost publicate prin clarificarea transmisa în data de 30.06.2023. Formularul F4 - Lista de echipamente nu a fost emis de proiectant. Toate echipamentele necesare pentru realizarea investiţiei au fost cuprinse în formularul F3 - Liste de cantităţi. Referitor la formularele C6, C7, C8 şi C9 după caz, vor fi întocmite de fiecare ofertant, in acest sens precizam că ofertele se vor întocmi conform reglementarilor tehnice „Ghid privind elaborarea devizelor la nivel de categorii de lucrări şi obiecte de construcţii pentru investiţii realizate din fonduri publice" indicativ P91/I-2002. în aceasta reglementare tehnica, se specifica la pct. 2.2.2, faptul că executanţii (Ofertanţii) au deplina libertate de a-si prevedea în oferta propriile consumuri, tehnologii de execuţie, cu respectarea cerinţelor cantitative şi calitative prevăzute în proiectul tehnic, în caietul de sarcini şi alte acte normative în vigoare care consumurile specifice de materiale, manopera şi utilaj". În consecință, autoritatea contractantă nu poate pretinde respectarea unor tehnologii anume sau a unor norme de consum, astfel că ... SRL a ofertat senzorii PM 2.5, PM 10 și C02 în cadrul propunerii financiare, „la pagina 252 - oferta financiara 3 conform C6 - Lista cuprinzând consumurile de resurse materiale - poz. 4 - 20033742 Controler date telegestiune, material ce rezulta din norma nr. 6 TCC20A# [1] Controler date telegestiune aferent F3 - Lista cuprinzând cantităţile de lucrări”. În acest sens, achizitoarea atașează oferta de preț de la producător, de unde reiese că acești senzori i-au fost ofertați. De asemenea, în procesul-verbal se face referire și la raportul expertului cooptat care trebuie luat în considerare în ceea ce privește evaluarea ofertei. Prin urmare, autoritatea contractantă este de părere că a procedat la o reevaluare completă a ofertei depusă de către ... SRL. Referitor la pretinsa încălcare a autorității de lucru judecat a Deciziei nr. ..., achizitoarea apreciază că nu se află într-o astfel de situație, deoarece a avut în vedere la reevaluarea ofertei toate aspectele cuprinse în considerentele deciziei. De asemenea, achizitoarea apreciază Pagina 27 din 47
că toate criticile formulate de către contestator reprezintă motive care au fost cuprinse și în celelalte trei contestații anterioare, acestea fiind formulate la modul general și ipotetic, fiind nedovedite, astfel încât nu pot fi avute în vedere la soluționarea contestației. În concluzie, ... solicită respingerea contestației. Dovada comunicării punctului de vedere către contestator este atașată la dosarul cauzei.
Prin adresa nr. 990/19.02.2025, înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, autoritatea contractantă a transmis, în copie certificată conform cu originalul, documente din dosarul achiziției publice. Prin nota internă încheiată în data de 07.03.2025, având în vedere volumul mare de documente și informații ce trebuie analizate în vederea soluționării contestațiilor ce fac obiectul acestor două dosare, precum și numărul mare de dosare aflate în soluționare în perioada de referință, în temeiul dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, Consiliul a decis prelungirea termenului de soluționare cu 10 zile. Această dispoziție a fost comunicată autorității contractante prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …. Cu adresa nr. 432/14.03.2025, înregistrată la C.N.S.C. cu nr. …, ... transmite, în copie, dovada efectuării plății onorariului apărătorului său convențional ales, respectiv factura seria PDV-025 nr. ... și ordinul de plată nr. .... Prin adresa înregistrată la C.N.S.C. sub nr. …, ... a depus, în original, recipisa de consemnare a cauțiunii având nr. …, eliberată de CEC Bank Sucursala Victoria, în cuantum de 28.000,00 lei. Analizând susținerile și documentele depuse la dosarul cauzei, CONSILIUL constată următoarele: ..., în calitate de autoritate contractantă, a organizat procedura simplificată, derulată online, în vederea atribuirii contractului de achiziție publică având ca obiect: „MODERNIZAREA SISTEMULUI DE ILUMINAT STRADAL ÎN ..., JUDETUL SUCEAVA”», cod CPV: 45316110-9, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. ... din 19.06.2023, conform căruia valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 1.400.000,00 lei, fără TVA. Conform cap. II.2.5) din anunț, criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate-preț”, acesta având doi factori de evaluare. Într-un prim ciclu procesual, prin Decizia nr. ..., Consiliul a soluționat contestația nr. 865/10.11.2023, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 61813/13.11.2023, formulată de ..., dispunând următoarele: „Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, procesul verbal nr. 7358/24.10.2023 privind evaluarea propunerilor tehnice și toate actele subsecvente acestuia, respectiv partea referitoare la oferta prezentată de ... SRL. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei prezentate de ... SRL cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Pagina 29 din 47
Obligă ... la plata sumei de 4.000 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. În cel de-al doilea ciclu procesual, prin Decizia nr. ..., Consiliul a soluționat contestațiile formulate de ..., care au format dosarele nr. … și nr. …, dispunând următoarele:
„Respinge, ca nefondată, excepția tardivității formulării contestației de către ..., ce face obiectul dosarului nr. 1505/2024, invocată de .... Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației formulate de către ..., ce face obiectul dosarului nr. 1505/2024, invocată de .... Respinge ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (DOSAR 1397). Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă ... (DOSAR 1505). Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare”. Consiliul are în vedere că Decizia CNSC nr. ... a fost atacată cu plângere, care a fost admisă, în cuprinsul Hotărârii nr. … fiind precizat, între altele, că „Admite plângerea formulată de petenta ….Târgovişte cu sediul în oraşul …, împotriva Deciziei Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) nr. … din data de 17 iunie 2024, intimată fiind ... (Primăria) prin primar, cu sediul în com. … Judeţ Suceava. Modifică în parte decizia CNSC nr. … în sensul că: Admite în parte contestaţia. Anulează Raportul procedurii nr. 2130/15.04.2024 şi actele subsecvente acestuia. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei depusă de ofertanta SC ... SRL cu respectarea considerentelor prezentei, în termen de 10 zile de la comunicare. (...)”. Procedând la soluționarea contestației formulate de ..., Consiliul are în vedere invocarea de către contestator a excepției autorității de lucru judecat și a invocării de către autoritatea contractantă a excepției inadmisibilității contestației, motivat de neconstituirea, în termen și în valoarea corespunzătoare, a cauțiunii de către autorul contestației, astfel că se va pronunța cu prioritate asupra excepției invocate, în conformitate cu prevederile art. 26 alin. (1) din legea nr. 101/2016. Astfel, în soluționarea excepției autorității de lucru judecat, Consiliul are în vedere prevederile art. 430 alin. (1) din Codul de Procedură civilă potrivit cărora „(1) Hotărârea judecatorească ce solutionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă”, precum și pe cele ale art. 431 din același act normativ conform cărora „(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. Pagina 31 din 47
(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”. Analizând susținerile contestatorului din prezenta cauză, prin raportare la cele dispuse de Curtea de Apel Suceava, Consiliul constată că în cuprinsul Hotărârii nr. … se precizează că membrii comisiei de evaluare nu au efectuat o analiză a ofertei prezentate de ofertantul declarat câștigător și a răspunsului la solicitarea de clarificări prin raportare la cerințele documentației de atribuire, nefiind indicat, în mod concret, modul de îndeplinire a cerințelor criticate, situație în care
instanța a obligat autoritatea contractantă la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei în cauză. Prin urmare, se reține că în cuprinsul Hotărârii nr. ... s-a constatat modul defectuos de evaluare de către comisia de evaluare a ofertei prezentate de ... SRL, aspecte reieșite din cuprinsul raportului procedurii nr. 2130/15.04.2024, document a cărei anulare s-a dispus. Or, în prezenta cauză se solicită anularea altor acte considerate nelegale, emise de autoritatea contractantă, fiind criticat modul în care comisia de evaluare a pus în executare cele dispuse prin Hotărârea nr. ..., pronunțată de Curtea de Apel Suceava. Prin urmare, Consiliul constată că în situația prezentă nu sunt aplicabile prevederile art. 430 și art. 431 din Codul de Procedură Civilă, motiv pentru care respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat invocată de .... Cu privire la excepția inadmisibilității contestației, Consiliul reține că ... a formulat și a transmis contestația, prin e-mail, în data de 06.02.2025, aceasta fiind înregistrată la CNSC cu nr. ..., și, ulterior, a prezentat recipisa de consemnare nr. … a sumei de 28.000 ron, emisă de CEC Bank. Prin urmare, Consiliul constată că ... a cpnstituit cauțiunea aferentă contestației în termenul legal, prevăzut la art. 61¹ alin. (1) din Legea nr. 101/2016. În ceea ce privește valoarea cauțiunii, Consiliul constată că în condițiile în care valoarea estimată a prezentei proceduri de atribuire este de 1.400.000 lei, fără TVA, cauțiunea constituită, în valoare de 28.000 lei, respectă prevederile art. 61¹ alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, respectiv 2% din valoarea contractului. Într-o atare situație, Consiliul constată că ... a constituit cauțiunea cu respectarea prevederilor legale incidente, motiv pentru care respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de .... Procedând la analiza, pe fond, a cauzei, Consiliul constată că ... a formulat contestația împotriva deciziei autorității contractante de declarare drept admisibilă și câștigătoare a ofertei depuse de către ... SRL, stabilită prin raportul procedurii nr. 360/27.01.2025 și comunicată petentei prin adresa nr. 463/30.01.2025, autorul contestației apreciind că membrii comisiei de evaluare nu au analizat oferta declarată câștigătoare prin raportare la cele dispuse prin Hotărârea nr. ... a Curții de Apel Suceava. Prin urmare, Consiliul va analiza criticile formulate cu privire la demersurile autorității contractante, prin raportare la considerentele reținute de instanță în cuprinsul Hotărârii nr. ... în soluționarea dosarului nr. ... aflat pe rolul Curții de Apel Suceava. Pagina 33 din 47
Astfel, cu privire la criticile referitoare la modul de îndeplinire a cerinței de la rândul 1.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1, prin care s-a solicitat ca Aparatele de iluminat public cu LED să fie „Echipate cu sursă luminoasă tip LED de mare putere: - temperatura de culoare Tc = 3000K±10%; - indicele de redare al culorilor Ra≥75”, de la punctul B1 din contestație, Consiliul are în vedere că în cuprinsul Hotărârii nr. ... a Curții de Apel Suceava este prevăzut că „autoritatea contractantă, deşi consideră că răspunsul la această solicitare este concludent, nu analizează şi nu clarifică, prin raportare de altfel la considerentele deciziei CNSC anterioare, dacă produsul ofertat
iniţial întruneşte caracteristicile menţionate în Fişa tehnică temperatura de culoare Tc = 3000K ±10%; indicele de redare al culorilor Ra≥75, câtă vreme se face referire, pe de o parte, la un corp de iluminat cu sursa de lumină 4000K, CRI>70, pe de altă parte se menţionează că produsul este disponibil în mai multe variante, la cerere, printre care „Alte temperaturi de culoare 2200k- 6500k, CRI 70-80”, fără a rezulta dacă produsul ofertat initial întruneşte caracteristicile din fişa tehnică, dacă prezintă o arie mai largă a temperaturii de culoare, caz în care se impunea analiza conformităţii produsului cu cerinţele din fişa tehnică inclusiv din prisma actelor cerute pentru determinarea caracteristicilor tehnice şi luminotehnice ale corpurilor de iluminat (aceasta faţă de faptul că ofertantul a depus buletine de încercare şi raportat la cerinţele din fişa tehnică care fac referire la certificate de conformitate şi rapoarte de testare) dacă este vorba de un alt produs (ţinând seama că se menţionează că produsul este disponibil “la cerere”), caz ce ar presupune o modificare nepermisă a ofertei sau, eventual, produsul ofertat ar prezenta caracteristici superioare celui solicitat, aspecte necesar a fi analizate şi motivate în concret. În acest context, se observă că autoritatea contractantă nu a respectat considerentele Deciziei CNSC anterior emisă, act prin care s-a reţinut încălcarea prevederilor art.127 alin.1 lit.f, respectiv art.131 alin.4 din HG nr.395/2016 care impun verificarea conformităţii propunerilor tehnice ale ofertanţilor cu cerinţele caietului de sarcini, respectiv fundamentarea deciziei comisiei de evaluare prin identificarea elementelor concrete ale ofertelor în raport cu cerinţele definite prin documentele achiziţiei şi prevederile legale. Astfel, prin Decizia CNSC emisă anterior, s-a stabilit că se impune reanalizarea de către comisia de evaluare a propunerii tehnice prezentate de ofertantul în cauză şi evidenţierea, în mod concret, a modului de îndeplinire a fiecărei cerinţe în parte, cu luarea în considerare a celor reţinute în motivare şi a celor invocate de contestator la punctele 32-51 din contestaţie, la pct.32 regăsindu-se critica vizând caracteristicile produsului ofertat”. Analizând conținutul procesului verbal nr. 6867/1 din 13.11.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini și al anexei la acesta (pag. 26 – 47 din dosarul achiziției transmis prin adresa nr. 990/19.02.2025), Consiliul constată că autoritatea contractantă a redat întrebările din solicitarea de clarificări transmisă cu adresa nr. 1342/11.03.2024 și răspunsurile formulate de ofertantul ... SRL și publicate în SEAP în data de 15.03.2024, a prezentat evaluarea răspunsului primit și a stabilit rezultatul evaluării, iar în ceea ce privește modul în care a pus în aplicare cele dispuse de Curtea de Apel Suceava prin Hotărârea nr. ..., a precizat doar „Analizând răspunsul primit la prezenta solicitare, cât şi fişa tehnică prezentată în SEAP (aşa cum a precizat ofertantul) în cadrul ofertei tehnice, comisia de evaluare constată că răspunsul prezentat clarifică în totalitate solicitarea de Pagina 35 din 47
clarificări transmisă de comisie” și a stabilit că cerința minimă este îndeplinită, fără a fundamenta acestă decizie, respectiv fără a face referiri concrete la documentele prezentate și locul unde se regăsesc acestea în cadrul ofertei sau a răspunsurilor la solicitările de clarificări și dacă documentele prezentate în vederea îndeplinirii cerinței sunt cele solicitate, în mod concret, de autoritatea contractantă la punctul IV.4.1 „Modul de prezentare al propunerii tehnice” din fișa de date a achiziției. De asemenea se reține că în reevaluarea ofertei prezentate de ... SRL nu au fost făcute precizări concrete dacă în cuprinsul răspunsului la
solicitarea de clarificări este vorba de un alt produs (ţinând seama că se menţionează că produsul este disponibil “la cerere”) sau că produsul ofertat are caracteristici tehnice superioare celui solicitat prin documentația de atribuire. Prin urmare, Consiliul constată că la reanalizarea modului de îndeplinire a cerinței de la punctul 1.9 din Fișa tehnică F5 nr. 1, comisia de evaluare nu a ținut cont de considerentele Hotărârii nr. ... a Curții de Apel Suceava, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect, impunându-se reanalizarea modului de îndeplinire a cerinței respective. Cu privire la criticile de la punctul B2 din contestație, prin care se critică modul de reevaluare a îndeplinirii cerinței de la punctul 1.12 din Fișa tehnică F5 nr. 1 – Aparat de iluminat cu LED, coroborată cu cerința din fișa tehnică nr. 2 – Sistem de telegestiune, prin care se invocă faptul că ofertantul ... SRL nu a ofertat senzor de mişcare cu montare în partea inferioara a corpului de iluminat și nu a depus Fișa Tehnică pentru senzorul de mişcare și nici Lista cu senzorii compatibili și modul de interacţiune cu sistemul de control, Consiliul reține că în cuprinsul Hotărârii nr. ... a Curții de Apel Suceava, referitor la acest aspect, se precizează că „nu s-a realizat o analiză prin raportare la cerinţele tehnice din documentaţia de atribuire, fără a se clarifica dacă senzorii de mişcare se regăsesc pe carcasa inferioară a corpului de iluminat, eventual, raportat la menţiunile de fişa tehnică a corpului de iluminat şi a sistemului de telegestiune, acesta face posibilă repoziţionarea acestor senzori, de asemenea, raportat la considerentele deciziei CNSC nr...., nu a rezultat unde se regăseşte lista cu senzorii cu care este compatibil corpul de iluminat şi prezentarea modului de interacţiune a acestora cu sistemul de control, ţinând seama că la paginile 149-156 indicate din oferta tehnică nr.4 se regăsesc caracteristicile corpului de iluminat, la pag. 308-311 caracteristicile controlerului pentru iluminat stradal cu senzor de mişcare, cerinţe ce se impuneau a fi analizate şi motivate în concret, conform celor decise anterior de către Consiliu”. Raportat la cele reținute de instanță, Consiliul are în vedere că în cuprinsul anexei la procesul verbal nr. 6867/1 din 13.11.2024 privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, la rubrica „Evaluarea răspunsului primit” se precizează că „Analizând răspunsul primit la prezenta solicitare, cât şi fişa tehnică prezentată în SEAP (aşa cum a precizat ofertantul) în cadrul ofertei tehnice, comisia de evaluare constată că răspunsul prezentat clarifică în totalitate solicitarea de clarificări transmisă de comisie”, cerința minimă fiind considerată îndeplinită. Astfel, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare nu au stabilit, între altele, dacă senzorii de mişcare se regăsesc pe carcasa inferioară a corpului de iluminat și unde se regăseşte lista cu senzorii cu Pagina 37 din 47
care este compatibil corpul de iluminat şi prezentarea modului de interacţiune a acestora cu sistemul de control, așa cum s-a impus prin Hotărârea nr. ... a Curții de Apel Suceava, nefiind motivat, în concret, modul de îndeplinire a cerinței în discuție. Într-o atare situație, Consiliul constată caracterul întemeiat al criticilor formulate în acest sens de contestator și obligă autoritatea contractantă la reanalizarea modului de îndeplinire a cerinței în discuție. Referitor la criticile de la punctul B3 din contestație, ce vizează modul de îndeplinire a cerinței prevăzute la rândul 2.2 din Fișa tehnică 5
nr. 1 prin care s-a solicitat prezentarea declaraţiei RoHS însoțită de certificat și raport de testare, care să confirme respectarea standardelor: IEC62321-4:2013+AMD1:2017; IEC62321-5:2013; IEC62321-6:2015; IEC62321-7-1:2015; IEC62321-7-2:2017 ; IEC 62321-8:2017, Consiliul are în vedere că prin Hotărârea nr. ... a Curții de Apel Suceava se precizează că „nici acest aspect nu este analizat şi motivat în concret de către Consiliu, respectiv autoritatea contractantă, fiind de observat că, deşi prin considerentele Deciziei CNSC anterioare, Consiliul a constatat că în cadrul rubricii dedicate corespondenţei cu specificaţiile tehnice impuse, se precizează „Declaraţie de conformitate CE; Raport de testare EMC; Declaraţie RoHS, fără a fi făcute referiri şi fără a fi prezentate Certificatul de Conformitate RoHS şi Raportul de testare RoHS., aşa cum s-a solicitat prin documentaţia de atribuire, în speţă s-a acceptat explicaţia ofertantei fără vreo motivare, fără a se indica eventual în concret dispoziţiile legale care permit o asemenea echivalare. Critică petenta decizia Consiliului în ce priveşte reţinerea ca îndeplinite a cerinţelor privind prezentarea raportului de test ENEC sau similar, considerând că Rapoartele de testare emise de Laboratorul de încercări acreditat de către organismul naţional şi recunoscut la nivel internaţional RENAR avute în vedere de către Consiliu nu sunt similare rapoartelor de testare ENEC şi ENEC+. Instanţa constată că nici Consiliul şi nici autoritatea contractantă nu au motivat şi analizat similaritatea reţinută între raportul de test ENEC care vizează conformitatea produselor cu standardele europene actuale şi Raportul de testare RENAR, în acest context impunându-se a se menţiona totodată că acceptarea unor condiţii diferite în cazul unui alt ofertant ar conduce la încălcarea principiului tratamentului egal între ofertanţi, statuat la art. 2 alin. (2) din legea privind achiziţiile publice, în speţă nerezultând dacă şi în cazul ofertei concurente s-a procedat de aceeaşi manieră”. Verificând modul în care autoritatea contractantă a pus în aplicare cele dispuse de instanță, Consiliul constată că membrii comisiei de evaluare au reanalizat răspunsul la solicitarea de clarificări postat în SEAP în data de 15.03.2024 și stabilit că respectiva cerință este îndeplinită, precizând că „Analizând răspunsul primit la prezenta solicitare, cât şi Declaraţia de conformitate RoHS prezentată în SEAP (aşa cum a precizat ofertantul) în cadrul propunerii tehnice, comisia de evaluare constată că răspunsul prezentat clarifică în totalitate solicitarea de clarificări transmisă de comisie”, fără a se pronunța cu privire la similaritatea între raportul de test ENEC care vizează conformitatea produselor cu standardele europene actuale şi Raportul de testare RENAR, motiv pentru care admite criticile formulate de contestator sub acest aspect, impunându-se reanalizarea modului de îndeplinire de către ofertantul ... SRL a acestei cerințe. Pagina 39 din 47
reținute de instanță și cu privire la celelalte critici soluționate prin Decizia CNSC nr. ..., întrucât comisia de evaluare a procedat doar la reanalizarea răspunsurilor formulate de ... SRL și postate în SEAP în data de 15.03.2024 și declararea cerințelor în discuție ca fiind îndeplinite, fără a motiva, în concret, deciziile adoptate, în condițiile în care prin Hotărârea nr. ... emisă de Curtea de Apel Suceava s-a precizat, în mod clar, că „În legătură cu criticile reţinute ca fiind întemeiate, instanţa are în vedere că pentru a se analiza obiecţiunile contestatoarei era necesară motivarea evaluării presupus a fi realizată atât de către Consiliu cât şi de către autoritatea
contractantă cu privire la cerințele ce se impuneau a fi clarificate, respectiv dacă explicațiile furnizate susțin oferta prezentată şi corespund documentaţiei de atribuire, mai cu seamă că referitor la aceste cerințe exista deja anterior pronunțată o decizie a CNSC care a stabilit în mod expres această obligație. În speță, referitor la aspectele mai sus relevate, după cum s-a arătat în precedent, nu s-a prezentat de către autoritatea contractantă o astfel de justificare, motiv pentru care instanţa consideră că nu se poate face aplicarea art.34 alin.4 din Legea nr.101/2016 ( de altfel, o asemenea motivare din partea autorității contractante nu s-a realizat nici în fața instanței). Autoritatea nu explică, nu analizează aspectele în dispută, contestate motivat prin plângerea de față şi găsite întemeiate, iar validarea actelor autorităţii ar însemna atât încălcarea considerentelor deciziei precedente, mai sus prezentate, cât și nesocotirea principiului transparenţei procedurii de atribuire. Referitor la domeniul de aplicare al obligaţiei de transparenţă, instanța europeană a considerat că această obligaţie are ca scop, în esenţă, să garanteze că este înlăturat riscul de favoritism şi de arbitrar din partea autorităţii contractante, cu rolul de a permite astfel asigurarea condiţiilor concurenţiale pe piaţă şi controlul imparţialităţii procedurii. Întrucât principiul egalităţii de tratament constituie, ca atare, un principiu general de drept comunitar, respectarea obligaţiei de transparenţă, care constituie o expresie concretă şi specifică a acestuia, se impune statelor membre în aceeaşi măsură. Mai trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudenţe constante, obligaţia de motivare depinde de natura actului în cauză şi de contextul în care acesta a fost adoptat. Motivarea trebuie să evidenţieze în mod clar şi neechivoc raţionamentul instituţiei, astfel încât, pe de o parte, să permită persoanelor interesate să cunoască justificările măsurii adoptate pentru a putea să îşi apere drepturile şi totodată să verifice dacă decizia este sau nu temeinică şi, pe de altă parte, să permită instanţei să exercite controlul de legalitate (hotărârea Curţii din 14 februarie 1990, Delacre şi alţii/Comisia, C-350/88). Or, relativ la aceste aspecte, se impunea ca autoritatea contractantă să efectueze o analiză concretă a răspunsului prezentat, în scopul verificării conformităţii ofertei cu documentaţia de atribuire. Cum în speță autoritatea contractantă nu a procedat la o examinare efectivă concretizată într-o argumentație care să fie cuprinsă în actele procedurii referitor la aspectele mai sus reținute și prezentate, faţă de dispoziţiile art.34 alin.6 din Legea nr.101/2016, Curtea va admite în parte plângerea, va modifica decizia CNSC contestată în sensul că va admite în parte contestaţia din dosar nr. 1397, respectiv din dosar nr.1505 ce au fost conexate, va anula raportul procedurii nr. 2130/15.04.2024 şi actele subsecvente în ceea ce priveşte oferta declarată câştigătoare şi va obliga autoritatea contractantă la reevaluarea acestei oferte cu respectarea considerentelor prezentei decizii”. Prin urmare, Consiliul admite criticile formulate de contestator cu privire la modul în care comisia de evaluare a pus în aplicare dispozitivul și considerentele Hotărârii nr. ... emisă de Curtea de Apel Suceava, Pagina 41 din 47
impunându-se anularea, în parte, a procesului verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 6867/13.11.2024, a raportului procedurii nr. 360/27.01.2025 și a actelor subsecvente acestuia, respectiv în partea ce vizează propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... SRL și reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea propunerii tehnice prezentate de acest ofertant cu luarea în considerare a celor dispuse prin Hotărârea nr. ... emisă de Curtea de Apel Suceava. Într-o atare situație, având în vedere contextul de fapt și de drept anterior expus și în temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea
nr. 101/2016, Consiliul va admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Consiliul va anula, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 6867/13.11.2024, raportul procedurii nr. 360/27.01.2025 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... SRL. și va obliga ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii tehnice prezentate de ... SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Hotărârii nr. ... emisă de Curtea de Apel Suceava. În ceea ce privește solicitarea ..., de obligare a autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate cu ocazia soluționării contestației, Consiliul constată că au fost prezentate documente doveditoare care atestă efectuarea acestora, respectiv factura seria PDV- 025 nr. 05 din 06.02.2025 în valoare de 7.140 lei, reprezentând onorariu conform contract asistență juridică nr. 3887401/25 – contestație 4 ..._06.02.2025-..., emisă de către Cabinet avocat Pastramagiu Dan Vlad, precum și dovada plății sumei de 7.140 lei prin sistemul de tranzacționare online a ING Bank. Consiliul reține ca fiind incidente următoarele dispziții legale: Codul de procedură civilă stipulează următoarele: - Art. 451: „(1) Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului. (2) Instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei. Măsura luată de instanţă nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat şi clientul său. (3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător la plata experţilor judiciari şi a specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3). (4) Nu vor putea fi însă micşorate cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, precum şi plata sumelor cuvenite martorilor potrivit alin. (1)”; - Art. 452: „Partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condiţiile legii, dovada existenţei şi întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei”; Pagina 43 din 47
- Art. 453: „(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
(2) Când cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare dintre părţi poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. Dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”.
Având în vedere dispozițiile anterior menționate, se constată că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părții. În speță, Consiliul reține culpa procesuală a autorității contractante în intentarea acțiunii de către contestatoarea ..., motiv pentru care, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (9) din Legea nr. 101/2016, Consiliul apreciază că în speță se impune obligarea COMUNEI … la plata sumei de 7.140 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Pentru aceste motive în baza documentelor depuse de părți, CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR DECIDE: Respinge, ca nefondată, excepția autorității de lucru judecat, invocată de .... Respinge, ca nefondată, excepția inadmisibilității contestației, invocată de .... Admite contestația formulată de ..., în contradictoriu cu autoritatea contractantă .... Anulează, în parte, procesul verbal de evaluare a propunerilor tehnice nr. 6867/13.11.2024, raportul procedurii nr. 360/27.01.2025 și actele subsecvente acestuia, respectiv mențiunile referitoare la propunerea tehnică prezentată de ofertantul ... SRL. Obligă ... ca, în termen de 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reanalizarea propunerii tehnice prezentate de ... SRL, cu luarea în considerare a celor dispuse prin Hotărârii nr. ... emisă de Curtea de Apel Suceava. Obligă ... la plata sumei de 7.140 lei către ..., reprezentând cheltuieli efectuate pentru soluționarea contestației. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Complet de soluționare a contestațiilor în domeniul achizițiilor publice: Consilier de soluționare … PREȘEDINTE … Consilier de soluționare … Pagina 45 din 47
Redactat practicaua deciziei …
Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține … (…) pagini. Pagina 47 din 47
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.