AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 505/2025

RULTRANS INDUSTRY 93 SRL în contradictoriu cu DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VASLUI

Decizia CNSC nr. 505/C8/336 din 28.02.2025

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 505/C8/336 din 28.02.2025

Data din document
2025-02-28
Complet
C8

Obiectul procedurii

având ca obiect „Acord cadru privind achiziția publică de legume, fructe și conserve”, se solicită, pentru lotul 1: 1. admiterea contestației și pe cale de consecință anularea raportului procedurii nr. 293/30.01.2025; 2. anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către RULTRANS INDUSTRY 93 SRL, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI VASLUI pentru Lot 1, dispune anularea raportului procedurii și a procesului-verbal de reevaluare și obligă autoritatea Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către RULTRANS INDUSTRY 93 SRL, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI VASLUI pentru Lot 1, dispune anularea raportului procedurii și a procesului-verbal de reevaluare și obligă autoritatea Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 505/2025

Decizie CNSC
An dosar: 2025Înregistrare: 6782Data înregistrării: 2025-02-04
ContestatorRULTRANS INDUSTRY 93 SRLCUI 37462580
Autoritate contractantăDIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA SOCIALA SI PROTECTIA COPILULUI VASLUICUI 17095927

2025_505_2025_Decizie_505.pdf, BO2025_505_2025_BO2025_505.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.614 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 505/C8/336 Data: 28.02.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6782/04.02.2025, formulată de către RULTRANS INDUSTRY 93 SRL, cu sediul în Bârlad, str. Petru Rareș nr. 361, județul Vaslui, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J37/280/2017, având CUI RO37462580, împotriva raportului procedurii nr. 293/30.01.2025, emis de către DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI VASLUI, cu sediul în Vaslui, str. Șoseaua Națională Vaslui-Iași nr. 1, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, divizat pe loturi, având ca obiect „Acord cadru privind achiziția publică de legume, fructe și conserve”, se solicită, pentru lotul 1: 1. admiterea contestației și pe cale de consecință anularea raportului procedurii nr. 293/30.01.2025; 2. anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către RULTRANS INDUSTRY 93 SRL, în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI VASLUI pentru Lot 1, dispune anularea raportului procedurii și a procesului-verbal de reevaluare și obligă autoritatea Pagina 1 din 2

§ 2

contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, să reevalueze oferta contestatoarei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Redactat în 4 exemplare originale, conține 9 pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 23.259 caractere
§ 1

Str. Stavropoleos nr. 6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980, Tel. +40-21-3104641, Fax. +40-21-3104642, Fax. +40-21-8900745, e-mail: office@cnsc.ro, www.cnsc.ro, http://portal.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 505/C8/336 Data: 28.02.2025 Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 6782/04.02.2025, formulată de către ............., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..........., având ..............., împotriva raportului procedurii nr. 293/30.01.2025, emis de către ......................., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului, divizat pe loturi, având ca obiect „Acord cadru privind achiziția publică de legume, fructe și conserve”, se solicită, pentru lotul 1: 1. admiterea contestației și pe cale de consecință anularea raportului procedurii nr. 293/30.01.2025; 2. anularea procedurii de atribuire. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ................. critică decizia autorității contractante de declarare câștigătoare a ofertei .......................... Contestatoarea susține că autoritatea contractantă a admis oferta societății sale, dar a atribuit zero puncte, fapt ce a condus la depunctarea ofertei sale și clasarea pe locul doi. Actele pe care le consideră nelegale și neconforme cu realitatea sunt: raportul procedurii nr. 293/30.01.2025 și procesul-verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice cu privire la caietul de sarcini. Contestatoarea solicită Consiliului să dispună anularea raportului procedurii cu nr. 293/30.01.2025, pentru lotul I, anularea procesului verbal nr. 231/21.01.2025, privind evaluarea conformității propunerii Pagina 1 din 8

§ 2

tehnice cu prevederile caietului de sarcini și, după caz, cu factorii de evaluare și să dispună autorității contractante, reevaluarea ofertelor depuse pentru lotul I și repunerea în poziția inițială (de câștigător al procedurii), deoarece comisia constată că oferta este conformă, dar acordă zero puncte pentru ..............., în timp ce pentru .................. acordă 46,03 puncte. Lanțul de aprovizionare și distanța dintre locul de producție și locul de consum nu sunt punctate, deși localitatea Bârlad este la 1/3 din distanța până la ............. Contestatoarea solicită anularea raportului nr. 293/30.01.2025, reverificarea documentelor suport, a actelor doveditoare necesare informațiilor prevăzute în DUAE și a celorlalte documente solicitate ulterior (care nu au fost prevăzute în caietul de sarcini și nici în solicitarea făcută ulterior) și să dispună reevaluarea (evaluarea corectă), a ofertei depusă de .................., pentru Lotul I. În fapt, autoarea contestației a depus ofertă pentru procedura de licitație deschisă în data de 06.12.2024, iar autoritatea contractantă a publicat în SEAP, raportul procedurii cu nr. 2730/06.12.2024, pentru toate cele trei loturi. Conform raportului procedurii publicat în SEAP, la data de 06.12.2024, contestatoarea a fost desemnată câștigătoare pentru lotul I, cu un punctaj de 78,56. În urma publicării acestui rezultat............ a depus contestație. Autoritatea contractantă acceptă solicitările ................., solicită o serie de clarificări (un contract de colaborare/promisiune de vânzare/declarație de disponibilitate încheiate cu PF .......... și autorizații sanitar-veterinare în vigoare) și care inițial nu fuseseră solicitate în caietul de sarcini. ............. susține că s-a conformat și a depus actele solicitate, iar în urma reanalizării, aceeași comisie a declarat și de această dată oferta ca fiind conformă, dar a depunctat societatea contestatoare, chiar dacă erau îndeplinite toate solicitările autorității contractante, menționând în procesul-verbal nr. 231/21.01.2025, despre obiectul contractului că este "generic", că nu are indicate produsele și prețurile. Autoarea contestației susține că a depus lista de produse și prețuri de achiziție în oferta inițială la etapa evaluării financiare, aceasta putea fi considerată de la bun început dovada că producătorul PF .............. se angajează să-i furnizeze produsele și să se țină cont "că nu am fi obținut și depus aceste documente în dosarul achiziției fără a avea o înțelegere" (promisiune, contract, angajament) cu producătorul PF ..................., așa cum a declarat autoritatea contractantă în procesul verbal privind evaluarea conformității propunerilor tehnice nr. 46/09.01.2025. Cantitățile contractate de societatea contestatoare sunt mari, diversificate și fac obiectul unui act adițional la contractul de furnizare nr. 3/11.08.2024 (act adițional care nu a fost solicitat de către autoritatea contractantă) și, de asemenea, cantități și prețuri se regăsesc în comenzile - anexe la contracte. Contestatoarea consideră că membrii comisiei de evaluare au produs o nedreptate și o eroare gravă prin depunctarea ............ prin crearea Pagina 2 din 8

§ 3

unui avantaj incorect firmei .............., încălcându-se principiul tratamentului egal, conform Legii nr. 98/2016, privind achizițiile publice. Având în vedere cele prezentate mai sus, petenta solicită Consiliului obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor prezentate de cele două firme pentru lotul I, dat fiind erorile comisiei de evaluare. Totodată, autoritatea contractantă trebuie să țină cont că toate așa zisele nereguli prezentate de ............, au fost clarificate, punctajul nu putea fi modificat decât în avantajul ................... Toate precizările făcute converg că membrii comisiei de evaluare aveau sarcina de a verifica documentele depuse, iar dacă acestea sunt conforme, așa cum s-a declarat și rezultă din raportul și procesul verbal, întocmit de comisie, punctajul trebuie acordat așa cum a fost stabilit în caietul de sarcini. Verificarea documentației depuse în conformitate cu prevederile caietului de sarcini, a fișelor de date este esențială și numai astfel se vor putea respecta principiile ce stau la baza atribuirii contractelor de achiziții publice. În concluzie, societatea contestatoare susține că analiza comisiei a fost subiectivă și neconformă, dând dovadă de lipsă de profesionalism, modificând punctajul doar la contestația depusă de un participant la licitație, fără a ține cont că pe aceeași modalitate de evaluare au acordat inițial un alt punctaj. De asemenea, contestatoarea solicită ca până la soluționarea contestației să se suspende semnarea acordului cadru pentru lotul I, în conformitate cu art. 9 alin. (4) din Legea 101/2016. Prin adresa nr. 383/07.02.2025, înregistrată la CNSC cu nr. 8178/10.02.2025.............. transmite punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de către ..................., solicitând respingerea acesteia ca nefondată. Autoritatea contractantă consideră că evaluarea ofertelor primite în cadrul procedurii s-a făcut în conformitate cu cerințele documentației de atribuire și cu respectarea dispozițiilor legale în materie, respectiv Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, HG. nr. 395/2016 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 98/2016 și Legea nr. 101/2016. În cadrul procedurii s-au primit două contestații de la operatorii ......... pentru Lotul nr. 1 - Legume și fructe și de la ..................pentru Lotul nr. 2 - Cartofi. Contestațiile, care au făcut obiectul Dosarelor C.N.S.C. nr. 4366/2024-C8 și nr. 4300/2024-C8, au fost soluționate prin Decizia nr. 137/C8/4300,4366/20.01.2025. În urma primirii contestațiilor, în baza art. 9 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului National de Soluționare a Contestațiilor, autoritatea contractantă a adoptat o măsură de remediere și anume reevaluarea ofertelor primite de la operatorii economici pentru Loturile nr. 1 și 2. În acest sens, autoritatea contractantă a întocmit Pagina 3 din 8

§ 4

raportul de anulare nr. 46/09.01.2025 și a revenit la etapa evaluării ofertelor tehnice. Lotul nr. 1 - Legume și fructe Operatorul economic ..................., care a fost inițial declarat câștigător, a specificat în propunerea sa tehnică că legumele ofertate le va procura de la ................ În acest sens contestatoarea a prezentat atestatul de producător al P.F. ........... și Declarația de suprafață de la A.P.I.A. a producătorului. Autoritatea contractantă învederează Consiliului că ................. nu ar fi obținut și depus aceste documente în dosarul achiziției fără a avea acordul producătorului P.F. Câmpeanu Dorel Marian, dar ofertantul nu a demonstrat efectiv trasabilitatea produselor, și anume nu a prezentat un contract de colaborare/promisiune de vânzare/declarație de disponibilitate încheiate cu P.F. ................pentru a demonstra că producătorul îi va livra efectiv în anul 2025 produsele ofertate. Pentru demonstrarea acestui circuit al produselor de la producător la ofertant operatorul economic primește un punctaj, așa cum rezulta din aplicarea criteriul de atribuire calitate - preț. Demonstrarea trasabilității produselor cade în sarcina ofertantului. Pentru că prin contestația formulată de operatorul economic clasat pe locul doi, .............., s-a reclamat tocmai acest aspect, că nu s-a probat indubitabil asigurarea lanțului de aprovizionare producător- ofertant, autoritatea contractantă și-a asumat această critică și, recurgând la aplicarea unei măsuri de remediere, a revenit în faza de evaluare a propunerilor tehnice și a mai solicitat o clarificare ................., respectiv s-a solicitat acestuia să prezinte dovada că producătorul P.F. ................. se angajează ferm să îi furnizeze în anul 2025 operatorului economic produsele pe care le-a ofertat. Totodată, întrucât obiectul achiziției îl reprezintă furnizarea de legume și fructe pentru ................ cu respectarea legislației sanitar-veterinare în vigoare la data furnizării, s-a solicitat operatorului economic să comunice cum înțelege să respecte această cerință. Termen de răspuns: până la data de 13.01.2025 inclusiv. În data de 09.01.2024 operatorul ................... a răspuns la solicitarea de clarificare. Comisia de evaluare a ofertelor a analizat contractul de furnizare nr. 3/11.08.2024 încheiat de ..................și a constatat următoarele : -Obiectul contractului este indicat generic și anume „Legume", fără a se specifica în contract sau printr-o anexă la acesta care sunt acestea, în ce cantități, la ce prețuri, termene de livrare etc. Mai mult decât atât în capitolul V, din contract intitulat Garanție-Răspundere se face referire la alte produse, piese auto, service RAR, instalații electrice etc. Din cuprinsul contractului nu rezultă fără echivoc ................. se angajează să îi furnizeze ofertantului produsele pe care le-a ofertat (ardei gras, ardei kapia, castraveți de sezon și de extrasezon, ceapă, ciuperci, cimbru, conopidă, dovlecei, fasole păstăi și uscată, linte, hrean, leuștean, mărar roșii, pepeni, varză etc.) pentru a se demonstra trasabilitatea produselor. Pagina 4 din 8

§ 5

Ca răspuns la solicitarea de clarificare ............... a mai prezentat documentul de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranță alimentelor eliberat de ............. pentru activitățile din unitățile de vânzare cu amănuntul nr. VA-8686/17.01.2019 și Documentul de înregistrare pentru siguranța alimentelor nr. 1599/03.01.2025 eliberat de ............... pentru depozit legume fructe/comerț cu ridicata a fructelor și legumelor, acesta din urmă întocmit după data limită de depunere a ofertelor. După reanalizarea ofertelor tehnice și financiare s-a acordat din punctaj ofertanților, cu aplicarea formulelor din factorii de evaluare și a rezultat următorul clasament pentru Lotul nr. 1. Clasamentul ofertelor Locul 1 - .............. - 848.503,80 lei fără TVA - punctaj total obținut 82.60 puncte Locul 2 - ................ - 775.650,00 lei fără TVA - punctaj total obținut 40 puncte. Autoritatea contractantă susține că ................... a anexat documente noi, pe care nu le-a prezentat în cadrul procedurii, respectiv un act adițional la contractul de furnizare produse și o anexă la contract, precum și niște note de comandă semnate doar de ofertant, comenzi care nu se știe când și cui sunt înaintate, pentru că nu conțin nicio informație de acest fel. Pentru a se edifica cu privire la oferta contestatorului, autoritatea contractantă a solicitat clarificări în repetate rânduri, pentru justificarea prețului neobișnuit de scăzut, pentru a demonstra lanțul de aprovizionare, pentru depunerea documentelor suport DUAE. Autoritatea contractantă a considerat că s-ar încălca principiul egalității de tratament, dacă se solicită în mod repetat ofertanților clarificări cu privire la același subiect, în condițiile în care toți ofertanții au avut un termen și o dată limită pentru depunerea ofertelor (de 30 de zile în cazul licitației deschise). Pe de altă parte, solicitările de clarificări, potrivit art. 91 alin. (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, reprezintă un drept și nu o obligație a autorității contractante. Având în vedere cele prezentate mai sus, autoritatea contractantă solicită Consiliului să constate că evaluarea ofertelor primite în cadrul procedurii s-a făcut în conformitate cu cerințele din documentația de atribuire și legislația specifică în vigoare și să dispună respingerea contestației ca nefondată și continuarea procedurii de atribuire, în conformitate cu programul stabilit pentru derularea acesteia. .............. a transmis, în original, recipisa de consemnare nr. 211009421/1, eliberată de CEC BANK Sucursala Bârlad la data de 04.02.2025, din care rezultă consemnarea cauțiunii în valoare de 24.540,53 lei. Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Consiliul constată următoarea situație de fapt: În calitate de autoritate contractantă, .................. a inițiat o procedură de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii Pagina 5 din 8

§ 6

contractului, divizat pe loturi, având ca obiect „Acord cadru privind achiziția publică de legume, fructe și conserve”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1074336/15.10.2024. Conform anunțului de participare și a documentației de atribuire, criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate-preț”, iar valoarea estimată a contractului, este de 2.546.014,40 lei fără TVA. Analizând conținutul criticilor din contestație, Consiliul constată că operatorul ............... este nemulțumit de evaluarea pe care a realizat-o autoritatea contractantă și solicită cele din partea introductivă. În cadrul procedurii de achiziție publică, pentru atribuirea acordului- cadru de furnizare de legume și fructe – Lotul 1, ................... a fost desemnată câștigătoare, având cel mai mare punctaj în urma aplicării criteriilor de evaluare. Ulterior, în urma contestației depuse de .................., autoritatea contractantă a revenit asupra deciziei sale și a solicitat clarificări suplimentare privind lanțul de aprovizionare al produselor ofertate. În pofida faptului că ................... a transmis documente justificative relevante, autoritatea contractantă a decis reducerea punctajului acestei oferte la zero, motivând că nu a fost demonstrată trasabilitatea produselor. Contestatoarea critică această depunctare ca nejustificată și disproporționată, întrucât oferta sa fusese deja declarată conformă, iar solicitarea de clarificări a avut un caracter abuziv, întrucât nu era prevăzută inițial în documentația de atribuire. De asemenea, contestatoarea subliniază că punctajul său a fost revizuit fără un temei obiectiv. Pe de altă parte, autoritatea contractantă susține că reevaluarea a fost justificată, întrucât contestatoarea nu a demonstrat în mod clar relația contractuală fermă cu producătorul și nu a prezentat documente detaliate privind produsele ofertate, cantitățile și prețurile. În analiza contestației formulate de ...................... se impune examinarea modului în care autoritatea contractantă a reevaluat oferta și a justificării pentru care punctajul acordat inițial ofertei a fost redus la zero. Din analiza criteriilor de atribuire și a documentelor ofertei petentului, rezultă că această depunctare este nejustificată, întrucât se bazează pe interpretări eronate și pe solicitări suplimentare care nu sunt prevăzute în documentația de atribuire. Conform anunțului de participare, componenta tehnică a criteriului de atribuire este compusă din trei factori principali: prețul, lanțul de aprovizionare și distanța de la locul de producție până la locul de consum. În prezentul caz, discuția se concentrează asupra ultimilor doi factori de evaluare. Lanțul de aprovizionare este un factor de evaluare reglementat de art. 187 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 98/2016, care prevede că atribuirea contractului trebuie să ia în considerare condițiile de comercializare a produselor, inclusiv existența unor canale scurte de distribuție care facilitează interacțiunea directă dintre consumatori și producători. Pagina 6 din 8

§ 7

Evaluarea acestui factor s-a realizat pe baza unui algoritm de calcul, astfel încât livrările directe de la producător la consumatorul final, cu un singur intermediar, să primească 30 de puncte, prezența a doi intermediari în lanțul de aprovizionare să fie punctată cu 20 de puncte, iar ofertele care includ mai mult de doi intermediari să fie depunctate complet, primind 0 puncte. Distanța de la locul de producție până la locul de consum a fost evaluată pe baza unei formule proporționale, astfel încât punctajul maxim de 30 de puncte să fie acordat ofertantului care a indicat cea mai scurtă distanță între locul de producție și sediul autorității contractante. În oferta sa tehnică, .................. a precizat atât lanțul de aprovizionare, cât și distanța de la locul de producție la cel de consum, conform cerințelor documentației. Cu toate acestea, în urma contestației depuse de ..............., autoritatea contractantă a solicitat clarificări suplimentare referitoare la trasabilitatea produselor. Prin solicitarea de clarificări din 09.01.2025, ............... a cerut contestatoarei să demonstreze trasabilitatea produselor ofertate, deși această cerință fusese deja îndeplinită prin documentele depuse inițial. La răspunsul său, contestatoarea a anexat contractul de furnizare cu P.F. ................... nr. 3/11.08.2024, care confirmă sursa de aprovizionare, precum și documente sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor care atestă respectarea cerințelor de depozitare și distribuție. Cu toate acestea, autoritatea contractantă a respins aceste documente, susținând că nu dovedesc în mod clar trasabilitatea produselor. Această interpretare este eronată, întrucât lanțul de aprovizionare era clar definit în documentele inițiale depuse de contestatoare (oferta tehnică), iar în anunțul de participare este prevăzută o modalitate de punctare și pentru doi intermediari (20 de puncte), ceea ce contrazice decizia autorității de a acorda 0 puncte. În fapt, comisia de evaluare recunoaște calitatea de furnizor intermediar al producătorului ..................., pentru produsele ofertate de contestator, dar depunctează oferta pentru un criteriu inexistent în anunțul de participare – trasabilitatea produselor. Reducerea punctajului contestatoarei în urma unei reevaluări nejustificate contravine principiului tratamentului egal, prevăzut în art. 2 din Legea nr. 98/2016, conform căruia toți operatorii economici trebuie tratați în mod egal și nediscriminatoriu. În cazul ......................, autoritatea contractantă nu a aplicat același nivel de rigurozitate în ceea ce privește demonstrarea lanțului de aprovizionare, ceea ce demonstrează existența unui tratament preferențial. Prin aplicarea unui algoritm inexistent (referitor la trasabilitatea produselor), autoritatea contractantă a modificat în mod nepermis cerințele inițiale ale procedurii, ceea ce contravine art. 30 alin. (5) din HG nr. 395/2016, care obligă achizitorul să precizeze în anunţul de participare şi în documentaţia de atribuire modalitatea de acordare a punctajului pe baza căruia se va realiza clasamentul candidaţilor. Pagina 7 din 8

§ 8

În aceste condiții, Consiliul va admite criticile formulate de contestatoare și va dispune reevaluarea ofertei sale, constatând că autoritatea contractantă a aplicat un tratament inegal și a încălcat principiile de legalitate, transparență și concurență loială. Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, Consiliul va admite, contestația formulată de ................ în contradictoriu cu ........................, va dispune anularea raportului procedurii și a procesului-verbal de reevaluare și va obliga autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, să reevalueze oferta contestatoarei. Prezenta decizie va fi obligatorie pentru părțile cauzei potrivit dispozițiilor art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Împotriva prezentei decizii se va putea formula plângere la instanța de judecată competentă, atât pentru motive de nelegalitate, cât și de netemeinicie, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate potrivit prevederilor art. 29 și 32 din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite contestația formulată de către ..............., în contradictoriu cu .......................... pentru Lot 1, dispune anularea raportului procedurii și a procesului-verbal de reevaluare și obligă autoritatea contractantă ca, în termen de 10 zile de la primirea deciziei, potrivit considerentelor prezentei decizii și a dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, să reevalueze oferta contestatoarei. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 4 exemplare originale, conține 9 pagini. Pagina 8 din 8

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.