AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3637/2024

GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO

Decizia CNSC nr. 3637/C4/3887 din 20.12.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3637/C4/3887 din 20.12.2024

Data din document
2024-12-20
Complet
C4

Obiectul procedurii

având ca obiect „Produs biocid pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor și tegumentelor prin spălare”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la modificarea caietului de sarcini, în raport de cererile din contestaţie. Totodată, aceasta a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, în temeiul art. 22 alin. (1) din lege. Prin Încheierea nr. 3593/C4/3887 din 11.11.2024, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de GB INDCO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de GB INDCO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. Pagina 1 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3637/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 71231Data înregistrării: 2024-11-06
ContestatorGB INDCO SRLCUI 10421821
Autoritate contractantăSPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO

2024_3637_2024_Decizie_3637.pdf, BO2024_3637_2024_BO2024_3637.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.469 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3637/C4/3887 Data: 20.12.2024 Prin contestaţia nr. 2899/05.11.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 71231/06.11.2024, formulată de GB INDCO SRL, cu sediul în București, bd. Dimitrie Cantemir nr. 9, bl. 7, ap. 8, sector 4, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/2728/1998, având CUI 10421821, reprezentată legal de domnul Vârgolici Alexandru – administrator, asistată și/sau reprezentată juridic de Tomescu Grigore – Cabinet de avocat, cu sediul professional în București, bd. IC Brătianu nr. 16-18, ap. 3, sector 3, împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO, cu sediul în București, str. Ion Movilă nr. 5-7, sector 2, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Produs biocid pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor și tegumentelor prin spălare”, cod CPV 33631600-8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la modificarea caietului de sarcini, în raport de cererile din contestaţie. Totodată, aceasta a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, în temeiul art. 22 alin. (1) din lege. Prin Încheierea nr. 3593/C4/3887 din 11.11.2024, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de GB INDCO SRL, în contradictoriu cu SPITALUL CLINIC DR. I. CANTACUZINO. Pagina 1 din 2

§ 2

Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare.

§ 3

Redactată în 4 exemplare, conţine 10 (zece) pagini. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 28.576 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) şi ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. ... Data: ... Prin contestaţia nr. 2899/05.11.2024, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 71231/06.11.2024, formulată de ... SRL, cu sediul în …, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. …, având CUI …, reprezentată legal de domnul … – administrator, asistată și/sau reprezentată juridic de …. – Cabinet de avocat, cu sediul professional în …, împotriva documentaţiei de atribuire, elaborată de ..., cu sediul în …, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect „Produs biocid pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor și tegumentelor prin spălare”, cod CPV 33631600- 8 Antiseptice și dezinfectante (Rev. 2), s-a solicitat obligarea autorităţii contractante la modificarea caietului de sarcini, în raport de cererile din contestaţie. Totodată, aceasta a solicitat suspendarea procedurii de atribuire, în temeiul art. 22 alin. (1) din lege. Prin Încheierea nr. 3593/C4/3887 din 11.11.2024, Consiliul s-a pronunţat asupra capătului de cerere de suspendare a procedurii de atribuire până la soluţionarea contestaţiei, pe care l-a respins, ca rămas fără obiect. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de faţă, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat şi este competent, potrivit dispoziţiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluţioneze contestaţia de faţă, prin care ... SRL, în calitate de operator economic interesat de participarea la procedura de atribuire în cauză, critică o serie de cerinţe cuprinse în caietul de sarcini, solicitând următoarele: 1. Obligarea autorităţii contractante la modificarea cerinţei din caietul de sarcini, cap. 5 - Modalităţi și condiţii de plată – „Plăţile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de 60 zile de la înregistrarea facturii în spital" în sensul prevăzut de art. 6 Legea nr. 72/2013. Pagina 1 din 11

§ 2

Adică, dat fiind că în documentaţia de atribuire este stabilită o procedură de recepţie (cap. 4 caiet de sarcini), textul criticat pentru nelegalitate trebuie să fie „Plăţile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de cel mult 60 zile calendaristice, calculat de la data recepţiei produselor livrate." Cu obligarea autorităţii contractante de a modifica în acest sens orice altă prevedere similară a documentaţiei de atribuire. 2. Obligarea autorităţii contractante la precizarea eficacităţii BACTERICIDE - EN 12791, dacă aceasta trebuie dovedită prin testările MINIMALE (pentru efectul imediat și la 3 ore) sau și prin testarea ADIŢIONALĂ (pentru efectul susţinut). Prevederile standardului EN 14885:2022 se referă la ambele tipuri de testări - p.25. 3. Obligarea autorităţii contractante la eliminarea cerinţei de timp maxim global de acţiune „Să acopere spectrul solicitat timp de contact într-un/1 min”. În opinia petentei, nu există temei legal (nici măcar tehnic) care să susţină asemenea cerinţă. 4. Existând în sarcina autorităţii contractante obligaţia de informare completă, precisă și corectă asupra condiţiilor de ofertare (art. 154 alin. (1) Legea nr. 98/2016), solicită obligarea acesteia la precizarea că săpunul chirurgical ofertat va trebui să aibă compoziţia prevăzută de art. 5 Anexa nr. 3 la OMS nr. 1761/2021 „Dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare cu apă şi săpun chirurgical (pe bază de povidoniodine sau clorhexidină)" - acestea fiind singurele substanţe active care trebuie să fundamenteze acţiunea dezinfectantă a produsului. 5. Faţă de cerinţa din caietul de sarcini „recipient/flacon de 1 l să fie de forma dreptunghiulară compatibil cu lavoarele pentru spălarea chirurgicală a mâinilor aflate în dotarea blocurilor operatorii ale unităţii” (greşit redactată tehnic - flacoanele sunt compatibile cu dispenserele încorporate în lavoarele menţionate de autoritatea contractantă), și pentru a se lărgi competiţia (cerinţa de compatibilitate implică o serioasă și indubitabilă restricţionare a participării la procedură, fără legătură cu obiectul achiziţiei - un produs dezinfectant), petenta solicită obligarea autorităţii contractante la admiterea ofertării produsului însoţit de propriul dispozitiv de distribuire, urmând ca acesta să fie încorporat în lavoarele din dotarea blocurilor operatoare, pe costul ofertantului. În prealabil, autoritatea contractantă trebuie obligată să furnizeze informaţia privitoare la numărul de asemenea dispozitive de distribuire a dezinfectantului aflate în dotarea blocurilor operatorii. În opinia sa, sistemul actual de distribuire a dezinfectantului, așa cum rezultă din fotografia cuprinsă în documentaţia de atribuire, încalcă prevederile legale pe care autoritatea contractantă înţelege a le respecta prin impunerea cerinţei de compatibilitate în discuţie. Autoritatea arată „Menţionăm că dispenserul pentru produsul biocid utilizat pentru Pagina 2 din 11

§ 3

dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare este inclavat/parte componentă a lavoarelor pentru apa sterilă. Având în vedere acest aspect coroborat cu recomandările legislative în vigoare nu putem folosi un produs ambalat într-o altă formă care ar implica transvazarea produsului ceea ce este interzis”. Dar integrarea flacoanelor „dreptunghiulare" în dispenserele respective presupune înlăturarea eventualei pompe dozatoare ataşate de flacon și oricum atingerea gurii flaconului, care se realizează prin introducerea tubului de aducţiune al dispenserului în produsul dezinfectant - ceea ce este interzis, conform art. 2 lit. f) teza a doua Anexa nr. 3 la Ordin – „în cazul flacoanelor cu soluţie antiseptică este interzisă atingerea gurii flaconului, pentru a se evita contaminarea". Prin introducerea tubului de aducţiune/sorbului dispenserului în dezinfectant, inevitabil se produce, fie și în cantităţi infime, amestecarea unor produse diferite - ceea ce este interzis, conform art. 2 lit. i) din aceeaşi Anexa nr. 3 - „sunt interzise amestecarea, precum şi utilizarea succesivă a două produse diferite". Autoritatea contractantă a transmis punctul său de vedere nr. 24915/21.11.2024, înregistrat la Consiliu cu nr. 75247/21.11.2024, prin care învederează următoarele: 1. Cu privire la modificarea cerinţei din caietul de sarcini cap. 7 „Modalităţi și condiţii de plată", conform Legii nr. 72/2013 art. 6 alin. (4), se menţine cerinţa „Plăţile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de 60 zile de la data înregistrării facturii în spital". 2. Cu privire la precizarea în cadrul cerinţei din caietul de sarcini „Activităţile și metodele de testare vor fi conform EN 14885/2022, respectiv pentru eficacitatea: Bactericidă - EN 13727, EN 12791, respectiv a eficacităţii bactericide EN 12791 în sensul dacă acestea trebuie dovedită prin testări minimale (pentru efectul imediat și la 3 ore) sau și prin testarea adiţională (pentru efectul susţinut)", arată că nu se vor face precizări de acest tip, în acelaşi timp menţionează că, pentru a dovedi efectul bactericid al produsului au fost solicitate ambele standarde cu referire la acest tip de activitate conform EN 14885/2022. 3. Cu privire la eliminarea cerinţei de timp maxim global de acţiune, respectiv „Să acopere spectrul solicitat timp de contact într- un/1 min.", precizează că cerinţa din caietul de sarcini este întocmită conform recomandărilor EN 14885/2022, în care pentru standardele menţionate se precizează și timpii de acţiune. Toate acestea coroborate cu protocolul intern al unităţii, ghidurile internaţionale în care se precizează că, în cazul spălării chirurgicale, procedura de spălare cu apă sterilă și săpun se repetă de 3 ori, este de la sine înţeles că este nevoie de un produs cu un timp de contact cât mai mic, recomandat de standardele care certifică tipul de acţiune. Pagina 3 din 11

§ 4

Ca urmare, autoritatea contractantă precizează că nu este de acord cu eliminarea cerinţei „Să acopere spectrul solicitat timp de contact într- un/1 min." din caietul de sarcini. 4. Cu privire la solicitarea operatorului economic de a include în caietul de sarcini „admiterea ofertării produsului însoţit de propriul dispozitiv de distribuire, urmând ca acesta să fie încorporat în lavoarele din dotarea blocurilor operatorii ale AC pe costul ofertantului", aceasta susţine că nu este posibilă modificarea configuraţiei lavoarului, întrucât dispenserele inclavate în lavoare sunt conectate la sursa de alimentare electrică și orice intervenţie asupra sistemului original inclus în dotarea acestora va duce la pierderea garanţiei obţinerii de apă sterilă, obligatorie în procesul de spălare chirurgicală a mâinilor, precum și a asigurării mentenanţei acestei instalaţii. Ca urmare, nu este de acord cu modificarea cerinţei din caietul de sarcini „Condiţionare produs - recipient/flacon de 1 l să fie de forma dreptunghiulară compatibil cu lavoarele pentru spălarea chirurgicală a mâinilor aflate în dotarea blocurilor operatorii ale unităţii. Menţionăm că dispenserul pentru produsul biocid utilizat pentru dezinfecţia chirurgicală a mâinilor prin spălare este inclavat/parte componentă a lavoarelor pentru apă sterilă. Având în vedere acest aspect coroborat cu recomandările legislative în vigoare nu putem folosi un produs ambalat într-o altă formă care ar implica transvazarea produsului ceea ce este interzis". Mai precizează autoritatea contractantă că documentaţia încărcată în SICAP nu conţine fotografii astfel că solicită Consiliului să nu ia în considerare comentariile din finalul contestaţiei. Urmare punctului de vedere formulat de autoritatea contractantă, contestatoarea a depus concluzii scrise nr. 3146/27.11.2024, înregistrate la Consiliu cu nr. 76521/27.11.2024, prin care precizeaza că își menţine cererile și solicită admiterea acestora. Mai precizează că procedura de spălare chirurgicală a mâinilor nu presupune utilizarea apei sterile, ci a celei filtrate - art. 5 Anexa nr. 3 la OMS nr. 1761/2021. Apoi, în fotografia ataşată se observă că dispenserul adiţional cu care este echipat lavoarul de către producător este un dispenser cu acţionarea manuală (acţiune mecanică) a pârghiei. Dispenserul nu interferează cu circuitul de apă, aşadar existenţa unui dispenser montat pe lavoar sau alături de lavoar nu influențează puritatea microbiologică a apei (filtrarea apei se realizează prin capsula montată la ieşirea apei din tubul de aducţiune = „gâtul de lebădă"). Astfel, susţine că autoritatea contractantă nu justifică de ce flacoanele trebuie să aibă forma dreptunghiulară. Prin urmare, solicită obligarea acesteia la furnizarea nu numai a descrierii scriptice a lavoarelor, dar și a fotografiei acestora - atât pentru Pagina 4 din 11

§ 5

a fi în măsura a evalua modalitatea de ofertare, cât și pentru a verifica temeinicia opoziţiei la admiterea cererii. Consiliul constată că, pentru a îndeplini obligația stabilită la art. 611 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea a înaintat recipisa de consemnare a cauțiunii nr. …, în valoare de … lei, emisă de CEC Bank – Sucursala …, la data de 05.11.2024. Cauţiunile constituite se vor restitui, la cerere, nu mai devreme de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, în temeiul art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016. Din analiza susţinerilor părţilor şi a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reţine cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a publicat în SEAP anunțul de participare ... în data de 29.10.2024 privind procedura de licitație deschisă pentru atribuirea contractului având ca obiect „Produs biocid pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor și tegumentelor prin spălare". Valoarea estimată a procedurii de atribuire este de 300.000 lei, fără TVA, iar termenul stabilit pentru depunerea ofertelor 18.12.2024, ora 15:00. Criteriul de atribuire „Prețul cel mai scăzut”. Împotriva prevederilor documentației de atribuire a formulat contestație ... SRL prin care solicită obligarea autorității contractante la modificarea caietului de sarcini în raport cu cererile sale. 2.1 O primă critică a contestatoarei vizează modificarea cerinței din caietul de sarcini referitoare la Modalități și condiții de plată – „Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de 60 zile de la înregistrarea facturii în spital” în sensul prevăzut de art. 6 din Legea nr. 72/2013, apreciind că textul criticat pentru nelegalitate ar trebui să aibă următorul conținut „Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de cel mult 60 zile calendaristice, calculat de la data recepției produselor livrate”. În susținerea cererii sale contestatoarea prezintă un singur argument și anume acela că în documentația de atribuire „este stabilită o procedură de recepție (cap. 4 CS)” motiv pentru care textul criticat ar trebui să aibă conținutul indicat de contestatoare. În analiza criticii, Consiliul are că potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante: „(1) Autorităţile contractante execută obligaţia de plată a sumelor de bani rezultând din contractele încheiate cu profesionişti cel târziu la: a) 30 de zile calendaristice de la data primirii facturii sau a oricărei altei cereri echivalente de plată; b) 30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor; Pagina 5 din 11

§ 6

c) 30 de zile calendaristice de la recepţie sau verificare, dacă prin lege sau prin contract se stabileşte o procedură de recepţie ori de verificare pentru certificarea conformităţii mărfurilor sau serviciilor, iar autoritatea contractantă a primit factura ori cererea echivalentă de plată la data recepţiei sau verificării ori anterior acestei date. (2) Procedura de recepţie sau verificare prevăzută la alin. (1) lit. c) nu poate depăşi 30 de zile calendaristice de la data primirii bunurilor sau prestării serviciilor. Prin excepţie, în cazuri justificate în mod obiectiv de natura sau caracteristicile contractului, procedura de recepţie sau verificare poate avea o durată mai mare de 30 de zile calendaristice, dacă sunt stabilite expres în contract şi în documentaţia achiziţiei atât termenul de recepţie, cât şi motivele obiective, sub rezerva ca această clauză să nu fie abuzivă, în sensul art. 12. (3) Părţile nu pot conveni cu privire la data emiterii/primirii facturii. Orice clauză prin care se stipulează un termen de emitere/primire a facturii este lovită de nulitate absolută. (4) În cazul instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate, termenul legal de plată pentru obligaţiile băneşti rezultând din contracte încheiate cu profesionişti este de cel mult 60 de zile calendaristice,

§ 7

care

§ 8

se

§ 9

calculează

§ 10

potrivit

§ 11

prevederilor

§ 12

alin.

§ 13

(1)”. Prin punctul de vedere depus la dosarul cauzei, autoritatea contractantă susține că: „2.1 Cu privire la modificarea cerinței din CS Cap.7 «Modalități de plată», conform Legii nr. 72/2013 art. 6 alin.4, se menține cerința «Plățile în favoarea Contractantului se vor efectua în termen de 60 zile de la data înregistrării facturii în spital»”, deși prevederile alin. (4) fac trimitere la prevederile alin. (1) de care autoritatea contractantă trebuia să țină seama la elaborarea documentației de atribuire. Consiliul constată că situația din prezenta cauză se încadrează în prevederile art. 6 alin. (4) coroborate cu cele ale alin. (1) lit. b) din Legea nr. 72/2013, respectiv -art. 6 alin.(4) „În cazul instituţiilor publice din domeniul sănătăţii şi entităţilor publice care furnizează servicii medicale de sănătate, termenul legal de plată pentru obligaţiile băneşti rezultând din contracte încheiate cu profesionişti este de cel mult 60 de zile calendaristice, care se calculează potrivit prevederilor alin. (1)”; -alin. (1) lit.b) „30 de zile calendaristice de la data recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor, dacă data primirii facturii ori a unei cereri echivalente de plată este incertă sau anterioară recepţiei bunurilor sau prestării serviciilor”. Așadar, potrivit dispozițiilor redate, plățile se pot efectua decât în baza unei facturi/cereri echivalente, nicidecum doar în baza unui proces- verbal de recepție. Cu alte cuvinte, chiar dacă se realizează recepția produselor livrate, plata este dependent de primirea facturii de la furnizor. Prin urmare, autoritatea contractantă nu avea niciun motiv și temei legal pentru a face modificarea solicitată de contestatoare, situație față de care va respinge ca nefondată cererea contestatoarei. 2.2 Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la precizarea eficacității Bactericide – EN 12791, respectiv dacă aceasta trebui dovedită prin testări minimale (pentru efectul imediat și de 3 ore) Pagina 6 din 11

§ 14

sau și prin testarea adițională (pentru efectul susținut), având în vedere că SR EN 14885:2022 se referă la ambele tipuri de testări (pag.25). Potrivit prevederilor caietului de sarcini, autoritatea contractantă a adus la cunoștința ofertanților că pentru Produs biocid încadrat în tipul 1 de produs utilizat pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin spălare, au fost stabilite și cerințele minime potrivit cărora: „Activitățile și metodele de testare vor fi conform EN 14885/2022, respectiv pentru eficacitatea: -Bactericidă – EN 13727, EN 12791 -Levuricidă – EN 13624”. La pagina 25 a standardului EN 14885/2022 sunt menționate cele două tipuri de testare, respectiv „Minimum test conditions” și „Additional test conditions”, prin urmare, nu poate fi considerată necesară o astfel de precizare, așa cum solicită contestatoarea. Dacă autoritatea contractantă ar fi considerat suficientă doar una dintre testări s-ar fi impus să precizeze acest lucru, însă în prezenta procedură de atribuire, așa cum este stabilit prin caietul de sarcini, eficacitatea bactericidă se va face conform standardului EN 12791 care prevede cel două tipuri de testări. Față de situația prezentată mai sus, Consiliul constată că autoritatea contractantă a furnizat informații complete și clare cu respectarea dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 98/2016, potrivit cărora „(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a elabora documentaţia de atribuire care conţine toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire”. Eventuale clarificări cu privire la înțelesul unor prevederi a documentației de atribuire sau obținerea unor „precizări” considerate necesare de contestatoare, puteau fi obținute pe calea unor solicitări de clarificări în conformitate cu dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care prevăd că „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”, demers pe care nu l-a făcut. Astfel, față de cele reținute anterior, Consiliul va respinge ca nefondată cererea contestatoarei. 2.3 ... SRL solicită obligarea autorității contractante la eliminarea cerinței de timp maxim global de acțiune „Să acopere spectrul solicitat timp de contact într-un/1 min”, întrucât nu există temei legal și nici tehnic care să susțină o asemenea cerință. În susținerea cererii sale contestatoarea arată că fiecare activitate microbactericidă este evaluată în parametrii proprii fiecărei metodologii a standardelor specializate, printre care se numără și timpul de contact în care trebuie să se realizeze efectul testat. Pagina 7 din 11

§ 15

Prin adresa nr. 3146/27.11.2024 contestatoarea susține că autoritatea contractantă confundă timpul maxim de acțiune microbicidă cu timpii de contact prevăzuți de fiecare standard specializat în evaluarea fiecărei eficacități microbicide. Consiliul va respinge cererea contestatoarei având în vedere că potrivit standardului EN 14885/2022 sunt precizați timpii de acțiune de interes astfel: Bactericidă - EN 13727 – între 1 și 5 min (pag.26) - EN 12791 – între 1 și 5 min (pag. 25) Levuricidă – EN 13624 – între 1 și 5 min (pag.29) Contrar susținerilor contestatoarei autoritatea contractantă nu a confundat „timpul maxim de acțiune microbicidă” cu „timpii de contact” prevăzuți de standardul specializat în evaluarea fiecărei eficacități, ci a stabilit, în mod corect, potrivit nevoilor proprii, ca produsul „Să acopere spectrul solicitat timp de contact într-un/1 min”, în speță, activitatea microbicidă și levuricidă stabilind și timpul de contact care să corespundă necesităților sale obiective, respectiv procedura de spălare chirurgicală cu apă sterilă și săpun pentru care este necesar un timp de contact cât mai mic, motiv pentru care va respinge cererea ca nefondată. 2.4 (2.3 în contestație) Invocând obligația autorității contractante prevăzută de art. 154 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 de informare completă, precisă și corectă asupra condițiilor de ofertare, contestatoarea solicită obligarea autorității contractante la precizarea că săpunul chirurgical ofertat va trebui să aibă compoziția prevăzută de art. 5 Anexa nr. 3 la OMS nr. 1761/2021, respectiv „Dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin spălare cu apă și săpun chirurgical (pe bază de povidoniodine sau clorheidrină)”, acestea fiind singurele substanțe active care trebuie să fundamenteze acțiunea dezinfectantă a produsului. În soluționarea cererii Consiliul are în vedere că în caietul de sarcini este menționat că produsul trebuie „Să respecte cerințele legislației în vigoare, respectiv Ordinul M.S. nr. 1761/2021 cu modificările și completările ulterioare”, situație în care ofertanții trebuie să oferteze produse care să respecte legislația aplicabilă. Consiliul reține ca relevant faptul că produsele de această natură, în speță furnizarea unor astfel de produse se adresează unor profesioniși, or, contestatoarea ... SRL este un profesionist în cunoașterea legislației în domeniu sănătăți cât și în domeniul achizițiilor publice, astfel încât cererea apare ca solicitată cu rea credință. Informațiile cuprinse în caietul de sarcini au fost stabilite de autoritatea contractantă cu respectarea dispozițiilor art. 154 din Legea nr. 98/2016, iar în baza acestora operatorii economici pot elabora oferta cu respectarea tuturor cerințelor din caietul de sarcini și cu luarea în considerare a actelor normative în domeniul sănătății, inclusiv a Ordinului Minsitrului Sănătății nr. 1761/2021. Pagina 8 din 11

§ 16

Pentru aceste motive, Consiliul va respinge cererea contestatoarei, ca nefondată. 2.5 (2.4 în contestație) Contestatoarea solicită obligarea autorității contractante de a accepta ofertarea unui produs însoțit de propriul dispozitiv de distribuire, urmând ca acesta să fie încorporat în lavoarele din dotarea blocurilor operatoare ale autorității pe costul ofertantului, iar în prealabil să furnizeze informația privitoare la numărul de asemenea dispozitive de distribuire a dezinfectantului aflate în dotarea blocurilor operatorii, făcând trimitere la cerința din caietul de sarcini referitoare la recipient în forma dreptunghiulară. Potrivit caietului de sarcini, autoritatea contractantă a stabilit ca cerință astfel: „Condiționare produs – recipient/flacon de 1l să fie de formă dreptunghiulară compatibil cu lavoarele pentru spălare chirurgicală a mâinilor aflate în dotarea blocurilor operatorii ale unității. Menționăm că dispenserul pentru produsul biocid utilizat pentru dezinfecția chirurgicală a mâinilor prin spălare este inclavat/parte componentă a lavoarelor pentru apă sterilă. Având în vedere acest aspect coroborat cu recomandările legislative în vigoare nu putem folosi un produs ambalat într-o altă formă care ar implica transvazarea produsului ceea ce este interzis”. În soluționarea cererii contestatoarei, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 20 alin. (10) din HG nr. 395/2016 potrivit cărora „(10) Caietul de sarcini conţine, în mod obligatoriu, specificaţii tehnice care reprezintă cerinţe, prescripţii, caracteristici de natură tehnică ce permit fiecărui produs, serviciu sau lucrare să fie descris, în mod obiectiv, astfel încât să corespundă necesităţii autorităţii contractante”. Necesitatea autorității contractante este justificată de configurația lavoarului iar o altă modalitate de livrare a produsului, legat de forma recipientului, ar conduce la intervenții privind modificarea instalației inițiale, dispenserele fiind inclavate în lavoare și conectate la sursa de alimentare electrică iar orice intervenție ar conduce la pierderea garanției dar și la un disconform nejustificat. Faptul că ... SRL nu poate oferta produsul în recipient de formă dreptunghiulară nu conduce la concluzia că cerința este restrictivă în sensul dispozițiilor art. 155 din Legea nr. 98/2016 care stabilesc că „(6) Specificaţiile tehnice trebuie să permită tuturor operatorilor economici accesul egal la procedura de atribuire şi nu trebuie să aibă ca efect introducerea unor obstacole nejustificate faţă de asigurarea unei concurenţe efective între operatorii economici”. Consiliul reține în soluționare că la prezenta procedură de achiziție pot participa toți ofertanții care livrează produsul în recipiente în formă dreptunghiulară întrucât doar astfel de recipiente îi sunt necesare autorității contractante având în vedere locul în care urmează a fi folosite. Pagina 9 din 11

§ 17

Susținerile contestatoarei potrivit cărora în cazul acceptării produsului în forma pe care o deține se obligă să suporte costurile pentru încorporarea acestora în lavoare sunt nefondate având în vedere că autoritatea contractantă nu poate fi obligată să accepte produse pe care operatorii economici le au pe stoc sau le pot obține la prețuri avantajoase de la anumiți producători și să modifice pentru acest motiv cerințele din caietul de sarcini astfel încât să fie adaptate nevoilor comerciale ale unor societăți comerciale și nu a necesităților reale a autorității contractante. Mai mult decât atât, Consiliul constată că o astfel de solicitare este făcută cu rea credință fapt dovedit și de împrejurarea că analiza cerințelor caietului de sarcini a fost superficială, fotografia despre care face vorbire contestatoarea nu există în documentația de atribuire, iar cerere de eliminare a cerinței nu a vizat caracterul restrictiv al cerinței în raport cu operatorii economici în general ci doar restrictive în raport cu produsele pe care contestatoarea le poate oferta. Față de cele de mai sus, Consiliul constată caracterul nelegal al modului în care a fost stabilit termenul de plată în raport de prevederile art. 6 din Legea nr. 76/2013, astfel că, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (2) și (5) din Legea nr. 101/2016, va admite contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu ... și va obliga autoritatea contractantă la modificarea prevederilor documentației de atribuire, conform considerentelor de mai sus. Prin urmare, pentru considerentele anterior, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge ca nefondată contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţile cauzei, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părţi, în conformitate cu dispoziţiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere în termen de 10 zile de la comunicare. Pagina 10 din 11

§ 18

Redactată în 4 exemplare, conţine 10 (zece) pagini. Pagina 11 din 11

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.