Încheiere 2630/2022
Încheiere CNSC2630_2022_Incheiere_2630.pdf
Document CNSC
BIOSTEC CLINILAB SRL | GB INDCO SRL în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TÂRNĂVENI
Încheierea CNSC nr. 2630/C3/2409 din 14.10.2022
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Achiziția de antiseptice și dezinfectante 10 loturi în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19 în cadrul Spitalului municipal Dr. Ghe. Marinescu Târnăveni”, Cod proiect 140733”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1114800 din 28.09.2022 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 2134/C3/2409,2413 din 12.10.2022. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BIOSTEC CLINILAB SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 6.593 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 208455972/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Cluj, la data de 06.10.2022, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TÂRNĂVENI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formu…Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BIOSTEC CLINILAB SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 6.593 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 208455972/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Cluj, la data de 06.10.2022, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TÂRNĂVENI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2630_2022_Incheiere_2630.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 2630/C3/2409 Data: 14.10.2022 Prin cererea nr. 787/10.10.2022, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 49707/10.10.2022, BIOSTEC CLINILAB SRL, cu sediul în Cluj-Napoca, str. General Traian Moșoiu nr. 39, județul Cluj și cu sediul ales pentru comunicarea actelor procedurale în Florești, str. Vidului nr. 7, cp 407280, județul Cluj, înregistrată în registrul comerțului sub nr. J12/2048/1998, reprezentată legal de Șerban Popa, administrator, a solicitat restituirea cauțiunii aferente contestației înregistrată la CNSC sub nr. 49058/05.10.2022, formulată în procedura simplificată organizată de contractantă SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TÂRNĂVENI, cu sediul în Târnăveni, Str. Victor Babeș nr. 2, cp 545600, județul Mureș, în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Achiziția de antiseptice și dezinfectante 10 loturi în cadrul proiectului Consolidarea capacității de gestionare a crizei sanitare Covid-19 în cadrul Spitalului municipal Dr. Ghe. Marinescu Târnăveni”, Cod proiect 140733”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare simplificat nr. SCN1114800 din 28.09.2022 și care a făcut obiectul deciziei Consiliului nr. 2134/C3/2409,2413 din 12.10.2022. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cererii de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea formulată de către BIOSTEC CLINILAB SRL și dispune restituirea către aceasta a cauțiunii, în valoare de 6.593 lei, ce a fost constituită prin recipisa de consemnare nr. 208455972/1, emisă de CEC Bank – Sucursala Cluj, la data de 06.10.2022, în contradictoriu cu SPITALUL MUNICIPAL "DR. GHEORGHE MARINESCU" TÂRNĂVENI. Executorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 611 alin. (7) din Legea nr. 101/2016. Pagina 1 din 1