AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3395/2024

VIGGO RETAIL SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA

Decizia CNSC nr. 3395/C6/3691 din 29.11.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3395/C6/3691 din 29.11.2024

Data din document
2024-11-29
Complet
C6

Obiectul procedurii

având ca obiect: „Achiziția de uniforme de serviciu pe loturi”, lot 1, cod CPV 18222100-2 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1070504/28.06.2024, s-au solicitat următoarele: ,,anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și conformă, iar ulterior aplicării criteriului de atribuire, ca fiind câștigătoare, a ofertei prezentate de INNOVATIVE TEX SOLUTIONS SRL; anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menționate, precum și a celor subsecvente acesteia, inclusiv a adresei nr. 3111/10.10.2024 și a raportului procedurii nr. 53.6_Lot1/ 09.10.2024; obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv reluarea procesului de evaluare și stabilirea ofertantului câștigător, cu luarea în considerare a prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de VIGGO RETAIL SRL pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din…
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea VIGGO RETAIL SRL, cu sediul în municipiul București, bd. Lascăr Catargiu nr. 2, parter, sectorul 1, având sediul de corespondență ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, din municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, cu sediul în localitatea Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov. Pe cale de consecință, respinge solicitarea de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de VIGGO RETAIL SRL pentru soluționarea contestației’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3395/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 67432Data înregistrării: 2024-10-22
ContestatorVIGGO RETAIL SRLCUI 35097861
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA AEROPORTURI BUCURESTI SA

2024_3395_2024_Decizie_3395.pdf, BO2024_3395_2024_BO2024_3395.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.536 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. 3395/C6/3691 Data: 29.11.2024 Prin contestația nr. 1817/21.10.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 67432/22.10.2024, formulată de către societatea VIGGO RETAIL SRL, cu sediul în municipiul București, bd. Lascăr Catargiu nr. 2, parter, sectorul 1, având sediul de corespondență ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, din municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/12248/2015, având CIF RO 35097861, reprezentat legal de Marin Ionuț Marius - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 3111/10.10.2024 și a raportului procedurii nr. 53.6_Lot 1/09.10.2024, acte emise de COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, cu sediul în Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov, în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Achiziția de uniforme de serviciu pe loturi”, lot 1, cod CPV 18222100-2 (Rev. 2), anunț de participare nr. CN1070504/28.06.2024, s-au solicitat următoarele: ,,anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și conformă, iar ulterior aplicării criteriului de atribuire, ca fiind câștigătoare, a ofertei prezentate de INNOVATIVE TEX SOLUTIONS SRL; anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menționate, precum și a celor subsecvente acesteia, inclusiv a adresei nr. 3111/10.10.2024 și a raportului procedurii nr. 53.6_Lot1/ 09.10.2024; obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv reluarea procesului de evaluare și stabilirea ofertantului câștigător, cu luarea în considerare a prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de VIGGO RETAIL SRL pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de Procedură Civilă’’. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. Pagina 1 din 2

§ 2

În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea VIGGO RETAIL SRL, cu sediul în municipiul București, bd. Lascăr Catargiu nr. 2, parter, sectorul 1, având sediul de corespondență ales la Societatea Civilă Profesională de Avocați „Ceparu și Irimia”, din municipiul București, str. Ștefan Mihăileanu nr. 11, sector 2, în contradictoriu cu entitatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ AEROPORTURI BUCUREȘTI SA, cu sediul în localitatea Otopeni, Calea Bucureștilor nr. 224E, județul Ilfov. Pe cale de consecință, respinge solicitarea de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de VIGGO RETAIL SRL pentru soluționarea contestației’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 2 din 2

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 58.880 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea: DECIZIE Nr. ... Data: 29.11.2024 Prin contestația nr. 1817/21.10.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 67432/22.10.2024, formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., având sediul de corespondență ales la ..., din ..., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ..., având CIF ..., reprezentat legal de ... - administrator, împotriva comunicării rezultatului procedurii nr. 3111/10.10.2024 și a raportului procedurii nr. 53.6_Lot 1/09.10.2024, acte emise de ..., cu sediul în ..., în calitate de entitate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire prin „licitație deschisă”, în vederea încheierii acordului-cadru, având ca obiect: „Achiziția de uniforme de serviciu pe loturi”, lot 1, cod CPV 18222100-2 (Rev. 2), anunț de participare nr. ..., s-au solicitat următoarele: ,,anularea deciziei de desemnare, ca fiind admisibilă și conformă, iar ulterior aplicării criteriului de atribuire, ca fiind câștigătoare, a ofertei prezentate de ...; anularea tuturor actelor care au stat la baza emiterii deciziei anterior menționate, precum și a celor subsecvente acesteia, inclusiv a adresei nr. 3111/10.10.2024 și a raportului procedurii nr. 53.6_Lot1/ 09.10.2024; obligarea entității contractante la reluarea procedurii de atribuire, respectiv reluarea procesului de evaluare și stabilirea ofertantului câștigător, cu luarea în considerare a prevederilor documentației de atribuire și a legislației incidente; obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de ... pentru soluționarea contestației, în temeiul dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, coroborate cu cele ale art. 451-453 din Codul de Procedură Civilă’’. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. În luarea deciziei asupra cauzei de față, Consiliul National de Soluționare a Contestațiilor reține următoarele: Pagina 1 din 21

§ 2

Prin contestația nr. 1817/21.10.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 67432/22.10.2024, societatea ... critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. 3111/10.10.2024 și a raportul procedurii nr. 53.6_Lot 1/09.10.2024, solicitând cele menționate în partea introductivă. Contestatoarea arată că, potrivit raportului procedurii nr. 53.6_Lot 1/09.10.2024 și adresei nr. 3111/10.10.2024, oferta sa a fost situată pe locul II în clasament după oferta ..., astfel: Nr. crt. Ofertant Preț total ofertat, fără TVA Clasament 1 ...

§ 3

– RO35690949 620.250

§ 4

lei, exclusiv TVA I 2 ... – 35097861 1.129.375, exclusiv TVA II Referitor la oferta desemnată câștigătoare, contestatoarea susține că oferta societății ... a fost clasată pe primul loc în mod nelegal, deoarece conține o propunere tehnică ce nu îndeplinește cerința expresă a documentației de atribuire privind greutatea materialului și a fost prezentată o justificare a prețului care nu este susținută de dovezi, motiv pentru care entitatea contractantă ar fi trebuit să aplice art. 222 din Legea 99/2016. În susținere, contestatoarea afirmă că evaluarea ofertei aparținând societății ... a fost realizată fără a fi analizate, cu diligența impusă de lege, respectarea tuturor prevederilor legale, respectiv a tuturor cerințelor instituite prin documentația de atribuire ce și-a consolidat caracterul obligatoriu. Astfel, cu privire la lipsa prezentării dovezilor care să justifice nivelul scăzut al prețului, respectiv cu privire la nerespectarea prevederilor art. 222 din Legea nr. 99/2016 și art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016 contestatoarea precizează că prețul ofertat de operatorul economic desemnat câștigător este în valoare de 620.250 lei (fără TVA), fiind sub pragul de 80% din valoarea estimată pentru lotul 1. Față de cele de mai sus, contestatoarea invocă art. 142 alin. (4) din HG nr. 394/2016, conform căruia „o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv”. De asemenea, precizează că pentru lotul nr. 1, entitatea contractantă a indicat următoarea valoare estimată: II.2.6) Valoarea estimată: Intervalul intre: 1.075.100,00 si 1.273.550,00 Moneda: RON. Potrivit Formularului nr. 9 - Formular de ofertă prezentat de ..., Valoarea maximă acord-cadru este de 620.250,00 LEI (șase sute douăzeci de mii doua sute cincizeci de lei), la care se adaugă taxa pe valoare adăugată. Pagina 2 din 21

§ 5

Din datele de mai sus rezultă că prețul ofertei desemnată câștigătoare reprezintă aproximativ 49% din valoarea estimată, motiv pentru care societatea contestatoare afirmă că are un preț neobișnuit de scăzut, fiind evident că trebuie aplicate dispozițiile art. 222 din Legea nr. 99/2016 coroborate cu cele ale art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016, pentru lotul nr. 1, sens în care menționează că prin adresa nr. 29408/26.09.2024, entitatea contractantă a solicitat ofertantului în cauză următoarele clarificări: „În temeiul art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, coroborat cu art. 142 alin. (4) din HG nr. 394/2016, care prevede că «o ofertă prezintă un preț aparent neobișnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când prețul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puțin de 80% din valoarea estimată contractului respectiv», vă solicităm să depuneți justificarea prețului neobișnuit de scăzut. (...)”. La solicitarea de mai sus, societatea ... a răspuns prin adresa din data de 30.09.2024, prezentând argumente care în opinia contestatoarei, sunt exclusiv generale cu privire la modul de formare a prețului, deoarece nu au fost anexate documente justificative/dovezi în susținerea celor prezentate cu privire la nivelul scăzut al prețului ofertat. Or, susține contestatoarea, în situația în care societatea ... nu a prezentat o justificare de preț care să confere entității contractate o asigurare concretă cu privire la posibilitatea acestuia de a furniza uniformele de serviciu, în conformitate cu cele solicitate prin documentația de atribuire, atunci entitatea contractantă avea obligația de a respinge oferta acestuia, ca neconformă, astfel cum impun prevederile art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016. În situația în care totuși entitatea contractantă a desemnat oferta în cauză drept câștigătoare, contestatoarea afirmă că evaluarea acesteia a fost făcută superficial, cu încălcarea prevederile art. 222 din Legea nr. 99/2016, coroborate cu cele ale art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016. Referitor la procesul de verificare a răspunsului la solicitarea de clarificări, contestatoarea învederează că pe lângă obligația de a solicita clarificări cu privire la prețul neobișnuit de scăzut, obligație stabilită de art. 222 alin. (1) din Legea nr. 99/2016, entității contractante îi revine inclusiv obligația de a verifica efectiv răspunsul la clarificările solicitate. În susținere, invocă jurisprudența națională. În același sens, contestatoarea susține că societatea ... nu a prezentat o justificare concretă cu privire la prețul ofertat, limitându-se la a face afirmații generale cu privire la existența unei rețele de furnizori și la experiența sa în industrie, în condițiile în care ofertanții care prezintă o ofertă cu un preț aparent neobișnuit de scăzut, trebuie să aibă posibilitatea să demonstreze că oferta lor este una serioasă, precum și că executarea contractului va avea loc în condițiile prevăzute de entitatea contractantă prin documentația de atribuire, motiv pentru care Pagina 3 din 21

§ 6

trebuie să cuprindă toate costurile pe care le implică derularea contractului ce urmează a fi încheiat, astfel încât să poată proba sustenabilitatea ofertei, iar entitatea contractantă să aibă certitudinea că oferta prezentată nu este de natură a vicia rezultatul procedurii de atribuire. De asemenea, consideră că se impunea ca propunerea financiară trebuie să fie corelată pe deplin cu elementele din propunerea tehnică, aspect față de care invocă art. 143 alin. (3) din HG nr. 394/2016 și jurisprudența națională. Față de cele de mai sus, contestatoarea susține că entitatea contractantă a dat dovadă de o evaluare superficială deoarece a apreciat ca fiind concludent răspunsul furnizat de către ofertantul desemnat câștigător cu toate că prin acesta au fost expuse argumente de ordin general, fără a fi prezentate documente/dovezile care să justifice, în mod corespunzător, nivelul scăzut al prețului ofertat, astfel cum impuneau exigențele art. 222 din Legea nr. 99/2016, conform cărora entității contractante îi revenea obligația de a analiza informațiile și documentele prezentate de ofertantul a cărui ofertă are un preț aparent neobișnuit de scăzut. În susținere invocă jurisprudența CNSC și dispozițiile art. 133 din HG nr. 394/2016. Prin urmare, contestatoarea afirmă că entitatea contractantă a ignorat prevederile exprese ale art. 222 din Legea nr. 99/2016, respectiv ale art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016, care instituie în sarcina comisiilor de evaluare obligația de a evalua justificare prețului neobișnuit de scăzut, inclusiv prin analizarea documentelor justificative. În speță, susține că sunt incidente și dispozițiile art. 131 din H.G. 394/2016 potrivit cărora: „Riscurile transmiterii ofertei, inclusiv forța majoră sau cazul fortuit, cad în sarcina operatorului economic care transmite respectiva ofertă”. Totodată, afirmă că, având în vedere faptul că entitatea contractantă a transmis deja ofertantului în cauză clarificări referitoare la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut, la acest moment nu mai poate fi permisă transmiterea unei noi solicitări de clarificări, prin care să se accepte completarea informațiilor și prezentarea documentelor doveditoare de către ..., deoarece un astfel de demers este de natură a atrage după sine încălcarea principiilor ce guvernează procedurile de achiziție publică. În susținere, invocă jurisprudența CNSC și a instanțelor naționale. În opinia sa, contestatoarea susține că oferta aparținând societății ... se impunea a fi declarată ca neconformă, în temeiul prevederilor art. 143 alin. (3) lit. a) din HG nr. 394/2016, deoarece nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini privind greutatea materialului. În acest sens, contestatoarea arată că referitor la modalitatea de îndeplinire a cerințelor privind greutatea articolelor de uniformă, entitatea contractantă a adresat ofertantului desemnat câștigător Pagina 4 din 21

§ 7

următoarea solicitarea de clarificări cu nr. 2841/19.09.2024: „2. Având în vedere următoarele: Cerința din caietul de sarcini, cap. 3.2.1., în care se solicită o greutate a materialului de 179 gr./mp +/- 2% variație pentru produsele sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă; Mențiunile dvs. din propunerea tehnică, unde precizați faptul că materialul folosit pentru produsele de mai sus are o greutate de 179 gr/mp; Raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, în care apare o greutate de 184 gr/mp (incertitudine +-1,36%), Vă solicităm să clarificați neconcordanța dintre cele două documente”. La solicitarea de mai sus, societatea desemnată câștigătoare a răspuns prin adresa nr. 2841/19.09.2024, după cum urmează: „Mențiunea noastră din propunerea tehnică este conform specificațiilor agreate cu producătorul de țesătură (conform fișei tehnice atașate) prin care s-a agreat realizarea unei țesături de 179 gr/mp cu o variație la producție de (+/- 2%), ceea ce stabilește un interval de referință între 175.42gr/mp și 182.58 gr/mp. Mostra realizată pentru procedurile de testare are rezultatul de 184gr/mp cu o incertitudine de +/-1.36, ceea ce înseamnă că țesătura poate avea între 181.49gr/mp (interval aflat în intervalul de variație a țesăturii declarate de 179gr/mp) și 186.50gr/mp. Mențiunea din propunerea tehnică de 179 gr/mp cu varianta de +/- 2% este conformă raportului de testare nr. 556/24.072.2024 de 184 gr/mp cu variația de 1.36%. Diferența de 5 gr/mp dintre propunerea tehnică și raportul de evaluare este formată din combinarea celor 2 procente de variațiune (de 2% și 1.36%) aferente celor două documente. Dorim să menționăm comisiei de evaluare că în industria textilă există întotdeauna variațiuni de 1-3% la gramaje, mai ales la țesături subțiri de sub 200 gr/mp. Confirmăm faptul că specificațiile tehnice pentru producția țesăturii stipulează clar gramajul de 179 gr/mp echivalentul a aproximativ 260 gr/ml solicitat prin CS-ul iar documente confirmă acest lucru luând în calcul ambele intervale de variație, iar produsele livrate vor respecta întocmai solicitările din CS”. În ceea ce privește cerințele privind propunerea tehnică, contestatoarea redă prevederile din fișa de date a achiziției, Secțiunea IV.4.1. Modul de prezentare al propunerii tehnice, potrivit cărora: „Propunerea tehnică se va prezenta la rubrica special prevăzută în S.E.A.P. în acest sens, respectiv «Documente de calificare și propunere tehnică» și va include: Fișele tehnice emise de producător ale produselor ofertate, însoțite de fotografii/schițe; Declarație pe proprie răspundere ca materialele introduse în procesul de fabricație au calitatea impusă de specificațiile tehnice și că nu au efecte nocive asupra organismului uman (... ) Specificațiile tehnice aferente caietului de sarcini reprezintă cerințe minimale referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, scop în care soluțiile ofertate în cadrul propunerii tehnice pot face referire la atingerea unor niveluri superioare. Orice necorelare, omisiune ori Pagina 5 din 21

§ 8

neconformitate constatată în privința documentelor ofertei, în raport cu caietul de sarcini ori prevederile legislației în vigoare, inclusiv în cazul lipsei unui document aferent propunerii financiare/tehnice și/sau completarea greșită a unui document ori neprezentarea acestuia conținând cel puțin informațiile solicitate, poate conduce la declararea ofertei ca fiind neconformă. Nu se admite copierea în tot sau în parte a caietului de sarcini în cadrul propunerii tehnice, ofertanții având obligația de a proba conformitatea ofertei cu cerințele acestuia prin prezentarea propriei abordări/metodologii asupra modului de îndeplinire a contractului și de rezolvare a eventualelor dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, prin raportare la conținutul propunerii tehnice mai sus menționat. Entitatea contractantă își rezervă dreptul de a analiza și verifica conformitatea valorilor/propunerilor/activităților ofertate/propuse de operatorii economici în cadrul ofertelor din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor solicitate prin caietul de sarcini, cu scopul protejării acesteia împotriva ofertelor ce conțin valori/propuneri/activități care intră în contradicție cu specificațiile tehnice stabilite și/sau care nu pot fi fundamentate. Ofertele care nu pot fi fundamentate din punct de vedere tehnic, logistic și a resurselor prevăzute în ofertă, de natură să nu asigure satisfacerea cerințelor din caietul de sarcini, vor fi respinse ca neconforme”. Prin raportare la cele de mai sus, contestatoarea afirmă că în urma analizării ofertei aparținând societății ..., inclusiv a răspunsului aferent cu privire la greutatea materialelor ce intră în componența uniformelor, rezultă că oferta în cauză nu poate fi fundamentată din punct de vedere tehnic, logistic și a resurselor, situație în care însăși entitatea contractată a prevăzut că se impune respingerea acesteia ca neconformă. De asemenea, susține că entitatea contractantă, în mod nejustificat, a apreciat că oferta societății ... ar fi una conformă, deoarece din răspunsul prezentat rezultă că nu sunt îndeplinite cerințele privind greutatea materialului pentru produse, precum sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă, după cum rezultă din tabelul de mai jos: Cerințe caiet de sarcini Propunere tehnică Anexe la propunere tehnică „Greutate

§ 9

260 grame/ml

§ 10

–

§ 11

179 grame/mp +/- 2% variație” Greutate: 260 g/ml echivalent a 179 g/mp Raportul de încercare cu numărul 556 din data de 24.07.2024, emis de către INCDTP (pag.

§ 12

37/51

§ 13

din propunerea tehnică): - Determinarea masei pe unitatea de suprafață: 184 g/m² Pagina 6 din 21

§ 14

În continuare, contestatoarea afirmă că în cadrul propunerii tehnice prezentate, ofertantul desemnat câștigător atașează raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, din care reiese că greutatea aferentă probei „stofă tex.mag” este de 184 g/m², cu o marjă de eroare a metodei de măsurare de +/- 1,36%. În același timp, precizează contestatoarea, din răspunsul prezentat de către ofertantul desemnat câștigător, ar rezulta că valoare de 184 g/mp ce se regăsește în raportul de încercare se încadrează în valoarea impusă prin documentația de atribuire, însă dacă s-ar face aplicabilitatea procentului respectiv ar rezulta că marja de eroare se raportează la valoarea de 179 grame/mp, nu la valoarea de 184 g/mp. Astfel, potrivit cerinței documentației de atribuire, greutatea materialului poate fi de 179 grame/mp +/- 2% variație, ceea ce implică un interval de variație de 175,42 gr/mp - 182,58 gr/mp. În consecință, valoarea ce reiese din raportul de încercare nu se încadrează în intervalul de variație stabilit prin documentația de atribuire. Totodată, susține contestatoarea, și mențiunea din finalul primului paragraf din răspunsul la solicitarea 2 conform căreia „în industria textilă există întotdeauna variațiuni de 1-3% la gramaje, mai ales la țesături subțiri de sub 200gr/mp” nu poate sta la baza evaluării ofertelor, cât timp documentația de atribuire era clară și nu a fost contestată sub aspectul prin care se impunea ca greutatea materialului să fie de 179 grame/mp +/- 2% variație. Or, în ipoteza în care ofertantul în cauză era nemulțumit de această cerință, avea posibilitatea de a adresa solicitări de clarificări sau de a contesta documentația de atribuire; neprocedând în acest sens, cerințele necontestate în termen ale documentației de atribuire au caracter obligatoriu, atât pentru ofertanți, cât și pentru comisia de evaluare. Drept urmare, afirmă contestatoarea, ofertantul desemnat câștigător nu a făcut dovada că poate asigura îndeplinirea cerințelor prin care a fost impusă o anumită greutate a materialelor ce vor fi utilizate la confecționarea uniformelor, inclusiv din răspunsul acestuia la solicitarea de clarificări rezultând că va realiza o țesătură de 179 gr/mp cu o variație de (+/-2%), fără a prezenta documente justificative pentru produsul în discuție, întrucât acestea nu există. În concluzie, contestatoarea susține că entitatea contractantă a desemnat în mod nelegal oferta câștigătoare, care ar fi trebuit respinsă în temeiul art. 140 alin. (1) și (4) din HG nr. 394/2016, ca inacceptabilă, cu aplicarea corespunzătoare a art. 143 alin. (1) din HG nr. 394/2016 coroborate cu prevederile art. 143 alin. (3) lit. a) din același act normativ. Prin adresa nr. 4822/25.10.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 68545/25.10.2024, cu privire la contestația formulată de ..., autoritatea Pagina 7 din 21

§ 15

contractantă ... a transmis punctul de vedere, prezentând argumentele de mai jos. În ceea ce privește critica contestatoarei referitoare la lipsa prezentării dovezilor care să justifice nivelul scăzut al prețului și nerespectarea prevederilor art. 222 din Legea nr. 99/2016; art. 142 alin. (3) din HG nr. 394/2016, entitatea contractantă învederează că a respectat cerințele documentației de atribuire menționate la cap. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din fișa de date a achiziției și dispozițiile legale anterior invocate. În acest sens, menționează că la pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din fișa de date a achiziției s-au stabilit următoarele: ,,Toate ofertele financiare ale căror valori sunt aparent neobișnuit de scăzute, prin raportare la preturile pieței vor fi temeinic justificate’’. Prin raportare la cele de mai sus, entitatea contractantă arată că a constatat că prețul ofertat de către societatea ... este sub 80% din valoarea estimată pentru lotul nr. 1, motiv pentru care a solicitat clarificări. Potrivit răspunsului societății ... din data de 30.09.2024 la clarificarea nr. 29408/26.09.2024, prețul neobișnuit de scăzut a fost motivat prin raportare la prevederile art. 222 alin (2) lit. a) din Legea nr. 99/2016, respectiv: a) fundamentarea economică a modului de formare a prețului, prin raportare la procesul de producție, serviciile furnizate sau metodele de construcție utilizate, prin faptul că societatea ... este o companie specializată în furnizarea și producția de echipamente individuale de protecție/uniforme de lucru încă din 2016, și că a reușit să construiască o rețea de furnizori cu care lucrează pentru toate proiectele, astfel beneficiază de oferte financiare competitive pentru piața locală, aspectul în cauză nefiind contestat de către societatea ... cu ocazia formulării contestației. De asemenea, față de condiția de art. 222 alin (2) lit. b) din Legea nr. 99/2016, respectiv: b) soluțiile tehnice adoptate și/sau orice condiții deosebit de favorabile de care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor, societatea ... a menționat că „potrivit politicii interne de prețuri pentru procedurile de atribuire din SEAP există o grilă de adaosuri comerciale pe care le utilizăm în funcție de valoarea totală a procedurii cât și în funcție de capacitatea noastră de a putea oferta integral loturile dintr-un anunț de atribuire. În cazul de față, a optat pentru o arie a adaosului comercial de aproximativ 25% calculat la costul final de producție/achiziție”, care reprezintă un alt aspect necontestat de către societatea ... cu ocazia formulării contestației. Referitor la respectarea prevederilor art. 222 alin. (2) lit c) din Legea nr. 99/2016, respectiv: c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant, societatea ... a menționat următoarele: Pagina 8 din 21

§ 16

„ținând cont de capacitatea noastră de producție și experiența de peste 8 ani în industrie și tipologia clienților noștri, ne-am dezvoltat o serie de colaboratori internaționali pentru aprovizionarea necesară pentru un proiect de anvergura celui în desfășurare pentru C.N.A.B. Garantăm pe această cale pe toată perioada contractului de 24 luni continuitate pe țesătură, aceasta fiind realizată pe comandă în UE conform specificațiilor din caietul de sarcini aferent. Se poate asigura astfel același nivel de calitate și aspect vizual al produselor livrate pe toată durata acordului- cadru, fără să fim puși în fața unei situații de lipsă de țesătură ori de schimbare a calității acesteia în cazul unei țesături de distribuție. Calitatea produselor (materie primă, manoperă, tipar) o să poate fi analizată la momentul livrării seriei zero de produse, livrare va avea loc în maxim 10 zile lucrătoare de la semnarea primului contract subsecvent al acordului-cadru, cu titlu gratuit. Conform tabelului mai jos prezentat, detaliem în limita confidențialității ce ține de consumuri, tipare și salarii/costuri de manoperă alocate per produs costurile totale ale fiecărui produs ofertat; se observă astfel că toate cotațiile sunt bazate pe solicitările din caietul de sarcini, respective compoziție țesătură, gramaj țesătură, culoare țesătură și toate instrucțiunile constructive ale produselor. Menționăm și faptul că în toate costurile de mai sus a fost inclus un indice calculat intern de inflație și fluctuație a prețurilor materiei prime și a creșterilor de salarii anunțate pe termen scurt/mediu astfel încât să putem garanta fără nicio excepție menținerea prețurilor, calității și termenelor de livrare agreate prin caietul de sarcini. Astfel, estimăm că întreg lotul 1 o sa aibă un cost total agregat de aproximativ 503.258 RON + TVA, iar conform mențiunii anterioare s-a optat pentru o marjă de aproximativ 25% la cost. Așadar, prețul ofertat către C.N.A.B a fost de 620.250 + RON, rezultând un câștig financiar pentru compania noastră de aproximativ 116.992 RON + TVA pe 24 luni”, nici acest aspect nefiind necontestat de către societatea ... cu ocazia formulării contestației. În același timp, afirmă entitatea contractantă, având în vedere dispozițiile art. 142 alin. (1) și (2) din HG nr. 394/2016, societatea ... a prezentat sub formă tabelară următoarele costuri ce stau la baza fundamentării economice a modului de formare a prețului, a soluțiilor tehnice adoptate, a originalității produselor propuse de ofertant: cost materie primă; costuri accesorii; cost personalizare; cost manoperă; cost ambalare și transport; cost unitar estimat; cost total estimat, informații care nu au fost luate în considerare de către societatea ... cu ocazia formulării contestației. Totodată, precizează că nu a impus anumite elemente de cost, ofertanții având libertatea de a-și constitui prețul funcție de necesitățile lor, care în mod evident diferă, neputând fi comparabile. Pagina 9 din 21

§ 17

Prin urmare, față de răspunsul transmis de către ofertantul desemnat câștigător, entitatea contractantă susține că a considerat răspunsul ca fiind concludent, ținând cont de faptul că prin răspuns în cauză s-au detaliat și justificat costurile privind materia primă, accesorii, personalizare, manoperă, ambalare și transport, cost unitar estimat și total Estimat. De asemenea, justificarea a fost făcută de către ofertantul câștigător prin raportare la politica internă de prețuri, procesul de producție, capacitatea de producție și experiența, indice de inflație și fluctuațiile prețurilor materiei prime și a creșterilor de salarii anunțate pe termen scurt/mediu etc. De asemenea, având în vedere prevederile de la art. 222 alin (2) lit. d) – f) din Legea nr. 99/2016, societatea ... a declarat că respectă prevederile prevăzute la art. 64 alin. (1) din Legea nr. 99/2016 și la art. 232 din Legea nr. 99/2016, precum și faptul că nu beneficiază de ajutor de stat, aspecte necontestate de către ... cu ocazia formulării contestației. Față de cele de mai sus, entitatea contractantă susține că, pe aspectele anterior enumerate, societatea contestatoare face afirmații generale și nu aduce argumente prin care să demonstreze că justificarea societății ... cu privire la clarificarea prețului neobișnuit de scăzut nu este conformă, criticile în cauză nefiind probate. Pe de altă parte, susține entitatea contractantă, ofertantul desemnat câștigător, pe lângă informațiile din răspunsul la clarificare, a prezentat și dovezi pe care a ales să le structureze, sub formă de explicații și tabelară, pentru a demonstra că îndeplinește condițiile de la literele a) - f) ale art. 222 alin. (2) din Legea nr. 99/2016. În opinia entității contractante, nu are relevantă dacă dovezile se regăsesc în documente separate sau sunt incluse într-un singur document atâta timp cât ofertantul câștigător justifică prețul ofertat. În concluzie, entitatea contractantă afirmă că ofertantul declarat câștigător a detaliat în cadrul propunerii financiare fiecare element de cost, astfel cum i-a fost solicitat de către entitatea contractantă, acestea fiind corelate cu activitățile (elementele) din propunerea tehnică specificate în caietul de sarcini, demonstrând că are capacitatea de a executa contractul, în mod corespunzător. De asemenea, precizează că a analizat/verificat răspunsul la clarificarea emisă de către ... din data de 30.09.2024, prin raportare la dispozițiile art. 142 alin. (1) și (2) din HG nr. 394/2016, în ceea ce privește costurile prezentate în tabel raportat la cerințele din caietul de sarcini, respectiv: compoziție țesătură, gramaj țesătură, culoare țesătură și toate instrucțiunile constructive ale produselor. În acest sens, entitatea contractantă afirmă că ,,este o noutate să constate că în cele 15/17 pagini ale contestației cu privire la prețul neobișnuit de scăzut, contestatoarea nu a adus niciun contraargument referitor la costurile practicate, la calitate, soluțiile adoptate, Pagina 10 din 21

§ 18

fundamentarea economică etc., față de explicațiile și dovezile din clarificarea ... privind prețul neobișnuit de scăzut (...) pentru care consideră că elementele/costurile ... precizate în clarificare nu sunt rezultatul liberei concurențe’’, în condițiile în care societatea contestatoare a avut acces integral la dosarul achiziției deoarece societatea ... nu a depus declarație privind confidențialitatea ofertelor tehnice și financiare. Or, în aceste condiții, susține entitatea contractantă, societatea contestatoare nu a avut nici un impediment în fundamentarea prezentei contestații, conform art. 11 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Prin urmare, în opinia entității contractante, solicitarea contestatoarei de a detalia motivele de nelegalitate a actelor atacate ulterior luării la cunoștință, în fața Consiliului, nu poate fi admisă, raportat la art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care menționează că ,,este inadmisibilă prezentarea de noi motive de contestare și/sau formularea unor noi capete de cerere pe calea concluziilor scrise sau orale ori a precizărilor la contestație ulterior termenului legal de formulare a acesteia’’. De asemenea, entitatea contractantă precizează că formularea unei contestații în cadrul procedurilor de atribuire are ca scop invocarea și dovedirea unui act nelegal pentru motive de nelegalitate pe care contestatoarea le cunoaște în concret la momentul redactării și depunerii acesteia, iar societatea contestatoare nu și-a îndeplinit obligația de motivare a contestației în termenul legal, cu argumente concrete, iar completarea motivelor, pe calea concluziilor scrise ulterior depunerii contestației, contravine dispozițiilor art. 10 lit. f), g) coroborat cu art. 21 alin. (3) din Legea nr. 101/2016. Un alt aspect menționat de către entitatea contractantă se referă la jurisprudența invocată de către contestatoare, în senul că aceasta nu prezintă relevanță pentru speța de față deoarece cerințele entităților contractante nu coincid. Față de susținerile contestatoarei: „Totodată, în considerarea faptului că entitatea contractantă a transmis ofertantului clarificări referitoare la justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut, apreciem că la acest moment nu mai poate fi permisă transmiterea unei noi solicitări de clarificări, prin care să se accepte completarea informațiilor și prezentarea documentelor doveditoare”, aceasta afirmă că societatea contestatoare se erijează în instanță de judecată, Consiliul fiind instanța competentă să decidă măsurile concrete pe care să le adopte entitatea contractantă, în situația în care dispune reevaluarea ofertelor. În concluzie, entitatea contractantă solicită respingerea criticilor față de propunerea financiară din oferta desemnată câștigătoare, prin raportare la toate documentele care dovedesc îndeplinirea cerințelor din cadrul documentației, astfel cum este specificat și în cadrul proceselor- Pagina 11 din 21

§ 19

verbale ale comisiei de evaluare, precum și a dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 99/2016, art. 142 alin. (1) și (2) din HG nr. 394/2016. Cu privire la critica societății contestatoare potrivit căreia „oferta ... se impunea a fi declarată ca neconformă, în temeiul prevederilor art. 143 alin. (3) lit. a din HG nr. 394/2016, cu motivarea că acesta nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini privind greutatea materialului”, entitatea contractantă precizează că a cerut ofertantului desemnat câștigător, prin adresa nr. 2841/19.09.2024, să clarifice ,,neconcordanța privind grosimea materialului precizată în propunerea tehnică și raportul de încercare nr. 556/24.07.2024 având în vedere: Cerința din caietul de sarcini, cap. 3.2.1, in care se solicită o greutate a materialului de 179 gr/mp +/- 2% variație pentru produsele sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă; Mențiunile dvs. din propunerea tehnică, unde precizați faptul că materialul folosit pentru produsele de mai sus are o greutate de 179 gr/mp; Raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, în care apare o greutate de 184 gr/mp (incertitudine +/-1,36%), vă solicităm să clarificați neconcordanța dintre cele două documente’’. La solicitarea de mai sus, cu privire la neconcordanța sesizată între documentele depuse pentru specificațiile tehnice ale materialului folosit pentru produsele sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă, ofertantul în cauză a răspuns după cum urmează: „Mențiunea noastră din propunerea tehnică este conformă specificațiilor agreate cu producătorul de țesătură (conform fișei tehnice atașate) prin care s-a agreat realizarea unei țesături de 179 gr/mp cu o variație la producție de (+/- 2%), ceea ce stabilește un interval de referință între 175.42gr/mp și 182.58 gr/mp. Mostra realizată pentru procedurile de testare are rezultatul de 184gr/mp cu o incertitudine de +/-1.36, ceea ce înseamnă că țesătura poate avea între 181.49gr/mp (interval aflat în intervalul de variație a țesăturii declarate de 179gr/mp) și 186.50gr/mp. Mențiunea din propunerea tehnică de 179 gr/mp cu variantă de +/- 2% este conformă raportului de testare nr. 556/24.072.2024 de 184 gr/mp cu variația de 1.36%. Diferența de 5 gr/mp dintre propunerea tehnică și raportul de evaluare este formată din combinarea celor 2 procente de variațiune (de 2%> și 1.36%) aferente celor două documente. Dorim să menționăm Comisiei de Evaluare că în industria textilă există întotdeauna variațiuni de 1-3% la gramaje, mai ales la țesături subțiri de sub 200 gr/mp”. Față de răspunsul ofertantului desemnat câștigător, entitatea contractantă afirmă că a considerat explicațiile concludente, cu mențiunea că a analizat și calculul prezentat de către societatea ..., și a considerat că se încadrează în cerințele caietului de sarcini privind greutatea materialului de 179 gr/mp cu o variație la producție de (+/- 2%), sens în care arată că mențiunile ofertantului câștigător din Pagina 12 din 21

§ 20

propunerea tehnică potrivit cărora materialul folosit pentru produse are o greutate de 179 gr/mp (+/- 2%) și precizările din raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, în care apare o greutate de 184 gr/mp (incertitudine +/- 1,36%) sunt conforme cu cerințele caietului de sarcini, după cum urmează: 179 g/mp cu o variație la producție de +/- 2% intervalul este 175.42g/mp și 182.58 g/mp; 184 g/mp cu o variație la producție de +/-1,36% intervalul este 181.49g/mp si 186.50g/mp. Astfel, variația minimă a mostrei de 181,49 g/mp se încadrează în variația maximă de 182.58 g/mp cerută în caietul de sarcini. În aceste condiții, entitatea contractantă solicită Consiliului să respingă și criticile contestatoarei referitoare la faptul că oferta desemnată câștigătoare nu îndeplinește cerințele caietului de sarcini privind greutatea materialului. Prin adresa nr. ..., în temeiul dispozițiilor art. 611 alin. (2²) din Legea nr. 101/2016, Consiliul i-a solicitat contestatoarei să transmită dovada constituirii cauțiunii în cuantum de 31.964,00 lei. De asemenea, a solicitat acesteia și actul/actele atacat/atacate și dovada luării la cunoștință de acesta/acestea. Prin corespondența înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69346/30.10.2024, societatea ... a transmis la dosarul cauzei, în original, recipisa de consemnare nr. 210701885/1 din 24.10.2024, în valoare de 31.964,00 lei, emisă de CEC BANK – Sucursala Victoria. Prin adresa nr. 3275/25.10.2024, înregistrată la C.N.S.C cu nr. 68535/28.10.2024, autoritatea contractantă a înaintat documentele necesare soluționării contestației. Conform solicitării din cadrul contestației, prin adresa nr. ..., Consiliul a transmis contestatoarei invitația de a studia dosarul constituit la C.N.S.C., termenul acordat pentru depunerea eventualelor concluzii scrise fiind data de 13.11.2024. Delegatul contestatoarei s-a prezentat în data de 11.11.2024 la sediul instituției și, în urma studierii dosarului cauzei, a obținut și fotocopiile dorite, astfel cum rezultă din documentele aferente dosarului cauzei. Până la data emiterii prezentei decizii, contestatoarea nu a transmis concluzii scrise. Din documentele depuse la dosarul cauzei și din susținerile părților, Consiliul reține următoarele: ..., în calitate de entitate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin „licitație deschisă”, pe loturi, în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect: „Achiziția de uniforme de serviciu pe loturi”, cod CPV 18222100-2 (Rev. 2), publicând, în S.E.A.P., anunțul de participare nr. .... Conform mențiunilor de la pct. II.1.4) Descrierea succintă ,,Achiziția de uniforme de serviciu, pe loturi: Lot 1 – Uniforme de serviciu pentru Serviciul Planificare și Asistență Pasageri – Protocol’’. Pagina 13 din 21

§ 21

În cadrul anunțului de participare, entitatea contractantă a menționat la pct. II.1.5) că valoarea totală estimată este cuprinsă în intervalul 2.768.079 lei și 4.782.815 lei, fără T.V.A.; valoarea estimată aferentă lotului nr. 1 situându-se în intervalul 1.075.100 lei – 1.273.500 lei fără T.V.A. Potrivit mențiunii de la pct. II.2.5) criteriul de atribuire stabilita a fost „prețul cel mai scăzut”. Conform informațiilor din conținutul procesului – verbal nr. 53.2_Lot 1/02.08.2024, pag. 214 – 218, pentru lotul nr. 1, au depus oferte următorii operatori economici: societatea ... și societatea .... Ulterior evaluării ofertelor, potrivit mențiunilor din raportului procedurii nr. 53.6_Lot 1/09.10.2024, pag. 256 – 258, oferta depusă de către societatea ... s-a clasat pe locul II, iar oferta depusă de către societatea ... s-a clasat pe locul I, fiind declarată câștigătoare pentru lotul nr. 1. Decizia de mai sus a fost transmisă societății ... prin adresa nr. 3111/10.10.2024, pag. 259, emisă de către entitatea contractantă. În urma luării la cunoștință a conținutului aferent, societatea ... a formulat contestația dedusă soluționării solicitând cele menționate în partea introductivă. Analizând conținutul dosarului cauzei, Consiliul constată că societatea ... a transmis recipisa de consemnare a cauțiunii cu nr. 210701885/1 din 24.10.2024 din care rezultă consemnarea cauțiunii în cuantum legal, pe seama și la dispoziția C.N.S.C, corespunzător dosarului nr. .... Examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul constată următoarele: Referitor la fondul cauzei, Consiliul are în vedere dispozițiile art. 19 alin. 1) din Legea nr. 101/2016, conform cărora ,,La cerere, părţile cauzei au acces la documentele dosarului constituit la Consiliu, în aceleaşi condiţii în care se realizează accesul la dosarele constituite la instanţele de judecată potrivit prevederilor Legii nr. 134/2010, republicată, cu modificările ulterioare, cu excepţia documentelor pe care operatorii economici le declară şi probează ca fiind confidenţiale, întrucât cuprind, fără a se limita la acestea, secrete tehnice şi/sau comerciale, stabilite conform legii, iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime ale operatorilor economici, în special în ceea ce priveşte secretul comercial şi proprietatea intelectuală’’, în aplicarea cărora, prin adresa nr. … a invitat societatea contestatoare să studieze dosarul cauzei. Conform probelor existente la dosarul cauzei, contestatoarea s-a prezentat la sediul C.N.S.C. în data de 12.11.2024, unde a studiat dosarul cauzei și a primit copiile solicite. Până la data soluționării dosarului cauzei, contestatoarea nu a transmis concluzii scrise. Preliminar analizării aspectelor sesizate de către contestatoare, Consiliul apreciază că este de remarcat faptul că documentația de Pagina 14 din 21

§ 22

atribuire, alcătuită din fișa de date, caietul de sarcini (părțile tehnice), formularele necesare și modelul contractului de achiziție, la care se adaugă clarificările postate în S.E.A.P., prin faptul că au depus ofertă, au fost acceptate de către operatorii economici participanți, drept pentru care toate prevederile acesteia și-au consolidat forța obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât și pentru operatorii economici participanți la procedura de atribuire. În acest sens, referitor la critica contestatoarei privind propunerea financiară aparținând societății ..., Consiliul reține că la pct. IV.4.2 Modul de prezentare al propunerii financiare din fișa de date a achiziției s-au precizat următoarele: ,,Ofertantul va elabora Propunerea financiară astfel încât aceasta să furnizeze toate informațiile solicitate cu privire la preț. Ofertanții trebuie să prezinte Formularul 9 (Formular de ofertă), care reprezintă elementul principal al propunerii financiare și care se va evalua în conformitate cu HG nr. 394/2016. Propunerea financiară va conține prețul maxim ofertat, incluzând toate cheltuielile necesare îndeplinirii tuturor cerințelor prevăzute în Caietul de Sarcini. Formularul de ofertă va fi însoțit de Anexa cu prețurile unitare și cantitățile minime și maxime pentru fiecare reper ofertat, așa cum a fost solicitat în caietul de sarcini (…) Prețul stabilit în baza ofertei și consemnat în formularul de ofertă reprezintă prețul la care ofertantul se angajează să îndeplinească obiectul acordului-cadru, corespunzător cerințelor din caietul de sarcini. Evaluarea ofertelor se va realiza prin compararea propunerilor financiare totale. În cazul nerespectării acestor condiții și cerințe, propunerea financiară va fi respinsă ca inacceptabilă, în conformitate cu art. 228, alin. 4) din legea 99/2016. Entitatea contractantă are dreptul de a solicita ofertanților informații suplimentare considerate semnificative pentru evaluarea corespunzatoare a propunerii financiare (...)’’. Din verificarea propunerii financiare aparținând societății ..., pag. 132, Consiliul reține că aceasta este în valoare de 620.250 lei fără T.V.A., iar prin raportare la valorea estimată a lotului nr. 1 (1.273.500 lei fără T.V.A.), reprezintă 48,70%. Față de cele de mai sus, Consiliul va lua în considerare ca fiind relevante dispozițiile art. 222 alin. 1) și 2) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, conform cărora ,,În cazul unei oferte care are un preţ sau cost aparent neobişnuit de scăzut în raport cu lucrările, produsele sau serviciile care constituie obiectul contractului sectorial/acordului-cadru care urmează a fi atribuit/încheiat, entitatea contractantă are obligaţia de a solicita ofertantului care a depus o astfel de ofertă clarificări cu privire la preţul sau costul propus; 2) Clarificările prevăzute la alin. (1) se pot referi în special la: a) fundamentarea economică a modului de formare a preţului, prin raportare la procesul de producţie, serviciile furnizate sau metodele de construcţie utilizate; b) soluţiile tehnice adoptate şi/sau orice condiţii deosebit de favorabile de Pagina 15 din 21

§ 23

care beneficiază ofertantul pentru furnizarea produselor sau a serviciilor ori executarea lucrărilor; c) originalitatea lucrărilor, produselor sau serviciilor propuse de ofertant; d) respect.tarea obligaţiilor prevăzute la art. 64 alin. (1); e) respectarea obligaţiilor prevăzute la art. 232; f) posibilitatea ca ofertantul să beneficieze de un ajutor de stat’’. De asemenea, art. 142 alin. 4) din H.G. nr. 394/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/acordului-cadru din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale prevede că ,,În sensul prevederilor art. 222 alin. (1) din Lege, o ofertă prezintă un preţ aparent neobişnuit de scăzut în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 80% din valoarea estimată a contractului respectiv’’. Aplicând normele juridice anterior invocate, entitatea contractantă, prin adresa nr. 29408/26.09.2024, pag. 278, a solicitat societății ... următoarele clarificări: ,,în temeiul art. 222 alin. 1) din Legea nr. 99/2016 (...) coroborat cu art. 142 alin. 4) din HG 394/2016 (...) să depuneți justificarea prețului neobișnuit de scăzut’’. La solicitarea de mai sus, societatea ... a răspuns prin adresa emisă în data de 30.09.2024, pag. 279 – 280, astfel: ,,(...) Compania noastră fiind specializată pe furnizarea și producția de Echipamente Individuale de Protecție ori Uniforme de lucru încă din 2016 am reușit să construim o rețea de furnizori cu care lucrăm pentru toate proiectele noastre, iar astfel beneficiem de oferte financiare competitive pentru piața locală. Conform politicii interne de prețuri pentru procedurile de atribuire din SEAP există o grilă de adaosuri comerciale pe care le utilizăm în funcție de valoarea totală a procedurii cât și în funcție de capacitatea noastră de a putea oferta integral loturile dintr-un anunț de atribuire. În cazul de față s-a optat pentru o arie a adaosului comercial de aproximativ 25% calculat la costul final de producție/achiziție. Politica companiei noastre este de a securiza contracte pe termen lung, cu marje scăzute, de furnizare de echipamente individuale de protecție pentru a putea asigura o siguranță și o constanță din punct de vedere cashflow financiar și predictibilitatea din punct de vedere al încasărilor și vânzărilor în detrimentul contractelor pe termen scurt cu marje ridicate. Ținând cont de capacitatea noastră de producție și experiența de peste 8 ani în industrie și tipologia clienților noștri, ne-am dezvoltat o serie de colaboratori internaționali pentru aprovizionare necesară pentru un proiect de anvergura celui în desfășurare pentru C.N.A.B. Garantăm pe această cale toată perioada contractului de 24 luni continuitatea pe țesătură, aceasta fiind realizată pe comanda UE conform specificațiilor din caietul de sarcini aferent. Se poate asigura astfel același nivel de calitate și aspect vizual al produselor livrate pe toată durata acordului cadru, fără să fim puși în fața unei situații de lipsă de țesătură ori de Pagina 16 din 21

§ 24

schimbare a calității acesteia în cazul unei țesături de distribuție. Calitatea produselor (materie primă, manoperă, tipar) o să poată fi analizată la momentul livrării seriei zero, livrare ce va avea loc în maxim zile lucrătoare de la semnarea primului contract subsecvent al acordului – cadru, cu titlu gratuit. Conform tabelului mai jos prezentat, detaliem în limita confidențialității ce ține de consumuri, tipare și salarii/costuri de manoperă alocate per produs costurile totale ale fiecărui produs ofertat; se observă astfel că toate cotațiile sunt bazate pe solicitările din caietul de sarcini, respectiv compoziție țesătură, gramaj țesătură, culoare țesătură și toate instrucțiunile constructive ale produselor. Menționăm și faptul că în toate costurile de mai sus a fost inclus un indice intern de inflație și fluctuație a prețurilor materiei prime și a creșterilor de salarii anunțate pe termen scurt/mediu astfel încât să putem garanta fără nicio excepție menținerea prețurilor, calității și termenelor de livrare agreate prin caietul de sarcini’’. De asemenea, din analiza tabelului prezentat în conținutul adresei de răspuns, societatea în cauză a prezentat pentru toate produsele care fac obiectul lotului nr. 1 (cămașă damă mânecă lungă; cămață damă mânecă scurtă; cămașă bărbat mânecă lungă; cămașă bărbat mânecă scurtă; sacou damă; sacou bărbat; pantaloni damă; pantaloni bărbat; fustă damă; vestă damă; pardesiu bărbat; pardesiu damă; cravate; eșarfe) următoarele informații: denumire produs; culoare, compoziție fibre; gramaj; cantitate; cost material prima; cost accesorii; cost personalizare; cost manoperă; cost ambalare și transport; cost unitar estimate; cost total estimate. Față de cele de mai sus, Consiliul va respinge, ca nefondate, alegațiile contestatoarei potrivit cărora informațiile de mai sus ar fi ,,simple susțineri cu privire la prețul ofertei, fără a fi prezentate și documente edificatoare în acest sens, nu pot fi considerate a fi de natură a demonstra că ofertantul în cauză poate susține realitatea prețului ofertat’’, deoarece valorile respective reprezintă chiar structura pe baza căruia s-a calculat costul unitar al fiecărui produs. Pe acest aspect, Consiliul reține că deși contestatoarea a studiat integral dosarul achiției, inclusiv oferta desemnată câștigătoare, atât la sediul autorității contractante, în data de 15.10.2024, conform procsului – verbal nr. 3146/15.10.2024, pag. 324, cât și la sediul C.N.S.C., în data de 12.11.2024, nu a fost în măsură să precizeze, în concret, de ce anume costurile în cauză ,,nu sunt rezultatul liberei concurențe și care nu pot fi justificate’’. De altfel, în privința propunerii financiare în cauză, societatea contestatoare se rezumă doar la redarea de jurisprudență, fără a prezenta probe care să susținî afirmațiile sale generice, aspect contrar dispozițiilor art. 249 – Sarcina probei din Codul de procedură civilă, Pagina 17 din 21

§ 25

potrivit cărora: „Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege”. Interpretarea normei juridice mai sus invocată are la bază raționamentul juridic potrivit căruia ,,Instanţa de judecată [în cazul de față CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR] nu se poate substitui părţilor şi nu poate proceda la îndreptarea unor acţiuni defectuos formulate (...) Rolul activ al judecătorului trebuie înţeles în contextul asigurării unui echilibru cu celelalte două principii ale procesului civil: al disponibilităţii şi contradictorialităţii, tocmai în respectarea acestui echilibru judecătorul nu are posibilitatea de a se substituii părţii în invocarea unor apărări sau administrarea de probe (...)’’. În același sens, este și jurisprudența europeană (cauza C290/07), care subliniază importanța motivării acțiunii (în cazul de față al contestației deduse soluționării), astfel: ,,(...) Motivul se limitează în fapt la șase rânduri de text și nu conține niciun element nou față de cele deja prezentate în cadrul susținerii celorlalte motive. Este evident că un motiv formulat astfel nu poate fi admis, întrucât nu este susținut de niciun argument. Aceasta cu atât mai mult cu cât existența unei denaturări trebuie să fie demonstrată de recurent întrun mod destul de precis, indicânduse cu exactitate elementele care ar fi fost denaturate și dovedinduse erorile de evaluare pe care lear fi comis’’, autoritatea contractantă. Prin urmare, Consiliul va respinge, ca nefodată, critica contestatoarei față de propunerea financiară aparținând societății .... Următoarea critică a contestatoarei se referă la propunerea tehnică aparținând societății ..., în sensul că aceasta ,,nu ar îndeplini cerințele din caietul de sarcini privind greutatea materialului’’. Față de acest aspect, Consiliul reține că la pct. IV.4.1 Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date a achiziției, se precizează că ,,Propunerea tehnică (…) va include: Declarația de asumare a tuturor cerințelor și obligațiilor din caietul de sarcini, respectiv Formularul 10; Declaratie privind asumarea termenului de livrare, conform cerintelor din Caietul de Sarcini; Declaratie privind termenul de inlocuire a produselor defecte, conform cerintelor din Caietul de Sarcini; Declaratie privind termenul de garantie al produselor ofertate, conform cerintelor din Caietul de Sarcini; Fisele tehnice emise de producator ale produselor ofertate, insotite de fotografii/schite (…)’’, în timp ce la pct. 3.2.1 Produse solicitate din caietul de sarcini, pag. 9 – 33, pentru produsele: sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă, la rubrica ,,specificații tehnice sau cerințe de performanță/funcționale minime’’ se precizează următoarele: ,,Greutate: 260 grame/ml – 179 grame/mp ±2% variație’’. Pagina 18 din 21

§ 26

Din analiza propunerii tehnice aparținând societății ..., pag. 106 – 131, Consiliul reține că în fișele tehnice ale articolelor de îmbrăcăminte «sacou damă, sacou bărbați, pantalon femei, pantalon bărbați, fustă și vestă» al căror producător este chiar societatea în cauză, se menționează: ,,Greutate: 260 g/ml echivalent a 179 g/mp’’. De asemenea, pentru produsele respective, societatea ..., în scopul asigurării că acestea respectă atât cerințele caietului de sarcini cât și legislația în vigoare, a prezentat atât certificatul de conformitate nr. 24- 81/16.07.2024, cât și declarația pe proprie răspundere. În anexa propunerii tehnice în cauză se regăsește și raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, emis de către Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Textile și Pielărie – București, pag. 122 – 124, unde la rubrica ,,Determinarea masei pe unitatea de suprafață’’ se precizează următoarele: ,,184 g/m² (incertitudine de măsurare a metodei: ±1,36%’’. Referitor la aspectele de mai sus, Consiliul va lua în considerare că entitatea contractantă, cu respectarea art. 221 alin. 1) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale, conform căruia ,,În cazul în care informaţiile sau documentele prezentate de către operatorii economici sunt incomplete sau eronate, ori în cazul în care lipsesc anumite documente, entitatea contractantă are dreptul de a solicita într-un anumit termen ofertanţilor/candidaţilor clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceştia în cadrul ofertelor/solicitărilor de participare, cu respectarea principiilor tratamentului egal şi transparenţei’’, prin adresa nr. 2841/19.09.2024, pag. 261, a solicitat contestatoarei următoarele clarificări: ,,(...) 2. Având în vedere următoarele: Cerința din caietul de sarcini, cap. 3.2.1, în care se solicită o greutate a materialului de 179 gr/mp ±2% variație (...) Mențiunile dvs. din propunerea tehnică, unde precizați faptul că materialul folosit pentru produsele (...) are o greutate de 1797 gr/mp; Raportul de încercare nr. 556/24.07.2024, în care apare o greutate de 184 gr./mp (incertitudine ±1,36%), vă solicităm să clarificați neconcordanța dintre cele două documente’’. La solicitarea de mai sus, societatea ... a răspuns în data de 19.09.2024, astfel: ,,(...) Mențiunea noastră din propunerea tehnică este conform specificațiilor agreate cu producătorul de țesătură (conform fișei tehnice atașate) prin care s-a agreat realizarea unei țesături de 179 gr/mp cu o variație la producție de ±2, ceea ce stabilește un interval de referință între 175.42 gr/mp și 182.58 gr/mp. Mostra realizată pe procedurile de testare are rezultatul de 184 gr/mp cu o incertitudine de +/- 1.36, ceea ce înseamnă că țesătura poate avea între 181.49 gr/mp (interval aflat în intervalul de variație a țesăturii declarate de 179 gr/mp) și 186.50 gr/mp. Mențiunea din propunerea tehnică de 179 gr/mp cu varianta de +/- 2% este conformă raportului de testare nr. Pagina 19 din 21

§ 27

556/24.07.2024 de 184 gr/mp cu variația de 1.36%. Diferența de 5 gr/mp dintre propunerea tehnică și raportul de testare este formată din combinarea celor 2 procente de variațiune (de 2% și 1.36%) aferente celor două documente. Dorim să menționăm comisiei de evaluare că în industria textilă există întotdeauna variațiuni de 1 – 3 % la gramaje, mai ales la țesături subțiri de sub 200 gr/mp. Confirmăm faptul că specificațiile tehnice pentru producția țesăturii stipulează clar gramajul de 179 gr/mp echivalentul a aproximativ 260 gr/ml solicitat prin CS-ul iar documente confirmă acest lucru luând în calcul ambele intervale de variație, iar produsele livrate vor respecta întocmai solicitările din CS’’. De asemenea, adresei de răspuns, societatea în cauză anexat și o fișă tehnică de articol în cuprinsul căreia se menționează: ,,Greutate pe metru pătrat – g 179; Greutate pe metru liniar – g 260’’. Prin urmare, confirm fișei tehnice emise de producător, document obligatoriu de prezentat, valoarea parametrului în cauză este conformă specificației din caietul de sarcini. În aceste condiții, Consiliul consideră relevante și explicațiile furnizate de către entitatea contractantă, cu respectarea principiilor proporționalității și asumării răspunderii consacrat la art. 2 alin. 2) lit. e) și f) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, care, prin punctul de vedere nr. 4822/ 25.10.2024, înregistrat la C.N.S.C. sub nr. 68545/25.10.2024, precizează următoarele: ,,sunt conforme cu cerințele caietului de sarcini, după cum urmează: 179 g/mp cu o variație la producție de +/- 2% intervalul este de 175.42 g/mp și 182.58 g/mp; 184 g/mp cu o variație la producție de +/- 1.36 intervalul este de 181.49 g/mp și 186.50 g/mp. Astfel variația minimă a mostrei de 181.49 g/mp se încadrează în variația maximă de 182.58g/mp cerută în caietul de sarcini’’. De altfel, chiar contestatoarea, în cuprinsul contestației în cauză, precizează că ,,potrivit cerinței documentației, greutatea materialului poate fi de 179 grame/mp +/- 2% variație, ceea ce implică un interval de variație de 175,42 gr/mp – 182,58 gr/mp’’, fapt ce confirmă valorile prezentate de către entitatea contractantă prin punctul de vedere de mai sus. De altfel, contestatoarea a luat la cunoștință de documentul în cauză ca urmare a studiului dosarului cauzei la C.N.S.C., însă ulterior nu a mai formulat concluzii scrise pe acest aspect. Prin urmare, Consiliul va respinge și această critică ca nefondată. Față de aspectele de fapt și de drept mai sus prezentate, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, pentru considerentele evocate în motivare, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ... în contradictoriu cu entitatea contractantă ...,. Pe cale de consecință, va respinge solicitarea de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de ... pentru soluționarea contestației’’. Pagina 20 din 21

§ 28

Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 și poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din același act normativ. CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către societatea ..., cu sediul în ..., având sediul de corespondență ales la ..., din ..., în contradictoriu cu entitatea contractantă ..., cu sediul în localitatea .... Pe cale de consecință, respinge solicitarea de ,,obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor efectuate de ... pentru soluționarea contestației’’. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare, conform dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 101/2016. Președinte, Membru, Membru, ... Redactată în 4 (patru) exemplare originale, conține 20 (douăzeci) pagini Pagina 21 din 21

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.