AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Decizie CNSC 3291/2024

ASOCIEREA HOLTEX GRUP INVEST SRL MADLEV CONS SRL ROMSIM VEST SRL | MECANO BAU TRADING SRL în contradictoriu cu COMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. DRDP CLUJ

Decizia CNSC nr. 3291/C7/3727/3794 din 20.11.2024

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Decizia CNSC nr. 3291/C7/3727/3794 din 20.11.2024

Data din document
2024-11-20
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „ Asigurare versant contra căderilor de pietre sector drum DN67C km 80+500-81+000 partea dreaptă; km 88+500- 89+000 partea dreaptă; km 91+000-91+800 partea stângă; km 102+750- 103+000 partea stângă; km 126+000-127+000 partea dreaptă; km 112+000-114+000 partea dreaptă; km 127+000-128+000 partea stângă”, cod CPV 45262000-1 (Rev. 2), inițiată publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1070681/04.07.2024, s-au solicitat următoarele: a. Anularea, în totalitate, a comunicării nr. 40463 din 18.10.2024 emisă de către autoritatea contractantă prin care i-a fost adus la cunoștință că oferta depusă de către asocierea din care face parte - HOLTEX GRUP INVEST S.R.L., a fost respinsă ca neconformă în temeiul prevederilor 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016; Pagina 1 din 3
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de HOLTEX GRUP INVEST SRL (dosar nr. 3727/2024), în contradictoriu cu autoritatea
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Decizie 3291/2024

Decizie CNSC
An dosar: 2024Înregistrare: 68201, 69104Data înregistrării: 2024-10-24
ContestatorASOCIEREA HOLTEX GRUP INVEST SRL MADLEV CONS SRL ROMSIM VEST SRL | MECANO BAU TRADING SRLCUI 35368430
Autoritate contractantăCOMPANIA NATIONALA DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. DRDP CLUJCUI 16054368

2024_3291_2024_Decizie_3291.pdf, BO2024_3291_2024_BO2024_3291.pdf

Document publicat în registru

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 6.326 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 3291/C7/3727/3794 Data: 20.11.2024 I. Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, datată 24.10.2024, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la CNSC sub nr. 68201/24.10.2024, care formează obiectul dosarului nr. 3727/2024, formulată de HOLTEX GRUP INVEST SRL, cu sediul în orașul Negreşti - Oaş, str. 1 Iunie nr. 23/A, județul Satu Mare, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J30/856/2015, având CUI RO35368430, în calitate de lider al asocierii HOLTEX GRUP INVEST S.R.L. (LIDER) - MADLEV CONS S.R.L. (ASOCIAT 1) - ROMSIM VEST S.R.L. (ASOCIAT 2), reprezentată convențional prin avocat Oltean Florin, împotriva raportului procedurii nr 40460/18.10.2024, a comunicării nr. 40463/18.10.2024, în ceea ce privește declararea ofertei contestatoarei ca neconformă, documente emise de COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ, cu sediul în Cluj- Napoca, str. Decebal nr. 128, județul Cluj în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect „ Asigurare versant contra căderilor de pietre sector drum DN67C km 80+500-81+000 partea dreaptă; km 88+500- 89+000 partea dreaptă; km 91+000-91+800 partea stângă; km 102+750- 103+000 partea stângă; km 126+000-127+000 partea dreaptă; km 112+000-114+000 partea dreaptă; km 127+000-128+000 partea stângă”, cod CPV 45262000-1 (Rev. 2), inițiată publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. CN1070681/04.07.2024, s-au solicitat următoarele: a. Anularea, în totalitate, a comunicării nr. 40463 din 18.10.2024 emisă de către autoritatea contractantă prin care i-a fost adus la cunoștință că oferta depusă de către asocierea din care face parte - HOLTEX GRUP INVEST S.R.L., a fost respinsă ca neconformă în temeiul prevederilor 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016; Pagina 1 din 3

§ 2

b. Anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. 40460 din 18.10.2024, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta depusa de către asocierea din care face parte - HOLTEX GRUP INVEST S.R.L., ca fiind neconformă, respectiv acea de „ANULARE” a achiziției publice desfășurată prin „Licitație publică", în baza prevederilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, având în vedere că nu a fost desemnat nici un câștigător în condițiile în care nici o ofertă nu a fost declarată admisibilă; c. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către asocierea din care parte - HOLTEX GRUP INVEST S.R.L şi ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa urmare a soluţionării prezentei contestaţii. d. Obligarea autorității contractante la achitarea cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial conform dovezilor atașate. II. Prin contestația nr. 5080/28.10.2024, înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 69104/29.10.2024, care formează obiectul dosarului nr. 3794/2024, formulată de către MECANO BAU TRADING S.R.L. cu sediul în localitatea Cluj- Napoca, strada Patriciu Barbu nr. 34, județul Cluj, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J12/301/2012, având CUI RO29705891, reprezentată legal prin Fodor Zoltan-Andras - Administrator, în calitate de ofertant - lider al Asocierii MECANO BAU TRADING - STARBAC VEST, împotriva rezultatului procedurii, emis de către aceeași autoritate contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei sale, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarul nr. 3794/2024, la dosarul nr. 3727/2024. Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de HOLTEX GRUP INVEST SRL (dosar nr. 3727/2024), în contradictoriu cu autoritatea

§ 3

contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ și, pe cale de consecință și cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de 5.000 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de prezenta contestație (onorariu avocat). Respinge, ca nefondată, contestația formulată de MECANO BAU TRADING S.R.L., în calitatea de lider al asocierii MECANO BAU TRADING SRL – STARBAC VEST SRL (dosar nr. 3794/2024), în contradictoriu cu autoritatea contractantă COMPANIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE A INRASTRUCTURII RUTIERE S.A. prin DIRECȚIA REGIONALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI CLUJ. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 34 pagini Pagina 3 din 3

Motivare publicată în buletin

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 105.262 caractere
§ 1

În conformitate cu prevederile art. 12 alin. (1) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. . Data: I. Prin contestația fără număr de înregistrare la emitent, datată 24.10.2024, transmisă prin mijloace electronice (e-mail), înregistrată la CNSC sub nr. (...), care formează obiectul dosarului nr. (...), formulată de (...), cu sediul în (...), înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI (...), în calitate de lider al asocierii (...)reprezentată convențional prin avocat (...), împotriva raportului procedurii nr (...), a comunicării nr. (...), în ceea ce privește declararea ofertei contestatoarei ca neconformă, documente emise de (...) prin (...), cu sediul în (...)în calitate de autoritate contractantă, în vederea atribuirii prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică având ca obiect „ (...)”, cod CPV (...)(Rev. 2), inițiată publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...), s-au solicitat următoarele: a. Anularea, în totalitate, a comunicării nr. 40463 din 18.10.2024 emisă de către autoritatea contractantă prin care i-a fost adus la cunoștință că oferta depusă de către asocierea din care face parte - (...)S.R.L., a fost respinsă ca neconformă în temeiul prevederilor 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016; b. Anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. 40460 din 18.10.2024, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta depusa de către asocierea din care face parte - (...)S.R.L., ca fiind neconformă, respectiv acea de „ANULARE” a achiziției publice desfășurată prin „Licitație publică", în baza prevederilor art. 212 alin.(1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, având în vedere că nu a fost desemnat nici un câștigător în condițiile în care nici o ofertă nu a fost declarată admisibilă; c. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către asocierea din care parte - (...)S.R.L şi ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în Pagina 1 din 34

§ 2

conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa urmare a soluţionării prezentei contestaţii. d. Obligarea autorității contractante la achitarea cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial conform dovezilor atașate. II. Prin contestația nr. (...), înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. (...), care formează obiectul dosarului nr. (...), formulată de către (...)S.R.L. cu sediul în(...), înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. (...), având CUI(...), reprezentată legal prin (...) - Administrator, în calitate de ofertant - lider al Asocierii (...)- (...), împotriva rezultatului procedurii, emis de către aceeași autoritate contractantă și în cadrul aceleiași proceduri de atribuire, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei sale, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Având în vedere dispozițiile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, conform cărora contestațiile formulate în cadrul aceleiași etape a procedurii de atribuire vor fi conexate pentru a se pronunța o soluție unitară, Consiliul urmează să facă aplicarea acestora, conexând dosarul nr. (...), la dosarul nr. (...). Procedura de soluționare în fața Consiliului s-a desfășurat în scris. CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestațiile formulate de către (...) (dosar nr.(...)) și (...)S.R.L. (dosar nr. (...)), împotriva rezultatului procedurii de atribuire. I. Dosar nr. (...). Interesul legitim de a formula contestaţie: (...), în calitate de lider al asocierii (...) – (...)– (...)SRL, a depus în cadrul procedurii de atribuire inițiată de către autoritatea contractantă (...). prin (...), ce face obiectul contestației, o ofertă conformă şi admisibilă, dar prin evaluarea abuzivă realizată de către comisia de evaluare, în totală contradicție cu starea de fapt, și cu prevederile legale în materie de achiziție publică, oferta sa a fost respinsă ca fiind neconformă astfel cum rezultă din cuprinsul comunicării înregistrată de autoritatea contractantă sub nr. 40463 din 18.10.2024, respectiv din cuprinsul raportului procedurii întocmit de către autoritatea contractantă înregistrat sub nr. 40460 din 18.10.2024, dispunându-se totodată anularea întregii proceduri de atribuire având în vedere că nu a fost desemnat nici un câștigător, în condițiile în care nici o ofertă depusă nu a fost declarată admisibilă.

§ 3

În opina contestatorului actele emise de către comisia de evaluare din cadrul autorității contractante contestate prin prezenta contestație au fost emise cu încălcarea prevederilor legale în materia achizițiilor publice. Astfel, autoritatea contractantă, i-a adus la cunoștință prin intermediul comunicării înregistrată sub nr. 40463 din 18.10.2024, faptul că oferta depusă de către asocierea din care face parte, a fost respinsă ca neconformă, reținând în cuprinsul comunicării transmise că oferta a fost respinsă în baza art. 137 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016, fiind declarată neconformă în temeiul prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, deoarece „nu satisface în mod corespunzător cerințele caietului de sarcini" ca urmare a nominalizării unui singur expert pentru ocuparea a două poziții distincte din cadrul categoriei „personal cheie" și nu 2 (doi) experți (câte unul pentru fiecare poziție), decizie pe care o consideră ca nelegală și netemeinică, decizia de respingere ca neconformă a ofertei sale, fiind o decizie abuzivă, arbitrară, luată de către membrii comisiei de evaluare în contradicție cu prevederile legale în materie de achiziție publică.

§ 4

În acest sens, contestatorul consideră că decizia autorității contractante de a respinge ca neconformă oferta sa, încalcă următoarele dispoziții legale: art. 164 din Legea nr. 99/2016, art. 35 și art. 36 alin. (4) și (6) din H.G. nr. 394/2016. După cum se poate constata, autoritatea contractantă nu a prevăzut cerinţele privind personalul calificat în anunţul de participare şi în fişa de date a achiziţiei, ci doar în cuprinsul caietului de sarcini. Potrivit legii, criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise. Aşa cum rezultă de altfel din fişa de date a achiziţiei şi anunţul de participare, autoritatea contractantă nu a solicitat în Secţiunea III.2.3) „Informaţii privind personalul responsabil cu executarea contractului" cerinţe de calificare referitoare la personalul responsabil cu executarea contractului, fiind precizat: „Obligaţie de a preciza numele şi calificările profesionale ale angajaţilor desemnaţi pentru executarea contractului: Nu". Contestatorul precizează că, cerinţa de personal din caietul de sarcini nu este o cerinţă de calificare şi selecţie a cărei neîndeplinire să conducă la respingerea ofertei. În condiţiile în care această cerinţă lipseşte din cuprinsul fişei de date a achiziţiei şi din anunţul de participare, menţiunea din caietul de sarcini privind documentele de calificare pentru personal este o clauză nescrisă care nu poate produce nici un efect şi prin urmare, nu poate fi folosită ca motiv pentru respingerea unei oferte. Nici o ofertă nu poate fi respinsă în mod legal în temeiul unor clauze nescrise, cu atât mai mult cu cât este în responsabilitatea autorității contractante modul în care a fost elaborată documentaţia. Nimic nu oprea autoritatea contractantă să includă în anunţul de participare şi fişa de date, cerinţa de calificare care apare în caietul de sarcini, motiv pentru care, o astfel de cerinţă nu poate fi analizată şi avută în vedere, întrucât este clauză nescrisă potrivit art. 36 alin. (6) din H.G. nr. 394/2016 şi nu poate produce nici un efect. În aceste condiţii cerinţa de personal din caietul de sarcini nu poate fi acceptată ca fiind o cerinţă de calificare şi selecție a cărei neîndeplinire să conducă la respingerea ofertei, având în vedere că această cerinţă lipseşte Pagina 3 din 34

§ 5

din cuprinsul fişei de date a achiziţiei şi din anunţul de participare, motiv pentru care menţiunea din caietul de sarcini privind documentele de calificare pentru personal este o clauză nescrisă care nu poate produce nici un efect şi prin urmare, nu putea fi invocată ca motiv pentru respingerea ofertei depusă de către asocierea din care face parte. În analiza criticilor sale aduse deciziei comisiei de evaluare din cadrul autorității contractante, de a respinge ca neconformă oferta sa, contestatorul solicită să se aibă în vedere şi prevederile art. 181 din Legea nr. 98/2016, respectiv prevederile art. 30 alin. (4) și (6) din H.G. nr. 395/2016, citate. Or, câtă vreme autoritatea contractantă nu a impus prin anunţul de participare vreo cerinţă de calificare privind prezentarea și justificarea de personal calificat pentru execuţia contractului, respectiv experți cheie, ci doar în ceea ce privește justificarea deţinerii/accesului la anumite utilaje, instalaţii şi echipamente tehnice, rezultă că ofertanţii nu aveau obligaţia demonstrării deţinerii acestor resurse, iar, autoritatea contractată nu avea obligaţia verificării acestor aspecte şi pe cale de consecinţă, decizia de respingere a ofertei sale este lipsită de temei legal, respectiv este dată cu încălcarea prevederilor legale specifice în materie de achiziţie publică. În acest sens, contestatorul invocă practica CJUE. Contestatorul menționează că riscul ca în cadrul procedurii să participe şi chiar să câştige procedura un operator economic care nu poate executa în bune condiţii contractul, datorită faptului că în cadrul documentaţiei de atribuire nu au fost impuse participanţilor anumite cerinţe exprese, aparţine autorităţii contractante. Or, câtă vreme autoritatea contractantă nu a impus prin anunţul de participare vreo cerinţă de calificare privind personalul calificat pentru execuţia contractului, respectiv experți cheie - manager de proiect și șef de șantier în vederea executării contractului „Asigurare versant contra căderilor de pietre sector drum DN67C km 80+500-81+000 partea dreapta; km 88+500-89+000partea dreapta; km 91+000-91+800 partea stângă; km 102+750-103+000partea stângă; km 126+000-127+000 partea dreapta; km 112+000-114+000 partea dreapta; km 127+000-128+000 partea stângă" - RELUARE rezultă că operatorii economici nu aveau obligaţia demonstrării deţinerii acestor resurse, iar autoritatea contractată nu avea obligaţia verificării acestor aspecte şi pe cale de consecinţă, nici temei legal de respingere a ofertelor, în lipsa acestor documente. Conform jurisprudenței constatante atât la nivelul CNSC cât și la nivelul instanțelor de judecata, documentaţia de atribuire, aşa cum aceasta este întocmită de autoritatea contractantă, este obligatorie, atât pentru operatorii economici participanţi la procedură, care au obligaţia de a-şi elabora ofertele în conformitate cu prevederile acesteia (art. 123 din H.G. nr. 395/2016), cât şi pentru autoritatea contractantă, aceasta fiind obligată ca, în desfăşurarea procedurii de atribuire, să respecte atât dispoziţiile legale aplicabile în acest domeniu, cât şi prevederile propriei documentaţii de atribuire, care stabileşte regulile ce trebuie respectate de ambele părţi în derularea procesului competitiv. Astfel, spre deosebire de specificaţiile tehnice din caietul de sarcini, care sunt formulate de către autoritatea contractantă în baza principiului asumării răspunderii, atât cerinţele de calificare, cât şi factorii de

§ 6

atribuire, fac obiectul unor justificări care trebuie să se regăsească, conform prevederilor art. 9 alin. (3) din HG nr. 395/2016, în strategia de contractare, înscris care potrivit alin. (1) al normei juridice anterior citate, face obiectul aprobării de către conducătorul autorităţii contractante. Prin urmare, contestatorul consideră că atâta vreme cât nu a fost formulată prin documentaţia de atribuire (în speţă, prin anunţul de participare) o cerinţă de calificare privind deţinerea de personal calificat, respectiv experți cheie, autoritatea contractantă nu avea nici un temei legal pentru respingerea ofertei depusă de către asocierea din care face parte. În acest sens, contestatorul invocă jurisprudența CJUE și arată că potrivit prevederile legale specifice în materie de achiziție publică, autoritatea contractantă are posibilitatea de a solicita operatorilor economici să facă dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin solicitarea prezentării de înscrisuri de natura celor prevăzute la art. 179 lit. c) din Legea nr. 98/2006, cum sunt şi cele referitoare la experți cheie, într-una din următoarele două modalităţi alternative: - fie ca cerinţă de calificare, situaţie în care ar fi fost aplicabile prevederile art. 181 din Legea nr. 98/2016 potrivit cărora „Criteriile privind capacitatea şi cerinţele minime solicitate pentru îndeplinirea acestora, împreună cu mijloacele de probă corespunzătoare, sunt prevăzute în anunţul de participare", respectiv prevederile art. 30 alin. (4) din H.G. nr. 395/2016 care stabilesc faptul că locul în care trebuie menţionate criteriile de calificare impuse de către autoritatea contractantă este anunţul de participare/simplificat/de concurs iar, potrivit alin. (6) al aceleiaşi norme juridice: „Criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise"; - fie ca factor de evaluare, situaţie reglementată la art. 187 alin.(5) lit. b) din Legea nr. 98/2016, potrivit căruia „Factorii de evaluare prevăzuţi la alin. (4) pot viza, printre altele: „(...) b) organizarea, calificarea și experienţa personalului desemnat pentru executarea contractului, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului calitativ de executare a contractului”. În acest sens, contestatorul invocă prevederile art. 32 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016, care stipulează faptul că „ (3) În aplicarea art. 187 alin. (3) lit.c) și d) din Lege, în cazul în care calitatea personalului ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit are un impact semnificativ asupra nivelului de executare și a rezultatului acestuia, factorii de evaluare a ofertelor se pot referi şi la organizarea/calificarea şi/sau experienţa respectivului personal" şi cele ale alin. (4) al aceleiaşi norme juridice, potrivit cărora „(4) Autoritatea contractantă nu poate folosi organizarea/calificarea și/sau experienţa personalului desemnat pentru a efectua activităţile contractului, respectiv cel precizat la alin. (3), ca parte a procesului de calificare şi selecţie în cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract”. Astfel, contestatorul susține că autoritatea contractantă a încălcat şi aceste din urmă prevederi legale, respectiv prevederile art. 32 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 395/2016, în condiţiile în care a punctat în cadrul criteriului de Pagina 5 din 34

§ 7

atribuire calitatea/organizarea/calificarea sau experienţa „Responsabilului de Proiect”, însă totodată a utilizat această experiență a acestui personal calificat și ca cerinţă de calificare, astfel cum rezultă din cuprinsul motivării comisiei de evaluare de respingere ca neconformă a ofertei depusă de către (...)S.R.L., cu atât mai mult cu cât astfel cum a arătat şi mai sus, aceste cerinţe de calificare au fost incluse, doar în cuprinsul caietului de sarcini, fără a fi preluate şi în anunţul de participare, situaţie în care devin aplicabile și prevederile art. 30 alin. (6) din H.G. nr. 395/2016, potrivit cărora „Criteriile de calificare și criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă și care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise". Chiar dacă s-ar aprecia că în ceea ce privesc mențiunile privitoare la personalul calificat/expert cheie - manager de proiect a fost utilizat ca și criteriu de atribuire - însă a fost utilizat și ca, criteriu de selecție conform motivării respingerii ofertei depuse aspect care contravine prevederilor legale, în ceea ce privesc mențiunile legate de celălalt expert cheie, respectiv șef de șantier cu specializarea execuție lucrări de drumuri, nu se regăsește în anunțul de participare în calitate de criteriu de atribuire și nici în calitate de criteriu de calificare/selecție, motiv pentru care eventuala neîndeplinire a acestei cerințe nu poate avea incidenţă asupra conformităţii atribuirii contractului, în temeiul dispoziţiilor legale menționate, sens în care autoritatea contractantă nu avea obligaţia verificării acestora şi nici dreptul de a respinge oferta asocierii (...), în cazul nedepunerii înscrisurilor referitoare la disponibilitatea acestor resurse. De altfel, contestatorul precizează că în acest sens, sunt şi deciziile identificate la nivelul CNSC cât şi al instanțelor de judecată, respectiv chiar la nivelul CJUE, argumetele acestei din urma instanțe fiind de altfel preluate în cuprinsul soluţiilor pronunţate cu ocazia soluţionarii contestațiilor formulate de către diverşi operatori economici împotriva deciziilor autoritaţii contractante de respingere ca neconforme a ofertelor depuse pentru nerespectarea cerințelor de calificare impuse doar prin caietul de sarcini. În acest sens se invocă practica CJUE. În condiţiile în care autoritatea contractantă, a ales să nu formuleze nicio cerinţă de calificare cu privire la personalul calificat expert cheie „SEF ȘANTIER”, contestatorul precizează că aceasta nu mai poate reveni asupra deciziei sale, în etapa de evaluare a ofertelor, în sensul verificării unor cerinţe de calificare care nu se regăsesc în anunţul de participare, iar astfel menţiunile din caietul de sarcini cu privire la acest personal calificat, nu pot reprezenta cerinţe de calificare, a căror verificare să cadă în sarcina membrilor comisiei de evaluare, ci, reprezintă cerinţe de executare a contractului, a căror respectare intră în obligaţia ofertantului desemnat câştigător. În ceea ce priveşte exercitarea, în etapa de evaluare a ofertelor, a unei constrângeri în îndeplinirea unor condiţii legate de executarea contractului, contestatorul invocă practica CJUE. În cauza de faţă, menţiunile cu privire la expertul cheie șef de șantier cu specializarea execuţie lucrări de drumuri, nu este prevăzută în anunţul de participare, în calitate de criteriu de calificare/selecţie, motiv pentru care,

§ 8

eventuala neîndeplinire a acestuia nu are incidenţă asupra conformităţii atribuirii contractului cu dispoziţiile legale, astfel că autoritatea contractantă nu avea obligaţia verificării acesteia şi nici dreptul de a respinge oferta depusă de către asocierea (...) în cazul nedepunerii înscrisurilor referitoare la disponibilitatea acestor resurse. Contestatorul solicită Consiliului să aibă în vedere faptul că, chiar şi în situaţia în care cerinţele impuse prin caietul de sarcini în sensul asigurării de personal calificat pentru poziţia de „Manager de proiect” şi „Şef de Şantier” cu specializarea execuţie lucrări de drumuri ar fi valabile şi obligatorii pentru ofertanţi, astfel cum a arătat şi cu ocazia răspunsului la solicitarea de clarificări transmisă de către comisia de evaluare, pentru justificarea nominalizării în cadrul propunerii tehnice a dlui Gogă Emanuel Constantin, atât pentru poziţia de „Manager de proiect" cât şi pentru poziţia de „Şef de Şantier", consideră că o astfel nominalizare „NU” contrazice prevederile caietului de sarcini întrucât numirea unui „Manager de proiect" şi „Şef şantier", care să nu fie una şi aceeaşi persoană, nu se regăseşte în mod explicit, că o obligaţie/constrângere obiectivă enunţată anterior şi solicitată fără echivoc de către autoritatea contractantă prin prevederile caietului de sarcini general - Anexa 1 „Personalul Antreprenorului" (pag.52) – „Ofertantul are obligaţia să asigure cel puțin următorul personal calificat pentru execuţia prezentului contract [...]", Instrucţiunile pentru ofertanţi (pag. 23) şi Formularul nr.8. Privitor la „managerul de proiect", autoritatea contractantă a solicitat să existe o nominalizare care să îndeplinească acest rol, adică acest rol „să existe nominalizat în cadrul acestui obiectiv de lucrări şi să fie preluat/asumat de personal cu experienţă [...] deţinută în cadrul a cel puţin două contracte de execuţie şi/ sau proiectare şi execuţie lucrări de construcţie nouă şi/ sau modernizare şi/ sau lărgire şi/ sau consolidare autostrăzi şi/sau drumuri expres şi/sau drumuri naţionale şi/sau drumuri judeţene [...]”. Privitor la „şeful de şantier", autoritatea contractantă a solicitat să existe o nominalizare care să îndeplinească acest rol, adică acest rol „să existe în cadrul acestui obiectiv de lucrări şi să fie preluat/asumat de personal cu experienţă [...] deţinută în cadrul a cel puţin un contract de execuţie şi/ sau proiectare şi execuţie lucrări de construcţie nouă şi/ sau modernizare şi/ sau lărgire şi/ sau consolidare autostrăzi şi/sau drumuri expres şi/sau drumuri naţionale şi/sau drumuri judeţene [...]”. În acest sens, contestatorul citează prevederile art. 2 lit. b) și art. 3 alin. (1) al Instrucţiunii nr.1/2017 ANAP. De asemenea, contestatorul susține că în domeniul achiziţiilor publice şi al construcţiilor din România, legislaţia nu prevede în mod explicit o lege care să oblige antreprenorul să angajeze atât un manager de proiect, cât şi un şef de şantier. Contestatorul invocă prevederile Legii nr. 98/2016 și Legii nr.10/1995. Conform Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, aceasta stabileşte necesitatea existenţei unui șef de șantier (conducător de lucrări) calificat şi atestat pentru supravegherea lucrărilor pe şantier. Această persoană trebuie să aibă cunoştinţele şi calificările necesare pentru a se asigura că lucrările sunt executate conform standardelor şi normelor tehnice. Pagina 7 din 34

§ 9

Totodată, managerul de proiect trebuie să asigure coordonarea întregului proiect, dar nu este definit în mod strict în cadrul acestei legi. Aşadar, contestatorul precizează că nu există o prevedere care să interzică cumularea acestor roluri. Astfel, cele 2 roluri asumate de dl. ing. Goga Emanuel Constantin, „NU” sunt în contradicţie şi nu doar că respectă prevederile Instrucţiunii nr. 1/2017 ANAP, dar nu contravin/ contrazic prevederilor caietului de sarcini. De asemenea, contestatorul susține că cel mai important aspect este că această desemnare a sa, a dlui ing. Goga Emanuel Constantin, „NU” generează niciun dezavantaj/prejudiciu/cost suplimentar beneficiarului, în raport cu indicatorii de calitate superiori ce trebuie obţinuţi în urma realizării investiţiei. Astfel, acesta precizează că prin numirea dlui (...)în rolurile de şef şantier şi manager de proiect nu crează nicio contradicţie/ conflict de interese şi

§ 10

nici

§ 11

nu

§ 12

crează

§ 13

un

§ 14

dezavantaj

§ 15

contractual

§ 16

autorităţii contractante/beneficiarului. Totodată, contestatorul menționează că în funcţionarea societăţii sale, pentru lucrarea prezentă, dl. (...)este angajat ca şef de şantier, însă acesta poate prelua şi îndatoriri suplimentare (roluri organizatorice), care se completează armonios cu ocupaţia acestuia, în cazul de faţă preluând şi rolul de manager de proiect. Atunci când nu îşi îndeplineşte responsabilităţile de şef de şantier descrise nelimitativ la pag. 53 din caietul de sarcini: - organizează şi coordonează activitatea persoanelor din subordine; - organizează, coordonează şi controlează activităţile desfăşurate pe întregul șantierul; - asigură buna desfășurate a lucrărilor pe şantier şi respectarea termenelor limită; - participă la întocmirea raportului de început, rapoartelor de progres, raportului la terminarea lucrărilor, rapoartelor în perioada de garanţie a lucrărilor, raportului final, situaţiilor de lucrări şi orice alte rapoarte/documente solicitate de beneficiar; - întocmește necesarul de materiale, resurse financiare, resurse umane; - asigură şi instruiește personalul din subordine; - asigură legătura cu furnizorii de materiale; - realizează orice alte sarcini necesare îndeplinirii obiectivului acestui contract așa cum sunt ele instructate de beneficiar/supervizor sau de responsabilul tehnic cu execuția sau de managerul de proiect în realizarea acestui proiect în conformitate cu prevederile legale în domeniul construcțiilor. Contestatorul menționează că dl. ing. (...)va realiza şi îndatoririle/activităţile/responsabilităţile de manager de proiect: - va fi managerul general al contractului de execuţie şi va răspunde de implementarea conformă a întregului proiect de investiţie; - va răspunde de coordonarea întregului contract (respectiv de activităţile de execuţie), de implementarea contractului în toată perioada contractuală, de pregătirea logisticii, de coordonarea activității de raportare și monitorizare şi de coordonarea/supervizarea întregului personal implicat în realizarea contractului;

§ 17

- va asigura o bună comunicare cu beneficiarul/autoritatea contractantă, în toate circumstanțele legate de implementarea contractului;  - va aviza raportul de început, rapoartele de progres, raportul la terminarea lucrărilor, rapoarte în perioada de garanţie a lucrărilor, raport final, situaţii de lucrări şi orice alte rapoarte/documente solicitate de beneficiar; - va realiza orice alte sarcini necesare îndeplinirii obiectivului acestui contract aşa cum sunt ele instructate de beneficiar /supervizor în realizarea acestui proiect de investiţie, în conformitate cu prevederile legale în domeniul construcțiilor; - va dispune orice alte sarcini personalului de execuţie în vederea unei bune desfaşurări a contractului; - va furniza asistenţă tehnică şi soluţii tehnice în cazul apariţiei situaţiilor neprevăzute. În aceste condiţii, contestatorul precizează că cele 2 roluri, de „Manager de proiect" şi „Şef şantier", sunt complementare, nu contravin nici prevederilor caietului de sarcini, nici prevederilor contractuale şi corespund prevederilor Instrucţiunii nr.1/2017 ANAP. Raportat la argumentele prezentate mai sus, contestatorul consideră că, decizia autorităţii contractante de a respinge ca neconformă oferta sa este dovada unei interpretări şi aplicări greşite a prevederilor legale în materie de achiziţii publice, aceasta fiind o decizie arbitrară şi care a condus la încălcarea scopului legislaţiei în vigoare în materia achiziţiilor publice, stipulat de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, respectiv prin asigurarea cadrului legal necesar pentru a realiza achizţionarea de bunuri, servicii și lucrări în condiții de eficiență economică și socială. Pentru aceste considerente, contestatorul solicită admiterea contestaţiei astfel cum aceasta a fost formulată. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) prin (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de (...), având următoarele considerente: I. Cu privire la motivele de neconformitate a ofertantului (...), autoritatea contractantă menționează următoarele: În fapt: 1. Referitor la critica conform căreia oferta a fost respinsă ca fiind neconformă conform prevederilor art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016, arată următoarele: Autoritatea contractantă a întocmit documentaţia de atribuire, cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie de achiziţii publice, oferind toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfășurate a procedurii de atribuire. Așa cum reiese din anunţul de participare publicat în SEAP, nu au fost depuse contestaţii la documentaţia de atribuire, prin urmare, ofertanţii elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire potrivit prevederile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Prin caietul de sarcini la pct. 3.24 PERSONALUL ȘI UTILAJELE ANTREPRENORULUI se specifică (...) Antreprenorul va asigura personalul cheie conform propunerii din Ofertă şi îl va menţine pe toată durata Pagina 9 din 34

§ 18

execuţiei Lucrărilor. Reprezentantul Antreprenorului şi personalul cheie al Antreprenorului, vor fi menţinuţi pe toată durata execuţiei Lucrărilor, cu excepţia situaţiilor în care Supervizorul cere înlocuirea din motive întemeiate sau atunci când este necesară înlocuirea din alte motive independente de Antreprenor (ex. demisie din cadrul societăţii sau asocierii, incapacitate fizică/psihică dovedită, deces, boală, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, etc.). În acest sens, autoritatea contractantă citează cerințele prevăzute în Anexa 1 a caietului de sarcini. În Formularul nr. 8 – „FORMULAR PROPUNERE TEHNICĂ” din secţiunea „FORMULARE” (încărcate în SEAP în data de 19.07.2024 - Clarificare din oficiu), precum și în Instrucţiuni pentru ofertanți, la cap.3, pct. A – „Modul de prezentare al propunerii tehnice”, se regăsesc cerinţele și notele/atenționările în legătură cu: „III. PERSONALUL DISPONIBIL ȘI PROPUS DE OFERTANT PENTRU EXECUTAREA CONTRACTULUI”, atașate prezentei. Autoritatea contractantă susține că potrivit celor enunţate rezultă clar că „PERSONALUL CHEIE” este format din 2 persoane „Managerul de proiect" - 1 persoană și „Șef de şantier cu specializarea execuţie lucrări de drumuri" - 1 persoană și că acestea trebuiau să fie nominalizate în mod obligatoriu în ofertă. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că, conform Notei 2, ofertanţii trebuiau să descrie în oferta modul în care și-au asigurat accesul la serviciile personalului cheie și să depună pentru „aceştia" documentele prevăzute în caietul de sarcini Anexa 1 – „Personalul antreprenorului”. La stabilirea personalului necesar pentru implementarea proiectului, și implicit a personalului cheie, autoritatea contractantă s-a bazat pe necesitățile și nevoile calculate pentru ducerea la bun sfârșit a lucrărilor din contract, în condiţii de calitate și în durata estimată, astfel că documentaţia de atribuire trebuia respectată ca atare, atât de ofertanţi cât și de autoritatea contractantă. Pe de o parte, dacă operatorii economici ar fi avut dubii cu privire la numărul de experţi solicitați de autoritatea contractantă pentru îndeplinirea contractului, ar fi solicitat clarificări la documentaţia de atribuire privind acest aspect, ceea ce nu s-a întâmplat. Pe de alta parte, este tardiv a „contesta" documentaţia de atribuire, cu privire la modul de elaborare a acestuia. Ca urmare a înţelegerii de către participanţi la procedura de achiziţie publică a documentaţiei de atribuire și a cerinţelor din caietul de sarcini, la procedura de achiziţie au depus oferta 3 (trei) ofertanţi. Autoritatea contractantă menționează că având în vedere că documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, instrucţiunile pentru ofertanţi, caietul de sarcini și proiectul tehnic (părţile tehnice), formularele necesare şi modelul contractului de lucrări, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, rezultă că toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici

§ 19

participanţi la procedura de atribuire, inclusiv pentru asocierea (...). La acest moment, nu pot fi emise pretenţii sau critici vizavi de prevederile documentaţiei de atribuire, întrucât ar fi vădit tardive, raportat la termenul prescris de Legea nr. 101/2016. În acest sens, autoritatea contractantă invocă practica instanțelor de judecată. În concluzie, documentaţia acceptată implicit de toate societăţile ofertante le impunea să îi urmeze cu stricteţe prescripţiile, sens în care dispune şi art. 75 din Legea nr. 98/2016 - ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, precum şi art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin H.G. nr. 395/2016 - ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire. Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanţii şi-au însuşit documentaţia de atribuire fără rezerve, ceea ce înseamnă că nu li se poate scuza nicio abatere de la prescripţiile ei, opozabile în cel mai mic detaliu (elocvente în acest sens sunt, „ex multis”, decizia nr. 1555 din 6 martie 2012 a Curţii de Apel Craiova, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curţii de Apel Braşov, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curţii de Apel Alba Iulia, Secţia de contencios administrative şi fiscal, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curţii de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal şi decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Constanţa, Secţia contencios administrativ şi fiscal). Cerinţele riguroase în materie de achiziţii publice presupun întocmirea documentelor necesare în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire, cunoscut fiind faptul că garantarea corectitudinii procedurii achiziţiilor publice poate justifica respingerea ofertei pentru orice fel de încălcare a dispoziţiilor legale în materie, care ar putea fi considerată de ofertant mai puţin importantă (în această direcţie s-au pronunţat, de pildă, Curtea de Apel Constanţa, Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sentinţa civilă nr. 6 din 12 ianuarie 2024, Curtea de Apel Craiova, Secţia contencios administrativ şi fiscal, în decizia nr. 45 din 12 ianuarie 2023). Raportat la obiectivul general constând în prevenirea şi sancţionarea încălcării dispoziţiilor legale în materia procedurilor de achiziţie publică, nu i se poate reproşa autorităţii contractante că a analizat ofertele participanţilor la procedură în raport de cerinţele minime de participare necontestate, sancţionând neîndeplinirea acestora. În acest sens, autoritatea contractantă invocă practica instanțelor de judecată. Cu privire la critica potrivit căreia autoritatea contractantă „nu a prevăzut cerinţele privind personalul personalul calificat în anunţul de participare și în fișa de date a achiziţiei, ci doar în cuprinsul caietului de sarcini", iar „criteriile de calificare și de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia de atribuire și care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/ de concurs sunt considerate clauze Pagina 11 din 34

§ 20

nescrise”, se precizează că, autoritatea contractantă nu avea dreptul să stabilească cerinţe de calificare pentru personalul cheie „Manager de proiect", întrucât acesta constituie factor de evaluare (fișa de date și anunţul de atribuire: cap.II.2.5 Criterii de atribuire, factor de evaluare „Experienţa deţinută de Managerul de proiect"), iar prin solicitarea îndeplinirii unor cerinţe de calificare pentru „Managerul de proiect" s-ar fi încălcat prevederile art.179 din Legea nr.98/2016 „Operatorul economic face dovada îndeplinirii cerinţelor privind capacitatea tehnică şi profesională prin prezentarea, după caz, a unora sau mai multora dintre următoarele informaţii şi documente : (...) g) calificările educaţionale şi profesionale ale operatorului economic care prestează servicii ori execută lucrări sau ale personalului de conducere al operatorului economic, dacă acestea nu constituie factori de evaluare”. Pentru „Şeful de şantier" nu au fost stabilite cerinţe de calificare în cadrul cap. III. 1.3.a) din Fișa de date , întrucât pentru implementarea contractului s-a cerut o singură persoană care să ocupe poziţia de „Șef de şantier" și nu un „coordonator al şefilor de şantier", rolul acestuia fiind de a fi prezent permanent în şantier când se realizează activitățile și trebuind să poată informa autoritatea contractantă în orice moment despre situația de pe şantier. Având în vedere că prin aceasta achiziţie se urmăreşte atribuirea unui contract de execuţie lucrări, pe baza proiectului tehnic pus la dispoziţie de către beneficiar viitorului contractant, autoritatea contractantă a stabilit la nivelul caietului de sarcini solicitarea dispunerii de personal doar pentru „managerul de proiect" și „şeful de şantier", pentru aceştia descriind în cadrul caietului de sarcini cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească cu privire

§ 21

la

§ 22

studii,

§ 23

competente,

§ 24

experienţa,

§ 25

dar

§ 26

și rolul/responsabilitățile/atribuțiile pe care îl vor avea în viitorul contract. În acest sens, autoritatea contractantă invocă prevederile art. 2 din Instrucţiunii ANAP nr. 1/2017, citate. De asemenea, autoritatea contractantă precizează că art. 2 din Instrucţiunea nr. 1/2016 face referire la coordonatorul şefilor de şantier (în situaţia în care complexitatea lucrărilor şi a obiectului contractului impune prezenta mai multor şefi de şantier, și nu la un singur șef de şantier. În acest caz, șeful de şantier reprezintă un personal-cheie întrucât acesta răspunde de realizarea efectivă a proceselor de execuţie aferente implementării respectivului contract, experienţa profesională influenţând, în mod direct, calitatea rezultatului ce trebuie atins prin contractul în cauză, iar potrivit prevederilor art. 3 din Instrucţiunea nr. 1/2017, aceasta categorie de personal nefiind considerată criteriu de calificare. În acest sens, indică și Fișa de date - model, postată pe site-ul ANAP că Notificarea nr. 258/2017, unde la pagina 23 se menționează următoarele: „În cazul personalului ce va realiza efectiv activităţile contractului ce urmează a fi atribuit - expertul/experţii-cheie a cărui/căror calificare, experienţă profesională şi/sau mod de organizare poate reprezenta un avantaj competitiv de natură a influenţa în mod direct calitatea executării contractului şi, prin urmare, valoarea economică a ofertei, ofertantul

§ 27

urmează să dovedească modul în care dispune de aceştia la nivelul propunerii tehnice. Autoritatea contractantă va formula cerinţe pentru acest personal la nivelul caietului de sarcini”. Prin urmare, alegaţia contestatorului că autoritatea contractantă nu a inclus în anunţul de participare și fișa de date criterii de calificare referitoare la pesonalul manager de contract și șeful de şantier ar constitui clauze nescrise, sunt total eronate întrucât personalul cheie menționat poate fi solicitat prin propunerea tehnică în condiţiile arătate mai sus. Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 178 alin. 1 din Legea 98/2016 (1) „Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili prin documentele achiziţiei cerinţe privind capacitatea tehnică şi profesională care sunt necesare şi adecvate pentru a se asigura că operatorii economici deţin resursele umane şi tehnice şi experienţa necesare pentru a executa contractul de achiziţie publică/acordul cadru la un standard de calitate corespunzător, și nu obligaţia solicitării acestor criterii”. Din experienţa autorității contractante privind stabilirea cerinţelor referitoare la experienţa personalului implicat în derularea contractului și stabilirea factorilor de evaluare, apreciază că acestea au fost întocmite în conformitate cu prevederile legale, dovada fiind „AVIZUL CONFORM CONDIȚIONAT nr. 2546/20.02.2023” acordat autorității contractante de către observatorii ANAP referitor la aceeaşi speţă privind personalul într-un contract de execuţie de lucrări la nr. curent 9. Pe parcursul evaluării ofertelor, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a acordat operatorilor tratamentul egal și nediscriminatoriu, acționând într-o manieră transparentă și proporţională în conformite cu prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 „...au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională”. În cadrul caietului de sarcini, Anexa 1 – „PERSONALUL ANTREPRENORULUI”, autoritatea contractantă a stabilit activitățile pe care experţii cheie și experţii non-cheie le vor desfășură în implementarea contractului. Autoritatea contractantă precizează că din descrierea activităților celor doi experţi cheie reiese că acestea sunt distincte, nu se suprapun, „Managerul de proiect" organizează și supraveghează derularea efectiva a contractului, fiind și persoana care va comunica direct cu autoritatea contractantă, iar „Şeful de şantier” este responsabil cu organizarea și supravegherea tuturor activităților realizate de contractant pe şantier, fiind obligatorie prezența lui în şantier atunci când se execută lucrările. Având în vedere rolul/atribuțiile distincte a fiecăruia dintre experţi cheie, nominalizarea unei singure persoane pentru ocuparea a două poziţii privind specialiştii necesari pentru îndeplinirea contractului nu poate fi acceptată întrucât conduce la diminuarea echipei responsabile cu îndeplinirea contractului în bune condiţii, cu consecinţa imposibilității de a asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Totodată, acceptarea unui număr mai redus de specialiști ar putea avea consecinţe și în diminuarea artificială a propunerii financiare prezentate de ofertant, costurile ar putea fi repartizate doar Pagina 13 din 34

§ 28

pentru un specialist și nu pentru 2 (doi), încălcându-se astfel principiului tratamentului egal în evaluarea ofertelor. Prin ofertarea unui singur expert, pe dl. Goga Emanuel Constantin, pentru ocuparea a două poziţii distincte din cadrul categoriei „personal cheie", atât pentru poziţia de „Manager de proiect", cât și pentru poziţia de „Șef şantier", și nu 2 experţi (câte unul pe fiecare poziţie) așa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini general și Formularul nr. 8, ofertantul și-a asumat riscul declarării ofertei ca „neconformă", întrucât comisia de evaluare este limitată în exercitarea propriei puteri de apreciere şi nu poate să se abată, faţă de vreun ofertant, de la condiţiile pe care le-a definit autoritatea contractantă în documentaţia de atribuire, fără să încalce principiul egalității de tratament între ofertanţi. Prin urmare, autoritatea contractantă apreciază că afirmaţia contestatoarei, referitoare la faptul că „decizia de respingere ca neconformă a ofertei (...) fiind o decizie abuzivă, arbitrară, luată de către membrii comisiei de evaluare în contradicţie cu prevederile legale în materia achiziţiilor publice" este neîntemeiata și, pentru motivele arătate mai sus, solicită respingerea contestației. 2. Concluzii. Comisia de evaluare și-a îndeplinit sarcinile și atribuțiile privind evaluarea ofertelor în mod temeinic, corect și justificat, raportat la cerinţele din documentaţia de atribuire și în conformitate cu prevederile legale, stabilind oferta depusă de către asocierea (...), ca neconformă potrivit art. 137 alin. (3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 întrucât „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini". În concluzie, pentru toate argumentele expuse în prezentul punct de vedere, autoritatea contractantă solicită CNSC să constate netemeinicia motivelor invocate de contestatoare, și pe cale de consecinţă să respingă contestaţia formulată. II. Dosar nr. (...). Contrar alegațiilor neîntemeiate ale autorității contractante, contestatorul (...)S.R.L. precizează că oferta sa îndeplinește în integralitate cerințele documentației de atribuire, răspunsurile la solicitările de clarificări fiind mai mult decât concludente. Astfel, acesta consideră că decizia autorității contractante de respingere ca neconformă a ofertei sale este nelegală în temeiul următoarelor considerente: În conformitate cu prevederile care se regăsesc la pag. 8 din caietul de sarcini, redate în captura atașată prezentei, „Sistem activ de protective și stabilizare tip plase ancorate trebuie să aibă o viață de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3)”. Totodată, după cum menționează și autoritatea contractantă în cuprinsul adresei prin intermediul căreia i-a fost comunicat rezultatul procedurii, în conformitate cu adresa nr. 29376 /31.07.2024, prin intermediul căreia autoritatea contractantă a răspuns solicitaților de clarificări adresate de către potențialii ofertanți, „Se vor respecta prevederile SR 10223- 3/2014 pentru îndeplinirea condițiilor minime în vederea asigurării condițiilor de rezistență la protective anticorozivă

§ 29

corespunzătoare condițiilor de agresivitate C3" (răspuns la întrebarea nr. 7, redat în captura atașată prezentei). În conformitate cu SR EN 10223-3:2014, Anexa A Descrierea mediului la locul instalării, cerinţe referitoare la acoperirea sârmei, Tabelul A.1 - Descrierea mediului la locul instalării, cerinţe referitoare la acoperirea sârmei (1 din 3) este „INFORMATIVA”, așa cum rezultă din captura atașată prezentei. În egala măsură, în conformitate cu pct. 6.7.2 din SR EN 10223- 3:2014 - Zn90Al10 clasa A sau acoperiri metalice avansate echivalente, „Atunci când sunt supuse încercării în mediu de dioxid de sulf conform procedurilor din EN ISO 6988 (0,2 dm3 SO2 la 2 dm3 apă), după 56 de cicluri de încercare discontinuă, eşantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5 % de DBR (Dark Brown Rust - rugină maro închis). Atunci când sunt supuse încercării la ceaţă salină neutră conform procedurilor din EN ISO 9227, după o perioadă de 2 000 h de expunere, eşantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5 % de DBR”, așa cum rezultă din captura atașată prezentei. Cu alte cuvinte, pentru durata de viață prevăzută a produsului >50 ani (clasa de agresivitate C3), eșantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5% de DBR (Dark Brown Rust - rugină maro închis) după 2000 de ore de expunere la ceața salină neutră, conform procedurilor din EN ISO 9227. Prin intermediul adresei nr. 612/17.09.2024, reprezentând răspunsul la solicitările de clarificări adresate de către comisia de evaluare referitoare la justificarea, „prin depunerea de documente de calitate/performantă ca Plasa de protecție versant (furnizor Nector) respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv durata de 50 de ani și clasa C3, întrucât din documentele prezentate în ofertă reiese că protecția anticorozivă este de 5%", contestatorul susține că a formulat un răspuns mai mult decât concludent, prezentând în vederea dovedirii cerinței raportul de laborator nr. 35/2022, care se regăsește la pag. 90 din documentul intitulat „17.09.2024 - RĂSPUNS LA CLARIFICĂRI-1”, traducerea acestuia regăsindu-se la pag. 100, din cuprinsul căruia rezultă fără putință de tăgadă faptul că plasa de protecție are o coroziune < 5% după o expunere de 3000 ore de pulverizare cu sare, rezultând astfel durata de viață de 50 ani și clasa C3. În conformitate cu Anexa 4 ETA 23/0436-01-2023-07-18, EAD230025- 00-0106 din ISO 9227, redată în captura atașată prezentei, contestatorul susține că rezultă fără putință de tăgadă faptul că plasa de protecție versant (furnizor Nector) ofertată respecta cerințele caietului de sarcini, respectiv durata de viață 50 de ani și clasa C3 prin realizare de teste de laborator de unde reiese că plasa de protecție are o coroziune < 5% după o expunere de 3000 ore de pulverizare cu sare. Prin urmare, contestatorul consideră că sunt nereale alegațiile autorității contractante de la pag. 2 din cuprinsul adresei nr. (...), reprezentând comunicarea rezultatului procedurii, potrivit cărora „reiese cu claritate că pentru a se asigura îndeplinirea condițiilor stipulate în caietul de sarcini (...) sistemul pentru protecție versant (plase ancorate) trebuie să fie din sârmă de oțel cu protecție Zn90%Al10% " Pagina 15 din 34

§ 30

Contestatorul solicită Consiliului să constate faptul că nicăieri în cuprinsul documentației de atribuire nu se regăsește cerința că protecția anticorozivă să fie Zn90%Al10%, ci faptul că plasa de protecție să reziste o durată de viață de 50 ani în clasa de agresivitate C3 conform caietului de sarcini și să respecte „prevederile SR 10223-3/2014 pentru îndeplinirea condiţiilor minime în vederea asigurării condiţiilor de rezistență la protecție anticorozivă corespunzătoare condiţiilor de agresivitate C3", conform răspunsului la clarificări, acesta făcând dovada îndeplinirii ambelor cerințe ante menționate, ceea ce înseamnă că oferta este conformă. În realitate, din coroborarea celor ante menționate, contestatorul precizează faptul că relevanță prezintă dovedirea duratei de viață de >50 de ani, aceasta reprezentând finalitatea, scopul urmărit de către autoritatea contractantă, nu modalitatea în care se ajunge la aceasta concluzie, sistemul pentru protecție versant (producător Nector) ofertat de către (...)SRL, îndeplinind fără putință de tăgadă cerința referitoare la durata de viață de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3). Însă, autoritatea contractantă, dând dovada de un formalism excesiv, din dorință de a elimina cu orice preț oferta (...)SRL, a pierdut din vedere tocmai esențialul, preferând să respingă o ofertă conformă în integralitate cu prevederile documentației de atribuire, un asemenea comportament neputând fi acceptat și impunându-se sancționarea sa fără rezerve. Pentru considerentele expuse, contestatorul solicită CNSC: 1. Anularea deciziei autorității contractante de respingere a ofertei sale, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia și la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98/2016. Prin adresa nr. (...), înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...) prin (...) a transmis punctul său de vedere cu privire la contestația formulată de (...)S.R.L., având următoarele considerente: Cu privire la motivele de neconformitate a ofertei depuse de Asocierea (...)SRL, autoritatea contractantă menţionează următoarele: Referitor la critica conform căreia decizia autorităţii contractante de respingere ca neconformă a ofertei este „nelegală", se arată următoarele: Autoritatea contractantă a întocmit documentaţia de atribuire, cu respectarea tuturor prevederilor legale în materie de achiziţii publice, oferind toate informaţiile necesare pentru a asigura operatorilor economici o informare completă, corectă şi precisă cu privire la cerinţele achiziţiei, obiectul contractului şi modul de desfăşurare a procedurii de atribuire. Documentaţia de atribuire, alcătuită din fişa de date, instrucţiunile pentru ofertanţi, caietul de sarcini și proiectul tehnic (părţile tehnice), formularele necesare şi modelul contractului de lucrări, la care se adaugă clarificările postate în SEAP, nu a fost contestată de niciun operator economic, rezultă că toate prevederile ei şi-au consolidat forţa obligatorie atât pentru autoritatea contractantă, cât mai ales pentru operatorii economici participanţi la procedura de atribuire.

§ 31

Prin urmare, ofertanţii elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire potrivit prevederile art. 123 alin. (1) din H.G. nr. 395/2016. Cu privire la specificaţiile tehnice pe care trebuie să le îndeplinească produsele ofertate pentru „Sistem activ de protecţie şi stabilizare tip plase ancorate”, autoritatea contractantă menţionează următoarele: - în caietului de sarcini, pct. 1.4.1 Descrierea generală a sistemelor de consolidare ale versanților se specifică: „Sistemele folosite trebuie să fie testate și certificate de institute acreditate independente. Sistemul trebuie să aibă o durată de viață de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3)";

§ 32

- prin răspunsul consolidat la solicitările de clarificări nr. 29376/31.07.2024 la întrebarea nr. 7: „Conform SR - EN 10223-3/2014 pentru a asigura durata de viață 50 ani în condiţii de agresivitate C3, protecţia anti-corozivă trebuie să fie ZnAl10% și NU ZnAl5% cum este precizat în documentaţie”, autoritatea contractantă a răspuns: „Se vor respecta prevederile SR 10223-3/2014 pentru îndeplinirea condiţiilor minime în vederea asigurării condiţiilor de rezistență la protecție anticorozivă corespunzătoare condiţiilor de agresivitate C3”. - în SR EN 10223-3/2014, Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire, se specifică că pentru mediu de agresivitate C3 și durata de viață estimată a produsului > 50 ani este necesar ca protecția anticorozivă să fie Zn90%/Al10%. În acelaşi tabel se specifică că protecția anticorozivă Zn95%/Al5% corespunde unei durate de viață de 25 ani. Prin răspunsul la clarificarea de la numărul curent 7, autoritatea contractanta a clarificat cerinţa din caietul de sarcini pentru durata de viață de 50 ani (pag. 8), și anume: se vor respecta cerinţele minime aferente duratei de viață de 50 ani conform SR EN 10223-3/2014, Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire: protecție anticorozivă a plasei și a elementelor de îmbinare cu aliaj Zn 90% Al10%. Operatorul economic, care a transmis solicitarea de clarificări, a indicat (marcat) în solicitare aspectele care trebuie să fie clarificate de către autoritatea contractantă, și anume „Conform SR-EN 10223-3/2014 pentru a asigura durata de viață 50 ani în condiţii de agresivitate C3, protecţia anti- corozivă trebuie să fie ZnAL10% și NU ZnAl5%", astfel că răspunsul autorității contractante a fost pentru clarificarea celor sesizate de operatorul economic interesat, și anume clarificarea aspectelor sesizate pentru durata de viață 50 ani în condiţii de agresivitate C3. Dacă, contestatoarea era nemulțumită sau avea dubii în ceea ce priveşte răspunsul la clarificarea nr.7 ar fi avut posibilitatea solicitării unei alte clarificări sau de a contesta acest răspuns. După raţionamentul contestatorului, care a interpretat din răspunsul la clarificări că ofertanţii trebuie să respecte cerinţa minima din SR EN 10223- 3/2014 aferentă clasei de agresivitate C3, atunci durata de viață a produselor ofertate ar fi de 10 ani, ceea ce contravine cerinţelor minime din caietul de sarcini, unde s-a solicitat în mod imperativ „Sistemul trebuie să aibă o durată de viață de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3)". Pagina 17 din 34

§ 33

Din coroborarea prevederilor de mai sus, autoritatea contractantă susține că reiese cu claritate, că pentru a se asigura îndeplinirea condiţiilor stipulate în caietul de sarcini „durata de viață de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3)” și a celor din SR EN 10223-3/2014 (Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se află locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire - în care se specifică că pentru mediu de agresivitate C3 și durata de viață estimată a produsului > 50 ani este necesar ca protecția anticorozivă să fie Zn90%/Al10%) sistemul pentru protecție versant (plase ancorate) trebuie să fie din sârma din oțel cu protecție Zn90%/Al10%. Referitor la durata de viață specificată în cadrul proiectului, respectiv 50 ani în condiţii de agresivitate C3, aceasta reprezintă „CERINŢA BENEFICIARULUI„ pentru a asigura durata de viață a investiției. Orice participant la licitație, este obligat să respecte 100% cerinţele beneficiarului transmise în cadrul documentaţiei încărcate în SEAP. Respectarea unui SR EN devine obligatorie în relaţiile contractuale, când beneficiarul solicită conformitatea cu anumite standarde drept condiţie pentru furnizare. Astfel, obligaţia de respectare a unui SR EN poate varia de la o recomandare tehnică la o cerinţă legală, în funcţie de context. Aceste standarde oferă bune practici şi linii directoare pentru asigurarea calităţii, siguranţei şi compatibilităţii produselor sau serviciilor. EN 10223-3 „Sârmă de oţel şi produse din sârmă pentru garduri şi plasă - Partea 3: Produse din plasă de sârmă hexagonală pentru scopuri de inginerie civilă". - ISO 17745 „Panouri din plasă de inele de sârmă de oţel — Definiţii şi specificaţii" - ISO 17746 „Panouri şi role din plasă de sârmă de oţel — Definiţii şi specificaţii". Toate aceste norme sunt coerente în exprimarea durabilităţii plaselor din sârmă şi cablu. Autoritatea contractantă atașează redă tabelul de durabilitate A1 din ISO 17746, care reprezintă standardul actual. Acelaşi tabel apare în ISO 17745. Unul similar, coerent cu acesta, este publicat în EN 10223-3. Produsul ofertat de către Asocierea (...)SRL: „Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl" (producător Nector) are protecția anticorozivă compusă din aliaj Zn95%/Al5% corespunzătoare unei durate de viață de 25 ani și nu Zn90%/Al10%, așa cum prevede SR EN 10223- 3:2014 (Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire) pentru asigurarea unei durate de viață de 50 ani (Clasa de agresivitate C3) și cum s-a solicitat în mod imperativ în caietul de sarcini. Conform Certificatului CE descărcat de pe pagina oficială a Producătorului Nector, autoritatea contractantă precizează că produsul la care face referire (...)SRL în cadrul documentaţiei are o durată de viață declarată în C3 de 10 ani, „NICIDECUM 50” ani cum este solicitat. Autoritatea contractantă nu este de acord cu afirmaţia contestatoarei referitoare la faptul că, în cadrul răspunsului la solicitările de clarificări din adresa nr. 612/17.09.2024, a formulat un „răspuns mai mult decât concludent" prezentând Raportul de laborator nr. 35/2022 din care rezultă

§ 34

că „Plasa de proiective are o coroziune < 5% după o expunere de 3000 ore de pulverizare cu sare, rezultând astfel durata de viață de 50 ani și clasa C3'' din următoarele motive: - În conformitate cu prevederile standardului SR 10223-3/2014, „6.7.2 Zn90Al10 clasa A sau acoperiri metalice avansate echivalente Atunci când sunt supuse încercării în mediu de dioxid de sulf conform procedurilor din EN ISO 6988 (0,2 dm3 SO2 la 2 dm3 apa), după 56 de cicluri de încercare discontinuă, eșantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5% de DBR (Dark Brown Rust - rugina maro închis). Atunci când sunt supuse încercări la ceață salina neutră conform procedurilor din EN ISO 9227, după o perioada de 2000 h de expunere, eșantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5% de DBR." În Răspunsul la clarificări nr.612/17.09.2024, la pag. 100-109 este depus Raportul de laborator nr.35/2022 pentru teste de coroziune realizate într-o cameră salină neutră pe eşantioane din plasa de sârmă ZnAl conform EN ISO 9227, cu citiri la 1008h, 2016h, 2500h, 3000h. Autoritatea contractantă precizează că din analiza raportului de laborator rezultă că testele au fost realizate pe eşantioane de plasă de sârmă ZnAl, fără precizarea aliajului din protecţia anticorozivă (a se vedea pag. 100- pct.1 * Plasă de sârmă ZnAl, dimensiunea ochiului de plasă 65x120, sârmă cu un diametru de 3,0 mm; pag. 102 Plasă de sârmă ZnAl, dimensiunea ochiului de plasă 65x120, sârmă cu un diametru de 3,0 mm). Rezultă astfel, că ofertantul nu poate demonstra că testele au fost efectuate pe plasa de sârmă cu protecție anticorozivă Zn95%A15%. De asemenea, se constată că ofertantul a depus rezultate ale testelor doar pentru încercări la ceața salină, „NU” și pentru încercări în mediu de dioxid de sulf, așa cum se specifică în prima teză a pct.6.7.2 din SR 10223- 3/2014, rezultând astfel că nu se poate demonstra că produsul ofertat de asociere (sârmă de oțel cu protecția anticorozivă Zn95%A15%) îndeplineşte ambele cerinţe de testare pentru „Îmbătrânire și rezistența la coroziune" aferente protecţiei „Zn90Al10 clasa A sau acoperiri metalice avansate echivalente”. Din coroborarea menţiunilor de mai sus, autoritatea contractată susține că răspunsul ofertantului este neconcludent, nefiind în măsură să demonstreze că performantele produsului ofertat „Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl" (producător Nector), cu protecția anticorozivă compusă din aliaj Zn95%/Al5% sunt echivalente cu cele ale plasei de sârmă din oțel cu protecția anticorozivă din aliaj Zn90%Al10%. Potrivit celor enunțate, rezultă clar că produsul ofertat „Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl” (producător Nector) nu respectă condiţiile de durabilitate conform SR 10223-3/2014, fiind „neconform” în raport cu specificaţiile tehnice solicitate în caietul de sarcini și standardele în vigoare. Pe parcursul evaluării ofertelor, autoritatea contractantă, prin comisia de evaluare a acordat operatorilor tratamentul egal și nediscriminatoriu, acționând într-o manieră transparentă și proporţională în conformitate cu prevederile art. 49 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 ”....au obligaţia să acorde operatorilor economici un tratament egal şi nediscriminatoriu şi să acţioneze într-o manieră transparentă şi proporţională", astfel că nu i se poate reproşa autorităţii contractante că a analizat ofertele participanţilor la Pagina 19 din 34

§ 35

procedură în raport de cerinţele minime de participare necontestate, sancţionând neîndeplinirea acestora. În acest sens, autoritatea contractantă invocă practica CJUE și a instanțelor de judecată. Prin urmare, autoritatea contractantă apreciază că afirmaţia contestatoarei, referitoare la faptul că „decizia de respingere ca neconformă a ofertei (...) fiind o decizie abuzivă, arbitrară, luată de către membrii comisiei de evaluare în contradicţie cu prevederile legale în materia achiziţiilor publice" este neîntemeiată și pentru motivele arătate mai sus, aceasta solicită respingerea contestației. Concluzionând, autoritatea contractantă susține că, membrii comisiei de evaluare și-au îndeplinit sarcinile și atribuțiile privind evaluarea ofertelor în mod temeinic, corect și justificat, raportat la cerinţele din documentaţia de atribuire și în conformitate cu prevederile legale, stabilind oferta depusă de către contestatoarea asocierea Asocierea (...)SRL ca „NECONFORMĂ” potrivit art. 137 alin.(3) lit. a) din H.G. nr. 395/2016 întrucât „nu satisface în mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini”. În concluzie, pentru toate argumentele expuse punctul de vedere, autoritatea contractantă solicită CNSC să constate netemeinicia motivelor invocate de contestatoare, și pe cale de consecinţă să respingă contestaţia formulată. Prin adresa fără nr. de înregistrare la emitent, înregistrată la Consiliu sub nr. (...), (...), a transmis Consiliului note scrise, în cuprinsul cărora susține că raportat la prevederile caietului de sarcini, respectiv ale prevederilor legale privind verificarea calității lucrărilor executate, singura limitare privind nominalizarea aceleași persoane pentru mai multe poziții în cadrul personalului implicat în executarea lucrărilor ce fac obiectul investiției, vizează strict situația responsabilului tehnic cu execuția, care este singurul specialist care nu poate desfășură o altă activitate în cadrul investiției. Având în vedere aceste argumente dublate de invocarea unor dispoziții legale, contestatorul solicită admiterea contestației astfel cum aceasta a fost formulată. Din documentele depuse de părți și din susținerile acestora, Consiliul constată următoarele: (...) prin (...), în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire prin licitație deschisă a contractului de achiziție publică de lucrări având ca obiect „(...)”, cod CPV (...)(Rev. 2), prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. (...), stabilind termenul limită pentru primirea ofertelor la data de 12.08.2024 ora 15:00, criteriul de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” și valoarea estimată, fără TVA, de (...)lei. În prezenta procedură de atribuire au fost depuse trei oferte. Prin Raportul procedurii nr. (...), Comisia de evaluare a respins toate ofertele, procedura de atribuire fiind anulată în temeiul dispozițiilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016, deoarece nu a fost depusă nicio ofertă admisibilă. Fiind nemulțumiți de rezultatul procedurii de atribuire, următorii ofertanți au sesizat Consiliul, în cadrul termenului legal:

§ 36

• (...) a transmis Consiliului contestația care formează obiectul dosarului nr. (...), solicitând următoarele: a. Anularea, în totalitate, a comunicării nr. 40463 din 18.10.2024 emisă de către autoritatea contractantă prin care i s-a adus la cunoștință că oferta depusă de către asocierea din care face parte ((...) – (...)– (...)SRL) a fost respinsă, ca neconformă, în temeiul prevederilor 137 alin. (3) din H.G. nr. 395/2016; b. Anularea, în parte, a raportului procedurii înregistrat sub nr. 40460 din 18.10.2024, în ceea ce priveşte decizia autorităţii contractante de a respinge oferta depusă de către asocierea din care face parte (...)S.R.L., ca fiind neconformă, respectiv acea de „ANULARE” a achiziției publice desfășurată prin „licitație publică" în baza prevederilor art. 212 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 având în vedere că nu a fost desemnat nici un câștigător în condițiile în care nici o ofertă nu a fost declarată admisibilă; c. Obligarea autorităţii contractante la continuarea procedurii de atribuire, prin reevaluarea ofertei depuse de către asocierea din care parte - (...)S.R.L şi ulterior emiterea unui nou raport/rezultat al procedurii, în conformitate cu prevederile legale şi în condiţiile statuate în decizia ce se va pronunţa urmare a soluţionării contestației; d. Obligarea autorității contractante la achitarea cheltuielilor reprezentând onorariu avocațial, în sumă de (...)lei. • (...)S.R.L., în calitatea de lider al asocierii (...)SRL – (...) SRL, a transmis Consiliului contestația care formează obiectul dosarului nr. (...), prin care a solicitat următoarele: 1. Anularea deciziei autorității contractante de a respingere ca neconformă oferta asocierii din care face parte, precum și a actelor subsecvente și a celor care au stat la baza emiterii acestora; 2. Obligarea autorității contractante la reevaluarea acesteia si la continuarea procedurii în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile în materia achizițiilor publice, precum și cu respectarea principiilor consacrate de art. 2 al Legii nr. 98 / 2016. Prezenta cauză a fost soluționată pe baza: - documentelor înaintate de autoritatea contractantă pe suport electronic; - facilității de acces în SEAP la Dosarul achiziției generat în sistem, disponibilă în anumite condiții pentru Consiliul Național pentru Soluționare a Contestațiilor (CNSC); În ceea ce privește contestația formulată de (...), care formează obiectul dosarului nr. (...), Consiliul constată următoarele: (...) a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de (...)lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. (...)din data de 29.10.2024 emisă de CEC Bank – (...) Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pagina 21 din 34

§ 37

Pe fondul cauzei, Consiliul reține că prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...) – (...)– (...)SRL următoarele: „În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin prezenta vă informăm că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura mai sus menţionată, oferta depusă de dumneavostra a fost respinsa in baza art. 137 alin. (1) din HG 395/2016 fiind declarata NECONFORMA in temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece «nu satisface in mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini», intrucat ati nominalizat un singur expert pentru ocuparea a doua poziţii distincte din cadrul categoriei «personal cheie» si nu 2 (doi) experţi (cate unul pentru fiecare poziţie), asa cum s-a solicitat prin caietul de sarcini si Formularul nr. 8. Justificare: Conform Propunerii tehnice, dl. Ing. (...)a fost nominalizat atat pentru poziţia de «Manager de proiect», cat si pentru poziţia de «Sef şantier», incalcandu-se astfel prevederile documentaţiei de atribuire. Nominalizarea unei singure persoane pentru ocuparea a doua poziţii privind specialiştii necesari pentru indeplinirea contractului nu poate fi acceptata, intrucat conduce la diminuarea echipei responsabile cu indeplinirea contractului in bune condiţii, cu consecinţa imposibilităţii de a asigura indeplinirea contractului la parametrii cantitativi si calitativi solicitati prin caietul de sarcini. Totodata, acceptarea unui număr mai redus de specialisti ar putea avea consecinţe si in diminuarea artificiala a propunerii financiare prezentate de ofertant, costurile ar putea fi repartizate doar pentru un specialist si nu pentru 2 (doi), incalcandu-se astfel principiului tratamentului egal in evaluarea ofertelor. Având in vedere ca nu a fost desemnat niciun castigator al procedurii de achiziţie, autoritatea contractantă (...)- (...) a ANULAT achiziţia publica desfasurata prin «Licitatie deschisa» in baza art.212 alin. (1) lit. a) din Legea nr.98/2016 «nu a fost depusa nicio oferta/solicitare de participare sau daca nu a fost depusa nicio oferta admisibila»”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține următoarele: În Caietul de sarcini la pct. 3.24 PERSONALUL SI UTILAJELE ANTREPRENORULUI se specifică: „Antreprenorul va asigura personalul cheie conform propunerii din Oferta şi îl va menţine pe toată durata execuţiei Lucrărilor. Reprezentantul Antreprenorului şi personalul cheie al Antreprenorului, vor fi menţinuţi pe toată durata execuţiei Lucrărilor, cu excepţia situaţiilor în care Supervizorul cere înlocuirea din motive întemeiate sau atunci când este necesară înlocuirea din alte motive independente de Antreprenor (ex. demisie din cadrul societăţii sau asocierii, incapacitate fizică/psihică dovedită, deces, boala, desfacerea disciplinară a contractului de muncă, etc.)”. În Anexa 1 a caietului de sarcini au fost prevăzute următoarele cerinţe: „Ofertantul are obligaţia sa asigure cel puţin următorul personal calificat pentru execuţia prezentului contract, astfel:

§ 38

EXPERȚI CHEIE - PERSONAL EXECUŢIE 1. MANAGER DE PROIECT Antreprenorul va include in oferta urmatoarele: - Numele expertului desemnat in aceasta poziţie, - CV-ul si documentele justificative care atesta studiile pentru Managerul de proiect si diploma de Inginer domeniul Inginerie civila sau echivalent, - Experienţa detinuta in poziţia de Manager Proiect si/sau Director Proiect si/ sau Coordonator Proiect si/ sau Adjunct Director Proiect si/ sau Adjunct Manager Proiect si/ sau Adjunct Coordonator Proiect in cadrul a cel puţin doua contracte de execuţie si/ sau proiectare si execuţie lucrări de constructie noua si/ sau modernizare si/ sau lărgire si/ sau consolidare autostrazi si/sau drumuri expres si/sau drumuri naţionale si/sau drumuri judeţene. Activităţi - Este managerul general al contractului de execuţie si va răspunde de implementarea conforma a întregului proiect de investitie; - Va răspunde de coordonarea întregului contract (respectiv de activitatile de execuţie), de implementarea contractului in toata perioada contractuala, de pregătirea logisticii, de coordonarea activitatii de raportare si monitorizare si de coordonarea/supervizarea întregului personal implicat in realizarea contractului; - Va asigura o buna comunicare cu Beneficiarul/Autoritatea Contractanta, in toate circumstanţele legate de implementarea contractului; - Va aviza raportul de început, rapoartele de progres, raportul la terminarea lucrărilor, rapoarte in perioada de garanţie a lucrărilor, raport final, situatii de lucrări si orice alte rapoarte/documente solicitate de Beneficiar; - Va realiza orice alte sarcini necesare îndeplinirii obiectivului acestui contract asa cum sunt ele instructate de Beneficiar/Supervizor in realizarea acestui proiect de investitie in conformitate cu prevederile legale in domeniul construcţiilor; - Va dispune orice alte sarcini personalului de execuţie in vederea unei bune desfasurari a contractului; - Furnizarea de asistenta tehnica si soluţii tehnice in cazul apariţiei situatiilor neprevăzute 2. SEF DE ŞANTIER CU SPECIALIZAREA EXECUŢIE LUCRĂRI DE DRUMURI Antreprenorul va include in oferta urmatoarele: - Numele expertului desemnat in aceasta poziţie; - CV-ul si diploma de Inginer specializarea C.F.D.P. sau echivalent, - Experienţa profesionala in poziţia de sef de şantier in cadrul a cel puţin un contract de execuţie si/ sau proiectare si execuţie lucrări de constructie noua si/ sau modernizare si/ sau lărgire si/ sau consolidare autostrazi si/sau drumuri expres si/sau drumuri naţionale si/sau drumuri judeţene care să conţină şi lucrări de consolidare versant împotriva căderilor de pietre prin montarea de plase ancorate si/sau bariere de proiecţie. Activităţi - Organizeaza si coordoneaza activitatea persoanelor din subordine; - Organizeaza, coordoneaza si controleaza activitatile desfasurate pe întregul şantierul; - Asigura buna desfasurare a lucrărilor pe şantier si respectarea termenelor limita; Pagina 23 din 34

§ 39

- Vor participa la întocmirea raportului de început, rapoartelor de progres, raportului la terminarea lucrărilor, rapoartelor in perioada de garanţie a lucrărilor, raportului final, situatiilor de lucrări si orice alte rapoarte/ documente solicitate de Beneficiar; - Întocmeşte necesarul de materiale, resurse financiare, resurse umane; - Asigura si instruieste personalul din subordine; - Asigura legătură cu furnizorii de materiale; - Va realiza orice alte sarcini necesare îndeplinirii obiectivului acestui contract asa cum sunt ele instructate de Beneficiar/Supervizor sau de Responsabilul tehnic cu execuţia sau de Managerul de proiect in realizarea acestui proiect in conformitate cu prevederile legale in domeniul construcţiilor. Pentru experţii cheie menţionaţi mai sus, ofertanţii vor descrie momentul în care aceştia vor interveni în implementarea viitorului contract şi modul în care ofertantul şi-a asigurat accesul la serviciile acestora. De asemenea, ofertanţii vor depune CV, diplome / atestate / certificate (după caz), şi documente relevante (după caz) : recomandări emise de Beneficiar/Angajator. În Formularul nr. 8 - FORMULAR PROPUNERE TEHNICĂ din secţiunea FORMULARE (încărcate în SEAP in data de 19.07.2024 - Clarificare din oficiu), precum și în documentul intitulat Instrucţiuni pentru ofertanti, la cap. 3, A. III, se regăsesc următoarele informații: „Ofertantul va prezenta personalul disponibil si propus pentru desfăşurarea contractului. Personalul cheie si ceilalti experti executie indicati in tabelul de mai jos reprezinta personalul minim obligatoriu pentru desfasurarea activitatilor contractului. Nr . crt Categorie de personal Numar de persona l Nume

§ 40

si prenume expert Modalitatea de asigurare a personalului (contract de munca/colaborare / subcontractare) 0 1 2 3 4 Personal cheie 1 Manager de Proiect 1 2 Sef de santier cu specializarea executie lucrari de drumuri 1 Alti experti executie 3 Responsabil Tehnic cu Executia (RTE), domeniul lucrari speciale de fundatii 1 NU E CAZUL 4 Responsabil Tehnic cu Executia (RTE) domeniul constructii drumuri 1 NU E CAZUL 5 Inginer asigurarea calitatii 1 NU E CAZUL

§ 41

6 Inginer specializarea geologie 1 NU E CAZUL 7 Inginer cantitati 1 NU E CAZUL 8 Inginer Topograf 1 NU E CAZUL 9 Responsabil SSM si protectia mediului 1 NU E CAZUL 10 Responsabil de managementul traficului 1 NU E CAZUL Nota 2: Ofertantii vor avea in vedere ca pentru expertii prevazuti la punctele 1 si 2 sa descrie, in Propunerea Tehnica, modul in care ofertantul si-a asigurat accesul la serviciile personalului cheie (fie prin resurse proprii, caz in care vor fi prezentate persoanele in cauza, fie prin externalizare, situatie in care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate in vederea obtinerii serviciilor respective) si vor depune pentru aceștia documentele prevazute in caietul de sarcini, Anexa 1 – Personalul antreprenorului. Analizând toate aceste prevederi ale documentației de atribuire, Consiliul constată că rezultă în mod clar faptul că personalul cheie este format din două persoane, 1 Manager de Proiect și 1 Șef de santier cu specializarea executie lucrari de drumuri, astfel încât în mod corect autoritatea contractantă a considerat că nu sunt respectate prevederile documentației de atribuire prin nominalizarea de către contestatoare a unui singur expert dl. (...)pentru ocuparea a două poziții distincte din cadrul categoriei „personal cheie” și nu 2 (doi) experţi (câte unul pentru fiecare poziţie), așa cum s-a solicitat prin Caietul de sarcini, Formularul nr. 8 și Instrucţiunile pentru ofertanti. În cazul în care aceste prevederi ale documentației de atribuire nu erau clare pentru contestatoare, aceasta avea posibilitatea de a solicita clarificări în conformitate cu dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”. În condițiile depunerii ofertei în cadrul proceduri contestatoarea și-a asumat conținutul documentației de atribuire, inclusiv cerința în discuție, astfel încât avea obligația să propună doi experți cheie, 1 Manager de Proiect și 1 Șef de șantier. Astfel, având în vedere dispozițiile documentației de atribuire, Consiliul nu poate reține susținerile contestatoarei referitoare la faptul că în temeiul dispozițiilor legale privind verificarea calității lucrărilor executate, singura limitare privind nominalizarea aceleiași persoane pentru mai multe poziții în cadrul personalului implicat în executarea lucrărilor ce fac obiectul investiției, vizează strict situația responsabilului tehnic cu execuția – Pagina 25 din 34

§ 42

singurul specialist ce nu poate desfășura o altă activitate în cadrul investiției. În cazul în care contestatoarea aprecia că prevederile documentației de atribuire prin care s-a impus ofertanților obligația de a propune doi experți cheie (1 Manager de Proiect și 1 Șef de șantier), încălca dispozițiile legale în vigoare, trebuia să formuleze contestație împotriva documentației de atribuire în cadrul termenului stipulat de art. 8 alin. (1) lit. a) și alin. (2) din 101/2016, criticarea acestui aspect în actualul stadiu a procedurii de atribuire (comunicare rezultat) fiind tardivă. În cadrul contestației, (...) critică faptul că autoritatea contractantă nu a prevăzut cerinţele privind personalul calificat în anunţul de participare şi în fişa de date a achiziţiei, ci doar în cuprinsul caietului de sarcini, iar potrivit legii, criteriile de calificare şi criteriile de selecţie care se regăsesc în caietul de sarcini ori în documentaţia descriptivă şi care nu sunt prevăzute în anunţul de participare/simplificat/de concurs sunt considerate clauze nescrise. Aşa cum rezultă de altfel din fişa de date a achiziţiei şi anunţul de participare, autoritatea contractantă nu a solicitat în Secţiunea III.2.3) „Informaţii privind personalul responsabil cu executarea contractului" cerinţe de calificare referitoare la personalul responsabil cu executarea contractului, fiind precizat: „Obligaţie de a preciza numele şi calificările profesionale ale angajaţilor desemnaţi pentru executarea contractului: Nu". Consiliul va respinge această critică a contestatoarei pentru următoarele motive: - invocarea de către contestator a caracterului de clauză nescrisă a cerințelor din caietul de sarcini, pe motiv că acestea sunt cerințe de calificare ce trebuiau să se regăsească în anunțul de participare și în fișa de date a achiziției reprezintă, un demers tardiv, conform motivării anterioare; - „Experiența managerului de proiect” este unul din factorii de evaluare a ofertelor stabiliți în cadrul criteriului de atribuire „cel mai bun raport calitate-preț” în speță fiind incidente dispozițiile art. 32 din HG nr. 395/2016 care stipulează următoarele: „ (1) În cazul în care criteriul utilizat este criteriul «cel mai bun raport calitate-preţ» sau «cel mai bun raport calitate-cost», astfel cum este prevăzut la art. 187 alin. (3) lit. a) şi b) din Lege, stabilirea ofertei câştigătoare se realizează prin aplicarea unui sistem de factori de evaluare pentru care se stabilesc ponderi relative sau un algoritm specific de calcul. (2) Factorii de evaluare a ofertelor, precum şi algoritmul de punctare prevăzut la alin. (1) se precizează în mod clar şi detaliat în cadrul documentaţiei de atribuire şi vor reflecta metodologia de punctare a avantajelor care vor rezulta din propunerile tehnice şi financiare prezentate de ofertanţi şi trebuie să aducă un avantaj real, să nu fie formali şi să poată fi urmăriţi în cadrul procesului de evaluare a ofertelor şi aplicare a criteriului de atribuire. (3) În aplicarea art. 187 alin. (3) lit. a) şi b) din Lege, în cazul în care calitatea personalului ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit are un impact semnificativ asupra nivelului de executare şi a rezultatului acestuia,

§ 43

factorii de evaluare a ofertelor se pot referi şi la organizarea/calificarea şi/sau experienţa respectivului personal. (4) Autoritatea contractantă nu poate folosi organizarea/ calificarea şi/sau experienţa personalului desemnat pentru a efectua activităţile contractului, respectiv cel precizat la alin. (3), ca parte a procesului de calificare şi selecţie în cadrul procedurii de atribuire a respectivului contract. (5) În cazul în care, în cadrul unei proceduri de atribuire, autoritatea contractantă stabileşte factori de evaluare de natura celor prevăzuţi la alin. (3), precum şi criteriile de calificare în condiţiile art. 179 lit. g) din Lege, aceste criterii se pot referi doar la calificarea şi experienţa profesională a personalului permanent, în special de conducere, al operatorului economic candidat/ofertant, care este precizat în DUAE, respectiv la alte persoane decât cele desemnate pentru a efectua activităţile contractului în cauză”. - În ceea ce privește șeful de șantier, Consiliul reține că Notificarea ANAP privind Fișa de date a achiziției, versiunea actualizată cu erata din 18.05.2017 - Notificarea ANAP nr. 258/2017 - la secțiunea „Calificările educaționale și profesionale” se prevăd următoarele: „În cazul personalului ce va realiza efectiv activitățile contractului ce urmează a fi atribuit - expertul/experții-cheie a cărui/căror calificare, experiență profesională și/sau mod de organizare poate reprezenta un avantaj competitiv de natură a influența în mod direct calitatea executării contractului și, prin urmare, valoarea economică a ofertei, ofertantul urmează să dovedească modul în care dispune de aceștia la nivelul propunerii tehnice

§ 44

. Autoritatea contractantă va formula cerințe pentru acest personal la nivelul caietului de sarcini În cadrul acestei categorii se includ și tipurile de experți pentru care este impusă, prin legislația de specialitate din domeniul obiectului contractului ce urmează a fi atribuit, prezentarea unei certificări specifice, fără de care aceștia nu au dreptul de a exercita activitatea în cauză, în acest fel fiind legați indisolubil de implementarea propriu – zisă a respectivului contract (RTE, diriginte de șantier, verificatori de proiect, experți tehnici, alți specialiști atestați AFER/ ISCIR/ ANRE/ ANEVAR/ ANCPI/ CECAR/ CAFR/ MCPN”; - Relevante în soluționarea prezentei cauze sunt și prevederile art. 3 din Instrucţiunea ANAP nr. 1/2017 emisă în aplicarea prevederilor art. 179 lit. g) şi art. 187 alin. (8) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, respectiv a art. 192 lit. g) şi a art. 209 alin. (8) din Legea nr. 99/2016 privind achiziţiile sectoriale: „Art. 3. - (1) Sintagma «personalul ce va realiza efectiv activităţile care fac obiectul contractului ce urmează a fi atribuit» se referă la experţii/personalul-cheie ce răspund(e) de realizarea efectivă a proceselor de execuţie aferente implementării respectivului contract, calificarea, experienţa profesională şi/sau modul de organizare influenţând, în mod direct, calitatea rezultatului ce trebuie atins prin contractul în cauză, această categorie de personal nefiind considerată criteriu de Pagina 27 din 34

§ 45

calificare şi selecţie în raport cu operatorul economic ce este candidat/ofertant în procedura de atribuire. (2) Prin noţiunea de «personal-cheie» menţionată la alin. (1), se înţelege orice expert/specialist a cărui activitate desfăşurată în cadrul contractului este reflectată direct fie: (i) într-o proporţie majoritară a rezultatului respectivei activităţi şi/sau a întregului contract, atunci când există o relaţie direct proporţională între volumul muncii prestate şi nivelul calitativ al rezultatului în cauză, iar contribuţia sa are, totodată, o pondere ridicată în rezultatul final al contractului; (ii) într-o proporţie minoră ca efort depus din punctul de vedere al volumului de muncă, dar cu un impact major asupra esenţei rezultatului respectivei activităţi şi/sau a întregului contract (de exemplu, în situaţia în care rezultatul muncii sale este stabilirea soluţiei tehnice ce face obiectul contractului, celelalte activităţi ale acestuia având doar rolul de a clarifica/detalia aspectele ce descriu respectiva soluţie şi/sau modul de implementare a sa). (3) În cadrul acestei categorii se includ şi tipurile de experţi pentru care este impusă, prin legislaţia de specialitate din domeniul obiectului contractului ce urmează a fi atribuit, prezentarea unei certificări specifice, fără de care aceştia nu au dreptul de a exercita activitatea în cauză, în acest fel fiind legaţi indisolubil de implementarea propriu-zisă a respectivului contract. (4) Pentru tipurile de experţi menţionaţi la alin. (3), pentru care existenţa certificării specifice, emisă de un organism abilitat conform prevederilor legale incidente domeniului în cauză, reprezintă condiţia necesară şi suficientă pentru a putea duce la îndeplinire activităţile ce fac obiectul respectivelor certificări, autoritatea/entitatea contractantă nu va stabili criterii de calificare şi selecţie, ci va solicita ca în propunerea tehnică să fie descris momentul în care vor interveni aceşti experţi în implementarea viitorului contract, precum şi modul în care operatorul economic ofertant şi-a asigurat accesul la serviciile acestora (fie prin resurse proprii, caz în care vor fi prezentate persoanele în cauză, fie prin externalizare, situaţie în care se vor descrie aranjamentele contractuale realizate în vederea obţinerii serviciilor respective). Exemple: responsabil tehnic cu execuţia (RTE) în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată; expert/expert tehnic în domeniul protejării monumentelor istorice în conformitate cu Ordinul ministrului culturii şi patrimoniului naţional nr. 2.495/2010 pentru aprobarea Normelor metodologice privind atestarea specialiştilor, experţilor şi verificatorilor tehnici în domeniul protejării monumentelor istorice; contabil autorizat/expert contabil în conformitate cu legislaţia incidentă în domeniul contabilităţii şi fiscalităţii; verificator de proiecte, diriginte de şantier în conformitate cu legislaţia incidentă în domeniul construcţiilor; personal ce necesită atestări profesionale de la autorităţi competente - cum ar fi, dar fără a se limita la, AFER/ISCIR/ANRE/ANEVAR/ANCPI/CECAR/CAFR/MCPN etc”.

§ 46

- În acest sens este relevant și probatoriul administrat de autoritatea contractantă respectiv Avizul conform condiționat nr. 2546/20.02.2023/ DGCECMSS emis de ANAP (într-o altă procedură de atribuire), în cuprinsul căruia la punctul 9, se precizează următoarele: „În raport de cerințele cuprinse în Anexa nr. 2 la Caietul de sarcini (cu privire la personalul antreprenorului) dar și cu faptul că urmează a se atribui un contract de execuție de lucrări, pe baza proiectului tehnic pus la dispoziție de către beneficiar viitorului contractant, autoritatea contractantă va avea în vedere ca la nivelul Caietului de sarcini să nu se regăsească solicitarea dispunerii, la momentul ofertării, de personal altul decât: - coordonator lucrare;- șef șantier”. - De asemenea, sunt relevante următoarele susțineri ale autorității contractante din cadrul punctului de vedere: „Având în vedere rolul/ atribuțiile distincte a fiecăruia dintre experţi cheie, nominalizarea unei singure persoane pentru ocuparea a doua poziţii privind specialiştii necesari pentru îndeplinirea contractului nu poate fi acceptată întrucât conduce la diminuarea echipei responsabile cu îndeplinirea contractului în bune condiţii, cu consecinţa imposibilității de a asigura îndeplinirea contractului la parametrii cantitativi și calitativi solicitați prin caietul de sarcini. Totodată, acceptarea unui număr mai redus de specialiști ar putea avea consecinţe și în diminuarea artificială a propunerii financiare prezentate de ofertant, costurile ar putea fi repartizate doar pentru un specialist și nu pentru 2 (doi), încălcându-se astfel principiului tratamentului egal în evaluarea ofertelor”; În consecință, Consiliul constată că este eronată susținerea contestatoarei referitoare la faptul că nedepunerea înscrisurilor referitoare la disponibilitatea șefului de șantier „nu poate avea incidență asupra conformității atribuirii contractului” iar autoritatea contractantă nu avea obligația verificării acestei cerințe și nici dreptul de a respinge oferta sa. Luând în considerare cele mai sus menționate, Consiliul constată că nu există motive pentru a fi invalidată decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...) (dosar nr. (...)), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...) prin (...). Față de această situație, întrucât în cauză autoritatea contractantă nu se află în culpă procesuală iar în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, Consiliul va respinge cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la plata sumei de (...)lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de prezenta contestație (onorariu avocat). În ceea ce privește contestația formulată de (...)S.R.L., în calitatea de lider al asocierii (...)SRL – (...) SRL, care formează obiectul dosarului nr. (...), Consiliul constată următoarele: (...)S.R.L. a prezentat Consiliului, în original, dovada respectării dispozițiilor art. 611 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare, respectiv plata cauțiunii în sumă de (...)lei, constituită prin recipisa de consemnare nr. (...)din data de 01.11.2024 emisă de CEC Bank – (...) Pagina 29 din 34

§ 47

Recipisa de consemnare a cauțiunii se va restitui în condițiile stipulate de art. 1064 din Codul de procedură civilă, coroborate cu dispozițiile art. 611 alin. (5), (6) și (7) din Legea nr. 101/2016, cu modificările și completările ulterioare. Pe fondul cauzei, Consiliul reține că prin adresa nr. (...), autoritatea contractantă a comunicat asocierii (...)SRL – (...) SRL următoarele: „În conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, prin prezenta vă informăm că în urma evaluării ofertelor depuse la procedura mai sus menţionată, oferta depusă de dumneavostra a fost respinsa in baza art. 137 alin. 1 din HG 395/2016 fiind declarata NECONFORMA in temeiul art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, deoarece «nu satisface in mod corespunzător cerinţele caietului de sarcini», intrucat produsele ofertate pentru Sistem activ de protecţie şi stabilizare tip plase ancorate NU respecta specificaţiile tehnice din caietul de sarcini si standardele in vigoare. Justificare: Comisia de evaluare concluzionează ca produsul ofertat pentru Sistem activ de protecţie şi stabilizare tip plase ancorate: Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl - producător NECTOR, nu respecta condiţiile de durabilitate conform SR 10223-3/2014 , din urmatoarele motive: - In Caietului de sarcini, pct. 1.4.1 Descrierea generală a sistemelor de consolidare ale versantilor se specifica: «Sistemele folosite trebuie sa fie testate si certificate de institute acreditate independente. Sistemul trebuie sa aiba o durata de viata de cea. 50 ani (Clasa de agresivitate C3)». - Prin Răspunsul consolidat la solicitările de clarificari 29376/31.07.2024 la intrebarea nr.7: «Conform SR-EN 10223-3/2014 pentru a asigura durata de viata 50 ani in condiţii de agresivitate C3, protecţia anti-coroziva trebuie sa fie ZnAL10% si NU ZnAl5% cum este precizat in documentaţie» , autoritatea contractanta a răspuns «Se vor respecta prevederile SR 10223- 3/2014 pentru îndeplinirea condiţiilor minime in vederea asigurarii condiţiilor de rezistenta la protecţie anticoroziva corespunzătoare condiţiilor de agresivitate C3». - în SR EN 10223-3/2014 , Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului in care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sarma de acoperire, se specifica ca pentru mediu de agresivitate C3 si durata de viata estimata a produsului > 50 ani este necesar ca protectia anticoroziva sa fie Zn90%/Al10% . In acelaşi tabel se specifica ca protectia anticoroziva Zn95%/Al5% corespunde unei durate de viata de 25 ani. Din coroborarea prevederilor de mai sus, reiese cu claritate ca pentru a se asigura indeplinirea condiţiilor stipulate in caietul de sarcini «durata de viata de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3) si a celor din SR EN 10223- 3/2014 (Anexa 1 , Tabelul A.1- Descrierea mediului in care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sarma de acoperire - in care se specifica ca pentru mediu de agresivitate C3 si durata de viata estimata a produsului > 50 ani este necesar ca protectia anticoroziva sa fie Zn90%/Al10%) sistemul pentru protectie versant (plase ancorate) trebuie sa fie din sarma din otel cu protectie Zn90%/Al 10%.

§ 48

• Produsul ofertat de catre Asocierea (...)SRL - (...) SRL: «Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl» (producător Nector) are protectia anticoroziva compusa din aliaj Zn95%/Al 5% , corespunzătoare unei durate de viata de 25 ani si nu Zn90%/Al10%, asa cum prevede SR EN 10223-3:2014 pentru asigurarea unei durate de viata de 50 ani si cum s-a solicitat in mod imperativ in caietul de sarcini. Comisia de evaluare constata ca produsul ofertat «Sistem Nector HDMesh SPS 3.65 ZnAl» (producător Nector) este «neconform» pentru ca nu respecta specificaţiile tehnice solicitate in caietul de sarcini si standardele in vigoare. Având in vedere ca nu a fost desemnat niciun castigator al procedurii de achiziţie, autoritatea contractantă (...)- (...) a ANULAT achiziţia publica desfasurata prin «Licitatie deschisa» in baza art.212 alin.(1) lit.a) din Legea nr. 98/2016 «nu a fost depusa nicio oferta/solicitare de participare sau daca nu a fost depusa nicio oferta admisibila». (...)”. Analizând prevederile documentației de atribuire, Consiliul reține următoarele: În Caietului de sarcini, la pct. 1.4.1 DESCRIEREA LUCRĂRILOR - SOLUŢIA TEHNICĂ, autoritatea contractantă a menționat următoarele: „a ) Caracteristici tehnice si parametrii specifici obiectivului Lucrările care fac obiectul proiectului se încadrează în categoria «C»- lucrări de importanţă normală, determinate conform H.G. nr. 766/21.11.1997, H.G. nr. 675/03.07.2002 şi Metodologia de stabilire a condiţiilor respectării normelor şi standardelor Uniunii Europene, în conformitate cu H.G. nr. 766/1997 şi cu Legea 10/18.10.1995. Descrierea generală a sistemelor de consolidare ale versanţilor Sistemele folosite trebuie sa fie testate si certificate de institute acreditate independente. Sistem activ de protecţie şi stabilizare tip plase ancorate trebuie sa aiba o durata de viata de cca. 50 ani (Clasa de agresivitate C3). In plus, structura trebuie sa nu necesite intretinere dupa instalare. Structura sistemului activ de protecţie şi stabilizare tip plase ancorate trebuie sa indeplineasca urmatoarele exigente: (...) - protecţia anticoroziva a plasei si a elementelor de îmbinare: min. 115 g/m cu Zn 95% si Al 5%”. În răspunsul consolidat la solicitările de clarificări nr. 29376/31.07.2024 la întrebarea nr. 7: „Conform SR - EN 10223- 3/2014 pentru a asigura durata de viață 50 ani în condiţii de agresivitate C3, protecţia anti-corozivă trebuie să fie ZnAl10% și NU ZnAl5% cum este precizat în documentaţie”, autoritatea contractantă a răspuns: „Se vor respecta prevederile SR 10223-3/2014 pentru îndeplinirea condiţiilor minime în vederea asigurării condiţiilor de rezistență la protecție anticorozivă corespunzătoare condiţiilor de agresivitate C3”; Analizând SR EN 10223-3/2014, Consiliul constată că în Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire, se specifică că, pentru mediu de agresivitate C3 și durata de viață estimată a produsului > 50 ani, este necesar ca protecția anticorozivă să fie Zn90%/Al10%. În acelaşi tabel se specifică că protecția anticorozivă Zn95%/Al5% corespunde unei durate de viață de 25 ani. Pagina 31 din 34

§ 49

Având în vedere cele mai sus menționate, Consiliul constată că prin răspunsul la clarificări, autoritatea contractanta a clarificat cerinţa din caietul de sarcini pentru durata de viață de cca 50 ani, în sensul că se vor respecta cerinţele minime aferente duratei de viață de 50 ani conform SR EN 10223-3/2014, Anexa 1, Tabelul A.1 - Descrierea mediului în care se afla locul de instalare, cerinţele pentru sârma de acoperire: protecție anticorozivă a plasei și a elementelor de îmbinare cu aliaj Zn 90% Al10%, respectiv Zn90%/Al10%. În cazul în care aceste prevederi ale documentației de atribuire nu erau clare pentru contestatoare, aceasta avea posibilitatea de a solicita clarificări în conformitate cu dispozițiile art. 160 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, care stipulează următoarele: „Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs”. În condițiile depunerii ofertei în cadrul proceduri contestatoarea și-a asumat conținutul documentației de atribuire, inclusiv cerința în discuție, astfel încât avea obligația să întocmească propunerea tehnică având în vedere și răspunsul consolidat la solicitările de clarificări nr. 29376/31.07.2024, respectiv răspunsul la întrebarea nr. 7, neputând fi reținute susținerile contestatoarei referitoare la faptul că nicăieri în conținutul documentației de atribuire nu se regăsește cerința ca protecția anticorozivă să fie Zn90%Al10%. Verificând activitatea Comisiei de evaluare, Consiliul reține că prin adresa nr. 34394/11.09.2024, Comisia de evaluare a solicitat contestatoarei clarificarea următorului aspect: „4. Justificați prin depunerea de documente de calitate/performantă ca Plasa de protecție versant (furnizor Nector) respectă cerințele caietului de sarcini, respectiv durata de 50 de ani și clasa C3, întrucât din documentele prezentate în ofertă reiese că protecția anticorozivă este de 5%"”. Contestatoarea a răspuns prin adresa nr. 612/17.09.2024, după cum urmează: „Vă transmitem documente din care reiese că Plasa de protecție versant (furnizor Nector), respectă cerințele Caietului de sarcini, respectiv durata de viață 50 de ani și clasa C prin realizarea de teste de laborator de unde reiese că plasa de protecție are o coroziune < 5% după o expunere de 3000 ore de pulverizare cu sare conform Anexa 4 ETA 23/0436-01-2023- 07-18, EAD230025-00-0106, ISO 9227”. În analiza prezentei critici, Consiliul reține că în cadrul SR EN 10223- 3/2014, la punctul 6.7.2 - Zn90Al10 clasa A sau acoperiri metalice avansate echivalente, sunt prevăzute următoarele: „Atunci când sunt supuse încercării în mediu de dioxid de sulf conform procedurilor din EN ISO 6988 (0,2 dm3 SO2 la 2 dm3 apă), după 56 de cicluri de încercare discontinuă, eşantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5 % de DBR (Dark Brown Rust - rugină maro închis). Atunci când sunt supuse încercării la ceaţă salină neutră conform procedurilor din EN ISO 9227, după o perioadă de 2 000 h de expunere,

§ 50

eşantioanele de împletitură nu trebuie să prezinte mai mult de 5 % de DBR”, așa cum rezultă din captura atașată prezentei”. În cadrul contestației, autoarea acesteia susține că a formulat un răspuns mai mult decât concludent, prezentând în vederea dovedirii cerinței raportul de laborator nr. 35/2022, care se regăsește la pag. 90 din documentul intitulat „17.09.2024 - RĂSPUNS LA CLARIFICĂRI-1”, traducerea acestuia regăsindu-se la pag. 100, din cuprinsul căruia rezultă fără putință de tăgadă faptul că plasa de protecție are o coroziune < 5% după o expunere de 3000 ore de pulverizare cu sare, rezultând astfel durata de viață de 50 ani și clasa C3. Consiliul constată că Raportul de testare depus prin răspunsul la clarificări conține rezultate ale testelor doar pentru încercări la ceață salină, nu și pentru încercări în mediu de dioxid de sulf așa cum se specifică în prima teză a punctului 6.7.2 din SR EN 10223-3/2014, astfel încât autoarea contestației nu a demonstrat că produsul ofertat îndeplinește ambele cerințe de testare aferente protecției, Zn90Al10 clasa A sau acoperiri metalice avansate echivalente Astfel, Consiliul reține ca fiind corecte concluziile membrilor Comisiei de evaluare referitoare la faptul că răspunsul ofertantului contestator este neconcludent deoarece nu a dovedit că performanțele produsului ofertat sunt echivalente cu cele ale plasei de sârmă din oțel cu protecția anticorozivă din aliaj Zn90%/Al10%. În plus, Consiliul constată că în cadrul punctului de vedere, autoritatea contractantă a prezentat o captură de ecran a Certificatului CE descărcat de pe pagina oficială a producătorului Nector din care rezultă că produsul ofertat are o durată de viață declarată în C3 (agresivitate medie) de 10 ani și nu 50 de ani cât s-a solicitat prin Caietul de sarcini. Deși autoritatea contractantă a făcut dovada că la data de 31.10.2024 a comunicat punctul de vedere către contestatoare, până la data prezentei decizii contestatoarea nu a înțeles să formuleze o replică la punctul de vedere prin care să înlăture susținerile autorității contractante. Față de cele mai sus menționate, Consiliul constată că nu există motive pentru a fi invalidată decizia autorității contractante de a respinge oferta contestatoarei, aceasta verificând în mod responsabil respectarea prevederilor documentației de atribuire, motiv pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...)S.R.L., în calitatea de lider al asocierii (...)SRL – (...) SRL (dosar nr. (...)), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...) prin (...). Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...) (dosar nr. (...)), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...) prin (...) și, pe cale de consecință și cererea contestatoarei de obligare a autorității contractante la Pagina 33 din 34

§ 51

plata sumei de (...)lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de prezenta contestație (onorariu avocat). Respinge, ca nefondată, contestația formulată de (...)S.R.L., în calitatea de lider al asocierii (...)SRL – (...) SRL (dosar nr. (...)), în contradictoriu cu autoritatea contractantă (...) prin (...). Prezenta decizie este obligatorie pentru părți, în conformitate cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 101/2016. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactat în 5 (cinci) exemplare originale, conține 34 pagini

Documente pentru aceeași cercetare

Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.