Decizie 2909/2024
Decizie CNSC2024_2909_2024_Decizie_2909.pdf, BO2024_2909_2024_BO2024_2909.pdf
Document CNSC
PRODENERGO SERVICE SRL în contradictoriu cu COMUNA RUCAR
Decizia CNSC nr. 2909/C2/3271 din 15.10.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Rucăr, județul Argeș: - Școala Gimnazială Nae. A. Ghica Rucăr, Argeș; - Liceul Teoretic Victor Slăvescu Rucăr, jud. Argeș, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr. 8694 din 11.09.2024 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8695/11.09.2024, în sensul constatării că motivele de descalificare a ofertei sale nu sunt temeinice; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, reevaluarea ofertei sale cu respectarea legii și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PRODENERGO SERVICE SRL, în contradictoriu cu COMUNA RUCĂR. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2909_2024_Decizie_2909.pdf, BO2024_2909_2024_BO2024_2909.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2909/C2/3271 Data: 15.10.2024 Prin contestația nr. 271/23.09.2024, înregistrată la Consiliu sub nr. 60401/23.09.2024, formulată de PRODENERGO SERVICE SRL, cu sediul în Câmpulung Muscel, str. George Topîrceanu nr.1, bl. B8, sc. B, et. 2, ap. 6 județul Argeș, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J03/1142/2005, având CUI RO17677003, reprezentată legal prin Nicolescu Ion - administrator, împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. 8695/11.09.2024, publicată în SICAP la data de 12.09.2024, emisă de COMUNA RUCĂR, cu sediul în comuna Rucăr, str. Brașovului nr. 58, județul Argeș, cod poștal 117630, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din comuna Rucăr, județul Argeș: - Școala Gimnazială Nae. A. Ghica Rucăr, Argeș; - Liceul Teoretic Victor Slăvescu Rucăr, jud. Argeș, s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr. 8694 din 11.09.2024 și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. 8695/11.09.2024, în sensul constatării că motivele de descalificare a ofertei sale nu sunt temeinice; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, reevaluarea ofertei sale cu respectarea legii și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Pagina 1 din 2
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de PRODENERGO SERVICE SRL, în contradictoriu cu COMUNA RUCĂR. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .... Data: ... Prin contestația nr. ..., înregistrată la Consiliu sub nr. ..., formulată de ..., cu sediul în ...., împotriva adresei de comunicare a rezultatului procedurii nr. ..., publicată în SICAP la data de ..., emisă de ..., cu sediul în ..., ...., în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziție publică de furnizare având ca obiect ..., s-au solicitat următoarele: 1. Anularea raportului procedurii nr. ... și a comunicării privind rezultatul procedurii nr. ..., în sensul constatării că motivele de descalificare a ofertei sale nu sunt temeinice; 2. Obligarea autorității contractante la continuarea procedurii, reevaluarea ofertei sale cu respectarea legii și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... critică adresa de comunicare a rezultatului procedurii nr. ..., emisă de ..., solicitând cele menționate în partea introductivă. În cuprinsul contestației, contestatorul face un scurt istoric al procedurii arătând că atât procesul verbal nr. ... privind evaluarea propunerilor tehnice cu prevederile caietului de sarcini, cât și raportul procedurii nr. ... sunt documente neconforme, în ele nefăcându-se referire la solicitările de clarificări trimise și nici la modul în care au fost interpretate răspunsurile ... la aceste solicitări de clarificări. Pagina 1 din 12
În acest sens, învederează că a răspuns pertinent la toate cerințele de clarificări adresate de autoritatea contractantă, răspunsurile fiind însoțite de documente edificatoare. Referitor la motivul de respingere al ofertei sale, urmare a faptului că răspunsurile la solicitările de clarificări din data de ... nu au fost concludente, contestatorul menționează următoarele: În caietul de sarcini s-a cerut o imprimantă multifuncțională cu următoarele caracteristici: ... Autoritatea contractantă a admis, în parte, răspunsul său la solicitarea de clarificări vis a vis de acest echipament, dar l-a considerat neconcludent pe motiv că acesta nu poate atinge o viteză de imprimare de 32 ppm în modul color. Față de acest aspect, contestatorul învederează că echipamentul ofertat poate atinge o viteză de imprimare de 32 ppm în modul color, așa cum a informat și autoritatea contractantă în răspunsul la solicitarea de clarificări și apreciază că, în cazul în care existau incertitudini sau neclarități, organizatoarea procedurii îi putea cere detalii, precizări sau confirmări suplimentare. Totodată, subliniază că însuși producătorul echipamentului specifică faptul că acesta poate printa la o viteza da 32 ppm în modul monocrom. Viteza de printare în modul color nu este limitată software, ea putând atinge sau chiar depăși 32 ppm în funcție de gradul de acoperire al paginii. Autoritatea contractantă nu a specificat în caietul de sarcini niciun grad de acoperire al paginii și niciun standard după care să fie calculată viteza solicitată. Producătorul echipamentului, respectiv firma ... specifică, în mod clar, faptul că volumele de imprimare menționate în fișa tehnică sunt extrapolate pe baza metodologiei originale ... din simularea imprimării modelelor de testare, prevăzute de standardul ISO/IEC 24712. Volumele de imprimare nu se bazează pe standardul ISO/IEC 24712. Producătorul ... face trimitere la site-ul sau oficial pentru a afla care sunt condițiile sale de testare. Autoritatea contractantă nu a impus în caietul de sarcini nicio condiție, limitându-se doar la a specifica că se dorește atingerea unei viteze de 32 ppm în modul monocrom și color, fără alte constrângeri. Producătorul ... specifică faptul că pentru creșterea performantelor echipamentului achiziționat se recomandă update-ul de firmware, precum și instalarea celor mai noi drivere și pune la dispoziție un manual în care detaliază în mod clar toate cele de mai sus. Având în vedere cele de mai sus, contestatorul afirmă că echipamentul pe care l-a ofertat poate atinge o viteză de 32 ppm în modul color în funcție de gradul de acoperire al paginii. În concluzie, ... consideră că drepturile și interesele sale legitime privind procedura de atribuire au fost în mod grav vătămate de decizia autorității contractante de a-i respinge oferta ca inacceptabilă, respectiv Pagina 2 din 12
de a anula procedura de atribuire pentru pretinsa lipsă a unei oferte admisibile, vătămare care, în opinia sa, nu poate fi înlăturată decât prin admiterea contestației, cu consecința anulării actelor ce au stat la baza acestor decizii și obligarea ... la continuarea procedurii de atribuire, reevaluarea ofertei sale cu respectarea legii și stabilirea ofertei câștigătoare dintre ofertele admisibile. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. ..., înregistrată la CNSC sub nr. ..., ... solicită respingerea contestației formulată de ... și menținerea deciziilor luate în cadrul procedurii și a tuturor actelor subsecvente întocmite și comunicate din următoarele considerente: Potrivit procesului verbal de deschidere a ofertelor nr. ...., au depus oferte următorii operatori economici: ... și .... În urma analizei detaliate a propunerilor tehnice prezentate de ambii ofertanți și a răspunsurilor furnizate la solicitările de clarificare, comisia de evaluare a constatat că fiecare dintre aceștia a inclus, în cadrul ofertelor lor, cel puțin un produs care nu respecta cerințele tehnice stipulate, în mod explicit, în caietul de sarcini anexat procedurii. Având în vedere neconformitățile identificate în cadrul ofertelor tehnice depuse de ambii ofertanți, care nu au putut fi remediate sau justificate prin clarificările furnizate, a decis descalificarea acestora, întrucât produsele ofertate nu respectă cerințele tehnice esențiale prevăzute în caietul de sarcini. Această decizie a fost fundamentată pe obligația legală și procedurală de a asigura conformitatea strictă cu specificațiile impuse, precum și pe necesitatea de a garanta o procedură de achiziție transparentă și echitabilă. În consecință, din lipsa unor oferte conforme, autoritatea contractantă precizează că a anulat procedura de licitație, recunoscând astfel imposibilitatea de a desemna un câștigător în condițiile actuale. Referitor la afirmațiile ... din cuprinsul contestației, organizatoarea procedurii menționează următoarele: Specificațiile tehnice au fost întocmite strict pe baza nevoilor identificate prin analiza amănunțită a activităților zilnice ale beneficiarilor direcți, Scoală Gimnazială Nae A. Ghica și Liceul Tehnologic Victor Slăvescu Rucăr. A solicitat astfel, prin caietul de sarcini, următoarele specificații tehnice pentru imprimanta multifuncțională: .... Imprimanta multifuncțională ofertată de către ... a fost ... ... care, conform fișei tehnice atașate, nu respectă specificația tehnică minimă solicitata prin caietul de sarcini, respectiv „viteza de imprimare de minim 32 ppm (monocrom și color)”. Din analiza fișei tehnice anexate în cadrul propunerii tehnice de către ..., precum și din analiza răspunsurilor din cadrul solicitărilor de Pagina 3 din 12
clarificare, comisia de evaluare a constatat neconformitatea produsului ofertat. Comisia de evaluare nu poate lua în considerare decât documente oficiale emise de către producător, acestea fiind anexate de către ... în cadrul propunerii tehnice, ele fiind disponibile și pe site-ul producătorului la următoarea ... A formulat întrebări de clarificare pe baza aspectului tehnic al imprimantei multifuncționale, explicit și la obiect pentru viteza de printare. Pentru o evaluare corectă și transparentă, nu se mai pot cere clarificări pentru aceeași caracteristică tehnică, acestea considerându-se soluționate prin prisma răspunsurilor oferite. Comisia de evaluare nu poate lua în considerare teste făcute ad- hoc. Cerințele de printare color pot fi multiple, iar autoritatea contractantă nu poate recunoaște decât testele efectuate în laboratoarele de specialitate și confirmate de către producător. Comisia de evaluare nu poate lua în considerare răspunsuri de orice fel care sunt formulate ulterior cerințelor de clarificare sau, în cazul de față, ulterior comunicării rezultatului procedurii – orice element care să dovedească îndeplinirea specificațiilor minime solicitate în caietul de sarcini trebuie să se încadreze în timpul alocat. Având în vedere cele de mai sus, ... afirmă că produsul ofertat de către ... nu respectă specificațiile tehnice impuse prin caietul de sarcini. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Urmare a studierii documentelor aflate la dosarul cauzei, ... a depus adresa înregistrată la Consiliu sub nr. ...., prin care a sesizat lipsa unor documente din dosarul achiziție transmis de autoritatea contractantă anume lipsa propunerii sale tehnice și a celei aparținând contracandidatului său, solicitând soluționarea cauzei doar după ce dosarul achiziției este complet. A mai susținut contestatorul că ... câștigă pe linie licitațiile din județul Argeș, prezentând spre exemplificare, în formă tabelară, respectivele licitații. Cu adresa nr. ...., ... a depus concluzii scrise, prin care a reiterat cele deja arătate cu privire la conținutul dosarului achiziției transmis la dosar și a combătut cele arătate de autoritatea contractantă în punctul de vedere. ... a constituit cauțiunea, în cuantum de ... Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, în vederea atribuirii contractului de furnizare având ca obiect ..., prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ..... Pagina 4 din 12
Valoarea estimată a contractului este de ... lei, fără TVA, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. În cadrul procedurii au depus oferte doi operatori economici, respectiv ... și ..., în urma evaluării cărora a fost încheiat raportul procedurii nr. ..., potrivit căruia ofertele prezentate au fost respinse, iar procedura de atribuire anulată. Nemulțumit de acest rezultat al procedurii, despre care a fost încunoștiințat prin adresa nr. ..., pentru motivele evocate în cele ce preced, ... a formulat prezenta contestație. Cu privire la cererea de studiu a documentelor aflate la dosarul cauzei, formulată de contestatorul ..., văzând declarațiile de confidențialitate depuse de ..., în contextul în care la dosar au fost transmise documente din oferta sa, Consiliul a solicitat acestuia, prin raportare la dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 101/2016, să precizeze dacă permite contestatorului să consulte documentele declarate confidențiale, dar și să probeze și să prezinte justificarea caracterului confidențial al documentelor declarate astfel. Prin adresa înregistrată la CNSC sub nr. ...., ... s-a opus admiterii cererii de acces la propunerea tehnică și cea financiară, prezentând argumente în acest sens. Analizând răspunsul primit, Consiliul apreciază că justificările consemnate apar a avea un conținut teoretic, abstract, afirmându-se că documentele declarate confidențiale conțin secrete tehnice și/sau comerciale iar dezvăluirea acestora ar prejudicia interesele legitime în ceea ce privește secretele de afaceri și proprietatea intelectuală, fără a se prezenta însă și dovezi care să demonstreze realitatea celor susținute. Potrivit art. 57 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, datele și informațiile ce pot fi indicate ca fiind confidențiale, de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire, sunt numai cele care se încadrează în una dintre categoriile enumerate de acest text legal, și anume date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau date/informații protejate de un drept de proprietate intelectuală, același regim juridic avându-l fundamentările/justificările de preț/cost și, în toate cazurile, dreptul operatorilor economici de a le declara confidențiale trebuie să îndeplinească dubla condiție expres prescrisă de legea internă, anume condiția de a justifica caracterul confidențial, indicând categoria căreia îi aparțin datele/informațiile declarate confidențiale și condiția de a dovedi acest caracter. Așadar, în situația în care se afirmă că documentele declarate confidențiale constituie secrete tehnice și/sau comerciale nu este suficientă o simplă declarație de confidențialitate dată în acest sens. Condiția probării caracterului confidențial este esențială pentru ca datele/informațiile având acest caracter să beneficieze de protecție, în acest sens fiind prevederile art. 57 alin. (4) din Legea nr. 98/2016, Pagina 5 din 12
potrivit cu care: (4) Operatorii economici indică şi dovedesc în cuprinsul ofertei care informaţii din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost sunt confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Informaţiile indicate de operatorii economici din propunerea tehnică, elemente din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost ca fiind confidenţiale trebuie să fie însoţite de dovada care le conferă caracterul de confidenţialitate, dovadă ce devine anexă la ofertă, în caz contrar nefiind aplicabile prevederile alin. (1), conform căruia: Fără a aduce atingere celorlalte prevederi ale prezentei legi sau dispoziţiilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public ori ale altor acte normative care reglementează activitatea autorităţii contractante, autoritatea contractantă are obligaţia de a nu dezvălui informaţiile din propunerea tehnică, elementele din propunerea financiară şi/sau fundamentări/justificări de preţ/cost transmise de operatorii economici indicate şi dovedite de aceştia ca fiind confidenţiale întrucât sunt: date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Caracterul confidenţial se aplică doar asupra datelor/informaţiilor indicate şi dovedite ca fiind date cu caracter personal, secrete tehnice sau comerciale sau sunt protejate de un drept de proprietate intelectuală. Legiuitorul vorbește expres, așadar, despre dovezi privind caracterul confidențial al unor informații din cuprinsul ofertei, nicidecum despre motive/argumente/susțineri/alegații/teoretizări. Astfel, pentru probarea caracterului confidențial al informațiilor indicate ca atare, nu este suficientă menționarea în cuprinsul ofertei a informațiilor cu caracter confidențial și a cauzei/motivelor/argumentelor/susținerilor/alegațiilor/ teoretizărior privind caracterul confidențial al acestora, ci, trebuie indicate dovezi privind acest caracter, nefiind suficientă nici măcar indicarea dovezilor privind acest caracter, ci, corelativ, indicării lor exprese în cuprinsul ofertei, prezentarea lor, ele devenind, astfel, anexe la ofertă. Date fiind acestea, cu luarea în considerare a celor reținute la pct. 55 din Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din 14 februarie 2008, cauza C-450/06, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE, a cărei acțiune principală a avut ca obiect dreptul la protecția informațiilor confidențiale, prin care Curtea a reținut că: (...) Este de competența acestui organism să decidă în ce măsură și potrivit căror modalități se impune garantarea confidențialității și a secretului acestor informații, în lumina cerințelor unei protecții juridice efective și a respectării dreptului la apărare al părților la litigiu și, în cazul unei căi de atac în fața unei instanțe sau al unei căi de atac în fața unui alt organism care este o instanță sau tribunal în înțelesul articolului 234 CE, pentru ca procedura, în ansamblul său, să respecte dreptul la un proces echitabil, Consiliul a asigurat contestatorului ... accesul la dosarul achiziției publice în forma transmisă de autoritatea contractantă la dosarul cauzei. Pe fond, constatând că la dosar se regăsesc documente cu relevanță în analiza legalității deciziei de respingere a ofertei Pagina 6 din 12
contestatorului, Consiliul ia act că, potrivit raportului procedurii nr. ... și comunicării nr. ..., oferta ... a fost respinsă, ca inacceptabilă, în baza art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016, și neconformă, în baza art. 215 alin. (5) din Legea nr. 98/2016 coroborat cu art. 137 alin. (3) lit. a) din HG nr. 395/2016, cu motivarea: ... a ofertat o imprimantă multifuncțională de la ..., ... la care inițial a atașat o fișă tehnică (datasheet_C11CJ30402FT11.PDF) din care nu reiese că imprimanta furnizată poate să printeze pe hârtie de minim 255g/m2.. De asemenea, din aceeași fișă tehnică reiese faptul că imprimanta multifuncțională are o viteză maximă de printare de 32 ppm în modul monocrom și 22 ppm în modul color. Motiv pentru care au fost solicitate clarificări. În urma răspunsurilor la clarificări, ofertantul, ..., a atașat o captură de ecran de pe site-ul oficial ... România din care reiese că imprimanta furnizată poate să printeze pe hârtie de 255g/m2 (pagina 23/46), informație care se regăsește și pe pagina producătorului ...: https: / / www. .... ro / ro_RO / produse / imprimante / inkjet / consumer / ecotank-16550/p/29234 ... Produsul ... ..., ofertat de către ..., conform fișei tehnice atașate propunerii tehnice, nu corespunde cu cerințele minime solicitate, aceasta având viteza de printare color 22 ppm, ceea ce îl încadrează la produs neconform, nerespectând cerința formulată în caietul de sarcini de ”minim 32 ppm (monocrom și color)”. Produsele vizate care respectă în totalitate cerințele minime din caietul de sarcini fiind existente în piața de specialitate. În urma analizării răspunsurilor înaintate de către ... cu privire la solicitările de clarificări ce vizau elemente ale propunerii tehnice depuse de acesta în cadrul procedurii de atribuire, comisia de evaluare a constatat că acestea nu sunt concludente, conform celor expuse mai sus. Așadar, reproșează autoritatea contractantă contestatorului faptul că imprimanta ... ... ofertată nu respectă specificația tehnică vizând viteza de printare în modul color, iar răspunsul la clarificări este neconcludent în contextul în care a fost prezentată o fișă tehnică a altui produs, respectiv ... .... În analiza temeiniciei motivului de respingere, Consiliul reține că, printre specificațiile tehnice regăsite în cadrul caietului de sarcini, pentru echipamentul Imprimantă multifuncțională, se află și cea având conținutul: Viteză de imprimare de minimum 32ppm (Monocrom și color), a cărei dovedire, conform rigorilor stabilite la cap. IV.4.1 – Modul de prezentare al propunerii tehnice din fișa de date, urma a fi efectuată prin prezentarea de: 2. Fise tehnice/cataloage/broșuri/specificații ale producătorului pentru produsul ofertat prin care se susțin specificațiile declarate în Sistemul Electronic de Achizitii Publice. Documentația de atribuire inclusiv sub aspectul prevederilor enunțate, nu a format obiectul vreunei contestații fiind cert că prescripțiile acesteia au devenit obligatorii pentru părți, iar niciuna dintre ele nu le poate ignora sau nesocoti, în acord cu dispozițiile art. 75 din Legea nr. 98/2016 (Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informațiile Pagina 7 din 12
și cerințele prevăzute în documentele achiziției ...) și dispozițiile art. 123 alin. (1) din HG nr. 395/2016 (Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentației de atribuire …), dar și ale art. 127 alin. (1) lit. f) din HG nr. 395/2016 (verificarea conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini). Și jurisprudența constantă a CJUE este în sensul că în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39). Revenind la speța pendinte, Consiliul va analiza în cele ce urmează modalitatea de îndeplinire a rigorilor documentației de atribuire, respectiv a specificației tehnice de mai sus, de către .... Astfel, verificând documentele din propunerea tehnică depusă de ... transmise de autoritatea contractantă, Consiliul constată că în dovedirea îndeplinirii specificațiilor impuse, pentru imprimanta ... ... ofertată, contestatorul a prezentat fișa tehnică a produsului, purtând logo-ul producătorului ... (pag. 761-762 din dosarul achiziției), din care rezultă o viteză maximă de imprimare de 32 pagini/min în modul monocrom și de doar 22 pagini/min în modul color. Cele de mai sus rezultă și din propunerea tehnică postată de contestator în SEAP, la care Consiliul are acces neîngrădit, respectiv din Formularul-cadru – Propunerea tehnică pentru achiziția de produse și fișa tehnică 11 aferentă produsului ofertat - Imprimantă multifuncțională ... .... Sesizând nerespectarea specificației tehnice impuse, prin adresa de clarificări nr. 7981/..., autoritatea contractantă a solicitat contestatorului următoarele: Imprimanta multifuncțională 1. Vă rugăm să specificați unde în propunerea tehnică se regăsește îndeplinirea cerinței minime din caietul de sarcini: „Viteza de imprimare de minim 32ppm (Monocrom și Color)” pentru imprimanta „... ...” ofertată. (…) Contestatorul a formulat, prin adresa nr. ...., răspunsul: Imprimantă multifuncțională 1. Referitor la solicitarea nr. 1 cerințele caietului de sarcini au fost printre altele: - Viteza de imprimare de minim 32 ppm (monocrom și color) - Greutatea hârtiei pentru print: minim 255g/m2 - Consum energetic în funcțiune de maxim 20 Watts Sintagma minim din cerința de greutate a hârtiei pentru print, coroborata cu sintagma minim din cerința viteza de imprimară, duce la concluzia că autoritatea contractantă dorește o imprimantă cu care să printeze la o viteză de minim 32 ppm pe o hârtie pentru print de minim 255g/m2 Pagina 8 din 12
Imprimanta ofertată de noi respectă această cerință, respectiv poate printa pe o hârtie de 255g/m2 cu viteza de 32 ppm. Mai mult dispune de o rezoluție superioară celei cerute pe caietul de sarcini și cel mai mic cost/pagina din piață. Cerința de clarificare nu a fost întâmplătoare, ea fiind un nou cal troian strecurat în prevederile caietului de sarcini. Arătăm elaboratorului caietului de sarcini, respectiv consultantului în procedură, că mai există o imprimantă care însă are viteza de 32 ppm limitată la hârtie de 75g/m2, imprimanta care NU respectă cerințele coroborate ale caietului de sarcini: viteza de imprimare de minim 32 ppm, greutatea hârtiei pentru print: minim 255g/m2. Anexat răspunsului, contestatorul a prezentat, printre alte documente, un preent-scrin de pe site-ul producătorului în referire la produsul .... Acest răspuns a fost analizat de membrii comisiei de evaluare, care, prin procesul-verbal nr. ..., l-au considerat neconcludent, concluzie la care achiesează și Consiliul. Astfel, ... a ofertat în cadrul propunerii tehnice imprimanta ... produsă de ..., situație în care îi revenea obligația să demonstreze că acest echipament îndeplinește toate specificațiile tehnice impuse. Or, prin propunerea tehnică depusă contestatorul nu a dovedit îndeplinirea specificației tehnice referitoare la viteza de imprimare în modul color, iar prin răspunsul formulat, contestatorul a prezentat o fișă tehnică aparținând unui alt echipament produs de ..., care, chiar dacă dovedește îndeplinirea specificației tehnice privitoare la viteza de imprimare cerută, nu poate fi reținută ca relevantă. De vreme ce a înțeles să oferteze imprimanta ..., ofertantul și-a asumat stabilirea conformității prin raportare la acest model și, pe cale de consecință, trebuia să demonstreze că acest model respectă specificațiile tehnice și nu altul. Consiliul nu contestă, și nici autoritatea contractantă nu o face, faptul că imprimanta ... îndeplinește cerința vitezei de imprimare în modul color însă nu acesta este produsul ofertat. A arătat contestatorul prin răspunsul la clarificări, este adevărat, că produsul ofertat îndeplinește specificația tehnică impusă însă, în lumina documentației de atribuire, o atare afirmație nu este suficientă fiind necesar a fi demonstrată cu documente de natura celor precizate în fișa de date, provenite de la producător, cum, de altfel, contestatorul a înțeles să depună însă în referire la alt produs. Autoritatea contractantă și-a definit necesitatea prin stabilirea cerințelor existente la nivelul documentației de atribuire, astfel încât contestatorului îi revenea obligația de a dovedi că produsul ofertat respectă cerințele impuse. Subliniază Consiliul că procedurile de achiziție publică implică un anumit grad de formalism ce nu poate fi invocat în susținerea nelegalității unui motiv de respingere constând în nerespectarea unei cerințe a documentației de atribuire, câtă vreme aceasta a fost adusă la Pagina 9 din 12
cunoștința operatorilor economici interesați. Or, contestatorul a avut cunoștință despre specificațiile tehnice impuse încă de la data publicării documentației de atribuire, astfel că nu i se poate scuza nicio abatere de la prescripțiile acesteia. Fără a intra în detalii, mai trebuie adăugat că modificarea propunerii tehnice este explicit reglementată de lege și nu poate fi acceptată decât în cazurile expres și limitativ prevăzute. Cât privește dreptul autorității contractante de a solicita detalii, precizări sau confirmări, Consiliul reține că autoritate contractantă a uzat de acest drept, sens în care a transmis contestatorului adresa de clarificări nr. 7981/.... Posibilitatea de a reitera o solicitare de clarificări, așa cum consideră contestatorul că ar fi trebuit să se întâmple în cazul său ulterior răspunsului deja formulat, nu este permisă de legislația achizițiilor publice, dispozițiile art. 134 alin. (5) din HG nr. 395/2016 fiind clare în sensul că În cazul în care comisia de evaluare solicită unui candidat/ofertant clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de aceștia în cadrul ofertei sau solicitării de participare, potrivit dispozițiilor art. 209 din Lege, iar candidatul/ofertantul nu transmite în termenul precizat de comisia de evaluare clarificările/completările solicitate sau clarificările/completările transmise nu sunt concludente, oferta va fi considerată inacceptabilă. Așadar, transmiterea unui răspuns neconcludent, cum este și cel formulat de contestator, conduce la respingerea ofertei fără vreo excepție. Dincolo de acestea, în contextul în care propunerea tehnică a contestatorului demonstrează cu prisosință că specificația tehnică în discuție nu este îndeplinită, fișa tehnică a imprimantei ofertate emisă de producătorul ... demonstrând fără vreun dubiu aceasta, Consiliul reține că autoritatea contractantă a manifestat un comportament diligent alegând să transmită contestatorului solicitarea de clarificări mai sus arătată. Nu pot fi reținute în favoarea contestatorului nici alegațiile sale referitoare la testele pe care le-a efectuat în urma achiziționării imprimantei ofertate, știut fiind că supusă analizei comisiei de evaluare prin prisma îndeplinirii specificațiilor tehnice impuse este propunerea tehnică prezentată, cum reglementează explicit art. 133 alin. (2) din HG nr. 395/2016 [(2) Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini sau în documentul descriptiv.], perspectivă din care nu prezintă relevanță nici experiența în furnizarea de echipamente IT a contestatorului. Și în fața Consiliului prezintă relevanță tot documentele prezentate de ofertant autorității contractante în cadrul procedurii, deoarece ceea ce verifică organismul administrativ-jurisdicțional este legalitatea deciziei autorității contractante prin raportare la documentele în posesia cărora aceasta s-a aflat în etapa de evaluare, iar nu la altele. Pagina 10 din 12
Or, fiind evident că propunerea tehnică a contestatorului nu demonstrează îndeplinirea tuturor specificațiilor tehnice impuse, iar răspunsul la solicitarea de clarificări este unul neconcludent, Consiliul reține, pe cale de consecință, legalitatea decizie de respingere criticată prin demersul de față. În stabilirea acestei finalități prezintă relevanță și adresa nr. ... emisă de reprezentantul ... în .... depusă de autoritatea contractantă cu corespondența înregistrată la CNSC sub nr. ..., în care se arată că: ... Criticile contestatorului legate de oferta contracandidatului său, vor fi respinse, deoarece, așa cum rezultă din actele evaluării, respectiva ofertă a fost, de asemenea, respinsă, situație în care oricare analiza asupra sa este lipsită de utilitate. Ar fi justificat contestatorul un interes în a critica oferta în discuție dacă aceasta ar fi fost una admisibilă, interesul său fiind acela de anulare a procedurii de atribuire în lumina considerentelor CJUE din cauza C- 131/16 Archus și Gama, însă nu este cazul în speța de față. Acest aspect susține și lipsa de relevanță a existenței în integralitate la dosarul cauzei a ofertei ..., lipsă reclamată de contestator. Date fiind cele de mai sus, Consiliul va menține și decizia de anulare a procedurii de atribuire câtă vreme niciuna dintre cele două oferte depuse nu se încadrează în categoria celor admisibile, oferta contestatorului fiind legal respinsă conform celor de mai sus iar cea a contracandidatului său fiind, de asemenea, respinsă, decizie însușită ca atare de acesta din urmă. Luând în considerare aspectele de fapt și de drept expuse, Consiliul, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, va respinge contestația, ca nefondată. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art. 28 alin. (1) din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ..., în contradictoriu cu .... Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 11 din 12
Pagina 12 din 12
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.