Decizie 2764/2024
Decizie CNSC2024_2764_2024_Decizie_2764.pdf, BO2024_2764_2024_BO2024_2764.pdf
Document CNSC
ALARM EXPRES SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI REGHIN JUDETUL MURES
Decizia CNSC nr. 2764/C9/2986 din 01.10.2024
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect Servicii de pază umană la instituțiile de învățământ din Municipiul Reghin, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), de MUNICIPIUL REGHIN, cu sediul în Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi stabilirea în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de a adopta măsuri de remediere, constând în: 1. pentru loturile 1, 2, 3 şi 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de AMBASADOR GROUP SECURITY SRL (clasată pe locul 1 şi desemnată ca fiind oferta câştigătoare), TMG GUARD SRL (clasată pe locul 2), DRAGOSTAL TITAN GUARD SRL (clasată pe locul 3), sub aspectul neîndeplinirii cerinţei formulate la art. 12 lit. ff) din Contract privind asigurarea intervenţiei rapide; 2. pentru loturile 1, 2, 3 și 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de AMBASADOR GROUP SECURITY SRL (clasată pe locul 1 si …Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Alarm Expres SRL, în contradictoriu cu Municipiul Reghin. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare, conține 15 pagini. Pagina 2 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2024_2764_2024_Decizie_2764.pdf, BO2024_2764_2024_BO2024_2764.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 2764/C9/2986 Data: 01.10.2024 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55246/30.08.2024, depusă de ALARM EXPRES SRL, cu sediul Reghin, str. Duzilor nr. 1A, județul Mureș, înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. J26/729/2009, având CUI RO25851924, reprezentată legal prin administrator Preda Mihai Dorin, privind procedura proprie, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect Servicii de pază umană la instituțiile de învățământ din Municipiul Reghin, cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), de MUNICIPIUL REGHIN, cu sediul în Reghin, Piața Petru Maior nr. 41, județul Mureș, în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi stabilirea în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de a adopta măsuri de remediere, constând în: 1. pentru loturile 1, 2, 3 şi 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de AMBASADOR GROUP SECURITY SRL (clasată pe locul 1 şi desemnată ca fiind oferta câştigătoare), TMG GUARD SRL (clasată pe locul 2), DRAGOSTAL TITAN GUARD SRL (clasată pe locul 3), sub aspectul neîndeplinirii cerinţei formulate la art. 12 lit. ff) din Contract privind asigurarea intervenţiei rapide; 2. pentru loturile 1, 2, 3 și 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de AMBASADOR GROUP SECURITY SRL (clasată pe locul 1 si desemnată ca fiind oferta câştigătoare), TMG GUARD SRL (clasată pe locul 2), DRAGOSTAL TITAN GUARD SRL (clasată pe locul 3), sub aspectul prezentării unor oferte cu un preţ scăzut, care nu asigură respectarea cerinţelor de salarizare la nivelul a cel puţin salariului minim pe economie, precum şi a contribuţiilor, taxelor şi impozitelor stabilite prin normele juridice în vigoare şi includerea în ofertă a costurilor indirecte şi a unui profit rezonabil.
Pagina 1 din 2
Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de Alarm Expres SRL, în contradictoriu cu Municipiul Reghin. Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, Redactată în 4 exemplare, conține 15 pagini. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. .. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 55246/30.08.2024, depusă de ... SRL, cu sediul .., înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului sub nr. .., având CUI .., reprezentată legal prin administrator .., privind procedura proprie, organizată în vederea atribuirii contractului având ca obiect .., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), de ..., cu sediul în Reghin, Piața ..., în calitate de autoritate contractantă, contestatoarea a solicitat admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă, anularea rezultatului procedurii de atribuire şi stabilirea în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de a adopta măsuri de remediere, constând în: 1. pentru loturile 1, 2, 3 şi 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL (clasată pe locul 1 şi desemnată ca fiind oferta câştigătoare), ... SRL (clasată pe locul 2), ... SRL (clasată pe locul 3), sub aspectul neîndeplinirii cerinţei formulate la art. 12 lit. ff) din Contract privind asigurarea intervenţiei rapide; 2. pentru loturile 1, 2, 3 și 4 al achiziţiei, reevaluarea ofertelor depuse de ... SRL (clasată pe locul 1 si desemnată ca fiind oferta câştigătoare), ... SRL (clasată pe locul 2), ... SRL (clasată pe locul 3), sub aspectul prezentării unor oferte cu un preţ scăzut, care nu asigură respectarea cerinţelor de salarizare la nivelul a cel puţin salariului minim pe economie, precum şi a contribuţiilor, taxelor şi impozitelor stabilite prin normele juridice în vigoare şi includerea în ofertă a costurilor indirecte şi a unui profit rezonabil. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ... SRL critică rezultatul procedurii de atribuire, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. Pagina 1 din 16
Contestatoarea arată că, în data de 22.08.2024, prin e-mail, i-a fost comunicat rezultatul evaluării ofertelor. Astfel, prin procesul-verbal nr. 69.197/22.08.2024 și prin adresa nr. 69246/22.08.2024 (ambele primite prin e-mail în data de 22.08.2024), i s-a comunicat că propria oferta s-a clasat pe locul al patrulea în clasamentul ofertelor admisibile. Clasamentul ofertelor admisibile este prezentat în procesul-verbal amintit, redat tabelar în cadrul contestației. Consideră că evaluarea ofertelor s-a făcut cu încălcarea reglementărilor legale în vigoare. Astfel, (1) în cazul ofertelor clasate pe primele 3 locuri nu s-a demonstrat îndeplinirea cerinţei privind asigurarea intervenţiei rapide şi (2) ofertele clasate pe primele 3 locuri prezintă un preţ neobişnuit de scăzut, care nu poate asigura prestarea serviciilor în condiţii de legalitate. Pentru aceste motive, care urmează a fi dezvoltate prin contestaţie, solicită admiterea acesteia. Consideră că ofertele depuse de ... SRL (clasată pe locul 1 şi desemnată ca fiind oferta câştigătoare), ... SRL (clasată pe locul 2) și ... SRL (clasată pe locul 3) nu îndeplinesc cerinţa formulată la art. 12 lit. ff) din contract privind asigurarea intervenţiei rapide, având în vedere că nu dispun de echipaje de intervenţie rapidă în .... În cadrul documentaţiei de atribuire a fost prezentat modelul contractului care urmează a fi încheiat. La art. 12 lit. ff) din modelul de contract, s-a stabilit că, printre obligaţiile prestatorului, se numără: ff) să asigure intervenția rapidă, cu echipaje specializate, la solicitarea Achizitorului sau a oricărui agent aflat în post, în scopul rezolvării unor situaţii de criză ivite la una sau alta dintre locaţiile Achizitorului. Prestatorul va asigura un echipaj mobil de intervenţie, dotat cu autoturism, echipat conform legii, in termen de maximum 10 minute de la solicitare, în condițiile specificate în Caietul de sarcini, cu respectarea duratei de intervenţie specificate în Propunerea tehnică, fără ca durata intervenţiei să depăşească 20 minute de la solicitare. Or, din procesul-verbal de evaluare a ofertelor nu rezultă dacă s-a verificat îndeplinirea cerinţei de către ofertanţii clasaţi pe primele 3 locuri. Din documentul conţinând lista dispeceratelor avizate, disponibilă pe site-ul Inspectoratului General al Poliției Române, (disponibilă la adresa ... în varianta actualizată la 17.05.2024), nu rezultă că ofertanţii clasaţi pe primele 3 locuri deţin dispecerate și echipaje de intervenţie în .... Or, cum nu s-a arătat în oferte că aceste servicii urmează să fie subcontractate, rezultă că modul de îndeplinire a acestei cerinţe din documentaţia de atribuire nu a fost verificată în mod temeinic. Ofertele depuse de ... SRL, ... SRL și ... SRL au un preţ neobişnuit de scăzut, care nu asigură respectarea cerinţelor de salarizare la nivelul a cel puţin salariului minim pe economie, precum şi a contribuţiilor, taxelor şi impozitelor stabilite prin normele juridice în vigoare şi includerea în ofertă a costurilor indirecte şi a unui profit rezonabil. Pagina 2 din 16
Potrivit documentaţiei de atribuire, pentru fiecare dintre 10 posturi de pază la care se referă cele 4 loturi ale achiziţiei, se solicită asigurarea pazei pentru o perioadă de 10 luni, 8 ore pe zi, 5 zile pe săptămână. Rezultă că, de fapt, pentru fiecare post de pază în parte, se impune asigurarea a cel puţin unui angajat, cu o normă întreagă de 8 ore pe zi. Ofertanţii clasaţi pe primele 3 locuri au venit cu următoarele propuneri financiare pentru 1 post de pază: - ... SRL: 3.692,80 lei / lună; - ... SRL: 3.731 lei / lună; - ... SRL: 3.758,40 lei / lună. Potrivit art. 1 din HG nr. 598/2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată „Începând cu data de 1 iulie 2024, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările si completările ulterioare, se stabileşte în bani, fără a include indemnizaţii, sporuri şi alte adaosuri, la suma de 3.700 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 168,000 ore pe lună, reprezentând 22,024 lei/oră." Rezultă că orice ofertant ar fi trebuit să includă în calculul costului preţului lunar cel puţin costul cu salariul minim pe economie, de cel puţin 3.700 lei. Potrivit art. 2201 din Codul fiscal „Contribuabilii obligaţi la plata contribuţiei asiguratorii pentru muncă sunt, după caz: a) persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, pentru cetăţenii români, cetăţeni ai altor state sau apatrizii, pe perioada în care au, conform legii, domiciliul sau reşedinţa în România, cu respectarea prevederilor legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;" Potrivit art. 2203 din aceeaşi act normativ „(1) Cota contribuţiei asiguratorii pentru muncă este de 2,25%." Pe cale de consecinţă, se poate observa că angajatorii datorează, aferent unui salariu minim pe economie de 3.700 lei, suma de 83,25 lei către bugetul de stat cu titlu de contribuţie asiguratorie pentru muncă. În acest fel, rezultă că aceste costuri cu angajaţii care prestează serviciul de pază cu o normă întreagă de lucru, în condiţiile în care nu beneficiază de niciun spor (având în vedere că serviciul se asigură pe timp de zi), costul angajatorului este de cel puţin 3.783,25 lei. Această sumă este superioară sumei pe care ofertanţii clasaţi pe primele 3 locuri au ofertat pentru prestarea serviciului la un post de pază care acoperă norma întreagă a unui angajat. Totodată, pe lângă costurile ocazionate cu forţa umană, realizarea contractului presupune efectuarea unor costuri cu cheltuielile indirecte şi presupune şi includerea în ofertă a unei cote de profit rezonabil. Trebuie ţinut cont de faptul că legea defineşte contractul de achiziţie publică ca fiind un contract cu titlu oneros, ceea ce presupune Pagina 3 din 16
că operatorul economic urmăreşte încheierea contractului de achiziţie publică obţinerea unui profit. Chiar dacă nivelul profitului nu poate fi prestabilit în cadrul documentaţiei de atribuire, ofertanţii trebuie să demonstreze că, la realizarea propunerii financiare, au ţinut cont de obţinerea unui profit stabilit la cote rezonabile. Rezonabilitatea se urmăreşte prin raportare la situaţia concretă a fiecărei oferte. Cu alte cuvinte, trebuie verificat dacă profitul inserat în propunerea financiară nu este cumva derizoriu. În situaţia de faţă, rezultă că preţurile ofertate de ofertanţii clasaţi pe primele 3 locuri sunt atât de reduse încât nu acoperă nivelul de salarizare şi nu includ costurile cu cheltuielile indirecte şi un profit care să fie stabilit la un nivel rezonabil. Invocă Decizia Consiliului nr. 770/2021. Având în vedere considerentele de fapt și de drept prezentate, solicită admiterea contestației. În punctul său de vedere nr. 70085/09.09.2024, înregistrat la Consiliu sub nr. 57349/11.09.2024, ... a solicitat respingerea contestaţiei formulate de ... SRL. Prezintă istoricul procedurii, susținând că, până la data limită de depunere a ofertelor, au fost depuse 4 oferte, astfel: 1. ... SRL 2. ... SRL 3. ... SRL 4. ... SRL În urma evaluării ofertelor, comisia de evaluare a declarat admisibile cele 4 oferte. Pentru ofertele admisibile a fost aplicat criteriul de atribuire "preţul cel mai scăzut”, oferta desemnată câștigătoare fiind cea a ... SRL. Toate aceste aspecte au fost consemnate în procesul-verbal al ședinței de evaluare a ofertelor nr. 69197/22.08.2024. Menţionează că procedura de atribuire a contractului de Servicii de pază umană la instituţiile de învăţământ din ..., se încadrează în tipul de servicii prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 98/2016, fiind procedură proprie. Examinând contestaţia depusă de ... SRL, transmite că obiectul contractului este Servicii de pază umană la instituțiile de învățământ din ..., fără monitorizare și intervenție rapidă, în conformitate cu anunţul publicat și caietul de sarcini anexat anunțului. În cadrul modelului de contract, la art. 12.2 lit. (ff), dintr-o greşeală materială au fost introduse prevederile: "să asigure intervenţia rapidă, cu echipaje specializate, la solicitarea Achizitorului sau a oricărui agent aflat in post, in scopul rezolvării unor situaţii de criza ivite la una sau alta dintre locaţiile Achizitorului. Prestatorul va asigura un echipaj mobil de intervenţie, dotat cu autoturism, echipat conform legii, în termen de maximum 10 minute de la solicitare, în condiţiile specificate în caietul de sarcini, cu Pagina 4 din 16
respectarea duratei de intervenţie specificate în Propunerea tehnică, fără ca durata intervenţiei să depăşească 20 minute de la solicitare." Drept urmare, nu a fost solicitată și nu este necesară demonstrarea îndeplinirii cerinţei privind asigurarea intervenţiei rapide. Referitor la fundamentarea preţului, autoritatea contractantă afirmă că nu a solicitat prin caietul de sarcini fundamentarea preţului, criteriul de atribuire prevăzut fiind "preţul cel mai scăzut". Din analiza ofertei financiare, comisia de evaluare nu a constatat că elementele de preț care formează propunerea financiară pentru cele patru loturi sunt neobişnuit de scăzute, prin raportare la preţul pieţei. În conformitate cu prevederile legale, fundamentarea sau justificarea preţului neobişnuit de scăzut se face în situaţia în care preţul ofertat este neobişnuit de scăzut faţă de preţul estimat de către autoritatea contractantă, ceea ce nu este cazul în situaţia de faţă. Drept pentru care, comisia de evaluare nu a considerat necesară solicitarea de clarificări pentru justificarea preţului, acesta nefiind necesară, conform legii. Fată de cele menționate mai sus, consideră neîntemeiată solicitarea "anulării rezultatului procedurii de atribuire și stabilirea în sarcina autorităţii contractante a obligaţiei de a adopta măsuri de remediere", precum și solicitarea "obligării autorităţii contractante la emiterea unui nou act de evaluare". Documentele necesare soluționării cauzei au fost atașate punctului de vedere original depus cu adresa nr. 70085/09.09.2024, înregistrată la Consiliu cu nr. 57803/11.09.2024. Din examinarea materialului probator administrat, aflat la dosarul cauzei, Consiliul reține următoarele: Pentru atribuirea contractului având ca obiect Servicii de pază umană la instituțiile de învățământ din ..., cod CPV 79713000-5 Servicii de pază (Rev.2), ..., în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura proprie, prin publicarea pe site-ul propriu a anunțului de participare nr. 68261/12.08.2024. Din informațiile anunțului de participare s-a reținut că valoarea estimată a contractului de servicii este de 400.000,00 lei, fără TVA, criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut, iar data limită de depunere a ofertelor a fost stabilită pentru 20.08.2024. Nemulțumită fiind de rezultatul procedurii de atribuire, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, ... SRL a depus contestația în analiză, solicitând cele precizate în partea introductivă a deciziei. În conformitate cu prevederile art. 611 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, contestatoarea ... SRL a constituit cauțiunea în sumă de 8.000,00 lei, fiind depusă la dosar recipisa de consemnare nr. .. eliberată de CEC Bank – Unitatea Reghin, la data de 03.09.2024. Trecând la soluționarea contestației, Consiliul constată că societatea contestatoare formulează critici împotriva ofertelor clasate pe locurile 1-3, pentru loturile 1, 2, 3 și 4, oferta sa clasându-se pe locul 4, Pagina 5 din 16
conform comunicării rezultatului procedurii, transmis cu adresa nr. 69246/ 22.08.2024. Potrivit procesului-verbal al ședinței de evaluare nr. 69197/ 22.08.2024, în urma aplicării criteriului de atribuire ”prețul cel mai scăzut” ofertelor admisibile a rezultat următorul clasament: ... SRL – locul 1; ... SRL – locul 2; ... SRL – locul 3 ... SRL – locul 4. Clasamentul este același pentru toate cele 4 loturi. În soluționarea cauzei prezintă relevanță următoarele prevederi ale caietului de sarcini: IV. OBIECTUL ACHIZIŢIEI Servicii de paza umană la instituţiile de învăţământ din ... V. Cerinţe minime obligatorii Paza va fi asigurată de societăţi specializate în serviciul de pază şi protecţie, având ca obiect de activitate paza obiectivului, bunurilor sau valorilor, în condiţii de maximă siguranţă a acestora, precum şi protecţia umană; Societăţile de pază trebuie să fie constituite şi să funcţioneze potrivit legislaţiei în domeniu, în vigoare, avându-se în vedere faptul că prestarea serviciilor solicitate este rezervată unei anumite profesii, în conformitate cu dispoziţiile Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor, cu toate modificările ulterioare; Ofertanţii vor deţine licenţă pentru desfăşurarea activităţilor de pază, eliberată de I.G.P.R., cu avizul Serviciului Român de Informaţii, conform Legii 333/2003, valabilă la data deschiderii ofertelor; Prestatorul va fi răspunzător de organizarea, planificarea, conducerea, controlul şi garantarea activităţii de pază de către personalul propriu; Respectarea prevederilor legale a normelor de protecţia muncii, PSI şi protecţia mediului; Firma prestatoare trebuie să facă dovada unei stabilităţi financiare pe ultimii trei ani ; - să dispună permanent de personal necesar şi mijloace pentru dotarea posturilor; Pentru fiecare agent de care societatea dispune se va prezenta atestatul emis de către Inspectoratul Judeţean de Poliţie. VI. Specificaţii tehnice minimale Obiectul achiziţiei îl constituie asigurarea pazei şi siguranţei bunurilor şi valorilor existente la obiectivele mai sus menţionate. Planul de pază va fi întocmit de reprezentanţii achizitorului împreună cu reprezentanţii prestatorului în vederea avizării acestuia de către organele de politie. Asigurarea pazei se va executa în conformitate cu prevederile Planului de pază şi intervenție specifice fiecărui obiectiv în parte, avizat de organele de poliţie. În modelul de contract, la art. 12.2 alin. (1) lit. ff) a fost prevăzută printre obligaţiile principale ale prestatorului asigurarea intervenţiei rapide, Pagina 6 din 16
cu echipaje specializate, la solicitarea Achizitorului sau a oricărui agent aflat in post, in scopul rezolvării unor situaţii de criza ivite la una sau alta dintre locaţiile Achizitorului. Prestatorul va asigura un echipaj mobil de intervenţie, dotat cu autoturism, echipat conform legii, în termen de maximum 10 minute de la solicitare, în condiţiile specificate în Caietul de sarcini, cu respectarea duratei de intervenţie specificate în Propunerea tehnică, fără ca durata intervenţiei să depăşească 20 minute de la solicitare. În punctul său de vedere asupra contestației, autoritatea contractantă a explicat că obiectul contractului este de prestare a serviciilor de pază umană la instituțiile de învățământ din ..., fără monitorizare și intervenție rapidă, în conformitate cu anunțul publicat și caietul de sarcini anexat anunțului. Analizând anunțul de participare și caietul de sarcini anexat, cum a susținut și autoritatea contractantă, se poate observa că, în cauză, va fi atribuit un contract care are ca obiect asigurarea serviciilor de pază umană la instituțiile de învățământ, nefiind identificată la nivelul celor două documente mențiuni că obiectul contractului ar include asigurarea intervenției rapide, astfel încât să fie necesară îndeplinirea cerinței la care s-a făcut referire în contestație, vizând deținerea de către societățile aflate pe primele trei locuri de dispecerate și echipaje de intervenție în .... Așadar, contrar susținerilor contestatoarei, operatorii economici nu trebuiau să facă dovada că dețin dispecerate și echipaje de intervenție în ..., câtă vreme nu a existat o astfel de cerință expresă în caietul de sarcini. Faptul că, în modelul de contract, a fost prevăzută ca obligație principală a prestatorului să asigure intervenția rapidă, cu echipaje specializate, nu poate conduce la concluzia că ofertele trebuiau respinse pentru lipsa din ofertă a echipajelor, în caietul de sarcini nefiind prevăzută o astfel de cerință. Autoritatea contractantă însăși a explicat că nu vor fi asigurate în cadrul contractului servicii de monitorizare și intervenție rapidă, ci doar servicii de asigurare a pazei umane, fiind o eroare materială prevederea din modelul de contract, astfel că nu poate fi realizată evaluarea ofertelor după alte criterii decât cele necesare derulării obiectului contractului. În cazul în care aprecia că documentația de atribuire este contradictorie, în sensul în care obiectul contractului privește prestarea serviciilor de asigurare a pazei umane, însă în modelul de contract se face referire la servicii de intervenție rapidă, contestatoarea ar fi trebuit să atace, în termenul legal, documentația de atribuire sau să solicite clarificări anterior datei limită de depunere a ofertelor. Elementele aduse în discuție în cadrul contestație referitoare la prevederile modelului e contract puteau face obiectul unei contestații îndreptată împotriva Pagina 7 din 16
documentației de atribuire, la momentul comunicării rezultatului procedurii, fiind tardiv formulate astfel de critici. În contextul celor expuse, este de amintit că practica Consiliului este în a considera că documentația acceptată implicit de toate societățile ofertante le impunea să îi urmeze cu strictețe prescripțiile, sens în care dispune și art. 75 din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice potrivit căruia Ofertantul depune oferta elaborată în conformitate cu informaţiile şi cerinţele prevăzute în documentele achiziţiei, însoţită de documentele sau de documentul unic de achiziţie european, în conformitate cu dispoziţiile art. 193-197, după caz, care demonstrează îndeplinirea criteriilor de calificare stabilite de autoritatea contractantă, precum și art. 123 alin. (1) din normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016 – Ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (…). Prin depunerea ofertelor la procedură, se presupune că ofertanții șiau însușit documentația de atribuire fără rezerve (elocvente în acest sens sunt, ex multis, decizia nr. 916/CA/2019-R din 8 noiembrie 2019 a Curții de Apel Oradea, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 7g222g79, decizia nr. 610 din 6 octombrie 2020 a Curții de Apel Brașov, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 6e77d24g, decizia nr. 3.891 din 14 iunie 2023 a Curții de Apel Alba Iulia, Secția de contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 72792223d, decizia civilă nr. 176 din 21 august 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 985333e48, decizia nr. 1.738 din 20 septembrie 2023 a Curții de Apel Craiova, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust g8e8223g8, și decizia civilă nr. 288 din 2 noiembrie 2023 a Curții de Apel Constanța, Secția contencios administrativ și fiscal, cod ReJust 597ee7239), raționament valabil și în speța curentă – participând cu ofertă la competiție, ... SRL și ceilalți participanți la procedură au acceptat regulile de participare publicate de autoritatea contractantă. În jurisprudența sa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritatea adjudecătoare trebuie să interpreteze criteriile în același fel pe parcursul întregii proceduri. Principiul egalității de tratament presupune ca toți participanții la o procedură de atribuire să beneficieze de aplicarea acelorași condiții impuse de autoritate, astfel încât să se garanteze că este înlăturat orice risc de favoritism și de arbitrar din partea autorității. Principiile egalității de tratament și transparenței, care au drept semnificație în special faptul că ofertanții trebuie să se afle pe o poziție de egalitate atât în momentul în care își pregătesc ofertele, cât și în momentul în care acestea sunt evaluate de către autoritatea contractantă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 18 octombrie 2001, SIAC Construction, C-19/00, pct. 34, și Hotărârea din 4 decembrie 2003, EVN și Wienstrom, C-448/01, pct. 47), constituie într-adevăr, temeiul Pagina 8 din 16
directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziții publice (Hotărârea Universale-Bau și alții, C-470/99, pct. 91, și Hotărârea din 19 iunie 2003, GAT, C-315/01, pct. 73), iar obligația autorităților contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenței acestor directive (în acest sens sunt Hotărârea din 17 septembrie 2002, Concordia Bus Finland, C-513/99, pct. 81, și Hotărârea din 3 martie 2005, Fabricom, C-21/03 și C-34/03, pct. 26). Niciunde în caietul de sarcini nu au fost prevăzută cerința de a fi prezentate în cadrul ofertei dovada deținerii dispeceratelor și a echipajelor de intervenție. Se reține că, potrivit dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 133 alin. (1) din HG nr. 395/2016, comisia de evaluare are obligația de a analiza și de a verifica fiecare ofertă atât din punctul de vedere al elementelor tehnice propuse, cât și din punctul de vedere al aspectelor financiare pe care le implică. Propunerea tehnică trebuie să corespundă cerințelor minime prevăzute în caietul de sarcini. De asemenea, în baza art. 127 alin. (1) lit. f) din același act normativ, comisia de evaluare are atribuția verificării conformității propunerilor tehnice ale ofertanților cu prevederile caietului de sarcini. Evaluarea fiecărei oferte se raportează numai la cerințele care îi sunt aplicabile din documentația de atribuire, nu la altele (sau la aceleași, însă diminuate ori majorate). Pe de altă parte, dispozițiile coroborate ale Legii nr. 98/2016 și HG nr. 395/2016, stabilesc în sarcina autorităților contractante obligația ca, în evaluarea ofertelor, să aplice propria documentație de atribuire care guvernează licitația, documentație rămasă definitivă prin neatacare. O astfel de interpretare a fost în mod constant subliniată de jurisprudența CJUE, aceasta statuând că „în temeiul articolului 2 din Directiva 2004/18, unei autorități contractante îi revine sarcina de a respecta cu strictețe criteriile pe care ea însăși le-a stabilit” (Hotărârea din 10 octombrie 2013, Manova, C-336/12, EU:C:2013:647, punctul 40, și Hotărârea din 6 noiembrie 2014, Cartiera dell'Adda, C-42/13, EU:C:2014:2345, punctele 42 și 43, Hotărârea din 2 iunie 2016, Pippo Pizzo, C-27/15, EU:C:2016:404, punctul 39)". În Hotărârea din 14 iunie 2017, Medipac - Kazantzidis, C-6/05, EU:C:2007:337, CJUE a precizat că obligația de transparență „interzice autorității contractante să respingă o ofertă care respectă cerințele anunțului privind cererea de ofertă întemeindu-se pe motive care nu au fost prevăzute în acest anunț care sunt invocate ulterior depunerii acestei oferte” (punctul 54). Deosebit de relevantă va fi reținută concluzia Curții de Justiție a Uniunii Europene regăsită în Hotărârea din 16 aprilie 2015, cauza C- 278/14, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura SC Enterprise Focused Solutions SRL împotriva Spitalului Județean de Urgență Alba Iulia: Pagina 9 din 16
Articolul 23 alineatul (8) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, astfel cum a fost modificată prin Regulamentul (UE) nr. 1251/2011 al Comisiei din 30 noiembrie 2011, nu este aplicabil unui contract de achiziții publice a cărui valoare nu atinge pragul de aplicabilitate prevăzut de această directivă. În cadrul unui contract de achiziții publice care nu intră sub incidența directivei menționate, dar care prezintă un interes transfrontalier cert, aspect a cărui verificare este de competența instanței de trimitere, normele fundamentale şi principiile generale ale Tratatului FUE, în special principiile egalității de tratament şi nediscriminării, precum şi obligația de transparență care rezultă din acestea trebuie interpretate în sensul că autoritatea contractantă nu poate respinge o ofertă care îndeplineşte cerințele anunțului de participare pe baza unor motive care nu sunt prevăzute în anunțul menționat. Nefiind prevăzută expres la nivelul documentației de atribuire o cerință în sensul prezentării dovezilor la care s-a făcut referire în contestație, acestea nu trebuiau depuse de operatorii economici. Forma definitivă a documentației este obligatorie în egală măsură pentru autoritatea contractantă și ofertanți, astfel că acestora nu li se putea cere depunerea unor dovezi nesolicitate expres în caietul de sarcini. Se constată, astfel, că sunt neîntemeiate criticile contestatoarei, decizia autorității contractante fiind luată cu respectarea propriei documentații de atribuire. Nu se pot constata abateri de la cadrul legislativ în evaluarea efectuată de autoritatea contractantă. Trecând în continuare la analiza criticilor aduse propunerilor financiare ale ofertelor clasate pe primele trei locuri, Consiliul constată că, în punctul său de vedere, autoritatea contractantă a menționat că nu a considerat necesară solicitarea de clarificări pentru justificarea prețului, întrucât prețurile nu sunt neobișnuit de scăzute. S-a adăugat că nu a fost solicitată, prin caietul de sarcini, fundamentarea prețului. Se reține că, în caietul de sarcini, la Modul de prezentare a propunerii financiare, s-a solicitat: Oferta financiara se întocmește în lei fără TVA, cu valabilitate de 60 de zile de la data limită de depunere a ofertelor. Prezentarea propunerii financiare trebuie să fie elaborată astfel încât să cuprindă valoarea totală pe obiectiv. Oferta financiară va fi depusă la sediul UAT Reghin. În referire la Modalitate de prezentare a propunerii financiare, în anunțul de participare s-a prevăzut: - Propunerea financiară va fi exprimată în lei (fără TVA) şi va reflecta prețul total ofertat pentru întreg obiectul contractului. - Ofertantul va completa şi depune Centralizatorul de prețuri, anexa la Formularul de ofertă. Preliminar, este de amintit că nu sunt judicioase susținerile autorității contractante, întrucât faptul că nu a solicitat fundamentare Pagina 10 din 16
prețului în caietul de sarcini nu o absolvă de obligația legală de verificare a acestuia sub aspectul respectării dispozițiilor legale privind salariul minim brut garantat în plată și pe cele privind îndeplinirea obligațiilor legate de plata indemnizației de concediu, spor zile sărbători legale, contribuție asiguratorie pentru muncă și alte contribuții la care s-a făcut referire și în contestație. În soluționare, Consiliul reține faptul că operatorii economici, în elaborarea ofertei financiare, trebuie să țină cont de toate prevederile legale în vigoare, nefiindu-le permis să propună prețuri care nu sunt rezultatul liberei concurențe sau care nu pot fi justificate, iar autoritățile contractante au obligația de a verifica dacă ofertele primite țin cont de toate actele normative incidente. Oferta depusă reprezintă angajamentul asumat de către ofertantă în scopul realizării obiectului contractului, iar prețul nu este un element pur formal, realitatea și sustenabilitatea lui trebuie să fie verificate de comisia de evaluare, în baza respectării principiilor asumării răspunderii, tratamentului egal și nediscriminării și confirmate de ofertanți prin documentele înaintate autorității contractante. Justificarea prețului ofertat înseamnă prezentarea de elemente concrete de formare a prețului și chiar documente care să conțină costurile avute în vedere pentru îndeplinirea contractului în cauză și care să permită, în final verificarea corectitudinii prețului ofertat, iar în cazul în care ofertantul nu a prezentat comisiei de evaluare informațiile solicitate sau răspunsurile pe care le prezintă nu justifică în mod corespunzător nivelul scăzut al prețurilor sau al costurilor propuse, oferta va fi considerată inadmisibilă. În cauza T 392/15, Tribunalul UE a reținut la pct. 85 și 86 următoarele: „În ceea ce privește această din urmă dispoziție, Tribunalul a statuat că obligația autorității contractante de verificare a caracterului serios al unei oferte rezultă din existența prealabilă a îndoielilor referitoare la fiabilitatea acesteia, obiectivul principal al acestui articol fiind de a nu permite respingerea unui ofertant din cadrul procedurii fără să i se fi acordat posibilitatea să justifice conținutul ofertei sale care ar părea anormal de mică. Prin urmare, numai atunci când există asemenea îndoieli, comitetul de evaluare este obligat să solicite informații pertinente privind compoziția ofertei înainte să o respingă, dacă este cazul. În schimb, în ipoteza în care o ofertă nu pare anormal de mică potrivit articolului 158 alineatul (4) din Regulamentul de punere în aplicare, articolul menționat nu se aplică [a se vedea în acest sens Hotărârea din 6 iulie 2005, TQ3 Travel Solutions Belgium/Comisia, T 148/04, EU:T:2005:274, punctele 49 și 50, Hotărârea din 11 mai 2010, PC Ware Information Technologies/Comisia, T 121/08, EU:T:2010:183, punctul 72, Hotărârea din 5 noiembrie 2014, Computer Resources International (Luxembourg)/Comisia, T 422/11, EU:T:2014:927, punctul 57, și Hotărârea din 15 septembrie 2016, European Dynamics Pagina 11 din 16
Luxembourg și Evropaïki Dynamiki/Comisia, T 698/14, nepublicată, EU:T:2016:476, punctul 59). Astfel de îndoieli pot exista printre altele atunci când pare incert, pe de o parte, că o ofertă respectă legislația țării în care serviciile ar trebui să fie prestate, în materie de remunerare a personalului, de contribuție la sistemul de securitate socială, de respectare a normelor de securitate și de sănătate la locul de muncă, de vânzare în pierdere, și, pe de altă parte, că prețul propus include toate costurile pe care le presupun aspectele tehnice ale ofertei (Hotărârea din 8 octombrie 2015, Secolux/Comisia, T 90/14, nepublicată, EU:T:2015:772, punctul 62)”. În cadrul Hotărârii din 19 octombrie 2017, CJUE s-a pronunțat în cauza C-198/16 astfel: „50 În acest sens, articolul 139 alineatul (1) din Regulamentul nr. 2342/2002 prevede că, dacă, pentru un anumit contract, ofertele par să aibă prețuri anormal de mici, înainte de a respinge ofertele în cauză nu- mai din acest motiv, autoritatea contractantă solicită în scris detalii privind elementele constitutive ale ofertei pe care le consideră relevante și verifică aceste elemente constitutive, după audierea corespunzătoare a părților, ținând cont de explicațiile primite. 51 Astfel, această dispoziție stabilește obligația autorității contractante, în primul rând, de a identifica ofertele suspecte, în al doilea rând, de a permite ofertanților în cauză să demonstreze caracterul serios al acestora, solicitându-le precizările pe care le consideră oportune, în al treilea rând, de a aprecia relevanța explicațiilor furnizate de persoanele interesate și, în al patrulea rând, de a lua o decizie cu privire la admiterea sau la respingerea ofertelor menționate (a se vedea prin analogie Hotărârea din 27 noiembrie 2001, Lombardini și Mantovani, C 285/99 și C 286/99, EU:C:2001:640, punctul 55)”. Trecând la analiza propunerilor financiare ale operatorilor economici clasați pe primele trei locuri, aparținând ... SRL – locul 1, ... SRL – locul 2 și ... SRL – locul 3, Consiliul constată că, în propunerea financiară, ... SRL a prezentat fundamentarea prețului. Așadar, chiar dacă nu s-a solicitat prin caietul de sarcini această fundamentare, ofertanta a inclus-o în propunerea sa financiară, pentru a justifica structura prețului, nefiind necesară obligarea autorității contractante la solicitarea acesteia. Astfel, se constată că s-a prevăzut durata contractului: 10 luni, 211 ZILE din care 11 zile SL în timpul săptămânii deci 200 zile lucrătoare, 16000 ore (16000:10:168=9.52=10 agenți pt. 10 posturi de 8 ore). 16000 ore : 10 luni:10 = 160 ore / luna /1 post. 160 ore / post / luna : 168 ore (norma stabilita conf. art. 126.lit a) = 0.95 agenți necesari / post permanent A fost invocată Hotărârea nr. 598 din 6 iunie 2024 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată la 3700 lei lunar Pagina 12 din 16
de la 01.07.2024 pentru un program complet de lucru în medie de 168 ore pe luna, reprezentând 22,024 lei/oră. Au fost incluse indemnizația concediu de odihnă, contribuția asiguratorie pentru muncă (CAM) = 2.25%; fondul de handicap conform Legii nr. 448/2006; cheltuieli directe și indirecte și profit. Astfel fiind, se poate observa că dispozițiile legale invocate în contestație au fost respectate de ... SRL, în fundamentare fiind făcute referire exprese la respectivele prevederi din Codul fiscal și Hotărârea Guvernului nr. 598/2004 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată. Analizând contestaţia formulată de ... SRL se constată că aceasta a fost bazată exclusiv pe generalităţi vizavi de modul de fundamentare a prețurilor de către operatorii clasați pe primele trei locuri, fără vreun argument concret cu privire la cele trei oferte. S-a susținut, într-un mod general, că ofertele depuse de ... SRL, ... SRL și ... SRL au un preţ neobişnuit de scăzut, care nu asigură respectarea cerinţelor de salarizare la nivelul a cel puţin salariului minim pe economie, precum şi a contribuţiilor, taxelor şi impozitelor stabilite prin normele juridice în vigoare şi includerea în ofertă a costurilor indirecte şi a unui profit rezonabil. Din cuprinsul contestaţiei, se poate constata că motivele concrete de nelegalitate şi netemeinicie a deciziei autorităţii contractante nu apar menţionate. În contestaţie figurează doar trimiteri generale la dispozițiile legale care trebuie respectat în elaborarea propunerii financiare, fără vreo legătură concretă cu actele depuse de ofertanți şi cu evaluarea realizată de autoritatea contractantă. Aşadar, societatea ... SRL a ales să depună o contestaţie incompletă, lipsită de motivarea efectivă a acuzelor aduse autorităţii şi ofertelor concurente. Întreaga motivare a contestației constă în redarea dispozițiilor legale și a unor costuri rezultate, prezentate la modul general. Motivarea contestaţiei, reprezentând un element esenţial al acesteia, trebuia prezentată în cuprinsul ei. Simpla reproducere în contestaţie a unor dispoziții legale aplicabile, dublată de acuza că ofertele de pe primele trei locuri nu le respectă, nu reprezintă o motivare validă a contestaţiei, nereieşind de niciunde temeinicia acuzei rămase la nivel declarativ. Contestatoarea nu poate însărcina Consiliul să efectueze o cercetare in integrum a procedurii de atribuire sau o supraevaluare a ofertelor concurente pe bază de supoziţii. De altfel, cum s-a arătat mai sus, verificând propunerea financiară a ofertantei câștigătoare, pentru cele 4 loturi, s-a putut constata că, în cadrul acesteia, s-a făcut referire chiar la dispozițiile legale invocate de contestatoare. În lipsa altor critici concrete analiza Consiliului s-a Pagina 13 din 16
mărginit la analiza celor sesizate, constatând caracterul nefondat al acestora. Mai mult, se constată că societatea contestatoare nu a solicitat accesul la dosarul constituit la Consiliu, cuprinzând inclusiv propunerile financiare ale ofertelor concurente, și nu a adus în discuție, în cadrul contestației, o eventuală restricționare de către autoritatea contractantă a accesului la respectivele oferte, pentru a justifica o motivare necorespunzătoare. Lipsa diligențelor operatorului economic contestator nu poate fi acoperită prin verificarea integrală a ofertelor admisibile de către Consiliu și a modului lor de evaluare. Astfel fiind, față de criticile formulate și modul de prezentare a fundamentării prețului de către ... SRL, pentru cele 4 loturi, Consiliul constată caracterul nefondat al criticilor în privința acestei oferte. Dat fiind că s-a reținut caracterul nefondat al criticilor aduse ofertantei câștigătoare, Consiliul va analiza prioritar, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, excepția lipsei de interes în analiza criticilor aduse ofertantelor clasate pe locurile 2 și 3. Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al unei autorităţi contractante sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri poate solicita anularea actului, obligarea autorităţii contractante la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, pe cale administrativ-jurisdicţională sau judiciară, potrivit prevederilor prezentei legi. La art. 3 alin. (1) lit. f) din același act normativ este definită persoana care se consideră vătămată, ca fiind orice operator economic care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: (i) are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire; și (ii) a suferit, suferă sau riscă să sufere un prejudiciu ca o consecință a unui act al autorității contractante, de natură să producă efecte juridice, ori ca urmare a nesoluționării în termenul legal a unei cereri privind o procedură de atribuire. Art. 3 alin. (3) din lege, stabilește că, în sensul alin. (1) lit. f) pct. (i) se consideră că o persoană are sau a avut un interes în legătură cu o procedură de atribuire dacă nu a fost încă exclusă definitiv de la respectiva procedură. O excludere este definitivă în cazul în care a fost notificată candidatului/ofertantului interesat şi fie a fost considerată legală de către Consiliu/instanţă, fie nu mai poate face obiectul unei căi de atac. În hotărârea Curții Europene de Justiție din 19 iunie 2003, cauza C- 249/01, având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată de Bundesvergabeamt (Austria), în procedura Werner Hackermüller împotriva Bundesimmobiliengesellschaft mbH (BIG) și Wiener Entwicklungsgesellschaft mbH für den Donauraum AG (WED), s-a precizat că art. 1 alin. (3) din Directiva 89/665 nu se opune ca respectivele căi de atac să fie disponibile pentru persoanele care Pagina 14 din 16
doresc să obțină un anumit contract public numai dacă au fost sau riscă să fie lezate de încălcarea pe care o invocă. Articolul precitat permite statelor membre să îngrădească din două considerente dreptul de acces la procedurile privind căile de atac în legătură cu atribuirea de contracte de achiziții publice: pe de o parte, prin necesitatea existenței unui interes al reclamantului pentru contractul de achiziții publice în cauză, iar pe de altă parte, prin necesitatea ca reclamantul să fi fost lezat, respectiv să existe riscul de a fi lezat. În acest sens, Consiliul reține în soluționare faptul că sunt lipsite de interes criticile în ceea ce privește ofertele clasate pe locurile 2 și 3, câtă vreme s-a reținut caracterul neîntemeiat al criticilor aduse ofertantei câștigătoare. Admiterea contestației față de ofertantele clasate pe locurile 2 și 3 nu ar conduce la îndepărtarea din competiţie a ofertei clasată pe locul întâi. Cu alte cuvinte, demersul ... SRL nu poate să îi aducă un folos practic, întrucât rămâne în competiție câștigătoarea procedurii. Chiar și în ipoteza în care s-ar admite contestația și s-ar aprecia că ofertele situate pe locurile 2 și 3 prezintă prețuri neobișnuit de scăzute și nejustificate, contestatoare nu ar obține niciun folos practic, dat fiind că a fost menținută decizia de desemnare câștigătoare a ofertei ... SRL. Condiția interesului se verifică la momentul soluționării contestației, or, la acest moment, este lipsită de interes analiza criticilor aduse ofertantelor de pe locurile 2 și 3, în condițiile în care oferta de pe locul 1 a fost în mod corect evaluată. Contestatoarea a pierdut șansa de a câștiga contractul, atât timp cât este corectă decizia de desemnare a ofertei câștigătoare. Raportat la situația factuală și de drept, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația ... SRL. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: În temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, pentru considerentele evocate în motivarea prezentei, respinge, ca nefondată, contestația formulată de ... SRL, în contradictoriu cu .... Prezenta decizie este obligatorie pentru părți. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 101/2016. Pagina 15 din 16
PREȘEDINTE, MEMBRU, MEMBRU, . . . Redactată în 4 exemplare, conține 15 pagini. Pagina 16 din 16
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.