AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 1487/2019

PANSIPROD DISTRIBUTIE SRL în contradictoriu cu SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA VASLUI

Încheierea CNSC nr. 1487/C2/2004 din 30.09.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 1487/C2/2004 din 30.09.2019

Data din document
2019-09-30
Complet
C2

Obiectul procedurii

având ca obiect “Mobilier medical”, cod CPV 33192000-2 – Mobilier medical (Rev.2), s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de SC PANSIPROD DISTRIBUȚIE SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către SC PANSIPROD DISTRIBUȚIE SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VASLUI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 1487/2019

Încheiere CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 38100Data înregistrării: Nedisponibilă

1487_2019_Incheiere_1487.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.155 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 1487/C2/2004 Data: 30.09.2019 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor cu nr. 38100/26.09.2019, formulată de SC PANSIPROD DISTRIBUȚIE SRL, cu sediul în București, str. Băiculești nr. 1, et. 2, spațiul nr. 5, clădirea administrativă, sector 1, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J40/8878/2013, având CUI RO 32011857, reprezentată legal prin administrator ROCH CONSULTING SRL, reprezentată prin dl. Cezar Traian Niță, împotriva adresei nr. 19087/24.09.2019, emisă de SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VASLUI, cu sediul în Vaslui, str. Ștefan cel Mare nr. 233, județul Vaslui, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, organizată în vederea încheierii acordului-cadru având ca obiect “Mobilier medical”, cod CPV 33192000-2 – Mobilier medical (Rev.2), s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației. Pe rol se află cererea de suspendare a procedurii din cuprinsul contestației formulată de SC PANSIPROD DISTRIBUȚIE SRL. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, 1

§ 2

CONSILIUL DECIDE: Respinge, ca nefondată, cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către SC PANSIPROD DISTRIBUȚIE SRL, în contradictoriu cu SPITALUL JUDEȚEAN DE URGENȚĂ VASLUI. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2