Decizie 372/2026
Decizie CNSC2026_372_2026_Decizie_372.pdf, BO2026_372_2026_BO2026_372.pdf
Document CNSC
HIDROTERMIZ SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL PLOIESTI
Decizia CNSC nr. 372/C2/269 din 09.02.2026
Link permanentIdentificare și pasaje din sursă
având ca obiect „Reabilitare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană - Etapa 1”, s-a solicitat: „Admiterea contestației; Obligarea autorității contractante la modificarea criteriului de experiență similară, prin includerea: • rețelelor de apă; • rețelelor de gaze; • altor sisteme de fluide sub presiune; • obligarea la respectarea principiilor Legii nr. 98/2016”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de HIDROTERMIZ SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL PLOIEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de HIDROTERMIZ SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL PLOIEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Pagina 1 din 2Verifică pasajul în context →
Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.
2026_372_2026_Decizie_372.pdf, BO2026_372_2026_BO2026_372.pdf
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. 372/C2/269 Data: 09.02.2026 Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 6286/02.02.2026, formulată de HIDROTERMIZ SRL, cu sediul în Iași, Comuna Popricani, Șoseaua Principală nr. 1, județul Iași, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J2013001188222, având CUI RO31982355, reprezentată legal prin administrator SĂVOAIA BOGDAN, împotriva Răspunsului consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, la Clarificarea nr. 8, elaborat de MUNICIPIUL PLOIEȘTI, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în Ploiești, strada Piața Eroilor nr. 1A, județul Prahova, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „Reabilitare rețele termice aferente SACET Ploiești, pentru creșterea eficienței energetice în alimentarea cu căldură urbană - Etapa 1”, s-a solicitat: „Admiterea contestației; Obligarea autorității contractante la modificarea criteriului de experiență similară, prin includerea: • rețelelor de apă; • rețelelor de gaze; • altor sisteme de fluide sub presiune; • obligarea la respectarea principiilor Legii nr. 98/2016”. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de HIDROTERMIZ SRL, în contradictoriu cu MUNICIPIUL PLOIEȘTI, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Pagina 1 din 2
Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 2 din 2
Text extras automat; verificați forma originală în PDF.
Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) și ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul adoptă următoarea DECIZIE Nr. …….. Data: …….. Prin contestația înregistrată la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor sub nr. 6286/02.02.2026, formulată de ........, cu sediul în ........, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. ........, având CUI ........, reprezentată legal prin administrator ........, împotriva Răspunsului consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, la Clarificarea nr. 8, elaborat de ........, în calitate de autoritate contractantă, cu sediul în ........, în cadrul procedurii de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „........”, s-a solicitat: „Admiterea contestației; Obligarea autorității contractante la modificarea criteriului de experiență similară, prin includerea: • rețelelor de apă; • rețelelor de gaze; • altor sisteme de fluide sub presiune; • obligarea la respectarea principiilor Legii nr. 98/2016”. CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, asupra cauzei de față, constată următoarele: Consiliul a fost legal sesizat și este competent, potrivit dispozițiilor art. 12 alin. (1) din Legea nr. 101/2016, să soluționeze contestația de față, prin care ........ critică Răspunsul consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, la Clarificarea nr. 8, elaborat de ........, în calitate de autoritate contractantă, solicitând cele ante-menționate. Potrivit contestatorului, prin Răspunsul consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, la Clarificarea nr. 8, autoritatea contractantă a ales să mențină criteriul de calificare privind experiența similară într-o formă restrictivă, limitată exclusiv la lucrări de rețele de termoficare, fără a accepta experiența echivalentă dobândită în cadrul execuției altor rețele subterane de transport al fluidelor sub presiune. Pagina 1 din 9
Față de acest aspect, autorul contestației este de părere că prin restrângerea lucrărilor similare la lucrări de termoficare, fără a se accepta și lucrări referitoare la conducte din sistemul de transport și/sau distribuție gaze naturale și/sau conducte din sisteme de alimentare cu apă și/sau conducte din oricare alte sisteme de circulație sub presiune a diverselor fluide, autoritatea contractantă a încălcat prevederile art. 49 din Legea nr. 98/2016, conform căreia „Autoritatea contractantă are obligația să acorde operatorilor economici un tratament egal și nediscriminatoriu și să acționeze într-o manieră transparentă și proporțională”. Totodată, apreciază că a fost încălcat principiul tratamentului egal, întrucât autoritatea contractantă are obligația să recurgă la eliminarea elementelor de natură subiectivă care pot influența deciziile comisiei de evaluare în etapa de atribuire, și să se asigure că operatorii economici implicați în procedura de achiziție vor dispune de aceleași șanse în pregătirea documentelor asociate procedurii în cauză. Solicitarea unui criteriu de calificare și selecție referitor la prezentarea unui/unor contracte de achiziție publică de lucrări similare devine, în opinia contestatorului, restrictivă dacă prin lucrări similare nu sunt acceptate lucrările în domeniul sistemelor de transport si/sau distribuție gaze naturale și/sau conducte din sisteme de alimentare cu apă și/sau conducte din oricare alte sisteme de circulație sub presiune a diverselor fluide. De asemenea, este restrictivă formularea criteriului de calificare prin care autoritatea contractantă condiționează demonstrarea experienței similare exclusiv de lucrări „duse la bun sfârșit". Potrivit contestatorului, condiționarea experienței similare exclusiv de lucrări integral finalizate și recepționate la finalul contractului depășește ceea ce este necesar pentru verificarea capacității tehnice a operatorilor economici și contravine principiului proporționalității, întrucât scopul cerinței - respectiv dovedirea competenței profesionale - poate fi atins și prin lucrări parțial executate și recepționate, în mod legal și verificabil. Totodată, susține reclamantul, restrângerea experienței similare doar la rețele de termoficare, fără a permite prezentarea unor lucrări comparabile realizate în cadrul contractelor cu executare succesivă, reduce artificial concurența și încalcă principiile nediscriminării și tratamentului egal, în condițiile în care respectivele lucrări pot demonstra în mod obiectiv capacitatea tehnică necesară pentru îndeplinirea contractului. În cele ce urmează, contestatorul redă o serie de aspecte privitoare la experiența societății sale și totodată, la similitudinea tehnologică a lucrărilor. Concluzionând, contestatorul apreciază că indiferent dacă lucrările vizează rețele de termoficare, rețele de gaze naturale, sisteme de alimentare cu apă sau alte rețele de transport al fluidelor sub presiune, metodologia de execuție rămâne, în esență, aceeași, fiind guvernată de Pagina 2 din 9
aceleași etape constructive, tehnologii de montaj, proceduri de sudură, probe de presiune și reguli de punere în operă. În drept, se invocă prevederile Legii nr. 98/2016, ale Legii nr. 101/2016, precum și orice alte dispoziții legale de nivel secundar și terțiar invocate sau incidente în cauză. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin punctul de vedere comunicat prin adresa nr. 2185/04.02.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 7172/04.02.2026, ........, în calitate de autoritate contractantă, solicită respingerea contestației, ca tardivă și nefondată, menținerea răspunsului consolidat la clarificări și a cerinței de experiență similară în rețele de termoficare și continuarea procedurii cu respectarea documentației de atribuire. Potrivit achizitorului, deși autorul criticilor pretinde că atacă răspunsul consolidat la solicitările de clarificare a documentației de atribuire, publicat la 30.01.2026, în fapt, solicită modificarea fișei de date a achiziției, în sensul celor dezvoltate prin acțiunea sa. Or, conținutul documentației de atribuire (inclusiv, cel al fișei de date a achiziției) a fost luat la cunoștință la data publicării anunțului de participare, astfel că orice solicitare de modificare a acesteia, pe calea unei contestații, trebuia făcută, în opinia autorității contractante, în termen de 10 zile de la acea publicare, conform dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, motiv pentru care solicită Consiliului să rețină tardivitatea formulării cererii. În cele ce urmează, autoritatea contractantă enumeră o serie argumente de ordin tehnic și juridic, menite să demonstreze faptul că menținerea cerinței privind experiența similară exclusiv în domeniul rețelelor de termoficare este: • legală și proporțională cu obiectul contractului, în temeiul Legii nr. 98/2016; • conformă Normelor metodologice din HG nr. 395/2016; • aliniată Instrucțiunii ANAP nr. 2/2017, emisă și în aplicarea Legii, care cere ca „similaritatea" să fie definită explicit în raport cu natura, complexitatea, tehnologiile și scopul lucrărilor. Având în vedere argumentele de mai sus, autoritatea contractantă solicită respingerea contestației, ca tardivă și nefondată, menținerea răspunsului consolidat la clarificări și a cerinței de experiență similară în rețele de termoficare și continuarea procedurii cu respectarea documentației de atribuire. În drept, se invocă dispozițiile legale la care s-a făcut referire în prezentul punct de vedere. Ca mijloace de probă, au fost depuse înscrisuri. Prin adresa nr. 2704/04.02.2026, înregistrată la CNSC sub nr. 7261/04.02.2026, contestatorul formulează un RĂSPUNS LA PUNCTUL DE VEDERE AL AUTORITĂTII CONTRACTANTE, în cuprinsul căruia precizează că susținerile autorității contractante privind tardivitatea Pagina 3 din 9
contestației sunt neîntemeiate și contrare practicii constante a CNSC, întrucât contestația nu vizează documentația de atribuire în forma inițială, ci Răspunsul consolidat nr. 1163 din 30.01.2026, la Clarificarea nr. 8, prin care autoritatea contractantă: • a confirmat expres interpretarea restrictivă a cerinței privind experiența similară; • a refuzat, în mod explicit, extinderea acesteia la experiență echivalentă. Prin urmare, contestatorul apreciază că momentul nașterii dreptului de a contesta este data publicării răspunsului consolidat, nu data publicării anunțului de participare. În continuare, contestatorul fundamentează argumentele prezentate prin contestație, în ceea ce privește modificarea criteriului de experiență similară, în sensul acceptării experienței echivalente (rețele de apă, rețele de gaze, alte sisteme de fluide sub presiune). ........ a constituit cauțiunea în cuantum de ........lei prin recipisa de consemnare nr. ........ din data de 02.02.2026, eliberată de CEC Bank – Sucursala ........, fiind înregistrată în Registrul de evidență al CNSC sub nr. 281/02.02.2026. Din analiza susținerilor părților și a documentelor existente la dosarul cauzei, Consiliul reține cele ce urmează: ........, în calitate de autoritate contractantă, a inițiat procedura de atribuire, prin licitație deschisă, a contractului de achiziție publică având ca obiect „........”, prin publicarea în SEAP a anunțului de participare nr. ........, la care a anexat documentația de atribuire, valoarea estimată fiind de ........ lei, fără TVA. Data limită pentru depunerea ofertelor este 10.02.2026. La acest moment, procedura de află în stare suspendată în etapa depunere ofertă. Nemulțumit de Clarificarea 8 din Răspunsul consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026 privind documentația de atribuire, ........ a formulat contestația de față, solicitând cele menționate în partea introductivă. În considerarea dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 101/2016, examinând excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă, Consiliul o va respinge reținând că, potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 101/2016, termenul de contestare începe să curgă din momentul luării la cunoștință a actului considerat nelegal, act care, conform celor regăsite în contestație, a fost indicat ca fiind răspunsul consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, postat în SEAP la data de 30.01.2026. Prin urmare, raportat la valoarea estimată a procedurii, se constată că formularea contestației la data de 02.02.2026, este efectuată cu respectarea termenului legal de contestare prevăzut la art. 8 alin. (1) lit. a) din actul normativ indicat mai sus, calculat conform Pagina 4 din 9
sistemului intermediar de calcul prevăzut la art. 5 din Legea nr. 101/2016. Pe fond, examinând susținerile părților, probatoriul aflat la dosarul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Consiliul reține următoarele: Prin contestația înaintată, ........ indică faptul că demersul său este îndreptat împotriva actului autorității contractante răspunsul consolidat PMP nr. 1163/30.01.2026, considerându-se vătămat de răspunsul oferit de autoritatea contractantă la Clarificarea nr. 8 prin care a fost menținut criteriul de calificare privind experiența similară. Având în vedere natura acestui act al autorității contractante, respectiv răspuns la clarificările solicitate de operatorii economici interesați să participe la procedură, în analizarea legalității acestei adrese Consiliul reține prevederile art. 160 al Legii nr. 98/ 2016, conform cărora: (1) Orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informaţii suplimentare în legătură cu documentaţia de atribuire, cu respectarea termenului limită stabilit de autoritatea contractantă în anunţul de participare/simplificat/de concurs. (2) Autoritatea contractantă stabileşte prin anunţul de participare/simplificat/de concurs unul sau două termene-limită în care va răspunde în mod clar şi complet tuturor solicitărilor de clarificare/informaţiilor suplimentare, conform prevederilor normelor metodologice la prezenta lege. (3) Autoritatea contractantă are obligaţia de a publica răspunsurile însoţite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziţiei, indicată potrivit dispoziţiilor art. 150 alin. (2), luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informaţiile suplimentare respective. (4) Dispoziţiile art. 150 alin. (3) - (6) sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce priveşte răspunsurile la solicitări de clarificări sau informaţii suplimentare. Așadar, înainte de termenul limită de depunere a ofertelor, orice operator economic interesat are dreptul de a solicita clarificări sau informații suplimentare, legiuitorul stabilind în sarcina autorității contractante să răspundă în mod clar şi complet acestora, în termenul stabilit, să publice răspunsurile însoțite de întrebările aferente la adresa de internet la care sunt disponibile documentele achiziției și să ia măsuri pentru a nu dezvălui identitatea operatorului economic care a solicitat clarificările sau informațiile suplimentare respective. Prin urmare, prin raportare la criticile contestatorului, Consiliul va verifica în cele ce urmează dacă autoritatea contractantă s-a achitat de obligația legală de a răspunde clar și complet la solicitările de clarificări adresate. În acest sens, se reține conținutul clarificării 8, respectiv (sublinierile aparțin Consiliului): Referitor la cerinţa din documentaţia de atribuire privind demonstrarea capacităţii tehnice şi profesionale prin prezentarea de servicii de proiectare şi execuţie şi/sau execuţie de lucrări similare, duse la bun sfârşit în ultimii 5 ani, în valoare cumulată de minimum 170.000.000 lei fără TVA, la nivelul a maximum 3 contracte, din care cel puţin un contract Pagina 5 din 9
să includă servicii de proiectare şi execuţie, considerăm necesară clarificarea următoarelor aspecte pentru corecta aplicare a criteriului de experienţă similară: 1. Cadrul juridic relevant pentru formularea criteriilor de calificare Conform Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, criteriile privind experienţa similară trebuie să respecte principiile proporţionalităţii şi egalităţii de tratament între ofertanţi şi nu pot impune restricţii nejustificate faţă de obiectul contractului sau faţă de capacitatea reală a pieţei de a concura, anap.gov.ro 2. Solicitare de extindere a criteriului de „lucrări similare" Având în vedere natura lucrărilor vizate de prezentul contract - lucrări de reţele şi infrastructură - vă rugăm să confirmaţi oficial că, pe lângă lucrările de construcţie, reabilitare, modernizare sau extindere a sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică (conducte primare/transport şi/sau distribuţie), sunt acceptate ca experienţă similară şi: • Lucrările privind reţele de fluide sub presiune (conducte de distribuţie/transport fluide sub presiune) care au caracteristici tehnice comparabile ale conductelor (materiale utilizate, clase de presiune, metode constructive) şi implică aceleaşi activităţi de proiectare, execuţie, montaj şi control al calităţii ca şi reţelele de termoficare; Motivarea tehnică a acestei solicitări constă în faptul că reţelele de fluide sub presiune şi reţelele de termoficare sunt echivalente din perspectiva implementării: folosesc aceleaşi tipuri de conducte din oţel, aceleaşi metode de montaj şi îmbinare (sudare, joncţiuni), aceleaşi proceduri de testare şi verificare a etanşeităţii şi sunt supuse aceloraşi cerinţe de control tehnic. Această abordare nu implică criterii legate de utilizarea efectivă a fluidei (energie termică vs. alt fluid), ci se referă strict la capacitatea tehnică de a realiza sisteme de conducte sub presiune conform normelor de calitate şi siguranţă. 3. Regimul legal al ISCIR pentru reţele sub presiune Potrivit Legii nr. 64/2008 privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, ISCIR asigură regimul de autorizare şi verificare tehnică pentru echipamente/instalaţii sub presiune, inclusiv conducte metalice sub presiune. ISCIR • Conform prescripţiilor tehnice ISCIR, există normativi aplicabili pentru conducte metalice sub presiune şi pentru criterii tehnice de montare, testare şi verificare în exploatare. ISCIR • Legislaţia ISCIR prevede că responsabilitatea pentru realizarea şi verificarea instalaţiilor/echipamentelor sub presiune (inclusiv conducte) este supusă unui regim obligatoriu de verificări tehnice şi regim de autorizare pentru funcţionare/operare, inclusiv în fazele de montaj şi punere în funcţiune. Portal Legislativ Aceste prevederi demonstrează că, din perspectivă normativă, lucrările care implică reţele de conducte sub presiune folosesc aceleaşi reguli stricte de execuţie şi verificare ca şi cele aplicabile conductelor din sistemele de termoficare. 4. Concluzie şi solicitare concretă Având în vedere cele de mai sus, vă rugăm să confirmaţi oficial că în criteriul de experienţă similară din documentaţia de atribuire se poate include, fără a modifica însă valoarea sau perioada solicitată, şi experienţa în lucrări privind reţele de fluide sub presiune, ca fiind lucrări similare din punct de vedere tehnic şi procedural cu lucrările de reţele termice (aceleaşi caracteristici tehnice ale conductelor şi aceleaşi proceduri de montaj, testare şi verificare conform reglementărilor ISCIR). în absenţa unei clarificări oficiale în acest sens, există riscul ca criteriul actual formulat să conducă la discriminare tehnică nejustificată şi la limitarea concurenţei, ceea ce Pagina 6 din 9
ar putea fi contestat conform Legii nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţii publice, anap.gov.ro. Vă rugăm să ne comunicaţi forma clarificată a criteriului sau confirmarea oficială a acceptării acestei categorii de lucrări ca experienţă similară. Răspuns clarificare 8, solicitare 1, 2,3,4 Autoritatea contractantă precizează că cerinţa privind experienţa similară a fost stabilită în mod deliberat şi justificat, prin raportare strictă la obiectul Proiectului - „........". In acest context, reţelele de fluide sub presiune nu pot fi considerate echivalente cu reţelele de termoficare, nici din punct de vedere juridic, nici din perspectiva regimului de autorizare, verificare şi exploatare aplicabil. Prin urmare, similaritatea tehnică invocată de operatorii economici nu este suficientă pentru a justifica acceptarea automată a lucrărilor de reţele de fluide sub presiune ca experienţă similară, în lipsa unei identităţi de obiect, regim legal şi condiţii de exploatare. Experienţa similară solicitată vizează capacitatea demonstrată de a gestiona şi executa lucrări specifice sistemelor de termoficare, în cadrul unui regim tehnic, operaţional şi juridic comparabil cu cel al contractului ce urmează a fi atribuit, iar nu experienţă generică în montaj de conducte supuse prescripţiilor ISCIR (inclusiv cele prevăzute în PT C10/2010). Totodată, autoritatea contractantă subliniază că cerinţele din documentaţia de atribuire au fost formulate cu respectarea principiului egalităţii de tratament, acestea fiind aplicabile în mod uniform tuturor operatorilor economici şi strict limitate la specificul lucrării, fără a favoriza sau defavoriza anumite categorii de ofertanţi. De asemenea, principiul proporţionalităţii a fost respectat, cerinţele stabilite fiind direct corelate cu obiectul contractului şi având ca scop: • promovarea concurenţei reale între operatorii economici; • garantarea tratamentului egal şi nediscriminarea ofertanţilor; • asigurarea transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie publică; • utilizarea eficientă a fondurilor publice. Solicitarea de extindere a criteriului de „lucrări similare" către reţele de fluide sub presiune contravine atât definiţiei noţiunii de „similar", care presupune lucrări de aceeaşi natură şi acelaşi tip, cât şi reglementărilor tehnice aplicabile domeniului ISCIR. In acest sens, se reţine că: • potrivit prescripţiilor tehnice ISCIR (inclusiv PT CR4-2009), activităţile supuse regimului de autorizare sunt definite distinct; • Anexa 1 a prescripţiilor ISCIR menţionează în mod expres şi separat activitatea de „conducte metalice pentru abur şi apă fierbinte - montare şi reparare", ceea ce confirmă lipsa unei echivalenţe generale între tipurile de lucrări; • conform Legii nr. 64/2008, ISCIR exercită atribuţii de reglementare, autorizare şi control pentru instalaţiile şi echipamentele sub presiune, în cadrul unui regim juridic diferit de cel aplicabil reţelelor de termoficare. Prezentarea unor contracte care nu corespund obiectului şi naturii lucrărilor solicitate poate conduce la neîndeplinirea cerinţei de calificare, fără ca acest fapt să poată fi calificat drept restrângere nejustificată a concurenţei. Concluzie în criteriul de experienţă similară nu poate fi inclusă experienţa aferentă lucrărilor privind reţele de fluide sub presiune, acestea nefiind comparabile, din punct de vedere al Pagina 7 din 9
obiectului, regimului juridic şi cerinţelor de autorizare, cu lucrările de reţele de termoficare ce fac obiectul prezentei proceduri. După cum rezultă din motivarea contestației, petentul nu reclamă un pretins caracter neclar al răspunsului primit, ci este nemulțumit de faptul că autoritatea contractantă a decis să mențină neschimbată cerința privind experiența similară, cerință pe care o apreciază restrictivă. Față de solicitările contestației, Consiliul constată că ........ urmărește să obțină, în realitate, o modificare a documentației de atribuire, ceea ce presupune că aspectele de nelegalitate invocate nu sunt o consecință a informațiilor comunicate prin răspunsul consolidat, ci a modului în care autoritatea contractantă a ales să acționeze în urma solicitărilor de clarificare primite, anume de a justifica de ce nu este de acord cu cele sesizate prin solicitarea de clarificări, iar nu de a opera modificarea dorită prin solicitarea de clarificări. Este evident, astfel, că autorul contestației nu se poate prevala de data primirii răspunsului la clarificări, câtă vreme, prin acesta, autoritatea contractantă nu a adus modificări documentației de atribuire, ci doar a arătat de ce nu poate accepta propunerea primită, cu păstrarea formei inițiale a cerinței vizate. Desigur că se poate formula contestație împotriva răspunsului la clarificări, însă doar atunci când acest act al autorității contractante are caracter vătămător intereselor contestatorului. În speța dedusă judecății, un asemenea caracter nu poate fi atribuit răspunsului la clarificări, autoritatea contractantă nemodificând informațiile cuprinse în actele procedurii. Contestatorul cunoștea condițiile, pe care acum le critică, încă de la data publicării documentației de atribuire, și trebuia să manifeste o minimă diligență pentru a o ataca în termenul legal, dacă dorea revizuirea acesteia. Purtarea unei corespondențe de clarificare a documentației de atribuire cu autoritatea contractantă (prin care aceasta nu modifică informațiile care îl nemulțumesc pe contestator) nu are ca efect prelungirea perioadei legale de formulare a contestației sau decalarea datei de la care începe să curgă aceasta. Acest termen ar ajunge să fie golit de orice fel de efect și, în acest fel, deturnat textul legii, dacă sub acoperirea unei adrese de solicitare de clarificări, operatorul economic ar putea să conteste ulterior clauze ale documentației, invocând curgerea termenului de la răspunsul primit. Legislația în vigoare în materia achizițiilor publice nu conține vreo dispoziție expresă care să interzică dreptul autorității contractante de a- și remedia propria documentație, însă, acest drept nu poate fi transformat de către potențialii ofertanți, într-o obligație de modificare a documentelor achiziției, astfel că, atunci când aceștia apreciază că anumite cerințe/condiții sunt restrictive/discriminatorii și se impune modificarea, completarea sau eliminarea lor, o asemenea finalitate nu Pagina 8 din 9
poate fi atinsă prin apelarea la instituția clarificărilor și lămuririlor la documentație, așa cum este aceasta reglementată de legiuitor la art. 160 din Legea nr. 98/2016, ci prin cea a remedierilor, astfel cum este aceasta prevăzută de Legea nr. 101/2016. În apărările sale transmise ca răspuns la punctul de vedere al autorității contractante, contestatorul susține că demersul său de contestare nu vizează documentația de atribuire, ci răspunsul la clarificări. Însă, o eventuală infirmare a răspunsului la clarificări contestat nu este în măsură să conducă la rezultatul urmărit de ........, de unde rezultă că nu acesta este actul prin care cerințele în discuție au fost impuse, ci documentația de atribuire față de care, la momentul depunerii contestației, termenul legal de contestare este depășit. Având în vedere că demersul de față apare promovat în termenul legal față de data postării în SEAP a răspunsului la clarificări PMP nr. 1163/30.01.2026, soluția care se va pronunța va fi însă aceea a respingerii contestației, ca nefondată. Luând în considerare cele anterior expuse, în temeiul art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, Consiliul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Decizia este obligatorie pentru părți, potrivit art.28 alin.1 din același act normativ. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Respinge excepția tardivității contestației, invocată de autoritatea contractantă. Respinge, ca nefondată, contestația formulată de ........, în contradictoriu cu ........, în calitate de autoritate contractantă. Obligatorie. Împotriva prezentei decizii se poate formula plângere, în termen de 10 zile de la comunicare pentru părțile cauzei, respectiv de la data luării la cunoștință de către alte persoane vătămate. Pagina 9 din 9
Legăturile se bazează pe coduri CPV sau critici comune din buletin. Verificați faptele și motivarea fiecărui document.