AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 511/2019

CORAL IMPEX SRL în contradictoriu cu MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

Încheierea CNSC nr. 511/C3/510 din 29.03.2019

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 511/C3/510 din 29.03.2019

Data din document
2019-03-29
Complet
C3

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare – activitatea de dezinsecție, dezinfecție, deratizare în municipiul Cluj-Napoca”, cu anunț de participare nr. CN1005963, publicat în SEAP la 01.11.2018, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației pe fond. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA și suspendă procedura de achiziție publică inițiată cu anunțul de participare nr. CN1005963, publicat în SEAP la 01.11.2018, până la soluționarea cauzei. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 511/2019

Încheiere CNSC
An dosar: 2019Înregistrare: 11111Data înregistrării: Nedisponibilă
ContestatorCORAL IMPEX SRL
Autoritate contractantăMUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA

511_2019_Incheiere_511.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 2.437 caractere
§ 1

CONSILIUL NAȚIONAL DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr.6, Sectorul 3, București, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642 Fax. +4 021 8900745 www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (2) şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 511/C3/510 Data: 29.03.2019 Prin cererea de suspendare a procedurii de atribuire, cuprinsă în contestația FN (fără număr de înregistrare la emitent), înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. 11111/26.03.2019, înaintată de CORAL IMPEX SRL, cu sediul social în Ploiești, str. Peneș Curcanu nr. 8, bl. 151C, ap. 10, județul Prahova, înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J29/2811/1993, având CUI 4986244, reprezentată legal prin Alexandru Badea – Director general și convențional prin SCPA Man & Paraschiv, cu sediul în București, str. Cpt. Av. Ghe. Marasoiu nr. 16, sector 1, formulată împotriva adresei nr. 150077/18.03.2019, publicată în SEAP la 19.03.2019, de către MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA, cu sediul în Cluj-Napoca, str. Moților nr. 1-3, județul Cluj, în calitate de autoritate contractantă în procedura, licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii unui contract având ca obiect „Delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare – activitatea de dezinsecție, dezinfecție, deratizare în municipiul Cluj-Napoca”, cu anunț de participare nr. CN1005963, publicat în SEAP la 01.11.2018, s-a solicitat, printre altele, suspendarea procedurii până la soluționarea contestației pe fond. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: 1

§ 2

Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de CORAL IMPEX SRL, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL CLUJ-NAPOCA și suspendă procedura de achiziție publică inițiată cu anunțul de participare nr. CN1005963, publicat în SEAP la 01.11.2018, până la soluționarea cauzei. Împotriva ei se poate formula plângere, în termen de 5 zile de la comunicare, în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 101/2016. 2