AchiziaBibliotecă
Instrumentele Achizia
Aspect

Document CNSC

Încheiere CNSC 316/2018

BRANTNER SERVICII ECOLOGICE SRL în contradictoriu cu PRIMARIA MUNICIPIULUI DROBETA TURNU SEVERIN

Încheierea CNSC nr. 316/C7/2064 din 26.06.2018

Link permanent

Identificare și pasaje din sursă

Încheierea CNSC nr. 316/C7/2064 din 26.06.2018

Data din document
2018-06-26
Complet
C7

Obiectul procedurii

având ca obiect „Delegare prin concesiune a Serviciului Public de Salubrizare, respectiv activitățile de Măturat, spălat, stropit și întreținerea curățeniei căilor publice, Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț în municipiul Drobeta Turnu Severin”, se solicită suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, iar pe fond, în principal, admiterea contestației și anularea procedurii pentru încălcări ale prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, admiterea contestației și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare de remediere a documentației de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă pentru a permite informarea participanților cu privire la modificările adoptate. 1
Verifică pasajul în context →

Soluția, din document

CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L., cu sediul în Cluj- Napoca, Str. Lalelelor, nr. 11, Spațiul comercial 2, et. 1, supantă, ap. 46, județul Cluj, cod poștal 400049, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Str. Averescu Ion, mareșal, nr. 2, județul Mehedinți. Dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2
Verifică pasajul în context →

Extrase din documentele asociate, fără completări sau interpretare juridică. Anonimizarea sursei este păstrată.

Încheiere 316/2018

Încheiere CNSC
An dosar: 2018Înregistrare: 24483Data înregistrării: Nedisponibilă

316_2018_Incheiere_316.pdf

Document asociat

PDF CNSC

Text extras automat; verificați forma originală în PDF.

Numerotarea pasajelor aparține Achizia. Pentru citarea oficială, verificați pagina din PDF.

Citește textul integral · 3.288 caractere
§ 1

CONSILIUL NAŢIONAL DE SOLUŢIONARE A CONTESTAŢIILOR C. N. S. C. Str. Stavropoleos nr. 6, Sector 3, Bucureşti, România, CP 030084, CIF 20329980 Tel. +4 021 3104641 Fax. +4 021 3104642; +4 021 8900745, www.cnsc.ro În conformitate cu prevederile art. 23 şi ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Consiliul adoptă următoarea ÎNCHEIERE Nr. 316/C7/2064 Data: 26.06.2018 Prin contestaţia nr. 8373/18.06.2018, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 24483/18.06.2018, formulată de către BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L., cu sediul în Cluj-Napoca, Str. Lalelelor, nr. 11, Spațiul comercial 2, et. 1, supantă, ap. 46, județul Cluj, cod poștal 400049, înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului sub nr. J12/620/1995, având CIF 7180367, atribut fiscal RO, reprezentată legal prin dna. Ionuțiu Olga Maria, în calitate de Administrator, împotriva documentației de atribuire, emisă de către MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Str. Averescu Ion, mareșal, nr. 2, județul Mehedinți, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitație deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de achiziţie publică de servicii, având ca obiect „Delegare prin concesiune a Serviciului Public de Salubrizare, respectiv activitățile de Măturat, spălat, stropit și întreținerea curățeniei căilor publice, Curățarea și transportul zăpezii de pe căile publice și menținerea în funcțiune a acestora pe timp de polei sau de îngheț în municipiul Drobeta Turnu Severin”, se solicită suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea contestației, iar pe fond, în principal, admiterea contestației și anularea procedurii pentru încălcări ale prevederilor legale incidente, iar în subsidiar, admiterea contestației și obligarea autorității contractante la adoptarea măsurilor necesare de remediere a documentației de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la prelungirea termenului limită de depunere a ofertelor într-o măsură suficientă pentru a permite informarea participanților cu privire la modificările adoptate. 1

§ 2

Prin prezenta urmează a fi soluţionată cererea prin care BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L. a solicitat suspendarea procedurii de atribuire până la soluţionarea pe fond a contestaţiei. Pentru aceste motive, în baza legii și a mijloacelor de probă aflate la dosar, CONSILIUL DECIDE: Admite cererea de suspendare a procedurii de atribuire, formulată de către BRANTNER SERVICII ECOLOGICE S.R.L., cu sediul în Cluj- Napoca, Str. Lalelelor, nr. 11, Spațiul comercial 2, et. 1, supantă, ap. 46, județul Cluj, cod poștal 400049, în contradictoriu cu autoritatea contractantă MUNICIPIUL DROBETA TURNU SEVERIN, cu sediul în Drobeta Turnu Severin, Str. Averescu Ion, mareșal, nr. 2, județul Mehedinți. Dispune suspendarea procedurii de atribuire până la soluționarea cauzei. Obligatorie. Împotriva prezentei încheieri se poate formula plângere în termen de 5 zile de la comunicare. 2